 Căsătoria se permite la barbați de la 19 ani iar la femei de la 16 ani, cu permesiunea părinților,

iar în cazul în care ambii au peste 21 e ani atunci de consințământul părinților nu eeste nevoie

într-o căsătorie un bărbat poate avea o singură soție iar o femeie poate avea un soț. Dar Instanța poate
acorda unui soț permisiunea de a avea mai multe soții dacă

a soția nu își poate îndeplini atribuțiile de soție

;b. soția are o dizabilitate sau o boală incurabilă;

c. soția nu poate suporta descendenți.

Căsătoria este interzisă între două persoane care:

A. relațiile de sânge într-o linie de coborâre drept în jos sau în sus;

b. legate de sânge, într-o linie laterală de coborâre care este între frați, între unul și altul

părinți și între o persoană și bunicii săi;

c. în ceea ce privește semenda, și anume socrii, fiii vitregi, fiii-în-lege și tatălui vitreg

d. în legătură cu aranjamentul, și anume părinții care alăptează, copiii care alăptează, frații care
alăptează și mătușile / unchii care alăptează;

e. în raport cu un frate cu soția sau ca mătușă sau nepot al soției, în cazul unui soț

căsătorit cu mai multe persoane;

f. are o relație care, prin religia sa sau regulile aplicabile, este interzisă căsătoria.

Când un soț și o soție divorțați se recăsătoresc și divorțează din nou pentru o secundă

ori, atunci între ele nu mai poate exista căsătorie

La sau înainte de a avea loc căsătoria, ambele părți, de comun acord, pot

încheiați un acord scris certificat de registratorul căsătoriei, după care conținutul

se aplică și terților, atât timp cât terțul este blocat.

(2) Acordul nu poate fi ratificat dacă încalcă limitele legii, religiei și moralității.

(3) Acordul va intra în vigoare de la data căsătoriei

(4) În timpul căsătoriei, aceasta nu poate fi schimbată, decât dacă sunt prezente ambele părți

acordul de modificare și schimbarea nu dăunează terților

Drepturile si obligatiiile sotilor

Soții și soțiile poartă o obligație nobilă de a menține gospodăria, care este articulația de bază a

structura comunității.

Drepturile și poziția soției sunt echilibrate cu drepturile și poziția soțului în viața domestică și

coexistența în societate.
(2) Fiecare parte are dreptul de a întreprinde acțiuni în justiție.

(3) Soțul este capul familiei și soția gospodinei

Soțul este obligat să-și protejeze soția și să asigure tot ce este necesar pentru viața casnică

cu abilitatea sa.

(2) Soția trebuie să gestioneze treburile casnice cât mai bine posibil.

(3) În cazul în care soțul sau soția își neglijează obligațiile, fiecare poate introduce un proces în fața Curții

Proprietatea in casatorie

Proprietatea dobândită în timpul căsătoriei devine proprietate comună.

Pentru a solicita divorțul, trebuie să existe motive suficiente pentru ca între soț și soție să nu poată trăi
în armonie

ca soț și soție

Nici mama, nici tatăl nu rămân obligați să-și îngrijească și să-și educe copiii, numai pe bază

interesele copilului; atunci când există o dispută cu privire la controlul copiilor, Curtea dă

rezultatul:

b. Tată care este responsabil pentru toate costurile de întreținere și educație cerute de copil;

dacă de fapt tatăl nu este în măsură să îndeplinească această obligație, Curtea poate stabili

că mama suportă costul;

c. Instanța poate solicita fostului soț să asigure cheltuieli de întreținere și / sau

stabiliți o obligație față de fostul soț.

Un soț poate nega legalitatea unui copil născut, de soția sa, ori de câte ori poate

dovedește că soția sa a comis adulter și că copilul este rezultatul acelui adulter.

a comis adulter, este alcoolic, este dependent de droguri, este jucător de joc sau alte vicii greu de
vindecat;

l-a părăsit pe celălalt soț timp de doi ani consecutivi, fără consimțământ și fără motive legitime sau
absența unor motive în afara controlului său;

a fost condamnat la cinci ani sau o perioadă mai lungă de închisoare;

a recurs la cruzime sau maltratare severă, punând în pericol viața celuilalt soț;

a dezvoltat o dizabilitate sau o boală, împiedicând să îndeplinească îndatoririle soțului sau soției; sau

diferențe ireconciliabile. Motive de divort

Cerința vârstei. O persoană care dorește să se căsătorească trebuie să aibă cel puțin 18 ani. Dacă cineva
se căsătorește în Norvegia și una sau ambele părți au sub 18 ani, fiecare dintre soți poate cere dizolvarea
căsătoriei. Dacă niciunul dintre soți nu inițiază proceduri, guvernatorul județului va iniția proceduri
pentru dizolvarea căsătoriei.

Voluntaritate. Căsătoria trebuie să fie voluntară din partea ambelor părți. Potrivit Codului penal general,
oricine obligă pe cineva să se căsătorească poate fi condamnat la închisoare de până la șase ani. Ajutorul
și implicarea în acest sens se pedepsesc în același mod.

Nu este strâns legat. Părțile care se căsătoresc nu trebuie să fie strâns legate între ele. Aceasta înseamnă
că nu trebuie să fie frați sau rude în linie ascendentă sau descendentă directă (adică părinți și copii).

Căsătorie cu veri. Nu este împotriva legii ca verișorii să se căsătorească, dar este important să rețineți că,
dacă părinții sunt înrudiți între ei, există un risc crescut de a avea copii bolnavi sau cu deformări
congenitale și de nașteri mortale, decese de paturi și copii cu speranțe de viață reduse.

Nu este deja căsătorit. O persoană nu se poate căsători dacă este deja căsătorită sau într-un parteneriat
înregistrat. O persoană care se căsătorește în ciuda faptului că este deja căsătorită poate fi condamnată
la închisoare de până la un an. Persoanele căsătorite care au reședința în Norvegia pot fi pedepsite
conform acestei dispoziții dacă intră într-o nouă căsătorie în străinătate.

Căsătoria este disponibilă în Anglia și Țara Galilor atât pentru cuplurile de sex opus, cât și pentru cele de
același sex și este recunoscută legal sub formele căsătoriei civile și religioase.

Vârsta minimă legală pentru a încheia o căsătorie în Anglia și Țara Galilor este de șaisprezece ani, deși
acest lucru necesită consimțământul părinților și tutorilor dacă un participant are sub optsprezece ani.
[1] Anumite rude nu au voie să se căsătorească. Nicio căsătorie a unei persoane sub 21 de ani nu a fost
valabilă fără acordul părinților sau tutorilor.

Nimeni nu poate fi obligat să se căsătorească împotriva dorințelor lor.

Ambii membri ai cuplului trebuie să aibă vârsta de 16 ani sau peste.

Nu poți fi deja căsătorit (vezi bigamie).

Nu pot fi prea strâns legate

Sub 18 ani trebuie să obțină consimțământul scris al părintelui sau tutorelui, altfel este o infracțiune,
deși căsătoria ar fi în continuare valabilă.

Căsătoriile care implică sub 16 ani nu sunt recunoscute prin lege

Cuplurile de același sex pot acum să încheie un parteneriat civil prin înregistrarea unui angajament
formal unul față de celălalt. Acest lucru le oferă recunoaștere legală pentru relația lor, ceea ce înseamnă
că au aproape exact aceleași drepturi și responsabilități ca și cuplurile căsătorite.

• Un contract scris între părinți care specifică aranjamentele financiare

O căsătorie forțată este locul în care una sau ambele persoane nu acceptă sau nu pot consimți la
căsătorie și se folosește presiune sau abuz. Dacă credeți că ați fost forțați să căsătoriți sau doriți să aflați
mai multe despre căsătoria forțată, consultați Căsătoria forțată și legea.

O căsătorie forțată este o căsătorie anulabilă, ceea ce înseamnă că poate fi declarat că nu există.

În mod tradițional, legea scoțiană pur și simplu urma legea romană: fetele se puteau căsători la 12 ani și
băieții la 14 ani. Aceasta a fost ridicată la 16 prin Legea vârstei căsătoriei din 1929 - dar în Scoția,
consimțământul părinților nu este încă necesar. Pe lângă căsătorie, pe baza unui decret al declaratorului
„al oricărei instanțe competente”, Scoția a păstrat și trei forme de „căsătorie neregulată”:

căsătoria constituită per verba de praesenti, care cerea „un schimb de consimțământ prezent pentru a fi
de atunci bărbat și soție, în mod privat sau informal”;

căsătoria per verba de viitor ulterior copulă care a fost constituită „printr-o promisiune a căsătoriei
viitoare fără niciun schimb de consimțământ prezent de a fi soț și soție, urmată ulterior de relații
carnale”; și

căsătoria „prin conviețuire cu obișnuință și reputație”.

Primele două au fost abolite în 1939, dar căsătoria de către co

Toate persoanele căsătorite au drepturi şi obligaţii egale în relaţiile familiale, indiferent de sex, rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenenţă politică, avere şi origine socială.

Încheierea căsătoriei are loc la organele de stare civilă, precum și la alte organe abilitate prin lege.

Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţămîntul reciproc, neviciat, exprimat personal şi
necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc, precum şi atingerea de către ei a vîrstei
matrimoniale.
Au relatii de rudenie