Sporturi De Iarna

Paraschiv Angel Mario

Sporturile de iarnă sunt sporturile care se practică în condțiile

anotimpului rece de iarnă. De sporturile de iarnă aparțin:
-bandyul
-bobul
-biatlonul
-hocheiul pe gheață
-patinajul
-sania
-schiul alpin
-snowboardul

Bandy

Bandy este un sport de iarnă jucat între echipe, asemănător cu

hocheiul pe gheață, dar care are regulamentul practic identic cu cel al
fotbalului. Este uneori numit fotbalul de iarnă. Fiecare echipă constă
din 11 jucători, unul fiind portar. Se joacă cu crose și cu o minge, dar
numai portarul are voie să atingă mingea cu mâna. Terenul de gheață
este de mărimea unui teren de fotbal, iar meciul este împărțit în două
reprize a câte 45 de minute.
 Principiile jocului
Două echipe cu câte 11 jucători încearcă să marcheze goluri prin
introducerea mingii în poarta adversară. Echipa care are cele mai
multe goluri la sfârșitul partidei, a câștigat.
Toți jucătorii folosesc patine. Jucătorii de câmp folosesc crose,
dar portarul, nu.
Mingea poate fi atinsă cu corpul, patinele sau crosa. Golurile
pot fi marcate doar cu crosa.
Nici un jucător cu excepția portarului nu are voie să atingă
mingea cu brațele sau cu mâinile când mingea este în joc.
Există offside, ca și la fotbal.

Bobul
Bobul este un sport de iarnă în care o echipă de două sau patru
persoane face o cursă pe o pârtie sinuoasă de gheață într-un vehicul
pe patine, care atinge viteze de peste 130 km/h.
Bobul a apărut ca sport la a sfârșitul secolului al XIX-lea în
Elveția.
Primul club de bob s-a format la St.Moritz în 1897.
Până în anul 1922, bobul a fost un sport semi-profesionist.
În 1923, bobul a fost recunoscut oficial ca sport prin înființarea
Federației Internaționale de Bob și Tobogganing (FIBT).
Este un sport olimpic pentru bărbați, echipe de patru persoane
din 1924 și echipe de două persoane din 1932 iar pentru femei,
echipe de două persoane din 2002.
 Trecerea la bobul construit din fibră de sticlă a transformat
bobul într-un sport al vitezei.

Biatlonul

Biatlonul (latină bi „doi” și greacă athlon „concurs”) este un

termen care desemnează un eveniment sportiv format din două
probe. De obicei, termenul se referă la un sport de iarnă în care se
combină stilul liber al schiului fond cu tirul. În zilele noastre, biatlonul
este reglementat de Uniunea internațională de biatlon care
organizează principalele competiții. Sportivii parcurg circuite de
lungimi diferite între care se intercalează câte o sesiune de tragere
amenajată într-un spațiu special, fiecare sesiune având cinci ținte de
atins.
La prima ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă Chamonix 1924 a
avut loc o singură probă în cadrul concursului de biatlon: patrulă
militară 30 km masculin. Concursul s-a desfășurat în ziua de marți 29
ianuarie 1924, în cea de-a cincea zi a competiției, începând cu ora
08:40, ora locală. Au participat 6 echipe formate din câte 4 sportivi.
Startul s-a dat decalat, la distanță de 3 minute între echipe. Prima
echipă care a plecat în cursă a fost Finlanda. Ultima echipă care a
ajuns la sosire a fost Cehoslovacia la ora locală 13:15. Echipele Italiei
și Poloniei au abandonat. Clasamentul s-a realizat scăzându-se din
timpul real, obținut pe traseu, câte 30 de secunde pentru fiecare
țintă atinsă în poligon.

Campioana din anul 2008, Magdalena Neuner a reușit să intre în

Cartea Recordurilor, fiind cea mai tânără câștigătore a campionatului,
a probei de spint și a celei de start în bloc.
 Hochei pe gheață

Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă,

care se joacă cu crose și un puc.
Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către
francezi și englezi. În Bretonia, hoquet însemnau bucățile de lemn
răsucite la capăt purtate de către ciobani. Similar, în Anglia, termenul
de hook ar putea să fie strămoșul hocheiului de azi.
Hocheiul pe gheață este unul din cele mai pasionante sporturi
de echipe și, în mod sigur, cel mai rapid.[6] Foarte popular în Europa,
SUA și Canada, este un sport care necesită tehnică, echilibru și forță
psihică.
O echipă este alcătuită din maximum 20 de jucători și 3 portari
în competiția masculină și din 18 jucători și 2 portari la feminin. În
timpul jocului, o echipă nu poate avea mai mult de 6 jucători pe
gheață: un portar și cinci jucători sau șase jucători (de obicei 1 portar,
2 fundași și 3 atacanți).
Pentru manevrarea pucului, jucătorii utilizează o crosă, scopul
jocului fiind de a înscrie cât mai multe goluri în poarta adversarilor,
încercând în același timp să primească cât mai puține goluri în propria
poartă. Așadar, hocheiul pe gheață este o combinație de eleganță,
spirit de echipă și agresivitate. Un meci de hochei conține 3 reprize
de câte 20 min. fiecare, cu frecvente schimbări de jucători în timpul
meciului și cu o pauză de 15 min. între reprize.
 Patinaj

Patinajul este o competiție sportivă, care aparține de sporturile

de iarnă și care cuprinde probe practicate cu patinele. El cuprinde
disciplinele:
Patinaj artistic
Patinaj viteză
Patinaj viteză pe pistă scurtă

Sanie

Proba de sanie este un sport de iarnă care se desfășoară prin

alunecare liberă pe o pârtie descendentă.

Schi alpin

Schiul alpin este un sport de iarnă care constă în coborârea unor

pante pe zăpadă, prin anumite puncte de trecere obligatorii, numite
„porți”, cu schiuri cu legături cu călcâi fix.
Schiatul a evoluat de la schiul fond, datorită dezvoltării
infrastructurii echipamentelor de transport a oamenilor (teleferice) în
stațiunile de munte prin acestea schiorii erau duși până în vârful celor
mai înalte pante, astfel încât bucuria coborârii pantelor lungi care
altădată erau prea greu de urcat se putea face de mai multe ori.
Acest sport este popular oriunde ninge sau există zăpadă combinată
cu pante ale munților și infrastructură. Astfel pârtii de schi se găsesc
în Europa, America de Nord, Japonia, dar nu numai acolo.
Principala preocupare tehnică a schiorilor este cum să își
mențină schiurile paralele, direcția de mers și viteza. Pentru un
începător să întoarcă sau să oprească schiurile se folosește procedeul
numit tehnic „plugul”, dar schiorii mai avansați folosesc alte metode
mai avansate, rapide și mai elegante cum ar fi „cristianele”. Pentru a
face o cristiană, schiorul trebuie să își lase greutatea pe piciorul opus
direcției virajului, adică pe piciorul din exterior dar în același timp să
își mențină corpul într-o poziție în care fața sa fie înainte către vale,
astfel încât numai genunchii și picioarele să se rotească. Această
metodă este mult mai rapidă și se folosește la concursurile de
coborâre.
Ca schior câștigi încredere atunci când schiezi pe o pârtie mai
abruptă, mai lungă și mai rapidă. În Europa dificultatea pârtiilor se dă
de culori, de la albastre, cele mai ușoare, urmate de roșii și negre,
acestea din urmă fiind cele mai dificile. Totuși nu există o regulă
peste tot astfel încât fiecare stațiune poate să își determine singură
modul de marcare a dificultății pârtiilor.

Snow-board

Snow-boardul este placă unde ambele picioare sunt prinse de

aceeși placă. Acestea sunt mai mari decât schiurile având abilitatea
de a aluneca pe zăpadă. Lățimea unei plăci variază intre 15 și 30
centimetri. Aceste plăci sunt diferite de monoski-uri din cauza poziția
pe aceasta, la monoski poziția este in linie cu fața catre direcția de
mers iar pe snowboard poziția este paralela cu placa. Aceste plăci
sunt folosite in snowboarding.
 Tipuri de plăci
Freestyle: Această placă este largă și scurtă (opusul snowboard-ului
alpin) și cele două extremități ale sale (spatulele) sunt simetrice.
Suplă, flexibilă și ușoară, e destinată în special fanilor de half-pipes
sau alte module. Permite salturile în toate direcțile și are stabilitate
mare la aterizare.
All-Mountain: Plăcile all-mountain sunt construite pentru a fi folosite
pe orice tip de teren. Fie ca mergi pe o pârtie proaspăt amenajată, fie
că ieși la o zi de powder sau intrii în parc, se vor descurca în orice
condiții. O mare parte din snowboarderi aleg aceste modele pentru
versatilitatea pe care o oferă. Dacă ești un începător, nimic nu îți vine
mai bine decât o placă all-mountain.
Powder: Acestea sunt plăcile care se scaldă în valuri de powder. De
multe ori sunt asociate cu cele de freeride dar o trăsătură cheie a
acestor modele este noseul mai lat și tailul mai îngust special făcute
pentru a putea mai cârmi mai bine prin the white stuff. Acestea de
obicei au forma rocker pentru a ajuta la plutire.
Freeride: Acestea sunt de obicei mai rigide și vin în dimensiuni mai
mari decât restul plăcilor. De obicei acestea au o formă direcțională
fiindcă sunt folosite mai rar în switch.
Splitboard: Acestea sunt construite pentru a se putea separa și a
merge pe ele la deal ca pe schiul de tură.
Park: Aceste placi sunt cu 4-5 cm mai lungi decat cele de jibbing, au
un flex mai dur si raspund foarte bine comenzilor. Acestea sunt
facute pentru sarituri inalte, cum intalnesti la halfpipe, scheme pe
balustrade sau rampe, dar sunt destul de versatile si pot fi folosite cu
succes si pe munte.