Curs nr.

28.02.2017

Curente literare
Parnasianismul

I. Istoric:
Școala poetică parnasiană reunește mai multe tendințe care se exprimă după 1830 în Franța,
tendințe a cărei ultima a fost „Tendințe de poezie franceză” Theodore de Banvelle. Această
școală avea să poarte numele de parnasiană după publicarea primului volum Parnas
Contemporan (40 de autori) pe baza unor adversități comune decât pe baza unui program similar.
A avut 3 părți și cu toată structura compoziției reunește poeziile ce au ca trăsătură comună
efortul de a părăsi subiectivitatea lirică și de a stabili un fundament impersonal al poeziei Atacul
împotriva temei principale fusese formulat de maestrul școlii Leconte de Lisle.
Mișcarea parnasiană s-a dezvoltat în paralel cu succesiunea de opere romantice. Ideea de bază a
acestor concepte este acel al artei pt. artă => poezie pură, lit estetizantă unde principala
preocupare e legată de realizarea unor valori artistice. Spre deosebire de principul natural în
valitate, principiul parnasian caută să se inchidă în turnul său de fildeș.
În jurul 1830 mai mulți filosofi seusimonieni recomandau băieților să participe la efortul general
făcut de intelectuali pt. a indeplini condiția domenilor punându-și cuvăntul în slujba socialului.
Prin urmare apel la lit angajată => răspunde V. Hugo în prefață la Ciclul Oriental unde revendică
dreptul poetului de a publica o carte inutilă de poezie pură aruncată în problemele grave ale
publicului. Hugo va ajunge să acorde un rol social poetului dar discipolul său Theophele Hautier
menține din 1836 tradiția unei poezi străine de problemele sociale sau politice. 20 de ani mai
târziu publică poezia „Arta” care condensează câteva aspecte ale teoriei artă pt. artă.
Doctrina artă pt. artă, opusă artei angajate, e în primul rând afirmarea unui refuz editorilor
preocupati exclusiv de conținutul social, moralist, progresistal unui roman sau culegeri de versuri
și indignații de preocuparea vreunui scriitor pt. stil și formă. Opera de artă chiar scrisă e total
indiferentă față de progresul social, material.
Poetul e hărăzit să se izoleze ceas de ceas de lumea acțiunii, să se izoleze în lumea intelectului
=> deschide cale spre publicul demn de al înțelege. El se va manifesta ca un anti-romantic
refuzând orice sentiment. Deși arta poate conferi într-o oarecare măsură un caracter de
generalitate tuturor lucrărilor cu care intră în contact. Tema personală și variațiunile ei de prea
multe ori repetate epuizează atenția, urmează indiferența.
Perioada parnasiană => propune o obiectivitate rece care se va realiza prin detașarea poetului
asupra universului liric pe care il crează.
Descriptivismul ... sub forme de mituri şi legende e prezentată, iar natura exotică e surprinsă în
natura spectaculoasă, descrisă cu răceală şi riguroasă exactitate. Singurul lucru ce dă valoare
artei e frumuseţea şi nu stricta ei utilitate. Singura virtute a poeziei este aceea de a înălţa sufletul
celui care o contemplă, frumuseţea poate fi obţinută prin travaliul asupra formei. ... trebuie să
exercite o dominaţie absolută şi constantă asupra ideilor.
Travaliul asupra formei aduce un profit direct frumuseţii şi unul indirect ideii, căci parnasienii
cad de acord asupra faptului că nu se poate separa forma de idee. Arta, T.G. transmite ideea că
poetul trebuie să atace cele mai dificile materii, să atace toate dificultăţile versificaţiei şi să-şi
muleze subiectul în funcţie de acestea. Constrângerile formale nu trebuie să fie false şi să fie
strâns legate de lucrul exprimat, pentru a putea pune în evidenţă nuanţele gândirii sau a emoţiei.
T.G în tratatul său de poezieexprimă convingerea că poetul se poate ridica la sublim prin
abilitatea tehnică. Tratatul de poezie se poate mulţumi să fie o colecţie de reţete tehnice fără
estetică şi fără vederi generale.
Poeziile parnasianiste urmăresc mai puţin armonia sufletelor. Creaţia nu tinde spre muzicalitate,
vizează picturalul, aspecte adecvate personalităţii. Cultivarea formelor desăvârşite armonios,
echilibrate, lipseşte uneori poezia de orice raport emoţional. În locul locvacităţii şi a
discursivităţii romanului, parnasianismul optează pentru sobrietate şi reţinere.
Concluzii: într-un anume sens parnasienii sunt influenţaţi de mişcarea ştiinţifică a timpului, dar
într-un sens ... de a transpune principii în creaţia literară raţionalizând actul creaţiei. Vor cultiva
peisajul dar nu ca stare de suflet ci ca o realitate proprie. De asemenea pitorescul va fi schiţat nu
superficial, ci cu mare scrupul şi exactitate. Trecutul devine obiect de reconstituire atentă potrivit
datelor istorice. Problemele filozofice vor fi discutate metodic, fără durere sau nelinişte.
Parnasienii sunt de părere că arta şi ştiinţa trebuie să tindă a se uni, dacă nu chiar a se confunda.
Singurul lucru care deosebeşte arta de ştiinţă e atenţia acordată formei frumoase.

Strindberg – Domnişoara Iulia