Interviu Despre Pictura Din Bucureşti A Părintelui Arsenie Boca - Alexandru Valentin Crăciun

3/31/2021 Interviu despre pictura din Bucureşti a Părintelui Arsenie Boca – Alexandru Valentin Crăciun
Ale xan dru Vale n t in Crăciun

"Căci viața se gândește și gândul se trăiește" Meniu
I n t erv iu d es pre pict ura d in Bucureș t i a

Pă rintelui Ars enie Boca
17 A PR.
2010
24 COMENTA RII

Alexandru Valentin CRĂCIUN: Părintele Arsenie continuă să e un personaj incomod. De ce
continuă să e incomod – nu mă întrebați, nu știu. Astea sunt reacțiile pe care eu le-am constatat pe
teren. Ele oscilau așa: de la teamă, suspiciune, până la refuz încăpățânat, adică negare. Deci părintele
este și temut și contestat în același timp. De confrații dânsului vorbesc. Cum mi-am explicat eu
chestia asta?.. Din ce-am mai citit despre biogra a dânsului, pentru că n-am avut privilegiul să-l
cunosc în viață, s-a păstrat mentalitatea comunistă foarte mult în Biserică, iar pe de altă parte,
prigoana pe care dânsul a suportat-o în tăcere, renumele pe care l-a avut în timpul vieții, de om căutat
de foarte multă lume și de om văzător cu duhul ș.a.m.d., sunt lucruri care au fost foarte incomode și
pe care Biserica încă nu și le-a asumat. Dovadă: nu s-a întocmit un dosar de canonizare a părintelui
deși, cu prisosință…
Reporter: Merită. „Sfântul Ardealului”, așa îi spunem noi. Nu știu dacă expresia e doar în ziarul nostru,
sau, nu cred…
A. V.: Eu sunt convins că există și în Ardeal formula. În primul rând în Ardeal. Este formula lor. Este
cinstit, este venerat chiar…
https://alexandruvalentincraciun.wordpress.com/2010/04/17/interviu-despre-pictura-din-bucuresti-a-parintelui-arsenie-boca/ 1/46
„Sfântul Ardealului”
A. V.: Subiectul cel mai repede de tratat este pictura de la Ateneu a părintelui Arsenie Boca, pe care
eu n-am avut ocazia s-o aprofundez și să o compar cu datele care există. Pictura de la Ateneu este
realizată între anii 1935-1937, de către profesorul lui Arsenie Boca de la Belle-Arte, domnul Costin
Petrescu. La acea vreme, Arsenie Boca, pe numele lui de student, Boca Zian, era elevul profesorului
Costin Petrescu la Belle-Arte, și după mărturia unor colegi – de pildă a lui Teodor Bodogae, părintele
Arsenie Boca a pictat acolo, la Ateneul Român. În ce sens a pictat? Părintele Arsenie a făcut Artă
decorativă…
R.: Atunci nu era Artă murală?
A. V.: Era și pictură murală…
R.: Dar dânsul a făcut Artă decorativă.
A. V.: Da, asta a fost specializarea dânsului. Din anii ’30, de la Belle-Arte. Deși, a avut cursuri de
sculptură, de desen, de estetică…
R.: A făcut secția de „decorativă” în loc de cea de [pictură] murală.
A. V.: Da. E interesant, eu am fost la Casa Memorială „Costin Petrescu”, am vorbit cu nepotul lui
Costin Petrescu, care trăiește și e tot arhitect, mi se pare. Chiar Costin Petrescu îl cheamă. N-a găsit,
din păcate, în însemnările profesorului Costin Petrescu din acea perioadă, chiar în unele inedite pe
care mi le-a dat să le consult… Nu a găsit ceva care să ateste că Petrescu a lucrat cu părintele
Arsenie… Dar era ceva obișnuit în epocă. Un profesor, un artist mare, nu lucra singur. Mai ales o
lucrare de asemenea anvergură ca cea de la Ateneul Român.
Costin Petrescu
R.: Așa se face și azi.
A. V.: Sigur că da. Este un lucru cunoscut în domeniu. Pentru a se putea identi ca oarecum cu
precizie contribuția părintelui Arsenie la realizarea frescei de la Ateneu – episodul Mihai Viteazul,
acela este cel amintit, nu se speci că altele – e vorba de intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Spun
mărturiile contemporanilor că l-a pictat părintele Arsenie Boca. Și cum se poate a a treaba asta? Eu
n-am avut acces la niște planșe mari. Pentru pictura în frescă, ele se făceau dintr-un material
rezistent. Pentru a se imprima pe perete respectivul desen, ele erau perforate într-un anumit fel. Se
poate constata cu oarecare precizie, prin compararea realizării nale cu aceste planșe, care e
contribuția părintelui Arsenie. Eu, cred, din câte am urmărit și am putut să constat într-un mod
empiric…
R.: Important e că s-au păstrat planșele. Unde s-au păstrat?..
A. V.: Sunt la Casa Memorială „Costin Petrescu”, din B-dul Dacia, chiar la intersecția cu Piața
Romană, în casa lui Costin Petrescu.
Casa „Costin Petrescu”
R.: Da.
A. V.: O clădire frumoasă, mi se pare că a fost chiar proiectată de dânsul, nu știu…
R.: Da.
A. V.: Acolo, la subsol, s-au păstrat planșele. Eu n-am avut acces, pentru că, ele ind foarte mari – sunt
imense și sunt făcute sul – ar însemnat un efort destul de mare să mi le scoată de acolo, să mi le
expună… Dar totuși se poate face chestia asta, dacă e gândită coerent, și făcută cap-coadă! Ca
„teren de cercetare” spun asta. Ce n-am putut eu să fac, a fost să compar aceste planșe cu realizarea
de la Ateneu. Sigur, empiric, se pot face niște analogii, niște asocieri. Sunt niște decorațiuni acolo,
speci ce, să spun așa… pe care părintele Arsenie le-a tot folosit… Dânsul avea un stil – încă de la
vremea aia, vă dați seama, avea douăzeci și ceva de ani – avea o pasiune pentru migală, avea cultul
detaliului, să spun așa. Și al minuțiozității. Asta v-o spun ca domeniu pe care n-am reușit să-l duc până
la capăt. Sper că specialiștii se vor ocupa și vor elucida această problemă!
R.: De unde știm că a lucrat la scena lui Mihai Viteazul?
A. V.: V-am spus: părintele Teodor Bodogae, cel care a fost colegul părintelui Arsenie Boca la Sibiu…
R.: Unde la Sibiu?
A. V.: La Facultatea de Teologie. Părintele Arsenie, înainte să ajungă la Belle-Arte, a făcut Teologia la
Sibiu. Și spune părintele Bodogae că părintele [Arsenie] însuși i-a spus treaba asta!
R.: Am înțeles.
A. V.: E o mărturie, totuși, credibilă.
R.: Nici n-o mai punem la îndoială.
A. V.: Dar merită aprofundată. Prin comparația unui ochi avizat, rămâne de decelat în ce măsură și
cât la sută e contribuția părintelui Arsenie…
R.: Poate într-un studiu pe care o să-l faceți dumneavoastră.
A. V.: Da, eu sper să-mi ajute Dumnezeu să ajung să am acces la acele schițe, să fac niște fotogra i și
să compar după aceea la Ateneu. Am găsit bunăvoință, în orice caz, la ambele instituții: și la Ateneul
Român, și la Casa Costin Petrescu. Pentru acest proiect. Dar rămâne de văzut în viitor ce se va
întâmpla. Acum, să vă spun de la ce a început totul, de la icoana de la Biserica Sf. Antonie.
Biserica Sfântul Antonie
R.: Da.
A. V.: Este icoana S ntei Cuvioase Parascheva de la Iași, icoană descoperită „întâmplător” de mine,
într-o după-amiază din luna mai a anului trecut [2007]. Eram acolo în interes de serviciu – v-am spus,
lucrez la Administrația Monumentelor, și îl căutam pe părintele paroh, să semneze o convenție de
restaurare a picturii interioare a bisericii.. Părintele paroh nu era în biserică, eu am intrat, am zis: „Hai
să aștept”. Ăsta a fost primul gând, să aștept… Am văzut că nu apare, am vrut să mă închin la o
icoană, dacă tot am intrat în biserică! Și… m-am uitat așa, în jur. Am aruncat o privire și mi-au căzut
ochii pe icoana s ntei Parascheva, pe care, deși fusesem în repetate rânduri acolo, până atunci, n-o
remarcasem. Atunci am remarcat-o, în momentul acela! De aceea, eu cred că a fost un moment ales!
De Dumnezeu. De ce n-am descoperit-o mai devreme?! Sau mai târziu?! În momentul ACELA a
trebuit să iasă la iveală lucrul ăsta. Trebuie să spun că sfânta Parascheva e ocrotitoarea familiei mele.
Asta, pentru mine, contează în primul rând. Asta m-a și determinat să mă duc la ea, pentru că am
recunoscut-o după siluetă, și după o anumită „poziție” speci că. Sfânta Parascheva e pictată într-un
anumit fel: cu crucea în mână, o poziție foarte specială. Zic: „E sfânta Parascheva, mă duc să mă
închin, e ocrotitoarea familiei mele!” M-am apropiat, m-am închinat… La vremea aceea, icoana era
situată în naosul bisericii, pe partea stângă, lângă o fereastră, într-o nișă cu fereastră, te puteai ruga
oarecum retras, în liniște, la ea… M-am rugat, iar când mi-am ridicat privirea, am întâlnit privirea
s ntei, și am avut această revelație, ăsta e cuvântul – e singurul potrivit – și am zis: este opera lui
Arsenie Boca! Nu a fost ideea mea. Eu consider că acest lucru mi-a fost dat. Asta e credința mea. Nu
e o invenție, nu e o speculație, n-a fost o analogie, o asociere, pur și simplu am avut această revelație,
o cutremurare, care m-a convins că este opera părintelui Arsenie! Deci am știut din momentul acela…
N-am avut argumente „metodologice”, sau tehnice, să spun așa, dar în sinea mea am știut că e opera
părintelui Arsenie!
Icoana S ntei Parascheva înainte

de curățare
R.: Și cum ați reacționat? Ce-ați făcut atunci?
A. V.: Primul lucru pe care l-am făcut, bineînțeles, a fost să mă duc în Cancelarie, la părinții care erau
deja acolo, până să apară părintele paroh, și să-i întreb despre acest lucru. Părinții mi-au spus că
icoana este o donație făcută cu zeci de ani în urmă, deci bănuiesc că prin anii ’70, pentru că s-a
identi cat după aceea și perioada în care a fost pictată, o donație despre care nu se mai știa nici cine
a făcut-o, nici când anume a donat-o, bisericii. Asta e tot ce a putut să mi se spună: că este o donație,
și că… Dânșii nu știau prea multe nici despre pictura părintelui Arsenie. În paranteză e spus, eu
fusesem la Drăgănescu de câteva ori și aveam în minte câteva caracteristici ale stilului părintelui
Arsenie, care sunt inconfundabile, și care îi dau nota speci că. Pictura părintelui Arsenie Boca este
realizată de un artist și de un vizionar. De un om care a vrut să transpună în pictură, și prin pictură, o
viziune pe care el a avut-o asupra s nțeniei. Din punctul de vedere al Erminiei, al canoanelor
ortodoxe, bizantine, este o pictură destul de „controversabilă”, pentru că, deși se încadrează tematic
și dogmatic fondului bizantin, ca realizare strict plastică și ca transpunere, pictura părintelui Arsenie
Boca este destul de greu de clasi cat. După canoanele clasice, asta vreau să spun…
R.: Bine, acum eu am văzut doar albumul, e adevărat. Nu este nici prima, nici ultima pictură
„nebizantină” într-o biserică, și nu mă gândesc numai la Grigorescu, sunt și pictori moderni care au
făcut pictură foarte frumoasă. Dar atunci ce-o face atât de specială? În afară de citatul acela foarte
frumos pe care l-ați dat dumneavoastră. Cum spunea părintele Arsenie, că el pictează s nții…
A. V.: „Așa cum i-a văzut!”
R.: Foarte frumos a zis. Ce credeți că o face atât de specială?
A. V.: Păi, ceea ce o face atât de specială este viziunea care se ascunde în spatele ei! Faptul că e o
pictură vizionară. Eu am spus treaba asta și în articol, este pictura unui om care s-a transpus într-o
anumită stare de vedere duhovnicească, și a realizat… Pictura lui se conformează acestui deziderat.
Asta și frapează la părintele, de fapt. Eu am spus că această viziune, și ideea de contemplație mistică,
toată viziunea e concentrată în chip, în ochi, în expresia feței. În privire! Asta m-a frapat pe mine la
icoana s ntei Parascheva, eu așa am avut „revelația” cu pricina: m-am uitat în ochii ei! Atunci am
avut această revelație, că nu poate decât opera părintelui Arsenie Boca. Deci: privirea,
contemplația, viziunea…
R.: Era un chip strălucitor…
A. V.: Sigur că da, este imaginea, dacă vreți, am spus-o și în articol și o s-o spun mereu…
R.: Spuneți-o și pentru noi, acum. Ca și cum n-ați scris.
A. V.: Sigur. Este imaginea cea mai luminoasă a s ntei Parascheva pe care mi-a fost dat s-o
întâlnesc. Știți ce e interesant la ea? Faptul că icoana, așa cum era expusă la vremea aceea, dar și
astăzi, din câte am constatat – au mutat-o pe partea dreaptă după ce au curățat-o – icoana, câtă
vreme nu este expusă în lumină – iarăși lumina, toate aceste simboluri vizuale – nu emană propriu-zis
o strălucire aparte. Lucru valabil și pentru pictura părintelui de la Drăgănescu. Pare un pic ștearsă, un
pic stinsă. Dar în momentul în care se aprinde o lumină și se pune pe ea – icoana strălucește! Ceea ce
vedeți dumneavoastră aici, deși e un pic „falsă” imaginea, pentru că imprimanta era stricată, a ieșit un
pic pe verde, în imagine e galben, deci e strălucitor, e aur!
Icoana S ntei Parascheva
R.: Fondul… fondul e de aur.
A. V.: Este foiță de aur. Lucrată în ligran… O să ajungem și la detaliile acestea. Sunt foarte importante.
La părintele Arsenie totul e important! Imaginea pur și simplu strălucește. Dacă o să vă duceți la Sf.
Anton de curiozitate, și vă recomand să vă duceți acolo…
R.: Chiar acum mă duc, ca să mă apuc să scriu mai cu… Mâine mă duc, ca să pot să mă „încarc”.
A. V.: Neapărat! Și să vă rugați la sfânta Parascheva să vă dea „încuviințarea” de a vorbi despre ea.
Pentru că este o taină și un miracol că s-a descoperit. Eu bineînțeles că m-am rugat, iar la sfârșit am
fost acolo să-i mulțumesc, pentru că DE LA ACEASTĂ ICOANĂ A PORNIT TOTUL. Icoana, așa cum
o s-o vedeți la Sf. Anton, e realizată exact așa cum e realizată pictura de la Drăgănescu. Atâta vreme
cât nu este lumină pe ea, pare smerită, culorile parcă sunt… Părintele nu a folosit culoarea negru. N-a
folosit negru. Din principiu. Avea un principiu, părintele Arsenie: nu folosea negru în pictură. Pare
stinsă, cum să spun, e o învăluire.
R.: Da.
A. V.: Dar în momentul în care se focalizează lumina pe ea… Când au dezrămat-o părinții, după ce au
șters-o și au curățat-o… A fost ideea părintelui, nu a mea. Părintele Gheorghe Zaharia. A scos afară
icoana – afară era o zi însorită, superbă – iar imaginea pe care o vedeți aici este imaginea icoanei
re ectată în soare. Aceste detalii de ligran, și culorile care sunt foarte vii, sunt așa pentru că lumina
le scoate la iveală. Așa cum este expusă acum icoana, ar trebui să i se găsească un loc special în
biserică, pentru că altfel nu este bine pusă în valoare, după părerea mea. Ca și pictura de la
Drăgănescu. Dacă mergeți acolo, o să vedeți: când e lumina stinsă în biserică (adică doar lumina
naturală), pare o pictură „afumată”, stinsă, voalată. În momentul în care se aprind luminile – e o
explozie!
R.: Hm…
A. V.: Așa picta părintele Arsenie!
R.: Ce frumoasă e! Spuneți-mi, a bătut atunci o rază de soare pe icoană, când ați avut acea revelație?
Ce era, după-amiaza?
A. V.: Da. Era la prânz. Vă spun, felul în care era expusă icoana atunci, într-o nișă, în spatele ei era o
fereastră, iar pe cealaltă parte era fereastra cealaltă. Și lumina bătea pe ea! Deci a fost o impresie
care e de neșters, pentru mine…
………………………………………………………
R.: Spuneați că „sfântul ocrotitor” al familiei te alege el pe tine. Așa a fost și cu sfânta Parascheva?
Cum v-ați dat seama?..
A. V.: Îți dai seama în momentele de CRIZĂ îndeosebi, cine îți este sfântul ocrotitor. Pentru că acela
intervine pentru tine! Înaintea lui Dumnezeu. În momentul în care treci printr-o mare criză – un deces,
o boală, o încercare la serviciu, în familie, un divorț, un copil – în momentele acestea „limită” îți dai
seama cine este sfântul tău ocrotitor. Pentru că îi simți lucrarea! Pe pielea ta. Da. În momentele
acestea îți dai seama. Iar sfânta Parascheva a intervenit în viața familiei mele în momentele de criză.
Mai mult nu vă spun: au fost momente de criză și atunci am simțit lucrarea ei!
R.: Da.
A. V.: V-am spus: eram și sunt foarte legat… După părerea mea, icoana părintelui Arsenie Boca este
icoana absolută a s ntei Parascheva. Dincolo de această imagine a s ntei…
R.: „Icoana absolută a s ntei Parascheva”, ia uite ce frumos…
A. V.: Sintetizează tot, toată viața s ntei Parascheva: fecioria ei, curăția, vârsta ei foarte fragedă,
atitudinea aceasta de jert re de sine, de răstignire, privirea care trece dincolo de tine… Eu zic că o
icoană mai completă nu există. Și nu va mai ! Părintele Arsenie, s nții pe care i-a pictat, i-a văzut.
Asta spunea el, de fapt. Sunt mai mult decât niște simple aproximări, sunt întrupări ale unor „tipuri”, să
zic așa. Ale unor tipuri: tipul fecioriei, al jertfei și așa mai departe. Sunt multe de spus despre această
icoană…
Icoana S ntei Parascheva în timpul

curățării
R.: Deci interesant, după articolul dumneavoastră din Lumea Credinței venea multă lume…
A. V.: Da. „Valuri de oameni”, după expresia părintelui Gheorghe. Au venit câteva valuri de oameni și
au întrebat…
R.: Și ce făceau, se rugau?..
A. V.: Nu. Au întrebat: „Vrem să știm unde este icoana s ntei Parascheva!” Ei nu știau că există în
București o icoană a părintelui Arsenie Boca. Au vrut s-o vadă! Și atunci părinții au scos-o de acolo,
pentru că era un pic ferită, v-am spus, de lume… Au pus-o pe partea dreaptă, ca tot cel ce vine să se
închine. Și mi-a povestit cineva care a fost acolo că multă lume vine, își face fotogra i cu icoana
s ntei, și le s nțește chiar acolo. Deci lumea simte nevoia să aibă în casă o icoană pictată de părintele
Arsenie.
R.: S nțește fotogra ile?
A. V.: Le înrămează, le s nțesc, da… Lumea deja simte lucrarea acestei icoane. Eu sunt convins că ea
[sfânta] a ales momentul în care să iasă la iveală!
R.: Ați spus că vin cu precădere credincioși care, la rândul lor „cred” în părintele Boca.
A. V.: Absolut. Sută la sută, pentru că ei vin să-l „vadă” pe părintele Boca, de fapt. Eu zic că este, pe de
o parte, lucrarea s ntei Parascheva, evident, și pe de altă parte, lucrarea părintelui Arsenie Boca.
Pentru că oamenii aceștia care vin și care vor să vadă, vin în primul rând pentru că în București nu se
știe nimic de părintele Boca. Sunt oameni care, de obicei, nu au avut posibilitatea să ajungă la Prislop,
sau la Drăgănescu, sau dimpotrivă, sunt oameni care au fost acolo și vor să vadă și în București ceva
pictat de părintele ș.a.m.d. Această icoană face parte din fenomenul legat de persoana părintelui
Arsenie Boca. Asta trebuie spus.
R.: Da. Să revenim la povestea ei. Spuneați că v-ați dus imediat la…
A. V.: Imediat ce am avut această „revelație” m-am dus la Cancelaria bisericii, și am discutat cu
părinții de acolo. Mi s-a spus că e o donație, că nici dânșii nu știu prea multe, nu s-au păstrat
documente… Pur și simplu a fost o donație. Mai multe nu mi-au spus. Eu eram în continuare foarte
intrigat, pentru că nu primisem un răspuns „satisfăcător”. A doua zi am revenit, am făcut foarte multe
poze cu ea, și m-am dus la Drăgănescu! Drăgănescu este, după cum se știe, biserica pictată în
întregime de părintele Arsenie Boca. Singura biserică pictată în întregime de părintele. M-am
prezentat acolo, cu tot felul de întrebări în gândul meu, în mintea mea, și…
Biserica Drăgănescu
R.: La părintele…
A. V.: Părintele Lucian. Lucian Răzvan Petcu.
R.: Câți ani are părintele?
A. V.: În jur de 40 de ani, în orice caz, nu asta este important. Important este că părintele Lucian este
„pus” acolo de părintele Arsenie. „Pus” între ghilimele, bineînțeles, pentru că părintele Arsenie nu
putea să „lase” pe oricine acolo! V-am spus, eu deja fusesem acolo de câteva ori, mă cunoșteam bine
cu părintele. I-am arătat fotogra ile, în biserică ind și soția dânsului, doamna preoteasă, și am asistat
la o chestie foarte interesantă… Au avut și dânșii „revelația” pe care am avut-o eu, numai că „în
trepte” (râsete). Adică, ceea ce am avut eu dintr-o dată, dânșii au avut gradat. Au luat-o sistematic.
Asta mi-a prilejuit și mie o analiză aprofundată… Fiecare amănunt contează. Tehnica aceasta, pe care
părintele Arsenie a luat-o din anii ’40, această ligranare a fundalului, modelul din fundal… Trebuie
spus că părintele Arsenie Boca, în perioada interbelică, prin anii 1938-1939, fusese la Chișinău, în
Basarabia, unde învățase metaloplastia, pictura aceasta în foiță de aur. De acolo, se pare (zic eu, dar
se poate documenta treaba asta), a venit cu aceste tipare pentru decorația fundalului. Și… eram
acolo [la Drăgănescu], asistam, n-am încercat să-i in uențez în niciun fel, le-am spus: „Uitați, mi se
pare că e opera părintelui Arsenie Boca. Rogu-vă, dați-vă cu părerea și spuneți-mi dacă bat câmpii
sau ce se întâmplă”. Și au luat-o amănunțit. Au comparat-o cu pictura de la Drăgănescu, și în special
cu o imagine tip medalion a s ntei Parascheva, realizată după același tipar. Și au ajuns și dânșii la
concluzia că toate amănuntele: mătăniile, crucea, gestul, mâna, chipul, sprâncenele, felul cum sunt
realizate, indică…
R.: Mătăniile ați spus?
A. V.: Nu în ecare icoană, sfânta Parascheva are mătănii. La părintele Arsenie…
R.: Întotdeauna are.
A. V.: Da. Și la Drăgănescu și aici. Amănuntul care este bulversant și izbitor, care înclină total balanța
în favoarea părintelui Arsenie, este faptul că litera „S” este frântă! Acest tip de scris se mai poate
întâlni, deși cu mici diferențe, în pictura de biserici de la noi, dar „S”-ul este frânt doar la părintele
Arsenie. Întotdeauna. Asta-i „semnătura” părintelui. După părerea mea. Indiciul că e pictat de
părintele, este frânt „S”-ul! E singura literă pe care a frânt-o! Este din două părți: partea de sus și
partea de jos. E frântă… Da. Părintele și-a stilizat scrisul, în decursul anilor, pentru că era un
perfecționist, și a ajuns la un caracter, zic eu, unic. Care se poate observa la Drăgănescu. Ce să vă
mai spun? Au ajuns și dânșii la concluzia că nu poate decât opera părintelui Arsenie Boca. Mi-au și
spus: în proporție de 100%. Erau convinși. Ulterior, aveam să a u, tot de la părintele Lucian, că
ucenicul părintelui Boca din perioada aceea, părintele – acum episcop de Vârșeț – Daniil Partoșanul,
imediat ce a văzut fotogra a cu icoana, a spus că este 100% opera părintelui Arsenie Boca. Deci a
recunoscut-o și s nția sa. Dânsul a asistat la pictarea bisericii de la Drăgănescu. A stat lângă părintele
și a văzut. Această icoană va avea un destin – din acest moment în care s-a făcut legătura cu
părintele Arsenie Boca – va avea un destin foarte interesant în București, pentru că, să nu uităm, este
expusă în biserica din „buricul” Bucureștiului, Biserica Domnească a Curții Vechi. Este considerată
cea mai veche ctitorie a orașului. Lucru care nu este întâmplător. Părintele Arsenie Boca se a ă în
mod simbolic în București în această biserică, și are o lucrare chiar din inima Bucureștiului. Da. Ce pot
să vă mai spun este că într-adevăr, după ce am scris articolul și am relatat povestea acestei icoane,
foarte succint, părintele [Gheorghe Zaharia] mi-a mărturisit că există oameni care vin acolo special
ca să se închine la această icoană.
R.: Asta voiam să vă întreb: sunt doar bucureșteni, sau sunt și din afara orașului?
A. V.: Eu personal am asistat la o vizită făcută de niște sârbi, în București, care au ținut să vadă
această icoană. Și cărora le-am și dat explicațiile de rigoare. Părintele Arsenie este deja un fenomen
care a depășit granițele României. Pot să v-o spun. Vin oameni…
R.: Sârbii știau de Arsenie Boca?
A. V.: Da!
R.: De altfel, ei sunt și foarte legați de sfânta Parascheva, asta m-a lămurit părintele Daniel Benga.
A. V.: Sigur că da. Este o dublă motivație pentru ei. Și au ținut să vadă această icoană!
R.: Dar știau de părintele Boca.
A. V.: Da.
R.: A depășit granițele țării. Faima dânsului, numele dânsului…
A. V.: Este faima s nțeniei de fapt, care nu are granițe geogra ce. Eu sunt convins – iar ăsta e ultimul
cuvânt pe care pot să-l spun despre această icoană – sunt convins că va avea un destin la înălțimea
celui care a pictat-o.
………………………………………………………………………….
R.: Mai avem un apendice, pentru că ați început data trecută să-mi povestiți ceva. Aveați o bănuială,
că ea a fost pictată…
A. V.: Da, aceasta sigur este o deducție, dacă vreți. Părintele Boca a realizat această icoană în
perioada în care lucra la Atelierele Patriarhiei de la biserica Schitul Maicilor din București.
R.: Unde e Schitul Maicilor?
A. V.: Schitul Maicilor este o biserică a ată în zona Uranus-Izvor, pe lângă Palatul Parlamentului, unde
s-a demolat masiv. Așezământul unde a lucrat părintele nu mai există, l-au demolat comuniștii în ’82.
Erau Atelierele Patriarhiei…
R.: Era schit, sau ce…
A. V.: Da, a fost schit de maici. De aceea se și numea Schitul Maicilor.
R.: Până în ’82?
A. V.: Nu. E o biserică veche, vă dați seama. Rămăsese doar biserica, cu Atelierele Patriarhiei în jurul
ei… care au funcționat acolo pe vremea lui Iustinian.
Schitul Maicilor și Atelierele Patriarhiei
R.: Ateliere de icoane?
A. V.: De icoane, de lemnărie, obiecte de cult…
R.: Deci acolo au fost, că pe urmă le-a dus la Plumbuita. Dacă or mai acolo…
A. V.: Da, le-au mutat. Asta a fost pe vremea patriarhului Iustinian.
R.: „Iustinian cel luminat”, să zic…
A. V.: „Iustinian cel mare” (râsete).
R.: Da, că după aia au început [demolările], el avea personalitate.
A. V.: După moartea lui, da… El i-a ținut în frâu pe comuniști. Nu mai există, din păcate, Atelierele.
Atelierele Patriarhiei în timpul demolării (1982)
R.: Să mai sistematizăm o dată cadrul în care a venit părintele Arsenie în București, dacă nu vă
supărați. Ieșise din pușcărie, părintele?
A. V.: Nu. S-o luăm cu începutul. În 1959, părintele a fost izgonit din mănăstirea Prislop.
R.: Încă nu făcuse pușcărie?
A. V.: Făcuse pușcărie în anii ´50, la începutul anilor ´50. Timp de un an. La Canal a fost. La Prislop a
stat din ´49 până în ´59 mi se pare. În ´59 a fost scos, înainte chiar să apară decretul acela celebru, cu
scoaterea călugărilor din mănăstiri. Dânsul a venit în București.
R.: Avea dreptul să slujească?
A. V.: Nu avea dreptul să slujească. Trebuie spus acest lucru – era civil în București. Dar până în ´59 a
slujit la Prislop, a fost starețul mănăstirii. Apoi a fost duhovnicul mănăstirii.
R.: La Sâmbăta a fost înainte?
A. V.: În anii ´40. Până în ´49, cam așa.
R.: Și a fost scos fără drept să mai slujească și nici să picteze, nu? Interdicția de a picta…
A. V.: Nu. Interdicția de a picta nu poate dată de Biserică. De pictat poate picta și un laic. Biserica i-a
interzis părintelui Arsenie dreptul de a sluji. Ca preot.
R.: A fost scos de la Prislop și dânsul a venit de bunăvoie în București?
A. V.: Da, a venit de bunăvoie. Însă trebuie spus că în acea perioadă, 1959-1961, părintele a realizat
fresca de la Sf. Elefterie-Nou. Începând din 1961 este angajat al Patriarhiei Române la Atelierele din
incinta Schitului Maicilor din București, ca pictor. Deci nu avea nicio legătură cu slujirea dânsului în
biserică. Dar a fost angajat ca și pictor bisericesc.
R.:La Drăgănescu când ajunge?
A. V.: La Drăgănescu ajunge în 1967-1968 și stă acolo până în ´89. Cu întreruperi, bineînțeles. Pentru
că tot timpul mergea la Sinaia, la „metocul” mănăstirii Prislop de la Sinaia.
R.: Avea drept să slujească?
A. V.: Nu a mai avut dreptul să slujească. Trebuie spus acest lucru, care este cutremurător, după
părerea mea: acest om cu vocație liturgică, pastorală, o personalitate extraordinară, care a catalizat
mii și mii de oameni, masse întregi, și la Prislop și la Sâmbăta de Sus, acestui om i-a fost interzisă
slujirea în biserică.
R.: Până la moartea lui.
A. V.: Până la moartea lui. Acest lucru rămâne, după părerea mea, o pată pe obrazul Bisericii
Ortodoxe Române. Nu a venit [propriu-zis] doar din partea Bisericii, dar Biserica s-a conformat, și a
interzis acestui om de mare vocație, slujirea în biserică.
R.: Și la Prislop ce s-a întâmplat, de a fost izgonit de acolo?
A. V.: La Prislop, se repeta istoria de la Sâmbăta. Venea lume…
Mănăstirea Prislop
R.: Se golea Brașovul, îmi spunea cineva.
A. V.: Exact. Era un fenomen care se crease în jurul persoanei părintelui. Și părintele devenise
incomod. Pentru regimul comunist. Veneau masse întregi de oameni, și la Prislop. Îl căutau, se
întâmpla ce se întâmplase și la Sâmbăta. Deci n-au reușit, prin mutarea părintelui la Prislop, să
împiedice acest fenomen de anvergură care a existat în jurul părintelui. Și pur și simplu l-au „demis” de
la Prislop. Părintele începe [deci] pribegia în București, care a durat câțiva ani, până s-a angajat la
Patriarhie. În acest interval, ´61-´67, cât timp a lucrat, o cial, ca pictor bisericesc la Atelierele
Patriarhiei, poate încadrată și realizarea acestei icoane [a s ntei Parascheva]. Această icoană a
fost o comandă. Cam aceasta ar povestea legată de icoana s ntei Parascheva. Mai multe detalii nu
se pot ști deocamdată, eu sunt convins că ele vor ieși la iveală, dacă va nevoie să iasă, vor ieși. Nu
prin mine, prin alții…
……………………………………………………….
R.: Ați cercetat Arhivele… care sunt în Piața Amzei, dacă nu mă înșel, nu?
A. V.: De fapt, sunt spre Str. General Berthelot. În zona veche, pe Str. General Budișteanu, mi se pare.
R.: E chiar lângă facultatea lor.
A. V.: Da.
R.: Și acolo de ce v-ați dus? Mi-ați spus că ați avut niște revelații zguduitoare, dacă ați putea să mi le
spuneți… Data trecută nu mi le-ați putut spune, acum nu știu…
A. V.: Eu vi le pot spune, dar nu știu dacă dumneavoastră o să le puteți „spune”.
R.: Să încercăm și să vedem.
A. V.: Haideți să vă spun: ce poate să apară. Am fost la Arhivele Universității de Belle-Arte.
Belle Arte (vechiul sediu)
R.: Când asta, tot anul trecut?
A. V.: Bineînțeles.
R.: A fost anul dumneavoastră „de grație”, să spun așa.
A. V.: Eu zic a fost anul Părintelui (râsete). Eu nu îmi programasem treaba asta, pur și simplu am sunat
acolo, și mi s-a făcut legătura cu un domn, care mi-a făcut legătura cu o doamnă, care era și soția
dânsului. Doamna se ocupa de arhive, și… Grație dânsei am avut acces la acele arhive. (…) Părintele
Arsenie mi-a deschis porțile. Altfel nu aș avut acces „pe viu” la acele documente. Poate niciodată.
R.: De ce, pentru că nu erați autorizat?
A. V.: Eram autorizat!! Dar, mi-ar arătat ei cât ar vrut să-mi arate, nu cât ar vrut Părintele să-mi
arate. (…) Oamenii trebuie menajați. Ce pot să vă spun eu, și ce poate povestit: am ajuns acolo
printr-un miracol, am avut acces la arhivă printr-un miracol. Informația care trebuie spusă, pentru că
părintele a vrut să se știe, este că studentul Boca Zian a absolvit Academia de Belle-Arte cu
cali cativul „Foarte bine”, deci nu a fost un mediocru, a fost un student foarte bun… Avea rezultate
foarte bune: nu există mențiunea „slab”, nici vorbă. Există doar „bine” și „foarte bine”. A participat la
cursuri de estetică, de istoria artei, de sculptură, de modelaj, desen ș.a.m.d. Peste tot, rezultate
excepționale. Aici vreau să vă spun și părerea mea: părintele a fost un om dotat nu numai
duhovnicește, ci și nativ, ca fond artistic. Ca talent nativ, era un om înzestrat.
Belle Arte (vechiul sediu)
R.: Poate de aceea a simțit nevoia să facă Belle-Arte, nu?
A. V.: Se pare că a făcut [Facultatea de] Belle-Arte la recomandarea Mitropolitului Nicolae Bălan. Este
cunoscut în epocă talentul părintelui de a picta, de a sculpta și chiar de a cânta la aut. Se spune că
părintele cânta la aut. Avea talent muzical, deci [era] o sensibilitate artistică. Asta trebuie spus. Am
avut acces la arhivă, și am reușit să văd acele documente, în fața cărora am avut o emoție, ca și în
fața icoanei s ntei Parascheva, de altfel: să văd semnătura părintelui, și să mă simt „contemporan”
cu părintele. Am văzut și un exemplar după Diploma de absolvire a dânsului. Exemplarul care a rămas
la facultate, ca dovadă că părintele într-adevăr a absolvit Facultatea de Belle-Arte. Semnătura
părintelui m-a impresionat.
Foaia matricolă a Părintelui Arsenie

(Boca Zian)
R.: Dacă e numai atâta, faptele sunt pozitive…
A. V.: Atâta este ceea ce poate povestit despre acest lucru. Restul nu poate să apară.
Biserica Sf. Elefterie-Nou
R.: La Elefterie, s-a întâmplat după…
A. V.: După icoana cu sfânta Parascheva.
R.: Când anume?
A. V.: În vară. Lunile iunie-iulie. Ale anului trecut, 2007. S-a întâmplat în modul următor: am mers,
bineînțeles, pe urmele părintelui Arsenie prin București, și am ajuns și la Biserica Sf. Elefterie-Nou.
Pentru că, știam din cărțile pe care le consultasem că părintele a pictat acolo. Nu știam ce anume a
pictat, cât a pictat, cum a pictat…. Am fost să văd. Mai ales că, eram intrigat chiar de la Drăgănescu,
de faptul că părintele Lucian fusese acolo, la Elefterie, și comparase fresca din altar, cu schița în
cărbune, realizată de părintele Arsenie. Iarăși e o poveste cu această schiță, cum a fost găsită și
recuperată printr-un miracol, la Drăgănescu. Nu se știa de ea. Vedeți? Sunt lucruri despre care nu știe
nimeni, nimic. Dar totuși ele ies la iveală. Aceste lucruri de care nu știe nimeni, sunt lucruri
extraordinare, sunt revelații. Așa a fost și cu această schiță în cărbune. A fost găsită la Drăgănescu de
părintele Lucian, într-unul din multele suluri imense, de trei metri și ceva, care erau depozitate acolo. A
fost recuperată printr-un miracol, în sensul că era cât pe ce să e distrusă pentru totdeauna, aruncată
în foc, împreună cu restul sulurilor. Și în ultimul moment, a fost deschis acel sul și s-a văzut că este o
schiță. Și s-a salvat. Este imensă, are peste trei metri, și reprezintă, după cât se poate constata,
PROIECTUL cu care părintele Arsenie Boca s-a prezentat la Sf. Elefterie-Nou, pentru realizarea
frescei din altar.
Schița de proiect
[continuare]: Este absolut identică sub raport tipologic, cu fresca de acolo. Am ajuns la Elefterie un pic
intrigat, voiam să constat „pe viu” ce a pictat părintele Arsenie acolo. Am intrat în biserică, era slujbă.
Cred că era Sfântul Maslu. Da. Într-o zi de vineri. Și cum am intrat, m-a intrigat. Trebuie spus că fresca
din altarul de la Elefterie este una monumentală, poate cea mai impunătoare din București, cu Maica
Domnului și Pruncul. Sincer vă spun. Este cea mai mare pe care am văzut-o. Și ca realizare [artistică]
e impunătoare… Maica Domnului cu Pruncul plutind pe norii cerului, niște nori fumurii, care mie îmi
evocă o lume în derivă… Parcă sunt nori de după bombardamente, un negru murdar, un gri murdar. Și
Maica Domnului, suverană, plutește pe acest fundal apocaliptic… Mai există o realizare la
Drăgănescu, tot de părintele Arsenie Boca, în care Învierea lui Hristos este pictată pe un fundal
apocaliptic. Toată lumea e în ăcări, iar Hristos e deasupra. Moarte, sânge, suferință și deasupra,
biruința Învierii. Pe un fundal de Apocalipsă. Acest contrast… Am ajuns acolo, v-am spus, și m-am
cutremurat, pentru că fresca este iluminată superb, absida altarului e imensă… Ceea ce m-a frapat și
m-a răvășit a fost Pruncul! Pentru că nu știam cum să-l „clasez”. Imaginea Maicii Domnului este un
pic mai neoclasică, să zic așa. Destul de conformă cu un anumit stil neobizantin, de sfârșit de secol
XIX. Pruncul, prin veșmântul și atitudinea lui… (În Biserică se numește „Veniți la Mine!”) M-a intrigat
acest veșmânt al Pruncului, atitudinea cu brațele deschise, aproape de cruce, mai încolo mi s-a
revelat și treaba asta cu crucea… E atitudinea christică, prin excelență. Eram un pic contrariat. Și mi-
am pus, pentru prima oară, problema dacă este sau nu opera părintelui Arsenie Boca. Pentru că eu
știam că părintele picta foarte transparent, nu folosea culori grele, închise, nu accentua foarte mult
culorile… Tonurile lui sunt calde, armoniile sunt plăcute, mângâie privirea. Nu sunt foarte încărcate
cromatic. Ori, această pictură este una densă. Ăsta-i cuvântul: densă. Aveam să a u că părintele
Arsenie a fost angajat la Sf. Elefterie ca pictor secund. El a fost cel care a venit cu proiectul, viziunea
este a lui, clar, conform cu schița în cărbune care s-a păstrat. Se poate constata de către specialiști.
Dar realizarea propriu-zisă, expresivitatea feței și a mâinilor, este și nu este părintele Arsenie. Se vede
că părintele a completat, dar și că aportul dânsului este mai puțin de 100%.
Biserica Sf. Elefterie: interior
R.: Mâna întâia ind, hai s-o mai spunem o dată…
A. V.: Vasile Rudeanu. Altarul și pereții laterali. Patriarhul Iustinian a vrut ca această pictură să e
executată de elevii lui Costin Petrescu. Rudeanu ind și el elevul lui Costin Petrescu. Deci lucrurile se
leagă. Nu e întâmplător că și părintele Arsenie a pictat acolo.
R.: Restul bisericii?..
A. V.: Restul bisericii a fost pictat de Iosif Keber. În anii ´70. Pentru că Vasile Rudeanu a murit în anul
1965, de o boală foarte grea. Nu a reușit să nalizeze… Eu cred că această pictură ar trebui analizată
de o comisie – nu de un singur om – de o comisie de specialiști care să „cearnă” și apoi să dea un
verdict. Pentru că lucrurile se pot discerne. Dar trebuie analizate! Cât la sută este aportul părintelui
Arsenie, cât este aportul lui Rudeanu, cât este Iosif Keber ș.a.m.d. Iosif Keber e cel mai ușor să-ți dai
seama, pentru că a pictat într-un stil diferit de cei doi. Keber era un fel de „pictor o cial” al bisericilor
din perioada comunistă. Era „agreat”, să zic așa.
R.: Am înțeles. Interesantă chestia asta, da…
A. V.: Să continuăm povestea. Eram intrigat de acest lucru și am început să-mi pun întrebări: într-
adevăr, să e mâna părintelui Arsenie Boca? Ce-i cu veșmântul ăsta?! Mă intriga, nu știam cum să-l
clasi c.
R.: Veșmântul Pruncului?
A. V.: Da.
R.: Dar ce vedeați în momentul acela la veșmânt? Că știu, din ce am citit, și din ce mi-a mai povestit
părintele Dragomir, a fost o revelație în trepte.
A. V.: Da. Prima „treaptă” a fost un fel de nedumerire. Mi se părea un element atipic, ăsta-i cuvântul.
Părintele Arsenie are multe elemente atipice în pictura dânsului. Mi s-a părut că trebuie cercetat și
aprofundat subiectul. Am avut o discuție cu un părinte de acolo, bineînțeles că am primit un răspuns
negativ, descurajant. Am întâmpinat un refuz.
R.: Ce fel de refuz?
A. V.: Mi s-a spus că ar mai precaut din partea mea să spun că părintele Arsenie doar „se pare” că a
pictat acolo. Deci nu că e ceva sigur: se pare. Am fost indus pe un drum al îndoielii: domnule, să nu
insist prea mult. Să spun că „se pare”. Bineînțeles, m-a descumpănit treaba asta și am plecat total
„întors”. N-am putut să fac nicio fotogra e, și nici nu era momentul atunci… Pentru moment, mă
gândeam să abandonez. Să nu mai menționez acest lucru în articolul la care lucram de câteva luni de
zile… Până într-o noapte, pe la orele trei, trei și ceva… Vă spun, pentru că noaptea aceea n-am s-o uit
toată viața: eram într-o stare de surescitare, dar nu mă gândeam propriu-zis la părintele Arsenie Boca
și nici la pictura din altar. Eram surescitat în legătură cu articolul pe care îl scriam și pe care nu mai
reușeam să-l nalizez. Pentru că, de ecare dată, descopeream altceva, altceva, altceva. Îl
modi cam din două în două zile. Pe la orele trei, am avut această revelație, nu pot s-o numesc altfel:
am realizat, dintr-odată, că veșmântul Pruncului este O ZEGHE. Nu mă întrebați cum, pentru că, v-am
spus, nu mă gândeam la așa ceva. Nu e o speculație treaba asta, e o descoperire, pe care am făcut-o
instantaneu. Mi-a fost dată. Nu pot să vă spun mai mult, pentru că nici eu nu știu mai mult. Tot ce pot
să vă spun e că, la orele trei și ceva noaptea, am realizat că acel veșmânt, de care eu, într-adevăr,
fusesem inițial contrariat – dar atât – este o zeghe. Bineînțeles că am sărit din pat, am făcut câteva
metanii… Pentru că e singura atitudine recomandată în astfel de cazuri. Nici nu poți să faci altceva, de
fapt. Eventual să te dai cu capul de pereți, dar nu e recomandat! Ai primit ceva. Îți dai seama că nu
este al tău, nu e ideea ta, descoperirea ta. Îți este dat acel lucru, te depășește in nit. Și atunci, te pleci
în fața a ceea ce ai primit. E singura atitudine posibilă: metania, care este o plecăciune până la
pământ.
Pruncul Iisus în Zeghe
R.: Dar acuma mi se pare evidentă [zeghea]…
A. V.: Acum, da. La vremea aceea, nu (râsete).
R.: Iar pe de altă parte, ca să vă provoc, se spune că ora trei este ora diavolului.
A. V.: Era chiar trecut de orele trei.
R.: Ei, atunci n-a fost diavolul (râsete).
A. V.: Se poate să fost și diavolul pe acolo, pentru eu eram foarte chinuit la ora aceea. Nu puteam să
dorm, eram într-o stare de chin. Dar chestia cu zeghea a venit ca o liniștire, ca un lucru care m-a
liniștit. S nții Părinți spun că, după asta îți dai seama dacă ceva e de la diavol sau de la Dumnezeu:
dacă te tulbură sau te liniștește. Ăsta-i un criteriu. Nu e singurul, dar e un criteriu…
………………………………………………………………………………….
R.: Acum, să ne întoarcem. Ați vrut să reveniți cât mai repede la Elefterie…
A. V.: Aș vrut să revin, dar n-aveam de ce, pentru că, din moment ce întâmpinasem un refuz… N-
aveam niciun motiv să revin. Dar în sinea mea, îmi doream să revin. Pretextul sau motivul
determinant care m-a făcut să ajung acolo a fost acest vis, pe care l-am avut într-o după-amiază de
vară… Știu că erau căldurile alea teribile. Am fost la serviciu, am plecat mai devreme, pe la vreo
două…
R.: A, deci totuși nu v-ați dus la Elefterie, după revelația cu zeghea…
A. V.: Nu m-am dus! Pentru că nu aveam de ce. Nu puteam să mă duc și să le spun: domnule, mie „mi
se pare” că este o zeghe. Nu puteam.
R.: Și câte zile au trecut până la vis?
A. V.: Vreo două săptămâni. Cam așa.
R.: Interesant.
A. V.: Eu nu mai voiam să scriu despre treaba asta. Renunțasem în sinea mea, la acest subiect numit
„pictura Părintelui Arsenie de la Biserica Sf. Elefterie”. Pentru că nu aveam cum să mă leg… neavând
niciun sprijin din partea Bisericii. Nu poți să te „avânți” în niște lucruri. Și nici n-am vrut să fac ceva
fără binecuvântare. Repet: n-am vrut să mă pun împotriva acestor „curente”. Și să fac o chestie de
orgoliu, să spun: ia uite, ce mi s-a părut mie etc. Nu. Sigur, dacă e voia părintelui Arsenie, va ieși la
iveală. Dacă nu, nu mă bag! Și n-am vrut să mă bag. Însă am avut acest vis, care m-a făcut să mă
duc din nou acolo, și să-l întâlnesc pe acest om providențial, pe care părintele Arsenie l-a pus acolo,
sunt convins de treaba asta: părintele Mihai Florin Dragomir. Dânsul mi-a dat fotogra i, m-a
încurajat cu părintele Arsenie, mă consideră ucenicul dânsului, pentru că ne leagă părintele Arsenie
Boca. Am fost împreună la Drăgănescu… Ne leagă multe.
R.: După aceea ați fost, nu?
A. V.: După vis, da. Haideți să vi-l spun. Eram într-o după-amiază de vară, în iulie cred că a fost… Nu, în
iunie: 26 iunie. La sfârșitul lui iunie.
R.: Primul val de căldură. Atunci a fost primul val. Al doilea, cel cu cod roșu, a fost după o lună.
A. V.: A fost o vreme teribilă. Am „fugit” de la serviciu pe la orele două, n-am mai rezistat. Țin minte că
eram nemâncat, eram și într-o stare de epuizare zică… Am ajuns acasă, și n-am putut decât să mă
bag în pat, să mă culc. Eram epuizat! Și am avut acest vis…
R.: Dacă l-ați avut după-amiaza, la orele trei, se spune că e ora lui Iisus. Atunci se pare că a fost
răstignit Mântuitorul. Nu se știe ora exactă, dar…
A. V.: Eu vă spun ce am trăit. Am trăit o stare de pace. Visul a început destul de abrupt și de tensionat:
eram într-o stare de incertitudine, am visat chiar chestiunea articolului meu. Pe care îl rescrisesem de
multe ori, și cu care m-am prezentat, în vis, la Elefterie.
R.: Despre pictura părintelui Boca, nu?
A. V.: Da. În care menționam și chestia cu zeghea. M-am „prezentat” cu acest articol, la părinții de
acolo.
R.: În vis.
A. V.: Da. Și discutam în contradictoriu cu dânșii, care se opuneau… Trebuie spus că eu eram în afara
bisericii cu un părinte de acolo, tot pe o vreme cu soare, și încercam să-i explic cu articolul, cum stă
treaba… La un moment dat, m-am uitat spre altar, spre biserică. Și vedeam fresca din altar. Era
luminată, și o vedeam. Voiam să-i spun părintelui despre zeghe, dar, nu știam cum s-o fac: nu voiam
nici să-l șochez… Nu știam cum să-i spun. Și, la un moment dat, uitându-mă spre veșmântul
Pruncului, toată imaginea era din ce în ce mai luminoasă. Și mi s-a părut că veșmântul capătă o altă
con gurație, nu mai semăna cu o zeghe: era altceva. Atunci am avut un moment de îndoială, de
cutremurare. Și i-am zis preotului de acolo că s-ar putea să mă înșel, să nu e vorba despre o zeghe.
La care, părintele zice: „Da, să comparăm!”. Și a scos o iconiță din buzunarul de la piept, reprezentând
exact Pruncul din altar. Era o reproducere după fresca din altar. În timp ce părintele se uita la iconiță și
compara, în mintea lui, să vadă dacă într-adevăr e vorba de o zeghe, eu m-am uitat din nou spre altar,
și atunci am văzut. A durat foarte puțin, dar a fost excepțional, n-am să uit toată viața mea imaginea
aceea. Pruncul, într-un veșmânt strălucitor, numai raze, raze, raze… Iar zeghea de pe veșmânt
alcătuia o cruce. Nu mai rămăsese din zeghe decât CRUCEA. Făcută din gratii. Din întuneric. Și aici
se leagă și de gestul Pruncului: VENIȚI LA MINE! Atitudinea lui: crucea. E gestul christic.
Imaginea din vis
R.: Vedeați totul prin pereții bisericii?
A. V.: Da, eu nu vedeam pereții, eu vedeam doar fresca.
R.: Erați afară, în curtea bisericii?
A. V.: Eram afară, în curte, dar vedeam fresca! Direct. Care se lumina, se lumina, se lumina…
R.: Și crucea era luminoasă?
A. V.: Crucea era făcută din gratii, din întuneric, numai veșmântul Pruncului strălucea. Era numai
raze… printre gratii. Și Pruncul era viu! Ceea ce m-a cutremurat, a fost metamorfoza asta: se
transforma mereu. Era ceva viu. Nu știu cum să explic, această perspectivă asupra Pruncului. Și
veșmântul se modi ca încontinuu, gratiile care alcătuiau o cruce…
R.: Se modi ca încontinuu, veșmântul?
A. V.: Da, un joc de lumini și umbre, era viu! Nu mai era ceva desenat, static, era în mișcare. Și Pruncul
părea viu!
R.: Dar Maica Domnului?
A. V.: Atenția mea era pe Prunc. Sunt convins că și Pruncul e realizat de părintele. Și veșmântul… La
sfârșitul visului, din iconița pe care o avea părintele, a început să picure un fel de miere, de mir… Era
mai consistent decât uleiul. În momentul în care Pruncul era în acea aură de lumină și umbră, din
icoana aceea a început să picure un fel de mir gros ca mierea. Și atunci părintele i-a spus altui preot
de acolo: „Vedeți, e vorba de o zeghe…” Atunci eu am izbucnit în plâns, și am strâns acele picături de
mir de pe asfalt, și mi-am „uns” cu ele pleoapele. Și m-am trezit fericit. (…) Imediat după ce am avut
această descoperire cu zeghea și cu visul respectiv, care mi-a dat puterea să ajung acolo [la
Elefterie], lucrurile au intrat pe un făgaș normal. S-au așezat. Singure. Nu m-am mai zbătut, asta
trebuie spus. Pentru că începusem să mă îndoiesc eu însumi și să nu mai vreau să pomenesc despre
acest episod. Dar lucrurile s-au așezat, iar articolul a ieșit așa cum a ieșit. Iar eu zic că a ieșit bine, și a
avut și impactul pe care, hai să nu zic că-l „merita”, dar în orice caz impactul pe care aș vrut să-l
aibă. Dar au fost și ispite, bineînțeles. Pentru că, unora n-o să le convină niciodată lucrul ăsta.
Mentalitățile, v-am spus, sunt încă foarte „lezate” și afectate…
R.: Ce lucru, adică, n-o să le convină?
A. V.: În primul rând, faptul că părintele Arsenie a pictat acolo. În al doilea rând, că a pictat Pruncul în
zeghe de deținut, ceea ce este foarte, foarte incomod… Pentru mentalitățile mic-burgheze, hai să nu
zic ale Bisericii, dar și ale noastre, în general. Suntem cu toții niște comozi, vrem să ni se dea totul „pe
tavă”. Dar, în momentul în care ni se pune în față un asemenea simbol, lucrurile se cam clatină, știți?
Eu sper că părintele Arsenie va lucra în continuare prin oamenii lui, iar acest simbol va rămâne „în
veac”, ca o mărturie despre niște vremuri cumplite.
R.: Dumneavoastră, în articol, ați spus că, până de curând, nu au văzut nici părinții de acolo, această…
Asta mi-a spus și părintele Dragomir.
A. V.: Dacă o să vorbiți de zeghe, vă rog să faceți o referire la acest articol.
R.: N-am cum să nu îl pomenesc, din moment ce visele se leagă de acest articol.
A. V.: Eu nu am acest orgoliu, dar faptul că acest lucru e spus atunci pentru prima oară, trebuie
amintit.
R.: Dar spuneți-mi, cum de s-a întâmplat așa, cum credeți? Ani de zile, nu s-a dezvăluit…
A. V.: După ce am avut acest vis, care m-a răvășit dar m-a și liniștit, am simțit, nu numai dorința, dar și
PUTEREA de a mă reîntoarce la Sf. Elefterie și de a relua problema legată de părintele Arsenie! Și
bineînțeles că, odată ce m-am reîntors acolo, m-am întâlnit cu omul providențial: părintele Dragomir.
Dânsul, nu numai că m-a ajutat, m-a sprijinit și încurajat. Eu am simțit lucrarea părintelui Arsenie chiar
în această întâlnire cu părintele Dragomir. La Sf. Elefterie se a ă un om, care are o mare venerație
pentru părintele Arsenie! Pentru mine a contat foarte mult lucrul acesta. Mai ales după ce
întâmpinasem acel refuz, în prima instanță. I-am mărturisit și dânsului descoperirea cu zeghea, a fost
și dânsul uluit… Ba chiar mi-a împărtășit un amănunt la care nu mă gândisem: tunsoarea Pruncului
este una speci că detenției. Eu l-am asigurat că [zeghea] e un amănunt care are acoperire inclusiv
teologică…
R.: Cum? Să explicăm.
A. V.: Mântuitorul Hristos spune: „În temniță am fost, și ați venit la Mine!” În Evanghelia de la Matei,
„Evanghelia Judecății de Apoi” se numește acest fragment… Deci HRISTOS A FOST ÎN TEMNIȚĂ! Și
este în temniță alături de cei care suferă pentru Hristos! Clar. Este, fără doar și poate, un amănunt
care are legitimitate teologică. Dacă Hristos spune: AM FOST ÎN TEMNIȚĂ, înseamnă că A FOST în
temniță! La propriu și la gurat. A fost și închis, în timpul pătimirii sale, dar și împreună cu Apostolii, cu
martirii creștini care au fost, de asemenea, închiși, ca și cu cei care au suferit în prigoana comunistă.
Hristos a fost cu ei! Deci, nu este o excentricitate de-a părintelui Arsenie, ceva care să șocheze etc.
Nu. Trebuie subliniat acest lucru, și combătut cu argumente teologice. Pentru că părintele Arsenie nu
a vrut „să epateze burghezul”, cum se spune: „Épater le bourgeois!” Deci nu a vrut să șocheze. A vrut
să arate că Hristos este solidar cu cei a ați în închisoare! Și să nu uităm că, în ´58 – fresca a fost
pictată în ´59 – s-a dezlănțuit…
R.: Al doilea val de prigoană.
A. V.: Ultimul mare val de arestări: preoți, țărani, muncitori, cei care s-au opus colectivizării,
intelectuali… Părintele Arsenie n-avea cum să nu se gândească la lucrul acesta! Mai ales că fusese el
însuși în temniță. Deci ȘTIA că Hristos e acolo! Nici nu discutăm lucrurile astea. Nu a vrut să șocheze,
ci să arate că Hristos e prezent și în temniță.
R.: Și, cred eu, ca interpretare, și în zilele noastre e valabil… Pentru că Biserica este „îngrădită” de
acest ateism… militant. Nu comunist.
A. V.: Postcomunist. Dar la fel de feroce! Și de in uență occidentală, da: secularizant. Din moment ce
icoanele sunt scoase din școli… Sau, se vrea să e scoase din școli… Învățământul religios e pus sub
semnul întrebării… Ne gândim ce ne mai așteaptă, ce urmează?.. Știți ce se spune, prigoana este
pornită, dar cu alte mijloace…
R.: Dar chiar și în su etul oamenilor în orește necredința.
A. V.: Necredința e un fenomen perpetuu, dar formele acestea ale prigoanei, cu scoaterea icoanelor
din școli etc., sunt speci ce timpului nostru. Înainte, pe vremea împăraților iconoclaști, icoanele erau
scoase din biserici și arse pe rug… Acum ni se spune „să nu-i supărăm pe cutare…”, „drepturile omului”
etc. S-a schimbat tactica, dar „năravul” e același. Simbolul e valabil și în ziua de astăzi: Pruncul e în
continuare în suferință.
R.: Dar cum își explică părintele Dragomir că nu au văzut până acum, măcar preoții de acolo…
Biserica Sf. Elefterie-Nou
A. V.: Domnul meu, nu numai preoții n-au văzut.
R.: Sau credincioșii?..
A. V.: Nu credincioșii! Gândiți-vă că n-au văzut comuniștii!
R.: Exact, organele represive…
A. V.: Pentru că părintele Arsenie – și sunt mărturii în sensul acesta – era supravegheat de Securitate
la Elefterie! Deci a fost o s dare la adresa autorităților, care atâta așteptau, să-l bage din nou în
temniță! Pentru un astfel de simbol, îl înșfăcau imediat. NU AU VĂZUT! Este o minune și o lucrare
dumnezeiască, a părintelui Arsenie Boca. O lucrare care abia acum a ieșit la iveală. Acum s-a plinit
vremea, eu ce pot să spun?! Putea să e prin altcineva. Tot ieșea la iveală. „La plinirea vremii”. Deci nu
au văzut niciun indiciu care să-l incrimineze. Sau, cum spune în Scriptură, și eu pe asta merg: „Au
văzut și n-au înțeles. Ochii lor au fost ținuți”. Altă explicație nu există! Rațional vorbind…
R.: Dar nici în vremuri de libertate n-a văzut nimeni!
A. V.: Pentru că mentalitățile sunt aceleași! Fără nicio îndoială, mentalitățile sunt aceleași. Și în
Biserică, și în societate… Noi încă nu ne-am revenit, după patruzeci de ani de comunism.
R.: Dar nici preoții n-au văzut…
A. V.: Pentru că, vă spun sincer, nici măcar nu și-au pus problema! Nu s-a pus problema despre ce ar
vorba acolo.
R.: Acum, părintele Dragomir e de acord cu asta?..
Părintele Mihai Florin

Dragomir
A. V.: Sigur că da. După părerea mea, orice om de bun simț…
R.: Dar de ce n-a văzut nici dânsul? Foarte curios.
A. V.: Pentru că „ochii lor au fost ținuți”. Ca și ochii mei, de altfel: nici eu n-am văzut!
R.: Deși ați mai fost pe acolo, nu?
A. V.: Bineînțeles. E vorba de părintele Arsenie aici. Nici eu n-am văzut. Deci nu e „ideea mea” că
Pruncul ar fost pictat în zeghe. Nu. Este lucrarea părintelui Arsenie, care a decis, de acolo de unde
este el, ca să iasă la iveală acest lucru!
R.: A sosit vremea?..
A. V.: Bineînțeles! Atât și nimic mai mult…
R.: S-a „plinit”?..
A. V.: „S-a plinit vremea”, da… Expresia „plinirea vremii” există în Scripturi. Se spune că, până la venirea
Mântuitorului, oamenii trăiau într-o stare de așteptare. Și „la plinirea vremii”, adică atunci când lumea
a fost pregătită să primească mesajul Evangheliei – sigur, nu lumea în totalitatea ei, ci în esența ei, în
ce avea ea mai bun – atunci s-a întrupat Mântuitorul. S-a pus problema aceasta de loso și de
gânditorii din epoca aceea și de mai târziu: DE CE s-a întrupat Mântuitorul acum 2000 de ani, și nu s-
a întrupat acum, sau acum 5000 de ani etc. „Plinirea vremii”, despre asta-i vorba: e un proces. O
pregătire, o așteptare… Așa și acuma: lumea nu era pregătită, poate, să primească acest adevăr.
Deși, eu am o ipoteză personală: e imposibil să nu știut totuși cineva de lucrul ăsta. Nu cred că, în
atâta amar de vreme, părintele nu a spus la nimeni, sau că cineva nu a sesizat acest lucru. Dar cine a
vrut părintele să știe, bineînțeles! Și Dumnezeu, în primul rând. Restul, n-au știut. S-au uitat, au
admirat ce era de admirat, și n-au înțeles. Dar v-am spus, cu un dram de bun simț, nu se poate să nu
crezi, mai ales dacă o și situezi în contextul în care a fost pictată… în anul 1959, după ce începuseră
arestările… Iată că are justi care și istorică, dacă vreți! Deci nu doar teologică. Era prăpăd ce era în
închisori la vremea aceea. Elita intelectuală și spirituală a României… Părintele Arsenie e SINGURUL
care ar putut să facă așa ceva. După părerea mea. Nimeni altcineva n-ar îndrăznit măcar să
gândească, darămite să și transpună pe o frescă monumentală, în perioada aceea de prigoană și de
teroare, așa ceva în pictură! Este un curaj care vine, nu dintr-o frondă, ci dintr-o PUTERE
DUMNEZEIASCĂ. Părintele a vrut să rămână o mărturie în veac, despre acele vremuri cumplite de
prigoană. Și a rămas. Și va rămâne!
„Cărarea Împărăției”
R.: Aș dori să vă întreb cum de, dumneavoastră, așa de tânăr, deci nu aveați cum să-l cunoașteți pe
părintele Arsenie, cum ați ajuns să ți un admirator și un credincios fervent în s nțenia părintelui?
A. V.: În s nțenia părintelui, da. Pentru că părintele a vrut așa! Asta e tot ce pot să vă spun. Nu mi-am
propus eu acest lucru.
R.: Când v-ați apropiat de predica părintelui?
A. V.: Cred că în urmă cu vreo patru-cinci ani.
R.: Și cum v-ați apropiat?
A. V.: Prin lectură, bineînțeles.
„Cuvinte Vii”
R.: Ați început să citiți cărțile scrise de el…
A. V.: Sigur că da. Mărturiile care au apărut, am citit cărțile de învățătură, aceste cuvinte duhovnicești
care au apărut destul de nesistematic, dar sunt ziditoare, după părerea mea… Era nevoie de așa ceva.
După aceea, bineînțeles, am intrat pe această lieră „autorizată” legată de persoana părintelui
Arsenie Boca, anume albumele și volumele de predici, cartea „Cărarea Împărăției”, care au apărut la
Hunedoara. Aceea este „baza”, să zic așa. Despre părintele Arsenie s-a vorbit destul de mult, nu
su cient, dar totuși… Care este părerea mea, în legătură cu acest subiect? Fiecare și-a dat cu
părerea, pentru că ecare are experiența lui, nu contestăm, e importantă și această „anecdotică”, să-i
spun, adică dimensiunea factuală. Întâmplările cu tâlc, și tot ce se spune despre părintele… Sunt
importante. Dar trebuie, zic eu, ridicată un pic „ștafeta”, pe o poziție de seriozitate, de bun simț. Să nu
cădem în această „idolatrie”, să nu facem din părintele un fel de „ gură mitică”. Părintele a fost un om
real, concret, un om care a suferit foarte mult, inclusiv din partea colegilor dânsului… Discuția despre
părintele Arsenie Boca trebuie mutată, după părerea mea, dintr-un registru „anecdotic”, într-un
registru grav, sobru, așa cum era și părintele, de altfel: un om sobru, un om serios, care nu se juca cu
vorbele, nu vorbea într-o doară. Într-un cuvânt, nimerea esențialul. Asta trebuie făcut cu părintele!
Pentru că s-a vorbit așa mult, și cuvinte cam edulcorate, cam… Metaforele sunt bune, trezesc o
evlavie reală în oameni, e nevoie și de așa ceva, dar e [mai multă] nevoie să ridicăm acest nivel,
pentru că altfel… NU NE IA NIMENI ÎN SERIOS!
„Îngerul cu Cădelniță de Aur”
R.: Da. Acuma, să revin, că vă întrebasem despre dumneavoastră și v-ați refugiat într-un registru
livresc… și critic.
A. V.: Da, pentru că prin cărți am ajuns la părintele!
R.: Dar bine, așa puteați să-l alegeți pe părintele Cleopa…
A. V.: Eu i-am „ales” pe toți! Mie toți îmi sunt dragi. Dar m-a „ales” și părintele pe mine. Asta-i diferența!
R.: Asta e o expresie pe care, toți cei care „cred” în părintele o folosesc foarte des. O expresie care
devine aproape un loc comun. Cum v-a ales? În ce sens ați simțit că v-a ales? Vorbesc despre relația
dumneavoastră personală cu părintele Boca. Sunteți tânăr, e un lucru foarte rar, într-o generație…
A. V.: Debusolată.
R.: Să zicem…
A. V.: O generație care, totuși, își caută reperele.
R.: Eu zic că e foarte bine „inserată”, dar în orice caz, sunteți atipic pentru generația dumneavoastră.
Credincios, și foarte atașat de părintele Boca.
„Capela Sixtină a Ortodoxiei

Românești”
A. V.: Da. Asta da. Eu am încercat să mă apropii de părintele, la fel cum încerc să mă apropii de toți
marii Părinți ai neamului românesc. Acești uriași, acești titani ai duhovniciei românești. M-am
apropiat de ei cu smerenie, cu dragoste, și am simțit lucrarea lor. A ecăruia în parte. Nu vă imaginați
că, dacă te apropii de părintele Cleopa, scapi „nepedepsit”! Și părintele Cleopa are o lucrare. Dar, e o
altfel de lucrare. Părintele Arsenie este omul care a avut multe taine, care abia acum încep să iasă la
iveală. Este omul care a avut un anumit tip de lucrare: PROFETICĂ. Așa se numește ea în Biserică.
Lucrarea aceasta de a „vedea înainte”, duhovnicește.
R.: Asta v-a atras la dânsul?
A. V.: Nu asta m-a atras! Și chiar începe să mă deranjeze, în măsura în care se bagatelizează, pentru
că e o harismă excepțională, și părintele era conștient de lucrul ăsta… Părintele a și suferit din cauza
asta.
R.: Am pus-o specialîntrebarea, ca să vă „desfundați” canalele…
A. V.: Îmi dau drumul singur: nu m-a atras latura aceasta senzațională.
R.: Sunt convins.
A. V.: De prooroc, de nu-știu-ce. Pe undeva, dăunează părintelui, după părerea mea. Pentru că se
insistă prea mult…
R.: Da, e o parte super cială…
A. V.: Nu e super cială! Ea este reală. Dar felul în care e tratată, felul în care se raportează lumea la
ea…
R.: Nu știu cum vi s-au părut articolele mele…
A. V.: Mi s-au părut scrise, totuși, cu un duh de smerenie și de dragoste. Asta este ceea ce rămâne,
până la urmă, și ceea ce contează: buna noastră credință.
R.: Dar să vorbim de dumneavoastră. E foarte interesant, cum vi se întâmplă dragostea asta față de
părintele. Apropo de Nae Ionescu și de poliție și de îngeri, e bună și metoda asta de…
A. V.: De „anchetă”, da (râsete).
R.: Am și eu un vers: „Am anchetat îngerii”, sau ceva de genul ăsta… Că sunt poet, înainte de a
jurnalist.
A. V.: Da, îngerii sunt necruțători câteodată… (râsete). De părintele m-am apropiat prin cărți. La
început.
R.: Dar pe urmă, cred că s-a produs ceva… bănuiesc.
A. V.: Dacă vreți, vă spun care a fost primul meu contact cu părintele Arsenie. Tot cu pictura dânsului
a fost.
R.: Tot cu pictura? Tot pictura v-a apropiat decisiv de părintele?..
A. V.: Da, viziunea, sigur… Viziunea din pictură, nu pictura în sine. Vă spun cum: într-o carte a părintelui
Buga, de la Biserica Sf. Gheorghe-Vechi, care acum trece printr-o perioadă mai tristă. Altă gură
controversată…
R.: Buga și mai cum?..
A. V.: Buga Ion. Dânsul a scos o carte despre marii duhovnici ai neamului românesc. O carte
excepțională, apărută la începutul anilor ´90. El i-a cunoscut pe toți… Și apare, în a doua ediție a
acestei cărți, un articol, scris de o doamnă, despre pictura părintelui Boca, de la Drăgănescu. Și sunt
niște imagini acolo, în „premieră” pentru vremea aceea… Nu prea circulau lucrurile astea atunci. Nici
acum, de altfel, nu prea circulă… Și m-a frapat acea imagine cu Învierea! Acela a fost primul meu
contact „vizual” cu părintele. După aceea…
Drăgănescu: scena Învierii Domnului
R.: Scena pe care mi-ați descris-o mai devreme, acum o oră. Cu Iisus… într-o lume de ăcări, nu?
A. V.: Lumea arde, într-o descompunere apocaliptică, și, pe ruinele lumii, biruința învierii… Știți ce e
interesant? De asta vă spun că părintele Arsenie a depășit canoanele. Le-a respectat, le-a asumat,
dar le-a și depășit. Este învierea din morți dar și A Doua Venire!
R.: O combinație: Judecata de Apoi, cu…
A. V.: PERSPECTIVA ESHATOLOGICĂ ASUPRA ÎNVIERII. O sinteză, o viziune eshatologică asupra

învierii. E teribil. Și e unic. Nu mai există așa ceva. Merită văzut, nu se poate descrie treaba asta…
Această imagine m-a făcut dornic de a cunoaște mai multe despre acest părinte. Și am început să-mi
cumpăr cărțile…
R.: Păi, vedeți că mi-ați furnizat un început extraordinar pentru articol? Exact pe linia picturii…
Formidabil.
A. V.: Da, prin pictură am ajuns la părintele. Se poate spune și așa. (…) Multă lume e atrasă de
părintele. Dar trebuie să simți și chemarea lui. Adică… trebuie să intri într-un dialog cu acest uriaș, iar
dialogul bineînțeles că nu se poate face decât prin rugăciune… Iar rugăciunea se face în biserică, nu e
un dialog prin telepatie sau prin alte năstrușnicii.
R.: Dar poți să te rogi unui om care încă nu e canonizat?
A. V.: Bineînțeles! Pentru că îi simți lucrarea. Și te rogi în biserică… Eu îl pomenesc pe părintele Arsenie
ca pe un sfânt. Știți ce se întâmplă? Canonizarea lui e o formalitate care ține de o anumită
conjunctură istorică. În schimb, SFINȚENIA ESTE O REALITATE CARE TRANSCENDE ISTORIA. N-
are nicio legătură cu… Bun, îl canonizăm, îl „facem” sfânt la anul, peste doi ani, peste zece ani… El este
tot sfânt! Din clipa în care a trecut în Veșnicie, nu de un an, de doi sau de zece. Deci, nu l-ai făcut tu
sfânt. Pentru că, pe s nți îi face Dumnezeu, nu oamenii… (…) De fapt, ce-i s nțenia? Este acea
comuniune deplină cu Dumnezeu, pe care unii oameni o au încă din viața aceasta. Asta e s nțenia,
domnule! O comuniune pe care oamenii, aleși de El, o realizează în mod concret în viața asta. Așa a
fost părintele Arsenie: un om care s-a a at într-o comuniune cu Dumnezeu, încă de aici. O comuniune
de iubire. Și noi avem o comuniune cu Dumnezeu, dar nu deplină. Noi oscilăm. Avem căderi, avem
scăderi ș.a.m.d.
R.: Gata, s-a lămurit.
……………………………………………………………………….
R.: Încă o dată, să „anchetăm îngerii”… V-ați apropiat de părintele prin pictură, asta e o declarație
sinceră…
A. V.: Primul meu contact cu părintele Arsenie a fost unul vizual.
R.: Înainte de a începe să-i citiți…
A. V.: Opera.
R.: Dar a fost un contact decisiv, spuneți?
A. V.: Pentru că am și eu cunoștințe de istoria artei, de estetică… Și n-am avut cu cine să-l compar. Mi
s-a părut că depășește… Am făcut estetică în facultate. Am făcut loso a culturii… Și mai și lucrez în
domeniul acesta: monumente, arte plastice și așa mai departe.
R.: Cum vă împăcați, credincios ind, și încă fervent, al lui Arsenie Boca, între semenii
dumneavoastră, între generația dumneavoastră… Cum vă simțiți?
A. V.: Dar de ce mă întrebați de parcă ar trebui să u în con ict, neapărat? Mă simt cumva dator față
de ei. Dator să le împărtășesc lucrurile la care m-a învrednicit Dumnezeu să particip. Atât. Nu facem
propagandă…
R.: Sunteți ortodox. Ortodocșii nu fac propagandă. Dar ei cum vă tratează, vă iau în râs sau în serios?
A. V.: Asta depinde de mine, cum pun eu problema! E foarte important tonul, e foarte important cum
vorbești despre părintele Arsenie.
R.: Le vorbiți și celorlalți, sau nu oricui?
A. V.: Bineînțeles.Pentru că sunt dator să fac treaba asta. Eu nu pot să țin ceea ce am trăit, doar
pentru mine.
R.: Dar vă simțiți înstrăinat de generația dumneavoastră? Cum vă simțiți?..
A. V.: Un solitar. Dar nu mă simt „străin” de generația mea: sunt părtaș la neliniștile ei, la debusolările
ei, la disperările ei dacă vreți… La căutările ei. Sunt părtaș la lucrurile astea. Dar am și reperele mele!
Pe care încerc să le împărtășesc celor cu care intru în legătură. Atât. Eu cred că toți suntem datori,
cei care am cunoscut niște lucruri, și în special despre părintele Arsenie, să le prezentăm într-o formă
care să nu-l „compromită” pe părintele. Să nu afectăm, în rău, memoria părintelui. Suntem datori să
facem acest lucru cu seriozitate, cu bună-credință, nu din dorința de „a ridica în slăvi” un om pe care
Dumnezeu îl va pune la locul lui, la timpul potrivit… Noi nu vom face decât să recunoaștem și să ne
plecăm, smeriți, în fața acestor lucruri. Și Biserica va trebui să recunoască EVIDENȚA, anume că
acest om a fost un sfânt… E o evidență.
R.: Vă simțiți mai „ancorat”, mai ajutat de credința ortodoxă, și de credința în părintele Boca?..
A. V.: Nu discutăm acum despre Ortodoxie ca despre „o credință”. Ortodoxia nu e un sistem de

credințe.
R.: Pe scurt, așa…
A. V.: Ortodoxia e o vocație, nu [doar] o credință, ca și cum ar credința „în cultură”, sau în orice
altceva. Prin asta trăim! Cum se spune și în Scriptură: „Omul va trăi prin credință”, nu? Ai credință, ești
viu. N-ai credință, ești mort. Iar credința fără fapte, e moartă, la rândul ei. Asta înseamnă a făptui: a
trăi. Ești un om viu, lucrezi faptele credinței.
R.: Iar credința în părintele Boca, vă ajută?
Părintele Arsenie Boca
A. V.: Să lămurim un lucru: eu nu „cred” în părintele Arsenie Boca. Eu cred în Dumnezeu. Poate,
credința în s nțenia părintelui Boca…
R.: Așa. Exact.
A. V.: Acest om l-a realizat în el însuși pe Hristos, până la urmă.
R.: Dar credința aceasta vă ajută în mod puternic?..
A. V.: Da, am simțit asta, da. Mi-e și frică să mă rog (râsete). Vă spun sincer, sunt momente în care, cu
multă delicatețe… Atunci când ai cunoscut lucrarea s nților, deci nu doar a părintelui, căci ecare
sfânt are lucrarea lui speci că, personală, începe să-ți e frică, teamă… Am devenit foarte precaut
atunci când ”cer” ajutorul părintelui într-un lucru. Pentru că nu vreau să-l „amestec” în toate
problemele mele.
R.: De ce, ce se poate întâmpla?..
A. V.: Nu poți să te joci cu lucrurile astea, să-l cobori pe Dumnezeu la nivelul tău. TU TREBUIE SĂ
URCI! Asta este. Iar Dumnezeu coboară El însuși – ca să te ridice! Deci, nu ca să bea un pahar de bere
cu tine, sau nu-știu-ce. El coboară ca să te ridice. În momentul în care ne rugăm, trebuie să
conștientizăm faptul că trebuie să ne și înălțăm. Nu doar să ne „folosim” de Dumnezeu ca să obținem
ceva, sau…
R.: Da.
A. V.: Lucrarea părintelui Arsenie am simțit-o foarte puternic, în primul rând, legat de acest articol:
icoanele, fresca, arhivele, dar și în niște probleme personale, când am apelat la ajutorul părintelui și
am simțit că lucrează. Dar, de atunci am căpătat și un fel de teamă. (…) Totuși, nu trebuie amestecat
părintele în toate socotelile noastre, știți? Aici suntem pe un teren care poate să devieze oricând.
R.: De ce?
A. V.: Vă spun imediat. Pentru că, părintele are o lucrare foarte mare, și nici diavolul nu stă degeaba!..
R.: Nu-i de glumă (râsete).
A. V.: Dovadă că, în timpul vieții, părintele a fost prigonit, contestat, controversat, falsi cat ș.a.m.d. Iar
lucrurile astea continuă și după moarte.
R.: Îmi spuneați în prima înregistrare că îl considerați foarte controversat. Cu asta am început discuția.
Așa simțiți și astăzi, că este controversat?..
A. V.: Absolut. Dar o simt și pe cont propriu. Să nu credeți că eu, controversa asta o dau în vina
Bisericii, sau a societății, sau… Controversa o simt în mine însumi! Eu însumi am fost ispitit, când m-
am apropiat de părintele!
R.: Părintele ar putea considerat un sfânt luptător?
A. V.: Sigur că da.
R.: Din cauza asta e controversat, că a fost un luptător?
A. V.: Acum, depinde ce înțelegem prin „controversă”. Controversa nu e doar o dispută. Problema este
că părintele e un personaj INCOMOD prin de niție, prin natura lui.
R.: Incomod, pentru cine, pentru diavol?
A. V.: Pentru toată lumea. Și pentru Biserică! În general, s nțenia… nu poți s-o încadrezi într-un „tipar”
foarte clar. La părintele Boca ar putea contestat chiar duhul acesta profetic.
R.: Care nu se încadrează…
A. V.: Care sparge tiparele, bineînțeles. Pentru că, Biserica este și o instituție, nu? Care funcționează în
virtutea unor tipare și a unor forme. Părintele Arsenie, bineînțeles că s-a conformat, n-a încălcat nicio
virgulă, din niciun canon al Bisericii Ortodoxe Române și Universale. Nu i se poate reproșa nimic din
punctul acesta de vedere. Dar, prin Harul și Darul pe care l-a avut de la Bunul Dumnezeu, i-a
incomodat pe mulți! Pentru că, știți ce se întâmplă? Creștinismul este văzut de mulți oameni, și chiar
și noi, creștinii, avem mentalitatea asta mic-burgheză: creștinismul e o chestie de birou, de salon, de
dormitor eventual, de biserică… și atât. Nu-i așa! Creștinismul este viața, moartea și învierea lumii, a
Universului! Așa a fost creat, totul. Universul e construit pe jertfă, cum spunea și părintele Galeriu.
„Mielul a fost jert t de la întemeierea lumii”, spune Apocalipsa, nu? Deci JERTFA HRISTICĂ –
MIELUL ESTE HRISTOS – E TEMELIA UNIVERSULUI. Universul e construit pe jertfa originară a lui
Hristos, iar jertfa Lui concretă în Istorie, a fost asumarea suferinței, ca urmare a păcatului. Asta e
realitatea lumii: creștinismul. Nu este [doar] o doctrină, inventată de niște „părinți”, care aveau și
ceva cultură loso că: „Hai să facem și noi o religie”. Păi, nu-i așa: e revelația Realității, a lui
Dumnezeu, în Istorie. Și atunci „sparge” formele astea în care noi vrem să ne așezăm și să dormim, să
„punem capul”: „Vai, ce bine este”. Dar, nu-i așa. Creștinismul te ține într-o tensiune continuă, nu ești
sigur niciodată de mântuirea ta, în primul rând… Adică: tot timpul poți să cazi. Să-ți pierzi su etul, să-ți
pierzi mântuirea. Deci, o stare de incertitudine și de Har, totodată, pentru că depinzi de Harul lui
Dumnezeu, ca să te mântuiești. Și atunci, normal că nu poți să instituționalizezi… Mântuirea. Cum au
făcut catolicii, cu indulgențele… Asta au făcut catolicii: au instituționalizat mântuirea. D-aia s-au
revoltat protestanții: „Te mântuiești prin credință, nu se poate manevra credința”. Biserica a avut
mereu tendința asta – și e un lucru trist – în special în Apus, dar cred că și în Răsărit, din păcate: de a
instituționaliza și S nțenia, și Harul, și Credința, și Tainele; ori astea, în momentul în care le-ai făcut
„instituție”, le-ai omorât. Iar Dumnezeu lucrează în mod viu și creator cu aceste lucruri.
R.: Iar Arsenie Boca mai iese din tipare, nu?
Mormântul de la Prislop al Părintelui Arsenie
A. V.: Pe Arsenie Boca nu poți să-l pui într-un tipar, pentru că n-ai cum. Omul acesta a fost un
fenomen. S nțenia este un fenomen. Repet: să nu facem din el un caz izolat. Sunt mulți, foarte
mulți… Uitați-vă la Valeriu Gafencu. Uitați-vă la cei care au murit în închisori. Uitați-vă la părintele
Justin Pârvu. Care este incomod! De ce e părintele Justin Pârvu incomod, și controversat, astăzi?!..
Din aproape aceleași motive ca părintele Arsenie Boca. Întotdeauna s nțenia incomodează! Lucrurile
s-au „așezat” într-un fel, și lumea vrea să e așa, că dorm toți și sunt fericiți, dar aceștia vin și zic: „Nu
e așa!”
R.: Hm…
A. V.: Se vor așeza, sigur, apele, iar Biserica va nevoită să recunoască, pur și simplu, acest fenomen.
Părintele Arsenie e deja un fenomen cunoscut și peste hotare, deci nu mai poți opri lucrurile astea…
R.: Vă mulțumesc din su et!..
A. V.: Cu drag!
Categorii:
AR SENI E BOCA ( 1)
Publicat de Alexandru Valentin Craciun

Masterand in teologie, licentiat in loso e si teologie, Bucuresti Vezi toate articolele lui
Alexandru Valentin Craciun
Etichete: Arsenie Boca (1), Biserica Sf. Elefterie, Pictura Parintelui Arsenie Boca
SHAR E THI S:
 Twitter  Facebook
APR EC I AZĂ:
Apreciază
5 blogeri au apreciat asta.
SI MI LAR E
Nemaiauzitele povestiri ale Cea mai documentată Părintele Arsenie Boca și locul
Eugeniei „Ziana” despre biogra e a Părintelui Arsenie său în spiritualitatea
Părintele Arsenie Boca Boca: „Și cărțile au fost românească. O
5 oct. 2009 deschise” (Florin DUȚU, smerită reconsiderare
În „Arsenie Boca (1)” Editura Floare Albă de Colț, 25 oct. 2010
București, 2013) În „Arsenie Boca (2)”
23 oct. 2013
În „Arsenie Boca (2)”
PR EC EDENT
„Decalogul” lui Sorin Dumitrescu
U R MĂTOR
Nota bene
2 4 d e c o m e n ta r i i
Ana-Maria
17 apr. 2010 la 19:09
Nici nu stiu cu ce sa incep…..

Multumesc ! Cu multumiri se cuvine sa incep,multumiri ca mi-ai adus la cunostinta atatea lucruri de
care habar nu aveam.Traiesc in lumea mea,intr-un cerc restrans,vizitand doar bisericile care imi ies in
cale,si iata ce comori ascund alte biserici,si as vrea sa u o pasare sa pot zbura imediat acolo unde
este pictura cu Invierea Domnului de exemplu,este o pictura ….iarasi nu gasesc cuvinte potrivite
pentru a o descrie. Fenomenala,extraordinara sunt cuvinte prea ordinare pentru a descrie o astfel de
pictura.Am ramas inmarmurita privind-o,asadar multumesc pentru bucuria facuta ochilor
mei.Doamne-ajuta sa ajung sa o vad live!

Prima biserica,mai la indemana,este SF.Elefterie,unde trebuie sa ajung sa vad pictura cu Maica
Domnului si pruncul in „zeghe”.Interpretand acel model al vesmantului pruncului ca ind zeghe ma
intristeaza tare si asa ar trebui sa inmoaie inimile tuturor amintind inca o data muritorilor ca Iisus a
suferit pentru noi pe cruce,a fost intemnitat si cruci cat,a suferit pentru noi,iar noi cum Il
rasplatim?!?!?!?!
Offf Doamne!
Apoi,as continua cu ceva ce ai spus si as vrea sa inteleg ce ai vrut sa spui „Mi-e și frică să mă
rog”.Intreb pentru ca acum cateva saptamani am trecut printr-o etapa in care nu ma puteam ruga
pentru mine,nu puteam pt mine,ci doar pentru altii.Am zis probabil ca vede Dumnezeu daca am
nevoie de ceva si are grija de mine,dar vazandu-i pe altii suferind,trebuie sa te rogi pt ei.Asadar nu m-
am putut ruga pentru mine…..dar nu era frica…..era altceva.
Apoi,as continua cu a spune ca esti un detectiv extraordinar si un om foarte inteligent.Felicitari!
Si voi incheia simetric,tot cu multumiri !
Toate cele bune!
R ĂSPU NDE
Manon
20 apr. 2010 la 14:38
Subscriu la ceea ce spune Ana Maria.

R ĂSPU NDE
carmen ivan
28 apr. 2010 la 11:20
CRISTOS A INVIAT!
Sa imi ierti indrazneala, te rog din inima; contez pe ingaduinta ta si mai ales pe faptul ca ceea ce sunt
acum sunt datorita parintelui Stefan (si a Milei Domnului, bineinteles).
Imaginea din vis a Pruncului seamana foarte mult cu Ostia de pe altar cand este expusa spre adorare.
R ĂSPU NDE
Alexandru Valentin Crăciun

29 apr. 2010 la 15:56
Poate ma lamuresti mai in detaliu, ndca m-ai pierdut, nu vad cum ar putea sa aduca a Ostie. Dar m-
ai facut curios! Cele bune…
R ĂSPU NDE
carmen ivan
30 apr. 2010 la 08:14
Cand esti dispus, iti voi povesti, deoarece in scris simt ca nu ma exprim destul de clar. Cu bine
R ĂSPU NDE
Claudiu
1 oct. 2010 la 22:03
Se vede foarte clar ca Icoana S ntei Parascheva este pictata de Parintele Arsenie;este stilul
Dinsului,stil incomfundabil.
R ĂSPU NDE
ana pod
9 nov. 2010 la 03:55
multumesc a.v. craciun. citind interviul am inceput sa pling, am fost atentionata de o pasare, poate o
vrabie care s-a trintit in geamul meu de la birou (eram in fata computerului citeam interviul) am
tresarit, am vazut cum pasarea si-a continuat zborul in vazduh, iar eu am lasat cititul pt. mai tirziu. am
plecat cu treburi in oras, oamenii au fost mai buni ca de obicei, eu am fost atit de calma si linistita, ceia
ce continua. dumnezeu sa te binecuvinteze pentru eforturile puse in a deschide ochii celor orbi, limba
celor muti cu voia, urechile celor ce nu fac un efort de a auzi. eu sint sigura ca Sfantul Parinte Arsenie
Boca ii va ajuta sa inteleaga.
R ĂSPU NDE
larisa
14 feb. 2011 la 15:17
dumnezeu sa-l odihineasca

R ĂSPU NDE
larisa
14 feb. 2011 la 15:17
il besk mult
R ĂSPU NDE
N
18 oct. 2011 la 09:35
Ați văzut cumva scena cu Mihai Viteazul de la Ateneu?

R ĂSPU NDE
Alexandru Valentin Crăciun

19 oct. 2011 la 08:26
Sigur ca am vazut-o, desi e greu de evaluat exact contributia Pr. Arsenie… pictorul desena intreaga
scena, apoi ii insarcina pe elevii sai sa execute (culori etc.) Cam asa s-a procedat si in cazul scenei
respective, care nu e creatia Parintelui propriu-zis… Poate doar in unele mici detalii decorative sa se
simta mana sf. sale… Daca mai aveti intrebari va astept
R ĂSPU NDE
0505907341
4 mart. 2012 la 20:16
HELLO I GOT A VERY NICE AND SPECIAL PAINT OF COUSTIN PETRESCU OIL ON CAVAS
ORIGINAL OF A LADDY ITS SINGED AND DATED 1921 AND DOWN THERE IS ANOTHER NAME
THAT I THINK ITS THE NANE OF THE LADDY FROM WHAT I CAN SEE ITS STARTS WITH WIC OR
WICI OR SOMTHING LIKE THAT AND HER LAST NAME ITS RU AND MORE BUT THIS PART OF
NAME IS FADED SO I CANT SEE HER WHOLE NAME CAN PLEASE SOME ONE TELL ME WHO HIS
IN THE PIC IT MUST BE A ROMANIAN LADDY BUT IM NOT TO GOOD WITH THAT HISTORY TO
SAY WHO SEE IS I CANT UPLOD PIC OF THE PAINT HERE BUT HERE IS MY EMAIL
dol n09@walla.com IF ILL GET CONTACT TO MY MAIL ILL BE HAPPY TO SEND PIC OF IT AND BY
THE WAY MY NAME IS LUIS AND IM FROM ISRAEL – THANKS TO WHOM THAT CAN HELP GOD
BLEES ALL AND BEST WISHES FROM ISRAEL
R ĂSPU NDE
Pingback: biletul zilei
Pingback: De pe bloguri Ortodoxe | casa crestinului
mariana
11 sept. 2014 la 11:58
Foarte interesant tot interviul ! Sunt de acord ca parintele ii alege pe cei care trebuie sa se apropie de
el si sa il inteleaga; si eu am simtit o chemare si imi doream sa ajung la Prislop si mi se parea ca nu va
posibil niciodata…dar totul s-a intamplat asa de resc si apoi mi-am dorit sa stiu mai multe si mi-am
dorit sa vad si biserica de la Draganescu si dorita mea a fost indeplinita doar atunci cand am fost
pregatita sa ajung acolo. Acum am citit acest interviu si ma voi duce la Sf. Elefterie sa vad pictura
parintelui Arsenie Boca si sa ii multumesc inca odata. [Si cum nimic nu e intamplator acolo am si fost
cununata cu 29 de ani in urma…]
Mult succes in toate si la cat mai multe descoperiri in legatura cu parintele Arsenie Boca !
R ĂSPU NDE
Pingback: Laudatio lucrarii recente a lui FLORIN DUTU – “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a
Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai
buni” | anomismia
Pingback: A aparut editia a II-a a biogra ei Parintelui Arsenie Boca – de Florin Dutu | anomismia
Pingback: A aparut editia a II-a a biogra ei Parintelui Arsenie Boca – de Florin Dutu | ÎNDULCIRI CU
DOR
delia
1 mart. 2016 la 07:47
Patintele nu a scris decat o singura carte. Ii intinati memoria.

R ĂSPU NDE

1 mart. 2016 la 12:31
Las`ca din cand in cand mai apar si inchizitorii ortodoxiei care au grija sa-i curete memoria…de nitiv!
R ĂSPU NDE
Pingback: Biserica Sfântul Anton din București: Icoana S ntei Parascheva pictată de Părintele
Arsenie Boca | albastru de… mai departe (2)
albastru de ...
13 oct. 2019 la 23:41
De-abia acum îmi dau seama că vă cunosc dinainte de a vă cunoaște și mă bucur din tot su etul!
R ĂSPU NDE

15 oct. 2019 la 15:59
Mă onorează ceea ce spuneți. Mulțumesc.

R ĂSPU NDE
albastru de ...
28 nov. 2019 la 07:36
A republicat asta pe albastru de… mai departe (2).

R ĂSPU NDE
Lasă un răspuns
Introdu aici comentariul tău...
Blog la WordPress.com. Tema: TextBook de WordPress.com.

Interviu Despre Pictura Din Bucureşti A Părintelui Arsenie Boca - Alexandru Valentin Crăciun

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Interviu Despre Pictura Din Bucureşti A Părintelui Arsenie Boca - Alexandru Valentin Crăciun

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3/31/2021 Interviu despre pictura din Bucureşti a Părintelui Arsenie Boca – Alexandru Valentin Crăciun

Ale xan dru Vale n t in Crăciun

I n t erv iu d es pre pict ura d in Bucureș t i a

R.: Atunci nu era Artă murală?

A. V.: Era și pictură murală…

R.: Dar dânsul a făcut Artă decorativă.

R.: A făcut secția de „decorativă” în loc de cea de [pictură] murală.

R.: Așa se face și azi.

R.: Important e că s-au păstrat planșele. Unde s-au păstrat?..

Casa „Costin Petrescu”

A. V.: O clădire frumoasă, mi se pare că a fost chiar proiectată de dânsul, nu știu…

R.: De unde știm că a lucrat la scena lui Mihai Viteazul?

R.: Unde la Sibiu?

A. V.: E o mărturie, totuși, credibilă.

R.: Nici n-o mai punem la îndoială.

R.: Poate într-un studiu pe care o să-l faceți dumneavoastră.

Biserica Sfântul Antonie

Icoana S ntei Parascheva înainte

R.: Și cum ați reacționat? Ce-ați făcut atunci?

A. V.: „Așa cum i-a văzut!”

R.: Foarte frumos a zis. Ce credeți că o face atât de specială?

R.: Era un chip strălucitor…

R.: Spuneți-o și pentru noi, acum. Ca și cum n-ați scris.

Icoana S ntei Parascheva

R.: Fondul… fondul e de aur.

A. V.: Așa picta părintele Arsenie!

R.: „Icoana absolută a s ntei Parascheva”, ia uite ce frumos…

Icoana S ntei Parascheva în timpul

R.: Și ce făceau, se rugau?..

R.: S nțește fotogra ile?

A. V.: Părintele Lucian. Lucian Răzvan Petcu.

R.: Câți ani are părintele?

R.: Mătăniile ați spus?

A. V.: Nu în ecare icoană, sfânta Parascheva are mătănii. La părintele Arsenie…

R.: Întotdeauna are.

R.: Sârbii știau de Arsenie Boca?

R.: Dar știau de părintele Boca.

R.: A depășit granițele țării. Faima dânsului, numele dânsului…

R.: Unde e Schitul Maicilor?

R.: Era schit, sau ce…

A. V.: Da, a fost schit de maici. De aceea se și numea Schitul Maicilor.

R.: Până în ’82?

Schitul Maicilor și Atelierele Patriarhiei

R.: Ateliere de icoane?

A. V.: De icoane, de lemnărie, obiecte de cult…

A. V.: Da, le-au mutat. Asta a fost pe vremea patriarhului Iustinian.

R.: „Iustinian cel luminat”, să zic…

A. V.: „Iustinian cel mare” (râsete).

R.: Da, că după aia au început [demolările], el avea personalitate.

Atelierele Patriarhiei în timpul demolării (1982)

R.: Încă nu făcuse pușcărie?

R.: Avea dreptul să slujească?

R.: La Sâmbăta a fost înainte?

A. V.: În anii ´40. Până în ´49, cam așa.

R.: A fost scos de la Prislop și dânsul a venit de bunăvoie în București?

R.:La Drăgănescu când ajunge?

R.: Avea drept să slujească?

R.: Până la moartea lui.

R.: Și la Prislop ce s-a întâmplat, de a fost izgonit de acolo?

A. V.: La Prislop, se repeta istoria de la Sâmbăta. Venea lume…

R.: Se golea Brașovul, îmi spunea cineva.

R.: E chiar lângă facultatea lor.

A. V.: Eu vi le pot spune, dar nu știu dacă dumneavoastră o să le puteți „spune”.