Sunteți pe pagina 1din 14

Cuprins

I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND REGIMURILE DE GUVERNARE ÎN


BULGARIA
I.1 Tranziția de la comunism la democrație și Partidele politice post-comuniste

II. PARTEA PRACTICĂ A CERCETĂRII


A. Argumentul cercetării
B. Construcţia teoretică a cercetării
C. Culegerea, prezentarea şi reprezentarea datelor cercetării
D. Analiza datelor cercetării
E. Lanţuri cauzale
F. Metoda optimă de cercetare
G. Instrumente de cercetare
H. Concluzii
I. Bibliografie

1
I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND REGIMURILE DE GUVERNARE ÎN
BULGARIA

I.1 Tranziția de la comunism la democrație

În cei 12 ani scurși de la înlăturarea regimului totalitar de tip comunist, Bulgaria a


cunoscut o tumultoasă efervescență politică. În doar zece ani, Bulgaria a devenit din cel mai
supus aliat al Moscovei un pion al diplomației americane în Balcani , iar independența afișată
cu ostentație de Sofia a “inflamat”, la un moment dat, relațiile diplomatice cu Federația Rusă.
Evoluția politică a avut un curs sinuos, iar societatea bulgară s-a aflat chiar ȋn pragul
declanșării unui război civil care a fost evitat, ȋn ultimul moment, ȋntr-o clipă de luciditate a
clasei politice de la Sofia.
Declanșarea, după 1987, de către Mihail Gorbaciov, a unui proces complex de
restructurare a regimului comunist din URSS și, automat, a celor din statele blocului socialist
din Europa Centrală și de Răsărit, a marcat ȋnceputul unor transformări radicale ȋn interiorul
societăților din acest spațiu. Ȋn Bulgaria, suflul nou al politicii Kremlinului a făcut posibilă
articularea unei mișcări disidente, destul de firave totuși, care milita pentru necesitatea
aplicării unor reforme ȋn sȃnul societății și ȋn interiorul structurilor de putere. Moscova i-a
sprijinit pe acei reformatori din cadrul Partidului Comunist Bulgar, care au decis că este
nevoie de o schimbare și că Todor Jivkov – care se află ȋn fruntea partidului de 35 de ani -
trebuia să renunțe la prerogativele sale. Este adevărat, organizatorii loviturii de palat din 10
noiembrie 1989 nu și-au ȋnchipuit că ȋnlăturarea lui Jivkov va ȋnsemna sfȃrșitul regimului
comunist din Bulgaria. Ei au fost surprinși de rapiditatea cu care s-au derulat evenimentele,
iar acest merit revine forțelor de opoziție, care au știut sa-și coaguleze eforturile.
Inițial, noul lider comunist bulgar, Petăr Mladenov, s-a orientat imediat spre o politică
de “restructurare” de tip gorbaciovist, deci fără repunerea in discuție a socialismului. Ȋn
primele declarații ale lui Mladenov, nu se vorbea nicăieri despre enunțarea la rolul de
conductor al P.C.B., nici despre schimbarea formelor de proprietate sau a sistemului, ȋn
ȋntregime. Comuniștii au fost obligați la, presiunea străzii să-și reformuleze pozițiile, iar
acest merit revine fragilei societăți civile bulgare, pe care o mȃnă de intelectuali a ȋncercat,
ȋn cȃteva luni, să o trezească din amorțire, prin diferite forme de acțiune. Cȃteva sute de mii
de oameni au ieșit in stradă la sfȃrșitul lui 1989, stimulați de apariția a numeroase formațiuni
politice de opoziție, pentru a cere alegeri libere. Partidul Comunist Bulgar va ceda la

2
presiunile societății civile și va renunța la rolul său conducător. Comuniștii se pronunță pentru
introducerea unui sistem pluripartidist, pentru o economie de piață și pentru un dialog imediat
cu opoziția. La sfȃrșitul lui ianuarie 1990, un congres extra ordinar al P.C.B. decide
rebotezarea acestui partid, care devine Socialist, precum și separarea funcțiilor de stat și de
partid, care se ȋmpart ȋntre principalii actori ai loviturii de palat prin care Jivkov a fost
ȋnlăturat. Petăr Mladenov preia prerogativele de șef al statului, iar Andrei Lukanov devine
premier.
Ȋn ianuarie și februarie au fost organizate dezbateri ȋntre reprezentanții Partidului
Socialist Bulgar (P.S.B.) și opoziție. Ca rezultat al acestor negocieri, P.S.B. și grupările de
opoziție au semnat declarații comune privind tranziția la un regim democratic, precum și
natura și viitorul acestui sistem. Aceste dezbateri au dus la semnarea, ȋn martie, a unei
ȋnțelegeri privind proiectul de lege asupra schimbărilor din constituție, sistemul electoral și
partidele politice.
Cel mai semnificativ moment din Bulgaria, ȋn prima jumătate a lui 1990, au fost
alegerile din iunie pentru Adunarea Constituantă, ȋn timpul cărora polarizarea electoratului a
devenit evidentă. Comuniștii au făcut tot ce le-a stat ȋn putință pentru a-și ȋmbunătăți
imaginea și a convinge populația că au rupt-o definitiv cu trecutul totalitar. Opoziția s-a raliat
ȋn jurul Uniunii Forțelor Democrate (U.F.D), o organizație – cadru constituit din mișcări și
asociații fidele pluralismului și democrației. Datorită lipsei timpului necesar formării unor
structuri regionale puternice, conduce rea acestei coaliții a fost nevoită, fără succes, să apeleze
la imitarea unor modele străine. Campania electorală concentrată asupra terorii trecutului s-a
dovedit a fi inacceptabilă pentru mulți bulgari.
Alegerile parlamentare din iunie 1990 au fost cȃștigate de Partidul Socialist cu 52, 7 %
din voturi, față de cele doar 36,2 % ale opoziției. Primele alegeri libere și democratice nu au
dus la calmarea situației ȋn Bulgaria, deoarece nu s-au obținut acele rezultate dorite de
simpatizanții U.F.D. și de o parte a populației. Respingerea rezultatelor acestui scrutin,
recunoscute de observatorii internaționali, au drept consecințe apariția unor noi surse de
tensiuni sociale. Studenții declanșează greva generală, care ocupa clădirea Universității din
Sofia. Gestul lor este urmat de colegii lor din țară și de simpatizanții U.F.D. Ulterior, ȋn
noaptea de 26 august este incendiat sediul Partidului Socialist din centrul Sofiei.
Pe acest fond al nemulțumirilor sociale, ȋn viața politică din Bulgaria apare un semn de
intrare ȋn normalitate. Președintele Petăr Mladenov este obligat să-și prezinte demisia ȋn
urma difuzării unei casete ȋnregistrate ȋn timpul unor demonstrații din decembrie 1989, ȋn
care cerea intervenția tancurilor pentru calmarea situației. După lungi negocieri ȋn Adunarea

3
Constituantă, noul președinte al țării este desemnat ȋn persoana liderului opoziției, Jeliu Jelev.
Acesta ȋși respectă angajamentele luate și ȋl propune ȋn funcția de vicepreședinte al Bulgariei
pe candidatul P.S.B. Jelev a devenit primul șef de stat necomunist al Bulgariei, după
abdicarea regelui Simeon al II-lea ȋn 1946, iar alegerea sa a fost interpretată ca o modalitate
de calmare a tensiunilor sociale.
Alegerea noului președinte al țării nu a fost ȋn măsură să domolească patima politică a
populației, bulgarii fiind cunoscuți prin ȋnverșunarea cu care se avȃntă pe scena politică,
trăsătură ce explică, poate lung de asasinate care marchează istoria modernă și contemporană
a acestei țări. Mișcările de stradă au continuat pe fondul unei puternice crize economice și a
incapacității guvernului socialist de a guverna. A doua jumătate a anului 1990, este marcată
de mitinguri, de acțiuni sindicale de protest, de greve ale studenților, de dispariția produselor
de primă necesitate din magazine și de o prima liberalizare a prețurilor.
Instabilitatea politică este de asemenea, vizibilă. Două guverne socialiste, ambele
conduse de premierul Andrei Lukanov, au avut o scurtă existență. La sfȃrșitul lunii decembrie
este format primul guvern de coaliție de după ȋnlăturarea lui Jivkov, ȋn frunte cu
independentul Dimităr Popov. Ȋn componența cabinetului său au intrat reprezentanți ai
P.S.B., U.F.D.. Uniunii Populare Agrariene, precum și cȃțiva Independenți. Ministerele cheie
au fost ȋmpărțite ȋntre socialiști și Uniunea Forțelor Democrate. Prin formarea primului
guvern de coaliție de la ȋnceputul perioadei de tranziție, distribuirea celor trei principale
funcții ȋn stat capătă o nouă formulă: președinte (U.F.D.) – premier (independent) –
președintele Parlamentului (P.S.B.). noul cabinet a moștenit o situație economică
dezastruoasă, cu lipsuri fără precedent și un declin rapid al producției industriale. Mandatul
său era, de asemenea, limitat de rapiditatea cu care votau articolele noii legi fondamentale a
țării, care urmau să reglementeze noile raporturi dintre stat și cetățean ȋntr-o societate
democratică.
Discuțiile iscate ȋn Parlament ȋn jurul redactării noii Constituții au declanșat un scandal
politic de proporții, care a dus la declanșarea unei greve parlamentare și la scindarea Uniunii
Forțelor Democratice. Fenomenul de scindare a U.F.D., in vara lui 1991, se produce pe fondul
unor speculații conform cărora exista un plan secret de infiltrare a opoziției cu agenți
comuniști, care aveau drept țintă provocarea unor tulburări ȋn rȃndul acesteia. Aceste
frămȃntări interne au avut drept efect principal scăderea ȋncrederii electoratului ȋn timp ce, pe
plan secundar, au reușit să curețe și să consolideze rȃndurile U.F.D. Deși slăbită de aceste
lupte interne, U.F.D. reușește să cȃștige, la un scor strȃns, alegerile parlamentare din
octombrie 1991, scrutin ce a schimbat harta politică a Bulgariei postcomuniste. Victoria la

4
limită a opoziției ȋn alegerile parlamentare și locale din octombrie 1991 reprezintă un punct
de răscruce ȋn istoria contemporană a Bulgariei. Foștii comuniști nu numai că pierd
majoritatea absolută pe care au avut-o ȋn Marea Adunare Națională, dar sunt nevoiți să se
ȋmpace cu rolul de principală forță de opoziție.
Deoarece U.F.D. dispunea de numai 110 locuri, din cele 240 ale noului Parlament, s-a
impus găsirea unei forme de colaborare cu reprezentanții partidului minorității turce –
Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (M.L.D.). noul guvern condus de președintele U.F.D.,
Filip Dimitrov s-a bucurat, inițial, de sprijinul tacit al M.D.L., partid care a evitat să participe
la guvernare. Guvernul și grupul parlamentar al U.F.D. au ȋncercat să transpună imediat ȋn
practică programul electoral, mai exact acea parte referitoare la decomunizarea structurilor de
stat. Au fost operate schimbări de personal ȋn principalele instituții ale statului, precum
Ministerul de Interne și cel de Externe. De asemenea, au fost adoptate o serie de legi prin care
foștilor nomenclaturiști li se interziceau, pe o anumită perioadă, anumite drepturi civile.
Victoria U.F.D. ȋn alegerile generale din toamna lui 1991 a fost urmată, la doar trei
luni, și de reușita ȋn primele alegeri prezidențiale desfășurate ȋntr-un cadru legislativ nou, a
unui regim parlamentar funcțional. Reprezentantul U.F.D. , Jeliu Jelev, a reușit să cȃștige, la
balta, scrutinul prezidențial și să devină primul președinte ales ȋn istoria țării.
O dată ȋncheiat ciclul alegerilor, guvernul avea cale liberă pentru a pune ȋn practică
programul de reforme anunțat. Premierul Filip Dimitrov știa că soarta cabinetului său
depindea de reușita sau de eșecul politicii economice. Noii guvernanți nu dispuneau de date
economice suficiente care să le dea o imagine clară a economiei Bulgariei, iar ȋn cadrul
U.F.D. nu exista o poziție comună ȋn privința chestiunilor economice. Grupul parlamentar al
U.F.D. era constituit din numeroase grupuri și grupări de diferite culori politice, care blocau
se ȋmpotriveau realizării unor inițiative legislative. Tranziția spre economia de piață a avut
ca efect scăderea nivelului de trai, situație care s-a dovedit a fi catastrofală pentru o țară săracă
precum Bulgaria. Politicienii bulgari se găseau ȋntr-o mare dilemă. Pe de o parte Fondul
Monetar Internațional insista pentru accelerarea privatizării, care putea face Bulgaria mult mai
atractivă pentru creditorii străini, ȋn timp ce, pe de altă parte, aplicarea unui program de
reforme le crea guvernanților mari neplăceri. Ȋncă de la ȋnceput, guvernul s-a aflat sub
amenințarea grevelor, manifestanții considerȃnd că unii miniștri sunt principalii vinovați de
scăderea economică și implicit de cea a nivelului de trai a populației. Ȋn Bulgaria, primii pași
ai reformei au fost aspru criticați. comunismul a provocat un adevărat haos ȋn mințile
oamenilor și ȋn sistemul economic. Privatizarea marilor unități industriale nu a putut fi

5
realizată, iar reforma agrară din primăvara lui 1992 nu dădea roade, ȋn acest an ȋnregistrȃndu-
se o serioasă scădere a producției economice.
Aceste nemulțumiri au dus, ȋn cele din urmă, la pierderea sprijinului parlamentar și la o
ruptură definitivă ȋntre președintele Jelev și guvern. Ȋntr-o conferință de presă, susținută la
sfȃrșitul lunii august 1992, la reședința sa de lȃngă Sofia, Jelev a acuzat guvernul că a
declarat război confederațiilor sindicale, mass-mediei, opoziției din afara parlamentului și că
este pe cale să declanșeze un război ȋntre instituțiile statului. Acuzațiile președintelui Jelev au
dus la accentuarea vizibilă a stării de tensiune din parlament, ȋn special ȋntre premierul Filip
Dimitrov și liderul M.D.L., Ahmed Dogan. Guvernul bulgar nu a reușit să supraviețuiască
unui vot de neȋncredere solicitat parlamentului. Jocul de culise al președintelui Jelev, a lui
Dogan, al foștilor comuniști și al oamenilor acestora infiltrați ȋn U.F.D. a răsturnat calculele
premierului. La 28 octombrie 1992, 120 de deputați au votat ȋmpotriva guvernului care a
primit doar 111 voturi “pentru”. Astfel, a fost ȋnlăturat primul guvern anticomunist de după
1989, act care a marcat ȋnceputul unor negocieri și tȃrguieli ȋntre diferitele grupări
parlamentare pentru desinare noului cabinet.
Pentru formarea unui nou guvern cu majoritate parlamentară, a fost nevoie de două luni
de negocieri. Ȋn cele din urmă, la 30 decembrie este desemnat un cabinet condus de
independentul Liuben Berov, fost consilier al președintelui Jelev. Guvernul Berov a fost
format cu sprijinul M.D.L, P.S.B. și al unui grup de deputați U.F.D. Frămȃntările din sȃnul
partidelor din coaliția de guvernare au pecetluit, ȋncă de la ȋnceput, soarta guvernului Berov.
Premierul și-a petrecut o mare parte a mandatului său prin spitale, unde și-a tratat diferite
afecțiuni cardiace. Ȋn timpul guvernării sale, crima organizată a cuprins aproape toate sferele
societății bulgare. Atunci cȃnd Berov a fost nevoit, ȋn septembrie 1994, să ȋnainteze demisia
cabinetului său, situația ȋn care se găsea țara se ȋnrăutățise vizibil ȋn comparație cu sfȃrșitul
anului 1992. Negocierile inițiate de președintele Jelev pentru formarea unui nou cabinet au
eșuat. Nu mai exista posibilitatea formării unei coaliții de guvernămȃnt ȋn acea formulă a
parlamentului și de aceea liderii partidelor parlamentare au considerat că este bine-venită
organizarea unor alegeri anticipate.
Alegerile parlamentare din decembrie 1994 au fost cȃștigate de socialiști, care au
obținut după redistribuirea voturilor, un neașteptat de 51 % din fotoliile noului parlament.
Cabinetul condus de tȃnărul premier Jan Videnov s-a bucurat timp de cȃteva luni de
ȋnțelegerea electoratului și a comunității Internaționale. Curȃnd a devenit ȋnsă clar că
Videnov, ȋn ciuda vȃrstei sale, era adeptul unei politici conservatoare, punȃnd mai presus de
orice idealurile Partidului Socialist. Videnov a evitat să adopte măsuri nepopulare și să aplice

6
o politică coerentă de reforme ȋn economie, de teamă să nu piardă sprijinul populației. Ȋn
curȃnd, a fost evident că guvernul socialist nu are o strategie clară de reformare a societății
bulgare. Pretinsa politică de reforme promovată de cabinetul Videnov i-a nemulțumit pe
investitorii străini și a obligate marile instituții financiare internaționale să manifeste mult
mai multă circumspecție ȋn contactele cu Sofia. Videnov a devenit din ce ȋn ce mai izolat, iar
ȋn ultimele luni a guvernării sale nici nu a ieșit din țară. Marii creditori internaționali au
refuzat să mai finanțeze cabinetul de la Sofia, care a fost astfel lipsit de lichiditățile
indispensabile supraviețuirii unei economii aflate ȋn agonie. Inflația a crescut galopant, iar
nivelul de trai al populației a scăzut simțitor. Pierderea suportului electoral a devenit vizibilă
ȋn timpul alegerilor prezidențiale, din noiembrie 1996, cȃștigate de candidatul U.F.D, Petăr
Stoianov.
Bulgaria are un parlament unicameral, format din Adunarea Națională, sau
Narodno Sabranie. Adunarea Națională are 240 de membri aleși pentru termeni de patru ani.
Partidele politice trebuie să primească minimum 4% din votul total național pentru a fi
reprezentați în parlament. Adunarea Națională este responsabilă pentru formarea legilor,
aprobarea bugetului de stat, organizarea datelor pentru alegerile prezidențiale, selecția
primului ministru, declarații de război, trimiterea trupelor în angajamente internaționale și
ratificarea tratatelor internaționale.

Partidul Socialist Bulgar (BSP) a câștigat primele alegeri legislative post-comuniste, în


1990, cu a majoritate mică. Guvernul BSP format în 1990 a fost dizolvat din cauza unei greve
generale în același an, și a fost înlocuit de un guvern tranzițional de coaliție. Între timp, Jelyu
Jelev, care a fost împotriva comunismului, a fost ales Președinte de Adunarea Națională în
1990 și a câștigat în 1992 primele alegeri prezidențiale directe. Jelev a fost președinte până la
începutul anului 1997. Primele alegeri legislative democratice au luat loc în noiembrie 1991,
aceste alegeri fiind câștigate de o coaliție, formată de Uniunea Forțelor Democratice (SDS) și
Mișcarea pentru Drepturi și Libertate (DPS). Coaliția a eșuat în 1992 și a fost înlocuită de o
grupare tehnocrată formată în majoritate de membri ai DPS - ului. Această coaliție a fost în
guvern până în decembrie 1994, când a intrat în guvern pentru prima dată după era comunistă,
Partidul Socialist Bulgar, sau BSP. BSP - ul a rămas în guvern până în februarie 1997, când
populația a cerut alegeri noi, fiindcă nu erau mulțumiți de guvernarea BSP, acuzată de
corupție și de prea înceată rată de reforme. Alegerile din aprilie 1997 au adus la putere un
guvern a Uniunii Forțelor Democratice. În 2001, fostul rege a Bulgariei, Simeon Saxe-Coburg
- Gotha, a devenit primul ministru.

7
Consiliul Miniștrilor este principalul organ politic al aripii executive. Consiliul este decis
și format de partidul majoritar în parlament, dacă există. Dacă nici un partid nu are majoritate,
atunci Consiliul este format de cel mai mare partid, aliat cu alte partide, într-o coaliție care
este obligată să aibă majoritate parlamentară. Primul ministru este șeful Consiliului, care are
responsabilitatea de a implementa politica statului, de a administra bugetul de stat și de a
menține justiție și ordine în țară. Consiliul Miniștrilor poate să fie dizolvat dacă Adunarea
Națională votează pentru demiterea Consiliului sau a primului ministru.

Sistemul judiciar al Bulgariei este independent și este administrat de Consiliul Suprem


Judiciar. Elementele principale ale sistemul judiciar sunt: Curtea Supremă de Administrație și
Curtea Supremă de Casație, care prevede aplicarea tuturor legilor de curți inferioare și judecă
legalitatea actelor de guvern. Există și o Curte Constituțională, care interpretează Constituția
Bulgariei și judecă constituționalitatea legilor și tratatelor.

II. PARTEA PRACTICĂ A CERCETĂRII

A. Argumentul cercetării

Comunismul a fost o structură politică, socială și economică complexă care a lăsat în


urmă o situație în care statul, societatea civilă și relațiile dintre ele au trebuit să fie reformate
de-a lungul unor noi linii.
În perioada comunistă, aproape toate statele est-europene aveau un sistem electoral
majoritar, cu un singur membru candidat din partea partidelor pe district sau unitate
administrativă, iar alegerile erau controlate de partidul sau partidele dominante și nu exista o
adevărată competiție între partide doar în cazul în care erau mai multe partide și nu unul
singur.
Cei mai mulți autori susțin că dezvoltarea partidelor reprezentative stabile care pot
forma și îndruma preferințele oamenilor este crucială pentru o democrație de succes în urma
tranziției politice1. De asemenea este susținut faptul că principalul mecanism de
responsabilitate democratică în societățile moderne este partidul politic și că un sistem relativ
stabil multipartidist este cheia unei conduceri responsabile2. Una dintre caracteristicile cele
mai importante de la începutul perioadei de tranziție post-comuniste a fost proliferarea rapidă

1
Sarah Birch, Electoral Systems and Political Transformation in Post-Communist Europe, Editura
MACMILLAN 2003, p 99
2
Idem, p 6

8
a partidelor politice. În același timp, antreprenorii politici independenți au câștigat un număr
substanțial din locurile parlamentare în câteva state din regiune, limitând astfel dezvoltarea
sistemelor de partide emergente. O altă trăsătură notabilă a dezvoltării post-comuniste a
partidelor a fost că primele alegeri au condus la un al doilea și al treilea tur de alegeri. Aceste
două trăsături sunt văzute drept un mod acceptabil de a evolua, indicând faptul că statele în
cauză permit o competiție liberă și că cei care dețin puterea pot fi înlăturați atunci când
populația este nemulțumită de ei.
În același timp, prezența prea multor partide pe scena politică poate fi derutant pentru
oameni mai ales daca numele partidelor sunt similare și dacă programul politic al partidelor
nu este clar definit. De asemenea, schimbarea formei de guvernare este principalul semn
distinctiv al democrației, dar dacă sistemul de partide este complet reformat cu fiecare tur de
alegeri, gradul de responsabilitate scade3.
Bulgaria a fost primul stat care a adoptat un sistem mixt paralel și de asemenea primul
care a abandonat acest principiu. Sistemul mixt implementat o singură dată în timpul
alegerilor pentru Adunarea Constituantă din 1990. În timpul elaborării noii constituții a
Bulgariei, acest organism a funcționat ca un parlament, dar a optat ca viitoarele alegeri
parlamentare să funcționeze după regulile PR.
Una dintre particularitățile sistemului electoral bulgar este că, deși țara este divizată în
31 de districte, această divizie este relevantă atât timp cât este folosită pentru a determina care
dintre membrii de pe listele date sunt aleși. Alocarea locurilor între partide se desfășoară la
nivel național, cu un prag electoral de 4%.
Parlamentul Bulgariei este unul unicameral şi are un număr de 240 de membri, aleşi
odată la patru ani. Alegerile se desfăşoară in baza unui sistem electoral proporţional cu scrutin
de listă (blocat ), organizat la nivelul a 31 de circumscripţii electorale, intre care trei sunt
constituite în Sofia şi două în Plovdiv (celelalte 26 de circumscripţii corespund regiunilor
administrative). Pentru a participa la distribuirea mandatelor în prima etapă (la nivelul celor
26 de circumscripţii), într-o circumscripţie, un partid politic sau un candidat independent
trebuie să atingă un prag egal cu rezultatul operaţiei de împărţire a numărului de voturi valabil
exprimate în circumscripţia respectivă la numărul de mandate care revin circumscripţiei. În
cea de a doua etapă, cea în care sunt alocate, la nivel naţional, mandatele care nu au fost
distribuite în prima etapă, un partid politic poate fi inclus doar dacă voturile pe care le-a
obţinut reprezintă cel puţin 1,8% din voturile exprimate la nivel naţional. Pentru coaliţii,

3
Ibidem, p 8

9
pragul în această etapă este de 10%, în timp ce candidaţii independenţi nu au acces la această
etapă.4
În cadrul acestei cercetări obiectivul principal este de a vedea dacă sistemul
democratic post-comunist a fost sau nu eficient prin prisma a 2 variabile: numărul partidelor
din Parlament și rata participării la vot. Variabila independentă este reprezentată de numărul
partidelor din Parlament iar cea dependentă este rata participării la vot.
Între 1990 și 1997 au fost trei principale puteri în sistemul electoral bulgar: Partidul
Socialist Bulgar, Uniunea Forțelor Democrate și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți. în
1997 fiecare dintre aceste partide au format coaliții cu partide mai mici care inițial au făcut
parte din diferite coaliții.

B. Construcţia teoretică a cercetării

1. Obiectivele cercetării

Cercetarea de față își propune să analizeze:

O1: Eficacitatea sistemului democratic post-comunist


O2: Gradul de participare al cetățenilor la vot

2. Întrebările cercetării

Ȋ1: Este sistemul democratic post-comunist unul eficient?


Ȋ2: Cum a evoluat participarea cetățenilor la vot după 1989?

3. Ipotezele științifice

Α. Relația dintre numărul partidelor politice și rata participării cetățenilor la vot

H0 : nu există nicio legătură între numărul partidelor politice și participarea cetățenilor la vot

H1 : cu cât numărul partidelor politice sporește la număr cu atât participarea cetățenilor la


vot crește

H2 : cu cât numărul partidelor scade cu atât participarea cetățenilor la vot este mai mică

4
Adrian Sorescu, Modele electorale, București 2006

10
B. Eficiența sistemului politic din Bulgaria în funcție de rata participării la vot a
cetățenilor

H0 : nu există nicio legătură între eficiența sistemului politic din Bulgaria și participarea
cetățenilor la vot

H1 : cu cât eficiența sistemului politic din Bulgaria crește cu atât participarea cetățenilor la
vot crește

H2 : cu cât eficiența sistemului politic din Bulgaria scade cu atât participarea cetățenilor la
vot este mai mică

6. Concepte cheie

Democrație5 (gr. demos – popor; kratos – putere) – ordine politică și mod de funcționare a
sistemului politic ȋn care se realizează dreptul poporului de a se guverna pe sine ȋnsuși.
Comunism6- ȋn forma sa ȋndeobște cunoscută, proces al conflictului de clasă și al luptei
revoluționare, care duce la victoria proletariatului și ȋntemeierea unei societăți socialiste fără
clase, ȋn care proprietatea privată a fost abolită, iar mijloacele de producție și de subzistență
aparțin comunității.
Tranziție (lat. transitio)– trecere (lentă sau bruscă) de la o forma la alta, de la o stare la alta,
de la o situație la alta, transformare.
Partid politic – organizație relativ durabilă, formată din persoane care ȋmpărtășesc aceeași
concepție ideologică, subscriu la un set comun de valori și acționează pentru cucerirea puterii,
ȋn vederea aplicării programului propriu de prin politici interne și externe.

C. Culegerea, prezentarea şi reprezentarea datelor cercetării


1.Tehnici de culegere a datelor și de informare științifică:
La efectuarea cercetării ne-au fost utile următoarele date: date statistice cu privire la rata
participării la vot și date cu privire la numărul partidelor alese în anii analizați precum și
procentele obținute de către acestea.

5
Sergiu, Tămaș, Dicționar politic, Casa de editură și presă “ȘANSA” SRL, București, 1996, p. 79
6
Iain, McLEAN, Oxford, Dicționar de politică, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001, p.84

11
2. Tipologia datelor culese:
Datele folosite pot fi împărțite în resurse numerice și resurse non – numerice.
Resursele numerice sunt: date cu privire la rata de participare la vot a cetățenilor și datele care
fac referire la numărul partidelor politice.
Resursele non – numerice sunt: analiza sistemului politic bulgar precum și a evoluției
numărului de partide și eficiența lor pe scena politică bulgară.

3. Modele de reprezentare a datelor:

Partide 1990 1991 1994 1997


Partidul Socialist Bulgar 47,15 33,14 43,5 21,97
Uniunea Forțelor Democrate 36,21 34.36 24.23 52,02
Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți 8,03 7,55 5,44 7,57
Uniunea Națională pentru Agricultură 6,02 - 6,51 -
Uniunea Patriei 0,60 - - -
PSD 0,72 - - -
Blocul Oamenilor de Afaceri - - 4,73 4,91

60

50

40
1990
1991
30
1994
1997
20

10

0
PSB UFD MDL UNA U. Patriei PSD BOA

Numărul de partide și eficiența lor pe scena politică

D. ANALIZA DATELOR CERCETĂRII

12
Variabilele cercetării

a. Variabila independentă – numărul de partide aflate în Parlament


b. Variabila dependentă – rata participării la vot a cetățenilor

Corelația și analiza variabilelor


a. Graficul de corelație

b. Matricea de corelație
Perioada Nr. partidelor Rata participării la vot
1990 7 90,79
1991 3 83,87
1994 5 75,23
1997 5 58,87

Media numărul partidelor = 6


Media participării la vot = 77,19

Procentul de participare la vot Numărul partidelor politice

13
minim minim maxim
2 1

maxim 0 1

c. Interpretarea calitativă și corelarea rezultatelor cu ipotezele cercetării

Variabilele luate în calcul nu confirmă o corelație pozitivă. Acest lucru ni-l explicăm prin
faptul ca o dată cu trecerea anilor, numărul partidelor a scăzut, iar participarea cetățenilor la
vot a scăzut și ea.

E. INSTRUMENTE DE CERCETARE
Instrumentele de cercetare folosite în cadrul cercetării au fost: datele statistice cu
referire la numărul de partide alese în Parlamentul Bulgariei precum și date statistice cu
privire la participarea la vot a cetățenilor.

F. CONCLUZII
Toate formele de corelație ne arată că nu putem stabili o legătură directă între
participarea la vot și numărul partidelor care alcătuiesc guvernarea, existând alți factori care
determină participarea cetățenilor la vot.

14