ACOPERIȘURI

Acoperiș - acea parte a structurii care închide clădirea la partea superioară și

protejează împotriva agenților atmosferici.
Poate avea o structură proprie, suprapusă peste structura propriu-zisă a
construcției sau poate fi integrată in structura construcției.

Fig.1
Acoperișurile cu structură proprie
Sunt de doua tipuri:
a) acoperiș cu panta mare
b) acoperiș cu panta mică=acoperiș de tip terasă

Pantele acoperișului sunt strâns legate si corelate cu materialul utilizat ca material

de protecție împotriva umidității, acesta are un grad mai mic sau mai mare de
impermeabilitate. Materialele cu grad de impermeabilitate redus necesita pante mai
mari, apele trebuind evacuate rapid.

a) Acoperișuri cu panta mare

Panta acoperișului este înclinația pe care o are o suprafață de protecție exterioară a
acoperișului fată de orizontală, se exprimă în grade sau în procente.
Panta se măsoară pe direcție perpendiculară liniei de cotă inferioară a acoperișului.
Acoperișurile cu panta mare au în alcătuire două elemente:
− structura de rezistență a acoperișului;
− învelitoarea acesteia.
Structura de rezistenta a acoperișului este conceputa ca un sistem structural special
realizat din diferite materiale, care prin forma si alcătuirea lui realizează pantele necesare
pentru dispunerea învelitorilor, preia încărcările exterioare la care este supus acoperișul si
le transmite structurii de rezistență propriu-zise ale clădirii. Forma acoperișului este
stabilită din considerente arhitecturale, tehnologice, de execuție si economice.

Fig.2
Structura de rezistență a acestor acoperișuri se mai numește șarpantă si poate fi
realizata din: lemn, metal, beton armat sau zidărie. Se recomandă materiale ușoare care
determină o structura ușoară pentru a nu supraîncărca construcția. Se recomandă
utilizarea pantelor minime care asigură scurgerea apelor si volume minime închise de
acoperiș.
Acoperișurile cu pante mari necesită o structură de rezistență ce prin forma
acoperișului închid un volum. Acest volum face parte din clădire si este supus tuturor
încărcărilor la care este supusa si clădirea propriu-zisa. Ca atare acoperișurile trebuie să
aibă o structură de rezistență proprie. Această structură este concepută de obicei ca o
structura spațială formată din bare.
Deoarece ca material, cel mai răspândit este lemnul, structura spațială va fi
realizată din bare articulate dat fiind imposibilitatea realizării legăturilor de tip încastrare la
elementele din lemn, la fel si pentru structuri metalice. In aceste condiții structura spațială
a acoperișului se alcătuiește utilizând elemente principale de tip fermă, elemente
secundare de tip pana si elemente suplimentare de contravântuire.
Fermele se dispun pe direcția scurta a tronsonului de clădire, se leagă longitudinal
prin intermediul panilor, structura fiind contra vântuită cu contrafișe. Fermele sunt realizate
in conformitate cu posibilitățile de rezemare date de structura de rezistenta a clădirii,
secțiunea transversala prin acoperiș definește tipul fermei si modul de rezemare.
 − fermele preiau încărcările verticale si orizontale si nu preiau încărcări
perpendiculare pe planul lor.
Cadru longitudinal

Fig.4
− pane: lemn ecarisat
− clești: dulapi de scânduri
− popi: lemn ecarisat
Structuri cu pereți transversali de rezistenta
Structuri cu pereți longitudinali de rezistenta

Încheierea șarpantei
Aceasta operație reprezintă modalitatea prin care structura spațială a acoperișului
se încheie la extremitățile clădirii.

Fig.5

In dreptul extremităților (la capetele clădirii) structura șarpantei are prevăzută o așa
numita ferma de capăt. Aceasta este incompleta, lipsindu-i căpriorii de deasupra panilor
iar in locul cleștilor are o pana transversala numita pana frontala. Ea servește rezemării
căpriorilor de pe versantul frontal.
 Fig.6
Învelitori
Învelitorile sunt elemente de construcție realizate din materiale cu un grad ridicat de
impermeabilitate la apa strânge la partea superioara a construcției pentru a le proteja
împotriva acțiunii agenților atmosferici (ploaia, vântul, zăpadă, variații de temperatura).
In anumite situații funcțiunea învelitorii este preluata de elementele nestructurale
prevăzute pentru închiderea construcției (luminatoare, pereți cortina, suprafețe vitrate).
Pentru ca învelitoarea sa-si îndeplinească scopul pentru care a fost prevăzută ea trebuie
sa îndeplinească mai multe condiții tehnice:
1) Condiția de etanșeitate conform căreia învelitoarea nu permite pătrunderea
umidității pe suprafața pe care este prevăzută. In consecința materialul din care
este realizata învelitoarea trebuie sa fie impermeabil. Astfel de materiale sunt:
materiale ceramice din argila arsa, mortarul de ciment, tabla de otel (metalica),
materiale plastice, cartoanele si pânzele asfaltate, sticla, azbociment, materiale
fibroase aglomerate cu ciment.
2) Condiția de continuitate conform căreia învelitoarea trebuie sa realizeze o suprafața
continua pe care umiditatea, apa trebuie condusa înspre dispozitivele de colectare.
3) Condiția de durabilitate reprezintă rezistenta in timp la acțiunea îngheț-dezghețului,
a variațiilor de temperatura, a acțiunii mecanice a intemperiilor.
4) Condiția de a posede o anumita rezistenta la foc. In funcție de destinația clădirii,
 unde sunt plasate, se prevăd materiale cu o anumita rezistenta la foc.
5) Condiția legata de natura si tipul suportului învelitorilor. Exista doua categorii: suport
continuu si suport discontinuu. Suport continuu poate fi: o placa de beton armat,
strat de materiale plastice. Suport discontinuu poate fi: o serie de șipci de lemn,
pane metalice sau de beton armat.

Panta învelitorilor este strâns legata de tipul acestora. de dimensiunile materialelor

folosite si de tipul suportului. In general materialele cu grad ridicat de impermeabilitate
necesita pantele mici, celelalte necesita pante mari pentru ca evacuarea apei sa se facă
cat mai repede. De asemenea sistemul constructiv al dispunerii elementelor de învelitoare
determina panta acesteia. In general învelitorile continue necesita pante mici iar învelitorile
discontinue necesita pante mari. Pantele sunt precizate in STAS 3303.

Material Panta cm/m

Minime Uzuale Maxime
Hidroizolație bituminoasa 20 25-45 vertical
-din foi bitumate cu strat prins in cuie direct sau
cu șipci
-in straturi multiple din foi hidroizolante lipite cu
2 3...7 8
mase bituminoase aplicate pe suport rigid
Țigla din argila arsa 40 50...70 120
- solzi așezate simplu 60 70...90 275
- solzi așezate dublu 45 55...70 275
- cu jgheab (presate) 35 45...70 120
Olane 25 30...50 70
Tabla plana 7 15...60 vertical
- cu falțuri simple 15 30...50 vertical
- cu falțuri duble 7 15...40 vertical
Carton sau pânza asfaltata pe suport rigid
- pentru terase circulabile 1.5 2...3 4
- pentru terase necirculabile 2 3 vertical
Geam de luminator montat cu garnituri de 15 >25 vertical
etanșare
Geamuri montate cu chit 30 min. 70 vertical

Învelitorile ceramice fac parte din categoria învelitorilor de placi mici. Ele se mai numesc
țigle si sunt realizate din argila arsa. Suprafața exterioara poate fi glazurata sau poate fi
tratata suplimentar pentru a conferi durabilitate.
In aceasta categorie intra:
− învelitorile din țigla solzi;
− învelitori din țigla profilata.
Învelitorile din țigla solzi folosesc piese ceramice sub forma de solzi in următoarea
forma:
Fig.7

Țigla se dispune pe un suport discontinuu format din șipci. Distanta pe direcția

căpriorilor intre doua șipci consecutive este in funcție de dimensiunile țiglei si de modul de
așezare al acestora care poate fi simplu sau dublu. La așezarea simpla distanta este de
15 cm, la așezarea dubla distanta este de 27...28 cm.
Așezarea simpla înseamnă ca pe fiecare rând se fixează un singur sir de țigle
alăturate. La așezarea dubla, pe fiecare rând se dispun doua șiruri suprapuse alăturate
decalate cu jumătate din lățimea țiglei.

Fig.8

− așezarea simpla: dispunerea se face începând de la streașina spre cota inferioara

Fig.9
 Primul rând de la streașina si ultimul rând de țigla (de la creasta) trebuie sa conțină
doua șiruri de țigle suprapuse decalate la jumătate din lățimea acestora.

− așezarea dubla: pe fiecare șipca se dispun doua șiruri de țigle decalate la

jumătatea lățimii acestora. Așezarea se face de la streașina spre creasta.

Fig.10

Fig.11

Închiderea crestei si coamelor se realizează cu piese din argila arsa numita olane
de creasta. Ele au forma semicirculara in secțiune.

Fig.12
 Fig.13

Învelitori din țigla profilata

Țigla profilata este realizata din argila arsa sub forma de placi rectangulare, ea fiind
realizata prin presare si in secțiune transversala este nervurata formând-se o serie de
canale longitudinale care vor dirija scurgerea apelor respectiv este prevăzută cu niște
șanțuri laterale pentru îmbinarea cu plăcile adiacente.
Îmbinarea țiglelor adiacente de pe același sir se realizează prin suprapunere evitând-se
astfel crearea rostului dintre doua țigle. La fiecare rând se dispune un singur sir de țigle
atârnate de șipca prin doua ciocuri. Pentru a-si menține poziția montarea se face de la
streașina spre creasta, primul si ultimul rând fiind realizat cu un singur sir de țigla.

Fig.14
Avantaje:
− productivitate buna;
− grad de permeabilitate foarte bun

Învelitori din olane

Olanele sunt piese ceramice din argila arsa având o forma semicirculara in secțiune
transversala si cu înălțime variabila in lungime. Ele sunt prevăzute cu niște orificii prin care
se introduce sarma de legătura pentru fixarea pe suport.
 Fig.15
Suportul trebuie sa fie o astereala continua pe care se așază doua straturi formate din
șiruri de olane orientate pe direcția pantei. Primul strat conține olane dispuse cu cavitatea
in sus, al doilea strat conține olane dispuse cu cavitatea in jos. Primul strat se fixează
legând olanele cu sarma, al doilea strat se fixează pe primul strat cu mortar de ciment.
Așezarea se începe de la streașina.

Fig.16

− este impermeabil dar este mai greu;

− se poate folosi la pante mici.
Învelitori din materiale fibroase
Sunt din categoria învelitorilor din placi mici. Plăcile au dimensiunea de
400x400x90, sunt rectangulare si au doua colturi tăiate.
Fig.17

Plăcile se dispun pe suport discontinuu format din șipci. Frizarea plăcilor pe

suport se face cu ajutorul cuielor de otel cu cap lat prin orificiile prevăzute in placi.
Împiedicarea ridicării plăcilor se obține prin dispunerea unor copci alcătuite dintr-o
................................................................................................................ de tabla si o
tija verticala elastica ce urmează a fi îndoita la partea superioara a plăcilor. Exista doua
moduri de așezare a plăcilor.

Fig.18

Se mai pot utiliza cu placi mici: placi din materiale plastice, placi din tabla sub forma
de solzi (tabla zincata), plăcile din lemn (șindrila, sita).

Învelitori din placi mari

Pot fi clasificate in doua categorii:
− placi mari flexibile
− placi mari rigide profilate

Plăcile mari flexibile nu au rigiditate la încovoiere fiind nevoie de un suport rigid

continuu.
Plăcile mari rigide au secțiunea transversala rigidizata. Forma cutata sau ondulata
le conferă rigiditate ce le permite rezemarea intermitenta si nu continua. De aceea ele pot
fi utilizate la structuri de acoperiș construite si prevăzute cu pane longitudinale.
Învelitori din placi mari flexibile sunt din tabla plana. Tabla poate fi din otel vopsita
sau tratata. Poate fi tabla inoxidabila, tabla acoperita cu straturi din materiale plastice.
Tabla se așază peste un suport continuu de astereala de scânduri sau din beton
armat si se fixează de suport cu piese elastice care sa-i permită mișcarea relativa fata de
aceasta datorita variațiilor de temperatura. Fixarea de suport are rolul de a evita
desprinderea sub efectul secțiunii. Deoarece tabla plana este livrata la dimensiuni limitate
de tehnologia de fabricație sau de capacitatea de transport, respectiv de tehnologia de
execuție trebuie realizata continuitatea prin îmbinare intre foile de tabla. Îmbinarea se face
prin fălțuire. Falțurile pot fi simple sau duble, verticale sau culcate. Fălțuirea se executa in
conformitate cu un plan de dispunere a foilor si cu posibilitatea realizării continuității
învelitorii. Fălțuirea este compusa din doua operații:
− pre fălțuirea, care se realizează înainte de dispunerea foilor pe acoperiș fie
manual fie cu ajutorul unor unelte de pre fălțuit.
− Închiderea falțului, care se realizează pe suprafața învelitorii, fie manual fie
mecanizat cu ajutorul unui dispozitiv acționat electric.

Extremitățile învelitorii din tabla plana se rigidizează prin dispunerea unor piese din
otel in lungul extremității si se ancorează cu ajutorul unor agrafe din otel lat fixate pe

structura de rezistenta a șarpantei.

Fig.19
Învelitori din materiale bituminoase
La acoperișurile cu panta învelitorile bituminoase se recomanda numai daca panta
este mica si la construcții cu caracter provizoriu. Aceste restricții decurg din modul de
comportare a materialului la acțiunea variațiilor de temperatura si de durabilitatea precizata
in certificatul de calitate. Ele sunt mai puțin răspândite. O caracteristica esențiala este ca
necesita un suport continuu realizat sub forma de astereala de scânduri sau beton armat.
De asemenea necesita elemente de închidere perimetrale care se realizează din tabla sau
din mortar de ciment armat.
Dispunerea învelitorii pe suprafața suport se face in conformitate cu un plan de
așezare a foilor care precizează orientarea straturilor de materiale bituminoase si lățimea
de suprapunere a foilor de armare daca învelitoarea este rezolvata cu materiale
tradiționale.
Tot din bitum exista elemente bituminoase asemănătoare învelitorilor din placi mici
(țigle din materiale bituminoase). Aceste placi mici sunt realizate într-o structura sandvici
conținând strat de amorsa, stratul propriu-zis, stratul de protecție realizat din ardezie de
diferite culori. Aplicarea acestor plăcute se face după același principiu ca si acela de la
învelitori cu placi mici. Fixarea pe suportul continuu se face prin cuie, iar rosturile
transversale sunt decalate de la un rând la altul pentru asigurarea impermeabilității.

Învelitori din placi mari rigide profilate

− învelitori din placi cutate sau ondulate din tabla, azbociment, materiale fibroase,
materiale plastice.
Caracteristica acestora este ca prezinta rigiditate la încovoiere deoarece secțiunea
transversala are momentul de inerție mult mai mare decât a unei placi plane fiind o
secțiune cutata sau ondulata.

Fig.20
 Acest tip de învelitori nu necesita suport continuu. De asemenea de aceste placi pot
fi suspendate materiale termos, hidra si fonoizolat oare rezultând un panou sandvici
cu aceste straturi. Deci se pot confecționa placi de învelitoare de tip sandvici care se
îmbina unele cu celelalte formând învelitoarea continua.
Plăcile mari profilate se fixează pe suporți acoperișului dispunerea lor fiind realizata
prin suprapunere pe o lungime suficienta pentru evitarea pătrunderii umidității prin
ascensiune capilara sau sub presiunea vântului.

Fixarea învelitorilor pe elemente suport

Fig.21
Streașina

Fig.22

− reprezintă acea parte de acoperiș situata la cota minima a acestuia si care are rolul
de o închide acoperișul pe conturul exterior si de a proteja construcția de acțiunea
intemperiilor.
De obicei in dreptul streșinilor se dispun dispozitivele de colectare si evacuare a
apelor meteorice.
Exista următoarele tipuri de streașina:
a) streașina înfundata (fig.22.a)
b) streașina înzidita (fig.22.d)
c) streașina neînfundata (fig.22.c)

Streașina înfundata
Fig.23

Streașina înzidita
− se realizează prin continuarea zidăriei peretelui exterior in consola pana sub nivelul

învelitorii.
Fig.24
Streașina neînfundata
 − este realizata pe structura de rezistenta a căpriorului care este dispus in consola,
închiderea propriu zisa realizându-se prin continuarea peretelui exterior pe
verticala pana sub învelitoare.

Fig.25

Dispozitive de colectare a apelor

Jgheaburi
− se amplasează la cota inferioara a învelitorii acoperișului pe conturul acestuia si
reprezintă niște recipiente care colectează si conduc apele meteorice înspre
burlanele de deversare. Jgheaburile se realizează din tabla, material plastic, beton
armat, beton precomprimat, sticla sau materiale similare.
In secțiune transversala jgheaburile reprezintă niște canale deschise având forma
semicirculara, dreptunghiulara, triunghiulara sau oarecare.

−
Fig.26

Secțiunea transversala a jgheabului se stabilește in funcție de suprafața deservita

de învelitoare si de intensitatea ploii.

S= 1 ⋅⋅p⋅d stabilește suprafața deservita S[cm2] măsurata in proiecție

5

Relația:
168 i
orizontala in funcție de:
− p=panta jgheabului [cm/m]
− d=diametrul jgheabului [cm]
− i-intensitatea ploii de calcul [l/sm2]
 i=0,0045 l/ sm2 intensitatea medie
Pantele jgheaburilor se prevăd cu scopul evacuării apelor înspre burlane si
se stabilesc următoarele valori.
− pentru jgheaburi semicirculare : 0,5...0,8 cm/m
− pentru jgheaburi dreptunghiulare : 0,7...0,9 cm/m
Amplasarea jgheaburilor se poate face atârnat (fig.27.a), purtat, de poala (fig.27.d),

de dolie (fig.27.b) si de atic (fig.27.c).

Fig.27
Sectiune semicirculara Sectiune dreptunghiulara
p
d=12,3 13 14 15 18 7x10 8x14 11x18
[cm/m]
S [mp]
0,4 45 50 72 113 - - -
0,5 51 56 80 127 - - -
0,6 56 61 88 135 - - -
0,7 60 66 93 150 66 118 237
0,8 64 71 101 160 71 126 254
0,9 - - - - 77 134 269

Burlane
Burlanele sunt tuburi verticale care preiau apa de la jgheaburi si o evacuează la
rigole sau in rețeaua de canalizare. Pot fi amplasate in exteriorul peretelui, într-o nișa
mascata realizata in perete, într-o nișa deschisa sau in stâlpi.

Fig.27

Se confecționează din tabla zincata protejata cu vopsea sau cu folie de materiale

plastice. Pot fi de forma circulara, dreptunghiulara.
 Distanta intre burlane in lungul clădirii trebuie sa fie mai mica de 20 m.
Secțiunea burlanului trebuie sa corespunda debitului de apa care îl evacuează de pe
acoperiș.
Suprafața deservita se poate calcula cu formula:
a⋅h
S= 0.0239⋅ [m2]
i
unde:
a=suprafața secțiunii transversale a burlanului [cm2]
i=intensitatea ploii [l/m2s]
h=înălțimea secțiunii transversale a jgheabului [cm]
S tot
= n unde n=numărul necesar de burlane.
S
La o intensitate a ploii i=0,045 l/m2s, suprafața deservita este S= 0,532⋅a ⋅h
La burlane cu secțiune dreptunghiulara se aplica o reducere de 30% a suprafeței
deservite.
Înălțime Secțiune circulara Secțiune
jgheab dreptunghiulara
h=d/2 d=9,9cm 10,2 12,3 15,4 7,5x11,5 10x4
a=77 cm2 89 118 186 a=86 a=140
6,25 102 108 154 - 80 -
6,50 104 110 160 - 82 -
7,00 109 114 166 - 85 -
7,50 112 118 172 - 88 143
9,00 113 129 188 297 96 157
Diametrul burlanului se adopta cel mult ¾ din cel al jgheabului pentru a putea
realiza un optim intre jgheab si burlan.
Burlanul poate fi completat la partea inferioara cu un tub de fonta care conduce apa
la rețeaua de canalizare. Prin aceasta se protejează burlanul împotriva lovirii, împotriva
corodării daca este introdus in teren.
Burlanul se fixează in dreptul peretelui cu ajutorul unor bride de otel lat care se
ancorează in zidărie. Brida urmărește conturul secțiunii burlanului si sprijină burlanul prin
intermediul unui semiton din tabla lipit perimetral acesteia.

Cornișe
Cornișa este un element de construcție plasat la cota inferioara a acoperișului care
protejează peretele împotriva umezirii datorita ploilor si vântului. Ea este realizata din
beton armat sau din zidărie si deasupra ei este plasat jgheabul.

Fig.28

Protecția se face cu acoperire cu tabla zincata sau cu tabla neagra vopsita.