MINISTERUL EDUCAŢIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
CATEDRA KINETOTERAPIE

AGENDA PRACTICII KINETOTERAPEUTICĂ A STUDENŢILOR

FACULTĂŢII KINETOTERAPIE PENTRU PROGRAMUL DE STUDIU
1001.1 KINETOTERAPIE ȘI TERAPIE OCUPAȚIONALĂ

Chişinău 2020

1
 UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

AGENDA PRACTICII

Studentului __Negru Cristian_______________

Anul _lll_ grupa 311 facultatea Kinetoterapie_________

Conducătorul practicii Kinetoterapeutice____Ion Verlan_

Metodist de specialitate ____Racu Sergiu___

Agenda a fost începută la “27” _Ianuarie_2020

Agenda a fost finisată la “28_” Februarie_2020

2
Raportul de practică
o Numele/Prenumele studentului: Negru Cristian
o Universitatea/Facultatea: UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE
FIZICĂ ȘI SPORT, Facultatea de Kinetoterapie.
o Instituția și departamentul în care a desfășurat stagiul de pregătire
practică: Spitatul Clinic Municipal ,, Sfânta Treime’’
o Domeniul de activitate: Kinetoterapie
o Date de contact a instituției: Republica Moldova, or. Chișinău, str. Aleco
Russo 11 Telefon : 022-43-85-15
o Perioada și durata stagiului de pregătire practică: 27.01.2020 –
28.02.2020

Nota coordonatorului de practică –

Nota profesorului responsabil de practică –

3
 Cuprins
Scurt istoric....................................................................................

Tehnici și metode utilizate.............................................................

Afecțiuni întilnite...........................................................................

Programul kinetic de recuperare pe parcursul practicii.................

Concluzii........................................................................................

4
 Scurt istoric

Spitalul Clinic Municipal “Sfânta Treime”

 Spitalul Clinic Orăşenesc nr. 3 a fost fondat pe baza complexului curativ nou construit de pe
strada Fedico 11, cu 740 paturi şi policlinicile nr. 6, 9, 10, 14, sub conducerea medicului şef L.
Pinschi, prin ordinul şefului secţiei ocrotirii sănătăţii al Comitetului executiv Chişinău, V. Josan,
nr. 39 din 10 martie 1976, în baza ordinului ministrului ocrotirii sănătăţii al Republicii Moldova
C. Draganiuc nr. 94 din 02 martie 1976.  Blocul principal şi blocul gospodăresc au fost date în
exploatare la 1 ianuarie 1976, blocul chirurgical în anul 1977. Deschiderea spitalului clinic
orăşenesc nr. 3 a fost o etapă nouă în organizarea asistenţei medicale spitalizate de staţionar
populaţiei adulte a or. Chişinău.
La adresarea colectivului spitalului, cu susţinerea Direcţiei Sănătăţii, prin decizia primăriei
municipiului Chişinău nr.8/3 din 17 martie 1994, instituția a fost redenumită în Spitalul Clinic
Municipal “Sfânta Treime”.
În anul 1976 au fost deschise următoarele secţii: secţia gastrologie cu 40 de paturi, secţia
neurologie nr. l cu 60 de paturi, secţia neurologie nr. 2 cu 40 paturi, secţia cardiologie pentru
bolnavi cu infarct miocardic acut cu 40 paturi, secţia cardiologie cu 80 paturi, secţia oftalmologie
cu 80 paturi, secţia otorinolaringologie cu 40 paturi, secţia urologie cu 80 paturi, secţia terapie cu
40 paturi, secţia endocrinologie cu 40 paturi, secţia nefrologie cu 40 paturi, secţia chirurgie nr. 1
cu 60 paturi. În anul 1977 au fost deschise următoarele secţii: secţia chirurgie nr.2 (septică) cu 40
paturi, secţia proctologie cu 40 paturi, secţia chirurgie toracală cu 30 paturi, secţia cardiologie nr.
2 cu 40 paturi, secţia reanimare cu 12 paturi, a fost închisă secţia neurologie nr. 2 şi deschisă
secţia neurochirurgie. Numărul de paturi a ajuns la 850.
În anul 1978 secţia de otarinolarigologie a fost transferată la spitalul clinic orăşenesc nr.4 şi a
fost deschisă secţia chirurgie maxilo-facială cu 40 paturi. În anul 1980 secţia cardiologie a fost
micşorată cu 40 paturi şi a fost deschis secţia reumatologie cu 40 paturi.
În anul 1980 secţia cardiologie a fost micşorat cu 40 paturi şi a fost deschisă secţia reumatologie
cu 40 paturi. Totodată a fost închisă secția neurochirurgie și fondată secția ginecologie, cu 40 de
paturi, care a funcționat între anii 1980 – 1981.  Ulterior, secția a fost închisă și redeschisă în
1985, în baza secției chirurgie maxilo-facială, care a fost transferată la spitalul clinic de urgență.
În anul 1981 a fost deschisă secţia toxicologie cu 25 paturi. În anul 1992 secţia de gastrologie a
fost micşorată cu 40 paturi şi a fost deschisă secţie terapie nr. 2 cu 40 paturi. În anul 2001 a fost
redeschisă secţia otorinolaringologie cu 30 paturi. În anul 2002 secţia de neurologie a fost
micşorată cu 30 paturi ş deschisă secţia neuroreabilitare cu 30 paturi.
Au fost deschise următoarele secţii paraclinice: secţia internare, secţie anestezie, secţia operaţii,
laboratorul clinico-biochimic, laboratorul bacteriologic, secţia radiologie, secţia fizioterapie,
secţia diagnostic funcţional, secţie morfopatologie, farmacia, cabinetul endoscopic.
Pentru prima dată au fost organizate în sistemul ocrotirii sănătăţii a or. Chişinău următoarele
secţii: gastrologie, nefrologie, endocrinologie, cardiologie, otorinolaringologie, neurochirurgie,
chirurgie maxilo-facială. chirurgie torocală, proctologie, reumatologie, toxicologie.
În anul 1989 a fost dat în exploatare blocul nou al policlinicii nr.10 şi în 1990 al policlinicii
nr.14.
În anul 1990 policlinicile nr. 9, 10 au fost transferate în componenţa Asociaţiei Medicale
Teritoriale Ciocana. La 01 ianuarie 1995 policlinicile nr. 6, 14 au fost transferate în componenţa
Asociaţiei Medicale Teritoriale Râşcani.

5
Începând cu 1989, sistemul sănătății a fost serios afectat de criza social-economică, s-a redus
accesibilitatea populaţiei la asistenţa medicală specializată. Finanţarea insuficientă a spitalului s-
a soldat cu stoparea procesului de reparaţii capitale, procurarea utilajului medical, etc.
Asigurarea spitalului cu medicamente a scăzut până la nivel minim. În scopul limitării
cheltuielilor, începând cu 01 februarie 1999 au fost reduse 322 paturi şi respectiv  personalul
medical cu 333 unităţi.
La întâi ianuarie 2004, a fost implementat sistemul asigurările obligatorii de asistenţă medicală,
care a dus la schimbări pozitive în domeniul ocrotirii sănătăţii. A crescut gradul de accesibilitate
a populaţiei la serviciile medicale spitaliceşti, în special a grupurilor vulnerabile. S-a îmbunătăţit
calitatea serviciilor medicale acordate şi satisfacerea necesităţilor medicale a pacienţilor. A
crescut bugetul spitalului Şi finanţarea ritmică de către Compania Naţională Asigurări Medicale.
Actualmente în cadrul spitalului activează 10 clinici universitare:
Clinica medicală nr. 1, disciplina Sinteze clinice, bazată pe secţiile Boli interne nr. 1, Boli
interne nr. 2, Gastroenterologie; Clinica medicală nr. 5, disciplina Reumatologie și Nefrologie,
bazată pe secțiile Reumatologie, Nefrologie și dializă; Clinica medicală nr. 3, disciplina
Cardiologie, care activează în baza secțiilor Cardiologie, Infarct miocardic acut și Recuperare
Cardiologică; Clinica Neurologie, bazată pe secţiile Neurologie, Recuperare neurologică; Clinica
medicală Chirurgie nr. 2 “Constantin Ţîbîrnă” bazată pe secțiile Chirurgie septică și Proctologie;
Clinica medicală Chirurgie nr. 3 “Constantin Ţîbîrnă” bazată pe secția Chirurgie aseptică;
Clinica Anestezie şi Reanimatologie, bazată pe secţiile Reanimare, Anesteziologie, Toxicologie;
Clinica Urologie, bazată pe secţia de Urologie; Clinica Otorinolaringologie, bazată pe secţia
Otorinolaringologie; Clinica Oftalmologie, în baza secției Oftalmologie.
Fiecare clinică a devenit centru specializat de acordare a asistenţei medicale la nivel clinic înalt
de pregătire şi perfecţionare continuă a medicilor și realizarea cercetărilor științifice.
Realizările obţinute pe parcursul activităţii SCM “Sfânta Treime” se datorează colectivului de
profesionişti ai spitalului şi ai catedrelor USMF “N. Testimiţanu”, care activează pe baza
spitalului.
Spitalul Clinic municipal „Sfânta Treime” activează cu statut de instituţie medico-sanitară
Publică, din 15 decembrie 2003. Pe parcursul a 40 de ani spitalul a acumulat experienţă bogată în
organizarea asistenţei medicale specializate pe 17 profiluri cu folosirea celor mai moderne
metode de diagnostic şi tratament. Secţiile spitalului sunt: Infarct miocardic acut, Recuperare
cardiologică, Cardiologie, Reumatologie, Boli interne nr. 1, Boli interne nr. 2, Toxicologie,
Gastrologie, Endocrinologie, Nefrologie, Chirurgie aseptică, Chirurgia septică, Proctologie,
Urologie, Ginecologie, Neurologie, Recuperare neurologică, Oftalmologie, Otorinolaringologie,
Reanimare și terapie intensivă, Anatomie  patologică.
Concomitent activează următoarele secţii şi cabinete paraclinice: departamentul medicină de
urgență,  blocul operator cu 10 săli de operații și anestezie; departamentul radiologie
intervențională (angeografie), departamentul de diagnostic cu radiologie, imagistică medicală,
serviciul reabilitare medicală și medicină fizică și explorări funcționale, laboratorul analize
medicale, serviciul prevenire infecții nosocomiale cu laboratorul de sterilizare și laboratorul
bacteriologic, serviciul de inginerie medicală și metrologie, serviciul dietetic, cabinetul de
transfuzie a sângelui, farmacie cu circuit inchis.

6
Printre cele mai importante realizări recente se numără darea în exploatare a secției reanimare,
instituirea Departamentului radiologie intervenționala (angiografie), lansarea serviciilor:
tomografie computerizată, radiologie digitală, cabinetul de transfuzie a  sângelui, laborator
sterilizare.
Pe parcursul a 4 decenii, la organizarea și perfecționarea asistenței medicale specializate în
spital, au contribuit medicii șefi: L. Pinskii (1976 – 1982), Gh. Fadeev (1982 – 1990), S. Terente
(1990 – 2014), G.
Zavatin (2014 – 2015), în prezent Oleg Crudu.

7
Tehnici și metode utilizate

8
 „Metode de facilitare neuro-proprioceptivă”

I Scopul unității de curs

 Acumularea unui bagaj de cunoștințe teoretice și practice referitoare la metodele de
facilitare neuro-proprioceptive:
 Metoda Kabat;
 Metoda Margaret Rood.

Obiective operaționale:
După ce vor studia această unitate de curs studenții vor trebui să cunoască:
 Să diferențieze leziunile de neuron motor periferic, de leziuni de neuron motor central;
 Principiile metodei Kabat;
 Aplicarea diagonalelor Kabat la pacienții neurologici;
 Dezvoltarea funcției motorii și senzoriale pe etape.

Abilitati:
 Prin aplicarea Metodei Kabat și Margaret Rood se realizează dezvoltarea neuromotorie,
folosind scheme de mișcare în spirală și diagonală;
 Normalizarea tonusului muscular și răspunsul muscular dorit obținut prin stimuli
senzitivi;
 Aplicarea metodelor pentru tratarea pacienților cu leziuni de neuron motor periferic și
central.

II Conținutul
2.1 Metoda Kabat;
2.2 Metoda Margaret Rood.

2.1 Metoda Kabat

Herman Kabat a dezvoltat o metodologie de recuperare neuromotorie, pornind de la
studiile neurofiziologice ale mişcării, comportamentului motor şi învăţării motorii. Metoda se
numeşte „de facilitare neuroproprioceptivă” şi se aplică în: leziuni de neuron motor periferic,
recuperarea insuficienţei motorii cerebrale, leziuni de neuron motor central. Ea se bazează pe
următoarele observaţii:
 Excitaţia subliminală necesară executării unei mişcări, poate fi întărită cu stimuli din alte
surse, care la rîndul lor intensifică răspunsul motor;
9
  Facilitarea maximă se obţine prin exerciţiu intens, cu maximum de efort, sub rezistenţă;
 Majoritatea mişcărilor umane se fac în diagonală şi spirală, chiar şi inserţiile musculare şi
ligamentare fiind dispuse în diagonală şi spirală. (Marcu V., Dan M., 2007)
Metoda foloseşte scheme de mişcare globală, plecînd de la axioma: „Creierul ignoră
acţiunea proprie muşchiului, el recunoaşte numai mişcarea”. (Th. Niculescu, 2009)
După Marcu V., Dan M., 2007; Vlad T., 1992, principiile metodei Kabat sunt
următoarele:
 Dezvoltarea neuromotorie normală se face în sens cranio-caudal şi proximo-distal;
 Dezvoltarea fetală este caracterizată de răspunsurile reflexe secvenţiale la stimuli
exteroceptivi (flexia gîtului precede extensia, adducţia umărului precede abducţia, rotaţia
internă o precede pe cea externă, apucarea obiectului precede lăsarea lui, flexia plantară
precede dorsiflexia, etc);
 Dezvoltarea comportamentului motor este legată de dezvoltarea receptorilor senzitivi,
vizuali, auditivi, etc;
 Întregul comportament motor este caracterizat de mişcări ritmice, reversibile, executate
în amplitudini complete de flexie şi extensie;
 Dezvoltarea motorie implică mişcarea combinată ale membrelor bilateral simetric,
homolateral, bilateral asimetric, alternativ reciproc, diagonal reciproc;
 Dezvoltarea motorie include şi inversarea rapidă dintre funcţiile antagoniste, cu
predominanţa flexei sau extensiei;
 Dezvoltarea motorie reflectă şi direcţia mişcării: de la verticală, la orizontală şi apoi la
oblică sau diagonală.
După Marcu V., Dan M., 2007; Dumitru D., 1981, în comportament motor al adultului,
postura şi mişcările combinate devin automate, pe măsura dezvoltării performanţelor motorii.
Kabat face următoarele precizări, considerate esenţiale pentru mişcarea voluntară complexă:
1. Folosirea schemelor de mişcare în spirală şi diagonală.
2. Mişcarea activă se derulează de la distal spre proximal în timp ce stabilitatea articulară
recunoaşte sensul invers.
3. Folosirea rezistenţei maximale în scopul obţinerii iradierii în cadrul schemei de mişcare
sau în grupele musculare ale schemei heterolaterale.
4. Utilizarea de tehnici şi elemente ce facilitează dezvoltarea mişcării sau a posturii
(situaţionare, contact manual, întinderi musculare, presiuni articulare, rezistenţa la
mişcare etc). Procedeele de facilitare folosite sunt următoarele:
 rezistenţa maximă pînă la anularea mişcării active;

10
  întinderea, ce poate activa un muşchi paretic sau plegic dacă i se opune şi o
rezistenţă;
 schemele globale ale mişcării, care sunt de obicei mai eficace în ceea ce priveşte
facilitarea (fenomenul de „iradiere”);
 alternarea antagoniştilor, ce se bazează pe faptul că după provocarea reflexului de
flexie, excitabilitatea reflexului de extensie este mai mărită.
Modalităţile de alternare ale antagoniştilor sunt: inversarea lentă (IL), inversarea lentă
cu efort static (ILO), inversare agonistică (IA), stabilizarea ritmică (SR), inversare lentă-relaxare
(contracţie-relaxare-contracţie), inversare lentă cu efort static şi relaxare (ILO + relaxare),
combinarea stabilizării ritmice (SR) cu inversarea lentă-relaxare. (Flora D., 2002)
Prin situaţionarea bolnavului se caută utilizarea influenţei reflexului tonic labirintic
pentru întărirea efortului de asistare necesar sau pentru asistarea mişcării solicitate. Pe schemele
(diagonalele) Kabat se lucrează tehnici FNP pentru obţinerea unui rezultat optim de creşterea
forţei musculare. Aceste scheme de facilitare sunt efectuate pasiv doar pentru determinarea
limitelor amplitudinii de mişcare sau pentru înţelegerea/acomodarea pacientului. (Stanca D.,
Căciulan E., 2012)
După Marcu V., Dan M., 2007; Vlad T., 1992, principiile de tratament sunt:
1. Toate fiinţele umane au potenţiale care nu au fost complet dezvoltate.
2. Deprinderile motorii precoce sunt caracterizate prin mişcări spontane care oscilează între
extrema flexie şi extensie. Aceste mişcări sunt ritmice şi au un caracter ireversibil. În
tratament se va lucra pe ambele direcţii de mişcare.
3. Dezvoltarea deprinderilor motorii are tendinţă la ciclitate aşa cum se poate evidenţia prin
trecerea de la dominanţa flexorilor la cea a extensorilor. Obiectivul este stabilirea unei
balanţe între antagonişti. Mai întîi se observă unde există un dezechilibru, apoi se va
facilita partea slabă. Echilibrul şi controlul postural trebuie obţinute înainte de a începe
mişcările din aceste posturi. Tratamentul va urmări succesiunea: control postural –
echilibru – mişcări din anumite posturi.
4. Etapele dezvoltării motorii au o succesiune ordonată, dar există suprapunere între ele.
Copilul nu îşi încheie dezvoltarea unei etape înainte de a trece la următoarea etapă (o
activitate mai avansată). (Pasztai Z., 2004)
Kabat propune desfășurarea antrenamentului după patru scheme de mișcare, două
diagonale pentru MS și două diagonale pentru MI, fiecare schemă avînd trei componente
flexie/extensie, abducție/adducție, rotație externă/rotație internă. Ele se desfășoară în practică
prin mișcări pasivo/active, activo/pasive și active cu rezistență, pe amplitudine maximă sau
parțială. (Stanca D., Căciulan E., 2012)

11
 Mişcările se execută activ, pe diagonală şi în spirală, pornind de la situaţia în care
muşchiul de facilitat este în întindere maximă şi ajunge în situaţia de maximă scurtare. Astfel,
fiecare muşchi va avea o situaţie proprie de facilitare. O mişcare oarecare nu este efectuată
niciodată de un singur muşchi, iar deficitul produs de lipsa activităţii unui muşchi se traduce
printr-o scădere de forţă şi coordonare a respectivei scheme de mişcare. (Flora D., 2002)
Muşchii care acţionează pe o anumită schemă sunt legaţi funcţional şi acţionează într-un
lanţ kinetic în cele mai bune condiţii de la situaţia de alungire completă la situaţia de scurtare
completă. Fiecare muşchi privit sub acest aspect al lanţului kinetic va putea fi facilitat de o
anumită situaţie a muşchilor din lanţul respectiv (Th. Niculescu, 2009). Această situaţie de
facilitare se obţine printr-o situaţionare a segmentelor ce participă la acea schemă, situaţionarea
începînd de la proximal spre distal în următoarea ordine: componentele de flexie sau extensie,
apoi cele de abducţie sau adducţie şi în final componentele de excitaţi internă sau externă.
Schemele de mişcare (dus-întors) cuprind toate cele 6 direcţii de mişcare, bine determinate 3 cîte
3, avînd o anumită succesiune de intrare în acţiune, în care cîte una este dominantă la un moment
dat. (Stanca D., Căciulan E., 2012)
După Marcu V., Dan M., 2007, regulile pentru crearea diagonalelor specifice pentru
facilitarea unui anume muşchi sunt:
 la MS flexia este asociată rotaţiei externe, în timp ce rotaţia internă se asociază extensiei;
 la MI flexia şi extensia se asociază fie rotaţiei interne, fie rotaţiei externe, dar adducţia se
asociază numai rotaţiei externe, în timp ce abducţia este legată de rotaţia internă;
 pivoţii distali (pumn şi gleznă) se aliniază pivoţilor proximali (umăr şi şold) astfel:
 la MS:
 supinaţia şi abducţia se asociază flexiei şi rotaţiei externe;
 pronaţia şi adducţia se asociază extensiei şi rotaţiei interne;
 flexia pumnului este legată de adducţia umărului;
 extensia pumnului este legată de abducţia umărului;
 la MI:
 extensia gleznei este legată de extensia şoldului;
 flexia gleznei este legată de flexia şoldului;
 inversia piciorului se asociază adducţiei şi rotaţiei externe a şoldului, iar
eversia piciorului este cuplată cu abducţia şi rotaţia internă a şoldului;
 pivoţii digitali se aliniază pivoţilor proximali şi distali, indiferent ce se întîmplă cu pivoţii
intermediari.
 la MS:

12
  flexia cu adducţia degetelor se asociază flexiei pumnului şi adducţiei
umărului;
 extensia cu abducţia degetelor se asociază extensiei pumnului şi abducţiei
umărului;
 deviaţia radială a degetelor acompaniază deviaţia radială a pumnului,
supinaţia şi flexia cu rotaţia externă a umărului;
 deviaţia cubitală a degetelor se asociază cu aceeaşi deviaţie a pumnului, cu
pronaţia şi extensia cu excitaţi internă a umărului.
Policele intră de asemenea în schemele de mişcare, reţinînd că:
 adducţia policelui se va asocia întotdeauna cu flexia şi rotaţia externă a
umărului;
 abducţia policelui se va asocia întotdeauna cu extensia şi rotaţia internă a
umărului
 la MI:
 flexia cu adducţia degetelor se asociază cu flexia plantară şi extensia
şoldului;
 extensia cu abducţia degetelor se combină cu extensia piciorului şi flexia
şoldului.

După Stanca D., Căciulan E., 2012, diagonalele pentru mebrele superioare
D1 de jos în sus
 MS este în abbducţie şi extensie din umăr;
 Cotul extensie totală;
 Mîna şi degetele în extensie, palma orientată posterior, policele orientat medial.
Mişcarea – flexia degetelor şi a pumnului, supinaţie în antebraţ, flexia cotului, flexia şi
adducţiei şi rotaţie externă.

D1 de sus în jos
 Umărul flexie, adducţie rotaţie internă;
 Cotul flexie, supinaţie;
 Mîna flexie.
Mişcarea – degetele mîna extensie, cotul pronaţie – extensie, umărul extensie, abducţie,
rotaţie internă.

D2 de jos în sus

13
  Umărul este în flexie, adducţie, rotaţie externă;
 Cotul în uşoară flexie, supinaţie;
 Mîna şi degetele în flexie.
Mişcarea – degetele şi mîna în extensie, cotul pronaţie – extensie, umărul abducţie,
rotaţie internă şi flexie.

D2 de sus în jos
 Umărul în flexie – abducţie, rotaţie internă;
 Cotul extensie – pronaţie;
 Mîna și degetele în extensie.
Mişcarea – degetele şi mîna în flexie, cotul supinaţie – flexie, umărul addus, rotaţie
externă. Se execută mişcarea de extensie dar poziţia finală este cu umărul flectat

După Stanca D., Căciulan E., 2012, diagonalele pentru membrele inferioare
D1 de jos în sus
 Şoldul abdus, rotaţie internă, extensie uşoară;
 Genunchiul extins şi pronat;
 Piciorul extins, degetele extensie inversie.
Mişcarea – degetele flexie, picior flexie – eversie, genunchi flexie – supinație, şold
flexie, adducție, rotaţie externă.
Kinetoterapeutul stă de partea membrului inferior respectiv mîna omoloagă cuprinde
piciorul peste fața sa dorsală, astfel încît cele patru degete se așează peste marginea internă a
piciorului, cealaltă mînă se așează pe fața internă a coapsei.

D1 de sus în jos
 Şoldul adducţie, rotaţie externă, flexie;
 Genunchiul flexie şi supinaţie;
 Picior eversie – flexie, degete flexie.
Mişcarea – degete extensie, picior inversie – extensie, genunchi extensie – pronaţie,
şold extensie, abducţie, rotaţie internă.
D2 de jos în sus
 Şoldul flexie uşoară, adducţie, rotaţie internă;
 Genunchi flexie sau (extensie), pronaţie;
 Picior extensie – inversie, degete extensie.

14
 Mişcarea – degete flexie, picior flexie – eversie, genunchiul flexie sau extensie,
supinaţie, şoldul flexie, abducţie şi rotaţie externă.

D2 de sus în jos
 Şoldul flexie, abducţie, rotaţie externă;
 Genunchi extensie sau flexie, supinație;
 Picior eversie – flexie, degetele flexie.
Mişcarea – degete extensie, picior extensie – inversie, genunchi extensie sau flexie,
pronaţie, şoldul addus. Mişcarea de extensie cu poziţie finală în extensie şi rotaţie internă.
Kinetoterapeutul sta pe partea membrului inferior respectiv. Mîna omoloagă cuprinde
piciorul peste fața sa dorsală, astfel încît cele patru degete se așează peste marginea internă a
piciorului, cealaltă mînă se așează pe fața externă a coapsei.

După Dumitru D., 1981; Vlad T., 1992, exerciții pentru trunchi
Exercițiile pentru trunchi respectă aceleași principii specifice metodei, ele se fac sub
rezistență maximă, pe diagonale și asociate cu mișcări de rotație.
 Pacientul în decubit dorsal cu mîinile deasupra capului, brațele sau trunchiul îndeplinesc
o mișcare de flexie în partea opusă, ca în activitatea de spart lemne.
 Decubit lateral, kinetoterapeutul așezat la spatele pacientului, cu o mîna pe frunte și alta
pe genunchi, se opune flexiei totale a trunchiului (ghemuirii).
 Pacientul în șezînd, kinetoterapeutul în fața lui, se opune cu ambele mîini așezate pe
umeri, aplecării înainte a trunchiului.
Mișcarea aceasta se execută și cu rotația trunchiului.
Mîna dreaptă a kinetoterapeutului se opune în acest caz proiecției anterioare a umărului
stîng în timp ce mîna stîngă oprește umărul drept sa fie tras înapoi.Mișcarea pentru trunchi se
execută din pozițiile – decubit dorsal, decubit lateral, șezînd.

Metoda Margaret Rood

Deşi este o metodă de activare-stimulare şi de inhibare a unui muşchi singular, ea nu este
considerată o metodă analitică. M. Rood prezintă tehnici şi exerciţii de obţinere a relaxării (prin
legănare, mişcări lente etc.), de dezvoltare a funcţiei motorii – gîndind în modele de postură şi

15
mişcare complexă. În paralel autoarea pune accent deosebit pe dezvoltarea funcţiilor vitale şi
senzoriale. Ideile fundamentale ale metodei sunt:
 normalizarea tonusului muscular şi răspunsul muscular dorit este obţinut folosind stimuli
senzitivi adecvaţi;
 fiecare mişcare ce se execută trebuie să aibă un scop precis şi o finalizare prestabilită;
 ghidajul senzitivo-senzorial este foarte important;
 numărul mare de repetiţii a răspunsului motor corect constituie o condiţie esenţială a
procesului de învăţare motorie. (Robănescu N., 2001)
După Marcu V., Dan M., 2007; Sbenghe T., 1987, metoda se bazează pe dezvoltarea
secvenţială, în patru etape, a funcţiei motorii.
1. Mobilitatea – asemănătoare etapei dezvoltării copilului de la 0-3 ani, cuprinde:
 Modelul flexiunii dorsale (modelul suptului), integrează sub control central
reflexele tonice cervicale şi labirintice, permiţînd eliberarea mişcărilor bilaterale
ale extremităţilor superioare; modelul extensiei totale, „postura păpuşii înalte”;
 modelul primei forme de deplasare în jurul axului central rostogolirea laterală.
(Pasztai Z., 2004)
2. Stabilitatea – se referă la menţinerea situaţiei corpului sau segmentelor sale în posturi
stabile, cum ar fi patrupedia, în genunchi şi ortostatism.
3. Mobilitatea controlată – integrarea mişcărilor şi activităţilor complexe în spaţiu, care
presupune echilibru, coordonare şi dezvoltarea simţurilor de orientare în spaţiu, toate din
situaţii de stabilitate.
4. Abilitatea – îndemînarea – cuprinde etapa mişcărilor perfecţionate, stimularea reacţiilor
de echilibru, formele de facilitare pentru obţinerea trecerii de la o postură şi mişcare la
alta, cît mai uşor.
Ca originalitate în cadrul metodei, M. Rood a evidenţiat importanţa stimulărilor
senzitivo-senzoriale în tratamentul disfuncţiilor. Astfel se disting:
 Stimulări la nivelul tegumentului: pensularea, stimulări cu cuburi de gheaţă, mîngîierea
uşoară (3 minute pe ceafă pentru activare parasimpatică – relaxare), apăsarea articulară
(compresie pe şold în axul femural, stabilizare în patru labe, compresie pe calcaneu,
apăsare în axul lung al capului). Această metodă de recuperare neuro-motorie se bazează
în mod distinctiv, pe utilizarea excesivă a stimulării cutanate, în dorinţa de a controla
tonusul şi contracţia grupului muscular subiacent. (Dumitru D., 1981)
 Mijloace ajutătoare pentru integrarea mişcărilor:
 vibraţia, aplicată cazurilor hipotone;

16
  întinderea unor materiale elastice, (inele de cauciuc, elastic etc.) pentru stabilizare
şi creşterea tonusului la diferite nivele;
 prehensiunea este facilitată prin mingi mici, pompe de cauciuc cu aer, pistoale cu
apă, bucată de frînghie, rulou de aluat. (Vlad T., 1992)
 Alte stimulări speciale: ciocănirea călcîiului şi a altor repere, „îndoirea” (lentă sau
rapidă), mişcări active ritmice lente. (Robănescu N., 2001)

Tracţiunile

Tehnica tracţiunilor – pacientul este poziţionat comod în decubit dorsal, cu coloana

vertebrală cervicală situată în afara planului mesei. Kinetoterapeutul se poziţionează la capul
bolnavului şi susţine pasiv capul acestuia astfel: cu o mână prinde coloana cervicală şi occiputul,
susţinând astfel capul, iar cu cealaltă mână plasată pe bărbia bolnavului îşi asigură o priză solidă.
Din această poziţie exercită o tracţiune în ax asupra coloanei vertebrale cervicale. Tracţiunea
poate fi continuă sau discontinuă, iar forţa de întindere variază de la caz la caz în funcţie de:
durere, masă musculară, tonus, intensitatea contracturii.
În momentul când se sesizează o reducere a tensiunii musculare se începe mobilizarea
pasivă a coloanei cervicale în flexie-extensie, înclinare laterală, rotaţii, iniţial prin mişcări
analitice, apoi combinate, în final circumducţia. Aceste mişcări se vor executa lent, alternând
sensul şi nedepăşind pragul durerii. Pe parcursul acestor manevre, bolnavul trebuie să fie cât mai
relaxat şi să respire profund şi rar.
Tracţiunile vertebrale cervicale se pot realiza şi mecanic folosind un montaj de scripeţi
sau cu ajutorul aparatului de tracţiune vertebrală TRU-TRAC sau ELTRAC.
Indiferent de sistemul de tracţiune, pentru a obţine relaxare musculară, decomprimare
articulară şi eliberare a găurilor de conjugare, trebuie respectete câteva reguli de bază:
 bolnavul să fie poziţionat în decubit dorsal sau aşezat;
 să fie asigurat un unghi de flexie de 10-150 a coloanei vertebrale cervicale;
 durata tracţiunii, în afara regulii de progresivitate, se va stabilii în funcţie de reacţia
bolnavului (disconfort, durere, vertij, acufene, etc). Se menţine în tracţiune cel puţin 40 minute,
dar poate ajunge la tracţiuni de 2 ore sau chiar mai mult (această durată include şi pregătirea
bolnavului, instalarea sistemului de tracţiune);
 înainte de finalizarea tracţiunii, bolnavul este bine sa execute câteva contracţii izometrice
scurte ale musculaturii gâtului, pentru reechilibrarea tonusului muscular;
 forţa de tracţiune variază între 3 şi 12 kg în funcţie de tipul constituţional, vârstă;
 printr-o tracţiunea realizată cu o forţă sub 6 kg, se obţine eliminarea tensiunii musculare;
 la 9 kg forţă de tracţiune se obţine decompresiunea articulaţiilor interapofizare
posterioare;
 la 10-12 kg se poate obţine degajarea găurilor de conjugare;
 peste 12 kg, tracţiunea vertebrală devine ineficientă deoarece induce reacţii musculare de
apărare exprimate prin contractură;
 numărul total de şedinţe este de 6-10 cu menţiunea că, dacă după primele şedinţe durerea
se accentuează, trebuie abandonate.

17
 Programul Williams

Programul Williams – se aplică în trei faze distincte în funcţie de tabloul clinic şi funcţional al
pacientului. Conţine exerciţii de remobilizare a coloanei vertebrale lombare, basculări ale
bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale şi a muşchiului psoas-iliac.
În faza I pacientul este tratat din punct de vedere kinetic numai din poziţia decubit
dorsal, prin descărcarea greutăţii tnmchiului pacientului. Este momentul de trecere din stadiul
acut în stadiul subacut. Programul kinetic adresat pacientului după trecerea din acut în subacut
începe prin exerciţii kinetoterapeutice “în flexie”, deoareace fie flexia membrelor inferioare pe
trunchi, fie mai ales, a trunchiului pe membrele inferioare, produce contracţia muşchilor
abdominali şi a iliopsoasului obţinându-se în mod reflex relaxarea musculaturii paravertebrale a
coloanei lombare. Este un obiectiv major în această fază.
Practic la nivelul segmentului motor se instalează un “cerc vicios”. Sciatalgia este de fapt
un conflict mecano-disco-radicular însotit de inflamaţie locală. Iritarea, inflamarea aduce după
sine durere iar durerea produce contractură musculară. Pentru a se închide acest cerc vicios
trebuie să menţionăm că această contractură este de durată şi întreţine compresiunea. Aici se
încheie cercul vicios. Acesta trebuie însă “rupt” şi această rupere poate fi provocată prin
contracţia muşchilor abdominali şi a ilio-psoasului care duce în mod reflex la relaxarea
antagoniştilor adică a paravertebralilor. Acest lucru se realizează foarte bine în faza I a
programului Williams. Totodată exerciţiile kinetice din această fază contribuie la redobândirea
parţială a supleţei articulare în zona lombară. Mişcarea ce se obţine chiar şi limitat în timpul
exerciţiilor ajută ca discul să se hrănească şi să-şi refacă înălţimea sa prin absorbţia de lichid,
numit fenomen de inbibiţie. Această etapă se aplică aproximativ 2 săptămâni:
 Decubit dorsal membrele superioare extinse pe lângă corp, capul pe suprafaţa patului, bărbia
în piept, membrele inferioare flectate din şolduri şi genunchi, tălpile pe suprafaţa patului. Se cere
pacientului să execute: - ducerea membrelor superioare extinse prin înainte sus şi înapoi (flexia
membrelor superioare 180 privirea urmareşte mâinile) - inspir amplu (lomba se înalţă); - revenire
inspir - expir amplu, lomba coboară.
 se cere pacientului să memoreze acest tip de respiraţie.
 variantă: capul se ridică de pe suprafaţa patului, flexia lui este accentuată.
 Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 1. Se cere pacientului să execute: - ducerea
membrelor superioare extinse prin înainte sus şi înapoi, inspir, apoi pacientul va executa flexia
coapselor pe trunchi (genunchii flectaţi), mâinile apucă de sub genunchi şi trage spre piept
coapsele, expir.
 variantă: acelaşi exerciţiu, numai că pacientul va executa apucarea alternativă
doar a câte unui genunche şi îl trage spre piept. Este valabila varianta de la exerciţiul 1.
 Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 1. Se cere pacientului să execute: - ducerea
membrelor superioare extinse prin înainte sus şi înapoi (flexia membrelor superioare 180
privirea urmareşte mâinile) – inspir, apoi mâinile vor apuca printre genunchi (genunchii se
depărtează), gleznele se apuca cu mainile şi se trag până deasupra abdomenului, expir.
 varianta: se cere pacientului să apuce altemativ doar glezna a câte unui singur
membru inferior, având grijă ca amplitudinea de mişcare să fie aproximativ simetrică.
 este valabilă varianta de la ex. 1.

18
  Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 1. Se cere pacientului să execute: - ducerea
membrelor superioare extinse prin înainte sus şi înapoi , inspir, apoi pacientul va executa flexia
coapselor pe trunchi fără ajutorul mâinilor, expir.
 este valabila varianta de la exerciţiul 1, revenire inspir - expir amplu, lomba
coboară.
 Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 1. Se cere pacientului să execute: - ducerea
membrelor superioare extinse prin înainte sus şi înapoi , inspir, apoi mâinile se aşează pe
genunchi şi se păstrează această poziţie pe tot timpul expirului, capul se ridică de pe suprafaţa
patului (flexia lui; varianta de la exerciţiul 1, revenire inspir - expir amplu, lomba coboară).
 contracţia izotonică concentrică a muşchiior abdominali se transformă la un
moment dat în contracţie izometrică menţinându-se atâta timp cât mâinile stau deasupra
genunchilor şi se realizează concomitent expirul.
 variantă - acest exerciţiu se poate executa aducând ambele palme deasupra doar a
câte unui genunche (aceştia sunt uşor depărtaţi) în mod alternativ dreapta – stânga (antrenaţi în
contracţie şi muşchii oblici abdominali).
În acest moment al programului Williams se pot introduce diagonalele Kabat, de flexie şi
extensie a membrelor superioare antrenandu-se în mişcare capul şi trunchiul, revenire cu expir
amplu.
 Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 1. Se cere pacientului să execute: - ducerea
membrelor superioare extinse prin înainte sus şi înapoi, inspir, apoi - palma membrului superior
stâng vine la întâlnire cu genunchiul membrului inferior drept, iar genunchiul presează puternic
în palmă.
 membrul superior stâng este extins din cot şi prin presiunea genunchiului în palmă
tonusul muşchilor flexori creşte la maximum.
 variantă: amândoi genunchii vin la întâlnire cu palmele.

În faza a II -a a metodei Williams exerciţiile pregătesc coloana vertebrală pentru a putea

suporta greutatea trunchiului în condiţii de încărcare pe verticală. Practic este vorba de trecerea
de la poziţia orizontală a coloanei la poziţia verticală. Această verticalizare respectă principiul
accesibilităţii, respectiv al încărcării treptate. Exerciţiile din faza I devin exerciţii de “încălzire”
pentru faza a II -a, a verticalizării trunchiului. Verticalizarea se va face treptat, propunând
pacientului un set de exerciţii care să permită trecerea la verticală (suportarea acestei poziţii) fără
dureri. După aproximativ două săptămâni, în partea a doua a stadiului subacut :
 Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 1, mâinile sub cap, coatele departate, inspir. Se
cere pacientului să execute “leganarea” simultană a genunchilor pe pat stânga-dreapta.
Leganarea genunchilor spre dreapta, capul spre stânga, expir, poziţia iniţială inspir. Leganarea
ambilor genunchi spre stanga, capul spre dreapta, expir, poziţia iniţială inspir.
 Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 1, membrele inferioare întinse pe suprafaţa
patului pe lângă trunchi. Se cere pacientului: inspir amplu; ridicarea membrului inferior drept de
pe suprafaţa patului extins din genunche, spre verticală, mâinile apucă genunchiul şi-l trage spre
piept, capul se ridică, fruntea se apropie de genunchiul întins al membrului infeior ridicat, expir;
inspir amplu; se execută ţi cu membrul inferior stâng.
 Poziţia pacientului idem ca la exerciţiul 8. Se cere pacientului să execute “pedalaj”
înainte şi înapoi alterantiv cu câte un membru inferior având grijă ca la verticală membrul
inferior să fie extins din genunche.

19
  Decubit lateral stâng. Se cere pacientului să execute flexia ambilor genunchi şi a
coapselor pe piept, simultan cu flexia capului până când aceştia se apropie de frunte, expir,
revenire în poziţia iniţială, inspir.
 kinetoterapeutul va fi atent ca pacientul să păstreze poziţia corectă de decubit
lateral. Se cere pacientului ca revenirea în poziţia iniţială să se facă cu corpul în uşoară extensie;
aceasta crescând treptat.
 Kinetoterapeutul se orientează foarte atent după principiul nondolorităţii mai ales
în pozipa de extensie a trunchiului.
 varianta: exerciţiul se va executa în decubit lateral şi pe partea dreapta.
 Patrupedie. Se cere pacientului să execute ducerea şezutului până pe călcâie, membrele
superioare extinse înainte, palmele aşezate pe pat, fruntea se aşează pe suprafaţa patului, bărbia
în piept, capul în flexie, expir, revenire în poziţia iniţială, capul în extensie, inspir.
 varianta: se duce alternativ câte un picior extins în sus şi înapoi, pacientul
sprijinindu-se doar pe câte un genunche, revenire în poziţia iniţială, capul în extensie, inspir.
 Şezând călare pe o bancă de gimnastică sau pe un plan înclinat, membrele superioare
extinse pe lângă corp. Se cere pacientului să execute flexia trunchiului mult înainte, membrele
superioare extinse inainte, expir (aplecarea trunchiului mult înainte, trunchiul se orizontalizează),
revenire în poziţia iniţială (trunchiul se verticalizează), inspir.
 Stând cu faţa la spalier, membrele inferioare uşor depărtate, extinse, sprijinite pe ultima
şipca de jos a spalierului; membrele superioare apucă o şipcă a spalierului în dreptul pieptului cu
priza de sus. Se cere pacientului ducerea şezutului spre înapoi, membrele inferioare şi membrele
superioare extinse, capul flectat (trunchiul se orizontalizează), expir, revenire în poziţia iniţială
(trunchiul se verticalizează), inspir.
 Stând cu spatele la spalier, membrele superioare extinse, mâinile apucă cu priză de sus
şipca din dreptul şezutului. Se cere pacientului să execute aplecarea trunchiului înainte,
menţinând extensia genunchilor (trunchiul se orizontalizează), expir, revenire în poziţia iniţială
(trunchiul se verticalizează), inspir.
 Poziţia iniţială idem ca la exerciţiul 14, la un pas în faţa spalierului. Se cere pacientului să
execute semiflexiune, ulterior genuflexiune, expir, revenire în poziţia iniţială, inspir.
 tălpile rămân cu toată suprafaţa pe sol la semiflexiune şi genuflexiune.
 Poziţia iniţială idem ca la exerciţiul 14, membrele superioare extinse deasupra capului,
mâinile apucă cu priză de sus şipca spalierului. Se cere pacientului să execute ridicarea simultană
a ambilor genunchi la piept. În acest moment se produce întinderea şi descărcarea coloanei
vertebrale, inspir, revenire în poziţia iniţială, aşezarea pe sol a tălpilor se face uşor încărcându-se
de jos în sus coloana vertebrală.
 încărcarea şi descărcarea coloanei vertebrale se face cu multă grijă şi atenţie
sporită din partea kinetoterapeutului.
Pe parcursul şi la sfârşitul fazei a doua se poate executa cu succes efectuarea diagonalelor
Kabat ale trunchiului inferior de flexie şi extensie precum şi aceloraşi diagonale ale membrelor
inferioare.
În faza a III-a remisia clinică este deja realizată iar programul kinetoterapeutic urmareşte
redresarea bazinului, refacerea simetriei corpului, combaterea ţinutei defectuoase în ortostatism
şi mers, ştergerea atitudinilor vicioase şi înarmarea pacientului cu un program accesibil (la
domiciliu) de exercitii, respectiv de profilaxie secundară şi îmbunătăţirea controlului ţinutei
corpului.

20
 Trecerea prin cele trei faze se face într-un interval de timp relativ scurt, maximum trei
săptămâni. Important este a se depăşi cât mai repede perioada acută şi trecerea la exerciţii
kinetice active.
Pe langa efectul miorelaxant la nivelul musculaturii paravartebrale al exerciţiilor „în
flexie”, asupra discului intervertebral exerciţiile mai au încă un efect benefic şi anume mărirea
distanţei dintre marginile corpilor vertebrali în partea lor posterioară cu efect direct asupra
măririi diametrului găurii de conjugare şi deci a eliberării de compresiune a rădăcinilor nervului
sciatic.
Aplicarea acestui program coroborat permanent cu o evaluare clinică şi funcţională
profesionistă a medicului curant şi a kinetoterapeutului duce la oprirea din evoluţie a discopatiei
lombare sau a frânării evoluţiei acesteia:
 Ortostatism, cu faţa la spalier, mâinile apuca şipca din dreptul pieptului, membrele
inferioare extinse şi uşor departate. Se cere pacientului să-şi studieze şi sa-şi corecteze poziţia
trunchiului, a bazinului şi a abdomenului în oglinda din spatele spalierului (pacientul se priveşe
pe sine în oglinda fixată pe perete în faţa sa, în spatele spalierului). Se cere pacientului să
execute basculări repetate înainte şi înapoi a bazinului.
 Ortostatism cu spatele spre spalier, mâinile apucă cu priză de sus şipca din dreptul
bazinului, trunchiul rezemat. Se cere pacientului să execute mers pe loc cu ridicare înaltă a
genunchilor.
 Poziţia iniţială idem cu cea de la exerciţiul 18. Se cere pacientului să ridice câte un
membru inferior extins înainte alternativ drept – stâng (mers pe loc cu membrele inferioare
extinse).
 Ortostatism, cu faţa la spalier, mâinile apucă şipca din dreptul pieptului, membrele
superioare extinse. Se cere pacientului să execute fandări pe loc având grijă ca membrul inferior
ce este dus înapoi să fie extins, iar cel de sprijin să execute o bună flexie din genunche şi şold. Pe
parcursul fandării trunchiul este bine fixat de membrele superioare şi coloana vertebrală execută
o uşoară extensie controlată.
Programul Williams, ca orice alt program kinetic, se aplica pacienţilor creativ (din partea
kinetoterapeutului) şi individualizat, fiind adaptat permanent la nevoile şi particularităţile
pacientului atât ca amplitudine de mişcare cât şi ca dozare a efortului, ritm de execuţie şi număr
de reluări a lui pe parcursul aceleaşi zile.

Metoda Mckenzie
Metoda McKenzie - aparenta contradicţie dintre cele două metode nu constă în sensurile diferite
(diametral opuse) în care se execută mişcarea din cadrul metodelor menţionate, ci în diferitele
momente când se aplică programul kinetic în funcţie de starea patologică a discului, de direcţiile
de migrare a nucleului pulpos (sau a fragmentelor acestuia atunci când poziţia lui depăeşte
poziţia lui normală în interiorul inelului fibros) şi de structurile anatomice afectate din cauza
deteriorării discului.
Metoda McKenzie se bazează pe observaţiile pertinente şi de lungă durată a
intemeietorului acestei metode.
El a studiat fenomenul de deteriorare a discului şi a observat că trecerea nucleului pulpos
din poziţia sa centrală din interiorul discului spre marginea lui (migrarea lui) se face de obicei

21
lent, însoţit fiind de durere, care creşte direct proportional cu apropierea nucleului pulpos de
marginea discului.
Instalarea durerii este firească deoarece marginile inelului fibros sunt inervate mai mult
decât interiorul discului iar presiunea nucleului este ca o agresiune mecanică asupra lui.
Consecinţa este ca pe masură ce nucleul pulpos penetrează inelul fibros spre marginea lui,
durerile devin tot mai intense.
Rareori se întâmplă ca nucleul pulpos să penetreze inelul fibros în mod brusc (eventual
printr-un accident - cădere pe şezut).
Autorul acestei metode a mai observat că această “migrare” a nucleului pulpos spre
marginile discului se face de obicei printr-un stress postural prelungit (şederea îndelungata la
volan) ceea ce aduce după sine durere şi disfuncţie, fiind afectate totodată şi articulaţiile
interapofizare şi toate celelalte ţesuturi moi. Cel mai adesea nucleul pulpos migrează postero-
lateral adica tocmai spre zonele unde se afla găurile de conjugare.
Bazându-se pe “tipul de mişcare deficitară” ceea ce înseamnă lipsa de extensie, acesta
propune mobilizări şi exerciţii adecvate preponderent “în extensie” (compensatorii flexiei), adică
acea mişcare deficitară cauzatoare de suferintă. Dacă luăm în considerare faptul că migrarea
nucleului pulpos se face provocând dureri de-a lungul unei perioade de timp şi coroborând acest
lucru cu exerciţii kinetice adecvate în funcţie de “tipul de mişcare deficitar” menţionat, este
evident că metoda sa are un impact benefic asupra pacientului de îndată ce a început programul
kinetic specific, adica în extensie. Dacă se aplică exerciţiile în acest mod, până când nucleul
pulpos nu s-a deteriorat total şi nu a penetrat marginile inelului fibros, nu s-a produs nici o
infamaţie locală, Metoda McKenzie în acest stadiu este extrem de eficientă, deoarece ajută
revenirea rapidă a nucleului pulpos în poziţia sa centrală şi închiderea fantei pe care pornise.
Explicaţia fiziologică a acestei metode constă în facilitarea revenirii nucleului pulpos în centrul
nucleului fibros prin mişcarea activă de extensie a coloanei vertebrale care obliga nucleul pulpos
să parcurgă drumul în sens invers, centripet, dinspre periferia discului (spre care pornise) spre
interiorul lui. Astfel, durerea se reduce spontan iar procesul de herniere a inelului fibros
înceteaza şi se cicatrizează. Vedem deci ca în marea majoritate a cazurilor de hernie de disc, la
primele semne clinice (în mod deosebit durerea), metoda este extrem de eficientă cu efecte
imediate şi spectaculoase. Este evident că în asemenea cazuri vom propune un tratament kinetic
(metoda McKenzie) şi vom obtine maximum de efecte cu efort minim şi într-un timp cât mai
scurt. De asemenea vom corobora aceasta metodă cu un program de exercitii de profilaxie
secundară (exerciţii la domiciliu) care să protejeze pacientul de crize.
Pentru un kinetoterapeut experimentat, aplicarea uneia sau alteia din aceste două metode
nu este o alegere aleatorie, ci în deplină cunoştinţă de cauză. Cele două metode nu sunt în
contradicţie, ci mai degrabă, complementare. Totuşi această metodă are şi limite: este
contraindicată când la nivel discoradicular la radăcinile sciaticului s-a instalat o inflamaţie
(inflamaţie ce poate iradia parţial sau total pe întregul nerv sciatic) iar durerile au devenit acute
şi persistente. O altă contraindicaţie a acestei metode este dată de contractura uni sau bilaterala a
muşchilor paravertebrali. Aplicarea acestei metode nu rezolvă combaterea contracturii
musculare instalate. De asemenea, aceasta metodă este total contraindicată când au apărut
parestezii pe diferite grupe musculare ale membrului inferior afectat chiar dacă durerea nu se
accentuează. În aceste situaţi, rămâne eficientă doar metoda Williams ca unică metodă kinetică
având ca obiectiv principal conservarea funcţiilor restante.
 Decubit dorsal coatele flectate, mainile la ceafă, membrele inferioare flectate din genunchi şi
şolduri, tălpile pe suprafaţa patului. Sub coloana vertebrală lombară se aşează o pernă sau un sul
22
de 3-5 cm înălţime. Se cere pacientului să execute respiraţii ample; inspirul cu înalţarea coloanei
vertebrale lombare; expirul cu coborârea coloanei vertebrale lombare pe suprafaţa patului.
 se va cere pacientului să crească amplitudinea mişcărilor respiratorii simultan cu
amplitudinea mişcărilor colanei vertebrale.
 Decubit dorsal, capul pe suprafaţa patului, bărbia în piept, mâinile la ceafă, coatele
departate, membrele inferioare flectate din şolduri şi genunchi, tălpile pe suprafaţa patului. Se
cere pacientului să execute “leganarea” simultană a genunchilor pe pat stânga-dreapta.
Leganarea genunchilor spre dreapta, capul spre stânga, expir, poziţia iniţială inspir. Leganarea
ambilor genunchi spre stanga, capul spre dreapta, expir, poziţia iniţială inspir.
 Decubit ventral, membrele superioare abduse, coatele flectate, mâinile sub frunte. Se cere
pacientului să execute ducerea prin lateral al membrului inferior drept prin târâre până când
genunchiul (flectat) ajunge sub axila omolaterală, capul se răsuceşte spre partea opusa stângă),
expir, revenire inspir.
 idem cu membrul inferior stâng, capul spre dreapta expir, revenire inspir.
 poziţiile corpului se numesc pozitie în “cocoş de puşcă”.
 Kinetoterapeutul va cere pacientului să execute mişcarea cu amplitudine de mişcare
egală şi simetrică, respectiv atât cât poate membrul inferior afectat (până la limita durerii), tot la
fel va face şi cu membrul inferior neafectat.
 Variantă - se cere pacientului să crească amplitudinea de mişcare apucând cu mâna
genunchiul şi trăgându-l cât mai mult spre axilă.
 altă variantă – să se execute două sau trei respiraţii complete, întârziind mai mult
poziţia pacientului în aceasta poziţie.
 Decubit lateral stâng. Se cere pacientului să execute flexia ambilor genunchi şi a
coapselor pe piept, simultan cu flexia capului până când aceştia se apropie de frunte, expir,
revenire în poziţia iniţială, inspir.
 kinetoterapeutul va fi atent ca pacientul să păstreze poziţia corectă de decubit
lateral. Se cere pacientului ca revenirea în poziţia iniţială să se facă cu corpul în uşoară extensie;
aceasta crescând treptat.
 accentuarea extensiei membrelor inferioare şi a trunchiului.
 kinetoterapeutul se orientează foarte atent după principiul nondolorităţii mai ales în
poziţia de extensie a trunchiului.
 varianta: exerciţiul se va executa în decubit lateral şi pe partea dreapta.
 Decubit lateral stâng, membrul superior omolateral cu mâna sub cap, celălalt membru
superior apucă cu mâna marginea patului. Se cere pacientului să execute flexia ambelor membre
inferioare flectate din genunchi, fruntea atinge genunchii, expir, revenire cu extensia capului,
trunchiului şi a membrelor inferioare, inspir.
 se execută identic şi pe partea opusă.
 varianta - pacientul execută flexia doar a unui membru inferior (cel de deasupra),
celălalt membru inferior rămâne întins pe suprafaţa patului. Exerciţiul se executa identic şi pe
partea opusă.
 Decubit ventral, membrele superioare abduse, coatele flectate, mâinile sub frunte. Se cere
pacientului să execute: extensia unui membru inferior extins în sus (membrul inferior se ridică
aproximativ 10 - 20 cm de pe suprafaţa patului), inspir; revenire expir.
 idem membrul inferior opus, inspir, revenire expir.

23
  odată cu extensia membrului inferior se face şi extensia capului.
 Poziţia pacientului idem cu exercitiul 6, palmele se aşează pe perna patului sub umeri. Se
cere pacientului să execute ridicarea trunchiului în extensie prin extensia membrelor superioare,
bazinul rămâne pe suprafaţa patului, inspire, revenire expir.
 se face o extensie amplă a capului.
 Poziţia pacientului idem cu exercitiul 7, mâinile la ceafă, coatele abduse. Se cere
pacientului să execute extensia trunchiului (acesta se ridică aproxirnativ 10 cm de pe suprafaţa
patului), inspir, revenire expir.
 kinetoteraputul va aşeza un săculeţ de 3-5 kg pe gambe pentru fixarea membrelor
inferioare.
 Patrupedie. Se cere pacientului să execute ducerea şezutului spre înapoi până când acesta
se aşează pe călcâie (flexie accentuată a şoldurilor, a genunchilor iar capul se flecteaza cu
ducerea bărbiei în piept până când fruntea ajunge pe genunchi) membrele superioare întinse
înainte, palmele rămân pe suprafaţa patului, expir, revenire inspir.
 variantă – capul execută o extensie accentuată simultan cu coborârea coloanei
vertebrale lombare şi acceutuarea acestei curburi în lordoză.
 Patrupedie. Se cere pacientului să execute ducerea şezutului spre înapoi (ca la exerciţiul 9)
simultan cu ducerea unui membru inferior extins înapoi, expir, revenire inspir.
 idem cu celălalt membru inferior.
 exerciţul 9, variantă.
 Patrupedie. Se cere pacientului să execute ridicarea unui membru inferior în sus (peste
orizontală), inspir, revenire expir.
 idem cu celălat membru inferior.
 Şezând pe călcâie, trunchiul la verticală, membrele superioare abduse, coatele flectate,
mâinile la ceafă. Se cere pacientului să execute ridicarea şezutului de pe călcâie, capul şi
trunchiul în extensie, inspir, revenire expir.
 variantă - pacientul va executa şi o uşoară răsucire a trunchiului spre o parte, apoi
spre cealaltă.
 Stând cu faţa spre spalier, membrele superioare extinse înainte, mâinile apucă o şipcă în
dreptul pieptului cu priză de sus, coatele extinse, membrele inferioare uşor depărtate. Se cere
pacientului extensia capului, a trunchiului şi a unui membru inferior, inspir, revenire, expir.
 idem cu membrul inferior opus.
 Poziţia pacientului idem cu exerciţiul 13. Se cere pacientului să execute extensia capului, a
trunchiului şi a unui membru inferior simultan cu o semiflexie a membrului inferior rămas de
sprijin (semifandare înainte), inspir, revenire.
 idem cu celălalt membru inferior.
 Stând, membrele inferioare uşor depărtate, spatele spre spalier, mâinile apucă cu priză de sus
şipca în dreptul bazinului. Se cere pacientului să execute extensia capului şi a trunchiului,
accentuându-se curbura lombară, inspir, revenire expir.
 Poziţia pacientului idem cu exerciţiul 15. Se cere pacientului să execute ghemuirea
trunchiului (genuflexiune completă), capul flectat mult înainte, barbia în piept, fruntea pe
genunchi, pieptul pe coapse, expir, revenire capul în extensie, pieptul mult bombat înainte,
extensia întregului corp, inspir.
 tălpile rămân tot timpul pe sol.

24
  Poziţia pacientului idem cu exerciţiul 16, la o distanţa de 50 -60 cm de spalier, membrele
superioare abduse, coatele flectate, mâinile la ceafă, membrele inferioare uşor depărtate. Se cere
pacientului să execute răsucirea trunchiului spre stânga cu faţa spre spalier, mâinile apucă o
şipca în dreptul pieptului, flexia coatelor, fruntea pe şipca spalierului, expir, revenire.
 idem spre dreapta.
 Atârnat, cu faţa spre spalier. Se cere pacientului să execute extensia ambelor membre
inferioare extinse, inspir, revenire.
 varianta - se cere pacientului să execute alterantiv extensia doar a unui membru
inferior extins.
 coborârea de pe spalier se va face cu prudenţa (a se evita săritura).

Şcoala spatelui
Şcoala spatelui. Programul de kinetoprofilaxie secundară a fost denumit “şcoala spatelui”
(school back) şi a fost introdus de suedezi fiind de fapt tot un regim igienic de cruţare bazat pe
tehnici comportamentale.
 Controlul posturii corecte a coloanei lombare şi bazinului;
 se realizează prin controlul permanent al ţinutei corijate (neutre) a coloanei lombare,
indiferent de poziţia corpului sau de natura activităţilor desfăsurate. În acest sens se vor urmării:
 adoptarea unor poziţii corecte în diverse situaţii :
 în decubit dorsal – cu umerii uşor ridicaţi şi genunchii flectaţi;
 în decubit lateral – cu coapsele şi genunchii în flexie;
 în ortostatism cu pantofi fără tocuri; urmărirea din profil, în oglindă a retragerii
peretelui abdominal şi delordozării lombare, cu spatele la perete presarea zonei lombare pe
perete, etc;
 în şezând – cu linia genunchilor deasupra liniei şoldurilor cu 8 – 10; picior peste
picior; lipirea spatelui de spătar; tragerea aproape de volan a scaunului când şofează etc.
 practicarea constantă, acasă a exerciţiilor de delordozare prin bascularea bazinului;
 din decubit dorsal cu genunchi flectaţi, apoi cu extensia progresivă a genunchilor;
 din ortostatism, cu spatele la perete, cu călcâiele la 35 – 30 cm distanţă de perete,
apoi progresiv de apropie calcâiele de perete;
 din şezând, mâinile pe coloana lombară se execută loedozarea şi delordozarea
segmantului vertebral lombar;
 din patrupedie se execută lordozări şi delordozări.
 însuşirea unor mişcări cotidiene, uzuale bazate pe delordozare (tehnici
comportamentale) :
 ridicarea obiectelor de jos, a unei greutăţi, prin genuflexiuni cu flexie şi din şolduri,
cu ambele mâini, greutatea purtându-se la nivelul bazinului cu braţele întinse (nu la nivelul
pieptului);

25
  luarea obiectelor uşoare de jos prin poziţia “de cumpănă” cu aplecarea trunchiului pe
un genunchi care se flectează, celalalt membru inferior rămânând întins înapoi;
 aplecarea în faţă (la chiuvetă, masă) nu din coloană ci prin flecatarea şoldurilor,
coloana vertebrală rămânând neutră etc.
 Autoblocarea coloanei lombare.
 se urmăreşte blocarea în timpul efortului a segmentului afectat, învăţarea
menţinerii poziţiei neutre şi învăţarea mobilizării, cu totul independente, a membrelor faţă de
trunchi;
 tehnica autoblocării cuprinde patru stadii:
Stadiul I
 autoblocarea rahisului lombar în poziţie neutră, concomitent cu imobilizare membrelor;
 concret, se adoptă poziţii imobile din ortostatism, şezând şi decubit, respirând lent şi
profund, urmărind alungirea corpului în ax, fără mobilizarea membrelor şi rahisului;
 se constientizează imobilitatea corpului.
Stadiul II
 menţinând trunchiul imobil (blocat) se mobilizează complet independent membrele;
 lomba se menţine delordozată:
 din decubit dorsal se flectează şi se extind genunchi, se abduc şi adduc braţele;
 din şezând, flexia, abducţia braţelor la orizontală, apoi la verticală, flexia
coapselor, abducţia coapselor, etc;
 din ortostatism, flexia la 900 a şoldurilor, alternativ, mobilizarea membrelor
superioare, etc.
Stadiul III
 mobilizarea trunchiului imobil ca pe o piesa unică :
 din decubit dorsal, ridicarea din pat prin rostogolire laterală, împingere în braţe şi
coborârea concomitentă din pat a membrelor inferioare;
 din şezând, pendulări ale trunchiului antero-posterioare şi laterale prin rularea pe
ischioane, mâini şi solduri; ridicări şi aşezări pe un scaun fără mobilizarea coloanei, etc;
 din ortostatism, aplecarea trunchiului prin fandare pe un picior, genuflexiuni cu spatele
sprijinit de perete, etc.
Stadiul IV
 în care cele învăţate în primele trei stadii sub îndrumarea kinetoterapeutului, se aplică
selectiv, în activitatea cotidiană, profesională sau la domiciliu:
 modul în care se ridică din pat sau de pe scaun;
 ridicarea unor greutăţi;
 şofatul;
 modul în care se împinge o mobilă etc.
 Menţinerea (creşterea) forţei musculare
 este destinat musculaturii trunchiului inferior şi fesierilor;
 se realizează prin toată gama de exerciţii ce solicită aceste grupe musculare:
 izometrice;
 izodimamice;
 mobilizări active rezistive – progresive;
 terapie ocupaţională – sporturi adecvate.

26
 Decuaptările

Tracţiunea axială a braţului în jos de către kinetoterapeut (priza se face deasupra cotului, iar
cealaltă mînă, cu palma, împinge în sus din axilă). Tracţiunea axială se face din decubit dorsal
sau şezînd.
Tracţiunea de la cot poate fi ajutată în timp ce asistentul execută o anteducţie, cealaltă
mină a asistentului se insinuează deasupra epifizei humerale, împingînd-o în jos.

Manevrele de întindere capsuloligamentare sînt cele mai indicate pentru remobiliza capul
humeral în gleă, se execută în doi timpi.r

Tracţiune axială. Pacientul se găseşte în decubit dorsal. Priză deasupra cotului, prin care se trage
braţul în jos. Cealaltă mînă a kinetoterapeutului ţine rezistenţă în axilă. Mîna pacientului se
prinde de toracele kinetoterapeutului care în punctul maxim de tensiune îşi rotează trunchiul în
afară în acelaşi timp trăgîndu-l înapoi avînd ca rezultat: întinderea capsulei superioare şi
ligamentelor glenohumeral superior şi coracohumeral ; lărgirea spaţiului subacromial prin
coborîrea capului
humeral.

Decoaptare glenohumerală
 pacientul, şezînd. kinetoterapeutul introduce un antebraţ sub axilă. împingînd în sus ; ia
de asemenea, priză deasupra cotului, făcînd o adducţie forţată.

 pacientul în decubit dorsal, cu cotul flectat. Poziţia mîinilor kinetoterapeutului este

aceeaşi, mîna din axilă apasă braţul spre exterior în timp ce de la cot, se încearcă adducţia.

27
Rezultat: întindere capsuloligamentară, ca la manevra precedentă, dar cu îndepărtarea capului
humeral de suprafaţa glenoidă.

Alunecarea posterioară a capului humeral:

 pacientul în poziţie şezînd, cot flectat mult, braţ flectat spre 90°. Din spatele pacientului,
asistentul apasă, cu sternul pe scapulă. Mîinile reunite fac priză pe cot şi împing
humerusul în ax de la cot spre umăr.

 pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în aceeaşi poziţie ca mai sus.

Kinetoterapeutul cu o mînă sub scapulă (pentru contrarezistenţă), împinge cu cealaltă
mînă de la cot braţul în axul diafizei.

Rezultat : întindere puternică a ligamentului coracohumeral (cu atît mai puternică cu cît flexia
braţului este mai aproape de 90°).

Tracţiunea în afară a capului numeral. Pacientul în decubit dorsal, cu braţul elevat la 90°.
Kinetoterapeutul cu mîinile reunite în priză strînsă pe braţ în 1/3 superioară, trage în afară, în
timp ce cu umărul împinge înnăuntru (adducţie) 1/3 inferioară a braţului.

28
Rezultat : decoaptare articulară şi tracţiune pe capsula posterioară.

Coborîrea capului numeral. Pacientul în decubit dorsal, cu braţul eleva la 90°. Kinetoterapeutul
cu mîinile în priză la fel ca mai sus, împinge cu umărul lui în sens de antepulsie, în timp ce
mîinile trag de braţ în jos, servind de pivot.

Rezultat : coborîrea capului humeral şi întinderea capsulei superioare şi a ligamentului

coracohumeral.

Abducţie cu coborîrea capului humeral. Pacientul, în poziţie şezînd, cu braţul abdus şi cu

antebraţul sprijinit pe antebraţul Kinetoterapeutului Acesta face priză cu ambele mîini deasupra
1/3 superioare a humerusului făcînd o împingere în jos şi în lungul axului braţului. In finalul
acestei împingeri în jos, se asociază o rotaţie externă cu abducţie a braţului .

Rezultat : coborîrea capului humeral cu întinderea capsulei inferioare.

Manevrele sunt contraindicate în:fazele dureroase ale sechelei ; în retracţiile capsulare, sechele
ale umărului luxat (mai ales cînd luxaţiile sînt recidivante).

29
 Afecțiuni întilnite

AVC
1. Generalitati

Accidentul vascular cerebral (in engleza: cerebrovascular accident) se produce in

momentul in care o anumita parte a creierului nu mai primeste cantitatea de sange necesara
(implicit cantitatea de oxigen).
Exista doua moduri prin care se produce: prin blocarea unei artere de catre un cheag de
singe (accident vascular cerebral ischemic) sau prin ruptura vasului de singe (accident vascular
cerebral hemoragic). In cateva minute, celulele nervoase din acea zona sunt afectate si ele pot
muri in cateva ore. Ca rezultat, acea parte a corpului care este controlata de zona afectata a
creierului nu mai poate functiona adecvat.
In cazul in care apar simptome ale unui AVC este necesar un tratament de urgenta, exact
ca si in cazurile de infarct miocardic. In cazul in care tratamentul medical este inceput cat mai
curand dupa aparitia simptomelor, cu atat mai putine celule nervoase vor fi afectate permanent.

2. Epidemiologie si mortalitate in accidentul vascular cerebral (AVC)

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezinta o problema importanta de sanatate

publica. Acesta se afla pe locul trei din cauzele deceselor din principalele tari industrializate si
este principala cauza de handicap neurologic, in special in cazul varstnicilor. In tarile din sud-
estul Europei, mortalitatea cauzata de aceasta afectiune este de 6-7 ori mai mare decit in tarile
din est. Tara noastra ocupa un loc “fruntas” la acest capitol.
Incidenta accidentului vascular cerebral este legata de varsta. Ea se dubleaza pentru
fiecare deceniu la indivizii trecuti de 55 de ani. Incidenta anuala a AVC creste o data cu varsta.
Din pacate, se constata in prezent o incidenta insemnata de AVC la tineri. Incidenta AVC la
tinerii cu varsta cuprinsa intre 15-45 de ani se cifreaza intre 3-4% in tarile vestice. In Europa se
inregistreaza o incidenta anuala mai mare de 10 mii de bolnavii tinerii cu accident vascular
cerebral.
De asemenea, incidenta AVC predomina la barbati intr-o proportie de 1,3/1 fata de femei.
10% din cei care au avut AVC s-au recuperat total cu reluarea in totalitate a activitatilor, 40% au

30
suferit secheme moderate cu reinsertie profesionala la o treime din cazuri, 40% au sechele severe
cu invaliditate totala sau partiala iar 10% au o infirmitate totala si sunt complet dependenti.

3. Cauze

3.1. Cauzele accidentului vascular cerebral ischemic

Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte din organism care
determina afectarea circulatiei sangvine normale, cum ar fi:
 rigidizarea peretilor arterelor (ateroscleroza). Aceasta este cauzata de tensiunea arteriala
crescuta, de diabetul zaharat si de nivelul crescut al colesterolului sangvin;
 fibrilatia atriala sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate);
 anumite afectiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valva cardiaca artificiala, o valva
cardiaca reparata;
 infectia valvelor cardiace (endocardita);
 un foramen ovale patent, care este un defect cardiac congenital;
 tulburari de coagulabilitate a sangelui;
 inflamatie a vaselor sangvine (vasculita);
 infarctul miocardic.
Desi mai rar, tensiunea arteriala scazuta (hipotensiunea) de asemenea poate sa cauzeze un
accident vascular cerebral ischemic. Tensiunea arteriala scazuta duce la scaderea circulatiei
sangvine la nivelul creierului; ea poate fi determinata de o ingustare sau o afectare a arterelor, de
infarctul miocardic, de o pierdere masiva de sange sau de o infectie severa.
Unele interventii chirurgicale (precum endarterectomia) sau alte procedee (cum ar fi
angioplastia) folosite pentru tratamentul arterelor carotide ingustate, pot duce la formarea unui
cheag sangvin la locul unde s-a intervenit, cauzand ulterior un accident vascular cerebral.

3. 2. Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragic

Accidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sangerare in interiorul creierului
(numita hemoragie intracerebrala) sau in spatiul din jurul creierului (numita hemoragie
subarahnoidiana). Sangerarea in interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori crescute pe un
timp indelungat a tensiunii arteriale. Sangerarea in spatiul din jurul creierului poate fi cauzata de
ruperea unui anevrism sau de tensiunea arteriala crescuta care nu a fost tinuta sub control.
Alte cauze de AVC hemoragic, mai putin frecvente, sunt:
 inflamatia vaselor sangvine, care poate aparea in sifilis sau tuberculoza;

31
  tulburari de coagulabilitate ale sangelui, precum hemofilia;
 leziuni ale capului sau gatului care afecteaza vasele sangvine din aceste regiuni;
 iradierea terapeutica pentru cancere ale gatului sau creierului;
 angiopatia amiloidica cerebrala (o tulburare degenerativa a vaselor sangvine).

4. Semne alarmante in accidentul vascular cerebral (AVC)

Simptomele dinaintea unui accident vascular cerebral se manifesta diferit de la o

persoana la alta. Uneori ele pot sa apara si sa dispara fara a ne da nimic de banuit. Tratamentul
cel mai eficient este a cela administrat la mai putin de o ora de la declansare, de aceea este foarte
important sa cunoastem semnele acestei boli:
 Privirea incetosata sau dubla, stare inexplicabila de somnolenta, greata;
 Pierderea brusca a echilibrului, ameteala si probleme in coordonarea
membrelor;
 Amortirea brusca a fetei, a unui picior sau a unei miini, in special pe o
anumita parte a corpului;
 Dureri bruste de cap, fara o cauza anume;
 Tulburari bruste de memorie, dificultati in vorbire si imposibilitatea de a
intelege ceea ce se vorbeste in jur.
5. Efectele accidentului vascular cerebral (AVC)

O persoana care a suferit un accident vascular cerebral poate sa ramana cu dizabilitati

fizice sau psihice, dar nu este obligatoriu. Este deosebit de important sa fie detectat si tratat la
timp. In caz contrar, acesta afectiune poate produce chiar moartea. In functie de gravitatea
accidentului si de partea pe care se produce, accidentul vascular cerebral poate duce la:
o Modificari ale emotiilor;
o Modificari ale judecatii, ratiunii;
o Tulburari de memorie;
o Modificari in rapiditatea cu care sunt facute activitatile;
o Modificari ale perceptiilor (capacitatea de a aprecia distanta, marimea, pozitia,
ritmul miscarilor, forma, si relatia dintre partile componente ale unui intreg);
o Probleme datorate neglijarii partii afectate a corpului;
o Schimbari de comportament;
o Dificultati in vorbire si in a intelege ceea ce se vorbeste;

32
 o Neputinta de a se hrani si a mesteca.
6. Factorii de risc in accidentul vascular cerebral

Persoanele care sunt mai expuse unui asemenea accident, prezinta anumiti factori de risc.
Unii dintre acesti factori de risc pot fi controlati (adica exista lucruri pe care le putem face pentru
a reduce la maxim respectivii factori de risc) iar altii nu pot fi controlati de catre noi.
Factorii de risc care pot fi controlati sunt:
 tensiunea arteriala crescuta (hipertensiunea) este al doilea factor de risc ca
importanta dupa varsta;
 diabetul zaharat. Aproximativ un sfert din persoanele cu diabet decedeaza prin
AVC. Prezenta diabetului creste de 2 ori riscul de accident vascular cerebral din
cauza afectarii circulatiei care apare in aceasta boala;
 nivelul crescut de colesterol din sange poate duce la afectiuni ale arterelor
coronare si la infarct miocardic, care la randul lor determina lezarea musculaturii
inimii (miocardului), iar aceasta la randul ei poate determina cresterea riscului de
AVC;
 afectiuni ale arterelor coronare, care pot determina aparitia unui infarct miocardic
si a unui accident vascular cerebral;
 alte afectiuni cardiace, precum fibrilatia atriala, endocardita, afectiuni ale valvelor
cardiace, foramen ovale patent sau cardiomiopatie;
 fumatul, inclusiv fumatul pasiv;
 lipsa activitatii fizice;
 obezitatea;
 folosirea unor medicamente, cum sunt anticonceptionalele orale;
 consumul crescut de alcool;
 folosirea de cocaina sau de alte droguri ilegale.
Factorii de risc care nu pot fi modificati sunt:
 varsta. Riscul de accident vascular cerebral creste cu varsta;
 rasa. Americanii negri si hispanici au un risc mai mare decat persoanele de alte
rase. In comparatie cu albii, americanii negri tineri, atat femeile cat si barbatii, au
un risc de 2 -3 ori mai mare de a face un AVC ischemic si de a deceda din aceasta
cauza;
 sexul. Accidentul vascular cerebral este mai frecvent la barbati decat la femei
pana la varsta de 75 ani, dar dupa aceasta varsta femeile sunt mai afectate. La
toate varstele, mai multe femei decat barbati decedeaza din cauza unui AVC;

33
  istoricul familial. Riscul de AVC este mai mare daca un parinte, un frate sau o
sora a avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor;
 prezenta in trecut a unui accident vascular cerebral sau a unui accident ischemic
tranzitor.

7. Tratament

Tratamentul initial al unui accident vascular cerebral este diferit, depinde de cauza - daca
a fost provocat de un cheag sanguin (ischemic) sau de o sangerare in creier (hemoragic). Inainte
de inceperea tratamentului, se recomanda efectuarea unei tomografii computerizate (TC)
craniene sau, daca este posibil, o rezonanta magnetica nucleara (RMN) pentru a se vedea tipul de
AVC. Alte teste pot fi efectuate in continuare pentru a se determina localizarea cheagului sau a
hemoragiei si pentru evaluarea extinderii leziunii creierului. In timp ce se determina optiunile de
tratament, se vor monitoriza cu atentie tensiunea arteriala si capacitatea respiratorie si poate fi
necesara administrarea de oxigen. 
Tratamentul initial este centrat pe restabilirea circulatiei sanguine (in AVC ischemic) sau
pe controlarea hemoragiei (in AVC hemoragic). Ca si in cazul infarctului miocardic, lezarea
permanenta datorata unui accident vascular cerebral se dezvolta adesea in primele cateva ore. Cu
cat se administreaza mai repede un tratament, cu atat lezarea este mai mica.

TVM
1. Etilogia traumelor vertebro-medulare;
Traumatismele vertebro-medulare (TVM) sunt traumatismele coloanei vertebrale care
se soldeaza cu lezarea maduvei spinarii. Leziunea medulara reprezinta rezultatul unei agresiuni
asupra maduvei spinarii, care compromite total sau partial functiile acesteia (motorie, senzitiva,
vegetativa, reflexa) .
Leziunile medulare sint in creştere iar tratamentul lor implică cheltuieli foarte ridicate.
Etiologia leziunilor medulare este traumatică şi nontraumatică
-Traumatic- pe primul loc sint accidentele rutiere(45%) urmată de căderi de la înălţime
(16%), iar dintre sporturi practicate sint săriturile în piscină (9%) şi rănile cauzate de armă (13
%)SUA.
- Nontraumatic- primul loc tulburările cardiovasculare, tromboembolii, hemoragii, scleroza
multiplă, infecţii, tumori compresive.
Cu fracturi cervicale (tetraplegii) sint 54%, restul fiind paraplegici, iar cu leziuni medulare
incomplete fată de cele complete 68 %.

2. Tipuri de leziune medulara.

In functie de prezenta detectabila a functiilor maduvei spinarii sub nivelul leziunii,
leziunile medulare se clasifica in:

34
 1. Leziuni medulare complete, in care sub nivelul leziunii nu mai este pastrata nici o
functie. Leziuni complete (deficit neurologic complet)
Cea mai severa manifestare a traumatismelor vertebro-medulare complete este mielopatia
transversa completa sau sindromul de transsectiune medulara, in care toate functiile neurologice
sunt abolite sub nivelul leziunii, astfel incat apare paraplegie sau tetraplegie, in functie de nivelul
leziunii. Sunt de asemenea manifeste deficite ale sistemului nervos vegetativ, inclusiv tulburari
ale motilitatii digestive si urinare.
2. Leziuni medulare incomplete, care sunt definite ambiguu, insa in practica sunt
suspectate atunci cand sub nivelul leziunii se poate decela, chiar la un nivel minim, activitate
motorie sau senzitiva.
In cazul leziunilor medulare partiale, care afecteaza incomplet un nivel al maduvei spinarii,
se pot constitui cateva sindroame distincte, in functie de localizarea leziunii medulare. In
diversele leziuni medulare partiale se pot intalni elemente din toate aceste sindroame
 Sindromul cervical antero-medular acut se datoreaza comprimarii portiunii anterioare
a maduvei. Aceasta cauzeaza leziuni la nivelul tracturilor corticospinale (piramidale) si
spinotalamice, cu paralizie si pierderea sensibilitatii dureroase, termice si tactile protopatice sub
nivelul leziunii, dar cu prezervarea partiala a sensibilitatii tactile epicritice si proprioceptive, care
este transmisa prin cordoanele posterioare.
 Sindromul centro-medular acut se intalneste in special in leziunile cervicale survenite
pe un teren degenerativ, in prezenta unui canal vertebral ingustat. Leziunea medulara este
localizata central, cu severitatea maxima la nivelul tracturilor situate mai spre centru, care
inerveaza membrele superioare. Exista o disproportie intre deficitul motor la nivelul membrelor
superioare, care este mai pronuntat, si cel de la nivelul membrelor inferioare. Deficitul senzitiv
este de obicei minim, desi pot sa apara frecvent modificari nesistematizate.
 Sindromul Brown-Séquard se datoreaza hemisectiunii maduvei spinarii, de exemplu
prin injunghiere, insa poate sa apara, rar, si in cazul contuziilor. Apare paralizia membrelor sub
nivelul leziunii, homolateral, alaturi de pierderea sensibilitatii dureroase, termice si tactile
protopatice sub leziune, heterolateral.
 Sindromul de “coada de cal”, ale carui manifestari sunt produse prin leziuni nervoase
date de traumatisme sub nivelul vertebrei L2, se caracterizeaza prin paralizie flasca areflexiva,
tulburari de sensibilitate si afectare vegetativa digestiva si urinara. Leziunile complete la acest
nivel au un prognostic mai nefavorabil decat cele la un nivel superior, deoarece in cazul celor din
urma persista beneficiul relativ al integritatii inervatiei locale, chiar fara control central.
Aceasta clasificare a leziunilor medulare este importanta pentru ca permite evaluarea
prognosticului, si anume in cazul leziunilor complete recuperarea este extrem de slaba sau nu
survine de loc, in timp ce in cazul leziunilor incomplete recuperarea este probabila in proportie
variabila, fiind insa puternic influentata de caracteristicile leziunii initiale si de masurile
terapeutice si de reabilitare adoptate .

5. Complicațiile T.V.M;
Escarele- reprezintă leziuni localizate la nivelul pielii și/sau a țesutului adiacent, de obicei
de asupra unei proeminențe osoase, ca rezultat al presiunii în combinație cu fenomenele de
frecare. Ele sunt incriminate într-un număr disproporțional de mare de zile de spitalizare, iar
efectele lor sistemice pot fi devastatoare (pierdere masivă de lichide și proteine, infectare).
Profilaxia escarelor:
1. Folosirea de către pacient a unei saltele speciale, anti-escare.
2. Întoarceri în pat la fiecare 2 ore (dacă pacientul nu are saltea anti-escară) sau la fiecare
4-5 ore (atunci când pacientul are saltea anti-escară);

35
 3. Inspecţia vigilentă a aşternutului/ lenjeriei pacientului pentru depistarea umidităţii sau a
eventualelor cute;
4. Practicarea efleurajului - masaj blând ce stimulează vascularizaţia periferică.
Durerea după TVM este în general determinată de leziunea directă a structurilor medulare
implicate în controlul durerii, dar există și forme de durere generată de modificările musculo-
scheletale, articulare sau de creşterea excesivă a tonusului muscular.
Durerea neuropată centrală.
Tratamentul durerii neuropate centrale cuprinde:
a) Tratament medicamentos:
b) Tratament fizical:
- kinetoterapie posturală pasivă/activă;
- fizioterapie (electroterapie antalgică cu TENS).
c) Terapie alternativă:
- acupunctura (AP).
 Spasticitatea- Spasticitatea este o problemă frecventă în faza cronică și poate avea un
impact negativ asupra activităţilor zilnice şi a calităţii vieţii. Mobilizarea insuficientă a
membrelor paretice/plegice în contextul unui deficit motor sever şi a spasticităţii duce în timp la
adoptarea unor posturi vicioase, a retracţiilor tendinoase sau a redorilor articulare. Un program
kinetoterapeutic corect și folosirea unor măsuri corespunzătoare de contracarare a spasticităţii
asigură evitarea apariţiei unor astfel de complicaţii.
Pentru combaterea spasticităţii sunt folosite:
- kinetoterapia pasivă/activă și terapia posturală (imobilizarea pentru corecția angulanței
deposturante);
- terapia ocupaţională (aplicarea ortezelor);
- fizioterapia (aplicarea factorilor fizici performanţi);
- farmacoterapia;
 Osteoporoza de imobilizare și căderile
Procentul leziunilor severe este mic, dar semnificaţia clinică este importantă, extrem de
nefavorabilă privind recuperarea, ca urmare a imobilizării, hipovitaminozei D, constituind un
factor de risc suplimentar în creşterea morbidităţii şi mortalităţii. Sunt benefice exerciţiile fiziceși
farmacoterapia, elemente care îmbunătăţesc rezistenţa osoasă.
 Infecţii pulmonare (pneumopatia de stază)
Infecţiile pulmonaresunt reprezentate de pneumonii/ bronhopneumonii, inclusiv
de ,,ventilator” (pacienţii sosiţi în clinica de recuperare, după ce au fost intubaţi/ ventilaţi
mecanic în ATI, sau cei ce sunt traheostomizaţi cu canulă traheală permanentă).
Profilaxia infecţiilor pulmonare.
- posturi ce facilitează respiraţia cu reeducarea tusei;
- kinetoterapia respiratorie diafragmatică, dinamică activă/ pasivă;
- aspiraţia secreţiilor (în condiţii perfect sterile);
 Trombembolismul venos (tromboza venoasăprofundă, embolia pulmonară)
Profilaxia include:
- hidratare adecvată;
- mobilizare precoce;
- ciorapi de compresiune gradată;
 Depresia
Un diagnosticdetulburaredepresivă majorănecesită operioadă decel puțin două săptămânide
observare pacientului cu evidențiere a cinci sau mai multesimptome, printre care, obligator
dispoziție depresivăsauopierderedeinteressau de plăcereînaproape toateactivitățile.
 Tulburări sfincteriene
• Incontinenţă urinară

36
 • Retenţie de urină
• Incontinenţă pentru fecale
• Constipaţia
 Hipotensiunea ortostatică (hTAO)
Reprezintă o complicație frecvent observată la pacienții post TVM cervicali și toracali, ce
survine în primele luni după TVM, reprezentînd un impediment important în procesul de
recuperare.
Se manifestă sub forma de: slăbiciune generală, cefalee, amețeli, vedere tulburată, grețuri,
paloare cutaneo-mucoasă.
Profilaxia:
- se vor evita temperaturile crescute ale mediului ambiant, băile calde
- Se va evita ridicarea bruscă din decubit
- Se va evita ingestia de alcool și a cantității mari de alimente
- Se recomandă ingestia de fluide și sare.
 Tulburări de sexualitate și fertilitate
Disfuncția sexuală și reproductivă la bărbați.
Bărbații conservă capacități și posibilități diferite de a avea erecție (psihogenă sau
reflexogenă), în funcție de nivelul leziunii. Dacă leziunea este localizată la nivelul Th10 sau mai
sus (cu integritatea segmentelor sacrate), este posibil răspunsul reflex la stimularea sexuală,
erecția psihogenă fiind imposibilă.

3. Stadiile de evoluție a T.V.M

Atît paraplegia cît si tetraplegia prezintă 3 stadii de evoluţie:
Stadiul I(faza de debut)- cuprinde 2 sindroame reprezentate de şocul medular şi durează
de la 1-3 săptămîni la 2-3 luni de la debutul traumatismului.
Şocul medular (şoc spinal, comoţie medulară) apre imediat după leziunea medulară,
tetraplegia sau paraplegia este de tip flasc şi se caracterizează prin:
Tulburări motorii- variază în funcţie de nivelul leziuni, ex: leziunile de la nivel dub D2,
determină apariţia unei paraplegii pure, iar leziunile de la nivelul C5 determina apariţia unei
tetraplegii.
În paraplegia flască aspectul pacientului este următorul: MI imobile pe planul patului, în
extensie şi uşoară rotaţie externă, dispariţia relefului muscular, posibilitatea unor miscări pasive
ample, datorită hiperlaxităţii articulare, abolirea reflexelor osteotendinoase(rotulian, ahilian),
cutanate(abdominal, cutanat plantar), uneori cel anal şi cremasterian.
Tulburările de sensibilitate- sint determinate de dispariţia sensibilităţii superficiale şi
profunde sub nivelul leziunii.
Tulburări sfincteriene- sint reprezentate de incontinenţă sau retenţie urinală şi anală.
Tulburări vegetative- sint reprezentate de tulburări vaso-motorii, de
termoreglare(incapacitatea de menţinere constatntă a temperaturii corpului), trofice-
cutanate(escarele de decubitus) şi pulmonare(pneumonia).
Tulburări la nivelul aparatului locomotor- atrofia musculara, retracţiile tendinoase,
procese inflamatorii, redoare articulară, poziţii vicioase.
Stadiul II (faza de reapariție)- mai poartă denumirea de stadiul automatismului medular,
3-8 săptămîni de la debut şi se caracterizează prin reapariţia activităţii reflexe medulare. Mai intii
reapar reflexele vegetative sfincteriene, reflexul de automatism medular de tripla flexie, dupa
care reflexele ritmice de mers, reflexe osteotendinoase si reflexe de extensie incrucisata.
In cazul leziunilor mai usoare poate sa reapara motilitatea si sensiilitatea, pacientul avînd o
parapareză sau tetrapareză spastică cu:
- Hiperreflectivitate osteotendinoasă;
- Clonus;
- Areflexie cutanată abdominala și cremasteriană;

37
 - Prezenta semnelor Babainski, Rossolimo, reflexul de automatism medular. In cazul în
care predomina reflexul de automatism medular de triplă flexie, paralizia membrelor inferioare
va fi in tripla flexie.
Stadiul III (faza terminală)– în acest stadiu dispare orice ativitate reflexă a măduvei
sublezionale. Acets lucru se datorează apariției septicemiei de infecțiile urinare,
bronhopulmonare și a escarelor.
In aceast stadiu(fază) se instalează atrofii musculare, tulburări trofice majore, caşexie
(pacientul se opreşte în evoluţie, apoi moare).

Afazia este o tulburare a vorbirii care afectează exprimarea sau înțelegerea limbajului vorbit sau

scris în absența oricărei modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator, rezultând în
urma unor leziuni dobândite ale creierului. Elementul fundamental al unei afazii îl constituie
tulburarea codificării lingvistice și nu a articulării sau perceperii verbale. Pacientul afazic nu mai
este capabil să folosească limbajul ca simbol pentru obiecte sau pentru procesele gândirii. Există
mai multe tipuri de afazie, în care diversele proprietăți ale limbajului pot fi mai mult sau mai
puțin afectate. Disciplina medicală care se ocupă cu studiul afaziilor este denumită afaziologie.
Agnozia (din grecescul a "fără" și gnosis "cunoaștere", "percepție") este o
tulburare nervoasă care constă în incapacitatea de a recunoaște cele văzute, auzite, pipăite etc.
Există deci o agnozie vizuală, auditivă, tactilă. Agnozia este cauzată de unele leziuni din
scoarța cerebrală sau de unele tulburări funcționale ale acestora, și nu de alterarea
funcțiunilor organelor de simț corespunzătoare.
Diplopia sau vederea dublă se referă la starea în care o persoană vede obiectele duble în loc să
le vadă clar.
Diplopia poate fi unul dintre primele semne ale unei boli sistemice, mai exact ale tulburărilor în
procesele musculare sau neurologice, și în unele condiții poate afecta echilibrul, mișcarea și/sau
abilitatea de a citi.

38
 Programul kinetic de recuperare pe parcursul practicii 27.01.2020-28.02.2020
1.Familiarizarea cu instituția medico-sanitară,istoria și tradițiile ei.
2.Convorbirea cu kinetoterapeuții,repartizarea pe pacienți și determinarea obiectivelor și
desfașurarea activităților de recuperare
Ziua Pacienții Diagnoza Programul Indicații
efectuat
D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
27.01.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching
D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M.Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
28.01.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching

39
 D.Maria AVC Programul
67ani Hipertensiune Williams
arterială Diagonalele
Kabat
Mobilizări
pasivo-active
Exerciții de
echilibru și
coordonare
Mers dozat
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
29.01.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching
D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
30.01.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching

40
 D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
31.01.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching
D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
03.02.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching

41
 D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
04.02.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching
D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
05.02.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching

42
 D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
06.02.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching
D.Maria AVC Programul Se
67ani Hipertensiune Williams conștientizează
arterială Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Exerciții de mai corect posibil
echilibru și Se respectă
coordonare indicațiile
Mers dozat kinetoterapeutului
M. Victor AVC Programul
69ani Pareză MS MI williams
MI drept Mobilizări
contractură în pasivo-active
urma anesteziei Diagonalele
epidurală Kabat
Ergometru
Mingea de
gimnastica
07.02.2020

T. Andrei Hemiplegie MI Diagonalele

65ani Kabat
Mobilizări pasive
Streatching

43
 B. Raisa AVC Programul Se
70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
10.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

B. Raisa AVC Programul Se

70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
11.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

44
 B. Raisa AVC Programul Se
70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
12.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

B. Raisa AVC Programul Se

70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
13.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

45
 B. Raisa AVC Programul Se
70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
14.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

B. Raisa AVC Programul Se

70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
17.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

46
 B. Raisa AVC Programul Se
70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
18.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

B. Raisa AVC Programul Se

70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
19.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

47
 B. Raisa AVC Programul Se
70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
20.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

B. Raisa AVC Programul Se

70ani Hipertensiune Williams conștientizează
arteriala Diagonalele mișcările
Kabat Se inspiraă pe nas
Mobilizări și expir pe gură
pasivo-active Ex se execută cît
Mers dozat mai corect posibil
Cicloergometru Se respectă
C. Gheorghe AVC Hemoragic Programul indicațiile
60ani 2 februarie williams kinetoterapeutului
Mobilizări
pasivo-active
Diagonalele
Kabat
Ex.din poziția
șezut

R. Ion AVC Diagonalele

63ani Afazie Kabat
Agnozie Mobilizări
21.02.2020

activo-pasive
Streatching
Cicloergometru

J. Ana AVC Diagonalele Se

24.02.20

67ani Plegie partea Kabat conștientizează

stingă Mobilizări pasive mișcările
20

48
 C. Vasile AVC Programul Se inspiraă pe nas
48ani Intervenție williams și expir pe gură
chirurgicală la Mobilizări Ex se execută cît
cap pasivo-active mai corect posibil
Pareză partea Diagonalele Se respectă
stângă Kabat indicațiile
Cicloergometru kinetoterapeutului

H. Svetlana AVC Pareză Diagonalele

68ani partea Kabat
dreaptă Mobilizări
activo-pasive
Streatching

J. Ana AVC Diagonalele Se

67ani Plegie partea Kabat conștientizează
stingă Mobilizări pasive mișcările
Se inspiraă pe nas
C. Vasile AVC Programul și expir pe gură
48ani Intervenție williams Ex se execută cît
chirurgicală la Mobilizări mai corect posibil
cap pasivo-active Se respectă
Pareză partea Diagonalele indicațiile
stângă Kabat kinetoterapeutului
Cicloergometru

H. Svetlana AVC Pareză Diagonalele

68ani partea Kabat
25.02.2020

dreaptă Mobilizări
activo-pasive
Streatching

J. Ana AVC Diagonalele Se

67ani Plegie partea Kabat conștientizează
stingă Mobilizări pasive mișcările
Se inspiraă pe nas
C. Vasile AVC Programul și expir pe gură
48ani Intervenție williams Ex se execută cît
chirurgicală la Mobilizări mai corect posibil
cap pasivo-active Se respectă
Pareză partea Diagonalele indicațiile
stângă Kabat kinetoterapeutului
Cicloergometru

H. Svetlana AVC Pareză Diagonalele

68ani partea Kabat
26.02.2020

dreaptă Mobilizări
activo-pasive
Streatching

49
 J. Ana AVC Diagonalele Se
67ani Plegie partea Kabat conștientizează
stingă Mobilizări pasive mișcările
Se inspiraă pe nas
C. Vasile AVC Programul și expir pe gură
48ani Intervenție williams Ex se execută cît
chirurgicală la Mobilizări mai corect posibil
cap pasivo-active Se respectă
Pareză partea Diagonalele indicațiile
stângă Kabat kinetoterapeutului
Cicloergometru

H. Svetlana AVC Pareză Diagonalele

68ani partea Kabat
27.02.2020

dreaptă Mobilizări
activo-pasive
Streatching

J. Ana AVC Diagonalele Se

67ani Plegie partea Kabat conștientizează
stingă Mobilizări pasive mișcările
Se inspiraă pe nas
C. Vasile AVC Programul și expir pe gură
48ani Intervenție williams Ex se execută cît
chirurgicală la Mobilizări mai corect posibil
cap pasivo-active Se respectă
Pareză partea Diagonalele indicațiile
stângă Kabat kinetoterapeutului
Cicloergometru

H. Svetlana AVC Pareză Diagonalele

68ani partea Kabat
28.02.2020

dreaptă Mobilizări
activo-pasive
Streatching

50
 Concluzie:

În timpul stagiului practic în cadrul spitalului clinic nr 3 ”Sfinta Treime,, am avut ocazia să
văd cum lucrează kinetoterapeuții și chiar să particip la reabilitarea unor pacienți. Specialiștii din
acest spital mi-au oferit sfaturi pentru viitoarea mea profesie. Kinetoterapeutul ne-a ghidat, ne-a
ajutat să aplicăm corect tehnicile și metodele pe care le-am învățat la universitate. Stagiul practic
este cea mai bună metodă de consolidare a cunoștințelor acumulate în cadrul activităților
academice.

51