Management

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.
Test de autoevaluare 1.1.
1. Economia politică s-a conturat ca știință prin:

a) mercantiliști;
b) fiziocrați;
c) clasici; - pag. 3
d) neoclasici;
e) neoliberali.
2. Prima reprezentare a circuitului macroeconomic a fost realizată de:

a) Adam Smith;
b) David Ricardo;
c) Alfred Marshall;
d) Francois Quesnay; - pag. 3
e) John Maynard Keynes.
3. Ideea axă în jurul căreia si-au construit mercantiliștii discursul teoretic și practic a fost:
a) îmbogățirea, cu orice preț, a individului, fără nici o constrângere din partea statului;
b) rolul hotărâtor al agriculturii ca principală ramură a activității economice;
c) îmbogățirea, cu orice preț, a națiunii; - pag. 3
d) credința în legile naturale, în virtuțiile autoreglatoare ale economiei;
e) nici una dintre ideile enunțate mai sus.
1. Cel ce a folosit pentru prima dată denumirea de economie politică a fost:

a) Adam Smith;
b) Francois Quesnay;
c) Antoine de Montchrestien; - pag. 6
d) Virgil Madgearu;
e) David Ricardo.
2. Din punct de vedere etimologic, economia politică reprezintă:

a) știința resurselor rare;
b) știința care studiază legile administrǎrii cetǎţii; - pag. 6
c) știința care studiazǎ legile vieţii;
d) ştiinţa care studiazǎ individul;
e) ştiinţa care studiazǎ schimburile în cadrul pieţei.
3. În cadrul sistemului de ştiinţe economice, economia politicǎ este cuprinsǎ în categoria:

a) ştiinţelor economice fundamentale; - pag. 7
b) ştiinţelor economice teoretico-aplicative ;
c) ştiinţelor de frontierǎ ;
d) ştiinţelor cu obiect de studiu specializat;
e) ştiinţelor de ramurǎ.
1. Modul de raţionare de la particular la general, de la fapte concrete la generalizarea

ştiinţificǎ se numeşte:
a) abstractizare;
b) inducţie; - pag. 10
c) deducţie;
d) sintezǎ;
e) analizǎ.
2. Modul de raţionare de la general la particular se numeşte:

a) abstractizare;
b) inducţie;
c) deducţie; - pag. 10
d) sintezǎ;
e) analizǎ.
3. Principiul “caeteris paribus“

a) pleacă de la premisa că unele elemente ale analizei economice sunt stabile, în timp ce
altele sunt variabile ; - pag. 10
b) reflectǎ modul de raţionare de la particular la general, de la fapte concrete la
generalizarea ştiinţificǎ;
c) reflectǎ modul de raţionare de la general la particular;
d) constă în reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui sistem
linear sau analog;
e) înseamnă descompunerea, dezmembrarea fenomenului, procesului cercetat, în
elementele sale componente.
Lucrare de verificare unitate de învățare nr.1:
1. Nu este un reprezentant al școlii clasice:

a) Adam Smith;
b) David Ricardo;
c) Kart Marx;
d) Thomas Malthus;
e) John Maynard Keynes. – pag. 4
2. “Avuția națiunilor” are ca autor:

a) John Maynard Keynes;
b) Adam Smith; - pag. 3
c) Thomas Malthus;
d) John Stuart Mill;
e) David Ricardo.
3. Teoria valorii muncă a fost dezvoltată de:

a) reprezentanții școlii de la Viena;
b) reprezentanții școlii de la Lausanne;
c) reprezentanții școlii clasice; - pag. 3
d) reprezentanții școlii de la Cambridge;
e) reprezentanții sintezei neoclasice.
4. Principiul populației, potrivit căruia în absența unor frâne sociale, populația are tendința
să crească în progresie geometrică, iar mijloacele de subzistență, în proporție aritmetică, a
fost enunțat de:
a) John Maynard Keynes;
b) Adam Smith;
c) Thomas Malthus; - pag. 4
e) David Ricardo.
5. “Teoria generală a ocupării, a dobânzii și a banilor” are ca autor:
a) John Maynard Keynes; - pag. 4
b) Adam Smith;
c) Thomas Malthus;
e) David Ricardo.
6. Microeconomia este acea ramură a științei economice care studiază:

a) comportamentele agenților economici individuali și interacțiunile dintre ei; - pag. 5
b) comportamentele sociale;
c) marile agregate dintr-o economie;
d) dezechilibrele economice;
e) balanța de plăți externe.
7. Abstracția științifică:
a) pleacă de la premisa că unele elemente ale analizei economice sunt stabile, în timp ce
altele sunt variabile ;
b) reflectă modul de raționare de la particular la general, de la fapte concrete la
generalizarea științifică;
c) reflectă modul de raționare de la general la particular;
d) constă în reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui sistem
linear sau analog;
e) presupune ca cercetătorul să își concentreze atenția asupra unui aspect spre a-l analiza, făcând
abstracție de celelalte aspecte a căror existență îi este cunoscută. – pag. 11
8. Constituie etape ale aplicării metodelor inducției și deducției:

a) observarea faptelor;
b) imaginarea unei explicații generale;
c) formularea de legi economice;
d) verificarea fondului ipotezelor fiaste;
e) toate variantele de mai sus. – pag. 10
9. Macroeconomia este acea ramură a științei economice care nu studiază:

a) producția națională;
b) comportamentele agenților economici individuali și interacțiunile dintre ei; - pag. 5
c) indicele general al prețurilor;
d) inflația;
e) balanța de plăți externe.
10. Economia politică: - pag. 7

a) este o știință economică fundamentală;
b) nu este echivalentă cu istoria economică;
c) constituie un ansamblu coerent de cunoștințe despre realitatea economică;
d) are o latură pozitivă și una normativă;
e) extinde principiile raționalității economice și eficienței economice asupra socialului
în totalitatea sa.
Alegeți răspunsul corect:
A(a+b); B(c+d+e); C(e); D(a+b+ c+d+e); E(a+d).
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.2
1. Se consideră că nevoile (trebuințele) umane reprezintă:

a) elementele pe care omul le folosește în activitatea economică;
b) un șir nesfârșit de cerințe obiectiv necesare vieții umane, ale existenței și dezvoltării
purtătorilor lor;
c) o multitudine de cerințe ce pot fi satisfăcute în funcție de mărimea prețurilor;
d) trebuințele oamenilor care pot fi satisfăcute în corelație cu posibilitățile materiale
ale societății; - pag. 20
e) elementele pe care omul le poate folosi.
2. Interesele economice:
a) reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în activitatea sa;
b) sunt sinonime cu nevoile umane;
c) pun în evidență motivația activității umane; - pag. 22
d) constau în efortul conștient al oamenilor de a atrage și utiliza resurse economice ;
e) au drept caracteristică definitorie raritatea.
3. Se consideră că nevoile sunt:

a) obiective, prin purtătorii lor;
b) subiective, determinate de gradul de dezvoltare al societății;
c) “dictate” dinăuntrul și dinafara ființei umane; - pag. 24
d) satisfăcute numai prin consumul de bunuri libere;
e) satisfăcute numai prin bunuri provenite prin schimb.
4. Nu au caracter limitat:
a) resursele umane;
b) resursele economice;
c) nevoile; - pag. 21
d) resursele naturale;
e) resursele derivate.
5. O resursă primară este:
a) nelimitată;
b) limitată; - pag. 23
c) întotdeauna refolosibilă;
d) numai aceea care provine din activitatea economică;
e) stocul de învățământ.
1. Nu reprezintă o componentă a activității economice :

a) producția ;
b) aprovizionarea ; - pag. 27
c) consumul ;
d) repartiția ;
e) circulația.
2. Adâncirea diviziunii muncii are loc sub impactul:

a) diminuării resurselor;
b) progresului științei, tehnicii și tehnologiei; - pag. 27
c) limitării în capacitate a nevoilor;
d) caracterului nelimitat al nevoilor;
e) scăderii consumului.
3. Consumul reflectă:
a) totalitatea nevoilor societății;
b) totalitatea nevoilor umane;
c) nevoile umane în concordanță cu realitatea materială; - pag. 28
d) volumul producției;
e) volumul și structura activității economice.
4. Identificați afirmația falsă referitoare la producție:

a) poate fi materială;
b) poate lua forma prestărilor de servicii;
c) se supune principiilor raționalității economice;
d) reprezintă actul care constă în folosirea efectivă a bunurilor; - pag. 27
e) constă în transformarea intrărilor (factorilor de producție) în ieșiri (bunuri economice).
1. Costul de oportunitate reprezintă:

a) costul total de producție ;
b) costul marginal ;
c) costul șansei sacrificate; - pag. 29
d) costul economic ;
e) costul contabil.
2. Valoarea alternativelor eliminate în procesul alegerii bunurilor se numește:

a) cost marginal;
b) cost mediu;
c) cost de oportunitate; - pag. 29+31
d) cost total;
e) cost optim.
3. Existența costului de oportunitate în economie este determinată de:

a) progresul tehnic;
b) nivelul de dezvoltare economică;
c) aspectul că resursele sunt limitate comparativ cu nevoile care sunt nelimitate; - pag. 29
d) nivelul de cultură și civilizație;
e) nivelul veniturilor.
4. Care din afirmațiile de mai jos este falsă: - pag. 29 (restul variantelor)
a) costul de oportunitate este un cost real al alegerilor, în condițiile unor resurse limitate;
b) satisfacerea nevoilor nelimitate în condițiile în care resursele sunt limitate impune
principiul raționalității;
c) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele folosite exprimă principiul raționalității;
d) costul de oportunitate este costul șansei pierdute;
e) timpul pierdut pentru producerea unor utilități este o resursă recuperabilă.
5. Utilizarea resurselor limitate în așa fel încât satisfacția obținută să fie maximă exprimă:
a) raționalitatea economică; - pag. 29
b) costul de oportunitate;
c) costul economic;
d) costul marginal;
e) profitul economic.
1. Identificați afirmația falsă cu privire la fenomenul economic:

a) reprezintă o formă exterioară a activității economice;
b) poate fi observat și cercetat în mod empiric, pe bază de experiență;
c) constituie fenomene economice: prețul, costul, banii etc.
d) exprimă transformările cantitative în starea activității economice; - pag. 33
e) este accesibil cunoașterii oamenilor, indiferent de profesia lor.
2. Procesele economice: - pag. 33

a) sunt fenomenele economice privite în mișcarea lor;
b) exprimă transformările cantitative în starea activității economice;
c) exprimă transformările calitative în starea activități economice;
d) exprimă transformările structurale în starea activității economice;
e) evidențiază desfășurarea activității economice în timp și spațiu.
A(a+b+c); B(b+c+d+e); C(a+e); D(a+b+c+d+e); E(b+c+d).
3.Reprezintă caracteristici ale legilor economice:

a) exprimă legături interioare, profunde ale vieții economice; - pag. 34
b) evidențiază desfășurarea activității economice în timp și spațiu;
c) se prezintă ca regularități relativ constante și generale ale vieții economice; - pag. 34
d) pot fi cunoscute și analizate numai prin folosirea unor metode și tehnici științifice de
cercetare; - pag. 34
e) pot fi observate și cercetate în mod empiric, pe bază de experiență.
A(a+c+d); B(b+c+d+e); C(a+e); D(a+b+c+d+e); E(b+c+d).
1. Riscul la nivel microeconomic poate fi :

a) risc social;
b) risc politic;
c) risc economic;
d) risc accidental; - pag. 37
e) numai obiectiv.
2. Riscul la nivel macroeconomic poate fi :

a) risc social; - pag. 37
b) risc speculativ;
c) risc de inovație;
d) risc accidental;
e) risc de țară.
3. Riscul la nivel mondoeconomic poate fi :

a) risc social;
b) risc de țară; - pag. 38
c) risc de insolvabilitate sau de neplată ;
d) risc speculativ ;
e) risc accidental.
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 2:
1. De la perioadă la perioadă, resursele utilizate de oameni:

a) au sporit cantitativ și s-au diversificat; - pag. 23
b) s-au epuizat;
c) au rămas neschimbate;
d) au devenit nelimitate;
e) au crescut mai rapid decât nevoile.
2. Resursele sunt limitate în sensul că:

a) sunt insuficiente în raport cu nevoile; - pag. 23
b) nu se regenerează;
c) scad continuu ;
d) nu se recuperează;
e) nu cresc.
3. Indiferent de gradul de folosire sau refolosire, toate resursele trebuie interpretate ca fiind:
a) nerecuperabile;
b) unele recuperabile iar altele regenerabile;
c) limitate;
d) refolosibile;
e) nelimitate.
4. Care din următoarele afirmații nu sunt adevărate:

a) bunurile libere, în raport cu nevoile sunt limitate ; - pag. 24
b) bunurile economice sunt limitate ;
c) bunurile libere, în raport cu nevoile sunt nelimitate ;
d) bunurile economice sunt insuficiente în raport cu nevoile ;
e) nevoia de bunuri libere este mai mică decât bunurile libere existente.
5. Raționalitatea:
a) înseamnă capacitatea oamenilor de a-și stabili obiectivele și de a acționa într-o astfel
de manieră încât să realizeze aceste obiective în condiții de eficiență maximă;-pag. 29
b) reflectă procesul de maximizare a efectelor utile în contextul cheltuirii unui anumit
efort; - pag. 29
c) reflectă procesul de minimizare a efectelor utile în contextul cheltuirii unui anumit
efort ;
d) obținerea unor rezultate maxime din alegerile făcute; - pag. 29
e) constituie un principiu de folosire a mijloacelor limitate cu întrebuințări alternative,
astfel încât nevoia satisfăcută să fie maximă. – pag. 29
A (a + b + e); B (a + b + c + d + e); C (a + b + d + e); D (a + b); E ( b + d + e).
6. Care dintre următoarele afirmații reprezintă trăsături ale activității economice?

a) este amplă și diversificată;
b) prin intermediul ei se dezvoltă celelalte activități din societate;
c) contribuie la transformarea oamenilor, a societății în ansamblul ei;
d) are ca scop satisfacerea nevoilor oamenilor ca indivizi, colectivitate, societate.
e) este alcătuită din activități de producție, repartiție, schimb și consum.
A(a+b + c + d); B(a + b + c + d + e); C(a + b + e); D(c + d + e); E(b + c + d + e).
7. Care din afirmațiile de mai jos referitoare la costul de oportunitate sunt corecte:
a) este ceea ce pierde individul, colectivitatea și societatea, în urma alegerii făcute; -
pag.29
b) este costul șansei sacrificate; - pag. 29
c) este un concept relativ exprimat în termeni reali; - pag. 29
d) este un cost marginal;
e) este costul suportat de oameni pentru a-și satisface
resursele. Alegeți răspunsul corect:
A(a + b + c); B(a + b + c + d); C(a + b + c + d + e); D(a + b + d); E(a + b + e).
8. Care din afirmațiile de mai jos considerați că sunt adevărate?

a) satisfacerea nevoilor nelimitate cu resurse limitate impune principiul raționalității;
b) maximizarea rezultatelor, la un anumit efort este o expresie a principiului raționalității;
c) principiul raționalității presupune folosirea mijloacelor limitate, cu întrebuințări
alternative, astfel încât nevoia satisfăcută să fie maximă ;
d) raționalitatea presupune alegerea bunului care are cel mai mic preț;
e) raționalitatea presupune alegerea bunului care are cel mai ridicat nivel de calitate.
A ( a + b + c + d + e); B ( a + b + c + d); C ( a + b + c); D ( a + b); E ( b ).
9. Raționalitatea activității economice se poate exprima:

a) fie sub forma maximului economic, în sensul că prin mijloacele date să se obțină cele
mai bune rezultate posibile;
b) fie sub forma maximului economic, în sensul că se obțin cele mai bune rezultate cu
maximum de mijloace;
c) fie sub forma minimului economic, în sensul că rezultatele dorite, bine definite, să se
realizeze cu cele mai mici cheltuieli de resurse;
d) fie sub forma minimului economic, în sensul că la cheltuielile cele mai mici să se
obțină minimum de rezultate;
e) fie sub forma maximului de mijloace și rezultate, fie sub forma minimului de rezultate
și mijloace;
A ( a + c); B ( b + e); C ( a + d); D ( b + d); E ( e ).

1. Economia naturală este acel mod de organizare și funcționare a activității economice în
care:
a) nevoile se satisfac prin consumul direct de bunuri obținute prin activitățile proprii și nu
prin schimb; - pag. 46
b) se satisfac numai trebuințele comunităților, iar cele proprii constituie o preocupare
exclusivă a fiecăruia;
c) se satisfac numai nevoile fiecăruia ( individuale );
d) trebuințele se satisfac fără a apela la schimb, ci numai la ceea ce poate oferi natura;
e) toate trebuințele se satisfac din ce în ce mai bine apelând la schimbul de produse care
constituie, totodată, scopul oricărei inițiative.
2. In condițiile actuale, economia naturală:

a) este în ascensiune;
b) se menține în proporții diferite de la țară la țară; - pag. 48
c) nu există;
d) este preponderentă;
e) există numai în țările slab dezvoltate.
3. Economia de schimb a devenit preponderentă:

a) la începutul secolului XX;
b) la sfârșitul perioadei sclavagiste;
c) după primul război mondial;
d) după prima revoluție industrială; - pag. 48
e) la sfârșitul secolului XIX.
4. În cadrul economiei de schimb:

a) toate bunurile produse sunt libere;
b) accesul la toate bunurile economice se realizează direct, prin autoconsum; - pag. 46
c) nu există bunuri libere;
d) accesul la bunurile economice se realizează în cea mai mare parte prin intermediul
schimbului;
e) nu există autoconsum.
1. Economia de schimb este acel sistem economic în care:

a) schimbul se face prin intermediul banilor; - pag. 50
b) bunurile produse nu necesită consum de factori de producție;
c) autoconsumul este predominant;
d) fiecare individ produce întreaga gamă de bunuri necesare existenței;
e) nu există bunuri libere.
2. Economia de schimb ca formă de satisfacere a nevoilor individului nu se bazează pe:

a) proprietatea privată;
b) autoconsum;
c) producerea bunurilor pentru schimb;
d) producerea bunurilor marfare;
e) relația de schimb cu exteriorul.
3. Un bun economic se numește marfă dacă:

a) este obținut prin muncă;
b) satisface o nevoie;
c) face obiectul schimbului prin vânzare-cumpărare;
d) a și b;
e) b și c. – pag. 51
4. Economia de schimb este acea formă de organizare și funcționare a activității economice

care se caracterizează prin:
a) autonomia, independentă producătorilor; - pag. 50
b) accesul la bunurile economice destinate satisfacerii nevoilor de toate genurile se
realizează în cea mai mare măsură și din ce în ce mai mult nu direct din producția
proprie a fiecărui agent economic, ci indirect, prin schimb între ei; - pag. 51
c) bunurile economice ajung de la producător la consumator prin vânzare - cumpărare;
d) astăzi, este forma universală de organizare și funcționare a activității economice; - pag.
48
e) asigură un grad superior de satisfacere a trebuințelor în comparație cu economia
naturală. – pag. 49
A ( a + b + c + d ); B ( a + b + c + d + e ); C ( a + b + c ); D ( a + b ); E ( d ).
1. Procesul de extindere și consolidare a economiei de piață a fost susținut de următoarele

premise:
a) individul este o ființă rațională și inteligentă, ghidat de interesul personal și principiul
hedonist; - pag. 55
b) asigurarea unui cadru legislativ necesar funcționării pieței; - pag. 55
c) implicarea statului prin acțiuni ce urmăresc asigurarea condițiilor necesare funcționării
normale a pieței; - pag. 55
d) extinderea proprietății publice;
e) adâncirea diviziunii muncii.
A(a + b + c + d + e); B(b + c + d); C(c + d + e); D(a + b + c + e); E(a + b + c).
2. Nu reprezintă trăsături ale economiei de piață: (pag.51, 54-55, pentru celelalte variante)
a) autonomia decizională a agenților economici;
b) mobilul întregii activități economice este profitul;
c) statul intervine direct și indirect în stabilirea prețurilor la majoritatea bunurilor
economice;
d) economia de piață este o economie monetară;
e) satisfacerea nevoilor se face în cea mai mare parte prin autoconsum.
A(a + c + e); B(c + e); C(b + c + d + e); D(a + b + c + e); E(a + b + c).
3. În economia de comandă: - pag. 55

a) prețurile nu se determină liber;
b) proprietatea de stat este preponderentă;
c) nu există planificare;
d) prețurile sunt administrate de stat în cea mai mare parte;
e) piața este centrul vital al
economiei. Alegeți răspunsul corect:
A(a + c + e); B(c + e); C (a + b + d); D(a + b + c + d + e); E(b + c + d).
4. Piața reprezintă:
a) locul de întâlnire a cererii cu oferta;
b) un mecanism de reglare a vieții economice;
c) un contract ce comportă vânzarea și cumpărarea de bunuri;
d) o instituție centrală a economiei;
e) o relație între agenții economici cu privire la bunurile economice din
societate. Alegeți răspunsul corect:
A(a + b + c + d + e); B(a + b + d); C(b + c + d); D(b + c + d + e); E(c + e).
5. În economia de piață pură:

a) proprietatea statului este dominantă;
b) raportul dintre cerere și ofertă determină prioritățile în producerea bunurilor;
c) se manifestă suveranitatea consumatorului;
d) mecanismul prețurilor determină alocarea resurselor între activități;
e) prin plan se stabilesc ce, cât și cum să se producă.
A( a + b + c ); B( c + d + e ); C( b + c + d ); D( b + c + d + e ); E( c + e ).
1. După modul în care bunurile economice produse trec de la producător la consumator,

sistemele economice pot fi:
a) simple și compuse;
b) naturale și artificiale;
c) comune și individuale;
d) sistemul socialist și sistemul capitalist; - pag. 53
e) sistemul economiei naturale și sistemul economiei de schimb.
2. În cadrul economiei naturale există:

a) doar bunuri marfare; - pag. 51
b) doar bunuri libere;
c) atât bunuri economice cât și bunuri libere;
d) doar bunuri economice;
e) doar bunuri economice materiale.
3. Economia naturală este un concept care semnifică tipul de economie:
a) care se bazează pe utilizarea resurselor naturale;
b) care folosește în mod natural mecanismele economiei de piață;
c) în care se consumă bunuri asigurate direct prin activități economice proprii; - pag. 46
d) în care consumul de bunuri este asigurat cu conservarea naturii;
e) specific economiilor bazate pe diviziunea muncii.
4. Economia de piață se întemeiază:

a) numai pe proprietatea privată;
b) pe proprietatea privată și pe proprietatea publică preponderentă;
c) pe proprietatea publică;
d) pe pluralismul formelor de proprietate, în care proprietatea privată este primordială; -
pag. 56
e) pe pluralismul formelor de proprietate, în care proprietatea publică este primordială.
5. În decursul timpului, economia naturală ca pondere în activitatea economică:

a) a rămas neschimbată;
b) a fost depășită de cea de schimb; - pag. 48
c) a răspuns unor nevoi din ce în ce mai sofisticate;
d) a depășit ponderea celei de schimb;
e) a dispărut din activitatea economică.
6. În cadrul oricărei economii de piață întâlnim:

a) numai proprietate privată;
b) numai proprietate de stat;
c) atât proprietate de stat, cât și privată; - pag. 56
d) numai proprietate mixtă;
e) numai proprietate privată și mixtă.
7. Baza economiei naturale a fost reprezentată de :

a) proprietatea privată;
b) proprietatea obștească și nivelul scăzut al tehnicii;
c) satisfacerea nevoilor prin intermediul schimbului;
d) existența planificării;
e) existența statului.
8. Economia de schimb s-a afirmat și extins:
a) în epoca feudală;
b) în epoca sclavagistă;
c) în perioada de început a capitalismului;
d) după ce-a de a doua revoluție industrială; - pag. 48
e) în perioada de descompunere a comunei primitive.
9. Economia de piață pură se caracterizează prin:

a) suveranitatea consumatorului;
b) alocarea resurselor în societate se face prin mecanismul prețului;
c) încorsetarea de către planul centralizat a legilor;
d) formarea prețurilor are loc în mod liber la toate categoriile de bunuri și servicii;
e) preponderența proprietății
publice. Alegeți răspunsul corect:
A( a + b + c ); B( c + d + e ); C( b + c + d + e ); D( a + d + e ); E( a + b + d ).
10. Nu reprezintă trăsături ale economiei mixte: - pag. 56

a) întreprinderile private, în exclusivitate, răspund la întrebările ce să se producă,
cât, cum, pentru cine să se producă;
b) statul nu intervine în viața economică decât pentru a crea cadrul juridic necesar și
în calitate de simplu cumpărător; - pag. 58
c) mecanismele pieței libere se întrepătrund cu mecanismele dirijismului statal;
d) prețurile sunt administrate de firme și de stat;
e) deciziile economice sunt luate centralizat, fiind o economie de
comandă. Alegeți răspunsul corect:
A( a + b + c + e); B( a + b + e ); C( a + c + e ); D( b + c ); E( b + c + d + e ).
1. Obiectul proprietății îl constituie:

a) bunurile libere;
b) bunurile închiriate;
c) bunurile ne-marfare;
d) orice bun, identificabil și măsurabil economic; - pag. 66
e) bunurile primare.
2. Subiectul proprietății îl constituie:

a) resursele economice;
b) piața;
c) concurența;
d) agenții economici; - pag. 66
e) bunurile.
3. Prin proprietate în sens economic se înțelege:

a) posesiunea de bunuri destinate vânzării;
b) posesiunea de bani;
c) posesiunea de pământ;
d) o relație între oameni cu privire la bunurile economice existente în societate; - pag. 66
e) posesiunea de bunuri materiale și spirituale.
1. Proprietatea publică:
a) există în toate țările; - pag. 69
b) există doar la nivel regional;
c) există sub forma proprietății cooperatiste;
d) este o formă a proprietății particulare;
e) constituie baza economiei de piață.
2. În raport cu formele de însușire, posesiune și de folosire a bunurilor distingem:
a) proprietate individuală, proprietate privat-individuală și proprietate privat-asociativă; -
pag. 69
b) proprietate capitalistă, proprietate de piață și proprietate privată;
c) proprietate publică, proprietate națională și proprietate internațională;
d) proprietate mixtă, proprietate aparținând statului și proprietate aparținând persoanelor
fizice sau juridice;
e) proprietate publică, proprietate de stat şi proprietate mixtă.
3. Proprietatea privată poate fi:

a) mixtă;
b) publică;
c) asociativă;
d) de stat;
e) nici una dintre variantele de mai sus.
1. Proprietatea:
a) publică este singura care generează libera inițiativă;
b) particulară asigură manifestarea largă a independenței economice;
c) trebuie privită doar în cadrul unui pluralism al formelor de proprietate; - pag.68
d) reprezintă baza acțiunii economice;
e) reprezintă o relație între oameni cu privire la bunurile libere din societate.
A ( a + b + c ); B ( b + c + d ); C ( c + d + e ); D ( a + c + d ); E ( a + c ).
2. Atributele proprietății sunt:

a) dreptul de posesiune;
b) dreptul de dispoziție;
c) dreptul de utilizare;
d) dreptul de uzufruct;
e) toate cele de mai sus. – pag. 67
3. Pierderea căror atribute ale proprietății derivă din vânzarea obiectului proprietății:
a) posesiunea;
b) dispoziția;
c) utilizarea;
d) uzufructul;
e) toate cele de mai sus. – pag. 67
4. Un întreprinzător a închiriat un spațiu pentru un minimarket și a cumpărat un teren pe care

a construit o sală de sport. Ce drept are asupra terenului?
a) de succesiune;
b) de moștenire;
c) de proprietate;
d) numai dreptul de dispoziție;
e) numai dreptul de uzufruct.
5. Proprietarilor neproducători le pot reveni următoarele drepturi:

a) numai dreptul de dispoziție;
b) dreptul de posesiune și dreptul de utilizare;
c) dreptul de posesiune, dispoziție și uzufruct; - pag. 67
d) dreptul de utilizare și dreptul de uzufruct;
e) dreptul de dispoziție și dreptul de utilizare.
6. Subiecții proprietății:
a) pot fi sau nu și proprietari;
b) sunt proprietari, dar neproducători; - pag. 66
c) pot fi sau nu și producători neproprietari;
d) pot utiliza sau nu obiectul proprietății prin salariați;
e) pot transfera dreptul de dispoziție salariaților, dar nu și dreptul de uzufruct.
7. Înstrăinarea totalității atributelor proprietății pe bază de contra echivalent:

a) generează relații de închiriere:
b) se realizează cu ocazia unei donații;
c) dă naștere unor raporturi manageriale;
d) generează relații de credit;
e) constituie conținutul actului de vânzare-cumpărare. – pag. 67
8. Nu reprezintă un atribut al raportului economic de proprietate:
a) dreptul de uzufruct;
b) dreptul de proprietate; - pag. 67
c) dreptul de dispoziție;
d) dreptul de utilizare;
e) dreptul de posesiune.
9. Forma de proprietate preponderentă în economia de piață este:

a) proprietatea mixtă;
b) proprietatea individuală;
c) proprietatea publică;
d) proprietatea mixtă multinațională;
e) proprietatea particulară. – pag. 68
10. Nu constituie forme ale proprietății particulare :

a) proprietatea mixtă; - pag. 68
b) proprietatea individuală;
c) proprietatea publică;
d) proprietatea mixtă multinațională;
e) proprietatea privat-asociativă.
A ( a + b + c ); B ( a + c + d ); C ( c + d + e ); D ( a + c + e ); E ( a + c ).
1. Menajele:
a) realizează din activitatea economică venituri care le permit sǎ-şi susțină consumul; -
pag. 78
b) constituie unitatea de bază în care se realizează repartiția;
c) mobilizează și repartizează disponibilitățile financiare din economie;
d) obțin venituri din taxe pe care le percep pentru diferite servicii prestate;
e) nici o variantă nu este corectă.
2. Exteriorul:
a) regrupează unitățile instituționale dintr-o țară; - pag. 78
b) realizează doar activități cu caracter comercial;
c) constituie agenții economici care importă ceea ce vând;
d) este un sector instituțional care are drept funcție principală redistribuirea veniturilor și
avuției;
e) este considerat un sector instituțional cu caracter fictiv.
3. Reprezintă administrație privată:

a) armata;
b) poliția;
c) învățământul public;
d) statul;
e) Crucea Roșie. – pag. 78
4. Pentru susținerea activităților, administrațiile publice obțin venituri din:

a) vânzarea produselor realizate;
b) activități comerciale;
c) taxe, impozite, contribuții la asigurările sociale etc.; - pag. 77
d) schimbul de bunuri economice;
1. După natura bunurilor puse în mișcare, fluxurile dintre agenții economici se împart în:
a) fluxuri reale și fluxuri monetare; - pag. 80
b) fluxuri nominale și fluxuri reale;
c) fluxuri nete și fluxuri brute;
d) fluxuri financiare și fluxuri monetare;
e) fluxuri fixe și variabile.
2. Circuitul economic: - pag. 81

a) constituie ansamblul relațiilor dintre agenții economici în interdependența lor;
b) relevă legăturile fundamentale pe care se bazează funcționarea unei economii naționale;
c) este circulația bunurilor materiale între agenții economici care acționează în economia
unei țări;
d) relevă deplasarea, circulația bunurilor de natură economică de la anumiți agenți
economici la alții;
e) constituie fluxurile reale și monetare care se desfășoară concomitent și neîntrerupt.
A(a+b); B(b+d+e); C(a+b+c+d+e); D(a+b+e); E(a+b+c+d).
3. Sectorul public participă la circuitul economic prin: - pag. 83-84

a) transferuri către firme sub forma subvențiilor;
b) prelevări obligatorii asupra veniturilor celorlalți agenți economici;
c) prestarea de servicii gratuite către celelalte sectoare;
d) tranzacții bilaterale, cum este cazul achiziționării de la firme a bunurilor necesare
funcționării instituțiilor și infrastructurilor din sectorul public ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
1. Băncile, ca agent economic: - pag. 77

a) desfășoară activități cu caracter comercial;
b) realizează legătura dintre unitățile instituționale care au nevoie de fonduri și cele care au
asemenea fonduri temporar disponibile;
c) veghează ca banii sa circule în economie și să fie într-o cantitate corespunzătoare;
d) veghează la circulația bunurilor marfare în economie;
e) asigură circulația normală a banilor.
A(a+b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c+e); E(a+e).
2. Administrațiile private: - pag. 78

a) produc, în principal, servicii necomerciale pentru populație;
b) redistribuie veniturile între agenții economici;
c) își asigură veniturile necesare funcționării din contribuţii voluntare ale unitǎţilor din alte
sectoare;
d) îşi asigurǎ resursele financiare din taxe şi impozite;
e) reprezintǎ unitatea de bazǎ în care se realizeazǎ
consumul. Alegeţi rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c+d+e); E(a+e).
3. Care dintre afirmaţiile urmǎtoare nu sunt adevǎrate:

a) menajele furnizeazǎ întreprinderilor munca; - pag. 81 (pentru restul variantelor)
b) administraţiile realizeazǎ activitate economicǎ comercialǎ;
c) societǎţile comerciale nefinanciare produc bunuri materiale şi servicii pe care le vând
menajelor prin intermediul pieţei;
d) exteriorul regrupeazǎ unitǎţile instituţionale dintr-o ţarǎ care participǎ la relaţiile
economice externe realizând activitǎţi cu caracter comercial sau necomercial;
e) menajele sunt
omogene. Alegeţi rǎspunsul
corect:
A(b+c); B(a+c+d); C(b+e); D(a+b+c+d+e); E(a+e).
4. Care din afirmaţiile urmǎtoare sunt adevǎrate:

a) instituţiile bancare vegheazǎ ca banii sǎ circule normal şi sǎ fie în cantitate
corespunzǎtoare;
b) administraţiile realizeazǎ activitate marfarǎ;
c) societǎţile comerciale nefinanciare produc bunuri materiale şi servicii pe care le vând
menajelor prin intermediul pieţei;
d) economia oricǎrei ţǎri se manifestǎ printr-un volum imens de operaţii şi tranzacţii ce se
deruleazǎ între numeroşi agenţi economici;
e) totalitatea fluxurilor economice dintr-o economie formeazǎ circuitul economic.
A(b+c); B(a+c+d+e); C(b+e); D(a+b+c+d+e); E(a+e).
5. Administraţiile publice:
a) produc bunuri sub forma serviciilor care ajung direct la consumator fǎrǎ a deveni marfǎ;
b) îşi asigurǎ resursele financiare din taxe şi impozite; - pag. 71
c) este un sector format din agenți economici fictivi care vând ceea ce este importat şi
cumpǎrǎ ceea ce se exportǎ;
d) asigură redistribuirea veniturilor și avuției;
e) realizeazǎ activitate economicǎ necomercialǎ. - pag. 71
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+d+e); E(b+d+e).
6. Menajele:
a) sunt considerate unitatea de bazǎ în care se realizeazǎ consumul; - pag. 78
b) au un rol economic complex; - pag. 81-82
c) se diferenţiazǎ în funcţie de mǎrimea veniturilor, sursa veniturilor, tradiții, grad de
pregǎtire etc.; - pag. 78
d) uneori, se manifestǎ ca întreprinzǎtori individuali ce oferǎ bunuri materiale şi servicii
comerciale, nefinanciare; - pag. 78
e) îşi asigurǎ resursele din remunerarea factorilor de producţie pe care îi aduc în activitatea
economicǎ. – pag. 78
A(a+b+c+d+e); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c); E(b+d+e).
7. Din cadrul administrațiilor publice şi private, ca agenţi economici, fac parte:

a) statul;
b) asociaţiile culturale şi sportive;
c) partidele politice;
d) fundaţiile;
e) prefecturile.
A(b+c); B(a+c); C(a+b+c+d+e); D(a+b+c+d); E(a+e).
8. Identificați elementul care nu defineşte circuitul economic: - pag. 79
a) activitǎţile economice;
b) tranzacţiile economice;
c) obiectul tranzacţiilor;
d) forma de proprietate;
e) agenţii economici.
9. Operaţiile din cadrul unei economii naţionale pot fi reduse la trei mari categorii, respectiv:
- pag. 79-80
a) operaţii cu bunuri şi servicii;
b) operaţii de utilizare a bunurilor;
c) operaţii de repartiţie;
d) operaţii financiare;
e) operaţii de schimb al buburilor şi
serviciilor. Alegeţi rǎspunsul corect:
A(b+c+d); B(a+c+d); C(b+d+e); D(a+b+c); E(a+c+e).
10. Tranzacţiile bilaterale sunt cele în care:

a) oricǎrei transmiteri a unui bun sau serviciu îi corespunde o contrapartidǎ concretizatǎ
într- un bun;
b) oricǎrei transmiteri a unui bun sau serviciu îi corespunde o contrapartidǎ concretizatǎ
într- un serviciu al unui factor;
c) oricǎrei transmiteri a unui bun sau serviciu îi corespunde o contrapartidǎ concretizatǎ
într- un echivalent în monedǎ;
d) oricǎrei transmiteri a unui bun sau serviciu nu îi corespunde o contrapartidǎ;
e) se produc modificǎri de patrimoniu pe calea moştenirilor sau
donaţiilor. Alegeţi rǎspunsul corect:
A(b+c+d); B(a+c+d); C(b+d+e); D(a+b+c); E(a+c+e).
1. Banii, în calitatea lor de instrument general al economiei de schimb, au următoarele

trăsături esenţiale :
a) caracter obiectiv;
b) sunt dematerializaţi însemnând cǎ sunt rupţi de conţinutul lor material;
c) caracter nedeterminat;
d) caracter general;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte. – pag. 92-93
2. Caracterul nedeterminat al instrumentelor monetare :

a) decurge din faptul că sunt acceptaţi în orice loc şi în orice moment într-o comunitate
monetară;
b) decurge din faptul că transferarea lor permite reglarea instantanee şi definitivă a
vânzării- cumpărării şi a datoriilor;
c) decurge din faptul că permite achitarea oricărei datorii sau vânzarea- cumpărarea
oricărui bun economic indiferent de natura lui; - pag. 93
d) decurge din faptul că permit mǎsurarea şi compararea schimburilor;
e) decurge din faptul că reprezintǎ o putere de cumpǎrare în aşteptare.
3. Banii nu constituie: - pag. 92 (restul variantelor)

a) un instrument social;
b) un bun creat de om;
c) o marfǎ;
d) elementul central al economiei de schimb;
e) o putere de cumpǎrare în aşteptare.
1. Convertibilitatea banilor în aur :

a) s-a pierdut odatǎ cu apariţia bancnotelor;
b) se pierde în condiţii de recesiune economicǎ ;
c) s-a pierdut în 1971 ;
d) s-a pierdut odatǎ cu înfiinţarea FMI şi a Bǎncii Mondiale;
e) se menţine şi astǎzi în proporţii diferite de la ţarǎ la ţarǎ. – pag. 98
2. Au constituit prima formǎ de bani:

a) banii de hârtie;
b) biletele de bancǎ;
c) moneda metalicǎ;
d) banii-marfǎ; - pag. 94
e) banii-aur.
3. Biletele de bancă (bancnotele) sunt semne ale valorii care, în procesul circulaţiei,
înlocuiesc banii cu valoare deplină datorită următoarelor trăsături:
a) sunt convertibile în aur la prezentare şi la purtător; - pag. 95
b) se bucură de încredere unanimă; - pag. 95
c) nu sunt convertibile;
d) sunt emise pe baza unor garanţii certe şi reale sub formă de aur şi efecte comerciale; -
pag. 95
e) nu sunt acoperite de metal preţios.
Alegeţi rǎspunsul corect :
A(c+d); B(a+b); C(a+b+d); D(c+e); E(a+b+c+d+e).
1. Etalonul general pentru a comensura şi compara bunuri, servicii şi activitǎţi este:

a) valuta;
b) unitatea monetarǎ proprie fiecarei ţǎri; - pag. 98
c) euro;
d) dolarul SUA;
e) devizele.
2. Nu constituie o funcţie a banilor :

a) măsura activităţii economice;
b) mijloc de schimb;
c) mijloc de sporire a profitului; - pag. 98-99
d) rezervǎ a valorii;
e) mijloc de plată.
3. Funcţia de bani universali nu este îndeplinitǎ de: - pag. 99 (restul variantelor)
a) dolar SUA ;
b) lira sterlină ;
c) Euro ;
d) rubla ruseascǎ ;
e) yenul japonez.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.6:
1. Punctul de plecare al apariţiei banilor l-a constituit:

a) dezvoltarea producţiei;
b) schimbul; - pag. 94
c) dezvoltarea tehnologiei;
d) creşterea eficienţei activităţii economice;
e) dezvoltarea industriei.
2. Banii îndeplinesc funcţia de măsură a valorii atunci când:

a) servesc la evaluarea şi achitarea unor drepturi şi obligaţii; - pag. 98
b) prin intermediul lor sunt măsurate cheltuielile, veniturile, rezultatele agenţilor
economici;
c) se depun la bancă în vederea economisirii lor;
d) se achită o marfă cumpărată;
e) sunt utilizaţi pentru a plăti ratele lunare în cazul achitării unui credit.
3. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de schimb atunci când:

a) servesc pentru plata impozitelor;
b) sunt utilizaţi pentru stingerea unei obligaţii;
c) sunt folosiţi pentru a cumpăra un bun economic dintr-un magazin; - pag. 99
d) servesc pentru a evalua rezultatele agenţilor economici;
e) exprimă cheltuielile de producţie pentru obţinerea unui bun economic.
4. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de plată atunci când:

a) se achită o marfă cumpărată;
b) se evaluează cheltuielile şi rezultatele activităţii economice;
c) se achită impozitele; - pag. 99
d) se determină costul unui produs sau serviciu;
e) se depun banii la CEC în vederea economisirii lor.
5. Care din funcţiile banilor este relevată când unitatea monetară este utilizată pentru
a specifica preţul:
a) depozit de valoare;
c) măsură a valorii; - pag. 98
d) mijloc de plată;
e) divizibilitatea.
6. Valoarea banilor se exprimă prin:

a) mărimea masei băneşti aflate în circulaţie;
b) rezervele de aur ale băncii de emisiune;
c) calitatea metalului din care sunt confecţionaţi;
d) cantitatea de bunuri şi servicii care se poate procura cu o unitate bănească; - pag. 96
e) raportul în care se schimbă cu alte monede.
7. Banii scripturali:
a) nu pot fi transformaţi în numerar;
b) au o existenţă materială;
c) au o valoare invariabilă;
d) constituie un simbol;
8. Unitatea bănească proprie fiecărei ţări pentru a comensura şi compara bunuri, servicii şi
activităţi se numeşte:
a) marfă;
b) utilitate;
c) etalonul general;
d) preţ;
e) masa monetară.
9. Care din variantele de mai jos exprimă funcţiile banilor? – pag. 98-99
a) măsura activităţii economice;
c) mijloc de sporire a profitului;
d) forma universală sub care se constituie rezervele agenţilor economici;
e) mijloc de plată.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + d + e); B (b + c + d); C (c + d + e); D (a + b + c + e); E (a + b + e).
10. Banii de hârtie (hârtia-monedă) au drept trăsături definitorii: - pag. 96

a) nu sunt convertibili;
b) circulă în virtutea unui curs forţat, decretat de stat;
c) nu sunt acoperiţi cu metal preţios;
d) se emit şi pentru finanţarea unor cheltuieli neproductive sau militare şi a deficitelor
bugetare cronice;
e) sunt convertibili în aur la prezentare.
A(a + b + c +d + e); B (b + c + d); C (c + d + e); D (a + b + c + d); E (a + b + e).
1. Utilitatea economicǎ a unui bun:

a) depinde de costul de producţie;
b) este aceeaşi, indiferent de cantitatea consumatǎ;
c) se poate mǎsura prin metodele ordinalǎ sau cardinalǎ; - pag. 107
d) este identicǎ pentru toţi consumatorii;
e) este aceeaşi pentru fiecare dozǎ consumatǎ din bunul respectiv.
2. Aprecierea utilitǎţii economice a unui bun are caracter:

a) unitar;
b) eminamente subiectiv; - pag. 108
c) atât obiectiv, cât şi subiectiv;
d) contradictoriu;
e) obiectiv.
3. Conform concepţiei neoclasice, pentru un anumit individ fiecare element dintr-o mulţime
de bunuri identice are:
a) întotdeauna o utilitate economicǎ nulǎ;
b) aceeaşi utilitate economicǎ;
c) o utilitatea care nu poate fi apreciatǎ;
d) o utilitate economicǎ diferitǎ; - pag. 107
e) o utilitate economicǎ crescǎtoare.
4. Mǎrimea utilitǎţii economice a unui bun economic este determinatǎ în primul rând de:
a) abundenţa bunului respectiv;
b) raportul pe care fiecare individ îl stabileşte între proprietăţile intrinseci ale unui bun şi
intensitatea nevoilor sale faţă de bunul respectiv ; - pag. 106
c) cheltuielile ocazionate de obţinerea bunului respectiv ;
d) proprietǎţile intrinseci ale bunului respectiv;
e) toate variantele de mai sus.
5. Mǎsurarea cardinalǎ presupune:
a) ca un consumator dat sǎ acorde fiecǎrei cantitǎţi dintr-un bun un anumit numǎr de
unitǎţi de utilitate; - pag. 107
b) ca fiecare conumator sǎ posede cunoştinţe exacte asupra bunului consumat;
c) ierarhizarea diferitelor bunuri într-o anumitǎ ordine;
d) ordonarea bunurilor dupǎ preferinţele consumatorului;
e) nici un rǎspuns nu este corect.
6. Mǎrimea utilitǎţii economice:

a) este apreciatǎ diferit de consumatori diferiţi;
b) este aceeaşi pentru bunuri identice;
c) se reduce succesiv cu fiecare nouǎ unitate consumatǎ dintr-un bun;
d) sintetizeazǎ importanţa pe care un consumator o acordǎ la un moment dat fiecǎrei
unitǎţi dintr-o mulţime de bunuri identice;
e) este apreciatǎ diferit de acelaşi consumator în funcţie de condiţiile de loc şi timp.
A(a+b+c); B(a+c+d+e); C(a+b); D(a+d); E(c+e).
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.7:
1. Pe mǎsurǎ ce cantitatea consumatǎ dintr-un bun economic creşte :

a) creşte atât utilitatea totalǎ, cât şi cea marginalǎ ;
b) creşterea utilitǎţii marginale devanseazǎ creşterea utilitǎţii totale ;
c) utilitatea totalǎ scade concomitent cu utilitatea marginalǎ ;
d) utilitatea totalǎ scade iar utilitatea marginalǎ creşte ;
e) utilitatea totalǎ creşte în timp ce utilitatea marginalǎ scade.
2. Utilitatea marginalǎ se poate calcula astfel :

a) cantitatea totalǎ consumatǎ / venituri totale ;
b) cantitatea totalǎ consumatǎ / utilitate totalǎ ;
c) cantitatea totalǎ consumatǎ / preţ unitar ;
d) sporul utilitǎţii totale / sporul cantitǎţii totale consumate; - pag. 112
e) utilitate totalǎ / cantitate totalǎ.
3. Legea utilitǎţii marginale descrescânde : - pag. 113
a) stabileşte cǎ mǎrimea intensitǎtii unei plǎceri descreşte progresiv pânǎ la saturare, dacǎ
este satisfǎcutǎ în mod continuu ;
b) stabileşte cǎ utilitatea primei unitǎţi dintr-un bun economic este cea mai ridicatǎ şi se
reduce succesiv cu fiecare nouǎ unitate de bun consumat ;
c) stabileşte cǎ pe mǎsurǎ ce cantitatea dintr-un bun economic creşte, utilitatea marginalǎ a
bunului respectiv tinde sǎ se diminueze pânǎ la zero, corespunzǎtor punctului de
saţietate;
d) a fost formulatǎ de Hermann Heinrich Gossen;
e) a fost formulatǎ de Alfred Marshall.
A(a+b+c); B(a+b+d+e); C(a+b); D(c+d); E(c+e).
4. Utilitatea totalǎ:
a) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor marginale indiferent de cantitǎţile suplimentare
consumate ;
b) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor individuale corespunzǎtoare fiecǎreia dintre
cantitǎţile consumate; - pag. 111
c) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul ultimei unitǎţi consumate dintr-un bun;
d) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul fiecǎrei unitǎţi consumate dintr-un bun;
e) se diminueazǎ progresiv pânǎ la zero.
5. Când nevoia consumatorului este mai intensǎ, utilitatea marginalǎ este:

a) constantǎ;
b) nulǎ;
c) mai mare; - pag. 114
d) mai micǎ;
e) negativǎ.
6. În mod normal, utilitatea marginalǎ este descrescǎtoare întrucât:

a) utilitatea individualǎ rǎmâne constantǎ, indiferent de evoluţia preţurilor;
b) utilitatea totalǎ este constantǎ;
c) odatǎ cu creşterea cantitǎţii consumate, intensitatea nevoii descreşte; - pag. 115
d) utilitatea totalǎ este descrescǎtoare;
e) nici un rǎspuns nu este corect.
7. Mǎsurarea ordinalǎ presupune:
a) ca un consumator dat sǎ acorde fiecǎrei cantitǎţi dintr-un bun un anumit numǎr
de unitǎţi de utilitate;
b) ca fiecare conumator sǎ posede cunoştinţe exacte asupra bunului consumat;
c) ierarhizarea diferitelor bunuri într-o anumitǎ ordine dupǎ preferinţele consumatorului; -
pag. 108
d) ordonarea bunurilor în funcţie de numǎrul de utili atribuit fiecǎrei cantitǎţi dintr-un bun;
e) cuantificarea satisfacţiei obţinute din consumul unui bun.
8. Pentru un anumit individ, fiecare element dintr-o mulţime de bunuri identice are:
a) întotdeauna o utilitate economicǎ nulǎ;
b) aceeaşi utilitate economicǎ; - pag. 106
c) utilitate în sens general, dar nu are utilitate în sens economic;
d) o utilitate economicǎ diferitǎ;
e) o utilitate economicǎ care nu poate fi apreciatǎ.
9. Satisfacţia obţinutǎ prin consumul tuturor unitǎţilor unei mulţimi de bunuri

identice reprezintǎ:
a) utilitatea marginalǎ;
b) utilitatea individualǎ;
c) utilitatea totalǎ;
d) utilitatea medie;
e) utilitatea în sens merceologic.
10. Utilitatea adiţionalǎ a fiecǎrei doze consumate în plus este:

a) utilitatea totalǎ;
b) crescǎtoare;
c) întotdeauna constantǎ;
d) întotdeauna egalǎ cu zero;
e) descrescǎtoare.
1. Esenţa alegerii consumatorului raţional constă în:

a) găsirea acelui program de consum care-i asigură consumatorului cea mai mare
utilitate marginală;
b)găsirea acelui program de consum care-i asigură cea mai mare utilitate economică
agregată posibilă prin cheltuirea venitului său limitat; - pag. 125
c) modul de combinare în consum a diferitelor cantităţi din bunurile x şi y pentru a se
menţine utilitatea totală;
d) folosirea bugetului limitat astfel încât satisfacţia resimţită să fie minimă;
e) nici o variantă nu este corectă
2. Echilibrul consumatorului:
a) este întotdeauna constant;
b) se realizează la nivelul egalităţii rapoartelor utilităţilor marginale şi preţurilor
bunurilor consumate; - pag. 132
c) se modifică dacă venitul destinat consumului se schimbă; - pag. 133-134
d) se modifică dacă preţurile bunurilor cumpărate se schimbă. - pag. 133-134
e) exprimă minimizarea utilităţii totale.
Alegeţi răspunsul corect: A(a+b+c+d); B(b+d+e); C(b); D(c+d); E(b+c+d).
3. Obiectivul consumatorului raţional este:

a) maximizarea utilitǎţii marginale ;
b) maximizarea utilitǎţii totale ; - pag. 125
c) minimizarea utilitǎţii totale ;
d) obţinerea oricǎrui nivel de satisfacţie posibil ;
e) maximizarea cantitǎţii consumate.
4. Consumatorul raţional :
a) este acel consumator care acţioneazǎ pe criterii de eficienţǎ;
b) alege bunurile achiziţionate în funcţie de raportul dintre utilitatea marginalǎ şi preţ
care trebuie sǎ fie, de fiecare datǎ, cel mai mare;
c) alege programul de consum care îi asigurǎ utilitate agregatǎ maximǎ ;
d) are drept criteriu esenţial dupǎ care îşi va orienta alegerea maximizarea satisfacţiei în
condiţii bugetare date; - pag. 125
e) alege programul de consum format din bunuri ale cǎror utilitǎţi marginale pe
unitatea monetarǎ sunt egale.

A (a+b+c+d+e); B (c+d+e); C (a+b+d); D (a+d+e); E (c).
5. În centrul analizei comportamentului raţional al consumatorului se aflǎ :

a) productivitatea factorilor de producţie ;
b) maximizarea profitului ;
c) utilitatea economicǎ ; - pag. 125
d) reducerea preţului de vânzare ;
e) minimizarea costului de producţie.
6. În teoria consumatorului, linia bugetului :

a) se mai numeşte dreapta isocostului ;
b) se mai numeşte dreapta bugetarǎ ;
c) se mai numeşte linia venitului disponibil ;
d) desemneazǎ ansamblul combinaţiilor de bunuri care aratǎ posibilitǎtile de cumpǎrare
ale consumatorului, în limita resurselor sale disponibile; - pag. 128
e) desemneazǎ ansamblul combinaţiilor de bunuri ce furnizeazǎ consumatorului aceeaşi
utilitate agregatǎ.

A (a+b+d+e); B (b+c+d); C (a+b+d); D (a+d+e); E (c+d).
7. Curba de indiferenţǎ :
a) se mai numeşte curbǎ de isoutilitate;
b) se mai numeşte curbǎ de isoproducţie ;
c) se mai numeşte isocuantǎ;
d) desemneazǎ ansamblul combinaţiilor de bunuri care aratǎ posibilitǎtile de cumpǎrare
ale consumatorului, în limita resurselor sale disponibile;
e) desemneazǎ ansamblul combinaţiilor de bunuri ce furnizeazǎ consumatorului aceeaşi
utilitate agregatǎ. – pag. 124
A (a+b+d+e); B (b+c+d); C (a+b+d); D (a+e); E (c+d).
8. Consumatorul îşi ordoneazǎ raţional preferinţele şi adoptǎ deciziile de consum pe baza
unor axiome cum sunt:
a) axioma comparaţiei;
b) axioma convexitǎţii ;
c) axioma insaturaţiei ;
d) tranzitivitatea opţiunii ;
9. Dinamica echilibrului consumatorului reflectǎ :

a) efectele moficǎrii variabilelor exogene modelului : venitul consumatorului şi preţurile
bunurilor ; - pag. 133
b) efectele moficǎrii variabilelor endogene modelului : venitul consumatorului şi
preţurile bunurilor ;
c) curba venit-consum ;
d) curba preţ consum ; - pag. 134
e) curba cererii.
A (a+c+d+e); B (a+b+d); C (b+c+d); D (a+d+e); E (c+d).
10. Care dintre variantele de mai jos nu constituie o proprietate a curbelor de indiferenţǎ :
a) curbele de indiferenţǎ nu se interesecteazǎ niciodatǎ ;
b) curbele de indiferenţǎ nu pot lua forma unor cercuri concentrice ;
c) curbele de indiferenţǎ au forme concave la origine cu înclinaţie negativǎ ; - pag. 125
(au forme convexe, NU concave)
d) panta curbele de indiferenţǎ este rata marginalǎ de substituţie între bunurile ce
formeazǎ programele de consum ;
e) o curbǎ de indiferenţǎ mai mare exprimǎ un nivel de utilitate mai mare.
1. Resursele productive : - pag. 146

a) reprezintǎ totalitatea mijloacelor disponibile susceptibile de a fi valorificate în
producerea de bunuri materiale şi servicii ;
b) desemneazǎ stocul de valori sau active aflat în posesia unei persoane fizice sau
juridice, la un moment dat ;
c) pot fi reproductibile sau nereproductibile ;
d) pot fi primare, derivate şi secundare;
e) desemneazǎ caracteristicile ce definesc capacitatea oamenilor de a
munci. Alegeţi rǎspunsul corect:
A (b+c+d); B (a+c+d); C(c+d); D(b); E(a+d)
2. Reprezintǎ forme ale resurselor productive:

a) resursele derivate ;
b) resursele secundare ;
c) resursele materiale ;
d) resursele reproductibile ;
3. Avuţia: - pag. 146-147

a) reprezintǎ totalitatea mijloacelor disponibile susceptibile de a fi valorificate în
producerea de bunuri materiale şi servicii ;
b) desemneazǎ stocul de valori sau active aflat în posesia unei persoane fizice sau
juridice, la un moment dat ;
c) poate fi formatǎ din active fizice şi financiare ;
d) la nivelul unei ţǎri, include şi soldul de resurse financiar-valutare;
e) are drept surse natura şi munca .
A (b+c+d); B (a+c+d); C (b+c+d+e); D (b); E (a+d+e)
4. Nu constituie o componentǎ principalǎ a avuţiei naţionale :

a) bunurile spirituale ;
b) resursele de muncǎ ;
c) bunurile materiale ;
d) abilitatea întreprinzǎtorului; - pag. 147
e) resursele materiale .
5. Factorii de producţie : - pag. 148

a) reprezintǎ potenţialul de resurse productive ;
b) reprezintǎ potenţialul de resurse productive atrase în circuitul economic ;
c) reprezintǎ resursele economice disponibile şi valorificabile, atrase şi utilizate efectiv
în activitatea economicǎ ;
d) se aflǎ într-un proces continuu de multiplicare şi diversificare ;
e) includ şi resursele neutilizate, aflate în stare latentǎ.
A (a+c+d); B (c+d); C (a+e); D (b); E (b+c+d)
1. Factorii de producţie originari sunt:

a) natura;
b) munca;
c) capitalul;
d) munca şi natura; - pag. 148
e) munca, natura şi capitalul.
2. Capitalul tehnic este format din:

a) investiţia netă şi impozitul aferent;
b) bani şi capital fix;
c) capitalul fix şi capitalul circulant; - pag. 153
d) profitul brut al întreprinzătorului şi salariul brut al muncitorilor;
e) cifra de afaceri şi creditele obţinute de producător.
3. Amortizarea:
a) este procesul de recuperare treptată a preţului de cumpărare a capitalului fix; -pag.
156
b) constă în pierderea treptată a capacităţii de funcţionare a capitalului fix;
c) este procesul prin care are loc regenerarea factorului de producţie pământ;
d) reprezintă procesul de recuperare a valorii de achiziţionare a capitalului circulant;
e) reprezintă procesul de recuperare treptată a preţului de cumpărare a capitalului tehnic.
4. Capitalul fix constituie:
a) parte a capitalului tehnic; - pag. 153
b) ansamblul bunurilor libere care participă la obţinerea altor bunuri şi servicii;
c) stocul de bunuri care se menţine de-a lungul mai multor cicluri de producţie;
d) bunurile care se caracterizează printr-o mobilitate redusă;
e) bunurile de folosinţă îndelungată.
5. În componenţa capitalului circulant intră:

a) zăcămintele de combustibil;
b) materiile prime; - pag. 154
c) energia solară;
d) mijloacele de transport;
e) instalaţiile.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 9:
1. Uzura reprezintă:
a) deprecierea treptată a caracteristicilor funcţionale ale capitalului fix, ca urmare a
folosirii productive şi acţiunii agenţilor naturali; - pag. 156
b) deprecierea capitalului tehnic;
c) deprecierea capitalului circulant în funcţiune;
d) deprecierea capitalului fix în funcţiune;
e) deprecierea care vizează atât bunurile corporale, cât şi bunurile necorporale.
2. Expresia bănească a uzurii capitalului fix se numeşte:

a) capital fix utilizat;
b) capital tehnic utilizat;
c) consum specific;
d) amortizare; - pag. 156
e) cost fix mediu.
3. Natura conţine în sfera sa de cuprindere următoarele elemente: - pag. 151

a) pământul;
b) factorul uman;
c) maşinile, utilajele folosite în procesul tehnologic;
d) resursele minerale;
e) resursele de apă.
Alegeţi răspunsul corect: A(a+b+d+e); B(a+d+e); C(d+e); D(a); E(a+d).
4. În componenţa capitalului fix intră:

a) zăcămintele de combustibil;
b) materiile prime;
c) energia solară;
d) mijloacele de transport; - pag. 153
e) materialele auxiliare.
5. Procesul economic de recuperare treptatǎ a cheltuielilor fǎcute cu capitalul fix este:

a) capitalul fix utilizat;
b) capitalul tehnic utilizat;
c) consumul specific;
d) amortizarea; - pag. 156
e) costul fix mediu.
6. Având în vedere dimensiunile cantitative şi calitative ale factorilor de producţie, creştrea

producţiei de bunuri şi servicii se poate realiza prin :
a) cumpǎrarea unor cantitǎţi suplimentare de factori;
b) utilizarea numai a factorilor de calitate superioarǎ;
c) noi investiţii;
d) introducerea progresului tehnic şi economic;
e) pe de o parte, prin utilizarea unor cantitǎţi mai mari de factori iar pe de altǎ parte, prin
ameliorarea calitativǎ şi creşterea eficienţei utilizǎrii lor.
7. Factorul activ şi deteminant al producţiei îl constituie :

a) progresul tehnic ; - pag. 158
b) natura ;
c) informaţia ;
d) munca ;
e) capitalul.
8. Capitalul se defineşte ca :
a) ansamblul bunurilor şi serviciilor produse prin muncǎ şi destinate vânzǎrii;
b) ansamblul resurselor utilizate pentru obţinerea altor bunuri şi servicii;
c) ansamblul bunurilor produse prin muncǎ şi folosite pentru obţinerea altor bunuri
şi servicii; - pag. 153
d) ansamblul bunurilor obţinute prin folosirea unor bunuri produse anterior şi care
sunt destinate vânzǎrii;
e) nici o variantǎ nu este corectǎ.
9. Despre naturǎ se poate afirma cǎ este : - pag. 151-152

a) compusǎ din elementele naturale la care omul face apel pentru a produce şi pe care
le influenţeazǎ prin muncǎ ;
b) factor de producţie derivat ;
c) factorul activ şi determinant al producţiei ;
d) factor de producţie originar ;
e) de tipul substanţei şi energiei.
Alegeţi răspunsul corect: A(a+d+e); B(a+b+d+e); C(d+e); D(a); E(a+d).
10. Care dintre afirmaţiile urmǎtoare definesc capitalul fix?

a) ansamblul bunurilor care participǎ la mai multe cicluri de producţie ;
b) bunurile care se consumǎ într-un singur ciclu de producţie ;
c) bunurile care se consumǎ treptat ;
d) bunurile care se înlocuiesc dupǎ mai mulţi ani de utilizare ;
e) ansamblul bunurilor care sunt supuse uzurii fizice sau morale.
Alegeţi răspunsul corect: A(a+c+d); B(b+d+e); C(a+c+d+e); D(c+d); E(a+d).
1. Combinarea factorilor de producţie constituie:

a) adaptabilitatea şi divizibilitatea factorilor de producţie;
b) operaţia tehnico-economică de înlocuire a factorilor de producţie în scopul obţinerii
de cât mai multe variante;
c) operaţia tehnico-economică de unire a factorilor de producţie care se realizează în
orice activitate economică; - pag. 166
d) divizibilitatea factorilor de producţie care face posibilă unirea lor;
e) înlocuirea factorilor de producţie în funcţie de natura activităţii.
2. Care din urmǎtoarele elemente nu reprezintǎ factori ce influenţeazǎ combinarea factorilor
de producţie:
a) condiţiile tehnice de producţie;
b) abilitatea întreprinzǎtorului;
c) natura activitǎţii;
d) nivelul şomajului; - pag. 166
e) caracterul relativ limitat al resurselor productive.
3. Din punct de vedere economic, combinarea factorilor de producţie trebuie sǎ rǎspundǎ

obiectivelor de:
a) maximizarea profitului ; - pag. 166
b) minimizarea costurilor de producţie pentru un anumit volum al producţiei de bunuri şi
servicii;
c) obţinerea fiecǎrui bun economic prin unirea resurselor de muncǎ şi de capital;
d) maximizarea producţiei de bunuri şi servicii la un cost de producţie dat ;
e) maximizarea producţiei de bunuri şi
servicii. Alegeţi rǎspunsul corect :
A(a), B(a+c); C(a+b+d); D(a+e); E(b+d)
4. Substituirea factorilor de producţie reprezintǎ:

a) înlocuirea parţialǎ sau totalǎ a unui bun de consum cu un altul în vederea obţinerii
aceleiaşi satisfacţii ;
b) divizibilitatea factorilor de producţie ;
c) adaptabilitatea factorilor de producţie ;
d) înlocuirea unei cantitǎţi determinate dintr-un factor de producţie cu o cantitate dintr-
un alt factor de producţie, în condiţiile obţinerii aceleiaşi producţii ; - pag. 167
e) înlocuirea parţialǎ sau totalǎ a unuia sau mai multor factori de producţie.
5. Reprezintǎ o proprietate a factorilor de producţie care face posibilǎ combinarea lor :

a) complementaritatea ;
b) divizibilitatea ; - pag.167
c) substituibilitatea;
d) raritatea ;
e) abundenţa.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 10
1. Substituirea factorilor de producţie se bazeazǎ pe: - pag. 167

a) compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi de adaptabilitate a pǎrţilor care se
combinǎ;
b) productivitatea medie a factorilor ;
c) rata marginalǎ de substituţie între bunuri ;
d) caracterul limitat al producţiei ;
2. În condiţiile unor nevoi mari şi în creştere, combinarea factorilor de producţie se bazeazǎ pe

:
a) obţinerea bunurilor necesare cu consumuri minime de factori de producţie ;
b) maximizarea producţiei de bunuri indiferent de consumul de factori de producţie ;
c) maximizarea producţiei de bunuri la un volum dat al factorilor de producţie utilizaţi; -
pag.166
d) creşterea consumului de factori de producţie în vederea obţinerii mai multorbunuri ;
3. Care dintre variantele de mai jos este adevǎratǎ :

a) combinarea factorilor de producţie este o operaţiune exclusiv economicǎ;
b) combinarea factorilor de producţie este o operaţiune exclusiv tehnicǎ;
c) combinarea factorilor de producţie este o operaţiune tehnico-economicǎ; - pag. 166
d) capitalul circulant se amortizeazǎ;
e) uzura fizicǎ a capitalului fix apare sub incidenţa progresului tehnic.
4. Combinarea factorilor de producţie constituie:

a) consumul de factori de producţie în expresie monetarǎ;
b) operaţia tehnico-economică de substituire a factorilor de producţie;
c) operaţia tehnico-economică de unire a factorilor de producţie care se realizează în
orice activitate economică; - pag. 166
d) activitatea în care se combinǎ diverse bunuri de consum;
e) operaţia economicǎ prin care se stabileşte cantitatea dintr-un factor de producţie,
necesarǎ pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor.
5. Rata marginalǎ de substituţie reprezintǎ :

a) cantitatea dintr-un factor de producţie necesarǎ pentru a determina reducerea cu o
unitate a producţiei în condiţiile în care ceilalţi factori nu se modificǎ ;
b) cantitatea dintr-un factor de producţie necesarǎ în producerea unei cantitǎţi de bunuri
mai mari cu o unitate ;
c) cantitatea dintr-un factor care se diminueazǎ pentru a creşte un alt factor, astfel încât
producţia sǎ creascǎ cu o unitate ;
d) cantitatea dintr-un factor de producţie necesarǎ pentru a compensa reducerea cu o
unitate a unui alt factor astfel încât producţia sǎ rǎmânǎ aceeaşi ; - pag. 174
e) producţia ce trebuie sǎ se obţinǎ astfel încât cantitatea dintr-un factor de producţie sǎ
fie egalǎ cu cantitatea dintr-un alt factor.
6. Combinarea factorilor de producţie se face pe baza unor calcule de eficienţǎ referitoare la :

a) rata profitului ;
b) rata consumului ;
c) rata marginalǎ de substituţie ; - pag. 169
d) rata şomajului ;
e) rata inflaţiei.
7. Elasticitatea substituirii unui factor de producţie A cu un factor B: - pag.169

a) exprimǎ mǎsura în care poate fi menţinutǎ producţia când un factor este înlocuit cu
altul
;
b) este negativǎ pentru toate combinaţiile normale ale factorilor de producţie ;
c) este pozitivǎ pentru toate combinaţiile normale ale factorilor de producţie ;
d) variazǎ de la zero la infinit, în funcţie de usurinţa cu care unul din factori poate fi
înlocuit cu altul, producţia rǎmânând constantǎ.
e) se masoarǎ cu ajutorul coeficientului elasticitǎţii substituirii.
A(a+e); B(a+c); C(a+c+d+e); D(a+b+e); E(c+d).
8. Curbele de isoproducţie : - pag. 171-172

a) se mai numesc isocuante ;
b) se mai numesc curbe de indiferenţǎ ;
c) se mai numesc curbe de producţie egalǎ ;
d) reflectǎ totalitatea combinaţiilor factorilor de producţie care permit obţinerea aceluiaşi
nivel al producţiei ;
e) reflectǎ totalitatea combinaţiilor factorilor de producţie care permit obţinerea aceluiaşi
nivel de utilitate agregatǎ.
A(b+e); B(a+c); C(a+c+d+e); D(a+c+e); E(a+c+d)
9. Caracteristicile isocuantelor sunt: - pag. 172-173

a) este imposibil ca douǎ isocuante sǎ se întretaie ;
b) numai partea descrescǎtoare a curbei prezintǎ interes din punct de vedere economic;
c) fiecare curbǎ reflectǎ un anumit nivel de producţie ;
d) existǎ o infinitate de isocuante ;
e) isocuantele mai îndepǎrtate de origine reflectǎ niveluri de producţie mai mici.
A(a+b+e); B(a+b+c+d); C(a+c+d+e); D(a+c+e); E(a+c+d)
10. Funcţiile de producţie: - pag. 170-171

a) reflectǎ variantele optime de combinare a factorilor de producţie ;
b) descriu relaţia dintre producţia scontatǎ a se obţine dintr-un bun şi cantitǎţile din
diferiţii factori de producţie necesari pentru obţinerea acesteia ;
c) în analiza microeconomicǎ se au în vedere de cele mai multe ori, funcţiile dependente
doar de factorii de producţie muncǎ şi capital ;
d) atunci când sunt de tipul Q = f(L,K) se reprezintǎ în spaţiu tridimensional ca o
suprafaţǎ care seamǎnǎ cu o colinǎ ;
e) atunci când sunt de tipul Q = f(L,K) se reprezintǎ în spaţiu bidimensional ca o
mulţime de elipse concentrice.
A(b+c+d+e); B(a+b+c+d); C(a+c+d+e); D(c+e); E(a+c+d)
1. Opţiunile producǎtorului raţional sunt:

a) maximizarea profitului ;
b) maximizarea încasǎrilor ;
c) maximizarea producţiei ;
d) minimizarea costului pentru o producţie determinatǎ ;
e) maximizarea producţiei la un cost dat.
A (a+b+c+d+e); B (a+b+c); C(a+d+e); D (d+e); E (a+d).
2. În punctul de optim al producǎtorului : - pag. 187-188

a) raportul productivitǎţilor marginale este egal cu raportul preţurilor factorilor ;
b) productivitǎţile marginale pe unitatea monetarǎ sunt egale ;
c) dreapta bugetarǎ este tangentǎ la o isocuantǎ ;
d) se atinge cea mai înaltǎ isocuantǎ de pe grafic ;
e) raportul utilitǎţilor marginale este egal cu raportul preţurilor bunurilor de consum.
A (a+b+c); B (a+b+c+d); C(a+d+e); D (a); E (a+c).
3. Minimizarea costului pentru o producţie determinatǎ: - pag. 189-190

a) este o opţiune a consumatorului raţional;
b) este o opţiune a producǎtorului raţional;
c) presupune ca producǎtorul sǎ aleagǎ cantitǎţile L şi K care sǎ îi permitǎ sǎ obţinǎ
producţia determinatǎ la un cost minim ;
d) se realizeazǎ atunci când raportul productivitǎţilor marginale este egal cu raportul
preţurilor factorilor ;
e) se realizeazǎ atunci când raportul utilitǎţilor marginale este egal cu raportul preţurilor
bunurilor.
A (a+e); B (b+c+d); C(a+d+e); D (d); E (b+c).
1. Opţiunile producătorului raţional sunt:

a) maximizarea cifrei de afaceri;
b) maximizarea producţiei la un cost dat;
c) minimzarea producţiei la un cost dat;
d) minimzarea costului pentru o producţie determinată;
e) maximizarea profitului.
Alegeţi răspunsul corect: A(a+b+e); B(b+d+e); C(d+e); D(e); E(a+d).
2. Linia de isocost reprezintǎ: - pag. 185

a) dreapta bugetului producǎtorului ;
b) ansamblul combinaţiilor de muncǎ şi capital pe care producǎtorul poate sǎ le obţinǎ la
un preţ dat al factorilor ;
c) ansamblul combinaţiilor de muncǎ şi capital pe care producǎtorul poate sǎ le obţinǎ la
un cost total dat şi preţuri date ale factorilor ;
d) ansamblul combinaţiilor de muncǎ şi capital pe care producǎtorul poate sǎ le obţinǎ
pentru costuri totale diferite;
e) domeniul de opţiune al
producǎtorului. Alegeţi răspunsul corect:
A(a+b+c); B(b+d+e); C(a+e); D(a); E(a+c).
3. Panta dreptei bugetare a producǎtorului este determinatǎ prin raportul:

PL
a) ; - pag. 185
PK
b) PK
;
PL
c) L
;
K
d) WmL
;
PL
e) WmL
.
WmK
4. Panta isocuantei este determinatǎ prin raportul:
PL
a) ;
PK
b) PK
;
PL
c) WmK
;
WmL
d) WmL
;
PL
e) WmL
.
WmK
5. Traiectoria de expansiune a întreprinderii: - pag. 193-194

a) reprezintǎ linia de isocost ;
b) exprimǎ creşterea cantitǎţilor utilizate din muncǎ şi capital datoratǎ mǎririi bugetului
când preţurile relative ale factorilor rǎmân aceleaşi ;
c) se prezintǎ sub forma unei drepte când cei doi factori progreseazǎ în aceleaşi proporţii
în timpul expansiunii întreprinderii ;
d) reflectǎ schimbarea de scarǎ a producţiei ;
e) se mai numeşte line de
scarǎ. Alegeţi răspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+b+c+d+e); C(a+d+e); D(b+c+d+e); E(a+c).
6. Când schimbarea de scarǎ a întreprinderii se face cu substituire de factori: - pag. 194

a) linia de isocost se prezintǎ sub forma unei linii frânte ;
b) linia de scarǎ se prezintǎ sub forma unei linii frânte ;
c) cei doi factori progreseazǎ în aceleaşi proporţii în timpul expansiunii întreprinderii ;
d) cei doi factori progreseazǎ în proporţii diferite în timpul expansiunii întreprinderii ;
e) punctele care definesc echilibrul producǎtorului se aflǎ pe o curbǎ monoton
crescǎtoare.
A(a); B(e); C(b+d); D(b+c+d+e); E(b+c).
7. Randamentul de scarǎ: - pag. 195-196
a) poate fi constant, crescǎtor sau descrescǎtor;
b) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei o creştere simultanǎ
şi în aceeaşi proporţie a cantitǎţii utilizate din fiecare factor de producţie;
c) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei orice creştere a
cantitǎţii utilizate din fiecare factor de producţie;
d) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei o creştere a cantitǎţii
utilizate dintr-un factor de producţie, cantitatea utilizatǎ din celǎlalt factor rǎmânând
nemodificatǎ;
e) genereazǎ întotdeauna economii de
scarǎ. Alegeţi răspunsul corect:
A(a+b); B(b); C(a+c); D(d+e); E(b+e).
8. Randamentul factorial: - pag. 196

a) poate fi constant, crescǎtor sau descrescǎtor;
b) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei o creştere simultanǎ
şi în aceeaşi proporţie a cantitǎţii utilizate din fiecare factor de producţie;
c) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei orice creştere a
cantitǎţii utilizate din fiecare factor de producţie;
d) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei o creştere a cantitǎţii
utilizate dintr-un factor de producţie, cantitatea utilizatǎ din celǎlalt factor rǎmânând
nemodificatǎ;
e) este întotdeauna descrescǎtor.
A(a+b); B(a); C(a+d); D(d+e); E(b+e).
9. Echilibrul producǎtorului:
a) reprezintǎ alegerea optimalǎ a producǎtorului;
b) se realizeazǎ când raportul productivitǎţilor marginale ale factorilor muncǎ şi capital
este egal cu raportul preţurilor factorilor respectivi;
c) se modificǎ atunci când apar schimbǎri în nivelul resurselor firmei ;
d) se modificǎ atunci când apar schimbǎri în structura preţurilor factorilor de producţie ;
e) se exprimǎ grafic prin punctul de tangenţǎ al dreptei bugetare la curba de indiferenţǎ.
A(a+b+c); B(a); C(a+d); D(a+b+c+d); E(a+b+c+d+e).
10. În teoria producǎtorului, efectul de substituţie:

a) apare pe fondul schimbǎrii resurselor firmei ;
b) apare pe fondul schimbǎrilor în structura preţurilor factorilor de producţie ;
c) reflectǎ o modificare în combinaţia factorilor în favoarea factorului de producţie al
cǎrui preţ a scǎzut;
d) reflectǎ o creştere a producţiei simultan cu utilizarea unor cantitǎţi mai mari din ambii
factori ;
e) se completeazǎ cu efectul de venit.
A(a+c); B(b+c+e); C(a+d); D(d+e); E(a+b+c+d+e).
1. Costul de oportunitate reprezintǎ:

a) expresia valoricǎ a consumului de factori de producţie;
b) costul social al unei activitǎţi;
c) valoarea şansei alternative ce trebuie sacrificatǎ în vederea întreprinderii unei acţiuni;
- pag. 215
d) costul contabil;
e) costul implicit.
2. Consumul factorului de producţie muncǎ se reflectǎ în costurile:

a) salariale; - pag. 214
b) variabile;
c) totale;
d) fixe;
3. Nu poate fi exprimat decât valoric:

a) consumul factorului muncǎ;
b) consumul capitalului fix;
c) consumul capitalului circulant; - pag. 214
d) consumul factorului natural;
e) consumul factorului pǎmânt.
4. Între costul şi preţul de vânzare al unui bun existǎ:
a) o relaţie neliniarǎ;
b) o relaţie inversǎ;
c) o relaţie de cauzalitate;
d) o relaţie indirectǎ;
e) o relaţie de la parte la întreg.
5. Costul de producţie: - pag. 215-216

a) este un indicator economic cu o largǎ sferǎ de utilizare;
b) serveşte drept criteriu de fundamentare a deciziilor fiecǎrui producǎtor;
c) este un indicator economic cu o mare forţǎ de oglindire a calitǎţii activitǎţii;
d) stǎ la baza calculului economic al producǎtorului;
e) se analizeazǎ în contextul dinamic al interdependenţelor dintre ramuri, subramuri
şi agenţi economici.
A(a+b+c+d+e); B(b+d); C(a+e); D(a+b+c); E (d+e).
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.12
1. Costul total cuprinde:

a) numai costurile variabile;
b) numai o parte a costurilor variabile şi toate costurile fixe;
c) numai o parte a costurilor fixe şi totalul costurilor variabile;
d) costurile fixe şi variabile; - pag. 220
e) numai costurile fixe.
2. Comportamentul grafic al costului marginal şi al costului total mediu poate fi descris astfel:
a) costul marginal intersectează curba costului total mediu pe porţiunea descrescătoare
a acesteia din urmă;
b) costul marginal intersectează curba costului total mediu pe porţiunea crescătoare a
acesteia din urmă;
c) costul marginal intersectează curba costului total mediu în punctul de minim al
acesteia din urmă; - pag. 222
d) pentru orice nivel al producţiei costul marginal nu poate lua valori mai mici decât
costul total mediu;
e) când costul marginal este superior costului total mediu, acesta din urmă se află în
scădere.
3. Costul contabil include:

a) costurile explicit şi implicit;
b) costul producţiei;
c) profitul normal;
d) costul explicit şi amortizarea capitalului fix; - pag. 217
e) costul implicit.
4. Costul producţiei (costul economic) este acela care cuprinde:
a) numai costuri explicite;
b) numai costuri implicite;
c) numai costul explicit şi amortizarea capitalului fix;
d) elemente de profit economic ;
e) elemente de profit normal. – pag.217
5. Costurile implicite reflectǎ : - pag. 217

a) cheltuielile necesare fǎcute cu procurarea factorilor de producţie din afara întreprinderii;
b) consumul total de factori de producţie la nivelul întreprinderii;
c) acele cheltuieli inerente producţiei care nu presupun plǎţi cǎtre terţi ;
d) salariul cuvenit întreprinzǎtorului pentru munca sa în cadrul întreprinderii ;
e) dobânda cuvenitǎ întreprinzǎtorului pentru capitalul propriu antrenat în activitatea
întreprinderii.
A(a+b); B(c); C(c+d+e); D(b+c); E(d+e).
6. Când producţia este zero, costul fix global este :

a) pozitiv ;
b) negativ ;
c) zero;
d) subunitar;
e) supraunitar.
7. În dinamicǎ, pe termen scurt, costul variabil mediu depinde de:

a) costul fix şi volumul producţiei ;
b) costul fix şi costul toatal ;
c) costul variabil şi volumul producţiei ; - pag. 221
d) costul marginal şi costul fix ;
e) costul variabil şi costul total.
8. Costul global cuprinde:

a) numai costurile variabile;
b) numai costurile fixe;
c) costurile fixe, variabile şi totale; - pag. 219
d) ansamblul costurilor variabile corespunzǎtoare unui volum de producţie dat;
e) suma cheltuielilor de fabricaţie propriu-zise.
9. Când costurile variabile cresc mai repede decât volumul producţiei atunci :
a) costurile fixe totale cresc ;
b) costul marginal creşte ;
c) costul variabil mediu scade ; - pag. 221
d) costurile fixe medii nu se modificǎ ;
e) costul total nu se modificǎ.
10. Costul marginal : - pag. 222

a) intersecteazǎ CFM în punctul sǎu de minim;
b) intersecteazǎ CVM în punctul sǎu de minim;
c) intersecteazǎ CTM în punctul sǎu de minim;
d) este descrescǎtor pentru producţii caracterizate prin randamente crescǎtoare;
e) este crescǎtor pentru producţii caracterizate prin randamente descrescǎtoare.
A(a+b+c); B(b+c+d+e); C(c+d+e); D(b+c); E(d+e).
1. Întreprinderea realizeazǎ dezeconomii de scarǎ atunci când :

a) costul mediu pe termen scurt creşte;
b) costul mediu pe termen lung creşte; - pag. 239
c) costul mediu pe termen scurt scade;
d) costul mediu pe termen lung scade;
e) costul mediu pe termen lung este minim.
2. Randamentele de scarǎ crescǎtoare corespund situaţiei în care:

a) costul mediu pe termen scurt creşte;
b) costul mediu pe termen lung creşte;
d) costul mediu pe termen lung scade; - pag. 239
e) costul mediu pe termen lung este minim.
3. În faza randamentelor de scarǎ constante:

a) întreprinderea realizeazǎ economii de scarǎ;
b) întreprinderea realizeazǎ dezeconomii de scarǎ;
c) întreprinderea ajunge la acea dimensiune a producţiei începând de la care se atinge
costul mediu minim pe termen lung ; - pag. 239
d) întreprinderea ajunge la acea dimensiune a producţiei începând de la care se atinge
costul mediu minim pe termen scurt ;
e) costul mediu pe termen lung creşte.
4. Întreprinderea realizeazǎ economii de scarǎ atunci când :

a) randamentele de scarǎ sunt descrescǎtoare;
b) costul mediu pe termen lung creşte;
d) costul mediu pe termen lung scade; - pag. 239
e) randamentele de scarǎ sunt constante.
5. Curba "înfǎşurǎtoare" reprezintǎ :

a) curba costului total mediu ;
b) curba costului fix mediu ;
c) curba costului mediu pe termen lung ; - pag. 239
d) curba costului variabil mediu ;
e) curba costului marginal.
6. Pragul de rentabilitate : - pag. 233-234

a) se mai numeşte punctul mort al întreprinderii ;
b) indicǎ volumul producţiei de la care întreprinderea începe sǎ obţinǎ profit ;
c) reflectǎ cifra de afaceri de la care întreprinderea începe sǎ obţinǎ profit ;
d) se atinge atunci când profitul este nul ;
7. În condiţiile metodei liniare de determinare a pragului de rentabilitate nu este adevǎratǎ

una dintre afirmaţiile de mai jos : - grafice
a) încasarea totalǎ se reprezintǎ grafic printr-o dreaptǎ ;
b) costul total se reprezintǎ grafic printr-o dreaptǎ ;
c) costul variabil se reprezintǎ grafic printr-o dreaptǎ ;
d) costul fix se reprezintǎ grafic printr-o dreaptǎ ;
e) existǎ douǎ praguri de rentabilitate, inferior şi superior.
8. O întreprindere obţine profit maxim atunci când se respectǎ condiţia:

a) încasare totalǎ = cost total ;
b) încasare medie = preţ;
c) încasare marginalǎ = preţ;
d) încasarea marginalǎ = cost marginal; - pag. 236
e) derivata de ordinul I a funcţiei de profit este pozitivǎ.
9. Curba ofertei producǎtorului este reprezentatǎ prin :

a) porţiunea crescǎtoare a costului total mediu ;
b) porţiunea descrescǎtoare a costului total mediu ;
c) porţiunea crescǎtoare a costului marginal ;
d) porţiunea crescǎtoare a costului marginal situatǎ deasupra curbei costului total mediu ; -
pag. 237
e) porţiunea crescǎtoare a costului marginal situatǎ sub curba costului total mediu.
10. La un preţ dat al factorilor de producţie, relaţia cost-productivitate poate fi descrisǎ astfel :
a) costul de producţie mediu se micşoreazǎ atunci când productivitatea medie creşte ; -
pag. 237
b) costul de producţie mediu creşte atunci când productivitatea medie se micşoreazǎ ;
c) costul de producţie marginal se micşoreazǎ atunci când productivitatea marginalǎ creşte ;
d) costul de producţie marginal creşte atunci când productivitatea marginalǎ scade ;
1. Productivitatea factorilor:
a) este un indicator de performanţǎ economicǎ;
b) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ perfecţionarea tehnicii şi tehnologiei;
c) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ metodele de organizare a producţiei şi a muncii;
d) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ gradul de calificare a forţei de muncǎ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte. – pag. 257
2. Nu reprezintǎ o cale de creştere a productivitǎţii muncii:

a) promovarea progresului ştiinţific şi tehnic;
b) creşterea gradului de calificare a lucrǎtorilor;
c) reducerea costului de producţie; - pag. 258
d) perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor;
e) revoluţia managerialǎ.
3. Creşterea productivitǎţii muncii are un rol major în:

a) promovarea progresului ştiinţific şi tehnic;
b) reducerea costului de producţie; - pag. 257-258
c) creşterea gradului de calificare a lucrǎtorilor;
d) perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor;
e) revoluţia managerialǎ.
4. Creşterea productivitǎţii muncii: - pag. 258

a) a reprezentat, în timp, baza progresului economic;
b) a contribuit la sporirea producţiei de bunuri şi servicii;
c) a creat posibilitatea redistribuirii populaţiei ocupate din ramurile primare şi secundare
spre sectorul terţiar;
d) a permis reducerea substanţialǎ a consumului de muncǎ pe unitatea de produs;
1. Reprezintǎ rezultate microeconomice exprimate în unitǎţi monetare:

a) produsul intern brut;
b) cifra de afaceri; - pag. 265
c) produsul global brut;
d) produsul intern net;
e) venitul naţional.
2. Valoarea adǎugatǎ este un rezultat microeconomic:

a) exprimat în unitǎţi fizice;
b) exprimat în unitǎţi natural-convenţionale;
c) exprimat în unitǎţi monetare; - pag. 265
d) care constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic;
e) care, în formǎ netǎ, însumeazǎ ansamblul recompenselor factorilor de producţie.
3.Profitul brut este:

a) un rezultat bǎnesc net; - pag. 263
b) rezultat final;
c) rezultat global;
d) egal cu valoarea adǎugatǎ brutǎ;
e) egal cu profitul net minus impozitul direct pe profit.
4. Rezultatele activitǎţii economice pot fi calculate la nivel:

a) microeconomic;
b) macroeconomic;
c) mezoeconomic;
d) mondoeconomic;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte. – pag. 262
5. Cifra de afaceri:
a) constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic; - pag. 263
b) constǎ în suplimentul de valoare încorporatǎ materiilor prime, energiei,
combustibilului şi apei tehnologice pe care întreprinderea le plǎteşte cǎtre terţi;
c) reprezintǎ diferenţa dintre sumele încasate de la clienţi şi cele plǎtite cǎtre furnizorii
sǎi;
d) constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic diminuatǎ cu mǎrimea impozitelor
plǎtite;
e) suma recompenselor factorilor de producţie.

Management

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Management

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.

Test de autoevaluare 1.1.

1. Economia politică s-a conturat ca știință prin:

2. Prima reprezentare a circuitului macroeconomic a fost realizată de:

Test de autoevaluare 1.2.

1. Cel ce a folosit pentru prima dată denumirea de economie politică a fost:

2. Din punct de vedere etimologic, economia politică reprezintă:

3. În cadrul sistemului de ştiinţe economice, economia politicǎ este cuprinsǎ în categoria:

Test de autoevaluare 1.3.

1. Modul de raţionare de la particular la general, de la fapte concrete la generalizarea

2. Modul de raţionare de la general la particular se numeşte:

3. Principiul “caeteris paribus“

Lucrare de verificare unitate de învățare nr.1:

1. Nu este un reprezentant al școlii clasice:

2. “Avuția națiunilor” are ca autor:

3. Teoria valorii muncă a fost dezvoltată de:

6. Microeconomia este acea ramură a științei economice care studiază:

8. Constituie etape ale aplicării metodelor inducției și deducției:

9. Macroeconomia este acea ramură a științei economice care nu studiază:

10. Economia politică: - pag. 7

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.2

Test de autoevaluare 2.1.

1. Se consideră că nevoile (trebuințele) umane reprezintă:

3. Se consideră că nevoile sunt:

Test de autoevaluare 2.2.

1. Nu reprezintă o componentă a activității economice :

2. Adâncirea diviziunii muncii are loc sub impactul:

4. Identificați afirmația falsă referitoare la producție:

1. Costul de oportunitate reprezintă:

2. Valoarea alternativelor eliminate în procesul alegerii bunurilor se numește:

3. Existența costului de oportunitate în economie este determinată de:

Test de autoevaluare 2.4.

1. Identificați afirmația falsă cu privire la fenomenul economic:

2. Procesele economice: - pag. 33

3.Reprezintă caracteristici ale legilor economice:

Test de autoevaluare 2.5.

1. Riscul la nivel microeconomic poate fi :

2. Riscul la nivel macroeconomic poate fi :

3. Riscul la nivel mondoeconomic poate fi :

Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 2:

1. De la perioadă la perioadă, resursele utilizate de oameni:

2. Resursele sunt limitate în sensul că:

4. Care din următoarele afirmații nu sunt adevărate:

6. Care dintre următoarele afirmații reprezintă trăsături ale activității economice?

8. Care din afirmațiile de mai jos considerați că sunt adevărate?

9. Raționalitatea activității economice se poate exprima:

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.3

Test de autoevaluare 3.1.

2. In condițiile actuale, economia naturală:

3. Economia de schimb a devenit preponderentă:

4. În cadrul economiei de schimb:

1. Economia de schimb este acel sistem economic în care:

2. Economia de schimb ca formă de satisfacere a nevoilor individului nu se bazează pe:

3. Un bun economic se numește marfă dacă:

4. Economia de schimb este acea formă de organizare și funcționare a activității economice

Test de autoevaluare 3.3.

1. Procesul de extindere și consolidare a economiei de piață a fost susținut de următoarele

3. În economia de comandă: - pag. 55

5. În economia de piață pură:

Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 3:

1. După modul în care bunurile economice produse trec de la producător la consumator,

2. În cadrul economiei naturale există:

4. Economia de piață se întemeiază:

5. În decursul timpului, economia naturală ca pondere în activitatea economică: