Caracterizarea personajului Ilie Moromete

din romanul “Moromeţii” de Marin Preda

Personajul este un procedeu artistic, uneori de mare complexitate, prin care sunt realizate
efectiv acţiunile unei opere literare epice sau dramatice contribuind astfel la trimiterea mesajelor
de la autor la cititor.

Clasificarea personajelor se face după anumite criterii: în funcţie de participarea lor la

acţiune(cele principale, secundare sau episodice, în funcţie de complexitatea
personajelor(rotund-complex, plat-caracterizat de o singură trăsătură de caracter), din perspectiva
curentelor(personaj clasic, romantic, realist, naturalist), din punct de vedere al raportului cu
realitatea(personaje fantastice-basme, personaje legendare alegorice, simbolice, istorice).

Caracterizarea personajelor poate fi directă (realizată de către autor, autocaracterizare,

realizată de celelalte personaje) sau indirectă (replicile personajelor, faptele, acţiunile
personajelor, mimică, gestică, analiza psihologică etc.).

Scriitor care apără condiţia literaturii realiste, Marin Preda, consideră că, în afara unor
noţiuni ca istorie, adevăr, realitate, proza n-ar avea nici un înţeles.Marin Preda cultivă o literatură
inspirată din realităţile contemporane, abordând teme morale sau existenţiale într-un stil epic de
mare densitate, care a aşezat proza românească pe terenul solid al observaţiei psihologice.

Debutul literar are loc în anul 1942, în ziarul „Timpul” cu schiţa „Pârlitu”.Opera sa este
formată din nuvele: „Întâlnirea din pământuri”(1948), „Ferestre întunecate” (1956),
„Friguri”(1963), romane: „Moromeţii”- volumul I şi II (1955, 1967), „Risipitorii”(1962), Cel
mai iubit dintre pământeni(1980 - 3 volume), teatru: Martin Borman şi eseuri: „Viaţa ca o
pradă”, „Imposibila întoarcere”.

Romanul „Moromeţii” constituie o operă de referinţă nu numai în proza autorului

menţionat, ci şi în întreaga noastră literatură de inspiraţie rurală, chiar şi după ce a apărut „Cel
mai iubit dintre pământeni”-considerat a fi „roman total”-numele scriitorului rămânând legat de
atmosfera, psihologia şi gândirea moromeţiană.

În centrul romanului stă Ilie Moromete, ţăranul care priveşte modul său de viaţă ca pe
singurul posibil pentru că el garantează ordinea şi armonia universală(„Cum să trăieşti dacă nu
eşti liniştit?”.Ţăran „filozof” care meditează pe tema existenţei şi realizează momente unice de
trăire interioară, Moromete priveşte viaţa ca pe un spectacol superior şi se amuză.

1
 Contingent ’911, Moromete, aflat între tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau
bucurii mai pot schimba firea cuiva, este un om raţional în ceea ce priveşte atitudinea lui faţă de
pâmânt.Spre deosebire de personajul Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de
posesiune, de lăcomia pentru pământ, Moromete nu este sclavul îmbogăţirii, ci pământul
constituie pentru el simbolul libertăţii materiale şi spirituale, idee mărturisită de el în finalul
romanului: „Domnule, eu am dus intotdeauna o viaţă independentă”.

Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete, evidentă în majoritatea

secvenţelor din roman.Secvenţa dintre Tudor Bălosu şi Moromete este semnificativă pentru firea
sucită a eroului. La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotărât să-i vândă salcâmul, Moromete îi
răspunde : „Să ţii minte că la noapte o să plouă.Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de
grâu”.Personajul stârneşte deseori reacţii uluitoare faţă de cei din jur, din cauza logicii sale
„sucite”, cum îi spune Catrina.

Ironia ascuţită, inteligenţa ieşită din comun şi spiritul jucăuş, felul său de a face haz de
necaz conturează un personaj aparte între ţăranii literaturii române, stând mai aproape de realitate
decât de ficţiune.

Citirea ziarelor în Poiana lui Iocan este o hrană sufletească pentru Moromete, discuţiile
purtate aici au rolul de a clarifica şi disocia ideile din articolele publicate, de a descifra sensurile
profunde ale politicii vremii şi de a nu prezenta fapte de senzaţie.Personajul este categoric, în
viaţa colectivităţii, o autoritate prin care domină prin replici bine gândite, pline de umor şi ironie:
„Lasă-l mă Dumitre , zise Moromete blajin.E şi el legionar, ce-ai cu el?”.

„A face haz de necaz” este o adevărată filozofie de viaţă a lui Moromete.Lui Niculae,
care întârzie să vină la masă îi spune: „Te duseşi în grădină să te odihneşti, că până acum
stătuşi!”.Acest lucru mai este evidenţiat şi când le ceartă pe fete pentru că s-au dus la scăldat:
„Dacă vă iau de păr şi mătur bătătura asta cu voi, vă scutesc de o treabă mâine dimineaţă”.

Fire contemplativă şi sentimentală, Moromete este incapabil de negustorie, pentru a face

bani, stârnind nemulţumirea mereu crescândă a băieţilor săi.

Dar Moromete nu este inactiv.Presat de împrejurări tot mai potrivnice se hotărăşte să-l
trimită pe Achim cu oile la Bucureşti, îi cere lui Aristide un împrumut, vinde lui Bălosu o parte
din pământ şi locul din spatele casei.Cu banii luaţi cumpără doi cai, plăteşte fonciirea, datoriile la
bancă şi lui Aristide, rămânând ca necunoscută soluţia acestor probleme pentru viitor din nou
rata la bancă, din nou fonciirea, din nou Niculae.

Bătaia cu parul pe care le-o dă băieţilor este o ultimă şi disperată încercare a lui
Moromete tatăl de a-şi salva autoritatea, aflată din ce în ce în scădere.

Inteligenţa ascuţită, ironia, spiritul său mucalit, prin care priveşte oamenii dinlăuntrul său
individualizează personajul. Ilie Moromete este o excepţie în ceea ce priveşte logica obişnuită,

2
comună, cum este modul de a gândi al lui Bălosu.Moromete este un ţăran observator şi moralist
dar şi un maestru al disimulării.Ascunzându-şi gândurile, intenţiile, el tatonează partenerul de
discuţie, amuzându- se pe seama prostiei, a îngâmfării.

Există în firea lui Moromete o anumită candoare rămasă din copilărie în străfundurile
fiinţei sale pe care şi-o apără faţă de impactul dur cu viaţa.La nivelul acestui personaj se
delimitează refuzul de a ieşi din propria lume, Moromete prelungindu-şi iluzia că poate trăi
ocolit de evenimente.

Personajul nu ştie să-şi exteriorizeze această candoare nici chiar faţă de copii.Secvenţa în
care fiul cel mic Niculae este zgâlţâit de friguri la serbarea şcolară, îl surprinde pe tată al cărui
suflet se zbate de spaimă, duioşie, îngrijorare, dragoste-exteriorizate însă în gesturi stângace,
tremurânde.

În opoziţie cu personajul Ion al scriitorului Liviu Rebreanu din romanul Ion, personajul
nu este o structură instinctuală, biologică, ci una raţională, „Ilie Moromete este o conştiinţă”
(M.Ungheanu).

Secvenţa ploii, când Moromete este udat până la piele de o ploaie repede şi caldă este
revelatoare.Monologul său interior evidenţiază efortul permanent al personajului de a înţelege
lumea, schimbărire satului, acesta analizându şi totodată proprile trăiri - frământări, întrebări.

O întreagă filozofie de viaţă se cuprinde în gândurile personajului, stând în ploaie.

Hotărârea cu care sapă, grija pentru paie ascunde de fapt zdruncinarea care se resimte în întreaga
fiinţă.Ceva în el se clatină, dar personajul doreşte doar să îndepărteze cât mai mult posibil
realitatea care-l copleşeşte.

Dispreţuit şi părăsit de copii care fug la oraş, măcinat de disensiunile familiei, perspectiva
incertă îl face să simtă că timpul îi este potrivnic şi că lumea a ieşit din rosturile ei ştiute.

Moromete nu se poate resemna, aflat într-o lume în continuă schimbare.

Autoritatea personajului în sat scade.Oamenii nu-l mai ascultă ca altădată.Într-un sat

cuprins de febra socializării din temelii, aflat pe drumul socializării, Moromete rămâne
impasibil.Nimeni nu-l clinteşte din lumea lui, a satului tradiţional.El râmâne neîncrezător şi
ironic faţă de schimbări.Tăcerea şi însingurarea sunt elementele ce-l definesc în amurgul vieţii.

Bătrân, aproape de 80 de ani, împuţinat la trup, rătăcea în neştire cu ciomagul în mână, pe

lângă garduri, pe câmp.Căzut la pat, el exprimă în câteva vorbe crezul vieţii sale, în care a rămas
neclintit: „Domnule, ... eu întotdeauna am dus o viaţă independentă”.

Personajul principal al romanului Moromeţii de Marin Preda, Ilie Moromete este „un
contemplativ inteligent, temperat, un filozof iubind liniştea şi mai ales iubind libertatea,
independenţa de gândire şi exprimare a opiniilor”(I. Rotaru).

3
 Ca personaj literar, Moromete nu seamănă cu nici un alt prototip literar.Modelul de la
care a plecat scriitorul Marin Preda în construirea personajului a fost chiar tatăl său după cum
acesta mărturiseşte: „Scriind, totodată am admirat ceva : o creaţie preexistentă, care mi-a
fermecat nu numai copilăria, ci şi maturitatea :eroul preferat, Moromete care a existat în realitate,
a fost tatăl meu.Acest sentiment a rămas stabil şi profund pentru toată viaţa”.

Bibliografie:

-Dicţionar de personaje literare- Editura Criss- Cezar 1997

-Literatura română pentru evaluare continuă şi examene-

Nicolae Chiru ICAR 2003