Sunteți pe pagina 1din 76

SURÂSUL BUCOVINEI

Nr. 1 (29) Februarie 2022

ISSN 2344-620X • ISSN-L 2344-620X

Revista˘ de istorie, literatura˘ ¸si umor


editata˘ de CENACLUL „NECTARIE”
din Vama – Suceava
SURÂSUL BUCOVINEI
REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ŞI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL „NECTARIE”, VAMA - SUCEAVA

Foto coperte 1 și 4: Amintiri din vremuri antepandemice.

AU COLABORAT LA REALIZAREA REVISTEI:


MAGDA URSACHE 2 VASILE CRISTEA 45
GEORGE PETROVAI 4 VALERIAN BEDRULE 46
BEN TODICĂ 9 CĂTĂLINA ORŞIVSCHI 47
GUNER AKMOLLA 10 IONEL ORŞIVSCHI 48
MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ 13 IONEL PINTILII 49
EMILIA POPESCU RUSU 17 MARIA TOMIŢA CORINI 50
MIHAI CABA 18 MARIAN VIȘESCU 50
IOAN ABUTNĂRIŢEI 20 MIHAI MERTICARU 51
IFTIMIE NESFÂNTU 22 NICOLAE MĂTCAȘ 52
LIVIA CIUPERCĂ 23 TRAIAN NISTIRIUC- IVANCIU 53
MARIA PANCIUC-BUCĂTARU 24 AURORA SÂRBU 54
MARIAN ILIE 26 DANIELA CIUHLĂU 55
OVIDIU MIHALACHE 27 FLORIN ROTARU 56
LUMINIȚA REVEICA ȚARAN 28 ION DIVIZA 57
MIHAELA DRELCIUC 29 ALENSIS DE NOBILIS 58
GHEORGHE SOLCAN 30 EMILIA AMARIEI 59
PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI 32 MARIA APETROAIEI 60
VALENTINA BECART 33 GABRIEL DRAGNEA 61
LELIA MOSSORA 34 GEORGE EFTIMIE 62
TRAIAN VASILCĂU 35 DIANA TRANDAFIR 62
LILIANA POPA 36 IULIAN BARBU 63
FLORENTIN STRECHE 37 GRAȚIELA CRISTINA HERGHELEGIU 64
NICOLAE SILADE 38 GELU DRAGOŞ 65
ROMEO IOAN ROŞIIANU 39 VASILE DAN MARCHIȘ 66
ŞERBAN CODRIN 40 ILIANA CĂTĂNESCU 68
ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ 41 LUCIAN ANDREI ROŞCA 69
ELENA BOHOLŢ 42 FLORENTIN ADRIAN MAFTEI 70
DOINA TOMA 43 MARIANA CODREAN 71
MIHAIL ECOVOIU DOREANU 44 IOAN MUGUREL SASU 72

Director:
dr. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC

Redactor șef:
IOAN MUGUREL SASU
(mugurel_sasu@yahoo.com)

Tehnoredactare:
DORIN STEHNIOV

Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conţinutul


materialelor revine, în exclusivitate, semnatarilor.
Rugăm să ne trimiteţi textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.

editura pim
SURÂSUL BUCOVINEI

MINIMĂ ADAPTARE

A
m învățat, la vremea pentru etapele următoare.
potrivită, că nu organismele - Votul participanților este
cele mai puternice rezistă, obligatoriu, cine nu votează va fi
ci acelea care se adaptează mai exclus din concurs.
ușor. Cred că o parte din acest - Atât pentru expedierea
adevăr a folosit celor care, creațiilor cât și a voturilor se va
pe vremea „rotației cadrelor” iniția un email, nu ca răspuns
concluzionaseră că dacă nu știi să la altul, există riscul de a nu-l
te învârți, te rotești. Indiferent de observa.
ce și cum a fost și ce va fi, astăzi este necesar să ne - Jurizarea, pentru cei care au mai participat nu
adaptăm, fiecare cum poate, la condițiile pandemiei. este o noutate, dar consider util să repet: materialul
Probabil avem de a face cu un virus care, deși noi nu-l se primește, formez un document cu tot ce am primit,
vrem, el ne vrea pe noi și ne vrea atât de intens că separat pentru fiecare secțiune, trimit participanților
se adaptează perpetuu și val cu val, în așa fel încât la în forma în care fiecare creație poate fi identificată
capătul tunelului nu se vede decât o luminiță neagră. doar după un număr de ordine, participanții vor alege
Nu se poate așa ceva? Ba da, în ziua de azi totul este 5(cinci) astfel de numere, fără să se voteze pe sine,
posibil, în bine, în rău, sau înaintând după principiul așa ceva duce tot le excludere, eu voi face totalul și
doi pași pe loc și unul la mijloc. pe această bază se va forma ierarhizarea. Nu vă faceți
Căutând prin sacul cu idei, tot mai sărac de la griji, în tabele finale fiecare va putea vedea cum i s-a
o vreme, recunoaștem asta și ar fi bine să o facă și luat în calcul jurizarea și de unde provin punctele
maeștrii care din motive asemănătoare creează texte proprii.
literare din biete bancuri răsuflate, desigur nu putem Am avut obiecțiuni, în decursul timpului, că adică
obliga pe nimeni, dar am ajuns la următoarea formă de mari să fie notați de alții mai mici. Da! În momentul
manifestare anuală a activității Cenaclului „Nectarie”, jurizării ceilalți reprezintă „Cititorul”, ori nu toți
alta decât ședințele lunare. cititorii au studii de filologie sau a apărut, fie și numai
Concursul literar 2022 va fi organizat de pentru o clipă, pe lista scurtă pentru acel premiu care
revista Surâsul Bucovinei, „ritualul” va fi conform nu are viză pentru a intra în țara noastră. Încă!
următorului - Nu vor fi premii în bani. Să spun din ce motiv?
Nu cred că mia este cazul. Vom oferi diplome, acestea
Regulament vor fi expediate prin poștă. Pentru asta fiecare
participant va preciza pe documentul de participare
- Vor fi două secțiuni, poezie și epigramă. adresa, numărul de telefon și adresa de email. Dacă
- Nu există o temă, fiecare autor va deschide pandemia ne va permite, vom organiza o festivitate de
acea cămară a sufletului pe care este de acord să o premiere, la care va participa cine va avea posibilitate.
împartă cu noi. - Creațiile se primesc în perioada 10-25 aprilie
- Se poate participa la una sau ambele secțiuni, 2022,
lucrările trebuie să fie inedite, acceptăm second hand - Jurizarea se va face între 10 și 25 mai,
numai la vestimentație, asta acum, după ce pas cu pas - Rezultatele se vor comunica în iunie, prin email
vom ajunge la alt fel de nivel de trai, vom fi și aici mai și în numărul 30 al revistei Surâsul Bucovinei.
exigenți, nu este nevoie de motto, singura garanție Nu putem ști când și dacă va fi acea festivitate,
este cea bazată pe barba redactorului șef (dacă după ori noi nefiind vânători de voturi, nu avem exercițiul
atâtea ediții încă o are, înseamnă că mai poate fi promisiunilor pe care nici noi să nu le credem.
folosită). Întrucât nu mai am acces la Facebook, am
- Participarea este la secțiunea poezie cu 2(două) rugămintea la toți cei care vor și pot să distribuie
creații, iar la epigramă cu 3(trei). revista și tot ce apare de acum înainte la cât mai
- Materialul redactat ca doc Word, preferabil multe persoane.
TNR 14, va fi expediat ca atașament la un email pe Să sperăm că va fi bine... cândva.
adresa mugurel_sasu@yahoo.com. Vă rog să nu
trimiteți PDF sau alte invenții (au foste cazuri de
foto pagină de carte etc) care nu permit prelucrarea
Ioan Mugurel Sasu

1
Nr. 1 (29) SURÂSUL

OPORTUNISM CU DE TOATE

S
pus pe un ton N. Balotă a fost supus oprobriului public, nu și Hoșie
tranșant, care nu-ți ori Antohi. N. Balotă, scriitor pedepsit de Securitate,
sporește numărul de a fost pedepsit și de CNSAS. În 1948, a făcut 6 luni de
prieteni din lumea literară închisoare pentru răspândire de publicații interzise;
oficială, nici numărul de arestat pentru uneltire împotriva ordinii sociale, a
like-uri, intelectualii noii primit, în ‘56, 7 ani de închisoare corecțională și a fost
ere sunt cuprinși nu de eliberat în ’62, cu DO (Domiciliu Obligatoriu, pentru
unul, ci de trei feluri de necunoscători) - 24 de luni. Pe locuința din Pitar Moș
oportunism: oportunismul nr. 27, aș așeza o placă: De aici l-a ridicat Securitatea
stalinist, oportunismul anti-național, oportunismul pe N. Balotă, în 1955.
sexist. De departe, proletcultismul redivivus mi se Și câți ciocoiași și ciocolași nu și-au declarat
pare cel mai periculos. Scriitorincii și-au luat dreptul, chimie cu președinții! Mulți, câtă frunză, câtă iarbă, cu
ca-n anii cincizeci, de a nega nume fundamentale. Ion Iliescu. Dar și cu Debil, dar și cu ceilalți. Președinte
Și-i vorba de oportunismul cu care se fac „dosare să fie, că broaște orăcăind laudații sunt destule. Iar
de cadre” lui Noica, Cioran, Eliade, pentru a se Arghezi rămâne mereu actual: „Și cinstirea ți se da/
descoperi și demasca (verbul erei proletare) „atitudini După talpă și pingea,/ După chică sau chelie,/ După
antievreiești” la cei de sus, ba chiar și la Eugen Ionescu. unghii sau simbrie.”
Recent, am citit că Eliade n-ar fi scris decât „nimicuri”. Octavian Paler vorbea, cât a mai putut vorbi, de
Și-i văzut ba ca „împărat gol”, ba ca „mâl”. Mâl? Replica „profesiunea de slujnicar a românului”. Eschivanți ori
de dat contra unei astfel de afirmații ar fi una singură: reticenți, când e vorba de parale, n-au prea fost. Zice
mâl da, dar fertil. presa că SOV Vântu a cumpărat „Idei în dialog”. Un
„S-au turcit”, le-a spus Virgil istoric voia să scrie istoria României


Ierunca proletcultiștilor sovietofili. singure pe bani becali.
Atunci, ca și acum. În variantă Accesele anti-comuniste ale
actele conștiente
scriptoricească, DRP: „Marea Revoluție comuniștilor sunt- cum altfel?- cele
Socialistă din Octombrie cică ar fi și libere vechi, întoarse pe dos. Marin Preda
avut marii ei profitori, care, peste ani, sunt morale e denumit „valet al ceaușismului”.
prin nepoții lor, au desăvârșit Marea D.D.Roșca, Existența tragică În școala unde minciuna stătea cu
Revoluție Capitalistă, care a avut marii manualul de istorie pe masă și la
ei profitori.” Ca Petrică Baricadă, spre a-i spune ca masă, am auzit de „valeții imperialismului”. Mai nou,
Niculae Gheran. Cutare, cățărat pe „învățătura” lui iată-l pe Preda și „valet al fascismului”, pentru că
Lenin-Stalin, a găsit cu cale să se cațere pe Rainbow personajul din Delirul este Ion „cel fără de mormânt”.
când a venit Bush, vocația lui fiind oportunismul Generalul Rădescu s-a opus trecerii dincolo de Nistru,
politic. De la Academia „Ștefan Gheorghiu” la SNSPA deci a fost acceptat de ocupanții sovietici. El e autorul
n-a fost decât un pas. decriptării FND: Fără Neam și Dumnezeu, sigla
Reverență pentru regretatul Radu Călin Cristea, Frontului Național Democrat. Rădescu a fost înlocuit
agasat de turtele ideologice, rostogolindu-se de colo de Groz(e)a. Mergem iarăși pe direcția asta, Fără Neam
dincolo. Elitele loaiale lui Băsescu (numite de el, in și Dumnezeu? Filosofi, eseiști, poeți creștini, ca Blaga,
short, ELB) l-au susținut nesmintit și-n 2004, și la ca Voiculescu ori ca Daniil Sandu Tudor, scoși din cărți
realegere. Ce-i culmea: unii îl văd pe Noica „antrenor ieri, azi nu-și găsesc loc în manuale. Literatura exilului
de marxism”, cot la cot cu... Ceaușescu, dar nu-i – la fel. Pesemne sună anti-european și anti- globalist
văd pe cei suiți în avionul prezidențial băsesc, mai poemul lui Aron Cotruș: „Străină străinătate/ Rai cu
ales pe învățăceii de la Păltiniș, preferând turnului porțile-ncuiate.../ Vai de cine-n ele bate”
de fildeș turnul (de control) de la Neptuniș. Cei Dubla măsură e-n toate ce sunt: se face procesul
din „casta intelectuală”, după Sorin Adam Matei, cu lui G. Călinescu, pentru că, în ‘46 („Lumea”), Cronica
blazonul LPP, nu s-au dezis ușor de Petrov, după ce, mizantropului a devenit Cronica optimistului, nu
la Referendumul din 2012, s-au arătat băsescofoni. și procesul lui Paul Cornea, cu trecut ilegalist, nu și
ICR(oman) n-a călcat legea trecându-i pe Hoișie - procesul lui Zigu Ornea, care l-a băgat în pușcărie
Antohi în programul ICR de la Berlin, spre scârba pe Noica. Romanul Canalului de Petru Dumitriu
Hertei Müller? Se pare că unii sunt mai denunțiatori („mormânt al burgheziei”, după Gheorghiu-Dej) e
(cum se rostește Turcan care cântă la pian) decât alții. scos de la popreală, la fel Streinul lui Titus Popovici,

2
BUCOVINEI Februarie 2022

la fel Bărăgan de Galan, pe motiv că autorii au avut noul realism socialist, dar nu s-a prea luat aminte.
talent. Părere nedreaptă după mine, de vreme ce Gyr, Postmoderniștii (doar unii dintre ei, să nu
poate cel mai talentat poet al închisorilor comuniste, generalizăm, mai ales că nu toți optzeciștii sunt
condamnat în ‘59 la moarte pentru o poezie socială, postmoderniști) păreau că nu pot filtra ce li se tot
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, pedeapsă întâmpla. Ca-n filmulețele de amator, făcute la botez,
comutată în 20 de ani de detenție grea, rămâne la bac, la nuntă, la munte, la plajă, la bunici etc. Cât
condamnat ca antisemit, deși legionarul a înființat despre nouăzeciști, ca și cum nu era destul de liberă
Teatrul Evreiesc Barașeum. piața ficțiunii, au vrut-o goală, fără marfă literară,
Tot la capitolul oportunism de sorginte deci fără concurență. Le-a dat o mână de ajutor
proletcultistă aș trece și atacurile concertate la basarabeanul Alexandru Vakulovschi, obscenizând,
sentimentul național. Și-mi amintesc de cineva obscenizând...
(nu- i dau numele) care-l cita trunchiat pe Berdiaev Din aproape în aproape, s-a ajuns ca poezia, dar și
(D’esclavage et de la liberté de l’ homme) și anume: proza să fie abuzate de un realism minor. Hedonistele
„sentimentul național nu e un sentiment profund”, noastre, de la obșpe la optzeci de ani, își urmează
uitând continuarea: „...decât atunci când e vorba instinctul. Ce m’am Bovary? Fii Ovary, ovarică, nu
de apărarea patriei”. Or, suntem în aceeași stare (de bovarică. Iar sistemul editorial, invadat de variantele
alertă!): să fim nevoiți să ne apărăm, da, sărăcia și lui Ostap Bender, publică poezie des-frânată și proză
nevoile și neamul (chiar dacă unora li se apleacă de de un liberalism carnal nețărmurit.
Eminescu), că râul și ramul nu le prea mai avem. Vers cărtărescian: „Ce-i mai mișto pe lume decât
Proletcultiștii sovietofili nu aveau decât o să te fuți?”. Răspuns: Nimic (titlu de plachetă ironic
singură patrie, URSS; ideologia political correctness sau autoironic), dar nimic poetic. Un nobelizabil
consideră eroismul o boală. „Sufereau de eroism”, n-are reținere să pună pe hârtie versul ăsta style
citesc în Mesi@) de Andrei Codrescu. Poetul cutare bas sau ce stil o fi el. Iar când ești în criză de creație,
(am uitat cum îi spune) se vaită că a fost presat să scrie scrii la Jurnal (notă din august, 1992): „Stau gol, într-
„poezie patriotică”. Și uite-așa, patriotismul a fost un fel de umbră fierbinte și scriu că nu scriu.” În alte
compromis de festivism și de agresivitate –scrâșnetul cuvinte: „Sînt la pămînt/ nu mai văd nici o ieșire/
dinților cu mâna pe drapel al patrioților lăbărțați sau sînt cu spatele la zid.” (din Nu striga niciodată ajutor,
al patrioatelor și mai lăbărțate. Iar românismului Humanitas, 2020), culminând cu „Ah, nu mai pot!/
încrâncenat îi corespunde un anti-românism la fel de nu mai pot!” Nonconformistul Sorin Lavric găsea (în
încrâncenat. Prozatorul cutare (am uitat cum îi spune), Dâra stânjenitoare a unui talent epuizat, „Cotidianul”,
în cărțile căruia se vomită mereu, pune pariu epic pe 26 oct. 2020) că e vorba de „scâncete inestetice”,
tema minoră. Pentru viață psihică nu mai avem timp. de „lamentație golită de suflu estetic”, mai rău,
Doar n-o să scriem ca prostul de Proust și idiotul de de lexicopenie, conchizând că „gura bardului nu
Dosto, cum glumărea cineva. Avem Sade, de ce-am citi transmite nimic.” Cam da.
Sadoveanu? se mira altcineva. De ce Dostoievski, când Douămiiștii își reneagă majoritar eventualele
putem citi un policier de George Simenon, tradus în modele, familia culturală, generația. „Feed-back-
50 de limbi, tipărit în zeci de milioane de exemplare? ul nu-i esențial. N-am dependență de feed-back”,
Simplu: pentru că Dostoievski îl cuprinde pe Simenon declara ritos cineva, căruia i-am uitat numele. Oare
la un subsol. nihilautorii fără înaintași chiar n-au nevoie de modele?
Șaizeciștii și șaptezeciștii sunt considerați loviți La rîndul lor, n-or avea nevoie de recunoaștere? Om
în aripi de desuetudine, cu personajele lor „plicticoase”, scrie și om vedea.
obsedate de sensul existenței. Cei conștienți (opuși
inconștienților) declară „specificul național”, mereu N. B. Precizare pentru cititorii mei: nu am fost
pus între ghilimelele deriziunii, „temă bătrână”, iar și nu sunt membru al niciunui partid postsocialist.
bătrânii sunt declarați „sleiți”. Eu aș zice că literatura, După ce Alianța Civică a devenit PAC, am renunțat
ca și știința de altfel, nu cunoaște împărțiri pe vârste. la calitatea de cotizant. Consider că menirea unui
Primează dotarea. Or, fără dotare, credea T. Maiorescu, scriitor nu este de a lustrui clanțele partidelor, în
„zioa de mâine nu vă mai cunoaște”. Și-mi amintesc folos propriu. Rămân pe baricada mea de centru.
cum vitupera N. Tertulian Caracterul reacționar al Restul e... fake. Dacă pentru unii, care vor pocnete și
teoriei „autonomiei esteticului”, în VR, nr 2, 1956, gata împușcături, nu e suficientă precizarea mea, e treaba
să scoată, cu cleștele lui Jdanov, „colții junimistului lor.
reacționar”. Radu Mareș a scris, în „Discobolul, dar
și în „Asymetria”, despre Condiția postmodernității și
Magda Ursache
3
Nr. 1 (29) SURÂSUL

CREŞTINISMUL DE-NCEPUT,
SURSĂ GENEROASĂ DE INSPIRAŢIE PENTRU ARTIŞTI

P
entru o mai bună zilele noastre splendidele lor mozaicuri care înfăţişează
încadrare a temei de scene biblice într-o mare varietate de culori, îmbogăţite
faţă, este cât se poate de strălucirea aurului. Iar catedralele gotice, decorate
de nimerit să spun câteva cu acea migăloasă dantelă de piatră la care au trudit
cuvinte despre creştinismul sute de ani nenumăraţi meşteri anonimi, se prezintă
de-nceput, mai exact despre privitorului ca adevărate „Biblii de piatră” prin scenele
izvoarele creştinismului. Căci din Scripturi pe care le desfăşoară.
nu numai că nu trebuie respinsă părerea lui Clement Tot aşa arta Renaşterii, folosind aceeaşi sursă
Alexandrinul cum că religiile anterioare creştinismului de inspiraţie, a creat marile capodopere ale picturii
au fost pregătitoare pentru venirea Mântuitorului Iisus şi sculpturii, capodopere care astăzi umplu muzeele
şi că – potrivit lui Tertulian – sufletul „păgânilor” este lumii. Cum lista artiştilor renascentişti este aproape
„în chip natural creştin”, dar trebuie să avem în vedere nesfârşită, căci – urmând exemplul dat de cetăţile
opiniile de genul următor ale unor teologi contemporani, italiene – Renaşterea şi-a urmat neabătut drumul său
teologi de talia lui D. Stăniloaie: „Dumnezeu este activ istoric în cam toate ţările europene, mă voi mărgini
şi dincolo de frontierele creştinismului”, respectiv că să numesc doar câţiva dintre ei (Bellini, Botticelli,
„Logosul este pretutindeni în creaţie prin puterea Sa”. Giorgione, Tizian, Rubens, Frans Hals, Rembrandt,
Desigur, tema este în egală măsură tentantă Albrecht Dürer), desigur, dând Cezarului ce-i al
şi stufoasă. Dar cum ea depăşeşte cu mult limitele Cezarului, adică acordând atenţia cuvenită triunghiului
unui eseu, voi prezenta în continuare doar câteva de aur al Renaşterii: Michelangelo-Leonardo-Rafael.
repere extrase din cartea mea Confesiuni esenţiale. Michelangelo, de pildă, este pe bună dreptate
Nu de alta dar se cunoaşte prea bine rolul ce-i revine socotit cel mai mare artist al Renaşterii şi poate că
creştinismului în formarea culturii şi civilizaţiei pe arii al tuturor timpurilor, de îndată ce celebrele lui statui
întinse ale globului. În paranteză fie spus, Europa de (Moise, David), precum şi nu mai puţin celebrele fresce
azi este produsul integral al creştinismului, iar America din Capela Sixtină (Creaţia, Potopul, Judecata din urmă)
este cel mai de soi produs al europenilor... au în ele monumentalitatea şi sublimul pe care autorul
Trei sunt elementele pregătitoare ale le-a găsit în izvorul său de inspiraţie. De altminteri,
creştinismului: chiar Michelangelo mărturiseşte acest lucru în Rimele
1) Înţelepciunea Egiptului antic; sale: „Din zi în zi, Tu, Doamne, toată viaţa/ Mi-ai fost şi
2) Filosofia greacă (îndeosebi stoicismul lui ajutor şi călăuză”...
Epictet); De asemenea, Biblia a inspirat muzica psaltică
3) Cărţile sacre ale evreilor (Tora, Cabala, Talmudul). bizantină, dar mai ales Oratoriile lui Bach închinate
Principalele influenţe exercitate asupra Patimilor Mântuitorului, Creaţiunea lui Haydn şi Missa
creştinismului primitiv sunt: a) Misterele orientale solemnis a lui Beethoven.
(misterele eleusine, misterele isiace sau misterele legate Tot din Biblie s-au inspirat Dante, Tasso şi Milton
de cultul esoteric al zeiţei egiptene Isis şi mitraismul când au dat omenirii nemuritoarele lor opere: Divina
sau cultul lui Mithra, zeul persan al soarelui şi fiul lui Comedie, Ierusalimul eliberat şi Paradisul pierdut.
Zarathustra); b) Sectele şi partidele (fariseii, saducheii, Cu toate că aparţin unui alt palier al culturii
ebioniţii – secta sărmanilor, terapeuţii – secta asceţilor universale, totuşi trebuie amintite acele minuni de
iudei din Egipt, ioaniţii – adepţii lui Ioan Botezătorul, artă iconografică reprezentate de frescele bisericilor şi
dar mai ales gnosticii şi esenienii, două secte pe care mănăstirilor româneşti, precum şi splendidele miniaturi
unii le afurisesc, pe când alţii le preamăresc). care împodobesc manuscrisele cărţilor bisericeşti.
Doi sunt factorii care au contribuit nemijlocit la *
răspândirea creştinismului: În cele ce urmează voi căuta să învederez prin patru
1) Dispariţia cetăţilor-state; romane inspiraţia exercitată de creştinismul de-nceput
2) Apariţia comunităţilor (congregaţiilor) creştine. asupra scriitorilor situaţi foarte aproape de noi sau
La rândul său creştinismul a influenţat într-un chiar în vremea noastră: Ben Hur, romanul scriitorului
mod copios arta medievală (occidentală şi bizantină). american Lew Wallace, Maestrul şi Margareta al lui
Astfel, bisericile bizantine din Ravenna, ferite de furia Mihail Bulgakov, Dumnezeu s-a născut în exil din creaţia
iconoclastă din Constantinopol, şi-au păstrat până în lui Vintilă Horia şi Fata din Nazaret, carte scoasă în anul

4
BUCOVINEI Februarie 2022

2008 de către Petru Popescu, scriitor american de îndoială în inima lor”.


origine română. De menţionat că dacă în primele douăsprezece
Printr-o judicioasă îmbinare a fanteziei debordante capitole ale cărţii, miraculosul şi senzaţionalul de-abia
cu rigoarea informaţiei evanghelice şi a celei extrase îşi fac intrarea în scenă (doar întâlnirea celor trei magi
din alte documente istorice, Lew Wallace reuşeşte şi drumul pe care aceştia, călăuziţi de stea, îl fac fără
performanţa de-a scrie o carte în egală măsură mult poticneli până la Noul născut), începând cu capitolul 13,
gustată de cititori şi foarte apreciată, chiar insistent adică „la douăzeci şi unu de ani de la cele povestite mai
recomandată de factori cu greutate decizională din sus”, ele îşi fac simţită prezenţa tot mai des, dar – aşa
Biserica catolică a timpului. cum deja am precizat – fără a fi câtuşi de puţin şocante
Desigur, pentru aşa ceva nu ajunge să fii doar sau obositoare...
un american pur sânge, gen Sandra Brown sau Dan Asupra tânărului Ben Hur, profund afectat de
Brown, doi dintre condeierii care reuşesc să-şi vândă discuţia avută cu patricianul roman Messala, parcă
ca pâinea caldă producţiile lor submediocre (Ben Hur planează o fatalitate: Acuzat că ar fi atentat la viaţa lui
la rândul său a înregistrat senzaţionale succese de Valerius Gratus, noul procurator al Iudeii (de fapt o
public!), ci trebuie să fii înzestrat şi cu vână de artist. Iar cărămidă cade de pe parapetul care străjuia acoperişul,
Lew Wallace dovedeşte în acest roman că are talentul atunci când tânărul evreu se apleacă să vadă alaiul
trebuincios de a-l captiva pe cititorul tuturor timpurilor procuratorului), Ben Hur este de îndată condamnat la
şi meridianelor prin acea incontentestabilă măiestrie cu galere pe viaţă, mama şi sora sunt încarcerate, iar uriaşa
care el mânuieşte principalele instrumente de lucru ale avere a familiei este confiscată, devenind proprietatea
artistului cu vocaţie: împăratului. În realitate, presupusa fatalitate se vădeşte
a) Uşurinţa narării; a fi rezultatul oribilei înţelegeri dintre procurator şi
b) Simplitatea şi fluenţa cuceritoare a limbajului; Messala, care – împinşi de lăcomie şi dispreţ faţă de
c) Senzaţionalul cu care condimentează biografiile evrei – fac să dispară toţi membrii familiei Hur, căci
unora dintre personajele zămislite, dar un senzaţional în acest mod ei înşişi pun mâna pe o bună parte din
magistral drămuit şi admirabil turnat în tiparele respectiva avere.
firescului, încât departe de-a şoca (precum Codul lui Tot atunci, la o fântână din deşert, are loc
da Vinci) prin atenţia acordată aventurii ce avansează memorabila întâlnire a arestatului trudit şi însetat cu
spre neverosimil, dimpotrivă, el are preţiosul dar fiul venerabilului Iosif. Acesta, mai înainte ca garda să-l
de-a contribui la întărirea autenticului acelor vremuri poată opri, se apropie de prizonier, se aplecă cu duioşie
de excepţie, când Mântuitorul Iisus s-a născut, a asupra lui şi „îi dădu să bea”.
propovăduit şi a pătimit. Printr-un concurs formidabil de împrejurări,
Căci, deşi la prima vedere personajul principal înlănţuitul Ben Hur pe galeră izbuteşte să atragă asupra
pare a fi tânărul şi bogatul evreu Iuda ben Hur (ben sa atenţia puternicului duumvir Quintus Arrius, iar
în ebraică, la fel ca bar în aramaică, se traduce prin după ce-l salvează pe roman de la înec, acesta îl infiază
„fiul lui”), cel care, după ruperea prieteniei cu trufaşul şi-l desemnează moştenitorul uriaşei sale averi.
patrician roman Messala a fost condamnat la galere La moartea lui Quintus Arrius, Ben Hur se întoarce
pe viaţă, totuşi, personajul în jurul căruia gravitează în patria natală, îndemnat de gândul răzbunării, dar şi
întreaga acţiune a romanului este Dumnezeul întrupat, de speranţa regăsirii mamei şi surorii. Aici îl cunoaşte
fiul Mariei şi al dulgherului Iosif. de îndată pe faimosul îmbogăţit Simonide, omul de
De altminteri, acţiunea romanului începe în deşert, încredere în afaceri al tatălui său („omul care a renunţat
locul unde se întâlnesc cei trei magi orientali – Gaspar, la viaţă, dar niciodată la un scop”), precum şi pe Esther,
Melchior şi Balthasar, care apoi călătoresc împreună fiica lui.
spre Bethlehem pentru a se închina Pruncului, Călăuzit de sfaturile şi convingerile de neclintit ale
adevăratul Rege al iudeilor. infirmului Simonide şi ale bătrânului mag Balthasar, Ben
Iar Copilul, ne spune autorul, „era ca oricare copil; Hur ajunge să-l cunoască pe Mântuitor, Îi recunoaşte
nu avea nici aură, nici coroană pe cap; nu deschise divinitatea şi trece hotărât de partea Lui, ba chiar se
gura să vorbească şi nu dădu nici un semn că le auzea străduieşte să organizeze pe banii săi un detaşament
osanalele şi rugăciunile, ci, aşa cum fac pruncii, se uita de luptători, care să-L scape din mâinile duşmanilor tot
mai mult la flacăra felinarului decât la ei. După puţin mai înverşunaţi.
timp, ei se ridicară şi întorcându-se la cămile, aduseră Dar cum Scripturile trebuie să se împlinească,
daruri de aur, smirnă şi mirt şi le aşezară înaintea tot planul ticluit de Ben Hur cade baltă, iar el asistă
Copilului cu vorbe de evlavie. îndurerat şi neputincios la schingiuirea şi apoi la
Acesta era Mântuitorul pe care veniseră de departe crucificarea adevăratului Domn şi Rege.
să-L găsească! Se închinau Lui fără nici o umbră de Toate acestea se întâmplă după ce Ben Hur

5
Nr. 1 (29) SURÂSUL

este recunoscut de Simonide drept fiu al fostului său stalinist. Căci – nu-i aşa? – perioada comunistă într-un
stăpân, ocazie cu care îi restituie întreaga avere, nu fel, cea postcomunistă în alt fel, ne dovedesc negru pe
doar păstrată cu preţul vieţii lui, ci mult-mult sporită, alb existenţa şi persistenţa tabu-urilor totemice şi a
şi mai ales după ce tânărul evreu îşi regăseşte mama şi miturilor nereligioase (extrasacrale)...
sora scăpate de carceră printr-o adevărată minune şi Romanul Maestrul şi Margareta îşi derulează
tot printr-o minune izbăvite de lepră cu evanghelicele acţiunea pe două planuri, din care primul este plasat
vorbe rostite de Mântuitor: „Femeie, mare e credinţa ta; în Moscova secolului 20. Numai că din chiar debutul
facă-se precum vroieşti”... romanului, dracul îşi vâră coada la propriu, ceea ce
Iar finalul romanului ni-l înfăţişează pe familistul duce la o suită de evenimente dintre cele mai bizare,
Ben Hur (căsătorit cu Esther, tată a doi copii), în unul mai inexplicabil ca celălalt pentru ateii temeinic
continuare atât de devotat cauzei creştinilor tot mai educaţi să nege şi să ia în derâdere atât lucrurile sfinte,
persecutaţi, încât el decide ca averea să şi-o folosească cât şi pe cele diavoleşti: Unuia dintre activiştii culturali
pentru construirea la Roma a unei biserici subterane, tramvaiul îi taie capul taman în locul şi la momentul
atâta vreme cât construirea bisericilor la suprafaţa cum Woland îi prezisese doar cu câteva minute mai
pământului era de neimaginat. înainte, tânărul poet care asistase la discuţie şi tragedie
Mult mai realizat în plan artistic decât Ben Hur îşi pierde minţile, un alt activist cultural este expediat
este romanul Maestrul şi Margareta, creaţia de excepţie în pijama şi papuci tocmai în Ialta, iar apartamentul lui
a prozatorului sovietic Mihail Bulgakov, o carte în care astfel eliberat, de îndată este luat în primire de Woland
fantasticul coabitează cu realitatea şi amândouă se simt şi ajutoarele sale: fonfăitul Koroviev-Fagot, poznaşul
în ea ca-n sânul lui Avram. motan Behemoth, hidosul Azazello, impudica Hella. În
Datele biografice sunt grăitoare în ceea ce priveşte momentele cruciale îşi face apariţia şi Abaddona, însă
interesul constant arătat de Bulgakov creştinismului în acesta poartă ochelari negri, căci privirea lui ucide.
general, demonologiei şi vrăjitoriei în special: Tatăl său Dar ce caută banda de demoni la Moscova? Scopul
era profesor de dogmatică la Academia Teologică din lor prioritar este este acela de-a organiza sabatul în
Kiev, oraşul în care viitorul scriitor a văzut lumina zilei apartamentul în care şi-au instalat statul major. Întrucât
în anul 1891! se cam plictisesc, îndeosebi după ce Margareta, iubita
Neîndoios că romanul în cadrele sale generale, maestrului, le-a căzut în mreje şi a fost desemnată
la fel ca numele de Woland dat diavolului, i-au fost regina balului, iată-i pe demoni că se dedau la năzbâtii
inspirate lui Bulgakov de Faustul lui Goethe. Ne amintim şi acţiuni justiţiare în rândul nenumăraţilor pungaşi şi
că la sărbătoarea sabatului unde Mefisto îl conduce potlogari ai Moscovei bolşevice.
pe Faust, diavolul îşi spune Woland, ceea ce de fapt Este şi acesta un mod subtil al autorului de-a arăta
înseamnă preluarea deformată a cuvântului valant, pe de-o parte eşecul lamentabil al eticii bolşevismului,
nume sub care e desemnat prinţul întunericului într- pe de altă parte de-a ilustra harababura din minţile
unul din dialectele germane. cetăţenilor şi din instituţiile statului. De parcă Bulgakov
O altă analogie între Faust şi romanul Maestrul şi ar fi gata-gata s-o spună pe şleau: “Doar dracu se
Margareta vizează perioada lor de elaborare. Asemenea mai poate descurca în acest talmeş-balmeş”... Ironia
lui Goethe, care (teoretic) a fost absorbit toată viaţa de doar întrezărită a scriitorului la adresa rânduielilor
capodopera sa, tot astfel Bulgakov a meditat îndelung şi mentalităţilor bolşevice, împreună cu hazul stârnit
la cartea lui de căpătâi, lucrând efectiv la scrierea ei de adorabila pereche Koroviev-Behemoth, conferă
între anii 1929-1940. Chiar şi în 1940, ultimul an de viaţă cărţii farmec şi vervă scânteietoare, iar cititorului îi
al scriitorului şi anul în care el şi-a pierdut complet garantează o lectură antrenantă şi instructivă.
vederea, munca la roman a continuat prin dictare. Pe celălalt plan, cel rezervat romanului neterminat
Numele scriitorului devine celebru de-abia după al maestrului, în Ierusalimul atât de urât de procuratorul
anul 1960, adică atunci când romanul Maestrul şi Pilat din Pont se derulează procesul lui Iisus, urmat de
Margareta, apărut mai întâi în limba rusă, cunoaşte o crucificarea Lui. Pilat n-are nici un interes ca filosoful
adevărată frenezie editorială în Anglia, Italia, Franţa, vagabond Yeshua să fie răstignit. Dimpotrivă, dacă ar
SUA şi Germania. putea l-ar face scăpat de pedeapsă, fie şi pentru a le
Se subînţelege cărui fapt se datorează tipărirea face în ciudă nesuferiţilor de rabini ai evreilor. Unde mai
cărţii la mai bine de două decenii de la moartea autorului: pui că în timpul discuţiei cu seninul şi jovialul acuzat,
Urmaşii lui Bulgakov nu s-au grăbit în plină epocă lui Pilat ca prin minune i-a dispărut insuportabila
stalinistă să-şi rişte capetele odată cu manuscrisul, ci au hemicranie ce-l încearcă atât de des.
aşteptat o relativă relaxare ideologică şi politică. Ceea ce Neputând să-L salveze pe acuzat, cu toată
s-a şi întâmplat după moartea tătucului Stalin, în urma autoritatea sa de care face uz, Pilat îşi oferă anumite
rechizitoriului lui Hruşciov îndreptat împotriva mitului compensaţii secrete, pentru ca în acest mod să mai

6
BUCOVINEI Februarie 2022

îndulcească niţel gustul amar al înfrângerii suferite în serioase suspiciuni. După alţii – versiune, de altminteri,
faţa fanatismului rabinic, care mai degrabă încuviinţează acceptată şi de Vintilă Horia – împăratul era pur şi
nedreptatea decât dezordinea: Pune la cale uciderea simplu scandalizat de amoralitatea operelor poetului
trădătorului Iuda şi are o discuţie particulară cu Levi şi de amorul acestuia cu Iulia, nepoata lui şi cititoarea
Matei, ucenicul şi adoratorul Crucificatului. fidelă a lui Ovidiu.
Aşezând cele două planuri faţă în faţă în aceeaşi Romanul este structurat pe opt capitole, fiecare
carte, Mihail Bulgakov reuşeşte să creeze un simbol capitol descriind câte un an din viaţa ilustrului
de mare efect artistic şi cu extraordinare implicaţii surghiunit în această garnizoană romană din lumea
conceptual-educaţionale: Osânda şi supliciul getică. Astfel, la un înalt nivel artistic, avem posibilitatea
Mântuitorului, în fond un nevinovat, nu conţine doar să ne familiarizăm cu opiniile, dorinţele, simpatiile şi
conotaţii creştine, ci ele se constituie într-un protest antipatiile lui Ovidiu din ultimii săi opt ani de viaţă.
deghizat împotriva unei lumi nedrepte şi absurde, în Poetul are prima „întâlnire” cu Dumnezeu în cel
care este nevoie de intervenţia demonilor pentru a se de-al patrulea an al exilului său, adică atunci când el
face niscaiva ordine şi dreptate. urcă în Poiana Mărului de pe Cogaionon, muntele sfânt
Şi culmea culmilor! Însuşi Woland, suprema negaţie al dacilor, pe vârful căruia trăia marele preot înconjurat
a divinului, ajunge să-L mărturisească activiştilor de călugări. Aici, în acest spaţiu central, preotul dac îi
burduşiţi cu ateism: Da, El există şi El a fost crucificat dezvăluie poetului semnificaţia exilului din perspectiva
în vremea procuratorului Pilat din Pont! În zadar, însă, apropiatei sosiri a adevăratului Dumnezeu, sosire
căci îndoctrinaţii au ajuns mai neîncrezători ca păgânii anunţată atât de profeţii israeliţi, cât şi de Zamolxe,
şi mai negativişti ca Satana... unicul zeu al dacilor. Zamolxe apare astfel ca un
Înainte de-a intra în romanul Dumnezeu s-a născut precursor şi un atribut al lui Dumnezeu...
în exil, se cuvine să spunem câteva cuvinte despre viaţa Vestirile poetului dac se dovedesc cu atât mai
religioasă a geto-dacilor, adică să fixăm cadrul spiritual impresionante cu cât ele vor fi confirmate de scrisorile
în care se desfăşoară acţiunea acestei incontestabile bizarului medic Teodor, ale cărui istorisiri despre
capodopere a lui Vintilă Horia. naşterea lui Iisus şi sosirea celor trei crai de la Răsărit,
Religia geto-dacilor n-a fost nicicât monoteistă, ci precum şi despre persecuţiile lui Irod, constituie pe de
henoteistă, întrucât panteonul insuficient cunoscut al o parte o superbă repovestire a respectivelor episoade
acestora cuprinde şi alţi zei (Diana, Bendis, Diana mellifica biblice, iar pe de altă parte ele îl ajută pe Ovidiu să
etc.) în afara celor două zeităţi principale – Zalmoxis înţeleagă semnificaţia visului cu peştele şi lumina, vis
şi Gebeleizis (îndeosebi prima), „iar henoteismul geto- avut de el cu un an în urmă, mai exact atunci când
dacic”, ne informează Emilian Vasilescu în Istoria adormise în barca lui Mucaporus.
religiilor, „a putut înlesni pătrunderea creştinismului în „Şi astfel”, este de părere Monica Nedelcu de
spaţiul carpato-danubian”. la Universitatea Complutense din Madrid, „are loc
Tot Emilian Vasilescu emite următoarele două substituirea progresivă a axei orizontale şi spaţiale a
opinii în lucrarea mai sus amintită: lui Ovidiu, cu axa verticală şi spirituală – aşteptarea lui
1) Având la început un caracter htonian, este Dumnezeu”.
de presupus că Zalmoxis a evoluat cu timpul spre Romanul Fata din Nazaret doar tangentează
o înfăţişare uraniană, până la sincretizarea sa cu cu creştinismul de-nceput, întrucât elementele sale
Gebeleizis în perioada romană; alcătuitoare (personalitatea încărcată de magie a
2) Cât priveşte spiritualismul superior al geto- Mariamnei, interesul manifestat de Roma augustană în
dacilor (ca de pildă credinţa lor puternică în nemurire), legătură cu iminenta venire a lui Mesia, atrocităţile la
este posibil ca acesta să fi depăşit „formele de viaţă care se dedă Irod cel Mare pentru a-şi menţine şubreda
religioasă ale popoarelor antice aflate pe aceeaşi treaptă poziţie de rege-client al romanilor) sunt admirabil
de dezvoltare, dar nu putea depăşi cu totul limitele îmbinate de Petru Popescu într-o acţiune captivantă,
politeismului antic”. Altfel spus, adaugă E. Vasilescu, „ei care-şi poartă apele tulburi şi vijelioase ale timpurilor
nu se puteau ridica până la înălţimea spiritualismului evocate înspre punctul de cotitură din istoria omenirii:
întâlnit în monoteismul evreu şi în cel creştin”. căsătoria Fecioarei cu Iosif şi zămislirea adevăratului
Romanul Dumnezeu s-a născut în exil este Rege al iudeilor!
conceput de autor ca jurnalul apocrif al lui Ovidiu, jurnal Este adevărat că Petru Popescu urmează firul
ţinut de marele poet, după exilarea sa la Tomis de către evenimentelor biblice, ba chiar citează copios din
împăratul Octavian Augustus. Genesa şi pe ici-pe colo şi din scrierile profeţilor iudei.
Care a fost motivul exilării lui Ovidiu? După unii Dar respectivele citate, îndeosebi cele referitoare la
istorici şi biografi, se pare că poetul făcea parte dintr-o facerea Evei din coasta lui Adam, dobândesc o atare notă
sectă pitagoreică, faţă de care împăratul manifesta acuzatoare în cugetările pe care Mariamne le îndreaptă

7
Nr. 1 (29) SURÂSUL

spre Creator, încât dacă n-ar fi vorba de ea, aleasa cu (deci nici vorbă de Duhul Sfânt!), dar ştie prea bine ce
care deseori Adonai conglăsuieşte (ba chiar i se arată rod va ieşi din ea, căci i se adresează cu cuvintele: „Te
pe muntele Barak sub chipul lui Şadai – Dumnezeul de port în mine, sunt mama ta, nu te poţi descurca fără
pe munte), imputările ei curajoase în legătură cu soarta mine, aşa că fă bine şi stăvileşte moartea şi durerea,
nedreaptă a evreicei din acele timpuri, ar putea fi taxate opreşte-le... imediat!”
drept blasfemii: „Ce crud ai fost cu mine, Adonai! Ce Dar cum poate fi stăvilită moartea şi durerea
crud ai fost cu noi, femeile, de ne-ai făcut aşa lipsite într-o lume guvernată de ambiţie şi cruzime, o lume în
de apărare şi de neputincioase, chiar dacă ne-ai dat care „Nu poţi avea încredere în nimeni, fiindcă puterea
putere prin frumuseţea noastră, fiindcă uite că bărbaţii şi încrederea se exclud reciproc”, o lume în care Irod îşi
ne pot învinge fără nici un efort, numai trântindu-ne la ucide cu sânge rece soţia şi pe toţi fiii ei, iar împăratul
pământ”. Augustus scapă ca prin urechile acului de atentatul
Conştientă de înalta misiune cu care a fost condus de fiul său vitreg Tiberius, după ce el însuşi
binecuvântată de Creator („Dar vreau să fiu eu aceea ordonase azvârlirea de pe Stâncă a tuturor duşmanilor
care-i va da naştere celui ce ne va mântui pe toţi. Celui reali ori bănuiţi, inclusiv părinţii lui Apella, astfel încât
ce va veni într-o bună zi şi ne va lua suferinţele asupra „Stratul alburiu de oase sfărâmate, care se formase la
lui!”), Mariamne se vădeşte nu doar o inspirată, ci şi o poalele Stâncii, avea o grosime de câţiva coţi”, în sfârşit,
luptătoare în adevăratul sens al cuvântului: Este profund o lume care câţiva ani mai târziu îl va crucifica pe Însuşi
revoltată de cruzimea de care dau dovadă coreligionarii Acela ce aducea cu El pacea şi iubirea?!
ei atunci când, apăraţi de inumanele legi şi tradiţii Ce interes aveau romanii, îndeosebi Apella, să apere
mozaice, ei îşi permit nu numai să terfelească o mireasă tribul ioachimiţilor de furia lui Irod? Interesul practic de
considerată nevirgină în ziua căsătoriei, ci realmente a-şi reînnoi religia prin ridicarea împăratului la rangul
să o ucidă cu pietre, fapt pe care ea i-l reproşează atât de zeu, căci în concepţia lui Augustus, politeismul avea
lui Aristobol, fiul lui Irod, cel vinovat de moartea unei iz de republică, pe când un singur Dumnezeu, aşa ca
mirese curate, dar nedorită din punct de vedere politic, Dumnezeul evreilor, „e totuna cu un singur imperiu,
cât şi lui Adonai însuşi; luptă din răsputeri pentru condus de un singur împărat”.
supravieţuirea tribului lui Ioachim, tribul făgăduielii, Iată de ce Apella, numele de împrumut al faimosului
după ce acesta – sub acuzaţia că a încercat să-l ajute Pontius Pilatus, este trimis în Iudeea în calitate de spion
pe Aristobol să ocupe tronul – a fost alungat de Irod în al împăratului pe lângă regele Irod, dar şi cu misiunea
deşert, unde după trei ani de vieţuire miraculoasă, este secretă şi precisă de-a face rost de-o teofanie, care
aflat de Apella (trimisul special în Orient al împăratului – ingenios regizată şi interpretată la Roma, în văzul şi
Augustus) şi readus la Nazaret; luptă cu toate forţele auzul a mii de cetăţeni – i-ar putea conferi lui Augustus
pentru împlinirea dragostei sale, adică pentru căsătoria aura intangibilă de zeu.
ei cu Iosif, dar o căsătorie făcută mai degrabă cu mintea Teofania sau gestul divinităţii este descoperită de
decât cu inima, conştientă fiind de existenţa acelui Apella la Mariamne, îndeosebi atunci când un groaznic
teribil înscris de despărţire al evreilor numit get, „pe cutremur de pământ pornit de pe Barak o salvează pe
care nici o femeie nu-l poate contesta, în faţa căruia nici aceasta din ghearele prigonitorului Aaron, temutul şef
o femeie nu mai are nimic de spus, dacă nu mai este pe al unuia dintre clanurile ce-i terorizau pe nazaretani.
placul bărbatului”... Având ca model cutremurul real şi după indicaţiile
Dar Petru Popescu îşi permite pe parcursul date de Apella (cel care se simte puternic atras de
romanului şi anumite libertăţi de reinterpretare a Mariamne), o calamitate artificială (prăbuşirea unor
informaţiilor evanghelice, poate condus de intenţia catacombe) este provocată de ingineri şi artificieri la
ca, după modelul lui Dan Brown, să-şi şocheze niţel Roma, împăratul este coborât cu frânghii la momentul
cititorii: Iosif nu mai este venerabilul bătrân pe care ni-l potrivit şi, aidoma unui zeu binevoitor, opreşte
prezintă Scripturile, ci un tânăr zdravăn şi chipeş. Mai catastrofa, fapt care lui îi asigură de îndată aura divină,
exact, în momentul căsătoriei, Mariamne are 17 ani, iar iar lui Pilat titlul de procurator al Iudeii şi promisiunea
Iosif 23! de a-i urma lui Augustus pe tronul cezarilor. (A doua
Deşi este bănuit de neputinţă la femei după ce promisiune nu s-a mai împlinit, căci succesorul lui
fusese lovit de fulger pe muntele Barak (Iosif este Augustus este desemnat Tiberius, evident, cu sprijinul
descoperit şi salvat providenţial de însuşi rabbi Ioachim, generos al mamei sale. Dar procurator tot s-a văzut, că
tatăl Mariamnei!), totuşi, căsătoria celor doi protagonişti doar în vremea lui a fost crucificat Mântuitorul...)
se consumă cât de poate de natural, chiar întrucâtva
romantic într-o cocioabă de păstori de pe acelaşi Mons
Fulminis (Muntele Fulgerului), iar îndată după aceea,
Mariamne nu numai că simte sămânţa în pântecul său George Petrovai

8
BUCOVINEI Februarie 2022

IN MEMORIAM VASILE CONDRAȘ,


UN EROU AL COPILĂRIEI

D
uminică, 12 reală. Toți ne rugam în particular, toți frecventam
decembrie 2021 pe bisericile, toți am fost botezați, cununați și celelalte
o vreme geroasă și credințe erau libere. Secretarul nostru de partid era
ploioasă, la cimitirul din căsătorit cu o pocăită și chiar directorul exploatării
Oravița, pe Variantă, mai miniere era penticostal. Chiar și marea majoritate a
în jos de părinții mei, a membrilor de partid cu cele mai înalte funcții se rugau
fost îngropat prietenul și atunci vă întreb: cum vă permiteți să spuneți că nu
copilăriei noastre Vasile Condraș, în vârstă de 72 de am fost și că nu suntem creștini? Că nu am existat,
ani. S-au grăbit să-l înmormânteze pentru că era un că nu am realizat nimic. Asta, ca să nu vă punem
ger năpraznic și ploua cu bulgări de gheață. Ca în întrebarea: ce-ați făcut cu realizările țării, unde le-ați
filme. Plângeau și pietrele după acest onest, generos, vândut? Ce fel de eroi sunteți domnilor guvernanți,
gentil, gingaș, smerit și talentat înger și geruia ce fel de erou sunteți domnule președinte de ați fugit
cumplit de crăpau pietrele de durere. repede la Tramp și i-ați oferit contribuția militară de
În perioada comunistă, pe care mulți se grăbesc chiar Tramp a rămas perplex. „Dă-i și lui o șapcă!” El
s-o nege, generația mea, a anilor ’50-’60 a trecut bătea toaca pentru țările bogate, nu pentru o mână
printr-o perioadă liniștită în materie de violență (pe de români sărmani, cu a cărui contribuție NATO își
care și despre care criticii anticomuniști vorbesc și o alimentează doar un bombardier, în timp ce românii
ponegresc). Violența anilor, ’45 -’55 nu am prins-o, așa încearcă a se dumiri de viitorul pe care îl oferiți. Nu
că noi, generatia mea nu avem de unde o ști pentru comunismul v-a făcut profesor de fizică și primar?
că a fost ținută secret tot așa cum este azi ținută Vasile Condraș era din Sighișoara, a studiat ceramica
secret și violența ascunsă a introducerii democrației. și muzica gratuit ca și dumneavoastră sub comunism
Violența certificată de personaje ca Snowden și și a adus mult mai multă bucurie generațiilor noastre
Assange o demonstrează. A venit democrația și am decât „excelența voastră”.
început să ne vindem copiii pe televizoare color. „Era Joi către vineri, 10 decembrie 2021 a plecat dintre
libertate!!!” noi, (cică ar fi făcut aprindere de plămâni fiind răcit
Generația mea și a lui Vasi Condraș, am avut de la aerul condiționat, m-a informat Tică anunțat de
șansa de a descoperi și gusta din spiritul creativ și directorul Școlii Generale din Ciudanovița, domnul
succesul individual, șansa de a-ți încerca dreptul la Mugurel,) că cel ce a fost eroul anilor copilăriei
a simți și de a simți viața prin propria ta conștiință noastre din Ciudanovița și Oravița a decedat acasă
și senzori, lucru care a fost luat odată cu sosirea în patul lui de frig. Chitaristul și solistul a mai multor
democrației și a dominației corporatiste care îți trupe sindicale ale orașului și exploatării miniere
spunea că nu trebuie să mai faci nimic decât să stai, Banat. Am cântat cu el 7 ani, declară Tică.
să mănânci și bei! Monopolul l-a transformat pe Vasi Pentru noi, el a fost Hendrixul nostru de cum a
într-un cerșetor european. Adică, din erou al unei sosit în Șantierul Uraniului în 1974 cu trupa „Amicii”
societăți, dintr-o dată i se ia dreptul, cum de fapt adusă din Timișoara de inginerul Iulian Topală:
este luat întregii mase de tineri, a tuturor noile țări Șteffi la bass, Rică la tobe iar Vasile Condraș solo și
democratice prin globalizare în care jumătate din armonie. Vasi, cum îi spuneam, a fost un autentic
planetă se închină doar unei mâini de eroi creați, talent, a avut un caracter de o bunătate rară, calități
fabricați și promovați de societatea corporatist- care l-au ajutat să facă o trupă a noastră, a minerilor
comunistă. cu care să ne mândrim. S-a îndrăgostit de locuri, s-a
Ni se aruncă mereu în ochi lozinca perioadei căsătorit aici și a întemeiat o familie cu Neli din a
comuniste cenușii de cei care doresc să servească căror căsătorie a rezultat un fiu, Gabi. Prieten, suflet
noua propagandă, acțiune care ascunde dreptul în Duh și un profesor integru, demn de tot respectul. A
de a întreba ce s-a întâmplat cu drepturile și pregătit noi tineri în arta instrumentului și a inspirat,
realizările acelei perioade. O națiune ce a trăit și a a organizat reuniuni tinerești și baluri cu diferite
muncit degeaba. Unde sunt realizările ei? Unde sunt ocazii. A fost un exemplu și nu a lipsit niciodată de la
resursele intelectuale? Unde sunt resursele minerale, toate evenimentele comunității noastre. Ne adunam
materiale? Unde sunt resursele economice? tineretul în sala cinematografului 7 Noiembrie
Eu țin minte că și credința în Dumnezeu era mai din Ciudanovița, luam amplificatorul din cabina

9
Nr. 1 (29) SURÂSUL

de proiecție și îl plantam cu chitara în mâna unde plângem după ce-i plâng străinii, recunoscându-le în
concerta singur piesele lui Jimi Hendrix până după timpul vieții meritele indubitabile?
miezul nopții cu ușile închise. Vouă vă este rușine de frații și chiar de
Ion Petru a învățat de la el să cânte la chitară, părinții voștri, vă e rușine că sunteți români. Ar
iar mai tarziu a devenit cu mândrie membru în noua trebui să fiți mândri și de cei 40 și ceva de ani de
trupă a sa împreună cu Mircea Cota la tobe, Bolobrete comunism. Roboții vestului sunt cu 40 de ani mai
la trompetă, Nelu Dianu bass, Mihai Ricu orgă, săraci de experiența vieții pământului decât noi,
Zgriptu saxafon, Magdaș acordeon, Trăilă Costică de viața hărăzită de creator, de existență. În loc să
chitară armonie și Iulian Topală saxofon, creând o împărtășim, noi ascundem. Democrația care vine
trupă multiversatilă ca stiluri muzicale performând este a unei civilizații de oameni care pretind continuu
cu succes la spectacole muzicale de muzică ușoară, a fi orice altceva decât ei înșiși - adevărul. Omul fără
jazz, rock și chiar jocuri populare câmpenești și conștiință nu e diferit de orice altă formă, într-o
folclor. fermă a inconștienței. Binecuvântează-i, Doamne pe
Întreaga Oraviță a pierdut un personaj principal cei ce au strălucit! Cântă-ți micuții eroi, Țară, la fel
din viața lor. Vor muri cu toții. Întrebarea se pune: precum adulții. Așa cum au fost, am dăinuit.
Cine e la noi acasă mare exemplu care să ne onoreze? Dragă Vasile Condraș, vei rămâne profund în
Dacă Vasi nu a fost eroul nostru pentru a-l sărbători, amintirea noastră!
tot așa nici tata, nici mama, învățătorul, nici Brâncuș
nu a fost, nici Eugen Ionescu nu a fost, nici Cioran,
Țutea, nici Eminescu..., sau noi îi recunoaștem și-i
Ben Todiă

SİBERİA - MORMÂNTUL POPOARELOR

E
ste normal ca diferite. Hanatul Sibir (Seber în tătară) a existat
la 80 de ani să între anii 1464 - 1589, deci în perioada de după
cercetezi istoria dezmembrarea imperiului Altîn Ordu. În ce privește
atuncı când la 5 ani granițele, la nord se învecina cu Mongolia iar la sud
cântai: cu Manciuria. Ultima rezistență împotriva Rusiei a
fost sub Hanul Küçüm, pe fluviul Obi în 1598, an după
care nu a mai existat nicio altă rezistență, Hanul
„Siberia este locul cel mai îndepărtat refugiindu-se la Nogay Ordu. Armatele ruse au
Acolo turci, tătari, musulmani s-au adunat cucerit repede și ușor toată Siberia, care a cunoscut
Hei! Alla! Salvează-ne din încleștarea asupririi! această împărțire teritorială: Siberia de Est, Siberia
Din calea ta cea dreaptă nu vom ieși!” de Vest și Orientul Îndepărtat al Rusiei. Siberia are
o suprafață de aproximativ 13 milioane de kilometri
(G. Akmolla, A. Veliev, S. Kakura, Cântecele pătrați, iar în regiunea siberiană trăiesc 30.000.000
Emigrației Tătare Crimeene, 2015, p.51) de oameni. Ținutul întreg are deschidere la Oceanul
Arctic la nord, Oceanul Pacific la est, Kazahistan,
Și nu cântam numai eu, răsunând dealurile Mongolia, Manciuria; la vest sunt munții Ural.
satului meu, cânta tot satul, Aqbaș / Albești. Fiind Țarii Rusiei au transformat ținutul în lagăr din
eu născută în 1941, cei de o vârstă apropiată mie, secolul al XVII-lea, cam de la 1649, deși expansiunea
cântau cu mine. Cântecul se cântă aici, în Dobrogea, a început din sec. al XVI-lea. Dl. Alexandru
și peste tot unde se află neamul cel numeros al Mihalcea, prof. de lb. și lit. română, membru al
tătarilor: în Crimeea (fostul Hanat de Krîm), în Asia Uniunii Scriitorilor din România, fost deținut
Centrală, în Turcia, în SUA, în Canada, în California, politic anticomunist, autor al mai multor cărți de
în Australia, în ținuturi ale Chinei vestice lo cuite memorii referitoare la perioadă, scrie în volumul
de uyguri sau turkmeni și mai pe unde... „Experimentul Pitești, Part 15, an 2016”, la pagina 163
Să cunoaștem istoria Siberiei dinaintea a studiului domniei sale alături avându-l pe prietenul
transformării ei de către țarii Rusiei în închisoarea de o viață, pe dl. Marian Moise „Dezumanizarea în și
popoarelor: din vechime ținutul a fost locuit de prin gulag”, la pagina 163:
un neam turc numit sabir sau sibir, după izvoare „De altfel, totul în Siberia este supra dimensionat.

10
BUCOVINEI Februarie 2022

Lungimea fluviilor, de exemplu, sfidează imaginația respingându-i pe arabii musulmani.


europenilor: Obi-5410 km, Lena-4.400 km, Amur- Povestea mea siberiană este o relatare ce
4400 km, Enisei-4102 km, Kolîma- 2192 km, Volga, aparține anului 1938. Iarna siberiană nu este
cel mai mare fluviu european nu măsoară „decât” poveste, este un frig care îngheață aerul și se urcă
3530 km iar numărul 2, Dunărea, are doar 2950 km. la cer, înghețându-l! Așa se simțea înghețul total în
(...) Un alt element de reper este Transsiberianul, dimineața zilei de miercuri 12 februarie. Era ziua de
calea ferată cea mai lungă din lume, construită pedepsire a „burjuilor” precum poetul și turcologul
între 1891 și 1904, drum de fier ce leagă Celiabinsk tătar crimeean Bekir Ciobanzade, condamnat la
de Vladivostok și care măsoară 9280 km. Rusia a moarte pentru curățarea societății „victorioase”
început expansiunea către Estul asiatic în sec. al XVI- în formarea noului om comunist! Fiu de cioban,
lea, în timpul domniei lui Ivan al IV-lea cel Groaznic, bursier al Societății de Binefacere din satul Argîn
primul țar. Factorul principal, stimulent irezistibil jud. Kefe/ Crimeea. Poetul uzbec Ciolpan i-a urmat,
al interesului pentru ținuturile de dincolo de Urali, la 3 zile. Satul Aqsaber, de fapt un sătuc plin încă de
a fost nemaipomenita bogăție a faunei, anume cocioabele deținuților politici aduși aici de la primii
animalele cu blană. Primii prospectori ai acelor ani ai revoluției din 1917, când tătarii din Kazan (cei
ținuturi au fost vânătorii, dublați de negustorii de ocupați de Ivan cel Groaznic) au lansat acea chemare
blănuri scumpe a căror marfă va fi căutată nu numai eroică:
în toate marile centre ci, cu timpul și peste ocean.” „Musulmani din Rusia, uniți-vă! Ne adunăm la
Subl. Alex Constantinescu în cartea Moscova!”
prizonieratului său la ruși, „Spirala”, pag.15 descrie Localnicii tătari ai acestui sătuc călcau pe urme
astfel Siberia: „Se vede că și cerul ținea cu noi din neolitic de acum 50.000 de ani când strămoși
fiindcă începuse să ningă cu fulgi mari la vertical, uitați treceau pe gheață în teritoriul azi numit
pe care nu-i clintea nici o adiere de vânt și pe drept Americă; atunci când creșteau caii mult iubiți de
cuvânt băștinașii au numit regiunea Verhoiansk yenisienii indo-iranieni învinși apoi de turcii veniți
„Casa Vânturilor” fiindcă de aici porneau vânturile în de la nord de Ural, devenind neamul karakol, rude
toate direcțiile, iar în acest loc înconjurat de munții ale kirghizilor; erau buni prelucrători ai bronzului
Verhoiansk și munții Cerski rar era câte o adiere de și mândri foc de descendența lor ginghizhanidă,
vânt.” mongolică, de lângă Baykalul cel bogat în ape,
Siberia hanilor tătari este cea din cântecul traducând din limba lor cea bogată: bay/mult, kol/
copilăriei mele, cea evocată de Mustegep Ulkusal, ghiol! Ei erau vecini buni cu buriații sau surghiuniții
fiul măreț al micii Dobroge formată din satele tătare cnejilor Moscovei de prin Kazan sau Astrahan,
(n. în 1899 la Azaplar/Tătaru, România - m. în 1996 de pe la 1570, sau de pe la 1719 de prin guberniile
la Istanbul) în „O viață în slujba Crimeii”, Ankara Siberiei de vest, din Vyatka, Solikamsk, Tobolsk, de
1999, tradusă în română de noi în 2014/2018, p. 182: pe malurile fluviilor Lena, Amur, Angara, Anabar,
„Aici ne-au urcat în tren, oamenii au tras o perdea Yenisey, ajungând mai puțin de 2 persoane pe km
în colț pentru nevoi, au făcut o gaură, vagonul fiind pătrat. Trec vase cu aburi dar sunt departe orașe
plin până la refuz. În plin câmp au făcut o oprire de precum Omsk, cel mai vechi, sau mai recentul și
15 minute. A venit milițianul lângă noi în timp ce modernul Novosibirsk!
coceam la foc de tizik pe o tinichea coca ce trebuia Minus 71 de grade Celsius aduc îngheț peste
să fie o pâine. Coaptă sau nu, am mâncat-o. Cei cer și pământ! În fața iurtei stătea Sali, neîndrăznind
morți erau înfășurați în ce se găsea și erau lăsați în parcă să se îndepărteze de locuință. Locuia acum
pustiu...” la Aqsaber, venise de la Omyakon, cel mai rece
În concluzie, putem rezuma o epocă mai nod încă de la 1462 când s-au stabilit aici refugiații
puțin sau deloc cunoscută, știm doar că primele tătari din Turkestan, când hanatul lui Kukum a fost
state turce (tătare) în imensitatea Asiei au fost învins de ruși. Parcă era anul 1512, anul cazacilor
cele aparținând sibirilor, bașkurților, türgheșilor, atamanului Yermak care au câștigat pământul lui
kîrgîzilor, karlucilor, kimekcilor, anților; sabirii trăiau Alla! Își amintește Sali că așa un ger năpraznic a mai
în nordul Mării Negre, vin apoi în Caucaz, ajung în fost acum vreo 10 ani și atunci au fost împușcați
Anatolia, la Konya; așa au pornit ei din Siberia în mulți oameni cu carte la ordinul celor puternici
toată lumea. În sec. al VI-lea agenții bizantini din dar proști... Ce putem face, lumea este condusă de
Caucaz, înaintând spre apus au dat de sabiri, uyguri, proști! Acum 600 de ani râdea Timur Lenk: „Râd
anți, kutriguri; popor de stepă, sabirii, în sec. al VII- că Alla a lăsat lumea condusă de un chior ca tine și
lea au fost atacați de arabi, ca și khazarii, popor de un șchiop ca mine! Parcă era pe lume doar chiorul
origine turcă (tătară) ce a primit religia mozaică, și șchiopul!” (Este vorba despre momentul în care

11
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Baiazid Ylderim, învins fiind la Ankara, în 1402, a fost că acum, la intrarea în casă pentru a lua tăvile, copila
adus în fața lui Timur Lenk. Nota Red.) să adoarmă antrenând-o și pe mamă spre somnul cel
plin de răbdare. Dar n-a fost să fie! Când bărbatul
* Sali a intrat în scunda și întunecata magazie-
bucătărie, Omîrzade cea furioasă tocmai se pregătea
N-a trecut minutul și Omîrzade cea rea de gură să-l bată cu coada unei lopeți crăpate luând-l prin
a strigat iar: surprindere în fața cuptorului moștenire.
-Sali, mototolule, vezi de vite apoi vino să Când Sali s-a aplecat după tavă, Omîrzade
frămânți pâinea copiilor! cea plină de nuri l-a lovit în moalele capului. Sali
S-a dus Sali în șopronul pentru vite: aveau n-a apucat să zică nimic, băiețelul de 3 ani îi sărise
o capră și trei oi, dar era de-ajuns pentru familie, în cârcă. Ori el și-a salvat băiatul, ori băiatul l-a
lapte, iaurt, brânză. Omului harnic nici nu-i trebuie salvat pe el, cine ar putea să dovedească în furia
prea multă mâncare, burta plină îngreunează trupul! vaselor azvârlite odată cu urletele fără de rușine
Apoi, pe la ei încă n-a ajuns legea colhozului, de fapt „Nepricopsitule, netotule, nebunule, animalule cu
el ar trimite-o pe ea, cățeaua la colhoz, să mai scape coarne de drac”! Doar băiețelul Atilla a pus capăt
de gura ei! Parcă poetul Ciobanzade a adus un nou vaselor zburătoare peste om și drumul lui către
alfabet și a scris: cuptorul neamului care pierduse la 1640 și comerțul
„Eu să înalț un palat fără Han” se poticni Sali devenise o „luptă” de cifre între ruși și chinezi peste
în bălegar și repetă în gând, fără Omîr(zade). Îi era care se așezaseră exploratorii germani buni vânători
frică și în gând să-i pronunțe numele, apoi își șterse și mari amatori de blănuri
o lacrimă stingheră pe obrazul brăzdat de riduri
căinându-și mama: ea mi-a lăsat-o pe cap, că femeia *
rea de gură este bună la treabă... Pe dracu! Așternu
fânul care se împuțina pe fiece zi, dar și primăvara Platoul siberian producea acum cărbune și
era pe aproape! Când să-și îndrepte spatele, apăru la metalurgia din Kuznetsk era un posibil viitor loc
ușă Omîrzadecea furioasă: de muncă pentru toți bărbații, chiar tătari fie ei!
-N-ai mai terminat? Plânge fata de foame! Hai, Sali putea să treacă mlaștina călcând cu agerimea
amărâtule, hai! strămoșilor lui peste depozite de aur, de diamante,
De teamă Sali a uitat să se spele pe mâini cu peste mine de magneziu, plumb, zinc, nichel, cobalt,
apa înghețată din pridvor, apoi a frământat pâinea molibden, pentru a munci dincolo de Anabarsau
pe care a așezat-o, precum mama lui făcea, în tăvile Angora, ajungând la marele lac Baykol strămoșesc...
moștenite de generații. Cuptorul rotund din fața Dl. dr. medicul român Florin Mătrescu, în cele
casei eraopera străbunicii Ayșe, care cânta așa în 2 volume monumentale al operei sale „Holocaustul
vreme ce focul se liniștea devenind jarul atât de Roșu” în addenda „III a ediției III din 2008, p. 29
necesar coacerii alimentului de bază: scrie: „Cu prilejul aniversării a 40 de ani de la greva
din lagărele de la Vorkuta (despre care presa vestică
„Să ardă, să ardă muntele Ural să ardă, nu a spus nimic!) începută și sfârșită sub lozincile
Arzând să devină doar cenușă. „Moarte comunismului” și „Jos cu sclavia”, W. Strauss
Cei care ne scot pe noi din Crimeea”. scrie într-un emoționant articol de sinteză: „20, 30,
Să orbească, să nu mai vadă lumina”. sau 40 de milioane de oameni, nimeni nu știe exact
câți au fost deținuți în Gulag, nimeni dintre victime
(G/Akmolla, A. Veliev, S. Kakura, nu-și cunoaște paznicul sau călăul. Ce se știe sigur
Cântecele Emigrației Tătare, 2014, p.53) este că regimul sovietic a materializat în secolul
20 cel mai îngrozitor genocid din istoria omenirii.
Parcă mai erau câteva cuvinte, el le-a uitat și (...) Marx, Engles, Lenin, Troțki, Bernstein, Kauțki,
acum privind flăcările se chinuie să-și amintească Luxemburg, Liebnecht, Adorno, Horkheiner, Bloch,
cum cânta și plângea acea femeie slabă și mărunțică, Sartre și Marcuse sunt mentorii.”
parcă spunea „nu vă bucurați, noi ne vom întoarce,
voi o să stați la muntele Ural”?! (Fragment din volumul editat în 2020
Așa să fie istoria aceasta care se rotește după „5 Nuvele Bilingve”)
soarele atotputernic al cerului pe care Tata Genghiz
îl venera? Dar ce are scumpa lui consoartă, Omîrzade,
azi, de țipă într-una precum în toate zilele lăsate de
Domnul pe pământul cel plin de păcate? Sali spera
Guner Akmolla
12
BUCOVINEI Februarie 2022

DOI ANI DE DOMNIE PENTRU O MOARTE


ÎNGROZITOARE

B
unul meu prieten, În noaptea trecută, un grup de tineri, beţi şi
colonelul de artilerie rebeli cum sunt ei în asemenea situaţie, profitând
Nicolae Neagu, este de faptul că grupul statuar nu este luminat şi se află
un om cu care poţi conversa cam în afara privirilor celor care trec pe bulevard,
ceasuri întregi fiind el un făcuseră tot felul de nebunii. Acum poliţia îi căuta,
om cult, inteligent şi cu iar la şedinţa cu primarul se luaseră unele măsuri de
umor. Cu o singură condiţie! Să-l deturnezi de la remediere, pe cât posibil, a dezastrului.
comparaţia capacităţilor militare actuale cu acelea Şi este de părere că înjurăturile colonelului sunt
din timpul când el comanda regimentul. o reacţie cât se poate de potrivită, apoi ne invită
Mie îmi reuşeşte aproape întotdeauna acest să ne aşezăm din nou pe bancă fiindcă ne va spune
exerciţiu deoarece cunosc marea lui pasiune pentru câte ceva despre acest monument cu o istorie tare
istoria străveche, aceea atât de ignorată de istoricii încurcată şi pe nedrept osândit, de vreo treizeci şi
noştri de la catedre care preferă să predea acest cinci de ani, să stea într-un loc total nepotrivit.
interesant obiect începând cu războaiele dintre daci - Încă din faza de proiect, pentru construcţia
şi romani. Fundaţiunii Universitare „Regele Ferdinand I” cum
Urcam pe Copou însă la Grupul Statuar al i se spunea atunci (actuala Bibliotecă Centrală
Voievozilor ne-am oprit puţin ca să ne odihnim pe Universitară „Mihai Eminescu”), se intenţiona
o bancă. Rezolvaserăm problemele pentru care fixarea statuii regelui Ferdinand I, încredinţată
ne aflam în oraş, iar argumentaţia colonelului sculptorului Ion Jalea, la capul scărilor centrale.
referitoare la inepţia romanizării Daciei părea destul Faţada, urma să fie înzestrată cu grupurile statuare
de interesantă şi logică. Banca, aflată la umbră, ne ale unor mari domnitori: (Dragoş Vodă şi Alexandru
permite să admirăm întreaga panoramă a grupului cel Bun, Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir, Ştefan cel
statuar. Recunosc, un grup destul de măreţ şi bine Mare şi Carol I, Mihai Viteazul şi Ferdinand I), dar şi
gândit, însă foarte prost amplasat între spatele Casei basoreliefurile regelui Ferdinand I, Carol al II-lea şi al
de Cultură a Studenţilor, o vilă, fireşte de neam Reginei Maria. Numai că, generalul Ernest Ballif, noul
prost construită în zilele noastre şi Palatul Copiilor, mareşal al Casei Regale, şi-a dat seama de riscurile
fosta casă Cantacuzino-Paşcanu introdusă pe lista unei asemenea idei şi a cerut întărirea zidurilor
monumentelor istorice ale urbei încă din 2015. de susţinere. Nu prea a avut succes deoarece erau
Cum ştiam de mai multă vreme cele reluate implicate fonduri suplimentare aşa că, în luna iulie
acum de colonel, privesc mai atent grupul statuar 1933, s-au fixat, de probă, machetele de ipsos ale
şi încep deja să mă cutremur. Aproape toate statuile celor amintiţi mai înainte. Însă la întâi noiembrie 1933
voievozilor fuseseră vandalizate. Petru Rareş nu mai regele Carol al II-lea, aflat în vizită la Iaşi îşi dă seama
avea decât jumătate de cap, Mihai Viteazul fusese de realitate şi propune aşezarea grupului de statui
încălţat cu adidaşi, cizmele lui Ştefan cel Mare erau în grădina Fundaţiei, într-o „Galerie a domnitorilor”.
şi ele modernizate, adică vopsite în diferite culori, iar Finalizarea construcţiei a avut loc la întâi mai
buzduganul acestuia complet distrus. Mihai Viteazul 1934, iar grupul statuar al voievozilor a fost plasat
şi Alexandru cel Bun rămăseseră fără nas. Îl întrerup în faţa Bisericii „Prapa Doamna” cum este şi acum
pe colonel, îi arăt nenorocirea şi nu mă supără numită de oamenii simpli biserica Sfânta Paraschiva
faptul că înjură cu acea mă-iestrie atât de specifică din apropierea Fundaţiei. Grupul statuar fusese
militarilor. Are dreptate, aşa aş face şi eu însă nu aş proiectat de arhitectul Constantin Iotzu şi cuprindea
avea nici pe departe succesul lui. Disperaţi, îi dăm voievozii: Dragoş Vodă şi Alexandru cel Bun, Carol
un telefon conului Alecu, să aflăm dacă el ştie de I-ul, dar şi pe Ferdinand I-ul, Ştefan cel Mare şi Mihai
nenorocire şi să vedem ce ar fi de făcut. Viteazul, Vasile Lupu plus Dimitrie Cantemir. Precum
Ne răspunde, spunând că se află vis-a-vis de vedem apăruseră unele modificări faţă de proiectul
noi la Biblioteca Universitară unde tocmai asta se iniţial, cel mai probabil din considerente politice.
discutase într-o şedinţă cu primarul şi cu arhitectul- Abia în anul 1970, cei opt domnitori, din motive
şef al oraşului. Peste câteva minute ajunge şi el aparent edilitare, au fost mutaţi din grădina aflată
în scuarul din faţa monumentului şi începe să ne în vecinătatea actualei Biblioteci Universitare, în
informeze despre ce fusese vorba. părculeţul de pe lângă Casa de Cultură a Studenţilor.

13
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Adevărul este însă altul! Tot din motive politice, în cucereşte cu firea sa bătăioasă, forţa fizică, vitejia şi
locul lui Carol I şi al lui Ferdinand I au fost aşezaţi neînduplecarea ceea ce îi determină pe cronicari să-l
Ioan Vodă cel Viteaz şi Petru Rareş. De altfel se şi descrie ca pe un personaj cu un caracter puternic şi
văd diferenţele dintre acestea şi celelalte statui. un om foarte hotărât.
Culmea este că ele, deşi sunt relativ noi, par mult L-a însoţit pe hanul tătar şi într-o campanie
mai degradate, iar soclul lor s-a înclinat, existând pe Volga împotriva armatelor ruseşti, în 1561, unde
pericolul să se prăbuşească. luptă atât de aprig încât scoate strigăte de admiraţie
Dar nu voi comenta schimbările din două din partea tătarilor care sunt uimiţi de forţa sa
motive. Primul ar fi că se înscriau pe linia ideologică incredibilă şi de capacitatea sa strategică.
de atunci vizând ştergerea unui trecut regal, destul Hanul îl simpatizează atât de mult încât îi trimite
de incomod prin realizările sale, iar al doilea este o scrisoare regelui polonez Sigismund August, în
că un domnitor destul de puţin cunoscut, dar care care îl roagă să-l favorizeze pe Ioan. Ura boierilor
şi-a marcat cei doi ani de domnie prin multe fapte de moldoveni faţă de Bogdan Lăpuşneanu lucrează şi ea
răsunet, este vorba de Ioan Armeanul, zis Cumplitul, în favoarea viitorului domn.
chiar merita o statuie în oraşul nostru şi veţi vedea Bucurându-se şi de sprijinul împăratului
de ce. Desigur, în afara faptului că acest monument Germaniei şi al regilor Ungariei, Ioan izbuteşte să
a fost făcut de sculptorul Iftimie Bârleanu, ieşean pună mâna pe tronul Moldovei. Desigur el voise a
de-al nostru şi este înscris în registrul de patrimoniu. lua puterea încă de la răsturnarea lui Alexandru
- Ce-i drept ştim cam puţine lucruri despre Lăpuşneanu de către Despot Vodă, dar nu a reuşit
acest domnitor, asta dacă nu luăm în seamă portretul şi, nefiind ajutat atunci nici de tătari, polonezi sau
său destul de ciudat pentru o reprezentare în spiritul germani, se retrăsese la Stambul. Este însă exilat
vremurilor, atunci când voievozii erau pictaţi mai la Rhodos în urma insistenţelor lui Alexandru
mult ca nişte sfinţi. Portretul său este cam fioros şi Lăpuşneanu, revenit la domnie. Ajunge negustor de
are mâna pe mânerul spadei ca şi cum s-ar pregăti să pietre scumpe, se spune că ar fi fost şi pirat o vreme,
o scoată şi să reteze vreun cap. Ar putea fi din cauză ceea ce nu ne-ar mira, dar obţine astfel avere şi,
că boierii săi erau înspăimântaţi de străşnicia cu care normal când ai bani, multă trecere la Înalta Poartă.
domnul îi aducea la ascultare? Punându-se în legătură cu boierii moldoveni, între
- Mda… Ai sesizat bine, dar poate ar trebui să care cu Ieremia Golia Cernăuţeanul, unul dintre
aflăm şi cum a ajuns el în scaunul domniei ştiut fiind cei nemulţumiţi de prea multa obedienţă către
că pe atunci la ocuparea lui se păstra regula de a fi polonezi a lui Bogdan Lăpuşneanu, fiul lui Alexandru
numiţi doar cei din stirpe domnească autohtonă, Lăpuşneanu. Aşa se face că, în acest context, sprijinit
confirmată. de boieri şi jurând credinţă turcilor, Ioan Vodă câştigă
Prin urmare, se spune că ar fi fost fiul lui scaunul Moldovei. Bogdan Lăpuşneanu este învins şi
Ştefăniţă Vodă făcut cu o armeancă, Serpega, şi ea gonit cu tot ajutorul polonez, ba chiar înlăturat şi din
fiică a lui Basarab cel Tânăr, zis Ţepeluş. Iar dacă Polonia. Văzându-şi visul împlinit, caută să-şi asigure
sfatul ţării a consimţit la urcarea sa în scaun este tronul în exterior, punându-se bine şi cu turcii şi cu
foarte probabil ca acesta să fie adevărul. polonezii, pe de o parte, iar pe de alta asmuţindu-i pe
Dar să vedem mai întâi parcursul vieţii sale unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri, uneltiri
până să ajungă pe tronul Moldovei. După moartea şi intrigi. Aşa era politica acelor vremuri! Cam la fel ca
lui Ştefan cel Mare urmează la domnie Bogdan cel în zilele noastre când doar trecând de la un partid la
Chior, apoi Ştefan cel Tânăr sau Ştefăniţă Vodă, care altul, trădându-i şi vânzându-i pe toţi, capeţi onoruri
nu are urmaşi legitimi. În aceste condiţii scaunul şi funcţii!
domnesc este ocupat de Petru Rareş, copilul din flori Dar ca să vedem mai şi bine cum puteai reuşi să
al lui Ştefan cel Mare. După o altă domnie, rămasă ajungi domn ar fi bine să amintim şi faptul că a trecut
mai ales în memoria literară, cea a lui Alexandru la ortodoxism, pentru că iniţial fusese botezat în rit
Lăpuşneanul, apare în scenă un alt vlăstar din armenesc, apoi trece la lutheranism pentru a primi
trunchiul lui Ştefan cel Mare, fiul nelegitim al lui sprijinul nobililor polonezi, ajungând şi musulman
Ştefăniţă Vodă, adică Ioan Armeanul, nu-mit aşa atunci când s-a refugiat în Imperiul Otoman. Să nu
pentru că Ştefăniţă avea obiceiul să-şi denumească însă uităm că şi Henric al IV-lea al Franţei a făcut
urmaşii bastarzi după numele mamei. Primii 40 de cam tot aşa şi cam în acelaşi timp.
ani i-a trăit prin străinătăţuri şi în deplin anonimat, Ajuns domn, vede starea de cumplită sărăcie
dar mai apoi Ioan se remarcă într-un context aparte. a ţării şi pentru a salva cât de cât visteria statului,
Plecând din regatul polon, se refugiază în Crimeea, Ioan reorganizează sistemul monetar, ordonând
la curtea hanului tătar Mehmet Kalga, pe care îl ca monedele să fie bătute acum din aramă. Bănuţii

14
BUCOVINEI Februarie 2022

de aramă reprezintă astfel primele monede norodului se obţineau mai ales prin aplicarea unor
inscripţionate în limba română. Inscripţia era “Ţeara pedepse exemplare mai-marilor, arzându-i sau
Moldovei”. Reforma monetară va stimula comerţul şi îngropându-i de vii. Aici Vodă putem spune că a fost
va contribui la o creştere economică semnificativă, un demn continuator al politicii lui Ţepeş, deşi nu a
care îi va permite domnitorului să-şi înzestreze folosit acelaşi instrument de tortură. Ba mai mult,
armata la un nivel destul de ridicat. Ioan Vodă, numit deja cel Cumplit, face o mişcare
Abilităţile sale politice se confirmă prin politică îndrăzneaţă, menită să învrăjbească bogaţii şi
recâştigarea pentru Moldova a cetăţii Hotinului, una să-i ţină numai într-un scandal: dăruieşte unele moşii
dintre cele mai puternice fortificaţii la acea dată, iar boiereşti mănăstirilor şi unele domenii mănăstireşti
în plan intern duce o politică de întărire a autorităţii boierilor. Aşadar, nu este de mirare că boierimea
centrale, pedepsind cu multă asprime abuzurile complota împotriva voievodului, vorbindu-se despre
boierimii, dar şi ale clerului, cei care l-au numit din mazilire sau asasinat până şi în cele mai îndepărtate
această cauză: „Ioan Vodă cel Cumplit”. cancelarii ale lumii.
Poate cel mai bun text referitor la modul în care Fiind un bun strateg, învăţase mult din tacticile
domnul înţelegea să asigure o oarecare prosperitate de luptă ale ungurilor, nemţilor, polonezilor, tătarilor,
ţării prin represiuni asupra boierilor este cel al lui dar şi ale turcilor şi îşi organizează armata pe care
Haşdeu, care spune că: Monastirile consumau în o dotează cu peste două sute de tunuri în vremea
trândăvie şi în desfrânări sudoarea Moldovei. Ioan- când până şi ţările cu armate mult mai mari aveau
vodă dete o pildă neauzită până atunci în istoria cam cincizeci până la maximum o sută de tunuri. Ca
românilor. Un vlădică (Gheorghe pe numele său) o noutate, aceste tunuri erau mai mici şi mai mobile,
fu dovedit de crima celei mai negre nemoralităţi; erau trase numai de doi cai, fiind făcute în ţară după
divanul domnesc execută întocmai o legiuire din schiţele domnului. Acesta de altfel se făcuse cunoscut
Codicele Teodosian; „Sodomitul să piară prin flăcări pentru forţa sa fizică atunci când în admiraţia
în prezenţa poporului”; mărşavul episcop fu ars de trupelor a purtat un tun până în vârful unui deal,
viu… Înşişi istoricii cei încriminatori recunosc, toţi iar în clipele de răgaz îşi distra apropiaţii îndoind în
într-o voce, suprema popolaritate a lui Ioan-vodă. mâini potcoave de cai. Avea şi statura ideală pentru
Deci unde e crima? Nu e crud acel principe care, cu un erou al războiului: aproape doi metri înălţime, o
preţul câtorva capete aristocratice şi cu neîmblânzita forţă herculeană, o voce tunătoare şi o voinţă de fier.
păzire a legii, îşi cumpără idolatra iubire a ţării Numai că scurta perioadă de pace se curmă
întregi”. brusc în primăvara anului 1574 când Alexandru al
O altă măsură cu totul extraordinară o reprezintă II-lea Mircea, Domn al Ţării Româneşti şi fratele
aplicarea controlului personal al actelor emise său Petru Şchiopul pătrund, cu un puternic sprijin
de cancelaria domnească, domnitorul cunoscând turcesc, pentru a-l instala pe acesta din urma pe
limbile turcă, greacă, polonă şi armeană. Ioan Vodă tronul principatului în locul lui Ioan Vodă.
este totodată cel care decide relocarea capitalei de la Aliat cu cazacii din Zaporoje, Ioan Vodă se
Suceava la Iaşi, deoarece Suceava nu mai beneficia de angajează într-un şir de lupte, care reprezintă
o apărare adecvată după ce Alexandru Lăpuşneanu momentele cele mai glorioase ale domniei sale.
o făcuse inoperabilă din ordinul otomanilor. Iar Întâmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă
Iaşiul avea o poziţie strategică mai bună, fiind şi mai al Munteniei cea susţinută de contingentul otoman
aproape de aliaţii voievodului, cazacii zaporojeni, cei care îl aducea pe Petru Şchiopul ca domn în Moldova
pe care turcii îi numiseră cozac, adică nebuni liberi. şi o învinge printr-un atac fulgerător lângă Jilişte, la
Boierii l-au urât din tot sufletul pe domnitor, iar vadul Râmna (Râmnicu Sărat). Pune la Târgovişte ca
sentimentul era reciproc. Ioan nutreşte convingerea domn pe un credincios de-al său, Vintilă, mare boier
că boierii şi clericii sunt responsabili de starea din zona Buzăului, îndreptându-se apoi spre Brăila,
precară a ţării, pentru că îi exploatează crunt pe unde se refugiase Petru. Aici se dă o altă bătălie în care
ţărani şi pentru că se ţin numai de comploturi. Ioan Vodă învinge din nou, după care se îndreaptă
Răzeşii devin fundamentul armatei sale, prin urmare spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci. Învinge trei
se consideră că, fiind mai bine hrăniţi ar avea corpuri de oaste turcească la Tighina şi Cetatea Albă.
performanţe mai bune ca soldaţi. Pune în practică În vara anului 1574 are loc o nouă expediţie, alcătuită
acest sistem şi, luând taxă de la ei doar o zecime din din turci, tătari şi munteni. În timp ce Ioan Vodă luptă,
cât le luau boierii, reuşeşte să umple visteria, să pună îi învinge şi îi alungă pe tătari, Ieremia Golia, omul
baza unei armate a ţării şi să devină un erou în ochii său de încredere, e trimis să-i ţină pe turci la Dunăre.
poporului. Însă turcii reuşesc să treacă, iar Golia fuge spre Ioan
În acele vremuri popularitatea şi dragostea Vodă aflat cu oştirea lângă iezerul Cahulului, direcţie

15
Nr. 1 (29) SURÂSUL

în care se îndreaptă şi oastea turcă. Deşi are unele el purtau germenii statului feudal centralizat şi
bănuieli de vânzare, Domnul nu poate face nimic erau menite să consolideze voievodatul, economia
deoarece Ieremia era comandantul corpului principal acestuia, să întărească armata şi poziţia principelui…
al oştirii cel care avea în compunere cavaleria. Aici Se va vedea din reacţia otomanilor, care după
începe lupta, însă călărimea formată din boieri, în schimbarea domniei au introdus mucarerul, că ideile
frunte cu Ieremia Golia, trece la duşman. De fapt sale erau nu numai benefice ţării, ci şi revoluţionare
vânzarea se făcuse încă de la trecerea Dunării, iar pentru acel timp.
turcii au înaintat folosind informaţiile primite de la - Dar ce-i mucarerul, că am mai auzit termenul,
trădător. Sosirea în acelaşi timp a tătarilor copleşeşte dar nu prea ştiu despre ce este vorba?
oastea moldovenilor, care se repliază într-un mic sat, - Nicule, dragă, a fost un nou bir format din
Roşcani, aflat în apropiere. După o lungă, eroică, dar două părţi, unul specific gândirii imperiale turceşti.
şi zadarnică rezistenţă având oştenii slăbiţi de lipsa Mucarerul mic era un bir anual suplimentar faţă de
apei şi de caniculă, Ioan Vodă hotărăşte să se predea tributul obişnuit, iar mucarerul mare era suma celor
turcilor primind asigurări că oștenii săi vor fi, în trei mucareruri mici şi se plătea odată la trei ani,
schimb, cruțați. personal de către domnitor, sultanului. În felul acesta
Şi Ahmed Paşa, comandantul turcilor, dar şi se proba fidelitatea domnului, dar îl făcea şi foarte
viitorul Domn, Petru Şchiopul, jură că-i vor respecta vulnerabil în faţa duşmanilor întrucât prezent fiind
cerinţele. la Înalta Poartă putea fi ucis oricând. În Muntenia se
Aici însă cronicile sunt puţin diferite în relatarea va introduce acest bir în timpul lui Mihnea Turcitul
modului cum a fost asasinat Voievodul. Una din ele însă domnitorii au făcut, de regulă, tot posibilul să nu
spune că în cortul turcilor, Ioan declară ferm că nu va se ducă personal la sultan, pentru plata mucarerului,
vorbi decât cu sultanul ceea ce din punct de vedere din motivele arătate anterior.
al ierarhiei era cât se poate de legal, Domnul fiind Am să vă mai spun şi că amintirea faptelor de
supus direct sultanului! vitejie ale lui Ioan Vodă au făcut posibil ca după
Atunci Cigalazade, un italian turcit, săvârşeşte moartea sa doi fraţi de-ai lui după mamă şi un
teribila crimă: îl înjunghie în inimă pe domnitor, nepot, să ajungă pe tronul Moldo-vei, este drept că
sperând probabil la vreo recompensă. În altă cronică în domnii efemere. Ioan „Nicoară” Potcoavă (Creţul),
găsim însă o relatare diferită a acestui crâncen Alexandru Sarpega şi Petru Cazacul, care era fiul lui
moment: „Ajungând la turci, vorbi cu Pașii patru ore Alexandru, iar un alt frate şi un alt nepot au fost doar
întregi, când Capigi-basia, simțindu-se ofensat prin pretendenţi: Constantin (frate) şi Lazăr (nepot).
oarecare cuvinte ale lui Iuon și uitându-și de credința - Eii, coane Alecule, până la urmă vorbim tot
dată și întărită prin jurământ militar, luă hangerul de trădare, de parcă aceasta ar fi blestemul de care
și-l tăie în față și în pântece.” nu vom putea scăpa niciodată de-a lungul întregii
Ceea ce urmează este un spectacol înfiorător: noastre istorii!
ienicerii îi taie capul şi îi leagă trupul de patru cămile - Mă tem că ai dreptate! Şi, cu toate că nu iau
care, biciuite, îl sfâşie în bucăţi. Ienicerii se reped chiar în serios legenda cu uciderea gemenilor divini
spre rămăşiţele voievodului, ca să le folosească drept în timpurile preistorice, trădarea, deşi marele Iorga
talismane pentru a căpăta forţă. Se spune că şi-au o numeşte „cumplita moştenire bizantină”, cred că
înmuiat iataganele în sângele său din care au dat şi se află atât de adânc înfiptă în fiinţa noastră încât
cailor să bea pentru a avea curajul şi forţa acestui nu văd nici o curăţare de acest flagel, oricât de mult
om. aş putea privi în viitor. Să ne aducem aminte că ne-
Văzând acestea, moldovenii dezarmaţi şi cazacii am asasinat conducătorii, începând cu Burebista şi
din suita Domnului s-au aruncat asupra turcilor, dar până în zilele noastre, etalând o inconştienţă şi o
au pierit cu toţii, mai puţin doisprezece zaporojeni meschinărie prin nimic justificată logic. O fi ceva
lăsaţi în viaţă pentru că îi impresionaseră peste stricat în sângele neamului acesta, că prea de multe
măsură pe otomani. ori eroii săi şi-au găsit moartea de cuţit înfipt cu
Eu unul cred însă că mai degrabă cazacii au nemernicie pe la spate.
fost lăsaţi în viaţă pentru a povesti aceste grozăvii Am plecat spre casele noastre cu capul în
în scopul înspăimântării tuturor celor care nu se pământ şi cu sufletul greu…
supuneau forţelor otomane, forţe care la acea vreme,
deşi sultanul era un paranoic beţiv, se aflau în culmea
puterii lor. Scurta domnie, de doar doi ani, a acestui
domnitor viteaz şi pe deplin demn de respectul
istoriei, este însă foarte densă. Măsurile luate de
Mihai Batog-Bujeniţă
16
BUCOVINEI Februarie 2022

BUCHETUL DE LILIAC
şi al bunicuţei. Mama soacră făcea dializă, spunându-
Continuare i-se că fiul său nu este compatibil. Mama sa, atunci a
din numărul anterior... răsuflat uşurată, punând pe seama incompatibilităţii
actualul comportament al băiatului. Mama de la bun
*** început a refuzat ideea fiului de a-i dona un rinichi,
era prea mult, nu dorea să-i pună cu nimic viaţa în
Partea a treia pericol, din contră, ea ar fi sărit şi în foc pentru unicul
său fiu. „Voi avea grijă de mine, voi trăi şi cu dializă,

K
numai să mă pot bucura de viaţă”, îşi zicea mama.
ati nu se prezentă la primul termen, nu Salvarea veni imediat şi Ovidiu a fost transportat şi
se prezentă nici la cele care au urmat, internat la urgenţă. Vestea bolii, căzu ca un bolovan
era neclintită. Ovidiu se va întoarce la ea, peste sufletul soţiei. A rămas pe gânduri şi nimic nu
renunţând la divorţ. Viaţa lor în cuplu devenise o putea clinti. Acceptă cu greutate realitatea, dar nu
convenţională, ea avea răbdare, multă răbdare. se dădu bătută. Îi va fi aproape, vor lupta împreună şi
Simţea că nu se poate termina ceva frumos atât de vor ieşi învingători. A urmat un lung coşmar şi o lungă
repede. Simţea şi trăia. spitalizare, Ovidiu îşi pierduse orice speranţă, ea nu!
Ovidiu trecea agale prin parcul plin de freamăt, Pe la atelierul de pictură mergea din ce în ce mai rar.
mergea adus de spate şi cu ochii îngustaţi, abia zărea Victoria i-a acordat sprijin moral, dar şi financiar
pe unde calcă. Doctorul de la clinică îi dădu o nouă atunci când Kati rămăsese fără niciun ban. Deşi ea nu
speranţă, dar frica şi îndoiala nu-i dădeau pace. A fost se plângea niciodată, Victoria o citea ca pe o carte.
un om perfect sănătos, făcea sport, nu se expunea Dorea să o ajute. Într-o seară, Victoria îl sună pe
abuzurilor de nici un fel, în copilărie trăise la ţară, la Vicenţiu şi-l chemă urgent în ţară. Fiul său o ascultă
casa bunicilor, mâncase sănătos…şi de ce tocmai el cu mare atenţie, dar nu prea înţelegea de ce mama
să fie diagnosticat cu cumplita boală? Ştia sigur că nu îi solicita prezenţa atât de imperativ, acasă. Victoria
rezistă să care povara tăcerii de unu singur, dar nici trecu cu greu la subiect, dar trecu: „Te cunosc de
să le spună părinţilor despre cumplitul chin prin care când ţi-am simţit prima zbatere a vieţii. Ştiu că eşti
trece, nu voia, cât despre Kati… ea are viaţa înainte, un om mereu îndrăgostit de divertisment, dar mai ştiu
el nu o poate închide în închisoarea construită de el, că inima ta s-a oprit aici, ai găsit o cicoare delicată
de atunci de când fusese diagnosticat cu leucemie. pe care o iubeşti din prima zi. Acum are nevoie de
Era slab, plângea pe ascuns, plângea mereu, iar în tine, de noi.” Vicenţiu veni cu primul zbor şi după ce
prezenţa soţiei devenea nervos şi iritat. Trecea pe află despre starea de sănătate a lui Ovidiu, hotărî
lângă grupurile de tineri care îl salutau politicos şi să-l ajute. Făcu posibilă internarea lui într-un spital
răspundea scurt cu o înclinare a capului, glasurile din Austria. Ştia că iubirea pe care i-o purta tinerei
vesele şi neobosite ale copiilor aflaţi la locurile de nu-i poate fi împărtăşită niciodată, Kati îi acceptase
joacă, îl ucideau, îşi ducea mâinile la urechi să nu prietenia, nu şi dragostea. Vicenţiu ar fi renunţat la
le mai audă veselia. Iubea copiii, îşi dorea copii, dar tot pentru a fi cu tânăra, cu ochii de cicoare. Kati era
acum … totul era ruinat. Ducea această povară de conştientă de sentimentele lui şi a rămas în umbră.
anul trecut, de când i-au făcut analize pentru a stabili Victoria a lămurit-o spunându-i: „Vicenţiu este omul
compatibilitatea între el şi cea care l-a adus pe lume. care te iubeşte atât de mult şi care a înţeles că dacă tu
Rezultatele au fost minuţios verificate, iar medicii i-au eşti fericită, el este şi mai fericit. Viaţa nu se opreşte
recomandat internare de urgenţă. Ovidiu a refuzat aici, fericirea ta este Ovidiu, iar fiul meu ţi-o dăruieşte
să creadă, apoi i-a determinat pe cei implicaţi, să nu atât cât este posibil.”
facă nici o dezvăluire despre starea lui de sănătate, Noaptea se lăsa ca o maramă peste micul orăşel.
refuzase tratamentul atâta timp cât manifestările Doi soţi treceau prin piaţa veche ținându-se de mână
nu se făceau simţite. Dormea mai mult, renunţase la strâns, străzile erau pline de parfumul liliacului,
sport şi la activitatea artistică a corului de camera. Se inimile lor băteau la unison, viaţa îşi continua drumul.
izolase de lume. Era oboist, foarte oboist. În acea zi Se întorceau acasă de la Victoria, care le sărbătorise
nu se simţea deloc bine, a ajuns cu greu acasă unde întoarcerea la viaţă şi la un nou început.
o puternică hemoragie nazală o făcu pe Kati să sune
după salvare. El se împotrivi, dar Kati nu s-a lăsat
înduplecată de scâncelile lui de copil răsfăţat al mamei
Prof. Emilia Popescu Rusu
17
Nr. 1 (29) SURÂSUL

ION NEGOIŢESCU, LA CENTENAR

L
a 10 august 1921 Humanitas a volumului „Straja
s-a născut la dragonilor. Memorii 1921-1941”,
Cluj-Napoca Ion în care conchide: „Memoriile lui
Negoiţescu, fiul lui Ioan Ion Negoiţescu (Autobiografia,
Negoiţescu, ofiţer de spunea el) reprezintă unul dintre
carieră şi al Lucreţiei cazurile rarisime din literatura
Negoiţescu (n.Cotuţiu), română în care confesiunea
fiica unui preot ortodox este totală, şocantă, frustă,
memorandist, cel ce avea să devină viitorul poet, eseist, independentă de ideea unui
critic şi istoric literar, a cărei viaţă şi operă literară a auditoriu. Scrisă în exil şi pe
trezit, de-o parte şi de alta a „poziţionării” biografilor patul de spital, Straja dragonilor
săi, controversate aprecieri şi/sau dezavuări ale spune totul, nu înfrumuseţează şi nu urăţeşte realitatea.”
evoluţiei sale scriitoriceşti, reflectate pe scena literară În 1941 editează primul său volum „Povestea tristă
românească şi europeană în timpului vieţuirii sale, dar a lui Ramon Ocg”, pe care critica literară a vremii îl
şi, ulterior, după 6 februarie 1993, când a trecut la cele considera: „un mic roman suprarealist unde se întrevede
veşnice, aflat departe de ţară, la Oberbayern din Bavaria un metaforism fastuos-serafic”. Între anii 1941-46 este
Germaniei. student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj;
Împlinindu-se centenarul naşterii scriitorului Ion instituţie care se refugiază la Sibiu în urma Dictatului
Negoiţescu, întrebarea „cheie”, care îşi cere un răspuns de la Viena, odiosul act ce l-a determinat pe poetul
tranşant asupra posterităţii sale, este cea referitoare la indignat să critice conducerea de atunci a României
modul actual de receptare şi mai cu seamă în ce fel anume „care acceptase pasiv dezmebrarea ţării”.
îi este actualmente reflectată opera sa. Răspunsul La Sibiu, împreună cu alţi colegi de facultate,
cuvenit, oricare ar fi acesta, nu poate fi formulat decât discipoli ai poetului filosof Lucian Blaga, între care,
printr-o îndelungată şi corectă cumpănire a surselor Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, Eugen Todoran
„pro” şi „contra”, care şi-au fundamentat temporal ş.a., devine membru al Cercului literar de la Sibiu, o
verdictul autorizat. Dar cred că cel mai oportun „punct grupare studenţească literară, continuatoarea ideilor
de plecare” în această complicată investigaţie îl aflăm în liberal moderniste ale lui Eugen Lovinescu exprimate
chiar mărturisirile de mai târziu ale autorului însuşi, pe în perioada interbelică. Din această postură, în numele
care le exprimă în volumul postum „Straja dragonilor”: grupării sibiene, dar sub pseudonimul de Damian
„Am venit pe lume în ziua de 10 august 1921, la două ore Silvestru, Ion Negoiţescu a redactat o scrisoare deschisă
după miezul nopţii. N-am aşteptat să se facă ziuă cum adresată lui Eugen Lovinescu, care a fost publicată
s-ar fi cuvenit. Graba, precipitarea, spontaneitatea care în numărul din 13 mai 1943 al ziarului bucureştean
te împiedecă să-ţi organizezi mai bine treburile vieţii, iată „Ziua”, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu.
una din trăsăturile esenţiale ale caracterului meu”. Fără a Scrisoarea, dovedindu-se „un gest de solidaritate cu
se considera un „fatalist”, în adolescenţă „a descoperit că Eugen Lovinescu” şi susţinătoare a noului „spiritul
este altfel decât alţii”, datorită orientării sale sexuale mai critic lovinescian”, „a provocat indignarea vehementă
aparte faţă de normalitatea ancestrală a semenilor săi. a publicaţiilor naţionaliste, acuzându-i pe tinerii de la
Urmărindu-i îndeaproape „firul biografic”, la Sibiu de antiromânism”, după cum se afirma la acea
vremea învăţăturii, între anii 1935 – 40, îl aflăm elev la vreme în ziarul „Ţara”. În prima jumătate a anului 1945,
liceele „Gheorghe Bariţiu” şi „Constantin Angelescu” din pe tot parcursul publicării revistei „Cercul Literar”, Ion
Clujul natal, absolvind în 1940 Liceul din Aiud. Datorează Negoiţescu şi-a îndeplinit cu recunoscută strădanie rolul
aceastei perioade liceene, începând din 1937, debutul de redactor principal. În 1946, după revenirea la matcă
său literar, publicând primele versuri în revista clujeană a Universităţii clujene, gruparea sibiană şi-a încetat
„Naţiunea română”, dar şi atracţia sa, temporară, către activitatea, dar Ion Negoiţescu (Nego, cum îl denumeau
mişcarea legionară, pe care o va numi mai târziu cu prietenii) a continuat să scrie, astfel că în 1947 primeşte
ironie „fanatism”. din partea Editurii Fundaţiilor Regale Premiul scriitorilor
Despre „Rătăcirile elevului Negoiţescu” va relata tineri pentru volumul „Poeţii tineri”, aflat în manuscris.
mai târziu şi mai pe larg într-unul din numerele revistei După 1948, instaurarea regimului politic de
„România literară”, din 2002, cunoacuta scriitoare sorginte comunistă a provocat un puternic „seism” în
contemporană Ioana Pârvulescu, căreia îi aparţine întrega societate românească, mai cu seamă în rândul
şi Cuvântul înainte la reeditarea de către Editura intelectualităţii acesteia, nevoită să abdice în cea mai

18
BUCOVINEI Februarie 2022

mare parte de la principiile morale şi etice ale României din librării şi …dat la topit.
interbelice. Astfel, adaptându-se situaţiei „de facto”, Dezamăgit, însingurat şi „vânat” sistematic de
Ion Negoiţescu, în perioada 1948-52, deţine postul „de securişti, la 23 august 1974, dată aleasă intenţionat
adăpost” ca bibliotecar la filiala din Cluj a Academiei ca protest împotriva cenzurii scrierilor sale, Ion
Române, fără a mai publica ceva, cu toate că adâncise ani Negoiţescu recidivează într-o nouă tentativă de suicid
de-a rândul studiul poeziei eminesciene în manuscrisul „printr-o supradoză de medicamente” (după cele două,
„Poezia lui Eminescu”, terminat în anul 1953. din adolescenţă şi încarcerare), ca soluţie preventivă a
Revine în 1956 în publicistica literară a vremii, arestului pentru homosexualitate, pe care cu greu şi-o
însă, în scurt timp, în 1958, fiind acuzat în ziarul central mai putea ascunde, chiar dacă pentru asta s-a căsătorit
„Scânteia” de „subminare a bazelor literaturii socialiste”, de trei ori.
a intrat în vizorul securităţii şi urmărit în continuare Mai târziu, Adrian Marino, unul dintre biografii săi,
pas cu pas. N-a fost deloc întâmplător că în 1961 a fost îi remarcă perioada de însingurare a lui Ion Negoiţescu
încarcerat la Jilava, punându-i-se „în cârca” condamnării în volumul „Viaţa unui om singur”, Ed. Polirom, 2010.
sale doar pretextul „includerii într-o antalogie a sa În 1975 publică în Ed. Albatros volumul „Engrame”, în
publicată a unor poeţi interzişi de regim”, nu şi „vina” care evidenţiază „probleme ale criticii actuale”, militând
homosexualităţii sale, condamnată de Codul Penal al pentru unitatea stilistică a scriitorilor comentaţi.
regimului. Eliberat în 1964, după trei ani de „puşcărie Rămânănd pe poziţia sa nonconformistă, în 3
politică”, Ion Negoiţescu va lucra timp de cinci ani (1965- martie 1977, cu o zi înainte de cutremurul devastator,
71) ca redactor la însemnatele reviste „Luceafărul” şi se solidarizează cu scriitorul dezident Paul Goma
„Viaţa Românească”, timp în care îi apare volumul „Poezia printr-o scrisoare deschisă, care a fost difuzată la postul
lui Eminescu”(1967), atunci când „cenzura comunistă de radio Europa Liberă, aderând la ea doar criticul Ion
a fost pentru scurtă vreme puţin mai îngăduitoare”. Vianu. Pentru a evita un posibil „scandal internaţional”,
Viziunea critică a lui Ion Negoiţescu despre poetul Mihai autoritatea comunistă s-a mărginit să-l „anchezeze”
Eminescu este una dintre cele mai distincte: „Eminescu doar ca infractor „homo”, silindu-l, în urma torturilor
este unul dintre cei mai fabuloşi iluminaţi din literatura aplicate, să-şi „spele păcatele” printr-un nou text,
universală, dacă acordăm vocabulei iluminării aura Despre patriotism, publicat în România literară. În anul
religioasă, care aici i se cuvine.” următor, 1978, îi apare, sub titlul „Un roman epistolar”,
Un an mai târziu, în februarie 1968, în revista corespondenţa (cenzurată) purtată îndelung cu Radu
„Familia” îşi face cunoscută intenţia alcătuirii unei noi Stanca, în care este definită printre altele şi teoria
Istorii a literaturii române, al cărei sumar publicat a iscat euforionismului.
numeroase controverse privind „contestarea unor valori Neaflându-şi locul şi nici siguranţa poziţiei sale
cuprinse deja în istoriile literare oficiale şi în manualele în societatea românească a anilor ´80, Ion Negoiţescu
şcolare.” Ba, mai mult, „a omis scriitori de marcă ai întrevede, ca pe o ultimă soluţie, perspectiva exilului.
realismului socialist, între care, Eusebiu Camilar, În acest sens, fără a trezi bănuieli, în 1980, solicită „o
Valerian Gălan şi Remus Luca, iar romanele lui Eugen bursă de cercetare asupra operei lui... Dovstoievski” şi aşa
Barbu, Marin Preda şi Zaharia Stancu au fost considerate a putut pleca în Germania, la Koln, unde a ţinut şi un
<literatură de tranziţie>, stârnind dezamăgirea lui curs de limba română la Universitatea din Munster. În
Eugen Barbu, redactorul şef al „Luceafărului”, precum şi 1983, după ce a obţinut azilul politic, s-a stabilit definitiv
oprobiul „Scânteii”, astfel că Istoria lui Ion Negoiţescu la Munchen, devenind un corespondent permanent al
nu a ajuns la un bun sfârşit. Cuprinzând numai perioada posturilor de radio BBC, Europa Liberă şi Deutsche Welle,
1800 – 1945, acest volum va apare mai târziu, în 1991, care-i difuzau textele politice (adunate în 1990 în volumul
la Editura Minerva. Din acesta reiese cu tărie că Ion „În cunoştinţă de cauză”), dar şi cronici literare şi sinteze
Negoiţescu, citez: „este unul critice (strânse în volumul „Scriitori contemporani”,
dintre puţinii scriitori interbelici apărut postum, în 1994).
care comentează operele literare Bolnav fiind şi aflat în ultimii ani ai vieţii pe patul de
româneşti în context europea (…), spital, se sileşte din răsputeri să-şi scrie Autobiografia, pe
propunând judecăţi de valoare care o întrevedea drept „marea sa operă”, stăpânit doar
neaşteptate.” Adâncind „ideea de de gândul „de a o vedea dusă la bun sfârşit”, după cum
sincronizare a literaturii române se confesa în 1991 poetei Marta Petreu. Din nefericire, la
cu tendinţele literaturilor 6 februarie 1993, Ion Negoiţescu se sfârşeşte, „murind
europene” în volumul „Lampa lui înainte de a-şi fi terminat Autobiografia.” Prevăzător,
Aladin”, apărut în 1971, mai mult totuşi, a lăsat posterităţii un Jurnal, despre care poetul şi
ca sigur că acesta a fost motivul publicistul Emil Hurezeanu, ca legatarul său testamentar,
pentru care a fost imediat retras precizează că: „acesta nu va putea fi publicat decât după

19
Nr. 1 (29) SURÂSUL

30 de ani de la moartea scriitorului.” făcut-o şi Ed. Humanitas, în 2002.


Au mai rămas, dar, doi ani până la expirarea Despre viaţa şi opera lui Ion Negoiţescu, îndelung
termenului precizat în testament! cercetată, au scris şi continuă să scrie numeroase
Respectându-i dorinţa, la un an după sfârşitul lui, „condeie critice” de valoare, între care subliniem pe:
în 1994, Marta Petreu îngrijeşte împreună cu tatăl ei, Alex. Ştefănescu, Adina Diniţoiu, Bogdan Creţu, Zorina
criticul Ion Vartic, editarea Autobiografiei neterminate Regman, Mihai Iovănel, Mirela Corlăţan. Demnă de
a lui Ion Negoiţescu, sub titlul „Straja dragonilor”, la reţinut este opinia ce aparţine reputatului critic literar
Biblioteca Apostrof, care cuprinde primele două capitole ieşean Antonio Patras: „Dar asta justifică pe deplin
„Rochia de bal” şi „Chemat la director”, prin care autorul suferinţa celui (Ion Negoiţescu n.n.) ce ajunge să fie, iată,
îşi descrie „cu deplină sinceritate tocmai prin puritatea sacrificiului său, cel mai iubit
experienţele homoerotice din dintre pământeni” (s.n.)
primii 19 ani de viaţă, umanizând Poate că tocmai de aceea, ca un binemeritat omagiu,
într-o măsură importantă la centenarul naşterii scriitorului Ion Negoiţescu, cel
subiectul homosexualităţii, controversat în timpul vieţii, ar trebui să se întreprindă
complet absent din peisajul o reeditare integrală a operei sale, incluzând şi neaflatul
public comunist şi tratat de către său Jurnal, astfel ca generaţiile mai tinere şi nu numai ele
presa postcomunistă drept exotic să-i descopere valenţele incontestabile ale elegantului şi
şi scandalos din punct de vedere inconfundabilului său discurs critic literar.
moral”, potrivit opiniilor critice
ale exegeţilor săi. O reeditare a Mihai Caba

ILIE LAZĂR - EROU AL UNIRII


BUCOVINEI CU REGATUL ROMÂNIEI
DATE BIOGRAFICE grav rănit la un picior. În aceste condiții, sublocotenentul
Ilie Lazăr s-a născut în Ilie Lazăr se întoarce în Maramureș cu un tren special
ziua de joi, 12 decembrie pentru răniții de pe front, care erau duși spre spitalele
1985, în casa familiei din Ungaria. El este repartizat pentru îngrijiri medicale
avocatului Andrei la Spitalul din Sighet, dar pentru că se apropia frontul,
Lazăr și Ana (născută este mutat la spitalul din Gyor. După ce s-a refăcut, se
Ivașcu, în Apșa de jos), în comuna Giulești, pe Valea întoarce pe frontul din Galiția, lângă Lvov, de unde este
Marei. A urmat școala primară în Sighet, unde face trimis cu compania sa în prima linie. Semnarea păcii de
și primele clase la Liceul Piarist, după care trece la la Brest-Litovsk, la 3 martie 1918, între Rusia și Puetrile
Convictul Asociației pentru Cultura Poporului Român Centrale a determiat unele schimbări de strategie, astfel
din Maramureș. Clasele a V-a și a VIII-a le absolvă la Corpul de Armată din care făcea parte a fost trimis în
Liceul Confesional din Lugoj, în anul 1913. În toamna Ucraina, pentru menținerea ordinii și apărarea avutului
aceluiași an se înscrie la Academia de Drept din Sighet, cetățenilor. Timp de 8 luni, compania lui Ilie Lazăr a
aparținând administrativ de Biserica Reformată. La asigurat paza unei fabrici de zahăr. În acest timp îi
izbucnirea Primului Război Mondial este încorporat în convinge pe cei 180 de gradați și soldați din subordinea
armata austro-ungară, efectuând serviciul militar în sa, toți români din Banat, să dezerteze din armata
Regimentul de infanterie 8 din Lugoj, în Banat (ulterior austro-ungară și să se predea armatei române aflată pe
unitatea a fost mutată în sudul Ungariei). teritoriul Basarabiei. Prin mijloace personale, reușește
ACȚIUNILE DE FRONT să convingă pe câțiva lucrători de la Căile Ferate să-i
În luna iunie 1916, compania lui Ilie Lazăr este pună la dispoziție o locomotivă și 3 vagoane pentru
trimisă pe frontul bucovinean, aproape de frontiera cu personal, cu care ajunge la Noua Suliță, la frontiera cu
Basarabia. Aici, în data de 10 iunie1916, trupele rusești Bucovina.
străpung frontul de apărare austro-ungar cu centrul în ACȚIUNILE DIN CERNĂUȚI
localitatea Ocna. Compania lui Ilie Lazăr este decimată, Din Noua Suliță ia hotărârea ca să se deplaseze
practic, din cei 200 de militari care formau compania, au în marș forțat până la Cernăuți. Odată cu ajungerea
mai supraviețuit cca 30 de soldați, iar comandantul a fost în capitala Bucovinei, ia legătura cu Consiliul Nțional

20
BUCOVINEI Februarie 2022

al Românilor, mai exact cu Sextil Pușcariu și ulterior TRANSILVANIEI CU REGATUL ROMÂNIEI. Din delegația
cu Iancu Flondor. Aceștia îl autorizează să organizeze Unirii transilvane pornită spre București în ziua de 14
patrule și gărzi civile în oraș, în scopul asigurării ordinii decembrie 1918, face parte și Ilie Laăr. Are cinstea să
și siguranței, după haosul produs de trupele austriece ia masa la Pavilionul Regal și obține o audiență la Ionel
și ucrainene care, în retragerea lor, s-au dedat la jafuri Brătianu. Deși avea doar 23 de ani, Ilie Lazăr îi prezintă
și teroare asupra populației. Din relatările personale un Memoriu al românilor maramureșeni cu drepturile
ale lui Ilie Lazăr aflăm că „Lovitura a reușit de minune. lor istorice asupra pământului de o parte și de alta a
Întâi ne-am dus la Tribunal, apoi la Poliție, la Primărie Tisei, unde populația românească este terorizată și
și la faimosul Comandament al Jandarmeriei, condus jefuită de bande de bolșevici ucraineni. În urma discuției
de gen. Fischer. Peste tot am instalat români în locul cu Brătianu, acesta ia legătura cu generalul Prezan, șeful
străinilor. Asfel, îmi aduc aminte de un domn Tarangul, Statului Major General, care promite că va da ordin ca
de un domn Hahon, la Primărie am instalat pe preotul Divizia 7 Dej să înaiteze în Maramureș și să ocupe Baia
profesor Șandru, iar, în locul generalului de jandarmi, Mare, Seini, Sighet. Ilie Lazăr ajunge înapoi în Baia Mare,
pe un locotenent, Dan. Primul steag românesc pe unde află că misiunea de eliberare a Maramureșului a
turnul Primăriei, după 144 de ani, l-am arborat cu primit-o Regimentul 14 Infanterie Roman, cu ordinul
tânărul Nicoară. Entuziasmul românilor, la vederea din 30. 12. 1918, prin care se cerea ocuparea Sighetului.
trcolorului fâlfâind pe primărie, era de nedescris. În luptele ce au urmat, călăuze au fost Ilie Lazăr, Ion
Corul Mitropoliei aștepta de două zile sosirea armatei Bârlea și alți fruntași maramureșeni. În concluzie, al
române, care întârzia. După operațiunea preluării doilea oraș românesc eiberat de sub teroarea legiunilor
administrației, aceiași ofițeri, alături de Flondor, au ucrainene a fost, după Cernăuți, Sighetul Marmației, Ilie
plecat în întâmpinarea armatei române. La o distanță Lazăr devenind o legendă vie.
de 50-60 de km, l-am întâmpinat pe generalu Zadik, ACTIVITATEA POLITICĂ A LUI ILIE LAZĂR
comandantul Diviziei 8, care a ocupat Bucovina. În 12 decembrie 1928 au loc alegeri generale pentru
Generalul ne-a primit frățește, promițându-ne că va Adunarea Deputaților, Ilie Lazăr fiin unul dintre cei patru
înainta, dar că operațiunile militare trebuie făcute aleși în județul Maramureș. Contemporanii săi spun
metodic, după reguli militare, deci ne-a rugat să ne că organiza excelent campaniile electorale și aducea
întoarcem și să spunem populației să păstreze liniștea voturi masive pentru Partidul Național Țărănesc. Spre
și ordinea, că în paisprezece ore armata română își sfârșitul anului 1922 își abandonează studiile economice
va face intrarea în Cernăuți”. Așadar, în Cernăuți, prin și muzicale din Viena pentru a se înscrie în echipa de
intervenția companiei lui Ilie Lazăr, unirea Bucovinei s-a campanie a PNȚ. În perioada mandatului de deputat a
realizat în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie 1918. Generalul luptat pentru drepturile cetățenilor care l-au trimis la
Iacob Zadik, cu o companie din Divizia a 8-a Infanterie București. Totuși, Ilie Lazăr nu a abandonat definitiv
Regală, pășește în capitala Bucovinei peste două zile, studiile de la Viena, ci a făcut eforturi și a devenit
luni 11 noiembrie1918, în plină amiază, și asigură doar licențiat în drept, economie și muzică.
ordinea și respectarea legilor instituite de noul guvern SFÂRȘITUL OMULUI POLITIC ILIE LAZĂR
român condus de Iancu Flondor. A fost arestat la 27 mai 1946 și condamnat în
REVENIREA ÎN MARAMUREȘUL NATAL procesul „Sumanelor Negre”, mai întâi la 7 luni de
Întors din Bucovina în ținutul natal, Ilie lazăr carceră și eliberat în 22 decembrie 1946. În 14 iulie 1947
acționează pentru eliberarea Maramureșului de sub este din nou arestat și condamnat, în 11 noiembrie 1947,
teroarea bolșevicilor ucraineni, iar în 22 noiembrie 1918, la 12 ani de închisoare (până-n august 1959). Până-n
la Sighetul Marmației, are loc Adunarea Constituantă 9 mai 1964 a avut domiciliu forțat în diferite colonii
a Maramureșului, în care dr. Vasile Chindriș este ales de muncă, vinovat doar de a fi fost alături în pagubă
în funcția de președinte al Consiliului Național. În și în câștig de Iuliu Maniu, vreme de un sfert de veac.
data de 28 noiembrie 1918, el informa pe comandantul Datele despre detenția sa se găsesc într-o scrisoare a
trupelor române din Transilvania că o grupare unui camarad de pușcărie politică, Camil Demetrescu,
bolșevică ucraineană, compusă din aproape 500 de document din 16 februarie 1974. După atâția ani de
legionari, este dispusă la Câmpulung de Tisa și încearcă pușcărie și domicilui forțat, Ilie Lazăr a supraviețuit în
să intre în Maramureș, iar o avangardă înaintează pe condițiile socialismului „biruitor”, pînă în 6 noiembrie
valea Tisei și cere o comisie pentru trasarea liniei de 1976, când se stinge într-un spital din Cluj, în urma unui
demarcație a trupelor române. La 1 Decembrie 1918, atac de cord.
Ilie Lazăr a reprezentat la Alba Iulia plasa Șugatag, fiind Bibliografie: Ilie Lazăr „Amintiri”
unul dintre cei 1228 de deputați cu drept de vot în sala
Cercului Militar din Cetate, unde, la 12 fix, Vasile Goldiș
citește Moțiunea prin care poporul solicită UNIREA Col. (r.) Ioan Abutnăriţei
21
Nr. 1 (29) SURÂSUL

MISTERELE ORIENTULUI... APROPIAT

D
* din Egipt și se trezește îndrăgostindu-se de oraș.
eși sunt numeroase Povestea mi-a reamintit de romanul Adela, scris de
filme despre Cairo Garabet Ibrăileanu: orice cunoaștere a unui loc nou,
și Egipt, în cele mai merge în paralel cu o „îndrăgostire”. Cum se întâmplă
multe dintre ele cultura și în cazul de față, Juliette îndrăgostindu-se fără să
egipteană fiind doar prindă de veste tocmai de prietenul soțului său.
pretextul pentru a vorbi Asistăm astfel la preludiul unui adulter, cu momentul
lumii despre câte o actriță culminant mereu amânat, cine poate să spună de
sau actor, ori un regizor unde începe și unde se termină dragostea? Tema e
în ascensiune, câteodată, prezentă și în Întâlnire la Bray, 1971, un film dramă
mai rar, și despre prozatorul din spatele scenariului, franco-belgian, regizat de André Delvaux și cu Anna
nu știu dacă am văzut până acum vreo producție Karina în rol principal; personajul principal își caută
cinematografică să ne ajute într-adevăr să deschidem prietenul, invitat de acesta, care, fiind pe front,
o fereastră către sufletul egiptean. întârzie, și așteptându-l, cunoaște o misterioasă
Filmul despre care povestesc este mai vechi. Eu femeie aflată în casa prietenului său, locul întâlnirii,
însă l-am văzut abia acum, semnalat de un prieten o casă aflată nu departe de linia frontului. Intrarea
din Montreal, Canada (Dorinel Amarandei). Știind că în „poveste” curge în paralel cu o senzualitate,
sunt prins și eu între multe lucrări, mereu amânate, deopotrivă culinară și erotică, mizând pe o altfel de
mi-a prezentat producția canadiană – „Ora Cairo coincidență: drumul către întâlnirea prietenului,
este un film din 2009 al regizorului canadian Ruba mereu amânată, devine totuna cu cunoașterea femeii
Nadda. Este o dramă romantică despre o poveste de ce are grijă de casa lui...
dragoste scurtă, neașteptată, care îi prinde complet *
pe doi oameni. Filmul a câștigat premiul pentru cel Și povestea de dragoste, ce se înfiripă între
mai bun film canadian la Festivalul Internațional Juliette și Tareq, pe fundalul absenței soțului, reținut
de Film - Toronto 2009” – cu o motivație succintă, într-o zonă de conflict (fâșia Gaza), este un pretext
convingătoare: „O frumoasă vizită a orașului, pentru a cunoaște câte ceva din cultura egipteană -
locuitorilor și culturii Egiptene.” cafenele doar pentru bărbați, dragostea între Tareq și
I-am răspuns, abia după ce am văzut – și revăzut o fostă iubită, Yasmeen, căsătorită cu un altul, nunta
– filmul. fetei acesteia, pretext pentru o călătorie la Alexandria,
Da, frumos ai sintetizat: „O frumoasă vizită a dar și pentru a urmări un dans ritual, ce amintește de
orașului, locuitorilor și culturii Egiptene.” Așa este. Și, ritmuri din vechea și eterna Africă.
spre deosebire de filmul lui André Delvaux, Întâlnire Presiunea timpului crește, soțul este reținut de
la Bray, care m-a cucerit prin erotismul lui de evenimente tulburi în Gaza, Juliette face față cu greu
factură occidentală, Cairo Time 2009, cucerește prin curiozității insistente din partea celor din ambasadă,
coincidențe subtile, activând engrame universale. parcă anume pregătiți să pună presiune pe cei veniți
Juliette, eroina filmului, jurnalistă la o revistă din țară, asistăm și la o tentativă a soției, evident
canadiană, sosește la Cairo pentru o vacanță cu nu poate să rămână la nesfârșit în Cairo, de a forța
soțul Mark, un oficial al ONU, care lucra în taberele linia frontului cu zona de conflict, fiind „salvată”/
de refugiați din Fâșia Gaza. Copiii lor crescuseră, își recuperată de Tareq, prietenul soțului ei, om de
luaseră zborul, și Juliette, eliberată de griji de o viață, încredere și călăuză într-o lume aproape necunoscută.
așteaptă să petreacă mai mult timp cu Mark. Pas cu pas, cei doi ajung tot mai aproape unul
Probleme neașteptate în fâșia Gaza, printre care de altul, culminând, după o excursie la piramide cu
și o explozie, îl vor face pe Mark să-i ceară prietenului momentul final, atent construit. Dar, când să fie..., a
său – un egiptean frumos pe nume Tareq, care apărut, imprevizibil, soțul! S-au găsit, tocmai în holul
lucrase de asemeni pentru ONU până la pensionare – hotelului, când cei doi se întorceau dintr-o excursie
să o vegheze pe Juliette. Tocmai bine. Mark continua la piramide. Așa că Juliette va urca în lift cu soțul,
să întârzie, timp în care Juliette, dornică să cunoască sub privirile prietenului egiptean, de care cu greu se
oameni și locuri, se împrietenește cu localnici din poate desprinde.
Cairo și cu rezidenți nord-americani și europeni *
precum Kathryn, explorează orașul, descoperindu-și Cunoașterea unei alte culturi, aici Cairo și cultura
propriile reacții, are dificultăți de adaptare la căldura egipteană, devine pretext și cale către cunoașterea

22
BUCOVINEI Februarie 2022

de sine, susținută și de preocupările jurnalistice ale sinucis în urmă cu 40 de ani, ar fi în viață.” Și firește,
eroinei. Într-o plimbare pe Nil, într-un gest spontan și și în cazul acestui film, jurnalista va trăi o poveste
inspirat, Tareq îi face o fotografie, pe care i-o va lăsa de dragoste pentru călăuza din Paris. Cu deosebirea
apoi la recepția hotelului, chiar în ziua când Juliette, că în Broken Poet, ea se va întoarce la Paris pentru a
de capul ei, luase autobuzul să meargă în Gaza. începe o viață nouă, în timp ce jurnalista din Cairo
Există și o altă paralelă posibilă cu filmul Time, va urca în lift, alături de soțul ei, în timp ce
Broken Poet (2020) al regizorului spaniol Emilio Ruiz „Egiptul” cu tentațiile și misterele lui, rămâne afară,
Barrachina, adaptare după nuvela Elliott Murphy The „fluierând a pagubă”. (Iftimie Nesfântu)
Lion Sleeps Tonight. „O jurnalistă este trimisă la Paris *
de revista Rolling Stone pentru a investiga zvonul că
un vechi star rock, despre care se presupune că s-a Iftimie Nesfântu

LA MULȚI ANI, DAN PLĂEȘU!

Î
n momente speciale, Garsoniera lu’ ăl Bătrân (Editura InfoRaaArt, Galați,
în mod cert, cel mai 2021); proze, prin tematică și tipologii umane, ce
frumos și unic dar este se-nfrățesc, întru îmbrățișare, cu alte două recente
tot acela pe care singur ți-l apariții, Adevărul despre Adam (2013) și Răspântiile
pregătești. Unică surpriză, (2017), narațiuni în care tonalitățile auctoriale
plăcută și mângâietoare. pulsează în liniară solemnitate, dominând goliciunea
Depinde și de preferințele și pustietatea singurătății. La hotarul dintre cele două
fiecăruia. tărâmuri, tăcerea refuză odihna, liniștea și împăcarea.
Și mai ales, dacă e vorba de un creator de După cum deja ne-a obișnuit, în tabletele,
universuri ficționale, care toată viața numai pe foiletoanele, romanele, schițele sale, autorul
tărâmuri speciale a pășit, plăcut simțindu-se în picură umor și ironie din belșug. Un umor trist,
universul și în compania unor personaje care abătut, distanțat de ceea ce furtunile acestui timp
strălucesc prin spirit și umor, înzestrate cu o așa ne-mpresoară. Într-adevăr, mult, mult prea multă
inteligență, încât nimic nu scapă din ceea ce numim tristețe străbate-n universul naratologic imaginat.
nimicnicie a omenescului, săgeți ale tonusului ironic Protagoniștii, înlănțuiți într-o imaginară
ce lovesc mereu, la țintă. „garsonieră” (pe care, să recunoaștem, deschis, fiecare
Ei bine, între scriitorii noștri contemporani, dintre noi am început să o acceptăm, cu sau fără voia
confrați de-ai noștri, activi, apreciați, cu precădere, noastră), cerc închis, cu un dirijor-șef, își permite să
în partea de Est a țării, numim pe Dan Plăeșu. încorseteze totul în juru-i, inclusiv, putința de gândire
Domnia sa se bucură, necondiționat, de și de acțiune. Nicio speranță nu se întrezărește la
aprecierea confraților de breaslă de orizont. „Aici” ori „Dincolo”, aceeași
la Dunărea de Jos. monotonie, aceeași nesiguranță,
Fiecare a sa apariție editorială același zâmbet crispat! Un nor cețos
este primită cu entuziam, formulându-se străbate, „jalnică tragodie” în colțul
aprecieri binemeritate. de Rai, pământean, patronat de un
Pentru masa mare de cititori Mr. Good „cel Bătrân”!
ai săi, merită să amintim că Invitația de a lectura volumul
scriitorul și jurnalistul Dan Plăeșu Garsoniera lu’ ăl Bătrân (în fapt,
sărbătorește nu numai optzeci de toată creația sa epică), se dorește
însorite toamne, ci și 55 de ani de însoțire deschisă și către autorul
la debutul său literar, perioadă în căruia-i dorim viață frumoasă și
care a fost răsplătit și cu numeroase inspirată! La Mulți Ani, Maestre!
premii naționale.
Așadar, în acest dublu pas
aniversar, pentru prietenii săi
de pretutindeni, Dan
le-a pregătit un incitant volum,
Plăeșu Livia Ciupercă
23
Nr. 1 (29) SURÂSUL

DAN TEODORESCU,
UN EXPLORATOR AL ADÂNCURILOR DIN CUVINTE

O
carte vine spre tine, aproape întotdeauna, din sufletul său nobil pentru soarta Lumii. Dar,
numai cu gânduri bune. Din titlu, fără să- despre complexitatea personalității domnului Dan
ți propui, apar uneori știri senzaționale. Teodorescu, poate nu sunt eu cea mai indicată să
Volumul „Mirajul cuvintelor“, semnat de Dan vorbesc. Am auzit de domnia sa în tinerețe, pe când
Teodorescu, președintele L.S.R. – Filiala Iași - Nord cochetam și eu cu jurnalismul, dar l-am cunoscut abia
Est, neobositul om al condeiului, care pare că nimic la bătrânețe, pe tărâmul literar, unde întâmplarea
nu-i poate sta în cale pentru a aduce spre cunoaștere ne-a adus aproape, prin cărțile noastre pe care le
oameni, fapte, trăiri, ale celor pentru care viața are semnăm.
valoare, este o astfel de zcarte. Scriitorul, prin ce Așa că, prefer să fac popas pe paginile volumului,
scrie, pare să ne convingă pe noi cititorii că poezia ne intitulat atât de sugestiv pentru valoarea cuvântului
poate alina multă suferință. în viață.
„Citiți o carte de poezie și scăpați de pandemie“. Cu câțiva ani în urmă, publicam o carte de poezii,
Poezia, mereu ne-a salvat din situații limită, aș spune „Taina gândului“, (2015), în care își găsise loc o poezie
eu. Încerc să pătrund în „titlul cărții“ domnului numită „Cuvântul“. Îmi amintesc ultima strofă:
Teodorescu, „Mirajul cuvintelor“. Am în fața mea un
„pachet“ cu ceva foarte prețios, pe care văd substituit Cuvântul e greu, e pustiu, e hain
titlul „Mirajul vieții“. Cu grijă încep să pătrund în Când nu știm cum să-l rostim
taina darului primit de la autor. Îmi aduc aminte că, Dar e prieten pentru gând
de-a lungul anilor, am cochetat cu „frumusețea din Prin el Trăim pe Pământ.
cuvinte“, cu puterea lor, cu tăcerea din ele sau pur și
simplu cu, acele cuvinte din tăcere etc. Dar, să mă întorc „la chemarea“ unui scriitor
M-am plimbat prin cuvinte, descătușată de de elită, a unui intelectual remarcabil și să încerc să
angoasele vieții, și-mi dau seama că Dan Teodorescu descifrez mirajul ce-l ascund cuvintele. O iau pe gând,
pare mult mai liber decât mine, pare să ne sugereze în sus, spre inima mea, să pot da sens celor dezvăluite
„să alergăm în jurul amurgului“, dar ne anunță parcă cu atâta iscusință de poet.
să fim prudenți, căci prin mișcările noastre greșite După cum am spus, pare că mirajul din cuvinte
putem fi pradă întunericului. Autorul pare că poartă să fie de fapt mirajul vieții. De ce? Ce povară poartă
în suflet durerea lumii întregi, nu numai a semenilor cuvintele de sunt atât de grele? De ce un cuvânt
săi. Cuvintele au sensuri ascunse pe care le poți poate fi iubire, altul înseamnă dezastru, altul o poartă
traduce doar cu răbdare și respect. deschisă Destinului tău? De ce un cuvânt, uneori,
Pentru ilustrul om de litere, pentru poetul Dan este un pansament pentru rănile tale făcute de
Teodorescu, ninge peste toată Europa. Domnia sa viață, de ce cuvintele ne leagă, apoi ne dezbină, iar
simte nopțile aspre, cerul senin. Pe muntele sacru și alteori se ascund în noi și nu mai vor să fie rostite?
piscul sublim, simte spaima durerii. De ce cuvintele poartă uneori atât amar în ele sau pot
Ninge nemilos peste omenire, dar subliniază deveni „cheie“ în împlinirea ta?
sensibilitatea cea mai de sus a sufletului din noi, Cartea „Mirajul cuvintelor“, prezentată într-o
„Ninge peste credință“. Deducem din acest gând, că grafică de excepție, pare să atingă multe din problemele
suferințele sunt generale și adânci. esențiale ale vieții. Pentru Dan Teodorescu, cuvintele
Libertatea poetului de a se afla peste tot, peste par atât de încărcate de sensuri, încât recunoaște că
toate trăirile de seamă, îl pune pe un loc de unde îl viața noastră e plină de cuvinte nestrigate. Iată ce
putem auzi, îl putem vedea în plenitudinea vieții sale, spune poetul:
cu toții, dar mai ales îl putem înțelege ce dorește să
spună prin „cuvintele strigate“, așa cum le numește Toate păsările îmi cuprind mâinile
scriitoarea Corina Matei Gherman, în prefața și le poartă prin văzduh și prin ceață
volumului „Mirajul cuvintelor“. și prin cuvinte nestrigate
Poeziile sunt doar esențele ideilor, ale iubirii, ale și prin dimineață.
durerilor, ale prezentului îngrijorător pe care-l trăim.
Căutările poetului prin viața răvășită pe care o Cu alte cuvinte, viața noastră nu e numai ce se
duce întreaga omenire, scoate în evidență neliniștea vede, ceea ce putem înțelege, ci e mult mai complicată.

24
BUCOVINEI Februarie 2022

Autorul, de fapt, consolidează o filosofie a existenței adânci în pământ: Doină, ȚARĂ, DOR, Iubire, etc.
noastre spirituale, care nu-i posibilă fără comunicare, În „Inima muntelui“ spune:
ce fără de cuvinte nu-i posibilă.
Ce nu-i răcnit, nu-i chemare, ne aparține „Îmi plâng izvoarele crescute pe umăr
fiecăruia în parte. Poate asta face diferența dintre noi. ....................................................................
Cum ai descrie o primăvară fără de cuvintele: Și-mi plâng iubirile crescute sub pleoape!“
iarbă, flori, verde, lumină etc?
Cum ai începe o Rugăciune fără cuvintele „Iartă- Frumusețea versului te duce de fapt în primul
mă Doamne!“. rând la dragostea de patrie, de natura binecuvântată
Ce-om face fără cuvintele: mulțumesc, mi-e dor, a plaiurilor noastre. Volumul „Mirajul cuvintelor“,
te iubesc, te iert, te aștept etc? născut într-o perioadă de restriște pentru poporul
În această zonă ne trimite celebrul Dan român și nu numai, poartă un mesaj în care auzi
Teodorescu prin cariera sa, vasta lui carieră, să cuvintele tropăind, așa cum spune poetul în una din
căutăm, să înțelegem ce miracol găsim în cuvinte! poezii. Acea neliniște, nesiguranță, care ne obligă să ne
Poetul nu separă partea frumoasă a vieții de partea conformăm unui prezent ce pare dușman mai curând
zbuciumată, fără de care nu se poate trăi. decât prieten, căutând frumusețile, adevărurile,
enigmele din cuvinte care au darul de a ne aduna, de
„Primăvara din noi se zbate a ne ține aproape și de a ne salva sufletele de la pieire.
Ca o floare spulberată Dan Teodorescu este un patriot, un om
De vânturi turbate...“ credincios neamului său, poate și din acest motiv
poezia nu apare cu toate înțelesurile la prima vedere.
Primăvara din noi poate fi asemuită cu viața pe Versurile au idei care-și ascund valorile tocmai pentru
care începem să o trăim, dar care ne expune multor a nu le devaloriza. Cine va citi „Mirajul cuvintelor“ se
încercări, prin care trecem. va întoarce mereu, să mai descopere ceva... Oricât
Dan Teodorescu, filosoful cuvintelor, enigmatic am vorbi despre autorul acestui volum, nu vom
așezate, ne face de fapt un tablou al vieții din care nu putea spune tot. Dan Teodorescu este complex,
lipsește nimic: iubire, iertare, durere, deșertăciune, complexitate dată de opera sa vastă, de experiența
până nici de sfidare nu a uitat: anilor pe care-i poartă cu mândrie și seninătate.

Copacii de pe dealuri
Își alungă nepăsarea...

Autorul nu trece superficial peste nimic din ce spune, Maria Panciuc-Bucătaru,


dar are grijă să evidențieze cuvintele care au rădăcini scriitor, membru L.S.R.

25
Nr. 1 (29) SURÂSUL

POEZIA, ÎNTRE ISTORIE ŞI MUZICĂ

C
enaclul “George Martiri Brâncoveni”, volumele nefiind ieşite de sub
Coandă” din Potlogi tipar, nu s-a ratat prilejul; au fost prezentate volumul
nu se dezminte, “Enigma” al Victoriei-Maria Pripon - editat separat,
când e vorba de împletirea ca premiu special din partea preşedintelui juriului
literaturii şi culturii cu concursului (premiul “Reverberaţii brâncoveniene”), în
istoria şi credinţa, marcând baza unei sponsorizări aparte - şi volumele “Tăcerile
manifestările derulate şoaptei” şi “De întomnare” semnate de tatăl micuţei
sub genericul „Neagoe poete premiate, preotul Alexandru Pripon.
Basarab 500” prin iniţierea Eu am vorbit despre carţi şi autorii lor, evidenţiind
şi desfăşurarea primei ediţii a Simpozionului Naţional maturitatea creaţiei tinerei poete, în vârstă de 12 ani,
“Mănăstirea Strâmbu-Găiseni - Monument de cultură cîştigătoare a mai multor premii, aflată la al treilea
şi credinţă românească”, în comuna vecină, Găiseni volum, precum şi stilul personal, total diferit de
(jud. Giurgiu), într-un cadru adecvat, inclusiv în ceea cel al părintelui său. I-m recomandat să nu se ia la
ce priveşte protejarea participanţilor în condiţiile întrecere cu sine, să nu cedeze tentaţiei de a publica
pandemiei. mult ori de a neglija lectura. În ceea ce-l priveşte pe
Desfăşurat sâmbătă 9 octombrie 2021, cu Alexandru Pripon, poet, prozator şi jurnlist (membru
binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, UZPR) în plină afirmare, am subliniat uşurinţa cu care
Episcopul Giurgiului şi bucurându-se de prezenţa unor penduleaza între versul clasic şi versul alb, din primul
feţe bisericeşti precum părintele exarh Mihail Muscariu volum evidenţiindu-i calităţile de excelent sonetist,
de la mănăstirea Comana, părintele protosinghel iar din cel de-al doilea seriozitatea disursului poetic
Benedict Georgescu de la mănăstirea Drugănescu şi şi conturul bine definit al sferei tematice abordate. Cei
preotul Alexandru Pripon de la biserica “Sfântul Mare doi autori au citit din cărţile prezentate, nu cât ar şi am
Mucenic Mina” din Buzău, precum şi a doi cunoscuţi fi dorit, dat fiindcă un grup de mici artişti de la Palatul
reprezentanţi ai Arhivelor Naţionale, Dr. Claudiu copiilor din Bucureşti îşi aştepta “intrarea în scenă”, iar
Turcitu” şi Dr. Ştefan Senkovici, simpozionul a scos în timpul deja cursese fără să-l simţim, în ciuda zbaterilor
evidenţă o serie de detalii interesante legate de istoria vântului scuturând cortul mănăstiresc ce ne adăpostea.
locurilor şi a monumentului de cultură şi credinţă Vai, era să uit! Se mai afla cu noi şi cunoscutul
românească datând din secolul al XVI-lea, ctitorie a interpret de romanţe Vasile Topârceanu, care a făcut
lui Drăghici Vintilescu, sfetnic al domnitorului Neagoe trecerea de la poezie la muzică interpretând mai întâi,
Basarab. în primă audiţie, ca o repetiţie cu public înainte de
S-a simţit din plin sprijinul pe care stareţa Festivalul “Crizntema de Aur”, “Romanţa dorului de-
mănăstirii gazdă, neobosita maica Cecilia Moldovenu acasă” compusă de Stelian Coman pe versurile… ei, da,
l-a primit, în organizarea şi derularea evenimentului, ale subsemnatului.
din partea autorităţilor locale, care au răspuns prompt Şi a venit rândul îngeraşilor de la Palatul Copiilor
şi eficient în ceea ce priveşte asigurarea cadrului din Bucureşti să ne încânte, aşa cum şi-a propus
organizatoric. Este vorba de Primăria Comunei îndrumătorul lor, profesorul Stelian Coman, fostul meu
Găiseni (primar Dl. Gheorghe Manea), reprezentată coleg, în anii studenţiei, de la Corul “Preludiu”, căruia
la eveniment de Dl. Viceprimar Alexandru Staicu şi acum două luni i-am încredinţat “Romanţa dorului
doamna directoare a Şcolii gimnaziale Găiseni, Gina de-acasă” s-o pună pe note şi… poate, să câştigăm un
Mateescu. S-a simţit, desigur, şi aportul sectorului premiu.
privat din zonă, participantii apreciind la superlativ Chiar a fost o încântare să audiem “Ave Maria”
prestatia SC Popasul Iancului SRL. de Julio Caccini în interpretarea Ionelei Marin, aria
Ca de fiecare dată în activitatea cenaclului, “Nessun dorma” din Turandot de Giaccomo Puccini,
simpozionul a fost urmat de o întâlnire cu literatura şi în interpretarea lui Tudor Dumitru, ca şi un duet din
muzica, schimbarea de registru fiind marcată de actriţa “Fantoma de la opera” de Lloyd Weber al celor doi
Doina Ghiţescu, cu recitarea unui fragment din balada interpreţi. A fost o incantare să-l ascultam pe Robert
“Meşterul Manole” şi câteva momente de divertisment, Sultan interpretând la vioară “Frumosul rozmarin” şi
ca deobicei, gustate de public. “Vis de iubire”, de Fritz Kreisler. La rândul său, Natalie
Cum iniţiativa orgnizatorilor viza lansarea cu acest Simion ne-a readus cu picioarele pe pământul natal, cu
prilej a volumelor editate ca premii la recenta ediţie a câteva cântece din folclorul romanesc interpretate vocal
concursului de poezie patriotică “Sub Crucea Sfinţilor sau la nai. Şi, ca să-i facem în necaz multiculturalizatei

26
BUCOVINEI Februarie 2022

Angela Gheorghiu, manifestarea noastră s-a încheiat nu a însemnat altceva decât un “tip” care i-a trimis o
cu “Balada” lui Ciprian Porumbescu. scrisoare fiului său Teodosie – atât! Era prea ocupată
Aşa suntem noi, cei rămaşi legaţi de pământul cu viitorul ei “look” de vedetă a scenelor Lumii; n-aţi
ţării. Aducem prinos de recunoştinţă tuturor celor ce văzut? nici şcoala care i-a conturat vocea de super-star
au făcut ceva deosebit pentru dăinuirea şi propăşirea n-a însemnat mai nimic pentru Angela. Păcat!
noastră ca popor al Europei şi al Lumii. Pentru Angela se
pare că nici în anii de şcoală figura lui Neagoe Basarab Marian Ilie

MEŞTERUL ADAM

D
incolo de pâlcul de curmali, cum mergi la fură merele de sub nas. Câte unul mai ridică deasupra
dreapta şi ocoleşti smochinul mai mereu plin de capului un măr strălucitor și căutat de atâtea mâini şi
fructe, o să găseşti pe unul gârbovit şi adus de strigă victorios: L-am luat! Asta-i pofta mea! Altul se
şale. Se luptă cât e ziua de lungă cu nişte saci mari din mulţumeşte cu un măr mai storcit, prilej pentru muierea
iută ţesută la război, plini cu poame dulci. Le tot cară de pe margine să-l boscorodească până acasă.
nevolnicul spre cotiga ce aşteaptă răbdătoare în pragul O cumătră mai ofilită zgârie pe toată lumea, să
adăpostului făcut în pripă din frunze uscate de palmier. apuce şi ea măcar un măr mai pădureţ, să-şi aducă
Meştere, mai ai mult de pus? Că nici eu nu mai pot! aminte şi ea de păcatele tinereţii, un domn de lume
Bătrânul mormăie ceva în barba lui şi-aruncă o caută cu disperare mărul care să-i dea lui mai multă
privire către animalul cu care se ciorovăiește în fiecare putere, un negustor trecut prin toate cele dă la o parte
zi, de când au primit amândoi corvoada asta: să împartă tot poporul să-i vină la îndemână vreun măr ce se
mere din grădină pentru toate sufletele care doresc pricepe la avere.
să muște din moștenirea biblică a meșterului Adam. De sus, meşterul Adam priveşte cu milă la măgarul
Măgarul lui Buridan priveşte parcă în transă şi parcă lui Buridan ce stă pleoştit într-o parte, plictisit să
şi mai nelămurit decât atunci când el a avut patima fie tot timpul ocărât, că tot încearcă să le spună
alegerii dintre fân şi apă. La început voise să numere oamenilor că mai e şi calea negustării din fructele
merele păcătoase, pe care meşterul le aşază binişor în făţoase, pe care le au în faţa ochilor. De multe ori,
cotiga cu care el o să trebuiască să colinde lumea, în în şopronul de dincolo de nori, tot încearcă Adam
ziua care vine, dar de ceva vreme le cântăreşte doar să cioplească mere şi din lemn ori din cretă, ori
din ochi. Unele-s mai galbene, altele-s mai coapte, chiar din lut. Le ia şi le vopseşte frumos şi sclipitor,
mai roşii, mai pârguite, mai mari, mai rotunde, mai doar-doar le-or lăsa pe astea-n pace. Dar lumea-i cu
strălucitoare, mai aromate, mai dulci ori mai acrişoare. gândul numai la ele şi la plăcerile ce se ascund înăuntru
De parcă păcatul ar fi ceva care poate fi clasificat de şi le ia şi pe astea, le aruncă de la unul la altul, le coc, le
către simţurile omeneşti. Ori poate că aşa o fi, încearcă dau cu miere şi le înfulecă pe toate, aşa, pe nemestecate:
măgarul să scotocească înţelesurile coborârii merelor ce poate să fie rău, păcatele mele?
din grădina lui Adam către sufletele pământene? Spre după amiază strigătele se înteţesc şi se
Dar, ce să-i pese măgarului de simţurile astea care aud deja şi vorbe de ocară şi suduieli şi icnete şi
tot dau ghies omului să înfulece ori măcar să guste ameninţări vorbite, dar, mai ales, gândite, iar oamenii
din fructul oprit, pe care Adam, cu oarece oboseală şi cu privirile-aţintite-n sus ridică pumnii strânşi şi cer
tristeţe, le tot aşază în căruţă. O căruţă care, la fiece din nou şi iar din nou încă o căruţă şi-ncă una de păcate.
timp, aproape la câteva zile, tot trebuie reparată, unsă Vreo două voci subţiri, stridente ca o năpastă ce
şi chiar înălţată ori lăţită ca să cuprindă toate poftele scrijeleşte sufletul, urlă-acum din toţi bojocii: să le taie
omului. în două sau în patru ca să ajungă la toţi, ba chiar unii
Măgarul lui Buridan mai încearcă, din când în strigă să le taie felii, ca să nu rămână niciunul fără un
când, să mai vorbească cu oamenii, să le spună că el pic de măr.
aduce merele, dar nu-i neapărat să le şi apuce, că pot C-au ajuns deja la fundul cotigii şi-au dat de
să nu mănânce, că e treaba lor cum gândesc, dacă or merele stricate şi amarnic storcite. Dar le iau şi pe alea
gândi. Dar, ce să vezi, că omul n-aude decât un animal şi le-ndeasă-n buzunare, le pun în sân să le ducă acasă,
care rage. să-mpartă cu neamurile, cu vecinii şi cu ţiitoarele,
De cum ajunge la ei se reped ca nişte hultani să le dea în dar la ăi sănătoşi, la ăi bolnavi. Ba, unul
hămesiţi, se calcă în picioare, se suduie, se împing şi-şi care-apucase şi ieri şi-alaltăieri bunătăţile din grămada

27
Nr. 1 (29) SURÂSUL

de sus, cu mere coapte şi plesnind de dulceaţă, felioară, vreo sămânţă ori măcar vreo coadă de fruct,
propune, convins de adevărul lui, ca meşterul Adam, dar cotiga-i goală, rasă şi lustruită-aşa de bine, că nici
chiar începând de mâine, să stoarcă merele ispititoare, mirosul de mere nu-şi mai face loc.
să facă-o zeamă-aşa mai lungă, chiar s-o îndoaie cu Măgarul, izbăvit pe ziua-aceea de corvoada-
niţică apă şi să împartă oamenilor produsul cu linguriţa. mprăştierii merelor prin lume, se uită la fânul şi la apa
Dacă, fereşte Doamne, o rămâne careva fără gust de ce i-au dat lui multă bătaie de cap şi-ntoarce capul
păcat pe buze? spre meşterul Adam, necercetând decât un pic spre
Spre seară, animalul se întoarce-acolo sus, în marea dilemă a căutării binelui şi-a răului. Dezamăgiţi
grădina meşterului Adam, cu cotiga aproape sfărâmată, de căutarea lor fără izbândă, îşi trag sufletul sub pomul
descleiată şi plină de zgârieturi şi lovituri năprasnice lăudat, cătând la ramurile ce şi mâine dimineaţă or să
primite de la oamenii nemulţumiţi şi se gândeşte cu nască tot felul de poame păcătoase spre îndestularea
oarece speranţă la ziua de mâine. La lumina unui opaiţ, omului.
cercetează cotiga amândoi, şi om şi animal, şi caută în
toate colţurile să vadă dac-o fi rămas vreun măr, vreo Ovidiu Mihalache

MĂȘTI…

S
-a spus despre posibilă și hainele ponosite ale sorții sunt primenite.
cuvânt că i-a fost Uneori, călcăm pe cuvintele proprii sau pe cuvintele
dat omului pentru altora, tocmai pentru a le toci colții, ca să-și părăsească
a-și ascunde gândurile. statutul de sare aruncată pe rana deschisă de zloții
E drept, dar, uneori, îmbălsămați ai trucurilor seducătoare. Îmblânzirea
cuvântul e neîncăpător, dă cuvintelor presupune o tehnică aparte, un soi de scut
pe dinafară de preaplinul invizibil care se activează spontan și sigur, la aruncarea
vieții și răbufnește, cuvintelor-pietre din arbaleta aproapelui. Numai că,
sufocându-se de propriile înțelesuri și devine tăcere. până a ne bucura de platoșa mărinimoasă, trebuie tăiat
De multe ori, unealta cea mai puțin costisitoare, în carne vie, pentru a sângera din toți porii vieții. A
care ne deschide toate ușile vieții, este cuvântul. spune vorbe în vânt e o zădărnicie a propriei vieți care
Dacă îl înveșmântăm în sărbătoare și îl transformăm îți ciopârțește trăirile, anulându-le bucuria darului
într-un adăpost al sufletului, cuvântul ne așterne clipei. E o piedică ancestrală, complexul „Cain și Abel”
viața la picioare, pentru a putea păși, în tihnă, pe ce ne leagă la ochi frumusețea drumului, împânzit de
colții prăpăstioși ai destinului, iar pactul cu soarta spinii mândriei deșarte și ai preabinelui celuilalt.
e o redefinire a statutului de om. Sunt oameni care Călcarea cu stângul pe viața altuia oferă o bucurie
dispun de o colecție de cuvinte pe care le păstrează, anestezică, o beție strălucitoare care anulează toate
cu sfințenie, pentru a-și îndeplini toate dorințele. Sunt cuvintele, păstrându-se doar cuvântul primitiv, al luptei
cuvinte prelucrate, șlefuite, îmbălsămate, second-hand. și al vânătorii reușite.
Din când în când, în funcție de propriile „interesuri”, se Îngenunchierea celuilalt pe jăratecul aprins al
ia câte un cuvânt, se învelește ușor în staniolul refolosit vorbelor aruncate e un vis patologic în mocirla căruia
și netezit cu unghia, ca să fie ca nou, și se servește așa, ne scăldăm fericirea. Dincolo de seducția cuvântului
proaspăt și orbitor, numai bun de răscolit slăbiciunile mușcător zace neîmplinirea și se zbat speranțele
celuilalt. Câtă mângâiere sadică poate oferi acest ciuntite de vitregia sorții.
cuvânt! Dincolo de înveliș, plânsetul adânc al cuvintelor Slăbiciunile înfierate de osânda zilelor au luat
răzbate mut, aidoma unui cor al sclavilor, încercând, chipul răzbunării, fără pricină concretă, dar cu bucuria
parcă, să pună lumea în ordine, ordo amoris. ciungă de a se simți atotputernic.
Un alt imbold al cuvintelor este cel de apărare sau Strivirea sufletului de cuvintele aruncate cu
de autoapărare. Cuvintele au un simț al echilibrului, de încrâncenare se face copleșitor, aidoma strugurilor
necontestat, în ciuda zborului amețitor afișat. Odată care, uneori, sunt acri, se pare, dar care își asumă
aruncată mănușa discordiei, cuvântul devine platoșă, condiția mustului din teascul amețitor.
țâșnește din cufărul îndoliat de ispite și se proptește,
cu fățărnicie, în fața războiului nevăzut al gândurilor
ascunse. Așa, tămăduirea de valul săgeților este Prof. Dr. Luminiţa Reveica Ţaran
28
BUCOVINEI Februarie 2022

ÎNCERCĂRI DE PROZĂ EȘUATE

Î ncă o împiedicată ca
mine și mai toate firmele
de articole sportive, în
nouă. Și vorba bunicii: Nu te aștepta la recunoștință!
Când îți tâșnește tubul din gât și dragoni din brațe, asta
se cheamă comă indusă, ți se apleacă de paradigma
speță și pe calapod perfect, comunității și cea a familiei extinse. Ca o meduză. Dar
de mărimea treizeci și șase în cazuri de genu’ complet ne’.. o odă aparatelor din
vorbesc, se vor ridica la camera terapiilor intensive nimeni nu a scris. Dacă
cerurile bancare pe aripi m-ai iubi, cântă George Michael. Și vin sărbătorile. Iar
de.. Șăzi că tocmai ce mi- răul mi-e brâu. Apropo’ de brâu..
am amintit. Sânul perfect este cel ce încape într-un
pahar de șampanie iar de la picioruș la el, ba și invers,
nu-i o cale atât de lungă ca cea eminesciană, căci
amândoi sunt vii. Zvâcnesc. Unul de frig, altul de
N e clasicizăm cu toții. Așa, cumva, la hurtă. Nu-ți
traduc cuvântul. Taurii se simt bine acolo, lângă
diavol. Poate călăriți, adică forțați; cu contract semnat
durere. Cumplit e că mâțele și pietrele au migrat în cu sânge, se poate și așa. Burlesc. Cu chiloții în vine. Pe
drum. Răutăcioși cum sunteți mă puteți acuza de acte felii groase din gelozie, invidie, neputință. Stângaci și
mârșave de cruzime. Că mi s-ar trage din familie, de oleacă horror. Avem timp de toate. De minciună
la cei trei fugari din Galiția. Act de supraviețuire. Sau De iubire
de la cei treisprezece copii ai străbunicii materne. Mai De scuzabila moarte.
departe nu mai merg. Mă zidesc în oralitate. Mă! N-am
lovit pisica, pisica n-a lovit piatra, piatra nu a sărutat
piciorul. Caz de imaginar. Cuvântul și fantasma în
cultura frăsineană. Freud și imaginea perversă a unui
P ână la sfârșitul anului te vei dezice de mine. Nu
degeaba m-am vrut femeie-farmacist, femeie-șef
de ocol, judecător. Farmacistă, pădurăriță, judecătoare,
minunat exemplar creat de Adidas și Stella McCartney, un incest fără niciun spațiu gol.
winter 2018 collection.
A fost odată o mâță devenită prima femelă pisicească
hornar pe care am strâns-o din roua iute a unei
dimineți de toamnă.
A ceastă imagine a râului de sânge e desuetă. La fel,
mușcatul din soare și lună definit în eclipse. Am
început să-l citesc pe Durand. Cam târziu. Fix plictisitor
și legat de frigul ce intră pe sub ușa bunicilor. Ultimii

U ndeva, unde nu mai există timp și spațiu, o


pseudo-fecioară face crize. Azi-noapte am cules
o poală de nuci și azi-ziua, tipei i s-a scurs rujul murdar
rămași. Materni, galbeni ca ceara ori mov. Nu am nimic
cu Gilbert. Am totul cu răbdarea. Suntem una în fața
celeilalte. Spre deosebire de ea, eu, bursiera din Texas,
și ambiguu de pe buze. El nu poate să o sămânțeze mi-aș lamenta venele cu un copil.
dar profecund o ajută. Departe în sus, departe în jos. Băiat, să fie!
Ce mi-a trebuit complicații? Aș fi fost flexibilă într-o Fiat lux!
dietă cu ciocolată. Și fericită până la adânci adâncuri
adâncate în analele universităților hoțelofraudate. În
capul meu, poezia se scrie pe etichete. În capul ei, se
lăfăie aerul. La ceas de seară, căile de mijloc se joacă
Î n oglindă m-a rugat să o îmbrățișez. O singură dar
cea mai prețioasă lacrimă, mutant al depresiei, îi
înobilează obrazul. Lavă neapărat extraterestră prin
de-a nebunele. Dorm pe cuie și diavolului i-am zis: urmare, foarte intimă. Duioasă încât începusem să
Bărbățele, când e rău e foarte rău! Nu-mi călca aronul, șchelăi, să mă gudur ca o fostă râie ce făcuse trotuarul
du-te la tipă, cască odată și revino. sistolic noaptea și diastolic, în lamentoul luminii. E atât
P.S.: Din Cupe au ieșit rime. În principiu n-am vrut. de ridată Umbra și gri încât mi s-a gelatinat frica. Să
Defect de autosuficiență. mă scap pe mine era. În așternutul urzică.

D e dincolo de oameni, soțului meu i-a țâșnit


sângele prin nas. Azi. Într-o Germanie sau
Ghermana, după cum ne-a obișnuit Dănuț Ungureanu,
L -am mușcat pe Hristos.
Două guri să fii avut, l-aș fi sfâșiat. De ambele
picioare. Să-l atârn cu inima în apă. Alături de Moarte.
încă nazistă. Pe bucăți, ca într-o omletă coreeană. Și de tatăl Său. De frații și de miștocăresele sale.
Spitalele au darul acesta. De parcă Parcele acolo s-au Rece și imediat, dezgustător.
născut. S-o fi gândit una dintre ele: măi, dacă am sa-mi Condiția umană. E ca trei astre bicisnice. Ca o
plătesc asigurarea de sănătate sigur doftorii au să mă Lună multiplicată. Nici saturniană. Nici plutoniană.
cate. Tradus în greaca veche. N-o știu. Numai pe asta Mizerabilă îndeajuns. Un apendice lezat de aștrii. De

29
Nr. 1 (29) SURÂSUL

ifose. Și de patima jocului. Îmi voi face griji. Îmi fac. urlă. Barem să latre. Copios. Ca la un praznic. De mâțe.
Căci văd nimicul și mă înfior. Ca o toantă. Fără educație Și câini. De șoareci mi-e foarte greață. Nu le înțeleg
și cei șaptezeci de ani de acasă. E un fel de ultima oară. mizerabila construcție. Ca a unei catedrale în paragină.
Un fel esențial. Ce ni se zbate în furca unui stomac Bunica a căzut din nou și s-a lovit. Din ori datorită
maniac. Maniac stomac. Glow îmi vorbea azi de boli. unei boli, auzi boierești, i se fac cratere în picioare. Iar
De cromozomi ficși și triști. Ne va lua oleacă de timp mama se dilată. Eu (io) fac yoga. Unsă din cap până-n
să ne strângem de gât! De preferat să fiu eu prima. Ca picioare. În alb.
un munte ce sunt! Dezvelit și dezinhibat. Fără pădure Tu, Mică, tu! Lasă să curgă că m-am săturat. E timpul
la subsol. Fără cer la mansardă. să mor. Vezi că în casă-sus sunt.. bunică, stop. bunică,
stoop. bunică, stooop. Bunică, ridică-te și taci. Hai că

T ot Glow! La nici fix șaisprezece ani, ea are nervii,


auzi, supracurricularizați!
nu mi-e greață. De ce să-mi fie? Ție nu ți-a fost.

În seara asta i-am luat căpșuni(e). Dumnezeu M-ai


înțelege gramatica și bestialitatea ei. Cea românească
are hernie de disc. I se apleacă.
C ea mai mare teamă: Că nu ești de ajuns. Când îmi
ajustez părul după urechi sunt un elf.

[…] am ketchup pe degete. Pe două dintre ele. Am


deschis ferestrele. Cam pe toate. Și niciun câine nu
Mihaela Drelciuc

FRAGMENT DIN ROMAN


Un fragment dintr-un la vecini apoi, văzând că oamenii îi primesc cu
viitor roman, care, cu bunăvoință, porniră spre un capăt de sat, în așa
ajutorul lui Dumnezeu, fel, încât să se poată întoarce pe partea cealaltă.
sperăm să apară în Colinda era frumoasă și destul de scurtă.
2022. Era vorba despre niște boieri care au mers
la vânat și au văzut o căprioară care i-a oprit s-o

E
împuște, pentru că ea nu era de seama lor ci:
ra în postul Crăciunului și lumea se pregătea „Sunt de seama lui Ionel
de marea sărbătoare. Zariuță se pregătea Cu cușmă creață de miel.”
și el de Anul Nou. Învățase urătura și o Răsufla ușurat Zariuță când frumoasa
spunea mereu sunând din clopoțel. Dar cel mai căprioară scăpa și gândul îl ducea de fiecare dată
mult îi plăcea Pădurețul, un joc cu strigături, ce la Ionel care avea cușmă creață și a reușit să facă
se juca numai de flăcăi îmbrăcați în straie diferite. niște legături temeinice cu gingașa căprioară
Unii erau căpitani, alții irozi, altul turc, fiecare Aveau noroc de Vasile, care avea un glas plăcut
în costume potrivite frumos împodobite după și putea să lungească frumos cuvintele acolo unde
priceperea și putința fiecăruia. Adunați într-o trebuia. S-au mai întâlnit pe drum cu mascați care
pârtie, făceau repetiții pentru seara de Anul Nou au venit spre dânșii și au vrut să-i sperie. Zariuță
când umblau din casă-n casă, unde rar se întâmpla a încremenit de frică și a început să plângă. Vasile,
ca cineva să nu-i primească. Când venea verișorul fiind mai mare, se ruga de ei, să nu sperie băiatul.
lui mai mic cu doi ani îl învăța cum se joacă. Juca Mascatul acela cu un nas lung și roșu cu dinți ca
jos, pe pământul din odaie ori, dacă nu era loc, îl de fierăstrău se apropie mai mult și, înspăimântat,
juca și pe cuptor, spunând, mai ales, strigăturile: Zariuță se trânti în omătul proaspăt și puse capul în
Foaie verde trei scaieți/ Pădurețul, măi pământ ca să nu-l vadă. Atunci unul dintre mascați
băieți!... veni la el, își dădu jos masca, îl ridică de jos și-i
Și iar verde ca macu/ Trei bătute două nu! spuse cu un glas prietenos, să se uite la dânsul. Cu
Și iar verde mintă creață/ pădurețul față-n greu deschise ochii și, spre bucuria lui, era Traian,
față! un alt vecin care, atunci când venea la fântână, se
În seara de Crăciun îl luă prietenul lui din mai juca cu el.
vecini, Vasile, cu trei ani mai mare, și porniră să -Traiane, nu mă lăsa la mascați, că nu mai pot
colinde pe la casele oamenilor din sat. Întâi pe de frică!

30
BUCOVINEI Februarie 2022

-De cine ți-e frică? Copiii mai mari umblau cu buhaiul, biciul,
-De el, spuse băiatul arătând cu degetuțul fluierașul și un clopot mai mare ori o droangă.
spre masca aceea ce l-a speriat cel mai mult. Sunetele fluierașului, răgetul buhaiului și
-Ia, vino-ncoace, zise Vasile către cel cu pocniturile din bici răsunau din toate părțile
masca! Dă-ți masca jos, ca să nu meargă băiatul satului. La toate casele era lumină și un freamăt
speriat acasă! de așteptare, de bucurie. Flăcăii mai tineri, care nu
Mascatul își dădu jos masca și Zariuță îl făcuseră armata, se strângeau mai mulți, puneau
cunoscu pe Nicu, cel care stătea pe prima uliță, muzica, adică un fel de fanfară, se îmbrăcau în haine
mai la vale de imaș și îi veni inima la loc. militare pe care le împodobeau, mai ales caschetele
Mascații plecară și Vasile începu să-l și epoleții, fiecare după cum se pricepea, erau irozi
dăscălească: în costum național, precum și un turc. La casa unde
-Vezi cât de fricos ești? Aveai să faci pe tine erau primiți, urau întâi afară la ferestre și apoi
de frică! intrau în casă, unde jucau un joc local, pădurețul,
-Da, că ție nu-ți tremura glasul? joc bărbătesc apoi capra, ursul și alte jocuri în
-Dacă mă superi, de Anul Nou nu te mai iau să care flăcăii din pârtie (ceata de urători) luau fetele
mergem cu uratul! și femeile la joc. Drept răsplată erau cinstiți cu
Și atunci o să fie mascați la pârtii, și dacă ești holercă, primeau un colac mare rotund, frumos
ticălos, iar o să începi a plânge. împletit, sticle de rachiu, bani. Peste tot era voie
-Nu mai plâng, ai să vezi că n-o să-mi mai fie bună, prietenie, pace și urări de bine pentru noul
frică! an. Cei doi urători micuți, Vasile și Zariuță, priveau
-Așa să faci! Hai, că mai avem câteva case și vrăjiți la alaiurile de urători de tot felul și intrau și
mergem acasă! ei în ogrăzile oamenilor, întrebând la ferestre dacă
Ajunse acasă cu trăistuța aproape plină. O primesc cu uratul și începeau urătura:
deșertă pe pat și începură să curgă din trăistuță
colăcei, mere, pere, nuci, câteva bomboane învelite „Bună seara, doamnă gazdă
în spoială și patru bucățele de zahăr. Nu mă lași să trag o brazdă?
O doamnă din căsoaia ceea de la gară, le Da de ce nu, măi băiete,
dăduse și câțiva bani. Vino-n casă că am fete!
Mămuca îi dădu o ață pe care el înșiră colăceii. Fetele-s de măritat
Îi numără de mai multe ori și până la urmă îi ieșiră Și feciorii de-nsurat.
douăzeci și trei. Era mândru de isprava lui și se Cei mai mari, la fete mari,
bucura din tot sufletul când putea să rupă un Cei mai mici, la mămăligi.”
colăcel de pe ață ca să-l dea cuiva.
Mămuca vedea bucuria băiatului și îl încercă: Aici nu-i convenea urătura lui Vasile și nici
-Îi dai și lui tătuca? lui Zariuță. Ei erau flăcăi mari, cum să meargă la
-Îi dau! spuse băiatul, după o clipă de îndoială. mămăligi?
Istrate întinse mâna, nu înainte de a da din O a treia mare sărbătoare de iarnă era
umeri și a plimba mărul lui Adam dintr-o parte în Boboteaza când umblau cu chiraleisa pe lângă
cealaltă înghițind în sec. părintele, care mergea pe la toate casele din sat
În bunătatea lui, Zariuță nu vru să-și mai cu Iordanul. Mergea toată ceata de copii înaintea
amintească de toate necazurile ce i le făcea tătuca părintelui și strigau la comandă din toate puterile:
și-i întinse colăcelul cu gândul că, poate tătuca se chiraleisa de mai multe ori, pentru a-i vesti pe
va îmbuna și n-o să-l mai hăituiască de ici acolo, gospodari că se apropie părintele cu Iordanul.
mai ales când nu vedea mămuca. Pe la unele case oamenii aruncau în ogradă
A fost cu colinda, dar cel mai tare aștepta Anul pentru copii, nuci, bomboane ori bani mărunți și
Nou. Anul Nou era, mai întâi de toate sărbătoarea aceștia se îmbulzeau care mai de care să culeagă
băieților. Aceștia, de la mic la mare, făceau din cât mai mult. După terminarea sărbătorilor stăteau
noaptea de Anul Nou o sărbătoare de nedescris. mai mult în casă pentru că nu prea era treabă pe
Copiii, cei de vârsta lui Zariuță, mergeau cu uratul afară și din pricina gerurilor.
însoțiți de nelipsitul clopoțel cu care se obișnuiseră,
cu mult înainte la repetiții, clopoțind mereu până
ce cineva mai în vârstă din familie, își ieșea din
pepeni, și-i amenința că, dacă nu încetează, o să
Gheorghe Solcan
i-l dea de cap.

31
Nr. 1 (29) SURÂSUL

SPECTATOR LA ROATA LUMII


Sângele strămoșilor
Strigă neostoit din adâncuri
Nu vă lăsați înșelați
De roțile circului…
Vă mint frumos
CE-AM FOST? Cu panoramele Londrei, Parisului, Vienei…
Dar ce mari cetăți nu au roțile lor de circ?
Se-adună norii mulți pe cerul meu Nu înțelegeți că ele
Nu îi gonesc, e dreptul lor să vină În vârtejul lor amețitor
A fost atât azur, cum numai eu S-au oprit acum numai la treapta de jos?
Simțeam c-am fost croită din lumină Gândiți-vă că trebuie să mișcați roata
Să fiți cu toții sus
Am apucat ades frânturi de vis Acolo unde dorul de străbuni
Le-am risipit, n-am adunat avere Și sufletul însetat de albastru
Cu sufletul mereu spre zări deschis Nu moare niciodată.
Nici nu-ndrăzneam mai mult, mai bun a cere
ANOTIMPURI LA SAT
Aș fi dorit un strop de infinit
Și să colind în lung și-n lat pământul Drumuri în umbră
Perfidul timp pe cale m-a oprit Pe care calcă, pe vârfuri, șterse amintiri…
Prieten mi-a rămas mereu cuvântul Pe dealuri, cimitire purtând pe umeri
Trecutul, încifrat în destine
Cu el m-am regăsit pe drum, târziu Primăveri în alb orbitor de lumină
Când umbra-mi a-nceput să se strecoare Și flori de cireș
M-a învățat să nu strig în pustiu Veri cu fântâni arse de sete
Și să privesc doar partea mea de soare Cu șoapte furate, sub blânda veghe a lunii
Cămășile înnebunite de culoare
Și-acum mă-ntreb, gândul chezaș mi-l pun Sau cele preacurate ale bătrânilor
Ferestrelor spre alte lumi deschise În toamne cu nostalgii
Oare ce-am fost pe-acest pământ nebun Carele scârțâind pe uliți
Cumpărător sau vânzător de vise? Miros de mere coapte și de gutui
Și iar, zăpezile albastre lovind retina cu dansul fulgilor…
Împietrit de-atâta frumusețe
DOAR UMBRA NOPȚII Sufletul uită de nisipul clepsidrei.

Rezemat pe spada care scrie


Omu-ncearcă a-mblânzi cuvântul
Clipele aleargă pe hârtie
Orele nu-și domolesc avântul
Frânt pe nicovală, timpul fuge
Pe același ritm, ce-i scris din veac
Poetului nu-i datul a-l ajunge Paraschiva Abutnăriţei
Nisipul din clepsidră e sărac
Nu poate-mprumuta, nimeni nu are
Nimic mai mult decât în prima clipă
Doar umbra nopții fură-n calendare
Și îngerul mai bate din aripă.

32
BUCOVINEI Februarie 2022

Atât de rar, fericire...


Rareori mai întind mâna după
tine,
fericire.
Expulzat din propria-mi viață,
mă regăsesc lângă singurătățile
mele,
un suflet boem, de umbre curtat.

Sunt eu..., tot mai tăcut,


și-un univers de gânduri;
amintirile,
În această înaltă lumină ca o pădure tropicală râvnind
vânătoarea, se-agață de prima
În liniștea mătăsoasă fantasmă.
a zilei,
accente de alb care fortifică; Drumul trecut... e-un amestec
deseori, eternități circulare de fum și sudoare.
în „miezul de văpaie” Uneori, trosnesc arbori înalți;
al unui capriciu fără de măsură. alteori, păsările țipă, ploile cad,
Vâltorile fluviului se îmbată dar nimei nu mai știe
de aer, dacă odaia s-a scufundat în beznă,
de clipa când totul adoarme ca-ntr-un iad.
sub măști.
Doar insomnia mâinilor mai st Rareori mai întind mâna după
mărturie tine,
în preajma nopților fără contur. fericire.
Izgonit din propria-mi vâltoare,
Grandoare și risipă în adâncul mă regăsesc un mineral
materiei, anost,
ah, și ce fericită mlădiere lângă noaptea mea viscerală,
peste tăcerea iebii, mereu biruind ca un abis șovăielnc,
în ochiul de lumină. ca un ochi incandescent
(într-un vârtej de zvonuri).
În preajma câmpiei înverzite,
un amestec ciudat Vechiul tumul e-un amestec
de ploi, de eternitate spășită, de febră și soare;
așteptând un nou cuvânt alteori, furtună, desfrâu în hățiș.
care să promită. Nici acum
Și ce inefabilă satisfacție, în ecuația și nici atunci – n-am bănuit
universală, că singura și orgolioasa-mi viață
la limita dintre frenezie e doar o boabă de rouă -,
și stăruința sângelui de-a plânge, de-a râde... pe lama incitantă a unui scut.

Valentina Becart

33
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Fără azi și fără ieri


Nicio nuntă nu rămâne
Fără azi și fără ieri.
Este doar o primăvară
Frământând mereu…. dureri.
Nicio vară … primă vară
Nu ne-om mesteca în sânge
Decât sufletul ce plânge
Întru despletitul IERI.
Sângerări ….
Silabe șchioape
Se adună între noi
N-aș fi vrut
Să ne îngroape
Vorbele tot zise-n DOI….

Toamnele de altă dată


Ce faci, doamnă?
…s-au dus.
Au trecut ca un vis Ce faci, doamnă?
peste umerii cerului şi ai noştri. Unde ești?
Vin amurgurile Astăzi
să ne cânte cu sânge pe pleoape Nu-mi mai spui povești.
şi pe suflet. Se rostogolesc hai-hui
Vin ploile Mere date …. nimănui.
să ne spele de cei ce am fost. Ce faci, doamnă?
Clipele se spânzură Gândul mut
de întunericul S-a mutat într-un sărut
din noi… Aruncat după ureche –
Urletul lupului Palidă lumină veche
se aude în noapte. Adormind într-un parfum
Încercăm să adunăm cioburile Care azi e…. numai fum.
să le prefacem în stele, Ce faci, doamnă?
să nu mai doară Mă mai știi
urmele paşilor, Când te-mbrățișam prin vii
lacrimile plânse vara trecută, Frunzele tot scuturând,
cuvintele spuse fără patimă, Umbrele iar adunând
cercul în care ne-am închis, Și storcând toți strugurii
muzica ascultată împreună demult… Sărutați-am mugurii
Să nu ne mai doară Înflorind desculțe nopți
NOI, Sânii tăi aproape copți?!
ci doar EU. Sărutări de buze arse
Să nu mai doară Le-am fost veșnicit – intarse
nimic. Pe un lemn bătrân de nuc
Clipe care se tot… duc…

Lelia Mossora

34
BUCOVINEI Februarie 2022

Doina Apocalipsei
Lumea n-are nici o taină,
Seamănă cu o sudalmă,
N-are pace sufletească,
Scuipă-n Înger păzitor.
Lumea e un lagăr mare,
Lagăru-i de concentrare
Și-i de-o boală grea pîndită
Viața mea și-a tuturor.

Zi și noapte ni se spune
Cîți s-au dus pe ceea lume,
Că se înspăimîntă omul
De suflarea celuilalt.
Lumea e un lagăr mare,
Lagăru-i de concentrare,
De-unde inimile urcă
Scări de lacrimi spre Înalt.

Spre Înviere Încă-un val de viruși vine,


Răul calea ne-o aține.
Se face dimineață în oricine. ---Sub lut e cu mult mai bine,-
La porți aleargă, parc-ar fi în zbor, Ne convinge mister Bill.
Copiii din afara României, Lumea e un lagăr mare,
Care-o așteaptă ca pe maica lor. Lagăru-i de concentrare,
Morga nu mai e în stare
Nu-i nici o țară să se-nvecineze Să aplice-al ei sigil.
Numai cu Neamul ei de buni-străbuni.
Părinții noștri au plecat sub glie ---Hai la moarte, că se poate,-
Purtîndu-i numele în rugăciuni. Cîntă tare, nu în șoapte,
Noua Clică Mondială,
Ei au crezut că o să-i prindă-n viață Noii domnitori naziști.
Unirea ultimă din calendar, Lumea e un lagăr mare,
Și zilnic se spălau cu cer pe față, Lagăru-i de concentrare,
Cercînd să uite cîntecul amar. Jinduind la vaccinare,
Rai promis de complotiști.
Te-au tot chemat, pînă-au ajuns ei țară
Împachetată-n sicriașe noi Lorzi cu patimă năucă
Și-acum, de ziua ta, cum să nu doară Lumea cată s-o reducă
Tăcerea anonimilor eroi? Pîn-la ei, pîn-la prostimea
Ce vrea numai bogății.
Nu ești ce-ai fost în secole apuse, Lumea e un lagăr mare,
Dar ca să-nvii, azi îți aduc la geam Lagăru-i de concentrare
O Cruce din afara României, Și-or să lase--robi în viață--
Sub care zace plînsul unui Neam! Doar o mînă de copii!

Traian Vasilcău

35
Nr. 1 (29) SURÂSUL

cei izgoniți din rai, tot amîndoi


în orașul în miniatură
străzile trăiesc printre cuburi
străzile păstrează amintiri
amintiri ce se izbesc de vînt
devin tablouri în culori de apă
cuvinte decolorate de apă
sub batista lunatecă a norilor
și vîntul amestecă culorile
și rîde, rîde mereu
vîntul ce se sfîșie în bucăți
ESCAPISM împiedicat la umbra unui pom
(uneori uit să dorm) căci prăbușit credeam că-i om
doar în fața celor doi se domolește
Flora o aduce pe Venus la țărm cei igoniți din rai, tot amîndoi
într-o scoică nu le poate șterge culorile
și scoica începe să cînte cuvintele
în secolul care a uitat să respire mi-am lăsat sandalele la marginea mării
și peștii să tacă sau a depărtării
într-o zi cenușie de noiembrie existențele se pierd
un nor albastru realitatea asta nu e a mea
trimite o rază lumea nu mai e repetabilă
printre degetele lui străvezii mîngîierile rămîn neterminate
și raza mi se strecoară printre degete rămîn deschise precum rănile
îmi pătrunde în piele atîtea schimbări în lume
ca găndul ce alungă norii lumii ăsteia nu i-a păsat niciodată de mine
uneori uit să dorm mai aștept la marginea mării
în farul meu cu o singură lumină crepuscul minutar
în răstimpuri ascult neliniștea dumnezeiescul avatar
uneori uit să dorm colțuratul solitar
și mă întîlnesc cu mine
lîngă farul singuratic
diminețile vin neliniștite cariatidă
ca păsările în furtună
și eu le mîngîi aripile cu obrajii limpeziți de rouă
se face seară cu palmele întinse amîndouă
și trebuie să ajung la far făcînd la ceas tîrziu
altfel și rugul și popasul
îmi voi uita iar visele cu pas cuminte, alegîndu-mi pasul
ți-am dăruit aseară
sărutul ce ucide
cînd nu ești lângă potirul brumelor din vară
mine melosul visărilor de taină
nectar și-o dulce otravă
atingerile tale dor nu te anina
cînd nu ești lângă mine... de privirea-mi suavă
și eu tot fug din calea lor între brațele-mi de marmură albă
ca să mă-ntorc la tine... înveșmîntate în petalele de nalbă
cariatidă sînt
sub arhitravă
Liliana Popa

36
BUCOVINEI Februarie 2022

Despărţire
În pieptul meu este foarte frig,
simt cum vântul mă bate peste tot,
afară, plouă ca-n ziua cu potop,
m-auzi tu, frumoaso, cum te strig?

Stau blând în colţul celor părăsiţi,


visând la clipa când eram amândoi,
când unu şi cu unu făceam noi,
când Domnu’ ne privea îmbrăţişaţi.

Maica mă întreabă: „fiule, ce te doare?”,


Tic-tac „cine te-a părăsit din prea multă dragoste?,
iar eu tac şi plec pregătit de înmormântare,
am furat secunda
unde nimeni nu mai crede-n singurătate.
şi mi-am pus-o în ochi -
tic-tac, tic-tac...
Să vii cu fotografia când ne juram iubire,
să vii c-o floare care miroase ca tine,
ţi-am furat o secundă
visând la clipa când eram amândoi,
şi mi-am pus-o în inimă -
când unu şi cu unu făceam noi...
tic-tac, tic-tac - amândoi

ne-am furat secunde


şi le-am pus în Cer, Pater noster
printre stele tainice
„Cât pătimeşti până s-ajungi înger?” -
când secundele ni s-au întâlnit, întreabă poeta cu numele ei de mare.
din pom au căzut ceasuri „Câţi oameni vor mai suferi de moarte?” -
şi-amintiri despre noi mă-ntreb cu numele meu de floare.

tic, tac, Dă, Doamne, ploi şi văpaie peste oameni,


tic-tac, Ia-ne privirea, vocea şi auzul înşelătoare,
tu şi eu - un vis, fă-ne trupuri noi, fără carne şi oase,
de totul sau nimic. căci am obosit de-atâtea suflete amăgitoare!

Pater Noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum,


panem nostrum quotidianum da nobis hodie,
Miros de îngeri et ne nos inducas in tentationem,
sed libera nos a malo.
Iubirea mea are respiraţie de copilărie,
A
iubirea mea urăşte ura şi nebunia.
M
E
Hai, vino, iubirea mea să-mi dai zile,
N
una şi-ncă una, pân-o zice lumea:

„N-aveţi nevoie de ochi şi atingeri,
voi mirosiţi a sânge de îngeri!”

Florentin S treche

37
Nr. 1 (29) SURÂSUL

s onete
LIX
Mereu, dorinţe noi nasc cu duiumul,
Deşi, neîmplinite, cele vechi
Mai ard, învăluindu-mă în fumul
Atâtor imposibile perechi.
LVII
Am tot bătătorit vechi căi, ştiute
Azi-noapte te-am visat întâia oară, Numai de noi, prin verdele frunziş,
Veneai din vis, în visul meu, visând, Sperând să îmi apară-n faţă, mute,
Mai mult femeie, mai puţin fecioară, Imaginile tale, pe furiş.
Şi îmi fierbeai dorinţele, pe rând.
Oricâte drumuri, însă, aş străbate
Spuneai că visul meu se potriveşte Şi-oricât singurătatea mi-aş toci-o,
Cu visul tău şi mă cutreierai, În lumea lui „a fost, nu se mai poate”
Şi poftele mi le-mplineai, orbeşte, Aud, la orice pas, câte-un „adio”.
De parcă nu în vis eram, ci-n rai!
Adio, însă, eu nu pot să-ţi spun
Cred c-am visat, o vreme, împreună, Nici când voi fi pe ultimul meu drum.
Un mare vis, al unei mari iubiri,
Cum numai inimile pot să spună,
În zori, înlănţuite de-amintiri.
LX
Şi-acum, dacă în visul meu eşti trează,
Nu mă trezi, cât inima visează! Femeia vieţii mele e femeia,
A mea, a ta, a lui, a tuturor
Şi-a nimănui. Privirea ei e cheia,

LVIII Zâmbirea ei - cel mai ciudat zăvor.

Femeia care ne-a adus în lume


Mi-ai aruncat în faţă vorbe grele E tot femeia ce ne ţine-n ea,
Şi te-am rănit mereu cu vorbe-n vânt, Ea ştie răutatea s-o îmbune,
Fără să ştim ce-i scris până şi-n stele: Urâtu-l ştie înfrumuseţa.
Iubirea are ultimul cuvânt!
Nu voi putea trăi fără femeie,
Şi ai plecat, fără să-ntorci privirea, Mereu de o femeie îmi e dor,
Şi te-am privit, de parcă n-ai fi fost, Iar dragostele nu se mai încheie
Nebănuind cât doare despărţirea Până nu vin iubiri în locul lor.
Iubirea când ne ştie pe de rost.
Deci în femei îmi văd mereu femeia,
Nu voi porni în goană după tine, Cum într-un foc ai intui scânteia.
Nici tu nu vrei să te întorci curând,
Dar nostalgia-n suflete când vine,
Iubirea are ultimul cuvânt.

Şi orice spui şi orice ai de gând, Nicolae S ilade


Iubirea are ultimul cuvânt!

38
BUCOVINEI Februarie 2022

Scrisoare din domiciliul meu forțat


IUBITO, îți scriu cu disperarea celui ce știe iubi cu trupul
cu sufletul și cu mintea rămasă
îți scriu cu spaima zilei de mâine și cu neputința zilei de azi
trag cu urechea la ușă de la hol și mă amăgesc
că aud pașii tăi venind înspre mine
îmi place să cred că n-ai uitat mângâierile mele
pasiunea cu care făceam dragoste mă arde și-acum
e ca un foc ce mistuie ultimele vreascuri rămase
e ca un pocal băut până la fund durerea aceasta pustie
lupii tineri ai sângelui meu bătrân și-ngroșat stau de veghe
de după bibliotecile ticsite cu cărți stă moartea la pândă
o văd cu coada ochiului îi simt respirația rece în ceafă
o aud ascuțindu-și coasa c-o plăcere de criminal în serie.

(Mai știi când mi-am nemurit o privire în ochiul tău stâng?)

Așa a fost, Iubito, de nicăieri spre niciunde treceau ambulanțe cu


sirenele pornite
eu eram trist și speriat între pereții reci cu tablouri icoane și cărți
moartea făcea cu nesimțire nudism în mijlocul orașului
fiori amari îmi înghețau sângeșle-ngroșat de suferință
sfinții se ascundeau în icoane și-n bisericile multe
erau neputincioși în fața realității și Dumnezeu
își căuta scama din buric
în timp ce oamenii mureau pe capete
De ce atâta nedreptate, Iubito, într-o lume cu flori și femei frumoase?
am zis
preoții cu mașini de lux și burți care nu amintesc umilința și postul
nici măcar de pornirile proprii n-au grijă
când în curtea bisericuței de lemn m-am uitat la formele tale
de felină preotul a zis că-i păcat
e o vină să mă uit la tine i-am zis dar e un păcat să te las în pace
în partea cealaltă a lumii episcopii colaborau cu securitatea
și se dedau la orgii homosexuale
călugării se căutau mai mult prin pantaloni decât la sfințenie.

(Mai știi că atunci când ți-am sărutat sufletul ți-a înflorit lumina-n
simțiri?)

Așa a fost, Iubito, când pe sub balconul meu defilau cete de demoni
oameni inconștienți le făceau cu mâna și-i invitau în casele lor
acum femeile își acoperă cu măști de firmă gura
la magazinul din colț se stă la coadă pe furiș
pe trotuarul crăpat s-au șters până și urmele mele-nspre propria viață.

Romeo Ioan Roșiianu

39
Nr. 1 (29) SURÂSUL

(*)
Alì Babà şi patruzeci de hoţi
Au minte-o dată pentru totdeauna
La schimb să dea pe plopii fără soţ
Tot aurul din nopţi o mie una;
E-o dărnicie între dărnicii
Pe-o brumă doldora de almadine,
Mai răsădită cu bijuterii
Ca fala din coroane bizantine;
Mai cade-o frunză, mai decade-o stea
Şi ceasul mai râşneşte o secundă,
De nu-are inutilitatea mea
Balade mici Nimic să-întrebe, nimeni să răspundă,
Aurăria-închipuind ceva
Cu-atât mai nobil fără-a cerceta.

(*) (*)
E-o glorioasă noapte, într-atât Pe întuneric, drumul de pământ
Ferestre mici în bezna mahalalei În gropi bufneşte, cu zdrăngănituri
Şi cioburi pe maidanul amărât De roţi şi căruţaşi în surpături,
Se metamorfozează în vitralii; Scrâşnind şi înjurând şi blestemând;
Căinţe-agreste şi destine cât Or fi orbecăind la pas lăieţi,
Un pumn de molii între felinare Rupţi, zdrenţăroşi curg nori spre nicăieri
Pe uliţe spre-oraş ţin de urât, Şi negru-atârnă sub cârlig de fier
Cu flori, exodului din Carul Mare; Zobit ceaunul nopţii, în bucăţi;
Mai vine-o dimineaţă, vine-o zi Fulgerătură din potcoave, ori,
Cu gene de lumină şi sprâncene, Scurt scânteind, un ochi de felinar,
Din somnolenţă-astrală spre-a trezi Apoi nimic, doar beznă în zadar
Sub mături trotuare-aeriene, Şi osii scârţâind adeseori
Când sacru se-înveşmântă preotese Se-îndepărtează mai nedisonant,
Cu rochii şi papuci de florărese. Mai şters şi-agonic intră în neant.

(*) (*)
Mai mult decât hârtie, cu migală, Precum promite-un basm pentru copii,
Dintr-o pădure, brazi şi orgi, departe, De-aş pescui vreodată peştişorul
M-a deghizat zugravul de cerneală, De aur, trei dorinţi mi-ar împlini:
Frumos împăturită, într-o carte, Cu ochii-în ceaţă, Kafka şi-arpentorul
Ieri, azi, citită, recitită mâine, Să-mi caute castelul friguros
Cinstită seara, noaptea, dimineaţa, De-ascuns în spaţiul gol în aparenţă,
Cuvântul meu nu ţine loc de pâine, Apoi, Baudelaire să ierte-un albatros
Dar pâinea mea iluminează viaţa; Din mâini de proşti cu pipă şi-insolenţă;
M-au scris prin vremi peniţe, oboseala, La urmă, cărţi pierdute-în foc, neant,
Durerea, frica şi-am clădit paharul Sub vremuri, prin măreaţa lui putere
Cu-otravă sau nădejde, cu-îndoiala Să regăsesc, iubindu-le-elegant
De Dumnezeu, bând până-în drojdii-amarul; Într-un palat cu bolţi aurifere,
Nu-s ceas, doar trec prin luştri, ani şi zile, Să-i cer în parte fiecăreia
Adeseori cu-o floare între file. Iertare, cel puţin cu inima.

Şerban Codrin

40
BUCOVINEI Februarie 2022

***
la capătul puterilor
strângând între pleoape piatra cubică a
remuşcărilor
-ce culoare seminală a căpătat lumea
cineva fluieră după un câine
încrezător în destin şi în urmele pe care
acesta le lasă printre nopţile cu învelişul plesnit
(dacă lărgeşti deschizăturile poţi vedea
baruri pline de fum şi picioare dezgolite
poţi mesteca fericit pâinea mucegăită
a durerii de cap)
ce culoare a căpătat lumea – culoarea ochiului
*** smuls
şi apoi spart de bocancii unui lung şir de soldaţi
acum, nu mai târziu
acum, nu peste câteva ore dar iată, din locul acesta duhnind a trecere
acum, nu mâine, iubirea mea de pietoni, a siluete tatuându-se pe asfalt
acum vin la tine fără genunchii de pe când aveam 17 ani din locul acesta în care gesticulăm şi în care
ne-am pus toată nădejdea că dincolo pe cealaltă
acum, nu peste câteva ceasuri vin la tine, literatură stradă, ne vom putea în sfârşit suporta
română se înalţă culoarea lumii – culoarea unor buze
acum, nu peste câţiva prieteni, mă voi întâlni cu tine umede de femeie
dragostea mea mare – poezia mea

acum, nu peste câteva momente te voi lua de gât


omule din spatele biroului
***
îngenunchierea îţi e predestinată
acum şi numai acum voi fi dat în urmărire generală când te ridici prima dată în genunchi
că te-am ameninţat cu ţigara apoi în picioare – poeziile cad ca nişte ramuri
pe tine omul ce-ţi iei salariul lunar pentru a mă urmări uscate
şi când cu toţii merg la culcare
acum e clar cine cu cine se împreună pe-aici afli că iar trebuie să dai foc
care pe care îl pune pe cruce iar un secol trădător ţi-a luat identitatea
omul căror oameni merge să aresteze unde mă-sa au plecat prometeul tâmplelor tale
merge să execute forţat dureroasele premii de poezie
merge să fraierească fetele şi femeile măritate
merge să fie mituit cu secundele vieţii altuia prietenii şi halbele de bere
ţigările vinul şi vodca
dau cu mâinile printr-o ceaţă ca-n filme secundele de celebritate
poezia mea e lângă canalul de scurgere de lângă blocul răsuflarea ta de câine turbat
vostru murind azi în preajma onoratei comisii?
aici m-aţi adus aici unde aşa se moare ca mine
nu mai sunt reactoare în care sexele tuturor pe muntele plin de plantele altor gânduri
pot fi o Cale a Crucii străbătută de acolo ai plecat şi tu prietene
cineva mai mare decât acest îţi vei imprima chipul pe-o maramă
„dor, dor, zi de zi te strig pe nume/ zi de zi te chem la a anului 1 e.n.
mine” nimeni nu va şti că doi am fost atunci răstigniţi
acum nu mai târziu
mă închid în cuvântul în care iubirea mea
dragostea mea poezia mea - nu mai are loc
moare la picioarele voastre
Ştefan Doru Dăncuş

41
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Plânsul pietrelor
Lacrimi de piatră se sfarmă de obrajii mei,
Sfredelindu-mi amintirile în spirale
Amețitoare. În jur, se aud imnuri corale,
Cărările se amestecă și se pierd fără temei.

Afară, vântul adie cu miros de sânge și de pască,


Peticindu-mi trupul cu frunze de primăvară
Și urechile cu trilurile ciocârliei de astă-vară,
Prezentul Reinventând zâmbetul tămăduit cu rostopască.

O teamă nefirească mi-a priponit mintea Mlaștina tristeților, unde se pierduse speranța,
În fereastra ce desparte firescul de absurd. A fost pietruită cu dureri prefăcute-n lacrimi.
Picioarele-mi tremură, se lasă seara Privirea s-a prins de unda cerului și de împrejurimi
Și simt în piept al inimii grav dezacord. Ordonate invizibil, care sfidează ignoranța.

Mă dor secundele ce se scurg ca o lavă Scrâșnetul dinților ce-nghițea biciul păcatelor,


În hăul neființei unde s-a prins sufletul. A devenit freamătul fericirii de mâine,
Mi-e sete și apa s-a prefăcut în otravă, Când pe buze am simțit gust de vin și de pâine
Nu mai aud și nu-mi mai văd cugetul. Aduse în netimpul așteptat al cuvintelor.

În loc de brațe am torțe ce ard incandescent Am simțit plânsul pietrelor în sfințenie


Și tot ce ating devine scrum, dispare. De clipă devenită veșmânt al speranței,
Eu mă agăț cu disperare de prezent, Căci orele au dat sens consonanței
Înveșmântată în strai de sărbătoare. Ce oscila printre remușcări și curățenie.

Pajiștea viselor Vlăstarii urmelor


Pajiștea verde, cândva a viselor mele, Plouă trunchiurile arborilor crescuți din sufletul pământului
E grohotișul sudalmelor rostogolite Misterios, ca un vis nedeslușit ascuns în ploia de afară...
Peste brațele și picioarele împietrite Trupurile noastre sprijină scoarța udă și se întreabă iară:
În stânca ce azi îmi poartă numele. Oare cine-a dat viață clipei pierdute pe genele vântului?

Fluturi de lumină adie în zare, Memoria apei naște florile și iarba din creștetul nostru,
Purtând cuvântul către orizont; Ce se înalță către albastrul speranței din orbita celulelor
Speranța-i ciuntită de-un ghiont Descompuse în atomii de lumină aurie ai frământărilor
Și lăcrimează în a mea visare. Universului ce sălășuiește într-un tainic registru...

Îmi vine acum să râd în neștire Sunt urmele noastre codificate în fișe scrise pe stropi
De nebunia ce mă înconjoară, De ploaie amestecată cu tina și seva lemnului de căpătâi,
Dar anii au pierit într-o doară, Alese la întâmplare și așternute sub al clipei călcâi
Iar pajiștea e sortită la pieire. Din care se-nalță vlăstarul pomului ce ne va contopi.

În stânca netezită de amărăciune,


Încă mai bate inima stelelor albe
Cu sclipiri de vis, împletite în salbe,
Ce acoperă lumea și a sa goliciune. Elena Boholţ

42
BUCOVINEI Februarie 2022

Văd…
Preţuiesc văzul ca pe o nestemată de valoare, de fapt nepreţuit, o
permanenţă iubită şi luminoasă. Suntem conştienţi de darul imens ce-l deţinem?
Nu. Majoritatea oamenilor îl acceptă şi-l folosesc ca pe ceva firesc, normal că
trebuie să existe şi nu-i acordă nicio importanţă.
Mă trezesc într-o nouă zi, deschid ochii şi văd, da, văd lumina lucrurilor din
jur, în casă, pe stradă, în social…
Văd seninul de azur al unui cer stabilit de om, când soarele mă provoacă la
zâmbet bun şi cald către viaţă!
Văd ploaia ce-mi răcoreşte obrazul cu picături domoale sau mai repezi când
este supărată…
Văd şi prin ceaţa anotimpurilor şi vremurilor schimbări în oameni ce-şi doresc frumosul, liniştea sau
incapacitatea lor de a înţelege simplitatea în fericirea aceasta atât de căutată, cântată şi dorită!
Văd zăpada albă şi curată, plăcută vederii ce parcă te îndeamnă la joc copilăresc, atunci când omul nu a
închis poarta zâmbetului şi poate lumina sau întuneca un chip, toate depind de el, omul!
Văd în spectacolul primăverii cum totul înmugureşte a viaţă nouă în vegetal, în copil şi în oameni mari
ce visează mereu la un nou început.
Privirea aleargă liberă în tumult de culori, când toamna ne aminteşte şi provoacă la introspecţie, unde
nostalgia se întâlneşte cu romanticul, iar sufletul în om împrumută din bogăţia dăruită de natură. Toamna
eşti plin de lumina frunzelor care trec prin toate culorile, ce fascinează şi tulbură văzul….
Şi mai văd cum oamenii, tot mai des, uită să se bucure de lumină în prag de zi sau scânteieri de stele în
nopţi bogate în senin şi constelaţii! Şi nu e bine.
Dar eu văd şi mă întristez pentru ei, pentru viitor!

Aud…
Urcând cu paşi uşori pe o potecă a muntelui, fratele meu drag, printre semeţii brazi, aud cum vorbeşte
pădurea şi ea ne spune, prin sunete diferite, că aici nimic nu poate fi mai important, decât să mergi şi să
asculţi…
Aud în mişcarea fină şi graţioasă a frunzelor care se leagănă uşor pe ramuri primitoare, dirijate de un
maestru ce dă semnalul, ca un tremur uşor prin care vântul şopteşte naturii că trebuie să cânte! Fiecare
copac parcă se adresează vecinului, prin mici sau mari tânguiri, în funcţie de povestea trăită sau auzită de
la drumeţii ce poposesc la umbra lor. Ei aud cele mai frumoase şi stranii poveşti din viaţa omului, mereu un
tainic necunoscut.
Omul se plânge mereu, cel mai mult prin gânduri ce-l invadează precum roiul de ţânţari într-o
umedă vară. El fuge de singurătate, are frică de propriile construcţii interioare şi rar poţi vedea om singur,
în comuniune cu natura. Omul caută tovărăşie, amiciţie, pentru a evada din temerile sale şi trăieşte o
permanentă participare la mult zgomot, veselie fabricată şi mai rar înţelege ce frumoasă este prietenia care
înmugureşte între doi oameni, ce pot împărtăşi esenţa vieţii.
Este atât de frumos la munte, unde simţi că poţi vorbi cu iarba şi florile, cu brazii şi stâncile, cu potecile
ce se deschid ca o fereastră în faţa ta, dăruindu-ţi lumina unui răsărit măreţ, sau un apus înţelept unde toţi
te ascultă şi înţeleg.
Aud muzica firavă, dar şi jucăuşă, în mişcarea domoală ce trece pe stâncă, a unui izvor născut în munte.
Sunetul apei cristaline care mângâie stânca în trecere şi muşchiul mătăsos catifelat, este şi vânt şi mişcare,
este vibraţie a trecerii spre alte zări, unde fascinează şi opreşte orice gând al omului.
Aici, la munte, poţi uita nimicurile care te obsedează ţinându-te strâns în braţe ferecate, doar participi
şi primeşti în interior darul naturii, ce se oferă doar celor care ştiu să asculte!

Doina Toma

43
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Ea
Tăceți, păsări și frunze, Adolescență apusă
Nu mai bociți a chemare,
Că ea e departe Oooo, voi sâni rotunzi
Și depărtarea mă doare! Și dumnezeiesc de fierbinți,
Ce de sub bluza suavă de-abia-nmuguriți,
Iar, voi păduri de gânduri, Spre voi, cu suspine și piezișe priviri,
Odihniți-vă frunzarele, Zadarnic mai încerc acum să m-apropii...
Să nu speriați Căprioara din mine!
Hei, voi cei „mulți”. Când toată dogoritoarea voastră chemare
va fi închisă într-al timpului sicriu,
Price ați încerca, pentru mine, alesul tău Bard,
Nu scoateți Nestemata și pentru visele tale năucitoare
Din inima mea, va fi prea târziu să mai viu.
Că nestemata e Ea!
Fulg
Peste mine totdeauna va ninge veșnicia
Blestem de toamnă
Cu fulgi mari de ninsori;
Doar iarna cerească, cu biciu-i de zloată
Iar la răscrucea dintre mine și timp,
Îmi răzbună dragostea neadăpată...
Nici o iarnă zurlie
Nu va veni să vadă
Cât a fost vara de lungă
Dacă aripile viselor mele
„N-am iubit ca să-mi ajungă”
Care, pentru fericirea oamenilor s-au frânt,
Și-acum Iarna mă alungă
Au lăsat urme pe zăpadă.
Ca pe-o oaie stearpă-n strungă!

Soare, viscol, ploi Primăverilor fecioare,


Sfinte clipe trecătoare,
Cu părul curgând pe umerii goi, Troieni-v-aș umbletul,
A fugit noaptea de mine, Cum mi-ați nins voi sufletul!
De tine – de noi
Și s-a întors o clipă
Ne-a privit, Pentru dragostea de-o noapte
Apoi, cu blândețea ei, ne-a privit
Și a trimis înspre noi Ce incoloră și insipidă e dragostea
Soare, De-o singură noapte!
Viscol, Ce patimă zdrențuită
Ploi. E sufletul femeilor numai de-o noapte!
Dar am rămas tot în Doi!
Ele nu rămân nici în lucruri,
Cu parfumul lor,
Clopotele singurătății Nu rămân nici în cuvinte,
Nici în amintiri...
Singurătatea are un singur clopot
Prin care plânge, prin care cântă, Ele nu rămân decât în patimă,
Prin care blestemă seceta din inimile neiubite Și-n blestemul păcatului...
Și gerurile dragostei neîmplinite. De aceea nu merită regretate
Femeile numai de-o noapte.
Singurătatea nu știe să strălucească.
Nu știe să binecuvânteze, să proslăvească;
Ea știe numai să biciuie și să rănească,
Pentru toate iubirile zdrențuite...
Singurătatea sapă morminte.
Mihail Ecovoiu Doreanu
44
BUCOVINEI Februarie 2022

Prima iubire

S-au deschis cerurile
și au slobozit
ghirlande multicolore
de iluzii.
Preaplinul din inimă
umple albiile râurilor
care curg
spre marea cea mare.
Acolo, corăbii
cu pânzele umflate de vânt,
Viorile dansează pe valuri
spre orizontul albastru,
Din faptul serii până-n zori în vreme ce timpul
Din lemnul crud cioplesc viori... s-a oprit
Întâi alerg poteci, păduri, la ora matinală
Să caut lemnul cu arsuri. a primei iubiri.
Îl tai adânc, îl iau întreg,
Cu ramuri lungi de mine-l leg
Și-l duc acasă. Stele-n drum
Mai știi zăpezile...
Se prăbușesc și calc pe scrum.
Mai știi zăpezile de-atunci?
Un alb imaculat mustind de ger.
Din faptul serii până-n zori
Îmbrățișați în vrajă și mister,
Din lemnul ars cioplesc viori.
Visam, neștiutori ca niște prunci.
Iubita mea m-așteaptă-n prag
Cărări amestecam cu pași mărunți
Cu brațe-ntinse, zâmbet drag.
Sub brazi bătrâni cu coama sub ninsori,
Mă-ndeamnă îngerul din rai
Purtam peceți de-argint la cingători
Bușteanul jertfă să îl tai
Sub cerul – arc albastru peste munți.
În felii lungi de alb mustind
De fibră doină și colind.
Mai știi? Ne întorceam târziu
Din fibre albe fac viori
Și-n pacea nopții depănam iubiri
Să cânt cu ele până-n zori.
În paturi albe, în cămăși de miri.
Eram noi doi, și-n juru-ne pustiu...
Și iat-o prima, corzi îi pun
Din fire lungi de păr nebun.
Și-a doua iar, a treia iar
Cu corzile vibrând amar. Zâmbet de fată
Iubita mea încet m-a prins
În părul corzilor prelins. Pe buze râde-un trandafir,
Pe frunte zburdă curcubeie,
Cuprins de ne-nțeleși fiori În ochi se scaldă orhidee
Cioplesc viori, cioplesc viori... În ape limpezi de safir.

Și când la geamuri bat timid Obrajii ard –bujori de mai


Întâii zori, să le deschid, Iar sâni-ncearcă să se-ascundă.
Pe strune curge lavă, jar, Ea-ntreagă, toată mă inundă,
Concertul dragostei, stelar. Mă cheamă, mă primește-n rai.

Iar noi, uniți în vagul fum,


Spre-un soare nou pornim la drum. Vasile Cristea

45
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Prin áripă trecem


Eşti clipa din vaier, virtuţii te-arată -
eu, drumul ascuns în viscerele nopţii;
foşnesc, aburite, silabe-n adopţii,
în parte hrănite de-o lume - furată
de tihna râvnită – vremelnică, iată…
eşti ploaia stârnită sub ceru-n tăcere -
eu, noru’ - lăsa-voi în brazdă rumoarea;
luminii – ah! ura îi rupe culoarea -
aprinde-i amiaza, risipei o cere
în bobul de rouă, pătruns de himere;

eşti amplă-n opinii, ascunsă nervură –


eu, osul - un freamăt în fuga de după…
în miezul teluric, strânsoarea să rupă,
năucul păianjen, cu fir pe măsură,
luminii îi taie vigoarea,-n cezură;
eşti seva-n pornire, ea curge virilă -
eu, tigva - tăcere ascunsă-n izvoare,
Viforul, efebul iernii prin áripă trecem țărâna, mă doare,
ah, stânca se zbate-n atele - în silă,
Sus, pe coamă, vremea,-n dungă, se ridică rotocoale,
diformă se lasă, clepsidrei utilă;
rar cernit, omătu’ lasă praf de copt pe burta zării,
ţipăt ce-nroşeşte prada cade-n gol şi dă mirării
eşti prada - tu sfârcul mi-l dărui broboană -
mărturii, să calce brâna - ea sfidează munţii-n poale;
eu, norul - voi stinge a cerului toană.

botul de sidef al nopţii linge albele şiştoace,


vârfu’,-n vale, de-i cuprins în geruire, pietre-apleacă, Prin resturi de iubire
se-ncovrigă orizontul, apa-nţepeneşte-n teacă,
viforul, efebul iernii, vâjâie prin poloboace; E potolită apa, furtunii fructu-i cade,
în tușa dimineții, lumina mi se-arată,
jos, Muncelu’ -şi rupe,-n fală, des cămăşile - e ceaţă, de mucegaiuri ploaia se scutură curată,
urletul în patru labe nu se lasă pradă fricii, doar pasărea se-ntrece, cu sine, în glisade;
ac de vreme-ncârligată-i coada ninsă a pisicii,
sfarmă ácera,-n pupilă, gerul, până dimineaţă; la ţărmul încă tânăr, e-ntinsă nepăsarea,
nu şi-a mâncat comândul înaripata, oare
șipotul, atent, petrece stele, una câte una, şi-l mai ascunde-n aer… se vede că-i trişoare,
gheaţa-i zdrenţuită-n coaste, icre vor zvâcni în peşte, pescarul netezește, cu aspra-i mână, marea;
sus, arinul – desfrunzitul - ácele în crengi tiveşte,
grizonând secunda,-n treacăt, vântul biciuie întruna; sub soarele amiezii, stă pradă o părere,
doar cremenii tăcute îi voi mai da de ştire
a dvorit ca fruct al serii – tainele şi-a prins în vele - cât mai aprind lumina prin resturi de iubire,
luna… ce ritos coboară, trasă-n codicele nopţii… ce-a mai prânzit hoinarul prin resturi de tăcere;
prinsă-n tragicul căderii, cheamă îngerii-n adopţii,
gândul - o durere-n ape; piatra - nafură din stele voi, albatroși de cretă, ați survolat misterul
de mii de ori - în aer, secunde-s tăvălite
de încercate zboruri, pe țărmuri tipărite,
pescarul netezește, cu aspra-i mână, cerul;

Valerian Bedrule e apa liniștită, amurgul e jăratic,


mi-a mai rămas doar zborul, în irisuri, ostatic

46
BUCOVINEI Februarie 2022

POEM DESPRE-UN ÎNGER


(în memoria poetului Grigore Vieru, născut la
14 februarie 1935 la Pererîta, județul Hotin,
Regatul României)

Te-ai dus mult prea devreme printre îngeri,


Pământul drag fiindu-ți iar aproape,
Cu dorul cel durut în glas, cu frângeri
De lacrimi grele înnodate-n pleoape.

Auzi acolo vocea mamei, calmă,


Asculți iar doina dulce și izvorul,
Șoptind îl ții-n căușul cald, în palmă,
Ca să stropești ograda și ogorul.

Te-ai dus să-l rogi, poete, înc-o dată,


Pe Eminescu nemuririi noastre,
Cu inima ta mare-n mâini purtată,
Ca să ne judece el dintre astre.

Te-ai dus purtând în suflet trei culori


Și-o singură ființă românească,
CLIPA Te-ai dus la Prut să faci alt pod de flori
Pe care Domnul să-l înveșnicească.
În ochiul de izvor o caut,
În bucla timpului, pierdută Te-ai dus să îți visezi tu iarăși neamul
În sunet unduios de flaut, Că-ncape într-o singură icoană,
Pe-aleea veche, străbătută Cu crucea-n mână să te-nchini la hramul
Bisericii din anii de prigoană.
De umbre palide, strivite Te-ai dus să-ți strigi în cer durerea-ntreagă
De străluciri de lună nouă, Și grea de pe pământ înstrăinat,
Prin frunze veștede, ivite Iar rănile din viața lui pribeagă
Cu fața umedă de rouă, S-arăți că încă nu s-au vindecat.

În voalul încărcat de stele, Te-ai dus plângând pe cei duși în Siberii,


Pe-obrazul nopții răcoroase, La tâmple cu pistol mânați din curți
În hora veselă de iele De stele roșii, nerăbdând vederii
De amintiri voluptuoase. Pe cei ce tot uitat-au, pe mancurți*.

Am prins-o; i-am simțit parfumul Te-ai dus ca să nu-i vezi deloc la față
Cu iz puternic, cunoscut, Pe cei ce și-au uitat azi alfabetul.
Dar s-a tot dus, așa, ca fumul Te-ai dus să lupți și-acolo, -n altă viață,
Și iar prea repede-a trecut. Alături cu alți frați, veniți cu-ncetul.

S-a dus c-un zvâcnet de aripă Te-ai dus visând al pâinii abur moale
Și alte clipe timpu-adună… Din Basarabia iubită, dragă,
Și-s tristă căci oricare clipă La Prut cum șterge granița din cale,
Vreau s-o trăim doar împreună! Ca să vedem o Românie-ntreagă.

Cătălina Orşivschi

47
Nr. 1 (29) SURÂSUL

EPIGRAME
Vecina
Cu vecina-am dus-o bine,
Când la ea, și când la mine…
Și-astăzi mă invită baba,
Dar, de merg, chiar merg degeaba…

Dilemă
Știu dame cu nume de floare,
Cu toate pot face-un buchet.
ÎN VIAȚA MEA La ele mă uit ca la soare;
Le-aș vrea eu, dar nu am buget.
Deseori am strâns din dinți Dat-am cote către stat,
Și-am gemut de suferinți. In și cânepă-am cărat
De-atunci vremea a trecut... Și-astfel mi-a rămas și mie
Barza
Nicio vină n-am avut: Sarea doar de la scrumbie… Ea și-a făurit un nume
Că aduce prunci pe lume
Dat afară din liceu, Am vrut piatră ca să car Și vecinei prunc îi lasă
Făr' a fi vreun derbedeu, Și-am muncit, dar, în zadar, Când bărbatu-i dus de-acasă.
Eu avut-am un cusur: Fiindcă mi s-a spus clar, dur,
Că eram fiu de chiabur. Că n-am dreptul, că-s chiabur. Primăvara
Am fost tare chinuit: Când bușteni am vrut să duc Azi la noi în bătătură
Tata-n codru a fugit, La Cacica,-ntr-un sătuc, A fost soare și căldură;
Stând fugar vreo șapte ani. Că n-am – mi-au trimis poruncă – Când venit-a însă seara,
Oropsiți, trudiți, sărmani, Nici acolo drept de muncă. A fugit iar primăvara…

Doi copii cu mama care Un proscris chiar peste tot Realitate azi
De mâhnire, supărare, Eu eram și cum să pot
Noi, cu toții, greu trăim
S-a îmbolnăvit rău, noi Să dau dări la stat, pe loc,
Și puțin agonisim
Scoși din casă-am fost apoi. Când nu câștigam deloc?
Fiindcă astăzi ne jupoaie
Lupii cei în piei de oaie.
La spital ajuns-a mama Mai apoi mi s-a transmis:
Și atunci luat-am seama Ține cont, tu ai permis
Numai eu la toată treaba Ca, din zori și până-n seară Aceia de „sus”
Și n-am stat deloc degeaba, Să faci muncă voluntară! Doamne, bine le mai șade:
Unul fură, altul cade,
Să nu spună lumea-n sat Am muncit din greu și-n sat Deci dreptății,-mi spun amarul -
Că pământ las nelucrat Lumea m-a apreciat I-or fi dereglat cântarul.
Și l-am îngrijit eu bine Și-mi spuneau, cum eu aflai,
Ca să nu-i fac de rușine Drăcușorul lui Mihai.
La 84 de ani de viață
Pe părinți și cereale, M-a-ncercat atunci rău chinul, M-am născut și am crescut,
Ouă, păsări, animale, Dar așa mi-a fost destinul Viața am parcurs la pas
Laptele de la văcuțe, Și-azi spun: trece tot ce-i greu Și din ea mult a trecut,
Barabule – trei căruțe – De te-ajută Dumnezeu! Dar puțin a mai rămas.

Ionel Orşivschi

48
BUCOVINEI Februarie 2022

Petale solare Viaţă de schelet


Lacrimile de pe obraz Adunătură multicoloră
Au fost repede izgonite Haotică înainte de furtună
Ogorul s-a împodobit cu ele Jinduieşte la amintirile
Abc-ul tainei pământului. Risipite de vânt vrăjitor.

Propietarii n-au aflat încă Cineva le aduce ploaie


Legământul a fost dezlegat Fără dorinţe de viitor
Drumul rămâne deschis Oasele străpung cortina
Oriunde se schimă lucrurile. Nasc învolburare nocturnă.

Totul este un spectacol La deschiderea ochilor


Ce topeşte adâncurile Şansa naşterii din suflet
Pretutindeni e fascinaţie Culeg cireşe cu bătăi de aripi
Pledoarie pentru iubire. Obraji revărsaţi printre crengi.
Tsunami
Libertatea-i supremă pe ogor Întrezărirea de păsări
Moara de vânt nu are vânt Schimbă semnele destinaţiei Îngeri albi şi negri
Viţa de vie nu are struguri Spre nemărginirea planetară Schelete fără vlagă
Colţul de rai nu e raiul biblic Îmbrăţişează floarea soarelui. În frigul din morminte.
Salcâmul înflorit nu are floare
Vişina coaptă nu are culoare
Trunchi bătrân fără inele Strigare
Tsunami fără valul ucigător Stampă postmodernă
Arbori înfrunziţi fără frunză Păşesc prin lanuri
Zeci de capete şi niciun gât Privesc cu greu tăcut Din lumea lui străveche
Mândrie fără pământ natal Seminţele împrăștiate Și nu în carantină
Vestit poet fără versuri Crescânde-n poale Neaplecat în vremuri
Alergarea pe pistă fără paşi. Devreme bătătorite Și fără ordonanțe.
De tălpile goale.
Când orizontul este fără linie Aerul urcă blând
Generaţiei negenerate i se predă Pe margine de cale Pe cărări de munte
Despre civilizaţia conflictuală Ţăranul se-abate obosit Zboară și zboară peste vârfuri
Nimic sfânt nu-i la locul lui. Priveşte macii Natura iar se naște.
Aşteaptă să cadă soarele
Tornadele interioare îşi fac efectul Să-şi risipească glia E liniștit pământul
Determină schimbări de sensuri În noaptea spaţială. Suavă dezlegare
Arta ascunde uşor cuvintele Sub aripă de vultur
Sensibilitatea la braţ cu neruşinarea. Lanurile unduiesc din nou Pornit spre azimut.
Sclipesc s-a aprins lumina
Coaja oului sparge pietre Macii s-au fugărit din cer Iar aripa-i eternă
Ziua nu mai este primitoare Înfriguraţi de eternul destin Străpunge și străpunge
Toţi şi toate au oasele moi Pasageri singuratici pe cărări O aripă de alamă
Neştiinţa se răzbună în secret. Nechemați să rodească-n lacrimi Un avion ce pleacă spre deșert.

Ionel Pintilii

49
Nr. 1 (29) SURÂSUL

În nopți târzii... Anotimpul viselor cărunte


De ce te caut și nu știi, Visele pornit-au toate să colinde anotimpuri,
De ce? N-au astâmpăr tot aleargă pe poteci neprevăzute,
În nopți târzii... Își iau zborul fără seamăn printre fraze, stele, gânduri
De ce gândesc că poți să fii? Și când timpul le constrânge visele devin cărunte.
Și nu ești,
În nopți târzii... Timpul dăruiește clipa bucurându-ne în taină
De ce visez când îmi adii, Când ne-nalță cu aripa spre-nălțimile adulte,
Că o să vii? Mugurii ne dau în floare, fructul se îmbracă-n haină
În nopți târzii... Și când frunza-i sunătoare visele devin cărunte.
Luceferi dulci în armonii
Suntem Toate par a fi ne-atinse, mărgărite luminoase
În nopți târzii... Ce duc tinerețea-n brațe cu surâsuri prea mărunte,
Mă cânți, mă scrii în poezii Pașii se strecor prin iarbă croșetând cărări frumoase...
Mă faci poem Anotimpuri trec în grabă... visele devin cărunte.
În nopți târzii...
Ne-ntoarcem ca să fim copii
Cu soare-n ochi
În nopți târzii
Adolescenți pe la chindii
Suntem și mari
În nopți târzii...
De ce te caut și nu știi?
De ce
Maria Tomiţa Corini
În nopți târzii?

Colici-(Samael) Iluzii infinite


Se-aude ziua, Destinul îşi deschide uşile,
ţipă... se petrece, iar viața se scurge
în vânt de toamnă tulburată, printre degetele cerului,
numără secunde până sufletul îngheață
şi prea în grabă trece. şi trupul se face pământ,
Lăsând lumea-n pustiu chemându-şi prin rugăciuni
şi neînfierbântată. mântuirea pentru o altă viață
în universul veşnic demiurg.
Se-aude noaptea
Definiție cum trozneşte, Iluziile se transpun
născându-se din lupi într-o altă dimensiune,
Femeia! ce fură luna, iar mintea într-o tăcere
O felie de măr otrăvită, aruncă vise suspinând în şoapte. prin spațiul infinit.
între coapsele căreia te așezi Aşa ne povestea odată buna,
și poți muri! sărutându-ne în somn,
Femeia! pe pleoape!
Sângele albastru
răpit din venele unui rege,
fără regat și exilat
de propriile sentimente Marian Vişescu
într-o lume de plăcere
necicatrizată!

50
BUCOVINEI Februarie 2022

SONETUL TOTULUI TOT


Pământul, l-ai ornat, Doamne, cu minuni,
Întinse câmpii, codri și izvoare,
Dealuri cu vii, livezi înfloritoare,
Cântece și hore ca să ne aduni,
Lacuri cu nămoluri binefăcătoare,
Lauri din care să ne facem cununi,
Biserici și icoane ca să ne-mbuni,
Mireasmă, curcubeie și culoare.
Ne-ai dat femei cu-obrajii de zăpadă
Și piepturi pline de mandarine,
Pâine și sare, apă vie, zadă,
Munți silhui din care apa să cadă, SONETUL UNUI DOR
Bijuterii bătute cu rubine:
Mi-e dor de o clipă de armonie,
În toate astea, eu Te văd pe Tine.
De-azur etern și-o ploaie de lumină,
De-o sacră iubire, o cupă plină,
SONETUL UNEI DESCOPERIRI De frenezia din copilărie,

Te caut făr-de-ncetare de-o viață Să le-așez o cunună de verbină,


Prin aer, pe pământ, mări și oceane, Altă împărăție să învie,
Prin catedrale, prin cărți și icoane; Să nu-mi fie primăvara pustie!
Vreau, Doamne, să Te văd un pic la față. Fruntea-mi, pentru toate, Ție se-nchină.

Poteci, am cutreierat, milioane, De cer prea mult, iartă-mi, Doamne, trufia


Am cerut de la flori și pomi povață, De-a îndrăzni la atare favoare.
De la cărturarii care ne-nvață, Amețit, poate-am greșit galaxia,
Dar încercările fostu-mi-au vane. Că n-am îmbrățișat ataraxia.
Am trecut prin furcile caudine, Totuși, decât să mă-nveți cum se moare,
Am acceptat astă soartă ingrată, Celesta muzică, dă-o mai tare!
Sperând că îmi vor fi cupele pline
Cu tăinuite șoapte de la Tine. SONETUL UNUI DOR
Deodată o lumină îmi arată
Drumul spre Tine: inima curată. Doamne Sfinte, Dumnezeule mare,
Un pumn de humă, dar munte de vină,
Se roagă să-l pătrunzi cu-a Ta lumină
SONETUL EVLAVIOSULUI Din care se-nfruptă și bunul Soare!

Dezleagă-mi, Doamne, taina nepătrunsă, Păcătosul de mine Ți se-nchină


De vrei să-mi curmi nepotolita sete, Cuprins de o adâncă remușcare
De-a Ta milostivire să se-mbete Și-Ți cere cuvioasă îndurare
Inima-mi, de-atâtea-ndoieli, străpunsă! Să-l ocrotească puterea-Ți divină!

Permite-mi să mă adap pe-ndelete Dă-mi, Doamne, un strop din harul Tău


Din sacra fântână, de noi, ascunsă, cel Sfânt,
O Mecca de puțini creștini ajunsă Călăuzește-mă pe calea dreaptă,
Înainte de-a trece fluviul Lethe! Ajută-mă să găsesc pios cuvânt

Fă să răsară peste noi lumină, Nemărginita bunătate să-Ți cânt!


Să înotăm în Oceanul Luminos Învață-mă procedura-nțeleaptă
(Adorată ipostază divină), Spre Tine, să mă-nalț treaptă cu treaptă!

Sub cerul de-azur, Capelă Sixtină!


Locuiește-ne sufletul onctuos
Și-Ți vom ridica templu maiestuos!
Mihai Merticaru
51
Nr. 1 (29) SURÂSUL

CUNUNIA CIVILĂ DINTRE SIMONA HALEP


ȘI GABRIEL APOSTOL IURUC
Da, -s de viță armânească,
Au de azi același nume,
Dar suflarea lor în lume
Este una: românească!

CURS DE INIȚIERE PENTRU PROFESORII


TOATĂ VARA GREIERAȘUL... UNIVERSITARI
Toată vara s-a distrat Un imberb dintre aceia ce mai trag pe nas vreo iarbă
Și nici seama nu și-a dat Le predau maternitatea profesórilor cu barbă,
Cum l-împinge în derivă... Nu cumva vreunul dintr-înșii într-o zi să nască-un făt
Terapia intensivă. Și, în loc să jubileze, să o ieie îndărăt.

LIBER LA... TURNĂTORIE DE CE?


Intră-un ins într-o tavernă Trei piloni mai are țara, pentru lume abc.
Fără zapis medical? Nu v-ați întrebat vreodată-n sinea voastră cam de ce
Sună, -nfundă-l în cavernă! Se lovește crud, feroce și cu ură viscerală
Nu e pâră. E normal. În Biserică, Armată, Académie regală?

MULȚI, DAR... PUȚINI CAPRA FACE ȘI OAIA TRAGE?


Vechiul virus, elgibitizat, La energie-s fripți consumatorii,
A născut, în vreme, noi tulpini. Că nu-și achită kilowații, grei,
Mulți români la noi s-au vaccinat, Dar ia cătați un pic producătorii
Dar păcat că-așa sunt de... puțini. Și, mai cu seamă, furnizorii ei.

SFAT DE INIȚIAT UN PRIMAR INTRAT LA APĂ


Când veți boteza copiii, Ne dădea la apă caldă,
Dați-le nume neutre, Că mai-mai să ni se-aplece,
Nu cumva, crescând, șoldiii Dar, ajuns primar, o scaldă,
Să nu știe: -s corzi sau cutre. Juruința, -n apă... rece.

UNDE NU-I CAP...


Ia decizii-ntâi pe șest,

Nicolae Mătcaș
Damblagind o lume șocul,
Ca să cate-apoi un lest
Cum să dreagă busuiocul.

52
BUCOVINEI Februarie 2022

În prag de zi
Cu albul rimei
încerc să-mi estompez
dezamăgirile ce-mi zbuciumă
așteptările.
Din depărtări incomensurabile
ascult ecourile despărțirilor...
Se desprinde,
și în această dimineață,
lumina de întuneric,
binele de nebine,
viața de neviață...
Și totul se petrece
Autumnală în ceața relativului aproximativ.

I
Se duc, se pierd în cenușiu
de nori, posomorâți, cocorii, Alb
e moarte-acum tot ce-a fost viu
și-s îmbrăcați în brumă zorii. Cu versuri albe-mi ning
nemărginirea,
pe-o coală albă de hârtie...
II Mă poartă-n absolut
Sub ploi își culcă nepăsarea
metafora
tristețea stearpă-nlăcrimată,
prin albul de nestins
și-a-mpotmolit visul urcarea
al visului.
spre bolta rece-ndoliată.

III
Oftat devine bucuria
și stingere — trăirile intense,
Neuitare
înlănțuită-i nostalgia
Mai mult decât aveam în așteptare,
în nopți tăcute și imense.
ai răspuns cu „Te doresc!”
îmbrățișărilor mele,
IV încărcate
Prin cețuri palid e avântul, cu electricitate;
fantomă searbădă-i trecutul... îmbrățișări ce-au dus în neuitare
Ascult ce îmi șoptește vântul: trăirile noastre astrale...
” — Sfârșit la toate-i începutul!...” Colosale,
cernute din idealul ceresc,
V iubirile au poposit în mine
Se duc, se sting în amintiri și în tine
de-mbrățișări iubirile; și ce-a fost ieri speranță, zbor,
rămân atât: dezamăgiri va fi și-n azi,
ce-ncarcă-n plâns privirile. și-n viitor.

Traian Nistiriuc -Ivanciu

53
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Exercițiu de supraviețuire
Mi-am ancorat sufletul
în captivitatea unei lumi
plină cu deșertăciune...
Mi-am frânt aripile
în plasma incertitudinii,
orbecăind
prin catacombele vieții...
M-am agățat de speranță,
încercând să supraviețuiesc.

Îngemănare
Dacă ți-aș spune
În triluri de ciocârlii
alerg prin livezile verzi Dacă ți-aș spune
ale speranței... într-o zi:
Aripi de fluturi ” — Nu te iubesc!”,
mă înconjoară m-aș îneca
în vals multicolor; în marea albastră
prin ochii mei curg a ochilor tăi...
râuri de stele, Dacă ți-aș spune,
îngemănând într-o zi:
două suflete rebele. ”— Nu te mai iubesc!”,
m-aș preface
în pulbere de stele
Cândva și azi și m-aș împrăștia
peste amintirile mele...
Cândva
m-am îndrăgostit de un pom...
Credeam că e om... Măiastră pasăre
Azi
m-am îndrăgostit de o stea... Măiastră pasăre
E călăuză în viața mea... este viața...
Cândva Pe aripile ei
mi-am jelit iubirea în vers... poți să ajungi
Azi la capătul pământului,
simt că trăiesc, să plutești
că iubesc. printre stele și nori,,,
Cu tălpile goale
poți să strălucești
În brațele tale sub razele soarelui,
sorbind roua din flori
Am închis ochii dimineața.
și am simțit Măiastră pasăre
că plutesc printre stele... este viața...
Am închis ochii Ea cântă
și m-am pomenit îmbrățișată pe clapele curcubeului
de frunzele unui copac... cele mai melodioase
Am deschis ochii simfonii.
și m-am trezit
în brațele tale...
Aurora Sârbu

54
BUCOVINEI Februarie 2022

Fără… cu tine
Rătăcesc și totuși merg pe un
drum drept
Te caut și totuși te găsesc la
fiecare pas
Te aștept și totuși tu ești lângă
mine
Te iubesc cu cât timpul ne des-
parte mai mult

Dor
Am depănat timp peste timp
Ani ninși Ca să fiu mai aproape de tine.
Întinde-mi un fir din eternitatea timpului tău
A nins Să ne legăm pe veci.
Și-acum, și ani la rând
Va ninge peste noi.
E timpul ce cerne mărunt
Secunde, clipe… ploi. Drag de tine
A nins Îmbrățișează-mă cu tine până când,
Și strâng la piept Sleită de strânsoarea dragostei,
Toți fulgii albi de nea Cad în agonia iubirii nemăsurate.
Să cred că iarna îmi va da
Din frumusețea și din puritatea sa.

Spovedanie
Doi-amândoi Sufletul, gârbovit de păcate,
Stă în fața lumânării drepte.
De dorul tău Ea arde ușor, ușor,
Inima-mi arde În semn de iertare
Și sar scântei Dinaintea Judecătorului.
Până la cer!
Se fac apoi
În stele-aprinse Dulce durere
Șă-mi spună că și astăzi
Noi suntem doi. E viață și e moarte
Și-s în același timp:
Trăiești cu drag o clipă,
Dar mori câte un pic!

Daniela Ciuhlău

55
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Întâmplare
Am nimerit, băut un pic,
La vecinica de la trei,
Dar jur că n-am făcut nimic
Căci a crezut că-s soţul ei.

Interpretare diferită
Ne-am hârjonit împinşi de necuratul
Şi-avem acum un diferend banal:
Ea vrea să „trâmbiţeze” în tot satul,
Ghinion Eu vreau să pun batista pe ţambal.

Trăia o permanentă fericire,


Dar dracul îl împinse să greşească: Vecina de lângă casă
Fiind un tip mai curios din fire,
A vrut şi el să se căsătorească. De vecina mea frumoasă
Cu un trup creat de zei,
Mă desparte doar o casă
Autodenunţ Şi anume... casa ei.

Nu sunt gelos, dar s-a-ntâmplat


C-am mai sărit şi peste cal: Exerciţii muzicale
De două ori eu i-am băgat
Ginecologul în spital. Mi-au spus, pe când eram în şcoală,
Că n-am ureche muzicală;
M-am însurat şi-apoi, agale,
Suspiciune Am învăţat să cânt… de jale.

Nevasta mi-a găsit pricină


Şi îmi aruncă vorbe reci,
Că prea aproape de-o vecină
Îndoială rezonabilă
Mi-am cumpărat un loc de veci.
N-o fac aicea pe bolândul,
Eu sunt un tip cum se cuvine,
Ploaie de vară Dar nu pot să mă-mpac cu gândul
Că s-a îndrăgostit de mine.
Vremea asta nu-i prea bună,
Rău mă chinuie artrita, Ce-și face omul cu mâna lui...
Plouă, fulgeră și tună, S-a învăţat şi-acu
Eu, în casă... cu trăsnita. m anticipează
Că-i fac pe plac în toate, aşadar
De câte ori iubita mea visează,
Speranţe Pe mine mă pândeşte un coşmar.

Vin Paştile cu flori şi cu iubire,


Iar secretara, fără să glumească, Florin Rotaru
Aşteaptă de la mine o mărire;
Eu cred că-s slabe şanse să mai crească...

56
BUCOVINEI Februarie 2022

DEFINIŢII EPIGRAMATICE
Talentul
E o sămânţă de noroc
În al creaţiei domeniu,
Iar dacă nu-l posezi deloc,
Vei fi considerat un geniu.

Reclama
Reclama e o artă de nespus
Ce îți insuflă, când ești bun de plată,
Că ai visat o viață-acest produs
Pe care-l vezi acum întâia dată.

Politicianul
Chiar fiind afemeiat,
I-i cusurul tolerat,

DIN PANDEMIE Căci istoria denotă:


Şi politică-i cocotă.

Einstein II Deputatul
De-ar fi beciul la balcon, E-un om politic foarte mare,
Plin cu sticle, respectiv, Ce abordează peste tot
N-ar mai cugeta Ion Probleme multe, arzătoare,
Că e totul relativ. De care chiar îl doare-n cot!

Concluzie Eva
Nu-i pe lume mai Covid A încălcat un jurământ
Ca un virus de partid; Şi raiul l-a pierdut, eternul,
Șeful când a strănutat, Dar nu e bai, căci pe pământ
Tot partidu-a leșinat! S-a revanşat, creând infernul!

Evaluare Poetul (după Pascal)


Dragii mei parlamentari Printre mâncăi ce huzuresc sub soare,
Cer salarii și mai mari; Căci nu-i umbreşte gândul sau cuvântul,
Dacă nu e competență, Poetul e o trestie gânditoare;
Sporu-i pentru impotență! Adică e flămând de-l bate vântul.

Post-revelionistică Eliberatorul rus


Zile-n șir am stat la masă – Spunând că ne-a eliberat,
Am o mutră de coșmar; De-al său tupeu și azi mă mir,
Gata! Vreau s-arunc din casă Căci el, murind, mi-a ocupat
Și oglindă, și cântar!... Şi locul de la cimitir.

Ion Diviza

57
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Regalitate
Cu genele aprinse de-un vis pe fiecare,
Cu adieri scăldate în cel mai pur parfum,
Mă ispitea, din păsări, să urc, amețitoare,
Chiar taina înălțării, spre un miraj de fum.

Deși îmi pare cinste, mi-e pofta cam dilie,


Eu nu mai vreau veciei sa-i fiu doar templier,
Iar dintre aripi crește și-un pic de erezie:
Urc rege peste vulturi, definitiv, mon frere.

Se ține dupa mine, mareea-mi bea întruna


Fantasmele din umeri, le arde luminând;
Înfloririle apelor Din forma mea de apă mă cere-n aer luna
Să beau din cupa zării târziul pân’ la fund.
Din val în val e-o limpezire rară,
Un nenăscut în muguri cere rând, Sub arborele lumii sunt fructe dulci, dar reci,
Pe fruntea apei taine vechi coboară Mă răzgândesc, ninsoare, pun pe vecie șaua
Abisuri pure-n gânduri incantând. Și carul meu de fumuri, ce-i tras de lilieci,
Se va porni îndată, acum, când tragi perdeaua.
Din stropii ei cresc falduri opaline,
Genuni ce varsă plete în cleștar,
Iar de sub pleoape, candele preapline Ding-dang
Duc jocurilor apei nunți în dar.
Un clinchet strop oprit între ding-dang
Hlamide albe-n unde ploi desfac Va destrăma chiar nesfârșirea care
Ca nașterea în albii să respire, Înalță-n turnuri sunet pur în rang
Iar glasurile din adânc, de tac, De fulger sacru din oglinzi polare.
E pentru că-nfloresc din risipire.
Păstrezi dorințe-n forme iluzorii,
Oglinzi mângâie nuferii, îi doare, Doar să rămână yinul lângă yang;
În văluriri, topirea în mireasmă Când dingul tânăr este semn de glorii,
Și sufletele apei vor să zboare Retragerea se sună dintr-un dang.
În afrodite pure de agheasmă.
Însă când dangul se revarsă-n ding
Sfiiți preoți din legământ solar, Și pleci furiș spre-abis în respirații,
Muguri de raze, rupți din adorare, Între secunde-i teama că se-ating
Se desfrunzesc spre ceruri, în lăstar, Și nu avem la întâlniri gradații,
Din umeda și dulcea-mbrățișare.
Dar înălțarea-ntre culori împinge
Și revărsarea-n forme-i dezlegare Ca fruntea să destrami pe împrejur,
Ce-nalță-n stele gemenele flori Ding-dang cu unde creștetele ninge
Ca-n leagăne pe gene de fecioare Cu izvorâri din visul cel mai pur;
Să înflorească apele spre zori,
În clinchet muzici limpezesc cristale
Iar nunta apei, spusă de-o petală, Și pendulează-n sonuri dang și ding,
Plutește-n muzici de-nfloriri alese, Să urce-n vânturi cântece-abisale,
Că-n zori, din ape, ies calești de gală Când stelele pe piepturi ni se sting.
Și duc spre zare fetele - mirese.

Alensis de Nobilis
58
BUCOVINEI Februarie 2022

Două maluri
dacă nu plouă
se va stârni plânsul
din inima de lavă a țărânei
se vor deschide gurile sufletelor
precum ale peștilor - pe uscat –

deși timpul se încovoaie ca o virgulă


între două perne fără de rost
totuși - le așez acolo seară de seară

o ființă invizibilă îmi


doarme alături
genunchii cuvintelor tremură
în taina rugăciunii de noapte
sufletul încearcă să coboare
de pe cruce în timp ce visez
Duminici pentagonale cum două maluri se aruncă
spre mijlocul apei
Ce duminici reci, pentagonale, căutând îmbrățișarea
Ce neregulate zile vin!
Toate-n colțuri nefuncționale,
Toate îmbibate cu venin... M-aș târgui cu timpul…
Dau și-n tine ploile de vară? M-aș dezbrăca de anii ce-i port de lungă vreme,
Palmele destinului, le simți? Ca de o haină veche pe care n-o mai vreau,
Bântuie o molimă pe-afară, Căci îmi lipsește raza sclipirilor boeme,
Iar prin mine trec fiori cu zimți. Iar umbrele tristeții din bucurie-mi beau.

Cum n-aș vrea o zi perfect rotundă, Aș arunca povara din țesătura minții,
Să mă joc prin ea ca printr-un cerc, Aș destrăma durerea ce-mi încolțește-n gând
Doar că, unghiul ascuțit abundă Și-n nașterea cea nouă mi-aș cheltui arginții
Și îmi vine greu să mai încerc. Pe roadele alese născute din cuvânt.

Uite, mor și prunii și cireșii, Mi-aș lepăda suspinul în zbaterile mării,


S-au pornit invazii de păduchi, L-aș sparge de oglinda albastrului imens,
Ne pândesc din țepii lor măceșii L-aș rătăci pe ape, să nu-i răspund chemării,
Și ne-aduc sfârșitul niște puchi. L-aș descânta, prin mine să nu mai aibă sens.

Ce duminici pale, mohorâte, Mi-aș strânge bogăția trăirilor mărunte


Stau ca niște clopote pe noi, În buzunarul vieții, de-atâtea valuri spart,
Suprimând aceste vremi urâte, Spre-a-nsenina crisparea din tâmplele-mi cărunte,
Vreau să vină viața înapoi. Și taina bucuriei prin lume să o-împart.

Cer deplinătății să ne-abunde, M-aș târgui cu timpul să nu mai bată-n ceasuri,


Cer desăvârșirii drum deschis, Sub limbi de foc să-i cadă cenușa pe cadran,
Invocând iubirile rotunde, Gonind printre minute și fără de popasuri,
Să acced tărâmul interzis. Topească-se-n eteruri spre-a nu mai fi tiran.

Emilia Amariei
59
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Iarnă
Petale albe-n dans de iarnă
Trimise tainic dinspre ceruri…
Lacrimi curate par să cearnă
Nourii grei din larg de vremuri.

Joc enigmatic de cristaluri,


Perdele dese de lumină,
Curgând în diafane falduri
Măiastre ca de crinoline.

Ascund în haine monocrome


Mizerii, suflete deșarte,
Povara unor biete forme
Vară Ce -au fost cândva și rafinate.

Frumoasa vară își revarsă nurii Solii candide din înalturi


În diafane forme pe pământ, Ce jinduiesc să ne-nconjoare,
Unind cu marea muntele cel sfânt, Iar noi, tăcuți, rotim în salturi
Pecetluind sărutul lor cu zorii În astă lume trecătoare

Și -n adieri își mișcă trena-n valuri Același dans, cu mimi o mie


Cu maci, cu romanițe și sulfină… Ce-nvârt în horă trupuri grele;
Mai poți avea o inimă haină Livizi și fără energie
Când sonuri dulci adună-n taină gânduri? Vin spre liman, în grup, rebele.

Și, de greșesc, îmi picură cuvântul Și-aici, pe marea lumii scenă,


Cu roua caldă a zilelor de vară, Își joacă rolul de fățarnici,
În suflet îmi adună o comoară Mințind din guri ca de hienă
De vise ce alungă-n gol urâtul. Ce scot văpăi, desi par darnici

Corola ei de doruri și speranță În sfaturi, vorbe înțelepte


O -mprăștie-n nisipul cald și fin, Și-mpart scâncind cu vrednicie
Iubite Doamne, Ție mă închin, De parc-ar vrea mereu să-ndrepte
C-ai plăsmuit splendori în astă viață! Minciuni, păcate din vecie…

Când valul alb în spumă se topește Neocolind searbădul rol,


Și altul se întoarce ca să piară, Zâmbesc spre cerul alb de nori
Atâta măreție mă-nfioară… Din care-mi curg fără ocol
Mă simt nimicul ce-n van hoinărește Steluțe mii și-mi trec fiori…

Și izul de rășină-mi amintește Zăbranic alb și lin coboară


Că omul pe pământ e trecător, Din feeria lui cea sfântă,
Doar soarele de sus e domnitor: Purtând misiva solitară
Prin ochii zilei veșnic ne privește. Ce tainic bine mă cuvântă

Și, de e vară, toamnă ori e iarnă S -accept această viață dată


Sau primăvara vine înapoi, Cu diafane biete forme,
Miracolul trăirii e în noi, Învolburări ce-au fost odată
Pecetluind pios sfânta comoară! Ascunse-n liniști monocrome.

Maria Apetroaiei
60
BUCOVINEI Februarie 2022

Ultimul glonț dintr-o iarnă mov


Cum aș putea să rămân ascuns definitiv
În singura iarnă mov care îmi îngheață rănile
Împreună cu mugurii de magnolii
Anesteziați de propria teamă,
Surprinși îngenuncheați ca pentru rugăciune
În așteptarea primăverii rătăcite în calendarul anotimpurilor?

În cromatica aceasta mi-am regăsit amintirile,


Tăcerea, cândva sechestrată
Poemul acesta va fi dedicat fricii În suburbiile unei nopți
Sunt actorul cu roluri scurte, de două minute! Cu visele pierdute la singurul cazinou
Cine poate veni să te îmbrățișeze Unde la ieșire, deasupra ușii, privirile se opresc resemnate
După doar două minute de așteptare Pe un vechi afiș cu un „Prea Târziu”,
Pe o scenă neobișnuită cu prezența ta?! Echivalentul unei sentințe pe viață la neuitare.
În ultima piesă jucată la Domul din Pavia, Tăcerea, o actriță condamnată să joace mereu
Printre sfinții tăcuți s-a așternut liniștea mirărilor mele Pe scena zgomotoasă a lumii
Asemenea lacrimilor îngerilor Rolul așteptării ultimului glonț dintr-o iarnă mov
Pe crucea mea veche strânsă la piept. Care anunță sosirea unui nou poem.
Am respirat două minute și am ieșit din scena improvizată
Și, nu știu cum, revolverul din mână
A împușcat accidental singura noapte
Care îmi aprecia gândurile despletite pe scena lumii.
Terapie cu păsări
Poate am visat, dar simt că... Astăzi, teatrul este plin cu măștile mele
De două minute sunt singur! Purtate în copilăria-mi șchioapă...
Ele nu au vrut să mă învețe ce este renunțarea,
Mersul înapoi, fuga din calendarul anotimpurilor
Măștile mele hrănite cu „și totuși” sau „poate că”
Fluturele meu este M-au privit neîncetat, de aproape și curioase
un vultur care lăcrimează Când am început s-o iubesc pe Manon,
M-au lăsat să desenez suferințe și lacrimi împietrite
Așa cum mi se întâmplă tot mai des,
Pe sânii ei înmuguriți în gândurile mele.
Când mă trezesc înaintea dimineților mele,
Astăzi mi-am adunat toate măștile
Mă îmbrac într-un poem nou și cu un fluture pe umăr
În teatrul acesta abandonat, pe scena rece
Număr străzile și ferestrele care îngână tăceri
Și le-am citit din poemele trecerii mele prin viață.
Și îngerii care veghează jocul copiilor în vise,
Asemenea cerului, acum vindecat de singurătate,
Somnul florilor oftând în glastre sparte.
Vă spun și vouă și măștilor voastre,
Nu știu de ce aud mereu rugăciuni
Faceți terapie cu păsări!
Purtate pe aripi de păsări bolnave de singurătate
Și doar toaca din duminicile redesenate de sfinți
Îmi poate reda bătăile inimii
Ca un ceas îngrijorat că i se fură secundele! Gabriel Dragnea
Îmbrăcat într-un nou poem, pe umăr
Fluturele meu este un vultur care lăcrimează.

61
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Ţara Luanei
În Ţara Luanei se-ntâmplă minuni,
Luceferi de taină se frâng în genuni.
Se sparg în izvoare, rotund, curcubeie,
Ca şolduri sfioase și tari de femeie. O zi
În Ţara Luanei îţi pierzi răsuflarea,
Vorbeşte pădurea, se-ntinde cărarea, amintirea
Poeţii își scaldă privirea divină a ceea ce ar fi fost
În raze de soare, crâmpei de lumină înmiresmată amețitoare amară
Și ramuri se zbat în vâltori și rafale, trecuse sub puterea paznicului orb
Cuprinsul se-ntinde cu braţele goale. cum trec toate într-o doară
Cu fluturi ce nu pot vreodată s-adoarmă, vocile care strigaseră cândva
Privirea pierdută de ceruri se sfarmă. aspre voci de vioară
Și n-ai să vezi urme de rău si de tină, scârțâiau precum aripa de lemn
Se-nalță spre ceruri cetăţi de lumină, aripă veche de moară
Se varsă pe vale în picuri de ploaie neant foșnitor
O toamnă stridentă-n culori vâlvătaie. vers înzăpezit dezbrăcat de trecut
Iar brazii înalți spun frumoasa poveste, rămâne mersul meu
Când falnic coboară spre vale din creste. fără drum
Foşnesc fantomatic din cetine sure fără lut
Și-adânc te pătrunde miros de pădure.
Sunt mii de contururi, de linii răsfrânte,
De margini de apă ș ipietre înfrânte,
De zbor și avânt, de înalt și genune,
Cu izul acela de brad și tăciune,
De pâinea crescută ce ochiu-l desfată, Diana Trandafir
De cântecul tău, o minune de fată.

George Eftimie

62
BUCOVINEI Februarie 2022

Sfârșit de săptămână 2
- Weekend - 2

E sfârşit de săptămână
Plec la sat
Emanând de fericire.

În grădină au ridicat gardul


Calc prin piesăc
Cu gândul rămas
Pe malul Caraşului.

Sfârșit de săptămână Privesc la stele


- Weekend - Îngenuncheat lângă râu.
Strig după poezie
Stau pe butuc în curte Să vină la mine mireasă!
E atâta linişte în jur
Încât se aude murmurul tăcerii Se strâng norii de ploaie
La urechea poetului. La postul de radio
Anunţaseră că o să vină furtuna
Un avion trece peste zare Cu mintea rătăcită,
Cireşele sunt încă verzi, Privesc la porumbel
Nucul sădit a înfrunzit, Cum îmi duce
Porumbei şi-au făcut cuib Dorul la soare.
În coşul casei.

Soarele parcă venit


Mraconia
(mănăstirea de sub ape)
Dintr-o altă lume
Îmi usucă cerneala
Lacrima din ochii lui Dumnezeu
De pe coala
Coboară prin visul Fecioarei
Pe care am scris acest poem.
În Dunăre
Să lumineze poarta
În sat a mai murit un om
Mănăstirii de sub ape.
Bate zvonul la biserică,
Pasărea luându-şi zborul,
Decebal din stâncă
Străbate prin coridoare de timp
Priveşte în adâncul fluviului
Până la o altă viaţă.
Să-i vadă ruinele
În formă de cruce
Voroneţ Când vântul se preface
În versul vieţii.
Păşesc înspre mănăstire
Cu tălpile impregnate
În metaforele albastre Măicuţa îi cântă lui Iisus
Ca azurul cerului Şi zidul mănăstirii
Ce acoperă Raiul E lumina care scaldă
Cu poveştile străbunilor. Dunărea în rugăciune.

Mănăstirea e izvorul
De credinţă şi lumină
Ce-mi transformă sufletul
În puritatea ce ţâşneşte
Din inima lui Dumnezeu
Peste rugăciunea din care mi se naşte versul.
Iulian Barbu

63
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Bucovina - casa Aer din Bucovina


Domnului
În sânge mi s-au scurs izvoare
Prin lungi cărări de infinit, De polonez, maghiar, german,
Când Domnul lumea a zidit, Dar cel care i-a dat savoare,
Și după munca Sa cerească, E cel curat bucovinean!
A vrut și El să se-odihnească!
Aer curat din Bucovina
Un colț de Rai a decupat Am inspirat când m-am născut!
Și pe Pământ l-a așezat! Și-n ochi am adunat lumina
Un loc frumos și liniștit Din locul unde am crescut!
Ce Bucovina l-a numit!
Am bărbat Pe munte pasc blânde mioare
bucovinean Slăvind natura Sa divină, Și pacea peste tot domnește!
Munții înalți I se închină! Parfum de flori și sărbătoare
Am bărbat bucovinean, Izvoare numele-I șoptesc, În aer peste tot plutește!
Gospodar din neam în neam! Păduri bogate Îl cinstesc!
De la moși, de prin pruncie, Pădurea toată se îmbracă
Harnic s-a deprins să fie! Ținutu-i mare și frumos C-o haină verde și umbroasă,
El îl privește drăgăstos. Iar timpul uită să mai treacă
Nu încinge vorba multă! Revarsă peste tot lumina În Bucovina mea frumoasă!
Treaba se cere făcută În colț de Rai ce-i Bucovina!
De cum a mijit lumina, Grădină vie, de poveste,
Că așa-i în Bucovina! Pe-acest tărâm neprețuit, Aici mi-e prinsă rădăcina!
Ce îl privește mulțumit, Și sufletul mi se hrănește
Podu-i plin de fân în șură! Aici El și-a găsit hodina, Cu aerul din Bucovina!
Orătănii-n bătătură În casa Lui din Bucovina!
Ciugulesc cuminți la soare, Cățel la tigaie!
Sau se-ascund pe la cuibare!
Bătrânețe
Azi gătesc un cățeluș,
În grajd vaca și-un vițel Ce-n tigaie stă cuminte!
Stau alături de-un purcel! S-ajungi frumos să-mbătrânești
E-un lucru valoros în viață! Să nu credeți că-i de pluș,
El în țarnă, pe ogor, L-am spălat cu luare-aminte!
Prășește cu drag și spor! Și anii ce-ai ajuns, să-i prețuiești!
Căci mulți nu au avut această șansă!
Zâmbind să te trezești de dimineață, Bălănel și grăsunel,
Bun la suflet, omenos, Îl prăjesc încet la soare,
Știe a doini frumos! Fii fericit că soarele privești!
Căci prea curând este târziu în viață, Condimente pun pe el
Vorba lui e iscusită Busuioc fin și cicoare!
Și cu miere-i îndulcită! În pace și-armonie să trăiești!

De codiță i-am legat


Om în sat ca dânsul nu-i! Alintatul Doar un fir de rozmarin!
Mândră că-s muierea lui, Pe blană i-am presărat
Mă gătesc să fiu frumoasă Ochi albaștri, păr vâlvoi, Cimbrișor, câte puțin!
Și-l aștept cu drag acasă! Alb ca prima nea căzută,
El e un motan de soi, La o cină așa gustoasă,
Șoarecii nu prea-l ascultă! Pe vecini i-am și poftit!
Când să îi servesc la masă,
Face mofturi la mâncare! Bălănel a și fugit!
Răsfățat și aliniat,
Miorlăie în gura mare
Când se simte neglijat!
Grațiela Cristina Herghelegiu

64
BUCOVINEI Februarie 2022

Te-aș chema
invitaţi-mă la dans goală îşi spuse într-o zi femeia
căutând în dicţionar ce înseamnă cuvântul şaradă
între două dansuri e loc şi pentru vals şi fericire
ar trebui să învăţ viaţa şi fără tine îşi mai spuse
deoarece în vremile astea trebuie să fiu regina
galei
să ai amintirea unei femei ca prinţesa Diana
acum de când am devenit doi străini dezlegaţi de
biserică
nu mă pot desprinde deodată de amintirile
noastre
Te aștept... fiindcă între două tăceri şi ziduri construite de tine
inima mea le-a pătruns cu iluzia iubirii eterne
când viaţa mea capătă acum la capăt de drum te-aş chema din nou cu
alt sens mine
şoptindu-mi în ţara cuvintelor dulci a dorului şi amorului
că am nevoie
de o nouă dimensiune -
în aerul ce ne desparte Și tu, femeia mea...
tânjesc cu dorul
de-a fi Un clopot ce veghează schitul,
noi doi Un val tăcut ce-mbrăţişează Marea,
prin fereastra inimii bătrâne Un stol de pescăruşi ce întretaie zarea
cerul albastru Şi tu, femeia mea, cu ademeniri deşarte.
şi zborul pescăruşilor Un baldachin ce ne invită-ntr-însul,
se oglindesc în mare Un soare cald ce ne surâde galeş,
neliniştit aştept Un ropot scurt de ploaie ce ne înfăşoară
să-mi mângâi sufletul Şi tu, femeia mea, cu unduiri fecioare.
cu un strop de fericire Un asfinţit de mai ce ne cuprinde,
să vii O lună ce ne umple de iubire,
precum Un cer înfloritor de stele,
o pasăre măiastră Şi tu femeie, pântec de dumnezeire.
din înaltul cer să te cobori
cântând
îmbrăţişarea
Zăpezi de camuflaj
să ne ţină strâns
Sunt hăituit, un anotimp întreg,
ca tot ce ne mângâie
îmi trage lanţul ploilor în pleoape
şi ne înconjoară
străin, în Galaxia Gutemberg
să aprindă în inimi
voi scufunda păduri întregi de ape.
tainică şi nemaiîntâlnită
Ferestrele de apă s-au prelins
viaţă.
vântul plezneşte-n oase de zăpadă,
pe frunze reci, rugina s-a întins
Din dragoste şi iarna curge-n zdrenţe de paradă...

Când sângele nostru


Va fi înflorit
Pe buze străine
Lasă-mă să cad
Lângă nopţile lungi
Ca să te pot trezi
Gelu D ragoş
Cu o bătaie de inimă.

65
Nr. 1 (29) SURÂSUL

EXERCIȚIU 3
Cade o ploaie ce pare
o pregătire pentru finala concursului de ploi.
Cum va curge atunci ploaia acționată în finală, în doi?
Dumnezeu cu cine se va confrunta în acest sens?
Când o parte din lume, de inundații a murit și alta momentan moare,
eu refugiatul poeziei scriu parcă aș desfășura un colac de salvare...
Nefăcând altceva, prin ce și prin cine să-mi aflu
o iertare,
o binecuvântare
o altă chemare?
„Ce tot vorbești acolo?”
M-a abordat fulgerător muza și apoi a continuat:
„Te-am atras prin inspirație aici să scrii,
să nu dai apelor tribut chiar și poezii...
Nu ești tu mai marele apelor
ori judecător,
marinar sau salvamar!
Chiar potop să fie, aceștia au rolul lor...
Eu pentru tine sunt aici...
În fața Tatălui Ceresc,
cu sau fără tine
poeziile tale au aceeași trecere....
Pentru că am lăsat pământul și apa din care sunt făcută
te-am dobândit ca pe un premiu sau recompensă
nu ca pe un lucru oarecare
să nu încadrezi totul prin scrierile tale
fără rând în geografie sau în istorie.
Te-am atras unde inima salvamarilor
și a tuturor lucrătorilor pe ape
nu-i cuprinsă de iubirile amăgitoare.
Acum că știi de ce te-am atras aici
și nu în mijlocul lumii
prinsă momentan între ape, scrie!
Controlează-ți cu pixul poziția și fizionomia!
Deci, scrie...!
Doar scrierea ta continuă este virgula credibilă
între tine și lucrurile neînsuflețite...!”

66
BUCOVINEI Februarie 2022

EXERCIȚIU ACEASTĂ DĂRUIRE


(variantă) NU-I UN SIMPLU JOC
Atunci chiar am crezut că Pentru că s-a făcut în aceeași măsură părtașul tuturor
muza vrea să scape de mine când a vehiculat sobru: celor buni cum și celor răi,
„Te-am lăsat pe mâna noii mele asistente-Marți Seara, bogaților și săracilor,
să te poarte pe calea poeziei bolnavilor sau celor sănătoși,
printre toți spinii și mărăcinii... celor cumpătați cât și celor hapsâni
Să vezi că lumea nu-i ca ei...!” timpul,
„Imensitatea ta!” Am glăsuit eu muzei și apoi: e oprit și dus pentru răstignire cum Iisus pe Golgota.
„Am crezut că dorești să te depărtezi astfel de mine...!” Pe nenumărații săi umeri de secunde, minute, ore, zile,
Muza a vociferat: timpul ne ridică drept cruci vii pe toți pământenii.
„Nu așa trebuie să vorbească mesagerul pe care Existăm pe umerii timpului drept cruci vii
l-am dobândit ca pe un premiu sau recompensă, în drum spre această răstignire,
nu ca pe un lucru oarecare, cum unele substantive pe lista suplimentară a gramaticii
să nu încadrezi totul fără noimă, fără rând doar ca elemente de chin…
în istorie, în geografie Ce am putea face să ne creadă timpul altceva?
sau mai amplu în viitor! Care dintre noi cei peste 7 miliarde de pământeni
Spinii și mărăcinii permit toleranță putem spune că nu suntem cruci vii
chiar la o sutime de milimetru față de ei, pe umerii timpului ce urcă spre răstignire, Everestul?
fără să-ți înțepe poezia, El nu se oprește pentru nimic ci urcă mereu
pe când lumea înțeapă prin diferite mijloace să nu fie învinuit de ceva…
și de la un kilometru... Să nu fie întrebat:
„Dacă unii oameni vor fi ca acești spini și mărăcini „Cine e mai greu pe umerii tăi, „Timp prea darnic”?
vei da înapoi? Bolnavii sau cei sănătoși?
Te vei retrage chiar și de la indicațiile mele? Bogatul sau săracul?
Dacă vei șovăi în fața acestor spini și mărăcini Cel cumpătat sau cel hapsân?”
ce vei face în fața scrisului?
Dacă virgula credibilă dintre faptul că spinii și mărăcinii Această dăruire a timpului
doar stau în gardă fără să acționeze înainte nu-i un simplu joc
ci doar așteaptă nepriceperea unora ca să-i înțepe, ci e seva tinereții tuturora
și felul cum se avântă unii oameni direct fără semnal, adunată la un loc…
este felul cum te îndemn eu să scrii poezii,
înseamnă că doar te fac să te joci de-a scrisul
față de ce repercusiuni severe
vei primi din partea unor oameni!
Ce ți-am confirmat eu aici e doar un fleac
față de amploarea prin care
trebuie să redai cu lux de amănunte Vasile Dan Marchiș
acțiunea dureroasă a lumii în poezie!”

67
Nr. 1 (29) SURÂSUL

DORUL
S-a trezit cu noaptea-n cap,
de el nu mai pot să scap
trece munți, păduri și ape,
calc-aproape, mai aproape,
curge-n râuri cristaline
căutând alt dor, de tine,
Vertij umple văi, culege flori,
mă preface în ninsori,
Tot ce am trăit cu tine, voluptăți mușcând din lună, în frunziş de gând m-ascunde
strigătele toate-n mine, iureș, patimă nebună, ori în ale apei unde,
licurici strângând prin vene clocotirile sangvine, stăvilarele rupând
tresăririle perene, pândă-n unduiri feline, îți respiră gând cu gând,
dans lasciv pe-o sârmă-a morții, orbi de știre, arși în trupuri, se înalță în eteruri
mercenari arenei sorții, răstigniți între săruturi, şi te caută prin ceruri,
doar o trecere fluidă, nesfârșită, prin artere, îmi tot pleacă și-mi tot vine
silf îngemănând silfidă, vrere cursă-n altă vrere, cuibărindu-se în tine,
gând desculț pășind sfielnic peste senzuale gânduri, Raiul își deschide poarta
lacrimă topind jertfelnic un sărut pe zece rânduri, desenând cu doruri soarta,
unghii încleștate-n tors, un galop prin herghelii zboruri sufletele prind
de trăiri fără de-ntors, contopiri în veșnicii, într-un alb și sfânt colind...
suflete îngemănate, suferințelor obol, calcă zări prin Nemurire
chintesențe-amestecate, dând Edenului ocol... şi devine iar Iubire...
Un vertij fără oprire, Unu-n ardere. Iubire. DORUL.

DORINȚĂ ALBĂ
Hai să ne prefacem bulgări de zăpadă într-o bătălie neînchipuită,
când din cer coboară visuri în cascadă prin ninsori aprinse-n ruga ceruită,

când dansează îngeri printre stele coapte înspre dimineața sinilie-n zori,
când colindă-n taină pe la miez de noapte dragostea rănită în turnir de flori.

Hai să ne prefacem ningere cu-alin peste chipuri albe rătăcite-n griji,


fulguind să trecem, să le fim senin, înfloriri de ceruri într-un cald vertij.

Hai să ne cuprindem strâns, în brațe, vii, nu când prea târziul ne pândește pasul,
să ne fim lumina albă din făclii, inima să ardă, să-nmierească glasul.

Hai să învățăm de la flori parfumul, de la rădăcini o statornicie,


să ne fim iertare, să ne-alegem drumul presărând iubire, către Veșnicie.

Iliana Cătănescu
68
BUCOVINEI Februarie 2022

Când vor învia eroii…


Decebal și Burebista,
Cu lup au învins barbarii!
Și-au dat viața-ntreagă țării
“Iaha, upa Teutata!”

Tremură gorunii toți,


Iancu să vină din morți!
Sună goarna-n țări moldave,
‘Nvie Ștefan din ceasloave!

De ce, frate? De la Mănăstirea Dealu,


Motto: Sar’ pe cal Mihai Viteazu’
Și-i unește pe români
„Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de Din Giurgiu pân’ la Cozmîni.
glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum
să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și
cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de Cuza vine din Bârlad
odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!”— Și înalță tricolor
Alexandru Vlahuţă(scriitor, autor al cărții România Din Chișinău la Arad!
Pitorească.) Imnu-l cântă toți în cor!

De ce florile țării noastre Ferdinand și cu Maria


Miros ca-n Raiul lui Hristos? De la Argeș ies grăbiți!
E pentru că își absorb viața În Balcic o inim’ bate
Din sânge de erou pios! Pentru fiii ei iubiți!

De ce cascade duruie mereu Și Blaga-i la sărbătoare:


Cu unduiri învolburate, urlătoare? “Dodoloață să trăiască,
Sunt lacrimile-șmirghel ale văduvei Țara-mi, România Mare,
Cu sufletul cănit, stocit de așteptare… Tot mai mult să înflorească!”

Iar aerul zvâcnește-arome Ai neamului nostru sfinți


De sânge încă proaspăt de eroi Au dus în cerul de sus
Ce de mânie fierbe, geme Limba noastră din părinți!
În glia ce-am batjocorit-o noi. Cunună pe țar-au pus!

De ce-s codrii noștri bătrâni? Să iubim eroii țării:


Cu vinele scorțoase-au apărat Ei sunt Făt-Frumoșii gliei!
Ai patriei dârzi, buni români, Pe moșia României,
Cu crengile spre cer în rugăciuni! Scris-au foi istoriei!

De ce ne rabdă Dumnezeul milei? Cand eroii noști străbuni


La ale Lui picioare-mpunse, Învia-vor din morminte,
‘Plecați de-amar, sfinții români, Vor fugi mâncând pământul
Tremură-n veșnici plângăciuni! Cei ce-au umilit românul!

De-aceea țara noastră, frate


E-a Maicii Domnului Grădină!
De-aceea ea-i o Catedrală
Lucian Andrei Roşca
În Europa cea bătrână!

69
Nr. 1 (29) SURÂSUL

Emblemă
Cleștaru’-l curgi, dintr-un înalt cu cetini
Culegi pâraiele și le avânți de sus,
Tu suflet parcă porți, de Domnul pus,
Eternul întrupat cristal și paltini.

Din steiuri porți tărie spre vâltoarea


Căderilor dinspre amonte de Falcău,
În joc de păstrăv-rază-i cântul tău,
Spre Bilca, Remezău urmându-ți zarea.

Cetatea ți-a fost umbră și tărie


Tu neamului ai dăruit o davă,
Ai plâns cu noi, te-ai bucurat, Suceavă,
Prin tine-am curs de suntem veșnicie!

Mai porți și astăzi doruri și pricină,


De le-ntomnezi cuprinse în Siret.
Cutumă Vom crește dar, tu fost anahoret,
Și două cursuri vom uni-n tulpină!
E tot mai dens cel timp trecut și tot mai amintire
Îi lumea noastră dimprejur, cea fost e amăgire.
Azi nici nu pot să recunosc, din calea-mi, cea redută
De-o cotropeam și eu, și tu, Golgotă revolută Colind înstrăinatului
Ce-i astăzi rece, și-i ghenar în puntea-n prăbușire
Când toate-s, parcă ne-nceput, când toate-s ispitire. Vă primim colindul precum datul cere
Și sporim speranța mai mult ca în an,
Zăbranic smuls din zestrea mea ajuns în fulgerare, Mai trecută-i mama printre lăicere,
pecetnic fără de însemn, fals umblet pe cărare, stinși-s ochii tatei, țintiți spre medean!
tremol ecou, cu-n eu și-un tu, și-un azi din ieri, spre
mâine Vă așteaptă-n prispa risipită-n stare,
De rostuim ce-am renăscut în taină se cuvine; La covrigi și roadă care vă lipsesc,
Că nu-i lăsării crunt tribut, scânteia izvorăște Știu ei că cel „bine”,-n neagra depărtare
atât cât noi ne-am priceput, nu cnutul hărăzește! E nimic de-i lipsă cuibul părintesc!

Iar când o fi să ne topim în umbrele tăcerii Dar veniți la vatră, căci pe-un colț de masă
Lăsăm chemărilor dintâi, când înfloriră merii Sigur o fi pâinea, cum era ș-atunci!
Si-n prag de dor te rezideam precum jurarăm nopții, Că niciunde rostul nu e ca acasă,
Când mai presus de timp eram si nu datorii sorții. Aici, unde dorul vă știa de prunci.
Ce-om re-nvia, în vis ascuns, refren din oda lumii
Sol următor, vei moșteni tu roadele cutumii! Lerui, Domnul Mare, înălțăm colinda
O primim în casă, azi, la sărbători,
Ne-amintește soare, luminează tinda
Când la ușă sunteți fii colindători!

Florentin Adrian Maftei

70
BUCOVINEI Februarie 2022

AM ÎMPĂRȚIT
Am împărțit umbra în două,
jumătate o iau când plouă
când pământul mă dezbracăși mă
îmbracă cu pământ!Iar cealaltă jumătate
mă privește prin ferastră, tremurând.

ZIDITĂ ÎN INIMĂ DE ÎNGER


Mi-a adormit în brațe mama
D in razele lunii curgeau lacrimi,
în păr avea frunze de tei.
Pe jos, căzută pe podea,
se zbătea o umbră.
Zidită într-o inimă de înger,
pe un perete fără de sfârșit,
cu degetele lungi de primăvară,
mi-a adormit în brațe mama.

GLASUL ARUNCAT PE
MARGINEA ȘOSELEI
Te împiedici în fiecare glas
aruncat pe marginea șoselei
și crezi în sunetul buzelor încleștate.
MOARTEA M-A VÂNDUT D e ce?
Pământul e oglinda în care te privesc, Zilele trec printre degetele tale zdrobite
sângele de taur îmi picură sub pleoape de nemiloasa încercare a vieții.
umbra însetată adună fiecare strop
și-mi face din sânge o cămașă.
Simt cum îmi alunecă pe trupul gol și rece,
PORȚI ÎNCHISE
Nu trebuia să te ascult,
nu-mi cere să mă întorc în locul
să aștept să-mi deschizi porțile dimineții.
în care moartea m-a vândut!
Nu trebuia.
Bucată cu bucată,
Tresar, tresar când pașii îți
carnea s-a desprins până la piatră.
aud în gând, făcând cărare...
Alerg spre porțile închise.
ARDE ÎN SUFLET, MOCNIND, PLOAIA
Tu ești lacrima pictată pe inima mea,
eu sunt zidită în umbra ta, ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT
răstignită pe o scară din cuvinte. Mi-am tras moartea la xerox,
Arde în suflet, mocnind, ploaia în mii de oglinzi.
Simt palmele care mă înfășoară. În fiecare zi, tremurând, ating oglinda.
Tu desprinzi sufletul de trup, cu o sălbatică plăcere. O privesc cum plânge,
Tremurând, te îndepărtezi urlând. își rupe părul de argint.
Eu sunt crucea, tu ești piatra din mormânt.
SĂRUTĂ-MI PLEOAPELE
Privește-mi trupul îmbrăcat doar în cuvinte!
UMBRA ALEARGĂ DESCULȚĂ Eu stau pe șaisprezece trepte de argint
Îmi vezi umbra care aleargă desculță pe străzi,
Mă întrebi de ce în umbra mea bat cuie?
se oprește la fiecare ușă și plânge,
Privește-mi trupul îmbrăcat doar în cuvinte,
în pumnii ei se ascunde D umnezeu.
sărută-mi pleoapele care se închid rând pe rând!
Plouă cu pământ și frunze,
plouă cu pleoape albastre de îngeri.
Peste umbra mea și D umnezeu.
Tu nu spui nimic, lacrimile ți se strecoară pe sub tricou. Mariana Codrean
71
SURÂSUL BUCOVINEI

Cogito X X V

» Vaputea cineva să readucă la destinația firească » Cred că este mai ușor să se predea despre derivate
munții de bani în lipsa cărora este pedepsită la și integrale în condițiile învățământului online,
desființare educația? Și sănătatea? Și... decât, în aceleași condiții, să fie învățată mânuța
aceea mică din prima clasă să scrie literele.
» Calea pe care este important să mergi este tocmai
căutarea căii. O următoare etapă, pentru care nu » Economia la nivel de individ este ceva pozitiv atâta
știm dacă omul este pregătit, ar fi cea în care odată timp cât nu devine psihoză.
găsită calea, să se piardă datorită unui mod de a
gândi pe care încă nu-l avem. » Cel fără bani gândește cu capul, celălalt gândește
cu buzunarul sau cu contul, cea ce, în timp,
» Doar scriitori care nu au citit destul sau ce trebuie, dezumanizează.
își pot supraevalua creațiile.
» Este firesc ca, odată cu schimbările datorate
» Cum pot fi denumiți oamenii pentru care deplina evoluției și timpului, să se modifice ierarhia
libertate individuală este să fie de acord cu părerile valorilor, dar chiar să se întoarcă cu susul în jos nu
altora; de regulă părerile celor sus-puși? pare a fi ceva de dorit, de acceptat, de apreciat.

» Este păcat de material și manoperă atunci când se » Bunica


făcea haine, mama repara haine, fata le
face soclu de marmură pentru o statuie de ipsos. cumpără gata rupte. Am evoluat!

» Pandemia are și o parte bună, a verificat cu proba » Este bine ca fiecare popor să aibă câte un geniu,
timpului petrecut împreună unele grupuri, de două are ce lăuda fără riscul de a-și periclita condiția
sau mai multe persoane. Atunci când oamenii au de intelectual, cei care nu avut timp să-l citească
fiecare preocupări proprii, când au contact cu mai decât puțin și să-l înțeleagă și mai puțin se pot
mulți semeni decât numără grupul în cauză, sunt integra și ei.
acceptate și aprobate, de silă, de milă, de dragul
liniștii de moment, dar amenințarea timpului » A fost cândva la modă conducerea societății prin
scade în mare măsură rezistența la mofturi. Este frică, a urmat imediat cea bazată pe frig și foame,
o posibilitate de a descoperi ceea ce se ascunde în în loc să vedem care ar fi următoarea metodă,
realitate sub masca unor false amabilități. observăm că tot acestea se repetă. Nu cred că este
vorba despre lipsă de idei, ci doar cele verificate se
» Cei care au învățat a scrie cu condeiul, când a venit folosesc ca preludiu.
vremea, s-au adaptat la utilizarea tastaturii, oare
cum va fi atunci când va apărea necesitatea unei
nedorire întoarceri?
Ioan Mugurel Sasu

72
P A G I N A D E C A R T E N O U Ă

Cărţi ale colegilor noștri


RĂSFOIND CALENDARUL
Cătălina Orșivschi
Editura PIM Iași, 2021
„O carte vie, care dăinuie prin harul poetei, prin sufletul ei plin de iubire, prin urmele
frumoase pe care la lasă prin nisipul lunecos al timpului inexorabil.” (Maria Chirtoacă)

ÎN LIPSA VITAMINEI K
Mihaela Drelciuc
Editura SMArt, 2021
„O neîmpăcată cu lumea, dorind mereu răspunsuri la mii de întrebări pe care nu le primește,
Mihaela Drelciuc s-a îndreptat spre spațiul unde totul e posibil, cel al cărților science-fiction
și fantasy. Tânăra poetă este mereu îngrijorată de un viitor care va avea cu totul altă față
decât cel din prezentul imediat.” (Ghe. Solcan)

MIRAJUL CUVINTELOR
Paraschiva Abutnăriței
Editura Biblioteca „Miorița”, 2021
O carte a cărților publicate de autori membri ai asociațiilor literare din Bucovina. Fiecare a
trecut, împreună cu ceea ce a scris, prin condeiul atent al autoarei, fiecăruia i s-a acordat
atenția cuvenită. Ar fi greu să ne imaginăm cum ar câta vioara de pe coperta 1, poate numai
dacă ne amintim că adevăratele dureri sunt mute și dacă observăm că cele (numai) două
coarde din imagine sunt Mi și La.

Cărţi ale colaboratorilor noștri


Amintiri din vremuri antepandemice