Temă săptămânală la disciplina Sociologia culturii

Săptămâna 2
Student: Cîrțîca Mihaela
LIMBAJUL – ELEMENT ESENŢIAL AL CULTURII
1. Elementele culturii

„Cultura” este unul dintre cele mai polisemantice cuvinte şi este folosit în aproape toate
domeniile de activitate ale vieţii sociale, în mass-media, economie, ştiinţă, politică, religie etc., cu
ensuri foarte diferite.

Obiectul de cercetare al sociologiei culturii este cultura, că ea este tratată în mod ştiinţific sub
această egidă la fel de riguros cum biologia celulară se ocupă de studierea celulelor sau psihologia
investighează psihicul uman. Pentru a cunoaşte cu metode ştiinţifice cultura trebuie să ştim din ce
este alcătuită, care sunt elementele sale componente, care sunt pilonii pe care aceasta se sprijină.
Franz Boas, care este părintele antropologiei americane, a susţinut, încă de la începutul secolului al
XX-lea, un principiu metodologic fundamental pentru cercetarea culturii, conform căruia, înainte să
ne pronunţăm despre cultură în general, e nevoie să fi studiat o cultură anume, în particular. El se
opunea abordării speculative şi respingea orice teorie care pretindea că poate explica totul.

2. Limba română. Specific şi utilizare

Limbajul şi cultura se află într-o relaţie de interdependenţă, iar limbajul poate fi considerat
elementul esenţial al culturii, chiar şi numai prin faptul că prin intermediul lui cultura este transmisă
şi interiorizată. Claude Lévy-Strauss, afirma că ,,problema raporturilor dintre limbă şi cultură este
una dintre cele mai complicate care există”. El ne propune 3 modalităţi de raportare a limbii la
cultură:

- „putem trata limba ca pe un produs al culturii: o limbă folosită într-o societate reflectă

cultura generală a populaţiei respective;

- limba constituie o parte a culturii, ea este, printre altele, una dintre elementele ei;

- putem, de asemenea, trata limba ca o condiţie a culturii, având un rol dublu, diacronic,dat
fiind că mai ales prin intermediul limbajului dobândeşte individul cultura grupului său: copilul este
instruit şi educat prin mijlocirea cuvântului; el este certat şi lăudat cu cuvinte. Limba apare ca o
condiţie a culturii numai în măsura în care aceasta din urmă posedă o arhitectură similară celei a
limbajului”.
 Pe glob, în prezent, sunt vorbite 7000 de limbi, numărul lor fiind mult mai mare decât al
statelor, el variind de la o singură limbă vorbită într-o ţară, cum este Korea de Nord, până la 820 de
limbi – în Papua Noua Guinee.

Uniunea Europeană are acum 500 milioane cetăţeni, 27 state membre, 3 tipuri de alfabet şi 23
de limbi oficiale, unele dintre acestea vorbite la scară mondială. Alte circa 60 limbi fac parte, de
asemenea, din patrimoniul UE şi sunt vorbite în anumite regiuni sau de anumite grupuri. În plus,
imigranţii au adus cu ei un lung şir de limbi: se estimează că între graniţele UE sunt acum prezente
cel puţin 175 de naţionalităţi.

În România, 90% din populaţie vorbeşte limba română, iar în total, pe teritoriul ţării noastre,
sunt vorbite 15 limbi: română (19.700.000 vorbitori), romani – balcanică, romani – carpatică,
romani – vlahă (numărul total al romilor este de 2.933.206), maghiară (1.450.000 vorbitori),
germană (45.000 vorbitori), turcă (28.700), aromână (28.000), sârbă (27.000), tătară (22.000),
bulgară (6.750), greacă (4.150), poloneză (2.760), găgăuză, limba română prin semne (pentru
persoanele cu deficienţe de auz)

În afara teritoriului României, limba română se mai vorbește în:

- Republica Moldova, unde, sub denumirea de „limba moldovenească”, este considerate limba
oficiala şi numără 2.500.000 vorbitori.

- Provincia Autonomă Voivodina, Serbia, unde este limbă oficială.

- Ucraina, Ungaria, Serbia (Valea Timocului) și Bulgaria.

- Croația, Slovenia, Slovacia și Polonia.

- Israel, unde, în 1993, limba română era vorbită de 5% din populație, care a migrat din
România în Israel 4

- Româna este vorbită ca limbă străină de cetăţeni de origine arabă din Orientul Mijlociu,
aceştia învăţând limba română pe teritoriul României, unde şi-au făcut o parte din studii.

- Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Turkmenistan. Limba română este

vorbită în aceste ţări ca urmare a deportărilor realizate din Republica Moldova în fostul spaţiul
comunist al Uniunii Sovietice.

- Italia, Spania, Statele Unite, Canada, Franța, Portugalia, Germania sau Australia. Se
estimează că mai mult de 3.000.000 de vorbitori de limba română locuiesc legal în Europa și
America de Nord, limba circulând prin procesul de emigrare.
 - Româna este una dintre cele cinci limbi în care sunt oficiate servicii religioase în statul
monastic Muntele Athos, o regiune autonomă din Grecia, fiind vorbită în schiturile Prodromu și
Lacu.

Specialiştii americani, care au sintetizat datele privind folosirea limbilor pe teritoriul

României, s-au raportat la rezultatele Rensământului populaţiei, realizat în anul 2002. În lume sunt
în total 28 de milioane de vorbitori de limba română, 81,5% dintre aceştia fiind pe teritoriul
României, 11,7% – în Republica Moldova, 1,2% – în Ucraina, 1,0% – în Israel, 0,1% – în
Voivodina şi 4,5% – în alte ţări. Limba româna, cu cele patru dialecte ale sale – dacoromâna,
aromâna, meglenoromâna şi istroromâna – este continuatoarea latinei vorbite în părţile răsăritene
ale fostului Imperiu Roman.

Graiurile sau subdialectele limbii române sunt: graiul bănățean; graiul crișean; graiul
moldovenesc; graiul maramureșean; graiurile oltenesc, muntenesc și dobrogean, acesta din urmă
zis uneori „dician”; graiul timocean.

Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, coordonat de către Marius Sala, a tratat

problema originii cuvintelor din vocabularul românesc, structura etimologică a acestuia fiin
alcătuită din: Elemente romanice – 71,66% ; 30,33% – latineşti moştenite; 22,12% – francize
15,26% – latineşti savante; 3,95% – italiene; Formaţii interne – 3,91% (majoritatea fiind bazate pe
etimoane latine); Slave – 14,17%; 9,18% – slava veche; 2,6% – bulgăreşte; 1,12% – ruseşti;
0,85% – sârbo-croate; 0,23% – ucrainene; 0,19% – poloneze; Germane – 2,47%; Neogreceşti –
1,7%; Traco-dace de substrat – 0,96%; Maghiare – 1,43%; Turceşti – 0,73%; Englezeşti – 0,07%
(în creştere); Onomatopee – 0,19%; Origine incertă – 2,71%.

3. Cercetarea sociologică a limbii

3.1. Definiţia limbii

Richard T. Schaefer defineşte limba ca fiind sistemul abstract al semnificaţiilor cuvintelor şi

simbolurilor pentru toate aspectele culturii. Limba cuprinde limbajul, semnele scrise, cifrele,
simbolurile, gesturile şi expresiile non- verbale. Limba este un sistem de semne ce exprimă idei,
prin aceasta fiind comparabilă cu scrisul, cu alfabetul surdomuţilor, cu riturile simbolice, cu formele
de politeţe, cu semnalele militare etc. Numai că ea este cel mai important dintre aceste semne.

Ştiinţa care să studieze viaţa semnelor în viaţa socială, a fost denumită de către Ferdinand de
Saussure semiologia, ştiinţă de graniţă cu psihologia socială şi cu sociologia culturii, în special
atunci când se înfrăţesc să desluşează felul în care limba şi cultura se determină reciproc.

3.2. Limbă, identitate şi creativitate tradiţională

 Fiind implicată în procesul de fondare a unei culturi, limba este esenţială pentru relaţiile inter-
culturale şi, mai ales, pentru înţelegerea creativităţii unui anumit popor. Poeziile, cântecele, baladele
şi miturile exprimă sensibilitatea unui popor, iar ele sunt comunicate prin limbă într-un mod aparte
faţă de alte producţii culturale. Creaţiile literare şi chiar cele populare exprimate prin limbă dau
specificitate unei culturi, întrucât unitatea sufletească a unui popor se desăvârşeşte prin limbajul
literar. „Ceea ce caracterizează pe un scriitor în mare parte este limba sa; o literatură e naţională mai
ales prin limbă, şi dacă o literatură se caracterizează prin limba sa tot aşa va fi şi cu un scriitor.

Produsele culturii tradiţionale, chiar dacă nu sunt formulate într-un limbaj de specialitate, au
un rol important pentru limbă şi, implicit, pentru definirea culturii. Poezia populară dă unui scriitor
cult o mulţime de resurse specific naţionale. Dar dacă nu i-ar pune la îndemână decît una, limba,
încă ar fi un minimum satisfăcător, pentru că limba unui popor nu e doar o colecţie de semne
abstracte pentru noţiuni aşa cum este cuvântul pentru volapük .

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Bogdan Petriceicu-Haşdeu intuise deja importanţa limbii
pentru identitatea naţională, cercetările sale lingvistice depăşind aria strictă a literelor, Dicţionarul
limbii istorice şi poporane a românilor, al cărui autor este, fiind realizat cu scopul de a surprinde
esenţa culturii româneşti, felul de a fi şi de a simţi al românilor. Demersul lui preliminar scrierii
dicţionarului este unul care poate inspira orice etnolog, antropolog sau sociolog, el concepând un
chestionar cu ajutorul căruia a colectat date despre: „fonetica poporană, care este temelia
dialectologiei şi despre credinţele cele intime ale poporului, obiceiele şi apucăturile sale, suspinele

3.3. Limba şi priorităţile unei culturi

Limba arată ceea ce este important şi prioritar pentru o cultură. Cultura americană reuneşte
tradiţii, idei, obiceiuri, credinţe, valori, arta, folclorul şi inovaţiile dezvoltate la nivel local, dar şi
importate prin intermediul procesului de colonizare şi de imigrare din insulele britanice. Ideile şi
idealurile americane referitoare la sărbătorile naţionale, sporturile americane unice (cum este
fotbalul american), tradiţia militară şi inovaţiile din domeniul artelor şi al showbizului produc,
pentru americani, un foarte puternic sentiment de mândrie naţională. Astfel se poate explica de ce
ataşamentul pentru steagul Americii este unul naţional.

Cât priveşte limba română, noi folosim foarte des expresii, de genul: „multă baftă”, „noroc”„a
avut noroc”, „a avut ghinion”, „mult succes”, „ce-o da Domnu`”, „Dumnezeu cu mila”, „asta e”, „n-
a avut şansă”, „s-a născut cu stea în frunte”, „nu se înţeleg pentru că zodiile lor nu sunt
compatibile”, „numărul meu norocos”, „n-a avut o soartă bună”, „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”, „i-
a venit sorocu`”, „i-a fost ursit la naştere” ş.a. Existenţa şi utilizarea acestor expresii în momente şi
încercări importante din viaţa noastră (evenimente, examene, eşecuri) arată că fondul ideatic al
culturii române cuprinde numeroase credinţe precreştine, magice şi populare, bazate pe noroc,
destin, şansă, numerologie, astrologie, spirite supranaturale şi vrăjitorie.

În limba română merită interpretată şi reprezentarea lingvistică a distracţiei. Atunci când ne

referim la o petrecere, ea poate fi exprimată într-un registru conceptual foarte larg şi generos.
„Trebuie să dau de băut” este o expresie folosită de obicei după ce s-a întâmplat ceva pozitiv în
viaţa unei persoane, fie că este vorba de sărbătorirea unui eveniment (data naşterii, un număr de ani
de la căsătorie etc.), achiziţionarea unei maşini, promovarea unui examen, naşterea unui copil sau
primirea unei moşteniri.

Toate aceste expresii, precum şi utilizarea lor la scară socială, demostrează că distracţia joacă
un rol important în cultura română, iar obiceiurile referitoare la principalele evenimente fericite ale
vieţii, nunta şi botezul sunt ghidate în organizarea lor de dorinţa oamenilor de a se distra şi simţi
bine.

4. Influenţa limbii asupra conturării realităţii

Limba joacă rolul cel mai important pentru realizarea funcţiei de trasmitere a culturii din
generaţie în generaţie şi de patrimonializare a bunurilor culturale de-a lungul istoriei umanităţii.
Pentru Ferdinand de Saussure, „limba se transmite din generaţie în generaţie. În oricare epocă şi
oricât de departe ne-am întoarce în timp, limba apare întotdeauna ca o moştenire a epocii
precedente. De fapt, nicio societate nu cunoaşte şi nu a cunoscut vreodată limba altfel decât ca pe
un produs moştenit de la generaţiile precedente şi pe care îl luăm ca atare”.

4.1. Relativitatea lingvistică şi ipoteza Sapir-Whorf

Principiul relativităţii lingvistice, sau ipoteza Sapir-Whorf, susţine faptul că modalităţile

diferite în care limba codifică toate categoriile culturale şi cognitive condiţionează felul în care
oamenii gândesc, în aşa fel încât, datorită acestor diferenţieri date de limbă, vorbitori de limbi
diferite gândesc şi se comportă diferit. O versiune mai diluată a acestei teorii argumentează că
aceste categorii lingvistice şi folosirea lor influenţează gândirea şi anumite comportamente non-
lingvistice.

Ideile acestea au fost susţinute la începutul secolului al XX-lea de către şcoala americană de
antropologie, condusă pe atunci de Franz Boas şi Edward Sapir. Unul dintre studenţii lui Sapir,
Benajmin Lee Whorf este considerat printre primii susţinători ai ipotezei, publicându-şi observaţiile
despre felul în care diferenţele lingvistice afectează cunoaşterea şi comportamentul uman.
 Principiul relativităţii lingvistice şi raportul dintre gândire şi limbă au reprezentat preocupări
şi în alte domenii de cunoaştere, precum filosofia, psihologia socială şi antropologia, inspirând,
totodată, lucrări ficţionale şi invenţia limbilor construite (eng., constructed languages).

4.2. Limba şi stereotipiile sociale

Steoretipiile sociale şi rasiale sunt şi ele cuprinse în limbă, aceasta participând, indirect, la
condiţionarea comportamentului de acceptare sau respingere, de toleranţă sau discriminare. Richard
T. Schaefer ia drept exemplu semnificaţiile culorilor alb şi negru în limba engleză. Acelaşi lucru se
întâmplă în limba română, unde expresiile populare existente în limbă despre cuvântul „ţigan”,
afectează percepţia minorităţii etnice de romi (ţigani), creînd o imagine stereotipală a ţiganului cu
efecte asupra mentalităţii şi comportamentului populaţiei majoritare. Unul dintre motivele pentru
care liderii romilor au cerut ca de acum înainte să fie consideraţi drept romi a fost dat de faptul că
termenul de „ţigan” era asociat, cel mai adesea, cu neîncrederea, conflictul şi ilegalitatea.

În limba română, ca şi în alte limbi, anumite ocupaţii sunt exprimate doar la genul masculin:
sociolog, medic, pompier, ortoped ş.a. În limba engleză, expresii precum poştaş (eng., mailman),
poliţist (eng., policeman) şi pompier (eng., fireman) au în compoziţia lor cuvântul „man”, care
înseamnă bărbat. Orientările feministe se tem că aceste convenţii creează reprezentarea social după
care anumite ocupaţii sunt destinate cu predilecţie sau în exclusivitate bărbaţilor.

Limba este foarte importantă pentru o cultură, ea fiind prima care contribuie la diferenţierea
identităţii unei societăţi, fiind, totodată, implicată în derularea vieţii sociale printr-o mulţime de
procese şi mecanisme (la unele dintre ele făcând referire până acum). Schimbarea integrală a unei
limbi sau introducerea unor modificări în structura acesteia au fost întotdeauna prilejuri de mari
dezbateri şi tensiuni sociale, pentru că ea este caracterizată de „o rezistenţă colectivă la orice
inovaţie lingvistică.

Limba, dimpotrivă, este folosită de fiecare individ în fiecare moment; acesta este motivul
pentru care ea suferă fără întrerupere influenţa tuturor. Acest fapt capital este suficient pentru a
arăta imposibilitatea unei revoluţii.