Comunicarea verbală Comunicarea paraverbală Comunicarea nonverbală

Comunicarea verbală este specific umană. Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi tot ceea ce
ţine de acesta, privind aspectele fonetic, lexical, morfo-sintactic.
Pentru a îmbunătăţi eficienţa comunicării verbalizate, ar trebui avute în vedere următoarele idei:
Ce dorim să comunicăm? Cum dorim să o facem? Cui ne adresăm?
Comunicarea verbală: scrisă şi orală
Comunicarea nonverbală este comunicarea care se petrece în afara limbajului verbalizat.
Menţionăm patru canale de bază în comunicarea nonverbală:
 expresia feţei
 „limbajul” ochilor
 „limbajul” trupului
 contactul fizic
Comunicarea nonverbală are următoarele funcţii :
 comunicarea nonverbală are menirea de a o accentua pe cea verbală
 comunicarea nonverbală poate să completeze mesajul trimis pe cale verbală
 comunicarea nonverbală poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale comunicării verbale
 comunicarea nonverbală are funcţia de a regulariza fluxul educaţional şi de a pondera dinamica proprie
comunicării verbalizate
 comunicarea nonverbală repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale.

Comunicarea paraverbală
În cazul acestei forme de comunicare, canalul utilizat este canalul auditiv. Informaţia este codificată şi
transmisă prin intermediul elementelor prozodice şi vocale (caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie,
intensitatea rostirii, ritmul şi debitul vorbirii, pauzele, intonaţia) care însoţesc cuvântul şi vorbirea, în general.
Paralimbajul reprezintă modul prin care mesajul este transmis. Acesta poate fi considerat o modalitate distinctă,
situată la graniţa dintre comunicarea verbală şi cea nonverbală, cu influenţă directă asupra fiecăreia dintre ele.
El include viteza cu care vorbim, ridicarea sau scăderea tonului, volumul, folosirea pauzelor, calitatea vorbirii.

Comunicarea verbală Comunicarea paraverbală Comunicarea nonverbală

Comunicarea verbală este specific umană. Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi tot ceea ce
ţine de acesta, privind aspectele fonetic, lexical, morfo-sintactic.
Pentru a îmbunătăţi eficienţa comunicării verbalizate, ar trebui avute în vedere următoarele idei:
Ce dorim să comunicăm? Cum dorim să o facem? Cui ne adresăm?
Comunicarea verbală: scrisă şi orală
Comunicarea nonverbală este comunicarea care se petrece în afara limbajului verbalizat.
Menţionăm patru canale de bază în comunicarea nonverbală:
 expresia feţei
 „limbajul” ochilor
 „limbajul” trupului
 contactul fizic
Comunicarea nonverbală are următoarele funcţii :
 comunicarea nonverbală are menirea de a o accentua pe cea verbală
 comunicarea nonverbală poate să completeze mesajul trimis pe cale verbală
 comunicarea nonverbală poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale comunicării verbale
 comunicarea nonverbală are funcţia de a regulariza fluxul educaţional şi de a pondera dinamica proprie
comunicării verbalizate
 comunicarea nonverbală repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale.

Comunicarea paraverbală
În cazul acestei forme de comunicare, canalul utilizat este canalul auditiv. Informaţia este codificată şi
transmisă prin intermediul elementelor prozodice şi vocale (caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie,
intensitatea rostirii, ritmul şi debitul vorbirii, pauzele, intonaţia) care însoţesc cuvântul şi vorbirea, în general.
Paralimbajul reprezintă modul prin care mesajul este transmis. Acesta poate fi considerat o modalitate distinctă,
situată la graniţa dintre comunicarea verbală şi cea nonverbală, cu influenţă directă asupra fiecăreia dintre ele.
El include viteza cu care vorbim, ridicarea sau scăderea tonului, volumul, folosirea pauzelor, calitatea vorbirii.