INTRODUCERE

Turismul are mai multe forme, printre care ecoturismul. Acesta a apărut odată cu nevoia omului
de a se retrage în natură şi de a vizita şi cunoaşte zonele naturale. Din păcate, nu toate aceste zone se
bucură de un statut naţional sau internaţional de protecţie. O definiţie a ecoturismului a fost elaborată în
următorul mod: “Ecoturismul înseamnă călătoria de cele mai multe ori în ţări în curs de dezvoltare
spre zone naturale relativ nederanjate pentru studiu, relaxare sau asistenţă voluntară, care are în
vedere însuşi flora, fauna, formele geologice şi ecosistemele dintr-o zonă precum şi oamenii care
trăiesc în împrejurimi, nevoile lor, cultura şi relaţia cu pământul.” (Swanson)
Ecoturismul a cunoscut o dezvoltare pe plan mondial, iar odată cu aceasta a apărut şi
recunoaşterea beneficiilor acestei forme de turism ca “mecanism” optim de valorificare a resurselor
turistice sau peisagistice. Acestea au determinat Naţiunile Unite să declare anul 2002 “Anul
Internaţional al Ecoturismului”. Această formă de turism se bucură de o atenţie din partea Naţiunilor
Unite, ce pleacă de la recunoaşterea potenţialului ecoturismului ca un instrument de dezvoltare durabilă
care poate duce la realizarea celor trei obiective importante ale “Convenţiei de la Rio”, acestea fiind:
conservarea diversităţii biologice şi ecologice; promovarea utilizării durabile a biodiversităţii prin
generarea de venituri, locuri de muncă şi oportunităţi de afaceri în ecoturism; distribuirea echitabilă a
beneficiilor rezultate din ecoturism către populaţia şi comunităţile locale.
În lucrarea de faţă sunt prezentate mai multe aspecte cu privire la ecoturismul în România, şi în
special în Parcul Naţional Retezat. În prima parte a lucrării este expusă o evoluţie a ariilor protejate din
ţara noastră de la apariţia acestora şi până în prezent. Aceasta este precedată de ideea de bază a acestei
lucrări, şi anume prezentarea Parcului Naţional Retezat şi potenţialul ecoturistic al acestuia. Aici sunt
punctate informaţii despre legislaţia parcului, cadrul natural, valorificarea turismului în parc,
managementul parcului, iar în cele din urmă aspecte legate de ecoturism şi dezvoltare durabilă în cadrul
parcului.
Rolul acestei lucrări este de a scoate în evidenţă imensul potenţial ecoturistic de care
beneficiază Parcul Naţional Retezat, sperând ca în viitor să primească o mai mare atenţie din partea
noastră în valorificarea acestui potenţial.

1
 2. ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA ŞI LEGISLAŢIA PRIVIND ACESTEA

Ţara noastră dispune de un capital natural deosebit şi foarte diversificat. Aceasta se datorează în
mare măsura condiţiilor fizico-geografice, condiţii care includ areale montane, câmpii, reţele
hidrografice majore, zone umede şi, în cele din urmă, unul din cele mai vaste şi complexe sisteme de
deltă din Europa, şi anume Delta Dunării. Poziţia geografică a României face ca fauna şi flora să aibă
influenţe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud şi continental-europene dinspre nord-vest. În
ultimii 60 de ani, în România, se observă o relativă stabilitate a populaţiei, o lipsă a mecanizării în
sectorul forestier şi o dezvoltare economică redusă, toate acestea ducând la o exploatare mai redusă a
resurselor faţă de celelalte zone ale Europei.

2
 Figura 1. Harta celor mai importante arii protejate din România

Rezultatul general constă în biodiversitate, inclusiv în existenţa unor populaţii de lupi, urşi,
capre negre şi râşi, acestea fiind cele mai mari specii din Europa, dar şi în existenţa unor habitate
forestiere şi alpine extinse nealterate, aparţinând lanţului muntos al Carpaţilor. În acest mod, valoarea
capitalului natural al României a impus, de-a lungul anilor, luarea unor măsuri pentru a proteja natura.
Măsurile de protecţie a naturii au fost au fost analizate printr-o serie de etape:
Prima etapă (1928-1944) constă în faptul că în anul 1928, la Cluj Napoca avea loc primul
congres al naturaliştilor din România. Aici a fost adoptată, la propunerea lui Emil Racoviţă, o hotărâre
privind elaborarea legii privind protecţia ariilor naturale din România. În 1930 apare legea numarul
213 pentru protecţia monumentelor naturii în România. Atunci, se înfiinţează Comisiunea
Monumentelor Naturii, apoi sunt declarate prin lege ca fiind monumente ale naturii : floarea de colţ şi
nufărul termal(1931) şi primul parc naţional în 1935 ( Parcul Naţional Retezat ). În această perioadă,

3
sunt puse sub ocrotire 36 de teritorii, prin “Jurnale ale Consiliului de Miniştri”, ca rezervaţii naturale,
parc naţional, monumente ale naturii, toate însumând o suprafaţă de aproximativ 15.000 ha. În ciuda
eforturilor depuse, accentul a fost pus numai pe realizarea unui cadru legislativ şi instituţional incipient
şi pe constituirea unui număr limitat de arii protejate şi aproape deloc pe administrarea ariilor protejate
constituite.
În cea de-a doua etapă (1944-1989), măsurile de protecţie a naturii s-au bazat pe eforturile unor
oameni de ştiinţă precum : Emil Racoviţă sau Al. Borza, aceste eforturi fiind făcute înainte de război.
În anul 1972, numărul ariilor protejate constituite s-a sporit, ajungând la 190 de obiective, însumând
aproximativ 10.000 ha. Acestea au ajuns să se confrunte cu pericole destul de mari, deoarece măsurile
de protecţie se rezumau, din păcate, numai la declararea lor ca arii protejate însă nu şi la administrarea
lor. Investiţiile alocate amenajărilor, pazei şi măsurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau
sporadice şi nu depăşeau suma de 500.000 lei pe întreaga ţară în anul 1972. Cu toate că teritoriul ariilor
protejate a crescut semnificativ, în 1972, această creştere însemna doar un procent de 0.042 % din
suprafaţa României, procent care nu acoperea nici pe departe întreaga diversitate specifică şi ecologică
a ţării. Astfel, s-au făcut proiecte de către institute de cercetare pentru constituirea de alte arii protejate
mari – parcuri naţionale ( Apuseni, Bucegi, Călimani, Ceahlău, Piatra Craiului, Cozia, Valea Cernei,
Rodna, Cheile Bicazului ), însă care nu s-au concretizat, şi a urmat, apoi, o perioadă în care s-au
înfiinţat un număr însemnat de arii protejate cu suprafaţă mai mică ( rezervaţii naturale ) prin
intermediul unor HCM-uri şi decrete, dar şi iniţiative legislative la nivel judeţean. Adeseori, iniţiativele
locale pentru constituirea ariilor protejate s-au făcut din “patriotism local” ci nu doar din considerente
bazate pe valoarea naturală a zonelor respective.
În anul 1973, s-a adoptat Legea nr. 9 ( Legea Muntelui ), lege în care sunt incluse prevederi
privind protecţia rezervaţiilor şi monumentelor naturii dar, de asemenea, “sunt trasate sarcini ce revin
organelor centrale şi locale..”, însă alături de această lege cadru nu s-a mai adoptat o lege specifică
pentru ariile protejate care să reglementeze administrarea acestora, aşa cum s-a întâmplat în Polonia
sau Cehoslovacia, ţări care aveau parcuri naţionale cu administraţie proprie. Tot în această perioadă, s-
au produs şi primele recunoaşteri internaţionale ale valorii ariilor protejate româneşti, când în 1979,
Retezatul şi Pietrosul Rodnei au fost recunoscute ca Rezervaţii ale Biosferei sub auspiciile programului
UNESCO – Man and Biosphere (MAB). Din păcate, însă, nici această recunoaştere internaţională nu a
dus la o administrare a acestor arii protejate.

4
 În etapa 1990-2000, odată cu sfârsitul erei comuniste, se aştepta o deschidere şi o eficienţă mai
mare în ceea ce priveşte realizarea unei reţele naţionale a ariilor protejate care să acopere întreaga
diversitate a ecosistemelor la nivelul ţării, dar şi măsuri concrete în plan legislativ şi instituţional care
să asigure un management eficient al ariilor protejate. Însă, rezultatele au demonstrat altceva, şi anume
că aceste deziderate sunt greu de atins. Unul dintre hopuri a fost legat de interpretarea diferită de către
diverşi factori de decizie a măsurilor ce trebuiesc întreprinse cu privire la protecţia naturii, pe fondul
unei indecizii, a autorităţii centrale de mediu ( Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Naturii ), în
cadrul căruia abia după 1997 s-a constituit o Direcţie de Conservare a Biodiversităţii care să planifice şi
să coordoneze toate activităţile ce au la bază conservarea naturii în arii protejate. O primă măsură luată
de MAPPM, în anul 1990, a fost Ordinul nr. 7 privind constituirea unui număr de 13 parcuri naţioanle
între care Parcul Naţional Retezat era deja constituit. Acest ordin provoacă o oarecare confuzie
deoarece se referă doar la suprafeţele de fond forestier din parcurile naţionale dar nu şi la suprafeţele ce
conţin goluri alpine. Aceste duprafeţe declarate în fond forestier erau foarte mari întinzându-se şi în
zone în care se desfăşurau activităţi economice de exploatare a lemnului, care nu puteau fi stopate
brusc şi de asemenea cuprindeau şi aşezări umane. Astfel că, acest ordin a primit multe contestări iar
îndrumările tehnice pentru punerea în practică a ordinului au fost blocate.
Ca o altă recunoaştere internaţională a valorii capitalului natural din România a fost considerată
Delta Dunării, declarată în anul 1991 sit Ramsar şi sit al Patrimoniului Natural Mondial pentru 50% din
suprafaţa sa. În 1992 este recunoscută, de asemenea, ca Rezervaţie a Biosferei. Există, astfel, paradoxul
ca Delta Dunării să fie recunoscută ca arie protejată mare la nivel internaţional, iar la nivel naţional să
nu fie recunoscute doar anumite zone ca rezervaţii naturale. Primind titlu excepţional, Delta Dunării
este, astfel, recunoscută ca Rezervaţie a Biosferei prin H.G. 248/1994. În acest an începe derularea unui
proiect GEF ( Fondul Global de Mediu ) pentru constituirea administraţiei parcului şi realizarea
planului de management. În urma faptului că România a aderat la Convenţia pentru Diversitatea
Biologică ( Rio ), în 1996 s-a realizat cu asistenţa financiară a Băncii Mondiale “Strategia naţională şi
planul de acţiune pentru conservarea diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor sale în
România” care planifică pe termen scurt, mediu şi lung activităţile care trebuie întreprinse în România.
Însă, din păcate, această strategie s-a bazat pe o evaluare făcută recent pentru capitalul natural al
României, singurele informaţii mai recente fiind date de un studiu terminat în 1994 privind
Ecoregiunile României. Acestea clasifică în funcţie de tipul solului şi învelişul vegetal principalele

5
regiuni ale ţării, astfel fiind identificate 22 de Ecoregiuni. În anul 1995 a fost adoptată Legea Mediului
nr. 137 care cuprinde prevederi legate de conservarea naturii si ariile protejate, de asemenea recunoaşte
toate ariile protejate declarate anterior prin orice lege, ordin, hotărâre şi decizie.
Până în anul 2000, Reţeaua Naţională de Arii Protejate era compusă dintr-un număr de 579 arii
protejate ( între care 13 parcuri naţionale ) ce reprezintă 4,8% din teritoriul României ( 1.450.590 ha ).
Ca şi Rezervaţii ale Biosferei sunt recunoscute trei dintre acestea în cadrul programului UNESCO-
MAB, şi anume : Retezat, Pietrosul Rodnei şi Delta Dunării. Ultima este, de asemenea, înscrisă pe lista
Patrimoniului Natural Mondial şi pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanţă internaţională.
Din nefericire, însă, această Reţea Naţională a Ariilor Protejate este decât o “reţea pe hârtie”, şi
nu una pentru care să existe planuri de management şi care să fie administrată eficient. Celelalte parcuri
naţionale, cu excepţia Deltei Dunării, suferă de paper park sindrom ( parcuri care sunt înfiinţate decât
pe hârtie ).
Dar, pentru marea majoritate a ariilor protejate constituie în fond forestier, Romsilva, prin
filialele teritoriale, asigură mangementul forestier, însă care în doar puţine cazuri corespunde viziunii
ecologilor. Anumite arii protejate au fost protejate datorită intervenţiei silvicilor, dar managementul
acestora a fost doar unilateral-forestier. Iar, dovadă fiind faptul că nu toate ariile protejate sunt în fond
forestier, au existat mari conflicte între toate instituţiile cu expertiză în domeniu, şi anume : ICBIOL,
Romsilva, Academia Română, ICAS, datorită punctelor de vedere diferite asupra managementului
ariilor protejate.
Trebuie recunoscut şi faptul că majoritatea ariilor protejate din România s-au autoconservat în
condiţiile în care intervenţiile umane asupra acestora au fost în regimul trecut minim sau inexistent. De
asemenea, există şi cazuri în care arii protejate au fost distruse, chiar dacă ele figurează ca fiind
existente.
Totuşi, s-a observat că anumite organizaţii guvernamentale si-au adus într-o oarecare măsură
aportul în protejarea unor arii protejate, chiar dacă la nivelul profesioanl al acestora nu este la
aşteptările speccialiştilor. Din păcate, în România nu există persoane specializate în domeniu, ci doar în
domenii colaterale, ceea ce duce la mari conflicte de idei între silvici, ecologi, biologi ş.a.
Astfel, Guvernul României a solicitat acordarea unei noi finanţări din partea Fondului Global de
Mediu ( GEF ) pentru conceperea şi punerea în practică a unui proiect privind “Managementul Integrat
şi Conservarea Ariilor Protejate în România”. Princpalul scop al proiectului GEF este întărirea

6
capacităţii de pregătire şi implementare a planurilor de management al ariilor protejate la nivel local şi
naţional.
Pe plan naţional se va acorda sprijin pentru realizarea şi întărirea cadrului instituţional necesar,
pentru adoptarea legii ariilor protejate şi întărirea cadrului legislativ, pentru pregătirea resursei umane
şi de asemenea există o componentă de participare publică şi popularizare a ideii de conservare a
naturii şi a ariilor protejate.
În plan local se vor realiza planurile de management şi se vor constitui administraţii pentru trei
arii protejate : Parcul Naţional Retezat, Parcul Natural Bucegi-Piatra Craiului ( obţinut prin însumarea a
două zone, care în mod obişnuit erau nominalizate distinct ca două parcuri naţionale ), Rezervaţia de
Zimbri Vânători-Neamţ ( creată pentru reintroducerea zimbrului în stare de libertate ), aceste trei zone
urmând să fie modele pentru replicarea structurilor de management şi pentru alte arii protejate.
Proiectul a fost demarat la sfârşitul anului 1999.
În anul 2001 se introduce Noua Lege a Ariilor Protejate, care cuprinde un număr de 10 categorii
de arii protejate, din care 5 categorii de nivel naţional ( care corespund categoriilor 1-5 definite de
normele Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii – IUCN ) şi alte 5 categorii speciale stabilite
prin convenţii internaţionale specifice. Pe viitor, în aceste ctegorii vor fii încadrate atâtariile protejate
existente, cât şi cele ce se vor institui de acum încolo. Iată, pe scurt, care sunt cele mai importante
categorii, cu reproduceri în extras din lege :

• Rezervaţii ştiinţifice
Rezervaţiile ştiinţifice reprezintă acele arii naturale protejate care au ca scop protecţia şi
conservarea unor habitate terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes
ştiinţific sub aspect floristic, geolofiug, faunistic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură.

• Parcuri naţionale
Acestea sunt ariile naturale protejate ce au ca scop protecţia şi conservarea unor eşantioane
reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită
sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic,

7
pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi
turistice.

• Monumente ale naturii

Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi
conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică
deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia,
arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice – peşteri, chei, cursuri de apă,
cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosiliere, precum şi alte elemente naturale
cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

• Rezervaţii naturale
Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea
unor habitate şi specii naturale sub aspect floristic, faunistic, pedologic, forestier, hidrologic, geologic,
speologic, paleontologic.

• Parcuri naturale
Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate care au ca scop protecţia şi conservarea unor
ansambluri peisagistice în care interacţiunea umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă
distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.

• Rezervaţii ale biosferei

Acestea sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de
habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe extinse şi
cupraind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu
comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din
amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse
la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe
principiul dezvlotării durabile şi armonioase.

8
 • Zone umede de importanţă internaţională
Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este
de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor
umede.

• Situri naturale ale patrimoniului natural universal

Siturile naturale ale patrimoniului natural universal reprezintă acele arii naturale protejate care
au ca scop ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente
naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă internaţională.

• Arii speciale de conservare

Acestea sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, menţine şi, acolo unde
este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile
speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru
conservarea tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor menţionate în anexele nr. 2, 3 şi 4 ale
legii.

• Arii de protecţie specială avifaunistică

Acestea sunt acele arii naturale protejate care au ca scop conservarea, menţinerea şi, acolo unde
este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă habitatele specifice desemnate pentru
protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice, în special a celor menţionate în anexele 3 şi 4 ale
legii.
Până în anul 2003 mai mult de jumătate din suprafaţa totală a ariilor protejate din România a
avut structuri proprii de administrare. În anul 2005, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a
declarat noi zone umede, care aveau să fie recunoscute la nivel internaţional : Lunca Mureşului,
Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol. În 2007, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/2007 privind declararea de noi arii naturale protejate s-au instituit ca arii naturale protejate :
Parcul Naţional Ciucaş ( 9.156 ha, extinzându-se în judeţele Braşov şi Prahova ) şi Parcul Natural
Defileul Mureşului Superior ( 22.209 ha, şi se extinde în judeţul Mureş ).

9
 În prezent, Reţeaua Naţională de Arii Protejate include 579 de arii protejate ( printre care 13
parcuri naţionale ), acestea reprezentând 5,18% din teritoriul României ( 1.234.710 ha ). Trei dintre
acestea sunt recunoscute internaţional ca Rezervaţii ale Biosferei în cadrul Programului UNESCO-
MAB, adică : Retezat, Pietrosul Rodnei şi Delta Dunării. Cea din urmă este, de asemenea, înscrisă pe
lista Patrimoniului Natural Mondial şi pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanţă internaţională.

Tabelul nr.1 .Situaţia ariilor protejate în România

Suprafaţa României 23.839.100 ha
Suprafaţa ariilor naturale protejate 1.234.608 ha
Ponderea ariilor protejate în total sprafaţă 5.18%
Din care:
2.43%
Delta Dunării ocupă din suprafaţa ţării
Sursa: Vescan Iuliu – “Ecoturism şi dezvotare durabilă”, Suport de curs

În România, parcurile naţionale, naturale şi rezervaţiile biosferei deţin o suprafaţă de 1.132.176

ha şi sunt distribuite în teritoriu conform tabelului următor:

Tabelul nr.2 .Distribuţia parcurilr naţionale, naturale şi a rezervaţiilor biosferei în România

Parcuri naţionale şi naturale, Suprafaţa (ha) Judeţ
Rezervaţii ale Biosferei
Balta Mică a Brăilei 17.529 Brăila
Bucegi 32.663 Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Prahova
Călimani 24.041 Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş,
Suceava
Ceahlău 8.396 Neamţ
Cheile Bicazului – Hăşmaş 6.575 Harghita, Neamţ
Cheile Nerei – Beuşniţa 37.100 Caraş-Severin
Cozia 17.100 Vâlcea
Delta Dunării 580.000 Tulcea, Constanţa
Domogled – Valea Cernei 60.100 Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj
Grădiştea Muncelului – Cioclovina 10.000 Hunedoara
Munţii Apuseni 75.784 Alba, Bihor, Cluj
Munţii Măcinului 11.321 Tulcea
Piatra Craiului 14.800 Argeş, Braşov
Porţile de Fier 115.655,8 Caraş-Severin, Mehedinţi
Retezat 38.047 Hunedoara
Rodna 46.399 Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Suceava
Semenic – Cheile Caraşului 36.664 Caraş-Severin

10
TOTAL 1.132.174,8
Sursa: Vescan Iuliu – “Ecoturism şi dezvotare durabilă”, Suport de curs

Tabelul de mai sus poate fii reprezentat grafic în următorul mod:

D istributia pa rcurilo r na tiona le, na tura le si a re ze rva tiilor bio sfe re i in

R om a nia

600 580

500

400
Suprafata (ha)

300

200

100 75.784
60.1 46.399
3 2.6 63 37.1 38.0 47 36.664
17.529 24.0 481.39 6 17.1 10 1 4.8 0
11.3 21
.575
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1 3 14 15 16 17
Parcuri nationale s i naturale , R e ze rvatii ale bios fe re i

LEGENDǍ : 1- Balta Mică a Brăilei; 2- Bucegi; 3- Călimani; 4- Ceahlău; 5- Cheile Bicazului –

Hăşmaş; 6- Cheile Nerei – Beuşniţa; 7- Cozia; 8- Delta Dunării; 9- Domogled – Valea Cernei; 10-
Grădiştea Muncelului – Cioclovina; 11- Munţii Apuseni; 12- Munţii Măcinului; 13- Piatra Craiului; 14-
Porţile de Fier; 15- Retezat; 16- Rodna; 17- Semenic – Cheile Caraşului.

Însă, această Reţea Naţională a Ariilor Protejate nu este decât o “reţea pe hârtie “, nicidecum
una pentru care să se creeze planuri de management şi care să deţină o administraţie eficientă. La ora
actuală, există decât câteva zone cu administraţie proprie, acestea fiind : Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Piatra Craiului.

11
 Nu trebuie uitat faptul că marea majoritate a ariilor protejate din România s-au autoconservat,
unele au fost chiar distruse, chiar dacă acestea figurează ca fiind, încă, existente.
În ultima perioadă, s-a constatat că tot mai multe organizaţii non-guvernamentale şi-au adus
contribuţia în protejarea unor arii protejate. Un lucru nu tocmai plăcut este, de asemenea, faptul că în
România nu există persoane specializate în domeniu, ci doar în domenii colaterale, fapt ce stârneşte
deseori conflicte de idei între silvicultori, ecologi, biologi şi alţi oameni de ştiinţă.
În prezent, ariilor protejate din România, li se oferă o nouă şansă în a rezolva unele probleme
legate de ariile protejate, de pildă :
• “o evaluarecorectă a capitalului natural al ţării
• constituirea unei reţele de arii protejate care să acopere întreaga varietate a
ecosistemelor din ţară
• administrarea eficientă a ariilor protejate pe baza unor planuri de management şi prin
intermediul unor administraţii ale ariilor protejate” ( Vescan Iuliu, Ecoturism şi
Dezvoltare Durabilă, Suport de curs )

3. PARCUL NAŢIONAL RETEZAT. SCURT ISTORIC ŞI LEGISLAŢIA MONTANĂ A

PARCULUI

3.1 Scurt istoric

Cu mult timp în urmă, înainte de Reforma Agrară din 1922 pe

partea Masivului Retezat exista un fond de vânătoare al Casei
Majestăţii Sale Regale, fiind administrat de Direcţia Vânătorilor
Regale, ce se afla în proprietatea statului român şi a familiei grofului
Kendeffy.
Figura 2. Sigla PNR

12
 În anul 1923, majoritatea golului alpin se atribuie în mod definitiv, prin intermediul Reformei
Agrare, în urma exproprierii, unor sate/comune, cu drept de folosire pentru păşunat, cu unele restricţii,
stabilite la înfiinţarea Parcului Naţional Retezat în 1935. Ca administrator al acestor păşuni a fost numit
Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara, în baza instrucţiunilor primite de la Direcţia Islazurilor
Pendinte din Ministerul Agriculturii.
În anul 1927, prin Procesul verbal din 17 iulie, Consilieratul Agricol al Judeţul Hunedoara
predă Muzeului Botanic Cluj aproximativ 855-1056 ha în zona Aradeş, Zănoguţa pentru includere în
Parcul Naţional Retezat, însă nu se cunoaşte localizarea exactă a acestei suprafeţe.
Casa Autonomă a Pădurilor Statului ( CAPS ) a preluat, din anul 1931, în administrare fondul
forestier, până la acea vreme fiind proprietate indiviză a Statului Român şi a familiei Kendeffy.
În anul 1935 avea sa fie declarat Parcul Naţional Retezat pe o suprafaţă de 100 km².
Pădurile aveau să fie trecute în proprietate de stat, prin Legea pentru apărarea patrimoniului
forestier, în anul 1947, fapt confirmat prin naţionalizarea din 1948.
În anul 1955 se constituie Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele – Tău Negru, întinzându-se pe o
suprafaţă de 1840 ha.
În acelaşi an, Comisia Monumentelor Naturii împreună cu Direcţia Agricolă Hunedoara
stabilesc zonele de interdicţie totală pentru păşunat.
Înainte de a se înfiinţa Parcul Naţional Retezat, zona era rezervaţie de vânătoare pentru capre
negre şi aparţinea Casei Majestăţii Sale Regelui, fiind administrat de Direcţia Vânătorilor Regale .
Râul Mare şi Lacul Zănoaga a fost populat cu păstrăv de către proprietari încă înainte de
înfiinţarea parcului. Practica populării unor lacuri alpine şi a unor cursuri de apă cu păstrăv a fost
continuată şi de administratorii terenurilor de vânătoare după 1948, respectiv ocoalele silvice. Odată cu
începutul secolului XX exista dorinţa de a readuce efectivele de ovine, de aprox. 30.000 de exemplare
anual, care păşuneau în zona alpină. S-a încercat protejarea zonelor preferate de capra neagră prin
interzicerea păşunatului cu ovine în zona lacurilor. Tot la începutul secolului XX se experimentează
pentru prima dată păşunatul cu vite mari, începând cu păşunea Slăviei.
Păşunatul era permis, pe suprafaţa declarată Parc Naţional, însă doar pentru vitele cornute şi
caii proprietarilor acelor teritorii, cu excluderea totală a oilor şi a oricărei introduceri cu chirie a vitelor
ce aparţineau altor comune decât cele de la poalele Retezatului, împroprietărite în Retezat, ori altor
persoane, decât proprietarilor din acea vreme.

13
 Între anii 19860 – 1990 ocoalele silvice preiau in administrare păşunile alpine. În acest timp se
elaborează amenajamentele silvo-pastorale, în baza cărora se reglementează păşunatul.
Urmează apoi ca, după anul 1990, păşunile să fie preluate din nou de consiliile locale, iar pe
majoritatea păşunilor să nu mai fie respectate prevederile amenajamentelor silvo-pastorale. Păşunile
erau subînchiriate de către adiministratorii lor altora decât proprietarii de drept. Administratorii
păşunilor nu deţineau un control eficient asupra activităţii de păşunat, lucru care ducea adesea la
suprapăşunat.
La începutul secolului, pe Valea Lăpuşnicului Mare s-au efectuat exploatări de masă lemnoasă,
iar buştenii au fost evacuaţi prin plutărit.
Gospodărirea pădurilor ce se aflau în afara zonei incluse în 1935 în Parcul Naţional, dar care
după 1990 au fost incluse în suprafaţa parcului, s-a făcut în conformitate cu normele silvice în vigoare
în perioada respectivă.
În Masivul Retezat, turismul s-a practicat încă din anii 30, dovadă fiind harta elaborată de
Touring-Clubul României în anul 1936, pe care este figurată Casa Pietrele, aceasta fiind în proprietatea
Clubului şi având rol de cabană turistică.

3.2. Legislaţia Parcului Naţional Retzat

REGULAMENTUL PARCULUI NAŢIONAL RETEZAT

CAPITOLUL I

ÎNFIINŢAREA, SCOPUL, LIMITELE, ZONAREA ŞI MANAGEMENTUL PARCULUI

NAŢIONAL RETEZAT - REZERVAŢIE A BIOSFEREI

Art.1.Parcul Naţional Retezat (PNR), înfiinţat în anul 1935 prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr.
593, reconfirmat prin Legea nr. 137/1995 şi prin Legea 5/2000, este arie protejată de interes naţional şi
internaţional, fiind încadrat, conform clasificării IUCN, în categoria a II-a (Parc Naţional).

14
Art.2. Scopul principal pentru care a fost înfiinţat Parcul Naţional este cel de conservare a diversităţii
biologice. De asemenea se urmăreşte eliminarea şi prevenirea activităţilor de exploatare sau utilizare a
resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea de condiţii pentru
activităţile educaţionale, recreative şi de cercetare ştiinţifică. Se permit activităţi tradiţionale
desfăşurate de proprietarii terenurilor, cu reglementarea acestora de Administraţia Parcului Naţional
Retezat.
Art.3. Parcul Naţional Retezat a fost declarat Rezervaţie a Biosferei de către Comitetul MaB
UNESCO la cea de a VI-a sesiune a Consiliului Internaţional de Coordonare a Programului Om-
Biosferă, de la Paris din 1979.
Art.4. Limitele Parcului Naţional Retezat , conform suprafeţei stabilite în Legea nr. 5/2000, sunt cele
prezentate în anexa la Regulament .
Art.5. Parcul Naţional Retezat cuprinde următoarele zone funcţionale:
Rezervaţia ştiinţifică Gemenele, categoria I-a IUCN (rezervaţie ştiinţifică), zonă de protecţie
integrală, destinată cercetării ştiinţifice, cu suprafaţa de 1.630 ha;
Zona centrală, categoria II IUCN, cu suprafaţa de 16.866 ha, zonă de conservare a biodiversităţii, în
care sunt admise turismul controlat, activităţi de natură educativă şi utilizarea păşunilor de către
localnici, în condiţiile stabilite de prezentul Regulament;
Zona tampon, în care sunt permise activităţi economice cu respectarea principiilor de utilizare durabilă
a resurselor naturale, cu o suprafaţă de 19.551 ha.
Art.6. Responsabilitatea managementului Parcului Naţional Retezat revine Administraţiei Parcului
Naţional Retezat (APNR), subunitate a Direcţiei Silvice Hunedoara din cadrul Regiei Naţionale a
Pădurilor. APNR integrează într-un plan unitar şi supraveghează toate activităţile din Parcul Naţional
Retezat, organizează şi efectuează activităţile specifice, asigurând o gospodărire unitară a Parcului.
Art.7. Activităţile APNR legate de conservarea biodiversităţii sunt coordonate şi aprobate de Consiliul
Ştiinţific al Parcului Naţional Retezat.
Art.8. Participarea factorilor interesaţi la gospodărirea Parcului se asigură prin Consiliul Consultativ
de Administrare, care are un rol consultativ în planificarea şi realizarea activităţilor legate de
gospodărirea Parcului Naţional Retezat.

CAPITOLUL II

15
 ACTIVITĂŢI PERMISE ÎN PARCUL NAŢIONAL RETEZAT

Activităţile de silvicultură, de vânătoare şi pescuit

Art.9. Pe terenurile care fac parte din fondul forestier inclus în Parcul Naţional Retezat se execută
numai lucrările prevăzute în amenajamentele silvice, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind
zonarea funcţională a pădurilor şi a Parcului Naţional Retezat Lucrări în afara celor prevăzute în
amenajamentele silvice se execută doar cu acordul Academiei Române şi cu aprobarea autorităţilor
publice centrale, respectiv a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi a Ministerului Apelor
şi Protecţiei Mediului.
Art.10.
Vânătoarea se va organiza şi desfăşura în conformitate cu prevederile Legii nr. 103/1996 iar pentru
fondurile de vânătoare 57 Râul Mare, 58 Borăscu - Godeanu şi 59 Retezat, fonduri care sunt constituite
ca rezervaţii de genofond pentru conservarea marilor carnivore, se vor avea în vedere prevederile
Ordinului nr. 949/1999 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
Activităţile privind protecţia fondului piscicol, pescuitul şi acvacultura se supun prevederilor Legii nr.
192/19.04.2001.
Faptele ilegale din domeniile vânătorii şi pescuitului pot fi constatate şi sancţionate de personalul
APNR şi al celorlalte unităţi silvice cu atribuţii în zona Parcului, fiind împuterniciţi în acest sens.
Art.11. Acţiunile de îngrijire a vânatului şi exercitarea vânătorii, cele de protecţia fondului piscicol şi
de pescuit de pe toată suprafaţa Parcului se organizează în comun de către personalul de specialitate din
ocoalele silvice şi APNR.
Art.12. În cazul producerii de fenomene de forţă majoră (incendii, calamităţi, epizootii, focare de
infecţii etc.) instituţiile abilitate intervin conform prevederilor legale, cu obligativitatea înştiinţării
APNR.
Păşunat
Art.13.
Exploatarea păşunilor alpine este permisă doar pentru animalele persoanelor şi comunităţilor din satele
care deţin păşuni în zona Parcului Naţional Retezat.
Subînchirierea păşunilor către deţinători de animale din zona învecinată cu Parcul Naţional Retezat,
alţii decât proprietarii păşunilor, se face pe bază de contract încheiat între părţi cu aprobarea APNR.

16
Art.14. Pe teritoriul Parcului Naţional Retezat activitatea pastorală se desfăşoară respectându-se
încărcătura de animale conform bonităţii pajiştilor subalpine şi alpine.
Art.15. Păşunatul se supune următoarelor reglementări:
păşunatul este interzis pe teritoriul Rezervaţiei Ştiinţifice Gemenele;
păşunatul cu caprine este strict interzis pe tot teritoriul Parcului Naţional Retezat;
păşunatul este interzis în complexul glaciar Bucura;
amplasarea de stâne şi adăposturi pastorale, adaptate specificului montan şi încadrate în peisaj, este
permisă numai cu aprobarea APNR;
este interzisă amplasarea locurilor de târlire în apropierea pâraielor sau a lacurilor alpine;
numărul admis de câini se stabileşte prin contractul de păşunat, în funcţie de numărul de oi din fiecare
turmă, în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare (Legea nr. 103/1996 etc). Câinii vor avea
obligatoriu jujee. Pentru fiecare câine este obligatoriu să se prezinte adeverinţa de vaccinare.
trecerea prin fond forestier şi trecerea la apă se face cu respectarea reglementărilor în vigoare, în baza
contractului încheiat cu administratorii/proprietarii de pădure.
Art.16. APNR iniţiază periodic studii pentru stabilirea capacităţii de suport a păşunilor pe care le aduce
la cunoştinţă proprietarilor în vederea reglementării corespunzătoare a păşunatului.
Art.17. APNR monitorizează activitatea de păşunat în PNR pentru stabilirea impactului acestei
activităţi asupra florei si faunei din Parc si pentru stabilirea unor eventuale restricţii in zonele afectate.
Construcţii
Art.18. În Parcul Naţional Retezat există următoarele construcţii:
în propritetatea Academiei Române: Casa laborator Gemenele, punctele de observare şi control de la
Pietrele, Rotunda, Gura Zlata, cabana Rotunda;
în proprietatea Regiei Naţionale a Pădurilor: canton silvic Pietrele, canton silvic şi cabana Gura Zlata,
canton silvic Gura Apei, canton silvic şi cabana Rotunda, observator Poiana Pelegii, observator Judele,
observator Slăvei, observator Râuşor;
în proprietatea S.C Unita: Complexul turistic Pietrele,
în proprietatea Clubului Montan Floarea Reginei: refugiul Genţiana;
refugiile Salvamont Bucura şi Condor.
Art.19. Pe teritoriul Parcului este interzisă realizarea de construcţii, cu excepţia celor de utilitate
publică, care vor deservi activităţi de cercetare sau de administrare şi gospodărire a Parcului.

17
Art.20. Orice fel de construcţii noi cu scop ştiinţific, adăposturi necesare administrării şi gospodăririi
parcului sunt admise cu respectarea prevederilor legale şi cu avizul Consiliului Ştiinţific al APNR.
Art.21. Construirea de cabane/adăposturi turistice în imediata vecinătate a Parcului se va face doar
după efectuarea studiului de impact, conform reglementărilor în vigoare, cu accent deosebit pe
impactul asupra Parcului. Documentaţiile se avizează de către Consiliul Ştiinţific al PNR.
Cercetare ştiinţifică
Art.22. Cercetarea ştiinţifică în PNR are ca scop primordial conservarea patrimoniului floristic si
faunistic al Munţilor Retezat. Pentru realizarea acestui scop, după inventarierea speciilor şi evaluarea
gradului lor de periclitare, APNR va asigura monitorizarea continuă a elementelor endemice, periclitate
sau rare, precum şi a habitatelor caracteristice şi a speciilor indicatoare.
Art.23. APNR stabileşte măsurile necesare în vederea împiedicării distrugerii voite sau accidentale, de
către om, a speciilor de plante sau animale strict ocrotite de pe suprafaţa Parcului.
Art.24. Activitatea de cercetare ştiinţifică pe teritoriul PNR se desfăşoară cu avizul APNR, care
sprijină logistic, în măsura posibilităţilor activitatea de cercetare.
Art.25. Activitatea de cercetare în PNR efectuată de către colaboratori externi ai APNR se va desfăşura
pe baza unui contract de cercetare încheiat cu APNR. Clauzele contractului se stabilesc de comun acord
de către părţi. Dreptul asupra rezultatelor se stabileşte prin contract.
Turism, reguli de vizitare
Art.26. În Parcul Naţional Retezat sunt permise activităţi de turism şi de educaţie, cu respectarea
regulilor de vizitare a Parcului.
Art.27. Punctele de acces în Parcul Naţional Retezat sunt la Gura-Zlata, Gura Apei, Rotunda, Râuşor,
Cârnic, Baleia , Stâna de Râu, Buta, Câmpuşel.
Art.28. Accesul în Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele este permis doar în baza autorizaţiei eliberate de
Academia Română - Comisia Monumentelor Naturii.
Art.29. Tariful de vizitare se stabileşte anual cu aprobarea Direcţiei Silvice Hunedoara şi acordul
Consiliului Ştiinţific, şi se percepe la punctele de acces şi control Gura Zlata, Gura Apei, Rotunda,
Râuşor, Cârnic,Buta, sau pe teritoriul Parcului de către persoane autorizate de APNR. Localnicii
provenind din sate care au proprietăţi pe raza PNR nu plătesc tariful de intrare în Parc.
Art.30. Vizitarea Parcului Naţional Retezat este permisă numai pe potecile marcate.

18
Art.31. Întreţinerea marcajelor turistice, deschiderea de noi trasee şi amplasarea panourilor indicatoare
şi informative se face numai, cu aprobarea APNR.
Art.32. Camparea pe teritoriul Parcului Naţional Retezat se reglementează astfel:
Camparea este permisă: în zona cabanelor Pietrele, Gura-Zlata, Rotunda, Baleia, Buta, Câmpuşel, în
locurile amenajate de deţinătorii de terenuri şi la Poiana Pelegii şi Stâna de Râu,
În zona centrală a Parcului este permisă camparea în: căldarea Bucurei, lângă refugiul Salvamont,
În regim special, respectiv pentru o singură noapte este permisă camparea în: căldarea lacului Zănoaga,
lângă punctul de permanenţă Salvamont.
Săparea de şanţuri în jurul locurilor de amplasare a corturilor este interzisă.
Art.33. Aprinderea focului pe teritoriul Parcului Naţional Retezat se reglementează astfel:
focurile de tabără sunt permise doar în vetrele special amenajate în acest scop în campările din zonele:
Cabana Pietrele, Cabana Gura-Zlata, Poiana Pelegii, cu lemn de foc asigurat de administratorii locului
de campare. Se vor respecta normele de prevenire şi stingere a incendiilor;
sunt strict interzise adunatul şi defrişarea vegetaţiei lemnoase de orice fel pentru facerea focului.
este interzisă aprinderea focului în golul alpin şi în fondul forestier. În locurile de campare din golul
alpin sau cele în care nu se asigură lemn de foc de către proprietari, se permite doar utilizarea
primusului.
Art.34. Regimul deşeurilor pe teritoriul Parcului Naţional Retezat se reglementează astfel:
este interzisă abandonarea deşeurilor de orice fel pe teritoriul Parcului Naţional Retezat; Turiştii au
obligaţia de a evacua deşeurile pe care le generează pe timpul vizitării Parcului. Deşeurile vor fi
evacuate în afara Parcului şi se lasă doar în locuri special amenajate pentru colectare;
locurile permise pentru depozitarea temporară a deşeurilor provenite din activitatea cabanelor sunt:
Cârnic, Cabana Pietrele, Cabana Gura-Zlata, Cabana Gura Apei, Cabana Rotunda, Canton silvic
Câmpuşel, Cabana Buta, Cabana Baleia;
responsabilitatea depozitării temporare a deşeurilor la cabane cu respectarea condiţiilor legale, astfel
încât să nu existe posibilitate de acces pentru câini şi animale sălbatice, revine gestionarilor cabanelor
în cauză;
responsabilitatea evacuării, cel puţin o dată pe lună, a deşeurilor menajere provenite din activitatea
cabanelor revine administratorilor acestora.

19
Art.35. Se interzice tăierea, incendierea, distrugerea sau degradarea prin orice mijloace a jneapănului şi
a zâmbrului.
Art.36. Se interzice tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor,
precum şi însuşirea celor rupţi sau doborâţi de fenomene naturale sau de către alte persoane.
Art.37. Se interzice distrugerea, degradarea, respectiv colectarea în orice scop a plantelor, florilor sau a
animalelor de orice fel din Parcul Naţional Retezat.
Art.38. Colectarea de specii de floră şi faună se poate face doar cu scop ştiinţific şi numai cu acordul
scris al APNR.
Art.39. Accesul câinilor în PNR este permis doar în condiţiile în care câinii sunt ţinuţi permanent în
lesă şi cu achitarea tarifului de intrare. Formaţiile Salvamont pot utiliza în acţiunile lor câini utilitari.
Art.40. Perturbarea liniştii în Parc este strict interzisă.
Art.41. Este strict interzisa distrugerea sau degradarea panourilor informative si indicatoare, precum şi
a plăcilor, stâlpilor sau a semnelor de marcaj de pe traseele turistice.
Art.42. Este strict interzisă degradarea refugiilor, adăposturilor, podeţelor, sau a oricărei alte
construcţii sau amenajări de pe teritoriul Parcului.
Art.43. Folosirea ambarcaţiunilor de orice tip pe lacurile alpine, cu excepţia celor destinate pentru
colectarea de probe pentru cercetări ştiinţifice, este interzisă.
Art.44. Scăldatul şi utilizarea de detergenţi pentru spălare în apele curgătoare şi în lacurile alpine sunt
interzise.
Art.45. APNR monitorizează turismul pe teritoriul PNR, în vederea stabilirii impactului acestei
activităţi asupra florei si faunei din Parc şi pentru stabilirea măsurilor de protecţie ce se impun, inclusiv
a celor de restricţionare a accesului turiştilor, dacă acest lucru se impune pentru conservare.
Serviciul Salvamont
Art.46. Pe teritoriul PNR funcţionează formaţii Salvamont care asigură permanenţă în puncte fixe,
patrulează pe traseele turistice şi intervin în caz de accidentare a turiştilor aflaţi in Masivul Retezat.
Art.47. Punctele de permanenţă Salvamont în Parcul Naţional Retezat sunt stabilite la Bucura, Poiana
Pelegii, Zănoaga, Râuşor, Genţiana şi Pietrele.
Art.48. Membrii echipelor Salvamont colaborează cu APNR în acţiunile de pază organizate pe
teritoriul Parcului.
Art.49. APNR sprijină logistic echipele Salvamont în cazuri de forţă majoră (accidente grave).

20
Art.50. Competiţiile şi manifestările cu caracter sportiv se organizează doar cu acordul serviciilor
publice Salvamont şi cu avizul APNR.
Finanţarea activităţilor
Art.51. Finanţarea activităţilor APNR se asigură din fonduri provenite:
din Proiectul "Managementul Conservării Biodiversităţii", în perioada 2000-2004;
de la Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Hunedoara;
activităţi proprii;
subvenţii, donaţii, sponsorizări.
(Sursa: http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_parcul-national-retezat_id_538_print_1.html)

4. CADRUL NATURAL

4.1. Localizarea, suprafaţa şi limitele

parcului

Parcul Naţional Retezat este localizat în

Masivul Retezat din Carpaţii Meridionali, masiv
care are o suprafaţă de aproximativ 800 km² .
Parcul ocupă o suprafaţă de aproximativ 38.000
ha - fond forestier 18.608 ha (49%), gol alpin
(păşuni alpine, stâncării, jnepenişuri, luciu de

21
apă) 19.530 ha (51%). Cea mai mare parte a acesteia se află în Masivul Retezat, însă se extinde şi în
Munţii Ţarcului şi Godeanu ( judeţele Caraş-Severin şi Gorj ). Parcul este compus din trei zone. Prima
este o rezervaţie ştiinţifică numită Gemenele ( 1.630 ha ), a doua este o zonă centrală ( 10.386 ha )
situată în întregime în Masivul Retezat şi o zonă tampon.
Parcul are următoarele limite :
La Nord, pornind din valea Râului Mare ( amonte de Casa Verde ), limita urcă pe muchia
Runcului, trece prin vârful Runcu ( 1.551 m ), vârful Pecuiu ( 1.827 m ), vârful Poienii ( 1.724 m ).
Apoi coboară pe Muchia Poienii până la pârâul Zlătuia. Limita urcă, pe pârâul Zlătuia până în dreptul
culmii Muncelului şi urcă până în culmea Prelucele-Retezat, pe care o urmăreşte până la cota 1.800 m,
de unde trece limita pădurii, apoi o urmăreşte până în culmea Valereasca, pe urmă coboară către nord-
vest până în pârâul Valereasca şi apoi, până în dreptul muchiei versantului drept al Pârâului Sec pe
care o urmăreşte până la cota 1.660 m de unde, prin vârful Strugar, coboară pe muchie până la
confluenţa pâraielor Nucşoara şi Obârşia Nucşorii.
Mai apoi, limita urcă pe muchia versantului drept al pârâului Benguţ, până în culmea Prislop
( cota 1.563 m ), coborând pe aceasta până la şeaua sudică a vârfului Prislop ( 1.387 m ), apoi coboară
pe linia de cea mai mare pantă până în pârâul Mălăieşti, în dreptul actualei cabane forestiere. Pe urmă,
limita urcă pe cea mai mare pantă până la culmea ce uneşte vârfurile Colţul Mic şi Vârful Mic,
urmărindu-le până în Vârful Mic de unde coboară pe linia de cea mai mare pantă până ajunge la pârâul
Paroşul Mare, pe care îl urmăreşte până la Figura 3. Hartă poziţionarea PNR în judeţul Hunedoara
confluenţa cu Paroşul Mic. Urcă, de aici, pe râul
Paroşul Mic pâna la cota 900 m, de unde urcă pe culme către nord-vest la albia Râului Alb.
Pe urmă, limita urcă pe linia de cea mai mare pantă pe muchia versantului drept al Văii
Coroieştilor, pe care o urmăreşte până în vârful Brădetului ( 1.861 m ).
De la vârful Brădetului, la Est, limita merge pe culme până aproape de vârful Capul Găerului
( 1.844 m ), pe urmă coborând pe muchia versantului stâng al pârâului Cosma până în dreptul pârâului
Aspru pe care îl urmează până la confluenţa acestuia cu Râu Bărbat, de unde apoi, pe acest râu, limita
merge până la confluenţa acestuia cu pârâul Lănciţiu, de aici urcând pe culmea La Mesteceni până în
culmea Văcarea, pe care o urmăreşte până în vârful Văcarea ( 2.238 m ).
Urmează apoi ca limita să urmărească culmea Custura Gruniu trecând prin vârful Lazărului
( 2.282 m ), vârful Gruniu ( 2.294 m ), vârful Ciomfu Mare ( 2.335 m ), Valea Mării ( 2.340 m ) şi

22
coboară, pe urmă, pe culmea Valea Mării până la confluenţa dintre pâraiele Valea Mării şi Gruniu, apoi
urcă pe culme către vest până în vârful Străunile ( 1.883 m ). De aici, limita coboară pe culmea sudică
pănă în albia pârâului Buta, urmărindu-l până la confluenţa acestuia cu râul Jiul românesc.
La Sud de la confluenţa pârâului Buta cu râul Jiul românesc, limita merge pe Jiul românesc
până la confluenţa acestuia cu pârâul Sarba, urcând de aici pe muchia versantului drept al Jiului
românesc până la vârful Paltina ( 2.149 m ), şi apoi se contiuă pe culmea marcată de vârful Girdoman
( 2.077 m ), vârful Galbena ( 2.184 m ), Micuşa ( 2.162 m ), Scărişoara ( 2.210 m ), Buzlu ( 2.245 m ),
Moraru ( 2.284 m ), apoi coboară pe la obârşia pârâului Morii, până la intrarea acestuia în pădure.
Către Vest de la intrarea pârâului Morii în pădure, limita merge pe marginea pădurii spre vest,
pe sub vârful Prislop şi vârful Soju către nord, traversând pe marginea pădurii valea Sălătrucului, pe
sub şoseaua Scheiului până la punctul de intrare în pădure al pârâului Corciova, coborând pe albia
acestuia până la lacul de la Gura Apei. Urmează ca limita să urmărească malul lacului de acumulare
până în dreptul barajului Tomeasa pe care îl treaversează spre malul drept al Râului Mare. Apoi, limita
urmăreşte marginea pădurii spre nord, până în dreptul muchiei Runcului, de aici îndreptându-se spre
est.

4.2. Accesul în zonă

Prin felulul în care este aşezat masivul, Parcul Naţional Retezat

este accesibil din două direcţii : Depresiunea Haţegului şi Valea Jiului.
În depresiunea Haţegului se ajunge dinspre Deva pe DN66 ( Deva -
Simeria - Haţeg ) sau dinspre Caransebeş, pe DN68 ( Caransebeş –
Haţeg ).
În Valea Jiului se poate ajunge dinspre Deva pe DN66 ( Deva –
Simeria – Haţeg – Pui – Petroşani ), sau dinspre Tg. Jiu tot pe DN66
Figura 4. Hartă acces în PNR dinspre
( Tg. Jiu – Filiaşi – Petroşani ). Deva

23
 Dinspre Haţeg şi Petroşani sunt mai multe căi de acces în masiv. În afară de Râuşor, drumurile

Figura 5. Hartă acces în PARCUL NAŢIONAL RETEZAT

forestiere sau judeţene nemodernizate nu sunt accesibile auto iarna.
Mai există, în afara căilor de acces sus menţionate, un drum forestier care urmează Râul Şes de
la Gura Apei, dar e distrus de viitura din 1998 şi sunt accesibili auto numai primii 5 km. Drumul până
la Cabana Metania e rupt în câteva locuri.
Transportul în comun este asigurat de firme private locale în zona Petroşani – Lupeni – Uricani
– Câmpu lui Neag. De la Ohaba de sub Piatra până la Cârnic transportul de persoane este asigurat de
localnici din halta SNCFR.
Iată, în detaliu programul transportului în comun şi cel feroviar care fac accesul mai uşor în
zonă :
Tabelul nr.3 . Transport comun Cârnic- Haţeg şi retur

24
 Ore plecare maxi- taxi
Staţia maxi- taxi
Cârnic- Haţeg
Cârnic 5,50 6,50 8,10 12,00 14,40 16,10 18,05
Staţia maxi- taxi 5,56 6,56Ore
Nucşoara 8,16plecare maxi-taxi
12,06 14,46 16,16 18,11
Ohaba de sub Piatră 6,18 7,18 8,38Haţeg-
12,28 Cârnic
15,03 16,33 18,28
Haţeg
Subcetate 6,25 7,26
6,26 7,45 8,46
11,0012,36
14,0015,16
15,4016,46
17,30 18,41
19,30
Subcetate
Haţeg 6,49 7,50
6,50 8,09 9,10
11,2413,00
14,2415,40
16,0417,10
17,54 19,05
19,54
Ohaba de sub Piatră 7,00 8,20 11,35 14,35 16,15 18,05 20,05
Nucşoara 7,19 8,39 11,54 14,54 16,34 18,24 20,24
Cârnic 7,25 8,45 12,00 15,00 16,40 18,30 20,30
Sursa : http://webdevel.retezat.ro/tourism/transport-comun-carnic

Tabelul nr.4 . PLECĂRI TRENURI Subcetate şi Ohaba de sub Piatră

Ruta
Ora Nr
Tip Atenţie: nu sunt trecute toate haltele şi staţiile, ci doar staţiile de plecare şi
Plecare tren
sosire + principalele opriri şi/sau noduri de cale ferată
Bucuresti Nord – 18:59, Petrosani - 22:45 Subcetate - 00:13 Calan - 00:27
00:13:00 A 1826
Simeria - 00:48 Deva - 01:15 Simeria – 01:28, Cluj Napoca - 04:23
Tirgu Jiu - 22:32 , Petrosani – 00:19, Subcetate - 01:48 Calan - 02:03 Simeria -
01:48:00 P 2023
02:50 Deva – 03:00, Arad – 05:58, Timisoara Nord - 07:29
Bucuresti Nord – 19:45, Craiova – 22:48, Tirgu Jiu – 00:25, Petrosani - 01:44
03:05:00 A 1821
Subcetate – 03:05, Simeria - 03:40 Deva – 03:50, Arad - 05:56
Petrosani - 03:30 Subcetate – 04:52, Simeria – 05:26, Deva – 05:39, Simeria –
04:52:00 R 839
05:51, Alba Iulia – 06:53, Cluj Napoca 08:53
Petrosani – 03:52, Ohaba de sub Piatra hc – 05:21, Subcetate – 05:31, Simeria
05:31:00 P 2701
– 06:28, Deva - 06:37
Deva - 04:34 Simeria – 04:48, Subcetate – 05:37, Ohaba de sub Piatra hc –
05:37:00 P 2710
05:47, Petrosani – 07:35, Lupeni - 08:30
Simeria – 07:50, Subcetate – 08:38, Ohaba de sub Piatra hc – 08:49, Petrosani
08:38:00 P 2702
- 10:34
Lupeni – 06:23, Petrosani – 07:38, Ohaba de sub Piatra hc – 09:01, Subcetate
09:11:00 P 2711
– 09:1, Simeria - 10:03
Simeria – 10:10, Subcetate – 11:01, Ohaba de sub Piatra hc – 11:13, Petrosani
11:01:00 P 2704
– 12:59, Lupeni - 13:50
Petrosani – 11:14, Ohaba de sub Piatra hc – 12:45, Subcetate – 12:55, Simeria
12:55:00 P 2703
– 14:01, Deva – 14:13, Ilia - 14:50
Cluj Napoca – 09:19, Alba Iulia – 11:33, Simeria - 12:32 Deva - 13:01 Simeria
13:41:00 A 1825
– 13:12, Subcetate - 13:41 Petrosani - 15:09 , Buc Nord - 21:00
Petrosani – 15:15, Ohaba de sub Piatra hc – 16:45, Subcetate – 16:55, Simeria
16:55:00 P 2705
- 17:48

25
 Ilia – 15:10, Deva – 15:39, Simeria – 16:11, Subcetate – 16:58, Ohaba de sub
16:58:00 P 2712
Piatra hc – 17:08, Petrosani - 18:34
Timisoara Nord – 13:45, Deva - 17:10 Simeria – 17:23, Subcetate – 17:55,
17:55:00 P 2027
Ohaba de sub Piatra hc 18:07, Petrosani – 19:34, Tirgu Jiu - 21:18
Cluj Napoca – 16:00, Alba Iulia – 18:05, Simeria – 19:00, Deva –19:13, Simeria
19:51:00 R 837
–19:22, Subcetate -19:51 Petrosani - 21:04
Lupeni – 17:47, Ohaba de sub Piatra hc – 20:17, Subcetate – 20:27, Simeria –
20:27:00 P 2707
21:27, Deva - 21:36
Simeria – 19:35, Subcetate – 20:28, Ohaba de sub Piatra hc – 20:38, Petrosani
20:28:00 P 2706
– 22:03, Lupeni - 22:55
Arad – 19:56, Deva – 21:57, Simeria – 22:08, Subcetate – 22:37, Petrosani –
22:37:00 A 1822
00:14, Craiova – 03:24, Buc Nord - 06:15
Sursa : http://webdevel.retezat.ro/tourism/transport-comun-carnic

4.3. Componentele naturale

4.3.1. Geologie

Munţii Retezat sunt alcătuiţi din roci cristaline, la care se adaugă, periferic, formaţiuni
sedimentare.
În general, şisturile cristaline sunt slab metamorfozate şi se înscriu în mai multe serii. Seria de
Ref este cea mai veche serie şi cuprinde şisturile clorito-biotice şi micaşisturile din Bazinul Râului
Mare. Următoarea este Seria de Râuşor – aflată între Râul Mare şi Nucşoara – şi este alcătuită din
şisturi cuarţitice, filite biotitice şi din filite grafitoase, calcaroase sau cuarţoase. La ieşirea Râului Mare
în depresiune se remarcă Seria şisturilor cloritice cu muscovit de Zăicani.
În partea de sud a masivului, se găsesc Seria Drăgăşan, ce dispune de un complex sericito-
cloritos şi unul amfibolitic, ce poate fi paralelizat cu Seria de Zăicani, Seria Tulişa, aceasta fiind
alcătuită din complexe conglomeratice şi de şisturi cuarţitice şi Seria de Pilugu ( gnaise, şisturi
micacee, şisturi sericito-cloritoase ).

26
 Rocile fac parte din domeniul Danubianului ( Danubianul inferior şi Pânza Danubianului
superior ). Pânza Getică apare sub formă de resuri restrânse ca suprafaţă, fiind alcătuită pe latura
nordică din paragnaise şi amfibolite.
În fereastra tectonică Retezat apar cele două masive granitoide de mari proporţii, şi anume
Retezat şi Buta. Acestea au o variaţie mineralogică largă. Retezatul este constituit din granodiorite cu
biotit în centru, înspre periferie, trecându-se la granitoide cu texturi gnaisice. Masivul Buta are, ca şi
Retezatul, aceleaşi caracteristici, însă deosebindu-se şi aici granodiorite tipice, în partea centrală, şi
textura gnaisică marginală.
Pe latura sudică, se pun în evidenţă formaţiunile sedimentare ce aparţin sedimentarului
autohton. Se remarcă calcarele recifale jurasic superioare-cretacic inferioare ale Retezatului Calcaros
cât şi calcarele recifale cretacic mediu-superioare de lângă Câmpu lui Neag. La marginea nordică a
Munţiilor Retezat se pun în evidenţă calcare masive şi grezo-calcare cretacice.
Petrografia Parcului Naţional Retezat este dominată de două blocuri granitice şi granodioritice,
despărţite de o fâşie de şisturi cristaline, aceasta fiind situată în văile Lăpuşnicului Mare şi Râului
Bărbat. În partea de SV a masivului se găsesc calcare de vârstă jurasică şi cretacică, care determină
prezenţa reliefului carstic ( Retezatul Calcaros ).

4.3.2. Relief

Relieful are un caracter ruiniform, determinat, la rândul său, de altitudinile mari de peste 2.000
m ( Vf. Peleaga – 2.509 m ), de existenţa în trecut ( cuaternar ) a gheţarilor montanji şi de proprietăţile
granitului, acesta fiind o rocă uşor dezagregabilă prin procesele de îngheţ-dezgheţ. Relieful conturat în
timpul glaciaţiunilor pleistocene dispune de o
serie de circuri şi văi glaciare de dimensiuni
mari, flancante de versanţi abrupţi care au baza
înecată de grohotişuri. Crestele sunt, în
general, înguste şi ascuţite, având aspectul
unor creneluri, însă pe alocuri fiind mai
domoale, chiar plate, existând vaste platforme
de eroziune. Relieful carstic săpat în calcare

Figura 6. Vedere spre Peleaga

27
mezozoice, este localizat în partea de SV a masivului, în Culmea Drăgăşanu-Şaua Scorotei – Vf. Piule
– Vf. Pleşa, dar şi în zonele limitrofe. În această zonă, văile sunt sălbatice, dominate de pereţi abrupţi
( Cheile Buţii, văile Scocu Urzicaru, Scorota ş.a.m. ). Există şi culmile secundare, care se desprind din
nucleul masivului, acestea fiind masive şi având un profil rounjit, căzând în trepte spre periferia
Munţilor Retezat.
Munţii Retezat se conturează, prin masivitate, altitudine şi asocierea formelor de relief, ca o
individualitate geografică remarcabilă. Datorită crestelor înalte, cu numeroase vârfuri ce depăşesc 2400
m, munţii constituie unitatea montană cea mai înaltă din grupa Retezat-Godeanu, dominând masivele
învecinate cu cel puţin 200 m.
Se desfăşoară, altimetric, între 500 m ( la ieşirea Râului Mare din spaţiul montan ) şi 2509 m,
rezultând o desfăşurare şi etajare a reliefului pe aproximativ 2.000 m. Aşadar, etajul reliefului fluvial se
întinde între baza muntelui şi 1.500–1.700 m iar cel al reliefului glaciar la altitudini superioare. La
peste 1.500 de m altitudine predomină relieful crionival ce se dispune în ambele etaje. Altitudinea
medie a masivului este de 1.444 m. Ponderea treptelor de relief, calculată pe intervalele din 200 în 200
m este următoarea : sub 800 m – 7,1 %; 800-1.000 m – 10,7 %; 1.000-1.200 m – 14,6 %; 1.200-1.400
m – 14,6 %;1.400-1.600 m – 15,5 %; 1.600-1.800 m – 13,7 %; 1.800-2.000 m – 12,3 %; 2.000-2.200 m
–

Figura 7. Căldarea Bucura

28
8,0 %; peste 2.200 m – 3,5 %. Deci, se observă o distribuţie relativ uniformă a treptelor hipsometrice
între 1.000 şi 2.000 m şi apoi o reducere rapidă a suprafeţelor.
Faptul că există două culmi paralele cu desfăşurare vest-estică face ca masivitatea reliefului să-
şi facă simţită prezenţa. Culmea nordică este mai înaltă, în sectorul vestic şi central, şi se desfăşoară
între vârfurile Zlata ( 2.142 m ), Şesele ( 2.295 m ), Judele ( 2.334 m ), Bucura ( 2.433 m ), Peleaga
( 2.509 m ), Păpuşa ( 2.508 m ), Lănciţa ( 2.095 m ) şi Brădetul ( 1.861 m ). Pe o lungime de cca 18 km
creasta nordică nu coboară sub 2.000 m. Culmile ce coboară spre nord se desprind din această creată,
cu lungimi de 10-16 km. Sunt aşezate pe acestea câteva din cele mai înalte vârfuri ale masiului, ca vf.
Retezatu ( 2.482 m ), sau vf. Mare ( 2.463 m ). Spre sud, se desfăşoară culmi nu atât de înalte, dintre
care cea mai importantă este Sîntămăria ( 2.400 m ), Slăveiu ( 2.347 m ), Cracul Slăveiului.
Culmea Sudică, în sectorul ei vestic ( Stănuleţii Mari – 2.030 m, Piatra Iorgovanului – 2.014 m,
Albele – 2.005 m, Drăgşanul – 2.080 m ) are peste 2.000 m doar în vârfurile principale, pentru ca la est
de Şaua Paiului Mic să se înalţe la 2.457 m, în vârful Custura, continuându-se cu vârfurile Valea Mării
( 2.340 m ), Gruniu ( 2.294 m ) şi Lazărului ( 2.282 m ), de unde culmea coboară treptat la sub 1.500 m
( vf. Pilugu Mic, 1463 m ). În mod unitar, creasta depăşeşte 2.000 m doar pe o lungime de 8 km.
Culmile ce se desprind din această creastă sudică sunt scurte, iar cele mai importante sunt : Piule-Pleşa
( cu vf. Piule – 2.081 m ) şi Străunele, aceasta din urmă depăşind cu puţin 6 km lungime.
Între cele două culmi principale se face o legătură între vârfurile Păpuşa şi Custura, creasta
separând aici obârşiile Râului Bărbat de valea Pelegii.
Masivul Retezat se poate împărţi, după alcătuirea petrografică şi morfologia reliefului, în două
unităţi : Retezatul Mare şi Retezatul Mic. Primul cuprinde partea centrală, vestică şi sud-estică, fiind
alcătuită predominant din roci cristaline. Din această unitate fac parte culmile înalte, de peste 2.000 m,
iar relieful glaciar şi crio-nival are o extensiune maximă.
Cea de-a doua unitate, Retezatul Mic, cuprinde Culmea Drăgşanul, din şisturi cristaline şi
granodiorite, şi Retezatul Calcaros alcătuit din masivele Piule, Albele, Piatra Iorgovanului şi Stănuleţii
Mari, ce fac legătura cu Munţii Godeanu. Altitudinile de sub 2.100 m şi abrupturile pronunţate fac ca
relieful glaciar să fie puţin dezvoltat aici, însă predomină reliefu calcaros, inclusiv cel carstic.

4.3.3. Climă

29
 Clima Masivului Retezat a fost determinată de câţiva factori importanţi precum : altitudinea şi
orientarea generală a culmilor muntoase faţă de traiectoriile principale ale maselor de aer atlantice şi
mediteraneene, expoziţia versanţilor faţă de direcţia razelor soarelui. Diferenţierea pronunţată a
elementelor climatice între baza masivului şi culme este cauzată de altitudinea crescută.
Regiunea este expusă circulaţiei oceanice umede, în cea mai mare parte a sa cuprinzând
flancurile vestic şi nord-vestic al masivului muntos, datorită dispunerii culmilor pe două aliniamente
principale, orientate SV-NE ca şi poziţia acestora în cadrul masivului muntos. Totodată, pe flancurile
sud-vestic şi sudic activează circulaţia ciclonică mediteraneană, lucru confirmat de creşterea însemnată
a cantităţilor de precipitaţii, până la 1.400 mm/an la unele staţii meteorlogice cu înălţime mijlocie în jur
de 1.500-1.600 m, dispuse în masivele muntoase înconjurătoare, în condiţii de expunere amintite
( Semenic, Parâng, Tarcu ). Alături de acestea, este prezentă şi componenta nordică , nord-estică a
circulaţiei, lucru confirmat de frecvenţa vântului crescută pe direcţiile amintite la staţiile meteorologice
de culme din masivele învecinate ( Tarcu, Semenic ).
Vântul la nivelul culmii, se caracterizează printr-o
frecvenţă crescută pe direcţia meridianală ( nord şi sud ),
fapt ce indică o abatere faţă de celelalte masive muntoase,
masive ce sunt supuse unei circulaţii vestice şi nord-
vestice dominante, cu o frecvenţă de 45-50 %. Aceasta se
explică prin poziţia masivului muntos faţă de principalele
formaţiuni barice : dorsala azorică şi ciclonii
mediteraneeni. Acestea se opresc, în general, la vest de
şirul de culmi muntoase Vlădeasa-Biharia-Retezat-
Semenic. Izohipsele iau în acest caz o poziţie nord-sud,
fenomen ce poate fii văzut mai bine tocmai în dreptul
Masivului Retezat situat în centrul sistemului orografic
amintit. Vântul geostrofic din toposfera mijlocie este
Figura 8. Frecvenţa vântului (%) la staţia
orientat, astfel, pe direcţia izohipselor, deci de la nord şi meteorlrogică Tarcu, în perioada 1961-1970 ( după
Sabău R. şi Sabău A., 1974 )
respectiv de la sud. De asemenea, este amintit faptul că
ciclonii mediteraneeni, ca şi infiltraţiile de aer rece din dorsalele anticiclonilor subpolari, trec pe la vest

30
de aliniamentul mmuntos amintit, Masivul Retezat situându-se tot timpul la periferia estică a
formaţiunilor barice amintite.
Cantitatea de căldură primită în funcţie de expoziţia şi înclinarea versanţilor este unul din
factorii climatogenetici principali ce joacă un rol foarte important. Pentru a ilustra acest fapt s-a creat
harta radiaţiei totale anuale. Cantitatea de radiaţie recepţionată pe versanţii cu diferite înclinări şi
expoziţii s-a determinat prin metode indirecte. Astfel, s-au calculat mai întâi sumele lunare ale radiaţiei
totale pe suprafaţa orizontală cu ajutorul formulei Angström : Q = Qmax ( k+(1-k)F ); în care : Qmax –
radiaţia maximă posibilă, depententă de latitudine; k – coeficientul de strălucire a norilor; F – fracţia de
insolaţie.
Valorile au fost calculate pentru diferite altitudini, pe baza corelaţiei dintre datele staţiilor
meteorologice şi altitudine, în kcal/cm².an ( 1 cal.cm².min ≈ 700 W/m² ).
Tabelul nr.5 .Valorile radiaţiei solare anuale recepţionată pe versanţi corelate cu valori altitudinale
Altitudinea (m) 700 1000 1500 1800 2000 2500
Q (kcal/cm².an) 115 112 105 105 103 98
Sursa : Popovici, Iuliana, (1992), Parcul Naţional Retezat – studii ecologice

În sectoarele nordic şi estic ale masivului muntos, cantitatea de radiaţie solară scade odată cu
altitudinea. Scăderea este mai accentuată în sectorul nordic, în partea superioară a versanţilor, ceea ce
se explică prin frecvenţa crescută a suprafeţelor foarte umbrite, de sub creasta alpină. Însă, în sectoarele
sudic şi vestic, cantitatea de radiaţie creşte cu altitudinea, mai accentuat în jumătatea inferioară a
versanţilor şi mai încet în partea superioară.
Temperatura aerului scade pe verticală cu 0,3-0,4ºC/100 m pe timp de iarnă şi 0,5-0,7ºC/100 m
pe timp de vară. Temperatura scade mai încet în partea inferioară a versanţilor, iarna aceştia fiind
afectaţi de răcirile mai pronunţate ale aerului însoţite de inversiuni termice care se dezvoltă în văile
umbrite de pe flancul nordic. Cea mai rece lună este luna ianuarie, iar cea mai caldă iulie, sub
altitudinea de 1100 m şi august la altitudini mai mari.
Astfel, în luna ianuarie, temperatura medie a aerului scade de la -5ºC la baza masivului, până la
-11ºC pe culme. Temperaturi de -5ºC şi mai mari apar doar în văile marginale. La limita superioară a
pădurii, temperatura medie lunară oscilează în jur de -7ºC. Pe vârfurile înalte ( Peleaga, Păpuşa,
Retezat, Bucura ), la înălţimi mai mari de 2.200 m, apar insule reci, cu temperaturi sub -10ºC.

31
 În luna iulie, temperatura medie este cuprinsă între 16ºC la poalele masivului şi 6ºC pe culme.
Temperaturi mai scăzute de 6ºC se întâlnesc numai pe vârfurile principale amintite mai sus. Izoterma
de 10ºC, caracteristică limitei superioare a vegetaţiei arborescente, se găseşte la înălţimea de 1.900 m
pe flancul sudic al masivului muntos şi aprox. 1.800 m pe cel nordic. Limitele reale ale vegetaţiei
arborescente sunt mai coborâte, fapt ce indică influenţa asupra vegetaţiei manifestată de către alţi
factori decăt cel termic.
Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 6ºC la baza masivului şi -2,3ºC pe culme. Insule
reci, cu temperaturi medii anuale sub 0ºC, se găsesc pe culmile muntoase mai înalte de 2.100 m. Şi in
cazul acesta, limita reală a pădurii este mult mai coborâtă decât limita teoretică, de natură termică,
considerată în literatură ca fiind egală cu 0ºC. Limita reală a pădurii, corespunzătoare izotermei de 2ºC,
se află în cazul de faţă la aprox. 1.800 m, fiind mai coborâtă pe versantul nordic şi mai înaltă pe cel
sudic.
Temperaturile extreme oscilează între 20ºC şi 28ºC pe culme, respectiv, între 40ºC şi 26 ºC la
baza muntelui, ceea ce duce la o reducere substanţială a amplitudinilor termice odată cu altitudinea.
Un fenomen aproape permanent pe culmi, ce se manifestă prin coborârea temperaturii minime
sub 0 ºC, este îngheţul. Aici, el poate apărea şi în lunile de vară. În etajul alpin, numărul zilelor cu
îngheţ creşte până la 250-275 pe an, în comparaţie cu regiunile joase, cu valori cuprinse între 175-200.
Îngheţul cel mai timpuriu apare în jurul datei de 20 noiembrie, iar cel târziu spre mijlocul lunii mai.

Tabelul nr.6 . Schema etajării climatelor în Masivul Retezat

Durata Stratul de zăpadă
Temperatura insolaţiei

acumulată (cm)grosimea
aerului Am- (ore/an)
plitu- Nr. Preci- maximă (cm)grosime
Etaje Etaje Alti- ( ºC ) Ume pitaţii
Etaje Etaje dine zile Versant
topo- pluvio- tudine zeal atmo-
termic de a cu
nr. zile

climat metric a a sferic

e vegetaţie anu- în- e
ice e (m) %
ală gheţ (mm)
Ian Iul Aug (ºC) N S
MONTAN
MUNŢI MIJLOCII şi JOŞI

PLUVIAL
MODE – MODE –
RAT 700
RAT -4,0 16,6 7,3 20,5 134 74 1800 2040 930 92 100 120
CALD a 1050
-4,9 14,8 5,7 19,7 131 76 1880 2060 1100 122 140 217

MODE –
RAT 1100 -5,0 14,5 5,5 19,5 140 76 1890 2080 1170 125 148 230
RACO – b 1350 -5,8 13,3 4,5 19,4 153 77 1900 2070 1270 138 175 290
ROS
c 1300 -5,7 13,7 4,7 19,4 152 77 1910 2070 1280 135 170 280
RACO 1650 -6,7 11,6 3,1 18,7 172 79 1820 1970 1360 148 210 377
-ROS

32
 d
1650
-7,3 10,7 2,3 16,3 196 81 1780 1900 1340 155 240 425
1800
( < 1800 m )

FOARTE
PLUVIO- RACO-
e
( >1800 M )MUNŢI ÎNALŢI

ROS

SUBALPIN
NIVAL
1700 -6,9 11,3 2,9 18,6 175 80 1790 1930 1360 150 179 360
LA 2300 -9,6 7,3 -0,8 16,9 250 86 1610 1670 1180 193 325 590
MODE-
RAT
NIVO – 1700
PLUVIAL
RECE
ALPIN f 2100
-8,6 8,6 0,5 17,4 220 79 1670 1770 1280 175 245 517

SUBNI – 2250 -9,4 7,6 -0,4 17,1 230 85 1630 1770 1200 180 250 572
VAL
RECE g 2500 -10,9 5,6 -2,3 16,7 260 88 1560 - 1130 214 375 675

Sursa: Popovici, Iuliana, (1992), Parcul Naţional Retezat - studii ecologice

Umezeala aerului prezintă o mai slabă diferenţiere pe verticală decât în cazul celorlalte
elemente. Cifrele arată că umezeala relativă creşte de la 74-75%, la baza masivului, până la 85-87% pe
culme. Cele mai mari valori se înregistrează aici în intervalul mai-iunie, egale cu 90-92%, iar cele mai
mici în octombrie, sub 80%. Chiar dacă valorile sunt mai mari pe culme, aici apare, foarte des
fenomenul de uscăciune. Acesta este cauzat e scăderea conţinutului de vapori din aer, mai ales toamna.
Deficitul maxim de umezeală se înregistrează în octombrie. Acest fenomen de uscăciune este vizibil şi
în numărul crescut al zilelor cu umezeală relativă sub pragul de 30%.
Frecvenţa lor creşte la 250 zile pe an, iar la baza muntelui ea nu depăşeşte 100 de zile. La peste
1.800 m altitudine se pot înregistra valori sub 10% timp de 1-2 zile.
În cazul nebulozităţii se observă diferenţieri sezoniere pronunţate. Vara, nebulozitatea creşte în
altitudine. Valorile maxime înregistrate apar pe culme în lunile mai-iunie ( 7-8 zecimi ), acest lucru
explicându-se prin intensificarea circulaţiei aerului umed pe versanţi. Valorile cele mai scăzute apar în
luna octombrie ( 5-6 zecimi ). În timpul iernii, culmile mai înalte de 1.700-1.800 m se situează
deasupra plafonului noros stratiform, mai coborât, lucru care explică frecvenţa mai crescută a zilelor
senine.
Un alt fenomen specific zonei montane foarte des întâlnit este cceaţa. Frecvenţa zilelor cu ceaţă
creşte în toate anotimpurile cu altitudinea. Frecvenţa anuală creşte de la 50-75 de zile la baza muntelui,
până la 250 de zile la altitudinea de 1.800 m şi aproape 300 de zile pe culmile mai înalte. Apariţia ceţii
de culme duce la consecinţe climatice majore. Valurile umede de aer, care vin în contact cu flancurile
expuse vântului dominant, duc la o bogată şi continuă umezire a terenului, diin cauza picăturilor de
ceaţă şi burniţă. Vizibilitatea redusă este, de asemenea, o altă consecinţă a prezenţei ceţii.

33
 Durata strălucirii soarelui este strâns legată de regimul nebulozităţii şi al ceţii. Vara, durata
scade de la 1300 ore la baza muntelui, până la aproximativ 950 ore pe culme. În sezonul rece, valorile
indică o mai slabă diferenţiere pe verticală, acestea fiind cuprinse între 600-800 ore. Se manifestă, de
asemenea, o mică creştere în partea mijlocie a versantului şi pe culme. Durata anuală scade de la circa
1850-1900 ore la baza masivului, până 1600 ore pe culme. Între versanţii sudici, însoriţi, şi cei nordici,
umbriţi, apare o diferenţă medie de 200-250 ore pe an, la baza muntelui, şi sub 100 de ore pe culme.
Precipitaţiile atmosferice sunt împărţite în mod neuniform, în funcţie de înaintarea maselor de
aer umede, atlantice şi mediteraneene. Odată cu înălţimea, cresc şi valorile medii anuale, avănd valori
între 40 mm/100 m în partea inferioară a versanţilor şi de peste 40 mm/ 100 m în cea mijlocie, apoi
urmând o scădere egală cu 20 mm/100 m. Cantitatea medie anuală de precipitaţii înregistrată la baza
masivului este de aproximativ 900 mm, iar la înălţimi mijlocii de 1300mm. La 2500 m altitudine,
cantitatea de precipitaţii scade la 1130mm/an.
Maximul de precipitaţii căzute într-un an se înregistrează în luna iunie şi este cuprins între
valorile 120-150 mm, iar minimul se înregistrează în perioada octombrie-noiembrie, şi este cuprins
între valorile 50-70 mm lunar.
Frecvenţa zilelor cu precipitaţii creşte cu altitudinea. Numărul cel mai mare de zile cu
precipitaţii este întâlnit la altitudinea cuprinsă între 1800 şi 2000 m ( 175-180 zile pe an ) şi scade pe
culme ( aproximativ 150 zile ).
În ceea ce priveşte perioada rece a anului, majoritatea precipitaţiilor cad sub formă de ninsoare.
Frecvenţa anuală a zilelor cu ninsoare creşte de la 60 la 80 la baza masivului, şi până la 125-130 pe
culme. La altitudini mai ridicate de 2000 m ninsorile sunt posibile în oricare lună a anului.
Vântul este, de asemenea un element dominant al climatului montan datorită continuităţii
manifestării sale în timp, vitezelor crescute şi consecinţelor climatice pe care le are. Anual, frecvenţa
vântului creşte pe creastă la 94-95%. În văi, însă, frecvenţa nu depăşeşte procentul de 60%. Viteza
medie anuală a vântului creşte de la 2-3 m/s, la baza muntelui, până la 10-11 m/s pe culme. Viteza
maximă apare în februarie, iar minima în luna iunie, sub 1800 m, şi august la înălţimi mai mari. Pe
creastă viteza medie atinge 14 m/s în februarie şi aproximativ 8 m/s în august. Valoarea maximă creşte
frecvent pe culme la 40-60 m/s.

4.3.4. Hidrografie

34
 Munţii Retezat posedă o individualitate geografică ce este subliniată de particularităţile hidrice
impuse de poziţia geografică a masivului faţă de advecţia maselor de aer oceanice şi de trăsăturile
celorlalte componente fzico-geografice. Munţii Retezat sunt munţii ai cărui masiv are cea mai ridicată
umiditate şi scurgere din Carpaţii româneşti. De altfel, aici sunt întâlnite cele mai numereoase lacuri
glaciare (37,8 %), ceea ce atestă faptul că şi în pleistocenul superior, la înălţimi de peste 1700 m, au
existat condiţii optime acumulării şi
transformării zăpezilor în gheţari. Umiditatea
bogată, împreună cu caracteristicile
morfometrice ale reliefului şi cu condiţiile
geologice, a asigurat dezvoltarea unei reţele
dese de râuri orientată în două direcţii. Mai
mult de două treimi din suprafaţa Munţilor
Retezat (76,4 %), ce corespunde bazinului
hidrografic al Mureşului, este drenată de Râul
Strei prin intermediul câtorva afluenţi sosiţi fie
din etajul alpin ( Râu Bărbat şi Pârâul Alb ), fie
din cel subalpin ( Râuşor, Şerel, Paroş şi Sălaş ). Din etajul aplin coboară şi Râul Mare cu o serie de
afluenţi din dreapta : Lăpuşnicu Mare, Zlata ( S=28 km², L=7 km ), Râuşor, Nucşor sau Sibişel. Un
areal mai restrâns din sudul munţilor Retezat (23,6%), ce aparţine bazinului hidrografic al Jiului, este
drenat de Jiul de Vest sau Românesc prin intermediul câtorva afluenţi mai slab dezvoltaţi: Buta (S=20
km², L=8 km), Valea Lazărului (S=26 km², L=6 km) şi Pilugul (S=23 km², L=8 km). Densitatea reţelei
de râuri este mei ridicată în bazinul Mureşului (0,8-10 km/km²) decât în cel al Jiului (0,7-0,8 km/km²).
Pe trepte de altitudine se observă faptul că densitatea maximă corespunde etajului subalpin, iar minimă
celui alpin.
Compoziţia surselor de alimentare superficială a râurilor (din topirea zăpezilor şi din ploi) se
diferenţiază după altitudine. Astfel, până la 1800 şi 2100 m cel nivo-pluvial (Zs=50-60%), iar peste
această altitudine se întâlneşte tipul nival moderat (Zs=60-70%).
Alimentarea din surse subterane a fost considerată pentru toate râurile ca moderată,
Figura 9. Râul Mare
reprezentând între 15 şi 35 % din scurgerea totală anuală.

35
 Etajarea reliefului imprimă o zonalitate verticală a elementelor climatice şi implicit a scurgerii
râurilor. Corelaţia dintre altitudinea medie a bazinelor de recepţie şi scurgerea medie specifică
controlată de cele şase staţii hidrometrice luate în studiu (Gura Apei, Gura Zlata, Râu de Mori,
Sântămăria Orlea, Hobiţa şi Câmpu lui Neag), calculată pentru perioada 1950-1980, pune foarte bine în
evidenţă legităţile menţionate mai sus. Astfel, valorile scurgerii medii specifice cresc cu altitudinea de
la 14,3 l/s.km² între 600 şi 800, la 28,1 l/s.km², între 1600 şi 1800 m ,respectiv până la 36,1 l/s.km²
între 2200 şi 2400 m. Peste această altitudine valorile scurgerii medii specifice depăşesc 40 l/s.km². În
bazinul superior al Jiului Românesc, valorile ridicate ale scurgerii sunt generate de aportul subteran
însemnat provenit din depozitele calcaroase ce au o dezvoltare largă în acest areal. În profil multianual
nu se observă oscilaţii foarte mari ale scurgerii. Cele mai mari valori s-au înregistrat în 1970 şi 1975,
iar cele mai scăzute în 1963 şi 1961. În timpul anului scurgerea maximă se înregistrează, de obicei, în
lunile mai şi iunie, când are loc faza apelor mari de la sfârşitul primăverii şi în ceputul verii.
Ele sunt generate de topirea târzie a zăpezii din etajul alpin şi de precipitaţiile abundente ce cad
în acest interval. Suprapunerea celor două fenomene generează viituri, uneori catastrofale, ca de
exemplu cele din lunile mai 1970 şi iulie 1975. Scurgerea minimă se produce în lunile de iarnă, când
temperaturile foarte scăzute şi precipitaţiile reduse nu oferă condiţii optime de întreţinere a procesului
scurgerii.
Elementele de regim hidric se caracterizează, de asemenea, printr-o zonalitate verticală. Astfel,
odată cu creşterea altitudinii sporeşte durata perioadei cu ape mici de iarnă, scade frecvenţa viiturilor de
iarnă, creşte durata apelor mari nivo-pluviale de primăvară şi întârzie treptat începutul lor precum şi
sfârşitul perioadei de topire. La înălţimi de peste 1200-1400 m, apele mari de primăvară sunt contiunate
direct de apele mari pluvionivale de vară, care durează 3-4 luni . Râurile din Munţii Retezat au un
regim de scurgere ce aparţine tipului carpatic meridional. Existenţa subtipului de regim alpin inferior la
înălţimi de peste 1600 m, cu alimentare nivală foarte bogată (tip nival moderat) imprimă în structura
ritmică a râurilor principale dominanţa apelor mari de primăvară-vară. Regimul lor de iarnă este stabil,
iar scurgerea de vară depăşeşte de două ori pe cea de iarnă. Scurgerea maximă are loc în luna mai.
Turbiditatea apei şi scurgerea solidă medie specifică sunt reduse datorită rocilor rezistente care
alcătuiesc substratul pe care se realizează procesul scurgerii. Astfel, valorile turbidităţii medii a apei se
menţin sub 100 g/m³ (34g/m³ la staţia Câmpu lui Neag pe Jiul Românesc). Pe cea mai mare parte a

36
Munţilor Retezat, valorile scurgerii medii solide specifice se menţin sub 0,5 t/ha.an. Numai în bazinul
Jiului Românesc, valorile cresc uşor, menţinându-se între 0,5 şi 1,0 t/ha.an.(Râurile României, 1971).
Temperatura medie anuală a apei râurilor scade cu altitudinea, fiind în jur de 4ºC la 1600 m şi
de circa 2ºC la 2200 m. Temperaturile maxime ale apei râurilor apar în intervalul iulie-august, având
valori cuprinse între 12ºC şi 22ºC. Temperaturile minime se produc în intervalul decembrie-martie şi
sunt cuprinse între 0ºC şi -2ºC.
Mineralizarea apei râurilor este redusă (sub 100 mg/l), iar ca tip hidrochimic dominant este cel
bicarbonatic. Predominarea rocilor metamorfice face ca duritatea apei să fie redusă sub 4ºC.
Apele freatice prezintă o serie de particularităţi determinate de zonalitatea verticală a umidităţii,
de caracteristicile morfometrice ale reliefului, precum şi de litologia rocilor de bază din cuprinsul
acestui masiv. Astfel, în strânsă corelaţie cu altitudinea şi deci cu gradul de umezire, debitele specifice
subterane variază între 3 şi 11 l/s.km². Pantele mari ale reliefului asigură un drenaj foarte intens al
apelor freatice de pe interfluvii. Din acest motiv, precum şi datorită dominării rocilor compacte,
fisurate, apele freatice sunt cantonate mai ales în scoarţa de alterare, ceea ce nu poate asigura rezerve
momentane mari. Resurse mai importante de ape freatice sunt cantonate la baza grohotişurilor, precum
şi în arealele cu depozite calcaroase din bazinul superior al Jiului Românesc. Mineralizarea apelor
freatice este în general redusă (sub 100 mg/l), iar ca tip hidrochimic domină cel carbonatat.
De obicei, lacurile glaciare sunt asociate în complexe limnologice situate în bazinele
hidrografice ale râurilor: Bărbat (Tăul Custura Mare, Tăul Ţapului etc.), Nucşoara (Galeş, Pietrele,
Stănişoarei etc.), Zlătuia (lacurile Gemenele, Negru, Zănoaga Mică etc.), Judele (Zănoaga, Judele etc.),
Bucura (Bucura, Tăul Agăţat, lacurile Florica, Viorica, Ana, Lia etc.).
Elementele morfometrice ale lacurilor oscilează în limite largi, unele dintre ele bătând
recordurile din ţara noastră
(suprafaţa şi adâncimea maximă).
Astfel, suprafaţa lacurilor se
menţine între 300 km² (Stănişoara
I) şi 88612 m² (Bucura), iar
adâncimea maximă între 0,3 m

37

Figura 10. Lacul Stănişoara

(Stănişoara I şi II) şi 29 m (Zănoaga). Volumul lacurilor variază între 90,3 m³ (Galeş II) şi 693152 m³
(Zănoaga).
“Lacurile glaciare, deşi au suprafeţe şi volume relativ mici, au un rol important în
regularizarea naturală a scurgerii râurilor din Munţii Retezat. Amenajărilemdin bazinele Streiului şi
Râului Mare (derivaţii, captări), vor provoca modificării cantitative şi calitative în regimul şi procesul
scurgerii din Munţii Retezat”.(Iuliana Popovici, (1992), Parcul Naţional Retezat. Studii Ecologice,
pag.11.)

4.3.5. Faună

Parcul Naţional Retezat dispune de o bogată şi diversificată faună. Bielz şi Csato au fost primii
care au făcut primele studii în legătură cu fauna de vertebrate şi nevertebrate din Retezat, în a doua
jumătate a secolului XIX. Apoi, în secolul ce urma, numeroşi cercetători au studiat fauna masivului.
Datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale sau puţin modificate de intervenţia omului, parcul
adăposteşte o faună deosebit de bogată atât în ceea ce priveşte numărul de specii, cât şi numărul
însemnat de exemplare ce alcătuiesc populaţiile acestor specii.
Nevertebratele sunt reprezentate prin mii de specii încadrate în toate grupele taxonomice
caracteristice habitatelor carpatice, chiar dacă au fost intens studiate sunt încă puţin cunoscute. În
rândul nevertebratelor se găsesc cele mai multe endemite animale din Retezat, până în prezent fiind
identificate 9 subspecii endemice de fluturi de zi, cel puţin 6 specii endemice de plecoptere şi 4 de
tricoptere. Cele două din urmă sunt asociate cursurilor superioare ale apelor din zona alpină. Viermii
inferiori (nematode) au fost temeninic studiaţi, având mai mult de 143 de specii găsite în zonă (inclusiv
8 endemite). Erebia este unul din genuri din ordinul Lepidoptera, care ajunge aici la diversităţi
specifice foarte ridicate. Astfel acest gen, relict glaciar, este răspândit în Retezat pe plan altitudinal
aproape cu cel latitudinal pe care îl posedă genul în emisfera nordică.
Ca o recunoaştere a importanţei pe care o are Retezatul pentru conservarea fluturilor, Lunca
Berhina a fost declarată Arie de Importanţă Lepidopterologică Europeană.

38
 În urma eforturilor făcute de către cercetători în anii trecuţi, programul de inventariere a faunei
şi florei din cadrul proiectului “Conservarea şi Managementul Biodiversităţii din România” început în
anul 2000, aduce anual date noi despre nevertebratele parcului, chiar şi descoperiri de specii noi pentru
România.
Vertebratele au reprezentanţi din toate clasele întâlnite în România. Dintre ciclostomi, în râurile
parcului întâlnim cicarul (Eudontomyzon danfordi), unul dintre cele trei specii din ţară, a cărui prezenţă
atestă calitatea apelor Retezatului. Specia a devenit rară şi a fost trecută pe “anexa II, a Directiveie
92/43/EEC” privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, anexe ce conţin
“specii de plante şi animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare”.
Se găsesc 11 specii de peşti, între care şi nisipariţia (Sabanajewia aurata) (OUG 57/2007), însă
care nu apare în OM 776/2007.
În perioada anilor 1960-1970, în Parcul Naţional Retezat au fost introduşi în câteva lacuri
păstrăvi de lac (Salmo trutta lacustris), subspecie neindigenă adusă din Alpi. Se cercetează în scopul de
a se afla dacă această subspecie a fost unul dintre factorii ce au cauzat scăderea populaţiilor de
amfibinei care utilizează ca locuri de înmulţire lacurile glaciare. În Retezat, se pot întâlni mai mult de
jumătate din numărul total de specii de amfibieni din România, acestea însumând 10 specii. Dintre
acestea, 8 dintre ele sunt considerate, de către specialişti, rare şi vulnerabile la nivel naţional.
În Retezat, trăieşte subspecia ampelensis a tritonului comun, Triturus vulgaris, subspecie
considerată endemit carpatic şi subspecie prioritară, găsindu-se pe anexa III a OUG 57/2007.
Rana temporaria, sau sub numele de broasca roşie de munte, se consumă în unele localităţi din
zonă, multe exemplare, în general femele, sunt căutate pentru consum în perioada de reproducere.
Reptilele sunt reprezentate prin 9 specii, aproape 40% din numărul total de reptile terestre ale
României. O singură specie este considerată rară la nivel naţional, iar şase sunt considerate vulnerabile.
Convenţia de la Berna cuprinde toate reptilele din Retezat.
Cu toate că s-au semnalat puţine cazuri de muşcături de viperă în zonă, acestea sunt de multe ori
omorâte de turişti şi localnici.
În parc este întâlnit un număr mare de păsări, acestea găsindu-se pe pe văile mari ale masivului
şi în zona lacurilor de acumulare din apropiere. Acestea însumează 185 de specii, reprezentând aproape
jumătate din totalul speciilor de păsări din România. 122 din acestea, sunt specii cuibătoare în parc şi în
zonele apropiate. Speciile rare care se pot întâlni în parc sunt: acvila de munte (Aquila chrysaetos)

39
(reprezentată şi pe sigla parcului), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), şerparul (Circaetus
gallicus), şoimul călător (Falco peregrinus), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), buha (Bubo bubo),
cucuveaua pitică (Glaucidium paserriunm), barza neagră (Ciconia nigra) şi alte specii rare.
Până în preznt, mamiferele determinate, în Parcul Naţional Retezat, totalizează un număr de 55
de specii şi reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei. Acest lucru arată încă odată
diversitatea habitatelor naturale prezente aici. Parcul oferă condiţii propice pentru supravieţuirea celor
mai importante dintre carnivorele mari ale Europei: lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos), şi râsul
(Lynx lynx). Se întâlnesc, de asemenea, în parc ierbivore mari cum sunt: capra neagră (Rupicapra
rupicapra), cerbul (Cervus elaphus) şi căpriorul
(Capreolus capreolus). Carnivorele de mai mici
dimensiuni ca şi pisica sălbatică (Felis silvestris) şi
mustelidele se găsesc în diversele habitate ale
parcului micromamifere care le asigură o parte din
hrană.
În Retezatul calcaros, peşterile sunt folosite de
urşi pe timpul iernii, iar liliecii găsesc aici condiţii
ideale pentru hibernare sau retragere in timpul verii.
Au fost identificate, în parc, 13 specii de lilieci, Figura 11. Capra neagră (Rupicapra rupicapra)
printre care Rhinolophus ferrumequinum, Vespertilio
murinus şi Pipistrellus pygmaeus.
Pe unele râuri ale Retezatului, vidrele Lutra lutra pot fi întâlnite, folosind resursele bogate de
peşte.
În 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a
introdus 20 de exemplare de marmotă alpină aduse din Alpii Austrieci. Marmotele au fost eliberate în
căldarea lacului Gemenele, în prezent, putându-se întâlni în toate văile şi căldările glaciare de sub Şaua
Custurii până în căldarea lacului Zănoaga.
Diversitatea ridicată a faunei din Parcul Naţional Retezat se corelează cu existenţa unor habitate
naturale nu foarte afectate de activitatea omului.

4.3.6. Vegetaţie

40
 Faţă de alte masive din Carpaţii româneşti, etajarea vegetaţiei din Masivul Retezat se suprapune
într-o măsură mai concludentă cu limitele naturale ale diferitelor grupări vegetale datorită regimului de
protecţie instituit încă din anul 1935 în zona centrală a masivului prin înfiinţarea Parcului Naţional
Retezat. Limitele adevărate ale etajelor de vegetaţie rămân fluctuante, ele fiind condiţionate de etajarea
unor procese climatice în care efectul compensator al expoziţiei şi al pantei are uneori un rol mai
decisiv decât strict factorul altitudinal.
Primul etaj, etajul montan, este foarte bine reprezentat în masiv şi se întinde de la poalele
acestuia (650-700 m) şi până la altitudinea de aproximativ 1650-1700 m, el cuprinzând aproape
întreaga zonă forestieră. În acest etaj se disting, sub aspect fizionomic şi pedoclimatic, trei subetaje.
Diseminaţiile de carpen, gorun şi tei care se întâlnesc pe versanţii însoriţi ai văii Râul Mare (650-700
m), permit identificarea subetajului montan inferior. Pădurile pure de fag (Symphyto cordati-Fafetum,
Festuco dymeae-fagetum, Phyllitidi-Fagetum) şi fag în amestec cu brad (Pulmonario rubroe-Abieti-
Fagetum) şi cu molid (Leucanthemo waldsteinii-Piceo-Fagetum) răspândite între 750-1300 m
altitudine, conturează în plenitudinea sa subetajul montan mijlociu. La altitudini mai ridicate (1300-
1760 m) este bine individualizat, fizionomic si pedoclimatic, prin prezenţa exclusivă a pădurilor
boreale de molid (Hieracio rotundati-Piceetum şi Leucanthemo-Piceetum) subetajul montan superior.
Etajul subalpin începe să se contureze în masiv odată cu apariţia molidişurilor de limită
(Bruckenthalio-Piceetum) şi se definitivează fizionomic de către tufărişurile de jneapăn (Rhododendro
myrtifolii-Pinetum) care urcă pe vârfurile înalte ale masivului, sub formă de pâlcuri, până la
aproximativ 2300 m altitudine. Dintre celelalte asociaţii vegetale, cu o răspândire mai mică în acest
etaj, care contribuie la caracterizarea sa fizionomică menţionăm tufărişurile de anin de munte (Salici-
Alnetum viridis) şi tufărişurile scunde de smirdar (Rhododendro myrtifolii-Vaccinietum).
Tot în acest etaj, pe terenurile de pe care au fost defrişate jnepenişurile, se mai întâlnesc uneori
chair pe suprafeţe mari fitocenoze de buruienuşuri înalte aparţinătoare asociaţiilor Hyperico-
Calmagrostetum villosae şi Phleo-Deschampsietum caespitosae.
Etajul alpin al Munţilor Retezat (2300-2500 m) se caracterizează prin prezenţa şi dominanţa
pajiştilor primare din alianţa Caricion curvulae (Primulo-Carcetum curvulae, Oreochloo-juncetum
trifidei, Potentillo-Festucetum airoidis) şi a unor tufărişuri scunde oligoterme din alianţa Cetrario-
Loiseleurion (Cetrario-Loiseleurion şi Cetrario-Vaccinietum gaultheridoidis).

41
 Datorită continentalităţii mai accentuate în Carpaţii româneşti, limitele inferioare ale etajului
alpin şi în Masivul Retezat sunt mai coborâte decât în masivele din alte sisteme muntoase din Europa
( Pignatti, 1980).
4.3.7. Floră

Parcul Naţional Retezat adăposteşte aproape 1190 de specii de plante superioare din peste 3450
care sunt cunoscute în România. Unul din motivele pentru care Retezatul a fost declarat Parc Naţional a
fost existenţa în parc a mai bine de o treime din flora României. La acestea se adaugă un număr
aproximativ egal de specii inferioare. Încă din a doua jumătate a secolului XVIII botaniştii arată un
interes sporit pentru flora Retezatului. Mai târziu apar lucrări reprezentative pentru zonă, contribuţii
importante aducând Borza (1934), Nyarady (1958) care a publicat “Flora şi vegetaţia Munţilor
Retezat”.
În parc există peste 90 de taxoni endemici dintr-un total de 127 până la 400 taxoni endemici ce
au fost acceptaţi de diferiţi autori pentru România. Prima plantă endemmică semnalată, în ordin
cronologică în Parcul Naţional Retezat, este flămânzica, descoperită in 1858 de către Heuffel.
De asemnea, o importanţă mare o au şi cele 130 de plante rare sau vulnerabile din “Lista roşie a
plantelor superioare din România” publicată în
1994.
Următoarele specii de plante sunt listate în
OM 776/2007: clopoţel (Campanula serata),
papucul doamnei (Cypripedium calceolus),
flămânzică (Draba dorneri), curechi de munte,
gălbenele (Ligularia sibirica), iarba gâtului
(Tozzia carpathica). De asemenea, alte două
specii, ghinţura galbenă (Gentiana lutea) şi
Figura 12. Clopoţel (Campanula serata)
ghiocelul (Galanthus nivalis) apar în lista speciilor
pentru a căror exploatare şi prelevare necesită măsuri de management.
Sub aspectul florogenetic, Retezatul reprezintă centrul genetic pentru genul Hieracium, care
cuprinde aici 257 de taxoni, unii dintre ei endemici ca Hieracium borzae, Hieracium nigrilacus şi,
respectiv pentru genul Poa, care cuprinde 31 de taxoni. De altfel, o serie întreagă de taxoni şi

42
infrataxoni îşi au aici locul clasic, ca de exemplu: Barbarea Iepuznica, Centaurea pseudophrygia
ratezatensis, Oxytropis jacquinii retezatensis, Hypochoeris maculata, Festuca rupicola.
Pajişitile din regiunea alpină reprezintă o zonă de o importanţă mare, deoarece aici se regăsesc
majoritatea speciilor din flora alpină, printre acestea fiind diferite specii de Gentiana/Gentianella
Potentilla, Pulsatilla şi de asemenea floarea de colţ şi altele.
Există şi alte zone de interes major cum ar fii cele de limită între zona stâncoasă şi pajiştile
alpine, în care sunt întâlnite: rododendronul (Rhododendron kotschii) şi jneapănul (Pinus mugo). Cel
din urmă este o specie protejată în România ce are o distribuţie mare pe pantele abrupte ale Retezatului,
contribuind la susţinerea grohotişului.
Ceea ce reprezintă cu adevărat cea mai mare ameninţare pentru flora Parcului Naţional
Retezat este păşunatul cu ovine, peste capacitatea de suport a păşunilor. Speciile caracteristice
pajiştilor naturale sunt înlocuite treptat, în special ca urmare a suprapăşunatului, cu specii adventive,
respectiv de specii mai puţin sensibile.
Un potenţial pericol pentru flora Retezatului Mic ar fii modernizarea drumului de acces spre
Herculane (DN 66A), în special prin facilitarea dezvoltării în această zonă a turismului motorizat, în
cazul în care sistemul de supraveghere al modului în care se desfăşoară turismul nu va fii bine
fundamentat şi aplicat în teren.

4.3.8. Soluri

În privinţa solurilor, în Retezat predomină podzolurile de destrucţie cu humus brut (podzoluri

primare) precum şi soluri brune acide podzolice, în mare parte scheletice. În majoritate sunt soluri
superficiale.
În etajul subalpin, al jnepenilor, îi corespund podzolurile humico-feriiliviale, cu reacţie puternic
acidă adică, pH 4,0 – 4,5, sărace în humus şi în elemente nutritive, cu un grad de saturaţie în baze de
sub 20%.
Textura este în general nisipo – lutoasă. Orizontul A are o grosime redusă, de numai 5-10 cm,
profilul de sol având grosime mică.
Pe majoritatea acestor soluri, în afară de jnepănuşuri, se instalează şi vegetează Nardus stricta.

43
 În etajul alpin şi în partea superioară a etajului subalpin, sunt proprii solurile humicosilicatice,
de culoare brună închisă, cu un profil scurt, sărace în humus şi substanţe nutritive, puternic acide, pH
3,5 – 4, cu un grad mic de saturaţie în baze de numai 10-15%. Au condiţii precare de humificare şi
mineralizare a substanţelor organice, orizontul humifer are grosimi ce nu depăşesc 15-20 cm. În etajul
alpin, numai platformele au înveliş de sol continuu, în rest învelişul de sol este sfârtecat de stâncării, de
îngrămădiri de grohotişuri, mai ales la baza versanţilor, prezentându-se sub formă de insule cu contur
foarte neregulat, conţinând numeroase fragmente de rocă mamă.
În Retezatul Mic, apar rendzinele, formate pe depozite calcaroase. Sunt soluri humifere, de
culoare închisă cu un pH neutru sau slab alcalin şi cu o aprovizionare relativ bună cu elemente
nutritive.
Aceste soluri sunt caracterizate printr-un profil scurt, cu orizonturi salb diferenţiate şi foarte
bogate în schelet grosier.
În general, nu se poate vorbi de o zonare a solurilor în masivul Retezat, ci numai de diferite
nuanţe de soluri podzolice scheletice, corespunzător variatelor forme de microrelief şi microclimat
local.

44
 5. STADIUL ACTUAL DE VALORIFICARE A TURISMULUI

5.1. Structuri turistice

În privinţa structurilor turistice de cazare, remarcăm faptul că în Parcul Naţional Retezat au fost
construite primele pensiuni ecoturistice din ţară. Pan Parks a acreditat opt unităţi de cazare în care

45

Figura 13 . Hartă Structuri de cazare în Parcul Naţional Retezat şi în apropierea lui

toate produsele sunt realizate din gospodăria proprie. Până în prezent, nivelul de clasificare nu este
foarte înalt, oamenii fiind la început de drum, dar în viitor se poate ajunge la clasificarea pensiunilor

undeva la 4-5 margarete. Preţurile de cazare la o ecopensiune variază între 15-25 euro. Variantele de
cazare sunt : Anita***, Iris*** şi Dumbrăviţa** din Valea Râului Mare; Dora** din Râuşor şi
Mara** din Râu de Mori; Iancu** din Sălaşu de Sus; Codrin** din Cârnic şi Sarmis*** din
Sarmizegetusa.
În parc, dar şi în apropierea acestuia se găsesc condiţii de cazare pentru toate gusturile şi toate
buzunarele. Structurile de cazare în parc sunt puţine, în special după ce cabana Pietrele a ars.
Proprietarul, însă, doreşte sa o refacă şi să ofere condiţii civilizate oaspeţilor zonei. La Pietrele sunt
condiţii bune la vila Stânişoara. Alte pensiuni unde turistul se poate caza sunt: Pensiunea Ulpia Traiana
şi Pensiunea Zamolxe (amplasate în Sarmizegetusa), Pensiunea Rotunda (amplasată pe Valea
Lăpuşnicului Mare).
Iată sub formă tabelară principalele pensiuni din Parcul Naţional Retezat şi din apropierea sa
după clasificarea şi capacitatea acestora:

Tabelul nr.7. Principalele pensiuni din Parcul Naţional Retezat şi din apropierea acestuia
Pensiune Clasificare (*) Capacitate (locuri)
Pensiunea Ecoturistică “Iancu” 2 16
Pensiunea “Doruleţ” 2 16
Pensiunea “Ulpia Traiana” 2 6
Pensiunea “Zamolxe” 2 6
Pensiunea Ecoturistică “Anita” 3 20
Pensiunea Ecoturistică “Codrin” 2 16
Pensiunea Ecoturistică “Dora” 2 22
Pensiunea Ecoturistică “Iris” 3 19
Pensiunea Ecoturistică “Mara” 2 19
Pensiunea “Rotunda” 3 19
Pensiunea Ecoturistică
2 19
“Dumbrăviţa”
Pensiunea Ecoturistică “Sarmis” 3 43
Sursa: http://www.turismretezat.ro/index.php?page=cazare

Sub formă grafică, acestea sunt reprezentate astfel:

46
 Capacitatea pensiunilor turistice din PNR

50
45 43
40
35
Nr. locuri

30
25 22
20 19 19 19 19
20 16 16 16
15
10 6 6
5
0
”

”
a”

xe

da
an

ol

un
ai

ot
Tr

“R
“Z
a i

ea

ea
lp
“U

un

un
ea

i
ns

ns
un

Pe

Pe
i
ns
Pe

Pensiuni

47
 Alte structuri de primire sunt cabanele sau adăposturile. Cele mai cunoscute dintre ele din parc sunt
următoarele:
• Cabana Genţiana (1670 m), 30-70 locuri, pe Valea Pietrele. Apă de izvor. Nu are curent
electric. Oferă doar ceaiuri turiştilor obosiţi.
• Cabana Cascada (980 m), situată în zona Cârnic, 35 locuri. Oferă masă. Apă curentă, curent
electric. Pot fi lăsate în siguranţă autoturismele celor care urcă câteva zile în munte.
• Cabana Gura Zlata (775 m), recent modernizată. Are şi căsuţe de lemn. Apă curentă, lumină,
restaurant. Loc de campare. Situată pe o terasă, deasupra Râului Mare.
• Cabana Buta (1580 m), aflată aproape de limita pădurii. Refăcută după incendiul din anii
trecuţi. Bufet, apă de izvor. Nu are curent electric.
• Cabana Baleia (1410 m), situată în marginea poienii omonime. Bufet, apă de izvor. Nu are
curent electric. Loc de campare. Tot în poiană se află un canton silvic modernizat.
• Ministaţiunea Râuşor (1200 m). Hotel cu 30 locuri, restaurant. Pârtie de schi, teleschi.
• Popasul Narciselor (localitatea Sălaşul de Sus), pe drumul spre Cârnic.
• Cabana Câmpu lui Neag, din localitatea omonimă, aparţinând de Centrala Huilei Petroşani.
• Casa de vânătoare Câmpuşel (pe Valea Jiului de Vest), accesibilă dinspre Câmpu lui Neag.
• Cabana Cheile Butei (900 m), cu confort turistic ridicat. Restaurant, cazare civilizată, apă
curentă, lumină, piscină. 28 locuri.
Sub formă tabelară, cele mai frecventate dintre acestea sunt:

Tabelul nr.8. Cabane şi adăposturi în Munţii Retezat

Capacitatea
Nr. Denumirea cabanei sau Bufet sau
Altitudinea (m)
crt. adăpostului restaurant
vara iarna
1 Baleia 1410 135 65 b–r
2 Buta 1580 54 34 b–r
3 Câmpu lui Neag 850 95 60 b–r
4 Câmpuşel 1150 20 - b–r
5 Gura Apei 998 50 22 b–r
6 Gura Zlata 775 118 40 b–r
7 Pietrele 1480 226 76 b–r
8 Stâna de Râu 1563 30 - - -
Sursa: Iliescu, E. (1972), Popas în Retezat, Ghid turistic, Edit. Stadion, Deva

48
 Pot fi folosite, de asemenea, cu aprobare cantoanele silvice, casele de vânătoare, casele
Academiei de la Gura Zlata, taberele de copii de la Brăduleţ. Se poate cere adăpost în colonia Tomeasa.
De asemenea, locuri de campare există la: Poiana Pelegii, Cabana Pietrele, Râuşor, Cabana Buta,
Câmpuşel, Poiana Stânii din Râu, Lacul Bucura, Lacul Zănoaga, cabana Gura Zlata, Poiana Baleia,
zona fostei cabane Rotunda, Lunca Berhina, poieni, circuri glaciare, lărgiri de vale, fâneţe etc.
Doar în cazur extreme se poate solicita ajutor la Casa laborator Gemenele din cadrul Rezervaţiei
ştiinţifice. Pentru a ieşi din situaţii limită stânele pot fii folosite ca refugiu temporar.
Accesul la cabane se face astfel:
Spre cabana Pietrele, drum forestier de 6 km din Nucşoara, până la cabana Cascada (Cârnic),
apoi poteca bandă albastră (1 ½ ore de la Cârnic). După 5 km de la Cârnic se ramifică, în Gura Văii
Pietrele, poteca triunghi albastru spre cabana Genţiana.
Spre cabana Buta, recent refăcută, folosim drumul nemodernizat ce urcă din localitatea Câmpu
lui Neag spre Cheile Butei, apoi pe Văile Mării şi Buta. Din preajma cabanei Cheile Butei pleacă şi
marcajul cruce roşie spre cabana Buta, 4 - 5 ore.
Înspre cabana Baleia se poate folosi drumul forestier ce urcă din Hobiţa pe Dealul Şerel, 16 km,
marcat cu triunghi albastru, vechi; sau, din Hobiţa, poteca marcată cu triunghi albastru, care din Şaua
Şerel se racordează la drumul forestier şi doar pe alocuri mai taie serpentinele acestuia. 5 - 5 ½ ore pe
drum, 4 - 4 ½ ore pe potecă.
Înspre cabana Gura Zlata avem, din Clopotiva, 17, 5 km de drum asfaltat. De la cabană mai
sunt încă 7 km până la colonia Tomeasa şi încă alţi 2, 5 km până la barajul de la Gura Apelor (drumuri
modernizate). Pe jos, avem nevoie de 5 - 6 ore până la cabana Gura Zlata, încă 1 - 1 ½ ore până la
Tomeasa şi ¾ ore până la baraj. De la baraj, pe drum forestier, se ajunge după 9 km la fosta cabană
Rotunda, acum funcţionând aici doar punctul de control al Academiei pentru Parcul Naţional. Mai sus,
drumul forestier care ajungea până în Poiana Pelegii (15 km) a fost distrus de apele Lăpuşnicului Mare.
La casa de vânătoare Câmpuşel, loc de pornire spre înălţimile Retezatului Mic, se ajunge pe
drumul forestier (parţial distrus de ape) din lungul Jiului de Vest (15 km de la Câmpu lui Neag).
Pentru a sosi în staţiunea Râuşor folosim drumul forestier ce urcă din localitatea Râu de Mori în
lungul Râuşorului, pe sub cetatea Colţ, 12 km (4 - 4 ½ ore de mers pe jos).

5.2. Circulaţia turistică

49
 În Parcul Naţional Retezat, 30% dintre turişti care îl vizitează anual sunt de altă naţionalitate,
majoritatea provenind din Cehia şi Ungaria. Motivele pentru care străinii vin în parc sunt: frumuseţea
peisajelor şi sălbăticia zonei. Retezatul este ca un magnet deoarece este impunător dar frumos,
capricios dar spectaculos, uneori neiertător, alteori blând, sălbatic, dar primitor.
Directorul Administraţiei
Parcului Naţional Retezat, Zoran C irculatia turistica anuala in P NR
Acimov, a făcut o declaraţie prin care
doreşte să păstreze mediul acesta natural
şi să combată orice tentativă de
30%
mecanizare a turismului în Retezat.
T u ris ti ro m a n i
Parcul a început să se bucure de T u ris ti s tra in i

un sprijin din partea organizaţiilor de 7 0%

mediu. Acestea, însă chiar şi turiştii care

au vizitat parcul au început să-l voteze în
cursa celor “7 Minuni Naturale ale
Lumii”.
Este nevoie ca numărul turiştilor să mai crească. Cu toate acestea, un fapt normal este acela că
pe parcursul următoarei decade să crească atât cererea pentru acces la resursele parcului, cât şi
contribuţia economică a acestuia la regiunea înconjurătoare. Chiar dacă managementul trebuie să aibă
în vizor tot timpul protejarea pe termen lung a resurselor parcului, Administraţia P.N.R. se află în
postura de a atrage turismul de aventură şi piaţa ecoturismului.
Un lucru evident este faptul că aceste lucruri participă la o dezvoltare substanţială a parcului şi a
regiunii pe durată de 5 ani de implementare a strategiei (2007 - 2011). În clipa de faţă, parcul este
vizitat anual doar de 10.000 turişti. Datorită faptului că jumătate dintre aceşti îl vizitează doar în
timpul zilei, parcul ar putea absorbi până la de două sau de trei ori mai mulţi vizitatori decât în prezent,
fără a pune în pericol integritatea biodiversităţii. Chiar dacă, în prezent parcul are un impact mic asupra
economiei regionale, creşterea substanţială a numărului turiştilor ar începe să-l poziţioneze ca pe o
importantă sursă de locuri de muncă şi salarii.

50
 5.3. Obiective turistice în apropierea P.N. Retezat

Vecinătatea Parcului Naţional Retezat este foarte bogată în obiective turistice de natură cultural-
istorică, religioasă dar şi biogeografică. Se observă, de asemenea prezenţa rezervaţiilor naturale din
imediata apropiere a parcului. Printre acestea se enumeră următoarele:

• Rezervaţii naturale paleontologice

o Depozitele continentale de dinosaurieni de la Sânpetru, rezervaţie paleontologică, în
cadrul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, com. Sântămărie Orlea,
o Depozitele continentale cu ouă de dinosaurieni Tuştea, rezervaţie paleontologică, în
cadrul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, com. Unirea,
o Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului,
• Rezervaţii naturale speologice
o Complexul carstic Ponorici-Cioclovina, rezervaţie de tip mixt, localitatea Cioclovina,
com. Boşorod- Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina
o Peştera de la Tecuri, rezervaţie speologică, situată în Valea Pietrosului, sat Pietros,
comuna Baru Mare- Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina
o Peştera Zeicului, rezervaţie speologică pe Valea Scorotei în Retezatul calcaros, pe raza
localităţii Câmpu lui Neag,
o Peştera cu Corali, rezervaţie speologică pe Jiul de Vest, com. Câmpu lui Neag,
• Rezervaţii naturale botanice
o Fâneţele cu narcise de la Nucşoara, rezervaţie botanică aparţinând comunei Sălaşu de
Sus,
o Mlaştina de la Peşteana, rezervaţie botanică pe teritoriul satului Peşteana, com. Densuş,
o Calcarele de la Faţa Fetei, rezervaţie botanică în amonte de satul Clopotiva, com. Râu
de Mori,
o Vârful Poienii, rezervaţie botanică de la Ohaba de sub Piatră, com. Sălaşu de Sus,
o Pădurea Slivuţ, rezervaţie botanică,
o Cheile Crivadiei, rezervaţie naturală de tip mixt pe teritoriul satului Crivadia, com.
Băniţa,

51
 o Dealul şi Peştera Bolii, rezervaţie naturală de tip mixt, sat Peştera, com. Băniţa,

o Castanii comestibili de la Suseni, Râu de Mori.

Figura 14. Hartă atracţii turistice în apropierea Parcului Naţional Retezat

În afara rezervaţiilor naturale, vecinătatea parcului este bogată şi în vestigii istrico-culturale.

Printre acestea, amintim:

• Ruinele castrului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei Romane, şi un
muzeu cu vestigii din perioada respectivă;
• Biserica Densuş, simbol al creştinităţii timpurii, sec. al-X-lea, cea mai veche biserică ortodoxă
de piatră din lume în care se mai oficiază slujbe. A fost construită pe bazele fostului templu
roman din sec. I d. Hr., în mare parte cu material adus de la Sarmizegetusa, având o arhitectură
aparte;

52
 • Biserica Peşteana, a Sfântului Proroc Ilie , sec. al- XIII-lea;
• Biserica Râu de Mori, cu hramul “Duminica tutruror sfinţilor”, datată de unii autori în secolul
X;
• Conacul Cândea din Râu de Mori, monument istoric din sec. al-XV-lea, aflat din păcate într-o
stare avansată de degradare;
• Cetatea medievală şi Mănăstirea Colţ, Suseni – Râu de Mori, care au aparţinut tot familiei
Cândea în sec. al XIII lea;
• Biserica Ostrov, situată în lunca Râului Mare, ridicată în sec. al XIII lea;
• Mănăstirea Prislop, ridicată de călugărul Nicodim la 1400, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân.
Domniţa Zamfira, fiica voievodului Moise Vodă, a fost înmormântată aici în 1580;
• Castelul Sântămărie Orlea, sec. al-XIII-lea, amenajat ca hotel în circuitul turistic actual;
• Biserica Sântămărie Orlea, ridicată în sec. al XIII lea;
• Biserica Sânpetru, ctitorie cnezială de la sfârşitul secolului al XIII lea;
• Biserica Iobagilor din Sălaş;
• Curtea fortificată a cnejilor din Sălaş, sec. al- XIV-lea;
• Cetatea medievală Mălăieşti, sec. al-XIV-lea;
• Biserica din Nucşoara;
• Biserica medievală Sf. Nicolae din Râu Bărbat, cu prima atestare documentară în 1411.

Sarmizegetusa

“Pentru turiştii care, după popasul în Munţii Retezat, ies din masiv pe un drum ce conduce la
gară sau trece prin comuna Sarmizegetusa, vizitarea vestigiilor vechii aşezări romane de aici o
considerăm a fi o datorie.
După cel de-al doilea război dacic (105-106) pe care Traian l-a purtat împotriva oştilor lui
Decebal, romanii au cucerit Dacia, desfiinţând statul dac şi creând, pe o bună parte a teritoriului său,
în estul imperiului, o nouă provincie : Dacia romană. Pentru administrarea acesteia, alături de vasta
reţea de drumuri, de numeroasele castre militare şi de aşezările civile cu populaţie mixtă, între anii
108-110 cuceritorii au ridicat şi un mare oraş, căruia, în erarhia municipală, i-au dat, de la început,

53
cel mai înalt grad, de Colonia. Începând de prin anii 222-235, însemnata aşezare citadină romană a
devenit Metropolis.
Oraşul acesta, fondat nu departe de vechea Grădişte dacă, a primit numele de Colonia Ulpia
Traiana Augusta Dacica, adăugându-i-se sub Hadrian şi denumirea de Sarmizegetusa. Aici, la
Sarmizegetusa, romanii au fixat capitala noii lor provincii, făcând din oraş cel mai important centru
militar, politic, religios şi cultural al Daciei. Aici îşi avea sediul guvernatorul provinciei, Legatus
Augusti.
Începând din anul 271, trupele romane conduse de Aurelian părăsesc Dacia. Deşi trebuia să o
apere de desele expediţii inafară, armata romană din Dacia era mai necesară în alte provincii, la sud
de Dunăre. Rămasă de izbelişte, Sarmizegetusa decade şi, în decursul timpului, se năruie cu totul.
Praful adus de vânturi acoperă apoi ruinele metropolei, care, vreme de peste un secol şi jumătate,
strălucise între celelalte oraşe ale imperiului roman. Pe locurile vechii capitale a Daciei Traiane se
află astăzi satul Grădiştea, ce se cheamă tot Sarmizegetusa. Înaintea ocupaţiei romane, Dacia avea
drept capitală localitatea Sarmizegetusa de pe valea Grădiştei, numită astăzi Grădiştea de sub Munte
şi situată la sud de Orăştie.
Vestigiile metropolei romane sunt risipite nu numai pe întreaga vatră a Sarmizegetusei
contemporane, dar ele fiinţează încă şi prin satele din jur. Unele din acestea au fost scoase la lumină
prin săpături arheologice; numeroase altele sunt încă acoperite cu groase straturi de pământ.” (Sursa:
Iliescu, E. (1972), Popas în Retezat, Ghid turistic, Edit. Stadion, Deva (pp. 84)

5.4. Analiza SWOT

“SWOT este o metodă de analiză multiplă a factorilor interni şi externi organizaţiei ce constă
în sesizarea principalelor puncte forte, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări, valorificabile în
procesul strategic”. ( Ion Verboncu, 1999 )

Parcul Naţional Retezat, dispune de o varietate de puncte tari, printre care faptul că este unul
din cele mai vechi din Europa de Est ce posedă o biodiversitate foarte bogată, însă, în ciuda splendorii
peisajelor şi unicităţii zonei, parcul se confruntă cu o serie de probleme care îi periclitează de la an la
an existenţa. Sub formă tabelară, analza SWOT a parcului arată astfel:

54
Analiza SWOT
Puncte forte
Existenţa Parcului Naţional Retezat şi recunoaşterea UNESCO
Diversitatea naturală + sălbăticia + speciile
Reţeaua de trasee
Reţeaua în curs de dezvoltare a facilităţilor de cazare
Existenţa ghizilor montani autorizaţi
Gama culturală diversificată şi siturile istorice din PN şi regiunea înconjurătoare
Destinaţia montană recunoscută la nivel internaţional
Serviciu de Salvamont
Refugii montane
Produse tradiţionale
Puncte slabe
Lipsa coordonării şi a parteneriatului
Activităţi promoţionale limitate
Facilităţi
Lipsa planificării urbane
Lipsa educaţiei turiştilor
Drumurile
Pensiuni ilegale – concurenţă neloaială
Lipsa informaţiilor despre PN Retezat
Lipsa serviciilor şi programelor pentru turişti
Parcările
Lipsa unei politici pentru indicatoarele turistice
Oportunităţi
Certificarea PN Retezat ca membru al PAN Parks
Posibilitatea de a crea produse turistice diverse
Cererea în creştere pe piaţa internaţională pentru destinaţiile ECO
Venituri mai mari ale potenţialilor turişti români
Nivel scăzut al numărului de afaceri demarate
Potenţial pentru produse naturale
Sprijin din partea Administraţiei Parcului
Ameninţări
Folosirea ilegală a resurselor naturale – lemn, vânat, pescuit, gaze
Lipsa aplicării prevederilor cu privire la folosirea terenurilor/ inexistenţa planurilor de
planificare a teritoriului
Management defectuos al deşeurilor şi apei uzate
Lipsa fondurilor pentru Administraţia Parcului
Colectarea apei din râuri pentru electricitate / şantiere
Turism în masă din ce în ce mai accentuat - necontrolat
Prezenţa nesemnificativă a României pe piaţa turismului
Planificare slabă la nivel naţional pentru un turism durabil
Sursa: APNR

55
 6. MANAGEMENTUL PARCULUI NAŢIONAL RETEZAT

6.1. Scopul şi obiectivele fundamentale al managementului turistic

“Scopul managementului Parcului Naţional Retezat este păstrarea Parcului Naţional Retezat
ca un loc unde natura să-şi urmeze cursul firesc, ale cărui valori să fie recunoscute de publicul larg,
localnici şi oameni de ştiinţă, unde turiştii responsabili sunt bineveniţi, iar utilizarea durabilă a
resurselor naturale este reglementată.”(Sursa: http://retezat.ro/index.php/romana/despre-
parc/management-si-obiective.pdf)
Administraţia Parcului Naţional Retezat (APNR) şi-a propus o serie de obiective de
management. Principalele obiective sunt:
• “Creşterea sau menţinerea, cel puţin la nivelul lor actual, a populaţiilor de animale şi plante
din Parcul Naţional Retezat - Sit Natura 2000 şi menţinerea habitatelor din zonele cu protecţie
strictă şi cu protecţie integrală în starea lor naturală sau cât mai aproape de aceasta, precum
şi limitarea impactului uman în celelalte zone din parc la un nivel la care nu produc
modificarea proceselor naturale;
• Menţinerea şi conservarea caracteristicilor geologice şi a frumuseţii peisajului munţilor
Retezat;
• Încurajarea activităţilor tradiţionale şi/sau a celor existente care nu dăunează biodiversităţii,
peisajului sau mediului fizic al parcului prin reglementarea, monitorizarea şi controlul
activităţilor de utilizare a resurselor din parc;
• Încurajarea comunităţilor locale în vederea dezvoltării unor activităţi economice în afara
Parcului Naţional Retezat, care, prin utilizarea durabilă a resurselor, să le aducă beneficii şi
să contribuie la reducerea presiunii asupra resurselor din Parc, promovând împreună cu
comunităţile locale valorile culturale si tradiţionale în vederea creşterii valorii zonei şi a
Parcului Naţional;
• Promovarea unui turism care să nu afecteze negativ Parcul, să ducă la creşterea respectului
pentru valorile Parcului şi care să încorporeze valorile culturale şi tradiţionale ale zonei în
circuitul turistic al Parcului Naţional Retezat;

56
 • Conştientizarea şi educarea publicului şi a factorilor interesaţi pentru înţelegerea importanţei
conservării naturii şi pentru obţinerea sprijinului în vederea realizării obiectivelor PNR ca
parc naţional şi Sit Natura 2000;
• Managementul eficient şi adaptabil al Parcului Naţional Retezat prin asigurarea unui sistem
integrat de gospodărire”. (Sursa: http://retezat.ro/index.php/romana/despre-parc/management-
si-obiective.html)
Cercetări în toate domeniile legate de biodiversitate sunt desfăşurate în Rezervaţia Ştiinţifică
Gemenele, aceasta fiind sub controlul direct al Academiei Române. După naţionalizarea din 1948,
pădurile au fost administrate de o instituţie, în prezent Direcţia Silvică Hunedoara, prin Ocoalele
Silvice Retezat, Pui şi Lupeni. Aceste ocoale au supravegheat atent pentru a preveni tăierile ilegale de
arbori şi incendierea pădurilor, de asemenea pescuitul şi vânatul ilegal. Localnicii aveau voie să aducă
vitele la păşunat, însă numai în anumite zone, pe când, păşunatul oilor în parc a fost interzis.
În prezent, Ocoalele Silvice Retezat, Pui şi Lupeni (în zona tampon) deţin pădurile din parc. Pentru o
mai bună conservare a naturii, în rezervaţia ştiinţifică, sunt interzise exploatarea lemnului, vânătoare şi
pescuitul, dar şi recoltarea fructelor şi ciupercilor.
Consiliilor locale le revine administraţia zonei alpine, acestea însă nu beneficiază de un
personal de pază şi supraveghere. Singura activitate a personalului este protejarea jneapănului şi a vieţii
sălbatice. După anul 1991, activitatea de păşunat s-a intensificat în mod considerabil, iar pagubele
aduse naturii în Parcul Naţional Retezat au crescut foarte mult.
Vară de vară, turme de oi urcă spre păşunile alpine, punând în pericol flora şi fauna din zonă
(numărul de capre negre descreşte anual). Suprapăşunatul se datorează, în mare parte, turmelor de oi ce
aparţin unor comune îndepărtate sau chiar din alte judeţe şi nu prezenţei în munte a animalelor din
satele care au drept de păşunat în aceste zone.
În urmă cu câţiva ani, câteva organizaţii neguvernamentale au desfăşurat activităţi de control şi
monitorizare a turismului, de educaţie ecologică dar şi activităţi de igienizare a locurilor de campare şi
traseelor turistice. Administraţia Parcului Naţional Retezat are ca obiectiv reorganizarea, în viitor, a
unor asfel de activităţi şi menţinerea unei bune colaborări cu organizaţiile neguvernamentale active în
zonă.

57
 6.2. Administraţia Parcului Naţional Retezat şi “Proiectul Managementul Conservării
Biodiversităţii ”

În anul 1999 a fost înfiinţată Administraţia Parcului Naţional Retezat (APNR). În prezent,
administraţia este condusă de Florina Crişan. În toamna aceluiaşi an, au început demarările proiectului
“Managementul Conservării Biodiversităţii”.
România contribuie semnificativ la conservarea diversităţii biologice europene şi mondiale.
Circa 27% din teritoriul ţării este acoperit cu pădure, cele mai multe păduri îmbrăcând versanţii
Munţilor Carpaţi. Aici se găsesec zone alpine şi de pădure aproape nealterate, cu o biodiversitate de o
valoare excepţională. Un patrimoniu natural valoros poate fii găsit, de asemenea, în afara Carpaţilor,
zona de dealuri şi cea de câmpie. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este una din cele mai importante
zone umede din Europa.
Descrierea proiectului
Chiar dacă, foarte multe din comorile naturale ale ţării noastre sunt incluse în arii protejate
declarate pe tot teritoriul ţării, nu a existat o strategie şi o practiă de management coordonat al acestora,
cu scopuri clare în ceea ce priveşte priorităţile de conservare a biodiversităţii. Până nu cu mult itmp în
urmă, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării era unica arie protejată din România cu administraţie proprie
şi cu un plan de management speific. Cu trecerea anilor, s-au făcut schimbări în dreptul de proprietate
asupra pământului şi în dreptul de folosire a resurselor asociate cu tranziţia de la o economie
centralizată la o economie de piaţă. Aceste schimbări pot avea un impact negativ major asupra
biodiversităţii şi activităţilor de conservare a naturii.
Proiectul “Managementul Conservării Biodiversităţii” reflectă un prim pas în direcţia stabilirii
unui sistem naţional eficient de arii protejate şi în încercarea de a include preocupările de conservare a
biodiversităţii în gospodărirea resurselor forestiere din Carpaţi. Contribuţia proiectului va fi aceea de
elaborare a cadrului legal pentru managementul ariilor protejate şi stabilirea a trei modele de
management pentru ariile protejate.
Zonele demonstrative ale proiectului
Acestea au fost selectate în aşa manieră încât să ofere posibiliatea elaborării şi aplicării unor
strategii diferite de management al ariilor protejate, şi anume pentru un parc naţional, un parc natural şi
un parc forestier.

58
 Cele trei parcuri se vor constitui în modele de management , oferind soluţii viabile problemelor
ce apar în multe din zonele importante şi ameninţate din punct de vedere al biodiversităţii în România.
Cele trei zone demonstrative sunt: Parcul Naţional Retezat, Parcul Natural Piatra Craiului şi Parcul
Forestier Vânători-Neamţ.
Managementul şi coordonarea proiectului
În cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului (MAPPM), s-a constituit un
Comitet de Coordonare a Proiectului, compus din specialişti de la MAPPM, Comisia Monumentelor
Naturii a Academiei Române, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) şi specialişti în probleme legate de
arii protejate. Comitetul are rolul de a supraveghea şi de a sprijini implementarea proiectului. Echipa de
Coordonare a Proiectului (ECP) va coordona toate activităţile de-a lungul celor cinci ani de
implementare. Direcţia pentru Conservarea Naturii şi a Biodiversităţii (DCNB) din cadrul MAPPM şi
Serviciul Arii Protejate (SAP) din cadrul RNP sunt responsabile de realizarea activităţilor proiectului la
nivel naţional, sub supravegherea ECP.
Datorită faptului că activităţile de implementare a proiectului trebuie să fie descentralizate,
Administraţiile Parcurilor (AP) din cele trei zone demonstrative (Retezat, Piatra Craiului şi Neamţ) sunt
responsabile de implementarea proiectului la nivel zonal. AP au fost înfiinţate în cadrul RNP-ului la
fiecare din cele trei zone.
Per ansamblu, proiectul îşi propune următoarele:
• Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale pentru managementul conservării biodiversităţii la nivel
naţional;
• Constituirea de modele pentru elaborarea planurilor de management şi pentru gospodărirea
ariilor protejate şi a parcurilor forestiere;
• Elaborarea de programe speciale în vederea obţinerii sprijinului populaţiei pentru acţiunile de
conservare a biodiversităţii (programe de conştientizare publică şi de educaţie).
Beneficiile proiectului pentru PNR
Administraţia Parcului Naţional Retezat (APNR), constituită în cadrul Direcţiei Silvice Deva
are responsabilitatea implementării proiectului în Parcul Naţional Retezat, Rezervaţie a Biosferei.
APNR coordonează toate activităţile din parc, cu ajutorul unui Consiliu Ştiinţific şi a unui Consliu
Consultativ. Cel din urmă este format din reprezentanţi ai tuturor grupurilor de factori interesaţi
(Academie, Prefectura Judeţului Huunedoara, Consiliul Judeţean, ocoale silvice, comune, instituţii de

59
cercetare, organizaţii neguvernamentale) care pot în aşa fel să-şi exprime preocupările în ceea ce
priveşte zona parcului şi să contribuie la găsirea de soluţii pentru gospodărirea parcului. Se va studia
posibilitatea de extindere a parcului şi se vor stabili zonele de protecţie integrală. Planificarea
activităţilor specifice parcului se constituie majoră pentru APNR, cu efecte importante pentru viitorul
parcului. Pentru o planificare corespunzătoare a activităţilor se va întocmi un plan de management
complex şi dinamic.
La centrele de vizitare şi punctele de informare ce se vor construi în apropierea Parcului,
vizitatori cu interese diferite vor găsi informaţii legate de Parc şi de aspectele generale legate de
conservarea naturii şi de ariile protejate.
Copiii vor avea posibilitatea de a participa la programe educative speciale, la lecţii în aer liber,
ţinute în pădure sau în poieni şi învăţând despre minunile naturii.
Reţeaua traseelor turistice va fi reînnoită în Retezat pentru toţi cei care doresc să se bucure de
natură. Se vor amenaja locuri de campare şi parcare în jurul Parcului.
Localnicii vor putea beneficia de asemenea de pe urma existenţei Parcului National şi a
activităţilor sale. Eforturile de a caza turiştii în casele lor, oferind mâncăruri tradiţionale româneşti şi
bunăvoinţa de a păstra şi arăta turiştilor valorile culturale, istorice şi tradiţionale din zonă, vor fi
răsplătite şi vor duce la dezvoltarea economică a zonei.
În anii ce vor veni, Parcul Naţional Retezat va trebui să devină un model pentru gospodărirea
altor parcuri naţionale din România şi un simbol al frumuseţilor şi valorilor naturale din România.
(Sursa: http://www.geraico.ro/php_smart/iris/pnr/conservare.htm)

6.3. Alte proiecte în care este implicat parcul

Proiectul “Voturi, copii şi flori pentru Retezat”

Acest proiect a fost depus de către Asociaţia de Turism Retezat şi este finanţat de către MOL
România şi Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc.
Proiectul are ca scop recunoaşterea Parcului Naţional Retezat ca zonă naturală de mare
importanţă pentru România. Această recunoaştere ar aduce la creşterea gradului de protecţie şi
conservare a parcului din partea autorităţilor şi a cetăţenilor României.

60
 Acest proiect are ca obiective următoarele:
1. Situarea PNR între primele 77 de candidate selectate în competiţia New 7 Wonders prin:
• concursul şcolar naţional “Retezatul – o minune”;
• campania de votare a PNR.
2. Reducerea impcatului negativ al vizitatorilor în zona de nord a parcului (Cârnic-cascada
Lolaia-Pietrele) prin atragerea şi menţinerea turiştilor în afara parcului, prin:
• oferirea de facilităoferirea de facilităţi de picnic şi recreere (bănci, mese, grătar
zidit), loc de joacă pentru copii (tobogan, leagăn, groapă de nisip);
• oferirea de atracţii turistice în afara parcului precum: punc de belvedere, traseul
tematic în circuit “Natură, oameni şi istorie”, amenajarea spaţiului verde din incinta
exterioară a Centrului de Vizitare Nucşoara (plante arbuşti şi plante perene, ronduri
de flori);
3. Promovarea PNR şi educarea publicului prin:
• centrul de informare turistică Haţeg;
• campanie de promovare (mass-media scrisă şi vorbită, liste de discuţii, website-urile
PNR şi ATR, website-uri de mediu);
• organizarea Zilei Biodiversităţii;
• organizarea taberei Junior Ranger pentru câştigătorii concursului şcolar naţional.
Finanţator : MOL România, programul spaţii verzi, componenta Arii naturale protejate.
Buget alocat : 16072 lei.

Proiectul “Energie verde pentru Retezat”

Cu ajutorul firmei “SUNVIL” şi a companiei “TICOS”, ambele din Marea Britanie,

Administraţia Parcului Naţional Retezat a reuşit să beneficieze de energie de la soare. Proiectul a fost
demarat în anul 2008 şi se va bucura de o finanţare de 180 000 euri, pe care “TICOS” îi trimite în
România pe măsură ce “SUNVIL” îi colectează de la turiştii britanici.
La centrul de vizitare Nucşoara au fost instalate 4 boilere solare pentru producerea apei calde
menajere. Acestea înlocuiesc boilerele şi înstanturile electrice şi asigură necesarul de apă caldă pentru
18 băi, 14 toalete şi 3 bucătării.

61
 La Centrul de informare Pietrele (fostul canton silvic) s-au instalat 4 panouri fotovoltaice, 4
acumulatori şi accesoriile necesare pentru obţinerea energiei electrice solare pentru clădire. Acest
sistem este nepoluant, nu are nici un impact negativ asupra mediului şi nu necesită obţinerea de
avize/aprobări.
Datorită faptului că în zona Nucşoara apar întreruperi frecvente ale curentului de la reţea, a fost
necesară instalarea unui sistem back-up pentru ca centrla termică şi pompele să poată funcţiona şi în
cazul unor pene de curent. Sistemul constă în două panouri fotovoltaice, patru acumulatori, un inverter
şi alte accesorii. Generatorul pe combustibil fosil a fost înlocuit cu acest sistem. În cazul în care se
întrerupe curentul de la reţea, instalaţiile din centrala termică trec automat pe noul sistem.
Administraţia Parcului Naţional Retezat anunţă că vrea să aplice noul sistem şi la centrul de
vizitare Ostrovel şi la cele patru refugii din cadrul Parcului Naţional Retezat.

6.4. Concursul “7 Minuni Naturale ale Lumii”

Parcul Naţional Retezat a fost desemnat de Ziua Europeană a Parcurilor, una dintre cele mai
importante arii naturale protejate din Europa. Distincţia a fost acordată de către Consiliul Europei, la
Casa Academiei din Bucureşti, prin Francoise Bauer, delegat al forului european.
Evenimentul din capitala României a fost organizat chiar în ziua în care se împlineau 100 de ani
de la constituirea primelor parcuri naţionale din Europa, în Suedia, în anul 1909. În România, primul a
fost Parcul Naţional Retezat, în 1935, pe fostul domeniu de vânătoare al Casei Regale.
În 2008, Fundaţia canadiană New7Wonders a lansat o campanie mondială, în urma căreia
oameni de pe tot globul pot vota locuri de pe tot mapamondul, ce ar putea fi considerate noile şapte
minuni ale lumii.
După prima etapă preliminară, în care au votat peste 100 de milioane de oameni, Retezatul a
fost singurul loc din România care s-a calificat în a doua etapă pentru care se va vota până la data de 7
iulie 2009. Cei vor să voteze Parcul Naţional Retezat pot accesa site-ul www.new7wonders.com. Din
totalul celor 261 de nominalizări, vor fi alese 77 de locaţii, ce vor fi evaluate de către un comitet de
experţi care, pe 21 iulie 2009, va stabili 21 de finaliste. Selecţia finală va avea tot online, rezultatul
urmând să fie anunţat în anul 2011.

62
 După ce la începutul acestui an Retezatul ocupa locul 4 în întrecerea mondială, chiar în ziua
evenimentului de la Casa Academiei, locaţia se clasa pe poziţia 34 din 56 de locuri alocate categoriei
„Parcuri şi Rezervaţii Naţionale Naturale“. Prima poziţie a ierarhiei era ocupată de râul subteran Puerta
Princesa din Filipine, în timp de locurile 2 şi 3 reveneau râului şi pădurilor amazoniene, respectiv celei
mai mari păduri de mangrove (n.r. vegetaţie tropicală formată din arbori şi arbuşti) din lume, situată în
India şi Bangladesh.
Parcul Naţional Retezat se întinde pe o suprafaţă de peste 35.000 de hectare şi, potrivit
specialiştilor, este ultima pădure din Europa în care omul nu a pus niciodată piciorul. În fiecare lună,
zeci de grupuri de turişti ajung în zonă, însă cei mai mulţi optează să practice schi-ul pe pârtia special
amenajată. Parcul are peste 20 de vârfuri mai înalte de 2.000 de metri şi 80 de lacuri, cele mai
cunoscute fiind Bucura (cel mai întins lac glaciar din ţară, cu o suprafaţă de nouă hectare), şi Zănoaga
(cu cea mai mare adâncime din România - 29 de metri).
În arealul acestuia trăiesc 185 de specii de păsări, 1.190 de specii de plante - o treime din totalul
celor din România, 90 de dintre acestea fiind unice în ţară. România este membru al Europarc -
iniţiatoarea, în 1999, a Zilei Europene a Parcurilor, prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile
protejate care intră sub incidenţa autorităţii Europarc sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat.
Suprafaţa totală a rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale din România este de 1,2
milioane hectare, reprezentând 5,04% din teritoriul ţării.

63
 7. ECOTURISM ÎN PARCUL NAŢIONAL RETEZAT

7.1. Dezvoltarea turismului durabil

Dezvoltarea durabilă a turismului este definită de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT),

Consiliul Turismului şi Consiliul Pământ astfel : “ Dezvoltarea durabilă a turismului satisface nevoile
reale ale turiştilor de la gazdă, şi în acelaşi timp protejează regiunile şi creşte şansele de supravieţuire
ale acestora în viitor”.
Turismul durabil îşi poate lăsa amprenta asupra dezvoltării regiunii Retezat, dar pentru a-şi
atinge total potenţialul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

• săprofite cât se poate de bine de resursele montane unice care constituie atracţia principală
pentru dezvoltarea turismului, conservând procese ecologice esenţiale şi ajutând procesul de
conservare a patrimoniului natural şi a biodiversităţii din Parcul Naţional;
• să respecte autenticitatea socio-culturală a comunităţilor înconjuratoare, mai ales al celor
care deservesc zona ca gazde şi centre de servicii pentru parc. Trebuie să conserve
moştenirea culturală şi valorile tradiţionale ale comunităţii şi să contribuie la cunoaşterea
inter-culturală şi la promovarea toleranţei;
• să faciliteze activităţi economice viabile pe termen lung care să aduca beneficii socio-
economice egale tuturor actorilor, inclusiv locuri de muncă stabile şi oportunităţi de a obţine
venituri financiare şi servicii sociale pentru comunităţile gazdă şi care să contribuie la
înlăturarea pragului de sărăcie.

Conceptul de dezvoltare a unui turism durabil presupune implicarea informată a tuturor

actorilor relevanţi, o administraţie implicată şi o conducere politică puternică (în special la nivel
judeţean) care să faciliteze consensul şi participarea tuturor. Pentru a implementa un turism durabil în
Retezat, Grupul PAN Parks şi administraţia parcului trebuie să se îmbarce într-un efort continuu care
va necesita un proces continuu de monitorizare a impactului pe care îl au vizitatorii şi care va
presupune introducerea măsurilor preventive şi / sau corective adecvate ori de câte ori acest lucru este
necesar. Turismul durabil ar trebui de asemenea să menţină un grad ridicat al satisfacţiei turiştilor şi să
asigure acestora o experienţă grăitoare în cadrul parcului. Ar trebui să conducă la creşterea gradului de

64
conştientizare a acestora cu privire la aspectele legate de durabilitatea parcului şi regiunii şi să
promoveze turiştilor şi furnizorilor de servicii de turism practici turistice durabile. Turismul durabil în
PNR şi în zona înconjurătoare trebuie:

• Să fie educativ şi informativ. Vizitatorii parcului sunt mai ales interesaţi să descopere şi să
înveţe lucruri despre parc şi despre regiunea înconjurătoare. Majoritatea vor de asemenea să
înveţe pe parcursul experienţei lor turistice şi cum pot ajuta la conservarea caracteristicilor
acestora. Localnicii pot de asemenea sa înveţe mai multe despre valoarea resurselor pe care le-
au luat de bune.
• Sprijinirea valorilor regiunii. Turiştii internaţionali care vin în regiune şi în parc sunt mai ales
interesaţi să sprijine valorile şi resursele locale. Prin urmare, aceştia căuta afacerile care
evidenţiază caracterul local al arhitecturii, bucătăriei, patrimoniului, esteticii şi ecologiei. La
rândul lor veniturile din turism conduc la creşterea valorii percepute la nivel local a valorilor
respective.
• Beneficii pentru localnici. Tour-operatorii, mai ales cei din România, ar trebui să încerce să
angajeze şi să instruiască localnici, să achiziţioneze bunuri locale şi să folosească serviciile
locale.
• Conservarea resurselor. Turiştii care sunt preocupaţi de respectarea factorilor de mediu
prefera să sprijine afacerile care diminuează poluarea, deşeurile, consumul de energie,
consumul de apă, materiale chimice şi toxice şi care oferă spaţii de cazare care respectă mediul
înconjurător.
• Preocupare pentru condiţiile locale. Actorii principali anticipează presiunile impuse de
dezvoltare şi aplica limite şi tehnici de management care să prevină schimbările care nu sunt
necesare în situaţia actuală. Afacerile locale şi externe cooperează pentru a susţine habitatele
naturale, siturile de patrimoniu, atracţia vizuală şi cultură locală.
• Calitatea mai importantă decât cantitatea. Comunităţile măsoară succesul din turism nu doar
prin numărul de vizitatori, ci şi prin durata şederii, sumele de bani cheltuiti şi calitatea
experienţei turistice.
• Furnizarea unei experienţe turistice de calitate. Turiştii multumiţi şi fericiţi duc experienţele
cu ei acasă şi îşi trimit prietenii şi rudele să experimenteze aceleaşi lucruri – ceea ce va asigura
un flux continuu de afaceri în regiunea Retezat.

65
 “Organizaţia Mondială a Turismului, Asociaţia de Turism ASIA-PACIFIC, World Travel and
Tourism Council (WTTC) se numără printre organizaţiile internaţionale şi regionale care dezvoltă
politici şi linii directoare cu privire la conservarea şi protejarea resurselor naturale. Chiar industria
hotelieră a iniţiat o mişcare agresivă pentru combaterea pierderilor în utilizarea apei şi energiei,
reducând utilizarea chimicalelor în spălătorii şi sporind folsirea de materiale reciclabile ca hârtie
igienică, săpun etc.
În publicaţia Organizaţiei Mondiale A Turismului “Turismul în anul 2010″ se constată că
secolul XXI-lea se confruntă cu două mari probleme:
• o mare responsabilitate şi un respect profund pentru populaţiile destinaţiei gazdă şi pentru
cultura lor;
• o mare responsabilitate a celor care călătoresc reflectând noi modalităţi de consum, o
atenţie în creştere acordată de către turişti educaţiei.
De aceea, turismul durabil reflectă 3 aspecte importante:
• calitate - turismul durabil prevede o experienţă valoroasă pentru
vizitatori,îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea vieţii comunităţii gazdă şi protejând
mediul;
• continuitate - turismul durabil asigură continuitate resurselor naturale pe care se
bazează şi o continuitate a culturii comunităţii gazdă cu experienţe satisfăcătoare
pentru vizitatori;
• echilibru - turismul durabil asigură un echilibru între nevoile industriei turistice,ale
partizanilor mediului şi comunităţii locale.
Scopurile turismului durabil sunt:
• să îmbunătăţească calitatea vieţii comunităţii gazdă;
• să prevadă echitate intra şi între generaţii;
• să protejeze calitatea mediului prin menţinerea diversităţii biologice şi a sistemelor
ecologice;
• să asigure integritatea culturală şi coeziunea socială a comunităţii;
• să prevadă experienţe de o înaltă calitate pentru vizitatori.”
(Sursa: Băltăreţu, Andreea, (2007), Ecoturism şi dezvoltare durabilă, Ed.Prouniversitaria, Bucureşti.)

66
 7.2. Dezvoltarea ecoturismului

Parcul Naţional Retezat are interesul în a dezvolta activităţi turistice, astfel încât acest interes să
aibe stânse legături cu ecoturismul. Ceea ce oferă ecoturismul este turism natural durabil şi responsabil
care se ghidează după reguli etice şi practici specifice : respect faţă de valorile naturale (călătorii
responsabile prin natură), sprijin în conservarea biodiversităţii şi culturii) şi contribuţii la îmbunătăţirea
bunăstării comunităţii locale (prin participarea la activităţile turistice).
Asociaţia de Ecoturism din România (AER) este cea care se ocupă cu dezvoltarea şi
promovarea la nivel naţional a activităţilor ecoturistice. Aceasta a elaborat un program extins care
vizează diferite zone din România : regiunea Retezat, Parcul Naţional Căliman, Parcul Natural Apuseni
şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
În anul 2006, AER a implementat Sistemul de Certificare pentru Ecoturism. Acest sistem a fost
elaborat pe baza celor mai bune practici de la nivel internaţional cum ar fi : Programul de Acreditare
Natură şi Ecoturism (Australian Ecoturism Association) şi Nature’s Best (Swedish Ecoturism
Association). Modelul adoptat a fost schimbat în conformitate cu contextul românesc printr-un proces
intens de consultări cu reprezentaţii sectorului privat (de exemplu tour-operatorii, proprietarii de
pensiuni), cu organizaţii de conservare a naturii ( de exemplu World Wide Fund For Nature – WWF),
administraţia parcului naţional sau a fiecărui parc individual, Autoritatea Naţională pentru Turism,
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Personalul angajat în Parcul Naţional Retezat a fost
implicat în proces încă din faza sa iniţială.
Autoritatea Naţională pentru Turism şi-a arătat interesul în ecoturism şi a demarat un proces de
dezvoltare a Strategiei Naţionale de Ecoturism. ANT este, în mod special, interesată de promovarea
activităţilor ecoturistice.
Pe plan internaţional, dezvoltarea industriei ecoturistice se constituie într-un important şi
potenţial factor pozitiv pentru parc şi comunitatea acestuia. Tot mai mulţi turişti aleg destinaţiile
ecoturistice, caută să se implice în acivităţile de conservare a naturii şi promovează şi apreciază
culturile tradiţionale şi stilurile de viaţă.

67
 CONCLUZII

Parcul Naţional Retezat, este, fără îndoială, una din cele mai frumoase şi importante arii
naturale protejate din Europa. Dacă ar fi să fac o analiză generală asupra informaţiilor inserate în
această lucrare, aş ajunge la concluzia că acest parc merită pe deplin să fie protejat, deoarece : “este un
loc unde natura a avut mai puţin de suferit din cauza intervenţiei oamenilor; aici pot fi găsite 1190 de
specii de plante - peste o treime din speciile de plante din România; aici există 90 de specii de plante
endemice, care nu mai pot fi văzute nicăieri; multe plante rare sau aflate în pericol, încă mai pot fi
admirate în Retezat; animalele îşi găsesc casă bună în pădurile şi jnepenişurile muntelui; există un
echilibru între carnivore şi ierbivore, astfel încât în Retezat pot fi văzuţi urşi, lupi şi râşi dar şi capre
negre, cerbi, căprioare, mistreţi, iepuri şi multe alte vieţuitoare”. (sursa: http://retezat.ro/)
Chiar dacă la capitolul biodiversitate, parcul stă cel mai bine, există, totuşi unele aspecte
negative legate de infrastructură, şi în mod special de drumurile ce fac posibil accesul în parc. Există
doar două direcţii din care se poate ajunge în PNR, acestea fiind Depresiunea Haţegului şi Valea Jiului.
Pe timp de iarnă, drumurile forestiere şi cele judeţene sunt inaccesibile. Se doreşte construirea unui
drum de acces dinspre Herculane, însă este încă doar o dorinţă şi nu o prioritate. De asemenea lipsa
locurilor de parcare este încă o problemă cu care se confruntă an de an turiştii ce vin să viziteze parcul.
În opinia mea, trebuie, într-adevăr luate măsuri în privinţa acestor dezavantaje, dar nu trebuie
uitat de impactul pe care îl poate avea o creştere a circulaţiei turistice asupra biodiversităţii şi a
ecosistemelor din cadrul parcului, creştere ce poate deveni foarte greu de controlat la un moment dat.
Astfel, pentru a putea avea control asupra acestui aspect, ar trebui ca APNR să pună bazele unui plan
de management mult mai solid, în aşa fel încât să se poată evita periclitarea şi chiar distrugerea
habitatului natural.
Dar nimic nu se poate realiza fără un comportament civilizat din partea turiştilor. De aceea,
Administraţia Parcului Naţional Retezat ar trebui să educe mai mult turiştii, astfel încât să poată reveni
ori de câte ori simt nevoia de a scăpa de stresul cotidian pentru a admira “spectacolul natuii” din Parcul
Naţional Retezat.

68
 BIBLIOGRAFIE

1. Iliescu, E. (1972), Popas în Retezat, Ghid turistic, Edit. Stadion, Bucureşti (95 pag.)
2. Iliescu, E. (1974), Munţii Retezat, Ghid turistic, Edit. pentru turism, Bucureşti
3. Jianu, N. (2005), Drumeţii în Carpaţi, Trasee turistice, Edit. Emia, Bucureşti
4. Popescu, N. (1982), Munţii Retezat, Ghid turistic, Edit. Sport-Turism, Bucureşti (188 pag.)
5. Muja, Norica, Claudia (2008), Strategii de dezvoltarea turismului românesc în parcuri şi rezervaţii
naturale, (pp.66-69; 93; 96-100, 142)
6. Cernelea, E. (2004), Păşunile şi păstoritul în Parcul Naţional Retezat, Edit. Călăuza, Deva (240
pag.)
7. (2003), Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie Naturală a Biosferei, Edit. Direcţia Silvică Hunedoara,
Administraţia Parcului Naţional Retezat, Deva (11 pag.)
8. Popovici, Iuliana (1993), Parcul Naţional Retezat: studii ecologice, Edit. West Side Computers :
Chişinău : Eus, Braşov (290 pag.)
9. Crăciun, V. (1981), Munţii Retezat, Album, Edit. Sport-Turism, Bucureşti
10. Moş, A., Drăgoi, M., Şureanu, D. (2003), Parcuri Naţionale, Naturale şi Rezervaţii ale Biosferei
din România, Edit. Expert, Bucureşti (92 pag.)
11. Niculescu, Gh. (1963), Retezatul – Călăuza turistului, Ghid turistic, Edit. U.C.F.S., Bucureşti (136
pag.)
12. Beleaua, A. (2007), Munţii Retezat, Hartă turistică, Edit. Bel Alpin Tour, Bucureşti
13. (1965), Retezat,Ghid turistic, Edit. Oficiul Naţional de Turism Carpaţi, Bucureşti (16 pag.)
14. Băltăreţu,Andreea, (2007), Ecoturism şi dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria, Bucureşti
(259 pag.)
15. Matei, Elena, (2004), Ecoturism, Editura Top Form, Bucureşti (148 pag.)
16. Vescan, I. (2008), Ecoturism şi dezvoltare durabilă, Suport de curs
17. Ciangă, N. (2001), România : geografia turismului, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca
18. Dezsi, Şt. (2006), Patrimoniu şi valorificare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca (244 pag.)
19. Cocean, P. (1997), Geografia turismului românesc, Edit. Focul Viu, Cluj Napoca (152 pag.)
20. Irimuş, I. A. (2003), Geografia fizică a României, Edit. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca (249
pag.)
21. Surd, V. (1992), Geografia turismului Carpaţilor Româneşti, Edit. Casa Română, Oakland, Calif
(174 pag.)
22. www.retezat.ro
23. www. webdevel.retezat.ro
24. www.turismretezat.ro
25. www.alpinet.org
26. www.geraico.ro

69