Educație Fizică și Sport

Anul I

Constantin Narly

Constantin Narly (n. 30 mai 1896, Tecuci, județul Tecuci – d. 6

iulie 1956, București) a fost un profesor de pedagogie la Universitățile
din Iași, Cernăuți și București, licențiat și doctor în filozofie la Göttingen, scriitor,
poet, prozator și publicist român.
Studii:
Constantin Narly a urmat școala primară și gimnaziul la Tecuci și liceul la
Iași, examenul de bacalaureatul susținându-l la Focșani. În anul 1914 se înscrie la
Facultatea litere și filosofie a Universității din Iași. Aici, se apropie de profesorul
Ion Găvănescu, care îi sădește pasiunea pentru pedagogie. Este mobilizat în 1916
și încadrat la o școală de ofițeri, din toamna lui 1916 și până în primăvara lui 1918.
Revine la cursurile universitare și susține examenul de licență în 1919. În anii
1921-1926, audiază cursuri de filosofie și pedagogie la Berlin și Göttingen unde
obține, în 1924, doctoratul în filozofie cu teza Die soziale Schichtung Rumäniens
(Stratificarea socială în România).
Activitate științifică și pedagogică:
Este numit profesor la Brăila, apoi la Râmnicu Sărat și la Cernăuți. O vreme
este funcționar la Ministerul Muncii. Între 1921 și 1926, se află mai mult în
concediu pentru continuarea studiilor. Din 1926, este asistent la Catedra de
pedagogie a Universității din Iași. În 1926 devine membru al Consilului legislativ.
La 1 septembrie 1927, prin concurs, devine profesor agregat de pedagogie la
Cernăuți și profesor titular la 1 ianuarie 1931. La ocuparea Bucovinei de către
URSS, revine în țară, apoi reia activitatea la catedra de la Cernăuți, pe timpul
războiului. In 1940 este transferat la Universitatea din București, fiind epurat în
1947 in urma refuzului de a-si "schimba ideile si a preda marxism" ( conform
reformei invatamintului ) A fost fondator (1931), director și colaborator al Revistei
de pedagogie. A publicat numeroase studii, mai ales de pedagogie în revistele
Analele Universității din Cernăuți, Buletinul Seminarului Pedagogic Universitar
din Iași, Revista de filosofie, Revista generală a învățământului, Convorbiri
literare, Junimea literară, Îndreptar, Preocupări literare, Revue internationale de
sociologie și în altele.

Scrieri publicate
• Educație și ideal, București, 1927
• Evocări venețiene, Cernăuți, 1928
• Pedagogia socială și personalitatea, București, 1928
• Tolstoi educator, București, 1929
• Ispite și biruinți, București, 1930
• Patru mari educatori. John Locke, V. Conta, Freud, Kerschensteiner, București, 1933
• Istoria pedagogiei, vol. I, Cernăuți, 1935
• Pedagogia lui Immanuel Kant, București, 1936
• Către o politică școlară, f.a.
• Pedagogie generală, 1938
• Metode de educație, 1943
• Texte pedagogice, îngrijită și prefațată de Viorel Nicolescu, București, 1980

Factorii educaţiei în concepţia lui CONSTANTIN NARLY – recurs la

istoria pedagogiei

”Fericire, afirmare de sine şi libertate sunt aspecte ale aceleiaşi realităţi.

Nu există libertatea decât în afirmarea de sine şi nu există fericire decât în
sentimentul acestei afirmări”.
Constantin NARLY
Narly a scos în evidenţă de asemena şi rolul mediului animat spiritual în
educaţie care privit în descrierea sa nemijlocită şi deci apropiată, este compus în
primul rând de familie şi de clasa socială, apoi de diversele asociaţii religioase,
profesionale, corporaţii, etc.
În aceste condiţii, sublinia Narly, partizanii etatizării învăţământului merg
până la excluderea completă a familiei din educaţie. Totuşi cel mai înţelept lucru
este să se păstreze familiei dreptul pe care în mod natural îl are, neascultându-i, de
sigur, decât cerinţele juste, şi lucrând la educaţia părinţilor, astfel încât statul să
ajungă a avea în ei un bun sfătuitor, şi chiar o opoziţie puternică dar luminată. Prin
legiferarea comitetelor şcolare (…) de cele mai multe ori contribuţia părinţilor se
reduce numai la aportul bănesc, pe care îl dau şcolii prin taxele şcolare, totuşi
începutul este făcut şi nu aşteaptă decât modalitatea de funcţionare, care să
facă .din părinte mai puţin un contribuabil şi mai mult un sfătuitor al şcolii.
O educaţie eficientă, corespunzătoare cerinţelor sociale şi relevantă
procesului de autorealizare poate fi realizată doar în cadrul unui cămin familial,
mediu în care există un climat favorabil comunicării dintre membrii familiei şi
dezvoltării prosociale a personalităţii. Un cămin familial se caracterizează prin
prezenţa unui spaţiu perceput de către membrii familiei ca şi spaţiu comun;
intimitate, percepută de membrii familiei ca şi mediu distinct ce le asigură
securitatea şi inviolabilitatea; activităţi realizate în comun în baza unor interese şi
valori comune. Familia este mediul de structurare intelectuală, afectivă şi volitivă a
copiilor.
Cu referire la clasa socială C. Narly menţiona că aceasta şi-a manifestat în
general voinţa în educaţie, prin anumite constrângeri pe care le adresau mai ales
familiei. Prin intermediul acesteia ea cerea o educaţie tradiţionalistă, care să
mijlocească tinerilor o cultură la nivelul părinţilor, pe a căror profesiune trebuiau să
o continue… În special la noi, problema clasei sociale devine mereu mai actuală.
Politica şcolară trebuie să aibă faţă de ţărănime o întreită atitudine: să o ridice la o
înălţime intelectuală şi morală corespunzătoare vremilor de azi, să-i satisfacă
spiritul de clasă, dându-i o şcoală ce se potriveşte nevoilor şi aspiraţiilor ei fireşti,
şi, în sfârşit, să selecteze din sânul ei numai pe acei tineri ce dau toate garanţiile că
vor putea îndeplini cu temeinicie rolul de conducători, şi acestora numai să le
înlesnească o cultură superioară, prin care să nu devină nici rataţi nici parveniţi, ci
demni, să ocupe locuri de răspundere în stat.
Despre rolul artei în educaţia individului Narly a menţionat că prin
caracterul său dublu, de reproducere a mediului apropiat şi totodată de simbolizare
a unei intenţii umane, se adresează copilului şi omului, mai întâi direct, ca şi
tehnica, iar apoi, pe măsură ce individul îşi lărgeşte orizontul, îi vorbeşte din ce în
ce mai mult cu înţelesuri ce-i cuprind sufletul întreg. Totuşi, prin opera de artă,
intenţia artistului se comunică, intr-o anumită măsură, copilului din cea mai
fragedă vârstă, de cum începe a înţelege mimica şi gestul adulţilor şi tovarăşilor ce-
1 înconjoară. De aceea nu este indiferent pentru copil mediul artistic în care
trăieşte, fie că este vorba de pictura sau sculptura ce-i împodobesc odaia, casa sau
oraşul în care trăieşte, fie că este vorba de cântecele de leagăn sau de primele
poezii pe care le aude din gura mamei sale şi apoi la şcoală sau în societate.
Cultura, remarca un alt factor educaţional Narly, prin care înţelegem aici
obiectivările spiritului în ştiinţă, şi în instituţiile corespunzătoare precum şi
interpretările pe care le dă omul realităţii totale ce-1 înconjoară, fără a uita cât de
mult mediul întreg poate fi influenţat de starea culturală, are asupra omului o
influenţă mult mai importantă decât am putea bănui la început. Şcoala în mare
parte constituie o ucenicie ştiinţifică. De orânduirea ştiinţelor în programa şcolii,
de rangul şi spaţiul ce se dă fiecărei ştiinţe, precum şi de spiritul sau de tendinţa
generală sub care ele sunt prezentate, depinde în mare parte rezultanta influenţei
lor asupra elevilor. De aceea politica şcolară mai ales aici, în alcătuirea programei
se manifestă mai limpede. Tocmai aici este însă locul în care se pot ivi anumite
neînţelegeri între ştiinţă şi măsurile luate de stat.
Ştiinţa, după C. Narly, este dominată de legea obiectivităţi. Ea duce la
rezultate cât mai dezinteresate şi provoacă la acei ce se îndeletnicesc cu ea atitudini
obiective şi spirit de obiectivitate, mai ales întrucât este ştiinţă a naturii. Chiar şi
ştiinţele spiritului, ducând la o înţelegere în sensul lor, a intenţiilor puse acolo de
alte individualităţi, duc tot la spirit de obiectivitate. Când statul are însă voinţa de a
determina în populaţie şi, cu atât mai mult în populaţia şcolară, o anumită credinţă,
o anumită concepţie, şi, prin acestea o anumită atitudine totală, el se simte mânat să
se servească de ştiinţele predate în şcoală, pentru acest scop al lui. Aceasta se poate
întâmpla în diverse chipuri, dintre care semnalăm pe cele mai caracteristice. Statul
poate pe de-o parte să silească la un uz corespunzător intenţiilor sale, în mânuirea
datelor ştiinţifice: 1) prin aceea că dă un prestigiu deosebit acelor ştiinţe care,
neajunse încă la o dezvoltare deplină, plutesc în nesiguranţă şi de care deci te poţi
folosi spre a da drept adevăruri valabile, simple ipoteze insuficient controlate; 2)
prin prezentarea lacunară, parţială, sau sub o lumină falsă, a datelor… Şi dacă în
primul caz, purtătorii de ştiinţă pot fi sinceri, iar statul nu recurge la altceva decât
la alegerea şi folosirea în şcoală a oamenilor cu anumite concepţii adecvate
intenţiei sale, apoi în al doilea caz, participarea relei credinţe, sau cel puţin a unei
ignoranţe nedemne de un profesor, fac din educatorii înşişi nişte părtaşi la intenţiile
politicii statului.
Astfel  Narly C. observă, în baza conceptelor expuse de către  Anton
Worlitscheck, că societatea, nu numai individul, nu este conceptibilă fără religie.
Autorul acestor idei, nu - şi ascunde gândul care este al întregii biserici, de a lupta
pentru locul religiei în viaţa publică. Cu atât mai mult pare îndreptăţită această
tendinţă acolo unde biserica are o lungă tradiţie culturală, şi  a jucat un rol activ la
dezvoltarea istorică a statului.
Vorbind despre învăţământul religios, Narly atenţiona asupra faptului că dacă, în
locul instrucţiei religioase, s - ar face loc cu precădere educaţiei sentimentului
religios şi, aceasta mai puţin în şcoală şi mai mult în biserică, religiozitatea ar
spori... Participarea activă a elevilor la viaţa religioasă a comunităţii este mult mai
importantă.
Şcoala, menţionează Narly, ca instituţie reprezentată prin profesori şi elevi,
dezvoltă o conştiinţă pedagogică, care constă într-o atitudine proprie şi, poate, cea
mai importantă, faţă de toţi factorii culturali. Şcoala, privită în esenţa ei pură,
înseamnă comunitate pedagogică, la baza căreia stă voinţa de desăvârşire. De aceea
şcoala există cu şi fără ajutorul statului. Desigur, prin politica sa şcolară, statul
determină din ce în ce mai mult înfăţişările pe care comunitatea pedagogică le ia,
în instituţii de educaţie, în diversitatea categoriilor de şcoli. Însă influenţa statului
foarte vizibilă la exterior nu poate determina în interior educaţia, decât prin
intermediul comunităţii pedagogice, a educatorului şi educatului… În măsura în
care educatorul însuşi cunoaşte un progres în atitudinea sa de educator, face apel el
însuşi la voinţa educatului, în atitudinea lui de educat, luminând-o şi punând-o în
condiţii optime de manifestare...Astfel participarea elevilor la conducerea şi
organizarea şcolii constituie exprimarea voinţei lor.
Un alt concept promovat de Narly C. care rămâne a fi actual ţine de naţiune
şi umanitate.
Acestea sunt forţe ce nu pot rămâne străine de educaţie. Între naţional şi uman
trebuie văzută armonie şi nu vrăjmăşie. Aceasta este opera şcolii să o evidenţieze şi
să o consolideze. Naţiunea şi umanitatea, puse de împrejurări în lumină
exclusivistă trebuiesc prezentate în şcoală ca forţe ale căror apeluri omul este dator
să răspundă, înţelegându-le armonic.
Or, în acest context este potrivit să menţionăm conceptul expus de Văideanu
G. (1988) „Raţiunea chemată să guverneze viaţa va fi ea însăşi cultivată pentru a fi
clară şi perspicace, puternică şi receptivă, senină şi generoasă”26 fapt ce poate fi
realizat doar în şcoală..
Un rol deosebit acorda Constantin Narly şi pedagogiei ca ştiinţă a educaţiei care
are de intervenit, nu numai ca unul din factori, ci ca o putere, şi pe acest domeniu
trebuie luată în considerare de către toţi factorii parţiali îndreptăţiţi şi interesaţi la
educaţie şi încă mai ales de către stat. Pedagogia dacă este pe de-o parte ştiinţă
obiectivă şi dezinteresată, are prin obiectul ei, care este educaţia omului, şi aspecte
normative. În numele acestora ea îşi spune cuvântul cu caracter imperativ. Nu în
interesul ei ca organizaţie şi instituţie, nici în interesul reprezentanţilor ei, cari sunt
pedagogii şi educatorii, ci în cel general al indivizilor, al naţiunii şi al umanităţii,
înţelege ea să vorbească. Această îndreptăţire evidentă stă la baza dezvoltărilor
prezente. De aceea, pedagogia constituie unul din factorii îndreptăţiţi să fie
ascultaţi în politica şcolară.
În concluzie, ţinem să menţionăm factorii educaţionali îşi exercită funcţia prin
intermediul: influenţei nemijlocite; creării condiţiilor, situaţiilor şi contextului
educaţional special; opiniei grupului de referinţă sau apartenenţă; activităţilor în
comun a educatorului şi educatului. Influenţa factorilor educaţionali are un caracter
integrator. Această influenţă se consideră a fi favorabilă în cazul când creează
contexte şi oferă condiţii de valorificare optimă a potenţialului individual în scopul
evoluţiei şi progresului social. De aceea, consideram a fi viabile conceptele lui C.
Narly, iar meritul nostru constă în competenţa noastră de a selecta, prelua şi aplica
acele idei care se dovedesc mai fertile la o situaţie dată avansând şi un plus de idei.
Nu putem să gândim şi să regândim totul în materie de educaţie (chiar dacă am
vrea).
 BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Narly
https://www.dacoromania-alba.ro/nr65/factorii_educatiei.htm
https://edituradp.ro/site_img/downloads/2015/01/download-pedagogi-romani.pdf