Conversie PIPP

Anul 1
Student: Nicoi(Gîrniță) Marinela

Eficiența pedepselor în școală

Metodele de disciplinare a elevilor în scoli nu țin pasul cu progresul neuroștiințelor și
a înțelegerii felului în care funcționează mintea copiilor. Deși numeroase studii arată că
disciplina punitivă (toleranta zero față de comportamentele inadecvate ale copiilor) nu duce
decât la folosirea altor metode punitive și este asociată cu abandonul școlar în rândul
adolescenților, acest tip de disciplină este în continuare folosit.
De ce nu dau rezultate pedepsele la școală?
Avertismentele, pedepsele sau excluderea copiilor din activitate nu fac decât să
crească nivelul de stres al copiilor. Având în vedere că elevii au comportamente dificile atunci
când sunt depășiți de cerințele situației și sunt deja stresați, pedepsele nu vor face decât să
ducă la accese de furie, de tristețe sau de rușine, care îi vor deconecta pe copii de restul
grupului. De aici până la a percepe cadrul didactic ca pe un inamic, nu mai este decât un pas.
În plus, studiile arată că de pe urma metodelor tradiționale de disciplinare, cel mai mult au de
suferit tot elevii vulnerabili, marginalizați și care deja au un istoric de traumă și expunere la
stres cronic.
Care este alternativa la pedepse în mediul școlar?
J.Stuart Ablon, psihiatru și doctor în psihologie, propune în cartea The School
Discipline Fix o abordare mai constructiva a problemelor de comportament ale copiilor în
clasa: rezolvarea colaborativă a problemelor.
Iată principiile de baza ale acestei metode:
 Adulții care interacționează cu copiii pornesc de la premisa că toți elevii își doresc să se
poarte adecvat și să fie acceptați atunci când se afla în clasă. Dacă un copil are un
comportament dificil, înseamnă că încă nu are abilitățile necesare pentru a se comporta
adecvat, nu înseamnă că nu vrea să încerce să se poarte adecvat.
 Pentru a-i ajuta pe copii să își dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a se adapta la
mediul școlar, cadrele didactice, psihologii și chiar părinții sunt sfătuiți să observe cât mai
detaliat care sunt comportamentele dificile ale copiilor, care sunt posibilele abilități care
lipsesc și care sunt modalitățile prin care copiii pot să și le exerseze.
De exemplu, un elev rămâne întotdeauna în urmă atunci când începe ora și cadrul didactic le
spune copiilor să așeze caietele de temă pe bancă, să deschidă manualul și să rezolve 5
exerciții până când le verifică tema. Cadrul didactic poate interpreta situația ca fiind o lipsă de
interes a copilului sau o sfidare din partea acestuia. Însă mai probabil este că elevul respectiv
are o problema cu memoria de lucru, cea care îl ajută să rețină mai multe cerințe, în ordinea
corectă. Sau poate are o problema de atenție. Următorul pas este ca elevul să fie ajutat să își
dezvolte aceste abilități, împreună cu părintele, acasă, dar și cu cadrul didactic, prin câteva
recomandări specifice pe care acesta i le poate face.
Dacă sunt aplicate pedepse în cazul acestui exemplu, copilul nu înțelege decât că nu
este capabil să țină pasul cu alți copii sau că dă dovadă de lipsă de respect față de cadrul
didactic. În timp, asemenea etichetări vor fi interiorizate de către copil, care va refuza să mai
încerce să se adapteze la cerințele profesorilor. Specialiștii recomandă școlilor să învețe
cadrele didactice despre impactul pe care stresul cronic sau trauma îl are asupra dezvoltării
elevilor, a comportamentelor și a învățării. "Stresul cronic și trauma întârzie dezvoltarea
creierului, ceea ce duce la întârzieri în dezvoltarea abilităților și, implicit, la probleme de
comportament. Pedepsele nu fac decât să adauge mai mult stres elevilor și astfel apare un
 ciclu în care toți acești factori se influențează reciproc, în defavoarea elevului.", explică
oamenii de știință.
"Copiii au nevoie de dragoste, mai ales atunci când nu o merită." spunea Harold
Hulbert și aceasta este cea mai bună metodă de a disciplina un copil. Chiar și în mediul școlar,
atunci când controlul profesorului este mai scăzut, iar indisciplina este la cote ridicate,
dragostea și atenția acordate sunt ingredientele necesare pentru a depăși situația dificilă.
Cum se manifesta copilul “neastâmpărat” la școală?
•    intră deseori în conflicte cu ceilalți elevi și chiar este încântat de fiecare “reușită”,
•    face parte din toate “bisericuțele” și duce de la un grup de copii la altul, vorbele și povești-
le pe care le aude ațâțându-i pe cei din jur spre ceartă și chiar bătaie
•    poate sa ia uneori înfățișarea “rebelului” clasei, cel care este mereu împotriva oricărei nor-
me, oricăror reguli,
•    caută mereu atenția celor din jur, precum și a profesorilor, astfel că nu puține sunt cazurile
în care perturbă întreaga clasă
•    răspunde obraznic cadrului didactic sau refuză să urmeze cerințele acestuia,
•    perturbă activitatea din clasă cu glume sau observații care distrag atenția colegilor.
Care sunt consecințele comportamentelor unui copil “agitat”?
- devine un exemplu de comportament negativ pentru ceilalți copii.
- deranjează ora, colegii și îl irită pe profesor cu comportamentul lui din timpul orei.
- profesorul resimte întreaga interacțiune cu un copil agitat ca pe un conflict în care cadrul
didactic se simte nevoit sa “câștige”, pentru a-si putea păstra autoritatea în fața celorlalți copii
din clasă.
De ce se comporta astfel unii copii?
Copiii care fac probleme la școala pot să se comporte în acest mod pentru că:
-    au nevoie de atenție din partea celor din jur,
-    au nevoie acută de iubire și acceptare,
-    își doresc să se elibereze de energia pe care o resimt,
-    au învățat asemenea comportamente de la persoane din mediul în care trăiesc.
Ce solutii exista pentru a reduce comportamentele nedorite ale copilului la scoala?
Ce poate face părintele
 Este esențial ca părintele să discute deschis cu copilul despre comportamentul său de la clasă,
imediat ce apar problemele. Pedepsele sau certurile fără o discuție deschisă despre motivele
copilului nu vor avea efectul dorit. Este bine ca părintele să îl întrebe pe copil de ce anume
decide să se comporte astfel și ce vrea sa obțină prin comportamentul său.
 De asemenea, discuțiile despre cum se simte în clasă, ce simte față de activitatea de învățare și
evaluare sunt binevenite. Mulți copii “neastâmpărați” nu se simt adaptați la mediul școlar, se
tem că nu vor face față așteptărilor sau cerințelor cadrelor didactice,  se simt respinși de către
colegi sau se plictisesc în timpul orelor, pentru că sunt prea simple pentru nivelul lor de
inteligență sau cunoștințe.
 În funcție de răspunsurile copilului, părintele îl poate ajuta pe acesta sa se adapteze la
activitatea din clasă sau poate căuta o clasă care să se potrivească nevoilor copilului.
 Când cauza problemelor de comportament stă în temperamentul copilului, părinții îl pot
învăța pe acesta să își controleze energia debordantă, sa aibă răbdare etc.
Ce poate face cadrul didactic
 Este recomandabil ca profesorul să îl implice în activități de grup și în special în echipe de
doua persoane (atunci când numărul de persoane din grup este mai mare, șansele de a se
transforma totul într-o luptă între copil și ceilalți sunt foarte mari).
 În timpul orelor i se poate cere ajutorul în ștergerea tablei, în montarea unui dispozitiv, în a
scrie sau a citi un text. Este recomandabil ca elevul neastâmpărat să fie ținut ocupat în timpul
orelor, atât pentru a primi atenție, cât și pentru a fi responsabilizați.
 Este recomandabil ca atenția copiilor să fie menținută în timpul orelor prin implicarea lor
activă în desfășurarea lecțiilor (prin întrebări la care sa răspundă, prin diverse activități de
scurtă durată, prin posibilitatea ca ei să adreseze întrebări cadrului didactic etc.)
Cum comunica părintele și cadrul didactic
 Comunicarea dintre cadrul didactic și părinte este esențială: împreună pot discuta despre
comportamentele nedorite ale copilului și găsi soluții pentru a le estompa. Deseori părinții pot
contribui cu experiența de acasă dobândită în relație cu copilul și pot sugera cadrului didactic
modalitățile optime de interacțiune cu acesta.
 Atât la școala, cât și acasă, este bine ca cel mic să fie implicat în activități ce presupun o
atenție crescută, pentru a-i exersa capacitatea de concentrare. Mulți copii devin neliniștiți în
timpul orelor pentru că nu reușesc să se concentreze asupra lecțiilor.
 Pentru a comunica rapid cu cadrul didactic, fără a fi nevoie sa meargă la școală în fiecare zi,
părinții pot folosi grupurile de discuții, aplicația prin care părinții și profesorii discută
împreună la nivel de clasă.
Tendințele actuale în educație se concentrează din ce în ce mai mult asupra stării de
bine a elevilor, dar și asupra aspectului socio-emoțional al procesului de învățare. Specialiștii
internaționali în educație iau din ce în ce mai mult în considerare efectul experiențelor adverse
din copilărie asupra elevilor, iar școlile sunt încurajate să pună în practică strategii de predare
și disciplinare care pornesc și de la informații despre traume emoționale și stres cronic în
rândul copiilor.
De ce nu da rezultate disciplina școlară bazată pe pedepse?
Cel mai frecvent, urmările emoționale ale disciplinei școlare prin pedepse și sancțiuni
precum time-out-ul, suspendarea, avertismentul în fața clasei sau scăderea notei la purtare
sunt negative:
 copilul se va simți exclus din grupul social al clasei, respins și lipsit de valoare. Izolarea și
singurătatea afectează în mod semnificativ rezultatele școlare și comportamentul copiilor
 copilul se va simți dezorientat - pedepsele și sancțiunile nu îl învață pe copii soluții
alternative, pe care să le poată pune în aplicare pentru a evita greșelile pe viitor
 în timp, sentimentul de fi respins sau criticat tot timpul dă naștere la revoltă și furie din partea
elevului, care va renunța să mai încerce sa se integreze în grup
Cum arata disciplina școlară bazată pe înțelegerea traumelor emotionale
Deși cercetările în acest domeniu sunt încă la început, studiile de caz despre școli care
au schimbat disciplina școlară bazată pe pedepse cu o disciplină bazată pe înțelegerea
traumelor emoționale indică faptul că acestea pot schimba lucrurile în bine. De ce apar aceste
rezultate pozitive? Când cadrele didactice sunt informate în legătură cu efectele experiențelor
adverse din copilărie asupra elevilor, pot înțelege comportamentele lor dificile dintr-o
perspectivă mai complexă. Elevul care este agitat tot timpul nu se poate concentra la ore
pentru că îi e dor tot timpul de părinții plecați în străinătate, elevul care răspunde violent unui
coleg are probleme legate de furie pentru că a fost lovit în familie etc. Comportamentele
dificile ale copiilor apar nu pentru că ei își doresc în mod conștient să fie dificili, ci pentru că
nu își pot gestiona singuri emoțiile intense, multe dintre ele apărute în urma unor experiențe
prea dure pentru un copil.
Când vedem altfel problema, găsim altfel de soluții. Atunci când cadrele didactice
înțeleg comportamentul copiilor din perspectivă emoțională, pot să le ofere acestora sprijin
adecvat – emoțional. În plus, așteptările cadrelor didactice pot fi reformulate: nu este realist să
credem că un copil care nu își poate gestiona furia o să fie calm tot timpul doar pentru că așa
îi spunem să fie; de asemenea, nu ne putem aștepta ca un elev cu o stimă de sine scăzută să
devină peste noapte un elev care participă la ore tot timpul și se bucură de fiecare moment din
lecție. Iar dacă te gândești că traumele emoționale în copilărie afectează un număr limitat de
copii, aceștia fiind mai degrabă excepții, este bine să știi că statisticile arată că aproximativ
 64% dintre oameni au avut cel puțin o experiență adversă în copilărie, iar 12% din populație
a avut în copilărie 4 experiențe adverse.
Experiențele adverse din copilărie sau traumele emoționale sunt diverse și nu întotdeauna
evidente,incluzând:
 dificultăți financiare
 probleme de sănătate mentală ale părinților
 probleme legate de dependențe și abuz de substanțe ale parintilor
 bullying-ul
 statutul de imigrant
 neglijarea emoțională
Pentru mulți părinți, disciplina și pedeapsa înseamnă același lucru.  Însă scopul disciplinei,
acela de a-l învăța pe copil care comportamente sunt adecvate și care nu sunt, poate fi atins și
fără a apela la pedepse, iar de cele mai multe ori, acest lucru este recomandabil si eficient.
 Exista o serie de diferențe mai mult sau mai puțin subtile între disciplină și pedeapsă:
ce învață copilul, cum îi este afectat comportamentul pe termen lung, cum este influențată
relația dintre părinte și copil și cum se simte pe moment copilul.
Disciplina:
 Îl ajută pe copil sa își controleze singur comportamentul. Până când copilul își dezvolta
abilitatea de autocontrol, are nevoie de ajutorul din exterior, oferit de părinți și cadre
didactice, prin care sa își oprească acele comportamente nedezirabile și să adopte
comportamente adecvate. Acest ajutor este mai eficient dacă adulții oferă copilului argument
pentru comportamentele adecvate și dacă îl ajută să își corecteze greșelile.
 Copilul se simte în continuare iubit și acceptat. Disciplina se concentrează pe
comportamentul copilului, care este descris ca inacceptabil, nu pe persoana lui. Părinții
pornesc de la premisa ca doar comportamentul este o problemă, nu și copilul și de la
convingerea că cel mic este capabil să învețe comportamentele adecvate.
 Îl încurajează pe copil să înțeleagă consecințele acțiunilor sale și să ia decizii mai bune
pe viitor. Punând accentul pe explicații și pe discuții referitoare la comportamentul viitor,
părintele își ajută copilul să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale și pentru cele
viitoare. Pedepsele frecvente, pe de alta parte, nu îl încurajează pe copil să fie mai
responsabil, ci doar îl învață că unele comportamente ale sale vor fi urmate de pedeapsă. În
cazuri extreme, copiii pot decide să își asume riscul unei pedepse și să nu renunțe la
comportament.
 Scopul este de a orienta și de a-l învăța pe copil comportamentele adecvate. Scopul
disciplinei fără pedepse nu este de a-l face pe copil să sufere pentru acțiunile lui, ci să îl învețe
care sunt acțiunile potrivite.
 Îi oferă copilului un model adecvat și pașnic de a rezolva probleme . Când părintele
interacționează calm și cu respect cu propriul copil, acesta învață că problemele pot fi
rezolvate prin comunicare nonviolentă, nu prin violență verbală sau fizică.
Pedeapsa:
 Îl învață pe copil că este nevoie de o altă persoană care sa îi controleze
comportamentul. Pedeapsa este o acțiune care vine mereu din exterior, care îi poate produce
copilului rușine, furie, frustrare și tristețe. Dar acest amestec de emoții rareori va duce la
schimbarea comportamentului pe termen lung și la formarea abilității de autocontrol.
 Copilul simte ca este iubit doar când se poartă adecvat. Pedepsele sunt însoțite deseori de
violență verbală, de tonuri ridicate ale vocii și de atitudine rece a părintelui față de copil.
Astfel, copilul poate ajunge foarte ușor la concluzia că părinții îl iubesc condiționat, în funcție
de comportamentul pe care îl are.
 Se bazează pe teama copilului și pe dorința acestuia de a evita experiența neplăcută a
pedepsei. Disciplina se bazează pe capacitatea copilului de a înțelege consecințele
comportamentului său și pe capacitatea de a lua decizii mai bune pe viitor. Pedepsele îl pot
convinge pe copil să își schimbe comportamentul doar atunci când părintele este în preajma
sau când părintele poate afla cum s-a purtat.
 Scopul este de a controla copilul si de a-i produce o suferință (emoțională sau fizică). Cel
mai problematic aspect al pedepselor este suferința pe care o aduc. Părintele, în mod voluntar,
încearcă să îl facă pe copil să sufere, pentru a nu mai repeta pe viitor o anumită acțiune. Acest
lucru poate afecta pe termen lung relația dintre părinte și copil.
 Îl învață pe copil că violența (emotională sau fizică) este o soluție acceptabilă.
Este preferabil ca pedepsele să fie rare în educația copilului și să nu implice niciodată violența
verbală sau fizică. De multe ori, confruntarea copilului cu consecințele acțiunilor proprii si cu
încercarea de a le repara sunt „sancțiuni” suficiente și destul de eficiente în disciplina copiilor.