ROMÂNIA

TRIBUNALUL I____
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3316
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28 NOIEMBRIE 2018
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE V___ A________ R___
AS ISTENT JUDICIAR M______ M_____
ASISTENT JUDICIAR R_______ L____ P______
GREFIER M_______ R___

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta MARI_____ M______

R_____ ș i pe pârâta __________________ ca obiect drepturi băne ș ti .
Dezbaterile și sus ț inerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2018, fiind
consemnate în încheierea de ș edin ț ă de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta
hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data
de 28.11.2018, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cererii de față, tribunalul constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I____, la data de 02.05.2018, reclamanta
MARI_____ M______ R_____ a chemat in judecata pârâta ______________________
instan ț ei obligarea pârâtei la plata sumei de xxxxxx lei reprezentând diferen ț a dintre
salariul înscris În contractul individual de muncă și salariul efectiv plătit pentru perioada
22.03.xxxxxxxxxxxxxxx17, Obligarea pârâtei la plata contravaloarea salariilor lunare brute
conform contractului individual de muncă pentru perioada 01.12.2017 - prezent, cu indexarea
salarială acordată tuturor salariaților Începând cu luna ianuarie 2018, Actualizarea sumelor
prevăzute la pct. I și II cu dobanda legală și rata inflației ; Obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar.
În esență, reclamanta a arătat ca este angajată a pârâtei în funcția de Consilier management
(Cod C__ xxxxx), în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată
înregistrat sub nr. 2087/22.03.2016 cu un salariu de bază lunar de xxxxx lei/lună. Începând cu
data angajării și până la data de 31.11.2017, aceasta nu a primit decât suma de 6420 lei
brut/lună.
A ș adar, pârâta îi datorează suma de 121.980 lei brut, ca diferență dintre salariul efectiv plătit
și salariul la care reclamanta avea dreptul în baza contractului individual de muncă.
Cu privire la al doilea capăt de cerere - obligarea pârâtei la plata salariului în cuantum de
100% începând cu luna decembrie 2017 și până în prezent, reclamanta arată că, prin adresa nr.
622/31.08.2018, i s-a transmis Preavizul de concediere, în baza art. 65 alin. (1) și (2) din
Codul Muncii.
În conformitate cu dipozițiile art. 77 din Codul Muncii, decizia de concediere produce efecte
de la data comunicării acesteia. Astfel, reclamanta a precizat că nu a primit nicio decizie de
concediere după acordarea termenului de preaviz dimpotrivă, deși Preavizul de concediere a
fost acordat în luna august 2017, pârâta continuând să îi acorde parțial drepturile salariale
până în luna noiembrie 2017, când, fără niciun temei legal, a încetat să îi plătească drepturile
salariale, fără să îi fie comunicată vreo decizie de concediere.
În drept, dispozi ț iile art. 192 și urm. Cod proc. civ., pe dispozițiile art. 77 din Codul Muncii,
pe dispozi ț iile Contractului individual de muncă.
În probatoriu, înscrisuri.
La data de 25.09.2018, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea ac
ț iunii ca neîntemeiata.
În esen ț ă, pârâta a arătat cu privire la primul capat de cerere , in Contractul Individual de
Munca nr. 2087 din data de 22.03.2016, la lit. J este prevazuta suma aferenta unui salariu cu
norma intreaga de 8 ore (salariul de baza pentru func ț ia cu norma întreaga de 8 ore), iar nu
pentru cel pentru timp par ț ial, conform documentelor care au stat la baza încheierii
contractului. Salariul ofertat, existent in cadrul G____ S.A. si acceptat de catre reclamanta
este de 6.420 lei brut I luna. Aceasta suma a fost inregistrata si in REVISAL. Salariul de
6.420 lei brut / luna a fost achitat integral reclamantei alaturi de celelalte drepturi revazute de
lege.
Cu privire la al doilea capat de cerere, pretentia reclamantei este vadit neintemeiata, in condi ț
iile in care chiar aceasta a recunoscut prin adresa inregistrata la angajator in data de
15.12.2017, încetarea Contractului Individual de Munca inregistrat in registrul general de
evidenta al salariatilor sub nr. 2087 din data de 22.03.2016, incepand cu d ata de 15.11.2017.
În drept, art.205 si urm. C.pr.civ, Codul Muncii.
În probatoriu, proba cu inscrisuri și proba cu interogatoriu.
Analizând materialul probator administrat, tribunalul re ț ine în fapt și în drept
următoarele:
În fapt, tribunalul reține că reclamanta, potrivit contractului individual de muncă înregistrat
sub nr. 2087/22.03.2016 (fila 10), a fost încadrată în cadrul societății pârâte în funcția de
consilier management, pe o durată nedeterminată, începând cu data de 25.03.2016.
Conform lit. H-DURATA MUNCII din contractul individual de muncă anterior menționat,
părțile au agreat realizarea de către reclamantă a unei fracțiuni de normă, și anume 4 ore pe zi
(cel puțin 2 ore pe zi), respectiv 20 de ore pe săptămână.
Părțile au prevăzut în cuprinsul contractului individual de muncă, la lit. J-SALARIZARE,
faptul că salariul de bază brut lunar este în cuantum de 12 840 lei/lună, plătibil la data de 10,
respectiv 25 din lună.
Mai reține tribunalul că societatea pârâtă a emis decizia de concediere nr. 870/13.11.2017
(filele 56-57), prin care a decis încetarea contractului individual de muncă înregistrat sub nr.
2087/22.03.2016, începând cu data de 15.11.2017, în conformitate cu prevederile art. 65 alin.
1 din Legea nr. 53 din 2003 privind Codul muncii. Cu privire la decizia de concediere
menționată, tribunalul constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada comunicării către
reclamantă, ci doar corespondență scrisă între părți, din care rezultă că reclamanta a avut
cunoștință de preavizul de concediere nr. 622/31.08.2017, precum și de data încetării
contractului individual de muncă (fila 58, filele 74-75).
De asemenea, tribunalul constată, raportat la susținerile necontestate ale părților și la extrasul
de cont existent la dosarul cauzei (filele 12-39), faptul că reclamanta a primit, cu titlu de
salariu lunar brut, pe toată durata contractuală, suma de 6 420 lei.
În drept, tribunalul reține că, potrivit art. 272 din Codul muncii, „Sarcina probei în
conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în
apărarea sa până la prima zi de înfățișare” , iar conform art. 273 din Codul
muncii, „Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind
în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat
administrarea acesteia” .
Or, Tribunalul reține că pârâta nu a înțeles să facă dovada că și-a îndeplinit obligațiile
contractuale referitoare la plata integrală a salariului reclamantei, în ceea ce privește perioada
25.03.xxxxxxxxxxxxx17.
Apărarea pârâtei în ceea ce privește solicitarea reclamantei, având ca obiect plata diferențelor
salariale, a constat, în esență, în faptul că părțile au convenit o durată parțială a muncii, iar nu
o normă întreagă, de 8 ore/zi, iar suma de 12 840 lei/lună a fost prevăzută în contract cu titlu
de salariu lunar doar în ceea ce privește norma întreagă, iar nu și în ceea ce privește fracțiunea
de normă agreată, caz în care salariul datorat de pârâtă reclamantei ar fi cel efectiv plătit, și
anume 6 420 lei brut/lună. Or, în opinia tribunalului, apărarea pârâtei este neîntemeiată.
Sub acest aspect, tribunalul reține că, potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, forma
scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă.
De asemenea, salariul de bază și durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și
ore/săptămână , reprezintă elemente care trebuie să se regăsească, în mod obligatoriu, în
contractul individual de muncă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 17 alin. 4 rap. la art. 17
alin. 3 lit. k și l din Codul muncii.
Așadar, faptul că părțile din prezenta cauză au convenit prin contractul individual de
muncă împrejurarea că durata muncii este de 4 ore/zi, 20 ore/săptămână, respectiv că salariul
de bază brut lunar este de 12 840 lei/lună, reprezintă elemente obligatoriu de inserat în
cuprinsul contractului individual de muncă, în sensul art. 17 alin. 3 lit. k și l din Codul muncii,
și care nu pot fi combătute de către pârâtă prin invocarea unei alte situații de fapt, potențial
agreată de reclamantă. Din această perspectivă, se opune, în aprecierea tribunalului, cerința
formei scrise a contractului individual de muncă, sub sancțiunea nevalabilității acestuia.
 Pe de altă parte, pârâta nu a dovedit că între părți ar fi intervenit o modificare a
contractului individual de muncă, prin acordul acestora, conform art. 41 și urm. din Codul
muncii.
În aceste condiții, tribunalul constată că pârâta nu a achitat reclamantei drepturile salariale
integrale pentru perioada 25.03.xxxxxxxxxxxxx17, astfel că, având în vedere dispozițiile art.
159 al. 2 din Codul muncii, potrivit cărora „Pentru munca prestată în baza contractului
individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani” , urmează să
oblige pârâta să plătească reclamantei sumele reprezentând diferența dintre drepturile salariale
cuvenite în baza contractului individual de muncă nr.2087/22.03.2016 și cele efectiv încasate
în perioada de la 25.03.2016 și până la data de 15.11.2017.
Astfel, tribunalul apreciază că sumele menționate nu pot fi acordate de la data de 22.03.2016,
așa cum a solicitat reclamanta, având în vedere că de la data de 25.03.2016 a produs efecte
contractul individual de muncă, conform lit. C a).
Totodată, tribunalul constată că nu pot fi acordate către reclamantă diferențele salariale
solicitate pentru perioada ulterioară datei de 15.11.2017, în condițiile în care, începând cu
această dată, contractul individual de muncă a încetat, conform deciziei de concediere nr.
870/13.11.2017, emisă de societatea pârâtă. Împrejurarea că decizia de concediere nu a fost
comunicată reclamantei nu este de natură a conduce la o altă concluzie. Sub acest aspect,
susținerile reclamantei, referitoare la necomunicarea deciziei de concediere, respectiv la
inopozabilitatea acesteia, pot face, eventual, obiectul analizei instanței de judecată în măsura
în care reclamanta înțelege să conteste legalitatea și temeinicia deciziei de concediere, însă, în
cauza de față, existența acestei decizii se impune, fără posibilitatea de a fi combătută, în raport
de cadrul procesual trasat de reclamantă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei, având ca obiect actualizarea cu indicele de inflație
a drepturilor salariale restante, precum și acordarea dobânzii legale aferente, tribunalul reține
că, potrivit art. 1530 C .civ.: „ Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea
prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a
neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”
De asemenea, conform art. 1531 alin.1- 2 C .civ. : “ (1) Creditorul are dreptul la repararea
integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care
acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care
creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.”
Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, tribunalul apreciază că reclamanta
este îndreptățită la obținerea contravalorii actualizării cu indicele de inflație a drepturilor
salariale neachitate de către pârâtă, aceasta reprezentând forma de reparare efectivă, cu
caracter compensatoriu, a prejudiciului suferit de reclamantă, ca urmare a neachitării de către
pârâtă a drepturilor salariale.
În plus, cu referire la solicitarea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente
debitului principal, tribunalul reține că sunt incidente dispozițiile art. 1523 al. 2 lit. d din
Codul civil, conform cărora debitorul se află de drept în întârziere dacă nu a fost executată o
obligație de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, condiții
îndeplinite în prezenta cauză, prin raportare la calitatea de profesionist a pârâtei și la faptul că
obligația de plată a salariului a fost asumată în realizarea unei activități cu caracter de
întreprindere. Așadar, în privința obligațiilor ce decurg dintr-o activitate de
întreprindere, având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din
momentul în care obligația devine exigibilă.
Sub același aspect, tribunalul reține că, potrivit art. 1535 alin. 1 din Codul Civil : “ În
cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune
moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în
lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz,
debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a
întârzierii plății ar fi mai mic.”
Așadar, pentru întârzierea în executarea obligației de plată a salariului, pârâta, în
calitate de debitoare a unei obligații bănești, este ținută să plătească creditoarei acestei
obligații, de la scadența plății până în momentul achitării efective a debitului, daunele
moratorii, în cuantumul prevăzut de lege, pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a
executării cu întârziere a obligației. În acest caz, se constată existența unei prezumții legale
privind cuantumul prejudiciului, acesta fiind reprezentat, ope legis, de contravaloarea
dobânzii legale penalizatoare, datorată de către pârâtă în cuantumul prevăzut la art. 3 din O.G.
nr. 13 din 2011, începând cu data scadenței fiecărui drept salarial neachitat reclamantei.
Astfel, conform art. 166 al. 1 din Codul muncii, „salariul se plătește în bani cel puțin o dată
pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă
aplicabil sau în regulamentul intern, după caz” . Tribunalul constată că părțile au stabilit prin
contract faptul că salariul se va plăti la data de 10, respectiv la data de 25 a lunii.
În cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a
dobânzilor și anume: obligația debitorului constă în plata unei sume de bani, obligația este
lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a salariului datorat se prezumă că lipsa de
folosință a acestuia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin
acordarea dobânzii legale calculate potrivit O.G. nr. 13 din 2011, privind dobânda legală
remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor
măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Așadar, tribunalul va obliga pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente
drepturilor salariale menționate mai sus, de la data scadenței fiecărei sume și până la data
plății efective.
În temeiul art. 453 alin. 1 C .proc.civ., raportat la culpa procesuală, tribunalul va
obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,
reprezentând onorariu avocat, redus de la suma de 4 000 lei (diferența de 4 000 lei, până la
suma de 8 000 lei, nefiind datorată, pârâta nefiind în culpă procesuală, față de admiterea în
parte a cererii), conform art. 451 alin. 2 C . proc. civ. În ceea ce privește soluția de reducere a
onorariului avocațial, tribunalul a avut în vedere criteriile legale, și anume faptul că valoarea
onorariului este vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei, precum și cu
activitatea desfășurată de apărătorul reclamantei, nefiind acordat decât un singur termen de
judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte cererea privind pe reclamanta MARI_____ M______ R_____ cu domiciliul

in sector 4, București, ___________________, _____________, _____________ ș i pe
pârâta _______________ sediul in sector 1, București, Calea Griviței, Nr. 255-257.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferența dintre
drepturile salariale cuvenite în baza contractului individual de muncă nr.2087/22.03.2016 și
cele efectiv încasate în perioada de la 25.03.2016 și până la data de 15.11.2017, actualizate cu
indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
Respinge cererea pentru rest.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,
reprezentând onorariu avocațial redus.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la
Tribunalul I____.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.11.2018.

Președinte, Asistent Judiciar, Asistent Judiciar,

V___ A________ R___ M______ M_____ R_______ L____ P______

Grefier,
M_______ R___

Red. R.V.A./4 ex./01.05.2019

Tehnored .M.R..
___________________>