Tema 2.

ORGANIZAREA ȘI ADMINISTRAREA ACTIVITĂȚII DE AUDIT

2.1. Licențierea activității de audit și administrarea auditului în Republica Moldova
2.2. Tipologia misiunilor, serviciilor și formelor de audit
2.3. Structura Standardelor Internaționale de Audit
2.4. Experiența Internațională a activității de audit.

2.1. Licențierea activității de audit și administrarea auditului în Republica Moldova

Entitatea de interes public este obligată să constituie un comitet de audit.

            (2) Comitetul de audit se constituie din minimum 3 membri desemnați de adunarea
generală a acționarilor sau de către fondator pe un termen de 3 ani. Una și aceeași persoană poate
fi aleasă în calitate de membru al comitetului de audit pentru cel mult 2 termene consecutive. 
            (3) Comitetul de audit este subordonat adunării generale a acționarilor sau fondatorului.
            (4) Membrii comitetului de audit au competențe în domeniul în care își desfășoară
activitatea entitatea de interes public, iar cel puțin un membru are competențe în domeniul
contabilității și/sau al auditului.
            (5) Membrii comitetului de audit nu sînt membri ai organului executiv sau de
supraveghere a entității de interes public, nu au efectuat auditul la entitatea de interes public cel
puțin 3 ani pînă la numirea în calitate de membru al comitetului de audit și nu efectuează audit
pe parcursul perioadei de exercitare a funcției de membru al comitetului de audit.
            (6) Președintele comitetului de audit se alege de către adunarea generală a acționarilor
sau de către fondator dintre membrii acestuia.
            (7) Comitetul de audit își desfășoară activitatea în baza prevederilor prezentei legi și a
regulamentului aprobat de către adunarea generală a acționarilor sau de către fondator.
        Comitetul de audit are următoarele atribuții:
            a) informează consiliul entității de interes public auditate despre rezultatele auditului și
despre contribuțiile acestuia la integritatea raportării financiare;
            b) monitorizează procesul de raportare financiară;
            c) monitorizează eficiența sistemului de control intern, de audit intern, după caz, și de
management al riscurilor din cadrul entității de interes public auditate;
            d) monitorizează auditul situațiilor financiare individuale și al situațiilor financiare
consolidate;
            e) verifică și monitorizează independența auditorilor/entității de audit care efectuează
auditul situațiilor financiare și/sau prestează servicii care nu sînt de audit entității de interes
public;
            f) recomandă entitatea de audit care urmează a fi confirmată pentru efectuarea auditului
în conformitate cu art. 27 și monitorizează procedura de selectare a acesteia;
            g) prezintă adunării generale a acționarilor/fondatorului raportul anual de activitate, care
cuprinde declarația privind respectarea cerinței de independență.

        Entitatea de audit prezintă raportul suplimentar comitetului de audit și consiliului entității

de interes public auditate concomitent cu raportul auditorului.
        Raportul suplimentar cuprinde:
            a) declarația privind respectarea cerinței de independență;
            b) informația despre auditorii care au participat la misiunea de audit;
            c) descrierea procedurilor de fond utilizate;
            d) nivelul pragului de semnificație stabilit pentru situațiile financiare auditate și, după
caz, pentru anumite categorii de tranzacții, solduri de conturi sau prezentări de informații,
precum și factorii calitativi utilizați pentru stabilirea pragului de semnificație;
            e) descrierea și explicarea raționamentelor legate de evenimente sau de condiții
identificate pe parcursul auditului care pot suscita îndoieli serioase cu privire la capacitatea
entității de a-și continua activitatea; 
            f) informații privind:
            – erorile semnificative depistate în situațiile financiare ale entității de interes public
auditate, indicînd dacă fiecare eroare a fost sau nu soluționată de conducere;
            – nerespectarea de către entitatea de interes public auditată a prevederilor legislației;
            – impedimentele apărute în procesul auditului;
            – aspectele aferente auditului discutate sau care au făcut obiectul corespondenței cu
conducerea; 
            – alte aspecte aferente auditului care, în opinia profesională a auditorului, sînt
semnificative pentru supravegherea procesului de raportare financiară;
            g) analiza metodelor de evaluare aplicate pentru elementele situațiilor financiare și pentru
orice impact al schimbării metodelor;
            h) constatarea dacă entitatea de interes public auditată a prezentat toate documentele și
explicațiile solicitate.
Conducerea entităţii auditate este responsabilă de pregătirea şi de prezentarea situațiilor
financiare iar conducătorul entităţii care se eschivează de la efectuarea auditului obligatoriu
răspunde conform prevederilor legale. 

2.2. Tipologia misiunilor, serviciilor și formelor de audit

 În cadrul activităţii de audit intern se desfăşoară următoarele tipuri de misiuni de audit:
1) misiuni de asigurare, care implică o analiză obiectivă a probelor colectate de către
auditorul intern pentru a formula opinii şi concluzii cu privire la un sistem, la un proces sau la o
activitate din cadrul entităţii publice;
2) misiuni de consiliere, care au un caracter de consultare şi se desfăşoară la solicitarea
beneficiarului misiunii, cu acordul managerului entităţii publice.

Auditul intern evaluează şi oferă recomandări pentru îmbunătăţirea:

1) procesului de guvernare a entității publice;
2) procesului de management al riscurilor, inclusiv riscurilor de fraudă şi corupţie;
3) activităților de control.
În cadrul activităţii de audit intern se desfăşoară următoarele tipuri de audit:
1) auditul de sistem, care examinează controlul intern managerial din cadrul unui sistem,
proces sau activitate, pentru a evalua eficiența și eficacitatea funcţionării acestuia;
2) auditul de conformitate, care verifică respectarea cadrului normativ, a politicilor şi a
procedurilor aplicate şi, după caz, necesitatea îmbunătăţirii activităților de control;
Auditul conformităţii este realizat cu scopul de a determina dacă entitatea audiată respectă
anumite proceduri, reguli sau reglementări definite de o autoritate supraordonată. Un audit al
conformităţii pentru o entitate privată ar putea include:
 determinarea dacă procedurile recomandate de contabilul-şef, directorul financiar
sunt respectate de către personalul contabil;
  examinarea salariile pentru a determina respectarea legislaţiei privind
remunerarea minimă;
 examinarea acordurile contractuale cu băncile şi cu alţi creditori pentru a se
asigura că entitatea respectă clauzele juridice definite.

3) auditul financiar, care evaluează funcţionarea adecvată şi eficientă a activităților de

control aferente sistemelor financiare; Auditul situaţiilor financiare are ca drept obiectiv
determinarea situaţiei financiare în ansamblu, informaţiile verificate, sunt prezentate în
concordanţă cu anumite criterii, în baza principiilor contabile general acceptate.
4) auditul performanţei, care examinează utilizarea resurselor în cadrul unui program,
funcţii, operaţiuni sau sistem pentru a determina dacă resursele sunt utilizate în cel mai
economic, eficient şi eficace mod pentru îndeplinirea obiectivelor;
5) auditul tehnologiilor informaţionale, care examinează eficacitatea controlului intern
managerial aferent sistemelor informaţionale.

Ciclul auditului intern constă din patru etape:

 stabilirea strategiei de audit intern,
 exercitarea lucrărilor misiunii de audit intern,
 elaborarea şi prezentarea rapoartelor de audit intern,
 evaluarea acțiunilor conducerii privind implementarea rezultatelor auditului.
Auditul solicitat se efectuează la cererea acţionarilor (asociaţilor), a conducerii entităţii auditate,
a investitorilor, a creditorilor, a organelor de stat, a instanţei de judecată.
În baza Legii privind activitatea de audit, auditorul întreprinzător individual poate presta
următoarele servicii :
1. de organizare, de restabilire şi de ţinere a evidenţei contabile
2. de acordare a asistenţei  la automatizarea evidenţei contabile
3. de planificare fiscală şi de calcul al obligaţiilor de plată  la buget, de  întocmire a
declaraţiilor fiscal
4. de analiză a activităţii economico-financiare
5. de consultanţă şi deservire informaţională în probleme ce ţin de domeniul legislaţiei
financiare şi fiscal
6. de elaborare şi propagare a materialelor metodice, a recomandărilor privind evidenţa
contabilă, impozitarea, auditul
7. de asistenţă juridică în probleme de activitate economico-financiară
8. de asistenţă în domeniul managementului
9. de asistenţă în administrare, reorganizare şi lichidare
10. de consultanţă în administrarea investiţiilor, în analiza proiectelor investiţionale.
2.3. Structura Standardelor Internaționale de Audit

1) Standardului Internaţional de Control al Calităţii (ISQC):

ISQC 1 Controlul calităţii pentru firmele care efectuează audituri şi revizuiri ale
situaţiilor financiare, precum şi alte misiuni de asigurare şi servicii conexe
2) Standardelor Internaţionale de Audit (ISA):
ISA 200 Obiective generale ale auditorului independent şi desfăşurarea unui audit în
conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit
ISA 210 Convenirea asupra termenilor misiunilor de audit
ISA 220 Controlul calităţii pentru un audit al situaţiilor financiare
ISA 230 Documentaţia de audit
ISA 240 Responsabilităţile auditorului privind frauda în cadrul unui audit al situaţiilor
financiare
ISA 250 Luarea în considerare a legii şi reglementărilor într-un audit al situaţiilor
financiare
ISA 260 Comunicarea cu persoanele însărcinate cu guvernanţa
ISA 265 Comunicarea deficienţilor în controlul intern către persoanele însărcinate cu
guvernanţa şi către conducere
ISA 300 Planificarea unui audit al situaţiilor financiare
ISA 315 Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin înţelegerea
entităţii şi a mediului său
ISA 320 Pragul de semnificaţie în planificarea şi desfăşurarea unui audit ISA 330
Răspunsul auditorului la riscurile evaluate
ISA 402 Consideraţii de audit aferente unei entităţi care utilizează o organizaţie
prestatoare de servicii
ISA 450 Evaluarea denaturărilor identificate pe parcursul auditului
ISA 500 Probe de audit
ISA 501 Probe de audit – consideraţii specifice pentru elementele selectate ISA 505
Confirmări externe
ISA 510 Misiuni de audit iniţiale – solduri iniţiale
ISA 520 Proceduri analitice
ISA 530 Eşantionarea în audit
ISA 540 Auditarea estimărilor contabile, inclusiv a estimărilor contabile la valoarea justă
şi a prezentărilor aferente
ISA 550 Părţi afiliate
ISA 560 Evenimente ulterioare
ISA 570 Principiul continuităţii activităţii
ISA 580 Declaraţii scrise
ISA 600 Considerente speciale – auditul situaţiilor financiare ale grupului (inclusiv
activitatea auditorilor componentelor)
ISA 610 Utilizarea activităţii auditorilor interni
ISA 620 Utilizarea activităţii unui expert din partea auditorului
ISA 700 Formarea unei opinii şi raportarea cu privire la situaţiile financiare ISA 705
Modificări ale opiniei raportului auditorului independent
ISA 706 Paragrafele de observaţii şi paragrafele explicative din raportul auditorului
independent
ISA 710 Informaţii comparative – cifre corespondente şi situaţii financiare comparative
ISA 720 Responsabilităţile auditorului cu privire la alte informaţii din documentele care
conţin situaţii financiare auditate
ISA 800 Considerente speciale – auditul situaţiilor financiare întocmit în conformitate cu
cadrele generale cu scop special
 ISA 805 Considerente speciale – audituri ale componentelor individuale ale situaţiilor
financiare,elementelor specifice, conturi sau aspecte ale situaţiilor financiare
ISA 810 Misiuni de raportare cu privire la situaţii financiare simplificate
3) Codului etic al profesioniştilor contabili (Codul etic)
4) Declaraţiilor Internaţionale privind Practica de Audit (IAPS):
IAPS 1000 Proceduri de confirmare interbancară
IAPS 1004 Relaţia dintre organele de supraveghere bancară şi auditorii externi ai băncilor
IAPS 1005 Considerente speciale în auditul entităţilor mici
IASP 1006 Auditul situaţiilor financiare ale băncilor
IASP 1010 Luarea în considerare a aspectelor privind mediul înconjurător în auditul situaţiilor
financiare
IASP 1012 Auditul instrumentelor financiare derivate
IASP 1013 Comerţul electronic – efecte asupra auditului situaţiilor financiare

2.4. Experiența Internațională a activității de audit.

SNAI urmăresc următoarele obiective:

a) orientarea către alinierea la normele obligatorii ale practicii profesionale de audit intern;
b) furnizarea cadrului general de realizare şi susţinere a unei game largi de activităţi de audit
intern care generează o valoare adăugată;
c) stabilirea cadrului de referinţă pe baza căruia se evaluează rezultatele auditului intern;
d) stimularea optimizării și îmbunătățirii proceselor şi operaţiunilor entităţii publice.

ISA-urile sunt redactate în contextul unui audit al situaţiilor financiare1 realizat de către un
auditor independent. Ele trebuie adaptate în funcţie de circumstanţe atunci când se aplică
auditurilor altor informaţii financiare istorice. Autoritatea ISA-urilor este prezentată în ISA 200
Domeniul de aplicare, data intrării în vigoare şi orice limitări specifice ale aplicabilităţii unui
anumit Standard Internaţional sunt clar exprimate în Standard. Cu excepţia cazurilor în care este
specificat altfel în cadrul Standardului Internaţional, profesionistului contabil i se permite să
aplice un Standard Internaţional înainte de data intrării în vigoare specificată în această privinţă.
Standardele Internaţionale sunt relevante pentru misiunile din sectorul public. Atunci când este
adecvat, sunt incluse considerente suplimentare specifice entităţilor din sectorul public:
(a) În corpul unui Standard Internaţional, în cazul ISA-urilor şi ISQC-urilor; sau
(b) Într-o Perspectivă a Sectorului Public (PSP) care apare la finalul altor Standarde
Internaţionale.

1
Tema 3. ASPECTELE GENERALE DE ORGANIZARE A AUDITULUI
3.1. Directiile principale ale auditului financiar în Republica Moldova
3.2. Geneza și rolul auditului intern
3.3. Implementarea auditului intern în Controlul Financiar Public în Republica
Moldova
3.4. Activitatea de audit în sistemul bancar al RM

3.1. Directiile principale ale auditului financiar în Republica Moldova

Au existat mai multe definiţii de-a lungul timpului. În anul 1999, I.I.A. din S.U.A. a emis o
nouă definiţie a auditului intern, în urma unui studiu efectuat cu 800 studenţi, coordonat de
auditorii din universităţile australiene, astfel : Auditul intern este o activitate independentă şi
obiectivă, care dă unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra
operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la adăugarea unui plus
de valoare.
Auditul intern ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare
sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control şi de conducere a
întreprinderii, şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea. În literatura de specialitate
există autori care consideră că folosirea cuvântului “activitate”, pentru a defini auditul intern, în
locul termenului de “funcţie” îl situează pe responsabilul său pe o poziţie subalternă, ţinând cont
că o activitate este mai elementară decât o funcţie. Din aceste considerente, în lexicul “Cuvintele
Auditului” există următoarea definiţie a auditului, şi anume:
Auditul intern este în cadrul unei organizaţii o funcţie – exercitată într-o manieră
independentă şi cu mandat - de evaluare a controlului intern, ceea ce concurează cu bunul
control asupra riscurilor de către responsabili.
Controlul reprezintă o activitate specific-umană care constă în verificarea şi în analiza
permanentă, periodică sau inopinată a muncii şi a rezultatelor muncii dintr-un domeniu sau
sector în scopul preîntâmpinării şi lichidării eventualelor neajunsuri.
Controlul trebuie să facă judecăţi de valoare sau de conformitate interpretînd stările de
lucru printr-o relatare continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anterior. În felul
acesta, controlul face posibilă determinarea abaterilor stabilind implicaţia şi semnificaţia lor,
cauzele care le-au generat şi măsurile ce se întreprind pentru perfecţionarea activităţii viitoare.
Activitatea de control presupune 5 direcţii principale:
1. stabilirea situaţiei ideale;
2. precizarea devierilor maxime de la situaţia ideală care sunt permise la desfăşurarea
activităţii
3. determinarea situaţiei reale existente la momentul dat
4. confruntarea situaţiei ideale cu cea reală pentru stabilirea abaterilor efective
5. formularea concluziilor ce se desprind din activitatea de control cît şi propunerea şi
adaptarea schimbărilor
 Controlul financiar poate fi clasificat după anumite criterii, şi anume:
1. după momentul executării controlului
 controlul anticipat sau preventiv, contribuie cu maximă eficienţă la urmărirea utilizării
mijloacelor băneşti, stocurilor, la respectarea strictă a legislaţiei, la preîntâmpinarea
oricărei forme de furt sau risipă de bunuri înainte de a se produce efecte negative;
 controlul financiar concomitent asigură cunoaşterea operativă a modului în care se
îndeplinesc sarcinile şi se gestionează patrimoniul. Această formă de control se
efectuează zi de zi surprinzând procesele economice şi financiare ceea ce permite
intervenţia operativă în asigurarea acestora la parametri stabiliţi;
 controlul financiar ulterior se exercită după desfăşurarea acţiunilor sau operaţiunilor cu
privire la gestionarea patrimoniului având ca obiective stabilirea existenţei şi utilizarea
raţională a patrimoniului, aplicarea legislaţiei cu caracter financiar, efectuarea
cheltuielilor şi realizarea venitului.
2. după aria de cuprindere distingem:
 controlul financiar general – cuprinde totalitatea acţiunilor sau operaţiilor cu privire la
gestionarea patrimoniului;
 controlul financiar parţial – se exercită numai asupra unor secţii, activităţi sau grupuri de
operaţiuni;
 controlul financiar prin sondaj – se exercită numai asupra unor documente sau bunuri ce
au fost selectate;
 controlul financiar mixt – îmbinarea elementelor enumerate mai sus.
3. în funcţie de scopul urmărit:
 controlul financiar tematic – urmăreşte anumite aspecte concrete din activitatea agenţilor
economici;
 controlul financiar repetat este executat asupra fenomenelor sau proceselor, calitative şi
cantitative, ce se produc într-o perioadă anumită de timp. Acest control se efectuează
atunci când rezultatul unei acţiuni sunt nesatisfăcătoare;
 controlul financiar complex - cuprinde o arie mai largă de probleme depăşind de regulă
cadrul activităţii economice şi financiare de agenţi economici supus controlului.
Obiectivele sale se extind şi asupra unor aspecte tehnice, social-juridic;
 controlul financiar sub formă de anchetă, se realizează în împrejurimi specifice, fiind
generat de existenţa unor sesizări şi reclamări de constatare a documentelor întocmite în
contradicţie cu legislaţia în vigoare sau operaţia unor lipsuri nejustificate în gestiune.
4. în corelaţie cu agenţii de control faţă de agenţii economici
  controlul financiar efectuat de agenţii interni – exercitat de conducere, şefii de secţii,
auditul intern, comisia de cenzor;
 controlul financiar extern – se execută de către agenţii de control împuterniciţi prin lege.
În R. Moldova, structura controlului financiar este divizat în:
1. control de stat – este organizat de către organele împuternicite cu astfel de funcţie prin
lege (MF, Inspectoratul fiscal, Consiliul de Supraveghere, CNA). Scopul urmărit de către
organele de control de stat este verificarea agenţilor economici în vederea preîntâmpinării
legislaţiei în vigoare.
2. controlul intern – se efectuează de către o persoană /grup de persoane, un departament
specializat împuternicit cu funcţie de control de către conducere, adunarea generală a
acţionarilor cu scopul de a verifica integritatea patrimoniului;
3. control independent – se efectuează de către organizaţii specializate având acelaşi scop ca
şi controlul intern, doar că verificarea integrităţii patrimoniului se face la cerinţa
acţionarilor
4. controlul obştesc – este efectuat de către un grup de angajaţi, aleşi de către personal, în
vederea verificării, executării obligaţiilor conducerii faţă de salariaţi (sindicatele).
Sistemul de control al calităţii trebuie să includă politici şi proceduri referitoare la
următoarele elemente:
 Responsabilitatea conducerii privind calitatea la nivelul companiei;
 Cerinţele de etică;
 Acceptarea sau continuarea relaţiilor cu clienţii şi a angajamentelor specifice;
 Resurse umane;
 Realizarea angajamentului;
 Monitorizarea.

3.2. Geneza și rolul auditului intern

Funcţia de audit intern a cunoscut transformări succesive până la stabilizarea definirii

conceptului. Aceste abordări progresive au scos în evidenţă o serie de elemente, care trebuie
reţinute pentru conturarea cadrului în care se înscrie auditul intern.
Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern, până în prezent, putem aprecia următoarele
elemente de implicare în viaţa entităţii auditate, şi anume:
- consiliere acordată managerului;
- ajutorul acordat salariaţilor, fără a-i judeca;
- independenţă şi obiectivitate totală a auditorilor.
 Consiliere acordată managerului Auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a
managerului, pentru a-i permite să-şi administreze mai bine activităţile. Componenta de
asistenţă, de consiliere ataşată auditului intern îl distinge categoric de orice acţiune de control sau
inspecţie şi este unanim recunoscută ca având tendinţe de evoluţie în continuare. Auditul intern
este aproape de fiecare responsabil, precum agentul fiscal care consiliază şi rezolvă problemele
legate de impozite si taxe.
Responsabilul, managerul este consiliat de auditorul intern pentru a găsi soluţii de rezolvare a
problemelor sale, într-o cu totul altă manieră, în sensul că prin dispoziţiile luate să asigure un
control mai bun al activităţilor, programelor şi acţiunilor sale.
Profesionalismul auditorului intern este arta şi maniera de a emite o judecată de valoare
asupra instrumentelor şi tehnicilor folosite, cum ar fi: reguli, proceduri, instrucţiuni, sisteme
informatice, tipuri de organizare ş.a., care reprezintă ansamblul activităţilor de control utilizate
de managerul instituţiei sau responsabilul unui loc de muncă, recunoscut de specialişti drept
control intern.
Rolul auditorului intern este acela de a asista managerul pentru abordările practice succesive
deja elaborate şi prin analiza ansamblului să contribuie la îmbunătăţirea sistemului de control
intern şi a muncii cu mai multă securitate şi eficacitate. În consecinţă, se acceptă unanim că
auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu decide, obligaţia lui fiind de a reprezenta un
mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe care fiecare manager îl are asupra
activităţilor sale şi a celor în coordonare, în vederea atingerii obiectivelor controlului intern.
Pentru realizarea acestor atribuţii auditorul intern dispune de o serie de atuuri faţă de
management, şi anume:
- standarde profesionale internaţionale;
- buna practică recunoscută în domeniu, care îi dă autoritate;
- tehnici şi instrumente, care-i garantează eficacitatea;
- independenţa de spirit, care îi asigură autonomia să conceapă ipoteze şi să formuleze
recomandări;
- cercetarea şi gândirea lui este detaşată de constrângerile şi obligaţiile unei activităţi
permanente de gestionare zilnică a unui serviciu;

Ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judeca

Într-o entitate în care auditul intern face parte din cultura organizaţiei acesta este acceptat cu
interes, dar într-o entitate care se confruntă cu riscuri potenţiale importante, cu absenţa
conformităţii cu reglementările de bază, cu o eficacitate scăzută şi o fragilitate externă a acesteia,
datorită deturnărilor de fonduri, dispariţiei activelor sau fraudă, este evident că managerul
respectiv va fi judecat, apreciat, considerat în funcţie de constatările auditorului intern.
Într-un caz standard, misiunea de audit intern poate să evidenţieze ineficacitate în sistem sau
posibilităţi de îmbunătăţire a activităţilor/acţiunilor, dar există mai multe motive pentru care
managementul nu trebuie să fie pus direct în discuţie:
• Obiectivele auditului intern
au în vedere un control asupra activităţilor, care să conducă la îmbunătăţirea performanţei
existente şi nu la judecarea acestuia, aşa cum specialistul în fiscalitate ajută la o mai bună
aplicare a regimului fiscal. Chiar dacă responsabilul este judecat în urma rapoartelor sale de
audit, acesta nu este obiectivul auditului intern.
• Realizările auditului intern nu trebuie puse în discuţie de cel
auditat, iar dacă totuşi acest lucru este făcut să se efectueze într-o manieră pozitivă. Spre
exemplu, este cazul unei insuficienţe, nereguli importante descoperită de auditorul intern, care
imediat o aduce la cunoştinţa managerului şi pe care acesta o va soluţiona fără întârziere. În acest
caz, disfuncţia semnalată prin raportul de audit intern a dus la o acţiune corectivă, care a avut ca
rezultat şi aprecierea auditorului ca un responsabil dinamic şi eficace.
• Responsabilităţile auditorului intern trebuie să aibă în vedere că
adesea analiza cauzelor unei nereguli scoate la iveală existenţa unor puncte slabe care îşi au
originea în insuficienţe asupra cărora responsabilul nu are un bun control.
Cu această ocazie, se observă că soluţiile trebuie să vină de la nivelul organizaţiei, dacă sunt
probleme de dimensiune culturală, de formare profesională, de buget, de organizare, de natură
informatică ş.a.

Independenţa totală a auditorilor interni

Funcţia de audit intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni care ar putea fi contrare
obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independenţei sub
două aspecte:
- independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei, de aceea el trebuie să funcţioneze
subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;
- independenţa auditorului intern, prin practicarea obiectivităţii, adică auditorii interni trebuie să
fie independenţi de activităţile pe care le auditează.
Independenţa auditorilor interni trebuie să aibă la bază eliminarea practicii de supraîncărcare
a auditorilor cu lucrări care nu ar trebui să le revină lor. Independenţa şi obiectivitatea sunt
abateri de la funcţia de audit intern, care dăunează eficacităţii şi rigorii muncii de audit. Spre
exemplu: Trebuie să avem în vedere că nu putem fi medic şi pacient în acelaşi timp, fără să
stabilim un diagnostic cel puţin subiectiv.
Respectarea standardului privind independenţa presupune unele reguli:
• auditul intern nu trebuie să aibă în subordine vreun serviciu operaţional;
• auditorul intern să poată avea acces în orice moment la persoanele de la toate nivelele
ierarhice, la bunuri, la informaţii, la sistemele electronice de calcul;
• recomandările pe care le formulează să nu constituie în nici un caz măsuri obligatorii pentru
management.
Realizând că idealul absolut nu va fi atins nici în audit, de aceea vorbim despre riscul de
audit, un risc rezidual după trecerea auditorului intern. În realitate, independenţa auditorului
intern este supusă unei duble limitări:
• auditorul intern, ca orice responsabil din organizaţie, trebuie să se conformeze strategiei şi
politicii direcţiei generale;
• auditorul intern trebuie să fie independent în exercitarea funcţiei sale, dar respectând
standardele de audit intern.

3.3. Implementarea auditului intern în Controlul Financiar Public în

Republica Moldova

Politicele şi procedurile de control al calităţii necesită a fi documentate şi comunicate

personalului companiei. Această comunicare descrie politicele şi procedurile de control al
calităţii şi obiectivele ce trebuie atinse cu ajutorul lor, şi include mesajul potrivit căruia fiecare
persoană are o responsabilitate proprie pentru asigurarea calităţii şi trebuie să respecte aceste
politici şi proceduri. În plus, compania recunoaşte importanţa obţinerii unui feedback (răspuns
înapoi) cu privire la sistemul de control al calităţii din partea personalului său. Astfel, compania
trebuie să încurajeze personalul să comunice opiniile şi problemele lor legate de controlul
calităţii.
1. Responsabilitatea conducerii privind calitatea la nivelul companiei.
Compania trebuie să stabilească politici şi proceduri create pentru promovarea unei culturi
interne bazate pe recunoaşterea ideii conform căreia calitatea este esenţială pentru îndeplinirea
angajamentelor. Astfel de politici şi proceduri cer ca directorii executivi, echivalenţii acestora
sau consiliul director al partenerilor, dacă este cazul, să-şi asume responsabilitatea pentru
sistemul de control al calităţii din cadrul companiei, să se pună accentul pe politicele şi
procedurile de control al calităţii şi prin care să se solicite:
 realizarea activităţilor în conformitate cu standardele profesionale şi cu cerinţele
normative;
 emiterea de rapoarte adecvate în circumstanţele date.

2 Cerinţele de etică.
Compania trebuie să elaboreze politici şi proceduri create pentru ai oferi o asigurare
rezonabilă că atât compania cât şi personalul acesteia respectă cerinţele etice relevante.
Cerinţele de etică referitoare la angajamentele de audit şi de revizuire a informaţiilor financiare
istorice, precum şi la alte angajamente de asigurare sau servicii conexe cuprind, în mod normal,
secţiunile A şi B din Codul de Etică IFAC precum şi cerinţele naţionale care pot fi mai
restrictive. Codul de Etică IFAC stabileşte principiile fundamentale ale eticii profesionale, care
includ:

 Integritatea (onestitatea);
 Obiectivitatea;
 Competenţa profesională şi conştiinciozitatea (diligenţa cuvenită);
 Confidenţialitatea;
 Comportamentul profesional;
 Respectarea standardelor profesionale tehnice.

3 Resurse umane.
 Compania trebuie să elaboreze politici şi proceduri care să-i ofere o asigurare că deţine
suficient personal, cu capacitatea, competenţa şi dorinţa de a adera la principiile etice necesare
pentru îndeplinirea angajamentelor în conformitate cu standardele profesionale şi cerinţele
legale. Aceste politici trebuie să permită companiei sau partenerilor de angajament să elaboreze
rapoarte adecvate în circumstanţele date.
Astfel de politici şi proceduri abordează următoarele aspecte legate de personal:
 Recrutare;
 Evaluarea performanţelor;
 Abilităţi;
 Competenţă;
 Dezvoltare profesională;
 Promovare;
 Compensare;
 Estimarea necesităţilor personalului.

4. Realizarea angajamentului
Compania trebuie să elaboreze politici şi proceduri care să-i ofere o asigurare rezonabilă că
angajamentele sunt efectuate în conformitate cu standardele şi cerinţele legale, şi că compania
sau partenerul de angajament elaborează rapoarte adecvate în circumstanţele date.
Aspectele abordate includ:

 Modul în care li se prezintă angajamentul echipelor implicate pentru a putea înţelege

obiectivele activităţii desfăşurate.
 Proceduri pentru obţinerea conformităţii cu standardele aplicabile angajamentelor.
 Proceduri de supervizare a angajamentului, pregătirea şi îndrumarea personalului.
 Metodele de revizuire a activităţii efectuate, a raţionamentelor utilizate şi a formei
raportului emis.
 Documentarea adecvată a activităţii desfăşurate şi a perioadei şi întinderii revizuirii.
 Proceduri pentru actualizarea tuturor politicilor şi procedurilor.

5 Monitorizarea
Scopul monitorizării conformităţii cu politicile şi procedurile de control al calităţii este de
a oferi o evaluare a:
 Aderării la standardele profesionale şi la cerinţele normative şi legale;
  Eficacităţii modului de elaborare a sistemului de control al calităţii şi a modului de
implementare al acestuia;
 Modului de aplicare a politicilor şi procedurilor, pentru a verifica gradul de adecvare,
astfel încât rapoartele emise de companie sau de partenerii de angajament să fie potrivite
în condiţiile date.
Documentaţia necesară referitoare la monitorizare:
*** Stabileşte procedurile de monitorizare, inclusiv procedura pentru selectarea angajamentelor
finalizate ce urmează a fi inspectate;
*** Înregistrează evaluarea:
1. aderării la standardele profesionale şi la cerinţele normative şi legale;
2. a eficienţei modului de elaborare a sistemului de control a calităţii şi a modului de
implementare;
3. a modului de aplicare a politicilor şi procedurilor de control al calităţii, astfel
încât rapoartele emise de companie sau de partenerii de angajament sunt adecvate
în condiţiile date;
*** Identifică deficienţele descoperite, evaluează efectul lor, şi stabileşte baza pentru
determinarea măsurilor suplimentare necesare, dacă este cazul.

6. Documentarea
Compania elaborează politici şi proceduri care solicită documente adecvate pentru probarea
bunei funcţionări a fiecărui element al sistemului de control al calităţii.
Modalitatea de documentare a acestor aspecte este decizia companiei.
Factorii care trebuie luaţi în considerare când se determină forma şi conţinutul documentelor
ce probează operativitatea fiecăruia dintre elementele sistemului de control al calităţii includ:
 Mărimea firmei şi numărul filialelor sale.
 Gradul de autoritate al personalului şi filialelor.
 Natura şi complexitatea practicilor şi modul de organizare a companiei.

Compania păstrează această documentaţie pe o perioadă suficientă de timp care să

permită persoanelor care efectuează procedurile de monitorizare să evalueze conformitatea
firmei cu propriul sistem de control al calităţii, sau pe o perioadă mai lungă de timp, prevăzută de
lege.

3.4. Activitatea de audit în sistemul bancar al RM

Auditul bancar şi al instituţiilor de credit include:
            - audit bancar;
            - auditul instituţiilor de credit;
            - auditul fondatorilor şi acţionarilor băncilor şi instituţiilor de credit.
     Auditul bancar şi al instituţiilor de credit se efectuează paralel cu controlul activităţii băncilor
şi instituţiilor de credit de organe de stat special autorizate în acest sens conform legislaţiei
Republicii Moldova.
       Scopul principal al auditului bancar şi al instituţiilor de credit reprezintă stabilirea
autenticităţii dărilor de seamă bancare şi ale instituţiilor de credit contabile (financiare), de
asemenea şi corespunderea operaţiunilor lor bancare,financiare şi economice prevederilor actelor
normative care sînt în vigoare în Republica Moldova.
       Indicatorii principali (conţinutul, volumul şi formele) dărilor de seamă contabile (financiare)
acceptate în Republica Moldova pentru bănci şi instituţiile de credit se stabilesc prin instrucţiuni
respective ale Băncii Naţionale a Moldovei.
       Controlul de audit poate fi obligatoriu sau din iniţiativa subiectului controlat.
Controlul de audit obligatoriu se supun toate băncile şi instituţiile de credit în scopul confirmării
autenticităţii dărilor de seamă contabile anuale (financiare), după caz.
 Controlul de audit de iniţiativă se efectuează la dicizia Consiliului fondatorilor (acţionarilor) în
scopul obţinerii unei expertize independente a rezultatelor activităţii acestei bănci sau instituţiei
de credit.
        Au dreptul să practice activitate de audit, indiferent de tipul proprietăţii, inclusiv cele străine
şi cele formate împreună cu persoane juridice şi fizice străine.
        Firmele de audit se înregistrează în aceeaşi ordine ca şi întreprinderile care efectuează alte
forme de activitate şi pot avea orice formă juridică de organizare prevăzută de legislaţia
Republicii Moldova, excepînd formele societăţii pe acţiuni de tip deschis.
        Firmele de audit îşi încep activitatea după înregistrarea de stat în calitate de subiect al
activităţii de antreprenoriat,după obţinerea licenţei Băncii Naţionale a Moldovei în vederea
auditului bancar şi al instituţiilor de credit şi după includerea în registrul firmelor de audit care se
ţine în Banca Naţională a Moldovei.
            Firmele de audit  nu  pot practica orice altă  activitate  de antreprenoriat, cu excepţia celei
de audit sau o altă activitate legată de cea de bază.
            Firmele de audit nu au dreptul să transmită informaţii obţinute în procesul  auditului unor
terţe persoane pentru a fi folosite în activitatea de antreprenoriat.
O societate de audit poate presta servicii de audit, indiferent de scopul auditului propus, în
aceeaşi perioadă de gestiune, concomitent la câteva bănci din Republica Moldova, cu condiţia că
la data aprobării acesteia, de către Banca Naţională a Moldovei, activele cumulative ale băncilor
respective să nu depăşească 50 la sută din totalul activelor din sistemul bancar.
Contractul de audit se încheie în formă scrisă şi conţine cel puţin următoarele:
1) Obiectivul şi sfera de aplicare a auditului;
2) Obligaţia societăţii de audit de a elabora raportul auditorului conform Standardelor
Internaţionale de Audit (în continuare - ISA), precum şi scrisoarea adresată conducerii, pe care
societatea de audit este responsabilă să le prezinte consiliului băncii şi Băncii Naţionale a
Moldovei;
 3) Perioada de gestiune, conform legislaţiei contabilităţii, pentru care se efectuează auditul;
4) Obligaţia societăţii de audit de a comunica băncii despre modificarea informaţiei
aferentă criteriilor specificate la pct.5 în termen de 5 zile lucrătoare de la data modificării;

5) Obligaţia societăţii de audit de a transmite Băncii Naţionale a Moldovei informaţia

obţinută în cadrul misiunii de audit în situaţiile prevăzute la art.89 din Legea nr.202 din 6
octombrie 2017 privind activitatea băncilor şi faptul că aceasta nu constituie o încălcare a
obligaţiei de respectare a confidenţialităţii informaţiei referitoare la activitatea băncii auditate,
care revine societăţii de audit potrivit legislaţiei sau clauzelor contractuale, şi nu poate atrage
răspunderea de orice natură a acesteia.
Pentru obţinerea aprobării Băncii Naţionale a Moldovei, banca depune o cerere cu
anexarea următoarelor documente şi informaţii:
1) În cazul auditului situaţiilor financiare, extrasul din procesul-verbal al şedinţei adunării
generale a acţionarilor băncii la care a fost luată decizia privind confirmarea societăţii de audit
pentru desfăşurarea auditului situaţiilor financiare;
2) În cazul auditului în alte scopuri, extrasul din procesul-verbal a organului de conducere
abilitat prin lege sau statut la care a fost luată decizia privind confirmarea societăţii de audit
pentru desfăşurarea auditului în alte scopuri;
3) O descriere cu privire la calendarul activităţilor planificate a societăţii de audit pentru
perioada de gestiune planificată;
4) O declaraţie pe propria răspundere cu privire la lipsa criteriilor de afiliere a societăţii de
audit cu banca, semnată de către persoana responsabilă/conducătorul societăţii de audit;
5) Proiectul agreat al contractului de audit, care va fi încheiat între bancă şi societatea de
audit, întocmit în limba română, care include şi cerinţele specificate la pct.7;
6) Informaţiile privind experienţa teoretică şi practică a echipei societăţii de audit în
domeniul auditului situaţiilor financiare conform IFRS, sistemelor informaţionale în sectorul
financiar şi auditului în alte scopuri, după caz, potrivit pct.5 şi anexei la prezentul regulament, cu
ataşarea copiilor documentelor justificative, confirmate prin semnătura persoanei responsabile a
băncii;
7) O declaraţie pe propria răspundere cu privire la independenţa auditorilor din echipa
societăţii de audit, conform legislaţiei din domeniul auditului, semnată de către persoana
responsabilă/conducătorul societăţii de audit;
8) În cazul auditului în alte scopuri, suplimentar la documentele şi informaţiile specificate
în prezentul punct, se anexează şi proiectul scrisorii de misiune a societăţii de audit întocmite
conform Standardelor Internaţionale privind Serviciile Conexe.
În decizia Băncii Naţionale a Moldovei privind refuzul de a aproba societatea de audit se
indică temeiurile în baza cărora se refuză cererea de aprobare a societăţii de audit depusă de către
bancă.
Auditul activităţilor şi/sau operaţiunilor externalizate de către bancă se efectuează conform
cerinţelor specificate la capitolul VI din Regulamentul privind externalizarea activităţilor şi
operaţiunilor băncii, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei
46/2020.
Banca este auditată anual de către o societate de audit aprobată de Banca Naţională a
Moldovei pentru efectuarea auditului situaţiilor financiare individuale şi consolidate, după caz,
întocmite conform IFRS.
Ca urmare a auditului situaţiilor financiare, echipa societăţii de audit emite raportul
auditorului, precum şi scrisoarea adresată conducerii conform legislaţiei din domeniul auditului,
inclusiv ISA.
Scrisoarea adresată conducerii este destinată consiliului băncii şi conţine cel puţin
următoarele informaţii:
 1) Aspecte ce decurg din auditul situaţiilor financiare care sunt relevante pentru
conducerea băncii în supravegherea procesului de raportare financiară;
2) Denaturări semnificative ale informaţiilor, conform ISA sau inconsecvenţe ce se conţin
în situaţiile financiare auditate care au fost corectate;
3) Deficienţe în controlul intern pe care societatea de audit le-a identificat, ţinând cont de
dispoziţiile expuse în ISA 265 "Informarea persoanelor responsabile cu guvernanţa şi a
conducerii despre deficienţele în controlul intern", inclusiv cele constatate în metodele şi
procedeele utilizate de auditul intern al băncii;
4) Constatări ale societăţii de audit, inclusiv viziunea asupra aspectelor calitative ale
practicilor de contabilitate, cel puţin, la subiectele prevăzute în anexa nr.2 din ISA 260
"Comunicarea cu persoanele responsabile cu guvernanţa";
5) Viziuni ale societăţii de audit asupra aspectelor ce ţin de estimările contabile pentru
elementele pentru care estimările sunt esenţiale, aspecte expuse în ISA 540 "Auditarea
estimărilor contabile, inclusiv a estimărilor contabile la valoarea justă şi a prezentărilor aferente";
6) Orice altă informaţie considerată de către societatea de audit semnificativă şi care este
necesară de a fi prezentată consiliului băncii.