Studiu de caz – Rolul literaturii în perioada

paşoptistă

1. Definirea problemei
În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea, civilizaţia şi cultura din ţările române
încep să se orienteze spre Occident. Redirecţionarea are două cauze
importante: pe de o parte criza Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un
context mai larg european, trezirea conştiinţei naţionale.
Independenţa politică şi libertatea naţională devin coordonatele fundamentale
ale aceste perioade. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre
moderne, iar prin opera scriitorilor se instaurează un nou climat literar şi o
nouă stare de spirit.
Funcţia literaturii nu mai rămâne doar aceea de a răspândi cultura, de a
‘’lumina’’. Conceptul de literatură include acum noi valenţe: transmiterea
emoţiilor estetice, trezirea sentimentului naţional, educaţia morală,
mesianismul social.

Rolul acestor eforturi se poate traduce ca un scop proiectat pe o perioadă

mai lungă de timp, deşi, în sine perioada paşoptistă se reduce la aproximativ
30 de ani.

2. Prima etapă

Această epocă înţeleasă în sens larg se poate diviza în trei perioade:

 Prepaşoptismul (1830-1840)
 Paşoptismul (1840-1860)
 Postpaşoptismul (1860-1870)

Programa culturală paşoptistă evidenţiază două lucruri: efervescenţa epocii şi faptul

că în fruntea iniţiativelor de tot felul întâlnim aceiaşi oameni, cei mai mulţi tineri.
Alcătuiesc împreună o generaţie – generaţia paşoptistă – cea unitară din istoria
culturii româneşti . Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai generaţie paşoptiste sunt:
 Nicolae Bălcescu
 Ion Ghica
 Cezar Boliac
 Dimitrie Bolintineanu
 Vasile Alecsandri
 Mihail Kogălniceanu
  Costache Negruzzi etc.
Ei au creat o literatură cu trăsături distincte, punând practic temeliile literaturii noastre
moderne.

 A doua etapă
 Ion-Heliade Rădulescu a fost un scriitor, filolog și om
politic român, membru fondator al Academiei Române și
primul său președinte, considerat cea mai importantă
personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul
său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind
apreciat și ca un precursor al poeziei moderne.
Heliade este fondatorul primului ziar apărut în Țara
Românească: Curierul românesc, publicat începând cu 1829 și difuzat prin
librarul Iosif Romanov. La 8/20 aprilie 1829 apare Curierul românesc, prima gazetă în
limba română din Principate, în care s-au publicat articole în limba română și
franceză. Gazeta avea ca deviză „Urăsc tirania și mi-e frică de anarhie”. Publicația a
apărut cu unele întreruperi până în anul 1859. La 27 mai 1848, în toiul evenimentelor
revoluției, Curierul românesc a fost suprimat, la recomandarea comisarului imperial
rus A. O. Duhamel, ceea ce a provocat protestul lui Heliade, care a înapoiat diploma
de mare clucer. Ulterior evenimentelor revoluției, ziarul a reapărut, continuându-și
apariția până la 12 decembrie 1859, punând bazele presei românești și fiind prima
gazetă românească cu periodicitate constantă și cu apariție îndelungată. Sub
conducerea și îndrumarea lui Heliade, la 1 noiembrie 1835 apare primul număr
din Gazeta Teatrului Național, care a fost publicată până în 1836. În Gazeta Teatrului
Național, preocupările didactice ale Școlii de muzică vocală ... își găsesc o susținere
teoretică. Tot el pregătește și înființează revista de cultură Curier de ambe sexe,
supliment al Curierului românesc, primul număr apărând în iulie 1837. Un alt
supliment săptămânal al Curierului Românesc, întitulat Muzeul Național, apare în
1836, redactat de Heliade și Florian Aaron; supliment difuzat prin librăria
românească a lui Iosif Romanov, ca și Curierul Românesc.
Cea mai cunoscută poezie este inspirată dintr-un mit folcloric:

Poemul Zburătorul
Poemul Zburătorul , publicat în 1844 în Curierul românesc, nr. 9 din 4 februarie
(subintitulat de Heliade "baladă") îl prezintă pe acest erou mitic al folclorului care
coboară noaptea printre oameni, în casele acestora și "chinuie" fetele tinere într-o
adevărată "criză de pubertate" (G. Călinescu):
„Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sîn mi se ivesc; Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la
spate, Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvîcnește !...și zboară de la mine ! Îmi cere...nu-ș' ce-mi cere ! și
nu știu ce i-aș da; Și cald și rece, uite, că-mi furnică prin vine;
În brațe n-am nimica și parcă am ceva.”

 Gheorghe Asachi a fost un poet, prozator și

dramaturg român, de origine armeană, care s-a născut
la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina).
Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost
unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus
numeroase reviste literare.  A publicat prima gazetă
românească din Moldova, Albina Românească. (1829)
La 1 iunie 1829 apare la Iași gazeta „Albina Românească”, în limba română,
precedată de trei foi volante în 6, 10 și 17 mai 1829, intitulate „Novitale de la armie”,
acestea din urmă fiind prilejuite de războiul ruso-turc din 1829. În
aceste Novitale erau înserate traducerile comunicatelor statului-major al armatei
rusești referitoare la luptele în curs de desfășurare. În articolul Înainte
cuvântare publicat în nr. 1 din 1 iunie 1829 al gazetei Albina românească Asachi
scrie că înființarea gazetei împlinește o veche dorință a românilor: „Dorința celor ce
demult poftesc înființarea unui mijloc înlesnitoriu prin carele să poată nația noastră
cunoaște îmbunătățirile și înaintirile mintei ominești, precum și cursul întîmplărilor
lumei de care tot omul atîrnă, astăzi să plinește prin publicația acestei gazete.”
Obiectivele pe care și le propune „Albina” lui Asachi au fost astfel expuse de scriitor:
„Folosul gazetei este de obște și deopotrivă pentru toată treapta de oameni; într-însa
politicul își pironește ascuțitele și prevăzătoarele sale căutături și să adîncează în
gîndirile și combinările sale; aci liniștitul literat și filosof adună și pune în lumină
faptele și întîmplările lumii; îndrăznețul și neastîmpăratul războinic se desăvîrșește
într-însa, povățuindu-se din norocirile sau greșalele altor războinici...” Motivele
adevărate care conduceau la apariția gazetei erau de fapt: nevoia de propășire în
toate domeniile vieții publice, ca urmare a unei desfășurări mai largi de forțe sociale,
integrarea în spiritualitatea europeană...,grabnica necesitate de a lichida rămânerea
în urmă în planul vieții materiale și spirituale. Gazeta "Albina" s-a străduit să
contribuie la intensificarea comerțului. Astfel, gazeta făcea publicitate comercială,
comunica regulat prețurile curente în porturile apropiate Galați, Brăila și Odessa, prin
care trecea o mare parte a exportului Moldovei.

 A treia etapă
 Mihail Kogălniceanu a fost un om politic de orientare
liberală, avocat, istoric și publicist român originar
din Moldova.
A fost redactor șef al revistei Dacia Literară. Dacia
literară este o revistă apărută pe 30 Ianuarie 1840 la Iași.
Reflectă preocupările intelectuale şi sensibilitatea unei
epoci. Este prima revistă cu un program cultural clar
articulat, stimulator şi astăzi... Periodicul a apărut la 19
martie 1840 şi a fost interzis la 23 august, acelaşi an.
În primul număr al revistei, sub titlul Introducție, M. Kogălniceanu, întemeietorul
revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte idealurile
literare ale scriitorilor pașoptiști:

 Combaterea imitației scriitorilor străini și a traducerilor mediocre: îngrijorat de

sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion
Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieți,
băieți, orice, numai scrieți!” Interpretând îndemnul din punct de vedere cantitativ,
multe publicații ale epocii au încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după
creații siropoase occidentale, pervertind gustul public. M. Kogălniceanu
avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care elimină criteriul estetic.

 Crearea unei literaturi de specific național: în loc să imite scriitorii străini, românii
ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură și folclor. Preluată
din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în
operele pașoptiștilor:

 Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar va deveni și sursă

importantă de inspirație. Alecu Russo, în studiul Poezia poporală, definește
folclorul ca pe o oglindă realistă a vieții poporului și ca pe un izvor nesecat de
inspirație pentru literatura cultă. El îl va ajuta pe Alecsandri să alcătuiască
prima culegere de Poezii poporale ale românilor (1852), urmată de Balade
(Cîntice bătrînești). Multe dintre poeziile volumului Doine și lăcrimioare, de V.
Alecsandri sunt în metru popular. Gh. Asachi valorifică mitologia populară într-
o suită de balade și legende. Expresia cea mai profundă à inspirației folclorice
se regăsește însă în capodopera Zburătorul, de Ion Heliade–Rădulescu.

 Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie, ca O primblare la

munți sau Balta Albă, de Vasile Alecsandri, Memorial de călătorie, de Grigore
Alexandrescu ș. a. Elogiul frumuseților patriei apare de asemenea în
volumul Pasteluri, de V. Alecsandri.

 Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul
de eliberare și unitate națională, fie pentru a ilustra satiric realitățile
sociale. Alexandru Lăpușneanul, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg
ciclu de Fragmente istorice în proză, în timp ce Alecsandri creează ample
poeme eroice, ca Dan, căpitan de plai, Dumbrava Roșie sau drame istorice
ca Despot-vodă. Foarte gustate în epocă sunt fiziologiile (echivalente în proză
ale satirei sau ale fabulei), cum ar fi Cuconița Drăgana, de Ion Heliade–
Rădulescu sau Fiziologia provințialului, de Constantin Negruzzi.

 Lupta pentru unitatea limbii: „Țălul nostru este realizația dorinței ca românii să
aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”. Eforturile Școlii Ardelene de
unificare a limbii sunt continuate de pașoptiști, care încearcă să formuleze
normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste și pledînd pentru
introducerea alfabetului latin. Alecu Russo, într-o serie de Cugetări publicate în
„România literară” respinge curentele latiniste care prin sistemele lingvistice
propuse înstrăinează moștenirea națională. Ion Heliade -
Rădulescu scrie Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică și
are păreri juste despre îmbogățirea limbii cu neologisme.
 Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un
sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce și conceptul de
critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei:
„Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”

În spiritul său, combinând elemente romantice, dar şi elemente de clasicism, s-au

afirmat marii scriitori ai literaturii romane pasoptiste si postpasoptiste: Costache
Negruzzi , Vasile Alecsandri, Ioan Heliade-Răadulescu, Grigore Alexandrescu,
Gheorghe Asachi, Nicolae Bălcescu, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdan
Petriceicu-Haşdeu.

Principiile luminoase ale Daciei Literare au generat un climat propice evoluţiei

literaturii naţionale (sub raport cantitativ, dar mai ales calitativ): acum "iau naştere
toate formele moderne ale beletristicii, unele dintre acestea (mai ales în domeniul
poeziei lirice si prozei scurte) ajungând chiar să fie ilustrate prin creaţii de vârf.
Fenomenul caracterizant al epocii îl constituie coexistenţa mai multor curente şi
orientări literare: elemente preromantice şi romantice, clasice si realiste, care se pot
întalni chiar în opera aceluiaşi autor.

Dacia Literară a fost publicaţia care a redresat literatura română şi care a oferit
impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărate literaturi naţionale.

3. Influenţele acestor concepte asupra literaturii române

 (Pre)paşoptiştii sunt recunoscuţi de către urmaşii lor drept intemeietori de

limbă şi artă literară.
 Au influenţat tehnicile lirice ale poeţilor din perioada următoare; forma
clasică şi conţinutul romantic.
 Influenţa stilistică şi prozodică.
 Cultivarea unor teme comune (istoria, natura, erotica, meditaţia).
 Ecouri în poezia lui George Coşbuc şi a lui Octavian Goga, la cumpăna
dintre secoul al XIX-lea şi secolul al XX-lea (stilul epistolar, vizionarismul,
apolinicul, solaritatea, optimismul, revolta socială).

4. Concluzii
Rolul îndrumător cultural şi literar pe care l-au avut Ion Heliade-Rădulescu şi
Mihail Kogălniceanu a avut o importanţă majoră în modernizarea literaturii
noastre în perioada paşoptistă.
În domeniul prozei, îşi scriu acum operele fundamentale autori precum Vasile
Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu. Unii, în spiritul
impus de revista Dacia literară, vol cultiva filonul istoric: Alexandru Lăpuşneanul
de Costache Negruzzi, Românii supt Mihai-voievod Viteazul de Nicolae
Bălcescu, Cântarea României de Alecu Russo etc.
Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne româneşti. Tematica se lărgeşte
enorm faţă de epoca premodernă.
Atmosfera poeziei “noi’’ este prezentă într-o serie de creaţii precum cele ale lui
Grigore Alexandrescu (Anul 1840, Meditaţie, Umbra lui Mircea, La Cozia), Ion
Heliade-Rădulescu (Zburătorul), Vasile Alecsandri (Doine). Fără această etapă,
ar fi fost mai greu de imaginat apariţia lui Mihai Eminescu.