Epilepsia

Epilepsia este o boală cronică a creierului care afectează aproximativ 65 de milioane de oameni în întreaga
lume, conform cercetătorilor. Boala se manifestă prin convulsii recurente, episoade scurte de mișcare
involuntară ce pot implica o parte a corpului (epilepsie parțială) sau întregul corp (epilepsie generalizată),
uneori fiind însoțite de pierderea cunoștinței și a controlului funcțiilor intestinului gros sau ale vezicii
urinare.

Nu se știe de ce apare, însă doctorii au adunat o serie de factori care contribuie la declanșarea
bolii. Aceștia includ:

 Influențele genetice - existe unele forme de epilepsie care apar pe linie genetică. Cercetătorii cred
că prezența unor gene poate cauza o sensibilitate mai mare față de factorii de mediu care
declanșează convulsiile. Cu toate acestea, epilepsiile ereditare reprezintă 1% din totalul cazurilor și
apar înainte de vârsta de 20 de ani;
 Unele afecțiuni ale creierului - prezența unei tumori poate cauza boala, însă și accidentul vascular
cerebral este responsabil pentru epilepsie în cazul persoanelor de peste 35 de ani;
 Unele boli infecțioase - meningita, SIDA și encefalita virală pot cauza epilepsie;
 Unele probleme prenatale - lipsa unei nutriții adecvate pe durata sarcinii, deficiențele de oxigen,
malformațiile creierului și chiar o infecție a mamei pot crește probabilitatea de apariție a epilepsiei
la copil. De asemenea, dacă mama a luat droguri pe durata sarcinii, există un risc mai mare de
aparitie a bolii la făt;
 Autismul sau neurofibromatoza (implică probleme ale dezvoltării neuronilor).

Factori de risc în epilepsie

Pe lângă cauzele de mai sus, există și o serie de factori de risc care cresc probabilitatea de apariție a bolii:

 vârsta - epilepsia debutează la copiii sub 17 ani sau afectează persoane vârstnice (cei peste 60 de
ani);

 istoricul medical al familiei - dacă unul dintre părinți are epilepsie, copilul poate dezvolta această
boală;

 leziuni la nivelul capului - pot apărea în cazul unui accident de mașină sau motocicletă;

 demența sau boala Alzheimer.

Simptome

Epilepsia apare ca urmare a unei activități anormale în creier, care determină convulsii comportament sau
senzații neobișnuite. Convulsiile pot afecta diverse procese coordonate de acesta. Principalele simptome ale
epilepsiei includ:

 o stare de confuzie

 mișcări necontrolabile ale mâinilor și picioarelor

 pierderea cunoștinței sau o stare de alienare față de mediul înconjurător

 senzație de frică sau anxietate.

În general, persoanele afectate de epilepsie tind să aibă aceleași simptome de la o criză la alta.

Crizele epileptice

Acestea pot fi clasificate în două mari grupe: crize parțiale și crize generalizate.
Crizele parțiale apar atunci când există o activitate anormală doar într-o zonă a creierului. Acestea, la
rândul lor, se împart în:
 crize parțiale fără pierderea cunoștinței - includ convulsii ale mâinilor sau picioarelor, alterarea
stării emoționale, amețeli, schimbarea percepției asupra mirosului, gustului sau sunetelor, precum
și senzația de amorțire, lumini care par intermitente;

 crize parțiale cu pierderea cunoștinței - includ cădere ori leșin sau o detașare temporară față de
ceea ce este în jur. În timpul unei astfel de crize, persoana afectată realizează activități repetitive,
în special frecatul mâinilor, mestecat, înghițit sau mers în cerc.

Factori declansatori

De cele mai multe ori, o criză epileptică este declanșată de anumite situații sau factori externi, precum:

 lipsa somnului

 febra sau o boală trecătoare

 expunerea prelungită la stres

 luminile strălucitoare și cele intermitente

 consumul de cafea, alcool, medicamente sau droguri

 săritul peste mese, consumul excesiv al anumitor alimente.

Diagnosticare

Pe baza simptomelor și a istoricului medical, doctorul  va recomanda  realizarea mai multor teste pentru a
stabili diagnosticul și pentru a determina cauza convulsiilor. Mai jos sunt câteva posibile teste care ajută la
diagnosticarea epilepsiei:

 Examen neurologic - doctorul va testa comportamentul, capacitatea motorie și funcțiile mentale

pentru a stabili tipul de epilepsie;
 Teste de sânge - acestea vor arăta dacă există infecții, afecțiuni genetice sau alte boli care se
manifestă prin convulsii;
 Electroencefalograma - unul dintre cele mai populare teste pentru a diagnostica epilepsia.
Doctorul lipește de scalp o cască cu electrozi. Aceștia înregistrează activitatea electrică a
creierului. Dacă ai epilepsie, testul va indica o anomalie a undelor cerebrale chiar și în absența
convulsiilor.
 Test de imagistică cu computer tomograf (CT) - acest dispozitiv folosește raze X pentru a scana
creierul. Imaginile obținute indică doctorului eventualele anomalii care ar putea cauza convulsiile
(de exemplu, tumori, sângerări cerebrale sau chisturi);
 Test RMN (IRM)- detaliază activitatea undelor cerebrale prin expunerea la un ansamblu de
magneți puternici. Acest test indică existența unor leziuni sau anomalii ce ar putea explica apariția
convulsiilor;
 Test PET (tomografie cu emisie de pozitroni) - înainte de expunerea la un aparat RMN, se va
injecta o doză mică de substanță radioactivă pentru a ajuta la “aprinderea” zonelor active din creier
și pentru a detecta eventualele anomalii;
 Teste neuropsihologice - doctorul va testa gândirea, memoria și abilitatea de vorbire prin câteva
teste simple. Acest lucru va dezvălui ce zonă din creier este afectată.

Tratament

Potrivit specialiștilor, 70% dintre persoanele care au epilepsie scapă de convulsii dacă iau medicația
recomandată de doctor. Deoarece nu există un medicament care să trateze toate tipurile de epilepsie,
diagnosticarea corectă a bolii este primordială.
În cazul copiilor cu epilepsie, administrarea pe termen lung (2-3 ani) a medicației anticonvulsive poate duce
la dispariția convulsiilor. În cazul adulților care iau medicamente, absența convulsiilor cel puțin trei ani la
rând poate duce la diminuarea dozelor și chiar eliminarea medicației.

Stabilirea medicamentului potrivit reprezintă un proces complex. Medicul va ține cont de frecvența
convulsiilor, vârstă, precum și de alte probleme de sănătate - pentru a se asigura că anticonvulsivele nu
interacționează cu alte medicamente. De cele mai multe ori, se recomandă o doză mică de medicament care
crește progresiv, până când convulsiile sunt ținute sub control.

Episoadele epileptice pot fi periculoase mai ales pentru persoanele diagnosticate recent sau pentru cei din
jurul lor. Indiferent de tipul de epilepsie, este bine ca bolnavii să ia medicamentele conform instrucțiunilor
doctorului și să îi spună despre orice fel de schimbări emoționale sau de comportament. Ținerea sub control
a convulsiilor poate duce, pe termen lung, la reducerea medicației sau chiar la eliminarea acesteia.