Sunteți pe pagina 1din 2

Data:

Nume elev:
Clasa a VII-a
Lucrare scrisă semestrială -semestrul I
Limba și literatura română

Toate subiectele sunt obligatorii.


Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Subiectul I 70 de puncte

Citește cu atenţie textul următor şi apoi rezolvă cerinţele.


"Sanda își veni în fire. Îi părea c-a mai văzut adeseori acest câine, dar unde și cum nu-și aducea
aminte. Deodată, fața ei se însenină.
— Scormon! strigă ea cu bucurie, ca și când ar întâlni un vechi prieten.
Când auzi câinele acest cuvânt, sări iute la picioarele ei, apoi se ridică cu labele pe ea și iarăși îi
cuprinse picioarele sări împrejur vesel, începu să latre, să scheaune și iarăși să-i lingă mâinile.
— Scormon! dragă Scormon! zise ea, plecându-se spre câine și netezindu-l. Cât e de slab, sărmanul!
Unde e Pascu?
La auzul acestui nume, câinele începu să scheaune încet, mai tare, tot mai tare, în sfârșit el își
ridică capul în sus și începu să urle.
Sanda îl privi câtăva vreme cu mișcare și apoi zise înduioșată:
— Bietul câine! cum urlă! Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind că lacrimile îi vin în ochi."
( I. Slavici, Scormon)

A. Limba română
1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte: vesel, înduioșată.
6p
2. Transcrie, din fragmentul dat, un cuvânt monosilabic și un cuvânt plurisilabic. 4p
3. Explică formarea cuvintelor „(se) însenină” și „adeseori”. 6p
4. Construiește două enunțuri cu sensul propriu și cu sensul figurat al cuvântului „câine”.
6p
5. Precizează câte litere și câte sunete există în cuvântul „picioarele”. 6p
6. Transcrie din fragmentul dat o locuțiune verbală și un verb la gerunziu. 6p
7. Delimitează în propoziții fraza următoare, menționând tipul de relație existent între acestea,
mijlocul de realizare a raportului sintactic și ce parte de vorbire este cuvântul și: „Sanda îl privi
câtăva vreme cu mișcare și apoi zise înduioșată:” 9p

B. Înțelegerea textului
1. Numește o trăsătură a personajului Sanda și menționează mijlocul de caracterizare. 6p
2. Marchează X în dreptul fiecărei afirmații, în funcție de corectitudinea/incorectitudinea informației
transmise: 4p
Informația de verificat în text Corect Incorect
La auzul numelui lui Pascu, Scormon a lătrat fericit.
Sanda este înduioșată de reacția câinelui.
Scormon este un câine gras, îngrijit.
Sanda nu-și aducea aminte de unde văzuse câinele.
3. Explică, în 20-30 de cuvinte, semnificația următoarei secvențe: - Bietul câine! cum urlă! zise ea
înduioșată. Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind că lacrimile îi vin în ochi. 7p

Subiectul al II -lea 20 de puncte

Imaginează-ți o continuare a fragmentului dat. (120-200 de cuvinte). Folosește o secvență


narativă și o secvență narativă în compunerea ta.

S-ar putea să vă placă și