ROMANUL REALIST DE TIP OBIECTIV

DIN PERIOADA INTERBELICĂ

ION
DE LIVIU REBREANU

1. ÎNCADRARE ÎN CONTEXT
Publicat în 1920, romanul Ion fixează o dată istorică în procesul de obiectivizare a literaturii române.
Pentru Liviu Rebreanu romanul e un univers extrem de cuprinzător „ deoarece romanul e o întreagă lume, de la
Dumnezeu până la ultima gânganie".
Inspirat din realitatea satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, romanul este dominat de
figura masivă, a personajului principal, Ion.

2. ÎNCADRARE ÎN SPECIE
Este roman deoarece este o operă epică în proză de dimensiuni ample, cu o acţiune desfăşurată pe
mai multe planuri narative, cu un conflict complex care antrenează personaje numeroase. Romanul
prezintă o sinteză de realism şi naturalism la nivelul viziunii despre lume.
Formula realismului obiectiv işi găseşte expresia în romanul Ion prin reprezentarea veridică a realităţii
contemporane scriitorului, ceea ce conferă iluzia vieţii; tehnica detaliului semnificativ; prin prezentarea
personajelor tipice care acţionează în situaţii tipice; literatura apare ca mimesis deoarece arta înseamnă „ creaţie
de oameni şi de viaţă”.
Este roman modern prin tehnicile compoziţionale utilizate: tehnica planurilor paralele, tehnica
contrapunctului dar și tehnica circulară.

3. PERSPECTIVA NARATIVĂ-OBIECTIVĂ
Proza realist-obiectivă se realizează prin narațiunea la persoana a III-a, naratorul este omniscient,
omniprezent, neimplicat, focalizare zero, viziune „dindărăt”.

4. SEMNIFICAȚIA TITLULUI
Din punct de vedere morfologic, titlul „Ion” este un substantiv propriu. În relație cu textul citat,titlul este
sugestiv, întrucât numește personajul principal al romanului scris de Liviu Rebreanu.
Acesta are un nume specific zonei ardelenești și reprezintă tipul țăranului din vremea aceea, fiind un
personaj realist. El fiind un om foarte muncitor, are de trecut mai multe obstacole pentru a primi ceea ce dorește.

5. CONSTRUCŢIA DISCURSULUI NARATIV

Romanul este alcătuit din două părţi, intitulate „Glasul pământului" şi respectiv „Glasul iubirii",
titluri prin care sunt surprinse cele două obsesii ale lui Ion: pământul şi iubirea.
Prin tehnica planurilor paralele sunt prezentate cele două "lumi" care sunt tratate alternativ: lumea
ţărănimii cu lumea intelectualităţii.Acţiunea romanului e dispusă astfel, în două planuri principale cu mai multe
episoade intersectate după tehnica contrapunctului.
Un plan al subiectului are în centru viaţa lui Ion Glanetaşul, urmărit în trăirea lui pasională şi în lupta
pentru pământ. Totodată, apar personaje care se leagă de existenţa lui: Ana şi Florica, Vasile Baciu, George
Bulbuc, Zenobia şi Alexandru Glanetaşu, Simion Lungu, Savista etc. Celălalt plan al romanului urmăreşte
familia Herdelea într-o existenţă obişnuită, în relaţie cu preotul Belciug şi cu Ion.

6. SIMETRIA INCIPIT-FINAL
Calea de acces către lumea ficțiunii în „Ion” este drumul descris la începutul și la sfârșitul romanului ca
punct de interferență a artei cu realitatea.
Compoziția sferoidă a romanului îi asigură semnificații superioare de univers care închide un destin.
Drumul este interpretat ca o metaforă anticipativă a destinului lui Ion.
Finalul se află intr-o strânsă legătură cu incipitul. Repetarea descrierii drumului, care de această dată apare
marcat de întâmplările și conflictele din roman, oferă simetrie operei.

7. TIPOLOGIA PERSONAJULUI
Ion este personajul principal, eponim şi rotund. Realizat prin tehnica basoreliefului, domină celelate
personaje implicate în conflict. Tipologia personajului se realizează şi prin tehnica contrapunctului deoarece
imaginea lui Ion cel sărac este construită în paralel cu imaginea lui George Bulbuc, flăcăul bogat.
 Însușirile şi defectele lui Ion sunt ale unui ţăran săraca cărui patimă pentru pământ izvorăşte din
convingerea că averea îi asigură demnitatea şi respectul comunităţii.
Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul arivistului, personaj fără scrupule morale, ce
foloseşte femeia ca mijloc de îmbogăţire. Din punct de vedere psihologic, Ion este ambiţiosul dezumanizat de
patima pentru pământ. Ion este o victimă a lăcomiei și-a orgoliului său, destin tragic reflectat și-n conflictele
romanului.

8. CONFLICTELE ROMANULUI
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ ăn satul tradițional, unde posesiunea averii
condiționează dreptul indivizilor de a fi respectați în comunitate. Drama lui Ion este drama țăranului sărac.
Mândru și orgolios, conștient de calitățiile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în situația de a alege între iubirea
pentru Florica și averea Anei.
Conflictul exterior, social, între Ion și Vasile Baciu este dublat de conflictul interior, între „glasul
pământului” și „glasul iubirii”.

9. MIJLOACE DE CARACTERIZARE
Principala trăsătură a personajului, dragostea pentru pământ şi pentru muncă, e motivată prin
apartenenţa la tipologia socială a ţăranului sărac.
Ion este prezentat direct de către narator, la început, în scena horei: „Avea ceva straniu în privire,
parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut", anticipându-se comportamentul de mai târziu al personajului.
Naratorul îi subliniază calităţile în incipit: „Era iute şi harnic, ca mă-sa. "A Unde punea el mâna, punea şi
Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca o ibovnică".
Caracterizare realizată de către alte personaje
Pentru Vasile Baciu, Ion este „hoţul", „sărăntocul" şi „tâlharul”, în timp ce pentru Ana este „Ionică,
norocul meu", care pe parcursul romanului se va dovedi a fi blestemul.
Preotul Belciug îl numeşte „stricat şi-un bătăuş, ş-un om de nimic", un „obraznic" ce trebuie să primească „o
lecţie dar după ce Ion lasă pământurile bisericii este numit „mândru creştin". Lipsa de respect, într-o anumită
situaţie, faţă de familia învăţătorului, o va face pe Maria Herdelea să-l califice drept „becisnic”, „fără de pereche
în blăstămăţii", „cu obraz gros".
Judecătorul îl numeşte „câine ticălos", „mişel şi netrebnic", considerându-l şi „spaima satului". Se conturează
chipul unui bărbat dur, violent, egoist, furios pe toată lumea şi pe sine, fiindcă n-are pământ.
Autocaracterizare
Intr-o încercare dramatică de a se lămuri în legătură cu ceea ce doreşte şi simte, Ion se autocaracterizează
rostind: „ aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului", acuzându-se pentru momentele de slăbiciune când,
văzând frumuseţea Floricăi, ar fi vrut să fugă cu ea în lume şi să renunţe la Ana.
Caracterizarea indirectă
Faptele săvârşite de ţăranul obsedat de ideea stăpânirii a cât mai mult pământ îl arată pe acesta ca fiind
ticălos, cinic, violent, nerecunoscător.

10. TEMA ROMANULUI

Tema romanului este prezentarea problematicii pământului, în condiţiile satului ardelean de la începutul
secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui ţăran sărac pentru a obţine pământul şi consecinţele faptelor
sale.
Tema centrală, posesiunea pământului este dublată de tema iubirii. în plan simbolic, destinul
protagonistului se plasează pe două coordonate: Eros şi Thanatos. 0 altă temă e cea a destinului, deoarece în
centrul romanului se află patima lui Ion ca formă a instinctului de posesiune.

11. SECVENȚE NARATIVE COMENTATE

Încadrându-se în seria personajelor „rotunde”, Ion este prezentat în existența sa tragică, ca un rezultat al
instinctelor lăuntrice, mereu dominat de dorința de a stăpâni și de a urca pe scara socilă.
Odată cu descrierea horei, care devine un joc al vieții și al morții, al iubirii și al urii, al intereselor
materiale și ale pasiunilor sufletești, sunt evidenţiate şi relaţiile dintre personaje. Hotărârea lui Ion de-a o lua la joc
pe Ana cea bogată, deşi o place pe Florica cea săracă marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu,
la horă şi confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numeşte „ hoţ" şi „ tâlhar", pentru că „ sărăntocul" umblă să-i ia
fata promisă unui ţăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului, deoarece ruşinea pe care i-o face
Vasile Baciu la horă în faţa satului, va stârni dorinţa de răzbunare a flăcăului.
Faptele săvârşite de ţăranul obsedat de ideea stăpânirii a cât mai mult pământ îl arată pe acesta ca fiind
ticălos, cinic, violent, nerecunoscător.
Degradarea umană a personajului și disprețul față de Ana, pe care o consideră vinovată pentru nefericirea
lui, sunt subliniate de comportamentul său.
Scena sărutului pământului este de-a dreptul neaşteptată şi sugestivă în cel mai înalt grad pentru ilustrarea
covârşitoarei iubirii lui Ion pentru pământ. În mintea şi sufletul bolnav de patima pământului, aceasta capătă
atributele ibovnicei care îl ispiteşte. Scena intră în sfera patologicului, Ion depăşind limitele omenescului în
dragostea nutrită pentru pământ.
Comportamentul faţă de Ana îi subliniază viclenia. Relaţiile dintre cei doi sunt vizibile încă din primele
secvenţe ale romanului, odată cu descrierea horei care devine un joc al vie ții și al morții, al iubirii și al urii, al
intereselor materiale și ale pasiunilor sufletești .
Firavă şi fără personalitate, aşa cum pare la început, Ana va deveni o victimă uşoară a flăcăului interesat
numai de zestrea sa. În ciuda acestei firi, Ana va dovedi pe parcursul acţiunii o voinţă şi o putere de a răbda
uluitoare. Din dragoste îşi înfruntă tatăl, acceptând orice umilinţă din partea lui şi a colectivităţii. Ceea ce o
distruge însă este totala lipsă de afecţiune a lui Ion, pentru care sacrificase totul şi fără de care viaţa ei nu-şi aflase
rostul. Naratorul o surprinde pe Ana în trei ipostaze succesive care îi conturează treptat profilul moral: cea de
tânără femeie, îndrăgostită profund de Ion, căruia îi încredinţează cu generozitate viaţa, aceea de soţie, îndurând
cu umilinţă vorbele grele şi loviturile bărbatului şi aceea de mamă, ipostază care în circumstanţe normale ar fi
putut deveni o salvare pentru ea.
Desconsiderarea Anei, privită de Ion doar ca un mijloc de îmbogăţire, este foarte bine evidenţiată în scena
nunţii, în care Ion o priveşte doar pe Florica, dansează numai cu ea, Ana înţelegând în sfârşit adevăratele
sentimente ale lui Ion, care o considerase doar un mod de-a obţine pământul dorit.
Instinctul de posesie asupra pământului fiind satisfăcut, lăcomia lui se transformă în patima pentru
Florica. Aşa cum râvnise la averea altuia, acum râvneşte la nevasta lui George. Deci, celălalt glas ce mistuie
sufletul lui Ion, iubirea pătimaşă pentru Florica, duce fără dubiu la destinul tragic al eroului. Nici măcar la
nașterea lui Petrișor, Ion nu este înduioșat de suferința femeii, deoarece copilul reprezenta doar o garanție pentru
pământurile sale.
Dezamăgită la propria nuntă, certată și disprețuită in momentul aproape sacur al nașterii, Ana devine
indiferentă, găsind încetul cu încetul drumul care duce la moarte.
În deznodământ Ion este omorât de George, iar Florica rămâne singură şi de ruşinea satului. Dominat de
instincte, în afara oricărei morale, Ion devine o victimă a lăcomiei şi-a orgoliului său.
Trăirile lui Ion în lupta dusă pentru a intra în stăpânirea pământurilor lui Vasile Baciu sunt cele mai
diverse: de la brutalitate, violenţă, la prefăcătorie şi încântare.
12. Concluzie
În opinia mea, relaţia fundamentală din roman se stabileşte între protagonist şi pământ. Relaţia dintre
ţăran şi pământ este înfăţişată în trei ipostaze simbolice: pământul - mamă, pământul- ibovnică şi pământul -
stihie, care spulberă dorinţele efemere prin moarte.
Ion este personajul care face parte din categoria marilor înfrânţi, iar evoluţia personajului reflectă o
viziune despre lume conform căreia individul nu-şi poate schimba destinul.