Universitatea din Craiova

Facultatea de Stiinte Sociale

Relatii Internationale si Studii Europene

Anul II, semestru I

Proiect la disciplina Guvernanta Uniunii Europene

- Politica de Mediu -

Student: Mosoiu Andreea Isabela

Profesor : Georgescu Catalina Maria
 Cuprins

1.Introducere
2.Capitolul 1 Evoluția politicilor Uniunii
3.Capitolul 2
4.Capitolul 3
5.Capitolul 4
6.Concluzie
7.Anexa
8.Biografie
 Introducere

Mediul reprezintă conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005

privind protecţia mediului, publicată în M. Of. nr. 1196 din 30 decembrie 2005,
aprobată prin Legea nr. 265/2006 şi modificată prin OUG nr. 57/2007 şi prin OUG
nr. 114/2007 publicată în M. Of. nr. 713 din 22 octombrie 2007, ansamblul
condiţiilor şi elementelor naturale ale Terrei: apa, aerul, solul şi subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi
anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând
elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea
vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

Cetățenii UE beneficiază de unele dintre cele mai înalte standarde de

mediu din lume. UE și guvernele naționale au stabilit obiective clare
pentru a orienta politica europeană de mediu până în 2020 și au
definit o viziune pentru perioada 2020-2050, punând în sprijinul lor o
serie de programe de cercetare, norme și posibilități de finanțare.
Scopuri:
● protejarea, conservarea și ameliorarea capitalului natural al UE
● trecerea la o economie verde și competitivă cu emisii reduse de
dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor
● protejarea cetățenilor UE împotriva presiunilor legate de mediu și
împotriva riscurilor la adresa sănătății și a bunăstării.
Se lucrează în prezent pe mai multe fronturi pentru a proteja speciile și
zonele naturale ale UE, pentru a garanta calitatea aerului, a apei potabile și
a apei pentru scăldat, pentru a gestiona corect deșeurile și pentru a reduce
efectele substanțelor chimice nocive.

Protecția mediului și inovarea creează oportunități de afaceri și locuri de

muncă, fapt care stimulează și mai mult investițiile. Pentru UE, este foarte
important ca economia Europei să crească în mod durabil și sustenabil –
aspect central al politicilor sale. De asemenea, UE joacă un rol esențial în
promovarea dezvoltării durabile la nivel mondial.
Motivarea Alegeri Temei:
Mi-am ales tema politica de mediu ,din dorinta de a ma perfectiona si a obtine mai
multe cunostiinte intr-un domeniu care m-a captivat totdeauna,stiinta si practica de
guvernare a unui stat.Schimbarea este o trăsătură constantă a planetei noastre.
Suprafața terestră, oceanele, atmosfera, clima și viața de pe Pământ s-au modificat
mereu de-a lungul timpului. Însă schimbările actuale diferă de cele din trecut prin
ritmul și amploarea lor fără precedent, precum și prin factorii și agenții care le
cauzează. Evenimentele extreme, cum ar fi furtunile, valurile de căldură,
inundațiile și seceta cu intensități care înainte se produceau o dată la 100 de ani, au
devenit noua noastră realitate. Titlurile apărute în presa din întreaga lume indică o
criză climatică și de mediu care afectează viitorul speciei noastre.

Prin tema pe care mi-am ales-o încerc să scot în evidenţă starea de degradare
avansată a ecosistemelor naturale, interacţiunile dintre mediu şi activităţile umane
(în special cele economice), apariţia şi multiplicarea ”problemelor de mediu” la
scară globală reprezintă suficiente motive de îngrijorare pentru noi toţi.
Dimensiunea internaţională a fenomenului a devenit în prezent elementul central,
poate chiar determinant, al politicilor naţionale de mediu, care se răsfrâng,
inevitabil, asupra politicilor externe ale tuturor statelor – responsabile – ale lumii.
În ultimii 40 de ani, Europa a instituit politici de combatere a unor probleme
specifice, cum ar fi poluarea aerului și poluarea apelor. Unele dintre aceste politici
au avut rezultate remarcabile. Europenii se bucură de un aer mai curat și de ape de
scăldat mai curate. Rata de reciclare a deșeurilor municipale a crescut. Din ce în ce
mai multe zone terestre și marine sunt protejate. Uniunea Europeană a redus
emisiile de gaze cu efect de seră față de nivelurile înregistrate în 1990. S-au
investit miliarde de euro în îmbunătățirea condițiilor de locuit din orașe și pentru o
mobilitate durabilă. Cantitatea de energie provenită din surse regenerabile a crescut
exponențial ș.a.m.d.

Asa ca pe parcursul acestui proiect ,vom dezbate mai multe subiecte referitoare la
politica de mediu.
 Capitolul 1

Politica de mediu reprezintă totalitatea obiectivelor şi priorităţilor de mediu, a

metodelor de reglementare şi a instrumentelor de implementare a acestora,
concepute pentru asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale şi prevenirea
degradării calităţii mediului. Uniunea Europeană aplică unele dintre cele mai
avansate standarde de protecție a mediului din lume, elaborate de-a lungul anilor.
Politica europeană de mediu încurajează întreprinderile să „ecologizeze” economia
și să contribuie la protejarea patrimoniului natural european, a sănătății și bunăstării
cetățenilor UE.

Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauţiei, prevenirii,

corectării poluării la sursă şi „poluatorul plăteşte”, exercitate prin instrumente de
gestionare a riscului care poate fi invocat în cazul în care există o incertitudine
ştiinţifică cu privire la un posibil risc la adresa sănătăţii umane sau a mediului, pe
care îl implică o acţiune sau o politică anume.

Programele multianuale de acţiune pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele

acţiuni în toate domeniile politicii de mediu. Cel de-al şaptelea Program de Acţiune
pentru Mediu al UE, 7 PAM, stabileşte nouă obiective prioritare în domeniul
mediului care vor trebui atinse până la 31 decembrie 2020:
-protecţia, conservarea şi consolidarea capitalului natural al UE;
-transformarea UE într-o economie competitivă cu emisii reduse de carbon,
-mai verde şi mai eficientă din punct de vedere al resurselor;
-protecţia cetăţenilor UE împotriva presiunilor asupra mediului, precum şi a
riscurilor pentru sănătate;
-maximizarea beneficiilor legislaţiei UE din domeniul mediului;
-îmbunătăţirea informaţiilor şi datelor necesare definirii politicii de
mediu;
 -asigurarea investiţiilor pentru politicile din domeniul mediului şi a
schimbărilor climatice la un preţ corect;
-îmbunătăţirea integrării aspectelor de mediu şi coerenţa cu alte politici;
sporirea durabilităţii oraşelor din UE;
-creşterea eficacităţii UE în confruntarea provocărilor la nivel regional şi
global.
Programul de acțiune pentru mediu

Începând din 1973, Comisia elaborează programe de acțiune pentru mediu (PAM)
multianuale, care stabilesc viitoarele propuneri legislative și obiective pentru
politica de mediu a UE. La sfârșitul anului 2020, Comisia și-a prezentat propunerea
privind PAM 8, care ar trebui să se desfășoare în perioada 2021-2030.

În propunere se reafirmă angajamentul UE față de viziunea PAM 7 pentru 2050:

asigurarea unei bune calități a vieții pentru toți, respectând totodată limitele
planetei.

Noul program sprijină obiectivele de mediu și climatice ale Pactului verde

european și se bazează pe acestea și oferă un cadru favorabil pentru realizarea a
șase obiective prioritare:

● atingerea obiectivului pentru 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect

de seră și obținerea neutralității climatice până în 2050;
● creșterea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea
vulnerabilității la schimbările climatice;
● promovarea unui model de creștere regenerativă, decuplarea creșterii
economice de utilizarea resurselor și degradarea mediului și accelerarea
tranziției către o economie circulară;
● urmărirea obiectivului zero poluare, inclusiv pentru aer, apă și sol și
 protejarea sănătății și a calității vieții europenilor;
● protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și îmbunătățirea
capitalului natural, în special a aerului, apei și solului și a ecosistemelor
forestiere, de apă dulce, de zonă umedă și marine;
● reducerea presiunilor asupra climei și mediului legate de producție și
consum, în special în domeniile energiei, dezvoltării industriale,
construcțiilor și infrastructurii, mobilității și sistemului alimentar. ●
Programe de actiunii

Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de

Acţiune pentru Mediu (PAM) , primul dintre ele fiind adoptat de către
Consiliul European în 1972 şi fiind urmat de alte cinci. Aceste programe de
acţiune sunt, de fapt, o combinaţie de programe pe termen mediu corelate
printr-o abordare strategică şi constau într-o tratare verticală şi sectorială a
problemelor ecologice. Primele două programe de acţiune pentru mediu,
PAM 1 (1973-1977) şi PAM 2 (1977-1981) reflectă o abordare sectorială a
combaterii poluării şi promovează nevoia de protecţie a apei şi a aerului, prin
introducerea unor standarde minime de poluare. PAM 3 (1982 -1986) şi
PAM 4 (1987-1992) reflectă evoluţia politicilor comunitare la acel moment
şi dezvoltarea „pieţei interne” 6 , astfel încât obiectivele de mediu să fie
corelate cu cele ale pieţei. Abordarea calitativă se schimbă, iar obiectivele de
mediu încep să fie văzute ca instrumente de creştere a performanţei şi
competitiviţăţii economice. În plus, PAM 4 promovează abordarea integrată
a politicii de mediu şi introduce conceputul „dezvoltării durabile” .

Al 5-lea Program de Acţiune pentru Mediu ( 1993 -2000), numit şi „Către o

dezvoltare durabilă”8 a transformat dezvoltarea durabilă în strategie a
politicii de mediu. Această abordare apare, de altfel, în toate politicile UE
odată cu Tratatul de la Amsterdam (1997), când este promovată ca politică
transversală. În această perspectivă, dezvoltarea durabilă înseamnă: •
menţinerea calităţii generale a vieţii;

• menţinerea accesului continuu la rezervele naturale;

• evitarea compromiterii pe termen lung a mediului;

• înţelegerea dezvoltării durabile ca acea dezvoltare ce răspunde nevoilor

prezentului, fără a afecta capacitatea generaţiilor viitoare de a răspunde
propriilor lor nevoi.

Alte elemente de noutate aduse de PAM 5 sunt schimbarea direcţiei politicii

de mediu către o politică bazată pe consens, prin consultarea părţilor
interesate în cadrul procesului de luare a deciziei, precum şi trecerea de la o
abordare bazată pe control la una bazată pe prevenire şi operaţionalizată prin
utilizarea de instrumente economice şi fiscale.

Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu (2001-2010), numit şi „Alegerea

noastră, viitorul nostru” este consecinţa procesului de evaluare globală a
rezultatelor PAM 5 (realizată în anul 2000) şi stabileşte priorităţile de mediu
pe parcursul prezentei decade. Au fost identificate astfel 4 arii prioritare ce
definesc direcţiile de acţiune ale politicii de mediu: 1) schimbarea climatică
şi încălzirea globală – are ca obiectiv reducerea emisiei de gaze ce produc
efectul de seră cu 8% faţă de nivelul anului 1990 (conform protocolului de la
Kyoto);

2) protecţia naturii şi biodiversitatea – are ca obiectiv îndepărtarea

ameninţărilor la adresa speciilor pe cale de dispariţie şi a mediilor lor de
viaţă în Europa;
3) sănătatea în raport cu mediul – are drept obiectiv asigurarea unui mediu
care să nu aibă un impact semnificativ sau să nu fie riscant pentru sănătatea
umană;

4) conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor – are ca obiectiv

creşterea gradului de reciclare a deşeurilor şi de prevenire a producerii
acestora.

Aceste arii prioritare sunt completate de un set de măsuri ce duc la

realizarea obiectivelor lor şi care au în vedere:

• aplicarea efectivă a legislaţiei comunitare de mediu în SM;

• obligativitatea analizării impactului principalelor politici comunitare

asupra mediului;

• implicarea strânsă a consumatorilor şi producătorilor în identificarea de

soluţii pentru problemele de mediu;

• asigurarea accesului general la informaţiile de mediu, în vederea

dezvoltării preocupării pentru protecţia acestuia;

• accentuarea importanţei reducerii poluării urbane şi a utilizării adecvate a

terenurilor (în scopul conservării peisajelor şi a mediilor naturale).

.1. Scurt istoric În România, protecţia mediului a apărut ca un domeniu de

sine stătător al politicilor naţionale în anul 1990, când a fost înfiinţat pentru
prima dată fostul Minister al Mediului; în 1992 a fost elaborat28 primul
document oficial ce stabileşte obiectivele naţionale în domeniu – „Strategia
Naţională de Protecţia Mediului”, reactualizată în 1996 şi în 2002. Strategia
este structurată în două părţi:(1) o trecere în revistă a principalelor resurse
naturale, elemente privind starea economică şi calitatea factorilor de mediu,
şi (2) strategia propriu-zisă, adică principiile generale de protecţie a
mediului, priorităţile, obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung. Încă din
1996 se poate observa o adecvare a strategiei naţionale cu cea comunitară în
ceea ce priveşte principiile, priorităţile şi obiectivele . Astfel, principiile
urmărite sunt:

• conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor; •

dezvoltarea durabilă;

• prevenirea poluării;

• conservarea biodiversităţii;

• conservarea moştenirii culturale şi istorice,

• principiul „poluatorul plăteşte”;

• stimularea activităţii de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii,

credite cu dobândă mică, etc.).

În ceea ce priveşte priorităţile identificate, acestea reflectă nu numai nevoile

naţionale, dar şi tendinţele şi iniţiativele existente pe plan global, ele fiind:

• menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi calităţii vieţii;

• menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii; • apărarea

împotriva calamităţilor şi accidentelor naturale; • raportul maxim
cost-beneficiu; • respectarea programelor şi convenţiilor internaţionale
privind protecţia mediului. Referitor la obiectivele stabilite, acestea sunt
împărţite în obiective pe termen scurt (până în anul 2000), mediu (până în
anul 2005) şi lung (până în anul 2020). Strategiile din 1992 şi 1996 sunt
documentele pe baza cărora a fost structurată politica naţională de mediu
până în anul 1999, când a fost adoptat Programul Naţional de Aderare la UE.
Începând cu anul 1999 şi continuând anual, până în 2003, strategia naţională
de mediu este completată de o serie de documente adiţionale, cum ar fi ––
„Raportul privind starea mediului în România”, care corespunde primei părţi
a „Strategiei de Protecţia Mediului” şi o completează, printr-o analiză
detaliată a calităţii principalilor factori de mediu: calitatea atmosferei,
calitatea precipitaţiilor atmosferice, starea apelor de suprafaţă şi subterane,
starea solurilor, starea pădurilor, gestionarea deşeurilor, situaţia poluării
sonore, etc. Strategiei Naţionale de Protecţia Mediului i se adaugă, în anul
2002, „Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor”, ce răspunde unei
nevoi presante în acest domeniu şi care a fost pentru prima dată adresată în
anul 2000; acest lucru s-a făcut prin transpunerea Directivei Cadru privind
deşeurile – no. 75/442/EEC, preluată în legislaţia legislaţia română prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată şi completată în
2001 prin Legea 426/2001. Etapele de dezvoltare a strategiei constau în:
analiza situaţiei existente, identificarea problemelor, stabilirea obiectivelor
strategice, evaluarea opţiunilor de atingere a obiectivelor şi elaborarea unui
„Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor”. Acest plan, elaborat de un grup
de lucru format din reprezentanţi ai industriei, ministerelor implicate,
ONG-urilor şi ICIM , cuprinde două părţi distincte: 1. acţiuni cu caracter
general: identifică tipurile de acţiuni necesare implementării strategiei,
precum şi entităţile responsabile, termenele de realizare, costurile estimate şi
posibilele surse de finanţare; 2. proiecte cu caracter concret: se adresează
unor obiective la nivel local, propuse din teritoriu. Planul se ajustează în
funcţie de propunerile incluse în planurile regionale, locale şi sectoriale şi
propune măsuri pentru următoarele tipuri de deşeuri: deşeuri municipale,
deşeuri de producţie, deşeuri periculoase şi deşeuri reglementate prin acte
 legislative specifice. În prezent, Planul se află în proces de reactualizare, un
proiect fiind deja transmis spre consultare factorilor implicati (ministere,
asociaţii patronale şi profesionale, reprezentanţi ai societăţii civile –
ONG-uri)

Cele 10 articole dedicate pentru Politica de mediu:

1) De la fructul pasiunii la mărul discordiei. Politica de mediu a Uniunii

Europene (Diana Mărgărit )

2) Implicaţiile Tratatului de la Lisabona asupra politicii europene de

mediu ( Smochina Carolina )
3) Ziua Internaţională a Apei (Vacarciuc, Valentina )
4) Managementul „verde” al resurselor umane – o nouă dimensiune a
abordării angajaților în cadrul organizațiilor ( Bîrcă, Alic )
5) European Union Enviromental Protection Policy ( Alina Georgiana)
6) Includerea in dreptul internatioanl a raspunderii juridico-penale
pentru poluarea apei (Boscaneanu Marcel)
7) Politica Uniunii Europene privind asigurarea securităţii mediului
( Filofteia Repez)
8)PROBLEME ALE DEZVOLTĂRII LEGISLAŢIEI ECOLOGICE A
REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPAACTUALĂ (BELECCIU Ştefan ) 9)
Starea actuala a politicilor,legislatiei si instututiilor din domeniul mediului in
Republica Moldova.( Aşevschi Valentin, Cepoi Olesea, Stîngaci Vadim,
Perederco Iana )
10 ) CADRUL GENERAL AL MANAGEMENTULUI RISCULUI
DE MEDIU (Gabriel BĂBUŢ,Roland MORARU)
 Capitolul II

Institutii si organisme UE implicate in procesul de

deliberare,legifiere,implementare in cadrul domeniului de
politici mediului
Din toate punctele de vedere fiecare institutie ,precum
Parlamentul European,Comisia Europeana sau Consiliul
European au luat parte la implementarea si dezvoltarea
domeniului de politica a mediului.
Instituţii internaţionale şi europene
cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului
Protejarea mediului este esenţială pentru calitatea vieţii generaţiilor
prezente şi viitoare. Provocarea actuală este reprezentată de combinarea
protecţiei mediului cu creşterea economică continuă într-o manieră care să
fie sustenabilă.
În domeniul protecţiei mediului există un număr mare de organizaţii care
asigură conservarea, analiza şi monitorizarea mediului în diferite
modalităţi. Aceste organizaţii de mediu pot fi globale, regionale, naţionale
sau locale.
Organismele internaţionale şi europene cu atribuţii în domeniul protecţiei
mediului sunt următoarele:
Organizaţia Naţiunilor Unite – ONU
ONU a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945 când un număr de 51 de ţări
s-au angajat să menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate
colectivă. Astăzi, aproape toate naţiunile lumii sunt membre ONU: în total
192 de state.
ONU oferă mijloace pentru rezolvarea conflictelor internaţionale şi pentru
formularea de politici în chestiuni care ne afectează pe toţi. În cadrul
Organizaţiei toate statele membre – mari sau mici, bogate sau sărace, cu
vederi politice şi sisteme sociale diferite – au un cuvânt de spus şi drept de
vot egal.
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)
Principalul organism al ONU, UNEP, creat în vederea protecţiei mediului, a
fost înfiinţat imediat după Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediul
Uman, desfăşurată la Stockholm în anul 1972 şi are mandatul de a
coordona la nivel mondial integrarea politicilor de protecţie a mediului în
celelalte sectoare în vederea asigurării unei dezvoltări durabile.

Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD)

CSD a fost creată în anul 1993, ca urmare a Conferinţei Naţiunilor Unite
pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992. CSD
este format din reprezentanţi ai 53 de state aleşi odată la 3 ani. CSD are
sesiuni anuale axate pe diverse tematici ale dezvoltării durabile, pilonul cel
mai important al dezvoltării durabile fiind protecţia mediului.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare este o reţea de dezvoltare
globală a ONU, care pledează pentru dezvoltare şi conectează statele prin
accesul la cunoştinţe, experienţe şi resurse menite să ofere oamenilor o
viaţă mai bună.
Liderii lumii s-au angajat să îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare ale
Mileniului până în 2015, inclusiv obiectivul fundamental de a reduce cu
jumătate sărăcia extremă. Prin intermediul reţelei sale internaţionale,
PNUD coordonează eforturile globale şi naţionale pentru realizarea acestui
scop.

Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE)

Activităţile desfăşurate de UNECE în domeniu au ca obiectiv protecţia
mediului şi a sănătăţii umane şi promovarea dezvoltării durabile în ţările
membre, conform principiilor Agendei 21. Scopul este acela de a reduce
poluarea pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului şi pentru a
evita astfel compromiterea stării factorilor de mediu pentru generaţiile
viitoare.
Uniunea Europeană
Uniunea Europeană, parteneriat economic şi politic unic, este rezultatul
unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951 între şase
state europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda).
După cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit;
1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi
Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia,
Slovacia, Slovenia şi Ungaria; 2007: România şi Bulgaria), Uniunea
Europeană are astăzi 27 state membre.
Turcia, Croaţia şi Republica Macedonia sunt state candidate cu care
negocierile de aderare au început.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele
membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept
suport solidaritatea.
Comisia Europeană – Direcţia Generală Mediu
Direcţia Generală Mediu este una din cele 40 de direcţii generale şi servicii
care formează Comisia Europeană. Cunoscută ca DG Mediu, obiectivul
general al Direcţiei este să protejeze, să conserve şi să îmbunătăţească
mediul pentru generaţiile actuale şi cele viitoare. Pentru a reuşi acest lucru
propune politici care să asigure un grad înalt de protecţie a mediului în
Uniunea Europeană şi care să asigure calitatea vieţii cetăţenilor UE. Cele
patru priorităţi ale DG pentru perioada 2002-2012 sunt schimbările
climatice, natură şi biodiversitate, mediu, sănătate şi calitatea vieţii,
resursele naturale şi deşeurile.

Consiliul de Mediu al Uniunii Europene

Consiliul de Mediu al Uniunii Europene este compus din miniştrii mediului
care se întâlnesc de patru ori pe an. Deciziile sunt luate prin votul
majorităţii calificate în codecizie cu Parlamentul European.
În acest domeniu, Comunitatea Europeană are sarcina de a promova
creşterea armonioasă, echilibrată şi dezvoltarea durabilă a activităţilor
economice care să respecte în special cerinţa de a asigura un grad înalt de
calitate a mediului.

Parlamentul European – Comitetul pentru Mediu, Sănătate Publică şi

Siguranţa Alimentaţiei
Înfiinţat în 1973, Comitetul pentru Mediu a fost al 12-lea comitet
specializat. Ulterior el a crescut în mărime (de la 36 la 63 de membri) şi
influenţa datorită extinderii responsabilităţilor şi creşterii interesului
publicului. Comitetul este responsabil cu politica de mediu şi măsurile
pentru protecţia mediului, în special vizând:
1. poluarea aerului, a solului şi a apei, managementul şi reciclarea
deşeurilor, substanţele şi preparatele, nivelul de zgomot,
schimbările climatice şi protecţia biodiversităţii,
2. dezvoltarea durabilă,
3. măsurile regionale şi internaţionale şi acordurile privind protecţia
mediului,
4. refacerea mediului afectat,
5. protecţia civilă,
6. Agenţia Europeană de Mediu.

Agenţia Europeană de Mediu

Sarcina Agenţiei Europene pentru Mediu (AEM) este de a furniza
informaţii actuale, relevante şi corecte despre mediu. AEM sprijină
organismele responsabile cu elaborarea şi implementarea strategiei de
mediu la nivel european şi naţional, precum şi publicul.
Informaţiile AEM permit UE şi statelor membre ale Agenţiei să adopte
decizii realiste în vederea îmbunătăţirii mediului, integrării aspectelor de
mediu în strategiile economice şi asigurării dezvoltării durabile. Agenţia
pune accent pe susţinerea factorilor decizionali principali la nivel european.
 Capitolul III

Reglementarea domeniului de politici si actele juridice adoptate

In cadrul domeniului de politici a mediului,exista o serie de acte juridice

implementate care au ca rol evidenta obiectivelor acestui domeniu.
- Regulamentul (UE) 2019/1010 al Parlamentului European și al Consiliului
din 5 iunie 2019 privind alinierea obligațiilor de raportare în domeniul
legislației legate de mediu și de modificare a Regulamentelor (CE) nr.
166/2006 și (UE) nr. 995/2010 ale Parlamentului European și ale Consiliului,
a Directivelor 2002/49/CE, 2004/35/CE, 2007/2/CE, 2009/147/CE și
2010/63/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor
(CE) nr. 338/97 și (CE) nr. 2173/2005 ale Consiliului și a Directivei
86/278/CEE a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)
Datele și procesul unei raportări cuprinzătoare și realizate la timp de statele
membre sunt esențiale pentru a permite Comisiei să monitorizeze, să revizuiască și
să evalueze performanța legislației în raport cu obiectivele acesteia, pentru a
contribui astfel la evaluările viitoare ale legislației, efectuate în conformitate cu
punctul 22 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună
legiferare (5). Este adecvat să se adauge dispoziții mai multor acte legislative din
domeniul mediului în scopul evaluării viitoare a acestora, pe baza datelor colectate
în cursul punerii în aplicare, completate eventual de date științifice și analitice
suplimentare. În acest context, este nevoie de date relevante care să permită o mai
bună evaluare a eficienței, eficacității, relevanței, coerenței și valorii adăugate a
legislației Uniunii, motiv pentru este necesar să se asigure mecanisme adecvate de
raportare care să poată servi, de asemenea, ca indicatori în acest scop, atât pentru
factorii de decizie, cât și pentru publicul larg.
- Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al
Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și
organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind
accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la
justiție în domeniul mediului
Definiția informațiilor privind mediul din prezentul regulament cuprinde orice
tip de informație cu privire la starea mediului. Această definiție, care a fost
aliniată la definiția adoptată de Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile
despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (7), are
același conținut ca și definiția prevăzută în Convenția de la Aarhus. Definiția
termenului „document” prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se referă
la informațiile privind mediul astfel cum sunt definite de prezentul regulament.
- Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie
2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii
privind mediul marin (Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin ) (Text
cu relevanță pentru SEE)
Dată fiind natura transfrontalieră a mediului marin, statele membre ar trebui să
coopereze pentru a asigura elaborarea coordonată a strategiilor marine pentru
fiecare regiune sau subregiune marină. Întrucât regiunile sau subregiunile marine
sunt împărțite atât cu alte state membre cât și cu țări terțe, statele membre ar trebui
să depună toate eforturile pentru a asigura o coordonare strânsă cu toate statele
membre și țările terțe implicate. Pentru asigurarea acestei coordonări ar trebui
folosite, în cazul în care acest lucru este posibil și oportun, structurile instituționale
existente înființate în regiunile sau subregiunile marine, în special convențiile
marine regionale.
- Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21
aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu
prevenirea și repararea daunelor aduse mediului
Prevenirea și repararea daunelor aduse mediului trebuie să se pună în aplicare în
conformitate cu principiul „poluatorul plătește” prevăzut de tratat și cu principiul
dezvoltării durabile. Prin urmare, principiul fundamental al prezentei directive ar
trebui să fie cel potrivit căruia operatorul a cărui activitate a cauzat o daună asupra
mediului sau o amenințare iminentă de producere a unei asemenea daune trebuie să
răspundă financiar, pentru a-i determina pe operatori să adopte măsuri și să
dezvolte practici menite să diminueze riscurile de producere a unor daune asupra
mediului, astfel încât să se reducă expunerea la riscurile financiare asociate.
- Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20
noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru
mediu până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre” Text cu
relevanță pentru SEE
Este esențial să se stabilească obiectivele prioritare pentru 2020 ale Uniunii, în
concordanță cu o viziune clară pe termen lung până în 2050. Astfel s-ar crea un
mediu stabil pentru investiții și o creștere sustenabile. PAM 7 ar trebui să se bazeze
pe inițiativele de politică din strategia Europa 2020 (6), inclusiv pachetul climă și
energie al Uniunii (7), Comunicarea Comisiei privind foaia de parcurs pentru
trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în
2050 (8), strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 (9), Foaia de parcurs
către o Europă eficientă din punct de vedere energetic (10), inițiativa emblematică
„O Uniune a inovării” (11) și Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene.
- Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12
martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor
modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului
Respectarea principiilor etice recunoscute într-un stat membru este foarte
importantă. Statele membre pot lua în considerare aspectele etice atunci când se
diseminează deliberat în mediu OMG-uri sau când se introduc pe piață ca produse
în sine sau componente ale altor produse.
- Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului
din 27 noiembrie 2019 privind cerințele pentru omologarea de tip a
autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor,
componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule,
în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților
vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a
Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului
și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 și (CE)
nr. 661/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a
Regulamentelor (CE) nr. 631/2009, (UE) nr. 406/2010, (UE) nr. 672/2010,
(UE) nr. 1003/2010, (UE) nr. 1005/2010, (UE) nr. 1008/2010, (UE) nr.
1009/2010, (UE) nr. 19/2011, (UE) nr. 109/2011, (UE) nr. 458/2011, (UE) nr.
65/2012, (UE) nr. 130/2012, (UE) nr. 347/2012, (UE) nr. 351/2012, (UE) nr.
1230/2012 și (UE) 2015/166 ale Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE)
- PE/82/2019/REV/1
Dispozițiile privind omologarea de tip ar trebui să asigure faptul că nivelurile de
performanță ale autovehiculelor sunt evaluate într-un mod care poate fi repetat și
reprodus. Prin urmare, cerințele tehnice din prezentul regulament se referă doar la
pietoni și cicliști, întrucât numai aceștia există în prezent ca subiecți ai unor teste
armonizate oficial. Pe lângă pietoni și cicliști, utilizatorii vulnerabili ai drumurilor
includ, în general, și alți utilizatori nemotorizați și motorizați ai drumurilor care ar
putea utiliza soluții de mobilitate personală, fără caroserie de protecție. În plus,
tehnologia actuală dă naștere unor așteptări rezonabile ca sistemele avansate să
reacționeze și la alți utilizatori vulnerabili ai drumurilor în condiții normale de
conducere, chiar dacă nu au fost testate în mod specific. Cerințele tehnice din
prezentul regulament ar trebui să fie adaptate în continuare la progresul tehnic în
urma unui proces de evaluare și de revizuire, cu scopul de a include toți utilizatorii
drumurilor care utilizează soluții de mobilitate personală fără caroserie de protecție,
cum ar fi utilizatorii de trotinete, vehicule cu autoechilibrare și de scaune rulante.
- Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al
Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a
organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit
(EMAS) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 și a Deciziilor
2001/681/CE și 2006/193/CE ale Comisiei
În scopul promovării coerenței între instrumentele legislative elaborate la nivel
comunitar în domeniul protecției mediului, Comisia și statele membre ar trebui să
aibă în vedere modul în care se poate lua în considerare înregistrarea în cadrul
EMAS în procesul de elaborare a legislației sau modul în care aceasta se poate
utiliza ca instrument în cadrul punerii în aplicare a legislației. De asemenea, pentru
ca EMAS să prezinte un mai mare interes pentru organizații, Comisia și statele
membre ar trebui să țină cont de EMAS în cadrul politicilor lor de achiziții publice
și, după caz, să se raporteze la EMAS sau la alte sisteme de management de mediu
echivalente în evaluarea condițiilor de performanță în cadrul contractelor de lucrări
și servicii.
- Directiva 2006/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12
decembrie 2006 privind reglementarea exploatării avioanelor care intră sub
incidența părții a II-a, capitolul 3, volumul 1 din anexa 16 la Convenția
privind aviația civilă internațională, a doua ediție (1988) (versiune
codificată)Text cu relevanță pentru SEE.
Aplicarea standardelor de emisii sonore la avioane civile subsonice cu reacție are
consecințe importante pentru prestarea de servicii în domeniul transportului aerian,
în special în cazul în care respectivele standarde limitează durata de viață utilă a
avioanelor exploatate de companiile aeriene.
- Directiva 2013/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20
noiembrie 2013 privind ambarcațiunile de agrement și motovehiculele
nautice și de abrogare a Directivei 94/25/CE Text cu relevanță pentru SEE
Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului
din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a
pieței în ceea ce privește comercializarea produselor (7) stabilește dispoziții
orizontale privind acreditarea organismelor de evaluare a conformității,
marcajul CE și cadrul de supraveghere a pieței Uniunii și controlarea
produselor care intră pe piața Uniunii care se aplică, de asemenea, produselor
reglementate prin prezenta directivă.
 Capitolul 4
Statistici folisite in Cadrul Domeniului Politici de mediu
Postar schematic al proiectului

Concluzie
Consiliul a adoptat astăzi concluzii care oferă orientări politice pentru politicile UE în
materie de mediu și schimbări climatice pentru perioada 2021-2030. Consiliul solicită
Comisiei să prezinte, cel târziu până la începutul anului 2020, o propunere ambițioasă și
focalizată pentru un Al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM).

Timp de peste 40 de ani, PAM au pus la dispoziția UE cadre de politici care produc
rezultate și asigură o acțiune previzibilă și coordonată pentru politicile europene în
domeniul mediului și al schimbărilor climatice.

Concluziile se bazează pe agenda strategică adoptată de Consiliul European la 20 iunie

2019, care insistă asupra necesității urgente a construirii unei Europe verzi,
echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei.

Consiliul subliniază în concluziile sale că schimbările climatice, poluarea, declinul

biodiversității și cererea accelerată de resurse naturale pun în pericol starea de bine și
perspectivele generației actuale și ale generațiilor viitoare. Subliniază necesitatea unor
acțiuni suplimentare pentru protejarea și refacerea biodiversității, precum și pentru
obiective ambițioase în materie de biodiversitate în PAM 8. De asemenea, Consiliul
îndeamnă Comisia să prezinte fără întârziere o strategie a Uniunii pentru un mediu
netoxic, care să abordeze pe deplin aspectele legate de perturbatorii endocrini, de
efectele combinate ale substanțelor chimice și de nanomateriale. Comisia este, de
asemenea, invitată să prezinte un nou plan de acțiune pentru economia circulară și
un cadru strategic pe termen lung, inclusiv o viziune comună, pentru o economie
circulară.

In concluzie Politica în domeniul protecţiei mediului are scopul de a garanta

generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat şi sănătos, care să asigure
protejarea naturii, calitatea vieţii, încorelare cu o dezvoltare economică verde şi
competitivă, cu emisii reduse de dioxid decarbon şi eficientă din punct de vedere al
utilizării resurselor. Astfel, se urmăreşte îmbunătăţirea infrastructurii de mediu şi
reducerea decalajului existent faţă de alte state membre ale UE, conservarea
biodiversităţii, reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii aerului şi, în acelaşi
timp, promovarea producţiei de energie din surse alternative, regenerabile şi
nepoluante şi stimularea creşterii economice durabile, cu accent pe crearea de noi
locuri de muncă “verzi”. Un instrument esenţial va fi creşterea gradului de
absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu,
precum şi pregătirea Cadrului Financiar Multianual 2014-2020. Se va acorda o
atenţie specială îmbunătăţirii gradului de transparenţă a luării deciziilor, precum şi
conştientizarii, informarii, consultarii şi participarii tuturor cetăţenilor în luarea
deciziilor privind mediul.
 Biografie

1) De la fructul pasiunii la mărul discordiei. Politica de mediu a Uniunii

Europene (Diana Mărgărit )

2) Implicaţiile Tratatului de la Lisabona asupra politicii europene de

mediu ( Smochina Carolina )
3) Ziua Internaţională a Apei (Vacarciuc, Valentina )
4) Managementul „verde” al resurselor umane – o nouă dimensiune a
abordării angajaților în cadrul organizațiilor ( Bîrcă, Alic )
5) European Union Enviromental Protection Policy ( Alina Georgiana)
6) Includerea in dreptul internatioanl a raspunderii juridico-penale
pentru poluarea apei (Boscaneanu Marcel)
7) Politica Uniunii Europene privind asigurarea securităţii mediului
( Filofteia Repez)
8)PROBLEME ALE DEZVOLTĂRII LEGISLAŢIEI ECOLOGICE A
REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPAACTUALĂ (BELECCIU Ştefan ) 9)
Starea actuala a politicilor,legislatiei si instututiilor din domeniul mediului in
Republica Moldova.( Aşevschi Valentin, Cepoi Olesea, Stîngaci Vadim,
Perederco Iana )
10 ) CADRUL GENERAL AL MANAGEMENTULUI RISCULUI
DE MEDIU (Gabriel BĂBUŢ,Roland MORARU)
https://europa.eu/european-union/topics_ro
https://www.europarl.europa.eu/portal/ro/

- https://www.consilium.europa.eu/ro/
https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/configurations/

https://ec.europa.eu/info/topics_ro
https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2019-2024_ro

https://ec.europa.eu/info/departments,
https://eur-lex.europa.eu/advanced-search-form.html
https://eur-lex.europa.eu/advanced-search-form.html?action=update&qid=1637218659111