CAPITOUL I - SISTEMUL CIRCULATOR

I.1.Anatomia sistemului circulator

Sistemul circulator este cel ce realizează mişcarea sângelui prin ȋntreg organismul. Inima şi
vasele sanguine sunt cele mai improtante componente ale sistemului circulator. Fiecare bătaie
ȋmpinge sângele ȋn vasele de sânge ce transportă: oxigen şi nutrimente către ţesuturi prin
intermediul sistemului arterial şi produşi de degradare şi metaboliţi de la nivel tisular către cord
prin intermediul sistemului venos. Sistemul limfatic este cea de- a treia componentă a sistemului
circulator, iar mecanismul său de funcţionare va fi detaliat ulterior.

Sistemul circulator este alcatuit din doua sisteme reprezentate de:

a) Sistemul vaselor sanguine

b) Sistemul vaselor limfatice

a) Sistemul vaselor sanguine este alcatuit din urmatoarele componente:

-Artere: sunt vase de sange ce pleaca de la nivelul cordului si se ramifica pe traiectul lor la fel
ca ramurile unui copac, devenind din ce in ce mai mici, alcatuind arborele arterial ce indeplineste
functia de transport la nivel tisular, atat a nutrimentlor, cat si a oxigenului.

-Capilarele: sunt vase sanguine de mici dimensiuni ce formează o reţea difuză ce realizază
numeroase anastomoze şi la nivelul cărora au loc schimburile dintre ţesuturi şi sânge.

-Venele: sunt vase ce se formează prin unirea reţelei difuze a capilarelor, realizând un sistem
ramificat ce porneşte ȋn mod opus arborelul arterial, de la terminaţii subţiri către canale progresiv
mai largi.

b) Sistemul vaselor limfatice este alcatuit din;

-Un sistem complex de capilare ce colectează limfa de la diferite organe şi ţesuturi

-Un sistem elaborat de vase ce colecteză şi conduc limfa de la nivelul capilarelor la nivelul
venelor gâtului şi anume: la nivelul confluării dintre vena jugulară internă stângă şi
subclaviculara stângă pentru ductul toracic şi confluarea dintre vena jugulară internă dreaptă şi
subclaviculara dreaptă pentru ductul limfatic drept

-Organe limfoide şi noduli (ganglioni) limfatici ce sunt localizaţi pe traiectul vaselor

colectoare şi au drept scop filtrarea limfei şi ȋmbogăţirea ei cu limfocite
I.2.Sangele

Sangele se gaseste in organism circuland prin vasele sanguine, iar componentele sale
principale sunt apa, celule, proteine si lipide. Celulele sanguine se impart in eritrocite, leucocite
si trombocite.Fiecare tip de celulă are anumite caractere morfologice, după care poate fi
identificată, se găseşte în sânge într-un anumit număr, se produce şi se distruge în anumite locuri
din organism şi îndeplineşte anumite funcţii. Aceste funcţii pot fi îndeplinite doar de celulele
mature, nu şi de cele tinere.În circulaţia sanguină celulele supravieţuiesc, o anumită perioadă de
timp (perioada diferă în funcţie de tipul celular), după care se distrug în ţesturi, în principal la
nivelul splinei.Celulele sunt programate să se autodistrugă în momentul în care nu îşi mai pot
îndeplini funcţiile. Procesul de producţie a celulelor sanguine se numeşte hematopoieză şi se
realizează în: măduva anumitor oase sau în ganglionii limfatici.

Eritrocitele sunt lipsite de nucleu şi reprezintă cea mai numeroasă populaţie de celule din
sânge (4 – 5 milioane/milimetru cub de sânge). La evaluarea cu microscopul optic, acestea se
descriu pe frotiul de sânge: celule rotund-ovalare de culoarea roz (datorită coloraţiei folosite în
mod uzual în hematologie). Acestea conţin un pigment numit hemoglobină (Hb), care determină
culoarea roşie a sângelui. Hemoglobina este formată din hem (colorant roşu, care conţine fier şi
care are rolul de a fixa oxigenul) şi globina (proteină din grupa albuminelor) . Rolul eritrocitelor
este de a transporta oxigen de la plămâni la ţesuturi şi dioxid de carbon de la ţesuturi la plămâni
unde este eliminat. Perioada eritrocitelor de viata este pana la 120 de zile.

Leucocitele sunt celule nucleate, care se mai numesc și globule albe, datorită absenţei
coloraţiei acestora pe frotiul de sânge. Valorea normală este de 4000 – 8000 pe milimetru cub de
sânge. Rolul leucocitelor este de a apăra organismul împotriva infecţiilor, inflamaţiilor,
neoplaziilor sau alergiilor. In functie de morfologie, dimensiuni, aspectul nucleului şi prezenţa
granulaţiilor din citoplasmă, se deosebesc mai multe tipuri de leucocite.

1) Granulocitele sunt leucocite cu granulații în citoplasmă, după culoarea şi afinitatea

pentru anumiţi coloranţi a granulaţiilor acestea se pot clasifica în:

a. Neutrofile - cele mai numeroase (42 – 77%) - rol principal în apărarea împotriva
infecţiilor bacteriene

b. Eozinofile (0,5 – 5,5 %) dintre leucocite – rol în reacţiile alergice şi în infecţiile

parazitare

c. Bazofile (0 – 1%)

2) Limfocitele sunt cele mai numeroase mononucleate, au rol în apărarea împotriva

infecţiilor virale, tuberculoase şi a neoplaziilor, acestea clasificandu-se în:
 a. Limfocite B – rol în producerea de anticorpi (imunitate umorală)

b. Limfocite T, din acestea categorie fac parte şi limfocitele NK (natural killer) – rol în
apărarea antitumorală

3) Plasmocitele reprezintă o populaţie mai evoluată de limfocite care se regăsesc în

măduva și au rol în producerea anticorpilor.

Trombocitele sunt cele mai mici celule sanguine, anucleate şi sunt dispuse în grămezi sau
grupe. Rolul acestora este de a iniţia procesul de oprire a unei sângerări (hemostază). Durata lor
de viaţă nu depăşeşte câteva zile(9-12 zile), ca şi în cazul majorităţii globulelor albe, fiind
distruse la nivelul splinei. Valorea normală a trombocitelor este: 150000 – 370000/milimetru cub
de sânge.

I.3. Hemolobina

Hemoglobina este o proteină esențială, care conține fier și care se găsește în celulele roșii
(globule roșii), numite hematii. Funcția ei este aceea de a transporta oxigenul de la nivelul
plămânilor către fiecare celulă a organismului și de a prelua dioxidul de carbon rezultat în urma
arderilor metabolice, către plămâni, pentru a fi eliminat.Hemoglobina se formează în celulele din
măduva osoasă (hematopoieză) și este conținută de celulele roșii din sânge (eritrocite). Acestea
reprezintă cele mai numeroase celule din sânge și sunt extrem de specializate, fiind adaptate
perfect la funcția de a transporta oxigenul și dioxidul de carbon. Celulele roșii au un diametru de
aproximativ 7,8 μm și au forma unor discuri biconcave, care le oferă cel mai mare raport
suprafață-volum, esențial pentru funcția pe care o îndeplinesc. Numărul normal de celule roșii
variază între patru milioane și șase milioane pe milimetru cub de sânge. Aproximativ 95% din
greutatea uscată a celulelor roșii din sânge constă în hemoglobină, substanță necesară pentru
transportul oxigenului.

Deteriorarea celulelor roșii, numită hemoliză, este produsă de efecte fizice (temperatură),
osmotice și de alte mecanisme, de la sărurile biliare la reacțiile imunologice. Procesele de
formare și degradare a celulelor roșii sunt continue, normale și necesare, atunci când au loc în
limite fiziologie, și poarta numele de hemoliză. Când celulele roșii mor, fierul este recuperat,
transportat în măduva osoasă și utilizat din nou în producerea de noi globule roșii, iar restul
hemoglobinei formează baza bilirubinei, o substanță care este formată în ficat și apoi eliminată,
fiind cea care conferă fecalelor culoarea caracteristică.

Capacitatea măduvei osoase de a produce celule roșii este enormă. Atunci când este stimulată
de factori externi (de la o pierdere de sânge, până la o activitate fizică intensă, susținută printr-un
aport adecvat cu substanțe nutritive), măduva poate compensa rapid procesele de hemoliză.
Măduva își poate crește producția de celule roșii de până la opt ori, față de ritmul obișnuit în
urma unei hemoragii, de exemplu. Ritmul hematopoiezei este sensibil la concentrația de oxigen
din sângele arterial. Când aceasta scade, se produc mai multe celule roșii. Din acest motiv,
persoanele care trăiesc la altitudine mare au un număr mai mare de celule roșii decât cele care
trăiesc la nivelul mării. Aceste procese de adaptare au loc continuu.

Există șapte tipuri de molecule de hemoglobină. Unele dintre ele sunt caracteristice vieții
intrauterine, altele sunt adaptate respirației prin plămâni. Patru tipuri de hemoglobină sunt
specifice etapei embrionare, un al cincilea tip corespunde perioadei fetale, iar alte două tipuri de
hemoglobină sunt caracteristice perioadei de după naștere. Transformările prin care trec
moleculele de hemoglobină țin pasul cu evoluția omului, de la stadiul de embrion la cel de adult,
și oferă necesarul de oxigen pentru fiecare moment. Fiecare tip de hemoglobină este perfect
adaptat pentru oxigenare, în funcție de mediu, principala deosebire fiind capacitatea acestor
molecule de a se lega, reține, transporta și elibera moleculele de oxigen.Precum toate substanțele
biologice, și în cazul moleculelor de hemoglobină apar mutații, astfel că pot să existe
concomitent cu tipurile de hemoglobină normale, unele cu o structură diferită, care provoacă o
alterare a funcției lor. Majoritatea acestor forme diferite de hemoglobină nu provoacă probleme
sau suferința este insesizabilă, organismul având resursele necesare pentru a compensa aceste
aberații funcționale.

Valorile normale ale hemolobinei sunt: la barbati(14,0-17,5 g/dl), la femei(12-16 g/dl), la

nou-nascut(17-22 g/dl). Valorile hemoglobinei pot avea variații în plus sau în minus, în funcție de
o multitudine de cauze, fără ca acest lucru să indice o afecțiune. Aceste diferențe sunt produse de
stilul de viață, altitudinea unde locuiește fiecare persoană, dar și calitatea aerului și, important de
luat în calcul, faptul că pot să valorile normale diferă de la un laborator la altul.

CAPITOLUL II - ANEMIILE