Noi Abordari Privind Ambalarea curs-IONICA MIRA-ELENA

Mira Elena IONICĂ – NOI ABORDĂRI PRIVIND AMBALAREA ȘI ETICHETAREA
PRODUSELOR ALIMENTARE
INTRODUCERE
Ambalarea produselor finite este o parte integrantă a procesului de

conservare a fructelor şi legumelor. Menţinerea calităţii produselor finite pe
o perioadă lungă de timp depinde de modul de ambalare şi ambalajele
folosite.
O dată cu dezvoltarea şi diversificarea conservelor din fructe şi
legume producţia de ambalaje a crescut spectaculos, la fel ca şi
complexitatea cerinţelor faţă de funcţiile acestora.
Ambalajele utilizate în industria conservelor sunt diferite de cele
utilizate pentru valorificarea produselor horticole în stare proaspătă acestea
având funcţii diferite şi trebuind să îndeplinească condiţii diferite în vederea
păstrării valorii nutritive a produsului ambalat.
Tipurile de ambalaje utilizate sunt la fel de numeroase ca şi
produsele pentru care se utilizează în funcţie de natura produsului conţinut
(vrac, pudră, lichid), temperatura şi durata de păstrare, modul de transport,
cantitatea relativă, etc. Rolul acestora, se integrează în concepţia
produsului, constituind un element capital deoarece, conţin produsul şi îl
protejează de la fabricarea până la consumarea acestuia.
Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de
evoluţia modului de viaţă şi de consum. Bazată pe tehnologii de
vârf, ambalarea este însoţită de costuri importante asociate fazei de post-
consum, impactul asupra mediului înconjurător şi asupra consumatorului.
Fără ambalare, produsele ar fi în dezordine şi ineficiente.
Ambalarea şi ambalajul sunt definite pe numeroase căi. Din punct
de vedere etimologic, ambalajul (packing, emballage) conţine prefixul „en‖
şi cuvântul „balla‖, al cărui sens este de „a strânge în balot‖. Ambalarea
(packing, conditionnement) derivă din cuvântul latin „condere‖ cu sensul de
a stabili, a stabiliza, prezentare stabilă.
3
Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, asistăm

la evoluţii spectaculoase şi în domeniul producţiei de ambalaje, căruia i se
impun cerinţe din ce în ce mai complexe.
Ambalajul câștigă, pe zi ce trece, tot mai multa atenție din partea
specialiștilor în marketing, ca fiind unul dintre cele mai puternice
instrumente aflate la dispoziția lor. Au trecut de mult zilele când ambalajul
nu avea decat rol strict funcțional.
Specialiștii în ambalare sunt de părere că modul în care este
prezentat poate contribui în proporție de 20% la succesul produsului, dar și
a afacerii în sine, conform unui articol din ziarul „Cotidianul‖ din 2006.
De aceea putem concluziona că astăzi „packaging-ul nu mai
reprezintă exclusiv o problema de cercetare sau de dezvoltare a
procedeelor de fabricație, ci devine din ce în ce mai mult o problemă
complexă în care intră psihologia socială, comportamentul consumatorului,
relațiile publice, publicitatea, design-ul‖( Mariana Juganaru, op. cit., p. 37.)
și putem adăuga aici și antopologia culturală. Iar acest fapt îl face foarte
interesant de studiat în contextul globalizării piețelor și extinderii brandurilor,
pentru că ne confruntăm, în primul rând, cu bariere comunicaționale, sau
valorizări diferite ale produselor, care se vor reflecta în ambalaj.
1. ISTORICUL AMBALĂRII
Industria ambalajelor este o industrie veche, care este prezentă din

primele zile ale omului. Ambalajele într-o formă sau alta au fost concepute
pentru a ajuta omul în transportul, depozitarea și protejarea produselor
alimentare. Omul timpuriu a folosit materiale de ambalare brute iar pe
măsură ce tehnologia a evoluat au avansat și metodele de ambalare
precum și materialele folosite.
Nu este înregistrat momentul în care a fost inventat primul ambalaj
dar majoritate istoricilor sunt de acord că atunci când oamenii au devenit
4
vânători și cultivator au apărut și primele ambalaje. Migrația continua a

oamenilor i-a forțat să confecționeze o serie de dispoztive care să protejeze
produsele alimentare.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul ambalaj vine de la prefixul
francez „en‖ și de la substantivul „balle‖, al carui sens era de strângere în
balot, operațiune efectuată de cei angajați să grupeze mărfurile, bagajele
sau bunurile.
Conform definiției din „Small Business Encyclopedia‖, ambalajul sau
packaging-ul se referă la un recipient sau un înveliș care pastrează un
produs sau un grup de produse, permițând izolarea acestora de mediu
pentru a le proteja, conserva, transporta ori a le pune în valoare în scopuri
comerciale sau estetice.
Dacă înainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial problema ambalării
era lăsată pe mâna tehnicienilor, curând după aceea, companiile au devenit
din ce în ce mai interesate de marketing și promovare ca metode de
convingere a clienților să-și achizțtioneze singuri produsele. Drept rezultat,
din ce în ce mai mulți industriași încep să vadă packaging-ul drept un
element integrant al strategiei de marketing orientate către seducerea
cumpărătorului. Astfel, „modul de ambalare a produselor, materialele din
care sunt realizate ambalajele, designul, etc. încep să influențeze decisiv
succesul comercial al marcii (www.iqads.ro/dictionar,ambalaj.html).
În antichitate, produsele alimentare au fost produse și consumate la
nivel local, astfel încât nu era nevoie de ambalaje. Dar, odată cu creșterea
numărului de civilizații, nevoia de a conține, de a proteja și de a transporta
alimentele a devenit critică. Omul primitiv a folosit recipiente din materiale
naturale sub formă de frunze de arbori, bambus, frunze de lotus, frunze de
palmier, tărtăcuțe, cochilii de nucă de cocos, cochilii și pielea animalelor.
Mai târziu, pe măsură ce mineralele, minereurile și substanțele chimice au
fost descoperite, s-au dezvoltat metale și ceramică, ceea ce a dus la
5
utilizarea de noi materiale, inclusiv țesături, ceramică, metale, lacuri,

articole din lemn, jaduri și anumite tipuri de hârtie.
Ambalajul de sticlă a început să fie folosit în 1500 de ani B.C în
Egipt. Sticla, utilizată pentru prima oară ca o oală, a fost amestecată cu
calcar topit, sifon, nisip, silicat și format în ambalaje din sticlă.
Aproximativ în anul 1200 îen au început să fie fabricate vase și cani
din sticlă turnată. După inventarea țevii de suflare în anul 300 îen de către
fenicieni, a început producția de sticlă complet transparentă. Pe parcursul
celor o mie de ani care au urmat, tehnica de producție a sticlei s-a
îmbunătățit și s-a extins.
Dezvoltarea care a afectat cea mai mare parte a ambalajelor din
sticlă a fost brevetarea "mașinii automate de fabricare a sticlei rotative" în
1889. După 70 de ani, ambalajul din sticlă a început să fie utilizat în
protecția produselor cu valoare înaltă și are o gamă largă de utilizări astăzi.
Se estimează că ambalajele din sticlă și din lemn sunt folosite timp
de aproximativ 5000 de ani. Hârtia și cartonul au devenit materiale
importante pentru confecționarea ambalajelor în anii 1900. Odată cu
invenția plasticului, acesta a început să înlocuiască hârtia ca material folosit
la ambalare.
Revoluția industrială a creat o cerere bruscă pentru produse mai
bune, deoarece comerțul a înflorit și au devenit disponibile mai multe bunuri
pentru consumatori. Deoarece materialele erau costisitoare, ambalajul era
limitat numai la bunuri de lux. Perioada din timpul și după primul război
mondial a văzut un număr remarcabil de inovații de ambalare, cum ar fi
sticla turnată, cutii de carton, cutii metalice și celofan, care făceau
ambalajul obișnuit. Acest lucru a împins producătorii să creeze o identitate
care să le vândă consumatorilor (https://medium.com/digital-packaging-
experiences/the-evolution-of-packaging-57259054792d).
Utilizarea generală a materialelor plastice în ambalare a început
după cel de-al doilea război mondial. Polietilena a fost produsă abundent în
6
timpul războiului și a devenit un material ușor de găsit pe piață imediat

după război. La început, a înlocuit hârtia cearată folosită în ambalajele
pentru pâine. Folosirea ambalajelor din plastic a luat amploare începând cu
anii 1970. Cu tehnologia și condițiile de astăzi, aceste materiale anterioare
au fost înlocuite cu materiale mai potrivite și mai economice, cum ar fi
sticla, metalul, plasticul, hârtia și cartonul. În acei ani, ambalajele au fost
folosite numai pentru transport și depozitare, dar cu aceste materiale noi a
început să facă publicitate produsului. Deci, acum ambalajul face parte din
politica de marketing. Acest lucru se datorează faptului că ambalajul
creează distincția între același tip de produse așezate unul lângă altul pe
rafturi.
Marea Depresiune a marcat creșterea culturii supermarketurilor și a
schimbat drastic modelele de distribuție și consum la nivel mondial.
Această schimbare comportamentală a modelului de autoservire a
determinat ca ambalajul să-și asume rolul de "vânzător silențios".
Consumul din timpul celui de-al doilea război mondial s-a bucurat de
avantajele oferite de materialele de unică folosință și de aruncare care s-au
prezentat cu descoperirea foliei de aluminiu și a materialelor plastice .
Primul material plastic artificial a fost produs de Alexander Parker în
1838 și a fost expus la Târgul Internațional din Londra în 1862. Acest
plastic a fost destinat înlocuirii materialelor naturale, cum ar fi fildeșul, și a
fost numit "parkesin". În 1849, Charles Goodyear și Thomas Hancock au
elaborat o tehnologie de obținere a materialelor plastice prin utilizarea
cauciucului natural imprimând acestora elasticitate. Astfel în anul 1851
cauciucul tare sau ebonita a devenit produs comercial.
Clorura de vinil descoperită în 1835, a făcut posibilă dezvoltarea
ulterioară a chimiei cauciucului. Un al material plastic a fost inventat în
timpul Războiului Civil American. Din cauza lipsei de fildeș, un producător
de bile de biliard a oferit o recompensă de 10 000 dolari pentru un substitut
al fildeșului și astfel în 1870, John Wesley Hyatt a primit un brevet pentru
7
produsul "celuloid" produs la temperaturi și presiuni ridicate și cu un

conținut scăzut de nitrați. Celuloidul nu putea fi modelat, ci mai degrabă
cioplit la fel ca și fildeșul. Această invenție este primul material plastic
comercializat și a rămas singurul material plastic până în 1907 când Leo
Hendrik Baekeland a produs bachelita.
Ambalajul din plastic a început să fie folosit pe scară largă după anii
1950. Spre sfârșitul anilor 1970, sectorul ambalajelor din plastic a început
să crească.
Materialele izolatoare, cutiile din plastic, ceștile și tăvițele pentru
carne din industria alimentară au devenit astfel, foarte populare.
Recipientele din polietilenă (PET) au început să fie utilizate în anul
1977, în industria băuturilor. Până în 1980 a fost folosită și pentru produsele
alimentare sau pentru produsele care se ambalează fierbinți (gemuri).
Din cele mai vechi timpuri, ambalajele metalice văzute sub formă de
cutii de aur și argint, precum și aliaje și acoperiri puternice sunt folosite
astăzi pentru a proteja multe produse.
Producția de tablă a fost inventată în Boemia în 1200 e.n. apoi, la
începutul secolului al XIV-lea, au început să fie utilizate cutiile metalice
pentru conserve. Această tehnologie a fost păstrată în secret din la anii
1600 și a fost înlocuită cu oțelul mai ușor de produs și de o calitate mai
bună , după ce William Underwood a transmis procesul în SUA.
Ideea de a pune alimentele în siguranță în ambalaje metalice a fost
făcută pentru prima oară în 1809, când Napoleon Bonaparte a spus că îi va
acorda celor 12000 de franci oricui vine cu o metodă de a proteja
alimentarea armatei.
După 14 ani de experimente Nikolas Appert din Paris dezvoltă o
metodă de conservare a hranei prin fierbere. Carnea sau legumele erau
întâi fierte în recipiente descoperite și puse în borcane. După eliminarea a
cât mai mult aer posibil, borcanele erau sigilate cu dopuri de plută și
introduse apoi în apă fierbinte. Appert a ales sticla drept ambalaj pentru că
8
acesta considera că aerul este cauza deteriorării alimentelor, iar sticla este
un material mai puțin penetrat de către aer.
Un an mai târziu, englezul Peter Durant a primit brevetul de
invenție pentru folosirea ca ambalaj a cutiilor din tablă cositorite cu staniu
sterilizate.
Hârtia este cel mai vechi material folosit la ambalare. Hârtia a fost
folosiță în China în secolele I și II î.e.n. pentru a înfășura hrana, iar tehnicile
de fabricare a hârtiei s-au îmbunătățit în următorii 1500 de ani și au fost
rîspândite în Orientul Mijlociu.
Tehnicile de fabricare a hârtiei au ajuns în Europa și din Europa au
ajuns în Anglia în 1310 și în America în 1609. Prima cutie comercială din
carton a fost produsă în Anglia în 1817, la 200 de ani după ce China a
inventat cartonul ondulat în anii 1850, înlocuind cutiile de lemn în comerț.
Secolul al XX-lea a fost cea mai strălucitoare epocă pentru hârtie și carton
(http://ambalaj.org.tr/en/environment-history-of-packaging.html).
Creșterea tehnologiilor digitale din ultima jumătate a secolului al XX-
lea a permis întreprinderilor să scadă rapid și să devină globale. Cu o
concurență fără precedent, ambalajele au devenit calea de a diferenția
produsul la raft. Atât timp cât ambalajul a devenit esențial pentru afaceri,
este recunoscut și ca o amenințare la adresa mediului. De aceea, multe
cercetări continuă nu numai pentru a găsi materiale noi, ci și pentru a găsi
soluții optime și durabile (https://medium.com/digital-packaging-
experiences/the-evolution-of-packaging-57259054792d).
În ultimele decenii, progresele înregistrate în informatică și
telefoanele mobile, au transformat în mod semnificativ comportamentul
consumatorilor și, astfel, așteptările acestora. Cu acces la informații de
fiecare dată, ori de câte ori, aceștia apreciază experiențe de angajare care
oferă o utilitate sau o noutate. De la nașterea codurilor de bare, multe
tehnologii digitale au fost testate în permanență pentru a aduce reforme în
9
experiențele de vânzare cu amănuntul. Și din nou, ambalajul produselor

este în centrul acestor evoluții.
Primele utilizări ale alimentelor ambalate au avut ca scop principal
supraviețuirea. Ulterior ambalarea a fost privită ca având rol decisiv în
realizarea obiectivelor legate de siguranța și protecția alimentelor ca o
măsură de prevenire a deteriorării acestora sub acțiunea factorilor de mediu
(Turtoi M., 2000).
Astăzi, ambalajul joacă un rol primordial în decizia de cumpărare a
consumatorilor. Devine instrument de marketing care are un impact direct
asupra punctului de achiziție. Ambalajul este o industrie care continuă să
evolueze pentru a se potrivi tendințelor actuale.
Fig.1. Scurt istoric al ambalării

(https://www.structuralgraphics.com/blog/a-brief-history-of-packaging/)
2. AMBALAJE, DEFINIȚII, CLASIFICARE, FUNCȚII

2.1. Definiții
Ambalarea este o operație, un procedeu sau o metodă prin care se
asigură cu ajutorul ambalajului, protecția temporară a produsului, pe
parcursul manipulării, transportului, depozitării și vânzării, contribuind și la
10
înlesnirea acestora până la consumul produsului sau până la expirarea

termenului de garanție (STAS 5845/1-86).
Institutul de Ambalare din Marea Britanie durnizează trei direcții în
definirea ambalării:
- Sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport,

distribuție, depozitare, vânzare cu amănuntul și consum;
- Cale de asigurare a distribuției la consumatorul final, în condiții
optime;
- Funcție tehnico-economică care urmărește minimizarea
costurilor de livrare.
Ambalarea este o necesitate tehnico-economică în vederea

reducerii cheltuielilor de transport și distribuție a produselor alimentare.
Ambalajul, conform STAS 5845/1-1986, este definit ca ―un mijloc
(sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un
produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia
temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, în scopul
menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în stare de livrare, în decursul
manipulării, transportului, depăzitării şi desfacerii până la consumator sau
până la expirarea termenului de valabilitate‖.
Ordonanța Guvernului României nr.39/29 august 1995 definește
ambalajul ca un material specific, ca execuție și natură destinat ambalării
produselor alimentare în vederea asigurării protecției și utilizat pentru
transportul, manipularea, depozitarea sau desfacerea acestora.
Materialul de ambalare este destinat să învelească temporar
produsul ambalat iar materialul de ambalaj este destinat confecționării
ambalajelor (Turtoi M., 2000).
Materialele auxiliare reprezintă materialele destinate să completeze
operația de ambalare preluând unele funcții ale ambalajului cum ar fi:
11
imobilizarea conținutului, amortizarea șocurilor, etanșarea, închiderea,

identificarea ambalajului fără a constitui ambalajul produsului (STAS
5845/1-86).
Preambalarea operațiune de pregătire/ambalare a unui produs
alimentar în unități de desfacere, în scopul ușurării și accelerării servirii
consumatorilor și îmbunătățirii prezentării spre vânzare. Produsele sunt
porționate, cântărite, etichetate și așezate în ambalaje (unități de vânzare)
înainte să fie prezentate consumatorului.
Unitățile de vânzare preambalate nu trebuie să mai fie supuse nici
unei modificări în ceea ce privește cantitatea, conținutul. Trebuie să fie
protejate fizic, să aibă o prezentare adecvată, iar greutatea sau volumul să
corespundă unui consum familial mijlociu (3-5 persoane). De asemenea,
trebuie să poarte, obligatoriu, toate inscripțiile de identificare și marcare
legale. Preambalarea condiționează existența unor forme moderne de
desfacere, cum este autoservirea. Prin extensie, ansamblul format din
produs și ambalajul său de protecție și de prezentare, destinat
comercializării (http://www.comunicatedepresa.ro/preambalare/definitie/).
Paletizarea, este o metodă care permite manipularea, deplasarea și
stivuirea produselor, grupate în unități de încărcare, folosind în acest scop
palete și stivuitoare.
Containerul este un utilaj pentru transportul economic al mărfurilor,
construi din material rezistent, ușor, flexibil, care să permită eventual trierea
după utilizare.
Modularea constă în corelarea dimensiunilor ambalajului de
desfacere cu cele ale ambalajului de transport general, cu ale containerului,
cu ale mijlocului de transport precum și cele ale spațiului de depozitare.
2.2. Clasificarea ambalajelor
Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, asistăm
la evoluţii spectaculoase şi în domeniul producţiei de ambalaje, căruia i se
impun cerinţe din ce în ce mai complexe.
12
Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de

evoluţia modului de viaţă şi de consum. Bazată pe tehnologii de
vârf, ambalarea este însoţită de costuri importante asociate fazei de post-
comun, impact asupra mediului înconjurător şi asupra consumatorului.
Din punct de vedere commercial ambalajul este un container care
permite asigurarea în cele mai bune condiții a manevrării, conservării,
depozitării și transportului produselor. Din același punct de vedere
ambalarea poate fi definite ca realizarea unui înveliș material sau primul
conținător al unui produs care constituie o untitate de vânzare en detail.
Există mai multe criterii de clasificare a ambalajelor.
Astfe, Robertson (1993) făcând o distincție între nivelele de
ambalare clasifică ambalajele în ambalaje: primare, secundare, terțiare și
chiar cuaternare.
Conform acestei clasificări ambalajele pot fi:
- Ambalajul primar intră în contact direct cu produsul asigurând

protecția nemijlocită a acestuia și este reprezentat de: cutii
metalice, pungi din material plastic, ambalaje din sticlă, etc.
Ambalajul primar este achiziționat de consummator (STAS
5845/8-86);
- Ambalajul secundar este proiectat să conțină mai multe
ambalaje primare asigurând astfel transportul și distribuția.
Acesta este folosit la desfacerea cu amănuntul în vederea
vânzării produselor în ambalaje primare (STAS 5845/8-86). Este
constituit din cutii de carton, navete, etc.
- Ambalajul terțiar lotizează mai multe ambalaje secundare și
poate fi constituit din paletă de uz general, europalete, etc.
- Ambalajul cuaternar utilizat în comerțul international pentru a
ușura manipularea ambalajelor terțiare. Este reprezentat de
trans-containere metalice care pot fi transportate cu trenul,
13
vaporul sau mijloace auto. Aceste trans-containere sunt

prevăzute cu instalații de racier și umidificare ce asigură o
păstrare temporară a produselor aflate în stare proaspătă sau
congelată (Turtoi M, 2000).
După natura materialului din care sunt confecționate ambalajele se
clasifică în ambalaje confecționate din: hartie-carton, sticla, metal, materiale
plastice, lemn, textil, materiale complexe.
După sistemul de confecționare ambalajele se clasifică în: ambalaje
fixe, demontabile, pliabile. În funcție de tipul ambalajului acestea se
clasifică în: lăzi, cutii, flacoane, pungi. Gradul de rigiditate este un alt criteriu
de clasificare ale ambalajelor care le grupează în ambalaje rigide,
semirigide, suple.
După modul de circulație ambalajele acestea se clasifică în
ambalaje refolosibile și nerefolosibile iar în funcție de domeniul de utilizare
ambalajele se clasifică în ambalaje de transport, depozitare și desfacere.
2.3. Funcțiile ambalajelor
Obiectivele ambalării în industria conservelor de fructe şi legume
sunt date în primul rând de această definiţie şi constau în: conţinerea
produsului finit; asigurarea protecţiei produsului finit împotriva acţiunii
nocive a mediului înconjurător care duce la pierderi cantitative şi calitative,
protecţia produsului finit în timpul transportului şi manipulărilor, informarea
şi atragerea cumpărătorului prin aspect.
Aceste obiective precum şi rolul ambalării se disting din funcţiile
ambalajului respectiv: funcţia de conservare-protecţie, funcţia de
informativă conform cu legislaţia în vigoare, funcţia de marketing şi funcţia
de promovare a produselor.
Funcția de a conține produsul este evidentă deoarece orice produs
trebuie să fie conținut într-un ambalaj pentru a putea fi manipulate și
transportat dintr-o parte în alta
14
Funcţia de conservare-protecţie se defineşte prin capacitatea

ambalajului de a menţine calitatea produsului finit conţinut, în funcţie de
metodele de conservare utilizate şi reprezintă practic cea mai importantă
funcţie a ambalajelor
Inocuitatea ambalajului referitoare la conţinut, este un aspect capital
deoarece acesta nu trebuie să reprezinte o sursă de contaminare sau
alterare a calităţii produsului conţinut.
Astfel trebuiesc evitate schimburile dintre materialul din care este
confecţionat ambalajul şi conţinutul acestuia. Potenţialele accidente pot fi
de amploare mare şi pot deteriora complet produsul ţinând cont de
perioada de timp de la fabricare şi până la consumul acestuia.
Astel, J.L. Multon subliniază funcţia de barieră a ambalajului între
mediul exterior şi cel interior, observă similitudinea acestuia cu funcţia
naturală de protecţie a epidermei produselor horticole. Ambalajul trebuie să
protejeze produsul de: şocurile mecanice din timpul transportului, stocărilor
intermediare; să evite transferul de materii lichide, vapori de apă, gaze,
compuşi volatili şi arome; să reducă activitatea microbiană aerobă,
enzimatică şi fenomenele de oxidare; să evite recontaminarea produselor
prelucrate cu microorganisme exterioare şi să evite transferurile de energie
(efectele fotochimice).
În cazul majorității produselor alimentare protecția asigurată de
ambalaj este o parte esențială a procesului de conservare. Produsele
ambalate aseptic rămân în această stare numai atât timp cât ambalajul
asigură protecția ân caz contrar produsul reintră în contact cu
microorganismele care vor provoca alterarea rapidă a acestuia.
Funcția de protecție vizează protecția mecanică, chimică,
microbiologică și fizică.
Protecția mecanică presupune alegerea materialului din care se
confecționează ambalajul astfel încât produsul ambalat să facă față
15
solicitărilor mecanice din timpul manipulărilor și transportului, depăzitării și

comercializării.
Protecția chimică se referă la procesele chimice care au loc la
suprafața de contact dintre produs și mediul înconjurător și vizează
alegerea unor material din care sunt confecționate ambalajele în funcție de
natura produsului astfel încât acesta să facă față solicitărilor chimice la care
este supus având în vedere că mediul înconjurător poate acționa chimic
asupra produsului prin conțținutul în oxigen, vapori de apă, substanțe
poluante, etc. Pentru aceasta este necesară utilizarea la confecționarea
ambalajelor a unor material inerte din punct de vedere chimic (sticlă,
material plastic, material complexe, etc).
Protecția microbiologică este asigurată printr-o etanșeizare perfecta
a ambalajelor împotriva reinstalării microorganismelor pe produs sau a
reactivării acestora în cazul în care acestea au fost doar inactivate ca
urmare a prelucrării. De asemenea se asigură protecția împotriva
dăunătorilor.
Protecția fizică presupune protecția produsului împotriva factorilor
fizici care pot provoca modificări ale caracteristicilor organoleptice urmate
de reducerea valorii nutritive a produsului.
În ceea ce priveşte funcţia informativă, ambalajele trebuie să fie
suportul unor informaţii referitoare la caracteristicile produsului conţinut,
durata de păstrare a acestuia, valoarea energetică, producătorul, data de
fabricaţie, modul de întrebuinţare,etc., de unde rezultă obligativitatea
etichetării ambalajelor conform legislaţiei în vigoare şi normelor europene.
Ambalajele sunt supuse unor reglementări şi controale din ce în ce mai
severe, având implicaţii juridice acesta fiind preţul plătit pentru asigurarea
calităţii produselor conservate.
Funcţia de marketing se referă la rentabilitatea utilizării unui anumit
tip de ambalaj. Nu este o funcţie ştiinţifică nici tehnologică dar este o funcţie
economică fiind determinată de preţul de cost.
16
Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un

produs finit care comport anumite cheltuieli cu materiile prime și fluxul
tehnologic de fabricare.
În practica comercială ambalajele au un regim special de circulație,
apreciere și recuperare în vederea refolosirii. Aprecierea economică a
ambalajelor se face cu ajutorul unor indicatori care reflect gradul de
ocupare al spațiului, greutatea, consumul de material, productivitatea
muncii la ambalare și costul ambalajului în funcție de produs.
Indicatorii spațiali reflect gradul de utilizare a spațiului de depozitare
și de transport. Un ambalaj trebuie să aibă un volum util cît mai mare în
raport cu volumul său, să ocupe un spațiu redus atunci cînd este pliat, să
folosească în totalitate suprafața paletei de transport precum și a spațiului
de păstrare, să aibă o suprafață cît mai mica în raport cu masa produsului
ambalat.
Indicatorii de masă permit compararea ambalajelor din punct de
vedere al greutății, cu volumul interior al ambalajului, masa produsului
conținut și numărul unităților cuprinse în ambalaj.
Indicatorii de consum permit compararea ambalajelor din punct de
vedere al consumului de material pentru confecționarea acestora. Un
ambalaj este cu atât mai economic cu cât acesta necesită un consum mai
mic de material în raport cu volumul interior al ambalajului și cu greutatea
produsului conținut.
Indicatorii de productivitate a muncii oferă posibilitatea de
comparare a ambalajelor din punct de vedere al aptitudinii lor de efectuare
a operațiilor sau umplere. Ei permit evaluarea volumului sau numărului de
produselor ambalate raportată la durata unui schimb și la numărul
muncitorilor.
Indicatorii de apreciere a costului permit compararea ambalajelor în
ceea ce privește cheltuielilr de ambalaj și ambalare. Un ambalaj este cu
17
atât mai economic cu cât cheltuielile totale de ambalaj și ambalare sunt mai
reduse (http://imprimsistem.ro/).
Funcţia de promovare a produsului se referă la forma, culoarea şi
grafica ambalajului şi etichetei (Maria Turtoi, 2004). Un ambalaj estetic, cu
formă deosebită şi care are o etichetă deosebită care prezintă informaţii
utile despre produs atrage atenţia cumpărătorilor şi favorizează luarea
deciziei de cumpărare.
Alegerea unui ambalaj în industria alimentară este determinată de
mai mulți factori respectiv: caractersiticile produsului ce urmează să fie
ambalat, condițiile de transport și manipulare, caracteristicle de calitate a
materialelor de ambalaj, timpurile și funcțiile ambalajului, metoda de
ambalare și costul ambalajelor.
Ca urmare a funcțiilor multiple pe care trebuie să le îndeplinească
ambalajele în industria alimentară, proiectarea și fabricarea acestora ridică
problemă deosebite. Ca urmare, odată cu dezvoltarea și diversificarea
producției asistăm în ultimii ani la o evoluție spectaculoasă a industriei
producătoare de ambalaje, ambalarea devenind de altfel și un instrument
de marketing.
Ambalajul modern nu se limitează doar la menținerea calității
produsului conținut ci a devenit un mijloc de comunicare între producător și
client. În ultimul timp ambalajul se identifică uneori cu produsul pe care îl
depersonifică apărând astfel un produs nou, un ambalaj care își atribuie
funcțiileprodusului(http://imprimsistem.ro/?gclid=EAIaIQobChMIwqi04eSQ2
gIVHJSyCh2Ajg_MEAAYASAAEgI6J_D_BwE).
Ca urmare, la proiectarea ambalajelor trebuie să se țină cont de
unele cerințe: să aibă o greutate mica în raport cu produsul; să nu fie toxic;
să fie compatibil cu produsul (inactiv față de produs); să nu prezinte
caracteristici proprii pe care să le imprime produsului ( miros, gust); să
asigure închiderea; să corespundă cerințelor estetice; să permită
mecanizarea și automatizarea manipulării și transportului; să permită
18
conservarea și menținerea calității produsului; să aibă stabilitate în timp; să

fie biodegradabil și ușor recuperabil.
3. MATERIALE UTILIZATE PENTRU CONFECȚIONAREA

AMBALAJELOR UTILIZATE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ
Competitivitatea tehnico-economică a materialelor destinate
confecționîrii ambalajelor trebuie să corespundă funcțiilor pe care trebuie să
le îndeplinească acestea precum și prin prisma costului acestora.
În funcție de rolul pe care îl au materialele utilizate la confecționarea
ambalajelor, acestea se clasifică în:
- Materiale utilizate la confecționarea ambalajelor exterioare
propriu-zise;
- Materiale pentru ambalaje de protecție interioară, între cel
exterior și produs;
- Materiale pentru ambalaje de prezentare.
Materialele utilizate pentru confecționarea ambalajelor utilizate în
industria alimentară sunt: hârtia și cartonul (materialele celulozice), sticla,
lemnul, metalul și materialele plastice.
Materialele celulozice dețin circa 40% din totalul ambalajelor
existente pe piață. Acestea se pretează bine la diferite tratamente fizico-
chimice.
Ambalajele din hârtie – sunt reprezentate de pungi, lăzi din carton şi
mucava, cutii din carton, tăviţe din pastă celulozică care utilizează ca
materie primă pentru confecţionare celuloza.
Hârtia se utilizează şi în amestec cu alte materiale cum ar fi:
material plastic, folie de aluminiu, emulsii pe bază de polimeri sintetici. Se
confecţionează astfel: ambalaje rigide (cutii de carton), flexibile (pungi) sau
ambalaje presate şi turnate din pastă de hârtie. Au preţ de cost redus, se
pot plia, sunt uşor de manipulate şi permit amortizarea şocurilor.
19
Fig.2 Pungi de hârtie

(http://www.artpapel.ro/ru/bolsas-papel/Pungi-din-hrtie-albe-sau-
kraft-maro-cu-fereastra-de-polipropilena/)
Cutiile din carton caşerate cu material plastic și ceruri se folosesc la

ambalarea sucurilor, congelatelor şi conservelor gata preparate. Există
diferite tipuri de cutii cum ar fi: Flowpak, Tetrapak, Hermet, Expresso, etc.
20
Fig. 3 Cutii de carton cașerate (http://www.interpack.ro/cutii-

carton/cutii-caserate-pentru-produse-de-patiserie.html)
Fig.4 Cutie de carton cașerată pentru vin

(http://ambalajecutiicarton.ro/en/produs/produse/cutii-color-caserate---de-
prezentare----color-boxes-pret-oferta_16.html)
21
Lăzile de carton de capacitate mare (15-25 kg) sunt utilizate pentru

ambalări secundare ale ambalajelor de capacitate mică şi se închid cu
bandă adezivă sau prin capsare.
Fig.5 Cutii din carton (www.google.com)
Sacii din hârtie sunt utilizaţi pentru ambalarea produselor

deshidratate şi congelate.
Sticla oferă o protecție bună, este inertă din punct de vedere chimic,
este transparentă și permite vizualizarea produsului. Cu toate acestea are o
greutate mare, este fragilă și casantă făcând transportul produselor dificil și
nu este rezistentă termic.
22
Ambalajele din sticlă sunt transparente şi permit contactul vizual cu

produsul din interior. Sunt inerte din punct de vedere chimic, pot fi închise
ermetic şi refolosite.
Au dezavantajul unei greutăţi mari în raport cu produsul ambalat, au
rezistenţă mică la şocuri mecanice şi o conductibilitate termică redusă. Cu
toate acestea, ultimele realizări ale tehnologiei cu obţinerea de sticlă
ultrauşoară, subţire, rezistentă la şocuri termice şi incasabilă, deschid noi
perspective de utilizare a acestui material. Principalele tipuri sunt borcanele
şi sticlele de diverse forme, capacităţi şi culori. Închiderea acestora se
poate face cu capace prin filetare sau presare existând peste 30 de
modalităţi de închidere: Omnia, Pry-off, Twist-off, Eurocap, Keller, etc.
Fig.6 Ambalaje din sticlă

(http://www.ambalaje.net/ambalaje-din-sticla.php)
Materialele metalice ocupă un loc important în confecționarea

ambalajelor destinate industriei alimentare. Prezintă avantajul rigidității
23
eliminând riscul deteriorării în timpul transportului. Cu toate acestea pot

induce produsului conținut un gust neplăcut.
Ambalajele metalice sunt confecţionate din tablă cositorită la cald
sau electrolitic şi aluminiu având diferite mărimi şi forme: tuburi, cutii, pungi,
casserole. Au conductibilitate termică bună, rezistenţă la presiune şi la
acţiunea vaporilor şi gazelor.
Cutiile din tablă cositorită sunt confecţionate după ce tabla a trecut
prin procesul de vernisare care presupune lăcuirea acesteia cu pelicule fine
de lac sau răşini acido-rezistente. Vernisarea se face în scopul protecţiei
împotriva coroziunii şi împiedicării schimbului de ioni metalici (staniul) dintre
ambalaj şi produsul conţinut în mediu acid. În ultima vreme sunt utilizate tot
mai mult ambalajele din aluminiu. Acestea au o conductibilitate termică
bună, greutate specifică redusă şi aspect plăcut.
Închiderea ambalajelor metalice se face prin falţ sau prin sudarea
capacului de corp. Închiderea se mai poate face şi în sisteme de
deschidere uşoară: Lino-lift, Tir-hop, Easy-open, Pull-tape.
Fig.7 Ambalaje metalice

(http://www.infopack.ro/intr-o-economie-circulara-metalul-ramane-o-
optiune-perfecta-pentru-ambalarea-alimentelor/)
24
Materialele plastice au căpătat în ultimii ani o pondere foarte mare la

confecționarea ambalajelor utilizate în industria alimentară luând locul
ambalajelor tradiționale. Prezintă o serie de avantaje cum ar fi: greutate
mică, rigiditate sau suplețe, opacitate sau transparență, forme foarte
diferite, posibilități de reutilizare sau reciclare, proprietăți igenico-sanitare
corespunzătoare (Turtoi M, 2000).
Materialele plastice utilizate la confecţionarea acestor
ambalaje sunt:
- Polietilena este materialul cel mai utilizat. Aceasta
poate fi de presiune înaltă, medie şi joasă.
- Policlorura de vinilidin, sub denumirea de Diofan,
Saran, Criovac se foloseşte la ambalarea sub vid.
- Policlorura de vinil se foloseşte sub formă de folii
rigide sau butelii.
- Polistirenul este folosit la ambalarea produselor
congelate.
- Poliesterii sunt prelucraţi sub formă de pelicule ce se
pretează la termosudare cea mai utilizată formă fiind PET-urile.
Materialele plastice se pot asocia şi cu hârtie, carton sau folie din
metal realizându-se astfel materiale compozite din care se confecţionează
ambalaje cu impermeabilitate mărită, rezistente la tratamente termice. Din
această categorie fac parte ambalajele supple sau flexibile sub formă de
pungi care se pretează la ambalarea sub vid, ambalarea în gaz inert sau a
produselor supracongelate. Costul ambalajelor confecționate din material
plastic rămâne destul de ridicat datorită materiei prime (petrolul și
derivatelor sale) utilizate la confecționarea acestora, în cazul unor produse
costul ambalajului reprezentând 20% din costul de producție.
25
Fig.8 Ambalaje din material plastic

(http://www.producatoriagricoli.ro/ambalaje/ambalaje-din-material-
plastic-ladite-si-sticle-pet-1292.htm)
Lemnul este materialul cel mai vechi utilizat la confecționarea

ambalajelor. Acesta are o rezistență bună la solicitările mecanice. În
industria alimentară ambalajele confecționate din lemn sunt mai puțin
utilizate ele constituind ambalajele terțiare și cuaternare, ambalaje care
permit transportul, manipularea și depozitarea produselor. Acestea sunt mai
puțin utilizate pentru comercializare en-detail.
26
Fig.8 Ambalaje din lemn (http://www.idealstillgreen.ro/)
La ora actuală, în vederea reducerii dezavantajelor prezenate de

fiecare material utilizat la confecționarea ambalajelor se folosesc materiale
combinate la confecționarea fiecărui ambalaj.
4. METODE MODERNE DE AMBALARE A PRODUSELOR

ALIMENTARE
La ora actuală industria ambalajelor este într-o continuă dezvoltare,
companiile utilizând pentru ambalare facilități moderne de producție precum
și cele mai noi realizări ale științei.
Dacă anterior, producătorii de alimente au privit ambalajul și implicit
ambalarea ca ceva care trebuie efectuat cu costuri cât mai mici, în ultimele
decenii datorită dezvoltării industriei de fabricare a ambalajelor precum și
rolului pe care acesta trebuie să îl îndeplinească în protecția produsului
conținut s-a ajuns la concluzia că produsul și ambalajul trebuie să fie
considerate în mod unitar. Alegerea metodei de ambalare potrivite prezintă
importanță deosebită deoarece pe lângă scopul de a proteja produsul
conținut trebuie să se țină co nt de faptul că alimentele trebuie să fie
disponibile pe întreaga perioadă de timp a anului, indiferent de momentul
maturării fructelor și legumelor și să fie prezentate într-un mod atrăgător
care să atragă consumatorul.
27
La ora actuală, producătorii de ambalaje se orientează spre

tehnologii care perimit reducerea consumului de materie primă, creșterea
productivității muncii, creșterea duratei de păstrare și valabilitate a
produsului conținut, combinarea diverselor tipuri de materiale folosite la
confecționarea ambalajelor, reducerea poluării mediului înconjurător
(Bologa și Burda, 2006).
Pe măsura evoluției tehnologiilor de ambalare au apărut metode
moderne de ambalare a produselor alimentare care asigură o mai bună
integritate a produsului conținut și prelungesc durata de valabilitate și
păstrare a acestora.
Aceste metode sunt reprezentate de: ambalarea de tip aerosol,
ambalarea în folii contractile, ambalarea aseptică, ambalarea în vid,
ambalarea în atmosferă modificată, precum și folosirea nanotehnologiei la
ambalarea produselor alimentare.
Metodele de ambalare au la bază două principii respectiv: dozarea
gravimetrică (dozarea în ambalaj se face după greutate) și dozarea
volumetrică (dozarea în ambalaj se face în funcție de volumul ocupat de
produs).
4.1. Procedee de ambalare a produselor alimentare

Există două procedee de ambalare a produselor alimentare și
anume: ambalarea colectivă și ambalarea porționată.
Fardelarea sau ambalarea colectivă constă în gruparea într-o
singură unitate de vânzare a mai multor produse preambalate. Produsele
pot fi preambalate în celofan sudabil, polietilenă contractabilă, hârtie Kraft
prin gruparea cărora rezultă pachete paralelipipedice ce pot fi paletizate.
Produsele care se pretează la acest procedeu de ambalare sunt: zahăr,
mălai, făină, orez, gris, sare, etc.
Ambalarea porționată presupune folosirea de ambalaje în care se
introduce o cantitate de produs ce urmează să fie consumată integral la o
28
singură masă (o porție). Acest procedeu se poate aplica la produsele

perisabile (brânzeturi, unt) dar și la produsele semipreparate sau pre-gătite
‖gata de consum‖. Pentru acest procedeu de ambalare se folosesc ca
material de ambalare: foliile termosudabile din aluminiu, hârtii metalizate,
caserole din material plastic sau pastă celulozică, folie contractilă. Aceste
materiale trebuie să mențină aroma și gustul produsului și să asigure o
bună izolare a produsului conținut față de mediul exterior în special
umiditatea relativă a aerului (cafea, cacao, mezeluri feliate).
4.2. Metode moderne de ambalare a produselor alimentare

4.2.1. Ambalarea de tip aerosol
Utilizarea aerosolilor în domeniul alimentar este de dată mai
recentă, fiind preconizată pentru substanțe aromatizante, creme, înghețată,
maioneze, muștar. Acest tip de ambalare este cunoscut sub denumirea de
ambalare sub presiune.
Termenul de „aerosol― se referă la o dispersie de particule solide
sau lichide foarte fine, susceptibile de a rămâne în suspensie timp
îndelungat în atmosferă.
Ambalajul tip, „aerosol― este un recipient rezistent la o presiune
interioara data, prevazut cu o deschidere in care se monteaza „o valva―
care asigura etanseitatea si distribuirea produsului cu ajutorul unui agent
propulsor. Se utilizeaza pentru ambalarea unor produse alimentare,
cosmetice si farmaceutice. Aceste recipiente pot fi confecționate din: tablă
cositorită, aluminiu, sticlă și materiale plastice și trebuie să reziste la
presiuni de 30 kgf/cm2.
Ambalarea tip aerosol presupune introducerea produsului împreună
cu un gaz comprimat și lichefiat. Datorită suprapresiunii din interior gazul
propulsează produsul printr-o valvă. Gazul propulsor intra în contact cu
produsul ambalat și din acest motiv acesta nu trebuie să fie imflamabil, să
nu interacționeze cu produsul și nu trebuie să îi altereze caracteristicile
29
(http://www.academia.edu/32377149/FdSM_Tema_10._Ambalarea_%C8%
99i_etichetarea_m%C4%83rfurilor).
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească gazul propulsor sunt:
să fie compatibile cu produsul, să nu corodeze materialele ambalajului, să
nu fie inflamabil, să nu prezinte riscul unei explozii și să nu irite mucoasele
sau pielea. Gazul poate fi sub formă lichefiată sau comprimată. Cele mai
utilizate gaze comprimate sunt azotul si dioxidul de carbon.
Azotul este inert față de majoritatea substanțelor farmaceutice și
alimentare. Este incolor, inodor, netoxic, insolubil și neinflamabil. Dioxidul
de carbon este netoxic, neinflamabil, protejează produsele contra oxidării și
este bacteriostatic (http://www.rasfoiesc.com).
Una din tendințele care se profilează în domeniul ambalării tip
„aerosol― este sterilizarea accesoriilor de ambalare înainte de operația de
umplere pentru a se evita o posibilă recontaminare în timpul ambalării.
Pentru sterilizare se poate utiliza temperatura ridicată sau radiațiile gamma.
Produsele ambalate tip aerosol conțin avertismente care atrag
atenția consumatorului asupra faptului că recipientul se află sub presiune și
felul în care trebuie păstrat. Majoritatea acestor ambalaje trebuie ferite de
temperaturi ridicate, nu trebuie ținute înl umina directa a soarelui și nu
trebuie perforate sau aruncate în foc chiar și dupa ce au fost golite, pentru
că prezinta risc inflamator (https://roambalaje.ro/articole/noutati/produsele-
ambalate-sub-presiune-prin-metoda-tip-aerosol).
30
Fig.9 Frișcă ambalată în tub tip aerosol

(https://deliveryman.ro/smantana-si-frisca/793-frisca-tub-hulala-250-
ml.html)
4.2.2. Ambalarea în folii contractibile

Această metodă de ambalare presupune ambalarea produselor în
bucăți mici, uniforme, prin așezarea lor pe o placă suport, având alveole
termoformate, urmată de închidere prin acoperire cu folie și termosudare.
Prin folie contractibilă se înţelege o folie din material plastic, etirată
(întinsă cu tensiune) în momentul fabricării sale, cu tensiuni interne fixate
prin răcire şi care în momentul încălzirii revine la poziţia iniţială. Materialele
întrebuinţate sunt: polietilenă termo-conductibilă, policlorură de vinil,
policlorură de viniliden, polipropilenă etc. Ambalarea în folii contractibile se
utilizează pe scară largă în domeniul alimentar. Se caracterizează prin
uşurinţa în manipulare, având un impact pozitiv asupra consumatorului.
Ambalarea tip skin este un procedeu de ambalare a produselor, prin
aşezarea lor pe o placă–suport plană, urmată de închidere prin acoperire
cu folie transparentă şi termosudare. Prin acest tip de ambalare la
produsele alimentare se urmăreşte obţinerea unei permeabilităţi ridicate
31
faţă de oxigen, ceea ce permite de exemplu păstrarea aspectului cărnii prin

formarea oximioglobinei. Ambalarea tip blister, este un procedeu de
ambalare a produselor prin aşezarea lor pe o placă–suport plană, urmată
de închidere prin folie transparentă, având alveole termoformate şi
închidere prin termosudare lipire sau capsare.
Produsele ambalate şi prezentate în folie de material plastic,
transparentă sau imprimată, au un mare impact asupra consumatorilor.
Ambalajele din folie sunt ieftine, permit realizarea lor pe maşini de mare
productivitate şi sunt foarte atractive din punct de vedere al vânzărilor.
Principiul de realizare a ambalajelor din folie contractibiliă este următorul:
produsul ce se ambalează este înfăşurat în folie, se face sudarea foliei
pentru închiderea totală, după care acest sistem este trecut printr-un tunel
de încălzire pentru contractarea foliei. În cele mai multe cazuri, la ieşirea
din tunelul de încălzire, ambalajul este trecut printr-un jet de aer rece pentru
a putea fi manipulat. Foliile contractibile sunt utilizate pentru ambalarea
prăjiturilor, a bomboanelor şi a altor produse preambalate în tăviţe sau cutii
precum și a mezelurilor (http://proalimente.com/ambalarea-masini-de-
ambalare/).
În funcție de produsul ce urmează să fie ambalat se utilizează mai
multe tipuri de mașini de ambalare:
- Mașina de ambalare în folie termocontractibilă poliolefină, PVC
cu sudură în L și închidere automata a coletului. Utilizează
tehnica L-bar. Folia este derulată de o bobină și deschisă de un
separator, latura din stânga foliei fiind sudată deja în ciclul
anterior. Produsul se introduce prin deschizătura create și este
transportat, odată cu folia, după o bară în formă de L pentru
sudare și tăiere. Închiderea ambalajului și tăierea transversal a
foliei se face prin coborârea barei. Produsul astfel ambalat se
introduce într-un tunel de încălzire, obținându-seun produs
ambalat cu folia bine întinsă în jurul său. Ciclul de ambalare
32
poate fi automatizat dacă maşina dispune de benzi şi role

transportoare pentru alimentarea, deplasarea pe flux şi
evacuarea produsului ambalat, închiderea barei de sudare-
tăiere făcându-se sincronizat cu alimentarea şi tragerea foliei.
Deschiderea foliei se mai poate face şi cu un suflător de aer
comprimat sincronizat cu celălalte componente ale maşinii.
Dacă se foloseşte folie dublă se poate utiliza tot această metodă
de sudare cu cadru, de data aceasta cadrul are forma de U.
Fig. 10 Mașină în folie contractibilă cu cadru de L de

închidere
(http://www.toledo.ro/)
33
- Mașina de formare-umplere-închidere (form-fill-adseal) la care,

la ieşirea de pe linie produsul ambalat trece prin tunelul de
încălzire.
Fig.11 Mașină de ambalare form-fill-adseal

(www.toledo.ro)
- Mașina de ambalare cu folie contractilă orizontală. Derularea

rapidă a foliei de plastic utilizată în aceste mașini provoacă
încărcarea electrostatică a acesteia ceea ce o face să se
lipească de rolele mașinii.
O bară antistatică poate rezolva această problemă.
Barele de înfășurare urmăresc conturul produsului până la
învelirea completă.
34
Fig.12. Mașină de ambalat în folie contractilă orizontală

(www.toledo.ro)
Se foloseşte la ambalarea produselor alimentare formate din bucăţi

mai mari: biscuiţi, felii de pâine, sticksuri, produse de patiserie, batoane de
ciocolată etc. Dacă la formarea verticală a pungilor din folia materialului de
ambalare derulată din bobină se forma un tub de secţiune circulară, în
cazul formării orizontale tubul are secţiunea rectangulară, obţinută cu
ajutorul unui dispozitiv de împăturire a foliei pe lungimea ei. Ca principiu de
funcţionare, maşinile orizontale sunt similare cu cele verticale, realizând
aceleaşi operaţii: formarea ambalajului, umplerea cu produs şi închiderea şi
separarea ambalajului.
Diferenţa principală o constituie tragerea foliei ce se face de data
aceasta pe orizontală. Materialul de ambalare, sub formă de folie, este
alimentat tot de la o bobină. Cu dispozitivul de formare se realizează un tub
care se închide longitudinal în jurul produsului.
Unitatea de închidere longitudinală este compusă din rolele de
tragere, un bloc de încălzire a marginilor foliei şi role de presare pentru
definitivarea sudării. Produsul este împins în interiorul tubului din folie.
Închiderea transversală şi separarea ambalajelor se face cu o unitate de
35
termosudare şi tăiere, ce este formată de obicei din două fălci cu mişcare

de rotaţie. Evacuarea produselor ambalate spre locul de grupare se face cu
benzi transportoare.
Fig.13. Salam ambalat în folie contractibilă

(http://www.promo-pack.ro/en/packaging-machinary/)
Fig.14. Fructe proaspete ambalate în folie contractibilă

36
Fig.15. Verdețuri proaspete ambalate în folie contractibilă

O particularitate a metodei de ambalare în folii contractibile o

reprezintă ambalarea mezelurilor, caz în care ambalajulul face parte
integrantă din produsul obținut reprezentând suprafețe naturale sau
artificiale care susțin carnea tocată din ele. Membranele naturale prezintă o
serie de dezavantaje și de aceea în ultima vreme au fost utilizate
membrane artificiale, sintetice.
Membranele artificiale din mase plastice au în compoziția de bază
poliamida și polietilena. Ele sunt destinate fabricării preparatelor alimentare
care sunt supuse unui tratament termic de fierbere exclusiv. Pe lângă
acestea se mai folosesc și membrane celulozice care au la bază celuloză
pură regenerate, celuloză native și glicerină. În această situație
membranele utilizate la umplere consituie ambalajul primar al produsului
obținut.
37
Fig.15 Spriț de umplere al membranelor la fabricarea salamurilor

(www.googlesearch.com)
4.2.3. Ambalarea aseptică

Ambalarea aseptică este o metdă de ambalare a produselor
alimentare care presupune introducerea unui produs finit lipsit de
microorganism în ambalaje sterile, operația executându-se în medii sterile
(lipsite de microorganisme). Reinfectarea produsului este prevenită printr-o
închidere ermetică a ambalajelor cu produs.
Această metodă de ambalare presupune pe de o parte sterilizarea
produsului finit și a ambalajelor și umplerea acestora într-un mediu aseptic
concomitent cu închiderea ermetică a acestora. Mediul aseptic presupune
absența totală a microorganismelor în incinta în cae se efectuează
ambalarea iar prin închiderea ermetică a ambalajelor este împiedicată
intrarea în contact direct al altor microorganisme cu produsul finit obținut
(reinfectarea).
Această metodă de ambalare este utilizată în special la produsele
care prin aplicarea unui tratament termic la temperature ridicate sau timp
îndelungat la temperaturi medii poate să piardă calitățile gustative, aroma și
38
mare parte din principiile nutritive. Practic, prin ambalarea aseptică se

asigură siguranța microbiologică a alimentelor fără ca acestea să fie
afectate de tratamentele termice prea dure aplicate în industria alimentară
menținându-se astfel calitatea produselor pe o perioadă mai lungă de timp.
Ambalarea aseptică este utilizată pentru produsele lichide (lapte,
sucuri) și cele cu consistență păstoasă, cremoasă (paste, 39onti, piureuri)
ce necesită o anumită vâscozitate.
Metoda a fost folosită pentru prima dată în Danemarca în anul 1913
utilizându-se ca și ambalaje cutii metalice sterilizate iar în anul 1961 a fost
prezentată prima instalație de ambalare aseptică a laptelui în Elveția
compania Tetra Pak devenind astfel principalul furnizor de echipamente
pentru ambalarea laptelui și sucurilor din fructe și legume (Wikipedia.com).
Ulterior această metodă a fost folosită în special pentru produsele destinate
copiilor (piureuri de fructe).
Avantajele ambalării aseptice sunt: ambalajele utilizate sunt ușoare,
rezistente la șocuri și ușor de transportat. Alimentele conținute nu conțin
microorganism dăunătoare și contaminanți. Produsele ambalate nu
necesită refrigerare și au o durată mai lungă de păstrare și au o compoziție
chimică mai echilibrată fără pierderi cantitaive mari de substanție chimice
ca urmare a prelucrării. Prezintă dezavantajul unui cost ridicat al instalațiilor
utilizate, o rată mare de transfer a gazului în ambalajul aseptic, apariția unei
arome de supracopt la unele produse precum și lipsa echipamentelor
pentru sterilizarea particulelor datorită sedimentării solide și prin urmare a
procesului de prelucrare.
Dacă la început ambalajele utilizate pentru această metodă erau
constituite din cutiile metalice, ulterior pe măsura revoluției tehnologice au
început să fie utilizate și alte tipuri de ambalaje cum ar fi pungile din
material plastic sau cutiile din carton cașerate cu material plastic. Astfel a
apărut tehnologia de ambalare Bag-in-box care este din ce în ce mai mult
utilizată deoarece ambalajele utilizate sunt rezistente și ușor de manipulat.
39
Mai mult decât atât, ambalajele aseptice pot fi reciclate printr-o

metodă numită ‖hydropulling‖ (Aseptic Packaging Council, 2008) și au un
cost relativ scăzut.
Ambalajele aseptice folosite sunt de asemenea, butoaie mari din
plastic sau metalice sau pungi mari flexibile.
Ambalajul aseptic constă dintr-o folie unică, multistratificată, care
combină cele mai bune caracteristici ale hârtiei, materialului plastic şi
aluminiului pentru a alcătui un recipient cu performanţe ridicate. Cutiile
pentru băuturi sunt alcătuite în proporţie de 70% din hârtie, care oferă
rigiditate şi rezistenţă. Polietilena deţine o pondere de 24% din cutie şi este
utilizată în scopul etanşeizării ambalajului( Turtoi, 2003). O folie subţire de
aluminiu, reprezentând 6% din ambalaj, formează o barieră împotriva
aerului şi luminii, care pot degrada substanţele nutritive şi aroma
alimentelor. Straturile componente (în număr de şase) ale cutiei aseptice
sunt: polietilenă; hârtie; polietilenă; folie de aluminiu; polietilenă; polietilenă.
Tetra Rex, Tetra Pak sunt cele mai cunoscute ambalaje destinate
produselor pasteurizate, care sunt sterilizate cu apă oxigenată în
combinaţie cu radiaţii ultraviolete (Turtoi, 2002).
Sistemul Tetra-Rex prelungeşte durata de conservare a produselor
lactate la 60 de zile şi între 60 şi 120 de zile pentru sucuri de fructe. Alte
variante ale ambalajelor Tetra-Pak sunt: Tetra Standard, Tetra Aseptic,
Tetra Brik, Tetra Brik Aseptic, Tetra King
(http://www.rasfoiesc.com/business/economie/merceologie/AMBALAREA-
MARFURILOR24.php) . În anul 2014 Tetra Pak a anunțat lansarea primei
cutii de carton realizată în întregime din materiale regenerabile pe bază de
plante. Noua cutie Tetra Rex® va fi prima de pe piață care să aibă
polietilenă de joasă densitate (PEJD) şi capace din polietilenă de înaltă
densitate (HDPE), ambele fabricate din trestie de zahăr
(https://www.tetrapak.com/ro).
40
Există două domenii specifice de aplicare a tehnologiei de ambalare

aseptică:
1. Ambalarea produselor pre-sterilizate și sterile. De exemplu:
Lapte și produse lactate, budinci, deserturi, fructe și legume.
2. Ambalarea produselor nesterile pentru a evita infectarea cu
microorganisme. Produse lactate fermentate cum ar fi iaurtul (Balasaheb
Biradar, 2016).
Metoda de ambalare aseptică este diferită față de conservarea
convențională a alimentelor prin tratare termică. Prin tratare termică materia
primă este pregătită în prealabil (opărire) după care aceasta este introdusă
în ambalaj și supusă tratamentului termic în timp ce, prin ambalare aseptică
produsele și ambalajele sunt supuse sterilizării înainte de introducerea în
ambalaj. De asemenea, ambalarea aseptică presupune sterilizarea
instalațiilor de ambalare și menținerea sterilității acestora pe tot parcursul
funcționării (crearea unui mediu steril în incinta de ambalare).
În ambalarea aseptică atingerea stabilității comerciale a produsului
se bazează pe principiile bacteriologiei termice și efectul integrat
timp/temperatură asupra microorganismelor (Balasaheb Biradar, 2016).
Sistemele aseptice presupun sterilizarea la temperaturi superioare
(UHT), care este un tratament de încălzire rapidă la temperaturi mai mari
decât temperaturile de pasteurizare. Hârtia și materialele de ambalare din
plastic sunt sterilizate, formate, umplute și etanșate într-o operație continuă
la sfârșitul liniei de procesare. Ambalajele pentru prelucrarea aseptică pot fi
sterilizate utilizând căldură, substanțe chimice, radiații sau o combinație a
acestor metode.
Pre-sterilizarea unui produs în încălzirea produsului la temperatura
UHT dorită, menținând această temperatură pentru o perioadă dată pentru
a atinge gradul dorit de sterilitate.
41
Unele dintre cele mai moderne metode de sterilizare a produselor

includ:utilizarea microundelor, descărcarea curentului electric de înaltă
tensiune sau sterilizarea aerului prin incinerare.
Temperaturile utilizate pentru sterilizare variază în funcție de
sistemul utilizat astfel: cele care utilizează căldură umedă utilizează
temperaturi cuprinse între 121°C și 129°C, în timp ce pentru sterilizare prin
căldură uscată se folosesc temperaturi cuprinse între 176 ° C și la 232°C
iar pentru sterilizarea aerului prin incinerare temperatura este cuprinsă între
260°C și 315°C.
În ceea ce privește substanțele chimice care pot fi utilizate pentru
sterilizarea produselor ambalate acestea sunt: peroxidul de oxigen (30-
35%), acid peracetic, etanol, oxid de etilenă, etc. De asemenea sterilizarea
se poate face și prin iradiere cu radiații gama (pentru alimentele acide sau
acidulate) în doze de 1,5 Mrad iar pentru decontaminarea suprafețelor de
contact se utilizează radiațiile ultraviolete (UV).
Operațiile de sterilizare utilizate la ambalarea aseptică sunt:
- Pasteurizare HTST (high temperature short time) ce constă în
încălzirea rapidă a produsului până la maxim 100°C (de regulă
72 – 75°C) şi menţinere 15 – 60 secunde, urmată de o răcire
bruscă la temperatura camerei într-o incintă aseptică. Se aplică
produselor acide.
- sterilizare UHT (ultra high temperature sau ultrapasteurizare
constă în încălzirea produselor lichide la temperaturi de 135-
150°C, timp de câteva secunde (2-4), urmată de răcire bruscă la
temperatura camerei.
- pasteurizare LTLT (low temperature long time) constă în
încălzirea produsului la o temperatură de 63°C, timp de 30 de
minute.
42
La ora actuală există variate tipuri de mașini și instalații de ambalare

aseptică cu principii de funcționare diferite și capacități ale ambalajelor
utilizate diferite.
Fig.16 Mașina de dozat aseptic ASTEPO în saci aseptici cu

capacități cuprinse între 5 și 20 l (Damar Trading SRL)
Sistemele de ambalare oferite de Tetra Pak sunt urmatoarele:

Tetra Classic și Tetra Classic Aseptic. Lansat în 1952, ambalajul în
forma de tetraedru necesită minimum de material. În anii ‚60 a fost cel mai
popular ambalaj. Ambalajul Tetra Classic Aseptic a fost lansat în 1961fiind
utilizat în România la ambalarea laptelui UHT.
43
Fig.17 Instalație de ambalare Tetra Classic Aseptic și ambalajul

utilizat
(https://www.tetrapak.com/packaging/tetra-pak-a1-for-tca)
Tetra Brik și Tetra Brik Aseptic. Datorită formei compacte, ambalajul

de formă paralelipipedică Tetra Brik este foarte ușor de manevrat având
dimensiuni care permit paletizarea. Ambalajul Tetra Brik Aseptic, lansat în
anul 1969, este cel mai frecvent folosit pentru alimentele cu durata mare de
valabilitate.
44
Fig.18 Instalație de ambalare Tetra Brik Aseptic

(https://www.tetrapak.com/packaging/tetra-brik-aseptic)
Tetra Prisma Aseptic este un ambalaj cu 8 fețe, construit în

concordanță cu principiile sistemului Tetra Brik Aseptic.
A fost lansat în 1997 în varianta 330ml, iar deschiderea era
prevazută cu un Pull Tab care facilita consumarea conținutului atât direct
din ambalaj, cât și dintr-un pahar. La ora actuală se poate folosi ca
deschidere și sistemul Stream Cap, care permite deschiderea și
reînchiderea ambalajului.
45
Fig.19 Ambalaje Tetra Prisma Aseptic

(https://www.researchgate.net/)
Tetra Wedge Aseptic a fost lansat în 1997. Forma inovativă a

pachetului aduce un plus de valoare în ce privește vizibilitatea produsului
pe raft.
46
Fig. 20 Ambalaje Tetra wedge Aseptic

(www.google.search)
Tetra Fino este o pungă din carton. Acest tip de sistem a fost lansat
în 1997 și este foarte economic.
Fig. 21 Instalație de ambalat Tetra Fino Aseptic și Tetra Wedge

Aseptic
(http://productxplorer.tetrapak.com/en/line/tetra-pakr-a1-tetra-finor-
aseptic)
47
Fig.22 Lapte ambalat Tetra Fino Aseptic

(https://www.3dcadworld.com/packaging-analysis-improves-design-
2/)
Tetra Rex este o formă convenționala de ambalaj. Blanchetele pre-

formate sunt introduse în mașina de ambalat unde se sigilează la bază,
sunt umplute cu produsul alimentar și apoi sigilate la vârf. Acest tip de
ambalaj esteutilizat pentru: cereale, zahăr, produse de patiserie sau hrană
pentru animale.
48
Fig.22 Ambalaj Tetra Rex din materiale regenerabile

(http://containers.packaging-business-review.com/news/tetra-pak-
introduces-industrys-first-plant-based-carton-171014-4407922)
Fig.23 Iaurt ambalat aseptic în ambalaj Tetra Top

(https://ro.pinterest.com/pin/533043305867905633/?lp=true)
49
Tetra Top este un ambalaj cu margini rotunjite, prevăzut cu un

dispozitiv de deschidere/închidere ușor de folosit la ambalarea iaurturilor
Tetra Recart este un sistem revolutionar de ambalare. Cu ajutorul
acestui sistem, sunt ambalate fructe, legume și hrană pentru animale
(http://www.scritub.com/economie/comert/SISTEMUL-DE-AMBALARE-
TETRA-PAK74889.php).
Fig 24 Instalație de ambalare Tetra Recart

(https://www.packagingstrategies.com/articles/86305-the-national-
food-lab-adds-tetra-paks-tetra-recart-capabilities)
50
Fig.25 Ambalaje Tetra Recart

(https://www.packaging-gateway.com/projects/hormel/)
4.2.4. Ambalarea în vid

Având în vedere că unele microorganisme care alterează alimentele
sunt aerobe, acestea nu se pot dezvolta în absența oxigenului. Mai mmult
decât atât unele alimente (carnea și preparatele din carne) trec printr-o
serie de transformări fizico-chimice (oxidarea lipidelor) sub influența
oxigenului din aer care duc la pierderea calității acestora.
Pentru a evita aceste transformări în produsele alimentare precum
și dezvoltarea microorganismelor aerobe sau evaporarea unor componente
volatile din produs, se practică ambalarea în vid. Scopul principal al acestei
metode de ambalare constă în scoaterea aerului (oxigenului) din interiorul
ambalajului. Această metodă de ambalare se practică pentru produse
uscate (cafea, pește afumat, carne, cereale) dar și la unele fructe și legume
proaspete. Prin utilizarea acestei metode produsul nu mai este în contact
cu oxigenul reducându-se astfel oxidarea acestora alimentele păstrându-și
astfel, textura, valoarea alimentară, gustul aroma,etc.
Ambalajul cu vid permite, de asemenea, o metodă specială de gătit:
sous-vide.
51
Metoda de ambalare sub vid cuprinde următoarele etape:plasarea

unuia sau mai multor produse în interiorul unui ambalaj prefabricat;
introducerea ambalajului cu produs într-o incintă închisă ermetic;
extragerea aerului din interiorul incintei simultan cu cel din interiorul
ambalajului; etanșarea capătului deschis al ambalajului prin sudură termică
sau prin orice altă metodă și, după ce în interiorul incintei a revenit
presiunea atmosferică, aceasta este deschisă pentru evacuarea produsului
finit (Di Bernardo, 1979).
Această metodă de ambalare permite creșterea duratei de
conservare, precum și formate de comercializare atrăgătoare, cum ar fi la
produsele din carne tocată (Rubio et al., 2008).
Unul dintre cele mai bune aspecte ale acestei metode de ambalare
este că este extrem de economică. Mâncarea sigilată se păstrează de 3-5
ori mai mult decât metodele convenționale de depozitare. Ca urmare,
alimentele își mențin textura și aspectul mai mult timp. Mai mult, alimentele
pot fi achiziționate în vrac și împărțite în porții individualizate sau mai mici
(Pennington T., 2013).
Metoda prezintă avantajul menținerii unei forme regulate și
asigurarea integrității produsului. De asemenea ambalarea în vid permite
păstrarea produselor alimentare la temperaturi moderate reducând astfel
arsurile provocate de temperaturi prea scăzute (congelare). Asamblarea
prin vid asigură o ambalare eficientă și organizată. Mâncarea sigilată în vid
ocupă mai puțin spațiu de depozitare (de exemplu: produsele lichide)
permițând astfel o mai bună stivuire a produselor. Totodată permite
ambalarea unei singure porții de mâncare (porții individuale) aceasta
putând fi utilizate la o masă.
Prezintă dezavantajul deteriorării alimentelor sensibile ca urmare a
presiunii exercitate asupra acestora, deprecierea produselor care conțin
grăsimi în funcție de temperatura de păstrare. De asemenea în interiorul
pungilor sigilate nu se creează un vid perfect ceea ce presupune că o mică
52
cantitate de oxigen rămâne în ambalaj fapt ce reduce durata perioadei de

păstrare a acestora în special a fructelor și legumelor care vor trebui
supuse unor operații premergătorare (opărire, blanșare) înainte de
ambalarea propriu-zisă.
Toate produsele alimentare ambalate sub vid trebuie să fie de cea
mai bună calitate și pregătite printr-o metodă sanitară care să permită
atingerea unei perioade de păstrare optime ținând cont că aceasta poate fi
afectată și de aciditate, nivelul pH-ului, temperatură.
Ambalarea în vid nu substituie procedeele de conservare a
alimentelor acestea trebuind păstrate în continuare prin refrigerare.
Potrivit Centrului Național pentru Conservarea Alimentelor la
domiciliu, este important să se înțeleagă faptul că ambalajele cu vid nu
reprezintă un substitut pentru prelucrarea termică a produselor alimentare
conservate în casă. Ambalarea cu vid nu este, de asemenea, un substitut
pentru congelarea sau refrigerarea alimentelor perisabile (Darr D., 2014).
Ca și materiale pentru confecționarea ambalajelor pentru ambalarea
sub vid se utilizează: foliile termosudabile, impermeabile și carton
impermeabil.
Fig.26 Produse vegetale ambalate sub vid

(https://www.pungi-consumabile.ro/despre-ambalarea-vid/)
53
Fig.27 Carne ambalată sub vid

(https://www.pungi-consumabile.ro/despre-ambalarea-vid/)
Durata de păstrare a unui produs ambalat sub vid depinde de

structura materialului din care este confecționată punga folosită la
ambalare. O pungă de vid standard este compus dintr-o structură PA/PE
unde PA este rezistența la perforare iar PE reprezintă gradul de
etanșeizare. Crearea unei bariere pentru gaze presupune utilizarea mai
multor straturi împotriva permeabilității pentru oxigen asigurând astfel
protecția în timpul păstrării. Pentru aceasta se utilizează două tipuri de
materiale cu barieră înaltă impotriva schimburilor de gaze respectiv: clorura
de poliviniliden (PVDC) și etilen vinil alcool.
La ora actuală există mai multe tipuri de mașini și instalații de
ambalare sub vid cu principii funcționale diferite: dispozitive de etanșare cu
vid extern și camere de vacuum.
54
Tabel 1
Durata de păstrare a unor alimente ambalate sub vid

(Bano A., 2015)
Alimentul Locul de Durata de Durata de
depozitare păstrare normală păstrare în
condițiile
ambalării sub vid
Carne Congelator 4 luni 1 an
Căpșuni, Frigider 1-3 zile 1 săptămână
zmeură,
coacăze
Prăjituri, biscuiți Temperatura 1-2 săptămâni 3-6 săptămâni
camerei
Nuci La temperatura 6 luni 2 ani
camerei
Vin Frigider 1-3 săptămâni 2-4 luni
Dispozitivele de etanșare cu vid extern implică atașarea pungii de

vid în exteriorul dispozitivului de vidare. Dispozitivul de vidare va scoate
aerul din ambalaj după care va sigila ambalajul, totul efectuându-se în afara
dispozitivului.
55
Fig. 28 Aparate de vidat cu etanșare externă

(www.googlesearch)
Camerele cu vacuum necesită introducerea produsului ce urmează

să fie ambalat în camera de vacuum după care este creat vid în interiorul
camerei și ambalajului. În interiorul camerei se află un dispozitiv de
încălzire care asigură sigilarea ambalajului.
Fig. 29 Aparat de ambalare cu cameră de vacuum

(https://www.jawfeng.com/en/)
56
Aparatul de ambalare cu în vid cu camera de vacuum este un

aparat de ambalare de înaltă calitate, cu cameră de înaltă adâncime,
special pentru produse mai înalte. Are trei bare de etanșare ca standard.
Aparatul de ambalare în cameră de vacuum cu dublă cameră crește
randamentul și viteza de ambalare datorită funcționării concomitente a celor
două camere de vidare. Programarea individuală a fiecărei camere permite
prelucrarea paralelă a două produse diferite.
ControlulAre un microprocesor autonom cu afișaj digital pentru
fiecare cameră care controlează și facilitează programarea, ghidează
operatorul, afișează selecția și progresează aspirarea.
Fig. 30 Mașină de ambalat sub vid cu dublă cameră de vacuum

(http://home.vc999.com/fr/machines/vacuum-chamber/double-
chamber.html)
Mașină de ambalare sub vid automată cu bandă este o mașină cu

funcționare continuă utilizată la ambalarea produselor proaspete, fructe de
mare, legume murate, produse vegetale, ierburi, pudră, condimente, pastă
57
de fasole și preparate alimentare, etc. Banda transportoare are funcție de

curățare automată în conformitate cu igiena alimentară.
Fig.31. Mașină de ambalat sub vid cu bandă

(https://www.jawfeng.com/en/product/Continuous-Belt-Type-
Automatic-Vacuum-Packaging)
4.2.5. Ambalarea în atmosferă modificată

Compoziția gazoasă normală a aerului este constituită din: azot
78,08%, oxigen 20,96% și dioxid de carbon 0,03%, împreună cu
concentrații variabile de vapori de apă și urme de gaze inerte sau nobile.
Multe alimente se alterează rapid în aer datorită pierderii sau
absorbției umidității, reacției cu oxigenul și activității microorganismelor
aerobe. Activitatea microbiană are ca rezultat modificări ale texturii, culorii,
aromei și valorii nutritive a alimentelor.
Aceste modificări pot face ca produsele alimentare să devină
improprii pentru consum și potențial nesigure pentru consumul uman.
Păstrarea alimentelor într-o atmosferă gazoasă modificată poate să
58
mențină calitatea și să extindă durata de păstrare a produselor, prin

încetinirea reacțiilor chimice și biotermice și prin încetinirea (potențial
prevenind) creșterea organismelor de degradare (Australian National
Measurement Institute).
Ambalarea produselor alimentare în atmosferă modificată
presupune menținerea acestora într-un mediu (ambalaj) cu un conținut
modificat al gazelor comparativ cu aerul atmosferic. Metoda presupune
reducerea conținutului în oxigen al mediului din interiorul ambalajului în
favoarea azotului și dioxidului de carbon cu scopul inactivării activității
microorganismelor și împiedicării reacțiilor oxidative (în special oxidarea
grăsimilor) ce pot avea loc în alimente în timpul păstrării acestora.
Această metodă de ambalare este cunoscută din anii ´70 când erau
utilizate pentru ambalare numai azotul și dioxidul de carbon pentru
prelucrarea și ambalarea cafelei și brânzei. În anul 1976 prin cooperarea cu
un produs danez de produse din carne, companiile MULTIVAC și WITT-
GASETECHNIK au realizat primele ambalaje care permiteau ambalarea în
atmosferă modificată a cărnii roșii termenul de valabilitate al produsului fiind
de 6-8 zile menținându-se culoarea roșie și prospețimea produsului.
În anul 1977 compania WITT-GASETECHNIK a introdus pe piață
prima instalație de amestecare a gazului adaptat la cerințele mașinilor de
ambalat pentru produsele alimentare. De atunci această instalație a fost
modificată și adaptată continuu.
Ambalarea în atmosferă modificată a produselor alimentare
proaspete sau minim prelucrate permite menținerea însușirilor nutriționale,
texturii, consistenței și aromei produselor pe o perioadă mai lungă de timp
fără adăugarea de conservanți sau stabilizatori chimici.
Mixul de gaz fin echilibrat, încetinește procesul de îmbătrânire a
produsului, reduce pierderea de culoare, mirosul și gustul rezultat din
deteriorarea produsului, deteriorarea și alterarea cauzate de mucegai și alte
organisme anaerobe.
59
Cu toate acestea, atmosfera modificată din interiorul ambalajului

menține o rată optimă a respirației păstrând astfel culoarea proaspătă,
gustul și conținutul nutritiv al cărnii roșii, fructelor de mare. De asemenea, în
atmosferă modificată pot fi ambalate și păstrate: fructe și legume minim
procesate, paste, alimente preparate, brânză, produse de panificație.
Atmosfera modificată care este introdusă în interiorul ambalajului
(barieră înaltă față de gaze) este reprezentată de un amestec optim de
oxigen pur, dioxid de carbon și azot care satisface nevoile specifice pentru
fiecare produs ambalat.
MAP este dependentă de patru factori: calitatea alimentelor și
manipularea igienică a acestora; gazul inert sau amestecul de gaze;
instalația de ambalare; materialul de ambalaj.
Pentru această metodă de ambalare se utilizează ca material de
ambalaj: filmele din material plastic, foliile din material plastic și alte
materiale complexe impermeabile pentru gaze.
Aceste substraturi cu barieră înaltă pentru gaze sunt formate ca și
ambalaje (tăvi, vase cu capac, pungi) după care sunt umplute cu amestecul
selectat de gaze. Alegerea unor folii specifice de ambalare care oferă o
protecție sporită este un alt exemplu de ambalare a atmosferei modificate.
Acest lucru se realizează prin utilizarea de folii de ambalare care împiedică
umiditatea și oxigenul, cum ar fi polietilenă de joasă densitate (LDPE),
polivinilclorură (PVC) sau polipropilenă (PP), conform FDA. Noi pe piață
sunt filme de ambalare "inteligente" care pot conține indicatori de
temperatură, scurgeri, calitatea alimentelor și multe altele (Ohl D., 2018).
Ambalarea produselor alimentare în atmosferă modificată are
următoarele avantaje: durabilitatea mai mare a alimentelor perisabile prin
întârzierea instalării proceselor de alterare, încetinirea dezvoltării
microorganismelor, produsul își păstrează forma și textura, conținutul în
vitamin, gustul și conținutul în grăsimi, se păstrează culoarea naturală a
produsului, nu se utilizează agenți chimici de conservare.
60
Metoda aceasta presupune utilizarea mai multor procedee respectiv

(Turtoi M., 2002):
- ambalarea în atmosferă controlată (CAP) constă în închiderea

produsului într-un ambalaj în care gazele și vaporii de apă au
suferit modificări fiind selectiv controlate. Este o metodă mai rar
folosită.
- Ambalarea în atmosferă modificatp (MAP) caz în care atmosfera
dn interior este modificată prin introducerea azotului și diozidului
de carbon.
Aplicații ale MAP în industria alimentară
Fără îndoială, una dintre cele mai importante aplicații ale
amestecurilor de gaze este prelucrarea și ambalarea cărnii, a peștelui roșu
proaspăt ca o alternativă la congelare. Ambalarea se face cu ajutorul unor
instalații cu cameră de vid care evacuează atmosfera normală din interiorul
ambalajului și o înlocuiește cu amestecul de gaz corespunzător.
De asemena fructele și legumele proaspete sau minim procesate
pot fi ambalate în atmosferă modificată. Produsele proaspete sunt deosebit
de sensibile la condițiile de mediu și la oxidare de aceea azotul introdus în
ambalaj va scoate oxigenul din acesta reducând astfel oxidarea.
Fructele și legumele proaspete pentru că respiră trebuie tratate
diferit. Acestea trebuie să primească suficient oxigen pentru a "respira"
prelungindu-se astfel durata de viață a acestora. Se folosește un material
de ambalare mai permeabil care permite crearea unui echilibru optim de
oxigen și dioxid de carbon în interiorul ambalajului.
Odată cu creșterea producției de snacks-uri, mulți consumatori nu
mai respectă timpul de luare a meselor și preferă gustările pe parcursul
zilei. Pentru a maximiza confortul consumatorilor, dar oferin totuși
produsele naturale, fără conservanți pe care le doresc, producătorii de
snack-uri folosesc din ce în ce mai mult filme de ambalare pentru a proteja
61
prospețimea produsului și pentru a prelungi durata de valabilitate. În timp ce

pungile cu atmosferă modificată sunt mai costisitoare, consumatorii în
general sunt bucuroși să plătească mai mult pentru produsele gustoase
convenabile, care vor dura mai mult și vor avea ca rezultat pierderi de
produse mai mici.
O altă utilizare a MAP constă în ambalarea cafelei după prăjirea
acesteia. Pentru aceasta se utilizează pungi cu supapă de degazare care
permite eliberarea dioxidului de carbon din interiorul ambalajului.
Fig.32 Ambalarea cafelei boabe în pungi cu supapă

(http://readynutrition.com/resources/vacuum-sealing-for-long-term-food-
storage_13022013/)
Mașini de ambalat în MAP

La ora actuală există mai multe tipuri constructive de mașini și
instalații de ambalare în atmosferă modificată.
62
Mașinile de ambalat cu termoformare cu bandă cu una sau mai

multe piste au o viteză cuprinsă între 4-20 de ambalaje pe minut în funcție
de mărimea produsului și ambalajului.
Fig. 33 Principiul de funcționare al unei mașini cu termoformare

(http://www.cemachinery.com/thermoforming-packing-machine/)
Fig.34 Mașină de ambalat cu cameră de vacuum

(http://www.penglaichina.com/vacuum-tray-sealing-machine-
nitrogen.html)
63
Mașinilie de ambalare în atmosferă modificată cu cameră de

vacuum folosesc pungi performante utilizând tehnica de vacuum
compensat pentru a înlocui aerul.
Pungile sunt introduse manual în cameră după care aerul se scoate
din ambalaj și se introduce amestecul de gaz dorit după care ambalajul se
etanșeizează și se sigiliează. Sunt instalații cu productivitate redusă.
Fig.35 Principiul de funcționare al unei mașini orizontale de formare

umplere și etanșare (Blakistone, 1999)
Mașini de formare, umplere și etanșare au o productivitate de până

la 120 de pachete pe minut în funcție de mărimea ambalajului. Este cu
funcționare continuă atmosfera din interiorul ambalajului fiind înlocuită cu
ajutorul unor tuburi consumul de amestec de gaz fiind mai mare deoarece o
parte din acesta este pierdută.
64
Fig. 36 Mașină verticală de formare umplere etanșare

(http://www.radpak.net/ )
Nu există un risc direct pentru consumatori pe în ceea ce privește

această metodă de ambalare. În ultimii ani, a avut loc o dezbatere privind
utilizarea monoxidului de carbon (CO) la ambalarea cărnii roșii. Deși nu s-a
descoperit nici un risc în utilizarea unor niveluri scăzute de CO, faptul că
CO menține culoarea cărnii și poate ascunde în acest fel dovezile vizuale
ale deteriorării și alterării cărnii reprezintă o problemă. În 2004, Consiliul
European de Informare pentru Alimentare (EFIC) a publicat un raport care
analizează datele privind aceste riscuri (Stansel, 2011).
4.2.6. Utilizarea nanotehnologiei la ambalarea produselor

alimentare
În ultimii ani, a fost dezvoltată o nouă tehnologie cu privire la
ambalarea produselor alimentare, respectiv nanotehnologia.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (DEX)
nanotehnologia reprezintă o tehnică modernă care permite fabricarea de
dispozitive, de talie moleculară, capabile să manipuleze materia atom cu
65
atom. Acest termen a fost introdus (1959) de către fizicianul englez Richard
Feynman.
Rodica Apan et al., (2014) definește nanotehnologia ca fiind
tehnologia care permite manipularea materiei la scară atomică, moleculară
și supramoleculară și se referă la o manipulare specifică a atomilor și
moleculelor pentru fabricarea produselor.
Termenul de nanotehnologie a apărut recent fiind definit de
Comisia Europeană ca o tehnologie care operează cu dimensiuni de ordinul
nanometrilor, dar nu depășește dimensiunea de 100 nanometri.
Nanotehnologiile reprezintă ingineria la o scară foarte mică putând fi
aplicate în diferite domenii, printre care și industria alimentară.
Acestea funcţionează la nanoscară - scara moleculelor individuale
(http://nanopinion.archiv.zsi.at/ro/about-nano/ce-sunt-
nanotehnologiile.html). Nanotehnologiile sunt considerate în momentul de
față ―tehnologii emergente‖ care pot revoluționa un număr mare de domenii.
Fig.37. Utilizarea nanotehnologiei în industria alimentară după

Duncan (2011)
66
Nanotehnologia are aplicații în toate domeniile științei alimentelor,

de la agricultură până la procesarea alimentelor, de la securitate la
ambalare la nutriție și neutraceutică (Duncan, 2011).
Conform unei definiții dintr-un raport recent ("Nanotehnologia în
agricultură și alimentație", pdf), alimentele sunt nanofobe când
nanoparticulele, tehnicile sau instrumentele nanotehnologiei sunt folosite în
timpul cultivării, producției, procesării sau ambalării alimentelor.
Nanomaterialele sunt din ce în ce mai folosite în industria
ambalajelor alimentare datorită proprietăților funcționale pe care le pot
induce materialelor utilizate la confecționarea ambalajelor. În general,
ambalajele alimentare cu nanotehnologie pot fi împărțite în trei categorii
principale (Silvestre et al., 2011; Duncan și colab., 2011):
- ambalaje îmbunătățite - în care nanomaterialele sunt

amestecate în matricea polimerică pentru a îmbunătăți
impermeabilitatea pentru gaze a ambalajului, rezistența la
temperatură și umiditate;
- Ambalaje "active" – presupune interacțiunea direct a
nanomaterialelor cu alimentele sau cu mediul în vederea
protecției mai bune a produsului (de exemplu, nanoparticulele
de argint și acoperirile cu argint pot oferi proprietăți
antimicrobiene, alte materiale fiind folosite ca agenți de
absorbție a oxigenului sau radiațiilor UV);
- Ambalaje "inteligente" - concepute pentru detectarea
modificărilor biochimice sau microbiene ale alimentelor, de
exemplu detectarea unor agenți patogeni specifici care se
dezvoltă în alimente sau a gazelor specifice cauzate de
deteriorarea alimentelor. Unele ambalaje "inteligente" au fost de
asemenea dezvoltate pentru a fi utilizate ca dispozitive de
67
urmărire a siguranței alimentelor sau pentru a evita

contrafacerile.
Comisia și Parlamentul European au definit nanomaterialele care

conțin particule libere sub formă de aggregate (particule solide legate sau
fuzionate între ele) sau aglomerate (particule slab legate între ele) din care
cel puțin 50% din particule au dimensiuni ce variază între 1 și 100 nm.
Nanomaterialele posedă proprietăți fizice și chimice net superioare
substanțelor de dimensiuni normale, ca de exemplu o reactivitate chimică
sporită datorită unei suprafețe de contact mai mari.
Uniunea Europeană permite utilizarea doar a doi aditivi sub formă
de nanomateriale respectiv: E 551 Dioxidul de siliciu – antiaglomerant,
utilizat frecvent în alimente sub formă de pudră, zahăr, sare, condimente,
orez și E 174 (nanoargint) – colorant ce poate fi utilizant în produse tip
Mentos. Toți producătorii, care utilizează la obținerea produselor
alimentare, aceste ingrediente sub formă nano sunt obligați conform
regulamentului 1169/2011 să indice în mod clar prezența acestora.
În ceea ce privește utilizarea nanotehnologiei la ambalarea
produselor alimentare aceasta se axează cel mai mult pe utilizarea
nanoparticulelor de argint (nanoargint) la fabricarea ambalajelor utilizate.
Nanoparticulele de argint (AgNP) sunt utilizate datorită capacității acestora
de a elibera ioni de argint care se dovedesc a fi un biocid foarte eficient cu
proprietăți antimicrobiene.
68
Fig.38. Efectul bactericid al particulelor de nanoargint (Bacillus și

Clostridium)
(Ponnusamy Manogaran Gopinath et al., 2016)
Fig.39 Gheață în ambalaj cu nanoargint

(https://www.lelong.com.)
69
Materialele polimere nanocompozite cu nanoargint au fost testate la

ambalarea produselor alimentare pentru a determina efectul proprietăților
antimicrobiene ale nanoargintului asupra duratei de viață a acestora. De
exemplu, Mohammad-Fayaz și colab. (2009), au făcut cercetări asupra
morcovilor și perelor imersate în soluții de alginate conținând nanoargint
biosintetizat formându-se astfel ‖filme bacteriene comestibile‖ constatând
că produsele acoperite astfel au auvut pierderi mai mici de apă
prelungindu-se astfel calitatea produselor cu 10 zile.
Datorită acestor proprietăți pot fi utilizate ca acoperiri interioare
pentru diferite ambalaje cum ar fi pungi sau cutii din material plastic
prelungindu-se astfel durata de păstrare a produselor (The Nanodatabase
2015; Proiectul privind nanotehnologiile emergente (PEN) 2013).
Deoarece niciun polimer utilizat la confecționarea ambalajelor în
industria alimentară nu prezintă toate proprietățile mecanice și de izolare
(barieră) necesare pentru protecția alimentelor cele mai recente material
utilizate sunt consituite din nanocompozitele polimere (NCP) (Duncan,
2011).
Acestea sunt confecționate prin dispersia unui material inert de
umplere nanometric în întreaga matrice polimerică. Materialele de umplere
pot fi nanoplaste din argilă și silicat (vide infra), nanoparticule de siliciu (Wu
et al., 2002), nanotuburi din carton (Chen et al., 2005), nanocristale de
amidon (Kristo și Biliaders, 2007, nanoparticule de chitină sau chitosan (De
Moura et al., 2009), etc.
Nanocompozitele polimere au prorpietăți izolatoare mai bune, sunt
mai rezistente și au prorpietăți termice mai bune decât polimerii care nu
conțin umplutură umplutură la scară nanometrică. De asemenea aceste
materiale au o mai bună hidrofobie (Duncan, 2011).
Nanocompozitele polimere oferă industriei alimentare mai multe
oportunități de reducere a costurilor, și reducerea deșeurilor, datorită
cantităților mai mici de polimeri care trebuie utilizate pentru a obține
70
materiale de ambalaj cu atribute mecanice identice sau chiar mai bune.

Nanocompozitele pot oferi chiar și avantaje de protecția mediului spre
deosebire de materialele plastice convenționale: bionanocompozitul având
o viteză mai rapidă de biodegradare (Ray et al., 2009).
Utilizarea nanoambalajelor implică și o serie de riscuri legate de
impactul asupra sănătății umane.
Principala preocupare vizează posibilitatea de migrare a
nanomaterialelor din ambalaj în aliment, ceea ce ar conduce la ingestia
acestora. Ajunse în organism, pot provoca distrugeri oxidative şi reacţii
inflamatorii ca urmare a uşurinţei cu care traversează bariera celulară
(Apan et al., 2014).
De aceea la nivel național și internațional a fost reglementat cadrul
legal de utilizarea a nanotehnologiei în industria alimentară precum și
protecția juridică a consumatorului. Acestui cadru reglementar îi vom
subsuma una dintre temele majore din domeniul protejării consumatorului:
obligaţia de informare a consumatorului cu privire la utilizarea
nanomaterialelor în produsele alimentare și eventualele riscuri existente
Domeniul de reglementare în care au fost incluse şi
nanomaterialele, priveşte categoria „materialelor şi obiectelor destinate să
vină în contact cu produsele alimentare‖. Acestea au fost reglementate la
nivelul UE prin Regulamentul (CE) nr.1935/2004 al Parlamentului European
şi al Consiliului din 27 octombrie 2004, numit în continuare Regulamentul
nr. 1935/2004.
Principiul fundamental al acestui regulament, prevazut în pct.3 al
preambulului său, este că orice material sau obiect destinat să vină în
contact direct sau indirect cu produsele alimentare trebuie să fie suficient
de inert încât să împiedice transferul de substanţe constitutive către
produsele alimentare în cantităţi suficient de mari pentru a pune în pericol
sănătatea oamenilor sau să provoace o modificare inacceptabilă în
71
compoziţia alimentului sau o alterare a proprietăţilor sale organoleptice

De asemenea Regulamentul (CE) nr.450/2009 reglementează
utilizarea materialelor și obiectelor active și inteligente destinate să vină în
contact cu produsele alimentare și menţine cadrul conceptual dat de
Regulamentul nr.1935/2004 sub aspectul definitiilor de "materiale şi obiecte
active", "materiale şi obiecte inteligente", dar îl lărgeşte definind noţiunile de
"component", "materiale şi obiecte active eliberatoare", "substanţe active
eliberate".
Regulamentul (UE) nr.1169/2011 al Parlamentului European şi al
Consiliului stabileşte bazele pentru asigurarea unui înalt nivel de protecţie a
consumatorului în domeniul informaţiilor referitoare la produsele alimentare,
luând în considerare diferenţele de percepţie ale consumatorilor şi nevoia
acestora de informaţii. Acest regulament definește "nanomaterialul
fabricat" precum și conceptul de "informaţii referitoare la produsele
alimentare" însemnând informaţiile referitoare la un produs alimentar puse
la dispoziţia consumatorului final prin intermediul unei etichete, al altor
documente însoţitoare sau prin orice alte mijloace, inclusiv instrumente ale
tehnologiei moderne sau comunicare verbală, şi conceptul de "informaţii
obligatorii referitoare la produsele alimentare" însemnând menţiunile pe
care le impun dispoziţiile UE pentru a fi furnizate consumatorului final (Apan
et al., 2014). Ulterior (2013) a fost adoptat Regulamentul Delegat (UE)
nr.1363/2013 al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE)
nr.1169/2011 al Parlamentului European privind informarea consumatorilor
cu privire la produsele alimentare în ceea ce priveşte definiţia
„nanomaterialelor fabricate‖.
72
5. ETICHETAREA MODERNĂ A PRODUSELOR ALIMENTARE

Etichetarea reprezintă aplicarea unei etichete pe un obiect în
vederea comercializării acestuia.
Eticheta este o bucată de hârtie, carton care se aplică pe ambalaje
în care sunt menționate o serie de informații necesare cumpărătorului cu
privire la produsul conținut, caracteristicile acestuia, proveniență, durata de
valabilitate, etc.
Noțiunile de etichetare și etichetă sunt derivate de la cele de marcă
și a marca care reprezintă un semn distinctiv aplicat pe un obiect sau
produs pentru a-l deosebi de altele.
Etichetarea produselor a apărut ca o necesitate pentru a putea
identifica produsele conținute în ambalaj pe de o parte și pentru a da
informații consumatorului cu privire la produsul ambalat, rolul primordial al
acesteia fiind reducerea incertitudinii consumatorului precum și câștigarea
încrederii acestuia.
Conţinutul mesajului informaţional al etichetei s-a aflat pentru o
lungă perioadă de timp la discreţia producătorilor şi, comercianţilor, care în
unele cazuri foloseau abuziv eticheta pentru inducerea în eroare a
cumpărătorilor (Danciu, 2011). Din aceste motive, treptat au început să
apară reglementări privind eticheta şi etichetarea mărfurilor în codurile
comerciale, în standarde şi mai recent în norme elaborate de organisme şi
instituţii cu activitate internaţională (Bobe, 2008).
Informarea corectă și completă a consumatorului reprezintă cel mai
eficient mod de protecție a consumatorului împotriva unor practici abuzive
(Pop C., Pop IM, 2006).
Noile produse alimentare care au invadat piața precum și procesele
și rețetele noi de fabricație necesită impunerea companiilor producătoare să
asigure informațiile necesare pentru a alege în cunoștiință de cauză, în
special în ceea ce priveşte produsele noi determinând astfel, etichetarea
73
obligatorie a produselor alimentare şi, în special, a celor realizate prin

biotehnologie.
Ordonanța Guvernului 21/1992 menționează de altfel că informarea
consumatorilor cu privire la produsele oferite este obligatorie și se face prin
elemente de identificare care se înscriu pe produs, etichetă sau ambalaj.
Consumatorii trebuie să fie complet, corect și precis informați cu privire la
caracteristicile produsului astfel încât să aibă posibilitatea de a face o
alegere în conformitate cu propriile interese.
În anul 1879 au fost adoptată în România prima lege referitoare la
mărci și marcarea produselor care avea ca scop atât protejarea
comercianților dar și a consumatorilor prin sanctionarea înselaciunii
savârsite în dauna acestora, în cazul folosirii unei marci contrafacute sau
imitate.
Camera Internațională de Comerț definește noțiunea de ‖marca‖: un
semn folosit pe un produs cu scopul de a-l identifica sau distinge produsele
unei firme de cele ale altei firme (Bode A., 2017; https://www.avocatnet.ro).
Legea nr. 84/15.04.1998 specifică pentru mărcile și indicațiile
geografice că ‖ marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică
servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau
juridice de cele aparținând altei persoane‖.
Definirea etichetei este complexă deoarece aceasta trebuie să
înglobeze informații utile și necesare consumatorului. De aceea eticheta
reprezintă ‖orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat sau
este aderent ambalajului acestuia, care conține elemente de identificare a
produsului când acesta este prezentat la vânzare. Etichetele nu trebuie să
descrie produsul în mod înșelător și să creeze o imagine falsă referitoare la
caracteristicile produsului‖ (Bode A., 2017; https://www.avocatnet.ro).
Evoluţia modului de proiectare al etichetelor este legată de
creşterea nivelului de educare şi informare a consumatorilor care doresc să
obţină informaţii utile şi corecte despre produs ceea ce a dus la creșterea
74
tendinței de specializare a etichetelor produselor alimentare (Bobe, 2008).

Etichetele îndeplinesc astfel mai multe funcții: de informare, de identificare,
de clasificare, de prezentare a produsului, de promovare.
Prin modul de prezentare al conținutului, indicarea compoziției
produsului, termenelor de valabilitate, modului de preparare, numelui
producătorului, masei nete eticheta îndeplinește funcția de informare a
consumatorului. Funcția de clasificare a produsului este asigurată prin
menționarea numelui produsului și a clasei de calitate în care se
încadrează acesta.
În ceea ce privește funcția de promovare a produsului aceasta se
realizează prin forma, culoarea și grafica etichetei. Grafica și culoarea
etichetelor au rolul de a atrage vizual cumpărătorul și a stimula curiozitatea
acestuia. Alegerea unei combinații de culori potrivite corect armonizate
sporește atracția cumpărătorului și împreună cu textul scris pe etichetă pot
induce cumpărătorului un sentiment de încredere și siguranță aceasta
devenind un mijloc eficient de reclamă (Turtoi, 2004).
Pe etichetele produselor alimentare trebuiesc menționate o serie de
elemente obligatorii. Acestea sunt: denumirea produsului, numele
producătorului și țara de origine; clasa de calitate; masa pe unitatea de
ambalaj; data fabricației; restricțiile pentru consum; condițiile de păstrare;
termenul de valabilitate sau garanție.
Pe lângă acestea, etichetele au și un rol promoțional, acesta fiind
evidențiat prin prezența pe etichete a mărcilor sub care se comercializează
produsul, codului cu bare, evetuala etichetă ecologică și chiar texte
publicitare, scurt istoric al produsului, informații privind certificarea calității
sau trofee (medalii câștigate de către produs la concursuri naționale și
internaționale).
Ca urmare a funcțiilor pe care trebuie să le îndepliească etichetele
produselor alimentare, acestea pot fi de mai multe tipuri: etichete de
identificare; de clasificare; de prezentare; de promovare.
75
Produsele alimentare sunt o categorie aparte de produse deoarece

acestea pot afecta metabolismul corpului uman și implicit sănătatea. De
aceea la etichetarea produselor alimentare se ține cont de această
particularitate de unde necesitatea menționării pe etichetele acestor
produse a valorii nutritive a produsului respectiv noțiune ce include valoarea
energetică, biologică, senzorială și igienică a produselor respective. Ca
urmare, pe eticheta produselor alimentare trebuie să se regăsească
obligatoriu: denumirea produsului, lista ingredientelor și cantitatea unora
dintre acestea, masa netă a produsului, termenul de valabilitate respectiv
durabilitatea minimă sau data limită pentru consum, condițiile de păstrare și
de utilizare (mod de pregătire, unde este cazul), producătorul și sediul
acestuia, concentrația alcoolică pentru băuturi, lotul de proveniență. Pentru
produsele de import eticheta trebuie să fie obligatoriu în limba română și pe
lângă elementele menționate mai sus trebuie să cuprindă numele și sediul
importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România și locul de
origine sau proveniență.
Ca urmare a rolului important pe care informațiile de ordin nutrițional
îl au în ceea ce privește comercializarea produselor alimentare au fost
elaborate o serie de standarde norme și reglementări cu privire la
declararea valorii nutritive a acestor produse (Comisia Codex-Alimentarius).
Conform acestor reglementări informațiile prezente pe eticheta
produselor alimentare trebuie să cuprindă pe lângă valoarea nutrițională și
conținutul acestuia în nutrienți și o serie de referiri la necesarul zilnic al
organismului și proporția pe care respectivul produs o poate îndeplini.
O coordonată importantă pe care o ridică etica etichetării alimentelor
este reprezentată de mărimea segmentului de consumatori căruia trebuie
să i se adreseze mesajul informaţional al etichetei produselor alimentare.
Aceasta poate duce fie la o ―abordare generală‖, fie la o ―abordare
restrânsă‖ a etichetării alimentelor (Bobe, 2008).
76
La ora actuală, ca urmare a evoluției metodelor de realizare a

etichetelor precum și a informațiilor de natură nutrițională a fost diversificat
conținutul informațional al etichetelor produselor alimentare astfel încât
eticheta nutrițională și ecologică au devenit obligatorii pentru o etichetare
modernă asigurând astfel premisele protecției sănătății consumatorului.
Eticheta nutrițională a apărut ca urmare a importanței declarării
valorii nutritive a produselor alimentare datorită dezvoltării științelor
nutriționale acestea fiind influențate de evoluția cerințelor pieței metabolice,
cerințele față de protecția sănătății consumatorului, modificarea normelor
de nutriție precum și gradul de informare al consumatorilor.
În vederea asigurării acestei protecții, instituțiile internaționale și
naționale au standardizat și legiferat etichetarea produselor alimentare
astfel încât consumatorul să dispună de toate informațiile necesare care să
permită acestuia să cumpere produsele consolidându-se astfel inclusiv
protecția împotriva alergenilor.
Metodele moderne de realizare a etichetelor imprimă acestora
calităţi artistice deosebite, cromolitografiile, hologramele şi fotografiile fiind
foarte sugestive atrăgând atenţia cumpărătorilor. Legislaţia actuală trebuie
însă să îi oblige pe producători să asigure concordanţa vizuală a produselor
cu imaginea lor reprezentată pe etichetă, pentru a nu induce în eroare
consumatorii (Bobe, 2008).
Ca urmare, forurile legislative de la noi din țară au făcut eforturi de
aliniere la normele produselor privind etichetarea produselor alimentare.
Principalele reglementări cu privire la etichetare sunt stipulate în HG
106 2002; HG 1719 2004; OG 21 1992 precum și Regulamentul (UE) nr.
1169/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 octombrie
2011 de informare a consumatorului cu privire la produsele alimentare.
Regulamentul UE 1169 2011 (ANEXA 1)se aplică operatorilor din
sectorul alimentar în toate etapele lanțului alimentar. Se aplică tuturor
produselor alimentare destinate consumatorului final inclusive produselor
77
alimentare livrate de unitățile de restaurație colectivă și produselor

alimentare destinate a fi furnizate acestora. Regulamentul se aplică fără a
aduce atingere cerințelor de etichetare prevăzute de dispozițiile specific ale
Uniunii Europene aplicabile anumitor produse alimentare. Cerințele
generale ale acestui regulament se referă la faptul că nici etichetarea și
prezentarea produselor alimentare, nici publicitatea făcută acestora nu este
de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la caracteristici,
proprietăți sau defecte și să atribuie unui produs alimentare proprietăți de
prevenire sau de vindecare a unei boli umane (cu excepția apelor minerale
naturale și a produselor alimentare cu destinație nutrițională specială pentru
care există dispoziții specifice).
La ora actuală mulți producători din industria alimentară pe lângă
valoarea nutrițională și conținutul în componente chimice, menționează pe
etichetă și necesarul zilnic pentru o nutriție sănătoasă.
La începutul anilor ´90 a apărut o nouă tendință în ceea ce privește
etichetarea produselor alimentare ca urmare a preocupărilor referitoare la
producerea de produse ecologice (bio), respectiv modul de etichetare și
marcare a acestora. Ca urmare a acestor preocupări în anul 1999 în
Uniunea Europeană a fost adoptat însemnul „agricultură ecologică‖ ce
trebuie aplicat pe etichetele produselor bio. Acest însemn se aplică pe
eticheta produselor obținute de la producători care nu utilizează compuși
chimici de sinteză pentru tratarea culturilor respectând caiete de sarcini
omologate și sunt certificate de un organism de inspecție și certificare.
Eticheta ecologică (ecoeticheta) va avea o siglă specifică acestui tip de
produse care indică faptul că produsele au fost obținute conform regulilor
de producție ecologică.
Produsele alimentare ecologice produse în Uniunea Europeană
trebuie să aibă aplicată pe etichetă sigla ecologică a Uniunii Europene.
Aceasta trebuie să fie însoțită de menționarea locului în care au fost
78
produse materiile prime și numărul de cod al organismului de certificare

(art.58 Regulamentul CE 889 2008).
Fig.40 Sigla ecologică a Uniunii Europene
Alături de sigla ecologică a Uniunii Europene poate fi folosită

optional sigla națională a României pentru agricultura ecologică.
Fig.41 Sigla națională a României pentru agricultură ecologică
79
Recent Comisia Europeană a pus în dezbatere publică un proiect de

norme privind etichetarea produselor alimentare ce va intra în vigoare în
anul 2019 care reglementează informațiile de pe etichetele produselor ce
conțin un ingredient de bază care provine din altă țară sau regiune față de
produsul comercializat. Conform acestui proiect producătorul trebuie să
treacă pe etichetă că "ingredientul principal nu provine din țara de origine
sau locul de proveniență a produsului", menționând totodată dacă
ingerdientul principal este non-UE sau UE. De asemenea acest proiect
prevede pentru pește să se menționeze pe etichetă zona de pescuit
conform FAO, apa dulce sau marea dacă este astfel definite în dreptul
international.
La noi în țară există Legea 192 2017 care stabilește unele măsuri
suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum
și a produselor lactate. Conform acestei legi este obligatorie inscripționarea
pe etichetă în câmpul vizual al țării de origine sau locului de proveniență a
laptelui cu ponderea cea mai mare numelui operatorului economic
procesator al laptelui precum și a tratamentului termic utilizat. Conform
acestei legi inscripționarea pe etichetă a denumirii „produs românesc‖ se
poate face numai dacă laptele folosit ca materie primă este de origine
românească în proporție de 100% conform documentelor de trasabilitate.
Fig. 42 Etichetă nutrițională

80
Fig.42 Etichetă ecologică
Fig.43 Mărci consacrate pentru produse alimentare
81
La ora actuală, ca urmare a creșterilor falsurilor din industria

alimentară a apărut ca necesară protejarea consumatorilor și posibilitatea
recunoașterii acestora a mărfurilor autentice cu ajutorul unor sisteme de
protecție cum ar fi eticheta inteligentă, hologramele, etc. Sistemele cele mai
utilizate de protecție sunt:
1. Codul de bare a apărut ca idee în anul 1932 Universitatea
Harvard) și era constituit din niște puncte de reper atașate produselor care
erau centralizate într-o bază de date. Ulterior în anul 1948 au apărut
codurile de bare în forma modernă când Bewrnard Silver, a conceput un
sistem de identificare care avea la bază numai simboluri. În anul 1974 a
fost aplicat pentru prima data un cod de bare pe un pachet de gumă de
mestecat care a fost scanat cu ajutorul unui scanner commercial realizat de
NCR Corporation.
Codul de bare este definit la ora actuală ca o reprezentare de date
simbolică, codificată ce poate fi citită pe cale optică, cu ajutorul unui cititor
optic și permite identificarea rapidă a produsului și caracteristicilor acestora
(originea, tipul, greutatea).
Codul de bare este constituit dintr-un șir de bare negre cu grosimi
diferite pe un fundal alb și din 13 cifre. Utilizarea codului de bare prezintă o
serie de avantaje cum ar fi: controlul eificient al stocurilor, selectarea
automata a prețului, cuprinde informații detaliate despre produs, eliminarea
erorilor generate de operarea umană (https://www.iqads.ro/dictionar/cod-
de-bare). Interesul crescut pentru acest tip de cod a dus la adoptarea în
anul 1976 a codului EAN (Numărul European al Articolului) similar cu cele
din SUA și Canada și reprezintă un cod de bare standard care extinde
codul universal de produs format din 12 numere (Universal Product Code,
prescurtat UPC), sistem dezvoltat în America de Nord. Codul de bare EAN-
13 este definit de organizația de standarde GS1.
82
Primele 2 sau chiar 3 cifre din codul de bare (steagurile) reprezintă

indică țara în care produsul a fost ștanțat (Tabel 2).
Tabel 2
Steagurile țărilor producătoare
(http://www.food-info.net/ro/qa/qa-fp121.htm)
COD Ţara
00-13 USA & Canada
20-29 Rezervate uzului local (magazine-supermarketuri)
30-37 Franţa
380 Bulgaria
383 Slovenia
385 Croaţia
387 Bosnia-Herzegovina
400-440 Germania
45 Japonia
46 Federaţia Rusă
471 Taiwan
474 Estonia
478 Uzbekistan
83
479 Sri Lanka
480 Philippines
481 Belarus
482 Ukraina
484 Moldova
485 Armenia
486 Georgia
487 Kazakhstan
489 Hong Kong
49 Japonia
50 UK
520 Grecia
528 Lebanon
531 Macedonia
535 Malta
539 Irlanda
54 Belgia & Luxembourg
560 Portugalia
57 Danemarca
590 Polonia
84
594 România
599 Ungaria
600-601 Africa de Sud
611 Maroc
613 Algeria
619 Tunisia
621 Siria
622 Egipt
626 Iran
627 Kuwait
628 Arabia Saudită
629 Emiratele Unite Arabe
64 Finlanda
690-692 China
70 Norvegia
729 Israel
73 Suedia
740 Guatemala
741 El Salvador
742 Honduras
85
743 Nicaragua
744 Costa Rica
745 Panama
746 Republica Dominicană
750 Mexic
759 Venezuela
76 Elveţia
770 Columbia
773 Uruguay
775 Peru
777 Bolivia
779 Argentina
780 Chile
784 Paraguay
785 Peru
786 Ecuador
789 Brazilia
80-83 Italia
84 Spania
850 Cuba
86
858 Slovacia
859 Republica Cehă
860 Serbia & Muntenegru
869 Turcia
87 Olanda
880 Korea de Sud
885 Tailanda
888 Singapore
890 India
893 Vietnam
899 Indonezia
90 -91 Austria
93 Australia
94 Noua Zeelandă
955 Malaysia
958 Macau
977 ISSN (International Standard Serial Number for periodicals) -

Standard internaţional pentru periodice
978 ISBN (International Standard Book Number) – Standard
Internaţional pentru cărţi
979 ISMN (International Standard Music Number) – Standard
Internaţional pentru muzică
87
Fig. 44 Coduri de bare

(www. google.search.com)
Textul de sub codul de bare este denumit interpretare și este

important. Dacă codul de bare este deteriorat, textul poate fi folosit ca o
rezervă de aceea acesta trebuie să fie clar, lizibil și proporțional cu
mărimea simbolului (https://www.itdepot.ro).
Fig.45 Coduri de bare pe produse alimentare
(www.google.search)
88
Codurile de bare de producători sunt unice și valabile atât în

România cât și în străinătate.
Recent reprezentanții GS 1 au introdus un nou cod QR (Quick
Response/ raspuns rapid) ce este o imagine compusă din puncte și conține
mai multe date decât un cod de bare. Scopul acestui cod este de ‖a-i
furniza persoanei care il scaneaza mai multe informatii din zona
multimedia", explica Gary Lynch, director executiv al GS1 din Marea
Britanie. Aceste coduri pot fi scanate cu ajutorul smartphonurilor. Codul de
bare QR poate să cuprindă informații cu privire la o adresă a unui site ce
poate fi accesat de pe telefonul mobil sau un text de cel mult 7089
caractere numerice sau 4296 caractere alfanumerice (Wikipedia).
Fig. 46 Cod QR
Pentru a marca dacă produsul a fost obținut din culture

convenționale, ecologice sau din material modificat a fost introdus codul
PLU care este constituit din 4 sau 5 cifre. Dacă codul are 4 cifre aceasta
înseamnî că produsul a fost cultivat conventional dar nu ecologic. Dacă
codul PLU are 5 cifre și începe cu cifra 9 înseamnă că produsul provine
dintr-o cultură ecologică iar dacă începe cu cifra 8 înseamnă că produsul
provine din material de semănat sau plantat modificat genetic.
89
Acest sistem a fost dezvoltat de Consiliul de identificare electronică

a produselor, afiliat al Produce Marketing Association, un grup comercial
din Newark, Delaware.
Fig. 47 Fructe cu cod PLU obținute din culture ecologice

(www.google.com)
90
Fig. 48 Fructe modificate genetic cu cod PLU

(www.google.com)
În Japonia există un al sistem de codificare – codul CALRA. Acesta

are o capacitate mai mare de stocare a informației decât codul EAN (1012
combinații numerice) (www.scritub.com).
Fig. 49 Codul CALRA

(www.google.com)
2. Holograma, este vizibilă în lumina naturală și nu poate fi

dezlipită fără distrugerea elementelor grafice
91
Fig. 50 Hologramă securizată pentru identificarea sticlelor

originale cu vin
(https://www.eltronis.com/ro/articole/holograme-securizate-
pentru-identificarea-sticlelor-originale-de-vin/)
3. Sistemul ISCODE constă în utilizarea unui amestec de

substanțe chimice speciale ce pot fi identificate cu un cititor specializat,
marcarea făcându-se prin impregnare pe suprafața etichetelor;
4. Etichetele cu radiofrecvență sunt utilizate la produsele de lux
(vinuri, distilate, etc) deoarece au costuri ridicate și presupune încorporarea
unui circuit integrat și a unei antene.
Fig.51 Etichetă RF
(https://sigilii-industriale.ro/product/etichete-antifurt-rf-radio-frecventa/)
92
Fig.52 Eticheta RF pentru sticle cu vin originale

(http://ro.securitytag-rt.org/security-tag/am-hard-tag/am-wine-bottle-
tag.html)
5. Bulina verde, portocaliu sau roșu.În mai 2011 Senatul

României a adoptat o lege cu privire la inscripționarea pe eticheta
alimentelor a unor buline cu diametrul de 1,5 cm de culoare verde,
portocaliu sau roșie în funcție de impactul consumului alimentului respectiv
pentru sănătate: bulina verde pentru produsele alimentare sănătoase,care
pot fi consumate zilnic fără să prezinte risc pentru sănătate;bulina
portocalie pentru produsele alimentare care trebuie consumate cu
moderație;bulina roșie pentru produsele alimentare care conțin substanțe
sau aditivi alimentari care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătății
(http://www.e-uri.ro/alimente-marcate-cu-buline-colorate-in-functie-de-riscul-
asupra-sanatatii-proiectul-a-fost-adoptat-de-senat/#more-835).
93
Fig. 53 Bulina de pe alimente
Alte marcaje ce pot fi puse pe etichetele produselor alimentare
Punctul Verde nu sugerează faptul că ambalajul

poate fi reciclat. Marca Punctul Verde certifică
consumatorului că producătorul / importatorul de
produse ambalate contribuie financiar la
recuperea şi reciclarea ambalajelor pe care le
introduce pe piaţă.
Ambalajul în care se află produsul alimentar este
reciclabil
94
Inscripţionat pe recipiente pentru: băuturi

răcoritoare, apă şi bere, dressinguri pentru salate
şi ulei vegetal, caserole de unică folosinţă etc. Se
reciclează. În general sunt bune pentru utilizare,
dar nu pentru reutilizare, şi cu atât mai puţin
pentru utilizare cu lichide fierbinţi.
Polietilenă de înaltă densitate. Se reciclează și este
inscripționat pe lădiţe pentru fructe-legume, lăzi de
băuturi, butoaie.
Policlorură de vinil. Nu se reciclează. Se găsește

în ambalajele utilizate pentru ambalarea uleiului
sau alte produse alimentare.
Polietilenă de joasă densitate-în ambalajele pentru
pâine sau produse congelate
Polipropilenă- se inscripționează pe dopurile de la

PET-uri, sticle de sirop, sticle cu ketchup, pungi şi
saci de rafie
Polistiren-inscripționat pe caserole
Marcaje inscripționate pe ambalajele confecționate

din metal (aluminiu, fier, altele).
95
Marcaj inscripționat pe eticheta produsele

alimentare certificate ca fiind vegane
Simbol specific al Standardului internaţional ISO

14001 care certifică că o întreprindere privată sau
publică a implementat un sistem de management
de mediu.
Ambalaj tetrapak reciclabil
96
ANEXA I
REGULAMENTUL (UE) NR. 1169/2011 AL PARLAMENTULUI

EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 25 octombrie 2011
privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de
modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale
Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei
87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei
1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European
și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a
Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special
articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1) În conformitate cu articolul 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE), Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel
ridicat de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în
temeiul articolului 114 din tratat.
(2) Libera circulație a unor produse alimentare sigure și sănătoase

constituie un aspect esențial al pieței interne și contribuie în mod
semnificativ la sănătatea și bunăstarea cetățenilor, precum și la
interesele sociale și economice ale acestora.
(3) Pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății

consumatorilor și pentru garantarea dreptului acestora la informare, ar
trebui să se asigure informarea corespunzătoare a consumatorilor cu
privire la produsele alimentare pe care aceștia le consumă. Alegerea
consumatorilor poate fi influențată, printre altele, de considerații privind
sănătatea, economice, ecologice, sociale sau etice.
97
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului

(4)
European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor
și cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității
Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în
domeniul siguranței produselor alimentare (3), reprezintă un principiu
general al legislației alimentare acela de a oferi consumatorilor o bază
comună pentru a alege în cunoștință de cauză în domeniul produselor
alimentare pe care le consumă și pentru a preveni orice practici care ar
putea induce în eroare consumatorul.
Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11
(5)
mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe
piața internă față de consumatori (4) reglementează anumite aspecte
ale informării consumatorilor, cu scopul precis de a împiedica acțiunile
înșelătoare și omisiunile de informații. Principiile generale privind
practicile comerciale neloiale ar trebui să fie completate de norme
specifice referitoare la informarea consumatorilor cu privire la produsele
alimentare.
Normele Uniunii privind etichetarea produselor alimentare aplicabile
(6)
tuturor produselor alimentare sunt prevăzute de Directiva 2000/13/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind
apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și
prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea
acestora (5). Majoritatea dispozițiilor prevăzute în respectiva directivă
datează din 1978 și prin urmare ar trebui să fie actualizate.
Directiva 90/496/CEE a Consiliului din 24 septembrie 1990 privind
(7)
indicarea valorii nutritive pe etichetele produselor
alimentare (6) stabilește norme privind conținutul și prezentarea
informațiilor nutriționale pe produsele alimentare preambalate. În
conformitate cu aceste norme, includerea informațiilor nutriționale este
voluntară, cu excepția cazului în care se face o mențiune nutrițională cu
privire la produsul alimentar. Majoritatea dispozițiilor prevăzute în
respectiva directivă datează din 1990 și prin urmare ar trebui să fie
actualizate.
(8) Cerințele generale de etichetare sunt completate de o serie de dispoziții

aplicabile tuturor produselor alimentare în circumstanțe speciale sau
anumitor categorii de produse alimentare. În plus, există o serie de
norme specifice care sunt aplicabile unor produse alimentare specifice.
98
(9) Deși obiectivele originale și componentele principale ale legislației

actuale privind etichetarea sunt încă valabile, se impune raționalizarea
acesteia în scopul de a asigura faptul că părțile interesate o vor
respecta mai ușor și vor beneficia de o mai mare claritate și în scopul
modernizării acesteia, pentru a ține cont de noile evoluții în domeniul
informațiilor referitoare la produsele alimentare. Prezentul regulament
va servi atât intereselor pieței interne, prin simplificarea legislației,
asigurarea securității juridice și reducerea birocrației, cât și celor ale
cetățenilor, prin impunerea etichetării obligatorii a produselor alimentare
de o manieră clară, pe înțelesul cetățeanului și lizibilă.
(10) Publicul larg manifestă interes pentru relația dintre alimentație și

sănătate, precum și pentru alegerea unei alimentații adecvate,
adaptate necesității fiecăruia. Cartea Albă a Comisiei din 30 mai 2007
referitoare la o Strategie pentru Europa privind problemele de sănătate
legate de alimentație, excesul de greutate și obezitate („Cartea albă a
Comisiei‖) a semnalat faptul că etichetarea nutrițională reprezintă o
metodă importantă de informare a consumatorilor cu privire la
compoziția produselor alimentare, care îi ajută să facă o alegere în
deplină cunoștință de cauză. Comunicarea Comisiei din 13 martie
2007 intitulată „Strategia UE pentru politica de protecție a
consumatorilor 2007-2013 – Mai multă putere consumatorilor,
bunăstare crescută și protecție eficientă a acestora‖ a subliniat că
această posibilitate de alegere în cunoștință de cauză este esențială
atât pentru asigurarea unei veritabile concurențe, cât și pentru
bunăstarea consumatorilor. Cunoașterea principiilor de bază ale
nutriției, precum și prezentarea unor informații nutriționale
corespunzătoare pe produsele alimentare ar ajuta în mod substanțial
consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri în cunoștință de
cauză. Campaniile de educare și informare reprezintă un mecanism
important prin care consumatorii pot înțelege mai bine informațiile
referitoare la produsele alimentare.
(11) Pentru a spori certitudinea juridică și pentru a asigura raționalitatea și

coerența aplicării legislației, este necesară abrogarea Directivelor
90/496/CEE și 2000/13/CE și înlocuirea acestora cu un regulament
unic care să garanteze certitudinea pentru consumatori și pentru alte
părți implicate și să reducă obligațiile administrative.
Din motive de claritate, se impune să fie abrogate și să fie încorporate
(12)
de prezentul regulament alte acte orizontale, și anume Directiva
99
87/250/CEE a Comisiei din 15 aprilie 1987 privind menționarea tăriei

alcoolice în volume în etichetarea băuturilor alcoolice destinate
consumatorului final (7), Directiva 1999/10/CE a Comisiei din 8 martie
1999 de prevedere a unor derogări de la dispozițiile articolului 7 din
Directiva 79/112/CEE a Consiliului în ceea ce privește etichetarea
produselor alimentare (8), Directiva 2002/67/CE a Comisiei din 18 iulie
2002 privind etichetarea produselor alimentare care conțin chinină și a
produselor alimentare care conțin cafeină (9), Regulamentul (CE)
nr. 608/2004 al Comisiei din 31 martie 2004 privind etichetarea
produselor alimentare și a ingredientelor alimentare cu adaos de
fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și/sau esteri de fitostanol (10) și
Directiva 2008/5/CE a Comisiei din 30 ianuarie 2008 privind indicarea
pe etichetele anumitor produse alimentare a altor mențiuni obligatorii
decât cele prevăzute de Directiva 2000/13/CE a Parlamentului
European și a Consiliului (11).
(13) Se impune stabilirea unor definiții, principii, cerințe și proceduri

comune pentru a constitui un cadru clar și o bază comună pentru
măsurile naționale și la nivelul Uniunii care reglementează informațiile
referitoare la produsele alimentare.
(14) Pentru a urmări o abordare cuprinzătoare și evolutivă a informării

consumatorilor cu privire la produsele alimentare pe care le consumă,
ar trebui să existe o definiție generală a legislației privind informațiile
referitoare la produsele alimentare, care să includă norme cu caracter
general și specific, precum și o definiție generală a informațiilor
referitoare la produsele alimentare, care să includă și informațiile
furnizate prin alte mijloace decât eticheta.
(15) Normele Uniunii ar trebui să se aplice numai întreprinderilor, noțiune

care implică o anumită continuitate a activităților și un anumit nivel de
organizare. Operațiuni cum ar fi manipularea și livrarea ocazională de
produse alimentare, servirea hranei și vânzarea unor produse
alimentare de către persoane fizice, de exemplu în cadrul
evenimentelor în scopuri caritabile sau la târgurile și reuniunile
comunității locale, nu ar trebui să intre sub incidența prezentului
regulament.
(16) Legislația privind informațiile referitoare la produsele alimentare ar

trebui să prevadă suficientă flexibilitate pentru a se putea menține la zi
cu noile cerințe de informare a consumatorilor și să asigure un
100
echilibru între protecția pieței interne și diferențele de percepție ale

consumatorilor din statele membre.
(17) Solicitarea de informații obligatorii referitoare la produsele alimentare

ar trebui să permită consumatorilor, înainte de orice, să identifice și să
utilizeze corespunzător produsul alimentar și să facă o alegere
adecvată nevoilor de alimentație individuale. În acest scop, operatorii
din sectorul alimentar ar trebui să faciliteze persoanelor cu deficiențe
de vedere accesibilitatea la informațiile oferite de ei.
(18) Pentru a permite legislației privind informațiile referitoare la produsele

alimentare să se adapteze la evoluția necesităților de informare a
consumatorilor, orice considerente privind necesitatea informațiilor
obligatorii referitoare la produsele alimentare ar trebui să țină seama și
de interesul larg demonstrat al majorității consumatorilor pentru
dezvăluirea anumitor informații.
(19) Cu toate acestea, noi cerințe privind informațiile obligatorii referitoare

la produsele alimentare ar trebui să fie stabilite numai dacă este
necesar, în conformitate cu principiile subsidiarității, proporționalității și
durabilității.

trebui să interzică utilizarea de informații care ar induce consumatorul
în eroare în special în ceea ce privește caracteristicile produselor
alimentare, efectele sau proprietățile produselor alimentare sau
atribuirea de virtuți medicinale produselor alimentare. Pentru a fi
eficientă, această interdicție trebuie să fie extinsă asupra publicității și
prezentării produselor alimentare.
(21) În scopul de a evita fragmentarea normelor privind responsabilitatea

operatorilor din sectorul alimentar în ceea ce privește informațiile
referitoare la produsele alimentare, se impune clarificarea
responsabilităților care revin operatorilor din sectorul alimentar în
acest domeniu. Respectiva clarificare ar trebui să fie conformă cu
responsabilitățile în privința consumatorului menționate la articolul 17
din Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
(22) Ar trebui să fie elaborată o listă a tuturor informațiilor obligatorii care ar

trebui furnizate în principiu pentru toate produsele alimentare destinate
consumatorului final și unităților de restaurație colectivă. Această listă
101
ar trebui să mențină informațiile impuse deja de legislația existentă a

Uniunii, considerate în general un acquis valoros în domeniul
informării consumatorului.
(23) Pentru a se ține cont de schimbările și evoluțiile în domeniul

informațiilor referitoare la produsele alimentare, Comisia ar trebui să
fie împuternicită să permită punerea la dispoziție a anumitor mențiuni
prin mijloace alternative. Consultarea părților interesate ar trebui să
faciliteze o modificare bine orientată și oportună a cerințelor aplicabile
în materie de informații referitoare la produsele alimentare.
(24) Atunci când sunt utilizate pentru producerea produselor alimentare și

rămân prezente în acestea, anumite ingrediente, alte substanțe sau
produse (precum adjuvanții tehnologici) pot provoca alergii sau
intoleranțe unor persoane, iar unele dintre aceste alergii sau
intoleranțe reprezintă un pericol pentru sănătatea celor în cauză. Este
important să se furnizeze informații cu privire la prezența aditivilor
alimentari, a adjuvanților tehnologici și a altor substanțe sau produse
cu un efect alergenic sau de intoleranță demonstrat din punct de
vedere științific pentru a permite consumatorilor, în special acelora
dintre ei care suferă de alergii sau intoleranțe alimentare, să poată
alege în cunoștință de cauză produse sigure pentru ei.
Pentru a informa consumatorii cu privire la prezența în produsele
(25)
alimentare a unor nanomateriale fabricate, ar trebui să se furnizeze o
definiție a nanomaterialelor fabricate. Ținând seama de faptul că
produsele alimentare care constau în nanomateriale fabricate sau care
conțin acest tip de nanomateriale ar putea constitui alimente noi,
cadrul legislativ potrivit pentru respectiva definiție ar trebui să fie luat
în considerare în contextul viitoarei revizuiri a Regulamentului (CE)
nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie
1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi (12).
(26) Etichetele produselor alimentare ar trebui să fie clare și ușor de înțeles

pentru a-i ajuta pe consumatorii care doresc să facă alegeri în mod
mai avizat în privința produselor alimentare și a regimului alimentar.
Studiile arată că o bună lizibilitate este un element important în
maximizarea posibilității ca mențiunile de pe etichetă să influențeze
publicul și că informațiile ilizibile referitoare la produse reprezintă una
dintre principalele cauze de nemulțumire a consumatorilor față de
etichetele produselor alimentare. Prin urmare, ar trebui să fie
102
elaborată o abordare cuprinzătoare pentru a se ține seama de toate

aspectele privind lizibilitatea, inclusiv fontul, culoarea și contrastul.
(27) Pentru a se asigura informarea cu privire la produsele alimentare, este

necesar să se ia în considerare toate mijloacele de furnizare a
produselor alimentare către consumatori, inclusiv vânzarea produselor
alimentare prin mijloace de comunicare la distanță. Deși este evident
că orice produs alimentar vândut la distanță ar trebui să îndeplinească
aceleași cerințe ca produsele vândute în magazine, este necesar să
se clarifice faptul că, în astfel de cazuri, informațiile obligatorii
relevante referitoare la produsele alimentare ar trebui de asemenea să
fie disponibile înainte de încheierea cumpărării produsului.
(28) Tehnologia folosită pentru înghețarea produselor alimentare s-a

dezvoltat în mod semnificativ în ultimele decenii și a început să fie
folosită frecvent atât pentru a îmbunătăți circulația bunurilor în cadrul
pieței interne a Uniunii, cât și pentru a reduce riscurile referitoare la
siguranța alimentară. Totuși, înghețarea urmată mai târziu de
dezghețarea anumitor produse alimentare, în special a produselor de
carne sau de pescuit, limitează posibilele utilizări viitoare ale acestora
și poate avea, de asemenea, un efect asupra siguranței, gustului și
calității fizice ale acestora. În schimb, în cazul altor produse, în special
în cazul untului, înghețarea nu are astfel de efecte. Prin urmare, în
cazul dezghețării unui produs, consumatorul final ar trebui informat în
mod corespunzător cu privire la starea acestuia.
(29) Ar trebui să se indice țara de origine sau locul de proveniență a unui

produs alimentar atunci când, în absența unei astfel de mențiuni,
consumatorul ar putea fi indus în eroare cu privire la țara de origine
reală sau locul real de proveniență a produsului. În toate cazurile,
modul de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență nu ar
trebui să înșele consumatorul și ar trebui să se bazeze pe criterii clar
definite care să asigure condiții de concurență echitabile la nivelul
industriei și care să îmbunătățească înțelegerea de către consumatori
a informațiilor privind țara de origine sau locul de proveniență a
produsului alimentar. Astfel de criterii nu ar trebui să se aplice
indicațiilor referitoare la denumirea sau adresa operatorului din
sectorul alimentar.
(30) În anumite cazuri, operatorii din sectorul alimentar ar putea dori să

indice în mod voluntar originea unui produs alimentar, pentru a atrage
103
atenția consumatorilor asupra calităților produsului lor. Aceste indicații

ar trebui să corespundă, de asemenea, unor criterii armonizate.
Indicarea originii este în momentul de față obligatorie pentru carnea de
(31)
vită și mânzat și pentru produsele din carne de vită și mânzat în
Uniune (13), ca urmare a crizei encefalopatiei spongiforme bovine,
această situație creând un anumit nivel de așteptare din partea
consumatorilor. Evaluarea de impact realizată de Comisie confirmă
faptul că originea cărnii pare să reprezinte o preocupare importantă
pentru consumatori. În Uniune sunt consumate pe scară largă și alte
tipuri de carne, precum carnea de animale din specia porcină, ovină,
caprină și carnea de păsări de curte. Prin urmare ar trebui să se
impună declararea obligatorie a originii acestor produse. Cerințele
specifice privind originea ar putea să difere în funcție de tipul de carne,
conform caracteristicilor speciilor animale. Ar trebui să se prevadă
stabilirea prin norme de punere în aplicare a cerințelor obligatorii care
ar putea varia în funcție de tipul de carne, ținând seama de principiul
proporționalității și de obligațiile administrative care revin operatorilor
din sectorul alimentar și autorităților de aplicare.
Dispozițiile privind indicarea obligatorie a originii au fost elaborate pe
(32)
baza unor abordări verticale precum cele pentru miere (14), fructe și
legume (15), pește (16), carne de vită și mânzat și produse din carne de
vită și mânzat (17), ulei de măsline (18). Este necesar să se ia în calcul
posibilitatea de a extinde dispozițiile privind indicarea obligatorie a
originii pe etichetă la alte produse alimentare. Prin urmare ar trebui să
se solicite Comisiei să pregătească rapoarte referitoare la următoarele
produse alimentare: alte tipuri de carne decât carnea de vită și
mânzat, carnea de animale din specia porcină, ovină, caprină și
carnea de păsări de curte; lapte; laptele utilizat ca ingredient în
produsele lactate; carnea utilizată ca ingredient; produsele alimentare
neprelucrate; produse dintr-un singur ingredient; ingrediente care
reprezintă mai mult de 50 % dintr-un produs alimentar. Laptele fiind
unul dintre produsele în cazul cărora se consideră că indicarea originii
prezintă un interes deosebit, raportul Comisiei cu privire la acest
produs ar trebui să fie pus la dispoziție cât mai curând posibil. Pe baza
concluziilor rapoartelor menționate, Comisia poate înainta propuneri
de modificare a dispozițiilor relevante ale Uniunii sau, după caz, poate
avea noi inițiative, în funcție de sector.
Normele de origine nepreferențiale aplicabile în Uniune sunt prevăzute
(33)
în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie
104
1992 de instituire a Codului vamal comunitar (19), iar dispozițiile sale

de punere în aplicare în Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei
din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a
Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului
vamal comunitar (20). Stabilirea țării de origine a produselor alimentare
se va întemeia pe normele menționate, cu care operatorii din sectorul
alimentar și administrațiile sunt familiarizați, ceea ce ar trebui să
faciliteze punerea în aplicare.
(34) Declarația nutrițională privind un produs alimentar se referă la

informațiile privind valoarea sa energetică și prezența anumitor
nutrienți. Indicarea obligatorie pe ambalaj a informațiilor nutriționale ar
trebui să sprijine acțiunile din domeniul nutriției ca parte a politicilor din
domeniul sănătății publice care ar putea include furnizarea de
recomandări științifice pentru educația cetățenilor în domeniul nutriției
și să le permită să facă o alegere a produselor alimentare în
cunoștință de cauză.
(35) Pentru a facilita compararea produselor cu ambalaje de dimensiuni

diferite, se impune reținerea cerinței ca declarația nutrițională
obligatorie să facă referire la cantitatea de 100 g sau 100 ml și, dacă
este cazul, să se permită introducerea de declarații suplimentare
pentru alte porții. Prin urmare, în cazul în care produsul alimentar
respectiv este preambalat și se pot identifica porții separate sau unități
de consum, ar trebui să se permită introducerea unei declarații
nutriționale per porție sau per unitate de consum, pe lângă informațiile
per cantitate de 100 g sau 100 ml. În plus, pentru a furniza indicații
comparabile legate de porții sau unități de consum, Comisia ar trebui
împuternicită să adopte norme privind prezentarea declarației
nutriționale per porție sau per unitate de consum pentru categorii
specifice de produse alimentare.
(36) Cartea albă a Comisiei a subliniat anumite aspecte nutriționale

importante pentru sănătatea publică precum acizii grași saturați,
zaharurile sau sodiul. Prin urmare, cerințele privind furnizarea
obligatorie a informațiilor nutriționale trebuie să țină seama de aceste
aspecte.
(37) Deoarece unul dintre obiectivele urmărite de prezentul regulament

constă în punerea la dispoziția consumatorului final a unei baze pentru
ca acesta să facă alegeri în cunoștință de cauză, este important să se
105
asigure, în acest scop, înțelegerea cu ușurință a informațiilor furnizate

pe etichetă de către consumatorul final. Prin urmare, ar trebui să se
utilizeze pe etichetă termenul „sare‖ în locul termenului corespunzător
al nutrientului „sodiu‖.
În interesul consecvenței și coerenței dreptului Uniunii, includerea
(38)
voluntară a mențiunilor nutriționale și de sănătate pe etichetele
produselor alimentare ar trebui să se realizeze în conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al
Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de
sănătate înscrise pe produsele alimentare (21).
(39) Pentru a evita obligațiile inutile pentru operatorii din sectorul alimentar,
anumite categorii de produse alimentare neprelucrate sau pentru care
informațiile nutriționale nu constituie un factor determinant pentru
decizia de cumpărare a consumatorului, respectiv al căror ambalaj
este prea mic pentru a se putea satisface cerințele obligatorii în
materie de etichetare, ar trebui să fie exceptate de la furnizarea
obligatorie a unei declarații nutriționale, cu excepția cazului în care
obligația de a furniza respectivele informații este prevăzută de alte
norme ale Uniunii.
Ținând seama de natura specifică a băuturilor alcoolice, Comisia ar
(40)
trebui invitată să analizeze mai îndeaproape cerințele de furnizare a
informațiilor pentru aceste produse. Prin urmare, Comisia ar trebui,
ținând seama de nevoia de a asigura coerența cu alte politici relevante
ale Uniunii, să producă un raport în termen de trei ani de la intrarea în
vigoare a prezentului regulament cu privire la aplicarea cerințelor de a
furniza informații cu privire la ingrediente și informații nutrițiale în cazul
băuturilor alcoolice. În plus, ținând seama de Rezoluția Parlamentului
European din 5 septembrie 2007 privind strategia Uniunii Europene de
sprijinire a statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale
consumului de alcool (22), de avizul Comitetului Economic și Social
European (23), de activitatea Comisiei, precum și de preocupările
publicului larg privind problemele generate de alcool, în special în
cazul tinerilor și al consumatorilor vulnerabili, Comisia, după
consultarea părților interesate și a statelor membre, ar trebui să
analizeze dacă este necesară o definiție a băuturilor de tipul „alcopop‖,
destinate în mod specific tinerilor. De asemenea, Comisia ar trebui să
propună, dacă este cazul, cerințe specifice referitoare la băuturile
alcoolice în contextul prezentului regulament.
106
(41) Pentru a atrage consumatorul de rând și pentru a servi scopului

informativ pentru care a fost introdusă și dat fiind nivelul actual de
cunoștințe privind alimentația, informațiile nutriționale prezentate ar
trebui să fie simple și ușor de înțeles. Plasarea informațiilor nutriționale
parțial în câmpul vizual principal, cunoscut sub denumirea de „partea
frontală a ambalajului‖ și parțial pe altă parte a ambalajului, cum ar fi
pe „partea posterioară a ambalajului‖ ar putea crea confuzii pentru
consumatori. Prin urmare, declarația nutrițională ar trebui să figureze
în același câmp vizual. În plus, cu titlu voluntar, cele mai importante
elemente ale informațiilor nutriționale pot fi repetate în câmpul vizual
principal, pentru a ajuta consumatorii să observe cu ușurință
informațiile nutriționale esențiale în momentul achiziționării produselor
alimentare. Alegerea liberă privind informațiile care pot fi repetate ar
putea crea confuzii pentru consumatori. Prin urmare, este necesar să
se clarifice care sunt informațiile care pot fi repetate.
(42) Pentru a-i încuraja pe operatorii din sectorul alimentar să furnizeze în

mod voluntar informațiile incluse în declarația nutrițională pentru
produse alimentare precum băuturile alcoolice și produsele alimentare
care nu au fost preambalate și care pot fi exceptate de la obligația
unei declarații nutriționale, ar trebui acordată posibilitatea de a declara
numai un număr redus de elemente din declarația nutrițională. Cu
toate acestea, ar trebui să fie stabilite în mod clar informațiile care pot
fi furnizate în mod voluntar, pentru a se evita situația în care
consumatorul ar fi indus în eroare de alegerea liberă a operatorului din
sectorul alimentar.
(43) Există evoluții recente în ceea ce privește exprimarea declarației

nutriționale, sub altă formă decât per 100 g, per 100 ml, per porție, sau
în ceea ce privește prezentarea acesteia, prin utilizarea unor
reprezentări grafice sau simboluri, în anumite state membre și anumite
organizații din cadrul sectorului alimentar. Aceste forme suplimentare
de exprimare și de prezentare pot ajuta consumatorii să înțeleagă mai
bine declarația nutrițională. Cu toate acestea, nu există suficiente
dovezi științifice la nivelul întregii Uniuni cu privire la modul în care
consumatorul de rând înțelege și utilizează formele alternative de
exprimare și de prezentare a informațiilor. Prin urmare, ar trebui să se
permită dezvoltarea a diferite forme de exprimare și de prezentare pe
baza criteriilor stabilite în prezentul regulament, iar Comisia ar trebui
să fie invitată să pregătească un raport referitor la utilizarea
107
respectivelor forme de exprimare și de prezentare, la efectul lor pe

piața internă și la oportunitatea continuării armonizării.
(44) Pentru a ajuta Comisia în elaborarea acestui raport, statele membre ar

trebui să furnizeze Comisiei informațiile relevante referitoare la
utilizarea unor forme suplimentare de exprimare și de prezentare a
declarației nutriționale pe piețele naționale. În acest scop, statele
membre ar trebui să fie împuternicite să solicite operatorilor din
sectorul alimentar care introduc pe piețele naționale produse
alimentare care fac obiectul unor forme suplimentare de exprimare
sau de prezentare să notifice autorităților naționale utilizarea unor
astfel de forme suplimentare, precum și justificările relevante
referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute de prezentul
regulament.
(45) Este de dorit să se asigure un anumit nivel de consecvență în

dezvoltarea unor forme suplimentare de exprimare și de prezentare a
declarației nutriționale. Prin urmare, este oportun să se promoveze
schimbul constant de bune practici și experiență între statele membre
și cu Comisia și să se promoveze participarea părților interesate la
astfel de schimburi.
(46) Menționarea în același câmp vizual a cantității elementelor nutriționale

și a indicatorilor comparativi într-o formă ușor de identificat pentru a
permite o apreciere a proprietăților nutriționale ale unui produs
alimentar ar trebui considerată în ansamblu ca o parte a declarației
nutriționale și nu ar trebui să fie tratată ca un grup de mențiuni
individuale.
(47) Experiența arată că, în multe cazuri, informațiile furnizate în mod

voluntar referitoare la produsele alimentare sunt în detrimentul clarității
informațiilor care trebuie menționate în mod obligatoriu. Prin urmare,
ar trebui să se stabilească criterii care să sprijine operatorii din
sectorul alimentar și autoritățile însărcinate cu aplicarea să găsească
un echilibru între furnizarea informațiilor obligatorii și a informațiilor
facultative referitoare la produsele alimentare.
(48) Statele membre ar trebui să își păstreze dreptul, în funcție de condițiile

locale și de împrejurările practice, de a stabili norme referitoare la
furnizarea informațiilor pentru produsele alimentare care nu sunt
preambalate. Deși în astfel de cazuri solicitarea de către consumatori
108
a unor informații suplimentare este limitată, informațiile referitoare la

alergenii potențiali sunt considerate extrem de importante. Dovezile
arată că majoritatea cazurilor de alergii alimentare își găsesc originea
în produse alimentare care nu au fost preambalate. În consecință,
informațiile referitoare la alergenii potențiali ar trebui să fie întotdeauna
furnizate consumatorilor.
(49) În ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin

prezentul regulament, statele membre nu ar trebui să fie în măsură să
adopte dispoziții naționale, cu excepția cazurilor permise de dreptul
Uniunii. Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele
membre să adopte măsuri la nivel național privind chestiunile care nu
sunt în mod specific armonizate prin acesta. Totuși, respectivele
măsuri naționale nu ar trebui să interzică, să obstrucționeze sau să
restricționeze libera circulație a bunurilor care sunt în conformitate cu
prezentul regulament.
(50) Consumatorii Uniunii manifestă un interes din ce în ce mai mare

pentru punerea în aplicare a normelor Uniunii referitoare la bunăstarea
animalelor în momentul sacrificării, inclusiv dacă animalul a fost
asomat înainte de sacrificare. În acest sens, în contextul viitoarei
strategii a Uniunii în domeniul protecției și bunăstării animalelor, ar
trebui să se analizeze posibilitatea efectuării unui studiu referitor la
oportunitatea de a furniza consumatorilor informațiile relevante
referitoare la asomarea animalelor.

trebui să poată fi adaptată la evoluția rapidă a mediului social,
economic și tehnologic.
Statele membre ar trebui să efectueze controale oficiale pentru a
(52)
impune respectarea prezentului regulament, în conformitate cu
Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate
pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana
pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate
animală și de bunăstare a animalelor (24).
Trimiterile la Directiva 90/496/CEE din Regulamentul (CE)
(53)
nr. 1924/2006 și din Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 al
Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind
adaosul de vitamine și minerale, precum și de anumite substanțe de
109
alt tip în produsele alimentare (25) ar trebui să fie actualizate pentru a

ține seama de prezentul regulament. Regulamentele (CE)
nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ar trebui modificate în consecință.
(54) Actualizarea frecventă și neregulată a cerințelor privind informațiile

referitoare la produsele alimentare poate impune sarcini administrative
considerabile întreprinderilor din sectorul alimentar, în special
întreprinderilor mici și mijlocii. Prin urmare, ar trebui să se garanteze
că măsurile care pot fi adoptate de Comisie în exercitarea
competențelor conferite de prezentul regulament s-ar aplica de la
aceeași dată a oricărui an calendaristic, la expirarea unei perioade de
tranziție corespunzătoare. În cazuri de urgență, ar trebui să se permită
derogări de la acest principiu atunci când scopul măsurilor vizate este
protecția sănătății umane.
(55) Pentru a le permite operatorilor din sectorul alimentar să adapteze

etichetarea produselor lor la noile cerințe introduse de prezentul
regulament, este important să se prevadă perioade de tranziție
corespunzătoare pentru aplicarea prezentului regulament.
(56) Având în vedere modificările substanțiale ale cerințelor în materie de

etichetare nutrițională introduse prin prezentul regulament, în special
modificările legate de conținutul declarației nutriționale, operatorii din
sectorul alimentar ar trebui să fie autorizați să anticipeze aplicarea
prezentului regulament.
(57) Deoarece obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod

satisfăcător de statele membre și prin urmare acestea pot fi realizate
mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în
conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la
articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu
principiul proporționalității enunțat la același articol, prezentul
regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea
acestor obiective.
(58) Competența de a adopta acte delegate, în conformitate cu articolul

290 din TFUE, ar trebui delegată Comisiei, în ceea ce privește, printre
altele, disponibilitatea anumitor mențiuni obligatorii prin alte mijloace
decât pe ambalaj sau pe etichetă, lista produselor alimentare pentru
care nu este obligatorie furnizarea unei liste a ingredientelor,
reexaminarea listei substanțelor sau a produselor care provoacă
110
alergii sau intoleranțe sau lista nutrienților care pot fi declarați în mod
voluntar. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale
pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la
nivel de experți. În cursul pregătirii și elaborării actelor delegate,
Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, adecvată și la
timp a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului
(59)
regulament, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte de
punere în aplicare în ceea ce privește, printre altele, modalitățile de
exprimare a uneia sau a mai multor mențiuni prin intermediul
pictogramelor sau al simbolurilor în locul cuvintelor sau al cifrelor,
modalitățile de indicare a datei durabilității minimale, modalitățile de
indicare a țării de origine sau a locului de proveniență pentru carne,
precizia valorilor declarate în vederea declarației nutriționale sau
exprimarea per porție sau per unitate de consum a declarației
nutriționale. Respectivele competențe ar trebui exercitate în
conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului
European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor
și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele
membre al exercitării competențelor de executare de către
Comisie (26),
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiectul și domeniul de aplicare
(1) Prezentul regulament stabilește bazele pentru asigurarea unui înalt
nivel de protecție a consumatorului în domeniul informațiilor referitoare la
produsele alimentare, luând în considerare diferențele de percepție ale
consumatorilor și nevoia acestora de informații și asigurând în același timp
buna funcționare a pieței interne.
(2) Prezentul regulament definește principiile, cerințele și responsabilitățile
generale care reglementează informațiile referitoare la produsele
alimentare, în special etichetarea produselor alimentare. Acesta prevede
111
mijloacele pentru garantarea dreptului consumatorilor la informare și

procedurile pentru furnizarea informațiilor referitoare la produsele
alimentare, ținând seama de necesitatea de a prevedea suficientă
flexibilitate pentru a putea răspunde evoluțiilor viitoare și noilor cerințe
privind informațiile.
(3) Prezentul regulament se aplică operatorilor din sectorul alimentar în
toate etapele lanțului alimentar, în cazul în care activitățile acestora privesc
informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Acesta se
aplică tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, inclusiv
produselor alimentare livrate de unitățile de restaurație colectivă și
produselor alimentare destinate a fi furnizate acestora.
Prezentul regulament se aplică serviciilor de restaurație oferite de
societățile de transport atunci când plecarea are loc pe teritoriul statelor
membre cărora li se aplică tratatele.
(4) Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere cerințelor de
etichetare prevăzute în dispozițiile specifice ale Uniunii aplicabile anumitor
produse alimentare.
Articolul 2
Definiții
(1) În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
(a) definițiile referitoare la „produs alimentar‖, „legislație alimentară‖,
„întreprindere cu profil alimentar‖, „operator din sectorul alimentar‖,
„comerț cu amănuntul‖, „introducere pe piață‖ și „consumator final‖ de la
articolul 2 și de la articolul 3 punctele 1, 2, 3, 7, 8 și 18 din
Regulamentul (CE) nr. 178/2002;
definițiile referitoare la „prelucrare‖, „produse neprelucrate‖ și „produse
(b)
prelucrate‖ de la articolul 2 alineatul (1) literele (m), (n) și (o) din
Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (27);
definiția referitoare la „enzimă alimentară‖ de la articolul 3 alineatul (2)
(c)
litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 al Parlamentului
European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind enzimele
alimentare (28);
definițiile referitoare la „aditiv alimentar‖, „adjuvant tehnologic‖ și
(d)
„substanță suport‖ de la articolul 3 alineatul (2) literele (a) și (b) și,
respectiv, de la punctul 5 din anexa I la Regulamentul (CE)
112
nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16

decembrie 2008 privind aditivii alimentari (29);
definiția „aromelor‖ de la articolul 3 alineatul (2) litera (a) din
(e)
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aromele și anumite
ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în
și pe produsele alimentare (30);
definițiile referitoare la „carne‖ și „carne separată mecanic‖, „preparate
(f)
din carne‖, „produse pescărești‖ și „produse din carne‖ de la punctele
1.1, 1.14, 1.15, 3.1 și 7.1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004
al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de
stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de
origine animală (31);
definiția referitoare la „publicitate‖ de la articolul 2 litera (a) din Directiva
(g)
2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12
decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (32).
(2) De asemenea, se aplică următoarele definiții:
(a) „informații referitoare la produsele alimentare‖ înseamnă informațiile
referitoare la un produs alimentar puse la dispoziția consumatorului final
prin intermediul unei etichete, al altor documente însoțitoare sau prin
orice alte mijloace, inclusiv instrumente ale tehnologiei moderne sau
comunicare verbală;
(b) „legislația privind informațiile referitoare la produsele alimentare‖

înseamnă dispozițiile Uniunii care reglementează informațiile referitoare
la produsele alimentare, în special etichetarea, inclusiv normele
generale aplicabile, în anumite împrejurări, tuturor produselor
alimentare sau anumitor categorii de produse alimentare și normele
care se aplică numai unor produse alimentare specifice;
(c) „informații obligatorii referitoare la produsele alimentare‖ înseamnă

mențiunile pe care le impun dispozițiile Uniunii pentru a fi furnizate
consumatorului final;
(d) „unitate de restaurație colectivă‖ înseamnă orice unitate (inclusiv un

vehicul sau un stand fix sau mobil) precum restaurantele, cantinele,
școlile, spitalele și societățile de catering, în care, în cadrul unei
activități profesionale, sunt preparate produse alimentare destinate
113
consumului direct de către consumatorul final;
(e) „produs alimentar preambalat‖ înseamnă orice unitate de vânzare

destinată a fi prezentată ca atare consumatorului final și unităților de
restaurație colectivă, constituită dintr-un produs alimentar și din
ambalajul în care a fost introdus înainte de a fi oferit spre vânzare, pe
care acest ambalaj îl acoperă în întregime sau parțial, dar în asemenea
mod încât conținutul să nu poată fi modificat fără ca ambalajul să fie
deschis sau să suporte o modificare; conceptul de „produs alimentar
preambalat‖ nu acoperă produsele alimentare ambalate în spațiul de
comercializare la cererea consumatorului, respectiv preambalate în
vederea vânzării directe;
(f) „ingredient‖ înseamnă orice substanță sau produs, inclusiv aromele,

aditivii alimentari și enzimele alimentare, precum și orice constituent al
unui ingredient compus, utilizat(ă) în fabricarea sau prepararea unui
produs alimentar și prezent(ă) încă în produsul finit, eventual sub o
formă modificată; reziduurile nu sunt considerate ingrediente;
(g) „loc de proveniență‖ înseamnă orice loc indicat ca fiind locul din care
provine un produs alimentar, dar care nu este „țara de origine‖, astfel
cum este definită în conformitate cu articolele 23-26 din Regulamentul
(CEE) nr. 2913/92; denumirea, denumirea comercială sau adresa
operatorului din sectorul alimentar pe etichetă nu reprezintă o indicare a
țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare în
înțelesul prezentului regulament;
(h) „ingredient compus‖ înseamnă un ingredient care este, la rândul lui,

produs din mai multe ingrediente;
(i) „etichetă‖ înseamnă orice marcaj, marcă, semn, imagine sau altă
descriere scrisă, imprimată, ștanțată, marcată, gravată sau tipărită pe un
produs alimentar sau atașată ambalajului sau recipientului unui astfel de
produs;
(j) „etichetare‖ înseamnă mențiunile, indicațiile, mărcile sau denumirile

comerciale, imaginile sau semnele care se referă la un produs alimentar
și care figurează pe orice ambalaj, document, anunț, etichetă, inel sau
manșetă care însoțesc sau se referă la respectivul produs;
(k) „câmp vizual‖ înseamnă toate suprafețele unui ambalaj care pot fi citite
114
dintr-un singur unghi de vedere;
(l) „câmpul vizual principal‖ înseamnă câmpul vizual al unui ambalaj care
este cel mai probabil să fie văzut la prima vedere de către consumator la
momentul cumpărării și care permite consumatorului să identifice
imediat un produs după caracterul sau natura sa și, dacă este cazul,
după marca acestuia. În cazul în care ambalajul are mai multe câmpuri
vizuale principale identice, câmpul vizual principal este cel ales de
operatorul din sectorul alimentar;
(m) „lizibilitate‖ înseamnă aspectul fizic al informațiilor prin care informațiile

sunt accesibile vizual publicului larg care este determinat de diferite
elemente, printre care dimensiunea fontului, distanța dintre litere,
distanța dintre rânduri, de grosimea liniilor, culoare, tipul caracterelor,
raportul dintre lățimea și înălțimea caracterului, suprafața materialului,
precum și de contrastul semnificativ dintre text și fundal;
(n) „denumire legală‖ înseamnă denumirea unui produs alimentar

prevăzută în dispozițiile Uniunii care i se aplică sau, în absența unor
astfel de dispoziții, denumirea prevăzută în actele cu putere de lege și
actele administrative aplicabile în statele membre în care produsul
alimentar este vândut consumatorului final sau unităților de restaurație
colectivă;
(o) „denumire curentă‖ înseamnă o denumire care este acceptată drept

denumire a produsului alimentar de către consumatorii din statul
membru în care este vândut, fără ca denumirea să necesite explicații
suplimentare;
(p) „denumire descriptivă‖ înseamnă o denumire care oferă o descriere a

produsului alimentar și, dacă este cazul, a utilizării lui în mod suficient
de clar încât să permită consumatorului să stabilească natura efectivă a
acestuia și să îl deosebească de alte produse cu care ar putea fi
confundat;
(q) „ingredient primar‖ înseamnă ingredientul sau ingredientele dintr-un

produs alimentar care reprezintă mai mult de 50 % din respectivul
aliment sau pe care consumatorul le asociază de obicei cu denumirea
produsului și pentru care, în majoritatea cazurilor, este necesară o
mențiune cantitativă;
115
(r) „data durabilității minimale‖ înseamnă data până la care produsul

alimentar își păstrează proprietățile specifice atunci când este păstrat în
mod corespunzător;
(s) „nutrient‖ înseamnă proteine, glucide, grăsimi, fibre, sodiu, vitamine și

minerale enumerate în Partea A punctul 1 din Anexa XIII la prezentul
regulament, precum și substanțele care aparțin sau fac parte din oricare
dintre respectivele categorii;
(t) „nanomaterial fabricat‖ înseamnă orice material produs în mod

intenționat care conține una sau mai multe dimensiuni de ordinul a 100
nm sau mai puțin sau care este alcătuit din părți funcționale distincte, în
interior sau la suprafață, dintre care multe au una sau mai multe
dimensiuni de ordinul a 100 nm sau mai puțin, inclusiv structurile,
aglomeratele sau agregatele, care pot să aibă o dimensiune mai mare
de 100 nm, dar posedă proprietăți caracteristice scării nanometrice.
Proprietățile care sunt caracteristice scării nanomentrice includ:
(i) proprietățile legate de suprafața specifică mare a materialelor luate
în considerare; și/sau
ii) proprietățile fizico-chimice specifice care diferă de cele ale

aceluiași material sub altă formă decât cea nanometrică;
(u) „mijloc de comunicare la distanță‖ înseamnă orice mijloc care, fără

prezența fizică simultană a furnizorului și a consumatorului, poate fi
utilizat pentru încheierea unui contract între aceste părți.
(3) În sensul prezentului regulament, țara de origine a unui produs
alimentar se referă la originea unui produs alimentar, astfel cum este
stabilită în conformitate cu articolele 23-26 din Regulamentul (CEE)
nr. 2913/92.
(4) Se aplică, de asemenea, definițiile specifice prevăzute în anexa I.
116
CAPITOLUL II
PRINCIPIILE GENERALE ALE INFORMAȚIILOR REFERITOARE LA
PRODUSELE ALIMENTARE
Articolul 3
Obiective generale
(1) Furnizarea informațiilor referitoare la produsele alimentare urmărește
asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății și intereselor
consumatorilor, oferind consumatorilor finali o bază pentru a face o alegere
în cunoștință de cauză și pentru a utiliza în mod sigur produsele alimentare,
ținând seama în special de considerații de ordin sanitar, economic,
ecologic, social și etic.
(2) Legislația privind informațiile referitoare la produsele alimentare își
propune să creeze un spațiu la nivelul Uniunii în care produsele alimentare
produse și comercializate legal să circule liber, ținând seama, după caz, de
necesitatea de a apăra interesele legitime ale producătorilor și de a
promova fabricarea de produse de calitate.
(3) Atunci când legislația privind informațiile referitoare la produsele
alimentare stabilește noi cerințe, se acordă o perioadă de tranziție după
intrarea în vigoare a noilor cerințe, cu excepția cazurilor justificate în mod
corespunzător. În timpul unei perioade de tranziție, produsele alimentare
ale căror etichete nu respectă noile cerințe pot fi introduse pe piață, iar
stocurile de astfel de produse introduse pe piață înainte de expirarea
perioadei de tranziție pot continua să fie vândute până la epuizarea lor.
(4) Se efectuează o consultare deschisă și transparentă a publicului,
inclusiv a părților interesate, direct sau prin organismele reprezentative, în
timpul pregătirii, evaluării și revizuirii legislației alimentare, cu excepția
cazurilor în care urgența problemei respective nu permite aceasta.
Articolul 4
Principiile care reglementează informațiile obligatorii referitoare la
produsele alimentare
(1) Informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare impuse de
legislația privind informațiile referitoare la produsele alimentare se referă la
informațiile care se încadrează în special în următoarele categorii:
(a) informații privind identitatea și compoziția, proprietățile sau alte
117
caracteristici ale produsului alimentar;
(b) informații privind protecția sănătății consumatorilor și utilizarea sigură a

unui produs alimentar. În mod special, acestea se referă la informații
privind:
(i) însușirile legate de compoziție care pot dăuna sănătății anumitor
grupuri de consumatori;
(ii) data durabilității minimale, condițiile de păstrare și de siguranță a

utilizării;
(iii) efectele asupra sănătății, inclusiv riscurile și consecințele legate

de consumul dăunător și periculos al unui produs alimentar;
(c) informații privind caracteristicile nutriționale care să permită

consumatorilor, inclusiv celor care urmează un regim alimentar special,
să aleagă în cunoștință de cauză.
(2) Atunci când se ia în considerare nevoia de informații obligatorii
referitoare la produsele alimentare și care să permită consumatorilor să
facă o alegere în cunoștință de cauză, se ține seama de faptul că
majoritatea acestora consideră deosebit de necesare anumite informații pe
care le prețuiesc în mod special sau de orice avantaje general acceptate
pentru consumator.
Articolul 5
Consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară
Orice măsură a Uniunii în domeniul legislației privind informațiile referitoare
la produsele alimentare susceptibile de a avea un efect asupra sănătății
publice se adoptă după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța
Alimentară („Autoritatea‖).
118
CAPITOLUL III
CERINȚE GENERALE PRIVIND INFORMAȚIILE REFERITOARE LA
PRODUSELE ALIMENTARE ȘI RESPONSABILITĂȚILE
OPERATORILOR DIN SECTORUL ALIMENTAR
Articolul 6
Cerință de bază
Orice produs alimentar destinat consumatorului final sau unităților de
restaurație colectivă este însoțit de informații referitoare la produsul
respectiv în conformitate cu prezentul regulament.
Articolul 7
Practici corecte de informare
(1) Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă
cumpărătorul în eroare, în special:
(a) în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar și în special în
ceea ce privește natura, identitatea, proprietățile, compoziția, cantitatea,
data durabilității minimale, țara de origine sau locul de proveniență,
metoda de fabricație sau producție;
(b) atribuind produsului alimentar efecte sau proprietăți pe care nu le are;
(c) sugerând că produsul alimentar posedă caracteristici speciale, atunci

când, în realitate, toate produsele alimentare similare posedă
asemenea caracteristici, mai ales evidențiind în mod special prezența
sau absența anumitor ingrediente sau/și nutrienți;
(d) sugerând, prin intermediul prezentării, în descrieri sau imagini, prezența

unui anumit produs alimentar sau a unui anumit ingredient, câtă vreme,
în realitate, o componentă prezentă în mod natural sau un ingredient
utilizat în mod normal în respectivul produs alimentar a fost înlocuit(ă)
cu o altă componentă sau cu un alt ingredient.
(2) Informațiile referitoare la produsele alimentare sunt precise, clare și
ușor de înțeles de către consumator.
(3) Sub rezerva derogărilor prevăzute de legislația Uniunii aplicabile apelor
minerale naturale și produselor alimentare cu destinații nutriționale
speciale, informațiile referitoare la produsele alimentare nu atribuie niciunui
119
produs alimentar proprietăți de prevenire, de tratament sau de vindecare a

unei boli umane și nu evocă astfel de proprietăți.
(4) Alineatele (1), (2) și (3) se aplică, de asemenea:
(a) publicității;
(b) prezentării produselor alimentare, în special formei, aspectului sau

ambalajului acestora, materialului folosit pentru ambalare, modului în
care sunt prezentate, precum și locului în care sunt expuse.
Articolul 8
Responsabilități
(1) Operatorul din sectorul alimentar căruia îi revine răspunderea pentru
informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare este operatorul
sub a cărui denumire sau denumire comercială se comercializează
produsul alimentar sau, dacă operatorul respectiv nu are sediul în Uniune,
importatorul pe piața Uniunii Europene.
(2) Operatorul din sectorul alimentar căruia îi revine răspunderea pentru
informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare asigură
existența și acuratețea informațiilor referitoare la produsele alimentare în
conformitate cu legislația aplicabilă privind informațiile referitoare la
produsele alimentare și cu cerințele dispozițiilor de drept intern relevante.
(3) Operatorii din sectorul alimentar care nu intervin în informațiile
referitoare la produsele alimentare nu furnizează produse alimentare
despre care știu sau presupun, pe baza informațiilor pe care le dețin în
calitate de profesioniști, că nu sunt conforme cu legislația aplicabilă privind
informațiile referitoare la produsele alimentare și cu cerințele dispozițiilor de
drept intern relevante.
(4) Operatorii din sectorul alimentar, în cadrul întreprinderilor pe care le
gestionează, nu modifică informațiile care însoțesc un produs alimentar
dacă o astfel de modificare ar induce în eroare consumatorul final sau ar
reduce în orice alt mod nivelul de protecție a consumatorului și posibilitățile
acestuia de a alege în cunoștință de cauză. Operatorii din sectorul
alimentar sunt răspunzători de orice modificări pe care le efectuează în
cazul informațiilor referitoare la produsele alimentare care însoțesc un
produs alimentar.
(5) Fără a aduce atingere alineatelor (2)-(4), operatorii din sectorul
alimentar, în cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, asigură și
verifică respectarea cerințelor legislației privind informațiile referitoare la
120
produsele alimentare și ale dispozițiilor naționale corespunzătoare

relevante pentru activitățile lor.
(6) În cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, operatorii din sectorul
alimentar asigură transmiterea informațiilor privind produsele alimentare
care nu sunt preambalate și care sunt destinate consumatorului final sau
unei unități de restaurație colectivă către operatorul din sectorul alimentar
care recepționează produsele alimentare respective pentru a permite,
atunci când este necesar, furnizarea informațiilor obligatorii referitoare la
produsele alimentare către consumatorul final.
(7) În următoarele cazuri, operatorii din sectorul alimentar asigură, în
cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, menționarea informațiilor
obligatorii prevăzute la articolele 9 și 10 pe preambalaj sau pe o etichetă
atașată acestuia sau pe documentele comerciale referitoare la produsele
alimentare, în cazul în care se poate garanta că documentele respective
însoțesc produsul alimentar la care se referă sau au fost trimise înaintea
livrării sau concomitent cu aceasta:
(a) în cazul în care produsul alimentar preambalat este destinat
consumatorului final, dar este comercializat într-o etapă anterioară
vânzării către acesta și în cazul în care această etapă nu implică
vânzarea către o unitate de restaurație colectivă;
(b) în cazul în care produsul alimentar preambalat este destinat unităților

de restaurație colectivă pentru a fi preparat, prelucrat, împărțit sau
decupat.
Fără a aduce atingere dispozițiilor primului paragraf, operatorii din sectorul
alimentar asigură includerea mențiunilor prevăzute la articolul 9 alineatul (1)
literele (a), (f), (g) și (h) și pe ambalajul extern în care produsele alimentare
preambalate sunt prezentate spre comercializare.
(8) Operatorii din sectorul alimentar care le furnizează altor operatori din
sectorul alimentar produse alimentare care nu sunt destinate
consumatorului final sau unităților de restaurație colectivă se asigură că
respectivii operatori din sectorul alimentar primesc suficiente informații care
să le permită, după caz, să își îndeplinească obligațiile în temeiul alineatului
(2).
121
CAPITOLUL IV
INFORMAȚII OBLIGATORII REFERITOARE LA PRODUSELE
ALIMENTARE
SECȚIUNEA 1
Conținut și prezentare
Articolul 9
Lista mențiunilor obligatorii
(1) În conformitate cu articolele 10-35 și sub rezerva excepțiilor prevăzute
în prezentul capitol, este obligatorie menționarea următoarelor informații.
(a) denumirea produsului alimentar;
(b) lista ingredientelor;
(c) orice ingredient sau adjuvant tehnologic menționat în anexa II sau

provenit dintr-o substanță sau dintr-un produs menționat în anexa II
care provoacă alergii sau intoleranță, utilizat în fabricarea sau
prepararea unui produs alimentar și încă prezent în produsul finit, chiar
și într-o formă modificată;
(d) cantitatea de anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;
(e) cantitatea netă de produs alimentar;
(f) data durabilității minimale sau data limită de consum;
(g) condițiile speciale de păstrare și/sau condițiile de utilizare;
(h) numele sau denumirea comercială și adresa operatorului din sectorul

alimentar menționat la articolul 8 alineatul (1);
(i) țara de origine sau locul de proveniență, în cazurile menționate la

articolul 26;
(j) instrucțiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna

utilizarea corectă a produsului alimentar;
(k) pentru băuturile care conțin mai mult de 1,2 % de alcool în volum,
concentrația alcoolică dobândită;
122
(l) o declarație nutrițională.

(2) Mențiunile prevăzute la alineatul (1) sunt exprimate prin cuvinte și cifre.
Fără a aduce atingere articolului 35, acestea pot fi menționate suplimentar
prin pictograme sau simboluri.
(3) Atunci când Comisia adoptă acte delegate și acte de punere în
aplicare la care se face referire în prezentul articol, mențiunile prevăzute la
alineatul (1) pot fi în mod alternativ exprimate prin intermediul pictogramelor
sau al simbolurilor, în locul cuvintelor sau al cifrelor.
Pentru a se asigura că consumatorii beneficiază de alte mijloace de
prezentare a informațiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare
decât cuvintele sau cifrele și cu condiția să se asigure același nivel de
informare ca atunci când se utilizează cuvinte și cifre, Comisia, ținând
seama de elementele care dovedesc înțelegerea uniformă de către
consumatori, poate stabili, prin intermediul actelor delegate în conformitate
cu articolul 51, criteriile în baza cărora una sau mai multe mențiuni
prevăzute la alineatul (1) pot fi exprimate prin pictograme sau simboluri în
loc de cuvinte sau cifre.
(4) Pentru a asigura punerea în aplicare uniformă a dispozițiilor alineatului
(3) din prezentul articol, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare
privind modalitățile de aplicare a criteriilor definite în conformitate cu
alineatul (3) pentru a exprima una sau mai multe mențiuni prin intermediul
pictogramelor sau simbolurilor în locul cuvintelor sau cifrelor. Actele de
punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 48 alineatul (2).
Articolul 10
Mențiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri sau categorii
de produse alimentare
(1) În plus față de mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1), în anexa
III sunt prevăzute mențiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri sau
categorii de produse alimentare.
(2) Pentru a asigura informarea consumatorilor în ceea ce privește tipurile
și categoriile specifice de produse alimentare și pentru a ține seama de
progresele tehnologice, evoluțiile științifice, protecția sănătății
consumatorilor sau utilizarea sigură a unui produs alimentar, Comisia poate
modifica anexa III prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu
articolul 51.
123
În cazul apariției unui risc pentru sănătatea consumatorilor, atunci când

motive de maximă urgență o impun, procedura prevăzută la articolul 52 se
aplică actelor delegate adoptate în temeiul prezentului articol.
Articolul 11
Metrologie
Dispozițiile articolului 9 nu aduc atingere dispozițiilor mai specifice ale
Uniunii în materie de metrologie.
Articolul 12
Punerea la dispoziție și amplasarea informațiilor obligatorii referitoare
la produsele alimentare
(1) Informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare, pentru toate
produsele alimentare, sunt disponibile și ușor accesibile, în conformitate cu
prezentul regulament.
(2) În cazul produselor alimentare preambalate, informațiile obligatorii apar
direct pe ambalaj sau pe eticheta atașată la acesta.
(3) Pentru a se asigura că consumatorii pot beneficia de alte mijloace de
furnizare a informațiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare, mai
bine adaptate pentru anumite mențiuni obligatorii, și cu condiția să se
asigure același nivel de informare ca și prin intermediul ambalajului sau
etichetei, Comisia, ținând seama de elementele care dovedesc înțelegerea
uniformă de către consumatori și de utilizarea răspândită a acestor mijloace
în rândul consumatorilor, poate stabili, prin intermediul actelor delegate în
conformitate cu articolul 51, criteriile în baza cărora anumite mențiuni
obligatorii pot fi exprimate prin alte mijloace decât pe pachet sau pe
etichetă.
(4) Pentru a asigura punerea în aplicare uniformă a alineatului (3) din
prezentul articol, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare privind
modalitățile de aplicare a criteriilor prevăzute la alineatul (3) pentru
exprimarea anumitor mențiuni obligatorii prin alte mijloace decât ambalajul
sau eticheta. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în
conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul
(2).
(5) În cazul produselor alimentare care nu sunt preambalate, se aplică
dispozițiile articolului 44.
124
Articolul 13
Modul de prezentare a mențiunilor obligatorii
(1) Fără a aduce atingere măsurilor naționale adoptate în temeiul
articolului 44 alineatul (2), informațiile obligatorii referitoare la produsele
alimentare sunt amplasate într-un loc evident, astfel încât să fie ușor
vizibile, lizibile și, după caz, indelebile. Acestea nu trebuie să fie în niciun
caz disimulate, ascunse, trunchiate sau separate prin orice alte reprezentări
scrise sau imagini sau prin orice alt element intercalat.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice ale Uniunii aplicabile
anumitor produse alimentare, atunci când apar pe ambalaj sau pe eticheta
atașată la acesta, mențiunile obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1)
se imprimă pe ambalaj sau pe etichetă astfel încât să se asigure o
lizibilitate bună, cu caractere folosind dimensiuni ale fontului pentru care
înălțimea literei mici x, astfel cum este definită în anexa IV, este mai mare
sau egală cu 1,2 mm.
(3) În cazul ambalajelor sau al recipientelor la care cea mai mare față
prezintă o suprafață mai mică de 80 cm2, dimensiunea fontului înălțimii
literei mici x menționată la alineatul (2) este mai mare sau egală cu 0,9 mm.
(4) În scopul atingerii obiectivelor prezentului regulament, Comisia
stabilește, prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 51,
norme privind lizibilitatea.
Cu același scop ca cel menționat la primul paragraf, Comisia poate, prin
intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 51, să extindă
cerințele de la alineatul (5) din prezentul articol la mențiunile obligatorii
suplimentare pentru categorii sau tipuri specifice de produse alimentare.
(5) Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (e) și (k)
figurează în același câmp vizual.
(6) Dispozițiile alineatului (5) din prezentul articol nu se aplică în cazurile
menționate la articolul 16 alineatele (1) și (2).
Articolul 14
Vânzarea la distanță
(1) Fără a aduce atingere cerințelor privind informațiile prevăzute la
articolul 9, în cazul produselor alimentare preambalate oferite spre vânzare
prin mijloace de comunicare la distanță:
(a) informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare, cu excepția
mențiunilor prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (f), sunt puse la
125
dispoziție înainte de cumpărare și apar pe suportul de vânzare la

distanță sau sunt furnizate prin alte mijloace corespunzătoare
identificate în mod clar de către operatorul din sectorul alimentar. În
cazul în care sunt utilizate alte mijloace corespunzătoare, informațiile
obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt puse la dispoziție
fără ca prin aceasta operatorii din sectorul alimentar să impună costuri
suplimentare consumatorilor;
(b) toate mențiunile obligatorii sunt puse la dispoziție în momentul livrării.

(2) În cazul produselor alimentare care nu sunt preambalate oferite spre
vânzare prin mijloace de comunicare la distanță, mențiunile obligatorii în
temeiul articolului 44 sunt puse la dispoziție în conformitate cu alineatul (1)
din prezentul articol.
(3) Alineatul (1) litera (a) nu se aplică produselor alimentare oferite spre
vânzare prin intermediul automatelor sau al incintelor comerciale
automatizate.
Articolul 15
Cerințe lingvistice
(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 9 alineatul (3), informațiile
obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt redactate într-o limbă
ușor de înțeles de către consumatorii din statele membre în care se
comercializează produsul alimentar.
(2) Statul membru în care este comercializat un produs alimentar poate să
prevadă, pe teritoriul său, ca aceste mențiuni să figureze în una sau mai
multe dintre limbile oficiale ale Uniunii.
(3) Alineatele (1) și (2) nu împiedică redactarea mențiunilor în mai multe
limbi.
Articolul 16
Omisiunea anumitor mențiuni obligatorii
(1) În cazul buteliilor de sticlă destinate reutilizării, care au un marcaj
indelebil și care, prin urmare, nu poartă nici etichetă, nici inel, nici manșetă,
sunt obligatorii numai mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele
(a), (c), (e), (f) și (l).
(2) În cazul ambalajelor sau al recipientelor la care cea mai mare față
prezintă o suprafață mai mică de 10 cm2, numai mențiunile prevăzute la
126
articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e), (f) sunt obligatorii pe ambalaj sau
pe etichetă. Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) sunt
furnizate prin alte mijloace sau sunt puse la dispoziție la cererea
consumatorului.
(3) Fără a aduce atingere altor dispoziții ale Uniunii care prevăd o
declarație nutrițională obligatorie, declarația menționată la articolul 9
alineatul (1) litera (l) nu este obligatorie pentru produsele alimentare
menționate în anexa V.
(4) Fără a aduce atingere altor dispoziții ale Uniunii care prevăd o listă a
ingredientelor sau o declarație nutrițională obligatorie, mențiunile de la
articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (l) nu sunt obligatorii pentru băuturile
care conțin mai mult de 1,2 % alcool în volum.
Până la 13 decembrie 2014, Comisia întocmește un raport privind aplicarea
articolului 18 și a articolului 30 alineatul (1) în cazul produselor menționate
la prezentul alineat și în care abordează chestiunea acoperirii în viitor a
unor categorii de băuturi alcoolice, în special, de obligația de a fi însoțite de
informații privind valoarea energetică și motivele care ar justifica
eventualele exceptări, ținând seama de nevoia de a asigura coerența cu
alte politici relevante ale Uniunii. În acest context, Comisia ia în considerare
necesitatea de a propune o definiție a băuturilor de tip „alcopop‖.
Comisia alătură raportului respectiv o propunere legislativă, dacă este
cazul, care să stabilească norme pentru o listă a ingredientelor sau o
declarație nutrițională obligatorie pentru aceste produse.
SECȚIUNEA 2
Dispoziții detaliate privind mențiunile obligatorii
Articolul 17
Denumirea produsului alimentar
(1) Denumirea produsului alimentar este denumirea sa legală. În absența
unei asemenea denumiri, denumirea produsului alimentar este denumirea
sa curentă sau, în cazul în care nu există o denumire curentă sau aceasta
nu este folosită, se indică denumirea descriptivă a produsului alimentar.
(2) Se permite utilizarea în statul membru de comercializare a denumirii
sub care produsul alimentar este fabricat și comercializat legal în statul
membru de producție. Cu toate acestea, atunci când aplicarea celorlalte
dispoziții ale prezentului regulament, în special a celor prevăzute la articolul
9, nu este de natură să permită consumatorilor din statul membru de
comercializare să cunoască natura reală a produsului alimentar și să îl
127
deosebească de produsele alimentare cu care ar putea fi confundat,

denumirea produsului alimentar este însoțită de alte informații descriptive,
care trebuie să figureze în apropierea acesteia.
(3) În cazuri excepționale, denumirea produsului alimentar din statul
membru de producție nu se utilizează în statul membru de comercializare
atunci când produsul alimentar pe care aceasta îl desemnează în statul
membru de producție este atât de diferit, din punct de vedere al compoziției
sau al fabricării sale, de produsul alimentar cunoscut sub această denumire
în statul membru de comercializare, încât dispozițiile de la alineatul (2) nu
sunt suficiente pentru a garanta, în statul membru de comercializare, o
informare corectă a consumatorilor.
(4) Nicio denumire protejată, fie ea proprietate intelectuală, marcă de
comerț sau nume fantezist, nu se poate substitui denumirii produsului
alimentar.
(5) În anexa VI sunt prevăzute dispoziții specifice privind denumirea
produsului alimentar și mențiunile care îl însoțesc.
Articolul 18
Lista ingredientelor
(1) Lista ingredientelor este precedată de un titlu sau de o mențiune
corespunzătoare care conține cuvântul „ingrediente‖. Lista respectivă
cuprinde toate ingredientele din produsul alimentar, în ordinea
descrescătoare a ponderii lor în momentul utilizării lor la fabricarea
produsului alimentar.
(2) Ingredientele sunt desemnate prin denumirea lor specifică, după caz,
în conformitate cu normele prevăzute la articolul 17 și în anexa VI.
(3) Toate ingredientele prezente sub formă de nanomateriale fabricate
trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor. Denumirile acestor
ingrediente sunt urmate de cuvântul „nano‖ între paranteze.
(4) Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatelor (1) și (2) din prezentul
articol sunt prevăzute în anexa VII.
(5) În scopul atingerii obiectivelor prezentului regulament, Comisia, prin
intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 51, ajustează și
adaptează definiția nanomaterialelor fabricate menționate la articolul 2
alineatul (2) litera (t) în funcție de progresele tehnice și științifice sau de
definițiile convenite la nivel internațional.
128
Articolul 19
Omisiunea listei ingredientelor
(1) Pentru următoarele produse alimentare nu este obligatorie furnizarea
unei liste de ingrediente:
(a) fructelor și legumelor proaspete, inclusiv cartofii, care nu au fost
curățate, tăiate sau nu au făcut obiectul altui tratament similar;
(b) apele carbogazoase, în a căror descriere se indică caracterul

carbogazos;
(c) oțeturile de fermentație provenite exclusiv dintr-un singur produs de

bază, cu condiția să nu fi fost adăugat niciun alt ingredient;
(d) brânzeturile, untul, laptele și smântâna fermentate la care nu au fost

adăugate alte ingrediente decât produsele lactate, enzimele alimentare
și culturile de microorganisme necesare fabricării sau sarea necesară
pentru fabricarea brânzeturilor, altele decât cele proaspete sau topite;
(e) produsele alimentare care conțin un singur ingredient, cu următoarele

condiții:
(i) denumirea produsului alimentar să fie identică cu numele
ingredientului; sau
(ii) denumirea produsului alimentar să permită identificarea clară a

naturii ingredientului.
(2) Pentru a ține seama de relevanța pentru consumatori a unei liste a

ingredientelor pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare,
Comisia poate, în cazuri excepționale, prin intermediul unor acte delegate,
în conformitate cu articolul 51, să completeze dispozițiile de la alineatul (1)
din prezentul articol, cu condiția ca omisiunile să nu determine o informare
neadecvată a consumatorului final și a unităților de restaurație colectivă.
Articolul 20
Omisiunea compușilor unui produs alimentar din lista ingredientelor
Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 21, menționarea în lista
ingredientelor a următorilor compuși ai unui produs alimentar nu este
obligatorie:
129
(a) compușii unui ingredient care, în cursul procesului de fabricație, au fost

temporar extrași pentru fi reîncorporați apoi într-o cantitate care nu
depășește conținutul inițial;
(b) aditivii alimentari și enzimele alimentare:

(i) a căror prezență într-un produs alimentar este datorată exclusiv
faptului că erau conținuți în unul sau în mai multe ingrediente ale
produsului respectiv, în conformitate cu principiul transferului la
care se face trimitere la articolul 18 alineatul (1) literele (a) și (b) din
Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu condiția să nu mai
îndeplinească nicio funcție tehnologică în produsul finit; sau
(ii) care sunt utilizați ca adjuvanți tehnologici;
(c) substanțele suport și substanțele care nu sunt aditivi alimentari, dar

sunt utilizate în același mod și cu același scop ca substanțele suport și
care sunt utilizate în cantitățile strict necesare;
(d) substanțele care nu sunt aditivi alimentari, dar care sunt folosite în
același mod și în același scop ca și adjuvanții tehnologici și care rămân
prezente în produsul finit, chiar dacă într-o formă modificată;
(e) apa:
(i) atunci când se utilizează în procesul de fabricație numai pentru a
permite reconstituirea unui ingredient utilizat într-o formă
concentrată sau deshidratată; sau
(ii) în cazul lichidului de acoperire care, în mod normal, nu se

consumă.
Articolul 21
Etichetarea anumitor substanțe sau produse care provoacă alergii sau
intoleranțe
(1) Fără a aduce atingere normelor adoptate în temeiul articolului 44
alineatul (2), mențiunile la care se face referire la articolul 9 alineatul (1)
litera (c) îndeplinesc următoarele cerințe:
(a) sunt incluse în lista ingredientelor, în conformitate cu normele prevăzute
130
la articolul 18 alineatul (1), făcându-se referire în mod clar la numele

substanței sau produsului, enumerate în anexa II;și
(b) denumirea substanței sau a produsului astfel cum este prevăzută în

anexa II este pusă în evidență printr-un set de caracteristici grafice care
o diferențiază clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font,
stilul caracterelor sau culoarea de fond.
În lipsa unei liste a ingredientelor, reprezentarea mențiunilor la care se face
referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) include cuvântul „conține‖ urmat
de numele substanței sau al produsului, enumerate în anexa II.
În cazul în care mai multe ingrediente sau mai mulți adjuvanți tehnologici ai
unui produs alimentar provin dintr-o singură substanță sau dintr-un singur
produs enumerat în anexa II, indicațiile de pe etichetă clarifică acest fapt în
cazul fiecărui ingredient sau adjuvant tehnologic în cauză.
Includerea mențiunilor la care se face referire la articolul 9 alineatul (1)
litera (c) nu este obligatorie în cazurile în care numele produsului alimentar
face referire în mod clar la substanța sau produsul în cauză.
(2) Pentru a asigura o mai bună informare a consumatorilor și pentru a
ține seama de cele mai recente progrese științifice și cunoștințe tehnice,
Comisia reexaminează sistematic și, după caz, actualizează lista din anexa
II prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 51.
În cazul apariției unui risc pentru sănătatea consumatorilor, atunci când
motive de maximă urgență o impun, procedura prevăzută la articolul 52 se
aplică actelor delegate adoptate în conformitate cu prezentul articol.
Articolul 22
Indicarea cantității ingredientelor
(1) Indicarea cantității unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente
utilizat(e) la fabricarea sau prepararea unui produs alimentar este
obligatorie atunci când ingredientul sau categoria de ingrediente în cauză:
(a) figurează în denumirea produsului alimentar sau sunt asociate de obicei
de către consumator cu denumirea respectivă;
(b) sunt scoase în evidență în etichetare prin cuvinte, imagini sau

reprezentări grafice; sau
(c) sunt esențiale pentru a caracteriza un produs alimentar și pentru a-l

diferenția de produsele cu care ar putea fi confundat din cauza
131
denumirii sau aspectului său.

(2) Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatului (1), inclusiv cazurile
specifice în care nu este obligatorie indicarea cantităților pentru anumite
ingrediente, sunt prevăzute în anexa VIII.
Articolul 23
Cantitatea netă
(1) Cantitatea netă a unui produs alimentar este exprimată în litri, centilitri,
mililitri, kilograme sau grame, după caz:
(a) în unități de volum pentru produsele lichide;
(b) în unități de masă pentru alte produse.

(2) Pentru a asigura o mai bună înțelegere de către consumatori a
informațiilor referitoare la produsele alimentare care figurează pe etichetă,
Comisia poate stabili, pentru anumite produse alimentare specificate, prin
intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 51, o modalitate
de exprimare a cantității nete diferită de cea menționată la alineatul (1) din
prezentul articol.
(3) Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatului (1), inclusiv cazurile
specifice în care nu este obligatorie indicarea cantității nete, sunt prevăzute
în anexa IX.
Articolul 24
Data durabilității minimale, data limită de consum și data congelării
(1) În cazul produselor alimentare foarte perisabile din punct de vedere
microbiologic și care, din cauza acestui fapt, pot reprezenta, după o scurtă
perioadă, un pericol imediat pentru sănătatea umană, data durabilității
minimale se înlocuiește cu data limită de consum. După data limită de
consum se consideră că un produs alimentar nu prezintă siguranță, în
conformitate cu articolul 14 alineatele (2)-(5) din Regulamentul (CE)
nr. 178/2002.
(2) Data corespunzătoare este indicată în conformitate cu anexa X.
(3) Pentru a asigura o aplicare uniformă a modalității de indicare a datei
durabilității minimale, menționată la punctul 1 litera (c) din anexa X, Comisia
poate adopta acte de punere în aplicare în care sunt stabilite norme în
acest sens. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în
132

(2).
Articolul 25
Condiții de păstrare sau condiții de utilizare
(1) În cazurile în care produsele alimentare necesită condiții speciale de
păstrare și/sau utilizare, aceste condiții sunt indicate.
(2) Pentru a permite păstrarea sau utilizarea corespunzătoare a
produselor alimentare după deschiderea ambalajului, se precizează
condițiile de păstrare și/sau termenul limită de consum, atunci când este
cazul.
Articolul 26
Țara de origine sau locul de proveniență
(1) Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere cerințelor de
etichetare stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în special prin
Regulamentul (CE) nr. 509/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind
specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare (33) și
Regulamentul (CE) nr. 510/2006 din 20 martie 2006 privind protecția
indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și
alimentare (34).
(2) Mențiunile privind țara de origine sau locul de proveniență sunt
obligatorii:
(a) în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în
eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc
de proveniență a produsului alimentar, în special dacă informațiile care
însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera în alt
fel că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență;
(b) pentru tipurile de carne care se încadrează la codurile din

Nomenclatura combinată („NC‖) enumerate în anexa XI. Aplicarea
dispozițiilor de la prezenta literă face obiectul adoptării actelor de
punere în aplicare menționate la alineatul (8).
(3) În cazul în care se indică țara de origine sau locul de proveniență a
produsului și aceasta (acesta) nu este aceeași (același) cu țara de origine
sau locul de proveniență a ingredientului primar:
133
(a) se indică de asemenea țara de origine sau locul de proveniență a

ingredientului (ingredientelor) primar(e); sau
(b) se indică faptul că țara de origine sau locul de proveniență a

ingredientului (ingredientelor) primar(e) diferă de țara de origine sau
locul de proveniență a produsului alimentar.
Aplicarea dispozițiilor de la prezentul alineat face obiectul adoptării
normelor de aplicare menționate la alineatul (8).
(4) În termen de cinci ani de la punerea în aplicare a dispozițiilor de la
alineatul (2) litera (b), Comisia prezintă Parlamentului European și
Consiliului un raport pentru a evalua indicarea obligatorie pe etichetă a țării
de origine sau a locului de proveniență ale produselor menționate la litera
respectivă.
(5) Până la 13 decembrie 2014, Comisia prezintă Parlamentului European
și Consiliului rapoarte privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a
locului de proveniență pentru următoarele produse alimentare:
(a) alte tipuri de carne decât carnea de vită și mânzat și decât cele
menționate la alineatul (2) litera (b);
(b) lapte;
(c) laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate;
(d) produsele alimentare neprelucrate;
(e) produsele dintr-un singur ingredient;
(f) ingrediente care reprezintă mai mult de 50 % dintr-un produs alimentar.

(6) Până la 13 decembrie 2013, Comisia prezintă Parlamentului European
și Consiliului un raport privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a
locului de proveniență pentru carnea folosită ca ingredient.
(7) Rapoartele menționate la alineatele (5) și (6) iau în considerare nevoia
de informare a consumatorului, fezabilitatea măsurii privind indicarea
obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență, precum și analiza
costurilor și beneficiilor rezultate din introducerea unor astfel de măsuri,
inclusiv impactul juridic asupra pieței interne și impactul asupra comerțului
internațional.
Comisia poate însoți rapoartele respective de propuneri de modificare a
dispozițiilor relevante ale Uniunii.
134
(8) Până la 13 decembrie 2013, în urma evaluărilor de impact, Comisia

adoptă acte de punere în aplicare privind aplicarea alineatului (2) litera (b)
și a alineatului (3) din prezentul articol. Actele de punere în aplicare
respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare
menționată la articolul 48 alineatul (2).
(9) În cazul produselor alimentare menționate la alineatul (2) litera (b), la
alineatul (5) litera (a) și la alineatul (6), rapoartele și evaluările de impact
realizate în temeiul acestui articol au în vedere, printre altele, opțiunile
privind modalitățile de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență
a acestor produse alimentare, în special în ceea ce privește fiecare dintre
următoarele date importante referitoare la viața animalului:
(a) locul nașterii;
(b) locul unde a fost crescut;
(c) locul unde a fost sacrificat.
Articolul 27
Instrucțiuni de utilizare
(1) Instrucțiunile de utilizare a unui produs alimentar sunt indicate astfel
încât să permită o utilizare corespunzătoare a respectivului produs
alimentar.
(2) Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care stabilesc norme
detaliate de punere în aplicare a dispozițiilor alineatului (1) în cazul
anumitor produse alimentare. Actele de punere în aplicare respective se
adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul
48 alineatul (2).
Articolul 28
Concentrația alcoolică
(1) Normele privind indicarea concentrației alcoolice în volum, în ceea ce
privește produsele clasificate în Nomenclatura combinată („NC‖) sub codul
2204, sunt cele prevăzute în dispozițiile specifice ale Uniunii aplicabile
acestor produse.
135
(2) Concentrația alcoolică dobândită a băuturilor care conțin mai mult de

1,2 % alcool în volum, altele decât cele menționate la alineatul (1), este
indicat în conformitate cu anexa XII.
SECȚIUNEA 3
Declarația nutrițională
Articolul 29
Relația cu alte acte legislative
(1) Prezenta secțiune nu se aplică produselor alimentare care intră în
domeniul de aplicare a următoarelor acte legislative:
(a)
iunie 2002 referitoare la apropierea legislațiilor statelor membre privind
suplimentele alimentare (35);
(b)
iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale
naturale (36).
(2) Prezenta secțiune se aplică fără a aduce atingere Directivei
2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009
privind produsele alimentare cu destinație nutrițională specială (37) și
directivelor specifice prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din directiva
menționată.
Articolul 30
Conținut
(1) Declarația nutrițională obligatorie cuprinde următoarele informații:
(a) valoarea energetică; și
(b) cantitatea de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, proteine și

sare.
După caz, o declarație care să indice faptul că prezența conținutului de sare
se datorează exclusiv prezenței în mod natural a sodiului poate figura în
imediata apropiere a declarației nutriționale.
(2) Conținutul declarației nutriționale obligatorii menționate la alineatul (1)
poate fi completat cu indicarea cantităților unuia sau mai multor elemente
dintre următoarele:
136
(a) acizi grași mononesaturați;
(b) acizi grași polinesaturați;
(c) polioli;
(d) amidon;
(e) fibre;
(f) oricare dintre vitaminele sau mineralele menționate în partea A punctul 1

din anexa XIII și prezente în cantități semnificative, astfel cum sunt
definite în partea A punctul 2 din anexa XIII.
(3) În cazul în care etichetarea produselor alimentare preambalate
prevede declarația nutrițională obligatorie menționată la alineatul (1),
următoarele informații referitoare la produsele alimentare pot fi repetate pe
etichetă:
(a) valoarea energetică; sau
(b) valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de

zaharuri și de sare.
(4) Prin derogare de la articolul 36 alineatul (1), în cazul în care
etichetarea produselor menționate la articolul 16 alineatul (4) prevede o
declarație nutrițională, conținutul declarației poate fi limitat numai la
valoarea energetică.
(5) Fără a aduce atingere articolului 44 și prin derogare de la articolul 36
alineatul (1), în cazul în care etichetarea produselor menționate la articolul
44 alineatul (1) prevede o declarație nutrițională, conținutul declarației poate
fi limitat numai la:
(b) valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de

zaharuri și de sare.
(6) Pentru a ține seama de relevanța mențiunilor prevăzute la alineatele
(2)-(5) din prezentul articol pentru informarea consumatorilor, Comisia
poate, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 51,
să modifice listele de la alineatele (2)-(5) din prezentul articol, prin
adăugarea sau eliminarea unor mențiuni.
137
(7) Până la 13 decembrie 2014, Comisia, ținând seama de dovezile

științifice și de experiența acumulată în statele membre, prezintă un raport
privind prezența acizilor grași trans în produsele alimentare și în regimul
alimentar de zi cu zi al populației Uniunii. Obiectivul raportului este
evaluarea impactului mijloacelor adecvate care le-ar permite consumatorilor
să aleagă un regim alimentar și produse alimentare mai sănătoase sau
care ar putea promova furnizarea de opțiuni alimentare mai sănătoase
pentru consumatori, inclusiv, printre altele, informarea consumatorilor cu
privire la acizii grași trans sau la restricțiile privind utilizarea lor. După caz,
Comisia poate decide să însoțească raportul respectiv de o propunere
legislativă.
Articolul 31
Calcularea
(1) Valoarea energetică se calculează utilizând factorii de conversie
enumerați în anexa XIV.
(2) Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte delegate, în
conformitate cu articolul 51, factorii de conversie pentru vitaminele și
mineralele menționate în partea A punctul 1 din anexa XIII, care să permită
un calcul mai exact al conținutului de vitamine și minerale în produsele
alimentare. Factorii de conversie respectivi se adaugă la anexa XIV.
(3) Valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 30
alineatele (1)-(5) se referă la produsele alimentare astfel cum sunt vândute.
După caz, se pot furniza informații cu privire la produsul alimentar după
preparare, cu condiția să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de
detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru
consum.
(4) Valorile declarate sunt valori medii care se bazează, după caz, pe
următorii factori:
(a) analiza produsului alimentar efectuată de producător;
(b) un calcul efectuat pe baza valorilor medii cunoscute sau reale ale
ingredientelor utilizate; sau
(c) un calcul efectuat pe baza unor date general stabilite și acceptate.

Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care stabilesc norme
detaliate pentru punerea în aplicare uniformă a prezentului alineat în ceea
ce privește precizia valorilor declarate, precum diferențele dintre valorile
138
declarate și cele stabilite în cursul controalelor oficiale. Actele de punere în

aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare
Articolul 32
Exprimarea per 100 g sau per 100 ml
(1) Valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 30
alineatele (1)-(5) sunt exprimate în unitățile de măsură prevăzute în anexa
XV.
(2) Valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 30
alineatele (1)-(5) se exprimă per 100 g sau per 100 ml.
(3) Eventuala declarație privind vitaminele și mineralele, în plus față de
forma de exprimare menționată la alineatul (2), este exprimată ca procent
din consumul de referință stabilit în partea A punctul 1 din anexa XIII pentru
100 g sau 100 ml.
(4) În plus față de forma de exprimare menționată la alineatul (2) din
prezentul articol, valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la
articolul 30 alineatele (1), (3), (4) și (5) pot fi exprimate, după caz, ca
procent din consumul de referință stabilit în partea B din anexa XIII pentru
100 g sau 100 ml.
(5) În cazul în care se furnizează informații în temeiul alineatului (4), se
introduce următoarea mențiune în imediata apropriere a acestora:
„Consumul de referință al unui adult obișnuit (8 400 kJ/2 000 kcal)‖.
Articolul 33
Exprimarea per porție sau per unitate de consum
(1) În următoarele cazuri, valoarea energetică și cantitățile de nutrienți
menționate la articolul 30 alineatele (1)-(5) pot fi exprimate per porție și/sau
per unitate de consum ușor identificabilă (identificabile) de către
consumator, cu condiția marcării pe etichetă a cantității corespunzătoare
porției sau a unității de consum utilizate și cu condiția să fie precizat
numărul de porții sau de unități conținute în ambalaj:
(a) în plus față de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la
articolul 32 alineatul (2);
(b) în plus față de forma de exprimare per 100 g sau per 100 ml menționată
139
la articolul 32 alineatul (3) privind cantitățile de vitamine și minerale;
(c) în plus sau în loc de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml

(2) Prin derogare de la articolul 32 alineatul (2), în cazurile menționate la
articolul 30 alineatul (3) litera (b), cantitatea de nutrienți și/sau procentul din
consumul de referință stabilit(e) în partea B din anexa XIII pot fi exprimate
numai per porție sau numai per unitate de consum.
Atunci când cantitatea de nutrienți este exprimată numai per porție sau
numai per unitate de consum, în conformitate cu primul paragraf, valoarea
energetică se exprimă per 100 g sau per 100 ml și în funcție de porție sau
unitatea de consum.
(3) Prin derogare de la articolul 32 alineatul (2), în cazurile menționate la
articolul 30 alineatul (5), valoarea energetică și cantitatea de nutrienți și/sau
procentul din consumul de referință stabilit(e) în partea B din anexa XIII pot
fi exprimate numai per porție sau numai per unitate de consum.
(4) Porția sau unitatea utilizată sunt indicate în imediata apropiere a
declarației nutriționale.
(5) Pentru a asigura o aplicare uniformă a exprimării declarației
nutriționale pe porție sau per unitate de consum și pentru a asigura o bază
de comparație uniformă pentru consumator, Comisia adoptă, prin acte de
punere în aplicare și ținând seama de comportamentul real de consum al
consumatorilor, precum și de recomandările privind regimul alimentar,
norme privind exprimarea per porție sau per unitate de consum pentru
anumite categorii de produse alimentare. Actele de punere în aplicare
respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare
Articolul 34
Prezentare
(1) Mențiunile la care se face referire la articolul 30 alineatele (1) și (2)
sunt incluse în același câmp vizual. Acestea sunt prezentate grupat, într-un
format clar și, după caz, în ordinea de prezentare prevăzută în anexa XV.
(2) Mențiunile la care se face referire la articolul 30 alineatele (1) și (2)
sunt prezentate, în funcție de spațiul disponibil, sub formă de tabel, cu
numerele aliniate. În cazul în care spațiul nu permite, declarația este
prezentată în format liniar.
(3) Mențiunile la care se face referire la articolul 30 alineatul (3) sunt
prezentate:
140
(a) în câmpul vizual principal; și
(b) folosind dimensiunile fontului stabilite la articolul 13 alineatul (2).

Mențiunile la care se face referire la articolul 30 alineatul (3) pot fi
prezentate într-un format diferit de cel precizat la alineatul (2) din prezentul
articol.
(4) Mențiunile la care se face referire la articolul 30 alineatele (4) și (5) pot
fi prezentate într-un format diferit de cel precizat la alineatul (2) din
prezentul articol.
(5) În cazurile în care valoarea energetică sau cantitatea de nutrient
(nutrienți) dintr-un produs sunt neglijabile, informațiile referitoare la
elementele respective pot fi înlocuite cu o mențiune precum „Conține
cantități neglijabile de ….‖ și sunt amplasate în imediata apropiere a
declarației nutriționale, dacă aceasta există.
Pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentului alineat, Comisia poate
adopta acte de punere în aplicare referitoare la valoarea energetică și la
cantitățile de nutrienți menționate la articolul 30 alineatele (1)-(5) care pot fi
considerate neglijabile. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în
(2).
(6) Pentru a asigura o aplicare uniformă a modalității de prezentare a
declarației nutriționale în formatele menționate la alineatele (1)-(4) din
prezentul articol, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare în acest
sens. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu
procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul (2).
Articolul 35
Forme de exprimare și prezentare suplimentare
(1) În plus față de formele de exprimare menționate la articolul 32
alineatele (2) și (4) și la articolul 33 și față de prezentarea menționată la
articolul 34 alineatul (2), valoarea energetică și cantitatea de nutrienți
menționate la articolul 30 alineatele (1)-(5) pot fi exprimate în alte moduri
și/sau prezentate utilizând reprezentări grafice sau simboluri în plus față de
cuvinte sau cifre, cu condiția să fie respectate următoarele cerințe:
(a) să fie bazate pe cercetări fiabile și pertinente din punct de vedere
științific și să nu inducă în eroare consumatorul, astfel cum se specifică
la articolul 7;
141
(b) crearea lor să fie rezultatul unor consultări cu o gamă largă de grupuri
de părți interesate;
(c) să vizeze facilitarea înțelegerii de către consumator a contribuției sau a

importanței produsului alimentar pentru valoarea energetică și
conținutul de nutrienți corespunzătoare unui regim alimentar;
(d) să fie sprijinite de elemente pertinente din punct de vedere științific care
să dovedească înțelegerea de către consumatorul mediu a unor astfel
de forme de exprimare sau de prezentare;
(e) în cazul altor forme de exprimare, acestea să se bazeze fie pe

consumul armonizat de referință prevăzut la anexa XIII, fie, în absența
acestuia, pe recomandările științifice general acceptate privind valoarea
energetică și aporturile de nutrienți;
(f) să fie obiective și nediscriminatorii; și
(g) aplicarea lor să nu creeze obstacole în calea liberei circulații a

bunurilor.
(2) Statele membre le pot recomanda operatorilor din sectorul alimentar
utilizarea uneia sau a mai multor forme suplimentare de exprimare sau de
prezentare a declarației nutriționale care, în opinia lor, îndeplinesc în cea
mai mare măsură cerințele prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(g). Statele
membre furnizează Comisiei detaliile acestor forme suplimentare de
exprimare și de prezentare.
(3) Statele membre asigură o monitorizare adecvată a formelor
suplimentare de exprimare sau de prezentare a declarației nutriționale
prezente pe piață pe teritoriul lor.
Pentru a facilita monitorizarea utilizării unor astfel de forme suplimentare de
exprimare sau de prezentare, statele membre le pot solicita operatorilor din
sectorul alimentar care introduc pe piața națională produse alimentare care
poartă astfel de informații să notifice autorității competente utilizarea unei
forme suplimentare de exprimare sau de prezentare, precum și să furnizeze
justificările relevante referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute la
alineatul (1) literele (a)-(g). În astfel de cazuri, se pot solicita, de asemenea,
informații privind încetarea utilizării unor astfel de forme suplimentare de
exprimare sau de prezentare.
(4) Comisia facilitează și organizează schimburi de informații între statele
membre, precum și cu Comisia și părțile interesate, în ceea ce privește
142
chestiunile legate de utilizarea unor forme suplimentare de exprimare sau

de prezentare a declarației nutriționale.
(5) Ținând seama de experiența dobândită, până la 13 decembrie 2017,
Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind
utilizarea unor forme suplimentare de exprimare și prezentare, impactul
acestora asupra pieței interne și oportunitatea unei armonizări suplimentare
a acestor forme de exprimare și prezentare. În acest scop, statele membre
furnizează Comisiei informații relevante referitoare la utilizarea unor astfel
de forme suplimentare de exprimare sau de prezentare pe piață, pe
teritoriul lor. Comisia poate alătura acestui raport propuneri de modificare a
dispozițiilor relevante ale Uniunii.
(6) Pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentului articol, Comisia
adoptă acte de punere în aplicare care stabilesc norme detaliate privind
punerea în aplicare a alineatelor (1), (3) și (4) din prezentul articol. Actele
de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 48 alineatul (2).
CAPITOLUL V
INFORMAȚII VOLUNTARE REFERITOARELA PRODUSELE
ALIMENTARE
Articolul 36
Cerințe aplicabile
(1) Atunci când informațiile referitoare la produsele alimentare menționate
la articolele 9 și 10 sunt oferite în mod voluntar, acestea trebuie să respecte
cerințele menționate în capitolul IV secțiunile 2 și 3.
(2) Informațiile referitoare la produsele alimentare furnizate în mod
voluntar respectă următoarele cerințe:
(a) nu induc în eroare consumatorul, astfel cum se specifică la articolul 7;
(b) nu sunt ambigue și nu derutează consumatorii; și
(c) după caz, se bazează pe date științifice relevante.

(3) Comisia adoptă acte de punere în aplicare în ceea ce privește cerințele
menționate la alineatul (2) din prezentul articol pentru următoarele informații
voluntare referitoare la produsele alimentare:
143
(a) informații privind prezența posibilă și neintenționată în produsele

alimentare a unor substanțe sau produse care provoacă alergii sau
intoleranțe;
(b) informații privind posibilitatea consumului produselor alimentare

respective de către vegetarieni și vegani; și
(c) indicarea, pe lângă aportul de referință specificat la anexa XIII, a

aportului de referință pentru grupe specifice de populație.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu
procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul (2).
(4) Pentru a asigura informarea corespunzătoare a consumatorilor, atunci
când operatorii din sectorul alimentar furnizează informații voluntare
referitoare la produsele alimentare în mod divergent, cu riscul de a induce
în eroare sau de a deruta consumatorul, Comisia poate, prin intermediul
unor acte delegate, în conformitate cu articolul 51, să prevadă cazuri
suplimentare de furnizare a unor informații voluntare referitoare la
produsele alimentare menționate la alineatul (3) din prezentul articol.
Articolul 37
Prezentare
Informațiile oferite în mod voluntar nu trebuie să fie incluse în detrimentul
spațiului disponibil pentru informațiile obligatorii.
CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII DE DREPT INTERN
Articolul 38
Dispoziții de drept intern
(1) În ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin
prezentul regulament, statele membre nu pot să adopte sau să mențină
dispoziții de drept intern, cu excepția cazurilor permise de dreptul Uniunii.
Respectivele dispoziții de drept intern nu creează obstacole în ceea ce
privește libera circulație a mărfurilor sau cazuri de discriminare în ceea ce
privește produsele alimentare din alte state membre.
144
(2) Fără a aduce atingere articolului 39, statele membre pot adopta
dispoziții de drept intern în ceea ce privește chestiunile care nu sunt
armonizate în mod specific prin prezentul regulament, în măsura în care
acestea nu interzic, obstrucționează sau restricționează libera circulație a
bunurilor care sunt în conformitate cu prezentul regulament.
Articolul 39
Dispoziții de drept intern privind mențiunile obligatorii suplimentare
(1) În afara mențiunilor obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) și la
articolul 10, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 45, statele
membre pot adopta dispoziții privind mențiuni obligatorii suplimentare
pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare, pentru cel puțin
unul dintre următoarele motive:
(a) protecția sănătății publice;
(b) protecția consumatorilor;
(c) prevenirea fraudelor;
(d) protecția drepturilor de proprietate industrială și comercială, a indicațiilor

de proveniență, a denumirilor de origine înregistrate și prevenirea
concurenței neloiale.
(2) În conformitate cu alineatul (1), statele membre pot introduce dispoziții
privind menționarea obligatorie a țării de origine sau a locului de
proveniență a produselor alimentare numai atunci când există dovada unei
legături între anumite calități ale produsului și originea sau proveniența sa.
Odată cu notificarea Comisiei în legătură cu astfel de dispoziții, statele
membre oferă dovezi conform cărora majoritatea consumatorilor consideră
că furnizarea acestor informații prezintă o importanță deosebită.
Articolul 40
Lapte și produse lactate
Statele membre pot adopta dispoziții de derogare de la articolul 9 alineatul
(1) și articolul 10 alineatul (1) în cazul laptelui și al produselor lactate
ambalate în butelii de sticlă destinate reutilizării.
Statele membre comunică fără întârziere Comisiei textul respectivelor
dispoziții.
145
Articolul 41
Băuturi alcoolice
Până la adoptarea dispozițiilor Uniunii prevăzute la articolul 16 alineatul (4),
statele membre pot menține dispoziții de drept intern privind enumerarea
ingredientelor în cazul băuturilor care au o concentrație alcoolică mai mare
de 1,2 % în volum.
Articolul 42
Exprimarea cantității nete
În absența dispozițiilor Uniunii menționate la articolul 23 alineatul (2)
referitoare la exprimarea cantității nete pentru anumite produse alimentare
prin altă modalitate decât cea prevăzută la articolul 23 alineatul (1), statele
membre pot menține dispozițiile de drept intern adoptate înainte de 12
decembrie 2011.
Până la 13 decembrie 2014, statele membre informează Comisia cu privire
la existența unor astfel de dispoziții. Comisia le supune atenției celorlalte
state membre.
Articolul 43
Indicarea voluntară a aportului de referință pentru grupe specifice de
populație
Până la adoptarea dispozițiilor Uniunii menționate la articolul 36 alineatul
(3) litera (c), statele membre pot adopta măsuri de drept intern în ceea ce
privește indicarea voluntară a aportului de referință pentru grupe specifice
de populație.
Statele membre comunică fără întârziere Comisiei textul respectivelor
dispoziții.
Articolul 44
Dispoziții de drept intern privind produsele alimentare care nu sunt
preambalate
(1) Pentru produsele alimentare prezentate nepreambalate la vânzare
către consumatorul final sau către unitățile de restaurație colectivă sau
pentru produsele alimentare ambalate în locul în care sunt vândute la
cererea cumpărătorului sau preambalate în vederea vânzării lor directe:
146
(a) este obligatorie includerea mențiunilor specificate la articolul 9 alineatul

(1) litera (c);
(b) nu este obligatorie includerea altor mențiuni prevăzute la articolele 9 și

10, cu excepția cazului în care statele membre adoptă măsuri naționale
care impun includerea unora sau a tuturor mențiunilor respective,
precum și a unor elemente din mențiunile respective.
(2) Statele membre pot adopta măsuri naționale privind mijloacele prin
care trebuie puse la dispoziție mențiunile specificate la alineatul (1) sau
elemente din mențiunile respective și, după caz, forma de exprimare și de
prezentare a acestora.
(3) Statele membre comunică fără întârziere Comisiei textul dispozițiilor
prevăzute la alineatul (1) litera (b) și la alineatul (2).
Articolul 45
Procedura de notificare
(1) Atunci când se face trimitere la prezentul articol, statele membre care
consideră necesară adoptarea noii legislații privind informarea cu privire la
produsele alimentare notifică în prealabil Comisia și celelalte state membre
în legătură cu măsurile avute în vedere și specifică motivele care stau la
baza lor.
(2) Comisia consultă Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și
sănătatea animală înființat prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul
(CE) nr. 178/2002 în cazul în care consideră că o astfel de consultare este
utilă sau în cazul în care un stat membru solicită acest lucru. În acest caz,
Comisia se asigură că respectivul proces este transparent pentru toate
părțile interesate.
(3) Statul membru care consideră necesară adoptarea noii legislații privind
informarea cu privire la produsele alimentare poate lua măsurile avute în
vedere numai la trei luni de la notificarea menționată la alineatul (1), cu
condiția să nu fi primit un aviz negativ din partea Comisiei.
(4) În cazul în care avizul Comisiei este negativ și înainte de expirarea
perioadei menționate la alineatul (3) din prezentul articol, Comisia inițiază
procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul (2) pentru a se
stabili dacă măsurile avute în vedere pot fi puse în aplicare, sub rezerva
unor modificări corespunzătoare, dacă este necesar.
(5) Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22
iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul
147
standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile

societății informaționale (38) nu se aplică măsurilor care intră sub incidența
procedurii de notificare menționată la prezentul articol.
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII DE APLICARE, DISPOZIȚII DE MODIFICARE ȘI DISPOZIȚII
FINALE
Articolul 46
Modificări ale anexelor
Pentru a ținea seama de progresele tehnice, de evoluțiile științifice, de
sănătatea consumatorilor sau de necesitatea informării consumatorilor, sub
rezerva articolului 10 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (2) referitoare
modificarea anexelor II și III, Comisia poate, prin intermediul actelor
delegate, în conformitate cu articolul 51, să modifice anexele la prezentul
regulament.
Articolul 47
Perioada de tranziție pentru măsurile de punere în aplicare sau actele
delegate și data de punere în aplicare a acestora
(1) Fără a aduce atingere alineatului (2) din prezentul articol, în
exercitarea competențelor conferite de prezentul regulament de a adopta
măsuri prin intermediul actelor de punere în aplicare în conformitate cu
procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul (2) sau prin
intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 51, Comisia:
(a) stabilește o perioadă de tranziție corespunzătoare pentru aplicarea
noilor măsuri, pe parcursul căreia produsele alimentare care poartă
etichete care nu respectă noile măsuri pot fi introduse pe piață și pe
parcursul căreia stocurile din aceste produse alimentare care au fost
introduse pe piață înainte de sfârșitul perioadei de tranziție pot fi
vândute în continuare până la epuizarea stocului; și
(b) se asigură că măsurile respective se aplică cu începere de la data de 1

aprilie a fiecărui an calendaristic.
148
(2) Alineatul (1) nu se aplică în cazurile de urgență, atunci când scopul

măsurilor menționate la alineatul respectiv îl constituie protecția sănătății
umane.
Articolul 48
Comitetul
(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar
și sănătatea animală, instituit în temeiul articolului 58 alineatul (1) din
Regulamentul (CE) nr. 178/2002. Respectivul comitet este un comitet în
sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul
5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
În cazul în care comitetul nu emite niciun aviz, Comisia nu adoptă proiectul
de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) paragraful al
treilea din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Articolul 49
Modificări la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006
La articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, primul și al doilea
paragraf se înlocuiesc cu următorul text:
„Etichetarea nutrițională a produselor pentru care sunt făcute mențiuni
nutriționale și/sau de sănătate este obligatorie, cu excepția publicității
generice. Informațiile care trebuie să fie furnizate sunt cele specificate la
articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al
Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind
informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (*1). În cazul în
care se impun mențiuni nutriționale și/sau de sănătate privind un nutrient
menționat la articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011,
se declară cantitatea de nutrient în conformitate cu articolele 31-34 din
regulamentul respectiv.
Cantitatea (cantitățile) de substanță (substanțe) care face (fac) obiectul unei
mențiuni nutriționale sau de sănătate și care nu apar(e) în etichetarea
nutrițională este (sunt) menționată (menționate) în același câmp vizual cu
etichetarea nutrițională și sunt exprimate în conformitate cu articolele 31, 32
și 33 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011. Unitățile de măsură utilizate
pentru a exprima cantitatea de substanță sunt potrivite pentru substanțele
individuale în cauză.
149
Articolul 50
Modificări la Regulamentul (CE) nr. 1925/2006
La articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1925/2006, alineatul (3) se
înlocuiește cu următorul text:
„(3) Etichetarea nutrițională a produselor în care se adaugă vitamine și
minerale și care sunt reglementate prin prezentul regulament este
obligatorie. Informațiile care trebuie furnizate sunt cele specificate la
articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al
Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind
informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare și trebuie să
includă cantitățile totale de vitamine și minerale prezente, atunci când
acestea se adaugă produselor alimentare (*2).
Articolul 51
Exercitarea delegării
(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în
condițiile prevăzute la prezentul articol.
(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 9
alineatul (3), articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (3), articolul 13
alineatul (2), articolul 36 alineatul (4) și articolul 46 se conferă Comisiei pe o
perioadă de cinci ani de la 12 decembrie 2011. Comisia prezintă un raport
privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de
încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește
tacit pentru perioade de timp identice, cu excepția cazului în care
Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel târziu
cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
(3) Delegarea de competențe menționată la articolul 9 alineatul (3),
articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (3), articolul 13 alineatul (4),
articolul 36 alineatul (4) și articolul 46 poate fi revocată oricând de
Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt
delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce
efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia
nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
150
(4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan

Parlamentului European și Consiliului.
(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 9 alineatul (3), articolului
10 alineatul (2), articolului 12 alineatul (3), articolului 13 alineatul (4),
articolului 18 alineatul (5), articolului 19 alineatul (2), articolului 21 alineatul
(2), articolului 23 alineatul (2), articolului 30 alineatul (6), articolului 31
alineatul (2), articolului 36 alineatul (4) și articolului 46 intră în vigoare
numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au
formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către
Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării
termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat
Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu
două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Articolul 52
Procedura de urgență
(1) Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră imediat în
vigoare și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecțiune în
conformitate cu alineatul (2). Notificarea unui act delegat transmisă
Parlamentului European și Consiliului prezintă motivele pentru care s-a
recurs la procedura de urgență.
(2) Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecțiuni la un act
delegat în conformitate cu procedura menționată la articolul 51 alineatul (5).
Într-un astfel de caz, Comisia abrogă actul fără întârziere, în urma notificării
deciziei Parlamentului European sau a Consiliului de a formula obiecțiuni.
Articolul 53
Abrogare
(1) Directivele 87/250/CEE, 90/496/CE, 1999/10/CE, 2000/13/CE,
2002/67/CE și 2008/5/CE și Regulamentul (CE) nr. 608/2004 se abrogă de
la 13 decembrie 2014.
(2) Trimiterile la actele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul
regulament.
151
Articolul 54
Măsuri tranzitorii
(1) Produsele alimentare introduse pe piață sau etichetate înainte de 13
decembrie 2014 care nu respectă cerințele prevăzute de prezentul
regulament pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor acestor
produse alimentare.
Produsele alimentare introduse pe piață sau etichetate înainte de 13
decembrie 2016 care nu respectă cerințele prevăzute la articolul 9 alineatul
(1) litera (l) din prezentul regulament pot fi comercializate până la epuizarea
stocurilor acestor produse alimentare.
Produsele alimentare introduse pe piață sau etichetate înainte de 1 ianuarie
2014 care nu respectă cerințele prevăzute la anexa VI partea B pot fi
comercializate până la epuizarea stocurilor acestor produse alimentare.
(2) Între 13 decembrie 2014 și 13 decembrie 2016, în cazul în care
declarația nutrițională este furnizată pe o bază voluntară, aceasta respectă
articolele 30-35 din prezentul regulament.
(3) Fără a aduce atingere Directivei 90/496/CEE, articolului 7 din
Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și articolului 7 alineatul (3) din
Regulamentul (CE) nr. 1925/2006, produsele alimentare etichetate în
conformitate cu articolele 30-35 din prezentul regulament pot fi introduse pe
piață înainte de 13 decembrie 2014.
Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1162/2009 al Comisiei din
30 noiembrie 2009 de stabilire a unor măsuri tranzitorii de aplicare a
Regulamentelor (CE) nr. 853/2004, (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004
ale Parlamentului European și ale Consiliului (39), produsele alimentare
etichetate în conformitate cu anexa VI partea B a prezentului regulament
pot fi introduse pe piață înainte de 1 ianuarie 2014.
Articolul 55
Intrarea în vigoare și data aplicării
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament se aplică de la 13 decembrie 2014, cu excepția
articolului 9 alineatul (1) litera (l) care se aplică de la 13 decembrie 2016 și
a anexei VI partea B, care se aplică de la 1 ianuarie 2014.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică
direct în toate statele membre.
Adoptat la Strasbourg, 25 octombrie 2011.
152
Pentru Parlamentul European

Președintele
J. BUZEK
Pentru Consiliu
Președintele
M. DOWGIELEWICZ
ANEXA I
DEFINIȚII SPECIFICE
menționate la articolul 2 alineatul (4)
1. „Declarația nutrițională‖ sau „etichetarea nutrițională‖ se referă la

informațiile care menționează:
(b) valoarea energetică și unul sau mai mulți numai dintre următorii
nutrienți:
— grăsimi (acizi grași saturați, acizi grași mononesaturați, acizi
grași polinesaturați);
— glucide (zaharuri, polioli, amidon);
— sare;
— fibre;
— proteine;
— oricare dintre vitaminele sau mineralele menționate în anexa

XIII partea A punctul 1 și prezente în cantități semnificative,
după cum se prevede în anexa XIII partea A punctul 2.
2. „Grăsimi‖ înseamnă lipidele totale, inclusiv fosfolipidele.
3. „Acizi grași saturați‖ înseamnă acizii grași fără legătură dublă.
4. „Acizi grași trans‖ înseamnă acizi grași cu cel puțin o legătură dublă
neconjugată (și anume întreruptă de cel puțin o grupare metilen) carbon-
153
carbon, în configurație trans.
5. „Acizi grași mononesaturați‖ înseamnă acizii grași cu o legătură dublă în

poziție cis.
6. „Acizi grași polinesaturați‖ înseamnă acizi grași cu două sau mai multe
legături duble cis sau cismetilenice întrerupte.
7. „Glucide‖ înseamnă orice carbohidrat care este metabolizat în organism

și care include polioli.
8. „Zaharuri‖ înseamnă toate monozaharidele și dizaharidele prezente într-

un produs alimentar, cu excepția poliolilor.
9. „Polioli‖ înseamnă alcooli care conțin mai mult de două grupări hidroxil.
10. „Proteine‖ înseamnă conținutul de proteine calculat utilizând formula:

proteine = azot total Kjeldahl × 6,25.
11. „Sare‖ înseamnă conținutul de sare echivalent calculat utilizând

formula: sare = sodiu × 2,5.
12. „Fibre‖ înseamnă polimeri glucidici compuși din trei sau mai multe
unități monomerice, care nu sunt nici digerați, nici absorbiți în intestinul
subțire uman și care aparțin uneia dintre următoarele categorii:
— polimeri glucidici comestibili, prezenți în mod natural în produsele
alimentare consumate ca atare;
— polimeri glucidici comestibili care au fost obținuți din materii prime

alimentare prin mijloace fizice, enzimatice sau chimice și care au
un efect fiziologic benefic demonstrat prin dovezi științifice general
acceptate;
— polimeri glucidici comestibili sintetici care au un efect fiziologic

benefic demonstrat prin dovezi științifice general acceptate.
13. „Valoarea medie‖ înseamnă valoarea care reprezintă cel mai bine
cantitatea de nutrienți conținută de un anumit produs alimentar și
reflectă ajustări care iau în considerare variațiile sezoniere, obiceiurile
de consum și alți factori care ar putea determina variația valorii
efective.
154
ANEXA II
SUBSTANȚE CARE CAUZEAZĂ ALERGII SAU INTOLERANȚE
1. Cereale care conțin gluten, și anume: grâu, secară, orz, ovăz, grâu
spelt, grâu dur sau hibrizi ai acestora și produse derivate, exceptând:
siropurile de glucoză obținute din grâu, inclusiv dextroza (1);
(a)
maltodextrine obținute din grâu (1);
(b)
(c) siropurile de glucoză obținute din orz;
(d) cerealele utilizate pentru fabricarea distilatelor sau a alcoolului

etilic de origine agricolă.
2. Crustacee și produse derivate.
3. Ouă și produse derivate.
4. Pește și produse derivate, exceptând:

(a) gelatina de pește folosită ca substanță suport pentru preparatele
de vitamine sau de carotenoide;
(b) gelatina de pește sau ihtiocolul folosit(ă) la limpezirea berii sau a

vinului.
5. Arahide și produse derivate.
6. Soia și produse derivate, exceptând:

uleiul și grăsimea de soia rafinate complet (1);
(a)
(b) amestecuri naturale de tocoferoli (E306), tocoferolul D-alfa

natural, acetatul de tocoferol D-alfa natural, succinatul de tocoferol
D-alfa natural, obținuți din soia;
(c) fitosterolii și esterii de fitosterol derivați din uleiuri vegetale, obținuți

din soia;
(d) esterul de stanol vegetal fabricat din steroli de ulei vegetal, obținuți
din soia.
155
7. Lapte și produse derivate (inclusiv lactoză), exceptând:

(a) zerul utilizat pentru fabricarea distilaților sau a alcoolului etilic de
origine agricolă;
(b) lactitolul.
Fructe cu coajă lemnoasă, adică: migdale (Amygdalus communis L.),
8.
alune de pădure (Corylus avellana), nuci (Juglans regia), nuci Caju
(Anacardium occidentale), nuci Pecan [Carya illinoinensis (Wangenh.)
K. Koch], nuci de Brazilia (Bertholletia excelsa), fistic (Pistacia vera),
nuci de macadamia și nuci de Queensland (Macadamia ternifolia),
precum și produse derivate, exceptând fructele cu coajă utilizate pentru
fabricarea distilatelor sau a alcoolului etilic de origine agricolă.
9. Țelină și produse derivate.
10. Muștar și produse derivate.
11. Semințe de susan și produse derivate.

Dioxidul de sulf și sulfiții în concentrații mai mari de 10 mg/kg sau
12.
10 mg/litru în SO2 total trebuie calculați pentru produsele gata pentru
consum sau reconstituite în conformitate cu instrucțiunile
producătorilor.
13. Lupin și produse derivate.
14. Moluște și produse derivate.
(1) Și produsele obținute din acestea, în măsura în care procesul la care

sunt supuse nu poate crește nivelul de alergenicitate estimat de autoritate
pentru produsul de bază din care au fost obținute.
156
ANEXA III
PRODUSE ALIMENTARE PE A CĂROR ETICHETĂ TREBUIE SĂ
FIGUREZE UNA SAU MAI MULTE MENȚIUNI SUPLIMENTARE
TIP SAU CATEGORIE DE MENȚIUNI
PRODUS ALIMENTAR
1. Produse alimentare ambalate în anumite gaze
1.1. Produse alimentare a căror „Ambalate în atmosferă

durabilitate a fost extinsă prin protectoare‖.
utilizarea gazelor de ambalare
autorizate prin Regulamentul
(CE) nr. 1333/2008.
2. Produse alimentare care conțin îndulcitori
2.1. Produse alimentare care conțin Mențiunea „cu îndulcitor(i)‖

un îndulcitor sau îndulcitori însoțește numele produsului
autorizați prin Regulamentul alimentar.
(CE) nr. 1333/2008.
2.2. Produse alimentare care conțin Mențiunea „cu zahăr (zaharuri) și

atât adaos de zahăr, cât și un îndulcitor(i)‖ trebuie să fie adăugată
îndulcitor sau îndulcitori la numele produsului alimentar.
autorizați prin Regulamentul
(CE) nr. 1333/2008.
2.3. Produse alimentare care conțin Mențiunea „conține aspartam (o

aspartam și/sau aspartam- sursă de fenilalanină)‖ trebuie să
acetsulfam autorizat prin apară pe etichetă în cazurile în
Regulamentul (CE) care aspartamul/sarea aspartam-
nr. 1333/2008. acesulfam este inclus (inclusă) în
lista de ingrediente doar prin
referirea la numărul E.
mențiunea „conține o sursă de
fenilalanină‖ trebuie să apară pe
etichetă în cazurile în care
aspartamul/sarea aspartam-
acesulfam este inclus (inclusă) în
lista de ingrediente cu denumirea
157
sa.
2.4. Produse alimentare care conțin „Consumul excesiv poate cauza

mai mult de 10 % polioli efecte laxative‖.
adăugați autorizați prin
Regulamentul (CE)
nr. 1333/2008.
3. Produse alimentare care conțin acid glicirizinic sau sarea sa de
amoniu
3.1.
Produsele zaharoase sau Mențiunea „conține lemn dulce‖ se
băuturile care conțin acid adaugă imediat după lista
glicirizinic sau sarea sa de ingredientelor, cu excepția cazului
amoniu, din cauza adaosului în care termenul „lemn dulce‖ se
unei(unor) substanțe precum află deja pe lista ingredientelor sau
planta de lemn dulce Glycyrrhiza în numele produsului alimentar. În
glabra, într-o concentrație de lipsa unei liste a ingredientelor,
100 mg/kg sau 10 mg/l sau mai mențiunea figurează alături de
mult. numele produsului alimentar.
3.2.
Produsele zaharoase care Mențiunea „conține lemn dulce –
conțin acid glicirizinic sau sarea persoanele care suferă de
sa de amoniu în urma adaosului hipertensiune ar trebui să evite
unei(unor) substanțe precum consumul excesiv‖ se adaugă
planta de lemn dulce Glycyrrhiza imediat după lista ingredientelor. În
4 g/kg sau mai mult. mențiunea figurează alături de
numele produsului alimentar.
Băuturi care conțin acid Mențiunea „conține lemn dulce –
3.3.
glicirizinic sau sarea sa de persoanele care suferă de
amoniu în urma adaosului hipertensiune ar trebui să evite
unei(unor) substanțe precum consumul excesiv‖ se adaugă
planta de lemn dulce Glycyrrhiza imediat după lista ingredientelor. În
50 mg/l sau mai mult sau de mențiunea figurează alături de
300 mg/l sau mai mult, în cazul numele produsului alimentar.
băuturilor cu o concentrație
alcoolică mai mare de 1,2 % în
volum (1).
158
4. Băuturi cu conținut ridicat de cafeină sau produse alimentare cu

adaos de cafeină
4.1. Băuturile, cu excepția celor pe Mențiunea „Conținut ridicat de

bază de cafea, ceai sau extract cafeină. Nu se recomandă pentru
de cafea sau ceai, atunci când copii sau femeile însărcinate sau
denumirea produsului alimentar care alăptează‖ în același câmp
include termenul „cafea‖ sau vizual ca și denumirea băuturii,
„ceai‖, care: urmată de menționarea, în
paranteze și în conformitate cu
— sunt destinate consumului articolul 13 alineatul (1) din
fără modificări și conțin prezentul regulament, a
cafeină, oricare ar fi sursa conținutului de cafeină exprimat în
acesteia, într-o proporție mg per 100 ml.
mai mare de 150 mg/l; sau
— sunt sub formă de

concentrat sau în formă
deshidratată și, după
reconstituire, conțin cafeină,
oricare ar fi sursa acesteia,
într-o proporție mai mare de
150 mg/l.
4.2. Alte produse alimentare în afara Mențiunea „Conține cafeină. Nu se

băuturilor în cazul cărora se recomandă pentru copii sau
adaugă cafeină în scop femeile însărcinate‖ în același
fiziologic. câmp vizual ca și denumirea
produsului alimentar, urmată de
menționarea, în paranteze și în
conformitate cu articolul 13
alineatul (1) din prezentul
regulament, a conținutului de
cafeină exprimat în mg per
100 g/ml. În cazul suplimentelor
alimentare, conținutul de cafeină se
exprimă per porție, astfel cum se
recomandă pentru consumul zilnic
pe etichetă.
159
5. Produse alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol,

fitostanoli sau esteri de fitostanol
5.1. Produse alimentare sau 1. mențiunea „cu adaos de steroli

ingrediente alimentare cu adaos vegetali‖ sau „cu adaos de
de fitosteroli, esteri de fitosterol, stanoli vegetali‖ în același
fitostanoli sau esteri de câmp vizual cu denumirea
fitostanol. produsului alimentar;
2. în lista ingredientelor este

menționată cantitatea de
fitosteroli, esteri de fitosterol,
fitostanoli sau esteri de
fitostanol adăugați (exprimată
în procente sau grame de
steroli/stanoli vegetali liberi la
100 g sau la 100 ml de produs
alimentar);
3. se menționează că produsul
alimentar este destinat exclusiv
persoanelor care doresc să își
reducă nivelul colesterolului din
sânge;
4. se semnalează că pacienții
care urmează un tratament de
reducere a nivelului
colesterolului ar trebui să
consume produsul doar sub
supraveghere medicală;
5. se semnalează, în mod vizibil,

că este posibil ca produsul
alimentar să nu fie adecvat din
punct de vedere nutrițional
pentru femeile însărcinate, cele
care alăptează și copiii sub
cinci ani;
6. se recomandă să se
160
folosească produsul alimentar

în cadrul unui regim echilibrat
și variat, care să conțină un
consum regulat de fructe și
legume, pentru a ajuta la
menținerea nivelului
carotenoidelor;
7. în același câmp vizual cu

mențiunea prevăzută la punctul
3, apare o mențiune prin care
se recomandă să se evite un
consum mai mare de 3 g/zi de
steroli/stanoli vegetali adăugați;
8. este inclusă o definiție a porției

de produs alimentar sau de
ingredient alimentar (preferabil
în g sau ml) cu o mențiune
privind cantitatea de
sterol/stanol vegetal conținută
de fiecare porție.
6. Carne congelată, preparate din carne congelate și produse
pescărești netransformate congelate
6.1. Carne congelată, preparate din Data congelării sau data primei
carne congelate și produse congelări în cazul în care produsul
pescărești netransformate a fost congelat de mai multe ori, în
congelate. conformitate cu punctul 3 din anexa
X.
(1) Nivelurile se aplică produselor prezentate drept gata pentru consum sau
celor reconstituite potrivit instrucțiunilor producătorilor.
161
ANEXA IV
DEFINIREA ÎNĂLȚIMII LITEREI MICI x

ÎNĂLȚIMEA LITEREI MICI x
ANEXA V
PRODUSE ALIMENTARE CARE SUNT EXCEPTATE DE LA CERINȚA
DE A FURNIZA DECLARAȚII NUTRIȚIONALE OBLIGATORII
1. produse neprelucrate care conțin un singur ingredient sau o singură
categorie de ingrediente;
2. produse prelucrate a căror prelucrare constă numai în maturare și care

conțin un singur ingredient sau o singură categorie de ingrediente;
3. apă destinată consumului uman, inclusiv în cazul în care singurele

ingrediente adăugate sunt dioxidul de carbon și/sau arome;
4. plante aromatice, condimente sau amestecuri ale acestora;
5. sare și înlocuitori de sare;
6. îndulcitori pentru masă;

produsele prevăzute de Directiva 1999/4/CE a Parlamentului European
7.
și a Consiliului din 22 februarie 1999 privind extractele de cafea și de
cicoare (1), boabe de cafea întregi sau măcinate și boabe de cafea
decafeinizate întregi sau măcinate;
8. infuzii de plante și de fructe, ceai, ceai decafeinizat, ceai instant sau

solubil sau extract de ceai, ceai instant sau solubil decafeinizat sau
extract de ceai decafeinizat, la care nu s-au adăugat alte ingrediente în
afara aromelor, care nu modifică valoarea nutrițională a ceaiului;
162
9. oțeturi fermentate și înlocuitori de oțet, inclusiv cele (cei) la care s-au

adăugat numai arome;
10. arome;
11. aditivi alimentari;
12. adjuvanți tehnologici;
13. enzime alimentare;
14. gelatină;
15. compuși de gelificare;
16. drojdie;
17. gumă de mestecat;

produse alimentare ambalate sau în recipiente la care cea mai mare
18.
față prezintă o suprafață mai mică de 25 cm2;
19. produse alimentare, inclusiv cele artizanale, furnizate direct de către

producător în cantități mici către consumatorul final sau centrele de
comerț cu amănuntul locale care le furnizează direct consumatorului
final.
ANEXA VI
DENUMIREA PRODUSULUI ALIMENTAR ȘI MENȚIUNI SPECIFICE
ÎNSOȚITOARE
PARTEA A — MENȚIUNI OBLIGATORII CARE ÎNSOȚESC
DENUMIREA PRODUSULUI ALIMENTAR
1. Denumirea produsului alimentar cuprinde sau este însoțită de mențiuni

referitoare la starea fizică în care se găsește produsul alimentar sau la
tratamentul specific care i-a fost aplicat (de exemplu: transportat în
pulbere, recongelat, liofilizat, congelat rapid, concentrat, afumat), în
toate cazurile în care omiterea acestui tip de informații ar putea induce
cumpărătorul în eroare.
163
2. În cazul unor produse alimentare care au fost congelate înainte de

vânzare și care sunt vândute decongelate, denumirea produsului
alimentar este însoțită de mențiunea „decongelat‖.
Prezenta cerință nu se aplică următoarelor:
(a) ingrediente prezente în produsul final;
(b) produse alimentare în cazul cărora congelarea este o etapă

necesară din punct de vedere tehnologic a procesului de
producție;
(c) produse alimentare în cazul cărora decongelarea nu are efecte

negative asupra siguranței sau calității produsului alimentar.
Prezentul punct se aplică fără a aduce atingere punctului 1.
3. Produsele alimentare tratate cu radiații ionizante vor prezenta una

dintre următoarele indicații:
„iradiat‖ sau „tratat cu radiații ionizante‖ și alte mențiuni, astfel cum
figurează în Directiva 1999/2/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 22 februarie 1999 de apropiere a legislațiilor statelor
membre privind produsele și ingredientele alimentare tratate cu radiații
ionizante (1).
4. În cazul produselor alimentare în care o componentă sau un ingredient,

cu privire la care consumatorii se așteaptă să fie utilizate în mod normal
sau să fie prezente în mod natural, a fost substituit cu o componentă
diferită sau cu un ingredient diferit, eticheta cuprinde - pe lângă lista
ingredientelor - o indicație clară cu privire la componenta sau
ingredientul care a fost utilizat pentru substituția parțială sau integrală:
(a) în apropierea denumirii produsului; și
(b) cu o dimensiune a fontului raportată la înălțimea literei x de cel

puțin 75 % din înălțimea literei x pentru denumirea produsului și
care să nu fie mai mică decât dimensiunea minimă a fontului
prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din prezentul regulament.
5. În cazul produselor din carne, al preparatelor din carne și al produselor

pescărești care conțin adaos de proteine, inclusiv în formă hidrolizată,
de origine animală diferită, denumirea produsului alimentar trebuie să
164
conțină o mențiune referitoare la prezența acestor proteine și originea

lor.
6. În cazul produselor din carne și al preparatelor din carne care au un

aspect de tranșă, ciozvârtă, felie, porție sau carcasă de carne,
denumirea produsului alimentar trebuie să includă o mențiune privind
prezența adaosului de apă în cazul în care apa adăugată reprezintă
mai mult de 5 % din greutatea produsului finit. Aceleași reguli se aplică
în cazul produselor pescărești și al preparatelor pe bază de produse
pescărești care au un aspect de tranșă, ciozvârtă, felie, porție sau file
sau de produs pescăresc întreg.
7. Produsele din carne, preparatele din carne și produsele pescărești care

ar putea crea impresia că sunt făcute dintr-o singură bucată de carne
sau pește, dar care în realitate sunt compuse din mai multe bucăți
diferite combinate prin adăugarea altor ingrediente, inclusiv aditivi
alimentari și enzime alimentare sau prin alte mijloace, trebuie să poarte
următoarea mențiune:
în bulgară : „формовано месо‖ și „формована риба‖;
în spaniolă : „combinado de piezas de carne‖ și „combinado de

piezas de pescado‖;
în cehă : „ze spojovaných kousků masa‖ și „ze spojovaných

kousků rybího masa‖;
în daneză : „Sammensat af stykker af kød‖ și „Sammensat af

stykker af fisk‖;
în germană : „aus Fleischstücken zusammengefügt‖ și „aus

Fischstücken zusammengefügt‖;
în estonă : „liidetud liha‖ și „liidetud kala‖;
în greacă : „μορφοποιημένο κρέας‖ și „μορφοποιημένο ψάρι‖;
în engleză : „formed meat‖ și „formed fish‖;
în franceză : „viande reconstituée‖ și „poisson reconstitué‖;
în irlandeză : „píosaí feola ceangailte‖ și „píosaí éisc ceangailte‖;
165
în italiană : „carne ricomposta‖ și „pesce ricomposto‖;
în letonă : „formēta gaļa‖ și „formēta zivs‖;
în lituaniană : „sudarytas (-a) iš mėsos gabalų‖. și „sudarytas (-a) iš

žuvies gabalų‖;
în maghiară : „darabokból újraformázott hús‖ și „darabokból

újraformázott hal‖;
în malteză : „laħam rikostitwit‖ și „ħut rikostitwit‖;
în olandeză : „samengesteld uit stukjes vlees‖ și „samengesteld uit

stukjes vis‖;
în polonă : „z połączonych kawałków mięsa‖ și „z połączonych

kawałków ryby‖;
în : „carne reconstituída‖ și „peixe reconstituído‖;

portugheză
în română : „carne formată‖ și „carne de pește formată‖;
în slovacă : „spájané alebo formované mäso‖ și „spájané alebo

formované ryby‖;
în slovenă : „sestavljeno, iz koščkov oblikovano meso‖ și

„sestavljene, iz koščkov oblikovane ribe‖;
în : „paloista yhdistetty liha‖ și „paloista yhdistetty kala‖;

finlandeză
în suedeză : „sammanfogade bitar av kött‖ și „sammanfogade bitar

av fisk‖.
166
PARTEA B — CERINȚE SPECIFICE PRIVIND DENUMIREA „CARNE

TOCATĂ”
1. Criterii de compoziție controlate pe baza unei medii zilnice:

Conținutul Raport
de grăsimi colagen/proteine din
carne (2)
— carne tocată ≤ 7 % ≤ 12 %
slabă
— carne tocată ≤ 20 % ≤ 15 %
exclusiv de vită
— carne tocată ≤ 30 % ≤ 18 %
conținând și
carne de porc
— carne tocată ≤ 25 % ≤ 15 %
provenind de la
alte specii
2. În plus față de cerințele prevăzute în capitolul IV din secțiunea V a

anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, eticheta include
mențiunile următoare:
— „conținut de grăsimi (exprimat ca procent) mai mic de …‖;
— „raport colagen/proteine din carne mai mic de …‖.
3. Statele membre pot autoriza introducerea pe piața internă a cărnii

tocate care nu îndeplinește criteriile prevăzute la punctul 1 din prezenta
parte, prin aplicarea unei mărci comerciale naționale care nu poate fi
confundată cu mărcile comerciale definite la articolul 5 alineatul (1) din
Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
PARTEA C — CERINȚE SPECIFICE PRIVIND DENUMIREA

MEMBRANELOR PENTRU CÂRNAȚI ȘI SALAMURI
În cazul în care o membrană pentru cârnați și salamuri nu este comestibilă,
acest lucru trebuie specificat ca atare.
167
ANEXA VII
INDICAREA ȘI DENUMIREA INGREDIENTELOR
PARTEA A — DISPOZIȚII SPECIFICE PRIVIND INDICAREA
INGREDIENTELOR ÎN ORDINEA CANTITĂȚILOR
Categoria de ingredient Dispoziție privind specificarea în

funcție de cantitate
1. Adaos de apă și produse volatile Se înscriu în listă în ordinea cantității

lor în cadrul produsului finit.
Cantitatea de apă adăugată ca
ingredient într-un produs alimentar
este calculată scăzând din cantitatea
totală a produsului finit cantitatea
totală a celorlalte ingrediente
utilizate. Această cantitate poate să
nu fie luată în considerare dacă, în
greutate, ea nu depășește 5 % din
produsul finit. Prezenta derogare nu
se aplică în cazul cărnii, al
preparatelor din carne, al produselor
pescărești netransformate și al
moluștelor bivalve netransformate.
2. Ingrediente utilizate în formă Pot fi înscrise în listă în ordinea

concentrată sau deshidratată și cantității înregistrate înainte de a fi
reconstituite în momentul transformate în concentrat sau
fabricării deshidratate.
3. Ingrediente utilizate în produse Pot fi înscrise în listă în ordinea

alimentare concentrate sau proporției din produsul reconstituit cu
deshidratate care sunt destinate condiția ca lista ingredientelor să
reconstituirii prin adaos de apă prezinte o mențiune precum
„ingredientele produsului reconstituit‖
sau „ingrediente ale produsului gata
preparat‖.
4. Fructe, legume sau ciuperci, Pot fi grupate în lista ingredientelor

dintre care niciuna nu predomină sub denumirea „fructe‖, „legume‖ sau
cantitativ în mod semnificativ și „ciuperci‖ urmată de mențiunea „în
proporții variabile‖, urmată imediat de
168
care sunt folosite în proporții o listă a fructelor, legumelor sau

care pot varia, utilizate într-un ciupercilor prezente. În astfel de
amestec, ca ingrediente ale unui cazuri, amestecul este cuprins în lista
produs alimentar ingredientelor în conformitate cu
articolul 18 alineatul (1), în funcție de
cantitatea totală a fructelor,
legumelor sau ciupercilor prezente.
5. Amestecurile de condimente sau Pot fi afișate într-o ordine diferită, cu

plante aromatice, atunci când condiția ca lista ingredientelor să fie
niciunul sau niciuna nu însoțită de o mențiune cum ar fi „în
predomină în proporție, în proporție variabilă‖.
funcție de cantitate
6. Ingrediente care reprezintă mai Pot fi înscrise în listă într-o ordine

puțin de 2 % din produsul finit diferită, după celelalte ingrediente.
7. Ingrediente care sunt Pot fi desemnate în lista

asemănătoare sau se pot înlocui ingredientelor prin mențiunea
unul cu altul, care ar putea fi „conține … și/sau …‖, în cazul în
utilizate în fabricarea sau care cel puțin unul dintre cel mult
prepararea unui produs două ingrediente este prezent în
alimentar fără a-i modifica produsul finit. Această prevedere nu
compoziția, natura sau valoarea se aplică aditivilor alimentari sau
percepută, cu condiția ca ingredientelor din lista din partea C
acestea să reprezinte mai puțin din prezenta anexă, nici substanțelor
de 2 % din produsul finit sau produselor de pe lista din anexa
II care provoacă alergii sau
intoleranță.
8. Uleiuri rafinate de origine Pot fi grupate în lista ingredientelor

vegetală sub denumirea „uleiuri vegetale‖
urmată imediat de o listă de mențiuni
privind originea vegetală specifică și
poate fi urmată de fraza „în proporții
variate‖. În cazul în care sunt
grupate, uleiurile vegetale sunt
incluse în lista ingredientelor în
conformitate cu articolul 18 alineatul
(1), în funcție de cantitatea totală a
169
uleiurilor vegetal prezente.

Expresia „total hidrogenat‖ sau
„parțial hidrogenat‖, după caz, trebuie
să însoțească indicarea unui ulei
hidrogenat.
9. Grăsimi rafinate de origine Pot fi grupate în lista ingredientelor

vegetală sub denumirea „grăsimi vegetale‖
urmată imediat de o listă de mențiuni
privind originea vegetală specifică și
poate fi urmată de fraza „în proporții
variate‖. În cazul în care sunt
grupate, grăsimile vegetale sunt
incluse în lista ingredientelor în
conformitate cu articolul 18 alineatul
(1), în funcție de cantitatea totală a
grăsimilor vegetale prezente.
Expresia „total hidrogenat‖ sau
„parțial hidrogenat‖, după caz, trebuie
să însoțească indicarea unei grăsimi
vegetale hidrogenate.
PARTEA B — DESEMNAREA ANUMITOR INGREDIENTE PRIN

DENUMIREA UNEI CATEGORII ÎN LOC DE O DENUMIRE SPECIFICĂ
Fără a aduce atingere articolului 21, ingredientele care aparțin uneia dintre
categoriile de produse alimentare enumerate mai jos și sunt compuși ai
unui alt produs alimentar pot fi desemnate recurgându-se la numele
categoriei mai degrabă decât la denumirea specifică.
Definiția categoriei de produs alimentar Denumire
1. Uleiuri rafinate de origine animală „Ulei‖, completată

prin calificativul
„animal‖ sau prin
indicarea originii
specifice animale.
Expresia „total
hidrogenat‖ sau
„parțial hidrogenat‖,
170
după caz, trebuie

să însoțească
indicarea unui ulei
hidrogenat.
2. Grăsimi rafinate de origine animală „Grăsime‖,

completată prin
calificativul
„animală‖ sau prin
indicarea originii
specifice animale.
Expresia „total
hidrogenat‖ sau
„parțial hidrogenat‖,
după caz, trebuie
să însoțească
indicarea unei
grăsimi
hidrogenate.
3. Amestecuri de făină provenind din două sau „Făină‖, urmată de

mai multe specii de cereale enumerarea
soiurilor de cereale
din care provine, în
ordinea
descrescătoare a
greutății.
4. Amidon sau fecule, precum și amidon sau „Amidon‖

fecule modificate pe cale fizică sau enzimatică
5. Orice specie de pește, atunci când peștele „Pește‖

constituie un ingredient al altui produs
alimentar și sub rezerva ca denumirea și
prezentarea acestui produs să nu se refere la o
specie anume de pește
6. Orice tip de brânză, atunci când brânza sau „Brânzeturi‖

amestecul de brânzeturi constituie un
ingredient al altui produs alimentar și sub
171
rezerva că denumirea și prezentarea acestui

produs nu se referă la un tip anume de brânză
7. Orice condiment care nu depășește 2 % din „Condiment

cantitatea produsului (condimente)‖ sau
„amestec de
condimente‖
8. Orice plante aromatice sau părți de plante „Plantă (plante)

aromatice care nu depășesc 2 % din greutatea aromatică
produsului (aromatice)‖ sau
„amestec de plante
aromatice‖
9. Orice tipuri de preparate pe bază de gumă „Gumă bază‖

utilizate la fabricarea de gumă bază pentru
guma de mestecat
10. Pesmet de orice origine „Pesmet‖
11. Orice categorie de zaharoze „Zahăr‖
12. Dextroză anhidră sau monohidrată „Dextroză‖
13. Sirop de glucoză și sirop de glucoză „Sirop de glucoză‖

deshidratat
14. Toate proteinele din lapte (cazeine, cazeinate „Proteine din lapte‖
și proteine din zer și din lactoseruri) și
amestecurile lor
15. Unt de cacao presat, de centrifugă sau rafinat „Unt de cacao‖
16.
Toate tipurile de vin, astfel cum prevede „Vin‖
anexa XI b la Regulamentul (CE)
nr. 1234/2007 (1)
Mușchii scheletici (2) ai mamiferelor și ai speciilor „Carne de …‖ și
17 3
de păsări recunoscute ca fiind adecvate denumirea ( ) specii
.
consumului uman împreună cu țesutul inclus în lor de animale de la
172
mod natural sau aderent, în cazul în care care provine.

conținutul total de grăsime și țesut conjunctiv nu
depășește valorile indicate mai jos și în cazul în
care carnea reprezintă un ingredient al altui
produs alimentar. Conținuturile maxime de
grăsime și țesut conjunctiv pentru ingredientele
desemnate de termenul „carne de …‖
Specii Conținut Raport
ul de colagen/protei
grăsimi ne din
carne (4)
— Mamiferele 25 % 25 %
(altele
decât
iepurii și
porcinele)
și
amestecuri
le de specii
în care
predomină
mamiferele
— Porcine 30 % 25 %
— Păsări și 15 % 10 %
iepuri
Dacă aceste limite maxime sunt depășite, dar

toate celelalte criterii pentru definirea termenului
„carne‖ sunt respectate, conținutul de „carne de
…‖ trebuie să fie ajustat în sens descrescător în
consecință, iar lista ingredientelor trebuie să
menționeze, pe lângă termenul „carne de …‖,
prezența grăsimilor și/sau a țesutului conjunctiv.
Produsele acoperite de definiția „carne separată
mecanic‖ se exclud din această definiție.
173
„Carne separată
18. Toate tipurile de produse cuprinse în definiția mecanic‖ și
„carne separată mecanic‖ denumirea (3) specii
lor de animale de la
care provine.
PARTEA C — DESEMNAREA ANUMITOR INGREDIENTE PRIN

DENUMIREA CATEGORIEI ACESTORA, URMATĂ DE NUMELE
SPECIFIC SAU DE NUMĂRUL E
Fără a aduce atingere articolului 21, aditivii alimentari sau enzimele
alimentare, alții (altele) decât cei (cele) specificați (specificate) la articolul
20 litera (b) aparținând uneia dintre categoriile enumerate în prezenta parte,
trebuie să fie desemnați (desemnate) prin denumirea categoriei acestora,
urmată de numele specific sau, dacă este cazul, de numărul E. În cazul în
care un ingredient aparține mai multor categorii, este indicată categoria
care corespunde funcției sale principale în cazul produsului alimentar
respectiv.
Acidifiant
Corector de aciditate
Agent antiaglomerant
Antispumant
Antioxidant
Agent de încărcare
Colorant
Emulsifiant
Săruri de topire (5)
Agent de întărire
Potențiator de aromă
Agent de tratare a făinii
174
Agenți de spumare
Agent gelatinizant
Agent de glazurare
Agent de umezire
Amidon modificat (6)
Conservant
Agent de propulsare
Agent de afânare
Agenți de sechestrare
Stabilizator
Îndulcitor
Agent de îngroșare
PARTEA D — DESEMNAREA AROMELOR ÎN LISTA

INGREDIENTELOR
1. Aromele sunt desemnate fie prin termenii:

— „arome‖ sau printr-o denumire mai specifică sau o descriere a
aromei, în cazul în care componenta aromatizantă conține arome
astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (2) literele (b), (c),
(d), (e), (f), (g) și (h) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008;
— „aromă (arome) de fum‖ sau „aromă (arome) de fum produsă

(produse) din aliment(e) sau categorie sau sursă (surse) de
alimente‖ (de exemplu „aromă de fum produsă din fag‖), dacă
partea aromatizantă conține arome definite la articolul 3 alineatul
(2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 și dă produselor
alimentare o aromă de produs afumat.
2. Termenul „natural‖ în contextul descrierii aromelor se utilizează în

175
conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.
3. Chinina și/sau cafeina folosite ca arome pentru producerea sau

prepararea unui produs alimentar se menționează în funcție de
denumire pe lista ingredientelor, imediat după cuvântul „aromă
(arome)‖.
PARTEA E — DESEMNAREA INGREDIENTELOR COMPUSE
1. Un ingredient compus poate să figureze în lista ingredientelor sub

denumirea sa, în măsura în care aceasta este prevăzută de
reglementări sau este consacrată prin folosire, în funcție de ponderea
sa cantitativă, fiind urmat imediat de enumerarea propriilor ingrediente.
2. Fără a aduce atingere articolului 21, enumerarea ingredientelor nu este

obligatorie pentru ingredientele compuse:
(a) în cazul în care compoziția ingredientului compus este definită în
dispozițiile în vigoare ale Uniunii și în măsura în care ingredientul
compus reprezintă mai puțin de 2 % din produsul finit; cu toate
acestea, respectiva dispoziție nu se aplică aditivilor alimentari, sub
rezerva dispozițiilor articolului 20 literele (a)-(d);
(b) în cazul ingredientelor compuse formate din amestecuri de

condimente și/sau plante aromatice, care reprezintă mai puțin de
2 % din produsul finit, cu excepția aditivilor alimentari, sub rezerva
dispozițiilor articolului 20 literele (a)-(d); sau
(c) în cazul în care ingredientul compus este un produs alimentar

pentru care dispozițiile Uniunii nu prevăd indicarea listei
ingredientelor.
ANEXA VIII
INDICAREA CANTITATIVĂ A INGREDIENTELOR
1. Nu este necesară indicarea cantitativă:
(a) pentru un ingredient sau o categorie de ingrediente:
(i) a căror cantitate netă după scurgere este indicată în
176
conformitate cu punctul 5 din anexa IX;
(ii) a căror cantitate este obligatoriu să figureze deja pe etichetă

în conformitate cu dispozițiile Uniunii;
(iii) care sunt utilizate în doză mică în scopul aromatizării; sau
(iv) care, deși figurează în denumirea produsului alimentar, nu

pot să influențeze alegerea consumatorului din statul
membru de comercializare deoarece variația de cantitate nu
este esențială pentru a caracteriza produsul alimentar sau de
natură să îl diferențieze de alte produse similare;
(b) atunci când dispozițiile specifice ale Uniunii stipulează în mod

precis cantitatea de ingredient sau categoria de ingrediente fără a
prevedea indicarea lor pe etichetă; sau
(c) în cazurile la care se face referire în anexa VII partea A punctele 4

și 5.
2. Articolul 22 alineatul (1) literele (a) și (b) nu se aplică în cazul:

(a) oricărui ingredient sau oricărei categorii de ingrediente cuprins(e)
în indicația „cu îndulcitor(i)‖ sau „cu zahăr (zaharuri) și îndulcitor(i)‖
în cazul în care respectiva indicație însoțește denumirea
produsului alimentar, în conformitate cu anexa III; sau
(b) oricărei vitamine și oricărui mineral adăugat(e) în cazul în care

această substanță face obiectul unei declarații nutriționale.
3. Indicarea cantității unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente:

(a) este exprimată în procente care trebuie să corespundă cantității
de ingredient sau de ingrediente în momentul utilizării
acestuia/acestora; și
(b) apare în cadrul sau imediat lângă denumirea produsului alimentar

sau pe lista ingredientelor, lângă ingredientul sau categoria de
ingrediente în cauză.
4. Prin derogare de la punctul 3:
177
(a) în cazul în care produsele alimentare au suferit o pierdere de

umiditate ca urmare a unui tratament termic sau de alt tip,
cantitatea se exprimă în procente care trebuie să corespundă
cantității de ingredient(e) utilizat(e) raportată la produsul finit, cu
excepția cazului în care această cantitate sau cantitatea totală a
tuturor ingredientelor indicate pe etichetă depășește 100 %, caz în
care cantitatea este indicată pe baza cantității
ingredientului/ingredientelor utilizat(e) la prepararea a 100 g de
produs finit;
(b) cantitatea ingredientelor volatile este indicată în funcție de

cantitatea din produsul finit;
(c) cantitatea de ingrediente utilizate într-o formă concentrată sau

deshidratată și reconstituite pe parcursul procesului de fabricație
poate fi indicată în funcție de cantitatea de dinainte de concentrare
sau deshidratare;
(d) în cazul produselor alimentare concentrate sau deshidratate, care

urmează a fi reconstituite prin adăugarea de apă, cantitatea de
ingrediente poate fi indicată în funcție de cantitatea din produsul
reconstituit.
ANEXĂ IX
DECLARAREA CANTITĂȚII NETE
1. Declararea cantității nete nu este obligatorie în cazul produselor
alimentare:
(a) care sunt supuse unor pierderi considerabile din volumul sau din
masa lor și care sunt vândute la bucată sau cântărite în prezența
cumpărătorului;
(b) a căror cantitate netă este mai mică de 5 g sau de 5ml; această
dispoziție nu se aplică, cu toate acestea, în cazul condimentelor și
plantelor aromatice;
(c) vândute în mod normal la bucată, cu condiția ca numărul de bucăți

să poată să fie văzut clar și calculat cu ușurință din exterior sau, în
caz contrar, ca acesta să fie indicat pe etichetă.
178
2. Atunci când indicarea unui anumit tip de cantitate (cum ar fi cantitatea

nominală, cantitatea minimă, cantitatea medie) este prevăzută de
dispozițiile Uniunii sau, în absența acestora, de dispozițiile de drept
intern, această cantitate este cantitatea netă în sensul prezentului
regulament.
3. Atunci când un produs preambalat este constituit din două sau mai
multe produse preambalate individuale, care conțin aceeași cantitate
din același produs, indicarea cantității nete este realizată menționând
cantitatea netă conținută în fiecare ambalaj individual și numărul total al
ambalajelor. Totuși, aceste mențiuni nu sunt obligatorii atunci când
numărul total al ambalajelor individuale poate să fie văzut clar și
calculat cu ușurință din exterior și atunci când cel puțin o indicație a
cantității nete din fiecare ambalaj individual poate să fie văzută clar din
exterior.
4. Atunci când un produs preambalat este constituit din două sau mai
multe ambalaje individuale, care nu sunt considerate unități de vânzare,
indicarea cantității nete este realizată menționând cantitatea netă totală
și numărul total de ambalaje individuale.
5. Atunci când un aliment solid este prezentat într-un mediu lichid de

acoperire, cantitatea netă după scurgere a componentei solide este, de
asemenea, indicată pe etichetă. În cazul în care produsul alimentar a
fost glazurat, cantitatea netă declarată a produsului alimentar trebuie să
excludă glazura.
În sensul prezentului punct, prin „mediu lichid‖ se înțelege produsele
menționate în continuare, eventual în amestecuri între ele și, de
asemenea, atunci când acestea se prezintă congelate sau congelate
rapid, cu condiția ca lichidul să nu fie decât un element auxiliar în raport
cu elementele esențiale ale acestui preparat și să nu influențeze, în
consecință, în mod decisiv cumpărarea: apă, soluții apoase de săruri,
saramuri, soluții apoase de acizi alimentari, oțet, soluții apoase de
zaharuri, soluții apoase de alte substanțe sau materii îndulcitoare,
sucuri de fructe sau de legume în cazul fructelor sau legumelor.
179
ANEXA X
DATA DURABILITĂȚII MINIMALE, DATA LIMITĂ DE CONSUM ȘI DATA
CONGELĂRII
1. Data durabilității minimale este indicată după cum urmează:
(a) Data trebuie să fie precedată de termenii:
— „A se consuma de preferință înainte de …‖, atunci când data
conține indicarea zilei;
— „A se consuma de preferință înainte de sfârșitul …‖, în

celelalte cazuri.
(b) Mențiunile prevăzute la litera (a) sunt însoțite:

— de data însăși; sau
— de o referire la locul în care data este indicată pe etichetă.

Dacă este necesar, mențiunile respective se completează cu
indicații privind condițiile de păstrare a căror respectare asigură
durabilitatea indicată.
(c) Data constă în indicarea zilei, lunii și, eventual, a anului în această
ordine și în formă necodificată.
Cu toate acestea, în cazul produselor alimentare:
— a căror durabilitate este mai mică de trei luni, indicarea zilei și
a lunii este suficientă;
— a căror durabilitate este mai mare de trei luni, dar nu

depășește optsprezece luni, indicarea lunii și a anului este
suficientă;
— a căror durabilitate este mai mare de optsprezece luni,

indicarea anului este suficientă.
(d) Sub rezerva dispozițiilor Uniunii care impun alte indicații cu privire
la dată, menționarea datei durabilității minimale nu este impusă în
cazul:
180
— fructelor și legumelor proaspete, inclusiv cartofii, care nu au

fost curățate, tăiate sau nu au făcut obiectul altui tratament
similar; această derogare nu se aplică semințelor încolțite și
altor produse similare, cum ar fi germenii de leguminoase;
— al vinurilor, vinurilor licoroase, vinurilor spumoase, vinurilor

aromatizate și produselor similare obținute din alte fructe
decât strugurii, precum și al băuturilor care corespund
codurilor NC 2206 00 obținute din struguri sau din must de
struguri;
— al băuturilor care conțin 10 % sau mai mult alcool în volum;
— al produselor de panificație și de patiserie care, prin natura

lor, sunt consumate în mod normal într-un răstimp de
douăzeci și patru de ore după fabricare;
— al oțeturilor;
— al sării de bucătărie;
— al zahărului în stare solidă;
— al produselor zaharoase care constau aproape exclusiv în

zaharuri aromatizate și/sau colorate;
— al gumelor de mestecat și produselor similare de mestecat.
2. Data limită de consum este indicată după cum urmează:

(a) Este precedată de termenii „expiră la …‖.
(b) Termenii prevăzuți la punctul (a) sunt însoțiți de:

— data însăși; sau
— de o referire la locul în care data este indicată pe etichetă.

Aceste mențiuni sunt urmate de o descriere a condițiilor de
păstrare care trebuie respectate.
(c) Data constă în indicarea zilei, a lunii și, eventual, a anului în
181
această ordine și în formă necodificată.
(d) Data limită de consum este indicată pe fiecare porție preambalată

individuală.
3. Data congelării sau a primei congelări astfel cum este menționată la

punctul 6 din anexa III se indică după cum urmează:
(a) Este precedată de mențiunea „congelată la …‖.
(b) Termenii menționați la punctul (a) sunt însoțiți de:

— data însăși; sau
— de o referire la locul în care este indicată data pe etichetă.
(c) Data constă în indicarea zilei, lunii și a anului în această ordine și

în formă necodificată.
ANEXA XI
TIPURI DE CARNE PENTRU CARE INDICAREA ȚĂRII DE ORIGINE SAU
A LOCULUI DE PROVENIENȚĂ ESTE OBLIGATORIE
Coduri NC Descriere
(Nomenclatura
combinată 2010)
0203 Carne de animale din specia porcină,

proaspătă, refrigerată sau congelată
0204 Carne de animale din speciile ovine sau

caprine, proaspătă, refrigerată sau congelată
Ex02 07 Carne proaspătă, refrigerată sau congelată

de păsări de curte de la poziția 0105
182
ANEXA XII
CONCENTRAȚIA ALCOOLICĂ
Concentrația alcoolică dobândită a băuturilor care conțin mai mult de 1,2 %
de alcool în volum este indicată printr-o cifră care nu are mai mult de o
zecimală. Aceasta este urmată de simbolul „% vol‖ și poate fi precedată de
termenul „alcool‖ sau de abrevierea „alc.‖.
Concentrația alcoolică dobândită este stabilită la 20 °C.
Toleranțele pozitive și negative permise în ceea ce privește indicarea
concentrației alcoolice și exprimate în valori absolute sunt enumerate în
tabelul următor. Acestea se aplică fără a aduce atingere toleranțelor care
rezultă din metoda de analiză utilizată pentru determinarea concentrației
alcoolice.
Descrierea băuturii Toleranță

pozitivă sau
negativă
1. Bere inclusă la codul NC 2203 00 , cu o concentrație 0,5 % vol.

alcoolică care nu depășește 5,5 % vol.; băuturi
necarbogazoase incluse la codul NC 2206 00 obținute
din struguri
2. Bere cu o concentrație alcoolică care depășește 5,5 % 1 % vol.

vol.; băuturi spumoase incluse la codul NC 2206 00
obținute din struguri, diverse tipuri de cidru, cidru din
pere și alte băuturi fermentate similare, obținute din
alte fructe decât strugurii, eventual petiante sau
spumante; hidromel
3. Băuturi care conțin fructe sau părți de plante macerate 1,5 % vol.
4. Orice alte băuturi care conțin mai mult de 1,2 % alcool 0,3 % vol.
în volum
183
ANEXA XIII
CONSUMUL DE REFERINȚĂ
PARTEA A – CONSUMUL ZILNIC DE REFERINȚĂ DE VITAMINE ȘI
MINERALE (ADULȚI)
1. Vitamine și minerale care pot fi declarate și valorile nutriționale de
referință ale acestora (VNR)
Vitamina A (μg) 800
Vitamina D (μg) 5
Vitamina E (mg) 12
Vitamina K (μg) 75
Vitamina C (mg) 80
Tiamină (mg) 1,1
Riboflavină (mg) 1,4
Niacină (mg) 16
Vitamina B6 (mg) 1,4
Acid folic (μg) 200
Vitamina B12 (μg) 2,5
Biotină (μg) 50
Acid pantotenic (mg) 6
Potasiu (mg) 2 000
Clorură (mg) 800
Calciu (mg) 800
Fosfor (mg) 700
Magneziu (mg) 375
Fier (mg) 14
184
Zinc (mg) 10
Cupru (mg) 1
Mangan (mg) 2
Fluorură (mg) 3,5
Seleniu (μg) 55
Crom (μg) 40
Molibden (μg) 50
Iod (μg) 150
2. Cantități semnificative de vitamine și minerale

În general, următoarele valori ar trebui să fie luate în considerare pentru a
stabili ce înseamnă cantitate semnificativă:
— 15 % din valorile de referință ale nutrientului specificate la punctul 1, per
100 g sau 100 ml în cazul altor produse decât băuturile;
— 7,5 % din valorile de referință ale nutrientului specificate la punctul 1,

per 100 ml în cazul băuturilor; sau
— 15 % din valorile de referință ale nutrientului specificate la punctul 1, per

porție în cazul în care ambalajul conține o singură porție.
PARTEA B – CONSUMUL DE REFERINȚĂ PENTRU VALOAREA

ENERGETICĂ ȘI NUTRIENȚI SELECTAȚI, ALȚII DECÂT VITAMINELE ȘI
MINERALELE (ADULȚI)
Valoarea energetică sau nutrient Consumul de referință
Valoarea energetică 8 400 kJ/2 000 kcal
Grăsime totală 70 g
Acizi grași saturați 20 g
Glucide 260 g
185
Zaharuri 90 g
Proteine 50 g
Sare 6 g
ANEXA XIV
FACTORI DE CONVERSIE
FACTORI DE CONVERSIE PENTRU CALCULUL VALORII ENERGETICE
Valoarea energetică care urmează să fie declarată se calculează utilizând
următorii factori de conversie:
— glucide (cu excepția poliolilor) 17 kJ/g – 4 kcal/g
— polioli 10 kJ/g – 2,4 kcal/g
— proteine 17 kJ/g – 4 kcal/g
— grăsimi 37 kJ/g – 9 kcal/g
— salatrim 25 kJ/g – 6 kcal/g
— alcool etilic (etanol) 29 kJ/g – 7 kcal/g
— acizi organici 13 kJ/g – 3 kcal/g
— fibre 8 kJ/g – 2 kcal/g
— eritritol 0 kJ/g – 0 kcal/g
186
ANEXA XV
EXPRIMAREA ȘI PREZENTAREA DECLARAȚIEI NUTRIȚIONALE
Unitățile de măsură utilizate în declarația nutrițională pentru valoarea
energetică [kilojouli (kJ) și kilocalorii (kcal)] sau pentru masă [grame (g),
miligrame (mg) sau micrograme (μg)] și ordinea prezentării informațiilor,
după caz, este următoarea:
valoare energetică kJ/kcal
grăsimi g
din care
— acizi grași saturați g
— acizi grași g
mononesaturați
— acizi grași polinesaturați g

glucide g
din care
— zaharuri g
— polioli g
— amidon g
fibre g
proteine g
sare g
vitamine și minerale unitățile menționate în anexa XIII partea A

punctul 1.
187
ANEXA II
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) NR. 664/2014
AL COMISIEI
din 18 decembrie 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr.
1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la stabilirea
simbolurilor Uniunii pentru denumirile de origine protejate, indicațiile
geografice protejate și specialitățile tradiționale garantate și cu privire la
anumite norme privind sursele, anumite norme procedurale și anumite
norme tranzitorii suplimentare
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din
domeniul calității produselor agricole și alimentare (1) și, în special, articolul
5 alineatul (4) primul și al doilea paragraf, articolul 12 alineatul (7) primul
paragraf, articolul 16 alineatul (2), articolul 19 alineatul (2) primul paragraf,
articolul 23 alineatul (4) primul paragraf, articolul 25 alineatul (3), articolul
49 alineatul (7) primul paragraf, articolul 51 alineatul (6) primul paragraf,
articolul 53 alineatul (3) primul paragraf și articolul 54 alineatul (2) primul
paragraf,
întrucât:
(1) Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 a abrogat și a înlocuit

specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare (2) și
protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor
agricole și alimentare (3). Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 conferă
Comisiei competența de a adopta acte delegate și de punere în aplicare.
Pentru a asigura buna funcționare a sistemelor din domeniul calității
produselor agricole și alimentare în noul cadru juridic, anumite norme
trebuie să fie adoptate prin intermediul unor astfel de acte. Noile norme ar
trebui să înlocuiască normele de aplicare a Regulamentelor (CE) nr.
509/2006 și (CE) nr. 510/2006 care au fost stabilite în Regulamentul (CE)
nr. 1898/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006 de stabilire a normelor de
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția
indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și
alimentare (4) și, respectiv, în Regulamentul (CE) nr. 1216/2007 din 18
octombrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)
188
nr. 509/2006 al Consiliului privind specialitățile tradiționale garantate din

produse agricole și alimentare (5).
(2) Pentru a lua în considerare caracterul specific și, în special,
constrângerile fizice și materiale ale producției de produse de origine
animală, ale căror denumiri sunt înregistrate ca denumire de origine
protejată, ar trebui ca în caietul de sarcini al acestor produse să fie permise
derogări cu privire la sursele de hrană pentru animale. Aceste derogări nu
ar trebui în niciun caz să afecteze legătura dintre mediul geografic și
calitatea sau caracteristicile specifice ale produsului datorate în mod
esențial sau exclusiv mediului respectiv.
(3) Pentru a ține seama de caracterul specific al anumitor produse
ale căror denumiri trebuie să fie înregistrate ca indicație geografică
protejată, ar trebui ca în caietul de sarcini al acestor produse să fie permise
restricții cu privire la proveniența materiilor prime. Aceste restricții ar trebui
să fie justificate în lumina unor criterii obiective care sunt conforme cu
principiile generale ale sistemului de indicații geografice protejate și care
consolidează coerența produselor cu obiectivele sistemului.
(4) Pentru a asigura comunicarea informațiilor corespunzătoare
către consumator, ar trebui să se stabilească simbolurile Uniunii destinate
popularizării denumirilor de origine protejate, indicațiilor geografice protejate
și specialităților tradiționale garantate.
(5) Pentru a garanta caracterul relevant și succint al informațiilor
conținute în caietul de sarcini al specialităților tradiționale garantate și
pentru a evita cererile de înregistrare excesiv de voluminoase sau cererile
de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al unei specialități
tradiționale garantate, ar trebui prevăzută o limită privind volumul caietelor
de sarcini.
(6) Pentru a facilita procedura de cerere, ar trebui stabilite norme
suplimentare privind procedurile naționale de opoziție în cazul cererilor
comune privind mai multe teritorii naționale. Întrucât dreptul de opoziție ar
trebui garantat pe tot teritoriul Uniunii, ar trebui să fie prevăzută obligația de
a realiza proceduri de opoziție la nivel național în toate statele membre
vizate de cererile comune.
(7) Pentru a dispune de etape clare în cadrul procedurii de opoziție,
este necesar să se specifice obligațiile procedurale ale solicitantului în
cazul în care consultările corespunzătoare în urma prezentării unei
declarații motivate de opoziție duc la un acord.
(8) Pentru a facilita gestionarea cererilor pentru o modificare a
caietului de sarcini, ar trebui să fie stabilite norme complementare privind
examinarea cererilor de modificare și privind prezentarea și evaluarea
modificărilor minore. Datorită caracterului lor urgent, modificările temporare
189
ar trebui să fie exceptate de la procedura standard și nu ar trebui să fie

supuse aprobării formale de către Comisie. Cu toate acestea, Comisia ar
trebui să fie informată pe deplin cu privire la conținutul și justificările acestor
modificări.
(9) Pentru a se asigura că toate părțile au posibilitatea să își
protejeze drepturile și interesele legitime, ar trebui să fie stabilite norme
complementare privind procedura de anulare. Procedura de anulare ar
trebui să se alinieze cu procedura standard de înregistrare prevăzută la
articolele 49-52 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012. Ar trebui, de
asemenea, precizat că statele membre se numără printre persoanele
juridice care ar putea avea un interes legitim pentru a prezenta o cerere de
anulare în temeiul articolului 54 alineatul (1) primul paragraf din
regulamentul respectiv.
(10) Pentru a proteja interesele legitime ale producătorilor sau ale
părților interesate în cauză, ar trebui să fie posibil ca documentele unice
privind denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate
înregistrate înainte de 31 martie 2006 și pentru care nu a fost publicat un
document unic să fie publicate la cererea statelor membre în cauză.
(11) Articolul 12 alineatul (3) și articolul 23 alineatul (3) primul
paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 prevăd că, în cazul
produselor care provin din Uniune și care sunt comercializate sub o
denumire de origine protejată, o indicație geografică protejată înregistrată
sau o specialitate tradițională garantată, simbolurile Uniunii asociate
acestora apar pe etichete și că indicațiile sau abrevierile relevante pot să
apară pe etichetă. Articolul 23 alineatul (3) al doilea paragraf prevede că
simbolul este opțional pe etichetele specialităților tradiționale garantate
produse în afara Uniunii. Aceste dispoziții vor fi aplicabile doar începând cu
4 ianuarie 2016. Cu toate acestea, Regulamentele (CE) nr. 509/2006 și
(CE) nr. 510/2006, care au fost abrogate prin Regulamentul (UE) nr.
1151/2012, prevedeau obligația de a plasa pe etichetele produselor
originare din Uniune simbolul sau mențiunea completă și ofereau opțiunea
de a utiliza mențiunea „specialitate tradițională garantată‖ pe etichetele
specialităților tradiționale garantate produse în afara Uniunii. Pentru
asigurarea continuității între cele două regulamente abrogate și
Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, obligația de a plasa pe etichetele
produselor originare din Uniune fie simbolurile Uniunii, fie mențiunea
respectivă și posibilitatea de a utiliza mențiunea „specialitate tradițională
garantată‖ pe etichetele specialităților tradiționale garantate produse în
afara Uniunii ar trebui să fie considerate ca fiind stabilite în mod implicit prin
Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 și deja aplicabile. Pentru a garanta
certitudinea juridică și pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale
190
producătorilor sau ale părților interesate în cauză, condițiile de utilizare a

simbolurilor și mențiunilor pe etichete prevăzute în Regulamentele (CE) nr.
509/2006 și (CE) nr. 510/2006 ar trebui să fie aplicate în continuare, până
la 3 ianuarie 2016.
(12) Din motive de claritate și securitate juridică, Regulamentele
(CE) nr. 1898/2006 și (CE) nr. 1216/2007 ar trebui să fie abrogate,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Norme specifice privind sursele de hrană pentru animale și de
materii prime
(1) În sensul articolului 5 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012,
hrana pentru animale provine în întregime din aria geografică delimitată în
cazul produselor de origine animală ale căror denumiri sunt înregistrate ca
denumire de origine protejată.
În măsura în care nu este posibilă din punct de vedere tehnic
garantarea în întregime a provenienței din aria geografică delimitată, se
poate adăuga hrană pentru animale provenită din afara ariei respective, în
condițiile în care nu sunt afectate calitatea produsului sau caracteristicile
datorate în mod esențial mediului geografic. Hrana pentru animale
provenită din afara ariei geografice stabilite nu trebuie să depășească în
niciun caz 50 % din substanța uscată, pe an.
(2) Orice restricții privind originea materiilor prime furnizate în caietul
de sarcini al unui produs a cărui denumire este înregistrată ca indicație
geografică protejată sunt justificate în raport cu legătura menționată la
articolul 7 alineatul (1) litera (f) punctul (ii) din Regulamentul (UE) nr.
1151/2012.
Articolul 2
Simbolurile Uniunii
Simbolurile Uniunii menționate la articolul 12 alineatul (2) și la
articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 se stabilesc
astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.
Articolul 3
Limitarea caietului de sarcini pentru specialitățile tradiționale
garantate
Caietul de sarcini prevăzut la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr.
1151/2012 este concis și nu depășește 5 000 de cuvinte, cu excepția
cazurilor justificate în mod corespunzător.
191
Articolul 4
Procedura națională de opoziție pentru cererile comune
În cazul cererilor comune, astfel cum sunt menționate la articolul 49
alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, procedurile naționale de
opoziție corespunzătoare sunt realizate în toate statele membre în cauză.
Articolul 5
Obligația de notificare privind acordul în cadrul procedurii de
opoziție
Atunci când părțile interesate ajung la un acord în urma consultărilor
menționate la articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr.
1151/2012, autoritățile statului membru sau ale țării terțe în care a fost
depusă cererea informează Comisia cu privire la toate elementele care au
făcut posibil acordul, inclusiv avizul solicitantului și al autorităților unui stat
membru sau ale unei țări terțe sau al altor persoane fizice și juridice care au
depus o opoziție.
Articolul 6
Modificările caietului de sarcini
(1) Cererea pentru o modificare a caietului de sarcini care nu este
minoră, astfel cum se menționează la articolul 53 alineatul (1) din
Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, conține o descriere exhaustivă și
motivele specifice pentru fiecare modificare. Descrierea trebuie să compare
în detaliu, pentru fiecare modificare, caietul de sarcini inițial și, după caz,
documentul unic inițial cu versiunea modificată propusă.
Cererea respectivă este independentă. Aceasta conține toate
modificările aduse caietului de sarcini și, după caz, cele aduse
documentului unic pentru care se solicită aprobarea.
O cerere privind o modificare care nu este minoră care nu este în
conformitate cu primul și al doilea paragraf nu este admisibilă. Comisia
informează solicitantul în cazul în care cererea este considerată
neadmisibilă.
Aprobarea de către Comisie a unei cereri privind o modificare a unui
caiet de sarcini care nu este minoră acoperă numai modificările astfel cum
au fost incluse în cererea în sine.
(2) Cererile privind o modificare minoră a caietului de sarcini în ceea
ce privește denumirile de origine protejate sau indicațiile geografice
protejate sunt înaintate autorităților statului membru în care se situează aria
geografică a denumirii sau a indicației. Cererile privind o modificare minoră
a caietului de sarcini în ceea ce privește specialitățile tradiționale garantate
sunt înaintate autorităților statului membru în care grupul își are sediul. În
192
cazul în care o cerere privind o modificare minoră a caietului de sarcini nu

provine de la grupul care a înaintat cererea de înregistrare a denumirii sau
a denumirilor la care se referă caietul de sarcini, statul membru oferă
grupului respectiv posibilitatea de a formula observații privind cererea, în
cazul în care respectivul grup există în continuare. În cazul în care statul
membru consideră că cerințele Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 și ale
dispozițiilor adoptate în temeiul acestuia sunt îndeplinite, acesta poate
înainta Comisiei un dosar de cerere privind o modificare minoră. Cererile
privind o modificare minoră a caietului de sarcini în ceea ce privește
produsele originare din țări terțe pot fi înaintate de un grup care are un
interes legitim, fie direct Comisiei, fie prin intermediul autorităților din țara
terță respectivă.
Cererea privind o modificare minoră propune doar modificări minore
în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.
Aceasta descrie modificările minore în cauză, furnizează o descriere pe
scurt a motivelor pentru care este necesară o modificare și arată că
modificările propuse sunt considerate minore, în conformitate cu articolul 53
alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012. Aceasta compară,
pentru fiecare modificare, caietul de sarcini inițial și, după caz, documentul
unic inițial cu versiunea modificată propusă. Cererea este independentă și
conține toate modificările aduse caietului de sarcini și, după caz, cele aduse
documentului unic pentru care se solicită aprobarea.
Modificările minore menționate la articolul 53 alineatul (2) al doilea
paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 sunt considerate aprobate în
cazul în care Comisia nu informează solicitantul în caz contrar în termen de
trei luni de la primirea cererii.
O cerere privind o modificare minoră care nu este în conformitate cu
al doilea paragraf al prezentului alineat nu este admisibilă. Aprobarea tacită
menționată la al treilea paragraf al prezentului alineat nu se aplică unor
astfel de cereri. Comisia informează solicitantul în cazul în care cererea
este considerată neadmisibilă în termen de trei luni de la primirea cererii.
Comisia face publică modificarea minoră aprobată a caietului de
sarcini care nu implică o modificare a elementelor prevăzute la articolul 50
alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.
(3) Procedura prevăzută la articolele 49-52 din Regulamentul (UE)
nr. 1151/2012 nu se aplică modificărilor privind o modificare temporară a
caietului de sarcini ca urmare a impunerii unor măsuri sanitare și
fitosanitare de către autoritățile publice sau ca urmare a unor dezastre
naturale sau condiții meteorologice nefavorabile recunoscute în mod oficial
de către autoritățile competente.
193
Aceste modificări sunt comunicate Comisiei împreună cu motivarea

acestora în termen de cel mult două săptămâni de la autorizare.
Modificările temporare aduse unui caiet de sarcini în ceea ce privește
denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate sunt
comunicate Comisiei de către autoritățile statului membru în care se
situează aria geografică a denumirii sau a indicației. Modificările temporare
aduse unui caiet de sarcini în ceea ce privește specialitățile tradiționale
garantate sunt comunicate Comisiei de către autoritățile statului membru în
care grupul își are sediul. Modificările temporare privind produsele originare
din țări terțe sunt comunicate Comisiei fie de un grup care are un interes
legitim, fie de autoritățile din respectiva țară terță. Statele membre publică
modificările temporare aduse caietului de sarcini. În comunicările privind o
modificare temporară a caietului de sarcini privind o denumire de origine
protejată sau o indicație geografică protejată, statele membre comunică
doar referința privind publicarea. În comunicările privind o modificare
temporară a caietului de sarcini privind o specialitate tradițională garantată,
acestea trimit modificarea temporară a caietului de sarcini al produsului,
astfel cum este publicată. În comunicările privind produse originare din
țările terțe, modificările temporare autorizate aduse unui caiet de sarcini
sunt transmise Comisiei. Elemente de probă privind măsurile sanitare și
fitosanitare și o copie a actului recunoscând dezastre naturale sau condiții
meteorologice nefavorabile sunt furnizate în toate comunicările privind
modificări temporare din partea statelor membre și a țărilor terțe. Comisia
face publice aceste modificări.
Articolul 7
Anularea
(1) Procedura prevăzută la articolele 49-52 din Regulamentul (UE)
nr. 1151/2012 se aplică mutatis mutandis anulării unei înregistrări, astfel
cum este menționată la articolul 54 alineatul (1) primul și al doilea paragraf
din regulamentul respectiv.
(2) Statelor membre li se permite să depună o cerere de anulare din
proprie inițiativă, în conformitate cu articolul 54 alineatul (1) primul paragraf
din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.
(3) Cererea de anulare se publică în conformitate cu articolul 50
alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.
(4) Declarații de opoziție motivate în ceea ce privește anularea sunt
admisibile numai în cazul în care demonstrează utilizarea comercială
continuă a denumirii înregistrate de către persoana în cauză.
194
Articolul 8
Norme tranzitorii
(1) În ceea ce privește denumirile de origine protejate și
indicațiile geografice protejate înregistrate înainte de data de 31 martie
2006, Comisia, la cererea unui stat membru, publică în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene un document unic transmis de statul membru respectiv.
Publicarea este însoțită de o trimitere la publicarea caietului de sarcini
(2) Până la data de 3 ianuarie 2016 se aplică următoarele
norme: (a) pentru produsele originare din Uniune, în cazul în care
denumirea înregistrată este utilizată pe etichetă, aceasta este însoțită fie de
simbolul relevant al Uniunii, fie de mențiunea relevantă specificată la
articolul 12 alineatul (3) sau la articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul
(UE) nr. 1151/2012; (b) pentru produsele care sunt produse în afara
Uniunii, mențiunea specificată la articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul
(UE) nr. 1151/2012 este opțională în ceea ce privește etichetarea
specialităților tradiționale garantate.
(3)
Articolul 9
Abrogare
Se abrogă Regulamentul (CE) nr. 1898/2006 și Regulamentul (CE) nr.
1216/2007.
Articolul 10
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 5 se aplică numai procedurilor de opoziție pentru care termenul de
trei luni stabilit la articolul 51 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul
(UE) nr. 1151/2012 nu a expirat la data intrării în vigoare a prezentului
regulament.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică
direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 18 decembrie 2013.

Pentru Comisie Președintele José Manuel BARROSO
195
ANEXĂ
Simbolul Uniunii pentru „denumirile de origine protejată‖

Simbolul Uniunii pentru „indicațiile geografice protejate‖
Simbolul Uniunii pentru „specialitățile tradiționale garantate‖
196
BIBLIOGRAFIE
Apan, R., Cozmuta, A. M., Peter, A., Nicula, C. (2014), Nano-

ambalaje alimentare: de la eficienţă în conservarea alimentelor la
protejarea juridică a consumatorilor
Bano, S., Mahmood, A., Kim, S. J., Lee, K. H. (2015). Graphene
oxide modified polyamide nanofiltration membrane with improved flux and
antifouling properties. Journal of Materials Chemistry A, 3(5), 2065-2071.
Bologa N. Burda A., (2006). Merceologia alimentară.- Bucureşti:
Editura Universală, 277 p.
Bureau, G., Multon, J. L. Food Packaging Technology, vol. 2,
1996,". Influence of the Absence of Oxygen on the Color of the Meat, 239-
242.
Bobe, M. (2008). Ethical Consideration Regarding The Fool
Labelibg. The AMFITEATRU ECONOMIC journal, 10(23), 55-60.
Cecilia, P.,Pop, I. M. (2006). Merceologia produselor alimentare.
Editura Edict Production, Iaşi.
Danciu, V. (2001). Marketing internaţional. De la tradiţional la global,
Editura Economică, Bucureşti, 2001
de Moura, M. R., Aouada, F. A., Avena-Bustillos, R. J., McHugh, T.
H., Krochta, J. M., Mattoso, L. H. (2009). Improved barrier and mechanical
properties of novel hydroxypropyl methylcellulose edible films with
chitosan/tripolyphosphate nanoparticles. Journal of Food Engineering,
92(4), 448-453.
Di Bernardo, P. (1979). U.S. Patent No. 4,164,111. Washington,
DC: U.S. Patent and Trademark Office.
Duncan T.V. (2011). Applications of nanotechnology in food
packaging and food safety: Barrier materials, antimicrobials and sensors. J
Colloid Interface Sci. 363:1–24.
197
Feynman, R. P. (1959). There’s plenty of room at the

bottom. Miniaturization, 282-296.
Gopinath, P. M., Ranjani, A., Dhanasekaran, D., Thajuddin, N.,
Archunan, G., Akbarsha, M. A., Padmanabhan, P. (2016). Multi-functional
nano silver: A novel disruptive and theranostic agent for pathogenic
organisms in real-time. Scientific reports, 6, 34058.
Gunwantrao, Biradar Balasaheb, et al.(2016). Antimicrobial activity
and phytochemical analysis of orange (Citrus aurantium L.) and pineapple
(Ananas comosus (L.) Merr.) peel extract. Annals of Phytomedicine-an
International Journal 5.2 (2016): 156-160.
Hill, S. C., Htet, Y., Kauffman, J., Han, I. Y., Dawson, P. L.,
Pennington, W. T., Hanks, T. W. (2013). Polydiacetylene-based smart
packaging. In Physical Methods in Food Analysis (pp. 137-154). American
Chemical Society.
Juganaru, M., Juganaru, I. D., Moraru, A. D. (2012). The Marketing
Activity Focused on Customer Value-the Case of Dobrogea Grup
Constanta. Valahian Journal of Economic Studies, 3(3), 31.
Kristo, E., Biliaderis, C. G. (2007). Physical properties of starch
nanocrystal-reinforced pullulan films. Carbohydrate Polymers, 68(1), 146-
158.
Mackevica, A., Olsson, M. E., Hansen, S. F. (2016). Silver

nanoparticle release from commercially available plastic food containers
into food simulants. Journal of Nanoparticle Research, 18(1), 5.
Mody, R. D., Kaminski, C. E., Darr, R. C., Pedmo, M. A. (2016). U.S.
Patent Application No. 29/499,201.
Mohammed Fayaz, A., Balaji, K., Girilal, M., Kalaichelvan, P. T.,

Venkatesan, R. (2009). Mycobased synthesis of silver nanoparticles and
their incorporation into sodium alginate films for vegetable and fruit
198
preservation. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 57(14), 6246-

6252.
Ray, S. S., Yamada, K., Okamoto, M., Fujimoto, Y., Ogami, A.,
Ueda, K. (2003). New polylactide/layered silicate nanocomposites. 5.
Robertson, G.L. (1993). Packaging of dairy products. Food
Packaging: Principles and Practice, 507-550.Designing of materials with
desired properties. Polymer, 44(21), 6633-6646.
Rubio, B., Martínez, B., García-Cachán, M. D., Rovira, J., Jaime, I.
(2008). Effect of the packaging method and the storage time on lipid
oxidation and colour stability on dry fermented sausage salchichón
manufactured with raw material with a high level of mono and
polyunsaturated fatty acids. Meat science, 80(4), 1182-1187.
Turtoi Maria, (2000). Materiale de ambalaj şi ambalaje pentru
produsele alimentare, Editura Alma, Galaţi.
Turtoi Maria, 2004, Tehnici de ambalare a produselor alimentare,
Editura Academica, Galaţi.
Wu, C. L., Zhang, M. Q., Rong, M. Z., Friedrich, K. (2002). Tensile
performance improvement of low nanoparticles filled-polypropylene
composites. Composites Science and Technology, 62(10-11), 1327-1340.
https://www.avocatnet.ro/forum/discutie_578353/Etichetare-
produse-marca-proprie.html*1
http://rapidcityjournal.com/lifestyles/columnists/sharonguthmiller/foo
d-safety-use-caution-when-vacuum-packaging-food/article_44b7ac55-658c-
554a-80c0-7db4385b7bb6.html
http://readynutrition.com/resources/vacuum-sealing-for-long-term-
food-storage_13022013/
https://vikingmasek.com/packaging-machine-resources/packaging-
machine-blog/what-is-modified-atmosphere-packaging-map-and-should-
you-consider-it
199
http://www.measurement.gov.au/Services/FoodTesting/Pages/Modif
ied-atmosphere-packaging.aspx
http://www.environics.com/environics-post/bid/33430/Using-
Modified-Atmosphere-Packaging-Risks-and-Rewards
https://www.slideshare.net/BALASAHEBBIRADAR/aseptic-
packaging-57588611
http://www.preferatele.com/diverse/Procesarea-si-ambalarea-
asepti947.php
http://nanopinion.archiv.zsi.at/ro/about-nano/ce-sunt-
nanotehnologiile.html
https://www.retail-fmcg.ro/servicii/etichetarea-produselor-una-dintre-
preocuparile-colegiului-national-pentru-protectia-consumatorilor-
europeni.html
http://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Articol_322.pdf
http://www.economica.net/etichetare_148863.html#ixzz5GOpohNL
https://www.entrepreneur.com/encyclopedia
www.iqads.ro/dictionar,ambalaj.html
https://medium.com/digital-packaging-experiences/the-evolution-of-
packaging-57259054792d
http://www.ambalaj.org.tr/en/environment-history-of-packaging.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Durand
https://www.structuralgraphics.com/blog/a-brief-history-of-
packaging/
http://www.toledo.ro/)
https://www.guidestar.org/profile/31-1284399
https://www.itdepot.ro
www.google.com
www.wikipedia.com
200

Noi Abordari Privind Ambalarea curs-IONICA MIRA-ELENA

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Noi Abordari Privind Ambalarea curs-IONICA MIRA-ELENA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mira Elena IONICĂ – NOI ABORDĂRI PRIVIND AMBALAREA ȘI ETICHETAREA

Ambalarea produselor finite este o parte integrantă a procesului de

Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, asistăm

Industria ambalajelor este o industrie veche, care este prezentă din

vânători și cultivator au apărut și primele ambalaje. Migrația continua a

utilizarea de noi materiale, inclusiv țesături, ceramică, metale, lacuri,

timpul războiului și a devenit un material ușor de găsit pe piață imediat

produsul "celuloid" produs la temperaturi și presiuni ridicate și cu un

experiențele de vânzare cu amănuntul. Și din nou, ambalajul produselor

Fig.1. Scurt istoric al ambalării

2. AMBALAJE, DEFINIȚII, CLASIFICARE, FUNCȚII

înlesnirea acestora până la consumul produsului sau până la expirarea

- Sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport,

Ambalarea este o necesitate tehnico-economică în vederea

imobilizarea conținutului, amortizarea șocurilor, etanșarea, închiderea,

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de

- Ambalajul primar intră în contact direct cu produsul asigurând

vaporul sau mijloace auto. Aceste trans-containere sunt

Funcţia de conservare-protecţie se defineşte prin capacitatea

solicitărilor mecanice din timpul manipulărilor și transportului, depăzitării și

Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un

conservarea și menținerea calității produsului; să aibă stabilitate în timp; să

3. MATERIALE UTILIZATE PENTRU CONFECȚIONAREA

Fig.2 Pungi de hârtie

Cutiile din carton caşerate cu material plastic și ceruri se folosesc la

Fig. 3 Cutii de carton cașerate (http://www.interpack.ro/cutii-

Fig.4 Cutie de carton cașerată pentru vin

Lăzile de carton de capacitate mare (15-25 kg) sunt utilizate pentru

Fig.5 Cutii din carton (www.google.com)

Sacii din hârtie sunt utilizaţi pentru ambalarea produselor

Ambalajele din sticlă sunt transparente şi permit contactul vizual cu

Fig.6 Ambalaje din sticlă

Materialele metalice ocupă un loc important în confecționarea

eliminând riscul deteriorării în timpul transportului. Cu toate acestea pot

Fig.7 Ambalaje metalice

Materialele plastice au căpătat în ultimii ani o pondere foarte mare la

Fig.8 Ambalaje din material plastic

Lemnul este materialul cel mai vechi utilizat la confecționarea

Fig.8 Ambalaje din lemn (http://www.idealstillgreen.ro/)

La ora actuală, în vederea reducerii dezavantajelor prezenate de

4. METODE MODERNE DE AMBALARE A PRODUSELOR

La ora actuală, producătorii de ambalaje se orientează spre

4.1. Procedee de ambalare a produselor alimentare

singură masă (o porție). Acest procedeu se poate aplica la produsele

4.2. Metode moderne de ambalare a produselor alimentare

Fig.9 Frișcă ambalată în tub tip aerosol

4.2.2. Ambalarea în folii contractibile

faţă de oxigen, ceea ce permite de exemplu păstrarea aspectului cărnii prin

poate fi automatizat dacă maşina dispune de benzi şi role

Fig. 10 Mașină în folie contractibilă cu cadru de L de

- Mașina de formare-umplere-închidere (form-fill-adseal) la care,

Fig.11 Mașină de ambalare form-fill-adseal

- Mașina de ambalare cu folie contractilă orizontală. Derularea

Fig.12. Mașină de ambalat în folie contractilă orizontală

Se foloseşte la ambalarea produselor alimentare formate din bucăţi

termosudare şi tăiere, ce este formată de obicei din două fălci cu mişcare

Fig.13. Salam ambalat în folie contractibilă

Fig.14. Fructe proaspete ambalate în folie contractibilă

Fig.15. Verdețuri proaspete ambalate în folie contractibilă

O particularitate a metodei de ambalare în folii contractibile o

Fig.15 Spriț de umplere al membranelor la fabricarea salamurilor

4.2.3. Ambalarea aseptică

mare parte din principiile nutritive. Practic, prin ambalarea aseptică se