Înmulţirea ciupercilor se realizează pe cale asexuată (vegetativ, prin frag-

mente de miceliu şi cu ajutorul sporilor) şi sexuată. Înmulţirea asexuată predo-

mină în perioada de vegetaţie a ciupercii şi face posibilă răspândirea ei, iar cea
sexuată are loc la sfârşitul perioadei de vegetaţie sau după iernare.
Rolul ciupercilor în natură şi în viaţa omului. Ciupercile participă
la circuitul substanţelor în natură, la formarea humusului în sol. În activitatea
economică, unele ciuperci au rol pozitiv. Drojdiile sunt utilizate pentru obţinerea
alcoolului, vinului, berii, cvasului şi la prepararea pâinii, în scopuri curative şi ca
supliment în hrana animalelor. În alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu
pălărie. Însă importanţa alimentară a acestora este supraestimată, valoarea nu-
tritivă fiind similară cu cea a legumelor. Multe ciuperci sunt periculoase pentru
sănătatea plantelor, animalelor şi omului.

Diversitatea ciupercilor
Cele peste 150 de mii de specii de ciuperci sunt grupate în câteva filumuri. Cele
mai reprezentative sunt filumurile: zigomicete, ascomicete şi basidiomicete.

Filumul Zigomicetele (Zygomycota)

Zigomicetele au miceliul format din hife
neseptate, puternic ramificate. Sunt ciuperci 3
saprofite, mai rar parazite, adaptate la viaţa pe
uscat. 4 2
Reprezentant tipic al zigomicetelor este
mucegaiul-alb (Mucor mucedo), întâlnit pe
diferite substraturi organice (fructe, legume, 1
pâine, gunoi de grajd etc.). Are un miceliu tu-
bular, neseptat, întins sub formă de pâslă albă
pe substrat (fig. 4.22). Unele specii de zigomi-
Fig. 4.22. Dezvoltarea mucegaiului-alb
cete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucorra- pe pâine: 1 – hife; 2 – sporangiofori;
cemosus), altele parazitează pe insecte (Ento- 3 – sporange; 4 – zigospori
moftora).

Filumul Ascomicetele (Ascomycota)

Trăsătura distinctivă a ascomicetelor este asca – structură unicelulară formată
în urma înmulţirii sexuate, care adăposteşte sporii, numiţi ascospori.
Dimensiunile ascomicetelor variază de la microscopice (la drojdii) până la
câţiva centimetri (la zbârciog). Hifele sunt septate. Majoritatea speciilor trăiesc
saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte, în sol, pe produse alimentare, pe
medii bogate în glucide. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor, mai rar ai animalelor.
Înmulţirea ascomicetelor se poate realiza asexuat şi sexuat.
Reprezentanţi. Drojdiile, numite şi levuri, sunt organisme unicelulare,
saprofite. Populează medii bogate în glucide, generând fermentaţia alcoolică. Se

4.6. Regnul Ciupercile (Mycota) sau Fungii 89

înmulţesc prin înmugurire, celulele
formate rămânând unite între ele, iar
în condiţii nefavorabile – prin spori.
Cea mai răspândită este drojdia-de-
panificaţie (Saccharomyces cere­-
vi­siae), folosită în panificație și vi-
nificaţie. Se cunosc şi multe specii 1 2
parazitare, extrem de periculoase
Fig. 4.23. Conidiofori cu conidii la genurile:
pentru sănătatea omului şi a anima- 1 – Penicillium; 2 – Aspergillus
lelor (Endomyces albicans dezvoltă
candidoza la nou-născuţi).
Genurile Penicillium şi Asper-
gillus sunt cele mai răspândite muce-
gaiuri (fig. 4.23). La Penicillium coni-
dioforul se termină cu o ramificaţie în
formă de periuţă, iar la Aspergillus cu
o umflătură în formă de capsulă. Pe
suprafaţa acesteia sunt dislocate celu-
le cilindrice scurte, de la care descind
lanţuri de conidii. Majoritatea specii- Fig. 4.24. Zbârciog
lor de mucegaiuri nu au înmulţire sexuată.
Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi la ani-
male. Aspergillus niger este utilizat pe larg pentru obţinerea acidului citric din
trestia-de-zahăr şi din sfecla-de-zahăr. Penicillium roqueforii şi Penicillium
cammemberte sunt folosite la prepararea tipurilor de ­caşcaval „Roquefort” şi
„Cammember”, cu gust şi aromă specifice. Unele specii de Penicillium sunt surse
de obţinere a antibioticelor.
Zbârciogul (Morschella conica) este o ciupercă saprofită, comestibilă, ce
creşte în păduri. Miceliul se dezvoltă în sol. Pălăria este zbârcită şi constă din asce
alungite, dispuse perpendicular pe suprafaţă (fig. 4.24).

7
1
3 5
6 8
2

Fig. 4.25. Structura corpului de fructificaţie la ciupercile Fig. 4.26. Tăciunele-prăfos-al-porumbului

bazidiomicete: 1 – corp de fructificaţie, 2 – miceliu, 3 – picioruș,
4 – pălărie, 5 – lamele, 6 – volvă, 7 – guleraş, 8 – spori

90 Capitolul IV. Sistematica organismelor

 1 2 3

Fig. 4.27. Diferite specii de ciuperci cu pălărie: 1 – mânătarcă; 2 – hribul-dracului; 3 – amanita-panterei

La trufa-neagră (Tuber melano­sporum) corpul de fructificaţie se dezvoltă

în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof. Poate atinge o greutate de până la
1 kg. Este o delicatesă gastronomică, foarte scumpă, preţul unui kilogram de trufe
depăşind o mie de dolari.
Claviceps-purpurea este un parazit al gramineelor, îndeosebi al secării, pro-
vocând boala cornul secării. Utilizate la prepararea pâinii, boabele afectate de
această ciupercă provoacă intoxicaţii grave.
Filumul Bazidiomicetele (Basidiomycota)
Bazidiomicetele (fig. 4.25) sunt cele mai evoluate ciuperci. Au miceliu pluri-
celular, cu hife binucleate. Pot fi parazite sau saprofite. Majoritatea speciilor sa-
profite au corp de fructificaţie diferenţiat în pălărie şi picior. Pălăria adăposteşte
bazidiile  – organul unde se formează bazidiosporii. Se înmulţesc, în principal,
vegetativ şi cu ajutorul bazidiosporilor.
Reprezentanţi. Bazidiomicete pa­ra­zite ale plantelor sunt: ruginile cere-
alelor, tăciunii (fig. 4.26), mălurile. Cele mai cunoscute bazidiomicete sunt
ciupercile cu pălărie. Printre acestea se întâlnesc specii comestibile (burete-
le-cu-perucă, gălbiorii, păstrăvul, mână­tar­ca (fig. 4.27-1), pitarca, ghe-
bele, ciuperca-de-gunoi ş.a.) şi necomestibile (hribul-dracului (fig. 4.27-2),
amanita-pan­terei (fig. 4.27-3), buretele-viperei etc.). Consumul ciupercilor
necomestibile se soldează cu intoxicaţii grave. Dacă nu se iau măsuri la timp (pro-
vocarea repetată a vomei, hidratarea organismului), poate surveni moartea. De
aceea, este obligatorie adresarea la medic.
Încrengătura Lichenii (Lichenes)
Structura corpului. Lichenii au o vârstă de circa 200 de milioane de ani.
Talul lor prezintă o simbioză între miceliul ciupercii şi celulele de alge sau cia-
nobacterii (fig. 4.28). Printre funcţiile ciupercii sunt aprovizionarea cu apă şi cu
săruri minerale. Alga, la rândul său, efectuează fotosinteza. Fixarea de substrat
este asigurată de unele hife, numite rizine. Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele
biogeografice, cu excepţia locurilor unde aerul conține o cantitate mare de funin-
gine, acizi, hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi.

4.6. Regnul Ciupercile (Mycota) sau Fungii 91