Curs 2 Legislatie Comerciala - Partea I - CONTRACTUL Comercial

U.P.T.
-- MPT Curs: Legislație și Tehinici comerciale

I.M.an 2 Partea I : Legislație comercială, Curs 2: Contractul comercial
Lect.univ.dr. Dan DURAN .
PARTEA I CONTRACTELE COMERCIALE
CONTRACTELE COMERCIALE
Integrarea contractelor comerciale în sfera relatiilor economice apare ca un strict

necesar cu atat mai mult cu cat practica si dinamica economica tind sa aiba la baza
instrumente pe cat de riguroase, cum sunt contractele, pe atat de simplu de manevrat.
Contractele comerciale, prin formarea acestora pe baza acordului partilor, se impun
ca baza a relatiilor economice prin regimul strict, delimitat de parti, prin executarea
spatio-temporala în limite convenite si prin buna credinta ca principiu al bazei lor de
functionare.
Adaptarea contractelor comerciale este constanta, continua si urmareste gradul de
modificare a relatiilor economice.
Contractul comercial este principalul instrument juridic cu ajutorul căruia se

înfăptuieşte comerţul intern şi internaţional. Contractul comercial este un acord de voinţă între
părţile participante la un raport comercial, acord prin care se creează, se modificiă sau se
stinge un raport juridic comercial.
La prima vedere contractul comercial pare a fi un contract oarecare, similar celor
reglementate de codul civil. O analiză mai atentă a specificului acestui contract demonstrează
că el se prezintă ca o instituţie juridică diferită prin caracteristicile sale faţă de contractul civil.
El beneficiază de reguli proprii şi suportă impactul regulilor codului civil în măsura în care
legea comercială este insuficientă pentru a lămuri total aspectele pe care realitatea vieţii le
evidenţiază în legătură cu aceste contracte.
Contractul comercial este sursa cea mai importantă de obligaţii comerciale, dar nu
unica.
Pe de alta parte, adaptarea nu ramane la stadiul macrocomercial prin diversificarea

tipurilor de contracte, ci se intalneste la nivel microcontractual, prin aplicarea principiului
“contractul este legea partilor”, astfel spatiul comercial este definit prin urmatoarele
coordonate:
- principiul executarii contractelor cu buna credinta;
- principiul libertatii contractuale care garanteaza posibilitatea inserarii oricarei clauze,

atat timp cat nu se incalca dispozitii legale;
- adaptarea regimului contractual în functie de unele evenimente ce pot aparea în cursul

executarii;
- angajarea raspunderii contractuale este un instrument cu aplicare imediata la aparitia

elementelor specifice determinante;
- respectarea principiului egalitatii este subliniat si prin faptul ca orice act bilateral
trebuie sa inceteze tot prin acordul partilor.
1
U.P.T. -- MPT Curs: Legislație și Tehinici comerciale
1. CONCEPT, CARACTERE JURIDICE, CLASIFICARE
1.1. CONCEPT
Contractul de comert constituie una din cele mai importante institutii juridice ale
dreptului comercial, indeplinind rolul de instrument juridic primordial de infaptuire a
schimburilor economice si comerciale.
Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere = a trage împreună.
Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul
de voinţă dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi
şi obligaţii.
* În dreptul român, termenul de contract este echivalent cu cel de convenţie, concluzie

care rezultă indubitabil din expresia folosită de legiuitor: titlul III din Codul civil este denumit
„Despre contracte sau convenţii”.
* În dreptul francez, termenul de contract a fost folosit iniţial pentru a desemna

acordul de voinţă creator de obligaţii numai în cazurile expres arătate de legiuitor într-una din
următoarele forme: verbală, scrisă sau remiterea obiectului contractului. Numai patru categorii
de contracte au fost numite consensuale: vânzarea. închirierea. mandatul şi societatea.
Relativitatea conţinutului noţiunii de contract rezultă din definiţia dată de legiuitor. De exemplu. în
raporturile precontractuale este greu de stabilit unde se termină aceste raporturi şi unde încep relaţiile contractuale.
Adesea conţinutul contractului este fixat de legiuitor. părţile contractante exprimându-şi doar dorinţa de a li se
aplica dispoziţiile legale (contracte de adeziune). Jurisprudenţa franceză nu tratează în toate situaţiile convenţia de
asistenţă ca un contract, fiind astfel la limita quasicontractului şi delictului.
* În dreptul englez contractul este prezentat ca o afacere şi rareori ca acord de voinţă

care să se bazeze pe încredere.
* În dreptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de

schimburi economice. distingându-se două varietăţi:
♦ contractul clasic. care presupune negocieri prealabile. efectele sale fiind

instantanee (de exemplu. cumpărarea unui produs de consumaţie);
♦ contractul relaţional. care are o mare importanţă economică şi socială. încheierea

sa fiind precedată de lungi tratative şi negocieri vizând un număr
considerabil de persoane, fiind renegociabil.
Din analiza comparată rezultă că orice contract este o convenţie şi nu un act

unilateral, care are ca obiect crearea de obligaţii.
Dacă orice contract este o convenţie, nu orice convenţie este un contract:

de exemplu. unele convenţii prin care se transmit ori se sting drepturi şi obligaţii (cesiunea de creanţă şi
remiterea de datorie).
Trebuie să se facă deosebirea între contracte şi simplele acte de complezenţă, de
curtoazie care nu produc efecte juridice, deşi sunt exteriorizate sub forma contractelor:
de exemplu: invitaţia făcută de o persoană, acceptată de cel căruia i se adresează de a viziona împreună un
spectacol, ori sfatul medical dat de un medic unui amic etc.
2
De asemenea, există unele contracte care deşi nu sunt obligatorii totuşi nu sunt lipsite de
toate efectele juridice:
– fie pe motivul că seamănă cu un contract (angajamente de onoare. gentleman’s

agreements. în dreptul internaţional public).
– fie că prezintă un acord de principiu între părţi, urmând a se purta tratative. negocieri
legate de conţinut.
Din sfera contractului de comert fac parte:

- vanzarea
- mandatul
- comisionul
- transportul
- asigurarea
1.2. TRĂSĂTURI ȘI CARACTERE JURIDICE

Acest tip de contract are un set de caractere juridice prin care isi exprima specificitatea
în raport cu contractele reglementate de dreptul comun, dupa cum urmeaza:
a. Au caracter oneros (urmarind ca finalitate obtinerea unui profit)

Fiecare contractant se obliga în vederea obtinerii unui avantaj material prin executarea
prestatiei asumata de partenerul sau contractual. Acest caracter il incadreaza perfect în sfera
conceptului definit de NCC, care dispune: "Contractul oneros este acela în care fiecare parte
voieste a-si procura un avantaj".
b. Sunt contracte sinalagmatice perfecte

Contractele de comert genereaza drepturi si obligatii reciproce intre parti
determinand implicit interdependenta lor. De aici decurg consecintele specifice unor
asemenea obligatii, si anume posibilitatea invocarii exceptiei de neexecutare, ca si facultatea
de a cere executarea contractului ori rezolutiunea lui de catre partea interesata în cazul în care
partenerul sau contractual nu-si indeplineste prestatia asumata prin contract.
c. Sunt contracte comutative

In contractele de comert existenta si intinderea prestatiilor la care se obliga partile
sunt certe si determinate sau determinabile din chiar momentul perfectarii actului juridic.
d. Sunt contracte consensuale

In principiu contractele de comert se realizeaza în forma scrisa, dar aceasta nu
inseamna ca aceasta forma afecteaza valabilitatea lor. Redactarea de catre parti a unui inscris
constatator al contractului este necesara pentru a da acestuia deplina certitudine în ceea ce
priveste existenta, intinderea si conditiile de executare a obligatiilor ce revin fiecaruia dintre
ele.
e. Sunt acte sau fapte de comert

Contractele comerciale, avand intotdeauna un caracter speculativ, reprezinta acte de
comert. Chiar contractele de cooperare economica si tehnico-stiintifica urmaresc o asemenea
finalitate ce vizeaza obtinerea profitului.
3
1.3. CLASIFICARE
Contractele de comert sunt susceptibile de clasificare pe baza mai multor criterii,
dintre care unele sunt specifice, iar altele nespecifice pentru acest gen de acte juridice.
1.3.1. CRITERII SPECIFICE:
a) în raport cu subiectii de drept care participa la realizarea contractului se disting:

* contracte perfectate intre subiecti de drept apartinand ordinii juridice; De specificul
acestor contracte este faptul ca partenerii contractuali au calitati si natura
juridica similara, precum: societati comerciale, comercianti persoane fizice
sau alti subiecti de drept (persoane juridice), cu vocatia de a participa la
asemenea raporturi.
* contracte perfectate intre subiecti de drept apartinand ordinii juridice si entitatii

apartinand ordinii juridice nationale din diverse tari;Contractele din prima
grupa au fost numite în doctrina contracte obisnuite, iar cele din a doua
grupa au fost considerate contracte mixte. Desigur, aceste denumiri sunt pur
conventionale, deoarece terminologia utilizata pare improprie pentru a
sugera legitimitatea distinctiei.
b) în functie de obiectul acestora, doctrina distinge cinci grupe de contracte, si anume:
• contracte translative de drepturi.

Se numesc astfel contractele prin efectul carora se opereaza o transmitere de drepturi
reale sau de creanta intre parti. în cadrul acestei grupe se face distinctie intre doua subgrupe,
si anume:
- contractul de livrare de materii prime, materiale si produse, prin efectul carora se
realizeaza transmiterea dreptului de proprietate asupra marfii vandute de la
vanzator la cumparator;
- contracte prin care se transfera temporar dreptul de folosinta asupra unui bun
determinat, precum: inchirierea de bunuri mobile, licenta unor programe de
informatica, brevete de inventie, marci de fabrica sau comert etc.
• contracte pentru prestari de servicii

Fac parte din aceasta grupa toate contractele avand ca obiect o prestare de servicii la
care se obliga una dintre parti în favoarea celeilalte, ca de pilda: transportul, mandatul
comercial, comisionul, serviciile bancare etc.
• contracte de executare de lucrari

Asemenea contracte au ca obiect realizarea unor lucrari de constructii sau de montaj.
Cel mai reprezentativ dintre acestea pentru specificul grupei în discutie este contractul de
antrepriza. Dintre lucrarile susceptibile de a fi aduse la indeplinire în baza unor contracte de
acest gen mentionam:
- constructii civile sau industriale
- construirea de autostrazi sau cai ferate
- construirea de canale navigabile etc
• contractul de cooperare economica
Sunt contractele prin care se concretizeaza raporturile juridice de conlucrare intre
parteneri în productia de bunuri, în comercializarea unor marfuri, în executarea unor lucrari,
prestarea unor servicii sau în domeniul tehnico-stiintific. Prin asemenea contracte se
4
institutionalizeaza atat raporturile juridice stabilite ocazional intre parti, cat si raporturi
juridice avand o existenta de lunga durata (cele concretizate în constituirea de societati mixte).
• contracte de aport valutar

Sub aceasta denumire sunt grupate operatiunile de comert prin a caror indeplinire se
faciliteaza sporirea rezervelor valutare ale participantilor la comertul international.
Aceste operatii pot fi:
- cumpararea de marfuri din strainatate în vederea re-exportarii lor
- operatiile speculative infaptuite prin arbitrajul bancar etc.
c) în functie de complexitatea contractelor se disting doua grupe, si anume:
• contracte unitare
Se numesc astfel acele contracte care comporta un singur acord de vointa intre parti.
Din punct de vedere structural aceste contracte pot avea o alcatuire monolitica, cum
este bunaoara vanzarea comerciala, mandatul comercial, depozitul etc. sau se pot infatisa sub
forma unor constructii juridice mixte, precum contractul de antrepriza prin care executantul isi
asuma obligatia de a realiza lucrarea folosind materiale procurate de el. Cele doua grupe de
contracte unitare se diferentiaza intre ele sub aspectul continutului lor:
+ contractele de tip monolit au un continut în care se regasesc numai elementele
ce tin de specificul unui anumit contract (depozitul regulat, transportul de
marfuri sau de persoane etc),
+ contractele mixte continand elemente preluate din sfera altor contracte.
• contracte complexe
Sintagma contract complex desemneaza o structura juridica plurivalenta, subsumand
o pluralitate de contracte distincte reciproc interconditionate, care alcatuiesc impreuna un
ansamblu contractual coerent.
Liantul juridic care contine acest ansamblu si care da acestei structuri o individualitate
proprie, este vointa juridica a partenerilor contractuali proiectata spre realizarea unei finalitati
catre care tind toate contractele componente, fiindca este ratiunea de a fi a oricaruia dintre
contracte.
Este motivul pentru care în doctrina juridica s-a apreciat ca delimitarea dintre
contractele unitare si cele complexe nu trebuie conceputa ca o operatie mecanica, ci trebuie
realizata prin interpretare de la caz la caz, avandu-se în vedere intentia comuna a partilor.
d) în functie de durata pentru care se incheie, pot fi clasificate în trei grupe, dupa cum
urmeaza:
• contracte de scurta durata

Se numesc astfel contractele care se incheie pentru operatiuni ocazionale care se
executa dintr-o data, ori a caror executare nu depaseste un an.
• contracte de medie durata

Fac parte din aceasta grupa contractele care se incheie pe o durata de pana la cinci
ani si care sunt frecvent intalnite în practica, deoarece sunt preferate datorita
avantajelor pe care le prezinta pentru ambii parteneri contractuali. Durata
medie pentru care se incheie contractul permite prognozarea corecta a
5
evolutiei preturilor si a conjuncturii existente pe piata, conferind partilor

contractante suficiente elemente pentru negocierea contractului în asa fel
incat clauzele convenite sa asigure mentinerea echilibrului contractual pe
intreaga durata a contractului.
• contracte de durata lunga

Se includ în aceasta grupa contractele incheiate pe o durata mai mare de cinci ani,
fiind preferabile în cazul aprovizionarii cu materii prime si energie, domeniu
în care durata acestora este în mod obisnuit de 15-25 de ani. Anumite
contracte precum cele de cooperare pentru construirea si exploatarea în
comun cu partenerul de obiective economice noi, se incheie pe o durata de
timp echivalenta cu intreaga perioada necesara realizarii obiectivului
respectiv. Uzual, în cazul contractelor de lunga durata, se procedeaza la
intocmirea unui contract cadru, caruia i se da numai un continut generic ce
serveste ca intelegere de baza care urmeaza sa fie intregita si detaliata
ulterior la termene prestabilite prin contracte complementare adecvate
stadiului atins la data perfectarii fiecaruia dintre ele.
1.3.2. CRITERII NESPECIFICE
a) în raport cu efectele pe care le genereaza, contractele pot fi:
- constitutive de drepturi – Au caracter constitutiv de drepturi contractele prin care se

creaza pe seama partilor sau pe seama unui tert anumite drepturi subiective
pana atunci inexistente în patrimoniul titularului lor. în raporturile de drept
prin contracte se creeaza drepturi de creanta.
- translative de drepturi – în ceea ce priveste contractele translative de drepturi,

acestea produc ca efect transmiterea unor drepturi reale de la un titular la
altul. Uneori, contractele de comert produc ca efect numai transmiterea unui
drept real de folosinta; este cazul contractelor de leasing si contractelor de
licenta de brevet de inventie. Rareori contractele de comert opereaza un
transfer de drepturi de creanta. în acest domeniu, cesiunea de creanta, desi
nu este exclusa, se practica numai cu titlu exceptional.
- declarative de drepturi – în ceea ce priveste contractele declarative de drepturi,

care presupun constatarea si confirmarea existentei unor drepturi ale
partilor. Face parte din aceasta categorie tranzactia, care este un contract
sinalagmatic, ce produce concesii reciproce consimtite de parti în vederea
stingerii unui diferend existent intre ele sau a prevenirii declansarii unui
diferend iminent.
b. în functie de modul de executare, aceste contracte pot fi:
- cu executare instantanee – Contractele cu executare instantanee (sau imediata) au

ca obiect una sau mai multe prestatii care se aduc la indeplinire imediat.
- cu executare succesiva – Contractele cu executare succesiva sunt insa foarte frecvent

intalnite în comertul, ele reprezentand regula. Specificul acestor contracte
6
consta în faptul ca obligatiile partilor, sau cel putin obligatia uneia dintre
ele, comporta executare în timp printr-o serie de prestatii de acelasi fel,
repetate la intervale de timp regulate sau neregulate.
- cu executare continua – Contractele cu executare continua pot fi aduse la indeplinire

numai printr-o activitate neintrerupta, desfasurata de debitor pe intreaga
durata a contractului. Ca exemplu, putem aminti contractul de furnizare a
energiei electrice sau a gazelor naturale.
c. dupa corelatia dintre ele, contractele pot fi grupate in:

- principale – Contractele principale reprezinta toate acele conventii care au valoare
juridica de sine statatoare si nu depind de un alt contract. în majoritatea lor
contractele de comert sunt principale.
- accesorii – Contractele accesorii reprezinta acele conventii care nu au existenta si o
valoare juridica de sine statatoare, ci depind de existenta unui alt contract
principal. Au caracter accesoriu: contractul de gaj comercial, clauza penala,
clauza compromisorie, garantia bancara.
7
2. ELEMENTELE CONTRACTULUI DE COMERCIAL
2.1. ENUMERARE:
Contractul de comert este format din urmatoarele elemente:
- capacitatea partilor
- consimtamantul acestora
- obiectul
- cauza.
2.2. CAPACITATEA PARTILOR:

Capacitatea de a contracta a subiectilor de drept este o conditie de valabilitate a
contractului actului juridic incheiat si este determinata de legea materiala care guverneaza
contractul. în functie de apartenenta subiectilor la ordinea juridica precum si de legea
aplicabila statutului lor juridic, se disting:
- capacitate de folosinta
- capacitate de exercitiu.
2.3. CONSIMTAMANTUL PARTILOR:

Consimtamantul în cadrul unui contract comercial, reprezinta acordul de vointa al
partilor contractante, manifestat în exterior. Conceptul de consimtamant este susceptibil de
doua acceptiuni:
- stricto senso, acesta reprezinta manifestarea vointei juridice a unei persoane în

vederea formarii unui act juridic;
- lato senso, acesta reprezinta un acord de vointa intre doua sau mai multe persoane
care incheie un contract sau un act juridic multilateral.
Indiferent de acceptiunea care i se atribuie, consimtamantul produce efecte juridice,

fiind considerat valabil exprimat numai daca a fost dat de catre parti în mod liber si în deplina
cunostinta de cauza. Avand în vedere ca valabilitatea consimtamantului depinde de caracterul
liber al acestuia, trebuie studiate viciile care afecteaza incheierea sau executarea contractului.
Viciile de consimtamant posibile la incheierea unui contract de comert sunt:
a. Leziunea. Reprezinta o paguba materiala suferita de una dintre partile contractante datorita
disproportiei de valoare intre prestatia la care s-a obligat si prestatia care urma sa
o primeasca în schimbul ei. Din aceasta definitie rezulta ca problema leziunii se
poate pune numai în contractele sinalagmatice, oneroase si comutative.
b. Eroarea. Constituie o reprezentare falsa, denaturata a realitatii, cu ocazia incheierii

contractului. în functie de elementul real asupra caruia poarta aceasta reprezentare
falsa, eroarea poate fi:
- de fapt (cand partea care incheie contractul are o gresita reprezentare a unei situatii
de fapt);
- de drept (cand eroarea priveste existenta sau continutul unei norme de drept).
8
Corespunzator influentei pe care eroarea o exercita asupra consimtamantului partii, se

distinge:
- eroarea obstacol (distructiva de vointa) care impiedica formarea acordului de vointa, facand
imposibila incheierea contractului.
- eroarea viciu de consimtamant care nu impiedica formarea acordului de vointa, dar care
alterand consimtamantul permite anularea contractului incheiat. Sunt erori viciu de
consimtamant acelea care vizeaza substanta obiectului contractului sau persoana
contractanta.
Referitor la eroare, ca viciu de consimtamant, în principiu eroarea de fapt nu poate fi

retinuta ca viciu în contractele de comert, deoarece este greu de admis ca un comerciant ce
actioneaza ca profesionist sa se poata insela cu privire la substanta marfurilor pe care le
contracteaza. Pentru identitate de ratiune se admite ca nici dolul nu poate fi retinut ca viciu de
consimtamant în aceste contracte.
De asemenea, nici violenta nu poate fi luata în considerare ca viciu de consimtamant
în cazul contractelor de comert, deoarece este greu de imaginat ca participantii la asemenea
contracte ar actiona datorita violentei.
2.4. OBIECTUL CONTRACTULUI
Prin sintagma "obiect al contractului" desemnam prestatia (actiunea sau inactiunea)

la care partile sau una dintre ele se obliga prin contract. Cand prestatia se refera la bunuri,
acestea se subsumeaza si ele conceptului de obiect al contractului. Prestatia care constituie
obiectul contractului poate fi:
- pozitiva – obligatia de a da sau a face
- negativa – obligatia de a nu face
- mixta – obligatia de a face ceva si a nu face altceva
Obiectul contractului trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a. Sa fie determinat la data incheierii contractului sau determinabil în viitor pe baza

unor elemente de determinare prevazute în contract. Caracteristic pentru raporturile de drept
este obiectul determinabil în viitor. Bunurile la care se refera obligatia contractuala pot fi:
- individual determinate (certe);
- determinate prin trasaturile genului.
b. Sa fie posibil, atat din punct de vedere material, catt si din punct de vedere juridic.
Imposibilitatea obiectului contractului se apreciaza în abstracto, aceasta trebuind sa fie
absoluta si de neinvins pentru oricine.
c. Sa fie licit. Caracterul licit al obiectului contractului de comert se raporteaza la

ordinea juridica.
*
a.1. Determinarea obiectului contractului:
a.1.1. Determinarea obiectului prestatiilor în natura. în contractele de comert prevaleaza

obligatiile cu obiect material determinabil, ulterior momentului realizarii acordului de
vointa al partilor. De principiu, se recunoaste caracterul determinabil al obiectului
contractului numai atunci cand exista suficiente elemente pe baza carora sa poata fi
9
stabilita prestatia în timpul executarii contractului. Obligativitatea criteriilor constituie

singura restrangere a libertatii contractuale în alegerea modului de precizare ulterioara
a obiectului material si al prestatiei caracteristice pentru fiecare contract. în cazul în
care nu este posibila definirea obiectului, contractul respectiv va fi lipsit de o
componenta esentiala si ca urmare va fi nul.
a.1.2 Determinarea obiectului prestatiilor pecuniare. Asemenea prestatii, corespunzatoare

naturii contractului, sunt: pret, navlu, comision, prime de asigurare, etc. Dintre toate
acestea pretul este, prin specificul si amploarea problematicii sale, prestatia cea
mai reprezentativa a genului. Prestatiile pecuniare se infatiseaza de regula ca un
element contractual determinant la momentul perfectarii contractului. Cu toate acestea,
în numeroase contracte el se contureaza la acel moment numai ca un element
determinabil în viitor. Legea contine cu privire la acest element numai dispozitii
supletive, instituind criterii orientative prin aplicarea carora organul de jurisdictie va
stabili, în absenta unor criterii contractuale, intinderea prestatiei pecuniare.
2.5. CAUZA CONTRACTULUI
Cauza este scopul în vederea caruia partenerii contractuali isi dau consimtamantul
pentru incheierea contractului de comert international. CAUZA este un element constitutiv în
structura contractului, analizandu-se ca o conditie de validitate, constituind în realitate cauza
obligatiei (sau obligatiilor) asumate de fiecare dintre partile contractante. Cauza trebuie sa fie:
licita si morala.
Aceste conditii se apreciaza în functie de legea aplicabila contractului (lex contractus),
ceea ce inseamna ca ele nu au acelasi continut si pot fi diferite de la un contract la altul,
corespunzator semnificatiei ce le este data de legea aplicabila. Exista în general o unitate de
conceptie legislativa cu privire la criteriile de determinare a ceea ce este licit sau ilicit, ca si a
ceea ce este moral sau imoral.
O particularitate specifica operatiunilor de comert este ca acesta se realizeaza nu
numai prin acte juridice cauzale, ci si prin acte juridice abstracte, valabile independent de
cauza lor, precum titlurile de credit caracterizate printr-o natura pur formala, care incorporaza
în document dreptul de creanta pe care il exprima. Exemplu: cambia, biletul la ordine, cecul,
conosamentul, a caror valorificare pe plan juridic de catre posesorul lor legitim poate fi
realizata independent de cauza raporturilor juridice exprimate prin inscrisul constatator al
titlului, caci aici cauza nu conteaza.
2.6. FORMA CONTRACTULUI

Dispozitiile legii materiale romane consacra obligativitatea formei scrise a contractelor
de comert. Perfectarea contractelor de acest gen în forma scrisa prezinta multiple si
importante avantaje:
- creeaza pentru parti posibilitatea de a preciza în termeni clari continutul contractului

si prin consecinta se reduce riscul aparitiei unor neintelegeri ulterioare cu
privire la existenta contractului în sine, cat si la intinderea drepturilor si
obligatiilor generale.
- confera certitudine momentului perfectarii contractului delimitand obligatiile

contractuale propriu zise în raport de negocierile precontactuale, lipsind de
eficienta juridica toate documentele anterioare care nu au fost incorporate în
contract.
10
- faciliteaza controlul si supravegherea modului de executare a obligatiei contractuale,

ceea ce reprezinta o importanta deosebita în cazul contractelor de lunga
durata.
In cazul contractelor incheiate prin corespondenta, deci a contractelor incheiate intre

absenti, cerinta formei scrise se considera indeplinita daca elementele contractului de comert
rezulta dintr-o comanda si o confirmare de comanda, ambele scrise, sau dintr-o oferta si din
acceptarea acesteia, realizate printr-un schimb de scrisori, telegrame, faxuri, etc.
11
3. CONTINUTUL CONTRACTULUI DE COMERT

Sintagma "continutul contractului de comert " desemneaza totalitatea drepturilor si
obligatiilor la care da nastere vointa juridica a contractantilor, materializata intr-un contract.
Continutul contractului se exprima prin clauze, dintre care unele fiind impuse de imprejurari
ce scapa incidentei dreptului intern al statelor, nu sunt necesare în contractele reglementate de
normele prin care se concretizeaza acest drept, iar altele ce sunt menite sa exprime solutii
diferite de acelea adoptate de dreptul intern.
3.1. CLAUZELE NECESARE
Clauzele necesare sunt stipulatiile contractuale ce au caracter esential pentru

clarificarea raportului obligational ca realitate juridica, pentru definirea naturii juridice a
contractului si a continutului sau economic. Asemenea clauze privesc identificarea partilor,
continutul economic al operatiunii comerciale realizata prin contract, unele aspecte referitoare
la executarea acestuia, dreptul aplicabil si jurisdictia competenta sa solutioneze eventualele
diferende dintre partenerii contractuali.
Limba contractului este limba corespondentei comerciale anterioare, precum si limba
în care se va desfasura procedura de solutionare a unui eventual litigiu. Preferinta partilor
vizeaza limba ce contine notiuni, formule si expresii adecvate tehnicii comerciale, apte sa
redea specificul contractului si care sunt în mod obisnuit utilizate în comert. Partile
contractului de comert au libertatea sa aleaga limba în care sa fie redactat acesta.
Un rol important în continutul contractului de comert il au clauzele ce evoca aspectele
strict juridice legate de executarea lui, de consecintele neindeplinirii sau indeplinirii
defectuoase a acesteia, sau de reglementarea legala incidenta. Prin astfel de clauze partile
stabilesc reperele raspunderii lor pentru felul cum isi executa obligatiile contractuale,
determina legea aplicabila contractului lor si hotarasc jurisdictia la care inteleg sa supuna spre
solutionare eventualele diferende ce s-ar putea ivi în legatura cu executarea contractului.
Clauzele ce evoca aspectele strict juridice nu sunt absolut indispensabile în continutul
contractului. Asa fiind, omiterea unor asemenea clauze din continutul contractului nu
afecteaza eficienta acestuia, ci poate doar determina anumite dificultati în stabilirea
raspunderii contractantilor sau în determinarea legii aplicabile contractului.
3.2. CLAUZE JURIDICE
a. ARBITRAJUL. Clauza privind jurisdictia competenta. Uzual, în contractele de

comert, partile stipuleaza si o clauza compromisorie (numita si clauza de arbitraj) prin care se
exprima vointa comuna ca un eventual litigiu ce s-ar ivi intre ele sa fie solutionat pe calea
arbitrajului. Aceasta clauza inlatura astfel jurisdictia de drept comun competenta pentru un
asemenea litigiu.
b. FORTA MAJORA. Forta majora reprezinta toate evenimentele si/sau situatiile
imprevizibile si de neinlaturat ce apar dupa incheierea contractului, impiedicand sau intarziind
total/partial indeplinirea obligatiilor contractuale. Aceasta situatie impiedica sau intarzie
realizarea prevederilor contractuale, partea afectata va fi exonerata de raspundere pe perioada
în care a actionat forta majora.
12
3.3. LEGEA APLICABILA CONTRACTULUI
In mod obisnuit desemnarea legii aplicabile contractului de comert se face de catre

parti prin acordul lor de vointa, iar daca acestea nu se pronunta asupra acestei probleme,
organul de jurisdictie competent va desemna legea aplicabila.
1. Determinarea legii aplicabile prin acordul partilor. Prin folosirea clauzei electio juris,
partile evita incertitudinile pe care le provoaca un conflict de legi. în acest sens,
partile pot desemna explicit sau implicit legea care va guverna integralitatea
operatiilor juridice dintre ele, respectiv formarea, efectele, executarea si stingerea
operatiilor contractuale. Alegerea legii careia ii va fi supus contractul poate
interveni si ulterior momentului incheierii contractului. Partile convin asupra legii
aplicabile contractului în considerarea exigentelor pe care legea în favoarea careia
urmeaza sa-si manifeste optiunile în temeiul principiului autonomiei de vointa.
Odata ce legea contractului a fost determinata prin consensul partilor,
modificarile, chiar ulterioare, nu vor fi reflectate de contract. Solutia o deducem
din prevederile art.15 din Constitutie care consacra principiul neretroactivitatii
legilor.
2. Determinarea legii aplicabile de catre organul de jurisdictie. Pana la aparitia Legii

nr.105/92, organele de jurisdictie au folosit pentru identificarea legii contractului
legea locului incheierii acestuia, iar în subsidiar, daca aceasta era improprie, legea
locului executarii. în prezent legea contractului este data de legea statului în care
debitorul prestatiei are la momentul incheierii contractelor, dupa caz domiciliul
sau în lipsa, resedinta sau fondul de comert. Legea nr.105/92 retine ca un criteriu
subsidiar cand contractul nu poate fi localizat din punct de vedere al prestatiei, ca
legea contractului poate fi legea locului incheierii acestuia. Organul de jurisdictie
va proceda la determinarea legii aplicabile numai în cazurile în care partile
contractante nu au determinat, în momentul incheierii contractului sau ulterior
acestuia, legea ce va guverna regimul juridic al actului incheiat.
3. Domeniul de aplicare a legii contractului. Domeniul legii contractului cuprinde mai

multe aspecte:
a. Capacitatea partilor – Capacitatea de a contracta este guvernata de legea nationala a

persoanei fizice, respectiv de legea sediului social real al persoanei juridice.
b. Consimtamantul – Regimul juridic al consimtamantului este guvernat de legea

contractului care stabileste conditiile de existenta si de validitate ale
acestuia.
c. Obiectul si cauza – Aceste elemente ale contractului sunt guvernate de legea

contractului care stabileste conditiile de existenta si valabilitate, precum si
sanctiunile în cazul nerespectarii lor.
d. Efectele contractului – Aspectele pe care le subsumeaza aceasta sintagma, vizeaza

persoanele intre care se produc efectele contractului, interpretarea, precum
si executarea acestuia. Cat priveste persoanele fata de care contractul
produce efecte, acestea sunt indicate de legea contractului. De asemenea tot
legea contractului se aplica si în ceea ce priveste interpretarea si
determinarea naturii juridice a acestuia.
13
Legea contractului mai guverneaza:
- rezolutiunea contractului;
- clauzele de consolidare valutara;
- executarea obligatiilor contractuale;
- consecintele neexecutarii contractului;
- dreptul de retentie;
- riscul contractului;
- remiterea de datorie si tranzactia.
3.4. RASPUNDEREA CONTRACTUALA
Stand la baza activitatii de comert, contractul de comert isi impune alaturi de

mobilitatea, avantajele si garantia specifice justetea de act juridic guvernat de legi materiale.
Ca notiune juridica, reprezinta o forma a raspunderii civile rezultata din neexecutarea sau
executarea defectuoasa a unor obligatii asumate de una din partile semnatare a unui contract.
a. Raspunderea este reciproca, datorita faptului ca oricare din parti poate deveni
subiectul aplicarii unei sanctiuni. în cazul neexecutarii sau executarii defectuoase, creditorul
poate alege:
- invocarea “exceptio non adimpleti contractus”,
- cererea de executare silita (in natura sau echivalent),
- rezolutia sau rezilierea contractului,
- penalitati,
- punere în intarziere.
b. Domeniul de influenta a “lex contractus” asupra institutiei, “raspunderea

contractuala”, se stie ca în raport cu aceasta lege raspunderea poate fi interpretabila. Asadar
“lex contractus” determina:
- raspunderea unei parti în raport cu culpa sa,
- exonerarea de raspundere,
- atenuarea raspunderii debitorului datorita culpei victimei,
- definirea conditiilor în care o situatie de neexecutare constituie forta majora,
- dreptul la executare în natura;
c. Procedura de reparare. Un alt aspect sustras de “lex fori” din domeniul “lex
contractus” este procedura de reparare a prejudiciului. Acest mod iese de sub incidenta legii
contractului pentru a intra în universul legii forului în vederea reglementarii:
- daunelor interese stabilite,
- recunoasterii dreptului instantei de a stabili,
- situatii speciale, cum ar fi abandonarea.
Privita în ansamblul ei raspunderea contractuala nu este “agravata” în contractul de
comert.
3.5. RISCUL în CONTRACTUL COMERCIAL

Riscurile în contractul de comert sunt suportate ca regula generala de catre debitorul
obligatiei imposibil de executat. Regula expusa suporta o exceptie, si anume: în cazul
devalorizarii valutei contractuale, pierderea ocazionata prin scaderea paritatii acesteia intre
data perfectarii contractului si cea a scadentei ramane în sarcina creditorului obligatiei de
plata.
14
3.6. CLAUZE COMERCIALE SPECIFICE
1. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE
In esenta, exclusivitatea reprezinta atat o strategie comerciala, cat si o facilitate
acordata de una din partile contractante, celeilalta parti, constand în posibilitatea acesteia de a
desfasura, cu exclusivitate, o activitate comerciala (vanzare, cumparare, intermediere s.a.),
intr-un anumit teritoriu, definit prin contract.
Exclusivitatea, presupune amplificarea gradului de executare a unor operatiuni
comerciale prin focalizarea sferei din jurul acesteia si prin accentuarea responsabilitatilor
partilor contractante.
Libertatea comertului, impusa atat de principiile sale, cat si de buna credinta a
executarii operatiunilor contractuale, include aceasta clauza ca pe un instrument profitabil,
dinamizator.
Clauza de exclusivitate se bazeaza pe “monopolul” instituit asupra unei operatiuni
comerciale si a unui spatiu, prin liberul acord al partilor contractante.
Prin definitie, contractul de concesiune exclusiva instituie exclusivitatea vanzarilor
(cumpararilor) unor produse, intr-un anumit teritoriu.
Concesiunea exclusiva, fiind mai mult o strategie decat o activitate comerciala,
cuprinde o intreaga gama de contracte ce conduc la dinamizarea procesului comercial
contractual.
Aceasta asociere dintre exclusivitatea de vanzare si cea de cumparare induce si
amplifica interdependenta dintre cele doua parti ale contractului de concesiune (concedent si
concesionar).
Avantajele si caracterul clauzei de exclusivitate.
A. exclusivitatea de cumparare. Aceasta clauza include angajamentul concesionarului

de a se aproviziona în mod exclusiv de la concedent cu marfurile ce fac obiectul contractului.
Datorita acestui regim, exportatorul (concedentul) isi va planifica productia mult mai bine,
datorita regularitatii comenzilor primite de la concesionar.
In cazuri extreme, cand concedentul nu poate onora toate comenzile concesionarului,
în cuprinsul clauzei de exclusivitate se poate insera dreptul concesionarului de a se
aproviziona de la alti exportatori. în acest caz exclusivitatea este “redusa” prin libertatea
acordata de concedent, concesionarului, de a se putea aproviziona de la alti exportatori, dar
intr-o limita maxima impusa (5-10% din cifra sa de afaceri).
B. exclusivitatea de vanzare. Intalnita si sub denumirea de exclusivitate de livrare,

aceasta clauza presupune angajamentul concedentului de a livra un anumit tip de marfa unui
concesionar caruia i s-au stabilit anumite limite teritoriale. Exclusivitatea de vanzare poate fi:
* Exclusivitatea de vanzare inchisa. Implica obligatia contractuala a concedentului de a-l

aproviziona doar pe concesionarul sau, ce-si desfasoara activitatea în limitele
teritoriale (denumite teritoriul contractual), negociate prin contract. Caracterul
“inchis” al acestui gen de exclusivitate este subliniat si de o a doua obligatie,
aceea a concesionarului, de a nu reexporta marfa livrata de concedent intr-o alta
tara. în baza acestei obligatii, concedentul se obliga, la randul sau, sa includa
aceasta limitare în toate contractele pe care le va incheia cu alti concesionari.
* Exclusivitatea de vanzare deschisa. Presupune alaturi de regimul specific, obligatia
vanzatorului (concedentului) de a nu aproviziona decat pe concesionarul sau, ce
isi desfasoara activitatea comerciala în teritoriul convenit. Regimul specific al
acestei exclusivitati presupune ca ceilalti concesionari ai vanzatorului sa poata
15
vinde marfurile si în alt stat decat cel inclus în teritoriul definit în contract.
Asadar, marfurile vor putea circula liber intre statele în care concesionarii au drept
exclusiv de vanzare, inducand si mentinand concurenta benefica pentru toti
participantii la aceasta activitate comerciala. Exclusivitatea deschisa se imparte in:
exclusivitatea partiala si exclusivitatea totala.
** Exclusivitatea de vanzare deschisa partiala. Reprezinta regimul contractual
prin care vanzatorul isi rezerva pentru sine dreptul de a vinde
produsele sale, în mod direct, în teritoriul contractual.
** Exclusivitatea de vanzare deschisa totala. Intervine daca vanzatorul (concedentul)
se obliga sa nu vanda marfurile sale direct în teritoriul
delimitat al concesionarului, garantandu-se integritatea
operational-contractuala si teritoriala. De aceasta clauza va
beneficia concesionarul, care va deveni astfel principalul
beneficiar al promovarii si vanzarii produselor. în principal
exclusivitatea totala implica din partea concedentului obligatia
exclusiva de aprovizionare a concesionarului.
* Exclusivitatea absoluta. Presupune asumarea obligatiei concedentului de a-l aproviziona pe
concesionarul sau, ce trebuie sa respecte teritoriul delimitat prin contract.
Caracteristicile acestui tip de exclusivitate sunt: concedentul trebuie sa includa în
contractele incheiate cu concesionarii o clauza ce interzice reexportul marfii;
concedentul cere concesionarilor sa introduca în contractele incheiate cu clientii
lor o alta clauza prin care acestia sa nu poata reexporta marfa în teritoriul altor
concesionari.
2. CLAUZA CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT

Prin clauza clientului cel mai favorizat, promitentul (vanzatorul) se obliga fata de
primul cumparator sa ii acorde aceleasi conditii contractuale pe care le-ar acorda unui tert cu
care ar incheia, pentru aceiasi marfa, aceiasi operatiune comerciala.
Datorita faptului ca în timpul executarii unor contracte comerciale, mai ales cele
derulate pe durata medie sau lunga, pot aparea alte oportunitati de contractare, echitatea
contractuala ’’obliga’’ pastrarea unor regimuri contractuale favorabile pentru ambele parti.
In baza efectului acestei clauze, continutul contractului va fi adaptat automat în
momentul incheierii altui contract cu un tert.
Cadrul de utilizare a acestei clauze, ce urmareste eliminarea situatiilor
dezavantajoase pentru primul contractant, în comparatie cu tertul, cuprinde:
-contractele de vanzare-cumparare,
-contractele de concesiune,
-contractele de furnizare (aprovizionare) materii prime,
-contractele de transfer de tehnologie.
Continutul acestei clauze cuprinde:

- obligatia promitentului de acordare a acelorasi conditii beneficiarului;
- informarea beneficiarului despre aparitia situatiei ce permite activarea acestei
clauze;
Procedura de valorificare a efectelor acestei clauze este urmatoarea:

- notificarea primului contractant despre conditiile favorabile acordate tertului;
- aducerea la cunostinta acestuia a noilor conditii contractuale;
- data de la care actioneaza modificarea contractului;
- notificarea altor probleme ce decurg din aceasta modificare.
16
Dupa aplicarea acestei clauze si adaptarea contractului la noua situatie, clauza devine
inactiva în acel contract în raport cu primul contractant.
Clauza clientului cel mai favorizat poate fi stipulata intr-un contract si în favoarea
altor clienti ce sunt terti fata de acel contract, devenind astfel o adevarata stipulatie pentru
altul.
Clauzele ce confera tertului un regim favorizant sunt:

- conditiile de plata si livrare;
- modul de ambalare al marfii;
- transportul si asigurarea acesteia;
- garantia pentru buna functionare.
In general se prezuma ca, odata inserata aceasta clauza, partenerii contractuali au
inteles sa se refere la toate clauzele ce ar determina pentru terti un regim favorabil.
In baza principiului libertatii contractuale partile pot limita din punct de vedere spatial
aplicarea acestei clauze unor clienti dintr-o anumita zona geografica, la fel de bine cum pot
exclude si alti clienti din alte zone geografice. în acest caz, vanzatorul trebuie sa aduca la
cunostinta cumparatorului ca nu accepta extinderea acestei clauze la clientii din acea zona,
datorita politicii sale de a utiliza preturi promotionale pentru patrunderea pe o anumita piata.
3. CLAUZA HARDSHIP
Clauza de hardship - “clauza de impreviziune”, reprezinta stipulatia contractuala prin
care se poate modifica, la aparitia unor conditii, continutul initial agreat de parti.
Aceasta clauza actioneaza cand pe parcursul derularii contractului, apar, fara culpa
partilor, evenimente perturbatoare, imprevizibile în momentul incheierii contractului, ce
modifica substantial echilibrul dorit de parti. Aceste evenimente, induc, în baza efectelor lor,
consecinte mult prea oneroase pentru una din parti, în comparatie cu regimul contractual,
normal convenit.
Clauza de hardship este utilizata, în general, în cadrul contractelor comerciale derulate
pe termen lung, ca exemple putem aminti contractele din sfera informaticii sau contractele
complexe de furnizare a materiilor prime.
Utilizand clauza de hardship, oricare din parti poate solicita, intemeiat, adaptarea
continutului contractului la noua situatie ce a dereglat echilibrul contractual al partilor. Partea
afectata va notifica, în timp util, cealalta parte despre aparitia situatiei perturbatoare,
consecintele acesteia, intentia de adaptare a contractului, precum si propunerile pentru
remedierea situatiei.
De clauza de hardship se poate prevala atat partea care efectueaza prestatia
caracteristica a contractului, si care datorita situatiei devine obligata la o prestatie excesiva,
cat si partea considerata beneficiarul acesteia, care apare în inferioritate contractuala prin
diminuarea profitului sau.
Pentru a produce efecte clauza de hardship, trebuie indeplinite, cumulativ urmatoarele

conditii:
- situatia imprevizibila trebuie sa fi aparut dupa incheierea contractului;
- aceasta situatie trebuie sa fie exterioara vointei partilor;
- situatia aparuta sa afecteze fundamental doritul echilibru contractual.
O modificare a circumstantelor determinante la incheierea contractului, dar cu efect

neglijabil sau eventual nul, nu este în masura sa “activeze” clauza de hardship. Pentru a
reglementa cadrul si folosirea clauzei de hardship partile trebuie sa insereze aceasta clauza în
contract, în baza principiului fortei obligatorii a contractului.
17
Pentru recunoasterea necesitatii adaptarii contractului la noua situatie, partile pot sa

stipuleze în contract obligativitatea efectuarii unei expertize economice si/sau financiare de
catre experti în aceste domenii. în lipsa unei asemenea clauze de expertizare, instanta de
judecata, sau dupa caz, instanta arbitrala poate hotari efectuarea acesteia.
In acest caz, daca prin sentinta pronuntata se recunoaste aparitia acestei situatii
perturbatoare, partile vor negocia noile conditii de derulare a contractului. în caz contrar,
contractul se va derula potrivit intentiei comune a partilor din momentul incheierii
contractului.
Criteriile obiective ce stau la baza modificarii contractului trebuie sa fie inserate
expres în continutul clauzei de hardship.
Un principal criteriu, intalnit în toate clauzele de acest gen, il reprezinta renegocierea
în spiritul bunei credinte contractuale, care se dovedeste a fi o adevarata obligatie de mijloace.
Refuzul unei parti de a negocia modificarea contractului în acest spirit va atrage
raspunderea acesteia în baza lex contractus, desemnata de parti.
Necesitatea adaptarii contractului la noua situatie, nu suspenda, în principiu, derularea
acestuia, dar nimic nu impiedica partile sa stabileasca contrariul.
Pentru a domina echitatea în tot timpul derularii contractului, partile pot prevedea
plata unei despagubiri în favoarea partilor afectate pentru efectele produse în timpul
negocierilor ce duc la modificarea continutului contractului.
Prin regimul si efectele specifice, clauza de hardship se deosebeste de celelalte clauze
contractuale care au ca efect modificarea continutului contractului pe parcursul derularii
acestuia.
Asadar, aceasta clauza se deosebeste de clauza de forta majora pe care o putem privi
tot ca o clauza ce impune modificarea executarii contractului, deoarece, spre deosebire de
clauza de hardship, aceasta face imposibila executarea contractului exonerand partile de
raspundere si/sau despagubiri. în aceeasi ordine de idei, clauza de hardship se deosebeste atat
de clauzele de mentinere a valorii contractului, cat si de clauzele privind clientul cel mai
favorizat sau clauza ofertei concurente care nu presupune o renegociere a contractului ce
actioneaza de la sine în imprejurari determinate.
4. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE

Clauza ofertei concurente reprezinta stipulatia contractuala prin care o parte
(vanzatorul) acorda cocontractantului sau (cumparatorul) posibilitatea de a se prevala pe
timpul derularii contractului de o oferta adresata de alt comerciant concurent. Dupa cum
rezulta din analiza efectelor acestei clauze, finalitatea acesteia o reprezinta modificarea
continutului contractului în sensul alinierii acestuia la noua oferta, concurenta, a unui tert
comerciant.
In cazul aparitiei ofertei concurente, vanzatorul poate opta intre:

- alinierea la regimul impus de oferta concurenta, în caz ca se doreste continuarea
contractului;
- suspendarea contractului, cand se asteapta o noua oportunitate pentru contractare;
- rezilierea contractului cand conjunctura nu-i mai permite derularea profitabila a
contractului.
In general oferta concurenta conduce la renegocierea pretului, dar sunt si situatii cand
partile renegociaza alte elemente contractuale, cum ar fi: cantitatea, calitatea, modalitatile de
livrare sau plata.
Daca dupa invocarea ofertei concurente vanzatorul accepta derularea contractului în
noile conditii, partile pot limita efectul altei oferte concurente prin stabilirea unui termen
minim sau maxim incepand cu acceptarea primei oferte în care cumparatorul sa nu se mai
poata prevala de o noua oferta concurenta.
18
In general, de clauza ofertei concurente poate beneficia doar cumparatorul, insa nimic
nu se opune ca si vanzatorul sa se prevaleze de acest beneficiu.In acest ultim caz poate aparea
situatia cand un alt cumparator concurent propune vanzatorului conditii mai avantajoase de
contractare (cantitate, pret, etc.), în raport cu cumparatorul actual.
In baza principiului autonomiei de vointa, partile pot stabilli un termen minim sau
maxim în care cumparatorul sa poata invoca oferta concurenta, sau un alt termen dupa
expirarea caruia clauza sa devina activa. Din cele analizate pana acum, rezulta ca efectul
acestei clauze este adaptarea contractului la noile conditii impuse de alt comerciant concurent.
Datorita unei posibile relativitati în aprecierea caracterului favorabil al ofertei
concurente, pot aparea unele neintelegeri intre partenerii contractuali.
Pentru evitarea acestor “blocaje”,se poate stipula în continutul clauzei desemnarea
unei persoane, (indicandu-se modalitatea de desemnare si atributiile sale) care în calitate de
expert, sa stabileasca realul caracter al noilor conditii.
De asemenea, în baza autonomiei de vointa, partile pot reglementa favorabil alte
aspecte decurgand din aplicarea acestei clauze, aspecte care sa incurajeze echilibrul si buna
credinta contractuala.
Chiar daca includerea acestei clauze intr-un contract comercial international atrage
riscul defavorizarii tertului prin divulgarea ofertei sale unui comerciant concurent, si poate
chiar atrage aparitia unei oferte de complezenta, totusi prin efectele si regimul instituit
contribuie la armonizarea raportului cerere/oferta si la dezvoltarea politicii comerciale si
concurentiale.
5. CLAUZA REFERITOARE LA PRET

Alaturi de celelalte conditii ce intregesc cadrul unui contract de vanzare-cumparare,
pretul - impus de caracterul oneros al acestui contract, devine obiectul prestatiei
cumparatorului. Ca notiune si “institutie” a contractului de vanzare-cumparare, pretul
reprezinta suma de bani pe care cumparatorul o va remite vanzatorului în schimbul marfurilor
ce fac obiectul contractului. Pentru a fi valabil, ca obiect al prestatiei cumparatorului, pretul
trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
• sa fie stabilit în bani. Fara a fi expres prevazut de lege, pretul în bani este
considerat o conditie de esenta contractului de vanzare-cumparare. A admite ca un pret sa fie
stabilit altfel, prin remiterea unui lucru sau prestarea unui anumit serviciu, ar conduce la
modificarea naturii contractului, respectiv un contract de schimb sau un contract de
intretinere.
• sa fie real. Pentru a ramane o componenta a contractului, pretul trebuie sa

reprezinte, efectiv, contravaloarea marfurilor vandute. Cu alte cuvinte, pretul trebuie sa existe,
si sa fie achitat de catre cumparator. Pentru sublinierea caracterului imperativ al acestei
conditii se arata ca pretul este real daca este sincer si serios.
Prin pret sincer, se intelege un pret pe care partile l-au stabilit în vederea achitarii
efective, deci se exclude caracterul fictiv al acestuia. Efectul unui pret fictiv transforma
contractul de vanzare-cumparare intr-un act nul.
Prin pret serios, se intelege existenta corespondentei valorice intre marfa vanduta si
contravaloarea acesteia. Devenind o stare de fapt, caracterul serios al pretului, este lasat
la aprcierea instantei judecatoresti în caz de dubiu sau litigiu.
In concluzie, un pret fictiv, sau derizoriu, implica un contract nul, deoarece obligatia
vanzatorului ramane fara cauza, iar obligatia cumparatorului este lipsita de obiect.
19
• Sa fie determinat sau determinabil. Introdus expres în contract, pretul

stabileste concret obligatia cumparatorului de a-l achita. în baza principiilor activitatii
comerciale, pretul trebuie stabilit în momentul perfectarii contractului, neputand fi lasat la
latitudinea viitoare a partilor. Conditiile pretului de a fi determinat sau determinabil, se iau în
considerare în functie de modalitatea de stabilire.
Pretul este determinat cand:

-s-a stabilit concret, expres, în contract o anumita suma de bani:
-se face trimitere la un pret, stabilit legal, prin aratarea actului normativ justificativ.
Pretul este determinabil cand partile contractante au stabilit anumite elemente, cu

ajutorul carora acesta va putea fi stabilit în viitor.
Alta metoda de determinare a pretului unui contract de vanzare-cumparare o

reprezinta mandatarea unui terte persoane – arbitrul – prin contract, sau ulterior prin acordul
partilor.
Modalitatea de plata a pretului. Fiind o conditie supusa negocierii, partile pot stabili
prin contract modalitatea de plata a pretului. Asadar, contractantii pot alege intre achitarea
imediata sau intr-un anumit termen, la fel de bine cum pot stabili sa intreaga suma sa fie
achitata în rate, platibile la intervale de timp prestabilite. Partile sunt libere sa determine prin
contractul lor pretul si modalitatea de plata a acestuia.
6. CLAUZA PRIVIND MODALITATEA DE PLATA

Avand în vedere caracterul economic si juridic al contractului de comert, aceasta
clauza are doua conotatii:
- economica – Din punct de vedere economic, aceasta clauza prezinta importanta
deoarece prin asigurarea platii contractul incheiat de parti isi gaseste finalitatea avuta în
vedere de contractanti.
- juridica – Asigurarea platii, atat cumparatorul, cat si vanzatorul trebuie sa stipuleze
în contract clauze asiguratorii care sa permita atat plata pretului cat si incasarea lui. Din punct
de vedere al vanzatorului, acesta trebuie sa insereze în contract o clauza privind plata care sa-i
permita incasarea imediata si sigura a pretului.
Mijloacele de plata se clasifica in:
- asiguratorii: - acreditiv documentar irevocabil
- scrisoare de garantie bancara
- neasiguratorii: - incasso documentar
- acreditiv documentar revocabil
7. CLAUZA PRIVIND LIVRAREA SI TERMENUL DE LIVRARE

Livrarea marfii catre cumparator, fiind principala obligatie a vanzatorului este necesar
ca în continutul contractului de comert sa se stipuleze clauze precise cu privire la executarea
acestei obligatii.
Astfel se vor mentiona:
- termenul precis de livrare
- conditiile în care se poate modifica aceasta clauza
- conditiile în care partenerul poate refuza livrarea
- modalitatea de livrare conform INCOTERMS
- alte date pe care partile le considera necesare
20
4. FORMAREA CONTRACTULUI COMERCIAL

Sintagma "formarea contractului" subsumeaza intregul mecanism prin care se creeaza
contractul ca realitate juridica.
4.1. DEMERSURI PRECONTRACTUALE

Perfectarea contractului de comert comporta anumite demersuri precontractuale pe
care doctrina juridica le-a sintetizat, dupa cum urmeaza:
a. Demersuri exploratorii
b. Initierea dialogului contractual.
c. Desfasurarea dialogului contractual
4.2. OFERTA DE A CONTRACTA

Reprezinta propunerea pe care o persoana fizica sau juridica o face altei persoane
fizice sau juridice, sau publicului în general, în vederea perfectarii unui contract si care da
expresie unei manifestari unilaterale de vointa ce isi produce efectele specifice numai în
masura aducerii sale la cunostinta destinatarului. Pentru a putea fi considerata oferta,
propunerea de contractare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii cumulative:
- sa fie ferma, adica sa fie facuta în maniera de angajament juridic;
- sa fie precisa si completa, adica sa contina suficiente date referitoare la toate
elementele contractului, spre a carui perfectare se tinde;
- sa fie adresata unei sau mai multor persoane determinate.
Acceptarea ofertei este o manifestare unilaterala de vointa, menita a se integra în actul

de vointa exprimat prin oferta e contractare prin care destinatarul isi exprima adeziunea
deplina si neconditionata la propunerea ce i-a fost adresata de ofertant. Acceptarea poate fi:
- expresa, atunci cand se concretizeaza raspunsul destinatarului, ce contine acordul
acestuia, cu propunerea ofertantului;
- tacita, cand se infatiseaza ca un fapt juridic oarecare, ce da expresie vointei
acceptantului de a perfecta contractul în maniera propusa în oferta.
Acceptarea expresa si acceptarea tacita, chiar daca se deosebesc intre ele prin
modurile de realizare, totusi din punct de vedere juridic sunt egale ca valoare.
Acceptarea tacita determina efecte juridice numai în prezenta a trei conditii minimale
cumulative, si anume:
- ofertantul sa fi cerut acceptarea imediata a contractului;
- ofertantul sa nu fi cerut un raspuns prealabil de acceptare;
- un asemenea raspuns sa nu fi fost necesar nici chiar în raport cu natura
contractului.
Acceptarea ofertei produce efectele care-i sunt specifice numai daca sunt indeplinite
urmatoarele:
- emana de la destinatarul sau sau de la reprezentantul autorizat;
- este conforma cu oferta;
- ajunge la cunostinta destinatarului în termenul de acceptare.
La ofertele la care acceptarea este necesara, indeplinirea formalitatii avizului de

executare.devine inutila, deoarece prin expedierea acceptarii si ajungerea acesteia la
cunostinta ofrtantului se creeaza prezumtia ca acceptantul a inceput executarea contractului
conformandu-se conditiilor prevazute în oferta.
21
4.3. PERFECTAREA CONTRACTULUI

Perfectarea contractului de comert reprezinta finalizarea procedurii de formare a
acestui contract. Perfectarea acestui contract comporta realizarea acordului de vointa intre
partenerii care se pot afla în prezenta sau separati de distante mai mari.
* perfectarea intre prezenti. Atunci cand partile contractante sunt prezente, fie prin
reprezentantii lor autorizati, fie personal contractul se incheie în momentul
si locul realizarii acordului de vointa. Se pune problema care este locul si
momentul perfectarii unui contract incheiat prin telefon. Aceasta problema
admite ca perfectarea contractului prin telefon se realizeaza în momentul
cand are loc convorbirea dintre parti. Formarea simultana a acordului de
vointa al partilor tine de esenta formarii contractului intre prezenti.
* perfectarea intre absenti. Marea majoritate a contractelor de comert se incheie prin

corespondenta. Determinarea momentului perfectarii contractului prin
corespondenta comporta determinarea momentului din care acceptarea
ofertei isi produce efectele firesti.
Locul în care se intalnesc vointele juridice ale partilor se considera locul de

perfectare al contractului. Determinarea acestui loc este strict dependenta de conceptia cu
privire la determinarea momentului perfectarii contractului. Pentru localizarea contractului în
spatiu este necesara distinctia intre ipoteza cand contractul se perfecteaza intre prezenti si
situatia cand se incheie prin corespondenta.
Atunci cand contractul se incheie intre prezenti, locul perfectarii acestuia este acela
unde are loc semnarea inscrisului constatator al raportului juridic obligational.
In cazul incheierii contractului prin telefon, desi suntem în prezenta unui contract
perfectat intre prezenti, totusi determinarea locului de incheiere difera în functie de conceptia
adoptata:
- în sistemul emisiunii acceptarii (al declaratiunii) se considera ca perfectarea
contractului este realizata la locul unde vorbeste acceptantul.
- în sistemele receptie a acceptarii si al informarii, contractul se considera incheiat la
locul de unde vorbeste ofertantul.
In cazul acceptarii tardive, locul incheierii contractului este la sediul sau resedinta
acceptantului.
Locul perfectarii contractului este acela unde s-a savarsit executarea prestatiei ceruta
prin oferta, respectiv locul unde a fost indeplinit faptul echivalent al actelor de executare de
catre acceptant.
Localizarea în timp a perfectarii contractului prezinta interes practic sub urmatoarele

aspecte:
a. Momentul perfectarii contractului marcheaza limita în timp pana la care poate fi
exercitat dreptul de revocare a ofertei si respectiv a acceptarii.
b. Valabilitatea consimtamantului si deci existenta viciilor acestuia se apreciaza la
momentul incheierii contractului.
c. Legea în vigoare la data perfectarii contractului urmeaza sa guverneze intreg
contractul, aplicarea sa extinzandu-se pe intreaga durata a executarii.
d. Conflictul legilor în timp se rezolva în raport cu data incheierii contractului.
e. Momentul perfectarii contractului marcheaza punctul initial al tuturor efectelor
acestuia.
f. Pretul marfii vandute se determina în functie de data incheierii contractului.
22
g. în functie de momentul perfectarii contractului se determina locul unde s-a produs

aceasta operatiune.
Localizarea în spatiu a perfectarii contractului de comert prezinta interes practic sub

urmatoarele aspecte:
a. în masura în care legea contractului nu a fost determinata prin vointa partilor,
primeste aplicare principiul locus regit actum.
b. pentru interpretarea contractului se vor lua în considerare uzantele existente la locul
incheierii acestuia.
c. în absenta unei conventii de arbitraj prin care sa se determine organul competent sa
solutioneze eventualele litigii, jurisdictia competenta va fi determinata în
raport cu prevederile legii în vigoare la locul incheierii contractului.
4.3.1. Determinarea legii aplicabile prin acordul partilor.

Prin folosirea clauzei electio juris, partile evita incertitudinile pe care le provoaca un
conflict de legi datorat caracterului contractului. în acest sens, partile pot desemna explicit sau
implicit legea care va guverna integralitatea operatiilor juridice dintre ele, respectiv formarea,
efectele, executarea si stingerea operatiilor contractuale.
Alegerea legii careia ii va fi supus contractul poate interveni si ulterior momentului
incheierii contractului. Partile convin asupra legii aplicabile contractului în considerarea
exigentelor pe care legea în favoarea careia urmeaza sa-si manifeste optiunile în temeiul
principiului autonomiei de vointa.
Odata ce legea contractului a fost determinata prin consensul partilor, modificarile,
chiar ulterioare, nu vor fi reflectate de contract. Solutia o deducem din prevederile art.15 din
Constitutie care consacra principiul neretroactivitatii legilor.
4.3.2. Determinarea legii aplicabile de catre organul de jurisdictie.

Organele de jurisdictie au folosit pentru identificarea legii contractului legea locului
incheierii acestuia, iar în subsidiar, daca aceasta era improprie, legea locului executarii. În
prezent legea contractului este data de legea statului în care debitorul prestatiei are la
momentul incheierii contractelor, dupa caz domiciliul sau în lipsa, resedinta sau fondul de
comert.
Legea retine ca un criteriu subsidiar cand contractul nu poate fi localizat din punct de
vedere al prestatiei, ca legea contractului poate fi legea locului incheierii acestuia. Organul de
jurisdictie va proceda la determinarea legii aplicabile numai în cazurile în care partile
contractante nu au determinat, în momentul incheierii contractului sau ulterior acestuia, legea
ce va guverna regimul juridic al actului incheiat.
4.3.3. Domeniul de aplicare a legii contractului

Domeniul legii contractului cuprinde mai multe aspecte, si anume:
a/ Capacitatea partilor. Capacitatea de a contracta este guvernata de legea nationala a
persoanei fizice, respectiv de legea sediului social real al persoanei juridice.
b/ Consimtamantul. Regimul juridic al consimtamantului este guvernat de legea
contractului care stabileste conditiile de existenta si de validitate ale acestuia.
c/ Obiectul si cauza. Aceste elemente ale contractului sunt guvernate de legea
contractului care stabileste conditiile de existenta si valabilitate, precum si sanctiunile
în cazul nerespectarii lor.
d/ Efectele contractului. Aspectele pe care le subsumeaza aceasta sintagma, vizeaza
persoanele intre care se produc efectele contractului, interpretarea, precum si
executarea acestuia.
23
Cat priveste persoanele fata de care contractul produce efecte, acestea sunt indicate de
legea contractului. De asemenea tot legea contractului se aplica si în ceea ce priveste
interpretarea si determinarea naturii juridice a acestuia.
Legea contractului mai guverneaza:
• rezolutiunea contractului;
• clauzele de consolidare valutara;
• executarea obligatiilor contractuale;
• consecintele neexecutarii contractului;
• dreptul de retentie;
• riscul contractului;
• remiterea de datorie;
• tranzactia.
4.4. RASPUNDEREA CONTRACTUALA
Stand la baza activitatii de comert exterior, contractul de comert international isi

impune alaturi de mobilitatea, avantajele si garantia specifice justetea de act juridic guvernat
de legi materiale.
Dand nastere unor drepturi, creand în acelasi timp si obligatii, contractul de comert
international, da nastere la o raspundere reciproca a partilor.
Ca notiune juridica, reprezinta o forma a raspunderii civile rezultata din neexecutarea
sau executarea defectuoasa a unor obligatii asumate de una din partile semnatare a unui
contract.
Chiar prezent cu elementul propriu de internationalitate, contractul de comert
international nu se abate de la aceasta regula, inducand sanctiuni proprii în cazul aparitiei
raspunderii pentru una din parti.
Dupa cum se vede, raspunderea este reciproca, datorita faptului ca oricare din parti
poate deveni subiectul aplicarii unei sanctiuni.
In general, în cazul neexecutarii sau executarii defectuoase, creditorul poate alege
intre:
- invocarea “exceptio non adimpleti contractus”,
- cererea de executare silita (in natura sau echivalent),
- rezolutia sau rezilierea contractului,
- penalitati,
- punere în intarziere.
Cu privire la domeniul de influenta a “lex contractus” asupra institutiei, “raspunderea

contractuala”, trebuie sa amintim ca în raport cu aceasta lege raspunderea poate fi
interpretabila.
Asadar “lex contractus” determina:
- raspunderea unei parti în raport cu culpa sa,
- exonerarea de raspundere,
- atenuarea raspunderii debitorului datorita culpei victimei,
- definirea conditiilor în care o situatie de neexecutare constituie forta majora,
- dreptul la executare în natura;
Aceasta lege stabileste care sunt elementele reparabile ale prejudiciului, stabilind
totodata si limitele repararii (in conformitate cu prevederile contractuale sau ale legii).
24
Un alt aspect sustras de “lex fori” din domeniul “lex contractus” este procedura de
reparare a prejudiciului.
Acest mod iese de sub incidenta legii contractului pentru a intra în universul legii
forului în vederea reglementarii:
- daunelor interese stabilite intr-o anumita moneda,
- recunoasterii dreptului instantei de a stabili conversiunea acelei monede,
- situatii speciale, cum ar abandonarea navei (caz în care repararea prejudiciului este
supusa legilor statutului navei),
Finalitatea raspunderii contractuale si mai ales raspunderea în activitatea de comert

devine o modalitate de asigurare a executarii contractului decat o metode coercitiva.
Clauzele trebuie sa contina precizari referitoare la sanctiuni aplicabile pentru
nerespectarea obligatiilor, precum si pentru neexecutare sau executare defectuoasa.
In general aceste sanctiuni imbraca forma penalitatilor de neexecutare sau intarziere.
In continutul contractului de comert partile pot stipula clauze exoneratorii sau
limitative de raspundere pentru ipoteza cand pe parcursul executarii obligatiunilor
contractuale ar surveni evenimente imprevizibile de natura sa impiedice una din parti sa-si
indeplineasca prestatia asumata.
Cu referire la limitarea sau exonerarea de raspundere a partilor trebuie analizata si
clauza de forta majora care, în general, poate avea urmatorul continut:
4.5. RISCUL ÎN CONTRACTUL COMERCIAL
Riscurile în contractul de comert sunt suportate ca regula generala de catre debitorul

obligatiei imposibil de executat.
Regula expusa suporta o exceptie, si anume: în cazul devalorizarii valutei contractuale,
pierderea ocazionata prin scaderea paritatii acesteia intre data perfectarii contractului si cea a
scadentei ramane în sarcina creditorului obligatiei de plata.
Regula res perit domino este derogatorie de la regula res perit debitori, deoarece
finalmente ea se analizeaza ca fiind un caz particular de aplicare a exceptiei res perit creditori.
Intr-adevar, res perit domino transpusa în planul executarii obligatiilor contractuale,
plaseaza sarcina riscului asupra creditorului obligatiei de predare a lucrului (care este
proprietarul acestuia), debitorul prestatiei respective neavand de suportat nici o consecinta.
25

Curs 2 Legislatie Comerciala - Partea I - CONTRACTUL Comercial

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 2 Legislatie Comerciala - Partea I - CONTRACTUL Comercial

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

U.P.T.

-- MPT Curs: Legislație și Tehinici comerciale

PARTEA I CONTRACTELE COMERCIALE

Integrarea contractelor comerciale în sfera relatiilor economice apare ca un strict

Contractul comercial este principalul instrument juridic cu ajutorul căruia se

Pe de alta parte, adaptarea nu ramane la stadiul macrocomercial prin diversificarea

- principiul executarii contractelor cu buna credinta;

- principiul libertatii contractuale care garanteaza posibilitatea inserarii oricarei clauze,

- adaptarea regimului contractual în functie de unele evenimente ce pot aparea în cursul

- angajarea raspunderii contractuale este un instrument cu aplicare imediata la aparitia

1. CONCEPT, CARACTERE JURIDICE, CLASIFICARE

Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere = a trage împreună.

* În dreptul român, termenul de contract este echivalent cu cel de convenţie, concluzie

* În dreptul francez, termenul de contract a fost folosit iniţial pentru a desemna

* În dreptul englez contractul este prezentat ca o afacere şi rareori ca acord de voinţă

* În dreptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de

♦ contractul clasic. care presupune negocieri prealabile. efectele sale fiind

♦ contractul relaţional. care are o mare importanţă economică şi socială. încheierea

Din analiza comparată rezultă că orice contract este o convenţie şi nu un act

Dacă orice contract este o convenţie, nu orice convenţie este un contract:

– fie pe motivul că seamănă cu un contract (angajamente de onoare. gentleman’s

Din sfera contractului de comert fac parte:

1.2. TRĂSĂTURI ȘI CARACTERE JURIDICE

a. Au caracter oneros (urmarind ca finalitate obtinerea unui profit)

b. Sunt contracte sinalagmatice perfecte

c. Sunt contracte comutative

d. Sunt contracte consensuale

e. Sunt acte sau fapte de comert

1.3.1. CRITERII SPECIFICE:

a) în raport cu subiectii de drept care participa la realizarea contractului se disting:

* contracte perfectate intre subiecti de drept apartinand ordinii juridice si entitatii

b) în functie de obiectul acestora, doctrina distinge cinci grupe de contracte, si anume:

• contracte translative de drepturi.

• contracte pentru prestari de servicii

• contracte de executare de lucrari

• contracte de aport valutar

c) în functie de complexitatea contractelor se disting doua grupe, si anume:

• contracte de scurta durata

• contracte de medie durata

evolutiei preturilor si a conjuncturii existente pe piata, conferind partilor

• contracte de durata lunga

1.3.2. CRITERII NESPECIFICE

a) în raport cu efectele pe care le genereaza, contractele pot fi:

- constitutive de drepturi – Au caracter constitutiv de drepturi contractele prin care se

- translative de drepturi – în ceea ce priveste contractele translative de drepturi,

- declarative de drepturi – în ceea ce priveste contractele declarative de drepturi,

b. în functie de modul de executare, aceste contracte pot fi:

- cu executare instantanee – Contractele cu executare instantanee (sau imediata) au

- cu executare succesiva – Contractele cu executare succesiva sunt insa foarte frecvent

- cu executare continua – Contractele cu executare continua pot fi aduse la indeplinire

c. dupa corelatia dintre ele, contractele pot fi grupate in:

2. ELEMENTELE CONTRACTULUI DE COMERCIAL

2.2. CAPACITATEA PARTILOR:

2.3. CONSIMTAMANTUL PARTILOR:

- stricto senso, acesta reprezinta manifestarea vointei juridice a unei persoane în

Indiferent de acceptiunea care i se atribuie, consimtamantul produce efecte juridice,

Viciile de consimtamant posibile la incheierea unui contract de comert sunt:

b. Eroarea. Constituie o reprezentare falsa, denaturata a realitatii, cu ocazia incheierii

Corespunzator influentei pe care eroarea o exercita asupra consimtamantului partii, se

Referitor la eroare, ca viciu de consimtamant, în principiu eroarea de fapt nu poate fi

2.4. OBIECTUL CONTRACTULUI

Prin sintagma "obiect al contractului" desemnam prestatia (actiunea sau inactiunea)

Obiectul contractului trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: