CUPRINS

REFERAT........................................................................ 4

INTRODUCERE............................................................. 6

CAPITOLUL I :

PERSONAJE NEGATIVE IN BASME......................... 7

BIBLIOGRAFIE............................................................... 13
INTRODUCERE
Abordarea acestei teme a avut ca scop, punerea în evidenta a rolului
incontestabil pe care îl au personajele negative din basme.

Aceste personaje, antagonistii, ajuta personajele principale în evolutia lor pe tot

parcursul basmului, constituind principalul obstacol de la finalul basmului și
respectiv, incheierea traseului de maturizare. Personajele negative sunt
reprezentate de diferite animale mitice sau persoane mitologice. Acestea constituie
sarea și piperul unui basm.

Deși, eroul pozitiv este mereu de partea forțelor binelui putem spune ca eroul
negativ are la fel de multă importanța deoarece acesta conduce la situația finala,
unde eroul principal este suficient maturizat pentru a face fata probelor viitoare,
fiind trecut deja prin capcanele propuse de eroul negativ.
 Personaje negative în basme

Poveştile există din cele mai vechi timpuri, odată cu apariţia omului. La început au circulat doar
sub formă verbală, continuând cu reprezentarea grafică (sub formă de desene), găsite în peşterile
în care trăiau primii oameni. Odată cu apariţia scrierii, înţelepciunea populară a fost transmisă
generaţiilor următoare  inscripţionată pe tăbliţe, papirusuri sau, mai târziu, pe banala foaie de
hârtie. Poveştile sunt cu adevărat nemuritoare.

Rolul poveştilor în dezvoltarea psihică armonioasă a copiilor este demult semnalat de psihologii
din întreaga lume. Basmele nu sunt simple înşiruiri de cuvinte menite a ţine copilul liniştit, ci
adevărate instrumente educative prin care părinţii le stimulează curiozitatea intelectuală, le
dezvoltă creativitatea şi imaginaţia dar, mai ales, dezvoltă şi consolidează relaţia de iubire dintre
părinte şi copilul său.

Poveştile reprezintă modul prin care copilul învaţă să se raporteze la mediul înconjurător, capătă
noţiunea de apartenenţă la familie, învaţă concepte care ar rămâne altfel doar noţiuni abstracte.

Personajele negative ale basmelor au rol modelator asupra copiilor, prin prezentarea personajelor
negative copilul este ajutat să diferențieze forțele binelui de forțele răului. Aici intervin
personajele din poveste. Zmeului, Căpcăunului sau Mumei-pădurii  li se pot atribui orice defect
uman, orice comportament negativ pe care copilul nostru învaţă să-l recunoască şi cum să
acţioneze pentru a-l combate, ce strategie de viaţă să adopte pentru ca binele să învingă răul şi în
viaţa de zi cu zi.  În copilărie, prin poveşti copilul îşi exprimă sentimentele iar cu ajutorul
personajelor, cu care se identifică,  îşi crează propriile valori şi modele de comportament în viaţă
ca adult.

Personajele negative apar mereu în basme și poveștica fiind total opuse personajului principal,
acestea au un impact major asupra vieții eroului. Deoarece eroul basmelor pleacă de acasă în
aventura vieții sale, nematurizat, iap pe parcursul aventurii eroul se maturizează și înțelege că
unele personaje îi vor doar răul.

Fie că sunt ele basme populare sau basme culte, fie că fac parte din literatura română sau
literatura universală, ficare basm sau poveste în parte prezintă două tipuri de personaje cele care
reprezintă forțele binelui, de obicei sunt feciorii de împărați, tineri, nematurizați care nu știu
adevărata fată a lumii de dincolo de împărăția lor și personajele care reprezintă forțele răului, tot
timpulaceste personaje își doresc să păcălească, să facă rău din dorința ca răul să
distrugăpuritatea și binele. Dar indiferent de originea basmelor, ele au un punc comun și anume
faptul că la finalul poveștii personajul rău mereu este pedepsit, cel mai adesea cu moartea iar
personajul bunse maturizează tocmai datorită acțiuniilor celor răi, astfel că fa final forțele binelui
triumfă în fața forțelor răului.
La fel cum un proverb vechi spune: în tot răul e și un bine, fa fel si personajele negative din
basme au un efect pozitiv atât asupra noastră ca cititor, că ne învață cum să îi cunoaștem pe cei
care vor să ne manipuleze și să ne facă rău și să ne ferim de personajele negative din viața reață.
Dar și asupra eroului principal din basme, personajul negativ este răul necesar eroului ca acesta
să se maturizeze complect. Astfel ca deși sunt personaje negative, ele au și un efect pozitiv.

Astfel deși sunt doar personaje negative ele există chiar din cele mai vechi timpuri mereu s-a
pusproblema unor creaturi ale răului. Cele mai vechi personaje negative din mitologia populară
sunt cunoscute sub numele de vâlvă1. În mitologia populară acestea sunt personajele negative
care mereu încercau să îi posede pe oameni și să îi împingă la rele. Astfel că vâlvele bune sau
considerate benefice sunt cele care apar sub formă de om sau animal de culoare albă, iar cele
malefice sunt negre, ca particularitate comună, putând fi menționată metamorfoza. Contactul cu
vâlvele malefice este considerat periculos, soldându-se adesea cu îmbolnăvirea sau moartea
individului care aignorat ritualurile apotropaice.

Astfel că în mitologia populară ca personaje negative apar și bosoarcele care sunt denumite și
vrăjitoare dar care se nasc așa cu diferite puteri capabile să facă rau și se pot transforma în
diferite animale pentru a face rău, astfel că despre aceste personaje se spune că ar avea lucrare cu
necuratul sau că ar fi chiar fiice ale lui. Astfel ca tot în mitologia populară mai sunt întâlnite și
Fetele-Pădurii, care sunt considerate fiicele Mumei-Pădurii, iar acestea metamorfozate în fete
tinere și frumoase îi atrag pe feciori în mrejele lor ca să se rătăcească în cele mai dense pădurii și
să își găsească sfârșitul aici. Astfel ca ideea de personaj rău sau negativ a fost un concept preluat
din mitologia populară.

În basmele populare ca și personaje negative cel mai adesea sunt întâlniți zmeii care răpesc
tinerele domnițe, pe care for să le oblige să se căsătorească cu ei. Un exmplu de zmeii fioroși
întâlnți în basmul popular Prâslea cel voinic și merele de aur, aici este întâlnit smeul care fură
merele de aur ale împăratului, în fiecare an. Astfel că tocmai prin acțiunea sa de hoț de mere,
zmeul este personaj negativ, zmeii din basmul Prâslea cel voinic și merele de aur prin acțiunile
lor de hoți și-au adunat averi mari, astfec că Prâslea găsește pe tărâmul zmeiilor castele din aur și
domnițele care sunt oblogate să se căsătorească cu ei. Deși sunt sortiții morții zmeii nu refuză să
îl confrunte pe erou. Astfel se dovedește faptul că forțele binelui mereu câștigă în fața răului.

Astfel că un alt exemplu de personaj negativ din basmele populare este întâlnit în basmul lui
Aleodor-împărat, personajul pozitiv i se opune Jumatate-de-om-călare-pe-jumatate-de-iepure-
șchiop, personajul negativ. Chiar numele lui sugerează urâțenia fizica, iar comportarea
reliefează și urâțenia morala a personajului. De aceea, autorul anonim, exprimându-și
dezaprobarea și disprețul față de acesta, îl numește "pocitania de om" sau "pocitania
pământului".

1 Entități cu puterii magice care suntan capabile să facă atât rău, cât și bine, acestea pot să își
schimbe forma și să le facă rău oamenilor, chiar dacă aceștia au cea mai pură și curată inimă, încearcă
să-i transforme în oameni răi.
De asemenea, însuși Aleodor-împărat intuindu-i răutatea îl consideră "omul dracului", ajungând
la concluzia ăa disputa cu el trebuie evitată: "de omul dracului să dai și să scapi".

Răutatea lui este nemarginită, fiind cunoscută de toți vecinii sau de cei cu care a venit in contact
și de aceea tatal lui Aleodor-împărat îl avertizează asupra pericolului ce-l pândește și îl sfătuiește
"să nu te ducă păcatele să vânezi pe acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moșia lui
Jumatate-de-om-călare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop; și cine calcă pe moșia lui nu scapă
nepedepsit".

Din felul in care "pocitania de om" se adreseaza lui Aleodor-împărat se dovedește a fi insinuant
și provocator. Astfel, el îl consideră pe adversarul lui, cu vădiță superioritate si ipocrizie "ca unul
ce era om de omenie", ca imediat să îl jignească făcându-l laș:

"- Eu te socoteam mai altfel; dar văd că ai de gând să-ți ceri iertăciune de la mine ca toți fricoșii".

Cu toate acestea, "pocitania pământului" este incapabil să-l determine pe Verdes-împărat să-i dea
fata de soție și de aceea îi cere acest lucru lui Aleodor-împărat, ca pedeapsă pentru că i-a încălcat
moșia. Aceasta pune în evidență lipsa de curaj, și de istețime a lui Jumătate-de-om-călare-pe-
jumătate-de-iepure-șchiop, calități dovedite, din plin, de adversarul său.

Infatuat, orgolios peste măsura, nu accepta postura de învins. Așa se explica faptul că, în
momentul în care este refuzat de fata lui Verdes-împărat, pocitania pleznește și moare. Însușirile
negative ale personajului sunt evidențiate direct, chiar de numele sau, de autorul anonim (pentru
care este "o pocitanie de om", "pocitania pământului") sau de celelalte personaje ("omul
dracului").

De asemenea o altă categorie de personaje negative sunt întâlnite și în basmele culte românești,
aici aceste personaje sunt diferiți oameni cu înfățișări mai ciudate, dar care au o inimă neagră.
Însetați de ură și de dorința de a face rău, deși nu îi cunosc pe cei cărora vor să le facă rău, din
instinctul lor vor să îi păcălească și să le facă rău cu orice scop. Un astfel de personaj negativ se
remarcă în basmul cult a lui Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb, este chiar spânul. Deși tânărul
fecior când pleacă de acasă este avertizat de tatăl său să se ferească de omul spân, acesta cade în
plasa spânului și îl ea cu el ca tovarăș. Încă de la întâlnirea feciorului de împărat cu Spânul acesta
știe că se lingușească, se remarcă cele două dăți când este refuzat de fecior, dar el tot insistă și a
treia oară.

Spânul este un personaj secundar și negativ nu atât prin însușiri supranaturale, ca in basmele
populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umană.

Ca personaj de basm, Spânul întruchipează forțele răului (răufăcătorul), un fel de Zmeul-

Zmeilor, care seamaănă in lume teroare, răutate și violență. Ca personaj real, el întruchipează
individul perfid, deprins a obține avantaje și bogație prin înșelăciune. Falsificându-și un statut
social, la care altfel n-ar fi avut acces, el este, prin naștere, un om rău și de proastă condiție
socială, "vița de boz tot ragoz".

Personajul este conturat atât prin caracterizarea directă făcută de narator sau de celelalte
personaje, cât și prin caracterizare indirectă, comportamentul său și relațiile cu ceilaiti
compunând un portret uman înfricoșător.

Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, "un om spân"2, naratorul
sugerand concepția populara potrivit căreia unei anomalii fizice îi corespunde o deficiență
caracterială majoră. Conform acestei idei stravechi, "omul însemnat" este periculos și trebuie să
te ferești de el: "De obicei, aceștia oamenii însemnați sunt răi, cruzi, perfizi și lingușitori"

Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele și atitudinea personajului, precum și
din relațiile cu celelalte personaje.

La întâlnirea cu Harap-Alb, Spânul este lingușitor și umil, "să nu-ți fie cu supărare, drumețule",
"nu ai cumva trebuinăa de slugă, voinice?", lăudându-se cu hărnicia: "muncesc, muncesc și nu s-
alege nimica de mine, pentru că tot de stapani calici mi-am avut parte". Se autocompătimește,
plângându-se de ghinionul care se ține scai de el și exprimă, cu prefăcută modestie, filozofia sa
de viață,: "la calic slujești, calic rămâi. Când aș da odata peste un stăpân cum gândesc eu, n-aș ști
ce sa-i fac să nu-l smințesc 3". Viclean peste măsură, nu se dă în lături să păcăleasca un "boboc"
nepriceput, lipsit de experienta, cum era mezinul craiului și-l atrage in capcana din fântână prin
minciuni și tentații ce dovedesc o bună cunoaștere de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza și
de a profita de slăbiciunile celorlalți. De îndată ce pune capacul pe gura fântânii in care se afla
filul craiului, Spânul devine răutacios și amenințător și-l sileste să jure pe paloș: "Dacș vrei să
mai vezi soarele cu ochii și ăa mai calci pe iarba verde, atunci jură-mi-te pe ascuțișul palosului
tău că mi-i da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc de ți-aș zice să te arunci". Numele
de Harap-Alb, pe care i-l dă Spânul, întregește umilința la care este supus fiul de crai: "D-acum
înainte să știi că te cheamă Harap-Alb; aista ți-i numele, și altul nu".

Dupa ce "pune mâna pe cartea, pe banii și pe armele fiului de crai", principiul dupa care se
conduce Spânul este acela al stăpânului tiran, avid de putere, consideră că slugile seamană cu
animalele, "că și între oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc ținuți din frâu,
daca ți-i voia să faci treaba cu danșii". Din proprie experiență, știe că "să te fereasca Dumnezeu,
când prinde mămăliga coajă", deoarece el, cum vede că "i s-au prins minciunile de bune" și că
este primit cu toate onorurile de către împăratui Verde, devine amenințător și violent cu sluga, îi
dă o palmă, cu scopul "să facă pe Harap-Alb ca să-i ieie și mai mult frica". Așadar, relația
Spânului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsiv și agresiv, cu un caracter degradant,
definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolică.

2 Bărbat căruia nu-i creste barba.

3 Să nu-l supăr.
Văzându-se ajuns urmaș, la tronul împărătesc, Spânul devine arogant, disprețuitor și lăudăros,
toate meritele lui Harap-Alb și le însușește el, pentru că știe să fie stăpân adevarat și să-și
strunească slugile, astfel că acestea să îndeplinească întocmai toate poruncile, oricât ar fi de greu
de dus la bun sfârșit: "Nu știți dumneavoastră ce poamă-a dracului e Harap-Alb aista. Până l-am
dat pe brazdă, mi-am stupit sufletul cu dânsul. Numai eu ți vin de hac. Vorba ceea: frica păzește
bostanaria. Alt stăpân în locul meu nu mai face branză cu Harap-Alb cât îi lumea și pământul".
Adept al principiului "sluga-i slugă și stăpânu-i stăpân", Spânul este dictatorial și aspru cu
supușii, că "nu-mi sufia nimene in bors; când văd că măta face marazuri (nazuri, mofturi.), o
strâng de coada de mănâncă si mere pădurețe, căci n-are încotro...".

Alte însușiri reies indirect din vorbele personajului și din relația lui cu împăratul Verde.
Obraznic, înfumurat și cu totul lipsit de bun simâ, Spânul nu se sfiește să-i spună împăratului
Verde că dacă o vrea Dumnezeu "să mă rânduiesti mai degraba in locul dumitale" o să schimbe
regulile acestuia care, "prea intri în voia supușilor", iar împărația nu va mai arăta atât de pașnică,
"n-or mai ședea lucrurile tot așa moarte, cum sunt", pentru că "omul sfințește locul...".
Limbajul Spanului este popular, ca și al celorlalte personaje ale basmului, pe care Creanga le-a
umanizat, sugerând o întreagă galerie umană humuleșteană: "Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/ Să
mă mier ce m-a găsit". Uneori zicalele capătă sensul unor adevăruri universal-valabile, ca aceea
rostită de Spân - "de ce te-ai păzit n-ai scăpat" - exprimând ideea că omul este supus sorții, că
nimeni nu poate evita sau schimba destinul și cș fiecare trebuie să treacă prin ceea ce i-a fost
scris.
Punctul culminant al basmului ilustreaza destinul Spânului, care, văzând cât este de frumoasă
fata împăratului Roș, se repede să o ia în brațe, dar ea îl îmbrâncește și-i spune că a venit acolo
pentru Harap-Alb, că "el este adevaratul nepot al împăratului Verde". Turbat de furie că a fost
dat in vileag, Spânul se repede la Harap-Alb "și-i zboara capul dintr-o singură lovitură de paloș",
strigând că așa trebuie să pătească cel ce-și încalcă jurământul. Atunci, calul lui Harap-Alb se
repede la Spân, il infașcă de cap, "zboară cu dânsul în înaltul ceriului" de unde îi dă drumul și
acesta se face "praf și pulbere", în timp ce fata împăratului Roș, îl învie pe Harap-Alb cu
leacurile miraculoase.

Spânul "este demascat și pedepsit în numele dreptății, aspirțtiei etern-umane" că răufăcătorii să

fie osândiți, întrucât Ion Creanga realizează - prin "Povestea lui Harap-Alb" - o sintezâ a
"spiritualitații romanesși, cumulând o întreagă filozofie asupra vieții.

De asemenea este de remarcat faptul că primele personaje negative au apărut in literatura

universală în unele dintre cele mai celebre basme ale copilăriei, precum basmele Frațiilor
Grimm: Hansel și Gretel în care personajul negativ este vrăjitoarea care locuiește în căsuța de
turtă-dulce și care după ce îi găsești pe copii, pe Gretal o pune să facă curățenie, iar pe Hansel îl
pune la îngrășat cu gândul să îl mănânce, dar planurile cotoroanței îi sunt spulberate când copii o
împing pe ea in cuptorul plin de jar, astfel că vrăjitoarea arde de vie, iar copii îi găsesc comoara
și se întorc acasă cu nestematele prețuite de babă.
Un alt grup de personaje negative este întâlnit în Cenușăreasa, unde mama vitregă și cele fiice
ale sale sunt cele care îi fac viața imposibilă Cenușăresei, o biată copilă care a avut ghinionul sa
își piardă mama la naștere, iar tatăl să-i moară după ce s-a căsătorit, cu acea femeie rea care o
obligă să le fie pe post de servitoare. Dar și în acest caz, răul decade, fetele sunt prinse că nu ele
sunt stăpâna pantofului de cristal, ci Cenușăreasa este. Astfel ca Cenușăreasa ajunge prințesă pe
când mama vitregă și cele două surori ajung să fie de râsul regatului, în sărăcie.

Alt pesonaj negativ este întâlnit în Frumoasa Adormită, când ursitoarea cea rea o blesteama pe
prințesă, din cauză că nu a fost invitată la botezul ei. Astfel că ea fiind o vrăjitoare a întunericului
aruncă asupra bietei copile, o vrajă, ca la cea de-a optspreazecea aniversare a ei prințesa să se
înțape întrun fus și să moară. Deși ursitoarele bune încearcă să ridice vraja, nu pot din cauză ca
ursitoarea rea este mult mai puternică decât ele, tot ce pot face ele este ca prințesa să nu moară,
ci să adoarmă până va primi un sărut al adevăratei iubiri. Deși se ard toate fusele din regat,
vrăjitoarea cea rea este cea care în chip de bătrână va face ca prințesa să atingă fusul și astfel să
cadă în somnul veșnic. Dar în final este ucisă, iar prințesa trezită de un sărut al adevăratei iubiri.

În povestea Albei ca Zăpada este întâlnit celmai rău exemplu de personaj negativ, și anume
mama vitregă a fetei, care pe motiv că prințesa este mai frumoasă ca ea, ordonă unui pădurar să o
ducă în pădure și să o ucidă, iar ca dovadă să îi aduva inima fete. Deși este lăsată să fugă de
vânător, vrăjitoarea află că aceasta trăiește și încearcă să o ucidă de mai multe ori, doar cu un
măr otrăvit, reușește să o arunce într-un somn de moarte. În final regina malefică moare, iar Albă
ca Zăpada este trezită cu un sărut de un prinț.

Basmele prezintă lupta continuă dintre binele și rău, dar de fiecare dată tot binele câștigă, iar
personajele negative sfârșesc asemeni caracterului lor, sunt ucise ca răsplată pentru tot răul făcut.
Binele câștigă mereu în fața răului.
BIBLIOGRAFIE
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitologia_rom%C3%A2neasc%C4%83
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83pc%C4%83un

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Zmeu

4. PUIU, MICU, „POVESTEA LUI HARAP-ALB DE ION CREANGA”, 2012

5.http://www.articole.famouswhy.ro/
comentariu_aleodor_imparat_de_petre_ispirescu/