Curs M2 (2019 – 2020), IAC, Univ. Politehnica Bucureşti - I.

Luca

Cap I SPATII VECTORIALE

1 Spaţii vectoriale
DEFINITIA 1
Fie M şi A mulţimi nevide.
1) O funcţie ψ : M × M → M se numeşte lege de compoziţie internă pe
M. Se foloseşte notaţia
ψ(x, y) ≡ x ? y sau x◦y sau xy sau x+y etc. .
2) O funcţie ψ : A × M → M se numeşte lege de compoziţie externă pe
M cu domeniul de operatori A. Se foloseşte notaţia
ψ(λ, x) ≡ λ x , λ ∈ A, x ∈ M.
DEFINITIA 2
O mulţime nevidă V se numeşte spaţiu vectorial real, dacă satisface următoarele
proprietăţi, numite axiomele spaţiului vectorial:
1) Există o lege de compoziţie internă pe V, numită adunare şi notată +,
ı̂n raport cu care V este grup abelian.
2) Exită o lege de compoziţie externă pe V cu domeniul de operatori R, nu-
mită ı̂nmulţire cu scalari şi notată
(λ, v) λv ,
|{z}
R×V
| {z }
∈ ∈V

aşa ı̂ncât, ∀ λ, µ ∈ R şi ∀ u, v ∈ V, avem

a) λ (µv) = (λ µ)v ,
b) (λ + µ)v = λv + µv ,
(1)
c) λ (u + v) = λu + λv ,
d) 1v = v .
Elementele lui V se numesc vectori, iar numerele reale, ı̂n acest context,
se numesc scalari. Elementul neutru la adunare este notat 0 şi este numit
vectorul nul.

1
 R
OBS Corpul numerelor reale din Definiţia 2 poate fi ı̂nlocuit cu orice corp
K
comutativ , de exemplu C
(corpul numerelor complexe) sau 2 (corpul Z
intregilor modulo 2). Pentru a pune ı̂n evidenţă corpul de scalari se foloseşte
K
notaţia V/K , iar V/K se numeşte -spaţiu vectorial sau spaţiu vectorial peste
K
corpul . Atunci când K C
= , V/C este numit spaţiu vectorial complex.
În majoritatea aplicaţiilor din acest curs corpul de scalari este , ceea ce R
justifică Definiţia 2 şi notaţia mai simplă V pentru V/R .

OBS Am distins prin notaţie scalarii de vectori: scalarii sunt indicaţi prin
litere “normale”, ı̂n general ale alfabetului grecesc, iar vectorii sunt notaţi cu
litere aldine cursive (bold italic), ı̂n general litere ale alfabetului latin.

Exemplul 1
Pe mulţimea n-tuplurilor de numere reale,

Rn ≡ { (x1, . . . , xn) | x1, . . . , xn ∈ R } ,

se definesc adunarea a două n-tupluri şi ı̂nmulţirea unui n-tuplu cu un scalar
R
λ ∈ prin

(x1 , . . . , xn ) + (y1 , . . . , yn ) ≡ (x1 + y1 , . . . , xn + yn ) ,

(2)
λ (x1 , . . . , xn ) ≡ (λ x1 , . . . , λ xn ) .

(Egalitatea a două n-tupluri ı̂nseamnă egalitatea componentelor lor.) Aceste

R
operaţii conferă lui n structura de spaţiu vectorial.

Exemplul 2
Spaţiul vectorilor liberi, V3 , este spaţiu vectorial.

Exemplul 3
Cu operaţiile uzuale de adunare şi ı̂nmulţire cu numere reale, mulţimea [X] R
a polinoamelor cu coeficienţi reali este spaţiu vectorial. Cu aceleaşi operaţii
R
mulţimea n [X] a polinoamelor de grad cel mult n cu coeficienţi reali este,
de asemenea, spaţiu vectorial.

Exemplul 4
R
Mulţimea Mm, n ( ) a matricelor m × n cu elemente numere reale este spaţiu
vectorial ı̂n raport cu operaţiile uzuale de adunare a matricelor şi de ı̂nmulţire
a lor cu numere reale.

2
Exemplul 5
Fie FX mulţimea funcţiilor reale definite pe X,

FX ≡ {f : X → R} .
Cu operaţiile

(f + g)(x) ≡ f (x) + g(x) , (λ f )(x) ≡ λ f (x) , x ∈ X, λ ∈ R, (3)

FX este spaţiu vectorial. In particular, mulţimea FN a şirurilor de numere

reale este spaţiu vectorial ı̂n raport cu operaţiile (3), care acum se scriu ca

(xn )n∈N + (yn )n∈N ≡ (xn + yn )n∈N , λ (xn )n∈N ≡ (λ xn )n∈N , (4)

unde (xn )n∈N , (yn )n∈N ∈ FN şi λ ∈ R.

Exemplul 6
R
Fie C k (I) mulţimea funcţiilor reale definite pe intervalul I ⊂ , derivabile
de k ori pe I (k ≥ 0), cu derivata de ordin k, f (k) , continuă:

C k (I) ≡ f : I → R

| există f (k) şi este continuă .

Cu operaţiile definite ı̂n (3), unde acum X = I, C k (I) este spaţiu vectorial.
Acelaşi lucru se poate spune despre mulţimea C ∞ (I) a funcţiilor indefinit
derivabile pe I,

C ∞ (I) ≡ f : I → R N

| există f (k) , ∀ k ∈ .

Exemplul 7
Mulţimea {0 }, unde 0 este vectorul nul al spaţiului vectorial V, ı̂mpreună cu
operaţiile de pe V, este spaţiu vectorial. El se numeşte spaţiul nul al lui V.

PROPOZITIA 1 (Reguli de calcul ı̂ntr-un spaţiu vectorial)

Într-un spaţiu vectorial V au loc următoarele relaţii:
1) 0v = 0 , λ0 = 0 .
2) λv = 0 ⇐⇒ λ = 0 sau v = 0.
3) (−λ)v = −λv = λ(−v) .
4) λ(u − v) = λu − λv , (λ − µ)v = λv − µv.

Dem. Vezi notiţele de curs.

3
2 Independenţă liniară, bază, dimensiune
DEFINITIA 3 Fie v1 , . . . , vn ∈ V şi λ1 , . . . , λn ∈ R. Expresia
λ1 v1 + . . . + λn vn

se numeşte combinaţie liniară a vectorilor v1 , . . . , vn cu coeficienţii

λ1 , . . . , λ n .

DEFINITIA 4 O mulţime finită S = {v1 , . . . , vn } ⊂ V se numeşte liniar

dependentă, dacă există scalarii λ1 , . . . , λn , nu toţi nuli, aşa ı̂ncât

λ1 v1 + . . . + λn vn = 0 . (5)

În caz contrar, adică

n
X
λi vi = 0 =⇒ λi = 0, i = 1, . . . , n ,
i=1

mulţimea S se numeşte liniar independentă. Se mai spune că vectorii

v1 , . . . , vn sunt liniar dependenţi/independenţi.

OBS Dacă vectorii v1 , . . . , vn sunt liniar dependenţi, atunci cel puţin unul
dintre ei se exprimă ca o combinaţie liniară a celorlaţi vectori din sistem. De
exemplu, presupunând (5) cu λ1 6= 0, obţinem

λ2 λn
v1 = − v2 − . . . − vn .
λ1 λ1
Reciproc, dacă un vector, să zicem v1 , se exprimă ca o combinaţie liniară a
vectorilor v2 , . . . , vn , adică
n
X
v1 = µi vi ,
i=2

mulţimea {v1 , . . . , vn } este liniar dependentă. Într-adevăr, avem

1v1 + (−µ2 )v2 + . . . + (−µn )vn = 0 ,

şi nu toţi coeficienţii acestei combinaţii liniare sunt nuli.

4
Exemplul 8
R
În 3 vectorii v1 ≡ (1, 0, 2) şi v2 ≡ (5, 0, 10) sunt liniar dependenţi, deoarece
v2 = 5v1 . Vectorii

e1 ≡ (1, 0, 0) , e2 ≡ (0, 1, 0) , e3 ≡ (0, 0, 1) (6)

sunt liniar independenţi, deoarece din

λ1 e1 + λ2 e2 + λ3 e3 = 0

deducem că λ1 = λ2 = λ3 = 0. Mai general, ı̂n Rn vectorii

e1 ≡ ( 1, 0, 0, . . . , 0 ) , e2 ≡ ( 0, 1, 0, . . . , 0 ) , . . . , en ≡ ( 0, 0, . . . , 0, 1 )
| {z } | {z } | {z }
n elemente n elemente n elemente
(7)
sunt liniar independenţi.

Exemplul 9
În spaţiul vectorilor liberi, V3 , vectorii i, j, k sunt liniar independenţi. În V3
vectorii nenuli u şi v sunt liniar dependenţi dacă şi numai dacă sunt paraleli,
iar vectorii nenuli u, v, w sunt liniar dependenţi dacă şi numai dacă sunt
paraleli cu un acelaşi plan.

Exemplul 10
Mulţimile

{1, X, X 2 , . . . , X n } ⊂ R[X] , R
{1, x, x2 , . . . , xn } ⊂ C( )

sunt liniar independente.

Exemplul 11
R
Polinoamele 1 + X şi 3X − X 2 din [X] sunt liniar independente, deoarece
din
λ1 (1 + X) + λ2 (3X − X 2 ) = 0 (polinomul nul)
obţinem λ1 = λ2 = 0.

PROPOZITIA 2 (Criterii de liniar independenţă)

1) {v1 , . . . , vn } = liniar dependentă ⊂ S = finită =⇒ S = liniar dependentă.

2) {v1 , . . . , vn } = liniar independentă =⇒ orice submulţime nevidă a acestei

mulţimi este liniar independentă.

5
3) {v1 , . . . , vn } = liniar independentă şi fie vectorii u1 , . . . , un daţi de
n
X
uj = ξij vi , j = 1, . . . , n . (8)
i=1
Atunci,
{u1 , . . . , un } = liniar independentă ⇐⇒ det(ξij ) 6= 0 .

Dem. Vezi notiţele de curs.

OBS Remarcaţi că, coloanele matricei (ξij ) reprezintă coeficienţii combinaţiilor

liniare care ne dau pe u1 , . . . , un . Într-adevăr, din (8) avem
u1 = ξ11 v1 + ξ21 v2 + . . . + ξn1 vn , etc.

OBS Se poate demonstra un rezultat mai general decât cel enunţat la punctul
3) al propoziţiei precedente: dacă v1 , . . . , vn sunt linar independenţi, iar
u1 , . . . , um sunt daţi de
n
X
uj = ξij vi , j = 1, . . . , m ,
i=1

numărul maxim de vectori liniar independenţi din mulţimea {u1 , . . . , um }

este egal cu rangul matricei (ξij ).

Exemplul 12
Să arătăm că vectorii
u1 = (1, −2, 3), u2 = (−3, 4, 1), u3 = (5, 0, 6)
R
din 3 sunt liniari independenţi. Pentru aceasta observăm că u1 , u2 , u3 se
exprimă prin combinaţii liniare ale vectorilor liniar independenţi e1 , e2 , e3
astfel:

u1 = e1 − 2e2 + 3e3 ,
u2 = −3e1 + 4e2 + e3 ,
u3 = 5e1 + 6e3 .
Matricea (ξij ) este dată de
 
1 −3 5
(ξij ) =  −2 4 0 ,
3 1 6

6
cu determinantul nenul. Desigur, liniar independenţa vectorilor u1 , u2 , u3 se
poate demonstra şi folosind definiţia liniar independenţei mulţimii finite de
vectori.

COROLAR 1 Fie {v1 , . . . , vn } o mulţime liniar independentă. Dacă ı̂nlocuim

vectorul vj ∈ {v1 , . . . , vn } cu

u = ξ1 v1 + . . . + ξn vn ,

noua mulţime este liniar independentă dacă şi numai dacă ξj 6= 0.

Dem. Exerciţiu!

R
COROLAR 2 Coloanele (liniile) matricei A ∈ Mn ( ) sunt liniar indepen-
dente dacă şi numai dacă det A 6= 0.

Dem. Exerciţiu!

Propoziţia 2 (vezi punctele 1) şi 2)) face posibilă definiţia mulţimii infinite
liniar dependente/independente.

DEFINITIA 5 O mulţime infinită S ⊂ V se numeşte liniar depen-

dentă, dacă există o submulţime finită a sa liniar dependentă. În caz contrar
(adică, orice submulţime finită a lui S este liniar independentă), S se numeşte
liniar independentă.

Exemplul 13
R
În C( ) mulţimea {1, x, x2 , . . . , xn , . . .} este liniar independentă.

Exemplul 14
În C([0, 2π]) sistemul trigonometric

{1, sin x, cos x, sin 2x, cos 2x, . . . , sin nx, cos nx, . . .} ≡ S

este liniar independent. Pentru a vedea acest lucru să notăm elementele lui
S astfel:

f0 ≡ 1 f1 ≡ sin x, f2 ≡ cos x, f3 ≡ sin 2x, f4 ≡ cos 2x, . . . .

Mulţimea S este liniar independentă dacă arătăm că orice submulţime finită
a sa,
{fk1 , . . . fkn } ⊂ S , k1 < k2 < . . . < kn ,

7
este liniar independentă; adică,
λk1 fk1 + . . . + λkn fkn = 0 =⇒ λk1 = . . . = λkn = 0 .
Egalitatea λk1 fk1 + . . . + λkn fkn = 0 ı̂nseamnă
λk1 fk1 (x) + . . . + λkn fkn (x) = 0 , ∀ x ∈ [0, 2π] . (9)
Înmulţim (9) cu fk1 (x), integrăm relaţia care rezultă de la x = 0 la x = 2π
şi utilizăm proprietatea (demonstraţi!)

Z 2π  0, dacă i 6= j ,
fi (x)fj (x) dx = π, dacă i = j 6= 0 ,
0 
2π, dacă i = j = 0 .
Astfel obţinem λk1 = 0. Repetarea acestei proceduri cu fk2 , . . . , fkn ı̂n loc de
fk1 va da λk2 = . . . = λkn = 0.

PROPOZITIA 3
1) Dacă 0 ∈ S, mulţimea S este liniar dependentă.
2) Mulţimea {v} este liniar independentă dacă şi numai dacă v 6= 0.
Dem. Vezi notiţele de curs.

DEFINITIA 6 O submulţime nevidă S ⊂ V se numeşte sistem de gen-

eratori pentru V, dacă pentru orice v ∈ V
există vectorii v1 , . . . , vn ∈ S şi scalarii λ1 , . . . , λn ∈ R,
aşa ı̂ncât
v = λ1 v1 + . . . λn vn .
Altfel spus: S ⊂ V este sistem de generatori pentru V dacă orice vector din
V se exprimă ca o combinaţie liniară cu vectori din S.

Exemplul 15
R3 mulţimea {e1, e2, e3} definită ı̂n (6) este sistem de generatori pentru
În
R , deoarece orice v ≡ (v1, v2, v3) ∈ R3 se scrie ca
3

v = v1 e1 + v2 e2 + v3 e3 .
Mai general, mulţimea (7) este sistem de generatori pentru Rn.
Exemplul 16
Mulţimea {1, X, X 2 , . . . , X n , . . .} este sistem de generatori pentru R[X].

8
DEFINITIA 7 Un sistem de generatori pentru V, liniar independent, se
numeşte bază pentru V.

OBS Se poate demnstra că orice spaţiu vectorial V 6= {0 } posedă o bază.

Exemplul 17
Mulţimile
{e1 , . . . , en } ⊂ Rn ,
{1, X, . . . , X n } ⊂ Rn [X] ,
{1, X, . . . , X n , . . .} ⊂ R[X] ,
{i, j, k} ⊂ V3
reprezintă baze. Fiecare dintre ele se numeşte baza canonică pentru respec-
tivul spaţiu vectorial.

PROPOZITIA 4 (Teorema despre cardinalul bazei) Dacă V conţine

o bază cu un număr finit, n, de elemente, atunci orice altă bază a lui V este
de asemenea finită, şi conţine exact n elemente.

Dem. A se vedea [?].

Numărul n din propoziţia precedentă este, deci, o caracteristică intrinsecă

(nu depinde de baza aleasă) a lui V. El se numeşte dimensiunea lui V, se
notează
dim V = n ,
iar V se numeşte spaţiu vectorial finit dimensional. Prin convenţie, V =
{0 } se numeşte de asemenea finit dimensional, de dimensiune zero,

dim{0 } = 0 .

Iar orice spaţiu vectorial care nu este finit dimensional se numeşte infinit
dimensional şi se notează

dim V = ∞ .

Exemplul 18
R
Deoarece n , n ≥ 1, are o bază cu n elemente, de exemplu baza canonică
R
(vezi Exemplul 17), n este finit dimensional şi dim n = n. R

9
Exemplul 19
Rn[X] este finit dimensional şi dim Rn[X] = n + 1.
Exemplul 20
V3 este finit dimensional şi dim V3 = 3.

Exemplul 21
R[X] este infinit dimensional şi dim R[X] = ∞.
Exemplul 22
R
În M2 ( ) mulţimea
       
1 0 0 1 0 0 0 0
, , ,
0 0 0 0 1 0 0 1

R
este o bază (verificaţi!), şi deci M2 ( ) este finit dimensional de dimensiune
4. Generalizaţi acest rezultat pentru Mn ( ). R
PROPOZITIA 5 (Reprezentarea unui vector ı̂ntr-o bază) Dacă mul-
ţimea {e1 , . . . , en } este bază entru V, orice vector v ∈ V se scrie ı̂n mod unic
ca o combinaţie liniară de vectorii acestei baze:

v = v1 e1 + . . . + vn en . (10)

Coeficienţii v1 , . . . , vn ∈ R se numesc coordonatele lui v ı̂n baza {e1, . . . , en}.

Dem. Vezi notiţele de curs.

Exemplul 23
R
În n coordonatele unui vector x ≡ (x1 , . . . , xn ) ı̂n baza canonică (7) sunt
chiar componentele x1 , . . . , xn ale n−tuplului x, deoarece avem

x = x1 e 1 + . . . + xn e n .

Exemplul 24
Coordonatele unui vector v ∈ V3 ı̂n raport cu baza canonică {i, j, k} sunt
chiar coordonatele carteziene x, y, z ale punctului (unic) P ∈ E3 1 , aşa ı̂ncât
−→
v =OP :
v = xi + yj + zk ,

10
 z v
z

P (x, y, z)
v
k
y
O y
j
i
x

v = xi + yj + zk
x

Figure 1: Reprezentarea unui vector liber v ı̂n baza canonică.

vezi Figura 1.

Exemplul 25
Dacă V este un spaţiu vectorial n-dimensional, şi dacă u, v ∈ V au coordo-
natele u1 , . . . , un şi, respectiv, v1 , . . . , vn , relativ la baza {e1 , . . . , en } a lui V,
R
atunci vectorii u + v şi λv, λ ∈ , au coordonatele u1 + v1 , . . . , un + vn şi,
respectiv, λv1 , . . . , λvn , relativ la această bază.

Baza ı̂ntr-un spaţiu vectorial nu este unică:

PROPOZITIA 6 Fie {e1 , . . . , en } o bază a lui V şi fie f1 , . . . , fn vectori

din V, având reprezentările ı̂n raport cu această bază
n
X
fj = Cij ei , j = 1, . . . , n .
i=1

Atunci
{f1 , . . . , fn } = bază a lui V ⇐⇒ det(Cij ) 6= 0 .
În cazul când {f1 , . . . , fn } este bază, matricea

C ≡ (Cij )

se numeşte matricea de trecere de la baza {e1 , . . . , en } la baza {f1 , . . . , fn }.

1
E3 desemnează spaţiul euclidian tridimensional al geometriei elementare.

11
Dem. Vezi notiţele de curs.

OBS În anumite probleme alegerea unei anumite baze conduce la o simpli-
ficare considerabilă a problemelor respective.

Exemplul 26
În R3 vectorii
f1 ≡ (2, 1, 1), f2 ≡ (3, 2, 1), f3 ≡ (−1, −1, −2)
formează o bază. Într-adevăr, ı̂n raport cu baza canonică f1 , f2 şi f3 au
reprezentările

f1 = 2e1 + e2 + e3 , f2 = 3e1 + 2e2 + e3 , f3 = −e1 − e2 − 2e3 .

Matricea (Cij ) a coordonatelor din aceste reprezentări este

 
2 3 −1
(Cij ) =  1 2 −1  ,
1 1 −2

şi avem det(Cij ) 6= 0, deci {f1 , f2 , f3} este bază a lui R3.
Următoarea propoziţie arată cum se schimbă coordonatele unui vector la
schimbarea bazei.

PROPOZITIA 7 Fie {e1 , . . . , en } şi {f1 , . . . , fn } baze ale spaţiului vecto-

rial V, fie C matricea de trecere de la baza {e1 , . . . , en } la baza {f1 , . . . , fn },
n
X
fj = Cij ei , j = 1, . . . , n , (11)
i=1

şi fie
n
X n
X
v= vi ei = vj0 fj (12)
i=1 j=1

reprezentările unui vector v ∈ V ı̂n raport cu aceste baze. Legătura dintre

coordonatele v1 , . . . , vn şi v10 , . . . , vn0 ale lui v relative la cele două baze este
dată de formula
   
n v 1 v10
Cij vj0 , i = 1, . . . , n ⇐⇒  ...  = C  ...  .
X
vi = (13)
   
j=1 0
vn vn

12
Dem. Vezi notiţele de curs.

Exemplul 27
Să determinăm coordonatele lui v = (2, 5, 3) ∈ R3 ı̂n baza de la Exemplul 26.
Ne prevalăm de cunoaşterea
(i) coordonatelor lui v ı̂n baza canonică,

v = 2e1 + 5e2 + 3e3 ,

(ii) şi a matricei de trecere C de la baza canonică la baza {f1 , f2 , f3 }.

Astfel, dacă
v = v10 f1 + v20 f2 + v30 f3
este reprezentarea lui v ı̂n baza {f1 , f2 , f3 }, relaţia matriceală din (13), pe
acest caz particular, se scrie
    0 
2 2 3 −1 v1
 5  =  1 2 −1   v20  .
3 1 1 −2 v30

Acest sistem liniar are soluţia (unică, pentru că det C 6= 0)

v10 = −8 , v20 = 5 , v30 = −3 ,

deci
v = −8f1 + 5f2 − 3f3 .
PROPOZITIA 8 Fie V cu dim V = n. Atunci:
1) Orice mulţime liniar independentă cu n elemente din V este bază.
2) Orice mulţime liniar independentă din V conţine cel mult n elemente.

Dem. 1) Fie

{v1 , . . . , vn } = submulţime liniar independenă a lui V.

Să arătăm că ea este bază pentru V. Pentru aceasta considerăm o bază

{e1 , . . . , en } ⊂ V

(aceasta există, deoarece dim V = n) şi reprezentăm vectorii v1 , . . . , vn ı̂n

această bază: n
X
vj = ξij ei , j = 1, . . . , n.
i=1

13
Cum {v1 , . . . , vn } şi {e1 , . . . , en } sunt mulţimi liniar independente, Propoziţia 2
arată că det(ξij ) 6= 0. Invocând Propoziţia 6, acest rezultat dovedeşte că
{v1 , . . . , vn } este bază.
2) Este suficient să arătăm că o mulţime care conţine n + 1 elemente
nu poate fi liniar independentă (caci, fiind liniar dependentă, orice mulţime
care o conţine va fi de asemenea liniar dependentă). Astfel, presupunem
(prin absurd) că există o submulţime liniar independentă a lui V cu n + 1
elemente:
{v1 , . . . , vn , vn+1 } = liniar independentă.
Avem următoarele consecinţe:

{v1 , . . . , vn } = liniar independentă (vezi Propoziţia 2)

1)
=⇒ {v1 , . . . , vn } = bază
=⇒ vn+1 = λ1 v1 + . . . + λn vn
=⇒ {v1 , . . . , vn , vn+1 } = liniar dependentă
=⇒ contradicţie cu ipoteza.

VA CONTINUA (dupa capitolul de Ecuaţii diferenţiale)

14