Demonstrație nuvelă istorică

„Alexandru Lăpușneanul”
De Costache Negruzzi

Nuvela este specie a genului epic în proză, ca dimensiune între schiță și roman, cu un
singur fir epic, personaje puține, acțiune construită, de obicei, în jurul personajului principal.
Nuvela istorică are ca punct de plecare trecutul istoric, însă se distanțează de aceasta prin
apelul la ficțiune și prin viziunea autorului, tema este evacuarea unei perioade din istorie,
personajele au numele si trăsăturile unor personalități istorice și se încearcă reconstituirea epocii
prin: limbaj, vestimentație, mentalitate etc, de aceea opera „Alexandru Lăpușneanul” de C.
Negruzzi aparține acestei specii.
Nuvela Alexandru Lăpuşneanul de C. Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura
română.
Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei „Dacia literară” la 30
ianuarie 1840, sub titulara „Scene istorice din cronicile Moldaviei” , nuvela ilustrează două
dintre cele patru idei formulate de Kogălniceanu în articolul program Introducţie: promovarea
unei literaturi originale şi inspiraţia din istoria naţională. Ulterior, nuvela a fost inclusă în ciclul
Fragmente istorice, din volumul Păcatele tinereţilor.
Inspirându-se din conicile lui Grigore Ureche și Miron Costin, scriitorul respectă parțial
adevărul istoric, comițând unele inadvertențe istorice voluntare fiind însă interesat de impresia de
autenticitate a faptului istoric, pe care o întărește prin citarea unor pasaje din cronică, ce dau
parfumul arhaic al vorbirii personajelor istorice. Din cronica lui Miron Costin prelucrează pentru
episodul omorârii lui Moțoc din nuvelă, scenă uciderii lui Batiste Veveli în timpul domniei lui
Alexandru Iliaș. Imaginea personalității domnitorului este conturată în „Letopisetul Țării
Moldovei” de Grigore Ureche, cronica din care Negruzzi preia unele scene, fapte și replici, dar
se distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra
istorie, influențată de ideologia pașoptistă. Concepția autorului nu este subordonată concepției
cronicarilor asupra istoriei.
Tema o constituie evocarea unui eveniment din istoria Moldavei, mai precis în cea de-a
doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul, în care se evidențiază lupta pentru impunerea
autotrității domnitorului, devenit un despot perfect.
În ceea ce privește viziunea despre lume a autorului, nuvela aduce, nu a un model a
patriotism, ci un antimodel de conducător, ca un advertisment adresat contemporanilor într-o
perioadă eferveșcență revoluționară.
Echilibrul compozițional este realizat prin segmentarea textului narativ în cele patru
capitole care fixează momentele subiectului. În primul capitol se găsește expozițiunea, în al
doilea intriga și desfășurarea acțiunii, în al treilea capitol se află punctul culminant și în ultimul
capitol este prezentat deznodământul. Capitolele poartă câte un moto semnificativ care
concentrează conflictul dominant, tehnica fiind „Mise en abime”.
Apare un conflict exterior între domnitor și cei patru boieri, Moțoc, Veveriță, Spancioc și
Stroici, atunci când intră în cortul acestuia cu gândul de a-l întoarce din drum pe Lăpușneanul,
însă acesta refuză hotărârea spunând „ Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”, vorbe ce constituie și
motto-ul primului capitol. Conflictul interior apare in capitolul al patrulea, când despotul se află
pe patul de moarte. În această parte este prezentată zbaterea lui între dorința de răzbunare pe cei
care l-au călugărit, chiar dacă el a cerut acest lucru, și neputința trupului cuprins de boală.
Reacția acestuia și faptul că a vrut să-și omoare familia, au făcut-o pe Ruxanda, să intre într-un
conflict interior, între ipostaza de mamă și cea de nevastă, având de ales dacă să-l ucidă pe al iei
soț prin otrăvire sau nu. Într-un final ea a decis să-și apere și să-l omoare pe soțul ei, lăsându-i pe
cei doi boieri să săvârșească această faptă.
Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii: întoarcerea
lui Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie. În primele trei capitole, evenimentele
se desfăşoară îndată după revenirea la tron, iar în ultimul capitol se trece prin rezumare patru ani
mai tärziu, la secvența morții domnitorului.
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepționale, au calități și
defecte ieşite din comun, în situații excepționale, antiteza ca procedeu de construcție, liniaritatea
psihologică, replicile memorabile - „Liniaritate psihologicd se vede în construcția personajelor
[...]. Gesturile şi cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate."
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic,
excepțional în situații excepționale. Întruchipează tipul domnitorului tiran și crud, perfect
integrat în mentalitatea epocii, care guvernează absolutism într-o societate dominată de anarhie
feudala. El este construit din contraste și are o psihologie complexă, calități și defecte puternice,
fiind „un damnat” romantic. Aceste trăsături reiesă atât din nume, datorită faptului că Alexandru
are sonoritate voievodală, care simbolizează puterea, iar articularea numelui are rolul de a-l
individualiza, distanțându-l de personalitatea istorică, cât și din gesturi și fapte.
Boierul Moțoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laş, intrigant. El nu urmăreşte
decât propriile interese. De aceea il trădase pe Lăpuşneanul în prima domnie, iar la întoarcerea
acestuia, după refuzul de a renunța la tron, îl linguşeşte „asemenea câinelui care în loc să muşce,
linge mâna care-l bate". Este laş în fața primejdiei, comportându-se grotesc în timp ce încearcă
să-l determine pe domn să nu-l dea mulțimii.
Naratorul este auctorial, ominiscient și omniprezent, extradiegetic, ca urmare a faptului
că nu se implică în acțiune, fiind în general obiectiv față de evenimentele prezentate, totuși există
unele abateri de la obiectivitate. Viziunea este una de tip derrier, iar focalizarea este neutră,
perspectiva fiind heterodiegetica obiectivă, povestirea realizându-se la persoana a III-a.
Arta literară constă în îmbinarea elementelor clasice realiste şi romantice. În text apar
elemente clasice precum: simetria, primul și ultimul motto aparținându-i lui Alexandru
Lăpușneanul, echilibrul tablourilor, concizia operei, valoarea, G. Călinescu susținând că „Ar fi
devenit o scriere la fel de celebră ca și <<Hamlet>>, dacă literatura românăar fi avut în ajutor
prestigiul unei limbi universale”. Se regăsesc de asemenea și elemente de paratextualitate,
reprezentate de motto-uri, personajele din clase sociale superioare sunt prezentate cât și de
limbajul elevat „-Ce socoți Bogdane, zise după puțină tăcere, izbândi-vom oare?”
Elementele romantice îl arată pe personajul principal excepțional în împrejurări
excepționale, ilustrând un destin de excepție, astfel îl regăsim pe Lăpușneanu ,despot al
Moldovei, seria de opoziții și antiteze dintre boieri și Lăpușneanul, Lăpușneanul și Ruxandra,
Lăpușneanul și Moțoc, spectaculosul nuvelei costă atât în zicerile memorabile că „Dacă voi nu
mă vreți, eu vă vreu...” cât și în gestul teatral, de asemenea, sursele de inspirație, descrierea
cetății, anumite trăsături ale personajului principal și anume disimilarea și viclenia, dar și faptul
că răul este pedepsit, Lăpușneanul la sfârșit murind otrăvit.
Elementele realiste sunt exprimate de verosimilitatea aspectelor prezentate prin timpul și spațiul
care sunt bine precizate, stilul sobru și impersonal, prin faptul că nu se implica afectiv naratorul,
tipul de narator și perspectiva narativă, și nu în ultimul timp, culoarea locală ,care este realizată
prin limbajul elevat și plin de arhaisme, decorul specific secolului al XV-lea, mentalitatea,
femeile neavând multe drepturi, cât și prin vestimentație.
 Coexistența elementelor romantice cu elemente clasice într-o operă literară este o
trăsătură a literaturii paşoptiste. Fiind o nuvelă istorică în contextul literaturii paşoptiste,
Alexandru Lăpuşneanul este și o nuvelă de factură romantică prin res- pectarea principiului
romantic enunțat în Introducție la Dacia literară - inspirația din istoria națională, dar și prin
specie, temă, personaje excepționale în situații excepționale, personajul prin- cipal alcătuit din
contraste, antiteza angelic-demonic, culoarea epocii, spectaculosul gesturilor, al replicilor și al
scenelor.
Valoarea nuvelei este exprimată prin afirmaţia lui G. Călinescu: „nuvela istorică
Alexandru Lăpuşneanul ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă ar fi avut în ajutor
prestigiul unei limbi universale.”