Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit

din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări

bite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros
conturat, având puternice trăsături de caracter.
Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ
bunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea
răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a ur
at pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boie
i, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plânger
otărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă v
eţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Ma
toarce Dunărea cursul îndărăpt".
Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă a
titudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iu
aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adun
tă la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei m
eninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni
un om, nu ar fi păcat?".
Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă,
brăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce pregăteş
cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor 47
de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi.
Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind indirectdin multe
e cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei fam
ilii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. M
oartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot d
actură romantică.
Caracterizarea directă:
Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţ
de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar
fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul î
fierbe".
Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă liter
ară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea
cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas
[...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică."
Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi
mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive,
ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "
idra cu multe capete".
Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la ni
pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.
In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, înt
gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice p
entru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite
şi către influenţe clasiciste, iar
Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase elemen
tele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Let
opiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche:
• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie, între 156
4-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu
iog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iub
scu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţul
măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca
nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i jung
numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte c
e nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat ini
ea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "...
boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor ş
erilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei
şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. M
apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi
unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi a
u murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită"
• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui
Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părinte
lui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s
-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, s
ratul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca
fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o
• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".
• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al pr
lui de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de lice
nţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua
domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.
Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache
Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Haml
et, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se
poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de
observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă".