REFERAT

TEMA:Noțiuni generale
de biomecanică.

A elaborat : Munteanu Ion gr 207EF

DEFINIȚI.
Biomecanica este o știință a naturii
care studiază legile obiective ale mișcării
corpurilormateriale vii și ale
structurilor care contribuie la aceste
mișcări.
Etimologic, termenul biomecanică are la
origine cuvintele din limba greacă ,,bios”
– viața și ,,mehane” – mașină.
O definiție a biomecanicii o datorăm lui
Gowerts și anume: Biomecanica este
știința carese ocupă cu studiul
repercusiunilor forțelor mecanice asupra
structurii funcționale a omului în ceea ce
privește arhitectura oaselor, a
articulațiilor și a mușchilor, ca factori
determinanțiai mișcării. Biomecanica
este o știință interdisciplinară, care
folosește cunoștințe, noțiuni, principii
șimetode din domenii precum: medicina
(anatomie, fiziologie, recuperare
medicală, explorări funcționale),
inginerie (mecanică, electronică
aplicată), științe exacte (matematica,
fizica,chimie) și științe umaniste
(educație fizică, biologie), pe baza cărora
și-a dezvoltat propriile investigații
științifice. Biomecanica umană are
drept subiect de studiu omul, privit
din perspectiva mișcării acestuia, prin
prisma anatomiei, biomecanicii,
terapiei prin mișcare (kinetoterapie),
fiziologiei, cunoștințele fiind focalizate
pe omul care dorește fie recuperarea
unorabilități sau funcții motorii, fie
dobândirea unor performanțe motorii.
Mișcarea unui corp reprezintă
acțiunea de deplasare a respectivului
corp datorită interacțiunii tuturor
forțelor care acționează asupra lui.
Mișcarea corpului poate fi cuantificată
prin valorile modificate în timp, ale unor
coordonate față de un sistem geometric
de referință,mișcarea putând fi analizată
fie fără a ține cont de cauze, respectiv
forțe, ci doar pe baza unor considerații
geometrice, analiza fiind denumită
cinematică, fie ținând cont de
interacțiunea tuturor forțelor care
acționează asupra corpului, analiza
fiind denumită dinamică. În cazul
corpului uman, se poate considera fie
mișcarea întregului corp, privit ca un
tot unitar, fiemișcarea diferențiată a
diferitelor segmente sau ansambluri de
segmente ale corpului. Pe lângă
biomecanica umană există biomecanica
animalelor și biomecanica plantelor.
Primele noțiuni de
biomecanică au fost enunțate de
Aristotel (384 – 322 î.e.n), în tratatele
despre părțile animalelor și mișcările lor.
El a descris pentru prima dată acțiunile
mușchilor,
făcând o multitudine de observații
practice. Este cel dintâi savant preocupat
de procesul complexal mersului, a intuit
rolul centrului de greutate, legile mișcării
și ale pârghiilor. Arhimed e (287 – 212
î.e.n.) decoperă principiile hidrostatice
relative la plutirea corpurilor,care se
folsoesc și astăzi în biomecanica înotului.
Leonardo da Vinci (1452 -1519), artist al
Renașterii, a studiat majoritatea
elementelor legate de mișcările corpului
omenesc. El a descris acțiunea unor
mușchi sinergi ce participă larealizarea
mersului, săriturilor și alergărilor. A
inventat, plecând de la aceste studii,
diferitemecanisme de îmbunătățire a
randamentului mișcărilor umane, a căror
principii de funcționare au rămas
valabile și astăzi. Galileo Galilei (1564
– 1643) prin concluziile sale privind
faptul că accelerația unui corp încădere
nu este proporțională cu greutatea, iar
relația dintre spațiu, timp și viteză este
un factor debază în studiul mișcărilor,
inaugurează mecanica clasică.
Alfonso Borelli (1608 – 1679) prin
studiile sale remarcabile de biomecanică
a arătat căoasele și segmentele corpului
uman acționează ca niște pârghii care
sunt mișcate de mușchi,conform unor
principii mecanice clasice. El a introdus
noțiunea de rezistență a aerului, a apei și
afăcut bilanțuri energite ale mișcărilor
umane în mod corect. Isaac Newton
(1642 – 1727) a formulat cele trei legi ale
mișcării și repausului care
exprimălegătura dintre forțe și efectele
lor. Bazat pe observația că un corp în
mișcare asupra căruia acționează două
forțe independente, se deplasează de-a
lungul unei diagonale egală cu suma
vectorială a celor două forțe ce
acționeaă independent, Newton
folosește pentru prima data metoda
paralelogramului forțelor. Rudolf Fick
(1866 – 1939) descoperă variația poziției
centrului de greutate în funcție depoziția
corpului și a segmentelor. Introduce
termenii de izometrie și izotonie.
Primul om de știință care a introdus
studiul mișcărilor corpului a fost
Fr.I.Rainer. Lucrări importante în
domeniul biomecanicii le datorăm unor
mari profesori cumsunt: I.Th.Riga,
E.Repciuc, Z.Jagnov, St.Milcu,
Gh.Marinescu. Acesta din urmă a
introdus cinematografia în studiul
mersului bolnavilor cu afecțiuni
neurologice și a lui A.Iliescu ce
acontribuit la studiul mișcărilor, al
actelor motrice din domeniul educației
fizice și sportului.