Examen

Disciplina: Terapii ocupaţionale şi kinetoterapia

Elev: Smeleanschi Corina

 Terapia ocupaţională (TO) este formă de tratament care foloseşte activităţi şi
metode speciice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura
activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua
deicienţele izice.
Scopul este primordial cel bio-psiho-social (de promovare a sănătăţii şi stării de
bine şi apoi cel economic-social), urmărindu-se efectul terapeutic prin muncă, prin
activitate. În acest sens, terapia ocupaţională stimulează încrederea în sine a
persoanelor şi dezvoltarea firească a personalităţii, organizează un program de
mişcări dirijate în condiţii de lucru, constată capacităţile şi înclinaţiile restante ale
bolnavului, corelează recuperarea medicală cu cea profesională, realizează
reinserţia cât mai rapid cu putinţă în viaţa socială, economică şi profesională.
Terapia ocupaţională este o metodă sintetică, globală, specială a kinetoterapiei
care se preocupă de integrarea familială, socială şi profesională a handicapaţilor şi
care cere o particularitate comandată şi întreţinută psihic, conform lui Tudor
Sbenghe, 1987. Alexandru Popescu (citat de Dan M., 2005) arată că: „în terapia
ocupaţională ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului
pentru activităţi oarecare, pe acest principiu bazându-se, terapia, arterapia,
culterapia, kinetoterapia şi că în terapia ocupaţională care are la bază semniicaţia
intrinsecă a muncii remunerate în procesul de reinserţie profesională şi socială a
bolnavului, acesta participă la activităţi ca: croşetatul, ţesutul, confecţionarea unor
obiecte, activităţi agrozootehnice, cultura plantelor şi lorilor etc.
La noi, acest domeniu a fost introdus prima dată în spitalele de psihiatrie sau în
diferite instituţii de reabilitare socială – penitenciarele, vizând mai mult latura
socială şi economică. Odată cu restructurarea sistemului de asistenţă socială
precum şi cu apariţia organizaţiilor nonguvernamentale cu arie de activitate
socială, au început să apară centrele de integrare prin terapie ocupaţională, sau
ergoterapia ca metodă terapeutică folosită pentru a realiza reabilitarea şi reinserţia
socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Literatura de specialitate descrie Terapia Ocupaţională (TO) drept o profesie
care se preocupă de promovarea sănătăţii şi stării de bine prin intermediul
ocupaţiei. Scopul primar al TO este de a permite persoanelor cu un anumit grad de
dizabilitate, participarea la activităţile cotidiene.Este o profesie ce aparţine de
domeniul sănătăţii şi care are la bază concepţia conform căreia o activitate cu scop
poate promova sănătatea şi starea de bine în toate aspectele vieţii cotidiene,
conform World Federation of Occupational herapists, 2008.
Terapeuţii ocupaţionali înţeleg şi folosesc potenţialul terapeutic al participării la
ocupaţii sau activităţi pentru a spori abilităţile şi îndemânările şi permiţând astfel
realizarea ocupaţiilor pe care oamenii şi le aleg. Alternativ sau adiţional, terapeutul
ocupaţional lucrează şi pentru a modifica aspecte ale mediului dacă este necesar
pentru a sprijini participarea.
Punctul de plecare în terapia ocupaţională este de a face posibil ca oamenii să
poată participa la ocupaţiile vieţii cotidiene. O ocupaţie iind un grup de activităţi
care au o însemnătate personală, care sunt numite în cadrul unei culturi şi sprijină
participarea în societate, conform European Network of Occupational herapy in
Higher Education (2008). Ocupaţia poate fi caracterizată ca: autoîngrijire,
productivitate şi/sau petrecere a timpului liber. Participarea la ocupaţii promovează
identitatea, sănătatea şi starea de bine a oamenilor.
2. Terapia Ocupaţională este îndreptată pentreu a lucra cu pacienţi cu dizabilităţi
fizice, psihice sau psihologice care pot fi rezultatul unui accident, unei răniri, boli
somatice sau psihice, a unei dereglări emoţionale, a unui conflict sau stări de stres,
al unor întârzieri în dezvoltare sau al unor anomalii genetice.
Beneficiarul de terapie ocupaţională poate fi un copil preşcolar cuprins într-un
program de intervenţie preventivă (exemplu copiii străzii) sau un copil cu
probleme neuropsihice care frecventează o şcoală publică sau adolescenţii dintr-un
centru de tratament antidrog sau cu un adult cu retard mintal sau cu sechele motorii
care a fost antrenat pentru a face o activitate productivă.
Un client poate fi un om paralizat în urma unei leziuni a măduvei spinării ca
urmare a unui accident sau care a avut un atac cerebral care trebuie să se
obişnuiască să trăiască în propria casă, să-şi îngrijească familia, deşi o parte a
corpului său nu mai funcţionează normal.
Un client poate fi un bolnav psihic care are nevoie să înveţe lucruri simple cum ar
fi mersul la cumpărături, păstrarea de caiete de cheltuieli, utilizarea transportului în
comun, deci activităţi zilnice considerate banale, dar care conferă un grad de
independenţă putând fi integrat chiar şi într-un program de recalificare şi
reconversie profesională.
Terapia ocupaţională se adresează şi oamenilor în vârstă, unde poate fi aplicată
în scop profilactic (de prevenire) încetinind procesul de îmbătrânire prin exerciţiu
fizic şi intelectual, cât şi ca terapie, caz în care îşi propune să ajute vârstnicul să-şi
recapete maximum de independenţă psihologică, fizică şi socială. Îmbunătăţirea
independenţei personale, în limitele situaţiei sale particulare de boală, este ceea ce
leagă variatele circumstanţe ale activităţilor socio-terapeutice.
Activitatea de terapie ocupaţională acţionează pe trei mari domenii generale:
 formarea deprinderilor de viaţă cotidiană;
 cultivarea capacităţilor şi aptitudinilor pentru muncă;
 educarea abilităţilor pentru diverse jocuri şi petrecerea timpului liber
Deficitele determinate de diverse boli, dizabilităţi sau întârzierile în dezvoltare
necesită intervenţia prin metodele terapiei ocupaţionale în vederea restabilirii
nivelului maxim de funcţionare a personalităţii.

3. Aparatul cardiovascular, după cum se ştie, este foarte sensibil la orice fel
deexerciţiu fizic.Atunci când muşchii, în timpul contracţiei, consumă o cantitate
mare de oxigen şisubstanţe energetice, aparatul circulator este solicitat în mod
reflex să-şi intensificeactivitatea şi să aducă în organism materialele energetice
necesare (oxigen şi substanţenutritive). Modificarea debitului sanguin local şi
general se produce printr-un mecanismcomplex de adaptare, care se poate
perfecţiona prin practicarea exerciţiului fizic.
Exerciţiul fizic, practicat raţional şi dozat corect, antrenează aparatul
cardiovascular (şi, mai ales, miocardul) pregătindu-l pentru a face faţă necesităţilor
crescute, determinatede efortul fizic.Diverse tulburări funcţionale şi boli scad
foarte mult capacitatea de adaptare la eforta aparatului cardiovascular. Pentru
recuperarea şi reeducarea funcţională a acestuiaparat, kinetoterapia contribuie cu
exerciţii sau procedee specifice, cum ar fi: mişcăripasive, contracţii sau relaxări
locale fără deplasarea segmentelor, mişcări active analiticeşi o serie de procedee
degimnastică vasculară.
La acestea se poate adăuga masajul cu efect circulator. Mobilizări pasive cu
efecte circulatorii, în timpul mobilizării diverselor segmente ale corpului (realizată
cu ajutorul unei forţe externe, manual sau mecanic), datorită scurtării şi/sau
alungirii fibrelor musculare se influenţează şi circulaţia. În timpul executării
mişcărilor ample, odată cu întinderea fibrelor musculare, se întind şi vasele de
sânge, calibrul lor de micşorează şi conţinutul lor esteîmpins dincolo de teritoriul
în care se acţionează. Odată cu scurtarea fibrelor musculare, se presează asupra
vaselor de sânge, realizându-se, de asemenea, un efect de stimularemecanică a
circulaţiei. În repaus, vasele de sânge îşi reiau forma şi calibrul iniţial,reumplându-
se de sânge. Prin acest mecanism de pompare, sângele este împins cu maimultă
putere şi mai repede prin vasele sanguine, efectul resimţindu-se cu intensitate
maimare asupra circulaţiei de întoarcere, din vene şi capilare.
Dintre mişcările pasive, circumducţiile sunt cele mai indicate în scop de stimulare
acirculaţiei sanguine, deoarece întind şi scurtează progresiv ţesuturile şi vasele
sanguine(mai ales la nivelul membrelor).