1.5.

INTRODUCERE ÎN CALCULUL MAŞINILOR DE RIDICAT

Calculul de rezistenţă al maşinilor de ridicat se bazează pe metoda

rezistenţelor admisibile, care stă la baza majorităţii normelor europene
de calcul.
Structura portantă a maşinilor de ridicat în ansamblu şi elementele lor
luate independent sunt supuse la acţiuni repetate, variabile în timp;
aceste acţiuni au în general o variaţie aleatoare.
Pentru verificarea rezistenţei în exploatare se ţine cont de numărul de
cicluri de solicitare, de mărimea solicitărilor şi de frecvenţa cu care se
repetă aceaste solicitări. Datorită caracterului aleator al solicitărilor,
pentru definirea stărilor de solicitare la maşinile de ridicat este necesară
analiza solicitărilor reale urmată de o etapă de idealizare a acestora şi
definirea stărilor tip de solicitare.

Stările tip de solicitare sunt stări convenţionale cu un număr de

cicluri de solicitare Nc=106 şi sunt definite cu ajutorul parametrului p :
min ( σ max − σ m )
p=
max ( σ max − σ m )
cu min σ max respectiv max σ max în fig 1.13, şi σ m = valoarea medie
a tensiunii
Fie o solicitare aleatoare, ca în fig.1.13:

Fig.1.13. Solicitare de tip aleator.

σ m = media aritmetică a valorilor extreme ale tensiunii (valoarea medie

a tensiunii);
n
1
σm = ∑ σk
n 1 ;
σ k = valorile tuturor maximelor sau minimelor solicitării;
n = numărul total al acestor valori.
Modul de definire a stărilor tip de încărcare este indicat de norme
europene de largă utilizare.
Standardul SR ISO 4301-1 :1994 defineşte calitativ cele patru stări tip
de încărcare (tabelul 1.1).
 starea de încărcare uşoară “ Q1” caracterizează instalaţiile care
ridică doar în mod excepţional sarcina maximă de funcţionare şi în
mod curent sarcini uşoare;
 starea de încărcare medie “Q 2” caracterizează instalaţiile care
ridică destul de frecvent sarcina maximă maximă de funcţionare şi
în mod curent sarcini mijlocii;
 starea de solicitare grea “Q3” caracterizează instalaţiile care ridică
destul de frecvent sarcina maximă maximă de funcţionare şi în
mod curent sarcini grele;
 starea de solicitare foarte grea “Q4” caracterizează instalaţiile
încărcate în mod curent în apropierea sarcinii maxime de
funcţionare.
Tabelul 1.1. Gruparea stărilor de încărcare
Coeficient al spectrului de
Starea de încărcare
Q1 - uşoară 0,125

Q2 - medie 0,25

Q3 - grea 0,50

Q4 - foarte grea 1,00

Calculul maşinilor de ridicat cuprinde următoarele etape:

1. identificarea şi definirea acţiunilor;
2. determinarea încărcărilor de calcul;
3. gruparea încărcărilor corespunzătoare duratei şi frecvenţei
de manifestare;
4. stabilirea combinaţiilor de încărcare posibile;
5. calculul de rezistenţă de verificare al maşinii de ridicat şi/sau
al elementelor componente ale acesteia.
Prin acţiune se înţelege orice cauză care determiăa solicitarea
mecanică a maşinilor de ridicat sau a elementelor componente alea
acestora (în timpul funcţionării, în situaţiile de nefuncţionare, montaj sau
transport).
Acţiunile se manifestă prin sarcini statice, care se aplică în mod lent,
valoarea lor crescând de la zero până la valoarea finală, rămânând apoi
constantă (ex: greutatea proprie, încarcarea cu zapadă), şi prin sarcini
dinamice, care se aplică brusc, cu o anumită viteză.
Clasificarea acţiunilor în funcţie de durata lor:

- încărcări din greutăţi proprii

 permanente - încărcări din greutatea proprie a
materialului în vrac de pe benzile
transportoare

-încărcări nominale
- forţe de inerţie
principale - forţe centrifuge
- încărcări provenite din căderea
materialului în vrac
Acţiuni temporare
- forţe provenite din mersul oblic
- încărcări datorate acţiunii vântului
secundare - încărcări datorate variaţiei de temp
- încărcări pe scări, platforme

-forţe de lovire în tampoane şi opritori

excepţionale
- încărcări provenite din sarcinile de verif.
La maşinile aflate în stare de repaus, sarcinile statice dau naştere numai
la solicitări statice.
Pe de alta parte, structura sau substructurile maşinilor de ridicat
reprezintă sisteme cu comportare dinamică. În cazul maşinilor în
mişcare, solicitările variabile periodic în timp pot lua naştere din sarcini
statice aplicate pe organe în mişcare de rotaţie, din forţe de inerţie sau
din sarcini dinamice cu variaţie periodică în timp.
In fig.1.14 este prezentat un ciclu de solicitări variabile periodic în timp,
cu elementele sale caracteristice. Tensiunile variază periodic între două
limite σ min şi σ max .

În mod curent, în practică, se utilizează calculul static folosindu-se

sarcini de calcul stabilite pe baze statice în funcţie de clasa de
comportare dinamică a maşinii, astfel alese încât să producă în
structură efecte echivalente celor determinate de forţele dinamice reale.
σ min
R=
σ max
σ + σ min
σ m = max
2
σ − σ min
σ a = max
2 = amplitud;
R = coeficient de asimetrie a
ciclului;
σ m = tensiunea medie ;
Fig.1.14. Variaţia tensiunilor în cazul solicitărilor variabile.

Calculele de rezistenţă se efectuează cu forţe echivalente acestor

acţiuni denumite încărcări de calcul.

Încărcarea de calcul reprezintă acea încărcare care fiind aplicată

static determină un efect echivalent încărcării reale aplicată dinamic; ea
poate fi definită atunci când există o relaţie de proporţionalitate între
efect şi cauză.
Coeficienţii dinamici prescrişi de normativele de calcul trebuie să aibă
valori acoperitoare, iar în cazul maşinilor de ridicat de mare importanţă
sau de serie mare, metoda statică cu coeficienţi dinamici trebuie să
constituie doar o etapă de predimensionare.