1.

AUTOMATISMUL CARDIAC: experiment IN VITRO

Cordul prezintă trei tipuri de activități:

A. Activitate electrică, realizată prin intermediul ȚESUTULUI EXCITO-CONDUCTOR:

constă depolarizare și repolarizare; înregistrarea grafică poartă numele de
ELECTROCARDIOGRAMĂ
B. Activitate mecanică, realizată prin intermediul ȚESUTULUI MUSCULAR: constă în
contracție (SISTOLĂ) și relaxare (DIASTOLĂ); înregistrarea grafică poartă numele de
CARDIOGRAMĂ (APEXOGRAMĂ la om)
C. Activitate fonică, realizată prin intermediul închiderii ȚESUTULUI FIBRO-
CARTILAGINOS (SISTEM VALVULAR): constă cele 4 zgomote cardiace rezultate
din acest proces; înregistrarea grafică poartă numele de FONOCARDIOGRAMĂ

Activitatea contractilă a inimii este generată de stimuli care provin din sistemul
EXCITO-CONDUCTOR organizat la om, în următoare structuri:

- Nodulul SINO-ATRIAL (Keith-Flack): în Ad, lângă orificiul de vărsare al venei cave

superioare; frecvență = 80 bătăi/minut.
- Nodulul ATRIO – VENTRICULAR (Aschoff – Tawara): în septul interatrial; frecvență
= 40-50 bătăi/minut.
- Fasciculul Hiss: pleacă din NAV cu un ram scurt și gros, care se ramifică + rețeaua
Purkinje, care se distribuie peretelui ventricular; frecvență = 20-30 bătăi/minut.

Structurile sistemului excito-conductor pot determina activitatea inimii în absența oricăror

influențe extrinseci, iar acest fapt este reprezentat de către AUTOMATISMUL CARDIAC –
proprietate specifică cardiomiocitului adult.

Stimulii de la aceste structuri destinate mușchiului cardiac sunt descărcați într-o ordine
bine stabilită.

Frecvența de descărcare a stimulilor este proprie fiecărei porțiuni a sistemului excito –

conductor.

Astfel, inima scoasă din organism, degrevată deci de orice influențe nervoase și umorale,
își continuă activitatea o perioadă de timp care poate ajunge până la câteva zile dacă i se asigură
condiții adecvate de perfuzie și temperatură.
 2. LIGATURILE LUI STANIUS: experiment IN SITU

Principiu: se realizează izolarea IN SITU a formațiunilor țesutului EXCITO-CONDUCTOR

pentru a putea determina efectul pe care fiecare dintre aceste structuri îl au asupra activității
cardiace. Se realizează pe INIMĂ DE BROASCĂ.

Activitatea contractilă (electrică) a inimii este generată de stimuli care provin din
sistemul EXCITO-CONDUCTOR organizat la om, în următoare structuri:

- Nodulul SINO-ATRIAL (Keith-Flack): în Ad, lângă orificiul de vărsare al venei cave

superioare; frecvență = 80 bătăi/minut.
- Nodulul ATRIO – VENTRICULAR (Aschoff – Tawara): în septul interatrial; frecvență
= 40-50 bătăi/minut.
- Fasciculul Hiss: pleacă din NAV cu un ram scurt și gros, care se ramifică + rețeaua
Purkinje, care se distribuie peretelui ventricular; frecvență = 20-30 bătăi/minut.

Se preferă broasca deoarece – fiind animal poikiloterm (care are temperatura corpului
variabilă în funcție de temperatura mediului ambiant), nu necesită realizarea unor condiții
complexe în timpul experimentului, iar datele obținute sunt comparabile cu cele de la animalele
homeoterme (care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile mediului
intern).

Sistemul excito-conductor la broască este constituit din trei formațiuni (ganglioni):

- Ganglionul Remak – situat la nivelul sinusului venos

- Ganglionul Ludwig – situat în septul interatrail
- Ganglionul Bidder – situat în ventricul

Tehnica de lucru:

- Se spinalizează broasca
- Se fixează aceasta pe planșeta de plută, cu ajutorul acelor cu gămălie, în decubit dorsal
- Se incizează prin incizie dublă în V, cu origine la partea inferioară a toracelui
- Se face degajarea cordului din sacul pericardic
- Se secționează frâul inimii
A. Prima ligatură:
Se trece un fir de ață pe sub sinusul venos la limita dintre acesta și auricul. Se ligaturează
obținând astfel izolarea totală a sinusului venos de restul inimii.
o Sinusul venos își menține activitatea contractilă
o Atriile si ventriculul își opresc activitatea
 Nodulul Remak este excitator
 Structurile din restul inimii sunt inhibitoare ale activității cardiace (ambele
sau numai unul dintre ele)
 B. A doua ligatură: pe inima care conține ligatura dintre sinusul venos și atriu se aplică o
ligatură care separă atriile de ventricule
o Sinusul venos își menține activitatea contractilă
o Atriile nu au activitate contractilă
o Ventriculul își reia activitatea contractilă cu o frecvență mai redusă comparativ cu
cea a sinusului venos.
 Ganglionul Ludwig este inhibitor al activității cardiace
 Nodulul Bidder este excitator, dar frecvența sa de descărcare a stimulilor
este mai mică (aproape jumătate) decât cea a ganglionului Remak
C. A treia ligatură: Pentru a stabili raportul dintre ganglionul Remak și Ludwig se
efectuează o ligatură numai între atrii și ventricul (la nivelul șanțului atrio-ventricular)
În acest scop, legătura se realizează pe o altă inimă sau se realizează ca primă ligatură.
o Atriile și sinusul venos au activitate contractilă (cu ritmul sinusului venos)
o Ventriculul are activitate contractilă, dar frecvența de contracție este cea dată de
ganglionul Bidder.
 Structurile țesutului excito-conductor conțin:
 O formațiune inhibitoare: ganglionul Ludwig
 Două formațiuni excitatoare: ganglionii Remak și Bidder. Cel
situat la nivel ventricular este mai slab decât cel situat în sinusul
venos.

3. CARDIOGRAMA: experiment IN SITU

Activitate mecanică, realizată prin intermediul ȚESUTULUI MUSCULAR: constă în contracție
(SISTOLĂ) și relaxare (DIASTOLĂ); înregistrarea grafică poartă numele de CARDIOGRAMĂ
(APEXOGRAMĂ la om).
Cardiograma reprezintă înregistrarea grafică a activității mecanice a inimii.

Este necesară o pensă cardiografică Marey și un kimograf.

Pensa cardiografică Marey este un dispozitiv care permite o înregistrare directă a activității
contractile cardiace. Este formată din următoarele componente:
- Un suport cu ajutorul căruia se fixează pe planșeta de plută
- Două valve concave, opozante, care pot fixa cordul. Una din valve este fixă, iar cealaltă mobilă în
plan orizontal și în legătură cu o peniță înscriitoare, astfel încât în momentul în care inima este în
diastolă valvele se îndepărtează, iar când este în sistolă valvele se apropie.

Planșeta de plută, împreună cu pensa cardiografică Marey atașată este fixată pe un suport metalic,
cu o tijă.

Tehnică de lucru:
- Se spinalizează broasca
- Se descoperă cordul și se izolează de sacul pericardic
 - Se secționează frâul inimii
- Se fixează broasca astfel pregătită pe planșa de plută
- Se plasează cordul între valvele pensei cardiografice
- Se observă mișcarea valvei mobile care antrenează penița înscriitoare.
- Se aduce penița înscriitoare lângă dispozitivul de înregistrare (hârtie înnegrită) a kimografului.
- Mișcarea tamburului va permite etalarea unui traseu format dintr-o succesiune de deflexiuni,
separate de segmentele orizontale care corespund diastolei generale.
- Dacă se fixează între valvele pensei cardiografice cordul în întregime, deflexiunea va fi precedată
de o alta, de amplitudine mai mică care semnifică contracția și relaxarea atriilor.
- Dacă între valvele pensei Marey este prins numai
ventriculul, se obține ventriculograma.

4. INFLUENȚA TEMPERATURII:
experiment IN SITU

Principiu: Temperatura este un factor fizic care

acționează la nivelul sistemului excito-conductor,
influențând frecvența și forța de contracție a inimii.

Efectul se datorează modificării intensității schimburilor ionice membranare cu consecință

asupra depolarizării membranare.

Tehnica de lucru:

Se înregistrează cardiograma pe un preparat IN SITU pentru traseul martor.

Se realizează condiții de temperatură scăzută sau crescută prin picurare de ser fiziologic rece și
respectiv încălzit direct pe cord.

Se constată că temperatura scăzută produce bradicardie, iar temperatura ridicată produce

tahicardie și creșterea amplitudinii contracțiilor.

! Temperatura ghidează mișcarea browniană și influențează schimburile ionice.

 1. Legea inimii: experiment IN SITU

Principiu: Mușchiul cardiac are capacitatea de a-și modifica forța de contracție, în funcție de:

- Gradul de umplere diastolică (Consecință a aportului sangvin periferic)

- Rezistența sistemului arterial la curgerea sângelui

Tehnica de lucru:

 Demonstrarea legii inimii se face pe preparat „in situ”.

 Se realizează experimental două sinciții care să permită:
- Modificarea întoarcerii venoase
- Modificarea rezistenței sistemului arterial
 Se spinalizează broasca.
 Se plasează broasca pe planșeta de plută.
 Se evidențiază cordul, prin secționarea
sacului pericardic.

A.Modificarea întoarcerii venoase:

Se canulează sinusul venos

Se adaptează canula la vasul de perfuzie.

Se ligaturează una din aorte.

Cealaltă aorta se canulează și se pune în legătură cu un sistem de tuburi cu ramificații laterale.

Tuburile laterale semnifică ramificațiile arteriale, iar înălțimea la care urcă coloanal de lichid
mimează rezistența vasculară.

Se permite unei cantități crescute de lichid să perfuzeze cordul (cantitatea de lichid este reglată cu
o clemă care se așază pe tubul dintre vasul de perfuzie și canula din sinusul venos).

Se apreciază debitul cardiac prin numărul de picături recoltate pe prima canulă laterală a tubului.

B. Modificarea rezistenței periferice:

Creșterea rezistenței periferice este simulate prin obstruarea

succesivă a tuburilor laterale de pe canula din aorta. În consecință,
inima va fi obligată să pompeze lichidul la înălțimi din ce în ce mai
mari (h1, h2 și ulterior – h3).

Se stabilește de fiecare data debitul cardiac prin numărul de

picături recoltat la nivelul fiecărei canule.
 Se constată că după o perioadă scurtă (de adaptare) debitul cardiac rămâne constant.

2. Influențe anumitor ioni extracelulari și a anumitor neuromediatori:

Automatismul inimii poate fi influențat de o serie de factori:

a. Concentrații ionice
b. Mediatori chimici
c. Temperatură
d. Influențe extrinseci nervoase.

a. Rolul ionilor în activitatea cardiacă:

Principiu: Se poate constata acțiunea pe care diferiți ioni o au asupra activității cardiace (forță de
contracție, frecvență) prin urmărirea modificării activității mecanice a inimii sub influența acestor
ioni introduși în lichidul de perfuzie.

Tehnica de lucru:

- Se spinalizează broasca
- Se evidențiază cordul, prin toracotomie urmată de secționarea ulterioară a sacului pericardic
- Se canulează sinusul venos și se racordează canula la vasul de perfuzie
- Se izolează inima de restul organismului prin ligatură și ulterior secționarea aortei
- Se realizează conectarea vârfului inimii (cu ajutorul unei serfine) la sistemul de înregistrare

 Influența ionilor de CALCIU:

Se adaugă în lichidul de perfuzie câteva picături de CLORURĂ DE CALCIU (1%0) și se
consultă:
 Creșterea amplitudinii contracțiilor
 Creșterea tonusului bazal al inimii
 Tahicardie moderată
 Posibil oprirea cordului în sistolă. În această situație, cordul este dur
(„rigiditate calcică”).

Concentrația calciului în lichidul extracellular este un factor determinant al forței de contracție a

mușchiului cardiac.

Calciul este un factor inotrop pozitiv.

Forța de contracție depinde de mărimea influxului de calciu.

În doze mici, stimulează excitabilitatea și contractilitatea mușchiului cardiac.

Excesul de calciu în lichidul extracelular produce oprirea cordului în SISTOLĂ („rigiditate

calcică”).
 Absența calciului în lichidul de perfuzie produce oprirea cordului în DIASTOLĂ (devine
dominantă acțiunea potasiului).

 Influența ionilor de SODIU:

Ionii de SODIU sunt indispensabili, dar nu și suficienți pentru menținerea unei activități
normale a mușchiului cardiac.
Prezența în exces a ionilor de sodiu produc o acțiune inhibitorieasupra excitabilității și
contractilității miocardului (hiperpolarizare membranară).
Introducerea în exces în lichidul de perfuzie produce OPRIREA INIMII ÎN DIASTOLĂ.

 Influența ionilor de POTASIU:

Ionii de POTASIU sunt necesari menținerii automatismului cardiac, dar într-o anumită
proporție cu ionii de Ca, Mg și Na.
Dacă se adaugă în lichidul de perfuzie KCl 1%0 (exces de ioni de potasiu) se produce
BRADICARDIE, SCĂDEREA amplitudinii contracțiilor până la oprirea cordului în DIASTOLĂ.
Aspectul cordului în această situație este globulos și plin de lichid („inhibiție potasică”).

b. Influența mediatorilor chimici:

Se adaugă în lichidul de perfuzie ADRENALINĂ (0,2-0,5 ml din soluție 1/100 000).

Se constată creșterea frecvenței și a amplitudinii contracțiilor. Efectul este asemănător cu cel care se
obține prin stimularea simpatică.

Adăugarea în lichidul de perfuzie de ACETILCOLINĂ (0,5 ml din soluție 1/1 000 000) duce la
scăderea amplitudinii contracțiilor cardiace, urmată de oprirea inimii în diastolă. Efectul este
asemănător cu cel obținut prin stimulare parasimpatică.

! Acetilcolina crește permeabilitatea K la nivel cardiac = crește sensibilitatea receptorilor pentru K.

 1. Înregistrarea grafică a EXTRASISTOLELOR pe cordul de broască – experiment IN SITU

Principiu: Mușchiul cardiac răspunde prin contracție dacă i se aplică un stimul adecvat în
perioada de relaxare (diastolă). Amplitudinea răspunsului este cu atât mai mare cu cât momentul de
aplicare a stimulului se află la sfârșitul diastolei.

Stimulul care a determinat o contracție suplimentară poate proveni din zone diferite ale inimii,
denumite ZONE (FOCARE) ECTOPICE. Contracția suplimentară poartă numele de EXTRASISTOLĂ.

Următoarea contracție după extrasistolă se produce la un interval de timp mai mare decît
intervalul care separă obișnuit două contracții obișnuite.

Dacă inima este în contracție (sistolă), aplicarea oricărui stimul rămâne fără răspuns (perioadă
refractară absolută).

Tehnica de lucru:

Se pregătește broasca la fel ca pentru înscrierea cardiogramei.

Se realizează circuitul electric.
Se conectează (prin fire conductor) secundarul bobinei de inducție la bornele de excitare ale
pensei cardiografice.
Se înregistrează ventriculograma
După înregistrarea a 2-3 deflexiuni (martor) se aplică șocuri de inducție prin închiderea și
deschiderea întrerupătorului montat la circuit.
Momentul de aplicare a stimulului este marcat de o peniță – semnal montată în paralel în sistemul
de stimulare.

Se constată că în funcție de momentul de aplicare a stimulului se pot sau nu obține contracții și

anume:

- Stimulul aplicat în timpul sistolei ventriculare nu produce niciun răspuns

- Stimulul aplicat în diastolă ventriculară produce o contracție supraadăugată = EXTRASISTOLĂ,
urmată de o perioadă mai mare de timp (PAUZĂ EXTRASISTOLICĂ) până la următoarea
contracție.
- Amplitudinea extrasistolei depinde de momentul aplicării excitantului față de durata sistolei.
Evoluția excitabilității cardiomiocitului de-a lungul Potențialului membranar de acțiune =
PERIOADELE REFRACTARE:

A. Perioada refractară absolută: din momentul declanșării PA și până la formarea platoului.

o Dacă în această perioadă apare un stimul – indiferent de intensitate – NU apare niciun
răspuns.
B. Perioada refractară funcțională: din momentul declanșării PA până la 1/3 superioară din panta
descendentă a repolarizării
o Dacă pe 1/3 superioară din panta descendentă acționează un stimul cu intensitate PESTE
PRAG – miocardul va răspunde printr-o DEPOLARIZARE LOCALĂ.
C. Perioada refractară relativă: puțin din 1/3 superioară din panta descendentă până la PMR
o Dacă acționează un stimul cu intensitate PRAG – se va declanșa un nou PA, care poartă
numele de EXTRASISTOLĂ = apariția unei contracții suplimentare.
D. Hiperpolarizarea: perioadă de hipoexcitabilitate miocardică;

Pauza extrasistolică, imediat după PA, care duce la apariția unei EXTRASISTOLE este o pauză
mai lungă, datorită următoarelor fapte:

- Stimulul din focarul ectopic acționează în timpul PRR, rezultă PA – extrasistolă;

- Stimulul de la NSA apare în extrasistolă, deci în PRA, motiv pentru care este imposibil ca un alt
PA să mai apară, iar pauza dintre extrasistolă și noul PA va fi mai lungă.

2. Influența STIMULĂRII VAGULUI și „fenomenul de scăpare”: experiment IN SITU

Influențe nervoase extrinseci asupra activității inimii:
Principiu: Sistemul nervos parasimpatic are efect cronotrop și inotrop negativ asupra activității
cardiace.
Cronotrop = regularitate și frecvență a unui ritm;
Inotrop = acționează asupra contractilității mușchiului inimii;

Excitarea vagului determină bradicardie, scăderea amplitudinii de contracție urmată de oprirea

inimii în diastolă.
Dacă se continuă stimularea vagului, se constată reluarea progresivă a activității contractile.

Există mai multe moduri de a explica acest comportament:

- Distensia inimii (cordul este oprit în diastolă) fiziologic pentru fibrele musculare cardiace =
fibrele întinse duc la lărgirea suprafeței canalelor și fac astfel trecerea Na mult mai accentuată;
- Epuizarea mediatorului chimic (Acetilcolina);
- Adaptarea fibrelor musculare la acetilcolină = scad receptorii;
- Prezența în structura nervului vag și a unor filete simpatice.
Tehnica de lucru:

- Se spinalizează broasca
- Se pregăteste animalul pentru experiment:
o Se secționează clavicula
o Se pune în evidență subclavicular un pachet nervos format din nervii hipoglos,
glosofaringian, laringeu și vag. Nervul vag este filetul nervos cel mai subțire și cel mai
profund situat.
o Se introduce excitatorul sub nervul vag
o Se stimulează nervul vag = faradizare (curent galvanic cu frecvență foarte mare)
o Se observă oprirea cordului în diastolă
o Fără întrerupere se continuă excitarea
o Se constată reluarea contracțiilor.