PLAN

1. Definiții și concepte ale noțiunii de suicid.

2. Mituri privind suicidul.

3. Înțelegerea comportamentului suicidar.

4. Semne presuicidare.

5. Strategii cheie în prevenirea suicidului.

 I DEFINIȚII ȘI CONCEPTE ALE NOȚIUNII DE SUICID

Gândurile suicidare şi comportamentul suicidar pot fi definite ca un

proces complex care poate varia de la ideaţia suicidară, planificarea suicidului,
până la tentativa de suicid şi, în final, la suicid.

Comportamentul suicidar este o consecinţă a interacţiunii unor factori

biologici, genetici, psihologici, de mediu şi situaţionali (Hawton şi van Heeringen,
2009).

Definiţiile suicidului şi a tentativelor de suicid s-au schimbat în timp. De

Leo şi colaboratorii săi (2004) definesc suicidul ca: “un act neobișnuit, cu un
rezultat fatal, pe care decedatul, fiind conștient de un potențial rezultat letal sau
așteptând acest rezultat, l-a inițiat și l-a dus la îndeplinire cu scopul de a produce
schimbările dorite”.

Emile Durkheim (1890 “Sinuciderea - Studiu sociologic”) defineşte sinuciderea

astfel: “Numim sinucidere orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect
dintr-un act pozitiv sau negativ, înfăptuit chiar de victimă, aceasta ştind că va
produce acel rezultat ” Această def. cuprinde 3 elemente:
1. Actul este fatal
2. Actul este produs de victimă propriei persoane
3. Conştiinţa potenţialului letal al actului.
Douglas în cartea sa „The Social Meanings of Suicide”, mai adaugă 2 elemente
esenţiale la cele 3 elemente ale lui Durkheim, anume:
• Subiectul are dorinţa sau intenţia de autodistrugere;
• Motivaţia de a muri.
Comportamentul suicidar non-fatal, incluzând tentativele de suicid şi
auto-vătămarea deliberată, este definit astfel: “un act neobișnuit, cu un rezultat
non-fatal, pe care un individ, așteptând să moară sau asumându-și riscul de a
muri ori de a-și provoca vătămări corporale, l-a inițiat și l-a dus la îndeplinire cu
scopul de a produce schimbările dorite”.

Suicidul:
 • (Realizat) – are drept consecinţă moartea individului;
• (Nerealizat) – numit tentativă de suicid, termen propus tot de Durkheim
“eşec în realizarea unei morţi sigure”.

Sinuciderea este actul fatal care aparţine cu necesitate unei boli psihice sau
aparţine unei personalităţi normale?
- patologică (survine la o persoană cu boli psihice)
- non-patologică “raţională”(survine la persoane care nu suferă de boli psihice
părând a fi “perfect explicabilă”
Distribuţia pe sexe: suicidul este de 3 ori mai frecvent la ♂ în vreme ce
tentativele de suicid sunt de 4 ori mai frecvente la ♀ Sex ratio B/F=3/1; Tentativa
sui ratio B/F=1/4.

Vârstă: suicidul are incidenţa maximă la vârstnici peste 65 ani, în vreme ce

tentativele de suicid au incidenţa maximă la tineri 18 – 30 ani. Statisticile mondiale
din ani '60 – în prezent arată o creştere îngrijorătoare a nr. de sinucideri la grupa de
vârstă 18-24 ani!!

Clasa socială: suicidul este mai frecvent la clasele sociale înalte, în vreme ce
tentativele de sinucidere sunt mai frecvente la clasele sociale joase.

Fiecare suicid şi tentativă de suicid afectează direct sau indirect alte

persoane. Au un impact sever, atât imediat, cât şi pe termen lung asupra
supravieţuitorilor, precum soţii, părinţii, copii, familia, prietenii, colegii de la locul
de muncă şi cunoscuţii.

TRĂSĂTURI COMUNE ALE COMPORTAMENTELOR

SUICIDARE

1. Scopul specific al suicidului este de a căuta o soluţie

2. Telul specific al suicidului este încetarea conştienţei
3. Stimulul specific al suicidului este durerea psihologică intolerabilă
4. Stresorul specific în suicid este cel al frustărilor psihologice
 5. Sentimentul specific în suicid este cel de neajutorare-disperare
6. Atitudinea specifică în suicid este ambivalenţa
7. Statusul cognitiv specific în suicid este constricţia
8. Acţiunea specifică în suicid este evadarea
9. Actul interpersonal specific în suicid este comunicarea intenţiei
10.Aspectul specific de comportament în suicid este consecvenţa în menţinerea
unor tipare de manifestare comportamentală.

II.MITURI PRIVIND SUICIDUL

Există multe neînţelegeri referitoare la comportamentul suicidar. În lista de mai

jos, sunt prezentate miturile cel mai des întâlnite.

Suicidul nu poate fi prevenit

Unul dintre cel mai des întâlnite mituri referitoare la comportamentul suicidar este
că acesta nu poate fi prevenit. Cu toate acestea, cei mai mulţi oameni cu tendinţe
suicidare au sentimente amestecate despre moarte. Chiar şi persoanele aflate într-o
stare de depresie severă alternează, până în ultimul moment, între dorința de a trăi
şi cea de a pune capăt durerii. Mai mult, există dovezi ştiinţifice ale efectului
preventiv al unui număr substanţial de intervenţii. Dialogarea cu o persoană pe
tema sinuciderii sporește riscul de comportament suicidar Când o persoană
exprimă gânduri suicidare, aceasta nu trebuie considerat un strigăt pentru a obţine
atenţie, ci un strigăt de durere, care indică faptul că persoana este disperată şi simte
o durere emoţională puternică. Discuţiile despre gândurile şi planurile suicidare nu
amplifică intenția de sinucidere sau senzația de situație deznădăjduită. Din contră,
discutarea într-un mod deschis despre ideile suicidare, într-un cadru personal,
poate fi o metodă preventivă/terapeutică eficace. Mai mult decât atât, discutarea pe
această temă poate salva o viață prin încurajarea căutării ajutorului.

Suicidul este o reacţie normală la o situaţie anormală

Suicidul nu este o reacţie normală şi adecvată la factori de stres extremi în viață.
Suicidul reprezintă o reacție neobișnuită și nepotrivită la o situație mai degrabă
normală. În viață, toată lumea are de a face cu situații stresante sau evenimente
negative, care se întâmplă adesea, dar nu toată lumea proiectează gânduri și planuri
sinucigașe.

Oamenii care vorbesc despre suicid nu se vor sinucide sau nu vor încerca să se
sinucidă

Majoritatea celor care au încercat să se sinucidă și a celor care au reușit să-și ia

viața și-au transmis gândurile sinucigașe înaintea actului în sine. Prin urmare, este
foarte important ca orice gând sinucigaș enunțat să fie luat în serios și să fie
încurajată căutarea ajutorului

III ÎNŢELEGEREA COMPORTAMENTULUI SUICIDAR

Cercetările au arătat clar că un comportament suicidar constituie o problemă foarte

complexă, aflată sub influenţa unei multitudini de factori. Comportamentul
suicidar nu are niciodată doar o singură cauză şi întotdeauna se dezvoltă datorită
interacţiunii dintre factorii de risc în combinaţie cu lipsa factorilor de protecţie.

Factorii de risc includ caracteristici care cresc probabilitatea ca un individ să ia în

considerare suicidul, să aibă o tentativă de suicid sau să comită suicidul. Factorii
de risc includ: o boală psihiatrică (de ex.: tulburare depresivă, tulburare privind
abuzul de substanţe), o boală somatică (de ex.: afecţiune medicală care provoacă
durere cronică), experienţe de viaţă negative în copilărie (de ex.: pierderea unui
părinte la o vârstă fragedă, abuz), caracteristici personale (de ex.: lipsa de speranţă,
impulsivitate) şi comportament suicidar anterior. Factorii de risc nu sunt statici şi
pot să difere de la o ţară la alta.

Factorii de protecţie includ caracteristici care reduc probabilitatea ca indivizii să

ia în considerare suicidul, să aibă o tentativă de suicid sau să comită suicidul.
Exemple de factori de protecţie potenţiali sunt: imagine de sine pozitivă,
comportament adecvat de rezolvare a problemelor, comportament de căutare a
ajutorului, suport social,…

Modelul ce reușește să descrie factorii ce suc la suicid este un model bio-psiho-

social integrat. Se bazează pe impactul pe care factorii de risc biologici,
psihologici şi psihiatrici îl pot avea asupra dezvoltării comportamentului suicidar.
Modelul se concentrează pe trei factori cheie:

 Factori care depind de trăsături, cum ar fi factorii genetici, biologici şi

psihologici (de ex.: serotonină, disfuncţii psihologice de personalitate şi cognitive);
 Caracteristici care depind de stare, cum ar fi depresia şi lipsa de speranţă,
influenţate de factorii de stres din viaţă (de ex.: criza economică, problemele
sociale, violenţa domestică) sau de o tulburare psihiatrică;
 Factori de prag, care pot creşte riscul sau care pot avea un efect de protecţie. De
exemplu, accesul la mijloace letale poate reduce pragul de comportament suicidar,
în timp ce accesibilitatea sistemului de sănătate poate avea un efect protectiv şi
poate ţine persoanele departe de a dezvolta comportamente suicidare.

IV SEMNE PRESUICIDARE

Notițe sau vorbe privind disperare, sinucidere, chiar în glume sau în lucrări de
la școală. Copiii mai mici și cei care ar putea avea întîrzieri în dezvoltare ar putea
avea comportament violent, amenințări sau comentarii despre sinucidere.
Încercare de a se răni sau sinucide.
Depresie (neajutorare/disperare). Fii atent la comportamentul sau comentariile care
arată că prietenul tău se simte copleșit de tristețe sau viziuni pesimiste asupra
viitorului.
Depresie „mascată”. Uneori se manifestă prin agresivitate și abuz de alcool sau
alte substanțe nocive. Sau comportamentul lui ne sugerează că nu-i pasă de propria
securitate și siguranță.
Aranjamente finale. Adolescenții ar putea împărți lucrurile personale de preț ca
bijuterii, haine, agende sau fotografii, telefoane, calculatoare
Incapacitatea de a se concentra sau gîndi clar.
Schimbări în obiceiuri fizice și aspect. Insomnie sau somnolență aproape tot
timpul, modificarea bruscă a greutății corporale, dezinteres în privința aspectului
sau igienei personale.
Schimbări în comportament. Îndepărtare de părinți, lipse de la școală, scăderea
implicării în activitățile care erau cîndva importante și evitarea prietenilor.
Plan/metodă/acces. Un semn poate fi interes sporit în pistoale sau alte arme, în
acces la ele, la pastile, etc., și/sau ar putea vorbi sau face aluzii la un plan de
sinucidere. Cu cît este mai impresionant planul, cu atît este mai mare posibilitatea
de sinucidere.
Mesaje de adio de pe rețele sociale. Cerere să aduceți flori, cînd nu se apropie
ziua persoanei , glume despre moarte, postări, ce arată disperare sau interes față de
metode de sinucidere.

V STRATEGII CHEIE ÎN PREVENIREA SUICIDULUI

În ultimele două decenii, s-a elaborat un număr substanţial de strategii de

prevenire a suicidului.

Niveluri de intervenţie Strategiile de prevenire pot fi clasificate pe unul din cele

trei niveluri în funcţie de populaţia căreia i se adresează. Modelul USI (Universal-
Selectiv-Indicat) defineşte trei niveluri de prevenţie: universală, selectivă şi
indicată (Gordon, 1983; Nordentoft, 2011). Pentru a asigura o politică de prevenţie
eficace, se recomandă să se acţioneze la toate cele trei niveluri datorită faptului că
prevenirea suicidului necesită o abordare multisectorială care presupune activităţi
variate la diferite niveluri de intervenţie. Strategii cheie în prevenirea suicidului

Strategiile de promovare a sănătăţii mintale pot contribui la prevenirea suicidului,

deoarece aceste strategii sunt adesea eficace în ceea ce priveşte îmbunătăţirea
factorilor cum ar fi rezistenţa, incluziunea socială, mediile sigure (de ex., mediile
şcolare şi de muncă sigure), care sunt factori de protecţie pentru comportamentul
suicidar. Balfour (2007) descrie promovarea sănătăţii mintale ca fiind:
“procesul care le permite indivizilor şi comunităţii să preia controlul asupra vieţii
lor şi să îşi îmbunătăţească sănătatea mintală. Îşi propune să crească stima de
sine, abilităţile şi capacităţile de a face faţă situaţiilor de viaţă, susţinerea
familială şi comunitară, precum şi să modifice mediul mai larg de ordin social şi
economic care influenţează sănătatea mintală”.

Promovarea sănătăţii mintale acoperă o varietate de strategii care pot fi

implementate la nivel individual, comunitar sau la ambele niveluri:

 Strategiile care se concentrează pe indivizi au ca scop creşterea rezistenţei

emoţionale şi reducerea vulnerabilităţii faţă de problemele de sănătate mintală, prin
dezvoltarea abilităţilor personale, stimei de sine, strategiilor de a face faţă
situaţiilor de viaţă, capacităţii de a rezolva probleme şi autoajutorarea, care conduc
la o capacitate crescută de a face faţă tranziţiilor şi stresului din viaţă. Exemple de
astfel de strategii sunt programele de prevenire desfăşurate în cadrul şcolilor şi
instrumentele de auto-ajutorare on-line.

 La nivelul comunităţii, strategiile de promovare a sănătăţii se concentrează pe

creşterea incluziunii sociale şi a coeziunii. Acestea pot include creşterea nivelului
de conştientizare, reducerea stigmatizării şi discriminării, dezvoltarea mediilor de
susţinere (de ex., reţele de auto-ajutorare) în contexte diferite, de ex.: şcoli, locul
de muncă, clubul sportiv, centrul comunitar, căminele de bătrâni, etc. ...

 Anumite strategii combină acţiuni la diferite niveluri. Campanii publice de

creştere a nivelului de conştientizare, de exemplu, pot avea ca scop îmbunătăţirea
atitudinilor faţă de tulburările depresive (la nivel comunitar) şi facilitarea
comportamentului de a căuta ajutor (la nivel individual