Sunteți pe pagina 1din 1

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE

ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ANRE

CABINET PREŞEDINTE

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 15.10.2008 a avut loc la sediul ANRE întâlnirea dintre reprezentanţii Nabucco
Gaspipeline Internaţional Company şi experţii autorităţii.

Reprezentanţii Nabucco Gaspipeline Internaţional Company au prezentat autorităţii


stadiul în care se află proiectul Nabucco şi au susţinut cererea suplimentară privind unele
modificări ale deciziei ANRE de exceptarea a gazoductului, înaintată în cursul lunii iulie
2008.

Menţionăm că în cursul lunii iunie a.c., ANRE a aprobat condiţionat exceptarea


tronsonului românesc al gazoductului de la aplicarea prevederilor referitoare la accesul terţilor
la reţelele de transport şi de la aplicarea metodologiilor de tarifare specifice transportului
gazelor prin conducte.

Decizia de scutire este transmisă Comisiei Europene şi sunt în analiză condiţiile de


acordare a acesteia, urmând ca, potrivit legislaţiei comunitare în vigoare, poziţia Comisiei să
fie comunicată ANRE.

Discuţiile purtate cu reprezentanţii Nabucco Internaţional Company arată un avans


real al proiectului Nabucco faţă de orice alte proiecte, decizia ANRE asupra cererii
suplimentare înaintate de companie în iulie a.c. urmând a fi finalizată până la finele lunii
octombrie.

Decizia de scutire precum şi toate anexele acesteia, inclusiv descrierea proiectului


Nabucco pot fi accesate pe pagina de internet a autorităţii la adresa
www.anre.ro/Legislatie/Proiect Nabucco.

Domeniul gaze naturale Şos. Cotroceni nr. 4, sector 6, Bucureşti, telefon: 021/303.38.00, fax: 021/303.38.08, mail: anrgn@anrgn.ro;

Domeniul energie electrică Str. Constantin Nacu nr. 3, sector 2, Bucureşti, telefon: 021/311.22.44, fax: 021/312.43.65, mail: anre@anre.ro;

pagină de internet: www.anre.ro

S-ar putea să vă placă și