Metoda elementelor finite

(MEF)
prof.dr. ing. Silviu BUTNARIU
Departamentul Autovehicule şi
Transporturi
STRUCTURA CURS:
 Curs: 2 ore x 14 saptamani
 Laborator: 2 ore x 14 saptamani

FORMAREA NOTEI:
 Lucrări laborator: 10%
 Test final laborator: 40%
 Test final curs : 50%

SCOP:
 Studentul trebuie să-şi însuşească notiunile fundamentale teoretice privind
MEF;
 Studentul trebuie să dobândească competente în domeniul utilizării programelor
de analiză cu elemente finite.

METODA ELEMENTELOR FINITE 2

Bibliografie
• MOGAN, Gh.L. – Metoda elementelor finite în inginerie. Bazele teoretice, Ed. Lux
Libris, Braşov, 1997.
• MOGAN, Gh.L. – Metoda elementelor finite în inginerie. Aplicaţii, Ed. Lux Libris,
Braşov, 1997.
• PASCU, Adrian – Metoda Elementelor Finite, curs, Universitatea Politehnica
Bucureşti, 2006.
• MOGAN, Gh.L., BUTNARIU, S.-L. – Analiza cu elemente finite în inginerie. Aplicaţii
practice în CATIA, Ed. Universităţii Transilvania din Braşov, 2007.

METODA ELEMENTELOR FINITE 3

 Cap. 1
LOCUL ŞI ROLUL M.E.F.

CAD – Computer Aided Design

CAE - Computer Aided Engineering
CAM - Computer Aided Manufacturing
CAE presupune efectuarea diferitelor tipuri de analize, determinări, teste,
simulări asupra modelului creat cu ajutorul CAD (analiza structurală, analiza
funcţionării circuitelor electronice...) în vederea optimizării caracteristicilor
acestuia.
CAx:
CAL - Computer-Aided Learning
CAQ - Computer-Aided Quality
CAP - Computer-Aided Planing
CAT - Computer-Aided Training
CAW - Computer-Aided Work

METODA ELEMENTELOR FINITE 4

 SCURT ISTORIC
• 1940: Utilizarea metodelor matriceale în calculul structurilor (Hrennicoff ‐
1941 şi formulare variaţională R.Courant ‐ 1943).
• 1950: Introducerea procedurilor de calcul bazate pe metoda deplasărilor şi a
rigidităţilor pentru calculul structurilor complexe din aviaţie ‐ formularea
energetică ‐ Argyris‐1954).
• 1960: Impunerea termenului de element finit “Finite Element“‐ R.Clough‐
1960.
• 1970: Utilizarea efectivă şi eficientă a MEF pentru calculul structurilor în
industria aerospaţială (NASA) şi apoi în cea constructoare de automobile
(NASA+FORTRAN=NASTRAN).

• 1980: Metoda câştigă teren şi în alte domenii: mecanica fluidelor,

electromagnetism etc.
• 1990: FEM se impune ca “unealtă” standard (numerică) pentru calculele
inginereşti.
METODA ELEMENTELOR FINITE 5
 Problema proiectării moderne:

• determinarea comportării unui sistem sub efectul acţiunilor

exterioare;

•care este răspunsul sistemului atunci când este supus

acţiunilor exterioare (variaţii de forţe, de temperaturi etc.).

Acţiuni SISTEM
SISTEM Răspuns

METODA ELEMENTELOR FINITE 6

METODA ELEMENTELOR FINITE 7
 Exemplificare deplasare /
deformatii

METODA ELEMENTELOR FINITE 8

Tensiunea (efortul unitar)
Tensiunea este forța care acționează pe suprafața unui corp, când suprafața
tinde la zero. Tensiunile se pot clasifica în funcție de direcția aplicării forței pe
suprafața corpului în:
1.tensiunea normală, care se notează cu (forța este aplicată perpendicular pe
o față a corpului și va produce o deformare care va modifica volumul și va lăsa
forma neschimbată)
2.tensiunea tangențială, care se notează cu (forța este aplicată tangențial
sau paralel pe o față a corpului și va produce modificarea formei corpului și
menținerea neschimbată a volumului)
Tensiunea se calculează cu următoarea formulă:

Unde

= tensiunea tangențială;
F = forța aplicată;
A = suprafața corpului care susține forța.

METODA ELEMENTELOR FINITE 9

Deformația
Sub acțiunea unei tensiuni un corp se deformează. Deformația poate modifica volumul sau
forma corpului. De asemenea, deformația poate fi elastică și se recuperează la descărcarea
corpului, sau poate fi curgere și rămâne nerecuperată.
Deformația specifică sau relativă este raportul dintre variația în lungime produsă datorită
solicitării și lungimea inițială a segmentului de dreaptă. Trebuie să facem distincția între
deformația specifică (care se notează cu ) produsă de tensiuni normale și lunecarea specifică
(care se notează cu ) produsă de tensiuni tangențiale.
Deformația specifică se calculează cu următoarea formulă:

unde
= deformația specifică;
l = variația în lungime;
l = lungimea inițială.
Există diferite tipuri de deformații:
1.compresia - tensiunile normale sunt orientate spre interiorul corpului și volumul se
micșorează
2.dilatarea - tensiuni normale sunt orientate spre exteriorul corpului și volumul se mărește
3.forfecare simplă
4.forfecare pură
5.rotație
Compresia și dilatarea fac parte din categoria deformațiilor volumice.

METODA ELEMENTELOR FINITE 10

Constante elastice
Rezistența la solicitările transversale se exprimă prin modulul de
elasticitate transversal, G, iar rezistența la solicitările normale se exprimă
prin modulul de elasticitate longitudinal, E. Se calculează astfel:

unde
E = modulul de elasticitate longitudinal;
= tensiunea normală;
= deformația specifică;
Și

unde
G = modulul de elasticitate transversal;
= tensiunea tangențială;
= lunecarea specifică.

METODA ELEMENTELOR FINITE 11

 OA - zona de elasticitate
liniară, deformaţiile sunt
proporţionale cu tensiunile, σ
= E ε (legea lui Hooke);
AB - zona de elasticitate
neliniară, deformaţiile nu sunt
proporţionale cu tensiunile;
BC - zona elasto-plastică,
apar mici deformaţii plastice
permanente;
CD - zona de curgere,
deformaţii plastice
permanenete (CC’- palier de
curgere);
DE - zona de rupere

Curba caracteristica a materialelor

METODA ELEMENTELOR FINITE 12

 Concepţie

Proiectare

Verificare clasică

Prototip Modelare numerică

Studiul comportamentului mecanic
Experimentare Simulare

Optimizare

Producţie Validare Modificări

METODA ELEMENTELOR FINITE 13
 Modelul teoretic de calcul este o
aproximare a modelului real care presupune: MODEL REAL
 identificarea formei şi dimensiunilor
domeniului geometric; MODEL TEHNIC 
 identificare parametrilor fizici cunoscuţi;
 precizarea calitativă a parametrilor fizici DE CALCUL
necunoscuţi.

MODEL TEORETIC 
DE CALCUL
MODEL MATEMATIC   DIMENSIONARE 
SIMPLIFICAT (ALGORITMI DE 
Aproximări
grosolane privind  (Navier, Juravski) PROIECTARE)
geometria, 
încărcările şi 
legăturile
MODEL MATEMATIC 
NUMERIC MODEL TEHNIC ADAPTAT 
METODEI NUMERICE
ANALIZĂ TEORETICĂ GENERALĂ

STUDII TEORETICE  PRACTICE
EF DF    EFr

MODEL 
MATEMATIC 
PROGRAM  VERIFICĂRI CLASICE
ANALITIC
Aproximări mici,
PERFORMANT DE  (PROGRAME DE CALCUL)
Sistem de ecuaţii de obicei
controlabile,
ANALIZĂ
diferenţiale şi/sau integro-
diferenţiale completat de privind
seturi de condiţii iniţiale şi geometria,
limită adecvate. încărcările şi
legăturile

OPTIMIZARE OPTIMIZARE FORMĂ

METODA ELEMENTELOR FINITE 14

Ecuaţiile diferenţiale descriu comportarea structurii la
nivelul unei particule infinitezimale
– pentru probleme de rezistenţă > Teoria elasticităţii
– pentru mecanica fluidelor > Ecuaţiile Navier-Stokes
– pentru câmpuri magnetice > Ecuaţiile Maxwell
– pentru transfer de căldură în solide > Ecuaţia Fourier

Funcţia pe care o descrie ecuaţia diferenţială este o

mărime caracteristică:
– pentru probleme de rezistenţă > deplasarea
– pentru mecanica fluidelor > viteza, presiunea
– pentru câmpuri magnetice > potenţialul magnetic
– pentru transfer de căldură > temperatura

METODA ELEMENTELOR FINITE 15

 Pentru rezolvare, prin abordarea clasică, în urma aproximărilor
grosolane privind geometria, condiţiile iniţiale şi limită şi caracteristicile
materialului aplicate modelelor teoretice de calcul şi matematic, se obţin
modele matematice analitice simplificate, care se pot procesa folosind
calculul manual, rigla de calcul sau calculatorul de buzunar.

De exemplu, pentru modelul de calcul a structurilor mecanice

deformabile elastic, cu ajutorul metodelor teoriei elasticităţii şi rezistenţei
materialelor, se obţin modele matematice specifice care conduc la relaţii de
calcul simple (Navier, Juravski etc.) pentru diferite domenii geometrice
(bare, plăci, membrane, tuburi, discuri etc.) şi condiţii fizice particulare.

În scopul măririi preciziei rezultatelor obţinute cu metodele clasice,

metodele numerice prin intermediul unor aproximări mici, de obicei
controlabile, privind geometria, condiţiile limită şi caracteristicile
materialului, conduc la modele numerice care pot fi rezolvate numai cu
calculatorul numeric.

METODA ELEMENTELOR FINITE 16

METODA ELEMENTELOR FINITE 17