CAPITOLUL 1.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Rolul şi definirea exploatărilor forestiere

Prin intervenţiile care se fac în arborete, în sensul atingerii obiectivelor propuse, începând cu stadiul de
păriş rezultă masă lemnoasă care corespunde dimensional şi calitativ cerinţelor societăţii şi care se extrage din
arborete printr-un ansamblu de activităţi tehnice ce definesc exploatările forestiere ca şi activitate productivă.
Necesitatea extragerii masei lemnoase din pădure este impusă, pe de o parte, de aplicarea măsurilor
culturale, fapt ce defineşte scopul cultural al exploatărilor forestiere, iar pe de altă parte de satisfacerea
nevoilor de lemn ale societăţii, fapt ce defineşte scopul economic al activităţii.
Armonizarea celor două interese (cultural şi economic) constituie esenţa activităţii silvicultorului.
Ca activitate productivă, exploatările forestiere reprezintă ansamblul activităţilor prin care se
extrage şi se pune în valoare masa lemnoasă pentru atingerea celor două scopuri esenţiale : cultural şi
economic. Din acest punct de vedere exploatările forestiere pot fi definite ca fiind cel mai fin act de cultură a
pădurilor.
Ca ştiinţă, exploatările forestiere sunt definite prin totalitatea cunoştinţelor teoretice privind
principiile, metodele, procedeele şi tehnicile de lucru prin care se asigură extragerea şi punerea în valoare
a masei lemnoase destinată exploatărilor forestiere în concordanţă cu cerinţele silviculturale de
gospodărire a pădurilor.

1.2. Structura procesului de producţie în exploatările forestiere

Ideea de bază în organizarea procesului de producţie pleacă de la necesitatea îndeplinirii celor două
scopuri mai sus-menţionate şi se concretizează prin mecanizarea lucrărilor de exploatare forestieră şi
rentabilizarea acestora, pe baza unor procese tehnologice bine determinate şi cu producerea de prejudicii
cât mai mici pădurii.
Procesele tehnologice prin care se realizează exploatarea lemnului sunt:
recoltarea;
 colectarea;
 fasonarea primară;
 transportul tehnologic;
 sortarea şi fasonarea definitivă.
Recoltarea - procesul tehnologic prin care se realizează fragmentarea arborilor marcaţi. Se desfăşoară integral
în parchet, iar fragmentarea se realizează în aşa fel încât să se asigure deplasarea masei lemnoase.
Colectarea - procesul tehnologic prin care se asigură deplasarea pieselor de lemn de la cioată până lângă o cale
permanentă de transport. Se realizează printr-o concentrare progresivă a masei lemnoase pe suprafaţa
parchetului.
Fasonarea primară - reprezintă procesul tehnologic prin care masa lemnoasă colectată se pregăteşte în vederea
transportului tehnologic. Se realizează în platforma primară.
Transportul tehnologic - constituie procesul tehnologic prin care masa lemnoasă este deplasată pe căi
permanente de transport, cu mijloace specializate.
Sortarea şi fasonarea definitivă - este procesul tehnologic prin care se realizează obţinerea sortimentelor de
lemn brut - produsul final al exploatărilor forestiere.

1
 1.3. Elemente caracteristice ale procesului de producţie

Obiectivul exploatării are două laturi:

 să pună la dispoziţia societăţii cantităţi de lemn rezultate din arborii marcaţi, sub forma unor sortimente
de lemn brut, cu prejudicii minime aduse pădurii şi mediului;
 să contribuie la crearea unor condiţii optime de dezvoltare şi regenerare a arboretelor.

Obiectul muncii îl reprezintă la recoltare arborele marcat, iar la celelalte procese tehnologice piesele de lemn.

Procesele de bază în exploatările forestiere sunt:

 procese de muncă (tăierea şi transportul lemnului);

 procese naturale (uscarea, crăparea, alterarea).

Caracteristicile materiei prime - în funcţie de momentul intervenţiei în viaţa arboretului şi de scopul urmărit,
se disting următoarele produse:

 produse principale - constituite din arbori ajunşi la vârsta exploatabilităţii;

 produse secundare - constituite din arbori ce se extrag cu scopul executării răriturilor;
 produse accidentale (precomptabile) - reprezintă masa lemnoasă ce trebuie extrasă datorită unor
evenimente deosebite (calamităţi naturale) şi sunt de două feluri: produse accidentale I (vârsta
arboretelor > 60 ani); produse accidentale II (vârsta arboretelor < 60 ani);
 produse de igienă (neprecomptabile) - reprezintă masa lemnoasă rezultată din extragerea arborilor
izolaţi, afectaţi de fenomene de uscare, etc.
Condiţiile de lucru - se caracterizează prin :

 caracterul pasager al lucrărilor de exploatare;

 suprafeţe mari pe care se desfăşoară lucrările de exploatare;
 influenţa directă a factorilor naturali.
Produsele exploatării - sunt constituite din sortimentele de lemn brut ce reprezintă produsul final şi serviciile
aduse arboretului prin lucrările de exploatare forestieră.

1.4. Principiile organizării activităţii de exploatare forestieră

Pentru a răspunde scopului anterior amintit, exploatările forestiere trebuie să respecte următoarele principii:
Principiul conservării şi dezvoltării fondului forestier
În lucrările de exploatare forestieră, acest principiu se realizează prin:
 sporirea calităţii continue a arboretelor prin intervenţii în vederea executării răriturilor, concomitent cu
reducerea la maxim a prejudiciilor;
 asigurarea unor regenerări naturale viabile, pe suprafeţe cât mai mari, prin executarea corectă şi la timp
a lucrărilor de exploatare forestieră;
 menţinerea fondului forestier în limitele actuale, prin reducerea pierderilor în procesul de producţie.

Principiul integrării lucrărilor de exploatare în cerinţele de gospodărire a pădurilor

2
Răriturile prin care se asigură o selecţie pozitivă, creându-se condiţii de dezvoltare optimă a arborilor de viitor
precum şi aplicarea tratamentelor silvice nu se pot realiza decât prin intervenţii în arboret pe principiile şi
tehnicile exploatărilor forestiere.
Cele două mari grupe de lucrări privind conservarea şi dezvoltarea pădurilor depind şi de calitatea
intervenţiilor realizate prin exploatările forestiere.
Principiul valorificării integrale şi superioare a lemnului

În
lucrările de exploatare forestieră se înregistrează, inevitabil, pierderi de lemn. Aceste pierderi sunt obiective şi
reprezintă consumuri tehnologice, dacă se încadrează în anumite limite (2% la foioase, 3% la răşinoase).
Când aceste pierderi depăşesc limitele mai sus-menţionate înseamnă că exploatările forestiere nu realizează
principiul mai sus-enunţat urmându-se a se lua măsuri de normalizare şi recuperare a pierderilor nejustificate.

Principiul rentabilităţii economice

Atingerea obiectivelor economice şi ecologice trebuie să se realizeze cu obţinerea unui profit. Pentru
aceasta, trebuie cunoscute foarte bine condiţiile de exploatare, volumul sortimentelor de lemn brut, valoarea lor
de piaţă şi trebuie asigurată o organizare foarte bună a lucrărilor de exploatare forestieră, bazata pe principii,
tehnici şi tehnologii aplicate de specialişti bine pregătiţi.

CAPITOLUL 2. ISTORICUL EXPLOATĂRILOR FORESTIERE

2.1. Noţiuni generale

Lemnul, principalul produs al pădurii a fost ajutorul cel mai de preţ al omului în existenţa sa istorică,
fiind folosit atât ca sursă de energie cât şi pentru construcţia adăposturilor.
Exploatarea pădurilor de către om, în cele mai vechi timpuri, s-a realizat pentru două scopuri principale :

 asigurarea nevoilor de lemn;

 creşterea suprafeţei terenurilor agricole.

La început, tăierea arborilor s-a făcut cu mijloace simple, rudimentare, iar deplasarea lemnului, în general, s-a
bazat pe energia gravitaţională.
Pe măsura trecerii timpului, procesele de muncă (tăierea şi transportul lemnului) în exploatările forestiere s-au
perfecţionat corespunzător dezvoltării tehnicii în celelalte domenii de activitate.
Astfel, între pădure şi om de-a lungul timpului s-au stabilit raporturi strânse care au evoluat şi în funcţie de
nivelul de înţelegere a rolului pădurii ca ecosistem existent în viaţa omului.

2.2. Etapele privind raporturile dintre om şi pădure

Teoretic, pentru studiu şi analiză, întâlnim următoarele etape :

Etapa raporturilor individuale - în care fiecare individ extrăgea lemn din pădure corespunzător voinţei şi
necesităţilor proprii;

3
Etapa raporturilor colective - în care pădurea din aria de existenţă a unei colectivităţi era considerată
proprietate a colectivităţii respective şi folosită pentru necesităţile acestei colectivităţi;
Etapa raporturilor statale - în care pădurile aparţin statului, unor colectivităţi sau sunt proprietate individuală şi
sunt folosite de proprietari corespunzător unor norme impuse de stat.
Reţine atenţia faptul că, în 1669, în Franţa, are loc prima iniţiativă legislativă care stabileşte reguli privind
exploatarea pădurilor (Ordonanţa lui Colbert).
În ţara noastră, primele documente oficiale privind apărarea pădurilor şi exploatările forestiere apar după cu
urmează:
 1781, în Transilvania;
 1785, în Muntenia;
 1786, în Bucovina;
 1794, în Moldova;
 1877, în Dobrogea, când pădurile din această provincie devin proprietatea statului şi sunt supuse
regimului silvic.

Dintre aceste documente amintim :

 "Orânduiala Pădurilor Principatului Ardealului", 1781 - conţine principii de practică silvică şi

reglementări privind folosirea pădurilor în devălmăşie;
 "Carte de pădure", 1785, în Muntenia, care reglementează faptul că locuitorii pot folosi uscăturile şi
doborâturile din pădure, fiind interzisă tăierea arborilor;
 "Orânduiala de pădure" Bucovina, 1786 - se cere proprietarilor să taie într-un an cât pădurea poate să
dea în aceeaşi perioadă;
 Aşezământul domnitorului Alexandru Moruzi, 1794, Moldova, document pentru protejarea pădurilor, ca
urmare a tăierilor fără socoteală;
 Regulamentul organic, 1832, care prevedea ca pădurile mari să fie exploatate pe parchete şi succesiv;
 Codul Silvic, 1881, 1910, unde apare prevederea referitoare la imposibilitatea exploatării fără un
amenajament silvic.

Etapa raporturilor globale, în care pădurea este considerată un bun al umanităţii care trebuie folosit şi prin
prisma interesului global al omenirii, corespunzător unor principii şi norme general valabile.
Sunt fundamentate în acest sens documentele Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu (Rio de Janeiro 1989)
precum şi cele ale Conferinţei Ministeriale asupra protecţiei mediului, Helsinky, 1993, care introduc un nou
concept referitor la gestionarea durabilă a pădurilor, care reprezintă « un sistem complex de administrare şi
folosire a pădurilor şi terenurilor forestiere astfel încât să se asigure păstrarea biodiversităţii,
productivităţii, capacităţii de regenerare, vitalităţii şi potenţialului de a-şi exercita permanent funcţiile
multiple prin care să răspundă necesităţilor de ordin social, economic, cultural şi spiritual al generaţiilor
prezente şi viitoare ».
Pe plan ştiinţific, în anul 1933, odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră s-a
înfiinţat laboratorul de exploatare a pădurilor, tehnologia şi industrializarea lemnului a cărui activitate era
coordonata de inginerul N. Ghelmeziu.

2.3. Exploatările forestiere ca activitate productivă în România

Odată cu revoluţia industrială, la începutul secolului XIX, consumul de lemn a crescut foarte mult,
fiind folosit ca materie primă, în special pentru industria de prelucrare, dar şi ca resursă energetică.

4
Pentru a satisface aceste nevoi, domeniul exploatărilor forestiere, dar şi al prelucrării lemnului s-au dezvoltat
într-un ritm accelerat, după cum urmează :

 în anul 1835 ia fiinţă Societatea pentru exploatarea pădurilor Moldovei, de la Galaţi;

 în perioada 1860-1900 s-au amenajat pentru plutărit râurile Olt, Bistriţa şi Prut;
 în anul 1880 s-a dat în folosinţă prima linie de cale ferată forestieră între Tarcău şi
Piatra Neamţ;
 în anul 1901 apare Societatea anonimă pentru exploatarea de păduri Lotru, de la Brezoi;
 în perioada 1900-1960 s-au construit căi ferate forestiere şi funiculare permanente, astfel că, la sfârşitul
perioadei, existau 4349 km căi ferate şi 12 funiculare cu o lungime de 110 km;
 1949, introducerea primelor ferăstraie mecanice (drujba);
 1950, se introduce la colectarea lemnului tractorul pe senile KT 12;
 1953, se introduce funicularul Mâneciu;
 1954, se introduc încărcătoarele frontale LM 218 TD;
 1956, se introduce la colectare tractorul pe pneuri de tip UTB;
 1959 se introduc funicularele Ciucaş şi FP2;
 1960 se introduce încărcătorul frontal IFRON 204D;
 după anul 1960, s-a dezvoltat reţeaua de drumuri forestiere care a ajuns în prezent la circa 30.000 km;
 1961, se introduce la colectare tractorul AGRIP, echipat cu troliu şi dispozitiv de semisuspendare a
sarcinii;
 1962, la transportul lemnului se introduc autotrenurile forestiere;
 1969, se introduce la colectare tractorul articulat forestier (TAF).

Pentru prelucrarea lemnului, pot fi menţionate ca momente semnificative următoarele :

 1857, iau fiinţă Fabricile de hârtie de la Petreşti şi Zărneşti;

 1860, Fabrica de chibrituri de la Filaret;
 1870, Fabrica de mobilă şi tapiţerie de la Galaţi;
 1883, Fabrica de hârtie de la Buşteni;
 1887, Fabrica de hârtie de la Letea;
 1958, Fabrica de PAL de la Brăila;
 1962, Fabricile de PFL de la Blaj şi Suceava.

Astăzi, în domeniile exploatărilor forestiere şi prelucrării lemnului, se poate remarca o tendinţă de diversificare
a mijloacelor folosite, de promovare a unor mijloace foarte complexe de exploatat, dar în acelaşi timp şi
tendinţa de revenire la unele mijloace tradiţionale de exploatare.
De asemenea, va trebui să se depună un efort substanţial ca odată cu dezvoltarea mijloacelor mecanizate în
domeniu să se implementeze practici care să ducă la o ecologizare de anvergură a activităţii de exploatare a
lemnului.

CAPITOLUL 3. RESURSA DE MASĂ LEMNOASĂ

5
 3.1. Noţiuni introductive

Prin resursa de masă lemnoasă se înţelege totalitatea biomasei lemnoase supuse procesului de exploatare
forestieră.
Resursa forestieră reprezintă totalitatea pădurilor de care dispune o ţară, o zonă geografică sau întreg globul
pământesc.
Biomasa (grecescul Bios = viaţă) reprezintă cantitatea de materie vie, animală şi vegetală raportată la unitatea
de suprafaţă. Din acest punct de vedere deosebim biomasa vegetală şi biomasa animală.
Biomasa vegetală (fitomasă) se compune din :
 biomasa lemnoasă (arborii şi arbuştii, cu partea supraterană şi subterană);
 biomasa nelemnoasă (ciuperci, plante erbacee).
Obiectul exploatărilor forestiere, în contextul definiţiilor de mai sus, reprezintă biomasa lemnoasă a arborilor
marcaţi din partea supraterană.
În actul de punere în valoare (a.p.v.) este consemnată o parte din volumul arborilor marcaţi ce fac obiectul
exploatărilor forestiere, parte ce reprezintă 75-80% din volumul întreg al arborelui (partea supraterană şi
subterană). Rădăcinile, cioatele, crăcile mai mici de 5 cm şi frunzele reprezintă 20-25% şi nu sunt cuprinse în
prevederile a.p.v.-ului.
Repartizarea masei lemnoase din a.p.v. se realizează pe specii astfel:

 răşinoase - sortimente 87%, coajă 10%, pierderi tehnologice 3%;

 foioase - sortimente 90%, coajă 8%, pierderi tehnologice 2%.

3.2. Resursa forestieră de masă lemnoasă a României

Suprafaţa totală a fondului forestier naţional ce constituie resursa forestieră a României este de 6,227
milioane hectare, reprezentând 27% din suprafaţa ţării şi revenind o suprafaţă de 0,30 ha pe cap de locuitor,
ceea ce clasifică România la un nivel mediu în rândul ţărilor europene.
Fondul de producţie (volumul brut al arborilor pe picior) este de 1,341 miliarde mc, ceea ce înseamnă un
volum mediu de 218 mc/ha.
Fondul forestier naţional este reprezentat de răşinoase 30% şi foioase 70% (fag 31%, stejar 18%, diverse
21%).
Pe grupe funcţionale, pădurile României sunt arondate în grupa I - 47%, iar în grupa a II-a 53%.
Creşterea curentă medie este de 4,5 mc/an/ha.
Posibilitatea pădurilor este de 16,5 milioane mc, iar cota de tăiere anuală a fost de circa 14 milioane mc.

3.3. Resurse de lemn în lume

După datele furnizate de FAO, suprafaţa păduroasă (resursa forestieră) a Terrei este de 3,454 mld. ha păduri ce
reprezintă o treime din suprafaţă şi este repartizată astfel :

 Africa - 520 milioane ha;

 America de Nord - 457 milioane ha;
 America Latină şi Caraibe - 950 milioane ha;
 Asia şi Oceania - 565 milioane ha;
 Europa - 146 milioane ha;
6
  Ex U.R.S.S. - 816 milioane ha.

Consumul de lemn anual este de 2,8 mld. mc, la o creştere a pădurilor de 7-9,3 mld. mc.
Consumul de lemn anual va creşte, în general, iar cel pentru prelucrări industriale în special, astfel ca până în
2020 se va dubla (1470 mil. mc 1980, 2085 mil. mc 2020).
Jumătate din suprafeţele de pădure de pe glob sunt brăcuite, rărite, fără importanţă economică.
Volumul lucrărilor de refacere a arboretelor brăcuite este mai mic decât volumul distrugerilor.
În fiecare minut la tropice se distrug circa 30 ha de pădure, iar tendinţa generală a fondului forestier al globului
este în scădere.

CAP. 4. SORTIMENTE DE LEMN

În procesul de producţie al exploatărilor forestiere, produsul finit îl reprezintă sortimentele de lemn care
devin marfă pentru vânzare şi, ulterior, venituri înregistrate în urma exploatării unui parchet.

4.1. Definiţie

Sortimentul de lemn este produsul final al activităţii de exploatare forestieră rezultat din masa lemnoasă pusă
în valoare şi poate reprezenta o piesă de lemn sau un produs care corespunde ca specie, dimensiuni, calitate şi
stare, condiţiilor impuse de domeniul de utilizare a acestuia.

4.2. Clasificarea sortimentelor de lemn

Din punct de vedere tehnic, clasificarea sortimentelor se realizează astăzi prin norme tehnice numite SR
(Standard Român) elaborat de Institutul Român de Standardizare (IRS). Standardele pentru sortimentele de
lemn au fost elaborate în anul 1952 şi au fost revizuite în anii 1953, 1954, 1957, 1958, 1964, 1965, 1968, 1969,
1975, 1977, 1981, 1986, 1993. Până în anul 1993 au fost denumite STAS-uri (standarde de stat).

În general, un standard cuprinde:

 generalităţi cu referire la obiect şi domeniu de aplicare, clasificare şi

referinţe;
 condiţii tehnice de calitate cu referire la dimensiuni, condiţii de
admisibilitate a defectelor, fasonare, etc.;
 reguli şi metode pentru verificarea calităţii;
 reguli pentru depozitare, măsurare, livrare şi întocmire de documente.

Încadrarea unei piese de lemn sau a unui produs rezultat în urma exploatărilor forestiere se face luându-se în
considerare cel puţin următoarele caracteristici:

 Domeniul de utilizare - se referă la segmentul din industria de prelucrare

a lemnului în care se va folosi sortimentul respectiv;
 Specia sau grupa de specii - sunt luate în considerare răşinoasele (RA),
fagul (FA), cvercineele (GO, ST, CE, etc.), diverse tari (DT) şi diverse moi
(DM);
 Starea lemnului - se referă la gradul de prelucrare a acestuia raportat la
starea naturală a lemnului;
7
  Dimensiunile pieselor. Pentru lemnul rotund se ia în considerare
lungimea şi diametrul; pentru lemnul de steri se ia în considerare lungimea şi
lăţimea feţelor; pentru aşchii şi tocătură lungimea, lăţimea şi grosimea; pentru
lemnul de mangal se ia în considerare lungimea;
 Calitatea - este dată de prezenţa, mărimea, frecvenţa, poziţia şi gravitatea
defectelor.

Având în vedere cele de mai sus, sortimentele de lemn se clasifică astfel:

Sortimentul de lemn brut reprezintă lemnul rotund sau despicat, rezultat în procesul de producţie al
exploatărilor forestiere care corespunde unui document tehnic normativ de calitate şi se obţine în urma
operaţiilor de secţionare, cojire şi despicare.

Sortimentul de lemn prelucrat este sortimentul rezultat şi în urma altor procese decât cele ale fasonării
(secţionare, cojire, despicare), precum tocarea şi cioplirea.

Sortimentul de lemn rotund are secţiunea transversală relativ circulară corespunzătoare părţii de arbore din
care provine.

Sortimentul de lemn de steri - lemnul rotund sau despicat aşezat în figuri cu dimensiunile de 1m x 1m x 1m
(lemn rotund de steri sau rondine; cele despicate se numesc lobde). Când lungimea pieselor este de 2 m şi
acestea sunt aşezate în stive, avem de-a face cu dubli-steri.

Sortimentul de lemn din crăci - lemnul provenit din crăci şi tulpini cu diametrul între 2-4 cm, legat în snopi cu
diametral de 25-30 cm (caz în care se numeşte snop de crăci). Lemnul rotund provenit din crăci şi tulpini cu
diametral sub 4 cm şi lungimea nelimitată, aşezat în stivă cu înălţimea de 1,5 m şi lăţimea de 2 m formează
grămada de crăci.

Tocătura - lemnul mărunţit prin tocare şi utilizat ca materie primă în industria lemnului.

Cioplitura - sortimentul de lemn prelucrat rezultat din lemnul brut după operaţia de cioplire cu scopul de a crea
anumite feţe piesei de lemn.

Butucul - un trunchi scurt, de obicei cu lungimea între 0,3 - 1,4 m.

Butura - o porţiune de trunchi provenită în majoritatea cazurilor de la baza tulpinii şi care datorită defectelor ce
le prezintă este greu despicabilă.

Capătul de lemn - rotund sau despicat cu lungimea < 10 cm şi rezultă în urma secţionării.

Rămăşiţa de exploatare - formată din lemn mărunt sub formă de aşchii, cioturi, rupturi, spărturi şi altele,
rezultat în procesul de exploatare a lemnului.

4.3. Descrierea principalelor sortimente după domeniul de utilizare

Sortimentele de lemn brut finale în procesul de exploatare forestieră sunt determinate în special de domeniul de
utilizare a acestora. Aşa cum se vede şi din schema de clasificare prezentată, principalele grupe mari de
sortimente de lemn brut, după domeniul de utilizare, sunt următoarele :

 lemn pentru prelucrare mecanică;

8
  lemn pentru utilizări speciale;
 lemn pentru construcţii;
 lemn pentru prelucrări chimice;
 lemn pentru combustibil.

4.3.1. Lemn pentru prelucrare mecanică

Din această categorie fac parte următoarele sortimente întâlnite în SR-urile în vigoare:

A. Lemn rotund de răşinoase pentru industrializare

 se fasonează din arbori de răşinoase, doborâţi în tot timpul anului, cu excepţia buştenilor de rezonanţă;
 se grupează în 5 categorii şi se livrează necojiţi (categoria A buşteni de rezonanţă, categoria B buşteni
pentru claviatură, categoria C buşteni pentru furnire estetice, categoria D buşteni pentru furnire tehnice,
categoria E buşteni pentru cherestea);
 condiţiile de admisibilitate a anomaliilor şi defectelor pentru fiecare categorie în parte precum şi
condiţiile dimensionale sunt prevăzute în SR 1294/1993.

B. Lemn rotund de fag pentru industrializare

 lemnul rotund de fag pentru industrializare se fasonează din arbori doborâţi în tot cursul anului, cu
excepţia lemnului destinat traverselor şi altor produse speciale;
 buştenii de fag nu se cojesc;
 se fasonează şi se livrează în 3 categorii de buşteni (FE furnire estetice, FT furnire tehnice, C buşteni
pentru cherestea);
 condiţiile dimensionale şi de calitate sunt stabilite prin SR 2024/1993.

C. Lemn rotund de stejar pentru industrializare

 în această categorie intră toate speciile de cvercinee (gorun, stejar pedunculat, gârniţă, cer, stejar
brumăriu, stejar pufos);
 se fasonează din arbori doborâţi în timpul repausului vegetativ;
 se sortează în două categorii (FE furnir estetic, C buşteni pentru cherestea);
 condiţiile dimensionale şi de calitate sunt stabilite prin SR 1039/1993.

D. Lemn rotund de nuc pentru industrializare

 nucul reprezintă o specie deosebit de valoroasă pentru industria mobilei;

 lemnul rotund de nuc pentru industrializare se produce în 3 categorii de buşteni (FEA furnire estetice
obţinute prin tăiere plană; FEB buşteni pentru furnire estetice obţinute prin derulare excentrică; C
buşteni pentru prelucrare în cherestea);
 condiţiile de admisibilitate a defectelor precum şi cele dimensionale sunt prevăzute într-un SR special.

E. Lemn rotund de diverse specii foioase pentru industrializare

 această grupă de produse de diverse specii foioase moi şi tari cuprinde buşteni din aproape toate speciile
de foioase din pădurile României (paltin, cireş, frasin, ulm, tei, arţar, jugastru, salcâm, mesteacăn,
carpen, anin, plop, salcie, păr, măr);

9
  după specie, dimensiuni şi utilizare, se grupează în 5 categorii de buşteni (FE lemn rotund pentru furnire
estetice, FT lemn rotund pentru furnire tehnice, K lemn rotund pentru chibrituri, Cps lemn rotund
pentru calapoade şi şanuri, Cr buşteni pentru creioane, C lemn rotund pentru cherestea);
 condiţiile de admisibilitate a defectelor, cele dimensionale precum şi toate celelalte reglementari sunt
prevăzute în SR 3302/1993.

F. Lobde de fag pentru doage brute

 se sortează din lemnul de steri sau se fasonează special fără a se coji, din arbori doborâri în tot cursul
anului;
 factorul de cubaj trebuie să fie de min. 0,700 mc/ster.

G. Lobde de foioase pentru dulăpaşi de lăzi

 acest sortiment cuprinde lobde de fag, mesteacăn şi diverse foioase moi, destinate prelucrării în dulăpaşi
ferăstruiţi folosiţi la producţia de lăzi;
 lobdele se selecţionează din lemnul pentru combustibil sau se produc special prin valorificarea
buştenilor de slabă calitate;
 factorul de cubaj al stivelor de lobde trebuie să asigure cel puţin 0,7 mc/ster.
H. Lemn pentru talaş industrial

 se produce din speciile de răşinoase, mesteacăn şi diverse moi şi poate proveni prin selecţionarea
lemnului pentru combustibil şi din resturi de exploatare;
 lemnul poate avea forma rotundă sau despicată;
 dimensiunile acestor piese au lungimea 0,45 - 1,5 m şi grosimea mai mare de 10 cm.

I. Lemn pentru plăci

 se produce din orice specie de arbore şi este utilizat pentru fabricarea plăcilor din aşchii de lemn (PAL)
şi a plăcilor din fibre (PFL); se exceptează stejarul care poate participa cu un procent de max. 5%;
 se livrează în 5 categorii (A lemn fasonat în steri; B crăci şi tulpini legate în snopi; C rămăşiţe şi capete
de lemn; D aşchii, talaş şi rumeguş; E tocătură de lemn).

4.3.2. Lemn pentru prelucrare chimică

Biomasa poate fi prelucrată chimic şi termic prin următoarele căi sau mijloace:

 piroliză (carbonizare) putându-se obţine mangal, gaze, ape pirolignoase, gudroane, uleiuri ş.a.;
 hidroliză, situaţie în care se obţine glucoză, zahăr, alcool etilic, drojdie furajeră, furfurol, ş.a.;
 lichefiere, proces care conduce la obţinerea de 'ţiţei' din lemn ce poate fi folosit la prepararea
chimicalelor sau drept combustibil;
 gazeificare - prin sinteza (CO+ H2) se obţin hidrocarburi, metanol, metan, ape pirolignoase, ş.a.;
 ardere - pentru obţinerea de energie calorică;
 defibrare şi tratare chimică sau termică - pentru obţinerea de materiale celulozice hârtie, fibră, pastă
ş.a.

În aceste condiţii, s-au stabilit următoarele sortimente de lemn brut pentru prelucrare chimică:

A. Lemn pentru industria celulozei şi hârtiei

10
  lemnul brut destinat pentru industria celulozei se fasonează din arbori doborâţi în tot cursul anului şi se
livrează cojit sau necojit în funcţie de înţelegerea dintre producător şi beneficiar;
 nu se utilizează cvercineele;
 se livrează în două categorii (I lemn rotund din speciile molid, brad şi plop şi lemn rotund şi despicat din
specia fag pentru celuloză chimică şi pastă mecanică; II lemn rotund şi despicat pentru celuloză papetară
şi semiceluloză, din speciile răşinoase, fag, diverse specii tari şi diverse specii moi);
 se livrează la diferite dimensiuni şi calităţi stabilite prin SR.

B. Lemn de stejar pentru extracte de tanante vegetale

 se produce din toate speciile de cvercinee cu excepţia cerului;

 se livrează în 3 categorii (A lemn fasonat în steri, B buturi, C capete);
 piesele au dimensiuni cuprinse între 0,6 - 1 m lungime şi 15-25 cm grosime.

C. Lemn pentru distilare uscată

 lemnul folosit se obţine din steri prin sortare din speciile fag şi carpen (cel mult 10% mesteacăn);
 lungimea pieselor este în general de 1m, dar sunt admise şi cele cu lungimi până la 0,5 m;
 prin acest procedeu se obţin în special mangalul şi produsele secundare.

4.3.3. Lemn pentru construcţii

A. Lemn rotund de răşinoase pentru construcţii

 cuprinde piese de lemn rotund cu grosimea de la 3-11 cm şi lungimi de la 1-6 m; din această categorie
fac parte manelele ( D = 7-11 cm şi lungimea 2-6 m) şi prăjinile (D = 3-6 cm şi lungimea 1-4 m).

B. Lemn rotund de foioase pentru construcţii

 se produce din orice specie de arbori de foioase exploataţi în tot timpul anului (D >10 cm şi lungimea >
1m);
 se foloseşte în special în mediul rural, numindu-se şi CR (construcţii rurale).

C. Lemn pentru mină

 se fasonează din speciile de răşinoase, stejar, gorun, gârniţă, salcâm şi ulm;

 răşinoasele se cojesc integral, iar la foioase, la capete, se lasă o porţiune de 0,30 cm necojită pentru a nu
crăpa;
 se livrează în două categorii (A lemn pentru mină; B lemn pentru căptuşeli de mină);
 dimensiunile şi defectele admise sunt standardizate.
D. Alte categorii
 stâlpi şi adaosuri de lemn;
 lemn rotund pentru piloni;
 araci şi tutori.
4.3.4. Lemn pentru combustibili

 se livrează sub formă de lemn de steri sau dubli-steri, crăci şi snopi de crăci;

11
  se produce din orice specie, indiferent de sezonul când a fost doborât, nu se cojeşte;
 se livrează în 5 categorii (A lemn fasonat în steri din specii de foioase tari cu cel mult 10% din specii de
foioase moi sau răşinoase; B lemn fasonat în steri din foioase moi şi răşinoase; C buturi de orice specie;
D crăci şi tulpini legate de orice specie; E crăci şi tulpini de orice specie).

4.4. Perspective pentru standardizare în economia de piaţă

Actualele sortimente au fost stabilite şi standardizate pe baza cerinţelor şi rezultatelor economiei centralizate.
După 17 ani de tranziţie la economia de piaţă şi pe măsură ce aceasta se consolidează se simte nevoia realizării
unor sortimente care se bazează nu atât pe domeniul de utilizare cât pe calitatea lemnului de-a lungul
fusului sau catargului.

De fapt, în acest domeniu trebuie să ne aliniem cât mai repede la cerinţele Uniunii Europene, iar sortimentele
care se vor realiza în sectorul exploatărilor forestiere să fie compatibile cu piaţa europeană şi să valorifice
superior masa lemnoasă rezultată.

În general, directivele Consiliului Europei referitoare la sortarea lemnului brut prevăd că lemnul brut poate fi
sortat :

 după specie;
 după dimensiune;
 după calitate.

Sortarea după dimensiune este independentă de lungime şi se face în clase după diametrul de la mijloc, fără
coajă, în conformitate cu următoarele caracteristici de sortare : clasa şi diametrul. Numerotarea claselor se face
cu cifre de la 0 la 6 şi se notează L0... L6.

După clasele de calitate lemnul brut sortat se clasifică în următoarele categorii de sortimente:

 clasa de calitate A/CEE - lemn sănătos cu calităţi excepţionale, fără defecte sau numai cu defecte
neimportante şi care nu influenţează utilizarea lui;
 clasa de calitate B/CEE - lemn de calitate normală, inclusiv lemn uscat de
trunchi cu unul sau mai multe din defectele următoare : curbura şi fibra torsă
reduse, conicitate mică, nodozitate moderată, noduri sănătoase de diametre mici
sau mijlocii, etc.;
 clasa de calitate C/CEE, este lemnul care nu se încadrează în primele două, dar poate fi totuşi utilizat în
industrie.

CAP.5. METODE ŞI TEHNOLOGII DE EXPLOATARE

5.1. Definiţii
12
Metoda de exploatare reprezintă un concept general de organizare a exploatărilor forestiere exprimat prin forma
sub care se deplasează masa lemnoasă la colectare.

Tehnologia de exploatare reprezintă modalitatea concretă de desfăşurare a operaţiilor într-un şantier de

exploatare a pădurilor sau într-un parchet de exploatare.

Aplicarea metodei de exploatare alese se face prin tehnologii diverse de exploatare determinate de condiţiile
concrete din fiecare parchet.

5.2. Metode de exploatare a lemnului

Metoda de exploatare se alege în funcţie de:

 condiţiile silvotehnice ale arboretului;

 sistema de maşini disponibile;
 politica forestieră la un moment dat.

Până în prezent au fost concepute şi aplicate următoarele metode:

 metoda sortimentelor definitive la cioată (short wood system);

 metoda trunchiurilor şi catargelor (tree length system);
 metoda arborilor cu coroană şi părţilor de arbori (full tree system);
 metoda tocării lemnului (chip system).

5.2.1. Metoda sortimentelor definitive la cioată

Sortimentul definitiv reprezintă o piesă de lemn brut cu o lungime mai mică de 12 m care conţine un singur
sortiment determinat de standardele în vigoare.

Colectarea sub această formă a masei lemnoase dintr-un parchet de exploatare presupune ca toate operaţiile de
transformare (doborâre, curăţire de crăci, secţionare, despicare, cojire) să se desfăşoare în parchet.

Principalele caracteristici ale metodei sunt:

 operaţiile de transformare se desfăşoară în totalitate pe suprafeţe mari neamenajate;

 posibilităţi reduse de mecanizare a lucrărilor;
 necesitatea folosirii unui număr mare de muncitori;
 productivitate scăzută;
 cheltuieli de exploatare mari;
 calitatea sortării redusă;
 indice de valorificare a masei lemnoase scăzut;
 pierderi şi consumuri mari de masă lemnoasă;
 înregistrarea unor prejudicii mari pe suprafaţa parchetului;
 necesitatea asigurării unei asistenţe tehnice de specialitate permanentă;
 piesele care rezultă în urma sortării la cioată au în general lungimi mici, 1-4 m, ceea ce conduce la
folosirea sub capacitate a mijloacelor de deplasare.

13
Este o metodă extensivă care se foloseşte doar în cazuri excepţionale, când nu se poate aplica altă metodă (tăieri
de igienă).

5.2.2. Metoda trunchiurilor şi catargelor

În cadrul acestei metode masa lemnoasă este colectată preponderent sub formă de trunchiuri şi catarge.

Din punct de vedere al exploatărilor trunchiul caracteristic pentru foioase reprezintă partea de arbore cuprinsă
între tăietura de doborâre şi secţiunea făcută sub locul de inserţie a primei crăci groase.

Catargul, specific pentru răşinoase, reprezintă partea din fus cuprinsă între tăietura de doborâre şi secţiunea
făcută aproape de vârf (unde diametrul este de circa 5 cm).

Caracteristicile acestei metode se concretizează în:

 transferarea unor operaţii de transformare din parchet în platforma primară (doborâre şi curăţire de crăci
în parchet, secţionare în parchet şi în platforma primară, despicare în platforma primară, fasonare crăci
în snopi în platforma primară tocare în platforma primară);
 creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor;
 creşterea productivităţii muncii;
 reducerea cheltuielilor de exploatare;
 indice de valorificare a masei lemnoase mai mare;
 calitate sporită a lucrărilor din şantierul de exploatare;
 pierderi şi consumuri mai mici de masă lemnoasă;
 prejudicii mai mici ca frecvenţă.

Această metodă, prin avantajele economice şi ecologice oferite, este considerată superioară metodei de
exploatare în sortimente definitive.
5.2.3. Metoda arborilor cu coroană şi părţilor de arbori

Colectarea masei lemnoase se face în arbori cu coroană sau părţi de arbori, atunci când se execută o secţionare
pentru echilibrarea sarcinii.

Din punct de vedere al exploatării lemnului este cea mai avantajoasă datorită faptului că aproape toate operaţiile
se transferă în platforma primară unde mecanizarea lucrărilor se poate realiza în condiţii optime, asistenţa
calificată pentru toate operaţiile la costuri mici, pierderile de masă lemnoasă sunt foarte mici şi în final
productivitatea muncii este ridicată. Totodată, această metodă permite utilizarea lemnului subţire şi de mici
dimensiuni, extinderea mecanizării la toate operaţiile, precum şi reducerea duratei de exploatare a parchetelor.

Are marele dezavantaj că din punct de vedere ecologic poate produce prejudicii foarte mari arborilor ramaşi pe
picior precum şi solului.

Ea trebuie aplicată numai acolo unde prejudiciile potenţiale sunt diminuate datorită condiţiilor concrete,
terenului şi a parchetului de exploatare.

5.2.4. Metoda de exploatare a lemnului în tocătură

Colectarea lemnului sub formă de tocătură conduce la o simplificare maximă a procesului de producţie.
14
Toate operaţiile de transformare a lemnului în tocătură se desfăşoară integral în parchet. În continuare procesul
de producţie constă din transportul şi depozitarea tocăturii.

Din punct de vedere ecologic este cea mai avantajoasă metodă, iar din punct de vedere economic, atunci când se
pretează, masa lemnoasă fiind de o calitate inferioară.

Caracteristicile principale constau în:

 simplificarea la maximum a procesului de producţie;

 grad înalt de mecanizare a lucrărilor;
 productivitate mare;
 costuri scăzute de exploatare;
 valorificarea integrală a masei lemnoase pusă în valoare;
 nivel scăzut al prejudiciilor.

Diversitatea condiţiilor de lucru face ca de multe ori în producţie să nu poată fi aplicată strict numai o metodă
de exploatare. În astfel de cazuri pot fi alese soluţii care conduc la aplicarea simultană a mai multor metode de
exploatare rezultând metode intermediare. Cele mai cunoscute sunt:

 metoda ARCOT (arbore - coroană - trunchi);

 metoda multiplilor de sortimente.

Alegerea unor astfel de metode se face cu scopul adaptării mai bune a soluţiilor de exploatare la condiţiile de
lucru în aşa fel încât metoda efectiv aplicată să asigure într-o proporţie cât mai mare avantajele metodelor
clasice pe care le include.

Aceste metode intermediare includ caracteristicile metodelor din care provin.

5.3. Tehnologii de exploatare

În cazul fiecărui şantier de exploatare se aplică un anumit proces tehnologic concret care are un anumit flux în
desfăşurarea operaţiilor de exploatare dând naştere la o anumită linie tehnologică.

Tehnologia de exploatare se referă în special la procesul de colectare în faze şi face referire la utilajele cu care
se realizează acesta.

Principalele tipuri de linii tehnologice aplicate în exploatările forestiere din ţara noastră sunt:

 adunat - apropiat cu funicular;

 adunat - scos cu tractor - apropiat cu funicular;
 adunat - scos şi apropiat cu funiculare releu;
 adunat nemecanizat - scos şi apropiat cu funiculare releu;
 adunat - apropiat cu tractor;
 adunat - scos cu funicular - apropiat cu tractor.

Numărul mare de tehnologii ce pot fi aplicate teoretic în cadrul unei metode, într-un şantier de exploatare, fac ca
alegerea şi aplicarea tehnologiei optime să fie o problemă esenţială în proiectarea şi organizarea lucrărilor în

15
acest compartiment, de aceasta depinzând în cea mai mare măsură efectele economice şi ecologice ale
exploatării.

5.4. Cerinţe silviculturale privind exploatările forestiere

În producţie, exploatările forestiere intervin în următoarele situaţii:

 aplicarea răriturilor;
 aplicarea tratamentelor regimului codru şi crâng;
 aplicarea tăierilor cu caracter special (produse accidentale şi de igienă).

Răriturile
Sunt tăieri de îngrijire executate în fazele de păriş, codrişor şi codru mijlociu. Exploatarea lemnului în cazul
răriturilor se caracterizează prin:

 volum redus de masă lemnoasă exploatată (40-50 mc/ha);

 volum redus pe fir (0,040 - 0,440 mc);
 desime mare a arboretului - accesibilitate redusă;
 număr mare de arbori extraşi (400-600 buc/ha);
 periodicitate mică a intervenţiilor;
 masă lemnoasă în general de calitate inferioară.

Din punct de vedere cultural, pentru exploatare, la rărituri se impune ca sarcină principală protecţia arborilor pe
picior prin următoarele măsuri suplimentare ce trebuie să fie aplicate:

 alegerea adecvată a metodei de exploatare;

 marcolarea arborilor de valoare;
 doborârea arborilor pe direcţii bine stabilite;
 realizarea unei reţele dese de căi de colectare.

Tratamentul tăierilor succesive şi progresive

Din punct de vedere al exploatării, aplicarea acestor tratamente se caracterizează prin:

 volumul arborelui mediu în general mai mare de 0,7 mc;

 volumul de exploatat la hectar de circa 200-250 mc;
 lemn de calitate superioară.

Masurile speciale ce trebuie să fie avute în vedere în activitatea de exploatare la aplicarea acestor tratamente
vizează, în special, seminţişul utilizabil din arboret şi ele constau din:

 aplicarea metodei de exploatare în multipli de sortimente;

 stabilirea direcţiei de doborât având în vedere suprafeţele ocupate cu seminţiş utilizabil;
 crearea unei reţele de căi de colectare care să poată fi folosită pe o perioadă de 20 ani.

Tratamentul tăierilor grădinărite

Are drept scop realizarea simultană a tăierilor de îngrijire, asigurarea condiţiilor optime de regenerare naturală
şi efectuarea lucrărilor de îngrijire cu caracter special.

16
Din punct de vedere al exploatărilor se caracterizează prin:

 volum redus de exploatat la hectar (60-100 mc);

 variabilitate dimensionala a arborilor de extras;
 calitate variabilă a masei lemnoase;
 periodicitate de 10 ani;
 suprafeţe mari ale cupoanelor în care se aplică aceste tăieri

În acest caz, în activitatea de exploatare trebuie avute în vedere următoarele:

 aplicarea metodei de exploatare în trunchiuri şi catarge pentru arborii de dimensiuni mici şi a metodei
multiplilor de sortimente pentru arborii de dimensiuni mari;
 acordarea unei atenţii deosebite alegerii direcţiei de doborât;
 protejarea în mod deosebit a arborilor sursă de seminţe şi a seminţişului utilizabil;
 doborârea arborilor pe suprafeţe restrânse, în ordinea arbori de dimensiuni mici, arbori de dimensiuni
mari, pentru crearea de culoare;
 reţelele de colectare trebuie astfel realizate încât să aibă un caracter permanent.

Tratamentul tăierilor rase cu regenerare artificială

Se aplică în arborete echiene ajunse la vârsta exploatabilităţii. Prin exploatarea masei lemnoase se creează
condiţii pentru instalarea pe cale artificială a noii generaţii (plantaţii).

Din punct de vedere al exploatării tratamentul se caracterizează prin:

 volum mare la hectar (400-600 mc);

 volum mare pe fir (>0,7 mc);
 calitate superioară a masei lemnoase de exploatat;
 condiţii relativ uşoare de exploatare.

În timpul exploatării trebuie să se realizeze doar protecţia solului, singurul element de continuitate din
ecosistem.

Tratamentul tăierilor aplicate în crâng

Din punct de vedere al exploatării masei lemnoase se caracterizează prin:

 volum redus la hectar (50-200 mc);

 volum mic pe fir, in general, mai mic de 0,4 mc;
 calitate inferioară a masei lemnoase.

Având în vedere că prin acest tratament se urmăreşte regenerarea pe cale vegetativă (prin lăstari sau drajoni) la
exploatarea masei lemnoase se iau următoarele măsuri:

 doborârea cu toporul sau netezirea cu toporul;

 cioatele se orientează pe direcţia N-S;
 nivelul cioatelor sa se situeze deasupra apelor de inundaţie;
 evitarea crăpării, ruperii sau zdrelirii cioatelor.
Pentru drajonare rădăcinile groase se taie la punctul de inserţie pe trunchi.

Tăierile de produse accidentale şi de igienă

17
Din punct de vedere al exploatării se caracterizează prin:

 condiţii de lucru deosebit de periculoase;

 volum redus de masă lemnoasă de exploatat;
 masă lemnoasă de calitate inferioară;
 necesitatea intervenţiei şi extragerea rapidă a masei lemnoase în cazul acestor tăieri.

Cea mai importantă măsură la exploatarea produselor accidentale şi de igienă este asigurarea protecţiei muncii
muncitorilor prin lucrările de proiectare şi organizare.

CAP. 6. PROCESE DE MUNCĂ ÎN EXPLOATĂRILE FORESTIERE

În procesul de exploatare forestieră intervin două categorii de procese:

 procese de muncă;
 procese naturale.

Din categoria proceselor de munca vom face o analiză succintă, care să înlesnească însuşirea cunoştinţelor
teoretice din domeniul exploatărilor forestiere, a două categorii de procese:

 tăierea lemnului;
 transportul lemnului.

6.1. Tăierea lemnului

Transformarea unui arbore pe picior în părţi de arbore şi apoi în sortimente de lemn, pregătite pentru transport şi
livrare ca marfă se face prin procesul de taiere a lemnului.

Tăierea, în general, este definită ca fiind un proces de creare de noi suprafeţe.

Lemnul are o structură neuniformă şi rezistenţe variabile la taiere în funcţie de direcţii şi planuri
caracteristice, fiind considerat un material anizotrop-ortotrop-fibros.

(anizotrop = care nu are aceleaşi proprietăţi fizice în toate direcţiile)

(ortotrop = are aceeaşi strălucire, oricare ar fi direcţiile de iluminare şi de observaţie)

Direcţiile şi planurile caracteristice tăierii lemnului foarte importante în activitatea practică a exploatărilor
forestiere, dar şi a prelucrării lemnului, sunt următoarele (Fig. 1):

 direcţia longitudinală DL şi planul longitudinal PL;

 direcţia radială DR şi planul radial PR;
 direcţia tangenţiala DT şi planul transversal PT.

După modul cum se realizează tăierea, cu sau fără pierderi de lemn, în literatura de specialitate, dar şi în
practică deosebim două categorii de taiere :

 tăierea destructibilă sau prin aşchiere;

 tăierea nedestructibilă sau prin despicare sau forfecare.
18
 Fig. 1. Direcţii şi planuri caracteristice tăierii lemnului

6.1.1. Tăierea destructibilă

Caracteristic acestei tăieri este faptul că prin interacţiunea dintre lemn şi organul activ (cuţitul) se realizează
aşchii de diferite mărimi înregistrându-se o pierdere de lemn.

V = V1+V2+V3
În procesul de taiere, lemnul îşi manifestă rezistenţa în funcţie de:

 specie;
 gradul de umiditate;
 direcţia şi planul de tăiere.

Cuţitul sau organul activ întâmpină o anumită rezistenţă în procesul de taiere în funcţie de:

 unghiul de taiere;
 unghiul de aşezare;
 unghiul de ascuţire;
 lăţimea muchiei laterale.

Tipurile fundamentale de tăiere destructibilă sunt următoarele:

a. tăierea transversală;
b. tăierea tangenţială;
c. tăierea longitudinală.
În procesul de producţie, pe lângă cele 3 cazuri fundamentale de tăiere prin aşchiere, se întâlnesc frecvent şi
cazuri intermediare de tipul:

 tăierea longitudinal-transversală;
 tăierea longitudinal-tangenţială;
 tăierea transversal-tangenţială.

Organul activ de taiere este un cuţit în forma de pană (Fig. 2), care se caracterizează prin:

19
  feţe;
 muchii;
 unghiuri.
P

D
A

Fig. 2. Feţele, muchiile şi unghiurile cuţitului

Feţele:

 de aşezare (MNSR) - acţionează asupra feţei lemnului nou create;

 de degajare (MNOP) - acţionează asupra aşchiei;
 secundare (MRP şi NSO) - acţionează pentru detaşarea aşchiei.

Din punct de vedere al raportului dintre lungimea muchiilor şi lăţimea piesei de tăiat putem avea următoarele
categorii de taiere:

 tăiere deschisă, când MN > AB, caz în care desprinderea aşchiei se realizează de muchia principală
(tăişul principal);
 tăiere închisă, când MN < AB, caz în care la desprinderea aşchiei contribuie şi muchiile secundare MP
şi NO (tăişuri secundare).

Unghiurile cuţitului:

 unghiul de ascuţire β;
 unghiul de aşezare α;
 unghiul de degajare γ;
 unghiul de taiere ρ.

Tăierea destructibilă este realizată de cuţit printr-o mişcare cu două componente:

 mişcarea de aşchiere, prin care se asigură desprinderea unei aşchii - caracterizată de vectorul (v);
 mişcarea de avans, care asigură continuitatea desprinderii de aşchii succesive, caracterizată de vectorul
(u).

Pentru eficientizarea acestui tip de tăiere se recomandă:

 tăierea lemnului verde;

 reducerea lăţimii tăieturii prin folosirea unor cuţite cât mai subţiri;
20
  optimizarea şi eficientizarea raportului dintre (v) şi (u);
 optimizarea grosimii aşchiei (Δh) în raport cu puterea imprimată cuţitului de tăiere.

6.1.2. Tăierea nedestructibilă

Tăierea nedestructibilă se realizează fără formare de aşchii, în două moduri:

 prin despicare (când se rup legăturile dintre fibrele lemnului în locul de acţionare a organului activ);
 prin forfecare (când se rup fibrele în locul de acţionare a cuţitului).

V = V1+V2

A. Despicarea

Ruperea legăturilor fibrelor se realizează după o direcţie longitudinală, într-un plan radial.

Acest tip de taiere comportă mai multe faze (Fig. 3):

 contactul cuţitului cu lemnul;

 strivirea lemnului;
 crăparea lemnului;
 detaşarea pieselor rezultate.
B. Forfecarea

Se realizează într-un plan transversal, după o direcţie radială.

cuţit

a. b.

Fig. 3. Tăierea nedestructibilă (a - despicarea; b - forfecarea)

Fazele pe care le comportă acest tip de tăiere sunt:

 strivirea fibrelor;
 ruperea fibrelor în punctul M unde se produce deformaţia maximă a fibrelor.

Organul activ în ambele cazuri este un cuţit în formă de pană (tip topor) caracterizat prin:

 muchia tăietoare;
21
  unghiul de ascuţire;
 feţele active.

Pentru eficientizarea acestei forme de tăiere trebuie ţinut cont de următoarele:

 să se reducă suprafaţa de contact dintre muchia tăietoare şi lemn printr-o ascuţire foarte bună a cuţitului;
 optimizarea valorii unghiului de ascuţit astfel încât forţele de frecare între feţele acestuia şi lemn să fie
cât mai mici (valorile unghiului: 40-50° la despicare şi 15-20° la forfecare).

6.2. Transportul lemnului

O componentă principală a procesului de producţie îl reprezintă deplasarea lemnului.

6.2.1. Noţiuni generale

Exploatarea lemnului într-un parchet cuprinde, pe lângă procesele de tăiere a arborilor şi lemnului, şi deplasarea
acestuia din urmă fie în interiorul parchetului fie de la parchet în centrele de sortare sau la beneficiar.

O componentă importantă a cheltuielilor realizate cu exploatarea masei lemnoase revine energiei consumate pe
transportul acesteia în diferite faze ale procesului de producţie.

Transportul lemnului în procesul de exploatare forestieră se realizează în general în condiţii vitrege, pe trasee
mai mult sau mai puţin amenajate, sub diferite forme şi cu mijloace specifice, iar obiectul de transport îl
reprezintă masa lemnoasă sub diferite forme, dimensiuni şi greutăţi, ceea ce impune o particularitate deosebită
acestei componente.

Considerând o situaţie teoretică în care un volum V de lemn cu masa Q trebuie deplasat cu un mijloc de
transport de greutate G în punctul B (traseul AB având înclinarea α, lungimea înclinată L şi lungimea redusă la
orizont l) calculul consumului de energie se poate face cu relaţia :

ET = N (EG + EP), în care:

ET - energia totală consumată de autovehicul pentru deplasarea masei lemnoase;

EG - energia consumata de autovehicul la cursa în gol;
EP - energia consumată de autovehicul la cursa în plin;
N - numărul de curse în care mijlocul de transport deplasează volumul V de lemn.

6.2.2. Sisteme, categorii şi soluţii de transport în exploatările forestiere

Se disting următoarele sisteme şi categorii de transport sub aspectul naturii suportului şi a bilanţului de
transport:

A.. Transportul pe uscat. Se realizează în mai multe feluri:

 transportul lemnului în contact direct cu terenul (alunecare sau rostogolire);

 transportul lemnului purtat parţial sau total cu vehicule;
 tracţiune mecanică pe instalaţii cu cablu.

22
Caracteristice pentru transportul lemnului pe uscat sunt forţele de frecare, aderenţă şi rostogolire.

B. Transportul pe apă este supus legilor generale ale fluidelor, a plutirii corpurilor şi a scurgerii lichidelor.

În realizarea acestui transport intervine forţa arhimedică şi forţa hidraulică. În exploatările forestiere s-a
practicat plutăritul liber şi se practică plutăritul dirijat.

C. Transportul aerian se limitează la folosirea elicopterelor şi elicostatelor. Se bazează pe faptul că valoarea

forţelor de rezistenţă aerodinamică este relativ mică.

6.2.3. Măsuri pentru optimizarea transportului

 folosirea unor mijloace de transport al căror raport masă proprie/masa sarcinii să fie cât mai mic: 0,1 pentru
funiculare forestiere; 1,0 pentru tractoarele forestiere ; 3,0 pentru încărcătoarele frontale ; 0,8 pentru
mijloacele auto de transport tehnologic al lemnului;
 folosirea mijloacelor de transport la capacitatea maximă;
 deplasarea lemnului pe trasee rectilinii, cât mai scurte;
 amenajarea corespunzătoare a căilor de transport şi alegerea unor soluţii corespunzătoare de deplasare a
sarcinilor pentru reducerea rezistenţelor la deplasarea mijloacelor de transport şi a lemnului;
 utilizarea la maximum a energiei gravitaţionale.

CAP.7. RECOLTAREA LEMNULUI

7.1. Definiţie

Recoltarea constituie procesul tehnologic prin care arborii marcaţi sunt fragmentaţi prin operaţii
specifice, astfel încât să se creeze condiţii favorabile, sub aspect economic şi ecologic, de deplasare a
lemnului la colectare.

Recoltarea cuprinde următoarele operaţii:

 doborârea;
 curăţirea de crăci;
 secţionarea.

7.2. Obiectul muncii este arborele marcat, iar operaţiile se desfăşoară integral în parchet, în condiţii naturale de
teren şi sub influenţa directă a factorilor climatici.

7.3. Mijloacele de recoltare sunt:

 ferăstraiele mecanice;
 topoarele;
penele;
 dispozitivele pentru impulsionarea şi orientarea căderii arborelui;
 dispozitive de tracţiune cu cablu.

23
7.3.1. Ferăstraiele mecanice sunt mijloacele de bază cu care se execută operaţiile din cadrul procesului de
recoltare.

Cu aceste utilaje se realizează:

 integral doborârea;
 integral secţionarea;
 parţial curăţirea de crăci,

şi îndeplinesc următoarele condiţii:

 purtare şi manipulare uşoară;

 funcţionare la parametrii optimi în condiţii variate de lucru, indiferent de condiţiile climatice;
 prezintă siguranţă în funcţionare;
 comenzi, întreţinere şi reglaje simple;
 asigură condiţii optime de protecţie şi igiena muncii.
În România, cele mai utilizate motoferăstraie sunt:

 Husqvarna;
 Stihl;
 Dolmar.

Procedeele de tăiere cu ferăstraiele mecanice depind de lungimea utilă a lamei (Lu), de diametrul piesei (d) şi
de condiţiile de lucru.

Tăierea poate fi:

 normală, când d < Lu;

 în evantai şi pe jumătate, când d = Lu;

24
  mixtă, când d > Lu, dar < 2Lu;

 în berbec (normală combinată cu evantai).

7.3.2. Toporul

Conform standardelor în vigoare, în exploatările forestiere se folosesc următoarele tipuri de topoare:

 E - pentru doborâre;
 F - pentru curăţire de crăci;
 G - pentru despicare.

Elementele caracteristice sunt:

 h - înălţimea toporului;
 l1 - lăţimea muchiei;
 l2 - lăţimea tăişului;
 γ - unghiul dintre coadă şi topor;
 greutatea toporului;
 lungimea cozii.

7.3.3. Pana - este unealtă auxiliară, folosită la doborâre şi secţionare, confecţionată din materiale cu duritate
mică (lemn, aluminiu, mase plastice) şi poate fi netedă, zimţată sau striată.

Este folosită la:

 dobo râre - impulsionează

căder ea arborelui;
 secţi onare - previne prinderea
lanţu lui.

25
 Diferite tipuri de pene

7.3.4. Dispozitive pentru impulsionarea şi orientarea căderii

Acestea sunt folosite când :

 desimea arboretului este mare;

 arborii sunt mari, cu coroana asimetrică;
 se doboară trunchiuri fără coronament (ex. arbori rupţi de vânt sau zăpadă).

Dispozitivele sus-menţionate sunt de tipul pârghiilor şi prăjinilor.

7.3.5. Dispozitive de tracţiune cu cablu (TIRFOR).

Aceste dispozitive sunt acţionate manual, dezvoltă forţe de tracţiune de 10-50 KN şi sunt folosite pentru
dezaninarea arborilor.

7.4. Doborârea arborilor

26
Doborârea reprezintă operaţia prin care arborele marcat este adus la poziţia culcat, asigurându-se în acest fel
condiţii normale de desfăşurare a operaţiilor ulterioare.

Ţinând cont de condiţiile în care se desfăşoară această operaţie, de cerinţele de ordin silvicultural şi economic,
doborârea trebuie să se desfăşoare astfel încât să se asigure o cădere dirijată a arborelui, pe o direcţie bine
precizată, aleasă în concordanţă cu cerinţele de gospodărire a arboretelor şi cu deplasarea ulterioară a lemnului.

Activităţile de bază la doborâre sunt:

 alegerea direcţiei de doborâre;
 executarea la baza trunchiului a unor tăieri astfel încât arborele să cadă pe direcţia aleasă.

La alegerea direcţiei de doborâre trebuie să se ţină seama de :

 caracteristicile arborelui marcat:
- asimetria coroanei;
- înclinarea trunchiului;
- poziţia arborelui marcat.

 condiţiile de lucru din jurul arborelui pe o distanţă aproximativ egală cu înălţimea acestuia:
- poziţia arborilor nemarcaţi;
- suprafeţele ocupate cu seminţiş;
- microrelieful terenului.
 direcţia ulterioară de deplasare a lemnului:
- de preferat, arborele să fie doborât cu capătul gros în sensul colectării.

Alegerea direcţiei de doborâre

Din acest punct de vedere un arbore poate fi doborât în
direcţia naturală de doborâre sau în direcţia tehnică
de doborâre.

Direcţia tehnică de
doborâre(DT)
27
Situaţii întâlnite: DT = DN sau DT # DN

Tăieturile de la baza trunchiului se vor face în funcţie de metoda de doborâre aplicată, astfel încât să se
asigure căderea arborelui pe direcţia tehnică aleasă.

7.4.1. Metode de doborâre a arborilor

După nivelul la care se fac tăieturile specifice, se deosebesc următoarele:

 doborârea în cioată;
 doborârea în scaun;
 doborârea prin căzănire (în căldare);
 doborârea prin dezrădăcinare.

7.4.1.1. Doborârea în cioată Direcţia de cădere

naturală (DN)
Această metodă de doborâre este cea mai răspândită. Se caracterizează prin efectuarea tăieturilor la un nivel
apropiat de sol, urmărindu-se în mod deosebit valorificarea într-o proporţie cât mai mare a lemnului din
arborele marcat şi asigurarea unor condiţii optime de regenerare a arboretelor.

Alegerea nivelului de doborâre se face ţinând cont de:

 necesitatea valorificării integrale a lemnului arborelui marcat;

 realizarea doborârii cu cheltuieli cât mai mici.

În aceste condiţii avem:

 nivelul corespunzător valorificării integrale, când tăierea trebuie făcută cât mai aproape de sol;
 nivelul corespunzător cheltuielilor minime, ce presupune un efort minim care se realizează în cazul
tăierii la 0,8 m de la sol.

Optimizarea celor două niveluri dă naştere nivelului optim, reglementat la doborârea în cioată la 1/3
din diametrul cioatei, la arbori cu diametrul până la 30 cm şi de 10 cm la arbori cu diametrul mai mare
de 30 cm. Astăzi se acordă o importanţă foarte mare valorificării integrale a masei lemnoase, fapt ce face ca
nivelul optim adoptat să fie mai jos decât nivelul optim.

Elementele specifice doborârii sunt:

28
  tapa;
 tăietura din partea opusă tapei;
 zona de frânare;
 pragul.

Elementele secţiunii de doborâre: 1 - tapa; 2 - tăietura de doborâre; 3 - zona de siguranţă

Tapa constă dintr-un calup de lemn extras de la baza trunchiului din partea corespunzătoare sensului de cădere,
cu scopul de a crea un moment de răsturnare pe direcţia tehnică aleasă precum şi condiţii favorabile căderii
arborelui.

Bine

Greşit

Greşit

Direcţia de doborâre
Greşit
Tapa de direcţie

Forma şi mărimea tapei s-a stabilit în aşa fel încât să se extragă cu eforturi minime şi cu un consum cât mai mic
de lemn.

29
 Profunzimea tapei Deschiderea tapei

Foarte important: o tapă corespunzătoare protejează arborele în cădere, evitând deprecierea lui.

Forme recomandate pentru tapă:

 tapa sub formă de tăietură simplă - când diametrul arborelui este mai mic sau egal cu 18 cm;

Tăietură care înlocuieşte tapa

Tăietură de doborâre

 tapa tip pană, executată prin două tăieturi concurente - când diametrul arborelui este de 18-60 cm (vezi
figura anterioară);
 tapa tip calup - când diametrul arborelui este de 60-100 cm;
 tapa în trepte - când diametrul arborelui este peste 100 cm.

Tăietura din partea opusă tapei are rolul de a asigura desprinderea trunchiului de cioată şi căderea arborelui.

Zona de frânare este porţiunea de lemn rămasă netăiată între tapă şi tăietura din partea opusă tapei şi are rolul
de a orienta arborele în cădere în direcţia tehnică. Această zonă previne alunecarea sau răsucirea trunchiului
pe cioată şi ţine arborele în primele momente ale căderii, permiţând retragerea în siguranţă a muncitorilor din
Direcţia
zona periculoasă, de la baza arborelui de doborâre
în cădere. Direcţia de doborâre

Direcţia
Zona de frânare, prin forma ce i se dă, influenţează decisiv
de orientarea arborelui în cădere astfel:
Direcţia de doborâre cădere
naturală
 o direcţie perpendiculară pe axa de simetrie - dacă zona de frânare este simetrică;
 direcţia de doborâre pe partea cea mai groasă a zonei de frânare - când aceasta are formă asimetrică.

30
 Zonă de frânare simetrică Zonă de frânare asimetrică

Pragul este element specific doborârii ce rezultă datorită diferenţei de înălţime dintre tăietura de la bază şi
tăietura din partea opusă tapei. Are rolul de a preveni alunecarea trunchiului pe cioată după ruperea fibrelor din
zona de frânare şi de a asigura în acest fel protecţia muncitorilor la doborâre.

Elemente dimensionale ale doborârii în cioată.

Pentru ca doborârea în cioată să se facă în condiţii de siguranţă, trebuie să se respecte o serie de prescripţii
dimensionale privind elementele specifice acestei operaţii.

Caracteristicile tăierilor de doborâre în

0 < 18 cm 0>18cm
cioată
hc (înălţimea cioatei) 3-6 cm 6-10 cm

at (adâncimea tapei) Dc/3→Dc/2 Dc/4→Dc/3

htp (înălţimea tapei tip pană) — 5-15 cm
htc (înălţimea tapei tip calup) — 10-15 cm
htt (înălţimea tapei tip trepte) — 20-30 cm
α (unghiul tapei) — 25-40 °
hp (înălţimea pragului) 2-3 cm 3-5 cm
gf (lăţimea pragului) 1-2 cm 2-4 cm

Aceste prescripţii sunt orientative, iar încadrarea în limitele precizate depinde de situaţia din teren.

La doborâre, în arboretele de crâng, înălţimea cioatei va fi de cel mult 5 cm.

Procedee de lucru la doborârea în cioată

31
Doborârea în cioată se face cu ferăstrăul mecanic, iar în unele cazuri (doborârea în crâng, doborârea iescarilor)
cu toporul.

La doborârea în cioată cu ferăstrăul mecanic, procedeele de lucru aplicate depind de raportul dintre diametrul
cioatei (Dc) şi lungimea utilă a lamei (Lu) deosebindu-se astfel mai multe situaţii:

 Dc < 18 cm - caz în care se face o tapă simplă, iar tăietura din partea opusă se realizează printr-o tăiere
în evantai;
 18 cm < Dc < Lu - caz în care se face o tapă tip pană, prin două tăieturi
concurente în evantai, iar tăietura din partea opusă se realizează printr-o taiere mixtă;
 Lu < Dc < 1,7 Lu - caz în care se face o tapă tip pană sau calup, prin tăieri normale, iar tăietura din
partea opusă se realizează printr-o tăiere mixtă;
 1,7 Lu < Dc < 2,2 Lu - caz în care se face o tapă calup sau în trepte, prin tăieri normale sau mixte, iar
tăietura din partea opusă începe cu o tăiere în berbec, prin tapă şi apoi se continuă această tăiere printr-o
tăiere mixtă;
 Dc > 2,2 Lu - caz în care trebuie să se folosească lame mai lungi sau să se aplice alte metode de
doborâre (prin căzănire sau dezrădăcinare).

Doborârea cu toporul este specifică tăierilor în crângul simplu cu tăieri de jos, pentru păstrarea capacităţii de
lăstărire a cioatelor.

Se respectă cerinţele de la doborârea cu ferăstrăul mecanic, cu condiţia ca înălţimea cioatei să fie cuprinsă între
3 şi 5 cm.
Dacă arborii sunt situaţi în lunci inundabile, în zone cu teren cu pante mici, uşor accidentat, cu ape care băltesc,
atunci pentru frasin şi anin înălţimea cioatei trebuie să depăşească nivelul inundabil al apelor rezultate
din precipitaţii sau topirea zăpezii.
Suprafaţa cioatei la doborârea în crâng trebuie să fie netedă, să aibă o înclinare de circa 20° şi să fie orientată
în direcţia N-S.

7.4.1.2. Doborârea în scaun se aplică în arboretele de salcie din luncile inundabile, în special din lunca
inundabilă a Dunării.

Presupune efectuarea tăierii la un nivel care să se situeze deasupra nivelului maxim al apelor de inundaţii.

Partea din trunchi care rămâne după doborâre poartă numele de scaun.

Prin această metodă se urmăreşte menţinerea în stare de vegetaţie o perioadă mai lungă de timp a arboretelor
pentru ca acestea să-şi îndeplinească rolul antierozional.

În general, doborârea în scaun se face cu respectarea prevederilor de la doborârea în cioată, cu următoarele

particularităţi:
 prima tăiere se face ca şi la doborârea în cioată;
 următoarele tăieri, la acelaşi scaun, respectiv doborârea sulinarilor, se fac la nivelul scaunului;
 scaunele trebuie să rămână netede după doborâre;
 doborârea se va face astfel încât scaunele să nu crape sau să se aşchieze;

32
  pentru scaunele cu înălţimea mai mică de 1,3 m tăierea se face de pe sol, iar pentru scaunele cu
înălţimea mai mare de 1,3 m de pe capre amenajate;
 tăierea se face cu toporul; dacă tăierea se face cu ferăstrăul mecanic, atunci cioata trebuie să rămână
netedă.

7.4.1.3. Doborârea prin căzănire se aplică în special în arboretele de salcâm pentru a le asigura regenerarea prin
drajonare.
Presupune tăierea rădăcinilor groase la inserţia lor pe trunchi.

Doborârea prin căzănire se utilizează în două situaţii:

 în cazul în care se urmăreşte asigurarea regenerării naturale prin drajonare;

 în cazul în care se urmăreşte valorificarea lemnului din zona coletului.

Pentru aceasta se îndepărtează pământul din jurul arborelui pe circa 0.5 m, se descoperă rădăcinile groase care
se taie cu toporul de la locul de inserţie a acestora pe trunchi, astfel încât arborele să cadă în direcţia tehnică.
Rădăcinile se taie astfel încât să se dea arborelui mai întâi o înclinare pe direcţia tehnică, după care se taie
rădăcinile din partea opusă.

Metoda este recomandată în arboretele de salcâm. Avantajul acestei metode îl constituie faptul că drajonii cresc
foarte repede.

7.4.1.4. Doborârea prin dezrădăcinare este folosită în situaţiile în care se fac tăieri de substituire.

Se caracterizează prin executarea tăieturilor astfel încât arborele doborât să păstreze şi rădăcinile groase.

Doborârea prin dezrădăcinare se aplică atunci când se urmăreşte unul din următoarele obiective:

 valorificarea într-o proporţie cât mai mare a lemnului din arborii marcaţi;
 eliberarea completă a terenului de vegetaţie forestieră;
 când se fac tăieri de substituire, pentru evitarea drajonării.

Pentru dezrădăcinare se folosesc utilaje specializate care doboară arborii prin împingere.

7.4.2. Doborârea arborilor în situaţii deosebite

Fiecare arbore este un caz particular, cu atât mai mult cel care este aplecat, are un diametru foarte mare, este
găunos sau putred sau are direcţia de cădere naturală opusă direcţiei de doborâre. Toate aceste constrângeri
legate de doborâre pot fi rezolvate prin utilizarea unor metode simple, fără a exclude în nici un moment atenţia
sporită de care trebuie să dea dovadă operatorul.

7.4.2.1. Doborârea arborilor înclinaţi

a) Cu respectarea direcţiei naturale de cădere (se aplică la arborii puternic înclinaţi).

Arborele înclinat prezintă particularitatea de a avea unele fibre sunt sub tensiune, altele la compresiune, şi,
intercalată între cele două, o zonă de ruptură (vezi figura următoare).
33
Este lesne de înţeles că o doborâre clasică în direcţia căderii naturale a arborelui nu se poate face fără
deteriorarea arborelui şi fără pericol pentru muncitor.

Pentru a înlătura riscurile crăpării trunchiului, trebuie procedat astfel:

1) Se execută o tapă redusă dar destul de deschisă;

2) Se practică o tăietură din lateral, pentru o porţiune de trunchi, respectând dimensiunile pragului şi zonei de
frânare. Tăietura de doborâre se efectuează din interiorul lemnului către exterior, menţinând o zonă de
reţinere (ex.: un contrafort);
3) Se secţionează în oblic zona de reţinere pentru a se produce căderea arborelui.

Zonă neutră
Fibre în compresiune
Fibre sub tensiune

Direcţia de doborâre

Zonă de
reţinere

Doborârea unui arbore aplecat în direcţia căderii naturale

b) cu schimbarea direcţiei naturale de cădere (situaţie specifică arborilor cu înclinare mai mică).

7.4.2.2. Doborârea unui arbore cu un diametru mai mare decât dublul lungimii lamei

Factorul limitativ pentru doborârea unui arbore cu diametru foarte mare este lungimea lamei ferăstrăului
mecanic. Pentru a realiza doborârea, trebuie efectuată o tăietură în inima arborelui, introducând lama dinspre
fundul tapei. Tăietura se face paralel cu baza tapei, lăsându-se un prag. După această operaţie, se trece la
efectuarea tăieturii de doborâre.

Direcţia de doborâre

34
 Străpungerea inimii arborelui Realizarea tăieturii de doborâre
7.4.2.3. Doborârea arborilor găunoşi şi/sau cu putregai la bază

Putregaiul în zona cioatei poate duce la căderea arborilor în direcţii şi în momente neaşteptate. De aceea, în
alegerea direcţiei tehnice, trebuie să se ţină cont de porţiunile afectate de putregai, astfel încât zona de frânare
şi pragul să fie lăsate în porţiuni cu lemn sănătos.

Doborârea
arborelui găunos şi/sau putred

7.4.2.3. Doborârea arborilor înfurciţi.

În aceasta situaţie există pericolul deprecierii lemnului din trunchi prin cădere.

Se deosebesc două cazuri:

 când înfurcirea se găseşte la o înălţime mai mare de 1.5 m de la sol;

 când înfurcirea este situată la o înălţime mai mică de 1.5 m de la sol şi există
accesibilitate cu ferăstrăul mecanic.

În primul caz, trebuie doborâţi simultan cei doi arbori, cu luarea în considerare a riscului despicării "înfurcirii"
în timpul doborârii sau că urmare a căderii arborelui.

În al doilea caz, fiecare parte a trunchiului se doboară separat, începând cu partea a cărei direcţie de cădere
naturală nu pune probleme deosebite.

1. Se efectuează tapa;
2. Se separă în părţi înfurcirea, având grijă ca la partea superioară să rămână netăiată o porţiune care să
menţină în curs de doborâre;
3. Se introduce capătul lamei în trunchi pentru a efectua tăierea de doborâre;
4. Se taie partea superioară a înfurcirii, lăsată anterior;
35
 5. Se doboară normal cel de-al doilea arbore.

Doborârea unui arbore înfurcit

7.4.2.4. Doborârea arborilor pe vânt

În acest caz, trebuie să se ţină seama de direcţia din care bate vântul, iar efectul acestuia să fie anihilat printr-o
zona de frânare asimetrică. În general, la doborâre, vântul trebuie evitat.

7.4.2.5. Doborârea arborilor pe pante mari.

Pe pante mari (> 60 - 70 °) există pericolul ca arborii doborâţi cu vârful la vale, pe linia de cea mai mare pantă,
să alunece pe versanţi, mai ales în condiţii de iarna. De aceea, în această situaţie, arborele înainte de doborâre se
va lega.

7.4.3. Structura operaţiei de doborâre

Doborârea este prima operaţie în cadrul exploatărilor forestiere. Ea prezintă o mare importanţă prin influenţa
directă pe care o exercită asupra pădurii şi asupra calităţii produselor recoltate. Această operaţie influenţează, de
asemenea, în mod direct, organizarea operaţiilor următoare.

Din aceste motive, doborârea trebuie realizată cu mare atenţie, utilizând tehnici şi metode de lucru adaptate la
diversele situaţii întâlnite.

Structura operaţiei de doborâre, cu particularităţile specifice fiecărei metode de doborâre, conţine următoarele
faze :
1) Deplasarea la arborele de doborât. Aceasta se realizează cu un consum mare energie din partea
muncitorilor, pentru că deplasarea se face pe căi neamenajate şi sub influenţa factorilor climatici.

36
 Singura soluţie pentru reducerea efortului muncitorilor este marcolarea - adică însemnarea vizibilă a
arborilor marcaţi (cioplaj, vopsea, bandă adezivă) şi apoi, alegerea traseului optim de deplasare.

2) Alegerea direcţiei de doborâre. Se stabileşte în fapt direcţia tehnică de doborâre, luându-se în considerare :
 direcţia naturală de cădere;
 poziţia arborilor de doborât;
 poziţia suprafeţelor cu seminţiş;
 microrelieful şi direcţia de colectare a lemnului.

Are o importanţă deosebită, silviculturală şi economică, deoarece alegerea direcţiei tehnice influenţează
nivelul prejudiciului la doborâre, păstrarea calităţii lemnului doborât şi, într-o mare măsură, influenţează
costurile de colectare.

3) Pregătirea locului de muncă

Pentru a se putea executa tăieturile comod şi în condiţii de siguranţă, se înlătură obstacolele din jurul
arborelui pe o distanta de 0,70 - 0,80 m. Dacă este cazul, se taie şi crăcile de pe trunchi pe o înălţime de
circa 2 m.

37
 Degajarea zonei din jurul arborelui ce urmează să fie doborât
Normele de securitate a muncii prevăd, tot în această fază, amenajarea potecilor de refugiu pentru
retragerea muncitorilor în timpul căderii arborelui. Această amenajare constă din îndepărtarea pe o
distanţă de 5 - 10 m a obstacolelor care ar putea împiedica deplasarea rapidă a muncitorilor pe direcţiile
stabilite pentru retragerea acestora.
4) Îndepărtarea ritidomului şi lăbărţărilor

Aceasta reprezintă o fază de lucru preliminară doborârii.

Ritidomul se îndepărtează cu scopul de a proteja lanţul tăietor al ferăstrăului mecanic.

Îndepărtarea lăbărţărilor constă în eliminarea contraforţilor datoraţi rădăcinilor. Realizarea sa răspunde unor
cerinţe tehnice precum reducerea secţiunii trunchiului, uşurarea colectării lemnului, uşurarea debitării
lemnului - întrucât cea mai mare parte a fibrelor oblice sunt eliminate şi dirijarea mai uşoară a direcţiei de
doborâre, aceasta nemaifiind influenţată în ultimul moment de prezenţa rădăcinilor.

Înlăturarea lăbărţărilor
38
Realizarea operaţiei trebuie să înceapă cu rădăcina care se află cel mai sus în raport cu solul.
Pentru a obţine o cioată joasă, tăierea orizontală (pe prima rădăcină) trebuie să fie realizată cât mai aproape de
sol, pentru a servi drept reper de nivel pentru celelalte tăieturi orizontale.
Înlăturarea contraforţilor se execută în sensul acelor ceasornicului; este condiţia normală de utilizare a
ferăstrăului mecanic (blocul motor situat pe partea exterioară nu jenează în timpul lucrului).

Tăierea verticală se practică paralel cu axa arborelui. Lama este menţinută pe cât posibil în diagonală în raport
cu orizontala.

Tăietura verticală Tăietura orizontală

Tăietura orizontală se execută cu partea inferioară a lamei, până la tăietura verticală, fără să o depăşească,
pentru a conserva fibrele trunchiului intacte.

Când se înlătură lăbărţarea?

Înlăturarea lăbărţării nu trebuie considerată ca o operaţie sistematică, dar adoptată după caz, în funcţie de
grosimea arborelui şi de dificultăţile întâlnite la doborâre:

 Doborârea unui arbore cu diametru mic: înlăturarea lăbărţării facultativă;

 Doborârea unui arbore găunos sau putred: înlăturarea lăbărţării contraindicată, pentru că numai în
contraforţi mai este lemn sănătos;
 Doborârea unui arbore în altă direcţie decât cea naturală (cu excepţia cazurilor când sensul de
doborâre este opus direcţiei naturale de cădere): înlăturarea parţială a lăbărţării (1 sau 2 contraforţi pot fi
lăsaţi în partea în care vrem să se producă doborârea arborelui;
 Doborârea unui arbore aplecat în direcţia căderii naturale: înlăturarea parţială a lăbărţării (1 sau 2
contraforţi sunt lăsaţi în partea opusă direcţiei de doborâre).

Executarea tapei la doborârea în cioată şi în scaun constă din extragerea tapei, iar la doborâre prin căzănire
manuală din tăierea rădăcinilor într-o ordine corespunzătoare.

39
Executarea tăieturii din partea opusă tapei. La doborârea în cioată şi scaun, se execută prin unul din procedeele
prezentate, iar la doborârea prin căzănire şi dezrădăcinare prin tăierea rădăcinilor astfel încât arborele să cadă pe
direcţia tehnică.
Impulsionarea şi orientarea căderii. Dacă tăieturile de la baza arborelui nu sunt suficiente pentru a-1 orienta în
cădere pe direcţia tehnică, atunci este necesară intervenţia suplimentară la doborâre cu pene, pârghii sau
dispozitive speciale.
Căderea arborelui şi retragerea muncitorilor. În momentul în care arborele începe să cadă, muncitorii se vor
retrage pe potecile de refugiu pregătite. Revenirea se va face atunci când se constată că nu mai există pericolul
de accidente.
Netezirea şi cojirea cioatei. Constă din tăierea fibrelor smulse din trunchi. Cojirea este obligatorie la răşinoase;
completă la molid şi pin şi prin curelare în cazul celorlalte specii.
Retezarea crestei trunchiului.
5) În zona de frânare se smulg fibre din cioată care rămân pe trunchi şi care trebuie să fie îndepărtate.

Netezirea cioatei şi retezarea crestei trunchiului

7.4.4. Dezaninarea arborilor

Aninarea arborilor se produce datorită următoarelor cauze :

 alegerea greşită a direcţiei tehnice;

 executarea necorespunzătoare a tăieturilor;
 acţiunea unor factori naturali (vânt, zăpadă)

Dezaninarea arborilor se poate face cu :

 atelaje şi mijloace mecanice, pentru volume mai mari de 1 m3 /fir;

 pârghii rotitoare sau simple, pentru volume între 0,21 şi 1,0 m3/fir;
 pârghia simplă sau cu braţele, pentru volume mai mici de 1 m3/fir.

40
 Dezaninarea cu ajutorul troliului acţionat manual a unui arbore uşor aninat

Dezaninarea cu ajutorul unui tractor forestier

7.4.5. Productivitatea muncii la doborârea în cioată cu ferăstrăul mecanic

Se calculează cu relaţia: W = nV, în care:

W - productivitatea muncii la doborârea în cioata cu ferăstrăul mecanic; în m3/8h;

n - numărul de arbori doborâţi în 8 h;
V - volumul mediu al arborilor doborâţi, în m3/fir.
Pentru creşterea productivităţii la doborârea cu ferăstrăul mecanic se recomandă următoarele:

 îndepărtarea lăbărţărilor;
 realizarea unei forţe optime de apăsare pe mânere;
 reducerea timpilor de lucru nemecanizaţi;
 creşterea proporţiei timpului efectiv de lucru dintr-un schimb;
 utilizarea într-o proporţie cât mai mare a capacităţii de lucru a ferăstraielor;
41
  executarea unor tape corespunzătoare diametrelor arborilor doborâţi;
 ascuţirea corespunzătoare a dinţilor lanţului tăietor.

Productivitatea muncii la doborâre este de 10 - 200 m3/8h şi depinde de:

 volumul arborelui mediu;
 numărul de arbori marcaţi pe unitatea de suprafaţă;
 specie;
 sezon;
 panta terenului.

DOBORÂREA ARBORILOR

Doborârea arborilor = operaţia prin care arborii destinaţi valorificării sunt răsturnaţi sau culcaţi pe pământ, în
vederea efectuării unor operaţii ulterioare de transport sau transformare în sortimente de lemn brut.

Această operaţie constă de fapt în tăierea trunchiului la o anumită înălţime şi răsturnarea părţii tăiate. Se
apelează la mijloace manuale (joagăr sau topor), mecanice (ferăstraie sau maşini multifuncţionale, care au şi
dispozitive sau echipamente speciale pentru doborât).

Doborârea arborilor se face aproape în totalitate cu mijloace mecanice, cu unele excepţii care se referă la situaţii
speciale (tăiere în "scaun" a arborilor din zona inundabilă a Dunării, unde cioatele rămân peste nivelul apelor
inundabile).

Referindu-ne la mijloacele mecanice de doborât în funcţie de construcţie, acţionare şi tehnologia de lucru, ele se
pot grupa astfel:

 ferăstraie mecanice;
 maşini complexe sau multifuncţionale cu dispozitive sau echipamente de
tăiere şi doborâre;
 mecanisme şi maşini de uz general cu care se doboară arborii prin răsturnare dezrădăcinare.

În cazul folosirii ferăstraielor mecanice, doborârea arborilor se face prin tăierea lor la o anumită înălţime de
la sol şi răsturnarea acestora datorită dezechilibrării ce se creează între momentele forţelor de răsturnare şi a
celor de stabilitate sau de rezistenţă, care menţin arborele în starea naturală de echilibru.

Momentul de răsturnare este dat de greutatea părţii aeriene a arborelui (trunchi coroană) a cărui centru de
greutate (deci punct de aplicaţie) este excentric de axa suprafeţei de susţinere sau legătură a trunchiului cu
rădăcina sau cioata.

Stabilitatea arborelui este asigurată de forţele de legătură interne susţinute de fibrele lemnoase din secţiunea de
tăiere considerată.

În cazul folosirii maşinilor de doborât acestea trebuie să efectueze tăierea arborelui, ridicarea şi detaşarea
trunchiului de cioată şi răsturnarea acestuia pentru depozitare sau efectuarea de operaţii de transformare ulterioare.
Doborârea arborilor constituie o operaţie tehnologică de mare dificultate şi periculozitate, datorită diversităţii
condiţiilor ambientale de climă, relief şi arboret în care se desfăşoară, apelând la atenţie, prudenţă şi stăpânire
perfectă a tehnicii tehnologiei de lucru de către muncitori. Introducerea ferăstrăului mecanic la doborârea, ca şi
la secţionarea şi curăţirea de crăci arborilor, a condus la realizarea unei productivităţi ridicate şi la o reducere
considerabilă a efortului fizic muncitorilor. Dincolo de avantaje, ca urmare a zgomotelor, vibraţilor şi acţiunii
42
agresive a gazelor de evacuare au apărut însă boli profesionale noi precum surzenia, precum şi tulburări de
circulaţie a sângelui evidenţiate prin apariţia maladiei cunoscute sub denumirea de "mâini albe" ş.a., ca să nu
mai amintim accidentele în mânuirea ferăstrăului în timpul lucrului.
Ferăstraie mecanice

După felul motorului de acţionare:

 ferăstraie cu motor cu combustie internă sau motoferăstraie;

 ferăstraie cu motor electric sau electroferăstraie;
 ferăstraie cu motor hidraulic.

După masa proprie (m) şi puterea motorului (P):

 ferăstraie uşoare cu m ≤ 1 kg: P ≤ 2,2 kW;

 ferăstraie mijlocii cu 7 ≤ m ≤ 9 kg şi 2,2 < P < 3,3 kW;
 ferăstraie grele cu m > 9 şi P > 3,3 kW.

După felul transmisiei mişcării de la motor la lanţul tăietor:

 ferăstraie mecanice cu transmisie reductor;

 ferăstraie mecanice cu transmisie directă fără reductor.

După tipul lanţului tăietor folosit:

 ferăstraie mecanice cu lanţuri de construcţie specială;

 ferăstraie mecanice cu lanţuri de construcţie universală.

După modul de fixare a aparatului de tăiere:

 ferăstraie cu aparatul de tăiere în consolă;

 ferăstraie cu aparatul de tăiere fixat la ambele capete.

După lungimea de lucru a lamei (l):

 ferăstraie cu lama scurtă: l < 30cm;

 ferăstraie cu lama lungă: / > 30cm.

În ceea ce priveşte elementele constructive ale ferăstraielor mecanice, ele au fost prevăzute, proiectate şi
executate astfel încât să asigure o productivitate ridicată a muncii, o siguranţă în exploatare cât mai mare şi un
consum de energie cât mai redus.

Alcătuirea şi funcţionarea ferăstraielor mecanice

 motorul;
 transmisia;
 aparatul de tăiere;
 sistemele anexe : alimentare, aprindere, încălzire a mânerelor, amortizare a vibraţiilor, blocare a lanţului
tăietor ş.a.;
 anexe: penele hidraulice sau pneumatice.

43
Mijloace ajutătoare pentru doborârea arborilor

 Topoarele;
 Penele;
 Pârghiile;
 Prăjinile de împingere;
 Mijloacele de rotire sau răsucire;
 Cârligele;
 Dispozitivele de tracţiune cu cablu sau benzi.

Doborârea arborilor cu ferăstrăul mecanic

Stabilirea direcţiei de doborâre

Doborârea unui arbore se execută după ce s-au analizat factorii care influenţează acest proces, ce se referă la
starea arborelui, alcătuirea acestuia, condiţiile de teren, mijloacele şi tehnologia de lucru ş.a.

Folosirea ferăstraielor mecanice la doborârea arborilor are în vedere u considerente şi anume:

 corelarea caracteristicilor constructive ale ferăstraielor şi în special lungimii lamei cu specia lemnoasă şi
elementele dendrometrice ale arborilor, special diametrul acestora la locul de tăiere, în vederea executării
tăieturii într-un timp cât mai scurt şi în condiţiile respectării cerinţelor silviculturale;
 starea de solicitare a arborilor de doborât care pot fi supuşi la compresiunea centrică sau cu excentricitate
mai mică sau mai mare, de care depinde alegerea direcţiei de cădere ca şi a tehnici şi tehnologiei de lucru
necesare;
 realizarea doborârii arborilor în condiţiile menţinerii integrităţii acestora, în vederea valorificării lor
integrale şi superioare, asigurarea protecţiei mediului iconjurător, în special a arborilor rămaşi în
picioare şi a solului, şi a unui grad de siguranţă în procesul muncii.

Arborii cu rectitudinea trunchiului perfectă şi coroana simetrică sunt solicitaţi la compresiunea centrică şi au
stabilitatea la răsturnare asigurată. Pentru doborârea lor sunt necesare măsuri şi forţe suplimentare de răsturnare
suficient de mari pentru a depăşi ca mărime forţele şi momentul de stabilitate al arborelui, dat de rezistenţele la
rupere ale lemnului în lungul fibrelor din secţiunea considerată.

Arborii cu tulpini sau coroane dezvoltate asimetric sunt solicitaţi la nivelul secţiunii de doborâre la forţe de
compresiune excentrice, care contribuie la dezechilibrul natural dintre momentele de răsturnare şi stabilitate, cu
acţiune favorabilă în procesul de doborâre a arborilor.

Arborii la care lemnul din trunchi este solicitat şi la întindere, prezintă unele caracteristici şi aspecte exterioare
uşor de identificat, astfel:
 tulpina în întregime sau parte din ea este înclinată sau strâmbă, proiecţia centrului de greutate este vizibil
în afara centrului secţiunii de bază (tăiere) a arborelui;
 coroana dezvoltată asimetric, mai ales la arborii de pe versanţii sau terenurile accidentate, cu dezvoltări
ale acesteia spre aval ş.a.

Analiza stării de echilibru contribuie la stabilirea unor elemente importante care trebuie să se ţină seama la
doborârea arborilor astfel:
 arborele tăiat va cădea cu uşurinţă în direcţia de gravitaţie;
44
  tapa se va executa în direcţia excentricităţii forţei de greutate;
 asigurarea unei forme şi mărimi corespunzătoare a suprafeţei de frânare ş.a.

Pentru aceasta este necesar ca în cazul arborilor solicitaţi la compresiune centrică tapa să aibă baza
orizontală situată sub nivelul suprafeţei viitoarei cioate sau tăieturii de doborâre cu 2-3 cm şi orientată
perpendicular pe direcţia de cădere naturală sau gravitaţională.

Adâncimea tapei este egală cu d/3...d/2.

In practică se consideră lăţimea zonei de frânare ca având mărimea 1/10d unde d este diametrul arborelui în
secţiunea de tăiere.
În ceea ce priveşte forma zonei de frânare ea diferă în funcţie de direcţia de gravitare a arborelui şi direcţia de
cădere aleasă, ştiut fiind că baza tapei este totdeauna perpendiculară pe direcţia de cădere.
Dacă direcţia de gravitare a arborelui este paralelă cu direcţia de cădere, zona de frânare are formă
dreptunghiulară. În cazul în care direcţiile sunt diferite, zona de frânare are formă trapezoidală sau
dreptunghiulară cu îngroşarea în partea opusă direcţiei de gravitare.
Dacă direcţiile sunt opuse, pentru a putea fi doborâţi arborii pe direcţia de cădere se vor folosi dispozitivele
auxiliare (pene, pârghii ş.a.) pentru înclinarea acestora în direcţia dorită.
Direcţia de doborâre se alege în funcţie de mai mulţi factori:

 direcţia de gravitare;
 evitarea totală sau reducerea substanţială a vătămărilor aduse arborilor în picioare, seminţişului şi
solului;
 menţinerea integrităţii şi calităţii arborelui doborât în vederea valorificării şi superioare a masei
lemnoase;
 efectuarea lucrărilor de doborâre precum şi a celorlalte operaţii ce se execută
la locul doborârii în condiţii ergonomice şi deplină siguranţă şi securitate a muncii.

Pentru a răspunde acestor cerinţe, pe terenurile înclinate cu declivitate de peste

10°, se recomandă spre exemplu ca arborii să fie doborâţi cu vârful la deal sau pe curba de nivel, în sensul
şi direcţia indicată de căile şi mijloacele de colectare, deci coroana lor în căderea să parcurgă o traiectorie
cât mai scurtă pentru a nu produce deteriorări sau distrugeri ale lemnului şi ale mediului înconjurător.

Modalităţi de doborâre a arborilor

 doborârea cu tăierea arborelui la un nivel situat deasupra terenului la o înălţime relativ mică, procedeu
cunoscut sub denumirea de doborâre cu lăsare de cioată;
 doborârea cu tăierea arborelui la o înălţime mai mare de la sol, sau doborârea cu tăierea arborelui în
scaun;
 doborârea cu tăierea rădăcinilor arborelui sau în căldare, sau căzănire;
 doborârea prin dezrădăcinarea arborelui;
 doborârea arborilor în condiţii speciale.

A. Doborârea arborelui cu secţiunea de tăiere deasupra solului

Această modalitate este cel mai des întâlnită şi cunoscută sub denumirea de doborâre cu lăsare de cioată, întrucât
după doborâre această parte din arbore rămâne în pădure.

45
Pentru valorificarea integrală şi superioară a lemnului, înălţimea la care se execută tăierea de doborâre, care de
fapt determină înălţimea cioatei, trebuie să fie cât mai mică, dar suficient de mare pentru a se putea folosi
mijloacele mecanice de lucru.

Mărimile limită pentru cioate sunt (arbori mai groşi de 20 cm):

 adâncimea tapei: 1/2 - 1/3 D;

 înălţimea tapei: 1/6 - 1/7 D (dar nu mai mult de 15 cm);
 înălţimea pragului de frânare: 3-5 cm;
 grosimea minimă a zonei de siguranţă la capătul îngust: 1-2 cm (1/25 D);
 unghiul tapei: 20-45o;
 grosimea calupului: 4-6 cm;
 înălţimea cioatei în amonte: 1/3 D (dar nu mai mare de 10 cm).

Doborârea arborilor cuprinde un complex de lucrări tehnico-organizatorice şi disciplinare corespunzătoare

condiţiilor de muncă impuse de teren, tratament, climă, tehnologie, mijloace de muncă ş.a

În raport cu aceşti factori de influenţă, doborârea unui arbore comportă în general următoarele faze de lucru:
 deplasarea pe drumul sau traseul cel mai scurt la arborele de doborât;
 alegerea direcţiei şi sensului de doborâre a arborelui;
 stabilirea potecilor de refugiu;
 pregătirea locului de muncă din jurul arborelui;
 înlăturarea ritidomului şi a lăbărţărilor;
 execuţia tapei şi a tăieturii de doborâre;
 impulsionarea căderii arborilor;
 retragerea muncitorilor pe potecile de refugiu;
 netezirea cioatelor;
 retezarea crestei trunchiului şi cojirea cioatei.

Aceste operaţii se execută de regulă de o echipă cu doi muncitori, ale căror sarcini sunt bine defalcate şi
cunoscute, pentru a fi corect îndeplinite. În condiţii mai uşoare de lucru, doborârea poate fi făcută de către un
singur muncitor, folosind aceleaşi reguli.

Deplasarea la arborele de doborât se face pe drumul cel mai scurt de către muncitorii care au asupra lor
ferăstrăul mecanic şi uneltele anexe de lucru. Se vor alege traseele uşoare şi lipsite de obstacole, dar care oferă
posibilitatea observării arborelui de doborât cât mai bine, pentru a se stabili din mers direcţia de cădere.

Alegerea direcţiei şi sensului de doborâre, trebuie să conducă la o cădere a arborelui pe cât posibil pe direcţiile
negeneratoare de distrugeri ale acestuia şi ale mediului, cu posibilitate de colectare uşoară şi asigurarea
securităţii muncii. Aceasta depinde de modul de dezvoltare a coronamentului (simetric sau asimetric), trunchiului,
încărcarea cu zăpadă, direcţia de acţiune a vântului ş.a.

Pregătirea locului de muncă din jurul arborelui constă în înlăturarea crengilor, pietrelor sau altor obstacole,
nivelarea şi bătătorirea zăpezii, astfel încât să se asigure o poziţie de lucru corespunzătoare pentru motorist şi
ajutor. Se stabilesc şi dacă este nevoie se şi amenajează poteci de refugiu din direcţia opusă sensului de doborâre
şi de obicei înclinate faţă de aceasta la 45°.

Înlăturarea crengilor şi a ritidomului gros din zona de tăiere se face cu toporul şi mai rar cu ferăstrăul mecanic
cu scopul protejării lanţului tăietor al ferăstrăului. De asemenea se face înlăturarea lăbărţărilor la arborii groşi şi
bătrâni pentru reducerea diametrului secţiunii de tăiere a acestora.
46
Secţiunea de doborâre cuprinde tapa, tăietura şi zona sau spaţiul de siguranţă.

 Tapa este o tăietură sub formă de pană, executată în tulpina arborelui cât mai aproape de sol, cu
deschiderea maximă în direcţia de doborâre. Ea provoacă şi orientează prin dezechilibrul momentelor de
răsturnare şi stabilitate, căderea lui. La arborii de dimensiuni mici, în general cu diametrul sub 15-20 cm,
ea poate să se facă şi fără execuţia tapei.

Forma şi dimensiunile tapei diferă în funcţie de starea de solicitare a arborelui, specia lemnoasă,
înclinarea terenului ş.a. Ea rezultă prin două sau mai tăieturi.
În primul caz o tăietură poate fi orizontală, iar cealaltă înclinată cu un anumit unghi şi situată deasupra
sau dedesubtul primei sau ambele tăieturi înclinate. În cazul tăieturilor paralele, tapa poate fi executată
prin două sau mai multe tăieturi cu adâncimi diferite, rezultând o tapă sau tăieturi distincte şi denivelate.

De obicei se execută tapele cu suprafeţele înclinate sub formă de pană cu /urile la vârf de 400-450.

 Zona de siguranţă este o porţiune de lemn netăiată situată între tapă şi secţiunea de doborâre, care are
menirea de a împiedica căderea, alunecarea sau rotirea trunchiului pe cioată. Cum secţiunea de doborâre
şi tapa se găsesc în plane de nivel diferite rezultă că această zonă are şi o înălţime denumită prag de
frânare.

Aşa cum s-a arătat mai înainte această zonă de siguranţă are forme şi mărimi diferite, de la formele
dreptunghiulare cu lăţimea de aproximativ 1/10 D, la cete trapezoidale sau triunghiulare cu lăţimea la
capătul îngust de 1/25 D şi nu mai puţin de 1-2 cm.

Tăietura de doborâre se execută orizontal, în partea opusă tapei şi la un nivel mai ridicat decât muchia de
fund a tapei cu 2-3 cm. În unele situaţii această tăietură poate fi şi la nivelul muchiei de fund a tapei.

In funcţie de diametrul arborelui (D) şi lungimea utilă a lamei ferăstrăului se întâlnesc următoarele
situaţii de execuţie a tăieturii de doborâre:

a) dacă D < l atunci secţiunea de doborâre se face într-o singură repriză

deplasarea lamei în evantai sau paralel cu muchia de fund a tapei;
b) în cazul când, l < D < 21 secţiunea de doborâre se efectuează în două sau mai multe reprize prin
mutarea poziţiei ferăstrăului pe circumferinţa secţiunii şi deplasarea lamei în evantai, paralel sau
combinat.
La execuţia tăieturii de doborâre, pentru evitarea strângerii şi înţepenirii lanţului în secţiune, se folosesc
pene. Baterea lor se face pe măsură ce tăietura avansează şi cu prudenţa necesară evitării răsturnării
arborelui.

Impulsionarea căderii arborilor se face prin folosirea după caz a pene pârghiilor ş.a.

Retragerea muncitorilor pe potecile de refugiu este obligatorie, operaţie care începe la auzul primelor zgomote
produse de ruperea fibrelor de lemn din zona siguranţă.

Netezirea, cojirea şi retezarea crestei trunchiului şi a cioatei se efectuează numai dacă este necesar, folosindu-se
mijloacele aflate în dotare. Cojirea cioatelor se face în arboretele de răşinoase şi este totală la molid şi pin şi prin
curelare brad şi celelalte specii de răşinoase.

Alegerea greşită a direcţiei de doborâre sau intervenţia distrugătoare a unor factori naturali cum este vântul pot
genera situaţii în care arborii doborâţi nu ajung la sol şi se sprijină pe alţi arbori în picioare. Intervenţia de
47
doborâre la sol a arborilor comportă lucrări specifice impuse de situaţia reală în care se găseşte arborele sprijinit
sau animat.

Intervenţia sigură şi cu mijloace adecvate face ca această operaţie dificilă şi periculoasă să se încheie cu
rezultatele scontate. Astfel poate conduce la situaţii grave, adesea imprevizibile.

Dezaninarea sau răsturnarea la sol a arborilor se face cu mijloace ce acţionează de la distanţă, cum ar fi
dispozitivele de tracţiune cu cablu (trolii), cablul tracţiune de la tractoare, prăjini, ş.a.

Maşini şi agregate speciale pentru doborât arbori

În principiu o maşină de doborât este formată dintr-un tractor şi agregatul sau echipamentul de doborâre alcătuit
dintr-o construcţie mecanică sudată sub forma unui braţ de macara care susţine şi:

 sistemul de prindere şi susţinere a arborelui format din braţe tip graifer (cleşte) comandate prin cilindri
hidraulici;

 sistemul de tăiere format după caz din foarfeci; ferăstraie, panglică sau lanţ tăietor, acţionat hidraulic;

 sistemul de adaptare sau legare la braţul macaralei care prin intermediul acţiunii unuia sau a mai multor
cilindri hidraulici poate asigura mobilitatea în spaţiu a sistemelor de prindere şi tăiere.

48