Curs nr.

28.02.2017

Sec. XVIII – Preromantismul

I. Context social – istoric:

Entuziasmul spiritului liberal față de idealurile Revoluțiilor din Anglia și Franța, frânturile din
planul social au dus la respingerea Feudalismului pe plan ideologic și politic, iar în planul
cultural au determinat negarea Clasicismului și impunerea unei noi estetici: cea romantică. Sec.
XVIII – sec. în care se ivesc germenii acestei noi concepții asupra artei. V. Hugo –
„Romantismul reprezintă liberalismul în literatură.” Sec. are un profil aparte scindat între
liberalismul Iluminismului și subiectivitate și individualismul curentului Preromantic. E scindat
între logică și fervoare, fantezie și disciplină, imanență și trancendență, etc rezultând în decursul
a 100 ani atât o epocă a clarității cât și a sensibilității și a efectelor vagi (Paul Cornea).

II. Preromantismul – trăsături generale:

Încercând să traseze un bilanț al evoluției conceptului de „romantism” Rene Wellek constată că
această mișcare prezintă un număr de trăsături stabile, comune și definitorii care s-ar reduce la:
1. Importanța unei noi concepții despre lume, elem. absent fiind natura, mai precis perceperea
subiectivă și emoțională a naturii;
2. Concepție despre poezie bazată pe imaginație;
3. Nou stil bazat pe simbol și mit. Desigur nu se reduce la aceste caracteristici dar ele explică
sintetic tendințele mai mult sau mai putin evidente de afirmare a unui noi tip de artă. Ideea
înnoirii artei pe care o trăiesc intens romanticii, ideea originalității în conparație cu întreaga
tradiție anterioară = diferența specifică, foarte generală a Romantismului. De la Renaștere până
la Iluminism toate concepțiile artistice au fost epigonice. Renașterea imită Antichitatea,
Clasicismul, are aceleași baze iar gândirea rațională a Iluminismului n-a reprezentat nici ea o
cotitură față de esteticile anterioare. Abia în secolul XVIII o tendință neagă în premieră
exemplaritatea modelului antic și refuză orice autoritate. Ideea că arta trebuie să fie expresia
originalității epocii se accentueaza treptat pe parcursul sec. luminilor. Sub ideea unui clasicism
continuat , gândirea clasicizantă asupra artei începe să se restructureze, iar aceste tendințe devin
mai conștiente în unele manifestări artistice, precum în Germanie: „Sturm und Drang”.
Phillippe reunește sub denumirea de preromantism ansamblul tuturor stărilor de spirit și
sensibilitate, ideile, formele, operele care manifestate la sfârșitul Clasicismului oferă trăsături ce
anunță Romantismul sec. XIX. Unele dintre aceste grupări au conștiința unei arte noi și
simptomul înnoirii artei este deplasarea interesului de la rațiune la sentiment. Literatura și arta în
general își propun acum să contureze chipul omului ca ființă sensibilă, ca eu simțitor, context în
care capacitatea lui de a cunoaște rațiunea devine nesemnificativă. În acest context, se constituie
în bună măsură gândirea filosofică germană, marea pleadă de gânditori care au pus mai presus de
natură intuiția intelectuală și imaginația ca modalitate de cunoaștere. Tot acum se constituie
ideea centrală a esteticii romantice – intuiția intelectuală și imaginația = creatoare. Se revine
astfel peste secole la ideea platoniciană a artei ca produs al daimonului: e revalorificată inspirația
și se merge până la exagerări, susținând că nu esxistă creație decât în stare de grație, de transă, că
actul creației se aseamănă cu vinul, cu nebunia și cu transa mistică. Toate acestea sunt idei ale
sec. XX – Suprarealism sau Dadaism.