Facultatea de Psihologie și științe ale educației

Specializarea – Psihologie ID

PSIHOLOGIA
DEZVOLTĂRII

Student: Burciu I. Iordana Monica

Anul II, Semestrul I, Grupa 3
Tema de control obligatorie 1
După parcurgerea celei de a doua secțiuni a acestui curs, identificați teoriile de nivel mediu, cât
și miniteoriile. Rețineți pentru fiecare dintre ele segmentul dezvoltării/aspectul particular vizat.

I. TEORII DE NIVEL MEDIU

I.1.TEORIA PSIHODINAMICE, SIGMUND FREUD

Vizează dimensiunea dezvoltării afective care are loc prin intermediul interacțiunii cu
realitatea exterioară. Denumește cinci stadii psihosexuale/libidinale pe care copilul le
treaversează într-o ordine determinată:stadiul oral, stadiul anal, stadiul falic, stadiul de latență și
cel genital.

I.2.TEORIA DEZVOLTĂRII COGNITIVE, JEAN PIAGET

Vizează dimensiunea dezvoltării cognitive,într-o perspectivă genetică,în care copilul
îndeplinește un rol major și activ în procesul de dezvoltare. Denumește patru stadii ale
dezvoltării: stadiul senzorio-motor,stadiul preoperational,stadiul operational-concret și stadiul
operational formal.Psihologia genetică piagetiană abordează inteligența ca formă superioară de
adaptare,eficientă în situații noi,problematice,prin restructurarea datelor experienței. Adaptarea
este rezultatul interacțiunii a două componente:asimilarea de noi informații si acomodarea care
presupune o restructurare a schemelor cognitive.

I.3.TEORIA SOCIOCULTURALĂ A DEZVOLTĂRII, L.S.VÎGOTSKI

Vizează dimensiunea dezvoltării cognitive, într-o perspectivă socioculturală, care are
loc în urma asimilării de către copil a tranzacțiilor sale adaptative cu mediul social și
istoric .Impune conceptul de zona proximei dezvoltări ce desemnează capacitatea copilului de a
învăța de la un adult-expert.

I.4. TEORIA DEZVOLTĂRII PERSOANEI , H.WALLON

 Vizează dimensiunea dezvoltării persoanei într-o manieră multiplă: biologic,
psihologic, social. Denumește cinci stadii ontogenetice: stadiul impulsive și emotional,stadiul
senzorio-motor și proiectiv, stadiul personalizării, stadiul categorial si stadiul adolescenței.

II. MINITEORII
II. 1. TEORIA DEZVOLTĂRII PSIHOSOCIALE, E.ERIKSON

Vizează dimensiunea dezvoltării psihosociale din perspectiva emergenței progressive

a identității,în care maturarea joacă un rol important în succeciunea stadiilor:
încredere//neîncredere,
autonimie//rușine,inițiativă//culpabilitate,competență//inferioritate,indetitate//
confuzie,initimitate//izolare,generativitate//stagnare, integritate personală//disparare.

II.2.TEORIA DEZVOLTĂRII JUDECĂȚII MORALE, L.KOHLEBRG

Vizează dimensiunea judecății morale și descrie două forme ale identității

infantile:heteronomie //autonomie.Dezvoltarea judecății morale este ascendentă,orice nou stadiu
fiind o achiziție ireversibilă.

II.3.CONDIȚIONAREA CLASICĂ , I.PAVLOV

Dezvoltarea are loc pe baza asimilării răspunsurilor la stimulii externi, reflexe

condiționate și necondiționate.

II.4.CONDIȚIONAREA OPERANTĂ , SKINNER

Descrie efectele pedepselor și recompenselor la un anumit răspuns .

II.5.TEORIA ÎNVĂȚĂRII SOCIALE ,A. BANDURA

Dezvoltarea comportamentului are loc prin intermediul procesului de imitație și

obervație.

II.6.TEORIA STRUCTURILOR GENERATIVE ALE LIMBAJULUI, N.CHOMSKY

Existența unor structuri înnăscute care contribuie la dezvoltarea limbajului.
Bibliografie
Tema de control obligatorie 2
Încadraţi fiecare dintre teoriile prezentate în a doua secțiune a cursului într-una dintre
cele trei paradigme determinate de maniera relaționării factorilor dezvoltării.

Teoriile asupra dezvoltării, sunt derivate din experiențele noastre. Voi reaminti în ceea ce
urmează teoriile clasice ale dezvoltării:
 Sigmund Freud - ,,Dezvoltarea afectivă ‘’;
 Jean Piaget - ,,Dezvoltarea cognitivă’’( perspectiva genetică ) ;
 Lev Vigotski- ,,Dezvoltarea cognitivă ( perspectiva socioculturală ) ;
 Henry Wallon - ,, Dezvoltarea persoanei ‘’
 Lawrence Kohlberg - ,, Dezvoltarea judecăților morale ( aspect al dezvoltării
cognitive )
 Erik Erikson - ,, Dezvoltarea psihosocială ‘’
Dezvoltarea psihologică a ființei umane este o rezultantă a interacțiunii mai multor factori
a) interni -ereditatea
b) externi – mediul ( intern / extern )
c) educația
Importanța lor se deosebește atât de la un stadiu la altul, cât și de la un individ la altul.

Acești factori se alcătuiesc, pe câteva paradigme :

 Paradigma sceptică sau organicistă – Platon, Aristotel, Stanley Hall, Thorndike prin
care se accentuează rolul factorilor ereditari, susținând că dezvoltarea copiilor se
realizează aproape în totalitate ca rezultat al influențelor genetice, celorlalți doi factori
revenindu-le un rol scăzut. Consider ca această paradigmă acceptă ideea că trebuie să
recunoaștem individualitatea copilului, nu să o producem noi.
 Paradigma optimistă sau mecanicistă – J.Locke, Helvetius, Watson, Skinner,
Bandura, promovând un optimist naiv, pune accent pe rolul mediului și mai puțin pe
ceilalți doi factori. Vine cu ideea că indiferent ,,cine va fi luat din mulțime’’, va fi
pregătit să devină orice, fără a se ține cont de inclinaații, talente, rasă, etc.
  Paradigma interacționistă sau realistă reușește să ,, împace’’ cele două paradigme
anterioare – Freud, Wallon, Vîgotski, etc. Acest curent acordă o mai mare importanță
educației și mai puțin celorlalte două.

Modele explicative ale dezvoltării (L. Iacob, A. Cosmovici, 1998)

1.Modelul interactionist: sustine ca dezvoltarea apare ca produs firesc al interacțiunii

factorilor, rolul de mediator avandu-l educația.
 Teoria psihanatică -S. Freud.
 Teoria dezvoltării cognitive- J. Piaget.
 Teoria socioculturală a dezvoltării - S.Vigotski
 Teoria dezvoltării persoanei - H. Wallon
 Teoria dezvoltării judecătii morale - L. Kohlberg
 Teoria dezvoltării psihosociale - E. Erikson

2.Modelul mecanicist (reactiv): susține ca dezvoltarea este o reacție la stimuli externi

( schema stimul –raspuns ) și este exclusiv rezultatul stimularii și învatarii.
 Teoria învățării privind condiționarea clasică – J.B. Watson
  Teoria învațării sociale- A. Bandura.
 Teoria învățării privind conditionarea operantă- B.F. Skinner.

3. Modelul organicist (activ) : susține că schimbarea este inerența vieții, nu sunt cauze
ale dezvoltării ci doar condiții care pot grăbi sau încetini schimbarea.
 Teoria structurilor generative ale limbajului - N.Chomsky

Bibliografie :

1. Cosmovici, A., 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom

Tema de control obligatorie 3
Folosiți sursele bibliografice amintite în unitatea de curs, sau altele alternative, pentru a preciza
stadiile identificate de Vîgotski pentru gândire și limbaj.

Stadiile identificate de Vîgotski pentru gândire și limbaj.

Lev Semionovici Vîgotski (1896-1934), psiholog și scriitor rus cu formație complexă :

drept, istorie, filosofie, litere.

Lev Vîgostki a lansat teoria socioculturală prin care a conturat felul în care cultura
influentează dezvoltarea individului . Obiceiurile sociale dintr-o anumită perioadă de timp,
obiceiuri care pot fi intelectuale, materiale, colective, știintifice, artistice dar si istoria pe care o
trăieste individul îi determina dezvoltarea.

Vîgotski diferă de Piaget și în conceperea raportului dintre gândire și limbaj; Vîgotski

subliniază rolul culturii în dezvoltarea individului, al culturii transmise prin interacțiuni sociale și
limbaj.

În viziunea lui Vîgotski există o strânsă corelație între limbaj și gândire. Tot el a dezvoltat
conceptul de zona proximă de dezvoltare, care arată diferențierea dintre ceea ce copilul
realizează singur și ceea ce poate achiziționa doar cu ajutorul adulților, a celor din jurul său. El
insistă asupra relației strânse dintre limbaj și gândire. Complexitatea dezvoltării proceselor
mentale merge mână în mână cu dezvoltarea limbajului.

Vîgotski descrie câteva stadii în evoluția umană:

 Între 0 si 2 ani, stadiul de afliliere : comunicarea emoțională este acum de

maximă importanță ;
 Între 2 si 7 ani, stadiul de joc : activitatea cea mai importantă este, la început,
manipularea obiectelor, apoi jocurile simbolice și jocurile de rol ;
 Între 7 si 12 ani : stadiul învățării, este vârsta frecventării școlii;
 Între 12 si 19 ani : stadiul prieteniilor; adolescentul combină relațiile personale cu
cele profesionale ;
  Între 19 si 55 ani : stadiul muncii;
 Între 55 si 70 ani : stadiul teoretizării .

Vîgotski reușește să desprindă trei mari etape ale procesului formării noțiunilor, fiecare dintre ele
cu mai multe subetape:

 Etapa gândirii sincretice :

a) Formarea imaginii pe bază de încercări și erori
b) Pe baza întâlnirii spațiale și temporale a obiectelor
c) Pe baza aducerii la aceeași semnificație a reprezentărilor diferitelor grupe anterior
conexate în percepția copilului
 Etapa gândirii complexuale :
a) Complexul asociativ
b) Colecțiile
c) Complexul în lanț
d) Complexul asociativ difuz
e) Pseudonoțiunea
 Etapa gândirii noționale :
a) Bazată pe separarea, abstractizarea, izolarea elementelor
b) Noțiuni potențiale

Stadiile achiziției limbajului

L.Vîgotski descrie următoarele stadii în dezvoltarea copilului, în interacțiune cu adultul, prin

achiziția limbajului

1. Stadiul primitiv – utilizând o formă de limbaj preintelectual, copilul gângurește și murmura

vocale; el încă nu și-a internalizat vorbirea, însă experimentează sunetele.

2. Stadiul naiv – copilul învață cuvintele, pe care le va utiliza cu diferite semnificații, în funcție
de tonalitate, intensitatea vocii, context. Odată cu dezvoltarea înțelegerii, apar și propozițiile
scurte, de 1-3 cuvinte. În această etapă, încă nu se evidențiază coordonarea gramaticală.
3. Stadiul extern – copilul utilizează obiectele exterioare pentru a reprezenta cuvintele, iar
acțiunea sa verbală și practică are la bază un suport intuitiv. Este momentul de debut al vorbirii
egocentrice, copilul vorbește permanent, chiar dacă nu este nimeni în jur, gândurile sale sunt
verbalizate.

4. Stadiul de profunzime – copilul realizează sarcinile logice prin dirijare internă, acțiunile sale
sunt coordonate prin mijloacele limbajului intern

Bibliografie :

1. Golu, F. (2015) ,,Manual de psihologia dezvoltării . O abordare psihodinamică’’, Editura

Polirom, București
Tema de control obligatorie 4
Utilizați excelentul manual Dezvoltarea umană (Papalia et al., 2010, pp 17-18.), pentru:
a) a înțelege, în spiritul lui Baltes, cele șapte principii ale life-span-ului: 1 – dezvoltarea
durează toată viața, 2 – dezvoltarea este multidimensională, 3 – dezvoltarea este
multidirecțională, 4 – raportul dintre influențele biologice și cele culturale se modifică de-a
lungul vieții persoanei, 5 – dezvoltarea presupune modificarea alocării resurselor, 6 – dezvoltarea
are plasticitate, 7 – ontogeneza este influențată de contextul social și cultural;
b) a oferi, pentru fiecare dintre cele șapte, câte un exemplu bazat pe propria ontogeneză.

Modelele tradiționale ale dezvoltării se rezumă la momentele de început ale vieții umane,
oprindu-se la finele adolescenței. Fie de inspirație psihanalitică precum teoria psihosexualității a
lui S. Freud , fie axate pe dezvoltarea cognitivă, ca si în cazul teoriei lui Jean Piaget, aceste
modele centrate pe prima parte a vieții ignoră orice schimbare posibilă după vârsta
adolescenței .Viața individului este prezentată într-o manieră pesimistă, iar primele perioade de
vârstă sunt cele mai semnificative pentru ontogeneză. Apare însă o psihologie a dezvoltării ,,de-a
lungul vieții “ elaborată de P.Baltes care descrie câteva principii generale ale acestei noi
abordări precum :

1) Dezvoltarea durează toată viața. Dezvoltarea este un process de schimbare ce se

derulează toată . Fiecare perioadă a vieții este influețată de ceea ce s-a întâmplat anterior
și va influența de ceea ce s-a întâmplat anterior și va influența ceea ce urmează. Fiecare
perioada are caracteristici unice și valori unice ; nici o perioada nu este mai importantă
sau mai puțin importantă decât alta.
2) Dezvoltarea este multidimensională, având în vedere dimensiuni precum biologică,
cognitivă, afectivă, comportamentală. În plan biologic, corpul meu se dezvoltă , se
schimbă : secreția hormonală mai intensă a cortizolului, sistemul imunitar rezistent,
capabil să întrerupă efectul acțiunii agenților patogeni comuni din mediul extern. În plan
cognitiv, abilitățile intelectuale funcționează la un nivel superior,comparativ cu perioada
copilăriei și adolescenței.În plan afectiv, emoțiile sunt controlate cu succes și nu se
manifestă la orice situație banală, așa cum se întâmpla în perioadele anterioare. În plan
comportamental, acțiunile sunt ghidate și orientate în funcție de cerințele și credințele
intelectului.
3) Dezvoltarea este multidirecțională, nu urmăreşte o singură direcţie către maturitate,
aceasta presupune atât avantaje cât şi pierderi, atât evoluții cât și involuții.
4) Raportul dintre influențele biologice și cele culturale se modifică de-a lungul vițeii
persoanei. Biologicul influențează dezvoltarea mai ales in copilărie / adolescență si la
vârsta a treia. Perioada adultă (intre 20 si 60-65 ani) este influențată de factorul istoric si
cultural. Aplicat pe propria persoană pot spune că dezvoltarea fizică s-a produs mult mai
intens în perioada copilăriei și adolescenței,fiind supusă unui proces fluctuant în care
oragnsimul absoarbe toți nutrienții și îi utilizează în acest scop: modificarea sistemului
locomotor, circulator, reproducător. Perioada adultă are la bază o dezvoltare socio-
culturală care impune schimbări în plan intelectual și a modului în care sunt folosite
abilitățile și capacitățiele intelective în plan comportamental.
5) Dezvoltarea presupune modificarea aclocării resurselor, întrucât resursele biologice
ale individului scad pe parcursul vieții, iar cele culturale , dimpotrivă, se îmbogățesc.
Astfel, în periaoda copilăriei și adolescenței corpul dispune de multă energie datorată
funcțiilor vitale care se manifestă la nivel superior, comparativ cu vârsta adultă.
Resursele socioculturale se manifestă în plină ardoare în perioada adultă datorită
interesului accentuat al adultului pentru textura culturală în care trăiește.
6) Devoltarea are plasticitate întrucât omul se poate schimba în funcţie de mediul în care
trăiește şi de experienţele acestuia. Spre exemplu, nu mai reacționez la fel de interes din
punct de vedere emoțional la orice situație, ci dispun de o inteligență emoțională prin
intermediul căreia reacționez în funcție de situația dată și de propriile convingeri și
principii pe care mi le-am format.
7) Ontogeneza este influențată de contextul social și cultural. Drumul dezvoltării
fiecărei persoane este unic şi este dat de interacţiunea dintre factori genetici înnăscuţi,
temperamentul şi experienţa unui anumit mediu social. Un puternic factor al otogenezei
este mediul social și cultural care poate schimba persoana. Spre exemplu, m-am născut
într-un mediu în care dominau legile credinței ortodoxe și îmi modificam
comportamentul în funcție de aceste legi .Cu timpul însă, după ce am părătsit acest
mediu ,mi-am schimbat orientarea cognitivă iar în plan comportamental mă foleaseam
de legile religioase doar atunci când situația sau persoanele în cauză se suprapun cu
 acestea. Cu alte cuvinte,nu mai utilizam principul fi bun cu toată lumea ,ci fi bun doar
cu cine merită.

Bibliografie:

1. Dezvoltarea umană (Papalia et al., 2010, pp 17-18.)