Era o dimineață frumoasă de primăvară. Gabriel venise să-și
însoțească prietena sa, Otilia, la școală. Erau 2 adolescenți care se cunoșteau din copilărie. După ore deseori mergeau în Grădina Botanică, unde erau singuri, viața li se părea mai frumoasă când erau împreună. Valea unde se plimbau părea un coș cu albăstrele. În una din plimbări, Gabriel o îndemnă pe Otilia să meargă după el. Pentru a- i arăta frumusețele din jur. Ea simțise niște amețeli în tâmplă, făcu câțiva pași, și o pânză neagră căzuse înaintea ochilor. Ea se îngrozi, în loc de flori vedea niște umbre caraghioase. Avea o senzație cum că s- ar afunda într-o beznă. Gabriel o prinse repede de mână, ținând-o strîns. Fata strângea mâna tânărului de parcă erau conectați la aceleași vase sangvine, și inimile lor băteau în unison. Zi de zi, Otilia își pierdea vederea. Era sfârșit de an școlar. Gabriel o ajuta să-și facă temele , îi citea și opera literare. Pe holurile școlii se auzeau doar,,Ferește-te’’ ,,Oarbo’’ ,,Chioaro’’, nimeni neștiind ce era cu Otilia. Toată vara ei se angajase la o terasă, pentru a câștiga o sursă de venit. Timpul liber îl petreceau departe de ochii lumii. Se maturizaseră tinerii într-o singură noapte, din cauza problemelor vieții. Dorind să o ajute, seara confecționa brățări, prima brățară confecționată i-a dat-o Otiliei, cu toată Dragostea la cei 20 de ani. Confecționa brățări și le dădea unui bătrân să le vândă, strângea bani pentru intervenția chirurgicală. Părinții lui erau oameni mari, mama era om mare, tata deputat în Parlament. Venise timpul, examenului la limba română. Otilia îl picase, dar l-a susținut repetat. Toți atunci aflase că Otilia și-a pierdut vederea Însă departe de această problemă, Gabriel mai avea un plan, de a ajunge în Marea Britanie. Fusese acceptat la Universitatea ,,Harvard’’ di Com Bridge Anglia.. Părinții Doreau sa il țină departe de Otilia. Dorea să devină medic. Gabriel devenise ochii Otiliei la figurat și la propriu. Vestea că va pleca o făcu pe Otilia să muțească. Aceasta îi spuse ,, Dacă eu sunt ochi tăi, să știi că tu ești inima mea. Gabriel aflase de la doctoral Ion Stratu, că Otilia pierde vederea de la o tumoare pe creier. Gabriel se simțea un laș pentru că nu putea să o ajute pe Otilia. Era ca un balon gata să plesnească. Gândul ca va pleca și o va lăsa pe Otilia, îl nimicea. În aeroport, Gabriel este anunțat că merge în Germania, la universitatea Freiburg, și va sta la familia Fischer, la Emma și Lucas, la gazdă. Monolog După ce avorbit cu părinții lui, s-a urcat în avion, acesta a decolat ducându-l departe de cea mai firavă ființă. Se ruga domnului să-I țină Otiliei lumânarea vieții aprinsa , așa fumeganda si cu flacara slaba. Într-un final A ajuns cu bine, s-a cazat la familia care îl aștepta. Astfel găsind repede limbaj comun cu familia ce ăl aștepta.