eton

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Turnarea unei fundații de beton pentru o clădire comercială

Betonul (din franceză béton) este un amestec de pietriș, ciment și apă, care se

transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă folosită în construcții.
Cea mai veche clădire construită din beton, cca. 126 d.Hr., care a funcționat permanent
până în zilele noastre este Panteonul din Roma.

Cuprins

 1Despre beton
 2Prepararea betonului
 3Transportul betonului
 4Punerea în operă a betonului
 5Betoane speciale
 6Betoane ușoare
 7Produse din beton
 8Reciclarea betonului
 9Betonul aparent
 10Vezi și
 11Referințe
 12Bibliografie

Despre beton[modificare | modificare sursă]

Betoanele sunt produse artificiale cu aspect de conglomerat care se obțin în urma
întăririi unor amestecuri bine omogenizate de liant, apă și agregate, eventual aditivi.
Amestecul de liant și apă formează o pastă care, în urma unor procese fizico-chimice,
se întărește transformându-se într-o substanță solidă care leagă între ele granulele de
agregat, dând astfel caracterul de monolit al betonului. Betonul prezintă o bună
rezistență la solicitarea de compresiune, dar la solicitarea de tracțiune rezistența
betonului este mult mai scăzută (aproximativ de 10 ori mai mică decât cea la
compresiune). Din acest motiv pentru a îmbunătăți comportarea materialului la diferite
tipuri de solicitări betonul poate fi armat cu diferite produse din oțel.
Ca și alte materiale, betonul are proprietatea de a se dilata la temperaturi ridicate.
În industria construcțiilor, betonul, și în special cel armat și precomprimat, reprezintă
principalul material de construcții, folosit la structuri, datorită avantajelor pe care le are:
durabilitate, executarea elementelor de contrucții sub orice formă, rezistență la foc,
caracterul monolit și masivitatea construcțiilor, costul redus.
Acest lucru face ca betoanele să fie materiale foarte variate în ce privește proprietățile
lor tehnice, modul de fabricare și punere în lucru. În funcție de modul de armare se
clasifică în:

 beton cu armătura flexibilă;

 beton cu armătura rigidă;
 beton precomprimat.
Betonul armat a fost inventat și dezvoltat concomitent de mai multe persoane la mijlocul
secolului al XIX-lea. În 1854, J. L. Lambot a construit la Paris ambarcațiuni din beton
armat cu sârmă și plasă de sârmă, dar metoda nu s-a răspândit până când un
grădinar, Joseph Monier, a patentat metoda pentru manufactura ghivecelor de flori în
1867. În 1854, un englez, William Wilkinson, din Newcastle a început să construiască
case din beton armat. Între 1850 și 1880, un francez, Francois Coignet, a construit case
de beton întărite cu bare de oțel în Anglia și Franța. În SUA, Taddheus Hyatt a inventat
și experimentat în anii 1870 bârne din beton armate cu oțel. Prima clădire din beton
armat din SUA este considerată a fi una construită de E.W. Ward în 1875 în orașul Port
Chester, New York.[1]
În fiecare an, producția mondială de beton se ridică la 6 miliarde de metri cubi. [2]

Prepararea betonului[modificare | modificare sursă]

Realizarea unui sortiment de beton presupune un proces de fabricare stabilit pe baza
unor rețete, la care se respectă cu fidelitate caracteristicile materialelor constitutive:
liantul, apa, agregatul și alte adaosuri-în vederea obținerii calităților proiectate. Odată
compoziția stabilită, urmează dozarea materialelor și apoi prepararea betonului.
Prepararea betonului se poate efectua manual sau mecanic. Prepararea manuală se
face la lucrări de mică importanță prin amestecarea nisipului cu cimentul și cu pietrișul.
După ce s-a obținut un amestec omogen, se introduce treptat apa până rezultă un
beton de consistența dorită. Prepararea mecanică a betonului se face cu ajutorul
betonierelor.

Transportul betonului[modificare | modificare sursă]

Pentru transportul betonului proaspăt de la locul de preparare la locul de utilizare
trebuie îndeplinite anumite criterii, cum ar fi: asigurarea omogenității betonului, evitarea
începutului de priză a cimentului etc. Transportul de la stațiile de preparare la șantier se
face de obicei folosind autobetoniere, dar pe distanțe scurte se mai poate face si cu
ajutorul unor autobasculante. Pe șantier se transportă în general cu roabe și vagonete,
iar pentru transportul pe verticală se folosesc pompe de beton sau macarale cu ajutorul
unor bene speciale.

Punerea în operă a betonului[modificare | modificare sursă]

În condiții obișnuite, betonul se toarnă în cofraje; injectarea betonului se face sub
presiune iar turnarea sub apă necesită o incintă etanșă. Turnarea betonului trebuie să
se facă, pe cât posibil, continuu, fără întreruperi, iar în timpul turnării să nu se producă
segregări. Compactarea betonului este o operațiune foarte importantă, prin care se
urmărește o umplere completă a cofrajelor, o reducere a spațiilor dintre granule și
eliminarea parțială a aerului. Compactarea se face prin: vibrare cu pervibrator,
vacuumare, torcretare.

Betoane speciale[modificare | modificare sursă]

În afară de betonul greu obișnuit, pentru construcțiile și elementele supuse la condiții
deosebite, se utilizează betoane speciale, cum sunt: betoanele cu înaltă performanță,
cele rezistente la temperaturi înalte (refractare), betoanele antiacide, betoanele de
protecție împotriva radiațiilor, betoanele cu polimeri, cele armate cu fibre, betoane
hidrotehnice sau betoane pentru drumuri.

Betoane ușoare[modificare | modificare sursă]

Betoanele ușoare - sunt acelea care au o greutate mai mică de 2000 kg/mc, în scopul
dobândirii de calități termoizolatoare. Compoziția lor este foarte variată, de la agregate
anorganice(minerale), la cele naturale(vegetale) sau artificiale(polimeri); densitatea la
gramadă a agregatelor ușoare este mai mică.
Betoanele macroporoase - se obțin prin alegerea unei granulozități speciale a
agregatelor, care pot fi grele-compacte sau ușoare-poroase. Partea fină din agregat se
elimină, iar cantitatea de apă și ciment se dozează astfel încât fiecare granulă să fie
învelită cu o peliculă fină de ciment, fară ca golurile dintre granule să fie umplute.
Betoanele celulare - se obțin prin provocarea unor reacții chimice urmate de o
degajare de gaz în pasta de ciment ori într-un mortar de ciment sau var cu agregat fin
(gazbeton), betoane cu spumă (spumbeton). Conductivitatea termică a betoanelor
celulare în stare uscată este mică, urmare a structurii lor microporoase omogene. O
mare influență asupra conductivității termice o are umiditatea. Sub influența umiditații
conductivitatea termică crește rapid. Rezistența la compresiune este desigur redusă,
astfel că structurile cu betoane celulare sunt mixte. Betoanele celulare se utilizează
pentru executarea de blocuri pentru zidării, fâșii, plăci și panouri pentru pereți, elemente
armate sub forma de fășii pentru acoperiș, elemente termoizolatoare pentru placarea
pereților și destinații speciale(camere frigorifice), structuri termoizolatoare, etc.

Produse din beton[modificare | modificare sursă]

Produsele din beton simplu se utilizează tot mai intens, datorită creșterii calității ca
urmare a utilizării unor tehnologii îmbunătățite în procesul de fabricație și a prețului
competitiv. Sortimentele realizate sunt destinate în special pentru pardoseli, borduri,
blocuri de zidărie, plăci de placare.
Plăcile din beton - pentru pardoseli pot fi: plăci simple (de protecție în jurul clădirilor
sau pentru trotuare), plăci cu dimensiuni mai mari care se armează (pentru
platforme,locuri de parcat,terase circulabile) și plăci mozaicate (inclusiv plinte) utilizate
pentru pardoseli interioare sau exterioare.
Pavelele - sunt blocuri compacte din beton de mici dimensiuni, care prin alcatuirea lor
permit țeserea. Pavelele au diverse geometrii care se îmbină între ele, iar marginile sunt
rezolvate prin borduri. Stratul de suport este, de regulă un material măcinat de carieră,
bine tasat.
Bordurile - din beton realizează încadrarea trotuarelor, spațiilor verzi, aleilor sau
drumurilor carosabile. Pot avea dimensiuni, forme și calitați diferite în funcție de
domeniul de utilizare.
Coșuri de gunoi - realizate din beton pe structură metalică, utilizate in special pentru
mediul exterior datorită rezistenței la factorii de mediu.

Reciclarea betonului[modificare | modificare sursă]

Reciclarea molozului rezultat în urma demolărilor sau a renovărilor este o practică din
ce în ce mai des întâlnită. Reciclarea betonului are multiple avantaje cum ar fi o
reducere în costurile construcției dar și protejarea mediului înconjurător.
Pentru reciclarea betonului, molozul se trece prin concasoare speciale iar materialul
rezultat este filtrat pentru a elimina orice materiale nedorite folosind o varietate de
metode cum ar fi jeturi de aer sau flotația. Bucățile mici rămase în urma filtrării se pot
utiliza de exemplu în loc de pietriș în construcții iar cele mari se pot utiliza ca prundiș în
controlul eroziunii.

Betonul aparent[modificare | modificare sursă]

Materialele de construcție moderne, oțelul și betonul armat, au fost introduse inițial cu
scopul de a rezolva problemele tehnice, și nu de a crea forme artistice; betonul era
îmbrăcat în tencuială, dale de piatră sau placaje ceramice. Odată cu dezvoltarea
tehnologiei, betonul devine vizibil; betonul aparent înlocuiește materialele de finisare
costisitoare, timp, etc. Betonul aparent este un beton de calitate, care, după întărire și
decofrare, rămane vizibil așa cum a rezultat din cofraj, sau cu o prelucrare a feței
văzute. Astfel se obține o suprafață exterioară rezistentă și mai puțin vulnerabilă la
agresiunile exterioare, durabil în timp și stabil. Suprafețele betoanelor pot fi:

 lise - turnate în cofraje etanșe din metal sau plastic.

 cu amprente - rezultate prin aplicarea unor forme / matrițe cu profilul dorit pe
suprafața betonului neîntărită încă; acest tip este cunoscut și sub numele de
beton amprentat.
 cu suprafața spălată - astfel ca agregatul să fie pus în evidență
 cu suprafața sablată cu ajutorul nisipului
 cu suprafețe prelucrate ulterior cu ajutorul unor instrumente