La Eminescu, iubirea si natura nu formeaza ceea ce numim un

capitol aparte, nu seizoleaza tematic, ci se constituie ca urmare a unei

atitudini, a unui tonus fundamental, carelumineaza si tulbura deodata,
cele doua sentimente, convertindu-se intr-o stare sau o fortacosmica
care urmareste, hotaraste si implineste destinul fiintei umane
In poezia ‘S-a dus amorul…”,scrisa de Mihai Eminescu el a trait
iubirea ca pe un vis.Eminescu evoca chipul iubitei prin amintirile sale.
Ea este „lumină de-n departe”, „fiinţă cu ochi divini”, care
reprezintă salvarea prin biruirea morţii prin epitetul „ochi
renăscători de moarte”. Iubita sa este descrisă pe două
planuri: fizic şi spiritual. In viziunea poetului pe plan fizic,
femeia este rece ca marmura „mâna ei cea rece” care
exprimă ideea preconcepută a lui Eminescu, ea nu
răspunde intodeaunaa sentimentelor aşteptate. Ea este
cu „ochi întunecaţi” deoarece nu este in stare să-l
inţeleagă intotdeauna aşa cum şi-ar fi dorit poetul. Cu
toate acestea, insă, iubita are un „smerit surâs”, o
„blondă faţă” căci, de fapt, el şi-o doreşte intimă,
apropiată, blîndă ca să-i facă viaţa un vis. In plan
spiritual, femeia este „un vis misterios /şi blând din cale-
afară” deoarece pentru poet, femeia rămine o mare
taină, ea este mai mult o iluzie decât realitate. in această
poezie observăm un echilibru dintre spritual şi fizic
deoarece poetul tinde spre femeia perfectă, el idealizând-
o. Pentru el, ea este ca o plutire in univers, ca un inger
intr-un vis misterios ceea ce reprezintă echilibrul dintre
planul fizic şi spiritual
Poezia “Floarea albastra”poate fi considerate o poezie centrala a
romantismului eminescian.”Floarea albastra “reprezinta ipostaza iubirii
paradisiace. Spre deosebire de alte idile eminesciene,aici femeia este
cea care adreseaza chemarea la iubire.Ea incearca atragera barbatului
in paradisul naturii ca aspiratie spre refacerea perfectiunii umane
primordial.Fiinta poetica se afla in ipostaza demonului,condamnat de
neputinta si singuratate.Idila “Floarea albastra”face trecerea de la
ipostaza paradisiaca la cea demonica.Metafora “rauri in
soare/Gramatesi –n a ta gandire”,reprezinta aspiratia spre cunoasterea
absoluta.Versul”Nu cauta in departare,Fericirea ta,iubite”reprezinta
implinirea umana care se realizeaza doar prin iubire.

In Poezia”Ce este amorul” se prezinta doua dintre ipostazele

caracteristice ale eroticii eminesciene:prima este cea a angelitatii
feminine,iar a doua a frumusetii feminine vazuta ca o frumusete
absoluta.Versurile “De-un semn in treacat de la ea /El sufletul ti-l
leaga/Incat sa n-o mai poti uita/Viata te intrega”reprezinta frumusetea
nemarginita,absoluta a femeii iubite care ramane ca un imprimeu pe
suflet incat nu o poti uita.
Asadar ,in ceartiile lui eminescu femeia este vazuta in mai multe
ipostaze:femeia absoluta,femia angelica.