Cap. 1 . GENERALITATI.

Bibliografie Ctii si instalatiii hidroedilitare M giurconiu, I mirel, etc. Editur de vest 2002.

Alimentarile cu apa sunt complexe de constructii si instalatii necesare pentru

satisfacerea in conditii optime a cerintelor de apa din centrele populate, industriale si agricole
asigurand cantitati suficiente de apa de buna calitate la presiunea ceruta de nevoile
consumatorilor si la un pret de cost cat mai mic.
Realizarea unui sistem de alimentare cu apa la care cheltuielile de investitie sa fie minime
conduce la micsorarea pretului de cost a apei livrate de catre consumator.

Cantitatea , calitatea , presiunea si pretul de cost reprezinta factori de baza pt studiul ,

proiectarea, constructia si exploatarea lucrarilor de alim cu apa.

1.1. Scheme de alimentare cu apa

Reprezentarea simplificata a ansamblului de constructii si instalatii din cadrul sistemului

de alimentare cu apa necesare pentru captarea tratarea pomparea inmagazinarea si
distributia apei constituie schema de alimentare cu apa.
Alimentarea cu apă a unui centru populat, cuprinde construcţii pentru captarea,
tratarea, înmagazinarea, aducţiunea, distribuţia şi pomparea apei.

SCHEMA DE ALIMENTARE CU APA DE IZVOR A UNUI ORAS

SITUAT INTR-O ZONA MONTANA

D
A A
C ST R

SCHEMA DE ALIMENTARE CU APA SUBTERANA A UNUI ORAS

SITUAT INTR-O ZONA DE SES

D
A R
SP1 A A SP2
C ST

1
 SCHEMA DE ALIMENTARE CU APA DE SUPRAFATA A UNUI
ORAS SITUAT INTR-O ZONA DE DEAL

D
A R
SP1 A A
C ST

SCHEMA DE PRINCIPIU DE ALIMENTARE CU APA DE SUPRAFATA

A UNEI INDUSTRII CU RECIRCULARE PARTIALA A APEI
TURN RACIRE

D
A R
SP1 A A SP2
C ST

Schema de alimentare cu apă a unui centru populat

C- captare, A –aductiune, ST – statie de tratare, SP – pompare, R- rezervor, D –
Distributie
1)Captarea cuprinde totalitatea ctiilor prin care se asigura debitul necesar prin preluarea
apei de la o sursa sau de la mai multe surse. Captarea nu poate sa lipseasca din nici o
schema de alimentare cu apa.

2)Statia de tratare cuprinde totalitatea ctiilor si instalatilor necesare pt imbunatatirea calitatii

apei ceruta de consumatori, uneori cand sursa captata corespunde dpdv calitativ statia de
tratare poate sa lipseasca din schema sist de alimentare cu apa.

3)Transportul apei(aductiunea) reprezinta totalitatea ctii si instalatilor care au rolul de a

transporta apa de la captare la statia de tratare, de la statia de tratare la rezervor si de la
rezervor la reteaua de distributie.Aductiunea apei nu poate sa lipseasca din nici o schema de
alimentare cu apa.

4)Statiile de pompare au rolul de a ridica presiunea apei in conducte in scopul

transportului ei la distanta sau pt a satisface cerintele de presiune a unor consumatori.
Statia de pompare poate sa lipseasca din schema sistemului de alimentare cu apa.

5) Rezervorul este o c-tie prin care se asigura cantitatea de apa necesara centrelor populate
si industriilor cu scopul de a face compensarea orara a debitelor de consum, de a acoperii
rezerva de incendiu si de a asigura functionarea distributiei in cazul in care avem avarie pe
conducta de aductiune .Rezervorul de apa nu poate sa lipseasca din nici o schema de
alimentare cu apa.

6) Distributia apei in centrele populate in industrie si in unitatile agricole se face prin

reteaua ce cuprinde totalitatea ctii si instalatilor care au rolul de a transporta apa de la
rezervoare la cel mai indepertat consumator.
2
 Reteaua de distributie nu poate sa lipeseasca din nici o schema de alimentari cu apa.

Elementele determinante in alegerea schemei de alimentare cu apa sunt pe de o parte

cantitatea, presiunea si calitatea apei cerute de consumatori si de alta parte conditile locale
privind sursele de apa disponibile, calitatea apei de la aceste surse ,pozitia fata de
consumatori.

Debitul, presiunea si calitatea apei se stabilesc de catre beneficiar cu concursul

proiectantului de specialitate in cadrul temei de proiectare care trebuie sa tina cont de
profilul actual si de perspectiva de 20-25 de ani.

Celelalte elemente se stabilesc pe baza de studii hidrogeologice, hidrochimice, pt

stabilirea nr de surse a debitului si a calitatii apei.

CAP II Necesarul de apă potabilă pt localități

Necesarul de apă potabilă pentru localităţi cuprinde total sau parţial următoarele
categorii de apă:

a) apă pentru nevoi gospodăreşti: băut, preparare hrană, spălatul corpului, spălatul rufelor
şi vaselor, curăţenia locuinţei, utilizarea WC-ului precum şi pentru animale de pe lângă
gospodăriile proprii ale locuitorilor;

b) apă pentru nevoi publice: unităţi de învăţământ de toate gradele, creşe, spitale, policlinici,
băi publice, cantine, cămine, hoteluri, restaurante, magazine, cofetării, unităţi pentru
prepararea locală a băuturilor răcoritoare, fântâni de băut apă;
c) apă pentru nevoi gospodăreşti în unităţi industriale dacă acestea au asigurată apa
potabilă din sistemul centralizat de alimentare cu apă;

d) apă potabilă pentru stropitul străzilor, spălatul pieţelor şi străzilor,

stropitul spaţiilor verzi, spălarea/desfundarea reţelei de canalizare.

e) apă pentru nevoile proprii sistemului de alimentare cu apă: prepararea soluţiilor

de reactivi, spălarea filtrelor, spălarea aducţiunilor, spălarea conductelor reţelelor de
distribuţie şi spălarea rezervoarelor;

f) necesar de apă pentru acoperirea pierderilor în sistemul de distribuţie datorate avariilor şi

imperfecţiunilor de execuţie;

g) necesar de apă pentru combaterea incendiului în situaţiile în care reţeaua de

distribuţia apei potabile asigură şi cantităţile de apă pentru combaterea incendiului.

In conformitate cu STAS 1343/1-2006, debitele caracteristice care se utilizează pentru

localităţile ţării noastre sunt următoarele:
a) debitul zilnic mediu, Qzimed reprezentând media volumelor de apă utilizate zilnic în cursul
unui an:

3
 1)

b) debitul zilnic maxim, Qzimax reprezentând valoarea maximă a volumelor de apă utilizate
zilnic în cursul unui an:

2)

c) debit orar maxim, notat Qorarmax; reprezintă valoarea maximă a consumului orar din
ziua (zilele) de consum maxim, în m3/h:

3)

N(i)- este numarul total al populaţiei după o perioadă de timp de t ani pentru care se

proiectează lucrările (t=25 ani pentru lucrări care nu se pot etapiza, t=20 ani pentru schema

cadru şi t=10...15 ani pentru lucrari care se pot etapiza);

qs(i) este debit specific: cantitatea medie zilnică de apă necesară unui consumator, în
l/consumator şi zi;
Kzi(i) este coeficient de variaţie zilnică;: conform STAS 1343/1-2006 tabelului 1.
Ko(i) este coeficient de variaţie orară; conform STAS 1343/1-2006 tabelului 3.

In cazul în care nu se dispune de date suficiente, aprecierea numărului de locuitori

dintr-o localitate cu dezvoltare normală se poate face cu relaţia:

𝐍(𝐢) = 𝐍𝟎(𝐥 + 𝟎, 𝟎𝟏𝐩)𝐭 (6)

în care:

N0 - numărul de locuitori la data efectuării calculelor;

P - procentul mediu de creştere a populaţiei care se poate calcula în funcţie de creşterea

anterioară după datele recensămintelor şi în lipsa acestora se poate lua comparativ cu centre

populate asemănătoare de 1,2...1,4.

1.2.1. Elemente pentru calculul necesarului de apă (debit specific)qs(i)

4
A) Debit specific de apă pentru nevoi gospodăreşti (qg)

Valorile debitului specific de apă pentru nevoi gospodăreşti (qg) pot fi adoptate după
datele din STAS 1343/1-2006 tabelul 1, în cazurile când nu pot fi justificate alte valori
obţinute prin studii special destinate.

B) Debit specific de apă pentru nevoi publice (qp)

Necesarul de apă pentru consumatori publici din localităţi sau zone ale acestora se
calculează analitic prin însumarea cantităţilor de apă necesare fiecărui utilizator.
Valorile orientative ale debitelor medii specifice se adoptă conform tabelului 2 STAS 1343/1-
2006.

C) Necesarul
sp
de apă pentru stropit spaţii verzi (qsv) se calculează analitic
considerând o normă specifică q sv = 1.5 – 2.5 l/m2, zi; diferenţierea se realizează în funcţie
de:
– clima localităţii (zonei);

– altitudine, zona geografică, grad de dotare, destinaţie spaţii

verzi.

c.1. Necesarul de apă pentru stropit străzi, spălat pieţe, întreţinere a zonelor urbane de
interes general se calculează analitic pe baza unei norme specifice de (1.5 … 5) l/om, zi:
c.2. se ia în consideraţie la adoptarea valorii normei specifice gradul de ocupare şi
utilizare al suprafeţelor întreţinute, ca şi densitatea populaţiei şi parametrii ecologici şi
demografici ai zonei;
c.3. pentru centre comerciale, pieţe se poate adopta o normă de necesar specific de (1
…1.5) l/m2, zi.

d) Necesarul de apă pentru întreţinerea reţelei de canalizare (qc) se calculează analitic

funcţie de:

– schema si sistemul reţelei de canalizare;

– numărul de cămine de spălare şi lungimea tronsoanelor pe care nu sunt asigurate
vitezele de autocurăţare;

– starea reţelei de canalizare.

Stabilirea necesarului de apă se efectuază de către proiectant împreună cu operatorul reţelei;

necesarul de apă trebuie asigurat din surse independente de sistemul de alimentare cu apă
destinat consumului uman.

e) Necesarul de apă tehnologică pentru industrie (qi) se calculează analitic în

conformitate cu norma tehnologică şi capacitatea de lucru a fiecărei unităţi. Necesarul de apă
asigurat din reţeaua de apă potabilă pentru nevoile igienico-sanitare ale personalului se
calculează similar necesarului de apă potabilă pentru nevoi publice. Acesta se calculează
conform tabelelor 1 şi 2 din STAS 1478-90.

f) Necesarul de apă pentru nevoile proprii ale sistemului de alimentare cu apă se poate
calcula analitic sau se poate exprima ca un spor al necesarului global pentru celelalte
consumuri, astfel:

5
 - pentru sistemul de alimentare cu apă la care sursa asigură apa potabilă, se considera
Ks=1,02;
- pentru sistemul de alimentare la care apa, înainte de folosire, trebuie tratată în vederea
îmbunătăţirii calităţii se poate adopta, (ks=1,05...1,08) din apa necesară, iar după staţia de
tratare (ks=1,02).

g) Pierderile tehnic admisibile de apă din sistem pot fi tratate tot ca un necesar de apă. în
mod curent pot fi exprimate ca un spor de debit la necesarul general de apă (kp).
Pentru sistemele care se proiecteaza (kp=1,08...1,10).
Pentru sistemele existente, la care se fac extinderi sau creşte gradul de confort.
pierderile (kp= 1,10... 1,25).

Stingerea incendiilor se poate face, cu ajutorul apei, prin hidranţi interiori şi hidranţi
exteriori. Pentru clădiri speciale (teatre, biblioteci etc.) sau industrii pot fi prevăzute sisteme
speciale (şprinclere, drencere etc).
Numărul de incendii teoretic simultane se adoptă în funcţie de mărimea localităţii, după
valorile din tabelul 5 STATS 1343/1-2006
.
Debilul pentru combaterea incendiului cu ajutorul hidranţilor interiori, Qii (numărul jeturilor
şi tipurile de construcţii, care sunt echipate cu hidranţi interiori) şi debitul pentru instalaţii
speciale (Ols) se adoptă conform STAS 1478-90.

In cazul în care nu sunt studii speciale, debitul hidranţilor exteriori (Oie) se poate adopta
dupa STAS 1343/1-2006 tabelul 1.10.

Durata de funcţionare a hidranţilor interiori (Ti,) se ia de 10 minute iar a hidranţilor

exteriori (Te) de 3 ore.
In cazul când lângă localitate sunt prevăzute (există) unităţi industriale care se
alimentează din aceeaşi reţea de distribuţie publică, numărul de incendii teoretice simultane
se poate adopta după valorile din tabelul 5 S T A S 1 3 4 3 / 1 - 2 0 0 6 , dacă n u sunt justificate
alte valori.
Debitul de incendiu pentru întreprinderi va li adoptat funcţie de pericolul pe care îl prezintă
industria, conform STAS 1342/2-89 şi 1478-90.
Dacă între întreprindere şi localitate este întotdeauna un spaţiu verde de minimum 300
m , cele două unităţi (localitatea şi industria) se analizează separat.
2

Asigurarea debitelor hidranţilor interiori şi exteriori se realizează printr-un volum de apă

înmagazinat special în rezervoarele sistemului de alimentare cu apă astfel:
a) necesarul de apă pentru combaterea efectivă a incendiului

Atunci când alimentarea cu apă a rezervorului este întreruptă, pentru combaterea sigură a
incendiului se asigură în rezervor un volum de apă format din:
- necesarul de apă pentru combaterea efectivă a focului Vi în mc dat de relaţia:

unde:

Vi I- este volumul de apă înmagazinat, în m3;

n este numărul de incendii simultane care se combat de la exterior cu apă din hidranţii
exteriori;

nj este numărul de jeturi simultane impus pentru clădirea respectivă; Qii este debitul

6
asigurat de un jet la hidranţii interiori, în l/s;

Ti este timpul teoretic de funcţionare al hidranţilor interiori, în min; Qie este debitul

asigurat de hidranţii exteriori, în l/s;

Te este timpul teoretic de funcţionare a hidranţilor exteriori, în ore;

Qis este debitul pentru stingerea incendiului cu ajutorul instalaţiilor speciale, a
căror durată de funcţionare este Ts [ore] se stabileşte conform STAS 1470-90, în l/s.

b) necesarul de apă pentru consumul la utilizator pe durata stingerii

incendiului

Vcons=a*Qomax* Te mc

Unde:
Vcons este volumul consumat la utilizator, în m3;

coeficientul "a" are valoarea 0.7 pentru reţelele de joasă presiune (p≥7 m col. apă,
stingerea se face cu ajutorul motopompelor formaţiilor de pompieri) şi valoarea a=1 pentru
reţelele de înaltă presiune (combaterea incendiului se poate face direct de la hidrantul
exterior).

Qor max – debitul maxim orar al zonei sau localităţii unde se combate incendiul.

În total se va acumula în rezervor, ca rezervă intangibilă, protejată, volumul

de apă:

VRI = Vi + Vcons (1)

unde:
VRI este volumul rezervei intangibile, în m3.

După consumarea apei în urma combaterii incendiilor normate, refacerea rezervei de apă
trebuie să se realizeze cu debitul QRI în timpul Tri.

Qri=Vri/Tri

Mărimea timpului de refacere a rezervei (Tri) se adoptă conform datelor din tabelul 6
STAS 1343/1-2006.

7
1.2.2. Debite de dimensionare şi verificare pentru obiectele sistemului
de alimentare cu apă

Toate obiectele şi elementele schemei sistemului de alimentare cu apă de la captare

la staţia de tratare se dimensionează la:

Q IC = K p K s ⋅ Q zi max + K p ⋅ K s ⋅Q RI
unde:
Kp este coeficient de majorare a necesarului de apă pentru a ţine seama de
pierderile tehnic în obiectele sistemului de alimentare cu apă;
Ks este coeficient de servitute pentru acoperirea necesităţilor proprii ale
sistemului de alimentare cu apă: în uzina de apă, spălare rezervoare, spălare reţea
distribuţie etc;
Q zi max este suma cantităţilor de apă maxim zilnice, în m3/zi, pentru acoperirea
integrală a necesarului de apă;

QRI – debitul de refacere a rezervei intangibile de incendiu.

Toate obiectele schemei sistemului de alimentare cu apă între staţia de tratare şi

rezervoarele de înmagazinare (sistemul de aducţiuni) se dimensionează la debitul:

QIC’=QIC/KS
Pentru localităţi cu debit de incendiu peste 20 l/s se va analiza siguranţa legăturii dintre
rezervoare şi reţea; aceasta trebuie să asigure alimentarea reţelei în orice situaţie.

Volumul de compensare orară şi în măsura posibilului, compensare zilnică

pe perioada săptămânii;
− rezervă protejată – volumul de avarii pentru situaţiile de întrerupere a alimentării
rezervoarelor. Volumul minim al rezervoarelor trebuie să reprezinte 50% din
consumul mediu, care trebuie asigurat
de către operatorii care exploatează sisteme centralizate de alimentare cu apă,
conform legislaţiei în vigoare

În situaţiile în care configuraţia terenului permite, rezervoarele trebuie să asigure

şi presiunea în reţeaua de distribuţie.

Toate elementele componente ale schemei sistemului de alimentare cu apă aval de

rezervoare se dimensionează la debitul:

QIIC = Kp  Qor max + Kp 1n njQii

unde:
QIIC este debit de calcul pentru elementele schemei sistemului de alimentare
cu apă aval de rezervoare;

8
 njQii este numărul de jeturi şi debitele hidranţilor interiori (Qii) pentru incendiile
simultane care se combat din exterior (n);

Kp este coeficient de pierderi definit la 4.4; cantităţile de apă suplimentare

exprimate prin acest coeficient includ şi necesarul de apă pentru curăţarea
periodică a reţelei de distribuţie (1…2‰) şi pentru spălarea şi curăţirea rezervoarelor
(0,4%…0,5%) conform 4.4, b, c.

Pentru această valoare a debitului toţi utilizatorii luaţi în calcul (inclusiv hidranţii
interiori) pot folosi apa în cantitatea normată şi după schema stabilită (direct la
presiunea din reţea sau cu mijloace intermediare).

În cazul reţelei cu mai multe zone de presiune debitul njQii se calculează pentru
fiecare zonă cu coeficienţii de variaţie orară (Kor) adecvaţi şi debitul njQii funcţie
de dotarea clădirilor cu hidranţi interiori.

Verificarea reţelei de distribuţie se face pentru două situaţii

distincte:
− funcţionarea în caz de utilizare a apei pentru stingerea incendiului folosind atât
hidranţi interiori pentru un incendiu şi hidranţi exteriori pentru celelalte (n-1) incendii;
− funcţionarea reţelei în cazul combaterii incendiului de la exterior utilizând numai
hidranţii exteriori pentru toate cele n incendii simultane.

Verificarea reţelei la funcţionarea hidranţilor exteriori se face astfel ca în orice poziţie

normată (a se vedea tabelul 4, nota 3) apar cele n incendii teoretic simultane, este
necesar să se asigure în reţea (la hidranţii în funcţiune):
− minimum 7 m col. H2O pentru reţele (zone de reţea) de joasă presiune (a se
vedea 6) la debitul

QII (V) = a Kp Qo max + 3.6 n Kp Qie, în m3/h

în care:
QII (V) este debitul de verificare

− presiunea de folosire liberă a hidranţilor la reţelele de înaltă presiune

pentru debitul

QII (V) = Kp Qo max + 3.6 n Kp Qie, în m3/h

în care:
QII (V) – debitul de verificare

Pentru asigurarea funcţionării corecte a hidranţilor interiori trebuie făcută şi verificarea

dacă pentru orice incendiu interior (la clădirile dotate cu hidranţi) presiunea de
funcţionare este asigurată în orice situaţie, inclusiv când celelalte incendii teoretic
simultane sunt stinse din exterior.

QII(v)=a*kp*Qomax+3.6*(njQii)max +3.6(n-1)*kp*Qie mc/h

(njQii)max - este cel mai mare incendiu interior care poate apare pe zona sau teritoriul

locatati
9
1.1. PROPRIETĂŢILE APEI
Pentru a putea fi folosită în centrele populate sau în alte unităţi consuma toare,
apa trebuie să îndeplinească anumite condiţii de calitate, conform destinaţiei.
In funcţie de substanţele minerale, de substanţele organice, de gazele şi de
microorganismele pe care le poate conţine, se analizează apa din punct de
vedere al proprietăţilor: organoleptice (miros şi gust), fizice (reacţie, culoare,
turbiditate etc), chimice (compuşi azotoşi, clor, duritate, fier, reziduu fix,
substanţe organice etc), radioactive, bacteriologice şi biologice conform STAS
1342-91.
Caracteristici organoleptice
Mirosul se datoreaza substanţelor minerale (H 2 S(hidrogenul sulfurat) din pirite,
de exemplu), substanţelor organice în descompunere (putregaiuri, mucegaiuri,
nămol etc.) şi microorganismelor vii (alge, protozoare etc.).
Gustul se datoreşte gazelor culese din atmosferă sau din pământ şi sub -
stanţelor minerale şi organice dizolvate. Proba gustului se face la temperatura
de 7... 12°C, la locul captării.
Caracteristici fizice
Turbiditatea
Depinde de materiile din apă aflate în diferite stări de dispersie și de natura lor.
Turbiditatea este dată de substanţele minerale şi organice în suspensie şi se
determină în grade de turbiditate GT.
Unui conţinut în suspensii în cantitate echivalentă cu 1 mg/dm3 Si02 (dioxid de siliciu)
corespunzându-i un grad de turbiditate.
Culoarea
Se datorează prezenței în apă a unor substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși de
mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.) și se determină prin comparații cu soluții
etalon de clorură de platină și potasiu sau clorură de cobalt; fiecare grad de culoare
(GC) corespunde la 1 mg/l platină.
Temperatura
Variază funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de anotimp.
Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub nivelul terenului are temperatura cuprinsă
între 10 și 13°C; de la această adâncime în jos temperatura crește cu câte 1°C pentru
fiecare 33 - 35 m.
Temperatura apelor de suprafață în România variază între 0 și 27°C.
rezistivității poate indica apariția unei surse de infecție.
Radioactivitatea
Este proprietatea apei de a emite radiații permanente α, β sau γ.
Concentrațiile admisibile se exprimă în mc/mm (microcurie pe milimetru), 1C = 1 Curie
reprezintă 3,71 × 10¹º atomi de radiu dezintregați pe secundă, care corespunde la 1 g
radiu.

Caracteristici chimice
Reziduul fix
Reprezintă totalitatea substanțelor solide minerale și organice aflate în apă și se obține
prin încălzirea apei până la 105°C, când se realizează evaporarea completă. Se
exprimă în miligrame pe litru.
Reacția apei
Poate fi acidă, (pH < 7), neutră (pH = 7) sau alcalină (pH > 7), în funcție de conținutul
de săruri dizolvate în apă. Se exprimă prin indicele pH, care este cologaritmul
concentrației ionilor de hidrogen la 1 l de apă.
Duritatea apei
Se datorează sărurilor de calciu și de magneziu aflate în soluție. Aceste săruri pot fi sub
forma de carbonați, de cloruri, de sulfați, de azotați, de fosfați sau de silicați.
Un grad de duritate este echivalent cu 10 mg de CaO, sau 1,142 mg de MgO conținute
într-un litru de apă.
Duritatea temporară este determinată de carbonați, care prin fierbere precipită.
Duritatea permanentă este determinată de celelalte săruri de calciu și de magneziu
(sulfați, cloruri, etc.) și nu precipită prin fierbere.
Duritatea totală este suma durităților temporară și permanentă.
Substanțele organice
Provin din resturi de plante și animale. Ele pot fi oxidate complet și se exprimă în
miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor.
Fierul
Se găsește în special în apele subterane, sub formă de diferiți compuși, mai frecvent
bicarbonat feros. În contact cu aerul, compușii feroși devin ferici, punându-se în
evidență hidroxidul feric. Apa care conține fier în cantități mari este opalescentă, cu
gust acru, astringent, pătează rufele, nu poate fi întrebuințată în industria hârtiei, a
celulozei, la vopsitorii, coloranți, etc.
Manganul
Amoniacul (NH3)
Pune, de obicei, în evidență contaminarea apelor potabile cu apă provenită din rețeaua
de canalizare, de la closete, etc. Amoniacul poate fi și de natură minerală, provenind de
la minereuri ce conțin azotați.
Clorul
Se găsește în apă sub forma de cloruri fiind, cel mai frecvent, de natură minerală.
Prezența în cantități mari a clorurilor dau apei un gust neplăcut, caracteristic (sărat,
amar). Clorurile pot fi și de natură organică (urina și fecalele conțin cantități importante
de cloruri).
Cuprul, plumbul și zincul
Pot fi întâlniți sub forma de oxizi și indică corodări ale conductelor. În apele de
suprafață pot fi întâlniți în aval de deversări de ape uzate provenind de la industrii
extractive și prelucrătoare. Compușii lor sunt foarte otrăvitori.
Bioxidul de carbon (CO2)
În apă poate fi liber (gaz), semilegat (bicarbonați) sau legat (carbonați).
Prezența bioxidului de carbon liber în cantități mari în apă dă acesteia caracter agresiv
față de oțel, mortar și betoane.
Hidrogenul sulfurat(H2S)
Poate fi de natură organică, ca un produs de descompunere, sau minerală, ca un
produs dizolvat în stratele adânci.
Caracteristici bacteriologice
Sunt determinate de bacteriile prezente în apă. Din punct de vedere al igienei apei,
bacteriile se pot împărți în următoarele categorii importante:
Bacterii banale, fără influență asupra organismului.
Bacili coli, care în proporție mai mare indică contaminarea apei cu ape de la canalizare,
aceștia însoțesc bacilul febrei tifoide.
Bacterii saprofite, care dau indicații asupra contaminării cu dejecții animale și
semnalează bacilul febrei tifoide.
Bacterii patogene, care produc îmbolnăvirea organismului. Bacteriile care produc boli
hidrice sunt: bacteria febrei tifoide și bacilul dizenteriei.
Caracteristicile biologice sunt determinate de prezenţa unor organisme şi
particule abiotice care împreună alcătuiesc sestonul. Prin seston se înțelege
totalitatea elementelor libere vii sau moarte, de mărimi diferite, care plutesc sau înoată
 Cap 3. CAPTAREA APEI

3.1. Captarea apei subterane

Apa subterana se afla in stratele permeabile formate din nisipuri, pietrisuri si

bolovanisuri in stare de repaus sau de miscare
Pentru a se putea forma un strat de apa subterana trebuie indeplinite trei condutii
hidrogeologice:
- Sa existe un strat impermeabil continuu
- Sa existe un strat de roca din material granular sau fisurat care sa permita circulatia
sau aculmularea de apa
- Sa existe posibilitatea alimentarii naturale sau artificiale a stratului purtator cu apa din
precipitatii sau din surse de suprafata.
Elementele hidrogeologice care trebuie cunoscute:
- Adancimea si grosimea statului de apa
- Nivelul piezometric initial
- Directia de curgere si panta hidraulica
- Viteza si debitul statului
- Porozitatea stratului
- Calitatea apei
Constructiile pentru captarea stratelor de apa subterana se cladifica dupa directia
dimensiunii principale a dispozitivului de captare in:
- Captari verticale (puturi)
- Captarii orizontale (drenuri si galerii)

3.1.1. Captarile verticale

Captarile verticale sunt ansambluri de constructii si instalatii care cuprind:

- Elemente de captare (puturi)
- Conducte de legatura
Captarile verticale se pot clasifica dupa:
- Scop (puturi pt alimentari centrale sau restranse)
1
 - Dupa marimea sectiunii orizontale(puturi cu diametru mare sau puturi cu diametru
mic)
- Dupa materialul de constructie (beton, beton armat, caramda, metal, material plastic)
- Dupa adancime si dupa procedeul constructie (puturi sapate, puturi forate, puturi
infipte)
Dimensionarea captarii consta in:
- Determinarea lungimii frontului de captare
- Stabilirea debitului maxim capabil al unui put
- Nr de puturi
- Determinarea diametrului conductei de legatura
- Stabilirea parametrilor statiilor de pompare
- Determinarea marimii perimetrului al zonei de protectie.

a) Puturi in stat cu nivel liber si puturi in stat cu nivel sub presiune

Debitul de exploatare al unui puţ, se determină cu formula

qex = S  va
[m3/s], (1)

în care:

- S este suprafaţa brută exterioară a filtrului puţului, în m 2;

In cazul puţului din pînza freatică cu nivel liber (fig. 1), S=3,14x d x h , iar în cazul
puţului din pînza sub presiune (fig 2), S=3,14 xd x m , unde d este diametrul exterior al
filtrului, în m. In cazul puţurilor săpate, d este diametrul exterior al puţului;

Fig. 1. Calculul grafic al debitului şi de- Fig. 2.. Calculul «rafie al debitului şi deni-
nivelarii de exploatare (qmax şi s) la puţuri velării de exploatare (qmax şi s) la puţuri în
în pînză de apă cu nivel liber. pînză de apă sub presiune.

2
 In funcţie de debitul care trebuie captat Qc, în mc/s, de coeficientul de filtraţie K m/s, de
panta curentului subteran J şi de grosimea minimă a stratului acvifer cu nivel liber H, sau
sub presiune m, în m, se determină lungimea frontului de captare L, în m, cu relaţiile:
QC
L=
KJH (m) (4)

QC
L=
K Jm (m) (5.)

Debitul Q, în mc/s, care poate fi pompat dintr-un puţ forat în strat acvifer cu nivel liber
(fig. 1) sau sub presiune (fig. 2) se calculează cu relaţiile (6) şi (7):

H2 − h2 s  ( 2H − s)
Q = k   = k  
R R
ln ln
r r (mc/s) (6)
H−h s
Q = 2k  m    = 2k  m   
R R
ln ln
r r (mc/s) (7)
K- este coeficientul de filtratie, în m/s;
H - grosimea stratului cu nivel liber, în m;
h- înălţimea apei din puţ, în m;
m - grosimea stratului acvifer sub presiune, în m;
R - raza de influenţă a puţului, în m;
r - raza puţului, in m;
s - depresiunea sau denivelarea apei în puţ, în m.

Raza de influenta a putului se calculeaza cu una din relatiile empirice stabilite Sichart
(8) sau Kusachin (9)
R = 3000  s  k (8) (m)
R = 575  s  k  H (9) (m)

în care:
- s - este denivelarea apei din puţ ce se creează datorită pompării, în m:
- K - coeficientul de filtraţie, în m/s;

3
- H - grosimea minimă a stratului, în m.

Diametrul interior minim al coloanei filtrante va fi de 150 mm. Numărul de puţuri n şi

distanţa dintre puţuri l, în m, se determină cu relaţiile:

Qc
n=
qmax (10)

L
l=
n (m) (11)

In mod raţional l=2R iar dacă l<2R puţurile se interferează şi în felul acesta se asigură o

exploatare mai completă a stratului subteran. In lipsa unui calcul exact, la puţurile în straturi

adânci cu nivel sub presiune distanţa minimă între puţuri trebuie să fie de 200 m pentru ca

prin influenţa reciprocă debitul captat să nu scadă cu mai mult de 15 %.

Puţurile se amplasează în amonte de centrele populate, în linie perpendiculară, pe

direcţia de curgere a apei subterane, luând în considerare posibilitatea de extindere viitoare

si instituirea zonei de protectie sanitara.

3.1.2. Calculul constructilor orizontale

Captarea prin drenuri se aplică în cazul unor pînze de apă subterană de grosime relativ
redusă şi la care stratul de bază impermeabil nu depăşeşte adîncimea de 6—8 m de la
nivelul terenului. Alegerea captării prin puţuri sau drenuri, , se face după un calcul
tehnico-economic comparativ.
Drenurile pot fi aşezate ca şi puţurile într-un curent cu apă subterană cu pantă naturală
sau create artificial prin denivelări.

Drenurile sunt tuburi din beton simplu sau armat, din azbociment, din materiale

plastice, sau din ceramică. Prevăzute la partea superioară, ( 50 % din perimetru) cu orificii

circulare.

4
 Fig. 3. Captare prin drenuri
Galeriile de captare sunt constructii cu dimensiuni interioare mari ( lătimea mai
mare de 0.7 m si inaltimea mai mare de 1.70 m) care se proiecteaza se amplaseaza si se
executa ca si drenurile.

Puţurile cu drenuri radiale sunt puţuri cu diametrul de 3...5 m şi adâncimea de 7... 30

m, din care pleacă radial 5...9 drenuri de 30 m lungime, la baza straturilor acvifere sau la mai
multe niveluri (fig. 4). Se execută puţul şi apoi se introduc orizontal tuburi de drenaj, cu
ajutorul preselor hidraulice. Prin micşorarea vitezei de intrare a apei de 20...30 ori, se evită
înnisiparea stratului şi sc micşorează pierderile de sarcină.

Fig.4.

3.1.3. CAPTAREA IZVOARELOR

Dupa calitatea apei pe care o dau izvoarele se impart in 3 grupe:

- Izvoare de apa dulce

- Izvoare de apa minerala

- Izvoare cu temp ridicata 40-60 grade.

5
 După modul de ieşire la zi a apei, există izvoare descendente (coasta) a, b, c şi izvoare

ascendente (terasa) d.

Izvoarele descendente (de coastă) apar pe versanţii munţilor sau colinelor, sub formă de
vână concentrată sau răsfirate de-a lungul intersecţiei versantului cu stratul impermeabil
(fig. 5a,b,c),
Izvoarele ascendente apar în terasele aluvionare ale cursurilor de apă de adâncime, dacă
nivelul piezometric al stratului acvifer din care provin se află deasupra solului (fig. 5a,b,c).
Izvoarele minerale (cu conţinut de săruri dizolvate mai mare de 1000 mg/l), cele
termale (cu temperatura mai mare de 20 °C) şi cele termominerale se captează şi se
utilizează pentru terapeutica medicală.

2.2. Captarea apei de suprafata

2.2.1. CAPTAREA APEI DE RÂU

Apele de râu satisfac cu prisosinţă necesităţile de apă ale centrelor populate, însă
necesită lucrări de tratare, având conţinut ridicat de materii în suspensie, temperatura
variabilă după aceea a aerului şi duritate mică, pe măsura depunerii de la izvor până la
vărsare a sărurilor de calciu şi de magneziu. De asemenea, aceste ape au un conţinut
ridicat de substanţe organice şi de bacterii, mai ales dupa trecerea prin centrele populate
sau prin apropierea acestora.
In functie de adancimea apei in dreptul captarii captarile din rauri se pot
clasifica astfel:
- Captari din rauri cu adancime mare
- Captari din rauri cu adancime mica
Captari din rauri cu adancime mare se pot amplasa in mal sau in albie si pot
acea caracter definitiv sau provizoriu
6
 - Captari din rauri cu adancime mica se poate face cu: baraje de derivatie si
executate sub fundul albiei
Captările în mal se construiesc când înălţimea de captare se obţine lângă mal,
de obicei la râuri mari cu maluri mai abrupte, stabile şi rezistente (fig. 6).

Fig.6. Captarea de rau in mal

Captările în albie se construiesc când înălţimea maximă de captare este asigurată

numai la o anumită distanţă de mal, când proprietăţile apei sunt necorespunzătoare la mal
sau când intervin alte considerente locale.
In schema din figura 7 este reprezentată o captare în albie cu conducta de curgere de
la albie la puţul de mal, prin gravitaţie.
Fig7

In puţul de captare se prevăd pompe şi mai multe vane aşezate la niveluri diferite pentru
reglarea debitului captat la diferite niveluri ale apei din fluviu.

Captari cu baraje de derivatie

In cazul in care este necesar sa se capteze apa din rauri cu adancime mica solutia cea
mai sigura este ridicarea nivelului apei prin construirea unui baraj de derivatie care poate fi
cu priza laterala si cu priza pe coronament.
Barajul are o inaltime de cca 1.5-2.5m.

7
 Priza laterala (de iarna) se amplaseaza pe malul captarii si este acoperita cu un gratar
din bare metalice verticale. Priza de pe coronament poarta si numele de priza de vara.

Captările sub fundul râului constau dintr-o crepină aşezată sub fund râului (fig. 8)
sau dintr-o galerie transversală pe râu (fig. 9).

Aceste captări se construiesc, în general, în cursul superior al râurilor cu patul alcatuit

din stâncă, pietriş sau nisip, fără tendinţă de adâncire şi se recomandă numai la lucrări
provizorii.
2.3. CAPTAREA APEI DE LAC
Captarea apei din lacuri naturale sau artificiale se face după prescripti de proiectare,
multe dintre aceste prescripţii fiind identice cu cele pentru captarea apei din râuri.
8
 Din punct de vedere calitativ, apa lacurilor este mai bună decât apa râurilor, deoarece
materiile se sedimentează în mod natural, iar aerul, luna solară şi diferiţi bacteriofagi o
purifică din punct de vedere bacteriologic.
Captările din lacuri naturale se fac în general la lacurile dulci cu întindere şi adâncime
suficientă.
Se pot proiecta captări în mal, după tipul captărilor de râu dacă înălţimea minimă de apă
necesară, Hmin este asigurată lângă mal şi se cere un grad mai mare în exploatare.
Inălţimea pragului ferestrei faţă de fundul lacului lângă el se stabileşte în funcţie de
posibilitatea introducerii aluviunilor în priză de către valuri, dar nu mai mică de 0,5 m.
Când adâncimea de captare se află mai departe de mal şi se captează debite mici, se
pot proiecta captări la diferite distanţe de mal (fig. 10).

Captarea apelor meteorice

Captarea apelor meteoriceconsta in colectarea apelor de ploaie de pe suprafete

special amenajate si inmagazinarea lor in rezervoare subterane. Acestea se construiesc din
beton, beton armat, hotel avand o adancime de max 3 m. capacitatea rezervorului se det in
functie de variatia lunara a precipitatilor si de consumul de apa stabilit.
Apa meteorica prn faptul ca se capteaza greu se recomanda a se folosi pt alim cu apa
numai acolo unde nu exista alte surse de alimntare.

9
 I TRATAREA APEI

Apa surselor care nu corespunde calitativ trebuie tratată, evitân du-se astfel şi
acţiunea dăunătoare a acesteia asupra rezervoarelor, reţelelor de conducte,
contoarelor etc.

1. METODE DE TRATARE

Metodele folosite pentru tratarea apei reproduc în mod artificial şi fenomene din

natură şi pot fi: mecanice, fizice, chimice şi biologice.

Metodele mecanice constau în reţinerea substanţelor din apă prin decantare şi

filtrare.

Metodele fizice se bazează pe acţiunea căldurii, luminii, electricităţii

razelor ultraviolete, ultrasunetelor etc, asupra substanţelor conţinute în apă.

Metodele chimice se bazează pe acţiunea ozonului, clorului, coagulanţii etc., asupra

substanţelor din apă.

Metodele biologice se bazează pe acţiunea biochimică a bacteriilor aerobi, din

membrana filtrelor lente.

2. Scheme tehnologice
Rau

Captare

Gospodarie reactivi Camera amestec

Dezinfectie cu Cl
Camera de reactie

Decantare

Statie pompare SP1 Statie filtrare

Statie de pompare
SP 2 Rezervor

Reteaua de distributie
 2. Tratarea apelor de suprafata

Apele de suprafaţă , ridică probleme de tratare, cum sunt:

- eliminarea materialului plutitor de dimensiuni mai mari sau mai
mici (se foloseş te sitarea);
- eliminarea suspensiilor grosiere printr -o simplă staţionare
relativă (presedimentarea);
- eliminarea suspensiilor coloidale, fapt ce necesită coagularea (floculare a
şi decantarea);
- limpezirea finală, prin instalaţii de filtrare;
- dezinfecţia apei limpezite, când este necesară obţinerea apei potabile.
In cele ce urmează, se vor prezenta procesele menţionate mai sus .
2.1. Sitarea
Această operaţie se realizează prin prevederea, la priza staţiei de tratare, a unor
grătare, site sau microsite.
Diferenţierea acestor instalaţii se face, în special, prin mărirea spaţiilor
sau ochiurilor prin care este lăsată apa să treacă.
Când sursa de apă o constituie un lac de acumulare, prezenţa în apă a
unor cantităţi mici de plancton (microorganisme acvatice) impune folosirea
instalaţiilor de microsite.
2.2 Presedimentarea
 Scopul presedimentării este acela de a reţine din apă pietrişul, nisipul sau alte particule
materiale, care se pot depune, ulterior, pe canale şi conducte, pentru a proteja pompele şi
restul aparaturii de acţiunea abrazivă a acestora. De asemenea, presedimentarea este
deosebit de utilă în perioadele de viitură, când sursa de apă este încărcată cu materii în
suspensie, de concentraţii care depăşesc capacitatea de reţinere a celorlalte instalaţii din
staţia de tratare.
Această fază se realizează în deznisipatoare şi predecantoare.
Atât deznisipatoarele, cât şi predecantoarele au, în principiu, o alcătuire
similară bazinelor decantoare propriu-zise. Diferenţele de esenţă constau în viteza de
circulaţie a apei prin aceste bazine şi, implicit, a timpului de staţionare a apei în
instalaţie. Astfel, deznisipatoarele sunt destinate reţinerii particulelor de nisip din
apă-particule solide cu dimensiunea mai mare de 0,2 mm, având o viteză naturală de
depunere în apă destul de mare.
Deznisipatoarele se pot clasifica in functie de directia de curgere a apei in:
- deznisipatoatoare orizontale - deznisipatoatoare verticale

2.3. Coagulare - floculare

Apele de suprafaţă contin o mare cantitate de substanţe col oidale.

Aceste substanţe au greutate specifică foarte apropiată de cea a apei şi,
în mod practic, ele rămân în suspensie timp îndelungat.
Prin acest proces de coagulare-floculare are loc o reducere considerabilă a turbidltătii,
precum şi a culorii apei. De asemenea, în fazele de aglomerare şi depunere a flocoanelor are
loc şi o antrenare parţială a substanţelor organice şi a bacteriilor conţinute de apa brută.
Reactivii de coagulare cei mai comuni, folosiţi în practică, sunt:
- sulfat de aluminiu
- clorura ferică
- sulfat feros
- sulfat feric
- aluminatul de sodiu
- var
2.4. Gospodăria de reactivi
 Rolul gospodăriei de reactivi într -o staţie de tratare este acela de a
asigura stocarea, dizolvarea, prepararea soluţiilor de reactivi, dozarea şi
introducerea reactivilor în apa de tratat.

2.5. Decantarea apei

Decantarea apei este un proces de separare a particulelor solide din suspensie,

prin acţiunea forţelor de gravitaţie, astfel că amestecul lichid - solid este separat în
lichidul limpezit, pe de o parte, şi suspensiile concentrate, pe de altă parte.
Se mai utilizează şi termeni ca sedimentarea apei sau limpezirea apei.
Decantoarele clasice pleacă de la principiul reţinerii prin cădere gravitaţională a
tuturor particulelor, supuse, în prealabil, procesului de coagulare-floculare.
In funcţie de sensul de circulaţie a apei în decantor, decantoarele clasice pot fi:
• orizontale - longitudinale
• orizontale - radiale
• verticale
2.6. Filtrarea apei
Filtrarea este un procedeu de separare a solidelor de lichide, prin care materiile în
suspensie sunt separate de lichid prin trecerea amestecului printr-un material poros
(filtrant), care reţine materiile solide şi lasă să treacă lichidul, denumit şi filtrat.
Filtrele pot fi: rapide si lente
2.7. Dezinfectia apei
Dezinfectarea se poate face prin următoarele metode:
— fizice (căldură, electricitate, raze ultraviolete);
— chimice (clor, ozon, permanganat de potasiu);
— biologice (membrana filtrelor lente);
— oligodinamice (ionii materialelor grele, argint, cupru).
Sterilizarea apei se poate realiza cu ajutorul: clorului (clorinare), ozonului
(ozonificare), razelor ultraviolete, sărurilor metalelor grele (argint, cupru etc.)
Cea mai utilizată metodă este cea chimică, cu clor, deoarece prezintă siguranţă
mare şi un preţ de cost scăzut; de asemenea exploatarea este relativ simplă.
 3. Tratarea apelor subterane

Apele subterane se caracterizează, printr-un conţinut relativ ridicat de fier şi

mangan, de compuşi ai sulfului, de compuşi ai azotului etc.
Pentru eliminarea acestora este necesar să se adopte tehnologii de tratare,
care în afara unor procedee deja prezentate (decantare, filtrare), cuprind şi altele,
care vor fi inserate în cele ce urmează.

3.1. Eliminarea fierului şi manganului

Fierul şi manganul sunt două elemente indispensabile hranei omului.

Conţinutul de fier şi mangan prezent în apă, de maximum câteva mg/l, este în cantitate
neînsemnată pentru cerinţele organismului uman. Rezultă, deci, că limitarea fierului şi
manganului în apă, nu se face datorită riscurilor fiziologice, ci din motive estetice şi
economice.
La prima vedere, procesul tehnologic de deferizare -demanganizare pare foarte
simplu, iar schema clasică cuprinde două trepte de tratare:
- treapta de oxidare, în care formele solubile de fier şi mangan sunt oxidate până la
Fe(OH)3 şi Mn02, forme, practic, insolubile în apă;
- separarea precipitatului format prin filtrare.
Deşi simplu, în aparenţă, datorită multitudinii fenomenelor care intervin şi influenţează cele
două faze de bază ale tratării, procesul de deferizare ridică probleme dificile.
Sumar, principalele tehnologii, cunoscute pe plan mondial, sunt:
a) Oxidarea completă a fierului şi manganul ui în apă, înainte de
filtrare
b)

b) Oxidarea fierului şi manganului direct în filtru

3.2. Eliminarea sulfului

Dintre compuşii sulfului, cei care se găsesc în mod natural în apele subterane
sunt: sulfaţii, hidrogenul sulfurat şi sulfurile. Alţi compuşi ai sulfului, ca sulfiţii sau
tiosulfatii sunt un rezultat al infestării cu ape reziduale.
 In ceea ce priveşte conţinutul de sulfaţi, STAS 1342 - 91 pentru ape potabile
prevede 200 mg/l pentru limita admisibilă şi 400 mg/l pentru limita excepţională, valori
care - în general - nu sunt depăşite de apele subterane din ţara noastră, utilizate ca
surse de ape potabile. Din această cauză, îndepărtarea sulfaţilor din apele subterane
nu a constituit o preocupare frecventă în tratarea apelor.

Metodele de eliminare a hidrogenului sulfurat din apă, menţionate de literatura de

specialitate, sunt:

a)Aerarea - metodă ce constă în eliminarea hidrogenului sulfurat prezent în apă sub formă
de gaz dizolvat, prin desorbtie, la trecerea în contracurent cu apa a aerului sub presiune, în
instalaţii speciale, numite degazoare. Metoda are o eficienţă de îndepărtare a hidrogenului
sulfurat din apă de cea. 80 - 85 %.
B) Aerarea precedată de reducerea pH -ului. Metoda constă în reducerea pH-ului în
jurul valorii 5,0, când toată cantitatea de hidrogen sulfurat din apă se găseşte sub formă
gazoasă.
C )Folosirea hidroxidului feric. Metoda se bazează pe capacitatea hidroxidului feric
de a reacţiona cu hidrogenul sulfurat, formând sulfura de fier. Sulfura de fier, prin aerare,
reface hidroxidul feric, care poate fi reintrodus în circuit. Metoda este utilizabilă la concentraţii
ale H2S în apă până la 50 mg/l;
c) Folosirea metodelor biochimice. Indepărtarea hidrogenului sulfurat prin
metode biochimice presupune combinarea unei desorbţii parţiale a H2S, ca
rezultat al aerării, cu oxidare biochimică, până la sulfaţi, prin contactul apei cu
pelicula biologică populată cu sulfobacterii. Metoda se aplică economic până la
concentraţii de 40 - 50 mg/l hidrogen sulfurat în apă.
 II ÎNMAGAZINAREA APEI

Construcţiile folosite pentru înmagazinarea apei se numesc rezervoare,

prevăzându-se în sistemele de alimentare cu apă cu următoarele funcţiuni
• distribuirea, într-o anumită perioadă de timp, a unui debit superior celui furnizat, în
aceeaşi perioadă, de către o sursă, o aducţiune sau o staţie de pompare,
• asigurarea unei rezerve pentru cazuri de avarii sau de incendiu;
• reglarea presiunilor,
• asigurarea unui timp de contact cu diferiţi reactivi folosiţi;
• asigurarea unei rezerve de apă pentru spălarea filtrelor.
1. Clasificarea rezervoarelor se poate face după mai multe criterii, astfel;
♦ după poziţia lor faţă de nivelul terenului
* rezervoare îngropate,
+ rezervoare parţial îngropate;
+ rezervoare supraterane (castele de apă),
♦ după forma lor
* cilindrice
* paralelipipedice
* tronconice;
* de formă specială.
♦ după legătura lor cu alte construcţii
* independente,
* incluse în structura altor construcţii (staţii de filtrare, de deferizare etc );
♦ după locul ocupat în schema de alimentare cu apă
* rezervoare de trecere (plasate între sursă şi reţeaua de distribuţie),
+ rezervoare de capăt sau rezervoare tampon (plasate la capătul aval al unei
conducte, astfel încât sensul de curgere al apei se modifică în cursul
funcţionării);
* contrarezervoare (plasate drept rezervoare de capăt într-o schemă în care există
şi rezervor de trecere);
♦ după materialele din care se execută +

*rezervoare din beton armat;

 * rezervoare din zidărie,
* rezervoare din metal;
♦ după presiunea din rezervor
* cu nivel liber;

*sub presiune (pneumatice, numite şi hidrofoare).

2. Determinarea capacitatii rezervoarelor

Capacitatea rezervoarelor se determina cu relatiile conform stas 4165-88

Vrez = Vcomp + VRI + Vjus

Vrez = Vcomp + Vav + Vjus

Unde:

Vrez- volumul rezervorului

Vcomp – volumul de compensare

V jus – alte volume stabilite pe baza unor date tehnico economice.

VRI –volumul rezervei de incendiu STAS 1343/1-2006

Vav - volumul de apa in caz de avarie

Dar volumul de compensare se calculeaza cu relatia:

Vcomp = a * Vzi max

a- coeficient ce variaza de marimea centrului populat

Vzimax- consumul maxim zilnic

In tabelul de mai jos sunt prezentate valorile lui a pentru calculul expeditiv
al volumului de compensare.

Coeficient pentru calculul volumului de compensare

Nr. locuitori <5 5 - 10 10- 20 20-50 50 - 100 100 - 200

(mii locuitori)
a 0,50 0,40 0,35 0,30 0,25 0,20

Volumul de apa in caz de avarie se calculeaza cu relatia:

Vav = (Q min − Q ')  Tav

Unde:
 Qmin- debitul minim ce se poate asigura pe perioada avariei si se adopta 60-80% din
debitul mediu orar al zilei de consum maxim

Qmin=0.6xQzimax/24

Tav (ore) = timpul maxim de remediere a unei avarii pe sectorul amonte rezervorului,
sau de scoatere din funcţiune a staţiilor de pompare ca urmare a întreruperii cu
energie electrică (sursă singulară de alimentare). Tav se apreciază astfel:
- 18 ... 24 ore pentru aducţiuni din tuburi PREMO Dn 800 - 1000 mm, funcţie de
rapiditatea şi mijloacele de intervenţie;

- 8 ... 16 ore pentru alte aducţiuni funcţie de lungimea aducţiunii, dificultatea

traseului, tipul de material etc;

- maxim 10 ore pentru avaria la alte obiecte ale sistemului de alimentare c u

apă, de la caz la caz funcţie de importanţa acestora şi dificultăţile de intervenţie;

- când rezervorul este alimentat prin pompare Tav se va lua egal cu timpul
maxim admis pentru oprirea staţiilor de pompare dacă acesta este mai mare ca
timpii menţionaţi mai sus sau 10 ore, când acesta este mai mic; conform STAS
10110/85 staţia de pompare este de categoria II şi întreruperea ei din cauza
alimentării cu energie nu poate depăşi 2 ore;
- în cazul aplicaţiei, aducţiunea este scurtă, diametrul mic, o singură po mpare; se
adoptă valoarea: Tav = 8 ore:
Q’- debitul ce se poate lua de la alte surse sau aductiuni ramase in folosinta
considerand ca lucreaza la capacitate maxima
. Volumul rezultat din calcule se va rotunjii în plus, la una din următoarele valori, în m 3: 25, 50,

75, 100, 150, 200, 250, 300, 400, 500, 750, 1.000, 1.500, 2.000, 2.500, 5.000. La capacităţi
mai mari se pot alege valori egale cu un multiplu de 5.000 m 3.

3. REZERVOARE ÎNGROPATE

Rezervoarele îngropate sunt fundate sub nivelul terenului natural sau cota platformei
sistematizate şi au nivelul planşeului superior fie sub nivelul terenului natural sau cota
platformei sistematizate, fie la nivelul terenului.
La amplasare trebuie să se ţină seama de condiţii de funcţionare, urbanistice, de
protecţie sanitară, geotehnice, de amenajarea generală uşoară a terenului şi economice. La
alegerea amplasamentului rezervoarelor se vor evita versanţii cu pante abrupte, nestabili sau
care îşi pot pierde stabilitatea prin lucrările de execuţie şi pe cât posibil se vor evita terenurile
cu apă freatică, macroporice, tasabile sau cu capacitate portantă redusă.
Rezervoarele îngropate se compun din rezervorul de înmagazinare, care poate fi sau nu
compartimentat; camera vanelor; instalaţii hidraulice (conducte de intrarea apei, de ieşirea
apei, de golire, de preaplin, de incendiu, de ocolirea rezervorului); instalaţii electrice pentru
iluminat şi de forţă, instalaţii pentru alimentarea cu apă a pompelor mobile de incendiu şi
instalaţii de semnalizare a nivelului apei şi telecomandă, cu avertizare optică sau acustică.
Forma secţiunii orizontale a rezervoarelor poate fi:
- circulară
- Dreptunghiulară.
Pentru rezervoarele îngropate, separate de alte construcţii, cu capacitatea până la 2.500 m
se recomandă secţiunea orizontală circulară.
Inălţimea utilă de apă (măsurată înlre cota preaplin şi cota radier) va fi de 3,0-4,5 m, în
baza calculelor tehniec-economice, referitoare la schema tehnologică a
alimentării cu apă şi li dimensiunile elementelor de rezistenţă ale rezervoarelor.
Rezervoarele vor fi în general cu doua compartimente.

4. CASTELE DE APĂ

Castelele de apă sunt lucrări alcătuite dintr-un rezervor aşezat deasupra solului pe o
construcţie de susţinere în formă de turn, care se amplasează în centrul de greutate al reţelei
de distribuţie sau în locuri cât mai ridicate ale localităţilor de şes, la care se pot amplasa
rezervoare la sol, în baza calculelor tehnico-economice ale sistemului: reţea, pompe,
rezervoare.

Se recomandă să se prevadă în parcuri publice sau în spaţii înconjurate de plantaţii mari şi

îndepărtate de aerodroame, în unele cazuri constituind şi un element urbanistic al regiunii.
Din punct de vedere al dispoziţiei generale, castelele pot fi cu un singur rezervor sau cu
rezervoare etajate.
Castelele de apă pot avea şi rezervorul şi construcţia de susţinere din acelaşi material
sau pot fi mixte, adică cu rezervorul dintr-un material şi cu construcţia de susţinere din alt
material, alegerea tipului depinzând de importanţa lucrării, de materialele disponibile, de
rezistenţa terenului, de timpul de execuţie şi de condiţiile locale.
 Volumul rezervorului se va lua ca la rezervoarele subterane. Rezervoarele cu mai mult
de două compartimente se vor adopta numai în cazuri speciale, pe considerente de spaţiu,
etapizare etc. înălţimea utilă de apă va fi de maximum 12 m. Forma secţiunii rezervorului
poate fi circulară sau poligonală.
Se construiesc rezervoare:
- metalice,
- rezervoare din beton armat şi
- rezervoare din lemn,
Rezervoarele metalice au volumul până la 100 m3, diametrul de 5...7 m şi înălţimea de
4...5 m şi pot fi cilindrice, tronconice sau sferice eu radierul orizontal, sferic, concav sau de tip
Inze (fig. 4.8).

Fig 4.8. Rezervoare metalice

Rezervoarele din beton armat pot fi cilindrice, tronconice sau în formă de hiperboloid
de rotaţie cu radier sferic, convex sau tip Inze (fig. 4.9).

Fig. 4.9. Rezervoare din beton armat.

Rezervoarele din lemn se construiesc până la volumul de 100 mc din doage de lemn,
pentru instalaţii provizorii.
Construcţia de susţinere are înălţimea până la sorbul conductei de distribuţie al celui mai
jos rezervor sau până la radierul acestuia, un multiplu de 2.5 m poate fi formata din
zidărie de cărămidă, din beton armat turnai monolit sau din stâlpi izolaţi din beton
armat..
5. Amplasarea rezervoarelor

In scopul alegeri! schemei tehnologice şi al stabilirii poziţiei optime a

rezervoarelor, in ansamblul unei alimentări cu apă, este necesar să se
întocmească diferite variante de scheme, deoarece alegerea amplasamentului
rezervoarelor are importante implicaţ ii şi asupra dimensionării celorlalte
obiecte din cadrul alimentării cu apă .
De exemplu, alegerea unei poziţ ii prea îndepărtate sau la cote insuficiente
a rezervoarelor poate duce la necesitatea alegerii unor dimensiuni prea mari a
reţelelor de distribuţi e, care reprezintă, de regulă, cea mai mare parte a
costurilor alimentării cu apă sau - în cazul amplasării la cote prea ridicate -
poate duce la necesitatea adoptării unei zone suplimentare de presiune
La alegerea amplasamentului rezervoarelor sau a caste lelor de apă
trebuie să se ţină seama - în mod special - şi de următoarele aspecte:

> cota rezervorului se alege astfel, încât să nu se depăşească, în reţea,

presiunea maximă de 60 m col H ? 0 (presiune statică);

> amplasamentul şi concepţia rezervorului trebuie să permită extinderi

viitoare; rezervoarele constituind puncte centrale ale alimentării cu
apă, ele trebuie amplasate în zone uşor accesibile şi protejate de
influenţe dăunătoare, sub aspect sanitar.
De asemenea, la alegerea rezervoarelor şi a amplasament ului acestora
mai trebuie să se ţină seama şi de următoarele:
■ costul castelelor de apă este de 4 - 10 ori mai mare decât al rezervoa relo r, fiind
preferabilă adoptarea rezervoarelor subterane, în locul castelelor de apă;
■ amplasarea rezervoarelor trebuie făcută acordându -se o deosebită atenţie
problemelor geotehnice, evitându -se amplasarea acestora în zone cu
terenuri instabile, tasabile sau cu capacitate portantă redusă, mlăştinoase,
cu apă agresivă faţă de betoane, cu apă subterană având nivelul deasupra
radierului rezervorului, pe versanţi cu pante abrupte etc.
 CAP. Transportul apei
Prin construcţii şi instalaţii pentru transportul apei se înţeleg ansamblurile de lucrări
care asigură conducerea apei de la sursă până la cel mai îndepărtat punct de consum,
dintr-un centru populat sau industrial.
In ansamblurile de lucrări necesare pentru transportul apei sunt cuprinse:
- aducţiunile,
- reţelele de distribuţie
- staţiile de pompare.

Aducţiunea de apă sau apeductul este partea dintr-un sistem de alimentare cu

apă, alcătuită din construcţii şi instalaţii, care are rolul de a transporta apa de la captare
până la rezervorul de înmagazinare şi compensare.

Aducţiunea poate fi sub forma de:

- canale deschise,

- canale închise

- conducte sub presiune.

Aductiunea de tip canal funcţionează prin gravitaţie cu nivel liber

Aductiunea tip conducta asigura transportul apei sub presiune pe cale

gravitaţionala sau prin pompare.
Aductiunea trebuie să cuprindă şi toate construcţiile şi instalaţiile accesorii (cămine
pentru vane de linie, pentru ventile de dezaerisire, pentru vane de golire, traversări de râuri,
treceri sub căi de comunicaţie, masive de ancoraj etc).
Alegerea tipului de de aductiune a materialului sau a formei de constructie se face in
functie de:
- Relieful conductei
- Gradul de stabilitate
- Gradul de agresivitate al pamantului in care se pozeaza
- Calitatea apei care se transporta
- Presiunea apei in conducta
- Posibilitatea de folosire a metodelor de executie mecanizate astfel incat sa se
poata obtine solutia cea mai economica d,p.d.v al cheltuielilor de investitiie cat si a
celor de exploatare.

1
 a) Aductiunea cu nivel liber transportă debite mari (peste 1 mc/s) de apă
nepotabilă captate din surse de suprafata.
Forma secţiunii canalelor deschise poale fi:
- trapezoidală,
- dreptunghiulară,
- semicirculară,
- triunghiulară
- albii compuse

Aductiunea de apa cu nivel liber inchise se folosesc, întotdeauna, în cazurile în

care se transportă apă potabilă sau apă tratată.
Forma secţiunii interioare poate fi:
- circulară,
trapezoidală supraînălţată
- semicirculară supraînălţată
- dreptunghiulară,
- dreptunghiulară cu boltă
- ovoidăla,
- tip clopot

2
 -
Figura 6.8. Forma secţiunii apeductelor închise, cu nivel liber
a - circulară; b - trapezoidală supraînălţată; c - semicirculară supraînălţată; d -
dreptunghiulară; e - dreptunghiulară cu boltă; f - ovoidală; g - clopot

b ) Aducţiuni sub presiune

Aducţiunile sub presiune sunt adoptate pe traseele de teren cu relief accidentat.

Diametrul interior al tubului, rotunjit la valori întregi, se numeşte diametru nominal şi se
notează Dn.
Aductiunile sub presiune pot functiona prin:
- pompare sau
- gravitatie
Conductele de aducţiune sunt alcătuite din:
• tuburi sau ţevi, iar în cazul betonului armat tronsoane turnate pe şantier, în cofraje;
• piese de legătură (coturi, teuri, ramificaţii, reducţii etc);
• armături (vane, ventile de dezaerisire, ventile de siguranţă, clapete de reţinere etc);
• aparate de măsură şi control (apometre, manometre etc);
• construcţii accesorii (camere de rupere a presiunii, cămine sau camere pentru
adăpostirea armăturilor şi aparatelor de măsură şi control, treceri sub căi ferate şi
sub căi rutiere, traversări de râuri, treceri în tunel, masive de ancoraj etc).

II. Distribuţia apei

Reţeaua de distribuţie a apei, cuprinde totalitatea conductelor, armăturilor, aparatelor
de măsură şi construcţiilor accesorii care asigură transportul apei de la construcţiile
principale de înmagazinare sau de ridicare a presiunii şi până la branşamentele consu-
matorilor.

3
 Reţeaua de distribuţie trebuie să asigure debitul maxim orar la presiunea de serviciu
necesară.

Conductele retelei de distributie sunt conducte sub presiune impartindu-se dupa rolul
cel au in:

- conducte principale (artere)

- conducte de serviciu

- conducte de bransament
Reţeaua de distribuţie urmăreşte traseele străzilor şi aleilor din centrele populate sau
din industrii.
După forma în plan, se deosebesc două dispoziţii principale de reţea:
• reţea ramificată, în care apa circulă într-o singură direcţie '

•
• reţea inelară, în bucle sau cu ochiuri închise, la care apa poate ajunge în orice
punct, cel puţin din două direcţii

II.1. Dimensionarea retelei ramificate

Se determină debitele aferente şi debitele de calcul pentru fiecare tronson, în funcţie de
debitele de calcul dimensionându-se conducta principală.
Pentru o zonă cu aceeaşi densitate de populaţie sau cu acelaşi regim de construcţie sau
grad de dotate cu instalaţii sanitare, debitele aferente q„, în l/s, se determină cu una din relaţiile:
Qorar max
Qaf = qs  L = L
L (5)

4
 Qorar max
Qaf = qs  S = S
S (6)
in care:
qs- este debitul specific, în l/s*m sau l/s*ha;
L- lungimea tronsonului în m
Q orar max - debitul de calcul repartizat, în l/s
S -suprafaţa corespunzătoare tronsonului, în ha;
 L - lungimea tuturor tronsoanelor, în m,
 S - suprafaţa totală clădită din zonă, în ha.

Se verifica cu formula:
Qa = Qorar max
(7)
Se determina debitele consumate in noduri:

Q2=(Qaf1-2+Qaf2-8+Qaf2-3)/2(8)
Verificarea se face:
Qi = Qorar max
(9)
Se determina debitele de calcul pe tronsoane:
Debitele de calcul pe tronsoane se det conf ex urmator:

Qaf 1 − 2
Q1 − 2 = + Qaf 2 − 8 + Qaf 2 − 3
2 (10)
II. Dimensionarea retelei inelare

5
 Dimensionarea reţelei constă în determinarea diametrelor şi pierderilor de
sarcină, astfel încât să se asigure debitele şi presiu nile necesare
consumatorilor.
Se consideră o reţea alcătuită dintr -un singur inel care aparţine unei zone
cu aceeaşi densitate a populaţiei sau cu acelaşi regim de construcţie sau de
dotare cu instalaţii sanitare şi care trebuie dimensionată la debitul Qorarmax.
Se determină debitele aferente ca la reţeaua în sistem ramificat şi apoi se calculează
debitele în noduri, ca semisume ale debitelor aferente ale tronsoanelor care se întâlnesc în
nodul respectiv.

Ţinând seama de principiul alimentării fiecărui punct pe traseul cel mai scurt, se
execută o tăieturi fictive în punctul i şi inelul se transformă într-o reţea ramificată. Se
trasează apoi direcţia de curgere a curenţilor de apă pe schemă şi se determină debitele de
calcul, ca la reţeua în sistem ramificat, pornind de la punctele de tăiere fictivă spre rezervor.
Se obţin astfel debitele de calcul de forma:
Qaf 1 − 3
Q1 − 3 = + Qaf 3 − 4
2 (13)
Numarul sectiunilor fictive se det cu relatia
F=I+ (s-1) (14)
Unde
I- nr de inele
s- nr surselor de alimentare
In fiecare nod trebuie verificate ecuaţiile (11), fără a lua în considerare tăietura fictivă.
In funcţie de debitele de calcul şi de vitezele economice se determină pentru fiecare
tronson diametrul şi apoi pierderea de sarcină cu formula:
h = s0xLxQ2 =sxQ2.(15)
Se calculeaza divergenta (eroarea de închidere a pierderilor de sarcină) cu relaţia:
 h = h

6
 Dacă această divergenţă este mai mică de 0,5 m calculul se consideră bine efectuat
din punct de vedere hidraulic, diametrele şi debitele conductelor tronsoane fiind alese
corect.
Dacă ∆h>0,5 m, trebuie calculate debitele pe cale algebrică sau aproximaţii succesive.
Se presupune în cazul de faţă că ∆h>0,5 m m
După metoda aproximaţiilor succesive a V. G. Lobacev se introduce în inel un debit
de corecţie ∆Q în sens invers divergenţei pentru a încărca ramura cu pierderi de sarcină mai
mici şi a de a descarca ramura cu pierderi de sarcina mai mari. Introducand debitul de
corectie trebuie ca ∆h=0
In general debitul de corectie intr un inel se calculeaza cu relatia
h
Q =
2sxQ
Unde:
- ∆h este divergenta in m
- s- rezistenta conductei in s2/m5
Se calculează noile debite Q': noile pierderi de sarcină h' corespunzătoare acestor
debite.
Se verifică ecuaţiile  Q=0 şi se urmăreşte ca noile viteze să nu se teze prea mult de
vitezele adoptate iniţial.

Dacă  h<0.5 m , calculul se consideră terminat, în caz contrar trebuind sa se

continue prin introducerea debitului de corecţie  Q ' şi în mod analog cu noi trepte de
calcul, până când divergenţa corespunzătoare va fi mai mică de 0,5 m.
In cazul reţelelor formate din mai multe inele calculul st efectuează în mod analog,
determinându-se debite de corecţie pentru fiecare inel.
Verificarea retelei in diferite ipoteze se face in functie de schema generala a fiecarui
sistem mentinand diametrele de dimensionare pentru dbitele de verificare.

ARMĂTURI, APARATE DE MĂSURĂ ŞI LUCRĂRI ACCESORII

Reţelele de aducţiune şi de distribuţie sunt prevăzute, de la caz la caz, cu armături, cu

aparate de măsură şi cu lucrări accesorii.
Armăturile sunt dispozitive necesare pentru întreţinerea şi exploatarea raţională a
reţelei şi se compun din:
- vane, hidranţi, cişmele publice, fântâni cu jet, fântâni ornamentale, ventile de
dezaerisire, prize cu colier, ventile de siguranţă, ventile de reducere a presiunii, clapete de
7
reţinere, ventile de vacuum (aerisire), compensatoare şi dispozitive pentru prevenirea şi
atenuarea loviturilor de berbec.
- Vanele sunt dispozitive de închidere sau de deschidere parţială sau totală a trecerii
apei prin conducte, în scopul reglării debitului, izolării şi ocolirii unei conducte pentru
reparaţii în caz de avarii.
- Hidranţii pot fi de:
- incendiu
- de grădină,
Hidranţii de incendiu montaţi pe reţeaua de distribuţie se numesc exteriori, spre
deosebire de hidranţii din clădire care sunt interiori şi se amplasează în holuri sau pe
coridoare în nişe sau în cutii metalice, împreuna cu furtunul ele cauciuc, cu ţeava de
refulare şi cu racordurile mobile, astfel încât să se asigure o rază de acţiune în raport cu
lungimea furtunului de 20 m.
Hidranţii exteriori sunt dispozitive prin intermediul cărora se ia apă din reţea pentru
incendiu, pentru spălatul străzilor şi canalelor, pentru alimentarea cisternelor etc.
Pot fi:
- subterani (STAS 695-80) sau de
- suprafaţă (STAS 3479-80.
Se amplasează hidranţi exteriori în special la intersecţia străzilor, precum şi în lungul
strazilor, la o distanţă de maximum 100 m unul de altul, pe cât posibil în a punctelor de
legătură la conductele principale şi în puncte în care să se asigure spălarea şi aerisirea
arterelor în ambele părţi ale vanei de închidere.
Nu se vor monta mai aproape de 5 m de zidul clădirilor.
- Cişmelele publice sunt dispozitive cu care se scoate apa necesară pentru băut,
amplasandu- se pe străzi în cartiere cu clădiri neracordate la reteaua de apă, la distanţa de
250-300 m. Prin amplasarea cişmelelor publice în punctele înalte ale conductelor se asigură
dezaerisirea acestora.

8
 Canalizare

CAP.1. scheme si sisteme de canalizare

Canalizarile sunt complexe de lucrari prin care se colecteaza se transporta se

evacueaza si se epureaza apele uzate si meteorice din centrele populate industriale sau
agrozootehnice.
Lucrările de canalizare cuprind:
- reţeaua de canale,
- lucrări de înmagazinare,
- lucrări de pompare,
- lucrări de epurare şi
- guri de vărsare,
Din punct de vedere functional reteaua exterioara de canalizare este
alcatuita din:
- Colectoare principale
- Colectoare secundare
- Canale de serviciu
- Canale de racord
- Canale deversoare
Colectoarele principale au rolul de a primi apele adunate de pe intreaga
suprafata a localitat ii prin intermediul colectoarelor secundare, a canalelor de
serviciu si a canalelor de racord si de a le conduce in aval de centru populat la
statia de epurare si de aici in emisar.
Schema unei retele de canalizare este determinata de configuratia
generala a localitatii de situatia relativa in raport cu emisarul, de marimea
centrului populat cat si de caracteristicile calitative ale apei de canalizare.
Schemele de retele care se aplica frecvent in canalizari sunt:
1) Schema perpendiculara directa
 Fig. 5 a. Schema perpendiculară directă: CP — colector
principal; CS — colector secundar; l — rlu

Se aplica la canalizarea apelor meteorice in sistem separativ

2) Schema perpendiculara indirecta

Fig. 5 b. Schema perpendiculară indirectă:

CP — colector principal; C S — colector secundar; D
— deversor; 1 — rau.

Se aplica la canalizarea localitatilor mari cu pante mici ale terenului

3) Schema paralela

Se aplica atunci cand terenul are pante mari in directia perpendicular pe rau

4) Schema ramificata

Este caracteristica localitatilor de ses cu pante ale terenului mici

 5) Schema radiala

Se aplica la terenuri cu denivelari mari

Dupa modul de colectare si evacuare a apelor uzate si meteorice se deosebesc trei

sisteme de canalizare:

- Unitar
- Separativ
- Mixt.

a) Sistemul unitar

Colectarea si evacuarea apelor uzate si a celor meteorice se face printr-o retea unica
In acest sistem pentru a reduce sectiunea colectoarelor se poate prevedea in interiorul
localitatilor descracarea in emisar prin deversorul D, a unei parti din apele meteorice.
Se recomanda la localitati mari si cu pante mici ale terenului.

1- Limita suprafetei canalizate 2 – emisarul 3- reteaua de canale 4 – statia de epurare 5 –

colectorul de descarcare 6- gura de varsare 7-deversor 8 – canale de deversare
9 –suprafata teritoriului de canalizat

b) Sistem separartiv

Colectarea si evacuarea apelor uzate se face printr-o retea de canale subterane iar
apele meteorice se scurg la suprafata printr-un sistem de rigole prin canale deschise sau
printr-o retea de canale subterane
Se recomanda pentru localitati mici in cazul cand terenul are pante suficiente pentru
ape meteorice sa se poata scurge direct in emisar.

1- Limita suprafetei canalizate 2 – emisarul 3- reteaua de canale ape uzate

4 – reteaua de canale pentru ape meteorice 5 – statia de epurare 6- colectorul de
descarcare 7- gura de varsare
8 –suprafata teritoriului de canalizat

c) Sistemul mixt
In acest sistem anumite zone ale localitatii sunt canalizate in sistem unitari iar altele
in sistem separativ. Se recomanda la localitati neomogene, zonele periferice cu pante mari
canalizandu-se in sistem separativ iar zonele central cu pante mici canalizandu-se in sistem
unitar.

DIMENSIONAREA REŢELEI DE CANALIZARE ÎN SISTEM SEPARATIV PENTRU APE

UZATE

Pentru proiectarea reţelelor de canalizare trebuie să se efectueze studii

hidraulice în laborator sau în staţii pilot, hidrolo gice, hidrogeologice, meteo -
rologice, geotehnice, topografice asupra caracteristicilor apelor de canalizare
conform STAS 1484-86 şi să se cunoască planul de situaţie, planul sau schiţa
de sistematizare documentaţia existentă (planuri, studii), situaţia la faţa
locului, planul reţelelor subterane etc.
Debitele apelor uzate ce trebuiesc evacuate sunt debitele de alimentare cu apa a
localitatii determinate conform stas 1343/1-2006.
Debitul de calcul Q este debitul care trece prin secţiunea din aval a lui, acest debit fiind dat de
suma debite lor: de tranzit Qtr, lateral Ql, şi Qaf
Dimensionarea canalelor se face în mod simplificat în regim permanent si uniform de mişcare cu
toate că, în general, regimul de mişcare este nepermanent şi neuniform.
Panta hidraulică j se ia egală cu panta terenului sau cât mai apropiată de în funcţie de
profilul în lung se va proiecta canalul cu panta constantă pe cât mai multe tronsoane
ale colectoarelor principale şi secundare. Panta minimă este dată de condiţia de asigurare a vitezei
minime de autocurăţire, iar panta maximă este dată de viteza maximă admisă în canal. O bună
întrebuinţare a canalelor cu diametru mici cere ca panta să nu scadă sub 0,001. Datorită greutăţilor
de execuţie, se recoman ca panta la canalele mari să nu scadă sub 0,0005.
Diametrul canalului se poate calcula cu relaţiile de la canalele de aducţiune.
In funcţie de pantă se determină un profil circular care să ducă la plin debit QP=1.2xQ, dacă
rezultă canale cu diametrul D până la 450 mm; QP=1.1xQ, dacă rezulta canale
canale cu D=500...900 mm şi Qp=1.02xQ, dacă rezultă canale cuD>900 mm.
Se prevăd canale circulare cu diametrul minim de 250 mm, în caz centrelor populate. Pentru
clădiri izolate diametrul poate coborî la 150 mm, iar pentru complexe mici la 200 mm.
Viteza la plin Vp se determină în funcţie de Op şi D. Valorile D, Qp ş V p se pot determina cu
ajutorul diagramei (vezi seminar).

Gradul de umplere h/D poate avea valorile maxime de 0,70 la canale cu

diametrul până la 450 mm, de 0,75 la canale cu diametrul de 500...900 mm şi
de 0,80 la canale cu diametrul mai mare de 900 mm.
V i t e z a r e a l ă V, este viteza cu care curge apa în ora de maxim consum si pentru
a nu se produce depuneri, care ar putea duce la micsararea sectiunii aceasta viteză este limitată
inferior. Materiile pot fi transportate in canale prin plutire in suspensie sau prin antrenare la fund.
Materiile antrenante la fund au miscari dezordonate şi pot produce eroziuni sau pot forma valuri de
nisip. O retea care funcţionează normal trebuie să evacueze toate materiile fara a avea loc depuneri .
Se consideră că la viteza v=0,7 m/s, numită viteză de autocuratire, sunt antrenante toate depunerile
din ore diferite de ora de maxim consum. Daca din calcule rezulta v<0,7 m/s se măresc pantele sau se
execută spălări artificiale.
V i t e z a m a x i m ă Vmax trebuie calculată pentru a evita eroziunile din canale,
datorită frecării nisipurilor sau a altor substanţe tari antrenate de apa.
In cazul canalelor din beton simplu, gresie ceramică, poiliclorură de vinil, azbociment,
poliesteri armaţi cu fibre de sticlă vmax=5 m/s în sistem sistem unitar si vmax = 3m/s in
sistem separativ, iar în cazul canalelor din metal, bazalt artificial, beton armat centrifugat,
beton precomprimat v max=8 m/s în sistem unitar si v max =5m/s in sistem separativ. Dacă
rezultă viteze mai mari decât acestea trebuie micsorate pantele şi executate cămine de
rupere de pantă.
Cota radierului amonte se determină în funcţie de ad âncimea la care plea că
canalul.
 Zr=z1-h
Unde zr- cota radier
Z1 cota teren
H adancimea de pozare

Diferenta de nivel = jxl

Cota radier aval se determina scazand din cota radier amonte diferenta de
nivel. Trecerea de la un tronson la altul se face in camine de vizitare mentinand
radierul continuu, sau mentinand nivelul apei continuu sau mentinand creasta
canalului continuua. Solutia optima d.p.d.v hidraulic este mentinerea nivelul
apei continuu daca exista acoperirea minima.

Determinarea debitelor apelor meteorice

Debitul apelor meteorice Qm (l/s) se determina cu relatia:

Qm = i m  S 
Unde:
i– intensitatea ploii de calcul (l/s*ha)
m – coefficient de reducere care tine cont de inmagazinarea retelei
m=0.8 pentru tp<40 min
m=0.9 pentru tp>40 min
tp – timpul ploii
S- suprafata bazinului canalizat
Ø – coefficient de scurgere corespunzator suprafetei
Intensitatea ploii de calcul se determina graphic in functie de durata ploii de calcul tp, si de
frecventa normata a ploii f, conform STAS 9470-73.

Durata ploii de calcul se determina cu:

L
tp = tcs +
60 vi
Unde
tcs- timpul de concentrare superficial (min)
L –lungimea tronsonului de canal
 Vi – viteza de curgere a apei in canal
Frecventa ploii ( f) se alege in raport cu clasa de importanta a bazinului de canalizat
STAS 4273-83
O retea de canalizare care functioneaza normal trebuie sa aiba:
- Viteza minima de 0.7 m/s (pentru autocuratire)
- Viteza maxima 5 m/s sa nu se degradeze

CAP Epurarea apelor uzate

Compozitia apelor de scurgere de pe vatra centrelor populate, a industrilor sau a
unitatilor agrozotehnice este determinate de prezenta substantelor de origine minerala
(nisip, grasimi), organic vegetala (resturi de legume, fructe, plante) sau organic animal
(materii fecaloide).
Substantele continute in apele uzate pot fi impartite din punct de vedere al starii fizice
in trei grupe:
- Substante insolubile
- Substante coloidale
- Substante dizolvate

Metode de epurare a apelor uzate

In mod current epurarea apelor uzate se poate face prin trei metode
- Metoda mecanica
- Metoda mecano-chimica
- Metoda – mecano –biologica

a) Metoda mecanica
Consta in retinerea substantelor insolubile din apele de scurgere. Dupa marimea si
greutatea lor specifica aceste substante se retin la:
- Gratare, Site, Deznisipatoare, Separatoare de grasimi, Decantoare
b) Metoda mecano-chimica
Consta in retinerea suspensilor din apele de scurgere prin introducerea unor reactivi
chimici. In plus fata de metoda mecanica se prevad constructii pentru pregatirea reactivilor.
- Camera de amestec
- Camera de reactive
- Decantoare secundare (de contact)
Metoda se aplica in special la apele industruale.
 c) Metoda mecano-biologica
Se foloseste pentru indepartarea din apele uzate a celei mai mari parti din substantele
coloidale si dizolvate.Metoda se bazeaza pe activitatea biochimica a microorganismelor
care produc oxidarea si mineralizarea partii organice a substanetelor continute in apele de
scurgere. Toate instalatiile si constructiile de epuare biologica sunt precedate de treapta
mecanica. Epurarea biologica se poate face in conditii natural sau artificial.
Epurarea in conditii natural poate avea loc pe:
- Campuri de irigare
- Campuri de infiltrare
- Iazuri biologice etc
Epurarea in conditii artificiale poate avea loc in:
- Filtre bologice de mica incarcare
- Filtre bologice de mare incarcare
- Bazine de aerare
Namolul din decantoare este supus fermentarii process care poate avea loc in :
- Decantoare cu etaj
- Rezervoare de fermentare metanica
- Fose septic
- Iazuri de namol
Namolul fermentat este supus apoi uscarii pentru o mai usoara manipulare. Uscarea se face
pe cale naturala ( platform de uscare, bazine de ingrosare)sau pe cale artificial (filter prese,
etc)