CIUPERCILE

FITOPATOGENE
 sunt organisme heterotrofe

Fungii incapabile de fotosinteză

care îşi obţin energia prin oxidarea compuşilor organici

se găsesc în special în sol unde participă la degradarea unor

substraturi foarte variate
pot prezenta un mod de viaţă saprofit sau parazit (parazitează
plantele, animalele şi omul)

celulele fungilor au o organizare eucariotă tipică, corpul vegetativ

fiind denumit tal

variază în complexitate şi dimensiune: de la formele unicelulare

(levuri), la mucegaiurile pluricelulare şi până la ciupercile cu tal
masiv
sunt caracterizaţi prin formarea unui miceliu alcătuit din hife ramificate
Miceliul poate prezenta diferenţieri funcţionale

poate fi vegetativ sau de substrat (se dezvoltă în grosimea

substratului şi are rolul de a absorbi substanţele nutritive)
şi aerian (creşte deasupra substratului; la nivelul său se
formează structurile cu rol reproducător – sporii)

Hifele in unele cazuri, sunt neseptate (Phycomycetes)

de cele mai multe ori, ele prezintă pereţi transversali despărţitori

străbătuţi de pori (Ascomycetes, Basidiomycetes)
- la ciupercile patogene pentru plante aparatul vegetativ prezintă o serie de particularităţi:

este alcătuit dintr-o masă citoplasmatică cu un nucleu, fără

Gimnoplastul perete celular
lipsa peretelui celular face ca forma gimnoplastului să
varieze în funcţie de spaţiul care-l are la dispoziţie
de cele mai multe ori, gimnoplastul trăieşte intracelular
se întâlneşte la ciupercile din filumul Myxomycota, familiile
Synchytriaceae şi Olpidiaceae

Plasmodiul este alcătuit dintr-o masă mai mare de citoplasmă în care se

află mai mulţi nuclei
se dezvoltă intracelular
se întâlneşte tot la ciupercile inferioare din filumul Myxomycota,
familia Plasmidiophoraceae

Dermatoplastul este format dintr-o celulă cu toate elementele constitutive

ca: peretele celular, citoplasma şi nucleul
peretele celular imprimă dermatoplastului o anumită
formă
este caracteristic drojdiilor (familia Saccharomytaceae )
Sifonoplastul este format din filamente simple sau ramificate, continue,
care conţin citoplasmă şi mai mulţi nuclei
acest tip de aparat vegetativ multinucleat mai este denumit
şi cenocitic
se întâlneşte la ciupercile din clasa Oomycetes

Talul filamentos este alcătuit din filamente simple sau ramificate,

septate, cu numeroşi pereţi transversali, fiecare
compartiment reprezentând o celulă
legătura dintre celulele vecine se realizează prin
intermediul porţiunilor de citoplasmă care străbat porii
septelor
se întâlneşte la ciupercile din filumurile Ascomycetes,
Basidiomycetes şi Deuteromycetes

Sifonoplastul şi talul filamentos sunt denumite şi miceliu, iar filamentele care îl

alcătuiesc se numesc hife miceliene.
a – gimnoplast; b – plasmodiu; c – dermatoplast; d – sifonoplast; e, f, g – tal
filamentos haploid (e), dicariotic (f) si masiv (g)
 Organe de absorbţie
❑ absorbţia substanţelor nutritive, fie din substraturi organice lipsite de viaţă, fie din
ţesuturi vii, este îndeplinită la ciuperci de organe special diferenţiate
❑ la ciupercile saprofite, organele de absorbţie sunt rizoizii care se înfig în substrat, sunt
ramificaţi, unicelulari sau pluricelulari (Rhizopus stolonifer)
❑ la ciupercile parazite, organele de absorbţie sunt haustorii care se înfig în celula plantei
formă de bastonaş
(Plasmopara viticola)
piriformă
spiralată
coraliform ramificat digitat
(Erysiphe sp.)

❑ unele ciuperci parazite intra- şi intercelular sunt lipsite de haustori (Pythium,

Phytophthora), iar absorbţia se face direct prin pereţii subţiri ai celulelor miceliului
Rhizopus stolonifer
 Organe de rezistenţă
❖ când apar condiţii neprielnice pentru creşterea şi dezvoltarea ciupercilor, cauzate de
factori nutritivi sau meteorologici, acestea intră într-un stadiu de repaus vegetativ, formând
diferite organe de rezistenţă
❖ filamentele ciupercilor care vor alcătui aceste organe se deshidratează, citoplasma se
îmbogăţeşte în substanţe de rezervă de tipul glicogenului, proteinelor, lipidelor
❖ dintre organele de rezistenţă pe care le pot forma ciupercile patogene sunt de menţionat:
- gemele
- rizomorfele
- stromele
- scleroţii

Gemele apar în urma modificării celulelor talului filamentos sau se

formează pe sifonoplast, filamentele miceliene prezentând un
aspect perlat

Rizomorfele sunt cordoane de diferite dimensiuni, alcătuite din împletirea

laxă a filamentelor ciupercii
cu aceste rizomorfe, unele ciuperci se răspândesc şi rezistă în
sol sau pe rădăcinile plantelor parazitate
 se prezintă pe organele parazitate ca nişte cruste cu aspect
Stromele cărbunos
formarea lor precede procesul de sexualitate a ciupercilor
sunt alcătuite dintr-o împletitură densă a filamentelor miceliene

Sclerotii organe tipice de rezistenţă, alcătuite dintr-o împletitură strânsă a

filamentelor miceliene, încât acestea îşi pierd individualitatea
sunt de culoare neagră la suprafaţă, au diferite forme şi dimensiuni
şi o consistenţă dură
se intalneste la Claviceps purpurea, Sclerotinia sclerotiorum
a – miceliu de rezistenta; b – stroma sporifera; c – scleroti; d – pseudosclerot; e -
rizomorfe
Claviceps purpurea
 Fiziologia ciupercilor
❑ ciupercile sunt LIPSITE DE PIGMENŢI care să sintetizeze materie organică,
fapt care le determină să obţină hrana din:
- ţesuturile vegetale sau animale vii (ciuperci parazite) sau
- cele moarte (ciuperci saprofite)

❑ ENZIMELE importante ale ciupercilor parazite sunt:

- enzimele pectinolitice,
- celulolitice,
- hemicelulolitice şi
- lignolitice

❑ MICOTOXINELE sunt substanţe sintetizate de ciuperci şi au rol important atât

în patogenitate cât şi în scăderea valorii nutritive, a creşterii nocivităţii produselor
recoltate şi depozitate
❑ ele acţionează în concentraţii extrem de scăzute asupra protoplaştilor, a
permeabilităţii membranelor, prin inhibarea unor enzime
❑ unele toxine produc toate sau o parte dintre simptomele bolii
Ex:
❑ piriculina produsă de Piricularia oryzae
este cauza simptomelor de boală la orez (ingalbenirea si piticirea)

❑ toxinele ciupercilor din genul Fusarium (F. roseum, F. graminearum, F. solani,

F. oxysporum etc.) produc ofiliri, brunificarea xilemului, necroze

➢ licomarasmin – actioneaza la tomate

➢ acidul fusaric – produce necroze intre nervurile frunzelor

➢ trichotecina
➢ vomitoxina se găsesc în diferite furaje, inclusiv în şroturi de
➢ fumonisina soia, produc diferite perturbări ale organismului
➢ zearalenona animal
➢ moniliformina

❑ toxinele produse de ciupercile din genurile Alternaria, Botrytis, Cercospora,

Colletotrichum afecteaza un numar mare de plante – actioneaza specific
➢ victorina – produsa de Helmithosporium victoriae la soiul Victoria de ovaz
❑ unele ciuperci Penicillium sunt producătoare de micotoxine care contaminează
cerealele, fasolea, soia
➢ cele mai frecvente sunt citrinina, ochratoxina, rubratoxina, ciclorotina

❑ unele ciuperci produc diferiti regulatori de crestere sau inhibitori ai unor

hormoni de crestere - influentand dezvoltarea plantelor
- determinand piticirea, proliferarea, malformatii,
defolierea
➢ Phytophtora infestans – la cartof
➢ Ustilago maydis – la porumb
➢ Gymnosporangium juniperinum – la mar produc acid indolilacetic

➢ Gibberella fujikuroi – produce giberelina

➢ Verticillium albo – atrum – la bumbac – determina reducerea cantitatii de

citochinine

❑unele micotoxine nu acţionează asupra plantelor gazdă, dar sunt deosebit de

toxice pentru animalele care consumă aceste plante
➢ aflatoxina – produsa de ciuperci din genul Aspergillus
❑ ciupercile aparţinând speciilor Claviceps purpurea şi C. paspali, care
parazitează numeroase plante graminee, produc intoxicaţii numite ergotism
(convulsii, cangrene, halucinaţii care sunt provocate de alcaloizi ergotici şi unii
metaboliţi secundari)
ex. celebrul proces al vrăjitoarelor din Salem, în 1692 - persoane care
consumaseră secară parazitată de ciuperca cornul secarei
 Influenţa factorilor de mediu
- creşterea şi dezvoltarea ciupercilor fitopatogene sunt influenţate de o serie de
factori de mediu cum ar fi:
✓ compoziţia mediului de cultură
✓ lumina
✓ temperatura şi
✓ umiditatea

Mediul nutritiv
- reacţia ciupercilor faţă de diferite substanţe chimice este deosebită
- unele substanţe sunt atractante (faţă de ele, ciupercile manifestă chimiotropism
pozitiv), altele sunt repulsive (chimiotropism negativ)
- acţiunea atractantă sau repulsivă depinde de concentraţia acestor substanţe
- deseori, substanţe care în mod obişnuit sunt atractante pot deveni repulsive daca
se găsesc în concentraţie prea mare
- de asemenea, reacţia mediului este foarte importantă, în general ciupercile
dezvoltându-se la un pH slab acid până la neutru
Lumina
- influenţează diferit ciupercile fitopatogene, în funcţie de ciupercă
- pentru majoritatea ciupercilor, lumina intensă are o acţiune nefavorabilă; pentru
dezvoltare, mai potrivită este lumina difuză
- unele ciuperci, pentru parcurgerea anumitor faze din ciclul de viaţă, au nevoie de
anumite condiţii de lumină şi aerisire
- ex. Tilletia controversa, T. pancicii, Sclerotinia sclerotiorum

Temperatura
- activitatea vitală a ciupercilor are loc între anumite limite (praguri) de
temperatură
- temperatura care determină germinarea sporilor are importanţă în stabilirea
parametrilor biologici ai acestor patogeni
- durata perioadei de incubaţie depinde în mare măsură şi de temperatură

Umiditatea
- in general, ciupercile au nevoie de multă umiditate
- ciupercile ai căror spori se propagă prin apă necesită condiţii de umiditate
abundentă
- in cazul altor ciuperci s-a observat că sunt adaptate la uscăciune, aşa cum sunt
cele din familia Erysiphaceae, care suportă un grad limitat de uscăciune
 Înmulţirea ciupercilor
- ciupercile se înmulţesc pe cale vegetativă, asexuată şi sexuată

Înmulţirea se realizează prin fragmentarea filamentelor miceliene, iar

vegetativă fragmentele pot reface miceliul ciupercii
toate ciupercile care au miceliu se pot înmulţi în felul acesta

este mai răspândită la ciuperci şi se face prin organe

Înmulţirea special diferenţiate, care se formează în funcţie de
asexuată condiţiile de nutriţie sau de stadiul de dezvoltare a
ciupercii
la unele ciuperci inferioare (Plasmodiophora brassicae),
întregul corp vegetativ se transformă într-un organ de
sporulare, acest mod de formare numindu-se holocarpie
la cele mai multe ciuperci fitopatogene, o parte din corpul
vegetativ este folosit pentru formarea organelor de
sporulare; acest mod se numeşte eucarpie
 dupa mobilitate pot fi imobili = aplanospori
Sporii mobili = zoospori
după locul de formare, pot fi endogeni, ei formându-se în
interiorul unor organe
exogeni, caz în care se formează
la exterior, pe suporturi speciale
 aplanospori
(se formează în interiorul
sporangiilor)

endogeni zoospori
(care se formează în
zoosporangi, lipsiti de
membrana, sunt mobili,
prezinta 1-2 flageli)

Sporii
ascospori (se formeaza in
asce; ascele pot fi libere
sau protejate de o
fructificatie ce poate fi
peritecie sau apotecie

exogeni
 endogeni
conidii
(care se formează pe
conidiofori)*

Sporii ecidiosporii (se formeaza

in ecidii)
uredosporii
exogeni teleutosporii
caracteristici ciupercilor
Uredinales = rugini

basidiosporii (formati pe
basidie
 de tip hifal (se formeaza pe
conidiofori aerieni, liberi sau asociati
in coloane = coremie
conidii
de tip melanconial (acervuli,
sporodochii)

de tip sferopsidal (picnidii)

 teliosporii
(au functii multiple – de inmultire,
propagare si rezistenta; ii produc
ciupercile ce produc malura si taciunii

sporii de rezistenta achinetosporangii

(produsi de Synchytrium endobioticum
= raia neagra a cartofului)

oosporii
(produsi de ciupercile ce produc mana)
a – zoospori in zoosporangi; b – asce libere; c – peritecie; d – apotecii; e –
conidiofori cu conidia; f - coremie
g – acervul; h – sporodochie; i – picnidie cu picnospori; j – teleutospori; k –
uredospori; l – teliospori; m – ecidie cu ecidiospori; n – achinetosporangi; o
– oospori; p – bazidie cu bazidiospori
Înmulţirea prezintă o mare diversitate şi complexitate
sexuată
in fenomenul de fecundare se deosebesc două etape:
plasmogamia (fuzionarea citoplasmei celor două
celule sexuale implicate) şi cariogamia (fuzionarea
nucleilor)

produsul fecundării este denumit, în general, zigot

din punct de vedere al diferenţierii sexuale, ciupercile sunt:

monoice sau homotalice, formând organele de înmulţire
sexuată de sex contrar pe aceleaşi taluri
sau
dioice sau heterotalice, la care organele de înmulţire sexuată
de sex contrar se formează pe taluri diferite
raspandirea sporilor de ciuperci si transmiterea bolilor pe care le
produc se poate face: direct si indirect
de tip GERMINATIV
– prin spori localizati
pe seminte sau in
interiorul acestora
RASPANDIREA
DIRECTA
de tip VEGETATIV –
foarte frecvent la
RASPANDIREA ciuperci
CIUPERCILOR - miceliul sau sporii se
transmit prin organe de
inmultire vegetativa
ale plantelor gazda
(butasi, tuberculi,
bulbi, altoi)

RASPANDIREA
INDIRECTA
 HIDROCHORIE –
PEDOCHORIE –
raspandirea sporilor se face
raspandirea, diseminarea
prin apa de ploaie, cea
sau propagarea sporilor se
provenita din topirea zapezii,
face prin sol, iar bolile au
apa utilizata la irigari, iar
caracter endemic
bolile au caracter epidemic

ANEMOCHORIE –
raspandirea se face cu
ajutorul vantului (anemofila
sau aerogena), producandu-
se epidemii puternice

RASPANDIREA
INDIRECTA
ANEMO-HIDROCHORIE
– raspandirea se face prin
intermediul vantului si al apei,
producandu-se epidemii

ZOOCHORIE – ciupercile
sunt raspandite prin
intermediul animalelor,
ANTROPOCHORIE – purtate extern sau intern,
raspandirea se face prin producandu-se boli endemice
intermediul omului
 Simptomele micozelor
- ciupercile fitopatogene, odată ce pătrund în planta sensibilă, produc modificări profunde la
nivel biochimic, funcţional sau celular, care se exteriorizează prin modificări structurale,
deseori specifice (simptomele care pot fi observate cu ochiul liber)
- dintre asemenea simptome sunt de menţionat: petele, ciuruirea frunzelor, ofilirea,
putrezirea, distrugerea parţială sau totală a organelor plantei, atrofii sau hiperplazii,
transformarea organelor etc.
Petele pot apărea pe frunze, tulpini, ramuri, fructe sau flori şi pot fi de diferite forme,
dimensiuni şi culori
- de multe ori pe aceste pete se dezvoltă fructificaţiile ciupercii

Ciuruirea frunzelor este o fază evolutivă a pătării, atunci când ţesutul bolnav, necrozat se
detaşează de ţesutul sănătos şi cade, iar frunza rămâne perforată

Ofilirea se caracterizează prin pierderea turgescenţei ţesuturilor, putând afecta doar unele
organe (frunze, flori) sau chiar planta întreagă
- de obicei ofilirea se datorează obturării vaselor conducătoare sau unor toxine
Putrezirea se datorează macerării ţesuturilor, putregaiul format putând fi uscat sau
moale

Distrugerea parţială sau totală a organelor plantei poate apărea în anumite infecţii
fungice, aşa cum este cazul tăciunilor cerealelor

Transformarea organelor şi înlocuirea lor cu altele, cu o structură deosebită se poate

înregistra uneori, în anumite situaţii, de exemplu în cazul cornului secarei

Atrofiile sau hipoplaziile se manifestă prin dezvoltarea insuficientă şi incompletă a

plantelor sau a unor organe, aspecte de acest tip întâlnindu-se, de exemplu în cazul
grâului infectat cu mălură (mălura pitică a grâului)

Căderea frunzelor, mugurilor, florilor şi fructelor reprezintă simptome care apar

deseori ca urmare a infecţiei fungice
- de exemplu atacul la pomii fructiferi cu ciuperca Monilia poate produce acest simptom