Plante floricole perene

Dicentra spectabilis (L.) Lemre (syn.Dielytra spectabile G.Don)

Cerceii doamnei, dicentra
Origine: Asia şi America de Nord.
Planta înaltă (circa 60 cm), sub formă de tufă largă, este alcătuită din lăstari foarte
frumos arcuiţi. Frunzele, adânc sectate şi lung peţiolate, colorate verde-glauc pe faţa
superioară şi verde-albicios pe cea inferioară, au dispoziţie alternă. Florile de culoare
roz intens şi în formă de inimă turtită lateral, prevăzute cu câte doi apendici, sunt
inserate unilateral într-o inflorescenţă terminală. Înfloreşte în aprilie-mai.
Cerinţe biologice: Planta prezintă o rădăcină uşor trasantă care rezistă bine peste
iarnă. Ea are un grad bun de rusticitate. înflorirea se prelungeşte uneori până în iulie-
august, mai ales dacă s-a aplicat tăierea extremităţilor ramificaţiilor după înflorirea de
bază. Alteori poate apare un al doilea val de înflorire la începutul toamnei.
Cerinţele ecologice: Îi place solurile uşoare, puţin humoase, dar mai ales revene.
Se comportă bine în toate expoziţiile, având o toleranţă bună la umbră.
Înmulţire: Divizarea tufei este metoda cea mai practicată la înmulţirea plantei. Ea
se face primăvara la pornirea plantelor în vegetaţie. Dicentra se înmulţeşte şi prin
butăşire. Se fac butaşi de rădăcină primăvara sau butaşi de lăstari către sfârşitul verii.
Înmulţirea prin seminţe este posibilă însă este mai rar utilizată datorită unor
deficienţe de germinare a seminţelor.
Utilizare: Pusă solitar sau în grup, dicentra este o plantă foarte elegantă. Florile
tăiate, de asemenea, sunt deosebite.
Cultivaruri: 'Alba'- florile albe, frunzele mai albăstrui.

Rudbeckia hirta L.
Ruji galbeni
Origine: America de Nord.
Prezintă tije simple sau puţin ramificate, cu frunzele profund decupate şi laciniate.
Capitulul are un singur rând de ligule colorate galben-pal şi discul verde-gălbui.
Cerinţe biologice: Rudbeckia este o plantă robustă. Este capabilă să înflorească
încă din primul an de vegetare. Apariţia de lăstari noi şi înflorirea se desfăşoară
neîntrerupt pe tot parcursul verii şi toamnei. Durata de viaţă a unei flori pe plantă este
mare de circa trei săptămâni.
Cerinţele ecologice: Solicită terenuri profund lucrate (fertile), mai mult uşoare
decât grele, moderat de umede şi cu expoziţie însorită sau umbră moderată. Suportă
soarele puternic din timpul verii numai cu condiţia să fie bine udată.
Înmulţire: Semănatul se foloseşte pentru obţinerea unui număr mare de plante. Se
seamănă în mai-iulie pe brazde, într-un pământ nisipos. Răsadurile se repică la 10- 15
cm distanţă. La locul definitiv se pun toamna sau primăvara următoare.
Utilizare: Este o specie cu calităţi excepţionale: rusticitate, abundenţa şi durata
înfloririi, frumuseţea florilor. Se plantează în grupuri sau ca pete florale pe marginea
masivelor de arbori şi arbuşti, în cadrul bordurilor mixte.
Cultivaruri: ´Golden Glow´ – capitule bătute,
 Hosta sieboldiana Engler (syn.Funkia sieboldiana Hook)
Crin de toamnă, hostă
Origine: China, Coreea, Japonia.
Specie viguroasă, înaltă de 30-40 cm. Se remarcă prin frunzele mari, cordat-
alungite, lung peţiolate, de culoare verde-albăstrui. Florile albe sau lila deschis sunt
dispuse câte 10-15 în vârful tulpinii florale. Originară din Japonia, este părintele
tuturor hostelor cu frunze albăstrui. Tolerează soarele, dar preferă locurile umbrite.
Este una din cele mai populare specii. înfloreşte în iulie-august.
Cerinţe biologice: Hosta este o plantă cu viaţă lungă. Mai mult, ea câştigă în
frumuseţe pe măsura trecerii anilor. Se înscrie printre puţinele specii care nu cer
transplantări dese. Creşterea plantei este relativ lentă, mai ales a soiurilor pitice şi cu
frunzişul variegat sau de altă culoare decât verde. Coloritul frunzişului variază cu
vârsta şi anotimpul. O plantă tânără de hosta are adesea frunzele de formă şi culoare
diferite faţă de faza de maturitate. Dacă la cumpărare planta nu arată ca în catalog,
poate fi ceva normal. Înfloresc în sezonul de vară-toamnă.
Cerinţele ecologice: Rezistă bine la temperaturile scăzute din timpul iernii, datorită
sistemului radicular viguros, fasciculat, cărnos şi uşor tuberizat. Nu este pretenţioasă
la factorii de mediu şi poate creşte aproape în orice condiţii. Hosta este, prin
excelenţă, o plantă de umbră, dar multe dintre cultivaruri suportă amplasamentele
însorite cu condiţia să dispună de umezeală suficientă. Apreciază solul aerat, capabil
să reţină hrana şi apa, de asemenea, o temperatură constantă, deşi este relativ
rezistentă la secetă.
Înmulţire: Divizarea tufei este metoda frecvent utilizată la înmulţire. Se execută
toamna sau primăvara devreme (înainte sau odată cu pornirea în vegetaţie a plantei).
Utilizare: Este o plantă excelentă pentru borduri, grupuri de 3-5 exemplare sau
masive. De asemenea, poate fi cultivată în vase (mai ales cultivarurile) şi folosită la
ornamentarea teraselor, scărilor şi a altor suprafeţe zidite aferente clădirilor. Florile şi
frunzele tăiate sunt foarte apreciate în buchete.
Cultivaruri: 'Elegans´ - frunze verzi-albăstrui, cu nervaţiune proeminentă, flori
albe, parfumate, înflorire timpurie; 'Silver Bowl' - frunze cordat-alungite, gofrate,
groase, albastre-argintii, flori albe etc.

Gaillardia aristata Pursh.

Fluturei
Origine: Mexic, Texas.
Specie perenă. Este prima specie descoperită în America de Nord, cunoscută şi cu
alte sinonime: G.bicolor, G.rustica. G.lanceolata. Planta, înaltă de 30-40 cm, creşte
sub formă de tufă alcătuită din numeroşi lăstari ramificaţi. Frunzele dispuse altern, de
formă lanceolată, sunt întregi sau uşor decupate. Inflorescenţele de circa 5 cm,
înconjurate de bractee păroase, au florile de culoare galbenă cu pată purpurie la bază.
Discul (receptaculul) este purpuriu, întreaga plantă prezintă peri.
Cerinţe biologice: Plante perene care înfloresc continuu din mai-iunie până în
septembrie. Leagă uşor seminţe.
Cerinţele ecologice: Aceste plante solicită terenuri uşoare, bine drenate, mai mult
uscate decât umede, cu fertilitate medie. Creşte şi înfloreşte frumos în terenuri
nisipoase, bine însorite. în solurile prea fertile, creşterea este foarte intensă în
detrimentul înfloririi, în locurile cu soluri grele şi umede iarna, durata de viaţă a
plantei este scurtă, de circa 2-3 ani.
Înmulţire: Plantele se obţin atât pe cale generativă, cât şi vegetativă. Semănatul
este procedeul cel mai folosit pentru obţinerea unui număr mare de plante. Epocile de
semănat sunt: primăvara în martie seră sau răsadniţă şi primăvara în mai-iunie într-
un pământ nisipos şi la semiumbră. Divizarea plantei se aplică primăvara sau în luna
septembrie la tufele voluminoase, la 3-4 ani interval de timp.
Utilizare: Este o plantă excelentă pentru decorarea grădinilor. Se foloseşte în
platbande, ronduri, borduri mixte, pete, grupuri, în rocării cultivarurile pitice, ca
floare tăiată în buchetele de vară.
Cultivaruri: 'Bourgogne´ - flori mari roşii; 'Chloe´ - flori galbene; 'Kobold´ - flori
roşii bordate cu galben; 'Saturn´ - flori roşii-oranj aureolate de galben; 'Indian Yel-
low´ - flori foarte mari galbene (bun pentru flori tăiate); 'Golden Goblin´ - tufă foarte
compactă, flori galbene; 'Tokager' - foarte înalt, floare galbenă zonată cu roşu, superb
pentru flori tăiate; 'Regalis´ - flori bătute.

Paeonia lactiflora Pall

Bujor
Origine: Europa, Asia, America.
Bujorul prezintă tije florale înalte, 70-100 cm, şi ramificate în partea superioară.
Formează mulţi boboci pe tulpina florală, dar pentru înflorire se lasă unul singur.
Florile sunt simple sau bătute, parfumate şi variat colorate, în funcţie de soi.
Cerinţe biologice: Plante perene cu viaţă lungă dacă sunt bine îngrijiţi. Trecerea
prin repaus iarna este absolut necesară pentru dezvoltarea mugurilor floriferi.
Înflorirea se desfăşoară primăvara, în intervalul aprilie-iunie în funcţie de soi.
Cerinţe ecologice: Necesită un sol profund, cu o capacitate bună de reţinere a apei
şi bine drenat, care nu trebuie să se usuce prea repede; pH-ul recomandat este de 6,
dar poate fi ceva mai mare. Preferă locurile bine luminate, chiar însorite, dar o lejeră
umbrire (pasageră pe parcursul zilei) nu constituie un inconvenient pentru înflorire.
Durata zilei nu are nici o influenţă asupra înfloririi. Temperatura este factorul care are
un rol important asupra procesului de înflorire. Mugurii florali se formează către
sfârşitul verii, în condiţii de temperatură moderată după care intră în stare de
adormire (dormans). Trecerea plantei printr-o perioadă de temperaturi scăzute (cel
puţin o lună la 5°C) este obligatorie pentru trezirea mugurilor floriferi din starea de
repaus. Acest lucru de întâmplă în mod natural prin succesiunea anotimpurilor,
specifice zonelor cu climat temperat. Temperaturile care pot fi mai ridicate decât
normal în sezonul de primăvară devansează înflorirea. Bujorul are nevoie de multă
apă, atât până la înflorire şi pe parcursul ei, cât şi după înflorire, pe toată perioada de
vară, pentru ca planta să poată forma noi muguri floriferi ce vor înflori anul următor.
Înmulţire: Bujorul se înmulţeşte prin despărţirea (divizarea) tufei.
Utilizare: Bujorul se impune fie solitar, fie în borduri şi masive florale. Se
utilizează şi ca flori tăiate.
Cultivaruri cu flori roz: ´Fleur de pêcher´ (precoce), ´M-me Boulanger´ (tardiv),
´Sarah Bernhardt´ (tardiv), ´Alex Fleming´ (precoce), ´Shirley Temple´ (precoce),
´Reine Hortense (semitimpuriu), ´Edulis Superba´ (semitimpuriu).
 Cultivaruri cu flori roşii: ´Adolphe Rousseau´ (semitimpuriu), ´General Mac
Mahon´ (semitimpuriu).
Cultivaruri cu flori albe: ´Marie Lemoine´ (tardiv).

Arabis alpine L. (syn.A.albida Stev, A.caucasica).

Gâscăriţă, arabis
Origine: Europa, Asia, Africa de Nord (regiunile montane).
Planta are creştere gazonată, cu numeroşi lăstari de 10-20 cm înălţime, porniţi de
pe o tulpină târâtoare, stoloniferă. Frunzele ovate sau ovat-lanceolate, cu marginea
dinţată, sunt acoperite de peri moi, tomentoşi, albicioşi. Florile albe, parfumate şi
melifere, sunt grupate în raceme umbeliforme în vârfurile lăstarilor.
Cerinţe biologice: Arabis are creştere relativ lentă şi potenţial mare de înflorire. La
înflorire formează o masă compactă de flori.
Cerinţe ecologice: Este foarte rezistent la secetă. îi plac locurile nisipoase,
pietroase, însorite, mai curând uscate. Creşte cel mai uşor într-un sol neutru sau
calcaros. Apreciază foarte mult litoralul mării.
Înmulţire: Semănatul este folosit la înmulţirea, în special, a formelor cu flori
simple. Se seamănă din aprilie până în iunie. Răsărirea se produce în 2-3 săptămâni la
15-20°C. Butăşirea se foloseşte la înmulţirea cultivarurilor cu flori duble şi frunze
variegate. Vegetativ se multiplică şi prin divizarea tufei, ce trebuie făcută cu multă
atenţie ca fiecare fracţiune să aibă rădăcini. Momentul cel mai bun este luna
septembrie.
Utilizare: Este o plantă bună pentru alpinarii, rocării, ziduri şi terase, borduri mixte
sau pentru borduri specifice primăverii şi primei părţi a verii.
Cultivaruri: 'Flore Pleno' - flori duble; 'Nana' - pitică, tufă compactă; 'Roşea' -flori
roz; 'Sulfurea' - flori galbene-sulf; 'Snowcap' - 20 cm înălţime, flori albe; 'Spring
Charm - 15 cm, flori roz- carmin; 'Variegata' - frunze panaşate cu alb şi galben,
înfloreşte primăvara foarte timpuriu din martie - aprilie până în iunie - iulie.

Draba aizoides L. (syn.D.lasiocarpa)

Flămânzică
Origine: Regiunile muntoase ale Europei şi Asiei (Alpi, Pirinei, Siberia etc).
Specie perenă gazonantă, înaltă de 5-10 cm. Frunzele drepte, liniare, de culoare
verde închis cu aspect mătăsos formează o rozetă compactă asemenea unei perne.
Florile galbene, scurt pedicelate, alcătuiesc raceme terminale de formă ovală sau
oblongă. înfloreşte în martie-aprilie.
Cerinţe biologice: Draba este o plantă rustică, cu frunzişul persistent sau semi-
persistent şi cu înflorire de primăvară.
Cerinţe ecologice: Suportă mai greu iernile foarte umede. Are nevoie de mult soare
şi soluri uşoare, calcaroase, pentru o bună creştere şi înflorire. Tolerează în oarecare
măsură semiumbra.
Înmulţire: Se produce uşor din seminţe. Semănatul se face primăvara, în ghivece
sau lădiţe. Răsadul se repică, după care plantarea la locul definitiv are loc toamna sau
în primăvara următoare. Draba se poate semăna toamna în răsadniţă.
 Utilizare: Draba este o plantă folosită mult pe terenurile pietroase, calcaroase, în
rocării şi alpinarii.

Stachys lanata Jacq. (syn.S.byzantina, S.olympica).

Jaleş
Origine: Europa, Asia.
De departe este cea mai cunoscută specie tapisantă decorativă, în principal, prin
frunzele persistente ovale sau eliptice, acoperite de o pubescenţă moale albă-cenuşie.
Florile roz-violete, aşezate în verticil, formează spice terminale susţinute de
pedunculi viguroşi care le ridică la înălţimea de 30-50 cm. înfloreşte vara.
Cerinţe biologice: Plante perene cu rădăcini trasante, rizomătoase care asigură
creşterea tapisantă şi invadantă a terenului din jur. Înflorirea are loc vara. Ea este mai
mult sau mai puţin abundentă în funcţie de specie şi cultivar. Frunzele sunt organele
decorative principale, de aceea se intervine deseori cu operaţia de eliminare a florilor
pentru a menţine şi a asigura un plus de frumuseţe a frunzişului.
Cerinţe ecologice: Stachys este plantă rustică atât în privinţa iernării afară cât şi a
condiţiilor de creştere. Se poate amplasa pe orice tip de sol, chiar sărac, dacă se
drenează bine şi dispune de expoziţii însorite ca şi semiumbrite.
Înmulţire: Se înmulţeşte uşor prin divizarea tufei care se execută primăvara
devreme sau toamna. Divizarea se aplică la 3-4 ani şi pentru readucerea plantelor la
locul iniţial datorită creşterii lor invazive. Semănatul se foloseşte uneori la
producerea plantelor de către amatori.
Utilizare: Stachys se foloseşte ca plantă acoperitoare de sol pe terenurile sărace,
accidentate, umbroase etc. Poate să facă parte şi din sortimentul bordurilor mixte,
rocăriilor.
Cultivaruri: 'Silver Carpet' - 15 cm înălţime, florile roz-mov.

Aubrieta deltoidea DC. (syn.Alyssum deltoideum).

Aubrietă
Origine: Italia, Grecia, Balcani, Asia Mică. SPECII ŞI CULTIVARURI
Plantă perenă cu creştere gazonantă, tufoasă, foarte scundă, 10-15 cm înălţimea
lăstarilor. Frunzele triangulare sau romboidale, acoperite de peri scurţi, cenuşii, sunt
persistente. Florile albastre-violete sau purpurii, acoperă în întregime frunzişul la
înflorire. înfloreşte din aprilie până la începutul lunii iunie.
Cerinţe biologice: Aubrietia se înscrie în rândul plantelor perene foarte scunde cu
înflorire masivă primăvara. Are sistemul radicular relativ fragil care se teme de
uscăciune şi prea multă căldură.
Este plantă destul de rustică.
Cerinţe ecologice: Ea creşte aproape în orice sol, care să nu se usuce însă prea mult
vara. Se simte cel mai bine pe terenurile uşor calcaroase, bine drenate. Nu suportă
excesul de umezeală asociată cu frigul din timpul iernii. Necesită mult soare, nu
înfloreşte la umbră.
Înmulţire: Seminţele se folosesc atunci când se doreşte obţinerea unui număr mare
de plante. Răsărirea se produce în 2-3 săptămâni, la 14-18°C. Se seamănă din aprilie
până în iunie, în răsadniţă rece. Butăşirea se practică, în special, la multiplicarea
cultivarurilor cu flori semiduble sau duble. Momentul optim de butăşire este după
înflorire, spre sfârşitul verii.
Utilizare: Se foloseşte cu preponderenţă în rocării, ziduri şi terase, taluzuri însorite
sau în borduri ori la garnisirea dalelor. Este plantă meliferă.
Cultivaruri: 'Purpurea' - flori purpurii; 'Variegata' - frunze panaşate marginal de
alb-cenuşiu; 'Barker's double´ - flori roşii bătute; 'Beaute de Bade' - flori roz-mov;
'Lavender' - bleu-lavand; 'Roi des rouges' - flori roşii; 'Viile d'Orleans´ - flori mari,
violet-purpurii.

Cerastium tomentosum L
Lâna caprelor
Origine: Caucaz, Europa meridională şi centrală.
Specie perenă deosebit de rustică, viguroasă, înaltă de 15 cm. Lăstarii sunt bogat-
îmbrăcaţi de frunze mici, oblongi sau spatulate cu o pubescenţă moale argintie.
Florile albe, stelate, apar în număr foarte mare în mai-iunie.
Cerinţe biologice:Toate speciile sunt perene cu înflorire de primăvară-vară şi cu
grad mare de rusticitate (rezistenţă foarte bună în timpul iernii).
Cerinţe ecologice: Condiţiile ideale pentru cea mai bună creştere şi înflorire sunt
soarele, solul uşor şi bine drenat, mai mult uscat decât umed.
Înmulţire:Divizarea tufei, primăvara sau toamna, este metoda cea mai simplă de
înmulţire. Ea este bine să fie repetată la 2-3 ani. Distanţele de plantare a segmentelor
de plante sunt de circa 20 cm. Producerea plantelor se poate realiza şi din seminţe,
semănatul putându-se face în aprilie-mai direct în teren.
Utilizare: Este o plantă ideală pentru rocării, alpinarii, taluzuri, terase, covoare sau
ca parte componentă într-o bordură mixtă. De asemenea, este foarte căutată pentru
cultura în recipiente, folosită la ornamentarea suprafeţelor betonate.
Cultivaruri. 'Columnae´ talie foarte mică (10 cm), frunze liniare.

Sedum spectabile (syn. Hylotelephium spectabile).

Iarbă grasă
Origine: Europa, Asia Centrală şi Orientală, America de Nord, (regiunile muntoase
din zonele temperate şi subtropicale).
Specie perenă cu numeroşi lăstari care formează o tufă dreaptă înaltă de circa 40
cm. Frunzele au lamina ovală, groasă, suculentă, cu marginea dinţată şi culoarea
verde-albăstruie. Florile roşii, albe sau roz formează inflorescenţe mari, plate, de tipul
corimb. înfloreşte în perioada iulie-septembrie.
Cerinţe biologice: Se caracterizează printr-o creştere moderată verticală, în
general, sunt plante rustic.
Cerinţe ecologice: Din punctul de vedere al exigenţelor ecologice, sunt plante care
se acomodează foarte uşor la condiţii destul de diferite în unele cazuri. Le place
soarele şi solul care să nu reţină multă umezeală mai ales iarna.
Înmulţire: Înmulţirea se face atât pe cale sexuată cât şi vegetativă. Semănatul se
face în martie-aprilie, în seră sau răsadniţă. Metodele de înmulţire vegetativă sunt
butăşirea şi divizarea tufei.
Divizarea tufei se aplică plantelor de 3-4 ani, primăvara sau vara.
 Utilizare: Plantele de sedum se utilizează în amenajarea rocăriilor şi teraselor ori
zidurilor înflorite, la realizarea de ecrane, de covoare, îmbrăcarea taluzurilor etc.
Cultivaruri: 'Autumn Beauty' - florile roz; 'Brilliant' - florile roşii-stacojii; 'Carmen
- florile roz închis; 'Meteor' - florile carmin; 'September Glut' - florile purpu-rii-
violacee.

Santolina chamaecyparissus L. (syn.S.incana Lam., S.tomentosa Pers.)

Santolină
Origin:. Europa Meridională.
Planta foarte ramificată, cu portul arbustiv, poate atinge înălţimea de 50-60 cm.
Talia plantei poate fi redusă la dimensiuni mult mai mici prin tăieri. Frunzele mici,
cilindrice, acoperite de o pubescenţă cenuşie degajă miros puternic. înfloreşte în iulie-
august, dar florile prezintă mai puţin interes ornamental.
Cerinţe biologice: Dacă este lăsată să crească în grădină ca plantă perenă, ea
formează în câţiva ani o tufă foarte ramificată, rotunjită. În acest caz, santolina poate
fi folosită ca atare în părţile mai uscate şi pietroase ale grădinii. Dar, santolina este
destinată mai mult ca plantă de bordură şi în covoare florale, situaţie în care se
produce în fiecare an plecându-se de la butaşii de lăstari. Suportă foarte bine
tunderea, însuşire importantă pentru menţinerea plantei la înălţimea dorită.
Cerinţe ecologice: Santolina rezistă bine afară în timpul iernii. Îi place căldura
expoziţiei însorite şi solul sărac, pietros.
Înmulţire: Producerea plantelor se realizează prin butaşi de vârfuri de lăstari.
Ciupirea butaşilor după înrădăcinare este o lucrare specifică tuturor plantelor de
mozaic şi are scopul de a induce o ramificare mai mare la baza plantei.
Utilizare: Santolina este cunoscută în primul rând ca plantă decorativă prin frunze
folosită la realizarea covoarelor şi bordurilor. Speciile cu talia înaltă se cultivă ca
plante perene şi se amplasează în grup sau masiv.

Bergenia crassifolia (L) Fritsch.

Badan
Plantă perenă hemicriptofită cu rădăcină cărnoasă. Frunzele, persistente, sunt mari,
groase, lucioase, oval-rotunjite, ondulate, cu peţiol viguros. Florile colorate roz
deschis, luminos, sunt aşezate în cime dense.
Cerinţe biologice: Bergenia este plantă perenă deosebit de rustică ce iernează
foarte bine păstrându-şi frunzele verzi. De asemenea, este capabilă să înflorească
iarna şi primăvara foarte devreme.
Cerinţe ecologice: Nu emite pretenţii speciale. Preferă terenurile permeabile, uşor
umbrite şi revene.
Înmulţire: Înmulţirea se realizează prin divizarea tufei către sfârşitul verii sau prin
lăstari de rădăcină care se plantează mai întâi în ghivece cu pământ.
Utilizare: Este o plantă ideală pentru rocării şi borduri mixte, unde asigură decorul
pe toată perioada anului prin frunzişul persistent şi excelează iarna şi începutul pri-
măverii prin florile sale.
Cultivaruri: 'Redstarf´ - frunze foarte lucioase, verzi-arămii, florile roşii cu sta-
mine galbene se aseamănă cu clopoţeii, înfloreşte iarna; 'New Winter Flowering
Hybrids' - tulpina florală are 25-35 cm înălţime, floarea larg deschisă, roz, albă, roşie,
lila, înfloreşte în partea a doua a iernii - începutul primăverii.

Euphorbia myrsinites L.
Alior
Origine: îşi au originea în cele mai diverse regiuni ale globului, de la climatul
tropical la cel temperat.
Plantă perenă pitică (20 cm înălţime) cu lăstari drepţi sau târâtori. Frunzele,
persistente, au forma eliptică şi culoarea verde-gălbui. Florile mici, galbene, sunt
grupate terminal în umbele mari. înfloreşte începând din mai-iunie.
Cerinţe biologice: Conţin latex, fructifică uşor şi se înmulţesc pe cale sexuată.
Cerinţe ecologice: Au rezistenţă bună la frig; îşi menţin frunzişul în timpul iernii.
În general, sunt plante rustice care cresc aproape oriunde fără să manifeste pretenţii
deosebite. Le plac terenurile uşoare, nisipoase, nu prea bogate, cu expoziţie însorită
care să se încălzească repede. Tolerează semiumbra păstrându-şi coloritul specific.
Suportă căldura şi seceta.
Înmulţire: Semănatul se face primăvara în condiţii de seră sau răsadniţă, spaţii în
care să dispună de temperaturi de 15-16°C. Răsărirea are loc în 2-3 săptămâni.
Răsadul se repică iar în cursul lunii mai pot fi plantate în grădină la distanţe de 15-20
cm.
Utilizare Cel mai adesea se aşează în pete, borduri mixte sau platbande. Speciile
pitice sunt ideale pentru rocării, terase, alpinarii. în ultimii ani, se folosesc din ce în
ce mai mult, lăstarii la alcătuirea aranjamentelor florale. A se reţine că sucul produce
iritaţii la nivelul pielii şi că este foarte periculos pentru ochi.

Aster novae-angliae L
Steluţă
Origine: America de Nord, Europa, Asia
Această specie are înălţimea de 100-150 cm. Tulpinile sunt pubescente, puternic
ramificate în partea superioară. Frunzele de formă lanceolată, cu vârful ascuţit, sunt
amplexicaule şi fin ciliate. Calatidiile, de 4-5 cm În diametru, sunt grupate în corimbe
laxe, destul de regulate. Înfloreşte în septembrie-octombrie.
Cerinţe biologice: Plantă perenă rustică cu rezistenţă bună la iernare. Are lăstărire
bogată şi fructifică bine. Creşterea este invazivă. Înflorirea este eşalonată din vară
până toamna târziu.
Cerinţele ecologice: Aceste plante pot creşte pe orice tip de sol, dar, pentru a se
obţine o creştere viguroasă şi o înflorire abundentă, trebuie să se aleagă un teren
fertil. Întrucât secătuieşte repede pământul, locul lor trebuie schimbat la 3-4 ani.
Suportă toate expoziţiile, cu insolaţie sau
nu; înflorirea este, însă, mai abundentă în locurile bine însorite.
Înmulţire: Asterul poate fi înmulţit foarte uşor, atât prin seminţe, cât şi pe cale
vegetativă.
Utilizare: Plantă excelentă pentru platbandă, borduri, pete, borduri mixte. Se
utilizează solitar în grupuri pure sau amestecate amplasate pe marginea masivelor de
plante lemnoase. Ca flori tăiate se utilizează în compoziţii florale.
 Cultivaruri: ´Barr’s Pink´ (roz), ´Constance´ (albastru), ´Harrington Pink´ (roz),
´Little Fardell´ (roz-carmin).

Liatris spicata (Willd.) L. (syn. L. callilepis)Liatris

Liatris
Origine: America de Nord şi Centrală (SUA, Canada, Mexic).
Este specia cea mai cunoscută şi cultivată. Prezintă o rădăcină tuberoasă alcătuită
din mai mulţi cormi negricioşi relativ sferici, cu circumferinţa până la 10- 12 cm.
Fiecare corm emite una sau mai multe tulpini florale drepte, rigide, fără ramificaţii,
înalte de 40-80 cm. Frunzele sunt liniar-lanceolate, dispuse pe tulpina florală şi bazai,
acestea din urmă formează o tufă asemănătoare gramineelor. Florile mici de culoare
violetă-purpurie sunt reunite câte 8-15 în capitule mici care la rândul lor formează
spice lungi (20-30 cm) terminale. înflorirea se desfăşoară eşalonat de la vârful
inflorescenţei spre baza ei. Perioada de înflorire este vara şi toamna.
Cerinţe biologice: Liatris face parte din categoria plantelor geofite rustice cu
înflorire de vară-toamnă. În regiunile cu ierni aspre necesită o uşoară protejare cu
muici de frunze sau alte materiale. Fructifică bine în condiţiile de la noi. Înflorirea
este condiţionată de trecerea plantelor prin perioada de frig, specifică iernilor din
regiunile cu climat temperat.
Cerinţele ecologice:Necesită amplasamente bine însorite. Lumina intensă şi de
durată lungă favorizează înflorirea, planta fiind destul de tolerantă şi la o uşoară
umbră. Planta trebuie să dispună de sol argilo-nisipos cu o bună capacitate de drenare
şi care totodată să se menţină reavăn.
Înmulţire: Semănatul se face în intervalul februarie-iunie, mai devreme în spaţii
încălzite (seră, răsadniţă, solariu), iar mai târziu (mai-iunie) afară pe straturi.
Divizarea tufei plantei mamă în porţiuni care să cuprindă mai mulţi cormi se execută
toamna, în octombrie, sau mai bine primăvara în martie-aprilie. Ea poate fi repetată o
dată la 3-4 ani.
Utilizare: Liatris se distinge prin ţinuta zveltă a tulpinilor florale, alcătuirea şi
coloritul florilor, deschiderea succesivă a florilor (de la vârf spre bază), frumuseţea
florilor proaspete şi uscate. Se utilizează solitar, în grup sau masiv. în ultimii ani, s-au
extins culturile pentru flori tăiate făcute atât în câmp cât şi în seră.
Cultivaruri: 'Floristan Weis' - florile albe, 80 cm înălţime; 'Kobold' - florile vi-
olete-roşietice 40 cm înălţime; 'Torch' - florile albe-purpurii, 100 cm înălţimea
tulpinii florale etc.

Phlox subulata L.
Brumărele
Origine: America de Nord şi Asia Centrală.
Specie perenă tapisantă înaltă de 10-15 cm. Frunzele sunt mici, liniare, iar florile
stelate formează adevărate covoare prin abundenţa lor. înfloreşte în aprilie-mai.
Cerinţe biologice: În general floxii au creştere mai lentă şi înflorire extrem de
abundentă. Ele se comportă ca plante rustice în condiţii de cultură. Specie perene ce
iernează bine afară în condiţiile climatului temperat.
 Cerinţele ecologice: Sunt plante care provin de pe soluri uscate, pietroase, bine
drenate. Deşi suportă bine uscăciunea pe perioadă scurtă, în timpul verii, creşterea şi
înflorirea sunt susţinute de un climat cu verile răcoroase. Ţinând seama de aceste
exigenţe, în condiţiile de la noi, cu verile uscate şi foarte călduroase, trebuie să i se
asigure amplasamente însorite în care solul să se menţină reavăn,
Înmulţire: Se înmulţesc uşor prin seminţe. Se seamănă toamna, în octombrie-
noiembrie, pe straturi afară. Divizarea tufei sau desprinderea lăstarilor sunt metodele
folosite primăvara şi toamna urmând ca plantarea să se facă direct la locul definitiv.
Utilizare: Specie pitică tapisantă este excelentă ca plantă de bordură, în
componenţa bordurilor mixte, alpinariilor şi rocăriilor.
Cultivaruri: 'Benita'- florile mov; 'Betty´- florile roz; 'Scarlet Flame'- florile roşii,
"White Delighf´ - florile albe.

Aquilegia vulgaris L.
Căldăruşe
Origine. Europa, America de Nord, Siberia, Japonia.
Planta, înaltă de 60-70 cm, prezintă puţine ramificaţii dar ferme. Frunzele bazale,
verzi-albăstrui pe faţa inferioară, cu lobi rotunjiţi, formează o tufă densă, cele
tulpinale sunt mai mici, dispuse altern. Florile pendente cu pediceli scurţi sunt de
culoare albastră, înfloreşte în mai-iunie.
Cerinţe biologice: Înfloresc primăvara, în luna mai, iar unele exemplare îşi
prelungesc înflorirea până în iulie. Fructifică foarte bine.
Cerinţele ecologice: Pretenţiile faţă de factorii de mediu sunt minime. Se pot cultiva
în orice teren, preferă însă solul argilo-nisipos, cu expoziţie însorită sau semiumbrită.
în general, căldăruşele sunt plante tolerante la umbră. Solicită umiditate moderată.
Înmulţire: Înmulţirea prin seminţe este unanim folosită cu rezultate foarte bune.
Epoca cea mai bună de semănat este primăvara, în martie-aprilie. Divizarea tufei,
toamna în septembrie sau primăvara devreme, se practică mai ales de către amatori
sau atunci când se doreşte păstrarea nealterată a însuşirilor unor exemplare deosebite.
Utilizare: Căldăruşa este o plantă elegantă ce poate fi pusă solitar, în grup mai mic
sau mai mare. Este aproape nelipsită în locurile mai umbrite unde alte specii nu
înfloresc. Speciile şi cultivarurile pitice sunt foarte bune pentru rocării şi alpinarii.
Florile tăiate se impun atât prin forma specială a lor cât şi prin coloritul foarte variat,
în culori strălucitoare.
Cultivaruri: 'Magie' - purpuriu cu alb; 'Matthew Strominger' - înalt de 90 cm, flori
roşii; 'Nora Baslow´ - 50-60 cm, flori duble, roşii cu vârf alb; 'Winkie Blue 8c White' -
flori bicolore, albastre cu alb.

Sedum spurium L.
Iarbă grasă
Origine: Europa, Asia Centrală şi Orientală, America de Nord, (regiunile muntoase
din zonele temperate şi subtropicale).
Specie perenă viguroasă, tapisantă, înaltă de 10-15 cm. Planta este semirustică şi
are frunzele semipersistente. Frunzele oval-spatulate au marginea întreagă sau uşor
dinţată. Florile stelate, albe sau roz, sunt grupate în cime. în sortiment se întâlnesc şi
alte culori. înfloreşte în iulie-august.
 Cerinţe biologice: Se caracterizează printr-o creştere moderată repentă. În general,
sunt plante rustice cu frunze persistente.
Cerinţe ecologice:Din punctul de vedere al exigenţelor ecologice, sunt plante care
se acomodează foarte uşor la condiţii destul de diferite în unele cazuri. Le place
soarele şi solul care să nu reţină multă umezeală mai ales iarna.
Înmulţire: Înmulţirea se face atât pe cale sexuată cât şi vegetativă. Semănatul se
face în martie-aprilie, în seră sau răsadniţă. Răsadurile se repică iar plantarea lor afară
este posibilă începând cu luna mai. Metodele de înmulţire vegetativă sunt butăşirea şi
divizarea tufei. Divizarea tufei se aplică plantelor de 3-4 ani, primăvara sau vara.
Utilizare:Plantele de sedum se utilizează în amenajarea rocăriilor şi teraselor ori
zidurilor înflorite, la realizarea de ecrane, de covoare, îmbrăcarea taluzurilor etc.
Cultivaruri: ´Album superbum´ - florile albe-ivoar; ´Atropurpureum´ - florile
purpurii; 'Tricolor' - frunzele panaşate de galben şi roz, florile roz.

Aethionema grandiflorum Boiss. et Hohen

Etionema
Origine: Asia Mică.
Este mai înaltă (30-35 cm) şi cu florile mai mari, de culoare roz viu. Inflorescenţa
se alungeşte mult (până la 15-20 cm). Înfloreşte abundent din aprilie până în iulie.
Cerinţe biologice:Specie perenă, hemicriptofite, uşor sensibile la gerurile
puternice.
Cerinţe ecologice Preferă soarele şi solul uşor, nisipos, nu prea bogat în elemente
calcaroase.
Înmulţire: Se obţine uşor din seminţe. Semănatul se face fie primăvara, în aprilie-
mai, pe când plantarea la locul definitiv este posibilă toamna, fie vara în iulie-august,
în care caz plantarea definitivă va avea loc în primăvara sau toamna următoare.
Utilizare:Este o plantă excelentă pentru rocării, alpinarii, ziduri înflorite sau
covoare florale, unde să se bucure de poziţiile însorite.

Sempervivum arachnoideum L.
Urechelniţă

Origine: Europa, Africa, Asia.

Este una din speciile cele mai cunoscute. Planta prezintă rozete de frunze, de
mărimi diferite, care tapetează solul. Frunzele larg-ovale cu vârful ascuţit sunt
acoperite de peri glanduloşi. La suprafaţa rozetei se dezvoltă o pânză argintie din
firele lungi întreţesute, asemănătoare unei plase de păianjen. Florile roz-purpurii
grupate în corimbe sunt susţinute de pedunculi viguroşi la 10-15 cm înălţime.
înfloreşte din iunie până în august.
Cerinţe biologice: În jurul rozetei principale se formează numeroase alte rozete
situate în vârfurile unor lăstari stoloniferi emişi de planta mamă (rozeta principală). în
acest fel, Sempervivum ocupă terenul din jur fiind o plantă tapisantă. Florile stelate
sunt asociate în corimbe terminale. înflorirea se desfăşoară vara. Rozetele care au
format tulpini florale (au înflorit) mor curând după înflorire lăsând în loc numeroase
alte rozete în creştere.
 Cerinţe ecologice Sempervivum iubeşte mult soarele şi are rezistenţă mare la
secetă. Preferă solurile mai sărace şi uscate, bine drenate, ca cele nisipoase, de
exemplu. în general, este bine să fie evitate terenurile grele, compacte şi umede.
Înmulţire: Înmulţirea se realizează prin separarea rozetelor, mugurilor stoloniferi,
şi prin seminţe. Primele două metode se practică primăvara sau toamna. Semănatul se
face în lădiţe, în mai-iunie.
Utilizare: Locurile însorite, pietroase, uscate, sunt amplasamente ideale pentru
aceste specii. Rocăriile, zidurile vechi ca şi bordurile ori covoarele pot fi realizate şi
cu aceste plante.
Cultivaruri: 'Alpha' - florile roz, frunzele nuanţate de brun; 'Beta' - florile roz
închis.

Plante floricole perene cu organe metamorfizate (bulbi, tuberculi şi rizomi)

Lilium candidum L.
Crin
 Origine: Extremul Orient, Asia Centrală, Europa.
L. candidum sau crinul alb, este specia cea mai răspândită din acest gen. Se
caracterizează printr-un bulb mare, piriform. Tulpinile înalte de 80-150 cm poartă 12-
20 flori albe şi puternic odorante. Înfloreşte in iunie.
Cerinţe biologice: Bulbul de crin este peren, alcătuit dintr-un disc şi numeroşi solzi
şi reprezintă un organ de depozitare. Bulbii trebuie să-şi păstreze intacte rădăcinile şi
nu trebuie expuşi uscării în timpul stocării până la plantare.De regulă bulbii se
păstrează în turbă sau nisip.
Cerinţe ecologice: Crinii preferă o expoziţie semiumbrită. Insolaţia puternică
dăunează calităţii florilor (colorit şi vigoare). Le plac amplasamentele aerate şi
apărate de gerurile puternice. Cresc bine intr-un sol uşor şi bogat in humus, cu un pH
uşor acid (6). Dacă este cazul, se asigură drenaj artificial şi un amestec de pământuri
făcut anume.
Înmulţire: Uzual, înmulţirea se face pe cale vegetativă, prin separarea bulbilor. cu
grijă pentru a nu se desprinde solzii. Lucrarea se efectuează vara
Utilizare: Se amplasează în lungul aleilor, în borduri mixte şi în faţa masivelor
florale. Se mai cultivă pentru flori tăiate.

Allium chrystophii L. (syn.A.albopilosum)

Ceapă ornamental
Origine: Europa, Asia, America de Nord, Africa de Nord.
Această specie este una din cele mai frumoase, cunoscută şi cu numele de steaua
Persiei datorită florilor stelate de culoare violetă-argintie, aşezate în inflorescenţe
globuloase foarte mari, de 25-30 cm în diametru. înălţimea tulpinii florale este de 50-
60 cm; frunzele verzi-albăstrui îngust-lanceolate au reversul acoperit de perişori albi.
înfloreşte în iunie-iulie.
Cerinţe biologice: Plante perene geofite, comportare şi adaptare în condiţiile
naturale ale climatului temperat. Prezintă bulbi tunicaţi care se pot scoate în fiecare
an pentru separare şi replantare, dar este mai bine ca aceste operaţii să se facă la
interval de 3-4 ani. Fructifică uşor, iar seminţele au potenţial mare de adaptabilitate la
autoînsămânţare pentru perpetuarea şi înmulţirea speciei. Plantele obţinute din
seminţe înfloresc începând cu anul al treilea. Înflorirea este abundentă şi se
desfăşoară începând cu sfârşitul primăverii până în iulie-august.
Cerinţe ecologice: Se comportă aproape la fel de bine atât în plin soare cât şi la o
uşoară umbră. Preferă solurile nisipoase, bine drenate care se încălzesc uşor,
îmbogăţite înainte de plantare cu materii organice pentru mărirea cantităţii de humus.
Solurile mai bogate în calcar imprimă plantelor o mai bună rusticitate, multe specii
găsindu-şi un loc potrivit în amenajări de tipul rocăriilor.
Înmulţire: Scoaterea bulbilor din pământ, în vederea înmulţirii, se face la 3-4 ani,
în momentul când se îndesesc prea mult. Fenofazic, planta trebuie să aibă frunzele
uscate. Din punct de vedere calendaristic, execuţia lucrării poate începe la sfârşitul
lunii iulie şi să se prelungească până în septembrie. Semănatul, în cazul înmulţirii
prin seminţe, se face, cel mai adesea, în intervalul aprilie-iulie într-un pământ nisipos
şi relativ humos.
 Utilizare: Ceapa decorativă poate acoperi modalităţi de utilizare foarte diferite.
Oferă o imagine plăcută atunci când sunt aşezate în grup pe marginea masivelor de
arbori şi arbuşti. Sunt ideale pentru rocării şi pete florale. Florile tăiate au viaţă lungă
şi, totodată, se usucă frumos dacă se doreşte prezenţa lor în buchetele cu flori uscate.

Hyacinthus orientalis L
Zambile
Origine: Orientul Apropiat.
Specia dată are bulbul de formă sferică cu tunica acoperitoare colorată diferit (alb,
galben, albastru, violet) in funcţie de soi. Bulbul este peren. Frunzele sunt liniare, iar
florile simple sau involte, de tip campanulat, grupate cate 10-20 intr-un spic susţinut
de o tijă groasă şi suculentă (figura 34).
Cerinţe biologice: Face parte din categoria plantelor bulboase cu înflorire de
primăvară. Bulbul este peren. Perpetuarea şi înmulţirea speciei are loc din dezvoltarea
bulbililor din muguri vegetativi prezenţi pe discul bulbului. Mugurul floral se
formează în centrul bulbului la temperaturi de peste 18 ºC.
Cerinţe ecologice: Solicită terenuri expuse soarelui, argilo-nisipoase şi bogate in
humus, cu o bună permeabilitate. Temperaturile prea scăzute din timpul iernii distrug
bulbii şi provoacă degenerescenţe.
Înmulţire: La infiinţarea unei culturi de zambile se folosesc bulbi.
Utilizare: Zambila etse prezentă în majoritatea grădinilor săteşti.
Cultivaruri: ´L’Inocence´ – alb, ´Porzellan´ – alb, ´Yellow Hammer´ – galben,
´Pink Pearl´ – roz, ´Ostara´ – albastru, ´La Victoire´ – roşu. H.

Gladiolus hybridus Hort.

Săbiuţe

Origine: Este originară din Africa de Sud şi regiunile riverane ale Mării
Mediterane.
Este o specie care însumează majoritatea soiurilor cultivate. Planta prezintă
subteran tuberobulbi care servesc la înmulţirea vegetativă. Tuberobulbul, cunoscut şi
cu numele de „com”, este caracteristic multor plante din familia Iridaceae. Durata de
viaţă a acestuia este de un an. Pe suprafaţa lui se află unul pană la 3-4 muguri din care
iau naştere frunzele şi tulpinile aeriene. Frunzele sunt sesile, liniare sau lanceolate,
ascuţite la vârf. Inflorescenţa este un spic, alcătuit din 6-20 flori in formă de pâlnie,
cu marginea dreaptă, ondulată sau franjurată. Înălţimea tulpinii florale variază intre
50-150 cm, in funcţie de soi. Gladiolus communis are dimensiunile mai mici, de 40-
50 cm înălţime, cu florile roşii-portocalii sau roze-violet; înfloreşte mai devreme şi
tuberobulbii pot fi plantaţi de toamna.
Cerinţe biologice: Înfloreşte vara, în condiţii de zi lungă, în locuri bine iluminate.
Cerinţe ecologice: Gladiola este o plantă de zi lungă. Înfloreşte vara, in locurile
bine luminate şi însorite. Nu rezistă la frig. Tuberobulbii şi tuberobulbilii se
păstrează, iarna, in depozite la 7-10°C şi 60-70% umiditate relativă. Pentru creştere şi
înflorire are nevoie de multă căldură (10-
12°C in sol pentru răsărire şi cel puţin 16-18°C in aer pentru creştere şi înflorire).
Solul trebuie să fie bogat in humus, permeabil, cu un pH de 6,5-7. Terenurile
nisipoase şi aluvionare sunt dintre cele mai bune. Nu se cultivă mai mulţi ani pe
acelaşi loc. Revenirea pe aceeaşi suprafaţă poate să se facă cel mai devreme după 4-5
ani.
Înmulţire: La infiinţarea unei culturi de săbiuţe se folosesc tuberobulbi.
Utilizare: Se cultivă în grădini şi ca flori tăiate.

Asphodeline lutea Rchb.

Asfodelinie203
Origine: Europa Meridională.
Specie perenă. Este plantă înaltă, 100-130 cm, cu frunzele radicale aşezate în tufă.
Frunza este sesilă, verde-albăstruie şi îmbracă tulpina cu baza ei. Florile, galbene şi
parfumate, însoţite de bractee de aceeaşi culoare, formează un spic lung de 30-50 cm.
Planta prezintă rădăcini fibroase, fasciculate. înfloreşte în mai-iunie.
Cerinţe biologice: Este plantă vivace de lungă durată. Pe măsura trecerii anilor, ea
devine mai mare şi mai frumoasă, fără să se degarnisească în centrul tufei. Leagă bine
seminţe.
Cerinţe ecologice: Creşte şi înfloreşte în toate tipurile de sol preferabil calcaroase
cu condiţia să se evite locurile prea umbrite.
Înmulţire: Semănatul în ghivece este metoda cea mai rapidă de multiplicare a
plantei. El se poate face în intervalul ianuarie-iunie. Întrucât creşterea răsadului este
destul de lentă, uneori se preferă separarea lăstarilor sau divizarea tufei în fragmente
mai mari, operaţii care se fac primăvara devreme.
Utilizare: Portul înalt, remarcabil, recomandă planta pentru utilizarea în grup sau
solitar în cadrul bordurilor mixte, peluzelor, pe marginea masivelor de arbori şi
arbuşti.
Cultivaruri: 'Flore plend´ - flori duble; 'Yellow Candle´ - flori galbene, 100 cm
înălţime.

Kniphofia uvaria Gawl.

Crin African
Origine: Africa de Sud.
K. Este o specie foarte viguroasă cu rădăcini puternice, frunze lanceolate
canaliculare, reflecte şi tulpini robuste, înalte peste 100 cm, purtătoare de
inflorescenţe lungi cilindrice (20-25 cm) alcătuite din flori roşii-corai, culoare virează
în oranj şi apoi în galben pe măsura fanării lor.
Cerinţe biologice: Kniphofia este plantă cu înflorire de vară. Protejarea plantelor,
toamna, cu frunze uscate este necesară în regiunile cu ierni aspre. Nu necesită alte
lucrări speciale de îngrijire.
Cerinţe ecologice: Ea este puţin rezistentă la frig în iernile aspre. Preferă soarele,
solul humos, bine drenat şi reavăn în timpul verii. Tulpinile florale sunt expuse
căderii în regiunile cu vânt puternic
Înmulţire: Se înmulţeşte bine atât pe cale vegetativă cât şi sexuată. Divizarea tufei,
toamna sau primăvara, este metoda cea mai simplă de multiplicare. Semănatul se face
în aprilie-mai, în răsadniţe sau solarii. Răsadul se repică la 15-20 cm pe straturi afară,
iar în anul următor, plantele pot fi transferate la locul definitiv. Plantarea în grădina
decorativă se face la distanţe de 50-60 cm.
 Utilizare: Kniphofia se amplasează adeseori în grup şi solitar, datorită ţinutei sale
maiestuoase.

Dahlia pinnata Cav.

Gherghine, dalii
Origine. Este originară din Mexic.
Este o plantă cu tulpina înaltă pană la 2 m, fistuloasă, erbacee, uşor lemnificată la
bază şi puternic ramificată. Frunzele sunt mari, lobate şi penat sectate. Florile se
disting prin mărimea capitulului, coloritul lor, forma ligulelor, in funcţie de care se
cunosc mai multe tipuri de dalii: dalii pompon, dalii cu flori de cactus, dalii cu flori
de anemone, dalii decorative (tabelul 8). Rădăcinile sunt tuberizate şi se folosesc la
înmulţire. Soiurile actuale sunt rezultatul încrucişărilor mai multor
Specii
Cerinţe biologice: Este plantă perenă geofită cu rădăcini tuberizate. Ea necesită o
perioadă de repaus, ce se desfăşoară în timpul iernii.
Cerinţe ecologice: Preferă expoziţiile însorite, ferite de vânt, şi un sol sănătos,
nisipo-argilos, bogat in humus. Vegetează şi înfloreşte frumos in regiunile de deal şi
submontane, cu temperaturi moderate in timpul verii. Suportă călduri le mari din
regiunile de şes, cu condiţia să i se dea apă frecvent şi din abundenţă, datorită masei
vegetative mari, care nu tolerează insuficienţa apei. Rădăcinile tuberizate, numite
impropriu tuberculi, nu suportă temperaturi sub 0°C, pentru care motiv se conservă in
depozite (pivniţe, magazii, sere reci) la temperaturi intre 4-9°C.
Înmulţire: Poate fi obţinut prin despărţirea rădăcinilor tuberizate şi prin butaşi.
Utilizare: Este o plantă foarte populară, prezentă atât în grădini publice cât şi în
particulare. Florile tăiate sunt căutate în sezonul de vară.

Iris germanica L.
Stânjenei
Origine: Europa şi Asia.
Planta prezintă subteran rizomi groşi, cărnoşi, pe care se găsesc muguri, din care
ies la suprafaţă frunzele ca nişte săbii verzi-albăstrui, înalte de pană la 100 cm.
Florile, a căror formă sugerează orhideele, apar in mai-iunie.
Cerinţe biologice: Înflorirea se desfăşoară primăvara şi vara. În condiţii favorabile
un rizom formează până la 3 muguri vegetativi din care se dezvoltă câte un evantai de
frunze şi o tijă florală.
Cerinţe ecologice: Stânjeneii sunt, in general, plante puţin exigente. Au o
rezistentă bună la frig. Speciile cu bulbi necesită uneori mulcirea cu frunze, pentru a
le proteja de gerurile prea puternice. Dau rezultate bune pe soiuri uşoare calcaroase,
bine drenate. Cerinţele faţă de apă sunt diferite in funcţie de specie. Nevoia de apă
este mai mare in perioada de înflorire. Toate speciile înfloresc abundent in locuri
însorite.
Înmulţire: Stânjenelul se înmulţeşte vegetativ prin divizarea rizomilor
Utilizare: Se utilizează în amenajarea alpinariilor, ca exemplare solitare, în
grupuri, în amenajarea bazinelor, la borduri şi borduri mixte.
 Hemerocallis hybridus Hort.
Crin galben
Origine: Europa, Asia.
Însumează numeroase cultivaruri obţinute din încrucişări succesive ale mai multor
specii. Au un colorit variat şi înfloresc toată vara.
Cerinţe biologice: Hemerocallis este o plantă cu rădăcini viguroase, cărnoase.
întreaga plantă este robustă cu un grad foarte bun de rusticitate. Se înscrie printre cele
mai longevive specii perene. Deşi viaţa unei flori este scurtă, planta înfloreşte
neîntrerupt pe tot sezonul.
Cerinţe ecologice: Rezistă bine în terenurile uscate dar frumuseţea maximă se
obţine atunci când dispune de un sol reavăn. înfloreşte la fel de bine atât la soare cât
şi la semiumbră.
Înmulţire: Divizarea tufei, toamna ori primăvara, este metoda curentă de înmulţire.
La executarea lucrărilor de secţionare, separare şi plantare, se are grijă să se menajeze
rădăcinile de răni inutile. Distanţele dintre plante sunt de 30-60 cm, în funcţie de
mărimea plantei.
Utilizare: Se utilizează în borduri mixte, la realizarea de borduri de-a lungul unui
gard, în grup mai mare sau mai mic pe marginea oglinzilor de apă, ca floare tăiată etc.
Cultivaruri: ´Alati´ - flori roşii, 90 cm; ´Alice in Wonderland' - galbene-citron cu
mijlocul verde, 80 cm; 'American Revolution´ - roşu foarte închis, 75 cm; 'Cristmas
Candles´ - roz striat de crem, 70 cm, 'Derby Bound' - roşu-purpuriu, 100 cm; 'Pa-
poose´ - roşu-carmin, 45 cm etc.

Canna indica L.
Belşiţă, trestie cu flori
Origine: Regiunile cu climat tropical umed din America, Asia, Africa. Cana se
cultivă în Europa încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea.
Specie perenă cu rizomi. Planta, înaltă de 1-2 m, are aspect tufos. Prezintă în
pământ rizomi groşi, cărnoşi şi aerian mai multe tulpini suculente, crescute din
mugurii de pe rizomi. Frunzele ample, foarte largi, de formă oval-lan-ceolată, cu
nervaţiunea secundară paralelă, sunt sesile sau scurt peţiolate, dispuse altern. Florile,
de asemenea, foarte mari, asemănătoare celor de crin, sunt aşezate solitar sau câte
două la subsuoara a 1-2 bractee. Ele formează spice terminale. Atât frunzele roşii,
arămii sau verzi, cât şi florile roşii, roz-galbene sau oranj sunt foarte decorative.
înfloreşte permanent din iunie-iulie şi până la sosirea gerurilor.
Cerinţe biologice: Cana este plantă perenă semirustică. Rizomii nu rezistă la frig,
motiv pentru care se scot toamna din pământ, se păstrează peste iarnă în depozite, iar
în primăvară se plantează din nou afară. înfloreşte vara şi toamna. Planta înfloreşte
abundent şi iarna dacă este menţinută în camere luminoase şi calde. Are creştere
rapidă şi viguroasă.
Cerinţe ecologice: Necesită terenuri scăldate de soare şi foarte bogate în humus. în
perioada de creştere şi înflorire consumă apă multă.
Înmulţire: Planta se produce uşor prin separarea şi fragmentarea rizomilor
primăvara înainte de plantare. La separare se aleg rizomii cărnoşi cu muguri în partea
de vârf, eliminându-se porţiunile mai îmbătrânite şi fără muguri. Plantarea afară este
posibilă, cel mai adesea, la începutul lunii mai, când a trecut pericolul temperaturilor
scăzute.
Utilizare: Probabil este una din cele mai vechi plante decorative cultivate în
Europa. Planta înaltă, cu frunze mari ca de banan şi flori, de asemenea, impresionante
prin mărime, formă, colorit, ocupă şi astăzi un loc important în amenajările de spaţii
verzi. Aşezată în ronduri, platbande, grupuri sau pată, este o floare importantă, atât în
grădinile publice cât şi particulare.
Cultivaruri: 'Ambasado´r (flori portocalii), 'Cameleon' (flori roşu-carmin), 'Italia´
(flori galbene), 'Königin Charlotte' (flori galbene pătate cu roşu), 'President´ (flori
roşii), 'Tropical Rose' (flori roz, timpuriu).

Eremurus himalaicus Baker.

Lumânare vegetală
Origine: Regiunile de stepă ale Asiei Centrale şi Vestice.
Atinge înălţimea de 1,5-2 m. Inflorescenţele sunt foarte mari (60-80 cm), alcătuite
din flori albe sau roz cu stamine foarte lungi.
Cerinţe biologice: Eremurus este plantă perenă geofită cu tuberculi şi rădăcini
tuberizate. Iarna necesită o uşoară protecţie cu muici de frunze sau turbă. înfloreşte în
iunie-iulie. Creşterea armonioasă a plantei depinde de condiţiile ce i se oferă. Vara
frunzele dispar planta intrând în repaus.
Cerinţe ecologice: Necesită amplasarea într-un teren bine însorit unde plantele să
dispună de multă căldură şi, de asemenea, de un sol bine drenat, uşor, fertil, bogat în
materii organice. Este foarte important ca solul să nu fie rece şi mai ales să nu
menţină multă umezeală în timpul iernii.
Înmulţire: Se înmulţeşte atât pe cale generativă, prin seminţe, cât şi pe cale
vegetativă prin despărţirea sau divizarea tuberculilor însoţiţi de rădăcinile tuberizate.
Divizarea se practică la plantele mari, păstrându-se pentru fiecare diviziune cel puţin
un mugure şi câteva rădăcini groase.
Utilizare: Eremurus poate face parte din componenţa unei borduri mixte, în care să
se expună singular sau în grup de 3-5 exemplare. De asemenea, este o plantă ideală
pentru amplasarea în faţa masivelor de arbori şi arbuşti, în asociere cu alte plante
perene, care să asigure decorul în partea a doua a verii şi toamna, după ce eremurus
îşi încetează înflorirea. În ultimii ani sunt din ce în ce mai căutate florile tăiate.