Sunteți pe pagina 1din 27

Asigurãrile sociale pentru sãnãtate

1.Necesitatea şi conţinutul economic al asigurãrilor sociale pentru sãnãtate


Ocrotirea sãnãtãţii populaţiei este unul dintre obiectivele fundamentale ale politicii
sociale a statului român.Menţinerea şi întãrirea sãnãtãţii populaţiei sunt necesare pentru a
reduce disconfortul,pentru prevenirea pierderii capacitãţii de muncã şi a deceselor
premature.Pãstrarea stãrii de sãnãtate perfectã asigurã prelungirea duratei vieţii
active,creşterea productivitãţii muncii,obţinerea unor rezultate mai bune în întreaga
activitate,precum şi creşterea duratei de viaţa a cetãţenilor.
Constituţia Romaniei prevede la art 34 cã dreptul la îngrijirea sãnãtãţii este garantat,statul
fiind obligat sã asigure igiena şi sãnãtatea publicã.
Pentru atingerea acestor obiective au fost instituite asigurãrile sociale de sãnãtate.
Asigurãrile sociale pentru sãnãtate constituie principalul sistem de relaţii economico-
sociale de ocrotire a sãnãtãţii populaţiei,sunt obligatorii şi funcţioneaza descentralizat pe
baza principiului solidaritãţii sociale şi subsidiaritãţii în colectarea şi utilizarea
fondurilor,precum şi a dreptului alegerii libere de cãtre asigurat a medicului de familie,a
unitãţii medico-sanitare şi a casei de asigurãri pentru sãnãtate.
De asemenea pot funcţiona şi alte forme facultative de asigurare a sãnãtãţii sau se pot
organiza societãţi private pentru sãnãtate facultative,care sã acopere riscuri individuale,în
diferite situaţii sociale.
O stare de sãnãtate bunã asigurã participarea efectivã a omului în procesul economico-
social,exercitarea deplinã a capacitãţii de muncã,integrarea lui în viaţa economicã şi
socialã,formarea şi afirmarea personalitãţii umane constituind factorul cel mai important
al dezvoltãrii.
Analiza unor indicatori specifici ai serviciilor de sãnãtãte cum sunt:bugetul asigurãrilor
sociale pentru sãnãtate,ponderea cheltuielilor cu sãnãtatea în produsul naţional
brut,personalul medical şi structura sa pe profesiuni şi niveluri de pregãtire,baza
materialã,fac posibilã caracterizarea stãrii de sãnãtate a populaţiei.De asemenea,numãrul
de locuitori ce revin la un medic,la un pat de spital,surprind prin mãrimea lor,pe lângã
standardul serviciilor de sãnãtate şi unele aspecte calitative.Sistemul asigurãrilor sociale
pentru sãnãtate a devenit din ce în ce mai complex,acordarea îngrijirilor de sãnãtate
transformându-se dintr-un proces individual într-un proces organizaţional.
Pacienţii se orienteazã din ce în ce mai frecvent cãtre unitãţi medicale publice care
presteazã servicii sociale de sãnãtate,decât cãtre furnizorii individuali care practicã tarife
foarte ridicate.

1
2.Principiile asigurãrilor sociale pentru sãnãtate
Asigurãrile sociale pentru sãnãtate s-au nãscut din nevoia de protecţie a omului şi a
sãnãtãţii lui.În acest scop s-a înfiinţat un cadru legal de organizare şi funcţionare pentru a
rãspunde necesitãţii pãstrãrii stãrii de sãnãtate,menţinerii capacitãţii de muncã şi
prelungirii vieţii oamenilor.
Asigurãrile sociale pentru sãnãtate din România sunt organizate şi funcţioneazã pe baza
urmãtoarelor principii:
a)cuprinderea obligatorie a tuturor cetãţenilor în cadrul sistemului medico-sanitar coerent
de protecţie socialã.Acest principiu ocroteşte toţi cetãţenii care lucreazã şi au un venit.
b)solidaritatea socialã cuprinzãtoare între toate categoriile sociale şi subsidiaritatea
reprezintã principiul fundamental care stã la baza asigurãrilor sociale de sãnãtate.
Solidaritatea socialã se realizeazã între:sãnãtoşi şi bolnavi.
Contribuţiile fiecãrei persoane nu se bazeazã pe riscul individual ci pe posibilitatea de
platã a unei contribuţii procentuale,bazate pe venitul din salariu sau din alte surse.
Subsidiaritatea constã în faptul cã în mãsura în care acţiunile asigurãrilor sociale pentru
sãnãtate nu se pot realiza cu fondurile proprii,Guvernul subvenţioneazã diferenţa de
resurse financiare necesare;
c)prestarea în favoarea asiguraţilor a unui pachet definit de servicii medico-
sanitare.Persoanele asigurate beneficiazã de un complex de servicii medicale şi
sanitare.Furnizarea serviciilor medico-sanitare are loc pe baza unui contract în temeiul
cãruia se plãteşte contribuţia respectivã;
d)libertatea alegerii medicului de familie.
e)concurenţa între medici rezultã din libertatea alegerii medicului.Medicii care
demonstreazã competenţã şi profesionalism sunt cei mai solicitaţi.
f)calitatea serviciilor şi respectul pentru asigurat.Concurenţa impune creşterea calitãţii
serviciilor medicale.
g)confidenţialitatea actului medical.Problemele pacientului şi diagnosticul sãu nu trebuie
sã devinã subiectul unor discuţii publice pentru cã astfel pacientul nu va mai avea
încredere în medicul sãu.
h)finanţarea autonomã şi echilibrul financiar.Asigurãrile sociale pentru sãnãtate îşi
constituie fondurile în principal din contribuţiile persoanelor fizice şi a celor juridice,iar
în caz de nevoie şi din subvenţii din partea statului.Contribuţiile încasate trebuie utilizate
exclusiv pentru finanţarea serviciilor medico-sanitare.
i)conducerea autonomã a asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.Potrivit acestui
principiu,asigurãrile sociale pentru sãnãtate au organe proprii de conducere,care cuprind
reprezentanţi ai asigurãrilor şi ai angajatorilor.Organele asigurãrilor sociale pentru
sãnãtate trebuie sa fie independente,au surse proprii de finanţare,contabilitate proprie,cont
la bancã,colaboreazã cu diferite organe ale statului şi aplicã mãsurile stabilite de
Ministerul Sãnãtãţii.
Principiile de mai sus conduc la concluzia cã asiguratul este elementul central al
asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.
Asigurãrile sociale pentru sãnãtate prezintã mai multe avantaje,dintre care
menţionãm:buna organizare şi calitate a serviciilor medico-sanitare;accesibilitatea
populaţiei la asistenţa şi tratamentul medical;infrastructura compatibilã unei gestionari
eficiente;flexibilitate financiarã;transparenţã;ceea ce înseamnã cã aceste asigurãri permit
cunoaşterea relaţiei directe dintre contribuţiile plãtite şi serviciile medicale primite.

2
Dezavantajele acestor asigurãri sunt:reprezintã noi costuri pentru cetãţeni;cheltuieli
administrative mari;control financiar complex şi greoi;nu oferã în toate cazurile o
asistenţã medicalã completã şi promptã.
Persoanele juridice şi cele fizice care au calitatea de angajatori pot sa încheie contracte de
asigurãri sociale private de sãnãtate pentru angajaţii lor,individual sau în grup,acordate ca
beneficii adiţionale la drepturile salariale ale acestora,în scopul atragerii,selecţionãrii şi
stabilizãrii personalului angajat.
3.Funcţiile asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.
Asigurãrile sociale pentru sãnãtate îndeplinesc urmãtoarele funcţii:
a)aşezarea,colectarea contribuţiilor şi controlul acestor operaţiuni.
Casele de asigurãri sociale pentru sãnãtate au o conducere mixtã care întruneşte forţe
sociale:patronatul,statul şi sindicatele şi se ocupã de aşezarea şi încasarea contribuţiilor
pentru sãnãtate.
b)administarea fondurilor impune descentralizarea şi întrajutorarea.Prin descentralizare
fondurile financiare pot fi administrate direct la nivel local.Întrajutorarea urmãreşte
prevenirea discrepanţelor generate de anumite situaţii specifice.
c)folosirea fondurilor financiare ale asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.
Potrivit acestei funcţii,este necesara o folosire raţionalã,judicioasã a fondurilor
financiare,lichidarea şi prevenirea risipei,folosirea resurselor financiare,pentru realizarea
obiectivelor principale privind ocrotirea sãnãtãţii.
Reforma în domeniul sãnãtaţii a urmãrit costul şi eficienţa cadrelor medico-
sanitare;finanţarea serviciilor de sanatate;plata furnizorilor de medicamente;buna
organizare a managementului;utilizarea raţionalã a resurselor umane şi materiale.
Statul român urmãreşte sã aibã o populãţie sãnãtoasã,cu costuri cât mai mici.Dezvoltarea
asigurãrilor sociale pentru sãnãtate poate intra în contradicţie cu interesul anumitor
grupuri de persoane cum sunt:
-patronii
-angajaţii
-furnizorii serviciilor de sãnãtate
-sindicatele
-asigurãrile de sãnãtate private
-ministerele
4.Persoanele cuprinse în asigurãrile pentru sãnãtate
În aceste asigurãri sunt cuprinse urmãtoarele categorii de persoane:
-cetãţenii români cu domiciliul în ţarã sau aflaţi temporar în strãinãtate
-catãţenii strãini şi apatrizii care au reşedinţa în România
În asigurãrile sociale pentru sãnãtate fãrã plata contribuţiei sunt cuprinse urmãtoarele
categorii de persoane:
-copii şi tinerii pânã la vârsta de 26ani ,dacã sunt elevi,studenţi sau ucenici şi dacã nu au
venituri
-persoanele cu handicap care nu au venituri din muncã sau se aflã în grija familiei
-soţul,soţia,pãrinţii şi bunicii fãrã venituri proprii aflaţi în întreţinerea unei persoane
asigurate
-persoanele care beneficiazã de drepturi ca urmare a faptului cã au fost persecutate din
motive politice
Calitatea de asigurat se dovedeşte cu carnetul de asigurãri sociale pentru sãnãtate

3
Calitatea de asigurat a salariaţilor se dobândeşte din ziua încheierii contractului
individual de muncã al salariatului şi se pãstreazã pe toata durata acestuia.
Persoanele care nu sunt salariate dobândesc calitatea de asigurat în ziua în care s-a achitat
contribuţia.
Calitatea de asigurat o au,fãrã plata contribuţiei pentru asigurãrile sociale de
sãnãtate,persoanele care se aflã în una din urmãtoarele situaţii:
-satisface serviciul militar în termen
-se aflã în concediul medical
-executã o pedeapsã privativã de libertate sau arest preventiv;
-face parte dintr-o familie care beneficiazã de ajutor social
Sunt exceptate de la asigurarea obligatorie urmãtoarele categorii de persoane:
-membrii misiunilor diplomatice acreditaţi în România
-cetãţenii strãini care se aflã temporar în România
Aceste categorii de persoane pot contracta asigurãri facultative pentru sãnãtate.
Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare înceteazã în urmãtoarele situaţii:
-o datã cu pierderea cetãţeniei şi/sau a dreptului de resedinţã în ţarã;
-în caz de deces
5.Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor
Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii medicale,medicamente şi materiale sanitare
în mod nediscriminatoriu,corespunzator necesitãţilor,suficiente calitativ şi cantitativ,în
concordanţã cu exigenţele ştiinţei şi tehnicii moderne.
Drepturile asiguraţilor se stabilesc pe baza contractului-cadru elaborat de Casa Naţionalã
de Asigurãri pentru Sãnãtate şi de Colegiul Medicilor din România,Colegiul
Farmaciştilor din România,cu avizul Ministerului Sãnãtãţii,aprobat prin hotãrârea
Guvernului.
Contractul-cadru reglementeazã condiţiile acordãrii asistenţei medicale,referitoare la:
-pachetul de servicii de baza la care au dreptul persoanele asigurate;
-lista serviciilor medicale;
-criteriile şi standardele calitãţii pachetului de servicii;
-alocarea resurselor şi controlul conturilor asigurãrilor sociale pentru sãnãtate în vederea
realizãrii echilibrului bugetar;
-tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de baza,modul de alocare şi actele
necesare în acest scop;
-internarea şi externarea bolnavilor;
-criteriile de internare în spital;
-asigurarea tratamentului spitalicesc;
-condiţiile generale de acordare a tratamentului ambulatoriu;
-prescrierea şi eliberarea medicamentelor,a materialelor sanitare;
-modul de informare a asiguraţilor;
-contribuţiile personale pentru unele servicii medicale.
Prin contractul-cadru se stabilesc condiţiile organizatorice a licitaţiilor în vederea
contractãrii unor servicii din pachetul de servicii de bazã.
Casa Naţionalã de Asigurãri pentru Sãnãtate elaboreazã norme metodologice de aplicare
a contractului-cadru,cu consultarea Colegiului Medicilor din România,Colegiul
Farmaciştilor din România şi ordinului Asistenţilor Medicali din România,pana la 15

4
decembrie a anului în curs pentru anul urmãtor,care se aprobã prin ordinul Ministerului
Sãnãtãţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
Asiguraţii beneficiazã de pachetul de sevicii de bazã în caz de boalã sau accident,din
prima zi de îmbolnãvire sau de la data accidentului şi pânã la vindecare.
Asiguraţii au urmãtoarele drepturi:
-sã aleagã medicul de familie,medicul specialist din ambulatoriu,unitatea spitaliceascã ce
le va acorda sevicii medicale,precum şi casa de sãnãtate la care se asigurã;
-sã fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicitã,suportând cheltuielile de
transport daca opţiunea este pentru un medic din alta localitate;
-sã îşi schimbe medicul de familie ales numai dupã exercitarea a cel puţin 3 luni de la
data înscrierii pe listele acestuia;
-sã beneficieze de servicii medicale,medicamente gratuite sau compensate,materiale
sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;
-sã li se efectueze cel puţin un control în fiecare an
-sã beneficieze de servicii de asistenţã medicalã preventivã şi de promovare a sãnãtãţii
inclusive pentru depistarea precoce a bolii;
-sã beneficieze de servicii medicale ambulatoriu şi spitale acreditate;
-sã beneficieze de serviciile medicale de urgenţã;
-sã beneficieze gratuit de unele sevicii de urgenţã în asistenţã medicalã
stomatologicã,restul fiind suportat de pacienţi;
-sã beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
-sã beneficieze de dispozitive medicale şi alte materiale specifice;
-sã beneficieze de servicii de îngrijire medicalã la domiciliu.
Pentru a putea sã beneficieze de drepturile acestea asiguraţii au urmãtoarele obligaţii:
-sã se inscrie pe lista unui medic de familie
-sã anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificãri în starea lor de sãnãtate
-sã se prezinte la controale periodice stabilite prin contractul-cadru
-sã anunţe în termen de 15zile medicul de familie şi casa de asigurãri privind modificarea
datelor de identitate sau modificãrile referitoare la încadrarea lor într-o anumitã categorie
de salariaţi
-sã respecte tratamentul şi indicaţiile doctorului
-sã achite contribuţia datoratã bugetului asigurãrilor sociale de sãnãtate
-sã prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestã
calitatea de asigurat.
Persoanele care nu face dovada calitãţii de asigurat beneficiazã de serviciile medicale
numai in cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic
în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale,stabilit prin contractul-cadru anual.
Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul internat în vârstã de
pânã la 3 ani,precum şi pentru însoţitorul persoanei bolnave cu handicap de gradul I
internat se suportã de cãtre casele de asigurãri numai dacã medicul considerã necesarã
prezenţa lor pentru o perioadã determinatã.
Asiguraţii în vârstã de peste 18ani au dreptul la un control medical în fiecare an pentru
prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate stabilite prin
contractul-cadru.
Neefectuarea de cãtre asiguraţi a controalelor medicale periodice poate atrage obligaţia
de a suporta unele costuri ale tratamentului pentru afecţiunea nedepistatã la timp.

5
Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii,pentru prevenirea
complicaţiilor ei,pentru recuperarea sau cel puţin pentru ameliorarea suferinţei.
Serviciile medico-sanitare ale cãror costuri sunt suportate din bugetul asigurãrilor sociale
pentru sãnãtate sunt:
-serviciile medicale de urgenţã
-serviciile medicale acordate persoanei bolnave pânã la diagnosticarea afecţiunii
-tratamentul medical,chirurgical şi unele proceduri de recuperare
-prescrierea tratamentului necesar vindecãrii
Asiguraţii beneficiazã de activitãţi de suport constând în acordarea de concediu medical
în caz de incapacitate de muncã temporarã de muncã sau îngrijirea copilului bolnav.
Serviciile medico-sanitare spitaliceşti se acordã prin spitalizare integralã sau parţialã şi
cuprinde:consultaţii,investigaţii,stabilirea diagnosticului,tratament medical şi/sau
tratament chirurgical,îngrijire,recuperare,medicamente şi materiale sanitare,dispozitive
medicale,cazare şi masã.
Serviciile medico-sanitare stomatologice se acordã de cãtre medicul din cabinetul
stomatologic şi de serviciul bucomaxilofacial.
Tratamentul stomatologic se suportã de casa de asigurãri sociale de sãnãtate.În cazul
copiilor de pânã la 16 ani,aceste tratamente se suportã de casa de asigurãri de sãnãtate,pe
baza criteriilor stabilite în contractul-cadru.
Asiguraţii beneficiazã de medicamente şi tratamente în condiţiile prevãzute în contractul-
cadru,de asemenea ei pot beneficia şi de îngrijiri la domiciliu la indicaţia medicului,iar
cheltuielile de transport se suportã din bugetul asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.
Asiguraţii au drept la transport medico-sanitar în urmãtoarele situaţii:
-urgenţe medicale
-cazurile prevãzute în contractul-cadru,aprobat anual
Asigurarea calitãţii pachetului de servicii de bazã pentru asiguraţi revine Casei Naţionale
pentru Asigurãri de Sãnãtate prin respectarea urmãtoarelor mãsuri:
-acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizorii acreditaţi,precum şi a
medicilor,asistenţilor medicali şi a altor categorii de personal acreditat
-existenţa unui sistem informaţional corespunzãtor asigurãrii unei evidenţe primare
privind diagnosticul şi terapia aplicatã
-respectarea de cãtre furnizori a criteriilor de calitate a asistenţei medicale şi
stomatologice,elaborate de cãtre Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor
medicali din România
-utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate
Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordatã asiguraţilor se elaboreazã de
comisiile de speciaitate ale Colegiului Medicilor din România,se negociazã cu Casa
Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate şi se referã la:tratamentul
medical,stomatologic;acţiunile de depistare a îmbolnãvirilor;procedeele medicale de
recuperare;prescrierea de medicamente,materiale sanitare,dispozitive medicale şi
transportul bolnavilor;eliberarea de certificate medicale necesare asiguraţilor pentru a
beneficia de ajutoare de boalã şi de rapoarte necesare caselor de asigurãri pentru
realizarea atribuţiilor lor.
Asiguraţii în vârstã de peste 30 de ani au dreptul la un control în fiecare an pentru
prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi în mortalitate.

6
Asiguraţii au dreptul la asistenţã medicalã de specialitate ambulatorie,la indicaţia
medicului de familie,cu respectarea liberei alegeri a medicului specialist
acreditat.Asistenţa medicalã de specialitate se acordã de cãtre medicii specialişti.
Serviciile medicale ambulatorii cuprind:stabilirea diagnosticului,tratament
medical,îngrijiri medicale,recuperare,medicamente şi materiale sanitare.
În cazul în care tratamentul ambulatoriu sau la domiciliu nu este eficace,asiguraţii
primesc asistenţã medicalã de specialitate în spitale acreditate.
Medicamentele ce se acordã ambulatoriu,în cadrul programelor de sãnãtate se asigurã
prin farmaciile aparţinând unitãţilor medico-sanitare prin care acestea se deruleazã sau
prin cabinete medicale acreditate.
Tratamentul în spital se acordã prin spitalizarea integralã sau parţialã,care
cuprinde:consultaţii,investigaţii,stabilirea diagnosticului,tratament medical,tratament
chirurgical,îngrijire,medicamente,materiale sanitare,cazare şi masã.
Calitatea serviciilor medicale se realizeazã prin acceptarea de cãtre casele de asigurãri
pentru sãnãtate numai a :serviciilor medicale stomatologice recunoscute de CNAS şi de
cãtre Colegiul Medicilor din România;medicilor,asistenţilor medicali şi a personalului
acreditat;unui sistem informaţional corespunzator asigurãrii unei evidenţe primare privind
diagnosticul şi terapia aplicatã;criteriilor de evaluare a calitãţii asistenţei medicale şi
stomatologice elaborate de cãtre Colegiul Medicilor din România.
Casele de asigurãri de sãnãtate organizeazã şi efectueazã controlul activitãţii medicale
împreunã cu comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din România.Asiguraţii au
obligaţia sã-şi achite complet şi la timp contribuţia datoratã,sã participle la acţiunile
organizate de casele de asigurãri sociale pentru sãnãtate,sã respecte tratamentele medicale
prescrise.
CNAS este autorizatã sã încheie şi sã deruleze contracte de achiziţii publice pentru
medicamentele şi materialele sanitare specifice realizãrii programelor de sãnãtate ale
cãror cheltuieli se cuprind în bugetul acesteia.
6.Sursele de constituire a fondurilor asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.
Fondurile asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se constituie din contribuţia asiguraţilor,din
contribuţia persoanelor juridice şi fizice care angajeazã personal salariat,din subvenţii de
la bugetul de stat şi de la bugetele locale,precum şi din alte surse.
Administrarea fondului asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se face prin CNAS şi prin
casele de asigurãri pentru sãnãtate judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Fondul CNAS şi fondurile caselor de asigurãri pentru sãnãtate judeţene şi a municipiului
Bucureşti se constituie din:
-contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice care angajeazã
-contribuţii ale asiguraţilor
-subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale
-dobânzi,donaţii,sponsorizãri
-alte venituri
Persoana asiguratã este obligatã sã plateascã contribuţie lunarã la asigurãrile sociale
pentru sãnãtate stabilitã într-o cotã de 6,5% care se aplicã asupra tuturor veniturilor
realizate de asigurat.Aceastã contribuţie se varsã la casa judeţeanã de asigurãri sociale
pentru sãnãtate.
Persoanele juridice şi fizice care angajeazã personal salariat au obligaţia sã reţinã şi sã
vireze la casa de asigurãri sociale pentru sãnãtate teritorialã contribuţia datoratã pentru

7
asigurarea sanatãţii personalului din unitatea respectivã;persoanele juridice şi fizice care
angajeazã salariaţi au obligaţia sã anunţe casa de asigurãri sociale pentru sãnãtate în
legaturã cu orice schimbare care are loc la nivelul veniturilor.
Contribuţia datoratã de persoanele juridice şi fizice care angajeazã personal salariat este
de 7%,aplicatã asupra fondurilor de salarii.
Cuantumul contribuţiei bãneşti lunare a persoanelor fizice asigurate este stabilitã sub
forma unei cote de 6,5%care se aplicã asupra:veniturilor salariale brute,veniturilor
impozabile,venitul agricol anual,drepturilor de pensie.
Contribuţia pentru asigurãrile sociale de sãnãtate se deduce din venitul brut,fiind astfel
neimpozabilã.
Persoanele care nu sunt salariate,dar au obligaţia sã-şi asigure sãnãtatea,comunicã direct
la casa de asigurãri sociale de sãnãtate,veniturile impozabile,în vederea stabilirii
contribuţiei pentru asigurãrile sociale de sãnãtate.
Pentru cetãţenii strãini care se asigurã facultativ,contribuţia se calculeazã prin aplicarea
cotei de 13,5%la valoarea a douã salarii de baza lunare minime brute pe ţarã pentru un
pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru.
Urmãtoarele categorii de persoane sunt asigurate obligatoriu,cu scutirea de platã a
contribuţiei:
-persoanele care se aflã în concediu medical
-persoanele care satisfac serviciul militar
-persoanele care executã o pedeapsã
-persoanele care fac parte dintr-o familie ce beneficiazã de ajutor social
Cei ce angajeazã şi asiguraţii care au obligaţia plãţii contribuţiei pentru asigurãri sociale
de sãnãtate şi care nu o respectã datoreazã majorãri pentru perioada de întârziere,egale cu
majorãrile aferente pentru întârzierea achitãrii impozitelor.
Dacã nu se achitã în termen contribuţiile datorate fondurilor asigurãrilor sociale pentru
sãnãtate,CNAS,prin organismele sale,aplicã mãsurile de executare silitã pentru încasarea
sumelor cuvenite bugetului asigurãrilor sociale pentru sãnãtate şi a majorãrilor de
întârziere.
În cazul în care contribuţia nu se achitã în termen de o lunã de la data scadentã,CNAS
introduce dispoziţia de încasare silitã.
Obligaţia virãrii contribuţiei revine celui care angajeazã persoane salariate.
De la bugetul de stat se suportã urmãtoarele cheltuieli:
-pentru investiţiile privind construirea unor unitãţi medico-sanitare şi pentru aparaturã
medicalã de mare performanţã;
-pentru activitatea de diagnostic,curativã şi de reabilitare de importanţã naţionalã,pentru
recuperarea capacitãţii de muncã.
Persoanele fizice asigurate suportã unele plãţi suplimentare privind costul
medicamentelor furnizate şi unele servicii medicale,potrivit criteriilor prevãzute în
contractul de asigurare pentru sãnãtate.
În vederea echilibrãrii bugetelor deficitare ale caselor de asigurãri pentru sãnãtate,fiecare
casã de asigurãri va vãrsa o cotã de 7%din încasãrile lunare în contul CNAS.
Fondurile asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se utilizeazã pentru:
-plata medicamentelor şi a serviciilor medicale acordate în cota de 75%şi se
administreazã de Ministerul Sãnãtãţii;

8
-20%pentru cheltuieli de organizare şi de capital ale sistemului asigurãrilor sociale de
sãnãtate;
-5%pentru cheltuieli de administrare,funcţionare şi de capital ale acestui sistem
Cotele de 20% şi de 5% se administreazã de Consiliul de Administraţie al CNAS
Fondul iniţial al asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se constituie din contribuţia
angajatorilor şi angajaţilor astfel:
Angajatorii datoreazã o contribuţie de 5%compusa din:
-2%reprezentând contribuţia privind finanţarea ocrotirii sãnãtãţii
-3%care se aplicã fondului de salarii.
Contribuţia asiguratului se constituie astfel:
-6,5%din veniturile salariale,în cazul asiguraţilor care au calitatea de angajat;
-5%din venitul impozabil,în cazul asiguraţilor care lucreazã pe bazã de convenţie civilã
-5%din venitul impozabil al liber-profesioniştilor;
-4%din venitul agricol impozabil,anual declarat de cãtre persoanele fizice care nu au
calitatea de angajat;
4%din drepturile individiale ale pensionarilor şi ale şomerilor.
Concomitent cu începerea colectãrii,drepturile de pensie,de indemnizaţie de şomaj şi de
alocaţie de sprijin s-au majorat cu 4%.
7.Determinarea cuantumului veniturilor asigurãrilor sociale de sãnãtate
Veniturile asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se determinã la nivelul unitãţilor medico-
sanitare,la nivelul caselor judeţene şi la nivelul CNAS.
La nivelul unui spital,cuantumul veniturilor se determinã folosindu-se anumiţi
indicatori,cum sunt urmãtorii:
-numãrul de cazuri de spitalizare x durata optimã de spitalizare x tariful pe zi de
spitalizare
-numãrul de cazuri externate x tariful pe caz
-cuantumul veniturilor aferente serviciilor medico-sanitare efectuate in structurile
primirilor de urgenţã
-determinarea veniturilor din furnizarea serviciilor medicale stomatologice;
-determinarea veniturilor din realizarea serviciilor medicale în ambulatoriu;
-determinarea unor venituri ce vor proveni de la bugetul statului;
-determinarea cuantumului altor venituri
Prin însumarea tuturor acestor venituri se determinã veniturile anului viitor la nivelul
spitalului.
Casele judeţene realizeazã venituri din urmãtoarele surse:contribuţiile la fondul
asigurãrilor sociale pentru sãnãtate;încasãri din alte surse;sume din fondul de
redistribuire;sume primite de la bugetul de stat.
Veniturile constituite din contribuţia la fondul asigurãrilor sociale pentru sãnãtate provin
din:contribuţia persoanelor juridice şi a celor fizice care angajeazã;contribuţia
asiguraţilor;contribuţii facultative la asigurãrile sociale pentru sãnãtate.
La nivelul CNAS veniturile se determinã pe baza contribuţiilor datorate de persoanele
juridice şi cele fizice care angajeazã,a numarului asiguraţilor la nivelul ţãrii,pe baza
contribuţiilor datorate de persoanele aflate în şomaj,precum şi pe baza încasãrilor ce se
vor realiza din valorificarea creanţelor de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului.

9
În determinarea veniturilor,CNAS foloseşte o serie de indicatori proprii,elementele noi
care vor surveni în cursul anului şi va centraliza veniturile de la casele judeţene de
asigurãri pentru sãnãtate.
8.Determinarea cheltuielilor cu asigurãrile sociale de sãnãtate
Determinarea cheltuielilor cu asigurãrile sociale pentru sãnãtate este legatã de evaluarea
activitãţii medicale,din cuantificarea eforturilor şi a efectelor din aceastã sferã socialã.
Pentru determinarea cheltuielilor la nivelul unei unitãţi medico-sanitare se folosesc
indicatorii:
Indicatorul pat.Capacitatea de deservire a populaţiei este determinatã de numãrul
paturilor.Probabilitatea de a interna un numãr variat de pacienţi,în cursul unui an,se
numeşte funcţia indicatorului pat,şi reprezintã numãrul bolnavilor care folosesc un pat în
cursul anului.Funcţia indicatorului pat este condiţionatã de urmãtoarele douã elemente:
-durata medie de spitalizare;
-gradul de utilizare a paturilor.
Indicatorul rulaj aratã numãrul de bolnavi care se interneazã într-un pat,pe an,şi se
calculeazã astfel:
Indicatorul rulaj al pacienţilor este egal cu gradul de utilizare al paturilor împarţit la
durata medie de spitalizare
Un rulaj prea mare indicã o eficienţã ridicatã,dar poate ascunde internarea unor cazuri
uşoare sau externarea mult prea devreme a pacienţilor.
Un rulaj mic de bolnavi denotã întotdeauna eficienţã scãzutã,relevand lipsa legãturii cu
ambulatoriul de specialitate şi cu medicii de familie din teritoriu.
Funcţia indicatorului pat variazã pe mediul rural şi urban,precum şi în raport cu tipul
spitalelor.
Durata medie de spitalizare este indicatorul care exprimã numãrul mediu de zile de
spitalizare în unitãţile medico-sanitare cu paturi,care revin la un pacient internat şi tratat
într-o anumitã perioadã de timp.
Acest indicator se poate prezenta sub douã forme,şi anume:
a)Durata optimã de spitalizare este stabilitã în contractul-cadru de cãtre CNAS,Colegiul
Medicilor şi comisiile de specialitate din Ministerul Sãnãtãţii şi reprezintã unul dintre
indicatorii folosiţi în contractarea şi plata serviciilor medicale prestate de furnizorii de
servicii medicale spitaliceşti.
Durata medie de internare pe boli se calculeazã astfel:
Durata medie de spitalizare pe o cauzã este egalã cu numãrul zilelor de spitalizare a
bolnavilor externaţi împarţit la numãrul bolnavilor externaţi de aceeaşi cauzã.
Aceasta este influenţatã de modul de organizare a muncii în spitale,de timpul necesar
efectuãrii analizelor şi investigaţiilor funcţionale,de posibilitãţile de tratament.
b)Durata de spitalizare efectiv realizatã este un indicator care se calculeazã în fiecare
unitate medico-sanitara,în felul urmãtor:
Durata medie de spitalizare efectiv realizatã este egalã cu numãrul zilelor de spitalizare
contabile împarţit la numãrul bolnavilor spitalizaţi în cursul perioadei analizate.
Alãturi de durata medie de internare trebuie sã se analizeze durata maximã şi minimã
pentru anumite boli,deoarece durata medie poate ascunde realitatea.
O duratã de spitalizare mare denotã întotdeauna o eficienţã scãzutã;fie cã nu s-au luat
mãsuri preventive adecvate,fie cã depistarea şi internarea cazului s-a facut tardiv,deci
boala a avut probabil o evoluţie mai gravã,cu o duratã nepermis de lungã,fie cã nu s-a

10
instituit o terapie adecvatã sau cã au survenit unele complicaţii neprevãzute,datoritã unor
cauze eterogene care prelungesc durata internãrii.
O duratã mult prea redusã nu indicã neaparat o eficienţã mai bunã,ci faptul cã se
interneazã cazuri uşoare sau cã bolnavul este lãsat la domociliu nerestabilit pe deplin.
Gradul de utilizare a paturilor de spital este indicatorul care caracterizeazã mãsura în care
paturile unei unitãţi medico-sanitare au fost ocupate de pacienţii internaţi în cursul unei
perioade.Indicatorul de utilizare a paturilor spitaliceşti se calculeazã astfel:
I.U.este egal cu numãrul de spitalizare contabile împãrţit la numãrul mediu de paturi care
au funcţionat în perioada analizatã.
Posibilitatea de a deservi un numãr variat de pacienţi,în cursul unui an,poartã numele de
rulajul patului.Rulajul patului de spital variazã pe mediul urban şi rural,în raport cu
categoriile de spitale,pe profilul spitalelor,pe categorii de pacienţi.
Indicatorul post exprimã numãrul de posturi necesare în sectorul sãnãtãţii,raportate la
1000 de locuitori sau la un numãr de paturi.
Necesarul de cadre medicale cu studii superioare şi medii şi normativele de încadrare se
stabilesc dupa sarcina ce revine unui post de medic şi dupã numãrul de consultaţii
necesare pe cap de locuitor pe an calendaristic.
Pentru determinarea cheltuielilor se folosesc mai mulţi indicatori specifici asigurãrilor
sociale pentru sãnãtate,cum sunt cei la care ne referim în continuare:
Numãrul de locuitori este un indicator specific cu referire la un anumit teritoriu şi o
anumitã perioadã,necesar analizei stãrii de sãnãtate sub aspectul structurii şi dinamicii
sale.
Natalitatea este un indicator specific dezvoltãrii demografice a populaţiei care reflectã
frecvenţa naşterilor în rândul populaţiei;este un indicator de mãsurare a natalitãţii dintr-
un anumit teritoriu şi pe o anumita perioada de timp,calculându-se dupa urmãtoarea
formulã:
N= nV/Ī*100,în care:
N-indicatorul de natalitate
nV-numãrul nãscuţilor vii
Ī-populaţia medie a ţãrii pe o anumitã perioadã de timp

Fertilitatea este un indicator specific care reflectã perioada fertilitãţii populaţiei


feminine,cuprinsã între limitele acceptate de la 15 la 49 de ani.Se calculeazã astfel:

F=nV/Lf(15-49) *1000, în care:

F-fertilitatea
nV-numãrul nãscuţilor vii
Lf(15-49)-populaţia femininã în vârstã de 15-49 de ani.

Mortalitatea este indicatorul specific care reflecta numãrul de decese într-o perioada de
timp şi se calculeazã astfel:

M=d/Ī*1000,în care:

11
M-mortalitatea
d-numãrul deceselor survenite într-o perioadã de timp
Ī-populaţia medie

Mortalitatea specificã defineşte mortalitatea unei populaţii,iar mortalitatea diferenţialã se


referã la mortalitatea populaţiei pe zone geografice şi medii de viaţã.
Speranţa de viaţã la naştere şi la diferite vârste este un indicator specific stãrii de sãnãtate
şi reflectã numãrul mediu al anilor pe care îi are de trãit un grup nãscut în anul
analizat,dacã au trãit toatã viaţa în condiţiile care determinã mortalitatea specificã pe
vârstã din anul respectiv.Probabilitatea de supravieţuire şi speranţa de viaţã la naştere se
calculeazã pe baza tabeleloţŢşăâîÎr de mortalitate.
Numãrul de paturi de spitalizare convenţionale este un indicator specific care
caracterizeazã mãrimea unui spital şi se calculeazã astfel:

n=Sut/Sui, în care:

n –numãrul de paturi convenţionale


Sut-suprafaţa utilã totalã
Sui-suprafaţa utilã pentru un pat.

Necesarul de paturi de spitalizare este indicatorul specific care reflectã comparaţia între
necesarul de paturi şi populaţia care necesitã spitalizare şi se calculeazã astfel:

K=Pa/Pt, în care

K-necesarul de paturi de spitalizare


Pa-numãrul de paturi actuale
Pt-numãrul de persoane care necesitã spitalizare

Necesarul viitor de paturi de spitalizare este indicatorul care reflectã o prognozã a


numãrului de paturi de spitalizare prin aplicarea relaţiei:

Kv=P-gM/p ,în care

Kv-necesarul viitor de paturi de spitalizare


P-numãrul populaţiei deservite
g-gradul de ocupare al paturilor
M-numãrul actual de paturi
p-densitatea medie a paturilor

Gradul de densitate a paturilor este indicatorul care reflectã ponderea numãrului de paturi
în suprafaţa totalã a spitalului şi se calculeazã astfel:

Kd=n/St,în care

Kd-gradul de densitate a paturilor

12
n-numãrul de paturi convenţionale
St-suprafaţa de teren totalã a spitalului

Valoarea capitalului fix non-modernizat este indicatorul volumului de efort investiţional


necesar introducerii tehnicii noi şi reflectã totalitatea resurselor consumate pentru
achiziţionarea şi punerea în funcţiune de noi aparaturi medicale.
Valoarea capitalului circulant nou este indicatorul volumului de efort pentru
achiziţionarea materialelor necesare funcţionãrii noii aparaturi de înaltã performanţã.
Cheltuieli de perfecţionare este indicatorul de efort care reflectã totalitatea fondurilor
bãneşti necesare asigurãrii pregãtirii personalului medical de specialitate în vederea
utilizãrii noilor tehnologii de lucru.
În vederea determinãrii cheltuielilor se folosesc mai mulţi indicatori de bazã ai
asigurãrilor sociale pentru sãnãtate,la care ne referim în cele ce urmeaza:
Gradul de utilizare a paturilor este un indicator de bazã al efectelor care se obţin prin
raportarea numãrului de zile de spitalizare la numãrul de paturi din unitãţile medico-
sanitare.
Durata medie de spitalizare este un indicator de bazã al efortului pentru ocrotirea sãnãtãţii
şi se determinã ca raport între numãrul de zile de internare şi numãrul bolnavilor
internaţi.
Costul zilei de spitalizare este un indicator de bazã al eforturilor pentru asigurarea
asistenţei medicale,calculat ca raport între sumele cheltuite şi numãrul zilelor de
spitalizare.
De asemenea,se calculeazã costul pe bolnav spitalizat care este dat de raportul dintre
sumele cheltuite şi numãrul bolnavilor spitalizaţi.
Costul unui pat de spitalizare este dat de raportul dintre sumele cheltuite şi numãrul de
paturi.Pentru celelalte unitãţi sanitare,se calculeazã corespunzator costul consultaţiilor şi
tratamentelor,al investigaţiilor.
Valoarea medie a unui pat de spitalizare este un indicator de bazã care relevã valoarea
unui pat de spital şi se calculeazã astfel:
_
Vp=i/n, în care:

_
Vp-valoarea medie a unui pat de spitalizare
i-valoarea investiţiei pe un pat
n-numãrul de paturi de spital

Valoarea investiţiei este un indicator de bazã folosit în stabilirea optimului investiţional şi


indica perioada de imobilizare a resurselor financiare,perioada care trebuie sa fie cât mai
scurtã.
Durata de funcţionare a obiectivului medico-sanitar constituie un indicator de bazã
utilizat la alegerea variantei investiţionale optime şi relevã perioadele de atingere a
parametrilor tehnici proiectaţi,funcţionarea normalã,durata de funcţionare.De dorit este ca
durata optimã de funcţionare sa fie cât mai mare.

13
Investiţia specificã este indicatorul care exprimã efortul investiţional necesar
pentru:realizarea unui nou obiectiv medico-sanitar,modernizarea obiectivelor
existente,compararea variantelor investiţionale.
Investiţia specifica pe metru pãtrat constituie un indicator care exprimã efortul
investiţional ce revine pe un metru pãtrat de suprafaţa construitã.
În vederea determinãrii cheltuielilor se folosesc şi unii indicatori generali ai asigurãrilor
sociale pentru sãnãtate,asupra carorã ne oprim în cele ce urmeazã.
Capacitatea de folosinţã este un indicator general al efectelor obţinute în domeniul
asigurãrilor sociale pentru sãnãtate şi exprimã capacitatea fizicã a unui obiectiv,relevã
posibilitaţile maxime de acordare a prestaţiilor medicale într-o perioadã de timp şi în
condiţii normale de funcţionare impuse de utilizarea completã a resurselor existente.Este
un indicator de volum care se utilizeazã frecvent în calculele de eficienţã şi face posibilã
formarea unei pãreri generale asupra mãrimii unui obiectiv medico-sanitar.
Numãrul de salariaţi constituie indicatorul general al efortului pentru asigurarea forţei de
muncã necesare,fiind cunoscut şi sub numele de numãrul mediu scriptic de salariaţi.Este
un indicator de volum şi de structura a resurselor umane şi poate fi calculat şi ca pondere
a personalului superior/mediu medico-sanitar în numãrul total de salariaţi.Dacã
indicatorul se calculeazã în procente,atunci acesta exprimã gradul de dotare cu forţa de
muncã specializatã.
Cheltuielile de folosinţã constituie un indicator general al eforturilor totale pentru
funcţionarea unitãţilor medico-sanitare şi exprimã sintetic costul sãnãtãţii pe bolnav sau
pe întregul obiectiv.Acest indicator exprimã relaţia directã dintre reducerea cheltuielilor
şi creşterea eficienţei activitãţii.
Volumul serviciilor medicale prestate este un alt indicator general al efectelor care
însumeazã rezultatele activitãţii medico-sanitare într-o perioadã de timp,de regulã,un an.
Productivitatea muncii în asigurãrile sociale pentru sãnãtate este un alt indicator general
care exprimã eficienţa consumului de muncã în sectorul medico-sanitar şi nivelul de
pregãtire profesionalã a personalului productiv.Productivitatea muncii relevã influenţele
structurale şi calitative ale actului medical,fiind utilizat ca indicator cantitativ în condiţiile
existenţei unui grad de dotare tehnico-materialã şi de pregatire profesionalã identice între
obiectivele supuse analizei de eficienţã.
Indicatorii cantitativi ai sistemului medico-sanitar prezentaţi,se referã la cuantificarea
resurselor disponibile şi a rezultatelor acestora obţinute în condiţii de stabilitate
economica şi socialã.
Determinarea cheltuielilor la nivelul CNAS
La nivelul CNAS cheltuielile se determinã în felul urmãtor:
-sunt folosiţi indicatorii din bugetele judeţelor şi a municipiului Bucureşti
-se are în vedere evoluţia cheltuielilor lor pe anii anteriori;
-se are în vedere cuantumul cheltuielilor cu medicamentele.Aceste cheltuieli se determinã
în funcţie de numãrul asiguraţilor,pe categorii de vârste,sexe,cu luarea în considerare a
acestor cheltuieli pe anii anteriori şi cu luarea în considerare a modificãrilor legislaţiei în
acest domeniu;
-se folosesc o serie de indicatori proprii privind cheltuielile cu ocrotirea sãnãtãţii.
9.Bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate
CNAS elaboreazã proiectul bugetului asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.

14
Elaborarea proiectului de buget este o activitate foarte complexã care are în vedere
experienţa anilor precedenţi,evoluţia principalilor indicatori ai acestor
asigurãri,eventualele reglementãri în domeniu,deficienţele constatate,cãile de înlãturare şi
de prevenire a lor.
Proiectele de buget primite de la casele judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt foarte
importante.Acestor proiecte li se pot aduce unele amendamente atât la partea de venituri
cât şi la cea de cheltuieli.
Proiectul de buget este examinat de conducerea CNAS,care poate adopta unele modificãri
atât la venituri cât şi la cheltuieli.Cu expunerea de motive a CNAS,proiectul de buget este
examinat şi,cu eventualele amendamente,este însuşit de conducerea Ministerului Muncii
şi Solidaritãţii Sociale.Cu avizul Ministerului Finanţelor,proiectul de buget este examinat
şi însuşit de Guvern ca anexã la bugetul de stat,iar apoi este înaintat Parlamentului pentru
dezbatere şi adoptare.
Dupã adoptare,împreunã cu legea pentru adoptarea bugetului de stat,este dat publicitãţii
in Monitorul Oficial şi în presã pentru a fi adus la cunostinţa populaţiei.
În funcţie de eventualele modificãri care i-au fost aduse,bugetul se defalcã pe casele
judeţene şi mai jos în vederea executãrii lui.
Odatã adoptat,bugetul trece în faza executãrii,care constã în încasarea veniturilor şi
efectuarea cheltuielilor.
Încasarea veniturilor constã în colectarea contribuţiilor de la angajatori şi angajaţi,care
sunt administrate public.
Avantajul contribuţiei bazate pe venituri este cã ia în considerare capacitatea de platã a
fiecarei persoane şi cã oricine îşi poate permite asigurarea de sãnãtate într-un sistem
social.
Dezavantajul contribuţiei bazate pe venituri îl reprezintã faptul ca pot exista diferenţe
foarte mari între cuantumul contribuţiei diferitelor persoane angajate.
Executarea veniturilor se realizeazã prin plata directã a contribuţiei lunare de cãtre
angajat şi angajator pânã la 20 ale lunii viitoare pentru luna expiratã.Neplata la timp a
contribuţiilor se sancţioneazã cu plata de dobânzi penalizatoare,majorãri pe zile de
întârziere,amenzi,executare silitã.
Asiguraţii cu contract individual de asigurare,plãtesc contribuţia la începutul lunii
urmãtoare pentru luna expiratã.
Problemele cele mai complexe ale bugetului asigurãrilor sociale de sãnãtate privesc
executarea cheltuielilor acestiu domeniu.
O componentã principalã a cheltuielilor asigurãrilor sociale de sãnãtate o constituie
remunerarea personalului din sectorul medico-sanitar.
Dacã personalul mediu este plãtit cu salariu,medicii pot fi plãtiţi în mai multe moduri,şi
anume:salariu,platã per serviciu,platã în funcţie de o scarã de valori relative.Modul de
platã a medicilor are implicaţii foarte mari asupra costurilor totale cu îngrijirea sãnãtãţii.
În procesul executãrii cheltuielilor trebuie respectate o serie de principii:
Principiile finanţãrii cheltuielilor cuprind totalitatea normelor şi procedurilor folosite în
operaţiunile privind finanţarea asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.Finanţarea acestor
asigurãri este astfel organizatã,încât se folosesc:autofinanţarea,creditarea,finanţarea
bugetara,aportul în bani şi în naturã.
Principiile finanţãrii cheltuielilor privind asigurãrile sociale pentru sãnãtate sunt
urmãtoarele:

15
-executarea unei finanţãri adecvate pentru menţinerea permanentã a unei bune stãri de
sãnãtate a populaţiei.
-cheltuielile pot fi înscrise în bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate numai dacã sunt
autorizate în mod expres printr-un act normativ.
Sumele aprobate prin buget,în limitele cãrora se pot efectua cheltuielile,reprezintã credite
bugetare,care nu pot fi depãşite;
-resursele bugetare se alocã pe destinaţii precise şi nu pot fi folosite în alte scopuri
-mijloacele bugetare trebuie folosite naţional,economicos,cu eficienţã
maximã,neadmiţându-se nici un fel de abuz şi de risipã în efectuarea cheltuielilor;
-efectuarea cheltuielilor poate avea loc numai pe bazã de acte justificative,legal intocmite
şi semnate de persoanele autorizate potrivit normelor legale;
-finanţarea bugetarã se face numai pe mãsura justificãrii sumelor acordate anterior şi
corespunzator îndeplinirii sarcinilor,în concordanţã cu evoluţia necesitãţilor reale de
fonduri bãnesti în perioada curentã şi nu în mod automat;
-introducerea unor modalitãţi de platã care sã reflecte activitatea individualã a fiecãrui
furnizor de servicii medico-sanitare;
-finanţarea are în vedere ca întreaga activitate medico-sanitarã sã aiba în pazã contracte
civile atât între asiguraţi şi casele de asigurãri,cât şi între acestea din urmã şi furnizori;
-stimularea şi atragerea personalului medico-sanitar în zonele defavorizate economic;
-respectarea transparenţei în utilizarea fondurilor pentru medicamente compensate şi
gratuite în ambulatoriu,prin alocarea unei sume adecvate pentru astfel de cheltuieli,pentru
fiecare medic;
-asigurarea creşterii continue a calitãţii actului medico-sanitar
-efectuarea unui control financiar preventiv şi concomitent riguros,sistematic,exigent şi
aprofundat asupra folosirii cu eficienţa maximã a resurselor bugetare,respectarea unui
regim de economii şi aprecierea,cu simţ de raspundere,a oportunitãţii fiecarei cheltuieli.
Finanţarea cheltuielilor asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se face de la bugetul de stat,de
la bugetele locale,însã în cea mai mare mãsurã din fondurile CNAS.
10.Eficacitatea şi eficienţa cheltuielilor asigurãrilor sociale de sãnãtate.Cãi de
creştere a eficacitãţii şi eficienţei acestor cheltuieli
Eficacitatea cheltuielilor cu asigurãrile sociale de sãnãtate exprimã calitatea acţiunilor în
domeniul medico-sanitar care sã producã efectele scontate,obţinerea unei stãri de sãnãtate
cât mai bune.
Obţinerea eficacitãţii presupune folosirea unui personal medico-sanitar bine
calificat,stabilirea corectã şi promptã a diagnosticului,aplicarea tratamentului
adecvat,dotarea unitãţilor medico-sanitare cu aparaturã modernã,asigurarea spitalelor cu
medicamente,inventar etc.
Eficienţa cheltuielilor cu asigurãrile sociale de sãnãtate este o formã a eficienţei
economico-sociale ce exprimã raportul dintre rezultatele optime obtinute din activitatea
medico-sanitara,respectiv rezultatele financiare obţinute şi efortul efectuat.
În România,eficienţa asigurãrilor sociale de sãnãtate trebuie examinatã atât prin prisma
CNAS cât şi prin prisma asiguraţilor şi a economiei naţionale.
Eficienţa asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se analizeazã şi se exprimã cu ajutorul unor
indicatori,dintre care unii sunt specifici acestor asigurãri,iar alţii comuni altor domenii de
activitate.Examinarea ştiinţificã a eficienţei presupune folosirea datelor furnizate de
sistemul informaţional.

16
Pe baza acestor date se pot cerceta,analiza şi interpreta rezultatele obţinute în domeniu şi
pot fi identificaţi factorii care le-au determinat,se pot stabili cãile şi mãsurile necesare
pentru creşterea eficienţei.Trebuie avut în vedere caracterul aleatoriu al fenomenelor care
au generat îmbolnavirea,pe o perioadã mai lungã de timp,dar nu mai puţin de 5-
10ani,pentru a trage concluzii cât mai bine fundamentate.
Eficienţa asigurãrilor sociale de sãnãtate reclamã efectuarea unor studii şi analize
sistematice,aprofundate,pentru a depista cauzele care au determinat rezultatele financiare
obţinute şi pentru a se stabili mãsurile ce urmeazã a fi luate pentru perfecţionarea
activitãţii.
Analiza economicã trebuie completatã cu aspecte de ordin calitativ-structural.Analiza de
structurã vizeazã asigurarea confortului şi micro-climatului corespunzator,condiţii
ergonomice de muncã,prevenirea apariţiei bolilor,reducerea cât mai accentuatã a
incapacitãţii de muncã şi a deceselor premature.
Eficacitatea şi eficienta asigurãrilor sociale pentru sãnãtate pot fi apreciate la justa lor
valoare dacã se face o evaluare,o determinare corectã a lor,o evaluare a calitãţii
serviciilor medico-sanitare.
Activitatea în domeniul asigurãrilor sociale pentru sãnãtate se concretizeazã în mai multe
categorii de efecte:efecte medicale,sociale şi economice.
Creşterea eficacitãţii şi a eficienţei asigurãrilor sociale pentru sãnãtate necesitã stabilirea
şi aplicarea unui complex de mãsuri economice,medico-sanitare,financiare etc.
O preocupare permanentã a organelor asigurãrilor sociale pentru sãnãtate o constituie
reducerea costurilor,evitarea risipei,a proaspetei gospodãriri şi îmbunãtãţirea sistematicã
a actului medical,raţionalizarea aparatului acestor asigurãri,buna folosire a instrumentelor
şi a aparaturii medicale,perfecţionarea şi specializarea personalului medico-
sanitar,perfecţionarea întregii activitãţi a unitãţii medico-sanitare,folosirea experienţei
avansate din tarã şi din strãinatate.
Existã şi multe alte cãi de creştere a eficacitãţii şi a eficienţei asigurãrilor sociale de
sãnãtate.
O cale importantã o constituie justa repartizare a resurselor umane,materiale şi financiare
pe unitãţile medico-sanitare;de asemenea,recompensarea personalului cu cele mai bune
rezultate;întãrirea disciplinei,aplicarea de sancţiuni în cazul abaterilor;îmbunatãţirea
legislaţiei,creşterea rolului medicinei preventive etc.
11.Cãi de aderare a asigurãrilor sociale de sãnãtate la Uniunea Europeanã
Aderarea României la Uniunea Europeanã este condiţionatã şi de succesul reformei
medico-sanitare,care are la bazã Legea asigurãrilor sociale pentru sãnãtate.
În vederea sprijinirii şi stimulãrii reformei din sãnãtate,Uniunea Europeanã a iniţiat un
program PHARE denumit “Drepturile asiguraţilor în sistemul medico-sanitar din
România”,realizat în colaborare de cãtre instituţiile implicate în asigurarea asistenţei
medicale:CNAS,Ministerul Sãnãtãţii,Colegiul Medicilor şi Centrul pentru Politici şi
servicii de sãnãtate.
CNAS a elaborat recomandãri pentru armonizarea legislaţiei româneşti cu cea a statelor
membre ale Uniunii Europene.
Nici o ţarã nu îşi finanţeazã serviciile medicale printr-un singur mecanism,iar din
mecanismul respectiv unul este predominant la un moment dat.Astfel de mecanisme pot
fi:finanţare de la bugerul statului,pe baza impozitelor percepute;asigurarea socialã pentru
sãnãtate;plata directã de catre pacienţi.

17
Sistemele îngrijirilor de sãnãtate în Europa se întâlnesc sub urmãtoarele modele:
-modelul serviciului naţional de sãnãtate(S.N.S)-tip Beveridge;
-modelul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate(S.A.S.)-tip Bismark;
-modelul sistemului centralizat de stat(S.C.S)-tip Semasko.
Modelul serviciului naţional de sãnãtate funcţioneazã în
Danemarca,Finlanda,Norvegia,Irlanda,Suedia,Grecia,Italia,Portugalia,Spania şi Marea
Britanie.Sistemul are ca sursã de finanţare impozitele şi taxele generale,este controlat de
guvern şi dispune de un buget de stat,plus un sector privat.
Sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate funcţioneaza în Austria,Belgia,Olanda,Germania
şi România.Sistemul este finanţat din contribuţia obligatorie a cetãţenilor în funcţie de
venit,din contribuţia agenţilor economici,a instituţiilor şi subvenţii de la bugetul statului.
Sistemul centralizat de stat se mai practicã în Albania şi Bulgaria.Sistemul este finanţat
de la bugetul de stat,statul avand monopolul serviciilor de sãnãtate.
Marea Britanie,Olanda,Germania au adus şi aduc mereu amendamente sistemelor de
asigurãri de sãnãtate.
Reformele în sistemul de îngrijiri sociale de sãnãtate trebuie sã aibã în vedere
urmãtoarele aspecte:
-recunoaşterea rolului pe care îl are sãnãtatea pentru întreaga dezvoltare socialã
-o sporire necontrolatã a cheltuielilor pentru sãnãtate poate avea un impact negativ asupra
creşterii economice
-în perioada de tranziţie starea de sãnãtate a populaţiei se degradeazã continuu,astfel cã se
înregistreazã un decalaj între ţãrile post comuniste şi ţãrile occidentale
-inadecvarea bazei materiale a serviciilor de sãnãtate la nevoile esenţiale ale mediului
actual,ineficienţa serviciilor preventive şi lipsuri în asigurarea cu medicamente şi
materiale sanitare consumabile
-formarea,distribuirea şi utilizarea inadecvatã a personalului medico-sanitar
-lipsã şi distorsiuni în finanţare
-dezvoltarea necontrolatã a sectorului medicinii private
Ţãrile cu experienţã pozitivã în asigurãrile sociale de sãnãtate relevã cã sistemele
îngrijirilor de sãnãtate trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii:coerenţa
sistemului;universalitatea asigurãrii cu servicii;caracterul cuprinzator al acestuia;limitarea
costurilor cu menţinerea calitãţii îngrijirilor de sãnãtate;platã/contribuţie
echilibratã;motivarea medicilor şi utilizatorilor.
Analizele economice şi datele statistice au demonstrat utilizarea capacitãţilor de folosinţã
din unitãţile medico-sanitare pe specialitãţi şi impactul asupra cheltuielilor de
resurse.Distribuţia acestor capacitãţi de folosinţã,în special a numãrului de paturi de
spitalizare şi rulajul bolnavilor,au facut posibilã delimitarea zonelor de atracţie a marilor
centre urbane şi dezvoltarea unor regiuni medico-sanitare de servicii coordonate.
Adâncirea crizei în perioada post decembristã a condus la luarea de cãtre Ministerul
Sãnãtãtţii a unor decizii de evitare a distrugerii sistemului medical fãrã formarea de noi
strategii de sãnãtate şi adaptarea unor mãsuri de liberalizare a activitãţilor
medicale.Problemele grave şi complexe ale sistemului de sãnãtate românesc au constat în
ierarhizarea serviciilor din acest domeniu,în raport cu criteriile de urgenţã şi interesele pe
termen scurt.S-au manifestat preocupãrile pentru reformarea serviciilor pentru
sãnãtate,dar nu a sistemului de sãnãtate.

18
Întârzierea reformei sistemului românesc de sãnãtate a avut efecte negative,manifestate
prin subminarea influenţei factorilor comportamentali,biologici,reducerea atenţiei
acordate particularitãţilor şi a evoluţiei stãrii de sãnãtate,menţinerea ideii cã activitãţile
medicale produc servicii,iar nu sãnãtate,supraestimarea rolului asistenţei curative în
detrimetrul strategiilor preventive şi de recuperare,lipsa unei promovãri reale a sãnãtãţii
populaţiei.
Aplicarea în 1992 a raportului Bãncii Mondiale în sistemul medico-sanitar românesc a
condus la elaborarea strategiilor pentru reformã,în special cele referitoare la: reducerea
monopolului statului,introducerea asigurãrilor sociale de sãnãtate;ameliorarea finanţãrii
sistemului medico-sanitar;asigurarea autonomiei spitalelor;dezvoltarea îngrijirii medicale
primare;libera alegere a medicului de familie;înfiinţarea organismelor de acreditare şi
asigurare a actului medical.
Sistemul propus era compatibil cu principiile de accesibilitate,echitate şi eficienţã,dar a
fost întârziatã aplicarea sa.
Indicatorii de sãnãtate şi datele statistice au demonstrat cã schimbãrile aşteptate s-au
produs lent dovedind cã serviciile de sãnãtate sunt subordonate sistemului economic şi
social,iar modificarea lor este condiţionatã de mulţi factori.Au aparut efectele negative
ale şomajului,diminuarea pããturii sociale mijlocii,degradarea indicatorilor de dezvoltare
umanã,înrautãţirea calitãţii vieţii şi scãderea cheltuielilor pentru sãnãtate din bugetul de
stat.
Descentralizarea s-a realizat în micã mãsurã,iar managementul a fost practic inexistent în
aceastã perioadã,datoritã neaplicãrii metodologiilor de reformã.
Eliminarea aspectelor negative constatate şi depãşirea dificultãţilor se asigurã prin
mobilizarea intereselor grupurilor sociale,atragerea politicienilor în sistemele de decizie
medico-sanitarã,promovarea rezultatelor studiilor de eficienţã în demersurile politice şi
decizionale,cunoaşterea obiectivelor fiecãrei etape şi a oportunitãţilor temporale.
Reforma medico-sanitară românească trebuie să asigure schimbări structurale fireşti pe
seama valorilor culturale acceptate,iar nu “importul”altui sistem cu alte
slăbiciuni.Schimbările structurale fundamentale nu se realizează decât în perioada de
creştere economică.
Finanţarea serviciilor de sănătate reprezintă o problemă complexă,condiţionată de factorii
care influenţează volumul fondurilor şi rezultatele analizelor de eficienţă.
Aplicarea legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale pentru sănătate prezintă avantaje
incontestabile în domeniul stabilităţii surselor de finanţare a serviciilor
medicale,transparenţa fluxurilor financiare,definirea drepturilor şi obligaţiilor pentru
asigurători,asiguraţi şi furnizorii de servicii medicale,reducerea rolului gestionar al
statului,compatibilitatea cu alte sisteme medico-sanitare.
Scopul strategiei naţionale în domeniul medico-sanitar are ca obiective:
-îmbunatăţirea accesului populaţiei la servicii medicale şi cresterea echităţii în acordarea
serviciilor de sănătate;
-îmbunatăţirea calităţii serviciilor de sănătate;
-creşterea eficacităţii şi eficienţei serviciilor de sănătate;
La începutul anului 1990,România se confrunta cu o rată a mortabităţii în creştere şi cu
răspândirea bolilor necontagioase.
Această situaţie era agravată de dezechilibrele structurale din serviciile medico-
sanitare,care erau mai degrabă curative şi spitalizate,decât preventive şi

19
localizate.Alocarea resurselor era efectuată într-un mod ineficient şi inechitabil,ceea ce a
condus la declinul din sistemul de finanţare în acest sector.
Alte dificultăţi erau cauzate de supraspecializarea personalului,conceptul de medic
generalist fiind aproape inexistent la începutul reformei.
Capacitatea de gestionare a sistemului medico-sanitar era subdezvoltată.
Privatizarea şi liberalizarea sectorului farmaceutic se desfaşura în afara cadrului legal
coerent şi într-un mod necontrolat,periclitând accesul populaţiei la medicamente.
Datele statistice asupra nivelului de sănătate înregistrate în ţările din Europa Centrala şi
de Est sunt în medie mai bune decât s-ar fi putut aprecia prin raportarea la produsul
naţional brut.România reprezintă excepţia de la această raportare.De-a lungul perioadei
de tranziţie,în România,cheltuielile înregistrate cu sistemul de sănătate au atins 3% din
produsul naţional brut,mai puţin decât în ţările vecine.Speranţa de viaţa era,de
asemenea,redusă,iar mortalitatea ridicată.Ca urmare a politicilor de natalitate a regimului
totalitar,avorturile erau ilegale,ceea ce a determinat uriaşe rate ale mortalităţii materne.
Liberalizarea avorturilor dupa 1989 a condus la o dramatică creştere a numărului de
avorturi în primii ani,dar şi la descreşterea ratei mortalităţii infantile.
Spre sfarşitul anilor ’80 au reapărut şi cazurile de malnutriţie.Morbiditatea pentru bolile
transmisibile era ridicată,indeosebi în ceea ce priveşte hepatita şi tuberculoza.Populaţia
infectată cu HIV este constituită,din copii,ca rezultat al infecţiilor în urma unui act
medical.Cu toate acestea,bolile cardiovasculare şi cancerul au constituit principala cauză
a mortalităţii,la fel ca în Europa de Vest;în România incidenţa acestor boli a continuat să
crească.
Reformele româneşti în domeniul sănatăţii au urmărit îmbunatăţirea stării de sănătate a
populaţiei prin reducerea numărului de boli uşor de prevenit,a frecvenţei şi gravităţii
bolilor,asigurând:
-accesul legal la serviciile de sănătate;
-contribuţii generale la finanţarea sistemului medico-sanitar;
-posibilitatea alegerii libere a medicilor de către pacienţi şi a pacienţilor de către medici;
-o corelare între finanţarea sectorului şi nivelul de dezvoltare economică;
-creşterea capacităţii Ministerului Sănătăţii în dezvoltarea politicii de sănătate
Programul Phare din 1991 pentru Reconstrucţia sistemului medico-sanitar a avut drept
scop aprovizionarea imediată cu medicamente de bază,dezvoltarea unei politici în
domeniul consumului de droguri,furnizarea de echipamente,cursuri de instruire,sprijin
pentru dezvoltarea serviciilor primare şi pentru înfiinţarea unui program naţional de
transfuzii de sânge.
Prin Programul de Asistenţă Tehnică Generală din 1992 au fost alocate 1,5milioane de
euro pentru continuarea asistenţei tehnice acordate Ministerului Sănătăţii şi pentru
implementarea unui proiect privind furnizarea de echipamente pentru păstrarea în condiţii
de refrigerare a vaccinurilor şi desfãşurarea unor activiăţi destinate grupurilor de
persoane dezavantajate.
Strategia României în domeniul medico-sanitar,în vederea aderării la Uniunea Europeană
se concentrează pe modernizarea şi ridicarea calităţii serviciilor medicale şi pe extinderea
accesului la serviciile de asistenţă primară.Se va realiza un echilibru între serviciile
spitaliceşti,serviciile ambulatorii de specialitate furnizate în spital sau în cabinete
medicale individuale,serviciile specializate de zi şi serviciile de asistenţă primară.

20
Obiectivele strategiei privind serviciile de sănătate în România în vederea integrării în
Uniunea Europeană sunt următoarele:
-crearea unui sector al serviciilor spitaliceşti performant,care să furnizeze îngrijiri mai
eficace şi mai eficiente,cum ar fi îngrijirile ambulatorii integrate cu cele
spitaliceşti,spitalizarea de zi,precum şi îmbunatăţirea serviciilor de diagnostic şi
tratament;
-extinderea serviciilor de asistenţă primară în special a îngrijirilor la domiciliu,eliberării
medicamentelor în regim ambulatoriu,crearea unor centre de sănătate funcţionale atât în
mediul urban,cât şi în cel rural şi asigurarea asistenţei primare de servicii ambulatorii de
specialitate şi servicii spitaliceşti,în conformitate cu programele naţionale de sănătate;
-asigurarea unei finanţări adecvate şi susţinute,în vederea stimulării performanţei
spitalelor,în concordanţă cu politicile medico-sanitare şi cu ţinta de planificare naţională
pe termen lung a numărului de paturi de spital,care să conţină elemente stimulative
pentru furnizarea eficienta a serviciilor spitaliceşti;
-închiderea,transformarea sau restructurarea unităţilor spitaliceşti care nu sunt necesare
sau care sunt subutilizate,în vederea reducerii pierderilor financiare şi utilizarea
resurselor economisite pentru dezvoltarea noilor priorităţi în sistemul de sănătate,bazate
pe reducerea numărului internărilor şi a duratei medii de spitalizare,concomitent cu
creşterea ratei de recuperare a paturilor şi îmbunatăţirea rezultatelor activităţii;
-îmbunatăţirea sistemului de conducere şi management operaţional şi furnizarea unei
capacităţi adecvate de a conduce şi monitoriza reformele strategice în sistemul de
sănătate;
-revizuirea cadrului de reglementare de la nivel central pentru a permite implementarea
rapidă a reformei în sistemul de sănătate şi descentralizarea ulterioară a managementului
operaţional şi financiar,în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru acoperirea
nevoilor locale,inclusiv servicii pentru populaţia defavorizată sau vulnerabilă;
-dezvoltarea unui sistem modern de acreditare a serviciilor de sănătate şi a unor sisteme
adecvate de monitorizare a managementului calităţii;
-transferul îngrijirilor furnizate în spitale pentru cazuri sociale şi pentru vârstnici,astfel
încât spitalele să se poată concentra pe furnizarea îngrijirilor de tip acut.
Aplicarea strategiei privind serviciile de sănătate din România trebuie să conducă la
abţinerea următoarelor rezultate:
-un sistem modern şi eficient al îngrijirilor medicale spitaliceşti,cu un acces îmbunatăţit
la serviciile de calitate;
-populaţia va avea acces la o gamă mai largă de servicii integrate de asistenţă primară şi
spitalicească,mai bine adaptate nevoilor medicale ale comunităţii;
-finanţarea susţinută,echilibrată şi transparenţa serviciilor de sănătate,bazată pe
responsabilitate locală,descentralizată,cu stimulente pentru o activitate eficientă,cu
raspundere şi mecanisme de raportare corespunzătoare;
-restructurarea şi redefinirea unităţilor medico-sanitare,în vederea furnizării serviciilor
medicale adecvate şi care să fie identificate ca nevoi de sănătate ale populaţiei;
-îmbunatăţirea conducerii şi managementului serviciilor de sănătate,la nivel judeţean care
să stimuleze furnizarea de servicii mai eficace şi mai eficiente;
-un cadru legal care sa susţină descentralizarea şi furnizarea mai rapidă a serviciilor de
sănătate îmbunătăţite,în concordanţă cu această strategie şi cu politicile naţionale de
sănătate;

21
-asigurarea calităţii serviciilor de sănătate,măsurabilă prin sistemul de acreditare;
-un sistem de sănătate care să furnizeze exclusiv îngrijiri de sănătate şi care să coopereze
cu sectoarele de asistenţă socială pentru extinderea solidarităţii sociale şi a calităţii vieţii.
Tratatul de la Maastricht a promovat,pentru prima dată,sănătatea publică la rangul de
competenţa oficială a Uniunii Europene,chiar dacă subordonata principiului
subsidiaritaăţii.În tratat se precizează că:
Uniunea Europeană va contribui la asigurarea unui nivel ridicat de ocrotire a sănătăţii
prin încurajarea cooperării între statele membre,iar dacă este necesar le va oferi sprijin în
acţiunile lor.Se vor lua măsuri pentru prevenirea bolilor,în special a celor extrem de
grave,inclusiv dependenţa de droguri,prin promovarea cercetării cauzelor şi modului de
transmitere a acestora,precum şi prin intermediul educaţiei şi al transmiterii de informaţii
medicale.
Tratatul de la Amsterdam,deşi nu prevede o politică specifică la nivelul Uniunii
Europene,înregistrează unele progrese în aceasta direcţie.
Prin definirea şi implementarea tuturor politicilor şi activităţilor Comunităţilor Europene
se va asigura un înalt nivel de ocrotire a sănătăţii populaţiei şi include măsuri luate în
domeniul veterinar şi fitosanitar,al căror obiectiv direct îl constituie ocrotirea sănătăţii
populaţiei.Aceste măsuri,împreună cu cele privind calitatea sângelui uman şi a organelor
destinate transplantului,precum şi măsurile cu caracter stimulativ menite a proteja şi
îmbunătaţii starea de sănătate a populaţiei vor fi supuse aprobării Consiliului Medical
European,conform tratatului de la Amsterdam.
Politica de sănătate a Uniunii Europene a decurs iniţial din prevederile Tratatelor CECO
şi EURATOM,privind sănătatea şi siguranţa,dar ulterior din considerente ţinând de piaţa
internă,unde libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor impune o anumită coordonare a
activităţilor în domeniul sănătăţii publice.
Sprijinul acordat României de Uniunea Europeană a continuat cu reforma finanţării
sănătăţii în anul 1997,cu un buget total de 4 milioane de euro.Programul a acordat
asistenţă Ministerului Sănătăţii în implementarea unui nou sistem de asigurări de sănătate
şi în consolidarea structurilor şi a managementului sectorului medico-sanitar.De
asemenea,programul a urmărit aprofundarea descentralizării sistemului medico-sanitar şi
creşterea eficacităţii şi a eficienţei sale.
Programul a avut 3componente destinate sprijinirii diferitelor aspecte ale reformei din
sistemul medico-sanitar din România,şi anume:
a)reforma instituţională,cu accent pe descentralizarea şi reorganizarea sistemului medico-
sanitar.Această componentă a fost destinată şi redefinirii funcţiilor şi atribuţiilor
diferitelor instituţii cu activitate în sectorul medico-sanitar.
b)reforma sistemului de finanţare a sectorului medico-sanitar care a avut următoarele
obiective:consolidarea instituţională a caselor de asigurări de sănătate nou
create;elaborarea cadrului legal pentru funcţionarea optimă a asigurărilor sociale de
sănătate;
-alinierea legislativă din sectorul farmaceutic,cu următoarele priorităţi:reglementări
privind piaţa medicamentelor;îmbunătăţirea calităţii sistemului de asigurare;crearea unei
rezerve suficiente de sânge de bună calitate.
Programul privind Dezvoltarea capacităţii instituţionale a caselor de asigurări sociale de
sănătate din anul 1999,cu un buget de un milion de euro.
Ca urmare a aplicării programului,s-au obţinut următoarele rezultate:

22
-1300 de persoane din managementul asigurărilor sociale de sănătate au fost instruite în
vederea optimizării procedurilor interne de administrare pentru colectarea de
fonduri,managementul financiar,managementul resurselor umane şi relaţii cu
contractanţii;
-s-au îmbunătăţit şi perfecţionat metodologiile şi structurile de lucru;îmbunătăţit sistemul
operaţional din cadrul CNAS şi din cadrul caselor judeţene de asigurări de sănătate;
-s-a înfiinţat o Unitate de Coordonare pentru Formarea Continuă în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate,operaţională la nivel naţional;
-a fost create în România o Comisie de evaluare a tehnologiilor medico-sanitare,pe baza
propunerilor elaborate în timpul derulării proiectului;
-a fost pus în aplicare un sistem de pregătire profesională la distanţă pentru personalul
caselor de asigurări sociale de sănătate.A demarat un proiect pilot şi a fost apoi extins la
nivel naţional;
-s-a optimizat eficienţa operaţională a CNAS şi a caselor judeţene de asigurări sociale de
sănătate pentru definirea clară a atribuţiilor şi prin armonizarea relaţiilor dintre instituţii;
-a fost creat un departament pentru ,,Politică şi strategie”pentru CNAS şi pentru cele
judeţene;
Un alt program a fost ,,Îmbunătăţirea eficienţei Sistemului românesc de supraveghere
epidemiologică şi de control al bolilor transmisibile”din anul 2002.
Obiectivul programului este de a creşte eficienţa şi calitatea sistemului de monitorizare a
principalelor boli infecţioase pentru a putea detecta din timp orice apariţie a unei boli sau
epidemii şi pentru a putea stabili măsurile de control specifice.
Unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătăţii este aderarea României la
Reţeaua Comunitară pentru supravegherea epidemiilor.
Obiectivele specifice ale programului sunt:
-revizuirea legislaţiei existente în vederea consolidării cadrului Structurii Naţionale
pentru Supravegherea,Controlul şi Prevenirea Bolilor Infecţioase;
-revizuirea modului de funcţionare,a structurii organizaţionale şi de finanţare a sistemului
de supraveghere epidemiologică şi a sistemului de raportare,precum şi elaborarea unui
Plan Naţional de acţiune pentru supraveghere şi control;
-îmbunătăţirea sistemului naţional de raportare a bolilor infecţioase;
-evaluarea şi îmbunătăţirea stării laboratoarelor de diagnosticare a bolilor infecţioase;
-îmbunătăţirea nivelului de cunostinţe a specialiştilor
epidemiologi,microbiologi,tehnicienii de laborator,al personalului implicat în sistemul de
raportare,în promovarea sănătăţii şi în educaţia sanitară;
-stabilirea unei cooperări cu alte organisme şi laboratoare de referinţă în Uniunea
Europeană;
-dezvoltarea unei capacităţi administrative eficiente şi viabile a CNAS ce include şi
capacitatea de instruire profesională pe termen lung şi a caselor judeţene de asigurări de
sănătate prin clarificarea rolului acestor instituţii şi optimizarea relaţiilor dintre ele;
-eficientizarea funcţionării CNAS şi a caselor judeţene de sănătate prin clarificarea
rolului acestor instituţii şi optimizarea relaţiilor dintre ele;
-crearea unei Unităţi de Coordonare pentru Instruire Continuă care să elaboreze,să
desfăşoare şi să actualizeze permanent activităţile de instruire profesională.
Uniunea Europeană a stabilit mai multe programe medico-sanitare pentru

23
România.Unul dintre aceste programe a fost numit:,,Îmbunătăţirea monitorizarii stării de
sănătate şi a capacităţii de evaluare în cadrul reformei sistemului medico-sanitar”.
Acest program are ca obiectiv general sprijinirea reformei în sectoarele prioritare ale
sănătăţii publice,identificate în Programul Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor
Netransmisibile.Programul urmăreşte sprijinirea autorităţilor române în înfiinţarea unui
sistem operaţional de informare privind monitorizarea bolilor netransmisibile,inclusiv
cancerul,pentru elaborarea unei politici bazate pe evidenţa sănătăţii publice.
Programul are ca obiective:
-elaborarea de regulamente noi,compatibile cu legislaţia Uniunii Europene,pentru
monitorizarea şi evaluarea stării de sănătate;
-consolidarea instituţiilor responsabile cu monitorizarea şi evaluarea bolilor
netransmisibile pe plan local;
-consolidarea instituţiilor responsabile cu monitorizarea cancerului;
-contribuie la dezvoltarea unei reţele informatice de monitorizare a sănătăţii;
-îmbunătăţirea eficienţei programului de prevenire şi diagnosticare a cancerului cervical
şi a cancerului de sân.
Un alt program priveşte ,,Restructurarea reţelei Române de Centre Regionale pentru
HIV/SIDA în vederea îmbunătăţirii activităţii de prevenire şi a accesului la îngrijire
medicală a produselor infestate cu HIV/SIDA”.
Acest program vizează transformarea Reţelei de Centre regionale pentru HIV/SIDA
existente într-un sistem multilateral şi bine coordonat de managementul asistenţei
medicale de supraveghere,preventive şi curative şi a componentelor de parteneriat ale
răspunsului naţional la epidemia de HIV/SIDA în România,în conformitate cu Programul
Comunitar de Acţiune referitor HIV/SIDA.
Programul ,,Consolidarea capacitãţii instituţionale şi administrative a Ministerului
Sãnãtãţii de a adapta şi de a implementa acquis-ul comunitar în domeniul apei şi al
riscurilor pentru sãnãtate”.
Proiectul vizeazã sprijinirea Ministerului Sãnãtãţii în protejarea sãnãtãţii publice prin
asigurarea transpunerii şi implementãrii efective în România a directivelor Comisiei
Europene referitoare la calitatea apei de consum şi a apei menajere şi a sprijinului pentru
pregãtirile de implementare a viitoarei Directive cadru privind apa.În cadrul acestui
proiect se acordã prioritate sectorului de consum.
Programul ,,Îmbunãtãţirea sistemului de contabilitate şi de transparenţã în alocarea şi
folosirea resurselor de sãnãtate”.
Obiectivul general al programului este sã creascã eficienţa folosirii fondurilor publice şi
sã reducã pierderile şi posibilitãţile de corupţie din spitale prin implementarea unui
mecanism de finanţare de la caz la caz.
Programul ,,Plan de acţiune pentru implementarea Politicii pentru sãnãtate mentalã a
Ministerului Sãnãtãţii din România”.
Scopul acestui program este:
-sã faciliteze implementarea strategiei pentru sãnãtate mentalã a Ministerului Sãnãtãţii
din România;
-sã contribuie la îmbunãtãţirea cadrului legal şi de reglementare a domeniului sãnãtãţii
mentale din România;
-sã îmbunãtãţeascã programul de instruire pentru personalul medical din domeniul
sãnãtãţii mentale;

24
România a participat la mai multe programe comunitare destinate sectorului medico-
sanitar,precum:combaterea cancerului,promovarea sãnãtãţii,campanii împotriva SIDA şi
dependenţa de droguri.Comisia Europeanã a propus fuzionarea acestor programe
destinate sectorului medico-sanitar,în cadrul programului denumit,,Programul de Acţiune
Comunitarã Publicã pentru perioada 2003-2008.
12.Casa Naţionalã a Asigurãrilor Sociale pentru Sãnãtate şi Organele sale.
Casa Naţionalã a Asigurãrilor Sociale pentru Sãnãtate este o instituţie publicã
centralã,autonomã,de interes naţional,specializatã,cu personalitate juridicã,fãrã scop
lucrativ,care se ocupã cu organizarea şi înfãptuirea sistemului asigurãrilor sociale pentru
sãnãtate din România.
CNAS stabileşte şi conduce politica şi strategia generalã în cadrul sistemului de asigurãri
sociale de sãnãtate din România prin casele de asigurãri de sãnãtate judeţene şi cea a
municipiului Bucureşti şi prin oficii teritoriale,având urmãtoarele
atribuţii:administreazã,împreunã cu casele de asigurãri de sãnãtate judeţene,fondul
asigurãrilor sociale pentru sãnãtate;controleazã garantarea dreptului asiguraţilor la
servicii medicale,în mod nediscriminatoriu;colaboreazã cu Ministerul Sãnãtãţii la
elaborarea şi realizarea programelor de sãnãtate finanţate de la bugetul de stat,de la
bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate şi din alte surse;supravegheazã şi controleazã
funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate;monitorizeazã şi controleazã
modalitãţile de eliberare a medicamentelor;constituie comisii de experţi care elaboreazã
proiecte de norme metodologice pentru acordarea serviciilor medicale;elaboreazã criterii
de acreditare a furnizorilor de servicii medicale;elaboreazã,împreunã cu Colegiul
Medicilor din România,regulamentul de funcţionare a comisiilor de acreditare a
medicilor din sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;participã la acreditarea medicilor
din sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;acrediteazã personalul sanitar care poate fi
admis sã lucreze în sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate;organizeazã,împreunã cu
Colegiul Medicilor din România,controlul activitãţii medicale furnizate asiguraţilor;anual
participã,împreunã cu Ministerul Sãnãtãţii,la elaborarea listei care cuprinde
medicamentele,cu sau fãrã contribuţie personalã,pe baza prescripţiei medicale,de care
beneficiazã asiguraţii;elaboreazã anual,împreunã cu Colegiul Medicilor din România,liste
nominale cu materiale sanitare,protezele şi ortezele;elaboreazã reglementãri privind
plãţile suplimentare ale asiguraţilor pentru unele medicamente şi servicii medicale
suplimentare;organizeazã un sistem de asigurare pentru rãspundere civilã a furnizorilor
de servicii medicale;organizeazã împreunã cu Colegiul Medicilor din România,Comisia
Centralã de Arbitraj şi avizeazã regulamentul de organizare şi funcţionare a
acesteia;avizeazã statutele caselor asigurãrilor de sãnãtate;aprobã anual bugetele caselor
asigurãrilor de sãnãtate şi controleazã corectitudinea execuţiei bugetare;administreazã
bunurile mobile şi imobile;stabileşte anual,cota de contribuţie a caselor asigurãrilor
sociale de sãnãtate la constituirea fondului de redistribuire şi elaboreazã criteriile de
administrare a acestuia;stabileşte destinaţiile fondului de rezervã neutilizat la finele
fiecãrui an;se preocupã de tipãrirea,distribuirea şi evidenţa carnetelor de asigurat;asigura
organizarea şi ţinerea evidenţei statistice generale a stãrii de sãnãtate a
populaţiei;efectueazã sondaje asupra gradului de satisfacere a asiguraţilor în ce priveşte
ocrotirea sãnãtãţii.
CNAS are urmãtoarele organe de conducere:adunarea generalã a
reprezentanţilor;consiliul de administraţie,ales de adunarea generalã a

25
reprezentanţilor,care are un preşedinte şi doi vicepresedinţi,aleşi dintre membrii
acestuia.Preşedintele şi vicepreşedinţii CNAS,precum şi ai caselor de asigurãri pentru
sãnãtate judeţene şi a municipiului Bucureşti nu pot exercita pe durata mandatelor lor,alte
funcţii sau demnitãţţi publice,cu excepţia funcţiilor didactice în învãţãmântul superior,şi
nici funcţii în organele de conducere ale asociaţiilor patronale sau ale organizaţiilor
sindicale.
Preşedintele CNAS are urmãtoarele atribuţii principale:organizeazã şi conduce
structurile executive ale domeniului de activitate;asigurã coerenţa şi eficienţa gestiunii
financiare a fondurilor asigurãrilor sociale de sãnãtate;elaboreazã normele,regulamentele
şi procedurile administrative specifice;organizeazã şi coordoneazã activitatea de control
pe ansamblul sistemelor asigurãrilor sociale pentru sãnãtate;aplicã sancţiuni disciplinare
şi administrative pentru nerespectarea normelor şi regulamentelor.
Adunarea generalã a reprezentanţilor are ca obiectiv principal susţinerea intereselor
asiguraţilor în raporturile cu consiliul de administraţie şi exercitã urmãtoarele
atribuţii:aprobã statutul şi alte reglementãri specifice în domeniul sãu de activitate;aprobã
bilanţul contabil şi descãrcarea gestiunii anului precedent pentru CNAS şi pentru casele
de asigurãri de sãnãtate judeţene şi cea a municipiului Bucureşti;ia decizii privind
administrarea patrimoniului;aprobã bugetul anului curent al CNAS şi pentru casele de
asigurãri de sãnãtate teritoriale;alege o comisie de cenzori.
Consiliul de administraţie al CNAS este format din reprezentanţi ai puterii
executive,precum şi ai asociaţiilor patronale şi sindicale,reprezentative la nivel
naţional.Consiliul de administraţie este constituit din 15membrii,astfel:5reprezentanţi ai
statului,5membrii numiţi prin consens de cãtre asociaţiile patronale reprezentative la
nivel naţional,5membrii numiţi prin consens de cãtre confederaţiile sindicale
reprezentative la nivel naţional.Durata mandatului este de 4 ani.Preşedintele consiliului
de administraţie este şi preşedintele CNAS;se numeşte de cãtre primul-ministru la
propunerea ministrului sãnãtãţii.
Conducerea operativã a activitãţii CNAS se exercitã de catre directorul general.Consiliul
de administraţie reprezintã CNAS şi pe asiguraţi în raporturile cu alte persoane juridice şi
fizice.
La nivelul CNAS funcţioneazã consilii de experţi,care elaboreazã proiecte de norme
metodologice pentru acordarea serviciilor medicale,aprobate de cãtre comisia mixtã a
acestei instituţii şi de Colegiul Medicilor din România.
CNAS împreunã cu Colegiul Medicilor din România organizeazã comisii de control al
serviciilor medicale care se acordã asiguraţilor.Controlul are ca scop verificarea
îndeplinirii parametrilor calitãţii serviciilor medicale.CNAS împreunã cu Colegiul
Medicilor din România,organizeazã Comisia Centralã de Arbitraj,care are îţn frunte un
arbitru acceptat de ambele pãrţi.Arbitrii pot fi medici,jurişti sau economişti,acreditaţi şi
înregistraţi de Ministerul Justiţiei.Hotãrârile adoptate de Comisia Centralã de Arbitraj
sunt obligatorii atât pentru casele de asigurãri de sãnãtate,cât şi pentru Colegiul Medicilor
din România.
Pe teritoriu,CNAS are case judeţene de asigurãri de sãnãtate şi a municipiului
Bucureşti,care sunt instituţii publice autonome,de interes local,cu personalitate
juridicã,fara scop lucrativ,care administreazã şi gestioneazã în mod autonom fondul
propriu de asigurãri sociale pentru sãnãtate,cu respectarea normelor elaborate de
CNAS,asigurând funcţionarea sistemului de asigurãri sociale pentru sãnãtate la nivel

26
local.CNAS a Apãrãrii,Ordinii Publice,Siguranţei Naţionale şi Autoritãţilor Judecãtoreşti
şi CNAS a Transporturilor sunt organizate şi funcţioneazã pe baza legii nr.145/1997,a
actelor normative proprii de înfiinţare şi a statutelor lor.În funcţie de numãrul
asiguraţilor,casele de asigurãri sociale pentru sãnãtate judeţene şi a municipiului
Bucureşti pot avea oficii de asigurãri pentru sãnãtate la nivelul municipiilor,oraşelor şi al
altor localitãţi.Casele de asigurãri sociale pentru sãnãtate funcţioneazã pe baza unui
statut,care cuprinde:denumirea şi sediul casei de asigurãri pentru sãnãtate;teritoriul
deservit;felul,cantitatea şi calitatea unor servicii care nu sunt definite expres prin
lege;nivelul şi modul de încasare a contribuţiei;numãrul membrilor în organele de
conducere;drepturile şi obligaţiile organelor de conducere;modul de adoptare a
hotãrârilor adunãrii generale a reprezentanţilor;organizarea activitãţii financiar-
contabile,a controlului şi întocmirea bilanţului contabil anual;componenţa şi sediul
comisiei de litigii;modalitãţile de publicitate etc.
Activitatea operativã a casei teritoriale este condusã de directorul sãu general,care este
ordonator secundar de credite cu urmãtoarele atribuţii principale:aplicã normele de
gestiune,regulamentele de organizare şi funcţionare;elaboreazã norme adaptate de
organizare şi funcţionare;organizeazã şi coordoneazã activitatea de control;propune
programe privind îmbunãtãţirea disciplinei financiare.Asiguraţii primesc un extras în care
sunt specificate serviciile ce se asigurã,nivelul contribuţiei şi modul de platã.
Casele de asigurãri sociale de sãnãtate judeţene şi a municipiului Bucureşti au
urmãtoarele organe de conducere:adunarea reprezentanţilor şi consiliul de
administraţie.Organele de conducere ale caselor de asigurãri sociale de sãnãtate se aleg
prin vot secret,iar o persoanã poate fi aleasã pentru maximum douã mandate de câte cinci
ani.Asiguraţii şi angajatorii aleg pe reprezentaţii lor,pe grupe reprezentative,adicã
pentru:salariaţi;liber-profesionişti;agricultori cu gospodãrii
individuale;pensionari;şomeri;personal casnic;elevi şi studenţi.Din organele de conducere
ale caselor de asigurãri sociale pentru sãnãtate nu pot face parte:miniştrii,secretarii de
stat,directorii din ministere,primãrii,prefecţii şi asiguraţii cu funcţii de conducere în
sindicate.Pe lângã fiecare casã de asigurãri sociale pentru sãnãtate este organizat şi
funcţioneazã un serviciu medical,care elaboreazã şi verificã documentaţia privind
acordarea şi controlul serviciilor furnizate din punct de vedere medical pentru protejarea
asiguratului.De asemenea,controleazã corectitudinea certificatelor medicale de
boalã,oportunitatea mãsurilor de recuperare,îngrijirea la domiciliu şi calitatea serviciilor
de sãnãtate.

27