Data: 20.01.2020.

Eseu realizat de:

Valeria Botnaru.
clasa a X-a ,,C”.

Făt-Frumos între glasul pământului și cel al nemuririi

Opera ,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” culeasă de Petre
Ispirescu, este un basm popular. Lucrarea a fost publicată pentru prima
dată în revista ,,Țăranul român” în 1862, dar din spusele lui Petre Ispirescu
fusese ,,povestită de tata”, șezător la București.
Făt-Frumos este personajul principal al basmului, unul simbolic, aflat
între glasul pământului și cel al nemuririi.
Chiar de la începutul vieții sale, prințul se află sub un semn al idealului,
accentuând modelul uman ce-și cunoaște menirea în lume. Din momentul
când încă se află în burta mamei sale, băiețelul nu vrea să se ivească pe
lume, iar împăratul deznădăjduit îi făgăduiește ,,ți-oi da Tinerețe fără
bătrânețe și viață fără de moarte”. Astfel, doar după această promisiune,
copilul se născu.
Bucuria părinților de-a avea parte de fiul lor însă nu durează, căci la
vârsta de doar 15 ani, tânărul nu poate fi înduplecat de ruga împăratului de
a rămâne în împărăție (,,împăratul cu rugăciune să nu părăsească împărăția,
…Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărârea sa”), astfel pleacă să-și
îndeplinească destinul.
Calea sa spre nemurire este împânzită de obstacole, cum ar fi person-
ajele malefice - Scorpia, Gheonoaia și animalele sălbatice. Acestea prezen-
tau un pericol grozav, denotat în secvențele ,,Gheonoaie, care e atât de rea,
încât nimeni nu calcă pe moșia ei, fără să fie omorât”, ,,Scorpia varsă foc
și smoală”, ,,fiarele cele mai sălbatice din lume”. Necătând de ferocitatea
lor, Făt-Frumos rămâne neînduplecat de a lupta pentru visul său. Toate
încercările îl formează pe acesta, sculptându-i personalitatea și accen-
tuându-i adevărata fire.
Călătoria prințului, cu scopul de a căuta nemurirea, ia sfărșit însă după
ce el încalcă singura interdicție care i-a fost stabilită, și anume de a nu
trece peste Valea Plângerii. Spațiul poate fi socotit drept un portal dintre
lumea fantastică și cea reală. Din acest moment, Făt-Frumos este chemat
de glasul pământului. Dorul său de a-și revedea părinții, accentuat în frag-
mentul ,,Toate rugăciunile n-a fost în stare să-i potolească dorul părinților,
care-l usca pe d-a-ntregul”, îl face să revină la condiția de ființă pămân-
teană, care poate atinge veșnicia doar prin moarte.
După ce ajunge pe tărâmul care cu sute de ani în urmă îi fusese casă,
prințul se întâlnește cu moartea ce-l așteaptă ascunsă, fapt conturat în fraza
,,Bine ai venit, că de mai întârziai, și eu mă prăpădeam”. Această scenă de
final sugerează că Făt-Frumos este eroul supus destinului uman tragic, care
are sentimente, regrete, precum și erori, greșeli. Secvența ,,O palmă îi trase
Moartea lui, …și căzu mort” vine să accentueze întoarcerea personajului,
la un muritor de rând, conform legilor după care este construită lumea. Cu-
vintele ,,îndată se și făcu țărână” au rolul de a contura momentul reuniunii
omului cu spațiul de unde provine, deci revenirea la rădăcinile sale și de
asemenea obținerea eternității.
În concluzie, pe parcursul întregii desfășurări ale evenimentelor de-
scrise în operă, Făt-Frumos este personajul blocat între două chemări con-
tradictorii: lupta pentru visul ireal, imposibil, și reîntoarcerea la caracteris-
tica umană, efemeritatea. Acest conflict, bătălia omului cu sine însuși, pen-
tru a-și atinge scopurile superioare, este ceea ce stă la baza întregii acțiuni,
având ca un sfârșit inevitabila reîntoarcerea la condiția existențială a
omenirii.