IISC

IISC
CBL-101
INSTITUTUL INTERNAŢIONAL DE SLUJIRE CREȘTINĂ
Principiile
conducerii
creºtine
Manual pentru liderii bisericii locale
1
© Uniunea Română
Departamentul Școala de Sabat / Lucrarea Personală
Institutul Internaţional de Slujire Creștină
Traducere: ????????????????
Redactor: Valeriu Petrescu
Tipografia:
2
IISC
CBL-101
CUPRINS
Introducere: Conducerea in contextul bisericii creștine
1. Dimensiunea spirituală în conducerea creștină

1.1 Prioritatea credinţei în conducerea creștină
1.2 Rolul misiunii în conducerea creștină
1.3 Spiritualitatea în conducerea creștină
2. Dimensiunea relaţională în conducerea creștină

2.1 Viziune și plan: Importanţa vitală a anticipării în conducere
2.2 Clădind viitorul: Pregătind și implementând schimbarea
2.3 Diviziunea conducerii: Munca de echipă în conducerea creștină
3. Dimensiunea profesională în conducerea creștină

3.1 Calitate și dezvoltare în conducerea creștină
3.2 O administrare orientată întru-totul spre misiune
3.3 Conducerea creștină bazată pe slujire
4. Dimensiunea personală în conducerea creștină

4.1 O viziune biblică a componentei umane în conducerea creștină
4.2 Angajament și integritate în conducerea creștină
4.3 O filozofie de viaţă echilibrată în conducerea creștină
Rezumat: Unitatea, semnul distinctiv al creștinismului
Bibliografie
*****
3
IISC
CBL-101
„Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întărește-te

și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi,
căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”
(Iosua 1,9)
„Isus se sprijinea pe credinţă – credinţă în iubirea

și purtarea de grijă a lui Dumnezeu – și puterea acelui
cuvânt care a liniștit furtuna era puterea lui Dumnezeu.”
(Hristos, Lumina lumii, pag. 336, orig.)
INTRODUCERE:
CONDUCEREA ÎN CONTEXTUL BISERICII CREȘTINE
Conducerea bisericii lui Dumnezeu este cu adevărat o provocare fascinantă. Cel care este un
lider creștin are posibilitatea de a modela dezvoltarea bisericii , de a da o anumită direcţie creșterii
acesteia și de a influenţa atmosfera pe care oamenii o gustă în biserică. În același timp aceasta
înseamnă ca Dumnezeu și biserica sunt gata să investească o mare încredere în liderul care-și
asuma responsabilitatea conducerii pentru a împlini voia lui Dumnezeu și pentru a implementa
această viziune dată de Dumnezeu în biserica locală.
Conducerea creștină este un privilegiu acordat unora dintre urmașii lui Hristos în cadrul
bisericii lui Dumnezeu cu care ne identificăm. Cu siguranţă, conducerea este cel puţin la fel de
complexă ca însăși biserica, dar povara, stresul, durerea și tulburarea care caracterizează conducerea
pălesc în lumina iniţiativei iertătoare și răscumpărătoare a lui Dumnezeu în vieţile noastre. În viaţă
sunt multe lucruri plăcute și care par a fi de dorit dar cea mai înaltă distincţie posibilă este să fii
împreună lucrător cu Dumnezeu pentru a oferi oamenilor din jurul tău o viţă mai bună atât aici pe
pământ cât și în veșnicie. Punându- L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa noastră putem obţine
fericirea adevărată și de durată și totodată acest lucru deschide noi perspective atât în viaţa noastră
cât și în cea a bisericii.
DEFINIREA CONDUCERII CREȘTINE

Conducerea este o artă. În multe meserii aptitudinile sunt antrenate și dezvoltate pentru a
putea fi folosite atunci când se ivesc anumite situaţii. În privinţa conducerii lucrurile stau diferit:
Pentru ca aceasta are de a face cu un viitor într-o permanentă schimbare, este nevoie de o continuă
adaptabilitate la împrejurări noi.
De aceea, conducerea înseamnă mai mult decât doar a administra biserica. „Nu va înșelaţi cu
privire la aceasta: administrarea nu înseamnă conducere. Predarea nu este conducere. Consilierea
nu înseamnă de asemenea conducere. Aceste discipline nu sunt mai puţin importante decât
4
IISC
CBL-101
conducerea, dar ele nu trebuie confundate și nici nu trebuie să înlocuiască conducerea.” (Barna,
1997, 28)
Adevăratul lider privește spre viitor. El este o persoană care are influenţă, în stare să motiveze
oamenii pentru a atinge o ţintă comună. „Liderul este persoana care mobilizează; cel a cărui
preocupare este influenţarea oamenilor; o persoană care urmărește scopul propus; Cineva care are
o orientare comună cu cei care se bazează pe el pentru a fi conduși; cineva pe care oamenii sunt
dispuși să-l urmeze.” (Barna, 1997, 23)
Deci, ce este până la urmă conducerea creștină? Este drumul pe care o persoană cu calităţi
de lider îl croiește în nou, în aspectele necunoscute ale viitorului, motivând membrii bisericii și pe
prietenii de adevăr sa urmeze aceasta cale mai bună.
PRINCIPIILE CONDUCERII CREȘTINE

O conducere creștină de succes de înţelegerea și aplicarea principiilor de bază ale Bibliei.
Metodele de lucru funcţionale precum și eficienţa capacităţilor reprezintă un rezultat ale acestora.
Isus Hristos Însuși stabilește cadrul conducerii creștine atunci când spune: „Eu sunt viţa, voi
sunteţi mlădiţele, cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de
Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15,5).
Un cuvânt inspirat remarcă faptul că conducerea „necesită cea mai mare atenţie, grijă și
trudă a minţii. Necesită exercitarea unei judecăţi și înţelepciuni sănătoase. Necesită tăgăduire de
sine, o inimă deschisă și o voinţă puternică pentru a urni din loc lucrurile. În această poziţie
importantă, Dumnezeu are nevoie de un bărbat care să se aventureze în aceste lucruri, să-și asume
un anumit risc, să fie hotărât în ceea ce este drept, oricare ar fi consecinţele; să lupte împotriva
obstacolelor fără să se clatine, chiar dacă viaţa i-ar fi în joc.” (Mărturii, vol.1, pag. 320).
Conducerea este o adevărată provocare din moment ce solicită cel mai înalt nivel de
performanţă. Și pentru că implică aspecte foarte diferite ale vieţii, este clar faptul că o conducere
de succes este posibilă doar dacă este gata să se angajeze pe deplin, cu toată fiinţa în această
încercare. Deci, a fi lider implică de fapt investirea vieţii în slujirea lui Hristos și a misiunii Sale.
Există multe elemente importante ale conducerii creștine și probabil ca enumerarea lor este
fără sfârșit. Pe parcursul acestui curs ne vom concentra doar asupra câtorva principii fundamentale
ale conducerii creștine. În acest cadru vom încerca să tratăm și alte elemente indispensabile ale
acestei responsabilităţi, conștienţi că aceasta nu este niciodată …………și că dezvoltarea liderilor
bisericii este un proces care durează o viaţă întreagă.
Acest manual a făcut acele alegeri care va simplifica și va ușura complexitatea principiilor și
le va face aplicabile. În același timp, aptitudinile secundare, care pot fi dobândite cu ușurinţă și
altfel, au fost lăsate pe din afară, având în vedere ca există o mulţime de cărţi scrise pe acest gen de
5
IISC
CBL-101
subiecte astfel încât oricine are ocazia de a le îmbunătăţi și dezvolta citind acele cărţi sau asistând
la seminarii pe tema conducerii.
În acest curs, latura spirituală va fi accentuată în mod special. Aceasta deoarece conducerea
creștină are întotdeauna de a face cu atitudinea răscumpărătoare și modul de acţiona al lui Hristos
și aceste aspecte trebuie să-și găsească expresia în viaţa bisericii și este prezentată astfel deoarece
se simte nevoia de a se evita o perspectivă mecanică, materialistă și permanent exclusivistă a
conducerii.
Conducerea creștină în contextul adventismului, înseamnă mai mult decât conceptul de

conducere într-o accepţie generală: înseamnă că sarcina, responsabilitatea conţinutul și ţinta
conducerii, toate aceste elemente trebuie primite ca un dar de la Dumnezeul cel viu prin Cuvântul
Său oferit fiecărui individ care conduce biserica lui Dumnezeu. Și aceasta înseamnă că în final
responsabilitatea ne-o asumăm chiar faţă de Dumnezeu. Așa cum spune Biblia: „Luaţi seama dar la
voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului,
pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său”. (Fapte 20,28)
Conducerea creștină începe, lucrează și în final sfârșește cu rugăciune pentru a cere îndrumare
de la Dumnezeu. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne poată folosi cu succes ca prieteni și conlucrători
În cel mai înalt plan-ţintă de răscumpărare a omenirii dintr-o viaţă de păcat spre un viitor strălucit.
*****
6
IISC
CBL-101
CAPITOLUL 1: DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ
1.1 PRIORITATEA CREDINŢEI ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

„Și fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!
Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă ca El
este, și că răsplătește pe cel ce- L caută.” Evrei 11,6.
„Cărarea bărbaţilor care sunt așezaţi drept conducători nu este ușoară; ei trebuie să vadă în
orice piedică o chemare la rugăciune. Niciodată nu trebuie să uite a primi sfat de la Marele
Izvor al oricărei înţelepciuni. Întăriţi și luminaţi de Maestru, ei vor fi făcuţi în stare să stea
neclintiţi împotriva influenţelor nesfinte și să facă deosebire între dreptate și eroare, între
bine și rău. Ei vor aproba ceea ce Dumnezeu aprobă și vor lupta împotriva introducerii
principiilor greșite în lucrarea Sa.” (Profeţi și regi, pag. 31-32, orig.)
Credinţa este „inima”, „miezul” lucrării bisericii. Relaţiile de calitate, sentimentul de a fi

acasă și o atmosferă caldă sunt lucruri foarte importante în misiunea bisericii, dar acestea nu pot fi
niciodată „raţiunea de a exista” a bisericii. Sarcina bisericii este aceea de proclama și a vesti
Evanghelia, de a chema la credinţă și de a-i ajuta pe membrii săi sa trăiască prin credinţă. Conducere
creștină este esenţialmente un act de credinţă. Și este în același timp ţinta, motivaţia și cuprinsul
vieţii bisericii. Credinţa este fundamentul pe care trebuie să se bazeze toate planurile și activităţile
bisericii.
Rolul bisericii este unul unic. În contextul postmodernismului cu greu poate fi găsit un alt
loc care să ofere oamenilor un mediu favorabil pentru stabilirea unor punţi de legătură între ei și
Dumnezeu. Responsabilitatea bisericii este aceea de a da oamenilor ocazia de a-și dezvolta credinţa
într-o lume secularizată. Biserica trebuie să-i ajute pe oameni să descopere importanţa credinţei în
viaţa reală și să le prezinte un stil de viaţă creștin, conform cu Biblia care să poată fi aplicat viaţii de
fiecare zi.
Multe dintre cărţile recent apărute pe tema conducerii tratează pe larg subiecte cum ar fi:
schimbarea, managementul, viziunea și spiritul de echipă. Din nefericire, foarte puţine dintre acestea
menţionează măcar în treacăt această chestiune importantă: rolul și calitatea credinţei în contextul
conducerii creștine. Dar tocmai de aceasta este nevoie, deoarece „ postmodernismul nu cunoaște
această prezmupţie comună și simplă a credinţei. Individualismul și pluralismul societăţii noastre
face ca numai adevărurile particulare și subiective să fie recunoscute, având toate aceleași drept de
a exista.” (Knoblauch, Marquardt 1999, 79-80). În contrast cu aceasta, mesajul salvator care-l
proclamă pe Isus Hristos ca Domn al vieţii, este un adevăr absolut, obiectiv și universal valabil.
Credinţa este o sursă mai bună decât s-ar putea crede. „Atunci când vorbim despre principala
preocupare a Bibliei, ne îndreptăm în același timp atenţia asupra celei mai mișcătoare teme a timpului
7
IISC
CBL-101
nostru… Noi, creștinii, nu putem face o favoare mai mare lumii decât să manifestăm credincioșie în
chiar miezul lucrării noastre, aceea de reconciliere a lumii cu și prin Isus Hristos”. (Knoblauch,
Marquardt 1999, 81).
Dar ce este credinţa aceasta despre care vorbim? Pentru ca o biserică sa trăiască și să crească
este nevoie ca ea să experimenteze o credinţă răscumpărătoare și relevantă în timp, o credinţă care
devine evidentă, observabilă, în viaţa de zi cu zi. (Apocalipsa 2,19). Credinţa este mai mult decât
un simplu produs al minţii oamenilor, ea este o chestiune de relaţie. Atunci când vorbește despre
credinţă, Noul testament înţelege o relaţie de încredere între fiinţele omenești și Dumnezeu.
(Ioan 14,1). Este vorba despre încrederea într-un Dumnezeu răscumpărător și de încrederea care
trebuie investită în oamenii cu care lucrăm.
De aceea prioritatea credinţei este obligatorie în conducerea bisericii. Se pare că o mare parte
din problemele ce se ivesc în biserică sunt rezultatul neîncrederii. De aceea suntem chemaţi cu toţii
să semănăm seminţele încrederii în biserică, în lume și în toate relaţiile noastre. Prioritatea credinţei
rezultă din punerea lui Hristos în centrul înţelegerii răscumpărării bazate pe o credinţă vie, vizibilă
în viaţa de zi cu zi. Nu există nici o altă cale pentru conducerea creștină: Liderul unei biserici
trebuie să fie o persoană cu o credinţă adânc înrădăcinată.
Conducerea creștină – mai mult decât abordarea secularizată a conducerii – se concentrează

asupra manierei spirituale de a rezolva problemele în biserică. Aptitudinile de lider sunt necesare,
înţelegerea și aplicarea psihologiei și sociologiei pot fi de folos pentru conducere, dar o abordare
spirituală, profund dependentă de Dumnezeu și de Cuvântul Său vor fi cu adevărat un sprijin
pentru a rezolva „întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești”.
(1 Corinteni 2,13-14).
În cele ce urmează vom prezenta câteva dintre elementele constitutive ale unei abordări a
conducerii în biserică orientată spre credinţă:
1.1.1 DRAGOSTEA ȘI SUPUNEREA FAŢĂ DE ISUS HRISTOS

A fi un lider creștin înseamnă să răspândești în jurul tău un aer de iubire și de supunere faţă
de Salvatorul nostru, Isus Hristos. Înseamnă că toate activităţile tale trebuie să fie fundamentate pe
o credinţă ce- L are în centru pe Hristos și relaţia personală cu El. Aceasta va fi demonstrată de
lider ca și de orice altă persoană ce are niște responsabilităţi în biserică.
1.1.2 UN ADÂNC RESPECT PENTRU AUTORITATEA LUI DUMNEZEU

A fi un lider creștin, înseamnă să transmiţi celor din jurul tău un adânc respect pentru
autoritatea lui Dumnezeu descoperită în Cuvântul Său. Revelaţia lui Dumnezeu pentru fiinţele
omenești este cel mai clar și mai evident manifestată în Sfânta Scriptură. Numai o atitudine
respectuoasă și supusă faţă de Biblie ca revelaţie a lui Dumnezeu va putea modela o biserică opusă
societăţii decadente. Ca o alternativă reală și cu mult mai bună în și pentru lumea în care trăim.
8
IISC
CBL-101
1.1.3 IDENTIFICAREA CU COMUNITATEA CREDINŢEI

Pentru ca cineva să fie lider creștin el trebuie să se identifice cu biserica ce urmează cel mai
îndeaproape călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Noul Testament subliniază foarte clar cu privire
la întemeierea bisericii creștine primare faptul ca Isus Hristos și Spiritul Sfânt i-au îndrumat pe
oameni pentru a forma biserica și în ciuda imperfecţiunilor, ea este încă biserica Lui, pentru că
„Hristos este capul Bisericii”. (Efeseni 5,23).
1.1.4 O ATMOSFERĂ FAVORABILĂ PENTRU STILUL DE VIAŢĂ

AL CREȘTINULUI ADVENTIST
A fi un lider creștin înseamnă de asemenea să creezi o atmosferă favorabilă pentru un stil de
viaţă creștin printre membrii bisericii. Un lider poate realiza o ambianţă care să-i facă pe oameni să
se simtă bine cu acest stil de viaţă alternativ și anume acela de a urma Cuvântul lui Dumnezeu
conform cu cea mai bună înţelegere a acestuia.
Liderul unei biserici care are o relaţie vie și reală cu Dumnezeu va găsi căi naturale de a
sprijini dezvoltarea spirituală a propriei sale comunităţi. Credinţa nu este un ingredient al viţii și
activităţii bisericii, ea este însăși esenţa din care va fi plămădită viaţa bisericii, asemeni făinii care
nu este doar un aditiv ci chiar elementul de bază din care este făcută pâinea. Mulţi oameni petrec
decadă după decadă în biserică, unii dintre ei viaţa întreagă. Ei au nevoie de o permanentă creștere
spirituală. Acesta este motivul pentru care dezvoltarea spirituală a bisericii este necontenit o sarcină
prioritară. Oamenii vor să crească; oamenii pot să crească; oamenii trebuie să crească din punct de
vedere spiritual.
A trăi cu Dumnezeu înseamnă să trăiești prin credinţă. Și în mod evident, credinţa transformă
vieţi. În timp ce persoanele lumești se orientează spre bani, carieră și succes, un creștin așteaptă
mai mult de la viaţa sa: sens, valori durabile, relaţii fundamentate pe dragoste și încredere incluzând
bani, carieră și succes. Credinţa deschide ușa păcii cu Dumnezeu și primirii harului Său (Romani
5,1-2) precum și împăcării cu cei di jur și cu sine însuși.
Pentru a concluziona, prioritatea credinţei este fundamentul conducerii creștine pentru că ea

determină felul bisericii spre care tindem: O biserică centrată pe Hristos, orientată către Biblie,
condusă de Duhul Sfânt care este capabilă să vină atât în întâmpinarea nevoilor simple cât și a celor
complexe ale oamenilor într-o lume atât de simplu și profund umană. Tehnica poate pune în legătură
voci și imagini pretutindeni în lume, dar credinţa este în stare să conecteze inimile multor credincioși
dintr-o biserică răspândită pe tot cuprinsul pământului și mai mult decât atât, ea poate să pună în
legătură inima cu Dumnezeul Nostru iubitor și răscumpărător.
*****
9
IISC
CBL-101
1.2 ROLUL MISIUNII ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

„Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul
tuturor, ca să câștig pe cei mai mulţi…
Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.”
(1 Corinteni 9,19.23).
„Înălţaţi-L pe Isus. Înălţaţi-L pe El, omul de pe Calvar, lăudaţi- L prin cântare și

prin rugăciune. Căutaţi cu stăruinţă să răspândiţi evanghelia. Spuneţi adevărul preţios
al dragostei lui Dumnezeu pentru om. Făcând această lucrare veţi descoperi o mulţumire
care va dura de-a lungul veșniciilor. Hristos ne-a încredinţat această lucrare ca pe o
misiune specială și El este sursa eficienţei și înţelepciunii noastre”. (Review and Herald,
11 iulie 1899, paragraful 20).
Un lider creștin de succes, trebuie să știe cu exactitate cu ce se confruntă biserica pe care o

conduce. Nu trebuie să existe nici un dubiu cu privire la misiunea declarată de biblie ca aparţinând
bisericii. Această misiune trebuie în consens atât cu cadrul general cât și cu particularităţile bisericii
locale.
1.2.1 IMPERATIVUL BIBLIC AL MISIUNII

În Matei 28,19-20 Isus statuează cu claritate ce anume așteaptă de la biserică: „Duceţi-vă și
faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și
învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul
veacului. Amin.”
Acest pasaj, ca și multe altele din Noul Testament, arată clar că misiunea bisericii este să
răspândească Evanghelia, Vestea Bună a salvării prin Isus Hristos. Duceţi-vă- nu staţi. Predicaţi-
nu păstraţi tăcerea. Învăţaţi- nu rămâneţi inactivi. Isus a subliniat că biserica, și aceasta înseamnă
fiecare credincios ca parte a bisericii, a fost chemat să fie un împreună lucrător cu El, lucrând
pentru salvarea sufletelor pierdute în păcatele lor.
Ca și în lumea afacerilor, unde fiecare angajat este fidel și dedicat „misiunii companiei”,
indiferent de munca pe care o face, și în biserica Lui Hristos este nevoie ca fiecare credincios
trebuie să se angajeze în misiunea de căutare și de găsire a celor pierduţi și de aducere a lor la Isus,
de a-i hrăni și de a-i însoţi pe calea către împărăţia lui Dumnezeu.
1.2.2 METODA BIBLICĂ A MISIUNII

Principiul elementar pentru o predicare plină de succes a împărăţiei lui Isus Hristos, a fost
stabilit de El Însuși și presupunea ucenicia: o înmulţire a acestora, incluzând în lucrare fiecare
credincios în parte. (Matei 28,19-20). Conceptul lui Isus despre salvare însemna creșterea prin
10
IISC
CBL-101
chemarea tuturor, o proclamare a acestei vești de la om la om. De aceea Isus Hristos i-a trimis pe
cei 12 și pe cei 70 de discipoli ai Săi, pentru a face noi ucenici. „Ceștia cunt ce doisprezece pe care
i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păgânilor, și să nu
intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
Și pe drum propovăduiţi zicând: Împărăţia cerurilor este aproape!” (Matei 10,5-7). „După aceea
Domnul a mai rânduit alţi șaptezeci de ucenici, și ia- trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate
cetăţile și în toate locurile, pe unde avea să treacă.” (Luca 10,1).
1.2.3 PRIORITATEA MISIUNII

Este adevărat, în biserică sunt multe lucruri importante de făcut. Împreuna simţire cu
persoanele care se confruntă cu greutăţi este importantă. Împreuna simţire cu tinerii este esenţială
pentru supravieţuirea bisericii. Împreuna simţire cu oamenii din societate este însuși fundamentul
creștinismului individual. Dar lucrul cel mai important în viaţa bisericii este lucrarea misionară.
Toate celelalte aspecte trebuie să fie relaţionate cu această sarcină primordială pentru biserică; și
fiecare activitate trebuie să fie evaluată avându-se în vedere problema evanghelizării.
De fapt, individul care a experimentat el însuși experienţa răscumpărării lui Dumnezeu în

viaţă, nu va avea o altă dorinţă mai mare decât să împărtășească și altora că într-o lume fără iluzii,
există totuși Speranţă. El va comunica oricărui potenţial ascultător ce a făcut Dumnezeu special
pentru oameni. Petru și Ioan subliniau, „Drept răspuns Petru și Ioan le-au zis: Judecaţi voi singuri
dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu
putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit”. (Fapte 4,19-20).
Poate această introspecţie va cere ca anumite biserici să reflecteze, să gândească întreg

ansamblul și să schimbe planurile și activităţile lor. Poate că serviciul de închinare sau alte structuri
ale bisericii trebuie să fie reorganizate sau poate chiar „re-inventate”. Dar dacă o biserică este de
acord că credinţa cel mai important lucru pentru existenţa ei și că misiunea, ca o extindere și
aplicare a cestei credinţe are prioritate faţă de toate celelalte activităţi ale bisericii, atunci este pe
calea cea bună.
1.2.4 MISIUNEA ÎNSEAMNĂ „PRIN EXCELENŢĂ” CREȘTERE

„Lucrarea este slujirea oferită în numele lui Hristos în beneficiul bunului mers aș bisericii și
al misiunii sale”. (Lee 1989, 24). Dezvoltarea bisericii și îndeplinirea misiunii sale sunt strâns
legate una de alta și de a ceea interdependente. Și pentru că biserica este un sistem, toate aspectele
lucrării bisericii și ale vieţii sale vor fi afectate de felul în care Biserica tratează misiunea sa.
Raţiunea misiunii este în primul rând una de natură divină: Pentru că Dumnezeu ne-a iubit
atât de mult, încât a dat pe unicul Său Fiu să moară pentru noi, pentru ca astfel să putem trăi. (Ioan
3,16). Dar există și un al doilea motiv evident și din perspectiva omenească. Chiar și pentru
dezvoltarea bisericii misiunea este o necesitate. Având oameni noi ce se alătură bisericii, aceștia
11
IISC
CBL-101
vor dezvolta modalităţi creative de a gândi și de pune întrebări; răscolirea prin întrebări a unor
lucruri considerate ca de la sine înţelese sau deja clarificate, va deschide noi perspective astfel încât
biserica va primi impulsuri noi pentru viaţa sa spirituală și organizaţională, și reînnoirea misiunii ei
ca instituţie cât și cea a individului vor asigura cu certitudine existenţa ei în viitor.
Dar mai presus de toate, imaginaţi-vă impactul pe care îl vor avea asupra experienţei bisericii
noii convertiţi. Fiecare nou credincios va constitui încă o dovadă a puterii răscumpărătoare și
transformatoare a Evangheliei. Acest lucru fa vi o motivaţie pentru reînnoirea angajamentului per-
sonal al credinciosului faţă de Dumnezeu. Și cu siguranţă acest lucru va afecta biserica într-un mod
pozitiv.
DECLARAŢIA DE MISIUNE A BISERICII

Identificarea misiunii biserici locale ar putea duce -printr-un proces de purificare având un
rezultat condensat- la o declaraţie de misiune. Aceasta va fi apoi discutată mereu și mereu până
când biserica și echipa de conducere și-o vor însuși și vor permite ca toate acţiunile să fie întreprinse
prin prisma acestei declaraţii de misiune.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de pe tot cuprinsul pământului, a elaborat o declaraţie

de misiune care conţine trei elemente importante: (1) predicarea, (2) creșterea, (3) vindecarea.
Primul se referă la mesajul ce trebuie sa fie împărtășit cu alţii în serviciile de închinare, prin
evanghelizare și misiune. Cel de-al doilea se referă la educaţie, hrană, ajutorare și dezvoltare. Iar
cel de-al treilea se referă la contribuţia bisericii la ameliorarea suferinţei din lume, prin ajutor fizic,
mental și spiritual, pentru vindecare în interiorul și în afara bisericii.
Este de dorit ca biserica locală să adapteze această declaraţie de misiune situaţiei particulare
în care se găsește. Ar fi foarte folositor și de ajutor să se specifice cum vor fi aduse aceste aspecte
la îndeplinire la nivel local. Dar definirea declaraţiei de misiune este doar primul pas. Succesul
depinde mult de modul în care biserica locală va reuși să implementez într-o manieră practică
viziunea proprie a misiunii atât la nivel local cât și la nivel global.
REDESCOPERIREA MISIUNII BISERICII

În mod special în lumea occidentală, o mare parte o oamenilor și-a pierdut dorinţa și capacitatea
de a face faţă unei misiuni eficiente și continue. Acum a devenit absolut necesar să redescoperim
misiunea. Iată câţiva pași care ar putea fi de ajutor.
1. Începeţi activităţile și evenimentele din biserica locală punând accent pe spiritualitate

Acestea ar putea fi o săptămână special dedicată rugăciunii, proiecte de studiu biblic, servicii cu
un conţinut eminamente spiritual o dată pe lună, proiecte de creștere spirituală prin vizitare,
etc. Cu alte cuvinte: proiecte creative și pline de iniţiativă care să promoveze un interes spiritual
nou și redeșteptător în biserica locală.
12
IISC
CBL-101
2. Concepeţi o declaraţie de misiune pentru biserica locală

După o sensibilizare asupra dimensiunii spirituale a calităţii de creștin, trebuie deschisă calea
pentru acţiune. O declaraţie de misiune a bisericii locale va fi elaborată împreună. Cu cât vor fi
implicaţi mai mulţi membrii, cu atât mai largă va fi acceptarea și identificarea cu aceasta.
3. Participarea organizată în proiecte de evanghelizare de succes

Entuziasmul redescoperirii declaraţiei de misiune are nevoie de noi canale de acţiune. Daţi
membrilor bisericii de a-și pune visurile și viziunea proprie în acţiune. Pentru a fi siguri de o
experienţă pozitivă și imediată, încercaţi proiecte care s-au dovedit s fi de succes și puneţi-le în
aplicare cu profesionalism.
4. Sărbătoriţi lucrarea de evanghelizare a celor din afara bisericii și încurajaţi-i ferm pe oameni
Organizarea unui „festival al misiunii” și bucuria manifestată alături de oamenii care s-au alăturat
grupelor mici și bisericii locale va fi o motivaţie de a continua lucrarea. Invitarea unor evangheliști
de succes va contribui de asemenea la consolidarea acestui nou stil de viaţă. Menţineţi flacăra
entuziasmului aprinsă.
1.2.5 CUM SĂ IMPLEMENTĂM O MISIUNE A BISERICII ORIENTATĂ SPRE SLUJIRE?

Misiunea este un stil de viaţă și evanghelizarea un proces care durează cât însăși viaţa
credincioșilor. Resursele și timpul sunt limitate în biserică. De aceea trebuie să fie bine concen-
trate. Toate activităţile relaţionate cu misiunea vor avea prioritate, în timp ce alte activităţi vor fi
etichetate ca ajutătoare, importante, etc, dar secundare. Dacă toate activităţile din biserică sunt
folosite pentru misiune, creșterea numerică a bisericii se va produce. Creșterea numerică, asemenea
calităţii credinţei, se va îmbunătăţii caq un rezultat natural al misiunii.
*****
13
IISC
CBL-101
1.3 SPIRITUALITATEA ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

„În zilele acelea, Isus s-a dus în munte sa se roage, și a petrecut
toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut
ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, și a ales dintre ei doisprezece
pe care i-a numit apostoli”. (Luca 6,12-13).
„Educaţia (lui Isus) a fost dobândită din surse ca legătura cu cerul, lucrarea folositoare,
studiul Scripturii, natura și experienţa de viaţă, precum și cărţile ce conţineau învăţăturile
lui Dumnezeu – pline de instrucţiuni pentru toţi cei care vin la El având mâini dispuse să
lucreze, ochi deschiși și o inimă înţelegătoare”. (CG, 50,2)
O credinţă de primă mână și o misiune de cea mai înaltă prioritate au nevoie de un fundament
spiritual de cea mai bună calitate. Spiritualitatea se dezvoltă într-un anumit context. Acest context
este teologia. Teologia va determina pentru liderul unei biserici dezvoltarea credinţei atât în viaţă
sa cât și în cea a bisericii. Înainte de a începe exercitarea conducerii, trebuie definită și evaluată în
lumina Scripturilor propria poziţie teologică. Din moment ce reprezintă solul, hrana filozofiei de
viaţă a liderului bisericii, teologia este o preocupare centrală care se exprimă fie într-o creștere
entuziastă, fie într-un conflict paralizant.
1.3.1 DEFINIREA TEOLOGIEI

Teologia bisericii nu este o chestiune a preocupării și deciziei personale. Mă bucur că Dumnezeu
este încă o entitate care poate fi pusă la încercare în vieţile noastre și că ceilalţi credincioși, mentorii
spirituali precum și biserica în calitate de organizaţie iau parte la acest proces de definire a teologiei.
Rezultatul în ceea ce privește unele detalii, poate să varieze în mică măsură, dar punctul
central este clar: noi promovăm o credinţă centrată, bazată pe Hristos. Hristos – ca preocupare și
concentrare a vieţii, crezului și acţiunii – este lanţul care-i unește pe credincioși cu bisericile și-i
ţine laolaltă. Viaţa în Hristos este mai mult decât o declaraţie făcută doar din gură, ea este un
element esenţial, practic și dinamic al conducerii creștine. Dacă vrem să fim creștini, Hristos trebuie
să fie centrul tuturor gândurilor, activităţilor, deciziilor, valorilor și regulilor precum și al
evanghelizării. Cu alte cuvinte concentrarea pe Hristos dă naștere unui stil de viaţă diferit și fără
greșeli.
1.3.2 RESPONSABILITATEA SPIRITUALĂ

Liderul creștin trebuie să devină conștient de responsabilitatea spirituală pe care o are în
biserică. Ca simplu credincios el va răspunde doar înaintea lui Dumnezeu și a lui însuși de ceea ce
crede și de felul în care-și trăiește viaţa de creștin. Ca membru, se mai adaugă și responsabilitatea
faţă de biserica al cărei membru este fiecare individ, pentru că tot ce face și spune va fi văzut ca o
14
IISC
CBL-101
reprezentarea a bisericii de care aparţine. Ca lider al bisericii, responsabilitatea se lărgește și mai

mult încă, devenind o responsabilitate faţă de biserica locală privind prezentarea teologiei, precum
și în privinţa influenţei sale ca lider în domeniul educaţiei, spiritualităţii și dezvoltării.
La toate acestea se adaugă faptul că el trebuie să fie fidel organizaţiei și administraţiei bisericii
pe care o reprezintă în faţa membrilor bisericii. Asemenea unui pilot care nu poate să facă doar ce
vrea ci trebuie să urmeze cu exactitate strategia companiei la care lucrează chiar și cu privire la
salutarea pasagerilor și la politica de informare și un lider creștin trebuie să urmeze linia de conduită
a bisericii adventiste de ziua a șaptea la nivel local, regional și mondial.
O credinţă pozitivă, entuziastă și în creștere este rezultatul unei continue hrăniri spirituale.
Un lider creștin trebuie să folosească surse spirituale pentru dezvoltarea credinţei personale. Este
nevoie de puţină creativitate pentru a ne putea dezvolta un sistem propriu de hrănire spirituală
combinând diferite elemente și metode pentru un mediu de creștere spirituală de succes. În
continuare veţi găsi câteva sugestii pentru a realiza acest lucru.
1.3.2.1 O activitate serioasă de rugăciune

Rugăciunea schimbă inima credinciosului și deschide ușile cerului. Rugăciunea este un dar
incomensurabil oferit oamenilor de către cer. Ea reprezintă o cale eficientă de a intra în legătură cu
divinitatea, de a găsi îndrumare, de a face o introspecţie în propriile noastre inimi și de le umple cu
apa vieţii.
Un lider care este un om al rugăciunii este un vas preţios în mâna Maestrului său, o forţă care
nu opune rezistenţă în echipa de lucru a lui Dumnezeu pentru salvarea celor pierduţi. De fapt, un
lider care se roagă are multe avantaje în comparaţie cu cei care încearcă să facă totul singuri: el
primește călăuzirea care este atât de importantă pentru luarea deciziilor; primește încurajare, atât
de necesară atunci când se lucrează cu oamenii; are conștienţa iubirii lui Dumnezeu care este de
atâta ajutor pentru a-i iubi pe alţii; și mai presus de toate, intră în legătură cu Dumnezeu,
experimentând o relaţie vie cu Creatorul său.
1.3.2.2 Studierea Bibliei în profunzime

Biserica nu este un club. Nu este nici un loc destinat numai pentru evenimente sociale. Biserica
este locul în care Dumnezeu se întâlnește cu oamenii într-o manieră specială schimbându-le vieţile.
Este cel mai potrivit loc pentru a transmite mesajul vieţii în deplina ei strălucire și consistenţă. Un
lider ce intenţionează să-i hrănească spiritual pe membrii săi va fi foarte preocupat să- L cunoască
personal pe Dumnezeu prin Cuvântul Său cât mai bine posibil. Dacă un lider caută și găsește
îndrumare în Cuvântul lui Dumnezeu, el va putea să împărtășească cele descoperite cu membrii
bisericii și cu participanţii la serviciul de închinare.
15
IISC
CBL-101
1.3.2.3 Instruirea teologică individuală

Profesioniștii pot fi de ajutor elaborând o instrumentare solidă pentru interpretarea Bibliei.
Dar în calitate de preoţi ai tuturor credincioșilor (1 Petru 2,9) fiecare lider și fiecare membru în
parte al bisericii trebuie să-și dezvolte o bază fermă de înţelegere teologică a Bibliei. Autenticitatea
credinţei va fi rezultatul descoperirilor personale și convingerile cresc și se întăresc în urma unui
studiu teologic continuu al Bibliei.
1.3.2.4 Discuţii teologice și spirituale frecvente cu fraţii de credinţă

Societatea postmodernă a reușit să alunge chestiunile religioase într-o zonă de strictă intimitate.
Dar nu aceasta a fost intenţia bisericii creștine primare. Experienţa Cinzecimii, mărturia lui Ștefan,
predicare lui Pavel la Atena, etc. arată cu claritate că religia este un aspect aparţinând laturii publice
a vieţii.
Un lider creștin care va crea o atmosferă favorabilă discuţiilor teologice și spirituale între
membrii bisericii sale, va contribui la încurajarea spirituală, la educarea în spirit creștin, la o renaștere
a valorilor biblice în biserică și va contribui de asemenea la aducerea în rolul principal a credinţei în
viaţa de zi cu zi.
1.3.2.5 O relaţie personală intensă cu Dumnezeu

Dezvoltarea unei relaţii intense și personale cu Dumnezeul nostru atotputernic și cu Isus
Hristos Răscumpărătorul va da siguranţa dezvoltării și creșterii spirituale în viaţa bisericii
respectivului lider. Rezultatul va fi o influenţă puternica și dătătoare de motivaţie privitoare la
dezvoltarea spirituală a bisericii.
Dezvoltarea și menţinerea unei atitudini spirituale nu este ușoară. Dar este posibilă. Richard
J. Foster dă în cartea sa „Celebration of Discipline”( „Sărbătorirea disciplinei”) o listă a regulilor
de disciplină care pot fi de ajutor la dezvoltarea personală și organizaţională a spiritualităţii:
1. Reguli de disciplină interioară:

meditaţia
rugăciunea
postul
studiul
2. Reguli de disciplină exterioară:

simplitate
singurătate/ cred că e vorba de simpatie, împreună simţire
supunere
slujire
16
IISC
CBL-101
3. Reguli de disciplină organizaţională:

mărturisire
închinare
îndrumare
sărbătorire
În concluzie, este vorba de substanţa reală a însăși bisericii. Bacă vrem ca o biserică să își
îndeplinească sarcinile, trebuie ca liderii ei să acorde o atenţie specială dezvoltării profunde dar
sigure a unei atitudini spirituale la toate nivelurile administrării bisericii punând un accent deosebit
pe nivelul congregaţiei locale.
Importanţa atitudinii spirituale ca stimulator pentru evanghelizare nu trebuie subliniată. Există

multe metode și factori motivaţionali, dar motivaţia internă este cea mai puternică și cea mai de
succes. Și numai o convingere personală cu privire la atitudinea spirituală va schimba eficient atât
pe credincios cât și biserica.
17
IISC
CBL-101
CAPITOLUL 2: DIMENSIUNEA RELAŢIONALĂ ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ
2.1 VIZIUNE ȘI PLAN:

IMPORTANŢA VITALĂ A ANTICIPĂRII ÎN CONDUCERE
„Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să- Și descopere
taina Sa slujitorilor Săi prooroci”. Amos 3,7.
„Dacă oamenii ar putea prevede rezultatul drumului pe care îl aleg, dacă ar putea realiza
influenţa pe care o exercită asupra propriilor familii și asupra societăţii, s-ar purta și ar
acţiona cu mai multă precauţie și ar menţine o relaţie de dependenţă faţă de Dumnezeu
mult mai fermă”. (Semnele Timpului, 28 iulie 1881, paragraful 13).
Unul dintre elementele decisive pentru a conduce este capacitatea de anticipare. Liderul este
persoana de la care se așteaptă să prevadă schimbările și evoluţia conducând grupul al cărui păstor
este spre a-și îndeplini sarcinile ce-i revin, depășind toate obstacolele și folosindu-se de oportunităţile
ce i se deschid în cale.
Un lider de succes al bisericii va anticipa atât evoluţia în bine cât și crizele din biserica sa.
Aceasta îl va ajuta să se concentreze cu o iniţiativă crescută și folosindu-se de o prevenire eficientă
în lucrarea sa în loc să fie stresat și copleșit de crizele de administrare. Un lider care este pregătit
înaintea schimbărilor are o paletă mai largă de posibilităţi pentru a modela biserica sa într-o manieră
pozitivă. Pentru biserică anticiparea înseamnă să aibă un impact de durată în ce privește influenţarea
și schimbarea societăţii.
2.1.1 ÎNŢELEGÂND LUMEA ÎNCONJURĂTOARE

Pentru a anticipa, un lider trebuie să-și însușească o tehnică de administrare personală și
eficientă, să-și evalueze abilităţile și de asemenea capacitatea de a face proiecte pentru viitor. Bazele
pe care trebuie construită anticiparea sunt o evaluare realistă a situaţiei în care se găsește societatea
de astăzi și a modului în care se dezvoltă și o cunoaștere sensibilă a tendinţelor din diferitele zone
ale vieţii publice. Ceasta a fost tăria bisericii pionierilor noștri. Ei erau foarte sensibili la lucrurile
care se întâmplau în jurul lor și încercau întotdeauna să lege aceste lucru de viaţa bisericii dar și de
teologia acesteia.
Pentru lider este de ajutor să fie la curent cu istoria bisericii dar și a comunităţii de care
aparţine acea biserică. El va fi foarte interesat să afle care este modul de gândire al oamenilor în
general, în special a contemporanilor din biserica locală; să cunoască nevoile și dorinţele lor precum
și calea către inima lor. A vorbi o limbă pe care ei o înţeleg (care nu trebuie să fie în mod absolut
necesar jargonul pe care-l folosesc ei) este la fel de important ca și abilitatea de a dezvolta în viitor
18
IISC
CBL-101
primele contacte cu oamenii, de a-i cunoaște în profunzime și de a le îmbunătăţi calitatea vieţii.
2.1.2 ANTICIPAREA EVOLUŢIILOR, IDENTIFICAREA TENDINŢELOR

O altă calitatea care-l slujește pe lider este anticiparea în însăși esenţa ei. Liderii lucrează în
prezent și gândesc pentru viitor. Principala lor activitate este pregătirea prin anticipare. Calitatea
de a fi un lider eficient va depinde de capacitatea de a anticipare a evoluţiei din interiorul și din
afara bisericii.
De asemenea, un lider eficient va încerca sa priceapă acţiunile, regulile și motivaţiile de care

sunt conduși și influenţaţi oamenii din afara bisericii. Aceasta îl va ajuta să găsească cele mai potrivite
abordări evanghelistice. El va vedea și înţelege societatea zilelor noastre ca fiind o piaţă de desfacere
a proiectelor competitive, a diverselor filozofii și produse.
Acesta este un lucru important, privind viziunea liderilor. „Oamenii trebuie să îmbrăţișeze
viziunea. Dar acest lucru nu este ușor de realizat într-o lume a unei pieţei competitive. Realitatea
arată că adevărul nu câștigă întotdeauna inimile oamenilor- și totuși adevărul este Adevărul lui
Dumnezeu.” (Barna 1997, 58)
Aplicat la biserică, aceasta înseamnă ca dezvoltarea teologiei și practica religiei de zi cu zi a

credincioșilor trebuie să fie anticipată pentru a se putea pregăti un sistem adecvat de argumentare
și de promovare a unei vieţi de credinţă relevante și a unui mesaj corespunzător. Astfel va fi posibil
sa se realizeze un impact asupra stilului de viaţă a credincioșilor și a simpatizanţilor, asupra
angajamentului și implicării în viaţa bisericii.
2.1.3 A CONDUCE AVÂND O VIZIUNE

Liderii care au o viziune clară sunt respectaţi și acceptaţi. Se înţelege prin definiţie că liderii
avansează o viziune și apoi lucrează la implementarea ei. A organiza și a menţine funcţionalitatea
bisericii este un lucru bun, dar conducerea este mai mult decât atât. Conducerea înseamnă dezvoltarea
unei viziuni care sa vizeze o biserică plină de viaţă si care să se preocupe de integrare și apoi să-și
concentreze toate resursele pentru implementarea acestei viziuni.
Ce înseamnă o viziune? Barna definește viziunea ca fiind „Un portret mintal plin de claritate
a unui viitor de dorit, comunicat de Dumnezeu slujitorilor Săi aleși – liderilor – bazat pe o înţelegere
ascuţită a lui Dumnezeu, a sinelui și a circumstanţelor”. (Barna, 1997, 47).
De aceea viziunea trebuie să fie mai întâi de toate un dar de la Dumnezeu pentru persoana
care este lider. Viziunea umană asupra viitorului este limitată și supusă eșecului, dar Dumnezeu
depășește aceste bariere omenești. Noi putem să anticipăm viitorul, dar numai Dumnezeu îl cunoaște.
De aceea un lider creștin trebuie să fie suficient de înţelept pentru a nu avansa propria sa viziune
omenească, limitată și egoistă; el se va ruga fierbinte ca Dumnezeu să-i dea- ca unui slujitor spir-
itual al Domnului- viziunea de care este nevoie.
19
IISC
CBL-101
Solomon încearcă să deschidă ochii cititorului pentru a realiza importanţa unei viziuni prim-
ite de la Dumnezeu. „Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar
ferice de poporul care păzește legea”. (Proverbe 29,18). Acest gen de viziune este mai mult decât
o invenţie omenească, în concluzie ea își are originea în Dumnezeu. Și este de asemenea de o
importanţă vitală pentru poporul lui Dumnezeu, deoarece doar prin îndrumare divină, supranaturală
copiii lui Dumnezeu vor trăi o viaţă la superlativ și-și vor aduce la îndeplinire remarcabila lor
misiune.
„Afirmaţia din Proverbe 29,18 este o aducere aminte a importanţei orientării planurilor de
viitor, a așteptărilor și a speranţei. Viziunea dă viaţă. Li dacă nu există viziune, seminţele morţii au
fost semănate și momentul în care moartea va învinge este doar o chestiune de timp”. (Lee 1989,131).
O persoană care citește Biblia din această perspectivă descoperă ca Dumnezeu a investit
mult timp și efort pentru a pregăti oameni și pentru a sădi în inimile și minţile lor o viziune reală.
Mai presus de cea omenească. Avraam și-a părăsit căminul pentru un viitor incert (privit din
perspectivă omenească!), Dar viziunea primită de el de la Dumnezeu i-a oferit o motivaţie suficient
de puternică pentru a trece la punerea ei în practică. Pentru Moise a fost nevoie de 80 de ani de
pregătire pentru ca el să fie deschis și receptiv la viziunea pe care Dumnezeu i-a trimis-o și care viza
naţiunea iudaică ce se afla încă în captivitate. Ghedeon, Ezechiel, Neemia- tuturor acestor lideri
le-a fost dată de către Dumnezeu o viziune clară Și rezultatele au fost copleșitoare.
Dar cel mai mare lider al tuturor timpurilor, Isus Hristos, oferă cel mai impresionant și în
același timp cel mai apropiat exemplu de conducere urmând o viziune de origine divină. Învăţătura,
vindecarea și în special facerea de ucenici, toate acestea au fost motivate de viziunea clar dată de
Dumnezeu privitoare la salvarea omenirii căzute din pricina păcatului. Hristos Însuși a avut o
viziune destul de limpede de a întoarce minţile oamenilor și de a le direcţiona de la nimicnicie și
moarte spre viaţa veșnică. Aceasta a fost viziunea care la călăuzit în timpul vieţii și lucrării Sale de
pe acest pământ și care L-a însoţit atunci când murea pe cruce ca substitut pentru păcatele noastre.
Majoritatea oamenilor sunt gata să accepte conducerea, mulţi dintre ei vor chiar să fie conduși,
dar ei vor oferi sprijinul lor doar liderilor care au o viziune limpede și inspiratoare. Pentru a avea
încredere în lideri, oamenii trebuie să aibă siguranţa că aceștia știu exact încotro merg și că această
direcţie este una statornică și previzibilă.
În concluzie, un lider trebuie să poată și să fie dispus să trăiască pentru viziunea sa, dacă vrea
să aibă succes. „Trebuie să știi unde mergi, pentru a putea să afirmi clar și cu convingere acest lucru
– și trebuie să fii pasionat de acest lucru. Toate acestea însumează viziunea, imaginea concisă a
direcţiei în care compania (sau biserica, N.N) și oamenii săi sunt conduși și de ce ar trebui ei să fie
mândri de aceasta.” (Lee 1989,133).
20
IISC
CBL-101
2.1.4 IMPLEMENTÂND VIZIUNEA

Iată câţiva pași care ar putea ajuta la definirea și implementarea viziunii:
2.1.4.1 Identificaţi viziunea

În timp ce o declaraţie de misiune descrie motivul existenţei voastre sau a instituţie voastre,
viziunea descrie schimbarea pe care o căutaţi și la care lucraţi; ea este concentrată asupra rezultatului
eforturilor voastre. Viziunea este ceva ce liderul dezvoltă de unul sigur sub călăuzirea Spiritului
Sfânt.
Viziunea nu este definită de două treimi din totalul voturilor și nu este nici rezultatul puterii
omului. „Pentru unii credincioși este un medicament greu de înghiţit faptul că Dumnezeu transmite
liderilor o viziune fără a cere o participare din partea lor! În calitate de lider, s-ar putea ca să vrei
să ceri și părerea oamenilor, dar adu-ţi aminte că ultima formă a viziunii vine de la Dumnezeu și nu
de la tovarăși.” (Barna 1997,53)
Deci, Dumnezeu este autoritatea supremă care oferă viziunea, dar noi avem nevoie de sfatul
credincioșilor pentru a clarifica și șlefui această viziune. De aceea are o mare importanţă pe cine
consultăm atunci când este vorba de a hotărî viitorul bisericii. Sfătuitori buni și surse optime pentru
o conducere creștină eficientă vor fi acei oameni care păstrează o oarecare neutralitate, oameni cu
un dezvoltat simţ al realităţii oameni de o spiritualitate și credinţă profundă, oamenii care au
demonstrat largheţe în gândire și deschidere către nou, precum și oameni conștienţi de tradiţiile
păstrate în timp.
2.1.4.2 Împărtășiţi viziunea

O viziune devine folositoare în momentul în care este comunicată. Numai viziunile împărtășite
sunt viziuni puternice, în stare să pună lucrurile în mișcare. „O viziune împărtășită îi tentează pe
oameni să devină mai mult decât sunt deja… Viziunea inspiră oameni, grupuri și organizaţii și-i
determină să înveţe”. (Hawkins 1997,52). Dacă vrei să ai parte de acţiune, trebuie să-ţi împărtășești
larg viziunea: „O viziune limpede, dar larg împărtășită dă energie membrilor bisericii să-și însușească
cunoștinţa, calităţile și atitudinile de care au nevoie pentru a transforma viziunea lor în realitate.”
(Hawkins 1997,53).
Chiar mai mult, o viziune împărtășită stimulează cooperarea și munca de echipă. Încurajează
indivizii, echipele și comunităţile să lucreze împreună. „Viziunea este cea care-i va inspira să sacri-
fice ceea ce sunt și să împlinească ceva ce nu este de esenţă egoistă”. (Barna 1997,56).
Deoarece viziunea este atât de importantă, un lider o va face cunoscută folosind fiecare
ocazie posibilă: în predici, în comitete, în întrunirile adunării, în articole și scrisori, în buletinul
informativ al bisericii precum și în discuţiile cu grupuri mai mici sau mai mari din biserică. Se va
vorbi despre ea în întâlnirile planificate și la alegeri, în timp ce se pregătesc proiecte și se finalizează
21
IISC
CBL-101
bugetul – în fiecare situaţie adecvată viziunea trebuie împărtășită cu entuziasm. Legat de viaţa
bisericii și pentru a o face relevantă pentru aceasta, viziunea va fi personalizată și aplicată.
Nu uitaţi: Viziunile sunt transmise de la om la om. Și: entuziasmul personal este cel care dă
viaţă viziunilor. Împărtășiţi-o cu pasiune, cu ardoare, cu un entuziasm irezistibil și veţi descoperi că
și alţii se vor subordona acestei viziuni. Dacă oamenii încep să îmbrăţișeze viziunea și să se identifice
cu ea, dacă viziunea voastră va deveni propria lor viziune, conducerea va fi încununată de succes.
2.1.4.3 Puneţi viziunea în aplicare

Sarcina viziunii este aceea de a schimba starea de fapt și de înfăptui un nou viitor. Aceasta se
va întâmpla dacă viziunea va deveni realitate. „Implementarea schimbării necesită câteva lucruri.
Aveţi nevoie de o echipă care să susţină cu putere și în mod energic viziunea. Trebuie să concentraţi
toate resursele cerute de implementare. Aveţi nevoie de un plan completat cu ţinte, strategii și
tactici pentru a înainta eficient și afectiv. Trebuie să creaţi modalităţi de a introduce viziunea în
slujire în mod practic. Trebuie să aveţi pregătite instrumente de evaluare pentru a putea verifica cât
de bine vă descurcaţi pe parcurs și pentru a putea ajusta eforturile implementării în timp ce aceasta
se desfășoară”. (Barna 1997,58).
De la viziune la realitate este un drum lung: este calea acţiunii. Tot ceea ce facem trebuie să
fie legat de viziune, încercând să atingă realizarea viziunii.
2.1.4.4 Șlefuiţi și întăriţi viziunea

Timpul, echipa și circumstanţele se vor schimba, dar în general viziunea va trăi mai mult
decât vizionarul. Istoria bisericii poate furniza o mulţime de exemple de viziuni care au supravieţuit:
de exemplu, speranţa și încrederea pionierilor noștri, care au gândit măreţ, au clădit măreţ în ciuda
numărului foarte mic al membrilor la începutul secolului XX.
Dar din când în când este necesar să ajustăm viziunea. Direcţia și elementele care formează
inima ei nu trebuie schimbate, dar trebuie să li se dea relevanţă în contextul actual. Aceasta va
reînnoi angajamentul echipei, va întări hotărârea oamenilor de a-i urma pe lideri lor și de a îndeplini
misiunea bisericii lui Dumnezeu.
Dar mai presus de toate, reînnoirea dimensiunii spirituale este cea care determină o creștere
fermă și sănătoasă a bisericii. Rugăciunea, lectura și studiul Bibliei împreună, meditarea la Cuvântul
lui Dumnezeu și postitul împreună, slăvirea și închinarea laolaltă înaintea lui Dumnezeu, încurajarea
și învăţarea reciprocă cu un angajament profund și serios faţă de Dumnezeu, va asigura un viitor de
dorit pentru biserică, bazat pe Biblie, adus la îndeplinire În deplină responsabilitate faţă de
Dumnezeu și de biserica Sa. În acest context, o viziune vie, aprinsă de entuziasm va reînsufleţi și va
redeștepta biserica să pună lucrurile în mișcare dincolo de limitele imaginaţiei.
22
IISC
CBL-101
2.2 CLĂDIND VIITORUL:

PREGĂTIND ȘI IMPLEMENTÂND SCHIMBAREA
„… credincioșii adevărului, în dragoste, să creștem în toate
privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”
(Efeseni 4,15)
„Datorită faptului că nutreau un spirit umil și gata de a primi învăţătura, acești oameni au
putut să ajungă să dobândească experienţa care i-a făcut în stare să pășească ca lucrători în
câmpul secerișului. Exemplul lor prezintă creștinilor o învăţătură de mare valoare. Sunt
mulţi care înaintează foarte puţin în viaţa spirituală, fiindcă sunt prea plini de ei înșiși spre
a mai putea ocupa locul de învăţăcei. Ei sunt mulţumiţi cu o cunoștinţă superficială a
Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu vor să-și schimbe credinţa sau obiceiurile și, prin urmare,
nu depun nici o strădanie ca să dobândească o lumină mai mare.” (Istoria faptelor
apostolilor, pag. 283, orig.)
„Nevoia de inovare și creativitate nu este nouă, dar niciodată mai înainte nu a fost o așa de
mare cerere de a se avansa permanent soluţii noi și mai bune…. Schimbarea este un factor pe care
fiecare organizaţie și instituţie trebuie să-l accepte și deci problema privitoare la cât de eficient este
făcută această schimbare devine din ce în ce mai stringentă pentru o organizaţie care are succes pe
termen lung.” (Oakley/ Krug 1991, 26).
Acesta este elementul hotărâtor în conducerea bisericii. Fără schimbare, mai devreme sau
mai târziu, biserica va muri. Dar și schimbarea este un aspect delicat. În timp ce unele schimbări
pot deforma, trăda și chiar conduce la dizolvarea unei instituţii sau a unei organizaţii, altele vor
aduce creștere, dezvoltare și viaţă. Arta conducerii constă în a găsi calea, modalitatea și echilibrul
adecvat schimbării.
PRINCIPIILE SCHIMBĂRII
Mulţi membrii ai bisericii reacţionează reticent la schimbare. Aceasta este o atitudine normală.
Mai ales atunci când rezultatul schimbării nu este vizibil și clar, temerile se dezvoltă manifestându-
se în opoziţie faţă de schimbare. În același timp, o parte considerabilă a membrilor tânjesc după
schimbare și dacă aceasta are loc, simt că visele lor s-au transformat în realitate. Membrii bisericilor
mici, visează la creșteri impresionante prin noi botezuri; bisericile cu o medie de vârstă care tinde
spre bătrâneţe și care duc lipsă de tineri aspiră la o reînnoire a bisericii lor prin prezenţa binefăcătoare
a tinerilor și copiilor.
Dificultăţile care apar odată cu schimbarea se datorează în principal tendinţelor concurente

relaţionate cu aceasta. Pe de o parte, îmbunătăţirile sunt de dorit- și acestea cu siguranţă implică
schimbări- dar pe de altă parte, lumea prea rapidă a schimbărilor este cea care creează și accentuează
23
IISC
CBL-101
nevoia de stabilitate, facilitând dezvoltarea schimbărilor minime- de supravieţuire- dar și practicile

de rezistenţă. Dacă liderii reușesc să implementeze schimbarea luând în considerare ambele elemente,
acest proces va produce mai puţină durere și va fi de mai mare succes.
Transparenţa poate ajuta mult procesele ce implică schimbarea. Dacă oamenii vor ști exact
care este obiectul sau subiectul schimbării și dacă știu cu siguranţă care este ţinta pe care biserica
încearcă să o atingă prin acea schimbare, atunci membrii bisericii vor fi mai degrabă dispuși să se
identifice cu schimbarea decât să se opună acesteia. (Trebuie numai să presupunem că biserica a
ajuns deja la un acord cheie privitor la „bucătăria” bisericii locale). Dar dacă zonele în care se
produce schimbarea, cât și rezultatul acesteia nu sunt toate bine definite și clare, atunci ostilitatea,
teama și rezistenţa vor fi reacţiile la care trebuie să ne așteptăm.
DÂND SCHIMBĂRII UN SENS

Viziunea implică schimbare și liderii trebuie să fie oameni deschiși schimbării. Succesul
conducerii bisericii depinde în mare măsură de atitudinea personală a liderului vizavi de schimbare,
iar dacă el nu este un astfel de om, atunci conducerea va însemna în esenţă administrarea aceleași
stări de fapt. Lee definește sarcina conducerii ca o „lucrare a schimbării”: „Conducerea este slujire
atunci când lucrează la reînnoirea și reîmprospătarea vieţii bisericii.” (Lee, 1989, 25).
Un lider de succes va visa la schimbare, va anticipa schimbarea, se va „împrieteni” cu ea și va

începe mai întâi un proces de schimbare cu el însuși. În activitatea sa, el va fi conștient de cele două
aspecte ale schimbării: Șansa/ocazia și riscul. Șansa este ocazia de a face lucrurile mai bune, de a
îmbunătăţii venirea în întâmpinarea nevoilor oamenilor în interiorul și exteriorul bisericii și de a
face funcţional planul entuziasmant al lui Dumnezeu de proclamare a Evangheliei. Riscul constă în
aceea că schimbările nu sunt întru totul previzibile și aplicabile, că ele pot trece dincolo de ceea ce a
fost anticipat, trăgând după ele în acest proces și alte elemente din viaţa bisericii și modificându-le.
DIMENSIUNE DIVINĂ A SCHIMBĂRII

Nu există o altă cale pentru o biserică creștină decât aceea de a admite schimbarea ca parte a
existenţei și misiunii sale. Schimbarea este un element intrinsec al Evanghelie. Chemarea oamenilor
la împreună simţire cu Dumnezeu înseamnă schimbarea vieţilor, obiceiurilor și acţiunilor. „Să nu
vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani
12, 2). Solia răscumpărătoare a lui Dumnezeu este o solie a schimbării. Și biserica Lui care proclamă
acest mesaj, trebuie să fie de asemenea subiectul bisericii.
ÎNŢELEGÂND COMPLEXITATEA SCHIMBĂRII ÎN BISERICĂ

Pentru a înţelege diferenţa calitativă dintre patronarea unei biserici și conducerea acesteia în
mod responsabil, trebuie să înţelegem biserica asemeni unui sistem extrem de complex. Abordarea
sistematică va ajuta la implementarea schimbării în biserică, într-o manieră competentă, complexă
și de succes.
24
IISC
CBL-101
Într-o abordare sistematică, schimbarea nu este relaţionată numai cu elemente izolate, ci

întotdeauna este privită ca o relaţionare cu toate celelalte dimensiuni ale existenţei și vieţii bisericii.
Sunt luate în considerare influenţele imediate, dar și cele pe termen lung ale modificărilor precum
și conexiunile/aspectele secundare legate de zona care va fi obiectul schimbării. Cu alte cuvinte. O
perspectivă de ansamblu a întregului proces al schimbării, va lua în considerare „sistemul numit
biserică”, cu tot ceea ce implică el.
Chiar și schimbările simple vor afecta o multitudine de alte aspecte din viaţa bisericii, deoarece
într-un organism, fiecare organ este conectat cu celelalte organe, implicând o influenţă
interdependentă. Chiar și așa numitele schimbări minore au atât de multe ramificaţii și implicaţii
asupra zonelor cu care au legătură încât ele presupun cu adevărat o schimbare sistematică.
Iată câţiva pași care l-ar putea ajuta pe lider să treacă cu succes prin procesul de pregătire și
de implementare a schimbării în biserică:
1. Faceţi o analiză riguroasă și sinceră a ultimilor 20 de ani din viaţa bisericii

2. Identificaţi zonele de succes , creștere și satisfacţie
3. Încercaţi cu sinceritate să descoperiţi zonele cu probleme din viaţa bisericii
4. Folosiţi cel mai bune ocazii pentru consultaţii echilibrate
5. Elaboraţi o strategie/viziune pentru schimbare
6. Comunicaţi și perfecţionaţi această strategie
7. Câștigaţi oamenii de partea schimbării
8. Implementaţi schimbarea
9. Evaluaţi schimbarea
10. Bucuraţi-vă de succesul schimbării și gândiţi-vă la pasul următor.
Schimbarea este viaţă. Uneori a implementa schimbări poate fi o provocare, dar schimbările
bune se vor dovedi a fi noi impulsuri pentru revitalizarea bisericii.
*****
25
IISC
CBL-101
2.3 CONDUCEREA ÎMPĂRTĂȘITĂ – MUNCA DE ECHIPĂ

ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ
„Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea
împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor.”
(Eclesiastul 4,12)
„Dumnezeu vă va ţinea uniţi prin legăturile foarte plăcute ale tovărășiei. Ca lucrători ai
lui Dumnezeu trebui să vă împărtășiţi planurile în mod deschis unii altora. Aceste planuri
trebuie luate în considerare cu foarte mare atenţie și după multă rugăciune; pentru că
Domnul îi va lăsa pe cei ce nu fac astfel să se poticnească în lor presupusă înţelepciune și
superioritate…. Scrisoarea nr. 49, 1897(Septembrie 1897, către fraţii Daniells, Colcord,
Faulkhead, Palmer, Salisbury). (ChL 39.4).
2.3.1 DE CE CONDUCERE DE ECHIPĂ?

Pe parcursul ultimei sute de ani, conceptul de conducere s-a schimbat de la cel autoritarist,
prin alte câteva etape, la o conducerea de echipă, de colaborare, pe care o experimentăm astăzi în
diferite forme. Dar de ce trebuie să aplicăm conducerea de echipă în biserică? Există câteva argumente
puternice în favoarea conducerii de echipă.
Mai întâi de toate, un grup de oameni vor avea mai mult succes în lucrare decât unul singur.
Făcând toate lucrurile de unul singur, un lider se va confrunta foarte curând cu simptomele unei
limitări personale și este posibil să se și „ardă”. Echipa oferă ocazia folosiri complementare a
talentelor, capacităţilor și forţelor. Și acest lucru este un imperativ într-o biserică cu o paletă atât
de largă de nevoi și de activităţi.
În al doilea rând, societatea s-a schimbat. Abuzurile de autoritate nu mai sunt acceptate în
mod voluntar. Din moment ce rolul individului a căpătat un fel de prioritate, numai o identificare
personală cu instituţia și în special cu conducătorul acesteia, va fi în stare să asigure un suport și o
cooperare puternică. De aceea, într-o societate postmodernistă si cu contextul schimbat al vieţii
bisericilor și membrilor noștri, nu există nici o altă alternativă pentru conducerea de echipă.
În al treilea rând, eficienţa lucrării este crescută de o echipă care funcţionează bine. „Cea
mai mare parte a conducerii care poate fi numită eficientă, implică un număr de indivizi evoluând în
contextul unei relaţii de echipă…. Noi învăţăm și în biserică despre valoarea conducerii de echipă.
Vorbim de colegialitate, de slujire reciprocă, de responsabilitate împărtășită”. (Lee, 1989, 116).
În al patrulea rând, există argumente convingătoare de natură teologică și eclesiastică pentru

conducerea de echipă. Descrierea bisericii făcută de către Pavel este ilustrată prin simbolul trupului
cu multe mădulare corelate în funcţionalitatea lor, însumând o entitate efectivă:
26
IISC
CBL-101
„Sunt felurite daruri, dar este același Duh; Sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt
felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Și fiecărui i se dă
arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul să vorbească
despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștinţă, datorită aceluiași Duh; altuia
credinţa, prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin același Duh; altuia puterea să
facă minuni; altuia proorocia; altuia deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia,
tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face același Duh, care dă fiecăruia în parte,
cum voiește. Căci, după cum trupul este unul singur și are multe mădulare, și după cum
toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe , sunt un singur trup,- tot așa este și
Hristos.” (1 Corinteni 12, 4-12)
Scripturile nu dezbat mult privitor la lucrarea de echipă. În Cuvântul lui Dumnezeu lucrul în
echipă este implicit, pur și simplu inclus. Citim despre Moise care a împărţit responsabilităţile
(Exodul 18, 13-26), despre Isus, care a început lucrarea Sa uriașă cu numai 12 ucenici și despre
biserica primară ai cărei membrii erau extrem de conștienţi de necesitatea echipelor mici, dar și
mai mari, pentru succesul misiunii lor (Faptele Apostolilor 6,1-7; 13,2). Deci, Biblia afirmă că
fiecare membru are un rol similar mădularelor trupului îndeplinind funcţia lor specifică pentru
binele general al organismului.
Dar a mai rămas un argument. Acesta este adevărul despre Trinitate. În ciuda faptului că
depășește puterea de înţelegere omenească, descoperim că Dumnezeirea, ca model primordial al
nostru, ne oferă un exemplu de conducere de echipă. Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, lucrează împreună
îndeplinind responsabilităţile conducerii Universului, cât și cele privitoare la mântuirea rasei umane.
Conducerea desăvârșită a Universului ne încurajează să abordăm conducerea de echipă în biserică.
2.3.2 CALITĂŢILE CONDUCĂTORULUI UNEI ECHIPE

Iubitor de oameni. Dacă unui lider îi pasă de oameni, printre membrii bisericii se va instala o
atmosferă de dragoste, apreciere și grijă. Un lider creștin, spiritual va manifesta un interes și o
apreciere reală faţă de oameni. Atenţia lui va fi captată de zilele de naștere, aniversările botezurilor
și de alte evenimente personale ale oamenilor și aceștia vor simţi că el este preocupat în primul
rând nu de poziţia sa ci de oamenii pe care-i conduce.
Deschis criticii. De asemenea, trebuie formată și dezvoltată o atitudine pozitivă faţă de practica
criticii. Critica este necesară, ca un sistem care asigură feedback-ul. Dar pentru a funcţiona, este
nevoie de o critică constructivă. Dacă se manifestă într-o atmosferă de încredere și prietenie, critica
va fi posibilă și eficientă. Aceasta va ajuta la dezvoltarea unei atitudini care se concentrează asupra
lucrurilor necesare creșterii. Aspectele minore precum și cuvintele care sunt în detrimentul aprecierii
și respectului faţă de o persoană, nu se vor rosti.
Consultarea sfătuitorilor. Un lider de echipă creștin va ști de asemenea cum să-și mărească
priceperea. Consultarea cu alţii îl va ajuta să păstreze echilibrul și să ia hotărâri înţelepte. Dacă
27
IISC
CBL-101
liderii din vremurile antice al Bibliei, asemenea conducătorilor politici și economici din zilele noastre,
aveau nevoie de consilieri, un lider creștin are și mai mare nevoie de așa ceva. Este adevărat,
Dumnezeu este cel mai bun sfătuitor, dar avem de asemenea nevoie de oameni la care să apelăm
pentru consiliere. Există membrii bisericii pe care Dumnezeu îi poate folosi drept consilieri ai
noștri. Aceasta ne va reaminti ca noi nu suntem lideri independenţi și nici izolaţi, ci suntem împreună
lucrători cu Dumnezeu și cu membrii noștri.
2.3.3 FORMAREA UNEI ECHIPE

Înainte de a-i alege pe cei 12, Isus Și-a petrecut noaptea în rugăciune. „În zilele acelea, Isus
a venit să se roage, și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a
chemat pe ucenicii Săi, și a ales doisprezece pe care i-a numit apostoli”. (Luca 6,12-13).
Acest pasaj biblic arată clar cât este de important să alegi persoanele potrivite pentru a forma
parte a echipei de conducere a bisericii. Datorită lui descrierii profilului liderilor bisericii făcută de
Pavel, viaţa practică a creștinului cât și atitudinea sa spirituală sunt decisive pentru alegerea acestuia
ca membru al echipei. Abilităţile, adeseori mult prea subliniate astăzi, sunt de importanţă secundară.
(1 Timotei 1,1-10).
Iată câteva elemente esenţiale care trebuie luate în considerare la alegerea membrilor echipei
de conducere:
2.3.3.1 Spiritualitate
În fruntea listei de calităţi, trebuie să se afle elementul spiritual. Mai presus de a vinde mașini
sau mâncare sau de a conduce orice altă afacere, noi existăm pentru a a-i hrăni din punct de vedere
spiritual pe oamenii din interiorul și exteriorul bisericii. Numai o persoană spirituală va fi capabilă
să influenţeze în bine și să promoveze o atitudine spirituală în biserică. De aceea este nevoie ca
aptitudinea spirituală trebuie să fie luată prima în considerare.
2.3.3.2 Competenţă
Pentru a fi parte a unei echipe, o persoană trebuie să fie aptă pentru a face ceea ce se
așteaptă de la el. Această aptitudine constă în a cunoaște ceea ce trebuie făcut, în a fi pregătit
pentru a face acel lucru și ca cei din jur să se poată aștepta ca lucrul să fie bine făcut. Deși este
nevoie de competenţă din start, o persoană poate să-și îmbunătăţească această aptitudine prin
experienţă și educaţie continuă.
2.3.3.3 Diversitate reprezentativă

Este sugerat adeseori că omogenitatea este esenţială pentru o muncă de echipă eficientă (Lee
1989, 121.122), evitându-se astfel contradicţiile și consumarea timpului cu discuţii controversate.
28
IISC
CBL-101
Într-adevăr, dacă membrii echipei sunt de acord cu viziunea și poziţia sa, pentru el este mult mai
ușor să ajungă să ia deciziile dorite. Dar practica arată că este o capcană în care poate cădea un
lider dacă va cultiva în jurul său numai acele persoane care-i împărtășesc punctele de vedere.
Un consens larg obţinut prin adunarea într-o echipă de conducere a „persoanelor cu aceleași
modele și direcţii de gândire” reprezintă pericolul ca realitatea din biserică cu diversitatea sa de
atitudini să nu fie de fapt reprezentată. Pe termen lung aceasta ar putea să conducă la scăderea unei
susţineri printre membrii bisericii, ar putea să conducă la părtinire și unidirecţionare, la polarizare
și chiar la manipulare.
Este ușor să iei hotărâri când opoziţia, critica și alternativele sunt aproape inexistente și
atunci când alături de lider este întotdeauna un grup care-i susţine ideile. Dar dacă grupuri
independente sau care se opun chiar iau atitudine, liderul știe că ceva a fost greșit, că oameni și
nevoile lor au fost scăpaţi din vedere sau neluaţi în seamă astfel încât în sinea lor ei s-au distanţat
exprimând această realitate prin cuvinte și acţiuni: „Aceasta nu mai este biserica mea.”
De aceea, atunci când va forma o echipă, un lider de succes se va strădui ca în echipă să existe
o diversitate reprezentativă. Dacă în echipă sunt oameni progresiști și inovatori, aportul lor va
îmbogăţi lucrarea cu proiecte noi și creative. În același timp, membrii echipei orientaţi spre
tradiţionalism, vor asigura echipei elementul de continuitate, echilibru și dacă este nevoie, chiar de
corecţie. De o mare valoare care îmbogăţește, este combinarea în echipă a persoanelor puternic
orientate spre misiune, a celor orientate spre relaţie și a celor cu calităţi organizaţionale și care
consolidează.
Diversitatea reprezentativă este un element care îmbogăţește lucrarea bisericii și care

promovează performanţa de înaltă calitate, datorită faptului că membrii echipei prezintă două
caracteristici importante: Un angajament puternic e vizează colaborarea și o atitudine de mediere
și conciliere.
2.3.3.4 Angajament faţă de echipă și responsabilităţile acesteia

Pentru munca în echipă, angajamentul faţă de echipă în sine și angajamentul faţă de
responsabilitatea conducerii în echipă în biserica locală, poate fi un din aspectele cheie care conduc
la succes. Diferenţele pot fi concentrate doar într-o direcţie comună dacă spiritul de echipă este
împărtășit de fiecare membru al echipei în parte. Angajamentul declarat și sincer faţă de misiunea
bisericii este cel care creează fundamentul comun care întinde punţi între diferenţele existente și
care face posibilă cooperarea. Identificarea cu biserica și loialitatea faţă de biserică sunt
indispensabile.
29
IISC
CBL-101
2.3.4 PRINCIPIILE LUCRULUI DE ECHIPĂ
2.3.4.1 Consensul
Pentru ca o echipă să funcţioneze este nevoie să se ajungă la un consens privitor la ţintele
pentru atingerea cărora echipa va trebui să lucreze. „Principalul lucru- de altfel esenţial- pentru ca
să existe relaţii bune între cei care reprezintă conducerea nu este un set de prescripţii adecvate ale
postului și nici o repartizare fermă a îndatoririlor, ci este nevoie de înţelegere și acceptare între
persoanele implicate și de un devotament total pentru scopul general.” (Lee 1989, 117).
Diversitatea este o binecuvântare pentru constituirea echipei și membrii echipei trebuie să se

adune și să discute în profunzime ţinta finală a lucrării lor și în cele din urmă să cadă de acord
asupra direcţiei în care vor merge împreună. Uneori poate fi dificil să se ajungă la o înţelegere
pornind de pe poziţii atât de diferite, dar dacă echipa de conducere nu reușește să facă acest lucru,
cum ar putea întreaga biserică să ajungă la unitate?
A exclude din echipa de conducere persoanele cu puncte de vedere diferite nu este o soluţie,
pentru că a conduce o biserică înseamnă să fii liderul tuturor membrilor din biserică. Și acest lucru
trebuie să fie evident și în echipa de conducere. Dacă este necesar, pastorul local- sau în unele
situaţii chiar conferinţa- va fi invitat să medieze între grupurile divergente din biserică și să îndrume
echipa de conducere reprezentativă spre un consens în care echipa să poată să lucreze. „Membrii
unui staff care funcţionează bine, sunt încurajaţi să împărtășească așteptările și preocupările
privitoare la scopul și funcţiile echipei de conducere, elaborând o ţintă comună pe care să o susţină
toţi”. (Lee 1989,117).
Preocuparea pentru găsirea unui consens trebuie să meargă chiar mai în adâncime. Nu doar
scopul și direcţia generală a echipei trebuie definită de consens ci și acţiunile acesteia. Deciziile ar
trebui luate, atunci când este posibil, nu prin majoritate de voturi ci prin ajungerea la un consens,
fie că este vorba de decizii luate de comitetul comunităţii sau de biserică în ansamblu ei sau de
anumite departamente lucrative.
Consensul determină cel mai înalt procentaj de identificare, angajament și responsabilitate

personală. De aceea, un lider creștin se va strădui ca în fiecare situaţie posibilă să se ajungă la un
consens, îndeplinind astfel mai multe obiective decât prin orice alt procedeu folosit: identificarea
cu hotărârea luată, angajamentul faţă de aceasta, unitatea bisericii, o atmosferă colegială, etc..
2.3.4.2 Comunicarea deschisă, eficientă

Comunicarea este întotdeauna un proces bilateral. Membrii echipei trebuie să aibă capacitatea
de a comunica celorlalţi în mod responsabil și deschis punctele lor de vedere. Dar în același timp ei
trebuie să fie în stare să asculte cu grijă preocupările colegilor lor de echipă. „Prin intermediul
comunicării, membrii echipei fac cunoscute gândurile, dorinţele, întrebările, cunoștinţele și planurile
30
IISC
CBL-101
lor. Prin comunicare, membrii echipei informează, conving, consultă, recunosc, apreciază și
participă”. (Lee, 189,120).
Comunicarea de calitate nu este un rezultat al norocului, ci al unei conduceri bune. De aceea,

liderul echipei va aloca anumite intervale de timp pentru a facilita comunicarea cu echipa de
conducere. Acesta va fi un timp foarte bine investit, având în vedere că prin comunicare neînţelegerile
și informaţiile incomplete pot fi corectate, evitându-se astfel conflictele inutile și deteriorarea
atmosferei de lucru. Și, un aspect în plus, schimbul de informaţii privitor la propria zonă de activitate
va promova proiecte comune între diferite departamente ale bisericii.
(Pentru aprofundarea cunoștinţelor și aptitudinilor legate de comunicare consultaţi bibliografia).
2.3.4.3 Așteptări clare în funcţie de rolul îndeplinit în echipă

O echipă va acţiona cu măiestrie dacă membrii cunosc foarte clar care este rolul lor. Este
necesar să lămuriţi fiecărui membru al echipei rolul său. Acest lucru poate fi realizat în diferite
moduri. Calea care este de cel mai puţin ajutor este aceea de a înmâna fiecărei persoane din echipă
câte o foaie de hârtie care cuprinde o așa-zisă „fișă a postului” și de a-i spune: „Citește doar ce scrie
aici și vei ști ce se așteaptă de la tine”. O echipă nu este o mașinărie. Și acesta este un lucru bun. Ea
trăiește prin interacţiune. Sunt echipe car au foarte limpede formulate descrierile sarcinilor
corespunzătoare rolurilor îndeplinite și care funcţionează foarte slab din cauza unui mare grad de
individualizare printre membrii echipei.
Ar fi mai bine să aveţi anumite întâlniri cu membrii echipei în cadrul cărora să se negocieze
rolurile între membrii echipei. Acest gen de abordare va avea ca rezultat un angajament mai de
calitate faţă de propriile responsabilităţi și de asemenea o atitudine mai cooperantă faţă de
responsabilitatea altor membrii ai echipei. Cu alte cuvinte: ar putea crea un fel de responsabilitate
de corporaţie, în cazul nostru echipa de conducere. Rezultatul negocierii poate fi notat pentru a
putea fi consultat mai târziu.
Echilibrarea responsabilităţilor. Faptul că fiecare are propriile sale responsabilităţi nu înseamnă

că zona de lucru a celorlalţi membri nu reprezintă interes pentru mine. La întâlnirile de clarificare
ale echipei trebuie să se găsească modalităţi de echilibrare a responsabilităţii. Aceasta înseamnă că
anumite principii trebuie să cizelate, ceea ce va îngădui și de asemenea dă siguranţa că în anumite
împrejurări, membrii echipei au dreptul și responsabilitatea de a acţiona și în altă zonă de activitate,
mai ales atunci când este nevoie de un ajutor spontan; Această situaţie este similară celei dintr-o
familie. Procedându-se altfel, vor exista pierderi, nu vor fi legături între diferitele departamente ale
bisericii, ceea ce va conduce la o slujire slabă.
2.3.4.4 Proceduri adecvate de luare a deciziilor

O echipă care funcţionează bine va elabora o procedură transparentă și eficientă de luare a
deciziilor. Echipa trebuie deci să elaboreze un set de instrumente și metode pentru a obţine reflectarea
31
IISC
CBL-101
reală a informaţiilor și pentru a le folosi adecvat în procesul de analiză, asigurându-se astfel acela
mai bune supoziţii pentru luarea deciziilor.
Informarea de calitate și completă este la fel de importantă ca și comunicarea din cadrul

echipei și căutarea consensului. Luarea în calcul a diferitelor alternative și reflectarea asupra celor
mai bune argumente pentru fiecare dintre acestea vor ajuta la luarea unor decizii ferme, echilibrate
și susţinute de echipă. În cazurile dificile, ar fi înţelept să se caute și să se ceară sfatul unor persoane
experimentate, competente și spiritule.
Un alt element în procedura de luare de decizii este cel care pune în discuţie competenţa.
Care decizii susţin responsabilitatea comitetului bisericii? Care trebuie să fie luate de biserică în
ansamblul ei? Care sunt de competenţa conferinţei locale? etc.. Respectarea competenţelor va
avea ca rezultat reducerea situaţiilor conflictuale.
2.3.4.5 Încrederea ca bază a cooperării în echipă

Încrederea este poate unul dintre cele mai sensibile, dacă nu cel mai important ingredient
care conduce o echipă bună la succes. „Încrederea înseamnă că suntem cinstiţi în „datoria” ce
vizează sentimentele și ideile noastre, deschiși în a împărtăși aceste sentimente și idei, consecvenţi
în păstrarea cuvântului dat și că ne comportăm în permanenţă conform principiilor și valorilor
noastre. Clădim încrederea în alţii arătându-ne demni de încredere și manifestând încredere în ei”.
(Follett, 50).
Încrederea nu poate fi comandată, ordonată. Este ceva care are nevoie de timp pentru a
crește, odată cu dezvoltarea vieţii echipei. Fără încredere și încredinţare este imposibil să se lucreze
în echipă. O echipă de conducere care manifestă lipsă de încredere va sfârși într-un conflict perma-
nent. Și conflictul este o cale sigură de a evita succesul. Dar fiind cinstit, păstrându-ţi cuvântul dat
și menţinând un comportament constant îi vei motiva pe oameni să-ţi acorde încredere în avans. De
fiecare dată când acţionăm ca niște persoane demne de încredere, vom întări fundamentarea
încrederii în cadrul echipei.
Oamenii reacţionează foarte sensibil la înșelarea sentimentelor lor, la încălcarea promisiunilor,

la facerea publică a chestiunilor confidenţiale, la un comportament necinstit și nesincer. Acest gen
de lucruri va submina încrederea oamenilor în liderii lor. Uneori, încrederea poate fi recuperată,
dar acest proces este foarte, foarte dificil atunci când survine după o dezamăgire și după un abuz de
încredere.
A investi încredere este cea mai bună cale de a primi în schimb încredere; nu cerând-o! A
încerca să vezi lucrurile bune din oameni, a aștepta tot ce poate fi mai bun de la ei și a comunica
deschis despre aceasta, îi va influenţa pozitiv pe toţi membrii echipei. A avea încredere nu înseamnă
să închizi ochii și mergi orbește înainte. Înseamnă să accepţi riscul unui eventual eșec și să-i ajuţi pe
oameni să se dezvolte în direcţia dezvoltării unei atmosfere de încredere și sinceritate reciprocă.
32
IISC
CBL-101
2.3.4.6 Relaţii de echipă de calitate bună

O echipă este mai mult decât un grup de oameni lucrând din întâmplare împreună la același
proiect. În conducerea din biserică membrii se identifică cu grupul și ideile acestuia și sunt loiali
grupului în ciuda intereselor individuale. Pentru a forma o echipă membrii unui grup trebuie să
dezvolte relaţii pozitive între ei.
„Într-o echipă oamenii trebui să preţuiască mai mult cooperarea decât competiţia sau
individualismul pur. Ei trebuie să creadă că sinergia grupului este mai productivă și mai plină de
satisfacţii decât munca de unul singur”. (Follett, 51).
Relaţiile de calitate trebuie să fie clăite și hrănite. Membrii echipei trebuie să petreacă timp
împreună pentru a se cunoaște unul pe celălalt. Ei trebuie să aibă ocazia să-și comunice în mod
deschis gândurile, să experimenteze acceptarea și să simtă o atmosferă emoţională pozitivă din
partea grupului. Simţind că ceilalţi membrii ai echipei sunt preocupaţi de nevoile și satisfacţiile, de
membrii familiei și de situaţiile aparte din viaţa fiecăruia dintre ei, va promova dezvoltarea unor
relaţii de mai bună calitate.
Membrii echipei trebuie să înveţe cum să manevreze conflictele inter-personale și cum să le

soluţioneze într-o manieră constructivă. Luarea în serios a întrunirilor și îndeplinirea sarcinilor cu
promptitudine motivează de asemenea dezvoltarea unei atmosfere de bună colaborare. Aplicarea
„normelor de grup va crea o identitate puternică a echipei și va încuraja munca de calitate, respectul
personal și relaţii de împreună simţire”. (Follett. 51).
*****
33
IISC
CBL-101
CAPITOLUL 3: DIMENSIUNEA PROFESIONALĂ ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ
3.1 CALITATE ȘI DEZVOLTARE ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

„Din toate darurile care vi se vor da, să luaţi întâi toate
darurile pentru Domnul; din tot ce va fi mai bun, să luaţi întâi
partea închinată Domnului.” (Numeri 18,29)
„Fiecare să ofere mai multă dragoste decât pretinde. Cultivaţi ce este mai nobil în voi și nu
ezitaţi să recunoașteţi calităţile celuilalt. Conștienţa faptului că ești apreciat este un stimul
extraordinar și oferă o satisfacţie pe măsură. Simpatia și respectul încurajează strădania în
căutarea desăvârșirii și iubirea în sine crește și stimulează ţelurile nobile”. (AH 107.3)
Calitatea ca factor divin. Evanghelia și vestirea ei este o problemă a calităţii. Chiar de la

începutul Bibliei, de la crearea pământului calitatea este o componentă importantă: „Dumnezeu
S-a uitat la tot ceea ce făcuse; și iată că erau foarte bune.” (Geneza 1,31). De-a lungul istoriei
mântuirii devine curând foarte clar faptul că numai „cel mai bun” este suficient de bun: cel mai
bune animale trebuia să fie sacrificate, cea mai bună parte a recoltei trebuia dată ca zecime, la
templu trebuia oferit serviciul de cea mai bună calitate, cea mai înaltă personalitate din Univers,
Fiul lui Dumnezeu, trebuia să moară pentru salvarea omului din păcat. Isus Hristos Însuși a adus
viaţa la „superlativ”.
Calitatea remarcabilă a Evangheliei stabilește de asemenea standardele pentru lucrarea bisericii.

Pentru creaturile preţioase ale lui Dumnezeu, pentru fiinţele omenești pe care Isus le-a respectat
atât de mult în timp ce a fost pe pământ, doar slujirea de cea mai bună calitate este de ajuns. De
aceea conducerea creștină înseamnă a lucra cu măiestrie tinzând spre desăvârșire. A oferi mai
puţin decât „tot ce poate fi mai bun” oamenilor pierduţi în păcat vine în contradicţie cu natura și
conţinutul Evangheliei.
Calitatea – cerinţă a realităţii postmoderniste. Confruntându-ne cu faptul că lumea zilelor

noastre prezintă produse ultra-perfecţionate clienţilor lor (de la mașini, computere și CD-uri la
castraveţi, roșii și pere de mărime perfectă) trebuie să realizăm ca oamenii sunt obișnuii să primească
produse de calitate. Tot ce va fi de calitate inferioară în domeniul serviciilor de închinare, a
evenimentelor evanghelistice, a educaţiei și grijii va scădea interesul, lăsând impresia unei lipse de
profesionalism.
3.1.1 TEHNOLOGIE DE ÎNALTĂ CALITATE

A avea de a face cu Cuvântul lui Dumnezeu – citirea, vestirea și explicarea acestuia – este o
sarcină ce implică o mare responsabilitate în conducerea creștină. Teologia determină conţinutul
crezurilor membrilor bisericii, ceea ce reprezintă un proces de dezvoltare a unor convingeri religioase
34
IISC
CBL-101
profunde. O teologie solidă va fi caracterizată de centrarea pe Hristos, de predare înaintea revelaţiei

explicite a lui Dumnezeu și de ascultare și supunere.
Apostolul Pavel definește foarte concret o astfel de teologie solid fundamentată: „Căci
Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuinţă….Și din pricina
aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredinţat că El
are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe
care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa și dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun
care ţi s-a încredinţat, păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.” (2 Timotei 1,7;12-14).
Cu privire la Biblie, Dumnezeu așteaptă de la noi să fim responsabili în legătură cu mesajul

pe care trebuie să-l proclamăm: Nimic nu trebuie adăugat și nimic nu trebuie lăsat pe dinafară
(Deuteronomul 4,2; Matei 5,17-19; Apocalipsa 22,18-19), ceea ce înseamnă să studiem cu onestitate
și să vestim adevărurile pe care Dumnezeu ni le descoperă. Teologia de înaltă calitate cere rezistarea
la ispita de a adopta pur și simplu ceea ce au spus alţi teologi preferaţi sau în general respectaţi și
săparea în adâncime, până la rădăcini, încercând să urmărim în mod critic o argumentaţie ce ne este
oferită și dezvoltând o teologie care să se fundamenteze pe caracteristicile enumerata mei sus.
3.1.2 MISIUNE DE ÎNALTĂ CALITATE

Responsabilitatea plină de iubire faţă de oameni și ocaziile limitate pentru misiune cer o
calitate înaltă a acesteia. Este adevărat că produsul, rezultatul este cel mai important – și evanghelia
este „produsul” de cea mai bună calitate pe care cineva îl poate oferi oamenilor pentru viaţa lor.
Dar astăzi noi toţi suntem educaţi să ne uităm și la ambalaj. Adeseori se investește mai mult pentru
ca produsule să fie atractive decât pentru însăși obţinerea acestora. Aceasta înseamnă că cel mai
bun „produs”, evanghelia, va trebui să fie de asemenea prezentată oamenilor în ce mai atractivă
manieră, pentru a le deschide ochii și minţile și pentru ca salvarea, mântuirea să li se pară ceva de
dorit.
De aceea, toate activităţile legate de misiune trebuie să fie de ce mai înaltă calitate posibilă:
planificarea, organizarea, prezentarea, supravegherea lucrării, etc., trebuie să vină în întâmpinarea
celor mai înalte standarde. Uneori, oamenii ne dau una sau două ocazii de a apela la ei și de a-i
câștiga în cele din urmă la viaţă cu Hristos. O pregătire de calitate va ușura lucrarea de câștigare a
interesului oamenilor și abordarea plină de grijă va crea un mediu favorabil pentru luarea de decizii
corecte pentru Hristos și biserica Sa.
3.1.3 SLUJIREA DE ÎNALTĂ CALITATE
3.1.3.1 Închinarea și calitatea

Legat de serviciile de închinare în biserică înseamnă că a oferi tot ce este mai bun este o
expresie a fi plin de adevăr faţă de evanghelia pe care o predicăm. Toate elementele închinării
35
IISC
CBL-101
trebuie să fie pregătite cu atenţie pentru a forma unitate organică și pentru a veni în întâmpinarea
nevoilor variate ale participanţilor. Întâmpinatul cu un „bun venit”, cântatul, predicatul, tot ceea ce
se întâmplă cu ocazia momentelor de închinare trebuie să fie de cea mai înaltă calitate posibilă
respectiv privind conţinutul, prezentarea și educaţia. Trebuie ca pur și simplu să fie tot ce putem
oferi mai bun.
3.1.3.2 Slujirea și calitatea

Organizarea, vizitarea, întreţinerea, etc., toate zonele de activitate din biserică ar trebuie să
poarte amprenta calităţii. Poate că uneori oamenii vor protesta spunând ca nu putem cere prea
mult de la oameni și că nu întotdeauna se poate ca totul să fie de cea mai bună calitate. Și acest
lucru este adevărat și anume că nimeni nu vrea să-i împovăreze pe conlucrători. Dar nu uitaţi, că
cele mai bune companii sunt cele cunoscute pentru calitatea lor înaltă și constantă în timp. Și
având în vedere că biserica este mai mult decât o companie, cine ar vrea să ofere oamenilor pe acre
cu adevărat îi iubește mai puţin decât tot ce poate fi mai bun?
3.1.3.3 Conducerea și calitatea

Comitetul și adunările ar trebui de asemenea să fie de cea mai înaltă calitate. Oamenii sunt
membrii ai bisericilor noastre pentru că au ales în mod liber să facă acest lucru. Singurele lucruri
care-i pot lega strâns de biserică sunt calitatea înaltă a unei iubiri devenite vizibilă în relaţiile
interpersonale combinată cu calitatea înaltă a slujirii și a teologiei. De aceea o oferi tot ce este mai
bun tuturor participanţilor, este o hotărâre înţeleaptă. Ar trebui ca întâlnirile să fie pregătite cu
minuţiozitate, discuţiile să fie conduse către o finalitate, prezentările să fie făcute într-o manieră
interesantă și atunci rezultatul pozitiv dorit va fi realizabil și vizibil. Toate aceste și nimic mai puţin
vor atrage un public voluntar.
3.1.4 SERVICIUL DE ÎNALTĂ CALITATE

Creativitate, inventivitate și calitate. Menţinerea unei calităţi înalte în lucrarea bisericii in-
clude de asemenea creativitatea și inventivitatea. Mie îmi place cu adevărat să vizitez așezări
arheologice. Este întotdeauna impresionant să stai acolo printre stânci vechi de secole sau de milenii
și să-ţi imaginezi că niște oamenii plini de hărnicie au proiectat și au clădit acest edificii impresionante.
Dar atunci se ridică o altă întrebare: de ce a devenit această așezare înfloritoare o ruină? Motivul
care a făcut ca aceste opere de artă să se transforme în ruine a fost lipsa oamenilor plini de viaţă,
creativitate și inventivitate.
Același lucru este adevărat și pentru biserică. Unele biserici răspândesc o atmosferă vivace,
caldă și creativă care te face să te simţi dintr-o dată ca acasă, în timp ce altele îţi dau impresia că
timpul a încetat să mai curgă pentru ele încă de mult: aceiași pereţi gri, aceleași decoraţiuni de zeci
de ani, același program an după an. O biserică vie, în creștere, va da dovadă de creativitate.
36
IISC
CBL-101
Din când în când este nevoie să introducem unele elemente noi în viaţa bisericii. Nimic nu se
potrivește mai bine decât introducerea unor elemente surpriză (pozitive) la serviciile de închinare.
Oamenii au nevoie să simtă că pierd ceva dacă nu vin la biserică. Ei ar trebui să fie entuziasmaţi cu
privire la Sabatul următor și să-l aștepte cu plăcere. Creativitate este o caracteristică a evangheliei
și deci, misiunea noastră. Întotdeauna îmi face plăcere să citesc pasajul din evanghelia lui Ioan în
care este descris întâlnirea dintre Isus și femeia samariteană de la fântâna lui Iacov (Ioan 4). Ce
manieră creativă de o câștiga pe această femeie pentru viaţa veșnică!
Un alt element al calităţii în lucrarea bisericii este inovaţia sau inventivitatea. Unii oameni ar
fi foarte, foarte precauţi cu privire la acest aspect-și aceasta este un lucru necesar și normal. Dar în
ciuda faptului că biserica trebuie să vestească evanghelia veșnică a lui Dumnezeu care înseamnă
continuitate și punct de sprijin, proclamarea evangheliei și grija pentru biserică are nevoie de o
permanentă împrospătare a metodelor și abordărilor dacă vrem ca ea să mai aibă importanţă pentru
credincioși.
Calitate-dezvoltare și calitate-creștere. Istoria bisericii demonstrează acest aspect într-o manieră

impresionantă. Reformaţiunea, metodismul, mișcarea adventă, etc., toate aceste mișcări au contribuit
la o înţelegere mai profundă a Cuvântului lui Dumnezeu și la o relaţie mai apropiată între credincios
și Dumnezeul său răscumpărător. Din punct de vedere teologic, anul 1888 a fost decisiv pentru a
descoperi și înţelege centralitatea ideii de îndreptăţire prin credinţă în cadrul bisericii Adventiste de
Ziua a Șaptea. Cea de-a doua jumătate a secolului XX a condus biserica adventistă la o înţelegere
mai profundă a profeţiei, sanctuarului și Spiritului Profetic.
Dezvoltarea și creșterea nu au avut loc niciodată ca un simplu rezultat al repetării lucrurilor

care au fost spuse dintotdeauna; ele au avut loc ca urmare a unei gândiri inovatoare, uneori provocând
biserica. Este posibil să crești și să te dezvolţi în direcţia unei mai ample înţelegeri a teologiei, a
misiunii și existenţei bisericii bazându-te pe Cuvântul lui Dumnezeu, condus fiind de o atitudine
profund spirituală și luptând din greu pentru consens, ceea ce duce la o creștere fermă, istorică
chiar a crezurilor.
Liderii sunt persoanele responsabile cu descoperirea și canalizarea creativităţii bisericii. Ei

înșiși trebuie să fie „mașini de idei creative și inovatoare” și ei trebuie de asemenea să ușureze
activitatea oamenilor creativi și cu spirit inovator din biserică.
Cel mai bun lucru pe care-l putem dărui unui Dumnezeu iubitor, unei biserici pe care o
apreciem, oamenilor căzuţi și societăţii de care ne pasă este suficient dacă acest aspect: administrare
de calitate în privinţa planificării, desăvârșire în performanţă, o evaluare cinstită a activităţilor,
precum și a predicilor, teologiei, manierelor tradiţionale sau moderne de închinare, etc., se
concretizează în schimbări efective. Și toate acestea conduse de dorinţa de a sluji cât mai bine pe
Domnul nostru, dar și omenirea.
*****
37
IISC
CBL-101
3.2 O ADMINISTRARE ÎNTRU-TOTUL ORIENTATĂ SPRE MISIUNE

„Care este deci robul credincios și înţelept, pe care l-a pus
stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la
vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care stăpânul său,
la venirea lui, îl va găsi făcând așa” (Matei 24,45-46).
„Lucrarea lui Dumnezeu cere bărbaţi cu puteri morale înalte, care să o ducă la îndeplinire.
Este nevoie de bărbaţi ale căror sunt aprinse de un zel sfânt, bărbaţi tari în scopurile urmă-
rite, care nu sunt ușor de clintit, care pot lăsa deoparte orice interes egoist și care pot dărui
totul pentru cruce și pentru cunună…. Dumnezeu cheamă bărbaţi cu moralitate înaltă a
inimii și a minţii, pe care îi poate face depozitarii adevărului Său și care Îi vor reprezenta în
mod corect principiile sacre în viaţa lor zilnică”. (Mărturii, volumul 3, pag.23) (Chl 17,1).
Aduceţi-vă aminte de definiţia conducerii: Administrarea este doar unul dintre elementele
care constituie conducerea și este unul de importanţă secundară. De fapt, managementul reprezintă
partea organizaţională și administrativă de a menţine biserica și de apune pe roate programele care
ilustrează viziunea acesteia. Cu toate acestea, profesionalismul managementului în biserică va
determina în mare măsură succesul.
3.2.1 RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI

Natura conducerii creștine este caracterizată de concentrarea ei pe responsabilitate:
responsabilitatea faţă de Dumnezeu, responsabilitatea faţă de biserica locală și de membrii acesteia,
responsabilitatea faţă de pastorul local și de echipa de conducere.
Succesul conducerii va fi măsurat în funcţie de maniera în care liderul creștin reușește să ia în

calcul diferitele aspecte ale responsabilităţii care decurg din lucrarea sași de abilitatea lui de a
discerne cu precizie între responsabilităţile personale și cele cu care a fost învestit.
O greșeală frecventă în conducere este aceea de a delega odată cu lucrarea și responsabilitatea

fundamentală ceea ce adesea are ca rezultat eșecul sau în cel mai bun caz, o lipsă de coordonare
determinată de lucrarea împărţită. Pentru a evita aceasta, u lider creștin va fi conștient de diferitele
niveluri ale responsabilităţii și respectiv va trata lucrurile în consecinţă. Cu cât va fi mai înalt
nivelul, cu atât va crește și responsabilitatea ce însoţește acest nivel, cu cea mai mare implicare a
liderului bisericii locale.
Iată patru niveluri de responsabilitate care s-au dovedit a fi de ajutor în practica bisericilor
locale: nivelul 1:responsabiliatatea care însoţește o sarcină; nivelul 2: responsabilitatea de proiect;
nivelul 3: responsabilitatea de domeniu sau departament; nivelul 4: responsabilitatea privitoare la
comunitate (conducerea bisericii locale).
38
IISC
CBL-101
Liderul
Conducătorul bisericii locale
Nivelul 4
Departament Departament
Nivelul 3 Nivelul 3
Proiect Proiect Proiect Proiect

Nivelul 2 Nivelul 2 Nivelul 2 Nivelul 2
Sarcină Sarcină Sarcină Sarcină Sarcină Sarcină Sarcină Sarcină

Nivelul 1 Nivelul 1 Nivelul 1 Nivelul 1 Nivelul 1 Nivelul 1 Nivelul 1 Nivelul 1
Implicarea responsabilităţii în cadrul bisericii locale
3.2.2 MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

O zonă foarte sensibilă dar în același timp decisivă a managementului, o reprezintă
administrarea resurselor umane. Fie că este vorba de a menţine printre membri bisericii o starea de
fericire, plină de activitate, de dezvoltare și de păstrare a unei componenţe dinamice a echipei de
conducere, fie că este vorba de câștigarea celor interesaţi de partea unei relaţii de lungă durată ceea
ce-i va conduce în biserică- administrarea resurselor umane reprezintă un element crucial al lucrării
bisericii, deoarece fără oameni, n-ar exista conducere și cu siguranţă n-ar exista nici biserica.
Un număr mare de companii au descoperit că grija pentru sănătatea fizică și psihică a angajaţilor
lor va asigura o folosire mai eficientă a resurselor umane. Nu vreau să sugerez acum că trebuie să
avem săli de fitness pe lângă fiecare biserică locală, dar un lider creștin de succes își va asuma
responsabilitatea pentru fiecare dintre nevoile fizice, de sănătate, permanente ale celor cu care
lucrează.
Însuși Isus include această chestiune în ultimele Sale discursuri de pe pământ: „Care este
deci robul credincios și înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea
hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi
făcând așa!” (Matei 24,45-46). Și într-o altă situaţie, Isus le spune ucenicilor Săi: „Veniţi la o
parte… și odihniţi-vă puţin”. (Marcu 6,31). Fiecare lider înţelept va folosi cu foarte mare atenţie
resursele sale umane din biserică. Aceasta înseamnă că el va avea de asemenea grijă de un timp de
odihnă și de reînviorare pentru membrii echipei sale și pentru fiecare membru activ din biserică.
39
IISC
CBL-101
Uneori liderul bisericii trebuie să evite să impună prea multe membrilor activi din biserică știind că,
pe termen lung, această grijă îi va face să fie mult mai eficienţi.
(Pentru mai multe detalii privind acest subiect vezi capitolul 4.1.)
3.2.3 MANAGEMENTUL CUNOȘTINŢEI ȘI INFORMAŢIEI

În conducerea creștină administrarea cunoștinţei și informaţiei este chiar mai importantă
decât în toate celelalte afaceri ale lumii acesteia. Adevărul salvării prin Dumnezeu este cel care
motivează pentru slujire și mesajul Său de chemare la redeșteptare este cel care trebuie să fie
transmis. Acest lucru stabilește cele mai înalte standarde posibile privitoare la onestitate, integritate
și adevăr în comunicare.
Arta de a transmite informaţii. Este o iluzie să credeţi că cea mai bună practică este să transmiteţi
TOATE informaţiile membrilor și să-i lăsaţi pe ei să hotărască. Acest lucru nu va fi posibil și nici
nu este eficient. Supraîncărcarea cu informaţii, lipsa contextului informaţiilor și lipsa de practică în
domeniu fac adesea imposibilă cunoașterea manierei adecvate în care să lucreze cu informaţiile.
Informaţia trebuie să fie (a) pe înţeles, pătrunzătoare; (b) clară, transparentă; (c) semnificativă,
reprezentativă și (d) corectă, adevărată.
Sursele de informare. Liderii creștini trebuie să dezvolte o strategie sănătoasă de strângere a

informaţiilor reprezentative și de la transmite într-o manieră adecvată comunităţii de credincioși.
Aceasta nu înseamnă că accesul la informaţie trebuie interzis- aceasta ar însemna manipulare. Dar
sarcina unui lider creștin talentat va fi aceea de a-i informa pe membrii bisericii cu privire la ceea ce
se întâmplă atât în biserica atât la nivel de regiune cât și la nivel mondial și să-i înveţe pe membrii de
unde, cum și când să adune cele mai bune informaţii. A-i motiva pe membrii bisericii prin exemplu
să prefere sursele creștine de cea mai bună calitate în locul celor secularizate, surse serioase și de
încredere în locul ziarelor și programelor TV primitive, este o chestiune de educare a acestora.
Informaţia care promovează relaţii bune cu organizaţia. O biserică are dreptul să fie informată
despre cele mai noi evoluţii în viaţa bisericii locale și mondiale, fie că acestea vizează domeniul
teologiei, evanghelizării, vieţi organizaţiei sau vieţii propriu zise. A fi informat, a te ruga pentru
alţii și a fi de ajutor în diferite proiecte va întări sentimentul de apartenenţă la familia bisericii.
Liderul local ar trebui să acorde o atenţie specială informaţiilor privind denominaţiunea date de și
prin intermediul conferinţei locale.
Îmbogăţind permanent orizontul cunoștinţelor bisericii. Dacă au ocazia de a depăși orizontul

lor limitat, membrii bisericii experimentează adesea ce va asemănător revelaţiei unei lumi noi.
Vizitarea unei alte biserici, vizitarea locurilor istorice ale Bibliei și ale propriei biserici sau participarea
la o întrunire a diviziunii sau chiar a conferinţei generale, pot deschide orizonturi noi membrilor
bisericii. Un lucru interesant este că în asemenea circumstanţe, membrii bisericii încep dintr-odată
să adopte și să dezvolte o înţelegere și abordare nouă și proaspătă a elementelor esenţiale ale vieţii
de biserică.
40
IISC
CBL-101
3.2.4 MANAGEMENTUL TIMPULUI

O filozofie adventistă a timpului. Sabatul dă adventiștilor de ziua a șaptea o perspectivă foarte
specială asupra timpului, diferită de toate celelalte interpretări din lumea înconjurătoare. În timp
ce oamenii de afaceri cred că „timpul înseamnă bani”, iar religiile care promovează ideea de
reincarnare dau impresia că „timpul viaţii prezente este lipsit de importanţă”, Creștinismul în gen-
era și Adventismul în particular au dezvoltat o nouă calitatea a noţiunii de timp. Pentru un creștin
adventist timpul este un element de cea mai înaltă calitate a vieţii, este ceva unic, foarte preţios,
este de fapt un dar divin.
Vorbind despre aspectul permanenţei Împărăţiei lui Dumnezeu, Isus Hristos precizează că
este intenţia lui ca și în această viaţă urmașii Săi să trăiască mai bine. „Eu am venit ca oile să aibă
viaţă, și s-o aibă din belșug.”(Ioan 10,10). „Nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau
surori…și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult…; iar în veacul viitor
viaţa veșnică”. (Marcu 10,29-30).
Conectat la viaţa privită astfel, mai apare o altă dimensiune a timpului- viaţa veșnică. De fapt,
pentru un creștin adventist timpul este fără de sfârșit, deoarece după timpul finit din această viaţă,
va fi un timp fără limite care va fi gustat în eternitate. Dimensiunea veșnică ajută la folosirea
responsabilă a dimensiunii timpului în mod constant și la o apreciere profundă a fiecărei ore și zile
pe care o trăim ca fiind un dar personal și special de la Dumnezeu.
Administrarea profesională a timpului. Managementul timpului cere de la un lider creștin un

standard înalt. Noi toţi avem la dispoziţie 24 de ore ca formează o zi și pe care trebuie să le trăim.
O parte din acest timp o investim în activităţile bisericii. Un lider se va strădui să folosească acest
timp într-o manieră cât mai eficientă posibil.
Un lider creștin este responsabil pentru timpul comunităţii sale. Când este vorba despre
activităţile bisericii, unele întrebări ar putea să ne ajute să determinăm cum să folosim timpul și
care să ne sugereze ajustările necesare:
Cât timp folosește biserica pentru ajutorare și pentru întreţinere?
Cât timp este folosit pentru rezolvarea problemelor?
Cât timp este investit într-o slujire creativă prin evanghelizare?
Cât timp este alocat pentru creșterea spirituală și teologică a membrilor și simpatizanţilor
bisericii?
Timpul joacă de asemenea un rol foarte important atunci când este vorba de a trata cu oamenii
interesaţi. Există vremuri deschise pentru vestirea evangheliei și vremuri când este dificil să te
apropii de anumite persoane. Un lider de succes va elabora o abordare foarte sensibilă a timpului în
contextul relaţiilor și-i va ajuta pe membrii bisericii să folosească eficient timpul în care există
deschidere faţă de evanghelie și evanghelizare.
41
IISC
CBL-101
Adeseori, membrii bisericii

Sugestie pentru administrarea timpului
și liderii se plâng de
în comunităţile bisericii
pierderea timpului.
Aceasta este o sugestie
Evanghelizare Studiu și teologie
pentru folosirea timpului
și misiune
în comitet și în întâlnirile
Rugăciune și
spiritualitate bisericii văzută dintr-o
abordare evanghelistică
eclesiastică.
Acţiuni
administrative
Dezvoltare și preocupare
pentru viaţa bisericii
Sugestie pentru administrarea timpului

în legătură cu întâlnirile de lucru ale bisericii
Evanghelizare Studiu și teologie

și misiune
Rugăciune și
spiritualitate
Pentru mai multe informaţii

verificaţi: Manualul Bisericii
Adventiste de Ziua a Șaptea,
ediţia 2000, pag.81. Acţiuni
administrative
Dezvoltare și preocupare
pentru viaţa bisericii
(Pentru mai multe informaţii despre administrarea timpului verificaţi Bibliografia).
3.2.5 MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR

Strâns legată de înţelegerea timpului este și administrarea activităţilor bisericii. Din gama
largă de activităţi ale bisericii care sunt de ajutor, interesante și cerute de aceasta, este nevoie ca din
când în când să se facă o evaluare a eficienţei și de asemenea o redirecţionare a tuturor acestor
activităţi într-o direcţie comună.
42
IISC
CBL-101
Nu are nici un sens să avem o mulţime de activităţi diferite una în competiţie cu cealaltă și să
încercăm să-i mobilizăm pe oamenii din biserică pentru toate acestea. Reconsiderarea și armonizarea
într-o relaţie nouă a planurilor vizionare cu resursele de timp, oameni și finanţe disponibile, va
conferi bisericii un impact nou care ar putea face minuni.
3.2.6 MANAGEMENTUL LUĂRII DE DECIZII

Conducerea unei biserici implică luarea multor decizii. Unele dintre ele trebuie luate chiar
de către lider, majoritatea lor de către comitetul bisericii și de comunitate în plenul ei. În cele din
urmă, trebuie spus faptul că evanghelizarea și misiunea sunt strâns legate de procesul luării deciziilor
de câtre persoanele interesate.
Luarea de decizii este un proces sensibil mai ales în cadrul echipei care slujește și un lider
trebuie să știe faptul că cu cât implică mai mulţi oameni în acest proces, cu atât mai largă va fi
susţinerea lui de către biserică. Informarea oamenilor cu privire la planurile făcute, solicitarea de
sugestii și chiar și a criticilor va întări sprijinul acestora.
3.2.7 MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

Tratarea conflictului. Porunca lui Dumnezeu privitoare la unitate are o ţintă foarte practică.
La creaţiune, Dumnezeu a intenţionat ca toate relaţiile să existe în armonie. Dar păcatul a schimbat
radical faţa relaţiilor create la început. A schimbat relaţia lui Adam și a Evei cu Dumnezeu și a
schimbat relaţia lui Cain cu Abel care a sfârșit pin crimă. De aceea conflictul este o realitate tristă
a vieţii lumii. Ce dar minunat a făcut Isus urmașilor Săi scoţând în evidenţă faptul că schimbările
solicită o atitudine favorabilă soluţionării conflictelor, făcând astfel posibilă unitatea. De fapt, mesajul
divin este un mesaj al reconcilierii relaţiei atât dintre oameni și Dumnezeu cât și dintre oamenii
aflaţi în conflict.
Biblia ne spune mereu și mereu că pacea este o stare de dorit și chiar necesară pentru viaţa
credinciosului: „Bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace.” (Proverbe 12,20) și „Dumnezeu ne-
a chemat să trăim în pace.” (1 Corinteni 7,15). Răscumpărarea înseamnă de fapt soluţionarea
conflictului cu Dumnezeu, aducând astfel relaţia la sursa vieţii și în armonia începutului. „Deci
fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru
Isus Hristos.” (Romani 5,1).
Care sunt sursele de conflict în biserică? McSwain și Treadwell sugerează că în biserică sunt
patru surse principale de conflict, și anume:
1. conflictele de atitudine;
2. conflicte de sine stătătoare;
3. conflicte emoţionale;
4. conflicte de comunicare sau de raporturi. (McSwain & Treadwell 1997,17).
În ciuda faptului, că aceste sunt strâns legate între ele, este de ajutor să determinăm sursa
principală a conflictului în scopul de a găsi o manieră potrivită pentru soluţionarea acestuia.
43
IISC
CBL-101
Trei sferturi dintre

conflicte rezultă din diferenţe
Surse de conflict
minore și rezolvabile. Totuși o
parte substanţială dinte conflicte
au loc ca urmare a unei
comunicări distorsionate.
chestiuni de sine Cunoscând acest lucru, un mare
atitudinile stătătoare procent dintre aceste conflicte
pot fi evitate. Aceasta arată cât
de important este să realizăm o
comunicare de succes unii cu
comunicarea emoţiile ceilalţi, să dezvoltăm o atmosferă
care să se remarce printr-o
comunicare deschisă, sinceră și
închegată. O comunicare bună
poate preveni temerile și reacţiile
de rezistenţă și va clădi în
schimb încredere și credibilitate.
Atitudinile și emoţiile, alte surse ale conflictului, sunt dificil de abordat și tratat deoarece ele
nu sunt întotdeauna vizibile și uneori oamenii nici măcar nu sunt conștienţi de ele. Dar nu trebuie
să ne resemnăm. Amândouă sursele pot fi subiecte de influenţare și schimbare pozitivă.
În sfârșit, chestiunile de sine stătătoare sunt și ele o sursă de conflict și sunt cele mai sensibile
deoarece ele vizează aspecte ale convingerilor profunde, care nu sunt prea ușor de schimbat sau de
negociat; ca de exemplu, teologia, filozofia personală de viaţă, etc.. În ce privește conţinutul acestora,
ele sunt separatoare și pot crea despărţituri, tranșee între oameni. Punctul puternic este că la
oameni se poate apela la raţiune și poate astfel va fi deschisă o portiţă de scăpare din conflict.
Ce poate face un lider creștin pentru a rezolva conflictele? Sau cel puţin, cum să găsească o
cale prin care să se poată coexista și activa în biserică? Iată câţiva pași care v-ar putea fi de folos în
situaţii similare:
1. Anticipaţi și încercaţi să evitaţi conflictele

A fii sensibili la condiţiile ce prefigurează și anticipează apariţia conflictelor poate ajuta la o
muncă de prevenire a acestora. Este mai bine să previi conflictele decât să trudești șa
soluţionarea lor.
2. Creaţi starea de conștientizare a problemei

Înainte de începerea tratativelor pentru rezolvarea conflictului, este necesar să creaţi o starea
de conștientizare a problemei de către părţile implicate. Dacă ei descoperă efectul de largă
44
IISC
CBL-101
răspândire a conflictului în „sistemul numit biserică”, este mult mai ușor să căutaţi împreună
soluţiile.
3. Începeţi discuţii „la masa tratativelor” cu persoanele implicate

Dacă persoanele implicate se pot aștepta la dreptate, egalitate și integritate din partea liderului,
este mai posibil ca ei să accepte să se implice în tratative pentru soluţionarea conflictului. Și
dacă discuţia este concentrată asupra unui ţel comun, acela de găsire a unei soluţii, evitându-
se împotmolirea în probleme trecute și prezente, situaţia astfel descrisă, are șanse de succes.
4. Găsiţi proiecte comune pentru a întări rezultatul pozitiv

După ce aţi găsit o soluţie comună o pentru conflict, este necesar să continuaţi dezvoltarea
noi abordării a situaţiei lucrând împreună și practicând interacţiunea pozitivă. Un proiect
atractiv îi va ajuta pe oameni să stea laolaltă și sa fie legaţi prin muncă. Munca ce urmează va
include o grijă activă pentru creșterea relaţiei pentru a dezvolta o atmosferă de înţelegere
reciprocă de durată în biserică.
5. Nu renunţaţi niciodată
Unitatea bisericii este o preocupare continuă pentru un lider creștin de succes. Chiar dacă
soluţiile limitate pentru unele probleme vor sugera temporar o abordare diferită și poate că
este indicată chiar separarea pentru anumite proiecte, ţinta finală trebuie să fie unitatea și
convieţuirea armonioasă în biserică a diferitelor tipuri de personalităţi.
Este nevoie de mediatori. Astăzi biserica are nevoie mai mult ca oricând altcândva de mediatori
care să-i aducă pe oameni laolaltă. Creșterea încrederii în sine, dezvoltarea individualismului și
stresul inevitabil cu care se confruntă societatea postmodernistă, reprezintă un tărâm fertil pentru
conflicte. A lucra din toată inima pentru unitate în biserică reprezintă o copie atractivă a situaţiei
din societatea noastră, având astfel și un impact misionar puternic. Liderii creștini dinamici vor
recunoaște importanţa acestei chestiuni și vor elabora o tradiţie pozitivă a unităţii în comunităţile
locale numind și susţinând acele persoane cu calităţi de mediatori. (Și în lumea secularizată funcţia
de a media a devenit o abordare foarte apreciată de soluţionare a conflictelor de la locul de muncă
sau a celor ce se ivesc în contextul divorţului, etc.).
3.2.8 MANAGEMENTUL FINANŢELOR

În conducerea creștină bazată pe viziune, finanţele trebuie să vină întotdeauna pe locul doi.
Este adevărat că lumea noastră s-a dezvoltat atât de mult tinzând spre transformarea banilor în
punctul central al vieţii, încât biserica se poate păzi cu greu de acest aspect. Clădirea bisericilor
costă bani, pentru întreţinere, electricitate, evanghelizare, etc. este de asemenea nevoie de bani.
Dar un lider înţelept nu va permite niciodată ca finanţele să câștige supremaţia asupra viziunii și
misiunii bisericii.
45
IISC
CBL-101
Succesul impresionant al pionierilor noștri – și același lucru se întâmplă și astăzi în regiunile

ce înregistrează creșteri ale bisericii adventiste de ziua a șaptea- a fost determinat printre altele și
de faptul că ei au pus viziunea pe primul plan și finanţele, banii în plan secundar. Dacă o echipă de
conducere își pune întrebarea: „Ce vrem/avem nevoie/trebuie să îndeplinim?”, cu siguranţă va găsi
modalităţi de finanţare ale proiectelor vizionare. Dar dacă prima întrebare este: „Avem bani pentru
acest proiect?”, proiectul a murit deja înainte de a începe.
Nu vreau să sugerez că finanţele nu sunt importante deloc. De fapt lucrurile stau tocmai
invers. În Biblie Dumnezeu ne-a oferit un sistem excelent de finanţare a lucrării bisericii prin
zecime și daruri. De aceea promovarea unei atitudini de implicare și donare activă, prin credinţă în
domeniul financiar este responsabilitatea explicită a liderilor. Combinând acestea cu lucrarea
impresionantă a voluntarilor, se vor putea cu adevărat „muta munţii”.
Banii sunt doar mijloace, slujind unui scop, care se presupune că este acela de a ne apropia de
realizarea unei viziuni îndrăzneţe și măreţe născută în minţile liderilor și apoi comunicată și însușită
de întreaga comunitate. De aceea misiunea noastră trebuie să determine cantitatea de bani ce va
trebui cheltuită. Iată unele întrebări care ar putea fi de ajutor:
Ce cantitate de bani este cheltuită anual pentru întreţinerea stării de fapt a bisericii?
Ce cantitate de bani este investită direct în prima linie a misiunii?
S-a alocat și priorităţilor (care ar putea fi evanghelizarea și misiunea) stabilite în biserică o

cantitate la fel de mare de bani?
Confirmă managementul financiar al resurselor bisericii locale prioritatea credinţei și misiunii?
3.2.9 MANAGEMENTUL RESURSELOR MATERIALE

În ultimul rând, dar nu pe ultimul loc, succesul în conducerea creștină va fi măsurat prin
maniera în care liderul și echipa lui reușesc să administreze resursele materiale în biserica locală.
O biserică are nevoie de facilităţi într-o locaţie cât mai bună. Locul de închinare transmite mult
despre închinarea oamenilor din biserică. Un conducător de biserică bun va fi conștient de aceasta
și va ajuta biserica să creeze spaţiul care reprezintă cel mai bine felul membrilor de a fi, viziunea și
misiunea acestora precum și un loc în care oamenii să se simtă confortabil atunci când vin. Aduceţi-
vă aminte de David care a simţit că dacă el locuiește într-un palat, Casa de închinare a lui Dumnezeu
trebuia să fie mai mult decât atât. (2 Samuel 7,1-2).
Mai departe, resursele materiale pentru misiunea în sine vor fi importante. Atât echipa de
conducere cât și membrii bisericii au nevoie de cărţi bune pentru creșterea individuală. Ei au de
asemenea nevoie de broșuri, materiale publicitare, materiale de evanghelizare etc., care să-i ajute
să aducă la îndeplinire misiunea bisericii de a răspândi Evanghelia. Un lider experimentat va avea
grijă de faptul că cei care „clădesc” vor avea nevoie de „cărămizi” pentru ca locașul Domnului să
poată fi construit fără întârziere.
46
IISC
CBL-101
3.3 O CONDUCERE CREȘTINĂ BAZATĂ PE SLUJIRE

„Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea
să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru…
Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I Se
slujească, ci El să slujească și să- Și dea viaţa
ca răscumpărare pentru mulţi.”
(Matei 20,26.28)
„Copil fiind Isus a manifestat o frumuseţe și o drăgălășenie aparte a dispoziţiei. Mâinile Lui
dispuse erau mereu gata să-i slujească pe alţii. El a dat dovadă de o răbdare pe care nimic n-o
putea perturba și de o fidelitate care nu a sacrificat niciodată integritatea Sa. În principii
ferm ca o stâncă, viaţa Lui a descoperit harul/mila amabilităţii neegoiste”. (AG 282.4).
Orice afacere sau lucrare, indiferent de scopul ei, este bazată pe slujire. Fie că este vorba de
o chestiune productivă, de natură știinţifică sau educaţională, care privește timpul liber sau orice
altceva, în oricare din situaţii, valoarea respectivei activităţi este dată de calitatea serviciului ei,
aceasta devenind evidentă din numărul de articole vândute.
Conducerea în biserică este slujire. Este adevărat că asemenea situaţiei prezente în toate
celelalte afaceri, clientul trebuie să ocupe o poziţie cheie. Noi trebuie să ajungem la „clienţii” noștri
(oamenii din interiorul și exteriorul bisericii) cu „produsul” nostru (solia ofertei răscumpărătoare
a lui Dumnezeu), altfel biserica își va pierde raţiunea de a exista. Dar mai există Cineva care trebuie
slujit: Isus Hristos. Biserica nu este „afacerea” noastră, ci a Lui. Conștienţa acestui fapt și consecinţele
exprimate prin acţiune sunt cruciale pentru o adevărată conducere creștină. Decisiv pentru
conducerea în biserică.
Cea mai înaltă calitate a slujirii creștine poate fi regăsită în motivaţia lucrătorilor săi.
Experimentarea dragostei lui Dumnezeu în propria viaţă și o apreciere profundă a darului Său plin
de sacrificiu de sine sunt cele mai înalte motivaţii pentru slujire.
Principiul slujirii. Fiind diferită de știinţele exacte ( de exemplu matematica, fizica, etc.), fără
o formulă clară și procese repetabile, conducerea este o artă care are de a face cu elemente foarte
diferite și sensibile. Conducerea înseamnă mai mult decât însumarea unor aptitudini de conducere,
a pregătirii și a viziunii. Conducerea este o artă care necesită dezvoltarea pe parcursul vieţii a
capacităţii de a-i conduce pe oameni dincolo de nevoile și dorinţele persoanelor obișnuite. Aceasta
necesită o definire nouă din punct de vedere calitativ a conducerii în contextul creștin.
Vorbind despre conducerea creștină, Harris W. Lee spune: ”Lucrarea este slujire, dăruire în
numele lui Hristos, în beneficiul sau pentru binele bisericii și misiunii sale….Conducerea este slujire
atunci când lucrează pentru reînnoirea bisericii.” (Lee 1989, 24.25).
47
IISC
CBL-101
Adeseori, oamenii așteaptă ca liderii puternici să compenseze limitările lor în ceea ce privește
schimbarea și influenţa. Ei proiectează asupra acestora dorinţele lor ce vizează delimitarea precisă,
sigură și ordonată a zonelor, așteptând de la conducătorii lor să ia măsuri pe care ei mu le-ar lua
niciodată dacă ar fi într-o poziţie de responsabilitate.
Dar noi, creștinii, avem alte valori. Caracteristica fundamentală a conducerii creștine nu este
conducerea ci slujirea. Sau mai bine ar trebui să spun așa: Puterea prin slujire. De fapt, liderii care-
și slujesc cel mai bine bisericile sunt cei mai puternici.
Un lider creștin trebuie să fie conștient că sunt două faţete ale slujirii. Când se vorbește
despre slujire se înţelege atitudinea și acţiunea în slujire. Bineînţeles ca amândouă sunt importante,
dar prima- atitudinea de a sluji- este determinantă în conducere, în timp ce cea de-a doua- slujirea
prin acţiune- va demonstra atitudinea într-o formă vizibilă și va avea astfel un impact educaţional.
Definiţia pe care Isus a dat-o conducerii coincide în ce mai mare parte cu slujirea (Matei
20,28). Stăpânul nostru este cel mai bun exemplu de urmat: Isus a venit în această lume nu pentru
a fi servit, ci pentru a sluji El Însuși (Matei 20,26). Dacă cineva dorește să fie un lider puternic,
trebuie să fie mai întâi slujitor (Matei 23,11; Marcu 10,43; Luca 22,26), cel mai important dintre
voi trebuie să fie slujitorul celorlalţi. Pavel mărturisește a fi „slujitorul lui Isus printre neamuri”
(Romani 15,16). El scrie mai departe: „am devenit un slujitor al lui Hristos” (Coloseni 1,23-25)
Iar în Timotei 4,6 Pavel lansează apelul și chemarea ca toţi să devenim slujitori ai lui Dumnezeu.
A fi slujitor nu a fost o chestiune de popularitate niciodată și nu este nici astăzi. Dar slujirea
este realistă, biblică și este cea mai bună soluţie pentru problema relaţiilor neechilibrate, de care
societatea este lovită astăzi. Vindecarea tensiunilor interpersonale, a conflictelor, și a indiferenţei
nu va fi realizată prin concentrarea individului asupra propriilor sale nevoi ci pe baza principiului
„a fi slujitor înainte de orice altceva”.
Desigur există și limite ale acestei slujiri. Există momente în care un lider creștin trebuie să
refuze cereri pentru că are nevoie de odihnă sau de timp pentru familia sau datorită unor priorităţi
evanghelistice cu caracter de urgenţă. Dar nu aceasta este problema majoră a zilelor noastre. Este
o provocare mult mai mare să fii un lider care slujește cu adevărat, să lucrezi din greu uneori dispus
să „stai în culisele scenei” așa cum subliniază Isus. Într-o lume preocupată de „valorizarea binelui
personal, liderii creștini sun t chemaţi să manifeste disponibilitate pentru o slujire respectoasă și
neegoistă.
*****
48
IISC
CBL-101
CAPITOLUL 4: DIMENSIUNEA PERSONALĂ ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ
4.1 O VIZIUNE BIBLICĂ A COMPONENTEI UMANE

„Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea
este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut
din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu.”
(1 Ioan 4,7)
„Prin lucrarea personală, căutaţi să-i influenţaţi pe cei din jurul vostru. Faceţi cunoștinţă
cu ei. Predicarea nu va face lucrarea care necesită să fie făcută. Îngeri de la Dumnezeu vă
însoţesc în locuinţele celor pe care îi vizitaţi. Lucrarea aceasta nu se poate face prin delegaţie
dată altuia. Banii împrumutaţi sau daţi nu o pot săvârși. Prin vizitarea oamenilor, prin
vorbirea, rugăciunea și simpatizarea cu ei, veţi câștiga inimi. Aceasta este lucrarea misionară
de cel mai înalt grad pe care o puteţi face. Pentru a o face, aveţi nevoie de credinţă hotărâtă
și stăruitoare, de răbdare neobosită și de o adâncă iubire pentru suflete.” (Mărturii, vol. IX,
pag. 41) (ChS 117.5)
Preţuirea lui Isus Hristos pentru oameni a fost simplă, imperativă și cuceritoare. Oamenii se
simţea natural aflându-se în vecinătatea Lui. Tot ceea ce a făcut El, vindecările, călătoriile Sale și
predicarea transmiteau respectul profund și o dragoste și mai adâncă pentru fiecare persoană în
parte. Pentru a concluziona pe această temă Isus spune: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii
pe alţii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiţi și voi unii pe alţii.” (Ioan 13,34)
4.1.1 VALOAREA FIINŢELOR UMANE

O valoare unică prin creaţiune. Prin creaţiune fiinţele omenești au moștenit o valoare infinită
a viţii și existenţei lor. Ei nu există ca urmare a unei întâmplări, așa cum pretinde evoluţionismul, ci
ca urmare a unui plan divin. Fiecare persoană este unică. Oamenii sunt fiinţe create să-și modeleze
prezentul și viitorul și să le pese de aproapele lor, fie că aceasta iese în întâmpinarea intereselor lor
sau nu. În lumina Bibliei, fiinţele umane nu au fost create numai pentru a lupta pentru supravieţuire,
ci și pentru a găsi un sens vieţii și să-și clădească în raport cu acesta un viitor fericit și de dorit.
Răscumpărarea înnobilează viaţa oamenilor cu o valoare nemăsurată/infinită. Prin

răscumpărare, valoarea vieţii omenești are o nouă calitate. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu
lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă
veșnică.” (Ioan 3,16). Fiinţe atât de valoroase, încât Dumnezeul Universului este dispus să-L sa-
crifice pe Unicul Său Fiu, omenii sunt într-adevăr speciali: viaţa lor fiind protejată, ei trebuie să fie
vindecaţi și ajutaţi , ei trebuie să fie conduși la o viaţă mai bună în Hristos.
49
IISC
CBL-101
Dragostea veșnică a lui Dumnezeu determină o valoare eternă a fiinţelor omenești. Dragostea
fără de sfârșit a lui Dumnezeu, demonstrează dimensiunea veșnică a valorii fiinţelor umane: „Domnul
mi Se arată de departe: Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia
31,3).Oamenii iubiţi au un statut special: ei sunt respectaţi și primesc o îngrijire deosebită. Fiecare
persoană care trăiește în această lume este subiectul dragostei lui Dumnezeu, având astfel dreptul
de a fi tratat ca valoros și ca un fiu sau fiică a lui Dumnezeu.
4.1.2 RELAŢIA LIDERULUI CREȘTIN CU FIINŢELE OMENEȘTI

Apreciere. Lumea noastră a stabilit un criteriu secular pentru aprecierea oamenilor: Venitul
lor, proprietăţile lor, statul social ţi cât de cunoscuţi sunt ei, etc. Un lider creștin va aprecia fiecare
persoană indiferent de poziţia socială, de sex, rasă sau avere a acesteia. Un lider care-și manifestă
aprecierea sa faţă de oameni pentru faptul că există și că sunt creaţi de divinitate mai mult decât
pentru realizările lor, va crea o atmosferă extrem de propice de apreciere reciprocă în biserică și
printre membrii echipei sale de conducere.
Respect. Cu cât se familiarizează mai mult unii cu alţii, cu atât mai mult omenii tind să se
respecte mai puţin. De ce? Am învăţat de la președintele meu o lecţie extrem de valoroasă: ori de
câte ori prezintă sau introduce o persoană nouă, el vorbește de ceva impresionant din biografia
persoanei respective. Reacţia: un respect crescut printre ceilalţi oameni. Și eu am descoperit că
fiecare persoană are ceva extraordinar. Respectul este un ingredient de ajutor în conducerea creștină.
Aceasta va determina ce spunem sau nu despre o alte persoane și va determina de asemenea modul
în care ne întâlnim cu oamenii, felul în care îi tratăm și cum îi sprijinim privitor la responsabilităţile
lor.
Dragoste. Într-o lume a unei folosiri inflaţioniste a dragostei, unii oameni nu se simt confortabil
vorbind despre iubire. Dar dragostea pentru oameni este o prezumţie a conducerii creștine. O
persoană care iubește programele și proiectele, computerele și schimbarea, dar nu-i iubește cu
adevărat pe oameni din adâncul inimii sale, nu este potrivită pentru o poziţie de conducere. Nu
faceţi următoarea greșeală: dragostea nu este simpatie, dragostea nu este respect- ea este un principiu
durabil, urmată de emoţii durabile. Este ceva ce-l ajută pe lider să dea un pas înapoi și să lase pe
altcineva să se bucure de aplauze. Este ceva ce-l ajută pe lider să lupte pentru cauza altora, sacrificând
energie și timp pentru a-i face pe alţii fericiţi. Este puterea care schimbă lumea. (1 Corinteni 13).
Iertare. Într-o lume perfectă ca cea post modernistă nu este nici un loc pentru iertare. Fie
performanţa angajatului este remarcabilă, fie acesta este concediat. În conducerea creștină, iertarea
este un ingredient prioritar. Iubindu-i și apreciindu-i pe oameni, iertându-le greșelile și chiar eșecurile
ajută la dezvoltarea unei relaţii de calitate înaltă și de durată în echipa de conducere, dar și între
lideri și membrii bisericii.
Încredere. Pentru a îndeplini acest obiectiv, este necesar ca să construim în mod sistematic
încredere între credincioși. Fiecare relaţie cere un avans de încredere pentru a putea crește. Se
50
IISC
CBL-101
întâmplă ca și în agricultură: Fermierul seamănă seminţele în pământ cu încrederea că într-o zi vor

răsări plante noi. O atmosferă pozitivă, degajată în biserică va fi posibilă numai dacă oamenii sunt
dispuși să investească încredere.
Construind punţi. Un alt element care este promotorul unei atmosfere de apreciere și respect
este efortul sincer de a uni forţele din biserică. Sarcina liderului este medierea, strângerea oamenilor
laolaltă chiar dacă au trecut, o pregătire și dorinţe foarte diferite. Un lider bun va fi un mediator de
succes între generaţia tânără și ce mai în vârstă, între oamenii orientaţi către tradiţie și cei orientaţi
spre inovare, între cei foarte bine pregătiţi și oamenii simpli, între personalităţile slabe și cele
puternice. Dacă polarizarea se dezvoltă nestânjenită în biserică, aceasta reprezintă un eșec al
conducerii.
Este adevărat, strângerea oamenilor laolaltă nu este un proces ușor și uneori generează multă
durere. Dar este posibil. Cei doisprezece ucenici erau atât de diferiţi pe cât pot fi oamenii din orice
perioadă de timp. Totuși ei au crescut, transformându-se într-o echipă care a schimbat faţa lumii.
Merită să investești ceva energie gândindu-te cum să găsești o cale de succes pentru a realiza unitatea,
mai degrabă decât să te joci de-a pompierul, încercând în permanenţă să reduci într-un fel la tăcere
anumite aspecte. Isus afirmă ca un element esenţial prin care se identifică biserica lui Dumnezeu
este unitatea (Ioan 17,19). De aceea merită efortul de a crea o asemenea atmosferă în biserică care
să nu ofere o altă alternativă decât unitatea.
Poate că acum am descoperit că meseria unui lider nu este doar aceea de a reacţiona la
anumite lucruri care se întâmplă în biserică, ci și aceea de a lua el însuși iniţiativa și de a modela și
cizela în mod activ și efectiv biserica. Crearea unei atmosfere plăcute de apreciere și respect printre
credincioși va reprezenta una dintre caracteristicile vizibile ale unui lider de succes.
4.1.3 AJUTÂNDU-I PE OAMENI SĂ SE DEZVOLTE
4.1.3.1 Descoperind posibilităţile oamenilor

Isus a fost întotdeauna preocupat să-i ajute pe ucenicii Săi să se dezvolte. Mereu și mereu El
a reușit să direcţioneze intenţiile și dorinţele lor, atât de diferit modelate, spre o ţintă comună. El a
avut succes deoarece El a văzut întotdeauna ceva bun în oamenii care- L înconjurau: „Isus a văzut
în fiecare suflet un om căruia trebuia să i se adreseze chemarea la Împărăţia Sa”. (Hristos, Lumina
lumii, 151.2).
Un lider de succes va vedea întotdeauna posibilităţile precum și elementele promiţătoare din

oamenii cu care va lucra. Competenţa și autoritatea unui lider depind într-o mare măsură de
priceperea sa la oameni și de abilitatea sa de a vedea calităţile lor mai mult decât alţi oameni din jur
sau chiar de cei despre ale căror calităţi este vorba. Adeseori oameni talentaţi sunt neglijaţi pentru
că ei nu au avut niciodată ocazia să-și dezvolte talentele și pentru că posibilităţile lor n-au fost
niciodată descoperite. Un lider bun își va dezvolta un simţ în această direcţie și-i va surprinde pe
oameni promovând ascensiunea celor cu talente ascunse.
51
IISC
CBL-101
4.1.3.2 Păstorirea oamenilor

O persoană poate învăţa multe citind cărţi, dar elementele decisive al succesului în conducere
pot fi transmise numai prin intermediul unor relaţii strânse, de la om la om. Păstorirea este un gen
de astfel de relaţie.
În încercarea de a se defini „păstorirea”, se descoperă că ea este compusă din două elemente:

relaţia și transmiterea experienţei. „Păstorirea este bazată pe o relaţie personală, prin care o persoană
îmbogăţește o altă persoană ajutând-o să folosească sursele de provenienţă divină ale puterii.”
(Stanley, Clinton 1994,31). O altă definiţie statuează: „Păstorirea… este o relaţie dinamică de
încredere în care o persoană dă unei alteia posibilitatea de a valorifica la maxim harul lui Dumnezeu
în viaţa și slujirea sa. Aceasta are o bază biblică și teologică solidă, avându- L pe Isus ca exemplu
suprem reţinând tot ceea ce este relevant și consistent din viaţa și învăţătura Lui.” (Mallison, 1998).
Oamenii au nevoie de mentori. Studiile au dat la iveală faptul că fiecare lider a avut între trei
și zece oameni asupra cărora a avut un impact decisiv privitor la dezvoltarea lor personală. (Stanley,
Clinton 1994,31). Conducătorii din biserică sunt chemaţi să fie mentori buni în comunităţile lor.
Păstorirea este o metodă prezentă pe tot parcursul istoriei Bibliei și funcţionează încă și în
zilele noastre. Ea a fost întotdeauna o realitate în viaţa societăţii. Părinţii joacă un rol major în
dezvoltarea și evoluţia copiilor lor, profesorii formează într-o marea măsură pe studenţi și pe
discipolii lor, Sportivi din topuri au avut cu siguranţă un model precum și antrenori care să-i
pregătească. Păstorirea este o realitate în educaţie, afaceri și în viaţa publică. Și aceasta trebuie să
fie în mod categoric situaţia și în biserica creștină.
Lucrarea mentorilor. Ce face un mentor? Iată câteva aspecte ale lucrării și acţiunilor mentorilor:
„Capacitatea de a descoperi potenţialul existent într-o persoană

Toleranţă cu privire la greșeli, înfrângeri, încurcături și alte lucruri de acest gen, pentru că
mentorul vede potenţialul care poate fi dezvoltat
Flexibilitate pentru a putea reacţiona în anumite circumstanţe și privitor la anumite persoane
Răbdare, știind că dezvoltarea necesită timp și experienţă
Perspectivă, care rezultă din viziunea și capacitatea pe care o are mentorul de a ve-dea lucrurile
până la capăt, precum și sugerarea pașilor care trebuie făcuţi de persona păstorită
Încurajarea darurilor și aptitudinilor care-i vor clădi pe cei păstoriţi.”
(Stanley, Clinton 1994,32)
Un fel aparte de păstorire este reprezentat de liderii spirituali. „Contribuţia principală a unui
lider spiritual este responsabilitatea, întrebările privitoare la decizii și înţelegere, clădirea caracterului
și direcţia vieţii spirituale (motivaţia interioară) și maturitatea (concordanţa dintre viaţă și încredere).
Mai simplu spus, un lider spiritual facilitează dezvoltarea și maturizarea în anume momente critice
ale vieţii discipolului său.” (Stanley, Clinton 1994, 55.56).
52
IISC
CBL-101
Un parteneriat spiritual. Exact așa cum am spus, păstorirea și acceptarea unui mentor reprezintă
un parteneriat spiritual. Și aceasta este o moștenire preţioasă din zilele bisericii primare descrise în
Faptele Apostolilor. Barnaba și Pavel, Pavel și Timotei, etc., au format echipe de succes în predicarea
evangheliei. Dumnezeu a creat fiinţele omenești cu capacitatea dar totodată și cu nevoia de a clădi
și a menţine relaţii cu alte fiinţe umane. Același lucru s-a întâmplat și cu stabilirea Împărăţiei lui
Dumnezeu prin Isus Hristos: prin aceea că este copil a lui Dumnezeu fiecare persoană are o
mulţime de fraţi, surori, mame și taţi în biserică. Păstorirea este un parteneriat spiritual sub atât de
multe aspecte.
Mai înainte de toate, însuși liderul spiritual are nevoie de păstorire. Dacă el trebuie să-i ajute
pe alţii să crească, trebuie să crească el mai întâi. Un lider va folosi cu foarte mare atenţie ocaziile
ce i se deschid de a fi păstorit, tocmai pentru că el are nevoie de motivaţie, de experienţa împuternicirii
prin Spiritul Sfânt. Pastorii pensionari și bătrânii bisericii au multă experienţă de viaţă și înţelepciune:
este foarte inspirat să se folosească ocazia de a se învăţa de la ei.
În al doilea rând, membrii echipei au nevoie de îndrumare, de păstorire. Și ei doresc să-și

umple în mod continuu cupa vieţii cu darurile și aptitudinile de care au nevoie în lucrarea de slujire.
Ei știu cu siguranţă că stagnarea înseamnă moarte, atât profesională cât și spirituală, așa că sunt
foarte interesaţi să ţină pasul cu un proces de creștere personală și spirituală care să dureze o viaţă
întreagă.
În al treilea rând, fiecare membru al bisericii are nevoie de păstorire. Pentru a întreţine focul
viu al misiunii și pentru a promova entuziasmul faţă de evanghelie și credinţă, fiecare membru al
bisericii are nevoie de un model cu care să se identifice și are nevoie de persoane sub influenţa
cărora să poată crește din punct de vedere personal și spiritual. Acesta este de fapt succesul recrutării
dintre membrii bisericii a persoanelor care să conducă și viitorilor pastori. (Aproape fiecare misionar
a mărturisit că modelele spirituale, mentorii spirituali, au influenţat decisiv hotărârea lor de se
dedica slujirii).
Cum să afli dacă ești genul de persoană de tip „mentor”? În cele de mai jos veţi găsi o listă cu
atitudini, aptitudini și instrumente pentru păstorire:
Rugăciunea joacă un rol crucial. Este inima succesului păstoririi.

Biblia este principala resursă pentru păstorire. Pentru a evita individualismul prin secularizarea
unui proces spiritual, păstorirea ar trebui să folosească întotdeauna Biblia ca principala resursă
pentru dezvoltare.
Însemnările zilnice sunt un alt instrument care ajută la transformarea păstoririi într-un succes.
Pe lângă faptul că are rolul de a reaminti, ajută și la păstrarea unei imagini complete și la
revizuirea procesului și de asemenea slujește la conștientizarea mentorului de anumite lucruri.
Este necesară definirea clară a relaţiei pentru a nu se naște speranţe, așteptări nejustificate.
53
IISC
CBL-101
Ridicarea unor întrebări pertinente este o abilitate specifică unui mentor de succes. Întrebările
tind să conducă la conversaţii reale. Întrebările bune conduc la conversaţii mai profunde,
menţinând totuși o abordare sensibilă.
Practica de a asculta, va face păstorirea și mai eficientă pentru că nu se irosește timp preţios
cu neînţelegeri. Și, în final, numai ascultătorii buni vor putea avea un succes real ca mentori.
4.1.3.3 Oferind oamenilor posibilitatea de a lucra și a se dezvolta

O preocupare reală, sacrificatoare de sine și profundă privitoare la dezvoltarea și starea de
bine a fiecărui membru și vizitator din biserică va crea o atmosferă generală de acceptare și apreciere,
mai degrabă decât o abordare suspicioasă și critică a oamenilor diferiţi și unici prezenţi în biserică.
Grija pentru oameni va avea de asemenea un impact evanghelistic uriaș. Dacă vizitatorii simt
că noi suntem interesaţi de ei ca persoane și nu de mărirea numărului de membrii din biserică,
aceasta va ușura luarea deciziei de a se alătura bisericii în care s-au simţit atât de bine.
Atitudinile de a-i cunoaște pe oameni, de a-i aminti zilele lor de naștere precum și aniversarea
zilei botezului lor, cunoașterea și discutarea evenimentelor importante din familiile lor, precum și
cunoașterea vieţii lor personale, rugăciunea pentru ei, chemarea adresată lor, vizitarea lor, atitudinea
de a-i încuraja cu privire la credinţa lor- toate aceste experienţe îi vor motiva pe oameni să participe
activ la viaţa bisericii și să se identifice cu biserica pe care ei înșiși au ales-o c să fie și a lor. Daţi
oamenilor posibilitatea de a demonstra schimbarea și angajamentul lor. Daţi-le responsabilităţi și
ajutaţi-i să se dezvolte.
Cei mai buni și mai de succes lideri sunt cei care pot fi înlocuiţi. Această dovedește o viziune
adevărată, o gândire largă și o planificare pe termen lung, dacă liderul începe să formeze urmași de
îndată ce îi este încredinţată responsabilitatea conducerii.
*****
54
IISC
CBL-101
4.2 ANGAJAMENT ȘI INTEGRITATE ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

„V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea
să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină.”
(Ioan 15,11)
„Inima adevăratului slujitor al Evangheliei este plină de o arzătoare dorinţă de a salva

suflete. Se cheltuie timp și putere, eforturi stăruitoare nu sunt cruţate, pentru că și alţii
trebuie să audă adevărurile care au adus sufletului său atâta fericire, pace și bucurie. Duhul
lui Hristos este asupra lui. El veghează asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea
socoteală. Cu ochii aţintiţi la crucea de pe Golgota, privind pe Mântuitorul înălţat pe ea,
încrezându-se în harul Său, crezând că El va fi cu el până la sfârșit, fiind scutul, tăria și
destoinicia lui, el lucrează pentru Dumnezeu. Prin invitaţii și rugăminţi stăruitoare,
amestecate cu asigurările iubirii lui Dumnezeu, el caută să câștige suflete pentru Isus, și în
ceruri el este numărat printre aceia care sunt „chemaţi, aleși și credincioși” (Apocalipsa
17,14). (Istoria faptelor apostolilor, 371.1)
Într-o zi, cineva i-a vorbit lui Isus despre decizia lui de a- L urma, dar a cerut un timp în care
să-și ia rămas bun de la cei de acasă. Isus i-a răspuns: „Nici unul care după ce a pus mâna pe plug se
uită înapoi, nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.” Conducerea creștină este o chestiune
de angajament total (sau de lipsa totală a acestuia). Nu se poate ca cineva să fie salvat doar pe
jumătate, după cum „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.” (Matei 6,24). Isus Hristos cere un
angajament total faţă de Dumnezeu și biserica Lui.
Aceasta înseamnă că pentru un lider adventist, cel puţin trei elemente de conducere vor
concura spre un angajament total. (a) o supunere totală faţă de Isus Hristos și Cuvântul Său
descoperit, Sfânta Scriptură; (b) O atitudine corectă de identitate și loialitate faţă de biserica pe
care liderul o slujește; (c) o personalitate condusă de Spiritul Sfânt.
Conducerea lucrează cu toată inima și cu bucurie pentru a implementa viziunea măreaţă a

unei sarcini măreţe, într-o comunitate măreaţă pentru un viitor măreţ pe care Dumnezeul nostru
plin de măreţie ni L-a promis prin Isus Hristos.
Dar este conducerea ceva de care cineva se poate bucura cu adevărat? Cu siguranţă ca
Dumnezeu nu a intenţionat să-i condamne la suferinţă atunci când i-a chemat pe oameni să conducă.
Dimpotrivă: Dumnezeu intenţionează să facă din conducători parteneri care să- I împărtășească
bucuria. (Luca 15,22-24). El a creat o natură minunată de a-i mișca pe oameni, de a simţi armonie
și fericire și același lucru este posibil și poate chiar de dorit cu conducerea creștină. Următoarele
cinci elemente ar putea să-l ajute pe un lider creștin să se bucure de lucrarea sa:
1. Lăsaţi ca Dumnezeu sursa principală a puterii și bucuriei voastre.
55
IISC
CBL-101
2. Aduceţi-vă aminte că este biserica lui Dumnezeu, nu a voastră și că El este la conducerea

bisericii Sale.
3. Conștientizaţi dragostea răscumpărătoare pentru voi înșivă. Apoi veţi fi capabili să-i trataţi
cu dragoste și iertare.
4. Construiţi punţi între oameni. Ajutându-i pe oameni să se împrietenească, veţi câștiga voi
înșivă mulţi prieteni noi.
5. Elaboraţi proiecte comune pentru credincioșii din biserică. Aceasta îi va strânge pe oameni
laolaltă. Misiunea este cel mai complet proiect pe care biserica trebui să-l îndeplinească.
J. Robert Clinton sugerează o „verificare personală” legată de angajamentul individual faţă

de conducere. Astfel se va putea releva gradul de integritate și angajament în conducerea în cadrul
bisericii.
J. Robert Clinton:
„Formarea unui lider”, 73
Supunere/
Cuvânt ascultare
Integritate
Pentru a concluziona, a fi un lider creștin nu este o chestiune de auto realizare ci un răspuns

la chemarea lui Dumnezeu și la confirmarea bisericii. Și este adevărat: nu există nici o altă activitate
în lume care să aducă mai multă satisfacţie și bucurie în viaţa oamenilor decât conducerea oamenilor
spre o creștere personală și spirituală precum și modelarea faţetei privind creșterea spirituală și
numerică a bisericilor care devine astfel o binecuvântare atât pentru membrii săi cât și pentru
societate.
*****
56
IISC
CBL-101
4.3 O FILOZOFIE DE VIAŢĂ ECHILIBRATĂ

„Mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru toţi, pe care
vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem
aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de
lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre
și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!”
(1 Tesaloniceni 1,2-3)
„Marile puteri inovatoare ale sufletului sunt credinţa, speranţa și dragostea;…În raportul
despre oamenii care au umblat cu Dumnezeu putem surprinde străluciri ale slavei Sale. În
Cel „Minunat” Îl privim pe Acela faţă de care toată frumuseţea cerului și a pământului nu
este decât o slabă reflectare. „Și după ce voi fi înălţat de pe pământ”, a spus El, „voi atrage
la Mine pe toţi oamenii” Ioan 12,32. (Educaţie 192).
În general, Este investit mult efort în a le transmite oamenilor un pachet de aptitudini care să
le fie de ajutor, spunându-le cum să…conducă, …administreze, …comunice, …aibă grijă, etc.. În
acest context o chestiune de importanţă crucială este adeseori neglijată: Însăși persona liderului.
Personalitatea lui, atitudinile sale, temerile și speranţele sale, dezvoltarea lui – pe scurt, filozofia, și
perspectiva lui asupra vieţii.
4.3.1 IMPORTANŢA PERSOANEI LIDERULUI

În Biblie, foarte adesea se acordă o mare grijă însăși persoanei liderului. Pavel atinge exact
acest aspect atunci când îi scrie lui Timotei:
„Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fi o pildă pentru credincioși: în vorbire, în
purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie…. Nu fi nepăsător de darul care este în tine,
care ţi-a fost dat prin proorocire, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.
Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta
să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi și asupra învăţăturii, pe care o
dai altora: stăruiește în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuţi
și pe cei ce te ascultă.” (1Timotei 4,12-16)
Chemarea lui David de a fi împăratul lui Israel relevă aceeași preocupare principală pentru
persoana viitorului lider și nu cu privire la abilităţile și calificările sale, oricât de importante ar fi
acestea:
„Și DOMNUL a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţișarea și înălţimea staturii lui, căci l-
am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ce izbește ochii, dar
Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16,7)
57
IISC
CBL-101
În contextul Noului Testament, atunci când se vorbește de diaconii și bătrânii bisericii citim:
„De aceea, fraţilor, alegeţi dintre vio șapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt
și înţelepciune pe car îi vom pune în slujba aceasta.” (Faptele Apostolilor 6,3)
„Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat,
înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.” (1Timotei 3,2)
„Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu
încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuș, nici lacom de câștig mârșav.”
(Tit 1,7)
Fiind expus privirii oamenilor, ocupând o poziţie de mare influenţă, cei care aleg o persoană
ca lider, precum și persoană care acceptă chemarea la conducere poartă o mare responsabilitate.
4.3.2 FILOZOFIA DE VIAŢĂ A LIDERULUI

În conducerea creștină, filozofia personală de viaţă este un ingredient important cu consecinţe
pe termen lung atât pentru lider, cât și pentru comunitate. Să conduci o biserică spre creștere și
spre o spiritualitate mai profundă ar putea fi un lucru dificil, dacă filozofia personală de viaţă a
conducătorului contrastează cu aceste ţinte. Devine astfel necesar să se definească în mod clar
filozofia personală de viaţă a unei persoane.
Iată câteva întrebări care ar putea ajuta acest proces:

Care credeţi că este sensul ultim al vieţii în această lume?
Cum a-i formula importanţa acestei vieţi constante?
Ce rol joacă viaţă veșnică în planurile și gândurile voastre?
Cum a-i descrie responsabilitatea de pe acest pământ a unui creștin?
Sunteţi înclinaţi să abordaţi viaţa într-o manieră mai degrabă optimistă sau pesimistă?
Cât de importante sunt relaţiile umane în viaţa voastră?
Care este rolul evenimentelor sociale (Timpul petrecut cu alţii) în viaţa voastră?
Care este opinia voastră privitoare la a acorda altor oameni prioritate- dacă este necesar
chiar să fiţi dispuși să faceţi sacrificii personale?
Împletirea filozofiei personale de viaţă cu principiile Bibliei și cu valorile vieţii de creștin va

contribui substanţial la supravieţuirea spirituală și fizică a liderului. Diversitatea și unicitatea unei
persoane este un aspect al creării divine. Un lider de succes trebuie să fie conștient de acest lucru
și să-l accepte. Dar, vorbind la modul general, optimismul, prietenia, grija pentru alţii, etc., sunt
caracteristicile care reprezintă miezul responsabilităţii liderului.
4.3.3 DEZVOLTAREA PERSONALĂ A LIDERULUI

Nici un lider nu poate supravieţui mâine cu deprinderile și cunoștinţele dobândite ieri. Un
lider trebuie să se dezvolte permanent în plan personal, cunoscând și îndrăgind tradiţia fiind însă în
58
IISC
CBL-101
același timp deschis la nou. Iată câteva sugestii privind modalităţi în care liderul poate menţine
ritmul dezvoltării și creșterii abilităţilor sale profesionale:
Căutarea de informaţii în mod regulat.
Un lider trebuie să fie bine informat. El trebuie să fie la curent cu cele mai noi evoluţii. Pentru
el este de folos să participe la discuţiile și aprecieri publice privind societatea noastră. O sursă
bună de informare o pot reprezenta cele mai serioase și exigente reviste și ziare precum și alte
mijloace media. Din punct de vedere al bisericii, sursele noi și serioase îl vor menţine pe lider
bine informat și echilibrat.
Lectura frecventă
A citi o carte bună este asemenea unei ferestre deschise către o lume nouă. Mai mult decât să
ofere informaţii rapide cum o fac zilnic mijloacele media, o carte de calitate bună deschide ochii
pentru o înţelegere mai largă a sistemelor complexe și poate anima gândurile pentru a elabora
idei și proiecte noi.
Manifestaţi interes pentru idei și proiecte noi

Numai oamenii deschiși schimbării vor suferi schimbarea. Nu uitaţi: creșterea înseamnă schimbare.
Nu tot ceea ce este nou este neapărat bun și de dorit, dar schimbările bune trebuie să fie
implementate și deschiderea către nou poate sprijini și promova acest proces.
Cultivarea contactelor de calitate

Unii oameni se tem să petreacă timp alături de oameni proeminenţi. Această frică nu ar trebui
să existe. De la specialiști puteţi învăţa o mulţime de lucruri într-un timp cât mai scurt. Fiţi
cinstiţi, sinceri, demni și folosiţi ocazia de a intra în legătură și cu oameni care vă sunt superiori.
Folosirea dialogului reprezintă o problemă de dezvoltare, cunoștinţă și ajutor

Dialogul este o chestiune importantă în conducerea creștină. Ajută la o înţelegere mai profundă
a oamenilor, la ţinerea pasului cu dezvoltarea, la obţinerea informaţiilor importante, la obţinerea
feed-back-ului, la evaluare precum și la primirea de sfaturi. Și este de folos de asemenea pentru
dezvoltarea unor idei și opinii noi pe parcursul discuţiilor.
Participarea regulată la seminarii de pregătire

Seminariile de pregătire au avantajul de a uni câteva elemente cum ar fi: contactele, dialogul,
informaţiile profesionale specifice, învăţarea cu diferite situaţii, etc.. Seminariile sunt folositoare
pentru aprofundarea cunoștinţelor profesionale.
Luarea în calcul a posibilităţii de a avea o fază de revigorare profesională la un interval de

câţiva ani
Pe parcursul anilor rutina creează un fel de „orbire a spiritului întreprinzător”. Dacă este posibil,
luaţi-vă un timp anume pentru reînnoirea angajamentului și aptitudinilor profesionale,
participând de exemplu la un periplu de studiere a Bibliei sau continuând un curs educaţional la
universitate, etc.. Aceasta ar putea da un impuls nou, proaspăt slujirii voastre.
59
IISC
CBL-101
4.3.4 UNIVERSUL PERSONAL AL LIDERULUI

Acum câţiva ani am încetat să mă mai gândesc la liderii și pastorii bisericilor ca fiind persoane
singure, luate individual. Liderii bisericii sunt întotdeauna parte a „sistemului numit familie”. Un
lider creștin va fi conștient de acest fapt, iar familia și prietenii lui vor fi întotdeauna o parte importantă
a viziunii, misiunii și slujirii sale. Liderii pot fi mult mai eficienţi și mai puţi expuși pericolului
singurătăţii, experienţelor negative și eșecului dacă ei slujesc ca familie. În loc ca aceasta să fie o
datorie, devine mai degrabă un privilegiu de a a-și lua timp pentru a avea grijă de partenerul și de
copiii săi. Conducătorii au de asemenea privilegiul unic de a-și implica familiile și prietenii în
activitatea cea mai plină de satisfacţii din lume: slujirea lui Dumnezeu, a bisericii și a omenirii. Un
lider creștin va fi mai înainte de toate un conducător, un mentor, un suport spiritual pentru familia
și prietenii săi.
4.3.5 MANAGEMENTUL VIEŢII PERSONALE

O altă chestiune de mare importanţă pentru lideri este administrarea vieţii personale. Uneori
sunt atât de multe lucruri de făcut, atât de multe probleme de rezolvat, încât liderul nu mai are timp
să trăiască. Dacă acest lucru se întâmplă, liderul riscă să clacheze și este în pericolul de pierde
sentimentul bucuriei de fi conducător, aceasta pe lângă pierderea familie, sănătăţii și a propriului
sens al vieţii. Deci, dacă un lider vrea să-i conducă pe alţii, el trebuie mai întâi să administreze
resursele propriei sale vieţi.
Aceasta include dezvoltarea și adaptarea mentală precum și sănătate fizică, prevenirea și

îngrijirea sănătăţii. Include o administrarea bună a relaţiilor din familie la fel ca și grija faţă de
prieteni. Și cu siguranţă include vitalitatea și sănătatea spirituală. Este ca și cum ai dirija o orchestră:
Multe instrumente diferite trebuie să cânte în armonie. Nu este o sarcină ușoară, dar cu ajutorul lui
Dumnezeu și cu un sprijin puternic din partea familiei și a prietenilor este posibil să obţineţi succes
în arta plină de fineţe a felului în care să trăiești.
*****
60
IISC
CBL-101
REZUMAT
Un dintre cei mai strălucitori conducători din Israel, David, a scris un cântec inspirator
pentru toate generaţiile de-a lungul secolelor: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de
nimic. …îmi înviorează sufletul, mă povăţuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar
de ar fi să trec prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și
nuiaua Ta mă mângâie.” (Psalmi 23,1.3.4). A fi conduși și a conduce- aceasta este viaţa liderilor.
Pe parcursul acestui material am tratat anumite aspecte caracteristice unei zone extrem de
complexe și de vaste ale conducerii creștine. Pentru a adopta și pune în practică o conducere totală,
integra și echilibrată, va fi important să integrăm diferitele aspecte ale conducerii- cum ar fi
dimensiunile: spirituală, relaţională, profesională și personală. Arta fină a conducerii constă în
aceea de a crea ceva unic și special, diferit de ingredientele cunoscute în general.
Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să-i conducă pe mulţi dintre copiii Săi spre a evolua
devenind lideri eficienţi și maturi în biserica pe care ei o iubesc, o respectă și o apreciază. Dacă
această carte vă va putea fi de folos pentru îndeplinirea misiunii voastre, Îi voi mulţumi lui Dumnezeu
pentru aceasta.
*****
Ca un epilog, am inclus o scurtă prezentare privitoare la unitatea în biserică. Se pare că este

atât de importantă pentru o conducere echilibrată și totuși de succes, încât probabil că liderii
bisericii vor beneficia de pe urma ei.
61
IISC
CBL-101
UNITATEA, SEMNUL DISTINCTIV AL CREșTINISMULUI

„Mă rog ca toţi să fie una, cum tu, Tată, ești în Mine,
și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi,
pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis.”
(Ioan 17,21)
„Primei biserici i se încredinţase o lucrare de continuă creștere- aceea de stabilire de centre

de lumină și binecuvântarea oriunde erau suflete sincere ce doreau să se predea slujirii lui
Hristos. Vestirea Evangheliei trebuia să se întindă în lumea întreagă și solii crucii nu puteau
nădăjdui a-și împlini importantă lor lucrare decât numai dacă rămâneau strânși în legătura
unităţii creștine, descoperind în felul acesta lumii faptul că ei erau una cu Hristos în
Dumnezeu”. (Istoria faptelor apostolilor, 89.4).
În rugăciunea Sa de mare preot Isus accentuează unitatea ca fiind elementul central în viaţa
bisericii creștine (Ioan 17,17). Ea nu este numai un posibil efect secundar ce rezultă din faptul că- L
urmăm pe El ci este semnul central de recunoaștere a faptului că biserica este într-adevăr biserica
lui Dumnezeu. Astfel, unitatea devine în Noul Testament semnul distinctiv al creștinismului.
Acest fapt implică consecinţe pentru diferite zone al lucrării bisericii. Biserica locală se va
strădui în special pentru unitate. Știm cu toţii că individualismul ca și însăși natura umană tind spre
separare. Dar Isus afirmă clar că unitatea estre o obligaţie a urmașilor Săi. În biserică sunt multe
puncte de vedere și interese. Sarcina liderului este aceea de a crea o atmosferă de unitate. Un lider
creștin trebuie să fie cunoscut ca o persoană care întinde punţi între oameni. Unitatea nu este ceva
ce poate fi comandat sau impus. Unitatea se aseamănă cu creșterea unei plante: trebuie să fie udată
și hrănită. Și pentru a fi un succes, are nevoie de multă răbdare.
Și biserica lui Hristos trebuie să poarte semnul unităţii, asemenea unităţii divine. Pentru
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea unitatea este atât de importantă, încât un capitol distinct din
cele 27 de puncte de doctrină a fost dedicat ei: „Suntem egali în Hristos, care ne-a unit pe toţi într-
un sigur spirit la părtășie cu El și unii cu ceilalţi; noi trebui e să slujim și să ni se slujească fără
părtinire sau rezerve”. (Cele 27 de puncte fundamentale de doctrină ale bisericii AZȘ, Nr.13).
Pregătirea ucenicilor pentru cinzecime a fost făcută prin pregătirea si practicarea unităţii în
camera de sus. După înălţarea lui Isus, „toţi aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune ţi în cereri”
(Faptele Apostolilor 1,14). Și ei au continuat să facă așa până când a venit ziua Cinzecimii. „În ziua
Cinzecimii erau toţi împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt
puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei” (Faptele Apostolilor 2,1-2). Ce s-a întâmplat
atunci a însemnat o minune după alta.
Unitatea este esenţială pentru ca biserica să-și poată îndeplini misiunea. Numai prin eforturi
unite și sub îndrumarea Spiritului Sfânt biserica va putea ajunge în orice colţ al lumii cu Vestea cea
62
IISC
CBL-101
Bună a răscumpărării prin Isus Hristos. Numai lucrând în deplină unitate biserica va oferi dovada
puterii reconciliatoare a Evangheliei având în vedere că răscumpărarea înseamnă o re-unificare a
fiinţelor omenești cu Creatorul lor.
Merită să se facă orice efort pentru promovarea unităţii în biserică. Evitând orice atitudine
de divizare, separare, liderul va încuraja fiecare efort pentru realizarea unităţii în biserică. El va
lucra străduindu-se să-i strângă pe oameni laolaltă. Acceptând și bucurându-ne de faptul că noi toţi
suntem familia lui Dumnezeu, vom acorda prioritate unităţii în locul dorinţelor și ideilor personale.
Dar unitatea nu poate însemna niciodată uniformitate. Dacă bazele esenţiale ale credinţei
sunt suficient de puternice, atunci va fi loc destul pentru o dezvoltare inovatoare și creativă în
biserică. Diversitatea este necesară pentru a asigura creșterea bisericii. Avem nevoie de oameni cu
talente diferite, oameni cu puncte de vedere diferite, oameni cu diferite atitudini pozitive. Unitatea
se va dezvolta cu siguranţă mult mai bine într-un mediu plin de diversitate, dacă există o voinţă
expresă pentru unitate și dacă supunerea faţă de ţinta principală a vestirii Evangheliei va avea
prioritate. Diversitatea este o binecuvântare atunci când ea este combinată cu un puternic spirit de
echipă în biserică.
Un lider creștin va fi conștient de modalităţile diferite de a realiza unitatea în biserică și el va

lucra pentru a face funcţionale aceste metode. Promovarea unităţii prin discursuri și acţiune,
promovarea unităţii în bisericile care constituie biserica va schimba cu siguranţă faţa bisericii.
Liderul trebuie să știe ca unitatea este o plantă extrem de sensibilă. Ea își ancorează rădăcinile
în încredere și de aceea este foarte susceptibilă la orice fel de manipulare. Dar dacă va fi bine
alimentată cu încredere va dura.
Unitatea trebuie de asemenea să dezvolte o perspectivă foarte amplă. Fiecare câmp de activitate
elaborează modalitatea sa privitoare la viaţa bisericii și cultura este un ingredient important în
privinţa formelor. Dar multe realizări ale bisericii noastre nu s-ar fi transformat niciodată în realitate
dacă nu am avea o biserică mondială unită. Sistemul educaţional adventist, sistemul de sănătate,
ADRA și în special creșterea enormă a bisericii de pretutindeni nu ar fi fost niciodată posibile fără
unitatea mondială a acestei biserici minunate. Unitatea este una din cheile succesului.
Pentru a concluziona, unitatea este un dar al Duhului Sfânt pentru cei care slujesc. În Efeseni
Pavel scrie despre darul spiritual numit „unirea Duhului” dat pentru a fi dezvoltat și acesta conduce
la „unirea credinţei” (Efeseni 4,3.13). De aceea o biserică unită va fi nu numai un martor credincios
al mesajului reconciliator al lui Dumnezeu către lume, ci va demonstra de asemenea și atitudinea
spirituală atât a liderilor cât și a membrilor comunităţii uniţi în credinţă și faptă.
*****
63
IISC
CBL-101
Bibliografie
Augsburger, David: Caring Enough to Confront. How to Understand and Express Your Feelings
Towards Others. Herald Press, Ventura, CA 1981
Barna, George: Turning Vision into Action. Defining and putting into practice the unique vision God
has for your ministry. Regal Books, Venura (CA) 1996
Batten, Joe & Batten, Gail & Howard, Warren: The Leadership Principles of Jesus. Modern Parables
of Achievement and motivation. College Press, Joplin (Missouri) 1997
Clinton, Richard & Leavenworth, Paul: Leiterschaft…wie fange ich an? Ein starkes Fundament fur
einen lebenslangen Dienst. Koinonia, CH-Oberweningen 1997
Clinton, J. Robert: Der Werdegang eines Leiter. Lektionen und Stufen in der Entiwcklung zur
Leiterschaft. Verlag fur Kultur bezogenen Gemeideaufbau, Greng-Murten (Schweiz) 1992
Dale, Robert D., Leading Edge. Leadership Strategies from the New Testament. Abingdon, Nashville
1996
Eaton Watts, Dorothy: Team Ministry. GC Ministerial Association, Washington D.C. 1993
Follett, Philip: Effective Christian Leadership for Pastors. GC Ministerial Association, Silver Spring
MD, 1997
Foster, Richard J.: Celabration of Discipline. Harper & Row, San Francisco 1978
Gordon, Thomas: Managerkonferenz. Effektives Fuhrungstraining. Hoffman und Campe, Hamburg

1979
Heifetz, Ronald A.: Leadership Without Easy Answers. Belknap Press (Harvard), Cambridge
(Massachusets) 1994
Herman, Andreas: In dir steckt mehr als du denkst. Entdecke dein Leiterpotential. C&P, Emmelsbull
1995
Hull, Bill: Seven Steps to Transform Your Church. Fleming H. Revell, Grand Rapids (MI) 1997
Kallestad, Walt P.: Prinzipien der Gemeindeleitung. R. Brockhaus, Wuppertal 1996
Knoblauch, Jorg & Marquardt, Horst (Hrsg.): Fit fur die Zukunft. Konzepte christlicher
Fuhrungskrafte. Brunnen, Geissen 1999
64
IISC
CBL-101
Kuhne, Garry W.: The Dynamics of Discipleship Training. Being and Producing Spiritual Leaders.
Zondervan, Grand Rapids 1982 (1978)
Lee, Harris W.: Effective Church Leadership. A Practical Sourcebook. Augsburg Fortress,
Minneapolis MN 1989
Lewis, PhilipV.: Transformational Leadership. A New Model for Total Church Involvement.
Broadman&Holman, Nashville (TN), 1996
Martin, Glen&Gary MacIntosh: The Issachar Factor. Understanding Trends That Confront Your
Church And Designing A Strategy For Succes. Broadman&Holman, Nashville (TN), 1993
McSwain, Larry L.&Treadwell, William C. jr.: Conflict Ministry in the Church. The Ministerial
Association of the GC of SDA, Silver Spring MD 1997
Murren, Doug: LeaderShift. How to lead your church into the 21st cuntury by managing change.
Regal Books, ventura, CA 1994
Nelson, Alan E.: Leading Your Ministry. Abingdon, Nashville 1996
Oakley, Ed&Krug, Doug: Enlightened Leadership. Getting to the Heart of Change. Key to Renewal,
New York NY 1991
Reed, Bobbie&John, Westfall: Building Strong People. How to Lead Effectively. Baker Books, Grand
Rapids (MI) 1997
Reynolds, Donald G.: Problem Solving and Conflict Resolution. GC Ministerial Association, Wash-
ington D.C., year omitted.
Reynolds, Donald G.: Time Management. GC Ministerial Association, Washington D.C., 1991
Sanders, J Oswald: Le Leader Spirituel. Las qualites importantes puor les responsables d’eglises.
Editions Farel, Marne-la-vallee Cedex 2, France 1994 (engl. Spiritual Leadership, Moody
Press).
Schoen, V.W.: Gott braucht Menschen. Saatkorn, Hamburg o.J.
Shawchuck, Norman&Roger Heuser: Leading the Congregation. Caring Yourself Whilw Serving Oth-
ers. Abingdon, Nashville 1993
Stanley, Paul D.&Clinton, J. Robert: Mentoring. Wir brauchen geistliche Vater und Mutter. Verlag fur
kuklturbesogenen Gemeindesufbau, Greng-Murten (Schweiz) 1994
Tennyson, Mack: Making Committees Work. Zondervan, Grand Rapids MI 1992
65
IISC
CBL-101
Watson, David: Jungerschaft. Projektion J, Wiesbaden 1993
Watzlawick, Paul&Beavin, Janet H. Jackson, Don D.: Menschliche Kommunikation. Formen,

Storungen, Paradoxien. Hans Huber, Bern 1982
Wiersbe, Warren W.&David W.: Ten Power Principles for Christian Service. Mnistry Dynamics for a
New Century. Baker Books, Grand Rapids (MI) 1997
66

IISC - CB103 - Principiile Conducerii Crestine

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IISC - CB103 - Principiile Conducerii Crestine

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual pentru liderii bisericii locale

Departamentul Școala de Sabat / Lucrarea Personală

Institutul Internaţional de Slujire Creștină

Redactor: Valeriu Petrescu

Introducere: Conducerea in contextul bisericii creștine

1. Dimensiunea spirituală în conducerea creștină

2. Dimensiunea relaţională în conducerea creștină

3. Dimensiunea profesională în conducerea creștină

4. Dimensiunea personală în conducerea creștină

Rezumat: Unitatea, semnul distinctiv al creștinismului

„Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întărește-te

„Isus se sprijinea pe credinţă – credinţă în iubirea

DEFINIREA CONDUCERII CREȘTINE

PRINCIPIILE CONDUCERII CREȘTINE

Conducerea creștină în contextul adventismului, înseamnă mai mult decât conceptul de

CAPITOLUL 1: DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

1.1 PRIORITATEA CREDINŢEI ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

Credinţa este „inima”, „miezul” lucrării bisericii. Relaţiile de calitate, sentimentul de a fi

Conducerea creștină – mai mult decât abordarea secularizată a conducerii – se concentrează

1.1.1 DRAGOSTEA ȘI SUPUNEREA FAŢĂ DE ISUS HRISTOS

1.1.2 UN ADÂNC RESPECT PENTRU AUTORITATEA LUI DUMNEZEU

1.1.3 IDENTIFICAREA CU COMUNITATEA CREDINŢEI

1.1.4 O ATMOSFERĂ FAVORABILĂ PENTRU STILUL DE VIAŢĂ

Pentru a concluziona, prioritatea credinţei este fundamentul conducerii creștine pentru că ea

1.2 ROLUL MISIUNII ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

„Înălţaţi-L pe Isus. Înălţaţi-L pe El, omul de pe Calvar, lăudaţi- L prin cântare și

Un lider creștin de succes, trebuie să știe cu exactitate cu ce se confruntă biserica pe care o

1.2.1 IMPERATIVUL BIBLIC AL MISIUNII

1.2.2 METODA BIBLICĂ A MISIUNII

1.2.3 PRIORITATEA MISIUNII

De fapt, individul care a experimentat el însuși experienţa răscumpărării lui Dumnezeu în

Poate această introspecţie va cere ca anumite biserici să reflecteze, să gândească întreg

1.2.4 MISIUNEA ÎNSEAMNĂ „PRIN EXCELENŢĂ” CREȘTERE

DECLARAŢIA DE MISIUNE A BISERICII

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de pe tot cuprinsul pământului, a elaborat o declaraţie

REDESCOPERIREA MISIUNII BISERICII

1. Începeţi activităţile și evenimentele din biserica locală punând accent pe spiritualitate

2. Concepeţi o declaraţie de misiune pentru biserica locală

3. Participarea organizată în proiecte de evanghelizare de succes

1.2.5 CUM SĂ IMPLEMENTĂM O MISIUNE A BISERICII ORIENTATĂ SPRE SLUJIRE?

1.3 SPIRITUALITATEA ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

1.3.1 DEFINIREA TEOLOGIEI

1.3.2 RESPONSABILITATEA SPIRITUALĂ

reprezentarea a bisericii de care aparţine. Ca lider al bisericii, responsabilitatea se lărgește și mai

1.3.2.1 O activitate serioasă de rugăciune

1.3.2.2 Studierea Bibliei în profunzime

1.3.2.3 Instruirea teologică individuală

1.3.2.4 Discuţii teologice și spirituale frecvente cu fraţii de credinţă

1.3.2.5 O relaţie personală intensă cu Dumnezeu

1. Reguli de disciplină interioară:

2. Reguli de disciplină exterioară:

3. Reguli de disciplină organizaţională:

Importanţa atitudinii spirituale ca stimulator pentru evanghelizare nu trebuie subliniată. Există

CAPITOLUL 2: DIMENSIUNEA RELAŢIONALĂ ÎN CONDUCEREA CREȘTINĂ

2.1 VIZIUNE ȘI PLAN:

2.1.1 ÎNŢELEGÂND LUMEA ÎNCONJURĂTOARE

primele contacte cu oamenii, de a-i cunoaște în profunzime și de a le îmbunătăţi calitatea vieţii.

2.1.2 ANTICIPAREA EVOLUŢIILOR, IDENTIFICAREA TENDINŢELOR

De asemenea, un lider eficient va încerca sa priceapă acţiunile, regulile și motivaţiile de care

Aplicat la biserică, aceasta înseamnă ca dezvoltarea teologiei și practica religiei de zi cu zi a

2.1.3 A CONDUCE AVÂND O VIZIUNE

2.1.4 IMPLEMENTÂND VIZIUNEA