Iertarea

,,și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”
Dintru început, să observăm că aceasta cerere uneşte două componente care se
întreţesc: iertarea păcatelor noastre şi iertarea păcatelor comise împotriva noastră. Hristos
Domnul spune: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel
ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici tatăl vostru nu vă va ierta greşelile
voastre” (Matei 6, 14-15). Aici, în această împletire, în această relaţie, se află şi misterul profund
al iertării cerute în Rugăciunea Domnească. Legea cea mai profundă a vieţii nu constă numai în
a nu face răul, ci în a face binele – ceea ce înseamnă, în primul rând, a-l accepta pe celălalt, a
realiza unitatea fără de care până şi cea mai paşnică societate poate deveni un iad autentic.
Iertarea este o dovadă a dragostei. Prin iertare înțelegem a trece cu vederea, a renunța la
greșelile altora, fiind singura cale de vindecare și eliberare a sufletului. Iertarea nu este un
sentiment, ci un act de voință, o atitudine și nu înseamnă a tolera greșeala tratând că ceea ce s-a
întâmplat este în regulă. De multe ori omul nu iartă din cauza orgoliului, de a nu rămâne ofensat
trăind cu ideea că cel care a greșit trebuie să sufere. Atunci când cineva te rănește și te
dezamăgește este greu să oferi iertare, este greu să recapeți încrederea din teama de a nu fi rănit
din nou.

În esenţă, acesta este cel mai mare păcat dintre toate şi pentru iertarea lui ne rugăm noi în
cea de-a cincea cerere cuprinsă în Rugăciunea Domnească.